ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Ieri — 4 October 2022Ultimele Stiri

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov: ‘Ar fi mai adecvat ca toate țările lumii să recunoască noua realitate, care a fost inevitabilă’

4 October 2022 at 17:46
image

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a susţinut marţi că „majoritatea zdrobitoare” a ţărilor dau dreptate Rusiei pentru că a recunoscut rezultatele pseudo-referendumurilor din patru teritorii ucrainene parţial ocupate şi ulterior le-a anexat, dar nu îndrăznesc să o spună, transmite EFE, care comentează că, prin aceste declaraţii, şeful diplomaţiei ruse ignoră condamnarea cvasitotală exprimată de comunitatea internaţională.

„O majoritate zdrobitoare de ţări – şi vă garantez acest lucru – înţelege perfect că avem dreptate”, a declarat Lavrov în plenul Consiliului Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), unde a prezentat documentele de anexare a regiunilor ucrainene Lugansk, Doneţk, Zaporojie şi Herson, în ciuda faptului că practic întreaga comunitate internaţională, inclusiv parteneri tradiţionali ai Rusiei, precum China, India, Kazahstan, Azerbaidjan, Turcia şi Serbia, nu vor recunoaşte anexarea.

„Nu toată lumea are curaj şi nici forţă să vorbească obiectiv şi direct despre aceasta”, a afirmat Lavrov, care s-a declarat „convins că adevărul va învinge”. ”Desigur, ar fi mai adecvat ca toate ţările lumii să recunoască noua realitate, care a fost inevitabilă”, a adăugat el.

Lavrov a susţinut din nou teza conform căreia „un mare număr de instrumente juridice, inclusiv referiri la Carta ONU, consacră principiile egalităţii şi autodeterminării popoarelor” şi a susţinut că adminstraţia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, dar şi cea a predecesorului acestui, Petro Poroşenko, „nu au respectat aceste criterii”.

„Acum se aplică un scenariu dictat chiar de viaţa însăşi, care se bazează pe voinţa liberă a persoanelor”, a afirmat el, informează agerpres.ro

articolul original.

Angela Merkel va primi premiul ONU pentru refugiaţi

4 October 2022 at 12:53
image

Fostul cancelar german Angela Merkel a obţinut marţi premiul Nansen al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), pentru hotărârea sa de a primi solicitanţi de azil atunci când se afla la conducerea executivului de la Berlin, transmite AFP, citată de Agerpres.

Reamintind că Germania a primit peste 1,2 milioane de refugiaţi şi solicitanţi de azil în 2015 şi 2016, în perioada de vârf a crizei migranţilor alimentate în special de războiul din Siria, comitetul de selecţie al UNHCR a salutat ”leadershipul, curajul şi compasiunea” fostului cancelar german.

La acea vreme, Angela Merkel, care a condus Germania timp de 16 ani, a considerat că situaţia ”este un test pentru valorile noastre europene cum rar a mai fost”, ea evocând ”un imperativ umanitar”.

Şeful UNHCR, Filippo Grandi, a salutat hotărârea fostei lidere germane de a proteja solicitanţii de azil şi de a apăra drepturile omului şi principiile umanitare.

”Ajutând peste un milion de refugiaţi să supravieţuiască, Angela Merkel a dat dovadă de un mare curaj moral şi politic. A fost un real leadership făcând apel la compasiunea noastră a tuturor, rămânând fermă în faţa celor care predicau teama şi discriminarea”, a declarat Filippo Grandi într-un comunicat.

Atribuit în fiecare an, premiul Nansen a fost creat în 1954 în onoarea primului Înalt Comisar al ONU pentru Refugiaţi, exploratorul arctic norvegian Fridtjof Nansen (1861-1930), pentru a recompensa realizările excepţionale în domeniul umanitar.

Angela Merkel va primi premiul, ce include 150.000 de dolari, în cadrul unei ceremonii la Geneva, pe 10 octombrie.

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Miliardarul Elon Musk, declarații uluitoare: ‘Ucraina rămâne neutră. Crimeea devine formal parte din Rusia, așa cum a fost încă din 1783, până la greșeala lui Hrușciov’

3 October 2022 at 20:12
image

Miliardarul Elon Musk, CEO-ul Tesla, a făcut pe Twitter mai multe declaraţii uluitoare. Acesta a afirmat că Peninsula Crimeea aparţine Rusiei, a propus refacerea referendumurilor de anexare a regiunilor din Ucraina, dar sub supravegherea ONU.

Miliardarul a venit cu un sondaj către urmăritorii său, în care a scris că „cel mai probabil aşa se va termina totul, se mai pune doar problema numărului de morţi până atunci„.

Pacea dintre Rusia şi Ucraina:

– Refacerea alegerilor din regiunile anexate sunt supravegherea ONU. Rusia se retrage dacă asta e dorinţa oamenilor.

– Crimeea devine formal parte din Rusia, aşa cum a fost încă din 1783, până la greşeala lui Hruşciov.

– Alimentarea cu apă în Crimeea, asigurată.

– Ucraina rămâne neutră”, s-a arătat în tweetul lui Elon Musk, în care acesta şi-a invitat urmăritorii să răspundă cu DA sau NU la propunerile sale.

Rezultatele votului până la ora publicării materialului sunt covârşitoare. Din peste 1,2 milioane de voturi, 36,8% au fost cu DA, iar 63,2% cu NU.

Ulterior, Elon Musk a revenit pe Twitter şi a spus că „să încercăm altfel. Voinţa oamenilor din Donbas şi Crimeea ar trebui să decidă dacă aceste regiuni sunt parte din Ucraina sau Rusia.

Rusia face acum mobilizare parţială. Vor trece la mobilizare totală, dacă vor simţi că Crimeea este în pericol. Numărul morţilor de ambele părţi va fi uriaş. Rusia are de trei ori populaţia Ucrainei, aşa că victoria Ucrainei este greu de obţinut. Dacă vă pasă de oamenii din Ucraina, căutaţi pacea„.

Ukraine-Russia Peace:

– Redo elections of annexed regions under UN supervision. Russia leaves if that is will of the people.

– Crimea formally part of Russia, as it has been since 1783 (until Khrushchev’s mistake).

– Water supply to Crimea assured.

– Ukraine remains neutral.

— Elon Musk (@elonmusk) October 3, 2022

Russia is doing partial mobilization. They go to full war mobilization if Crimea is at risk. Death on both sides will be devastating.

Russia has >3 times population of Ukraine, so victory for Ukraine is unlikely in total war. If you care about the people of Ukraine, seek peace.

— Elon Musk (@elonmusk) October 3, 2022

articolul original.

Atenție la țepele în numele E.On!

3 October 2022 at 17:28

În ultima perioadă, tot mai mulți sătmăreni au primit prin intermediul Whatsapp/SMS, niște înștiințări în numele companiei E.On privind necesitatea completării on line a unei cereri, până la 1 octombrie, pentru a beneficia de schema de sprijin.
”Aceste mesaje NU sunt expediate de E.ON Energie România, iar dacă primiți mesaje care conțin îndemnuri de a completa rapid cereri sau de a accesa link-uri, recomandarea noastră este să NU dați curs acestor invitații!
Specialiștii noștri în Cyber Security investighează acest incident pentru a identifica și transmite informații utile către instituțiile specializate ale statului care sunt autorizate să ia măsuri pentru prevenirea unor situații similare”.
În legătură cu schema de sprijin stabilită de către statul român, privind plafonarea prețurilor la electricitate și gaze naturale pentru perioada 1 septembrie 2022 – 31 august 2023, găsiți informații corecte și complete pe pagina noastră de internet, prin accesarea link-ului https://www.eon.ro/plafonare-pret”, transmite compania.
Așadar, atenție la țepele în numele companiei E.On!

articolul original.

Avangarda, cu Ionuț Vulpescu. Invitată: actrița Emilia Popescu. VIDEO

3 October 2022 at 13:37
By: Incomod
image

Invitata celui de-al doilea episod din sezonul II al podcastului Avangarda, cu Ionuț Vulpescu, este o figură de prim plan a teatrului românesc, actrița Emilia Popescu. Veți afla de ce cariera sa stă sub zodia iubirii pe care i-a purtat-o Olga Tudorache și sub semnul mentoratului lui Florian Pittiș, cum a contat, pentru cele aproape patru decenii de scenă deschisă, rolul din Moromeții, alături de Victor Rebengiuc, ce sacrificii a presupus viața dintre Bulandra și Național și care au fost costurile nemeritate pentru eticheta de actriță de comedie, care s-a clasicizat în ciuda faptului că Emilia Popescu a tins către definiția „actorului total” și a performat în dramă și în film în egală măsură.

Emilia Popescu analizează într-un dialog cu fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, radiografia societății contemporane românești, demitizând falsele conflicte dintre operatorii de stat și cei privați, expunând culpa autorităților în crearea acestor rupturi în lumea culturală, și evaluând decadența unor instituții canonice pentru promovarea culturii române, precum ICR. Despre reformele necesare dar neîntâmplate încă în domeniul Culturii, și despre educarea culturală a unui public care nu moare dacă nu are acces la Cultură, aflați mai multe din mărturiile Emiliei Popescu în podcastul Avangarda, cu Ionuț Vulpescu.

Interviul poate fi ascultat integral accesând link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=5tSHMG9YT5A

Despre un UNATC tot mai aglomerat și despre pedagogii-profesioniști care nu sunt la catedră: „Poate e o chestiune depășită pentru tinerii de azi să ai modele!”

Ionuț Vulpescu: Bună ziua! Astăzi, la Avangarda, am bucuria să o am invitată pe actrița Emilia Popescu! Emilia, mulțumesc mult că ai acceptat invitația mea.
Emilia Popescu: Bună ziua! Mulțumesc, mulțumesc de invitație!

I.V.: Ne-am regăsit la sfârșitul lui iunie, începutul lui iulie, la Gala UNATC. Am fost amândoi în diverse jurii la Gală. Tu ai terminat UNATC în 1988!
E.P.: Demult!

I.V.: În preajma Revoluției, ca să cităm un roman… Ce s-a întâmplat? Cum regăsești UNATC între momentul în care ai terminat, 1988, și 2022?
E.P.: Aoleu! Nici nu știu…. ce comparație pot să fac? Prima diferență este aglomerația!

I.V.: Multă lume!
E.P.: Foarte populat, mult prea populat! A doua diferență: profesorii. Unii sunt colegi de-ai mei, dar sunt puțini din generația mea, destul de puțini care și profesează și sunt profesori. După părerea mea, e important să îți faci și meseria de regizor, de actor, și de pedagog! Cumva, să fii și un tip de model pentru studentul tău. Să poți, atunci când explici, când lucrezi, să îl și vadă pe profesor cum aplică ceea ce lor le explică. Și e important să fii și bun; poate tinerii de azi nu își iau modele, poate este o chestie depășită să ai modele, deși asta nu se predă, cu asta te naști. Când vrei să te uiți către cineva mai sus, sau ai aspirații, automat te uiți și către oameni, nu numai așa, ai un ideal, și…

I.V.: Niște concepte!
E.P.: Exact! Poate nu se mai poartă, dar, în principiu, dacă ai în fața ta o personalitate, nu are cum să îți facă decât bine. Cred că școlii poate îi lipsesc tipul ăsta de personalități: pot să fie pedagogi foarte buni, și erau pedagogi foarte buni care nu erau profesori la școală. În general se făcea pregătire pentru intrarea în școală: Mihaela Juvara, era soția domnului Valeriu Moisescu, Nicolae Iliescu… erau actori, în teatrele lor, și celebrii preparatori.

I.V: Petrică Gheorghiu…
E.P: Petrică Gheorghiu! Da, oameni care niciodată nu au fost la facultate. Se și știa: „Tu ai făcut cu Petrică, tu ai făcut cu Michetaș!” Astea sunt diferențele pe care le observ. Mult prea multe posturi! Gândește-te că eram opt sau șapte, și chiar și din cei opt sau șapte, se pierdea câte unul pe drum. Sau doi.

Admiterea la Teatru: „Era un abonament! Dădeau a șaptea, a opta oară!”

I.V.: Eu am avut mai mulți actori invitați și îmi face o deosebită plăcere să am invitați nume mari ale scenei românești, și mereu îi întrebam: câți ați fost în anul în care ați dat admitere? În anul tău câți erați?
E.P.: Au fost șapte și pe urmă s-a suplimentat un loc la fete, deci opt. Cât candidați au fost pe loc? Nu mai știu, mulți, mulți… nu mai știu…. o sută? Mulți! Erau unii cu abonament, dădeau a șaptea oară, a opta oară, aveau deja servicii! Aveau familii! Își luau concedii în perioada examenului. Stăteau la București, veneau la examen.

I.V.: Alexandru Bindea mi-a zis că a intrat în al nouălea an!
E.P.: Da, da!

I.V.: Tu ai terminat în 1988 la clasa profesorilor Florin Zamfirescu și Olga Tudorache. Doi profesori importanți și două nume mari!
E.P.: Iluștri!

I.V.: Ai și spus undeva că faptul că ai terminat la clasa Olgăi Tudorache și faptul că ai lucrat cu ea a fost Oscarul vieții tale.
E.P.: Așa a fost!

Colaborarea cu Olga Tudorache, Premiul Suprem din cariera Emiliei Popescu

I.V.: De ce a fost Oscarul vieții tale? Ai mai fi vrut să câștigi și alte premii? Sau acesta e premiul cel mare?
E.P.: Mi s-a părut premiul suprem. Mai am un premiu, de la domnul Ciulei. În primul rând pentru că am intrat din prima, la 18 ani, la clasa doamnei Olga Tudorache, și pentru că m-a iubit. M-a susținut și după aceea. O mai întrebam, mă mai plângeam, îmi spunea: „e bine, mergi, mergi așa că e bine!” Am simțit-o că m-a iubit! Și intrarea la facultate, la 18 ani, din primul foc, la doamna Olga Tudorache, în 1984, peste asta, nu am ce. Am zis Oscarul pentru că e cel mai renumit, să știe lumea la ce mă refer. Peste asta, nu se poate. Jur!

I.V.: Deci faptul că te-a iubit!
E.P.: Prima chestie este că am intrat, la admitere, la 18 ani, la Olga Tudorache!

I.V.: Din primul an!
E.P.: Din primul foc, eram cea mai mică din școală.

Emilia Popescu: „Tata nu ar fi vorbit niciodată pentru mine!”

I.V.: O să te întreb despre familia ta, pentru că ai o familie de artiști – cred că tatăl tău te-a păcălit!
E.P.: Aoleu, aoleu! Ce săpături ai făcut!

I.V.: Te-a păcălit că a vorbit cu Rectorul de atunci, cu dl. Octavian Cotescu, și că trebuie să stai liniștită, că nu o să ai nicio problemă la examen. Ți-a afectat starea de spirit?
E.P.: Da!!!!

I.V.: Cum?
E.P.: Bună!

I.V.: Adică ai mers lin.
E.P.: Bineînțeles!

I.V.: Și te-ai supărat după aceea când ți-ai dat seama că te-a păcălit?
E.P.: Nu știam ce să cred, dacă m-a mințit atunci când mi-a zis că m-a păcălit, sau chiar vorbise. Nu știam ce să cred. A zis: „Lasă că o să vorbesc!”. Știu că m-am dus la domnul Gelu Colceag, domnul Cotescu lucra mult cu el – era asistentul lui Gelu Colceag – și îl știam. Îl știa tata pe Gelu și a zis: „Hai să o vezi un pic pe fii-mea!” Și țin minte că m-am dus la Gelu să mă vadă într-o cabină la teatru, la Sala Icoanei, de la Bulandra, dar nu mă gândeam. Nu mi-ar fi trecut prin cap vreodată că o să ajung acolo. Și nu mai știu ce mi-a zis el, era foarte blând așa, nu voia să îți dea în cap să zică „mai stai”, sau „nu e bine”. Nu m-a descurajat, dar țin minte că am fost la el și după aceea tot îl întrebam: „Tata, dar ai vorbit? Ai vorbit?” „Am vorbit, tu să te duci liniștită!” Și nu știu cum am avut așa încredere în el, pentru că tata era foarte timid și nu ar fi vorbit niciodată. Nu ar fi vorbit.

I.V.: Atunci l-ai crezut!
E.P.: Da, pentru că aveam nevoie să cred asta! Pentru că erau niște nume care au dat în anul ăla și am zis că mă cam duc degeaba. Nu le voi spune, că suntem colege, dar ele nu au intrat, am intrat eu. Nume mari. Și am zis: „la ce mă duc?”

I.V.: Și te-ai dus.
E.P.: Și am intrat, da!

Emilia Popescu, Ilinca din Moromeții, la finalul anului I de studenție. Un succes prematur? „Se simțea ca primul rol la Hollywood!”

I.V. Ai jucat, ai avut un prim rol, în timpul facultății, când ai jucat în Moromeții!
E.P.: 19 ani!

I.V.: Moromeții a avut premiera – l-am avut invitat pe domnul Victor Rebengiuc, l-am avut pe Ilie Moromete aici, partener de discuție, la Avangarda – în 1987, atunci a fost lansat filmul lui Stere Gulea.
E.P.: Da, în 1987 a fost premiera. Noi am filmat în vara lui 1985.

I.V.: Deci imediat ce ai intrat la facultate!
E.P.: Eram la finalul anului I, în august, 1985. Atunci a murit și domnul Cotescu. În vara aceea erau ani grei. Se găsea greu de mâncare. Noi am filmat în satul Talpa – poate ți-a povestit domnul Victor…

I.V.: În Teleorman!
E.P.: Făcea naveta la București, ne mai aducea și de mâncare! Dânsul mai gătea! „Hai că ți-am adus o varză, hai că nu știu ce…” Mai mâncam pe la țărani pe acolo, ce aveau… Foarte greu! Noi am stat acolo, o lună, o lună și jumătate, habar nu am… Greu, greu! Și am mai filmat pe parcurs, nu numai în vară. Știu că se făcuse și un pic mai rece, dar bine… nu ne păsa! Mizerie, nu aveai apă la hotel, noi filmam desculți, în țărână… Nicio problemă. Luasem primul rol la Hollywood, la mine totul se simțea altfel.

Victor Rebengiuc: „Ia-o pe asta mică!”

I.V.: Erai studentă și actriță importantă în același timp!
E.P.: Doamne ferește! Cu domnul Victor! Eu l-am avut în primul an pe Florian Pittiș. Florin Zamfirescu a venit în anul II, semestrul II. Deci un an jumate am fost cu Moțu Pittiș. Și el, la examene, era foarte mândru că e la școală, că e profesor, și îi aducea: pe doamna Gina, pe domnul Victor Rebengiuc, pe Irina Petrescu, îi aducea să ne vadă la examen. „Uite, studenții mei!” Și domnul Victor m-a văzut atunci, și i-a zis lui Stere Gulea că „De unde să mă știe?” „Ia-o pe asta mică, uite, una, alta…” și așa m-a luat! Nu știu de ce am zis asta… A, apropos de Moromeții, de la Moțu mi s-a tras că am jucat în Moromeții. Domnul Victor mă știa! Eram la școală, au venit oamenii ăștia, Moțu mă lăuda tot timpul, am făcut film, dar eu spun asta nu pentru că eram îngâmfată, ci pentru că eram într-o zonă halucinantă, greu de crezut că se întâmplă! Era un frig, iarna, trebuia să jucăm scene, stăteam cu cojoacele pe noi, dar absolut nimic nu conta! Asta și pentru că eram foarte tineri, ca și copiii noștri acum!

I.V.: Și faptul că ai jucat-o pe Ilinca în Moromeții și faptul că erai studentă atunci, a schimbat cumva felul în care te priveau colegii? Sau profesorii?
E.P.: Nu, nu!

I.V.: Nu a contat asta!
E.P.: Nu! În primul rând, premiera a avut loc în 1987, în 1988 deja intram la Casandra, să lucrăm ca niște adevărați actori… nu! Pe vremea aia, eram foarte bucuroși unii de ceilalți. Se dădeau multe probe, țin minte, și toată lumea mergea la probe la film, și ne bucuram când cineva lua un rol într-un film. Ne bucuram!

Dispariția solidarității între actori: „Puțină lume se duce să își vadă colegii. Prima scuză e că joacă ei foarte mult! Face parte din meserie să vezi!”

I.V.: Era o bucurie! Era o solidaritate mai mare a breslei decât este azi? Era un spirit comun? O adeziune la ceva care vă lega, ca promoție, ca generație?
E.P.: Cred că da! Să știi că problemele erau la fel. Acolo unde era invidie, era invidie atunci, ca și acum, cum va fi întotdeauna, nedreptăți și așa mai departe au fost tot timpul, și vor fi, dar fiind mai puțini, ne cunoșteam mai bine, și diferența față de ce e acum e că aveam aspirații. Îți doreai și era atât de important să îți faci meseria! Era o vocație! Și nu doreai nimic altceva decât să faci această meserie, indiferent de greutăți, de piedici, de așteptări, de timpul de așteptare. Era un ideal. Oamenii aveau visuri, doreau să facă teatru. Se mergea foarte mult la spectacolele celorlalți. Nu mai e așa acum. Sunt puțini. Puțină lume se duce să își vadă colegii. Prima scuză e că joacă ei foarte mult.

Emilia Popescu, parte dintr-o generație timidă în a cere lucruri, departe de mania proiectelor

I.V.: De ce s-a pierdut asta? De ce crezi că s-a pierdut curiozitatea aceasta și, în același timp, o formă de solidaritate? A vedea jucând pe prietenul tău, pe colegul tău…
E.P.: Nici nu știu dacă e solidaritate. Poate fi și solidaritate. Face parte și asta din meserie, Ionuț! Să vezi! Din dragoste, că pe unii îi iubesc mai mult, pe alții mai puțin, pe unii îi respect, pe alții nu îi respect, sau nu țin la ei, de respectat trebuie să îi respecți pe toți. Dar face parte din meserie să vezi! Să cunoști opera unui regizor, a unui actor. Să știi cum să te raportezi la ele. Ce s-a schimbat fundamental acum față de atunci este faptul că noi atunci așteptam să fim distribuiți. Nu era chestia aceasta care e acum: „am un proiect”. Cumva, generația mea e mai timidă în a cere lucruri. „Am auzit că o să vină Ducu Darie să monteze!” „Vine domnul Ciulei, oare o să ne ia și pe noi?” „S-a pus la avizier!” Când se punea la avizier era ceva ce nici nu îți imaginai!
I.V.: Premiul!

Ce înseamnă a fi actor în timpuri care nu mai sunt pentru vocație? Conflictul dintre generații: „Nu e mare șmecherie că ești la Național sau ai jucat la Bulandra!”

E.P.: Cred că cei de acum nu ne pot înțelege, cred că ne-ar considera vetuști și desueți. „Bine, mă!” Chiar dacă câștigă un casting, chiar dacă joacă de foarte tineri, nu știu dacă sentimentul este atât de amplu. Și nici nu e de judecat pentru că timpurile nu sunt aceleași. Timpurile nu sunt pentru vocație. Cine reușește totuși să facă ceva din vocație și să păstreze drum e diferit. Procentul a scăzut mult. E foarte mic procentul! Nu poți nici să îi acuzi pe copii. Și simțirea, și personalitățile acestor vremuri sunt fix ca vremurile. Atâta e, atâta simțim, atâtea putem să simțim. Acum vine un copil tânăr, cum sunt copiii ăștia minunați, pe care nu îi vede lumea, dar eu i-am cunoscut, care pot fi studenți la actorie sau la regie, și spun: „Lasă-ne! Mare șmecherie că ai jucat la Național!”

I.V.: Sau că ai făcut un rol în Moromeții!
E.P.: Sau că joci la Bulandra. „Așa, și? Naționalul și Bulandra ce sunt? Ce-i, mă?” Și te retragi, că nu faci față, n-ai cum să combați. Pentru că și dreptul de a fi obraznic, dreptul de a răspunde, e un drept care se câștigă, prin operă! Dumneata ce ai făcut? Ok. Te respect, acum poți să vorbești. Mai întâi tăcem, vedem, facem și mai apoi avem dreptul să contestăm.

I.V.: Dacă ai o biografie care să îți permită să contești…. altfel…
E.P.: Știi că acestea sunt timpurile care se contestă.

I.V.: Tu ai spus: că se contestă „fără a se propune ceva în loc, de cele mai multe ori”.
E.P.: A, nu, niciodată!

Un deschizător de uși, mentorul unei generații răsfățate: Florian Pittiș

I.V.: Am vorbit de Florin Zamfirescu, de Olga Tudorache, de Liviu Ciulei, de Florian Pittiș, de Octavian Pittiș, sunt oameni cu care ai lucrat, ți-au fost profesori, mentori, colegi. Care ar fi totuși omul care te-a schimbat radical, întâlnirea destinală a Emiliei Popescu?
E.P.: Moțu Pittiș.

I.V.: Florian Pittiș!
E.P.: Dar au fost mai multe, știi, nu poți să spui unul singur, pentru că meseria asta se face în etape, e pe vârste, și e foarte important să ai noroc să fie cineva la vârsta potrivită, să te pună la locul tău, din momentul acela. Și dacă nu e, asta e! Deci nu pot să spun că el a fost pe toată viața de până acum, dar el a fost cel mai important, pentru că el m-a dus în locul cel mai fabulos care era atunci Teatrul Bulandra. Și pe ușa din față, și cu roluri mari, și cu oamenii aceia care îmi deveneau colegi, cu colegii mei de generație. Eram tânăra generație – am fost extrem de protejați, extrem de iubiți, extrem de răsfățați! Și foarte împreună! Adică generația din ’56, generația de aur, au plecat toți la Craiova! Acum, poate nu am fost toți în aceeași clasă, dar am venit vreo zece în ’90, eu eram din ’88, eu nici nu am dat concurs la domnul Ciulei, eu eram deja! Ei au dat concurs!

I.V.: Școala după facultate. Imediat după facultate te-ai angajat!
E.P.: M-a angajat domnul Besoiu, da.

Emilia Popescu: „Jucam pentru mineri!”

I.V.: Te-a angajat domnul Besoiu la Bulandra.
E.P.: Atât ne-a ajutat pe toți, toți tinerii, toți copiii, fiind la Petroșani, tot timpul vorbea: „Lăsați-o, că trebuie să punem un spectacol” etc. Acolo era foarte dificil, aveam și o directoare minunată, mama actorului Marius Stănescu, minunată! Dar autoritățile deveneau crâncene cumva, ne urmăreau, nu ne lăsau să ieșim din oraș, ne puneau să jucăm tot felul, pentru mineri, când ieșeau din șut, între două șuturi, aveai o oră liberă, repede spectacolul, pentru ei, să nu plece la București, și după 1989, când deja aveam un an și jumătate de când jucam la Bulandra, că am jucat din anul patru la facultate, a făcut tot posibilul și m-a adus. Apoi au fost posturi scoase la concurs, și au dat toți colegii mei concurs și au intrat toți.

I.V.: Și ai stat la Bulandra douăzeci de ani!
E.P.: Nu am stat la Bulandra douăzeci de ani – uneori și acum mai zic „la noi la teatru”…

I.V.: Vreo cincisprezece!
E.P.: Da, până în 2002.

I.V.: Știu că te vedeam. Eram în facultate!
E.P.: Da?

I.V.: În anii ’90, jucai în „Cafeneaua”, alături de Horațiu Mălăele!
E.P.: Da, 25 de ani!

I.V.: Unul dintre cele mai longevive spectacole!
E.P.: Cu sala arhiplină!

I.V.: Da, la Izvor!
E.P.: În anii ’96!

I.V.: ’96-’97, pe acolo! Nu e întâmplător că ai vorbit despre Teatrul Bulandra. Acolo a fost și IATC-ul până la cutremur.
E.P.: Da!

Pittiș se angajase electrician la Bulandra: orice, numai să vadă spectacolele

I.V.: Era o legătura foarte interesantă între Institut și Teatru!
E.P.: Coborau….

I.V.: Coborau, acolo era laboratorul. Învățat partea de teorie, după care te duceai și jucai.
E.P.: Și jucai sau te uitai, că erau toți studenți.

I.V.: Era relația dintre Institut și Bulandra, un capitol important din istoria teatrului românesc contemporan. După cutremur Institutul s-a mutat.
E.P.: Parcă a fost și la Național o perioadă.

I.V.: După 1977 s-a mutat.
E.P.: Da, dar acolo toată generația aceasta, a lui Horațiu, care se duceau și pur și simplu locuiau acolo, că se duceau și vedeau O scrisoare pierdută și D`ale Carnavalului, de patru sute de ori, o știau pe din afară, și Moțu văzuse spectacolele. Moțu la început fusese electrician în Teatrul Bulandra. S-a angajat numai să fie acolo și știa toate spectacolele pe dinafară.

25 de ani alături de Horațiu Mălăele pe scenă: „Am repetat și în ultimul an. Asta îți intră în sânge!”

I.V.: Era ceva liturgic și unic. Ceva mai mult decât teatru.
E.P.: Acel spirit s-a transmis. Un tip de profesionalism care îți intră în sânge, pe care, dacă nu îl practici, dacă pleci de acolo, sau dacă mergi în altă parte, e foarte greu să te adaptezi. Un profesionalism unic. Să nu strici nimic, să ai totul în literă de lege, în ceea ce înseamnă felul în care pornește un spectacol. Când zicem că s-a stricat spectacolul, actorii uită, adaugă, nu sunt stricți în ceea ce s-a construit, și nu în sensul bun – că întotdeauna sunt seri în care îmbogățești, dar sunt seri în care uiți, și pentru asta cel mai important este să repeți tot timpul, înainte de fiecare spectacol. Tot timpul. Noi am repetat cu Horațiu și în ultimul an, în al douăzeci și cincilea an, repetam înainte. Tot. Asta îți intră în sânge. Când nu faci asta, în altă parte unde sunt oameni care nu vor să facă asta, e foarte dificil.

Teatrul, o vocație între Dumnezeu și partener

I.V.: Care e secretul care îl face pe un actor mare, foarte mare? Memoria, felul în care joacă, maniera în care repetă, care e combinația ideală?
E.P.: Nu! Un actor foarte mare, unic, irepetabil, îl face Dumnezeu cu talentul lui, și un soi de intuiție scenică extraordinară. Pe urmă, ca să îl menții îți trebuie acest tip de disciplină, un mod de a gândi, și când spun mod de a gândi, ca să fie mai concret, teatrul înseamnă partener. Teatrul te modifică. Cum te modifică de la scenă la scenă și cum modifici partenerul. Acest tip de relaționare cu meseria și disciplina de a păstra totul și de a te menține, în formă fizică și mentală, te ajută, duce la longevitatea unei cariere de excepție. Dacă nu e de excepție, te ajută aceste lucruri, tot așa, să fii de folos, să fii bun, în tot ceea ce faci, menținându-ți un tip de respect față de meserie. E un tip de respect. Că au trecut nu știu câți ani, că știm spectacolul, că l-am jucat de patru mii de ori… ei bine, toată această recapitulare, e ca și când dacă spui Tatăl nostru astăzi, nu are sens să îl mai spui și joia următoare, că l-ai mai zis.

I.V.: Trebuie să îl spui în fiecare zi! Spui că partenerul tău ideal a fost Florian Pittiș.
E.P.: Nu, tu m-ai întrebat cine a fost cel mai important ca destin.

De la fetiță la rol de femeie: Poveste de iarnă, maturizarea Emiliei Popescu

I.V.: Da!
E.P.: Cel care a fost piatra de temelie a destinului meu artistic este Moțu Pittiș. După care au pus temelie domnul Ciulei, Ducu, care m-a trecut de la fetițe la rol de femeie, în Poveste de iarnă – era un prag, nu mai eram fetița zăpăcită; apoi doamna Cătălina Buzoianu, altă etapă, când am făcut un rol la care nu s-ar fi gândit nimeni niciodată – Marlene Dietrich în piesa Marlene.

I.V.: Era la Comedie!
E.P.: Deja mă mutasem la Comedie, da!

I.V.: În anii 2000.
E.P.: Da, 2002-2003!

I.V.: De ce ai plecat de la Bulandra?
E.P.: Erau niște timpi morți.

I.V.: Și ai rămas la Comedie de douăzeci de ani!
E.P.: Da!
I.V.: Dar pentru că tot vorbim de Comedie. Tu ai făcut și roluri în filme… și foarte populare!
E.P.: Ei, m-am oprit, dar alea pe care le-am făcut sunt foarte populare și foarte vechi!

„După Revoluție s-au schimbat timpurile, nu oamenii.” Eticheta de actriță de comedie a fost un defavor?

I.V.: Erau comedii, la sfârșitul anilor ’80, începutul anilor ’90. Spui undeva că după Revoluție, faptul că s-a schimbat paradigma, inclusiv regizorală, când s-a propus alt tip de scenariu, altă realitate socială, o altă Românie – căzuse o lume, se schimbase o lume! – faptul că ai jucat comedie nu te-a propus cumva în viziunea lor? Era o anumită incompatibilitate între realitatea românească a anilor ’90 și 2000 și ceea ce tu ai jucat înainte? A contat asta?
E.P.: Era o incompatibilitate din punct de vedere al viziunii regizorale, al celor care făceau film. Se schimbase lumea în jurul nostru, dar oamenii erau la fel! Și aveau nevoie și de comedie! Ei nu au făcut filme în funcție de nevoile societății. Au făcut filme că au văzut că se pot exprima astfel, au văzut că asta prinde foarte bine la festivaluri, în afară, să poți exprima o anumită paradigmă – eram exotici pentru cei de afară – să prezinți mocirla, răul, o anumită zonă, neagră, gri, coruptă, și așa mai departe. Știm ce filme s-au făcut, și da, a contat foarte mult această imagine a mea de actriță de comedie, așa cum au catalogat. Plus că mai încolo nu au avut niciun fel de curiozitate…

I.V.: Tu ai făcut și teatru, ai zeci de roluri dramatice, și la Bulandra, și la comedie, în care repertoriul e foarte divers.
E.P.: Nu sunt curioși dacă există o față nouă, dacă cineva poate ceva…

Emilia Popescu: „Am tins către definiția de actor total!”

I.V.: Ai făcut zeci de roluri la Bulandra și la Comedie în registru divers, încă o dată! Tu te consideri un actor de dramă sau doar de comedie sau consideri că ai jucat ambele fațete?
E.P.: Le-am jucat pe ambele. Am tins către definiția de actor total, să le poți face pe toate. Și musical, și altceva. Cantonarea aceasta e puțin periculoasă – nu e de judecat, dar e puțin periculoasă. Atunci când ești actor, ești actor. Trebuie să știi și mecanismele comice, și să decodezi, să ai limbaj, să faci și comedie, și dramă, trebuie să le faci pe toate. Sigur că unii sunt predispuși: au de la Dumnezeu un har spre comedie mai mult. Dacă ne gândim la Dem Rădulescu, cel care era un geniu comic, asta nu înseamnă că nu putea să joace orice.

Dem Rădulescu către Emilia Popescu: „O să te dau afară și din școală!”

I.V.: Și un profesor foarte serios, am niște mărturii despre el fabuloase!
E.P.: Foarte serios, da, nu râdea!!! Ne duceam la cursurile lui, râdeam de leșinam. Mă dădea afară și îmi spunea „o să te dau afară și din școală! Când râzi se aude în toată școala, deranjezi toate cursurile!” Dar leșinai când îți arăta și juca orice: Veta, Femeile, orice, de o seriozitate… El dacă își punea în cap să joace Ophelia, nu ai fi găsit o interpretă mai perfectă pentru Ophelia decât Dem Rădulescu. Domnul Dem Rădulescu era un geniu. Sigur că a mers pe partea de comedie, dar în general toți actorii comici sunt oameni foarte serioși și unii foarte triști.

I.V.: Foarte triști, de fapt. Tu ai oscilat, ai pendulat de fapt între teatru și muzică.
E.P. Am pendulat la alegerea definitivă.

„Nu mai pot să cânt ce cântam înainte! Am vrut să fim ca Yehudi Menuhin și sora lui!” Despre iubirea Emiliei Popescu pentru muzica și pasiunea împărtășită cu fratele ei

I.V.: Da! Cum de a fost până la urmă teatru și nu muzică, pentru că tu ești dintr-o familie de artiști? Tu cânți la pian! Mai cânți?
E.P.: Da, mai cânt, mai greu. Am avut o operație și mâna mea dreaptă s-a deteriorat. Nu mai pot să cânt ce cântam înainte, dar da!

I.V.: Care e compozitorul tău favorit?
E.P.: Eh, mulți, dar din ce îmi plăcea așa să cânt era Chopin! Chopin și Bach! Cu Chopin eram mai prietenă. Și acum sunt, dar nu mai pot să îl execut atât de bine. Aveam o ușurință în a cânta la prima vedere și aveam ușurință…. aveam ușurință, da! Făceam mult mai repede ce făceau alții în mult mai multe ore de muncă! Dar nu am ales pianul, pentru că am fost puțin deviată de la traseul meu. Am vrut să dau la Liceul de Muzică și era o profesoară care mi-a zis „N-ai să intri, n-ai nicio șansă, trebuie să studiezi mult prea mult și nu ai șanse!” Nu am mai dat! Aș fi intrat, dar după aceea mi-am dat seama, și am zis „Ok, eu voiam să intru pentru că voiam să fac un duo cu fratele meu, care este violoncelist”, și în capul meu voiam să fim ca Yehudi Menuhin cu sora lui, numai din astea aveam în cap. Mă proiectam în alți eroi cu care aș fi vrut să semăn, și în teatru, și în muzică.

I.V.: A fost atunci un consiliu de familie, pentru că părinții tăi, unul legat de teatru, unul legat de muzică! A contat, a câștigat vreunul dintre cei doi?
E.P.: Ahaha! Nu, nu a fost niciun consiliu, nu le-am zis de la început că o să dau la Teatru, nu le-am zis. Dar eu am știut după ce am filmat că asta o să fac. Mama a lucrat cu domnul Pintilie. Făcea balul, organiza balul, cum se dansa acolo – De ce trag clopotele, Mitică? Asta a fost în…

I.V.: ’86, ’87?
E.P.: Nu, mai devreme, la filmare eu aveam 14 ani. Mai devreme.

O figurație pentru balul din De ce trag clopotele, Mitică? a convins-o pe Emilia Popescu să lase muzica pentru teatru

I.V.: În anii ’80.
E.P.: Da, la început, în anii ’80. Era vară, mizerie, o nenorocire, la Bolintin, în sfârșit. Am fost la o zi de filmare, la figurație, la bal, și atunci am zis ok, asta e! Îți dai seama, vedeam o zi de filmare, cu atâta lume… Am dansat cu Mircea Diaconu, cu Petrică Gheorghiu, doamna Mariana, domnul Victor, cu Doina Levința, la costume, o înghesuială, cu domnul Pintilie, o atmosferă! Erau ca niște copii cuminți, care ascultau de cel mai mare profesor. Unul nu scotea un sunet, era un tip de concentrare și un tip de atmosferă, care mi-a intrat așa… m-a fascinat, și am zis așa aș vrea să trăiesc!

Fricile Emiliei Popescu: o discuție incomodă

I.V.: Și nu ai făcut pian, ci ai făcut teatru. Spui despre mama ta, într-un interviu: „Eu nu am vulnerabilități, mie nu îmi e frică!” Fricile tale care sunt, care sunt fricile Emiliei Popescu? Spui că nu ești ca mama ta, care e neînfricată.
E.P.: Da, e neînfricată.

I.V.: Care sunt fricile tale?
E.P.: Frica de sărăcie cruntă și de Alzheimer. Atât.

I.V.: Astea sunt fricile fundamentale.
E.P.: Atât, nu mai am nicio frică. Aveam mai multe până acum doi ani. Mai era și frica de singurătate.

I.V.: Înainte de pandemie…?
E.P.: Se schimbă lumea, s-a schimbat lumea. Oamenii în general. Dar nu vorbim în general.

Emilia Popescu: „Oamenii merg în față cu panoul nevăzut al fricii!”

I.V.: Ce a schimbat pandemia?
E.P.: A scos la suprafață tot ce a fost mai rău în oameni. Fricile. Se merge cu frica în față. Știi, la catolici, prin Spania, când se merge cu icoana în față, în pelerinaj? Oamenii merg acum cu un panou nevăzut al fricii în față. Nu îl vezi, dar așa merg acum oamenii. Frica a scos-o, frica primară, primitivă.

I.V.: Crezi că pandemia a scos mai degrabă frica decât iubirea?
E.P.: Nu a scos, nici vorbă, iubirea, nici vorbă! Astea erau Facebook: „tot ce era mai bun în noi… etc.” Nu, tot ce era mai rău în oameni, asta a scos. Tot ce era mai rău, mai periculos și mai necruțător. Tot ceea ce dezvoltă oamenii în continuare, cei care merg și au…

I.V.: Asta din frica de moarte, care a creat un tip de egoism, de individualism.
E.P.: Da, nu mai poți mai departe. Până la mine. Indiferent că sunt oameni din familie, nu mai contează. Până la mine! Cunosc și oameni normali, care nu au procedat așa, și care sunt întregi, cum aș fi eu, dar mai sunt ca mine…

I.V.: Frica nu a creat solidarități. Mai degrabă fiecare pentru el, cum se spune.
E.P.: Un tip de solidaritate și un tip de lipsă de rațiune, oameni care nu mai judecă. Așa cum se zice: ți se întunecă mintea. Iar frica asta este justificată, pentru că toți o avem. E un instinct de conservare. Trebuie să meargă până la a te dezumaniza. Ceea ce se întâmplă în perioada aceasta e că ne-am dezumanizat, și vorbesc la plural, ca să fiu modestă.

Emilia Popescu, verdict dur: „Suntem un popor care nu moare dacă trăiește fără cultură!” Cultura, domeniu neesențial, chiar și pentru cei care fac Cultură

I.V.: Și eu vorbesc la plural, ca să te însoțesc. Nu prea mai avem, ca societate, temeiuri pentru solidaritate. Nu există moment din istorie pe care să nu îl demitizăm, nu există personalitate pe care să nu o atacăm, până la anulare, nu mai avem temeiuri ale solidarității noastre ca societate. Ceea ce este foarte grav. Inclusiv liantul care era cultura, înainte, a dispărut. Tu ai spus în pandemie că noi suntem în popor care nu moare dacă trăiește fără cultură.
E.P.: Nu!

I.V.: Asta e o frază teribilă, pe care o susțin, din păcate. Știu foarte bine mediul cultural.
E.P.: Nu este esențial. S-a și declarat.

I.V.: Cum s-a întâmplat la alții, unde cultura a fost declarată domeniu esențial, și atunci domeniul nu s-a supus sancțiunilor, așa cum s-a întâmplat cu alte domenii.
E.P.: Nu este esențial, se vede, și ai să râzi, Ionuț, uneori nu este esențial nici chiar pentru oamenii care fac cultură.

I.V.: Adică sunt doar prestatori de servicii culturale. A dispărut vocația, sau credința într-o lume de deasupra noastră.
E.P.: Da, hai să nu zic că a dispărut cu totul, că mai sunt, dar raportul este atât de nesemnificativ, încât poți să spui că a dispărut.

I.V.: Aici și mie mi se pare că miza pe cultură, pe educație, din păcate nu se mai pune.
E.P.: Nu, e individual… și salvarea e individuală – nu am spus-o eu, au spus-o alții mai mari înainte, și nu înțelegeam. Cum adică salvarea e individuală? Salvarea e individuală. Chestia cu scapă cine poate, asta e traducerea mai populară.

I.V.: Dar de ce crezi că este așa? Este vina statului, care nu mai susține domeniul culturii, a creatorilor de cultură, care nu mai au solidaritate, este relația stricată dintre creatorii de cultură și public?
E.P.: Nu, este prima variantă, cu susținerea aceasta de către stat a Culturii. Când vorbesc despre asta vorbesc despre carte, despre muzeu…

I.V.: Un ansamblu, nu vorbim doar de teatru.
E.P.: Bineînțeles! Vorbim și despre cât contează în educație, în școlile generale și în liceu materiile care presupun cultură; educația civică și mersul către cultură ar trebui să fie cele mai importante – or nu avem nimic, și contează foarte mult ce s-a întâmplat în mass-media, în televiziuni, în promovarea nu a Culturii – că s-a promovat acerb pleava, nici măcar mediocritatea! Și atunci, dacă un copil vede la televizor opulență, și tu ești profesor, acasă, și îl duci cu metroul la școală, sau îl duci cu o mașină mai așa, ăla ce înțelege, că e bine să fii profesor universitar și să ai așa biblioteca în casă, sau invers? Da, unii da! Unii copii sunt crescuți în așa fel încât rămân ca părinții lor!

Ce soluții există pentru o societate în care copiii fug de literatura română?

I.V.: Contează când deschizi ochii în lume, ce vezi, aia te influențează toată viața.
E.P.: Dar sunt foarte mulți care ar fi devenit altceva dacă nu li se prezenta cu o ritmicitate alertă, fantastică, numai pleavă. Contează enorm ce ai promovat în mass-media, contează enorm cum ai pus cultura, pe ce plan ai pus orice materie care poate să îi culturalizeze pe copii, și să îi familiarizeze, și să dorească să trăiască într-un mediu cultural. Cât ai făcut în educație pentru asta? Păi copiii fug de literatura română, ce să mai pretinzi altceva?

I.V.: Autori mari, canonici, nu mai sunt în programe și nu mai sunt citiți. Vorbeai de presă. E adevărat, rolul presei trebuie să fie de educație și de instrucție. Ai colaborat în timp, și sunt foarte cunoscute aceste colaborări – duetul tău cu Ștefan Bănică, sfârșitul anilor ’80, începutul anilor ’90, care a contat și ți-a adus consacrarea publică și celebritatea. Atunci era un singur post de televiziune, era urmărit.
E.P.: Iar pe vremea aceea vedetele erau artiștii, atât!

Emilia Popescu despre indiferența față de Cultură a postului public de televiziune: „E o rușine!”

I.V.: Exact! Nu mai e nici postul public, nu își mai îndeplinește rolul pe care îl are consacrat prin Constituție!
E.P.: Nu, nu! Le-am spus tot timpul – pentru mine e a doua casă, acolo m-am format – dar tot timpul le-am spus: e rușine! N-am pretenții, fiecare vinde ce vrea în prăvălia lui! Dar de la postul național? Aveați o datorie față de noi, să mergem mai departe, împreună! După aceea, se produce această chestiune: rămâi cu gura căscată când oamenii, populația, telespectatorii îți spun: „de ce nu apăreți?” „De ce nu mai sunteți? E o rușine la televizor!” Și apoi îți spui: „Măi, toată lumea spune că e o rușine la televizor, ăia care fac emisiunile spun aia vrea poporul! Unde e adevărul?” Poporul vrea. Dar dacă îi dai ceva, o să stingă poate televizorul la început – o să spună nu vreau că sunt prea serioși, dar până la urmă tot îl aprinde dacă îi dai numai asta. Și dacă îi dai numai lături, întruna, e normal că se întâmplă ceva și în creierul nostru.

I.V.: Relația aceea dintre public și actori…
E.P.: Aia mai există!

Oamenii au pierdut respectul față de actori din pricina felului în care autoritățile îi tratează

I.V.: Actorii sunt privilegiați totuși, din tot spectrul cultural, actorii sunt cei mai iubiți de către public. De ce crezi că se întâmplă asta? Ce văd oamenii în voi? Ce văd când privesc? E o lume pe care o visează, la care nu au acces, cum se explică acest sentiment de iubire reală?
E.P.: Ai spus o vorbă mare, dar să știi că asta era, când am debutat eu și eram foarte tânără, că se uită și visează la o lume la care nu au acces. Nu mai e așa publicul, pentru că publicul e format din oameni, din individualități, și s-a schimbat și publicul, ca și vremurile. Dar iubesc actorii, îi judecă mai mult, poate; cred că s-a pierdut un anumit tip de respect față de actori, dar tot datorită felului în care sunt tratați de autorități, și totuși e un anumit tip de iubire pe care o simți, din cauza contactului direct. Înainte credeam că publicul simte diferența dintre autenticitate și falsitate, ceea ce viața mi-a dovedit că nu e adevărat. Am rămas și eu mirată. Mă rog, mi-a trecut. Dar am acceptat asta!

I.V.: Ți-e dor de turneele acelea? Era o relație extraordinară, nemijlocită.
E.P.: Da, dar oamenii nu știu cum ne așteptau. Nu știu! Poate pentru că eram cunoscuți, de aia ne așteptau… știi? Poate că eram deja cunoscuți și voiau să ne vadă în carne și oase! Ne cunoșteau! Noi am avut șansa unui debut și poate de asta a vrut lumea să ne cunoască. Ce fac copiii ăștia de douăzeci de ani? Cum fac? E extraordinar de dificil pentru ei. Pentru că sunt foarte buni și foarte talentați și vor fi tot timpul! Cum faci să îi arunci, să îi promovezi? Sunt alte timpuri! Important e online-ul! Devii vedetă pe online!

Emilia Popescu despre tribunalul Facebook

I.V.: Astea sunt mode, mai degrabă!
E.P.: E o modă până a devenit o realitate! O realitate de care trebuie să ții cont, pe care noi am ignorat-o, dar de care trebuie să iei seama, la care trebuie să te adaptezi, Ionuț. Nu mai e modă! E un tribunal Facebook-ul acum! E un tribunal! Se taie și se spânzură pe Facebook! Alegerile – pe Facebook! Și așa mai departe!

I.V.: Problema e cum alegi.
E.P.: Prost!

I.V.: În general, dacă e virtual, virtual alegi. În timp, puține din opțiunile acelea sunt validate de realitate.
E.P.: Da?

I.V.: Sigur! Și e un tribunal care judecă și se grăbește.
E.P.: Nu, se dau direct verdicte!

I.V.: Se dau verdicte!
E.P.: Problema e că le dă oricine. Aia e!

I.V.: Nu sunt polemici reale.
E.P.: Nu, le dă oricine, oricine dă verdicte!

„Casa mea e Ateneul!” Emilia Popescu, despre publicul de teatru, unul „pestriț” și cel de Ateneu, mai „pretențios”. Impostura abonaților la Cultură

I.V.: Am vorbit de publicul de teatru. Tu mergeai și la Ateneu, și la Filarmonică.
E.P.: Da, e casa mea Ateneul, de la cinci ani!

I.V.: De la cinci ani!
E.P.: Am mers mai mult la Ateneu decât la Teatru!

I.V.: Dacă facem o paralelă, între publicul de la Ateneu și publicul de la Bulandra, sau de la Comedie, sau de la Național, s-a alterat și acolo această relație dintre scenă și public? Sau este mai fidelă?
E.P.: Nu. Sunt puțin mai pregătiți. Publicul – cum spun eu – spectator profesionist. Sunt mai profesioniști.

I.V.: Sistemul acela de abonați, care totuși e diferit, funcționează altfel.
E.P.: Da, da, sunt mai pregătiți, reacționează mai bine. Publicul de teatru e și firesc să fie așa, pentru că teatrul e atât de vast, sunt toate genurile, e public pentru orice tip de spectacol, comedie, dramă, spectacol mare, mic, dar în final, spectacol care nu e decât bun sau prost. Nu poate să fie mic, sau mare, sau mediocru. Ba da, mediocru poate să fie. Dar publicul e mai pestriț, la teatru! E mai pestriț! Mai amendează, că nu poți să crezi că publicul nu sesizează, nu reacționează…. reacționează oamenii. Probabil că cei mai după 40 de ani, care mai au criterii, care au mai văzut, care se revoltă că nu înțeleg, că sunt destule cazuri, destule mituri care au răsărit din nimic. Și s-au clasicizat singuri și sunt mari personalități fără bază. Uite așa, odată!

I.V.: Da, artificial.
E.P.: Da, artificial, da.

I.V.: De unică folosință.
E.P.: Nu e chiar de unică folosință…

I.V.: De lungă folosință…
E.P.: Da, da, că e artificial.

I.V.: Ți se pare că publicul de la Ateneu este totuși mai diferit.
E.P.: Mai evoluat, da!

I.V.: Bun, la Ateneu, problema este ca și la Filarmonică și la Operă, aceea a publicului festivalier. Avem Festivalul George Enescu, din doi în doi ani, cu săli pline! Însă între aceste ediții ale Festivalului George Enescu, Filarmonica nu e întotdeauna demnă de numele lui George Enescu, pe care îl poartă.
E.P.: Eh! E foarte bună Filarmonica noastră!

I.V.: Așa ți se pare.
E.P.: Uneori nu e excelent și alteori… hai să ne gândim că e ca la marii actori, care au devenit mari actori datorită regizorilor, și ca la un spectacol care nu are regizor, sau are un regizor slab, cu actori buni, care nu au reușit să treacă. Ține foarte mult de dirijor.

Publicul de festival, „public de sponsori”

I.V.: Și mă gândesc că și invers. Se poate întâmpla și invers. Au fost ani la filarmonică în care regizorul era bun, dar poate nu neapărat orchestra.
E.P.: Dar poate un dirijor bun, care poate să comunice… e o chestie de comunicare, știi? Atunci iese ceva! Publicul de festival nu are legătură cu abonații de la Ateneu.

I.V.: Fără îndoială, este cu totul altceva!
E.P.: Publicul de festival e public de sponsori, care merge pentru prima oară acolo și aplaudă între părți, e simplu!

I.V.: Și sunt săli pline dar e o realitate artificială!
E.P.: Absolut!

I.V.: Așa cum se întâmplă la târgurile de carte unde ai sentimentul că ai o țară care citește de dimineață până seară.
E.P.: Da, numai cititori!

I.V.: După care nu cumpără nimeni cărți între Bookfest și Gaudeamus.
E.P.: Exact, exact!

Emilia Popescu: „ICR e agenție de turism!”

I.V.: Suntem pe ultimele locuri în Uniunea Europeană la clasamentele pe lectură!
E.P.: Citeam și acum când nu am fost prezenți la Târgul de Carte de la Londra… Urât! Oare de ce? La ICR Londra acolo nu e nimeni, nu se ocupă nimeni?

I.V.: La ICR București nu e nimeni care să se gândească pentru toate cele 18 reprezentanțe, din păcate, aici ai deschis un subiect de care nu știu dacă avem timp…
E.P.: Pe mine mă revoltă…

I.V.: ICR-ul este într-un punct, în acest moment, în stadiul cel mai de jos al existenței sale.
E.P.: ICR e agenție de turism!

I.V.: S-au făcut niște eforturi, și cu o viziune, are rolul de a promova cultura românească în străinătate, numai că o face cu resurse foarte mici, cu lipsă de viziune, într-un limbaj și o perspectivă care nu au de a face cu secolul acesta, cu un nucleu de oameni pe care îi plimbi de colo până colo…
E.P.: Cineva a dorit asta, Ionuț. Nu pot să cred… sau pur și simplu nu și-au pus problema, și prin oamenii pe care i-au pus acolo, s-a ajuns așa.

I.V.: ICR-ul trebuie regândit! În maniera în care funcționează în acest moment, e complet inutil.
E.P.: Slujbe bune, foarte multă lume are slujbe bune…

I.V.: Un nucleu. Sunt câțiva oameni, mă rog, nu foarte mulți, dar sunt câțiva care sunt plimbați de colo-colo. Nicăieri, în nicio țară nu se întâmplă asta. În mod normal ai un mandat de 4 ani, poți ajunge la două în opt ani. Maxim, dacă ești extraordinar. Noi avem cazuri care de zeci de ani sunt în același loc.
E.P.: Da, da…

I.V.: Ceea ce este aberant, pentru că atunci unde este evaluarea, care sunt criteriile, cine te evaluează?
E.P.: Exact!

De ce nu se dorește depolitizarea ICR?

I.V.: Aici trag un semnal de alarmă și o să o mai fac. M-am exprimat inclusiv cu privire la niște numiri recente, care au fost prin diverse locuri, aici ar trebui gândite niște comisii care să nu aibă de a face cu politica. Acolo nu punem oameni în funcție de afinități politice, ci niște oameni care să fie profesioniști.
E.P.: Uite că nu se dorește. Nu se dorește! Altfel cum să îți explici? Spune-mi, care este explicația? Nu se dorește! E simplu!

I.V.: E și o stare de fapt care s-a perpetuat și e foarte greu să revii în punctul din care ai plecat.
E.P.: Nu se poate decât așa. O rupi. Pac! Și de aici începem altceva. Stai că era și Tănțica, mai era și aia….Nu, nu se poate așa.

I.V.: E băiatul nostru, sau e fata noastră.
E.P.: Da, e a noastră…

I.V.: Și o știm!
E.P.: Da, face niște cafele extraordinare!

„Mă plimb cu partea frumoasă a vieții mele”. Emilia Popescu, despre întâlnirile destinale din viața ei și despre oamenii pe care nu îi mai recunoaște

I.V.: Tocmai că o știm! Tu ai spus undeva, cred că într-o discuție cu Marina Constantinescu, sper că citez corect: „Eu mă plimb cu partea frumoasă a vieții mele!” Nu o să vorbim despre partea urâtă, care nu îți place: toți oamenii au o parte frumoasă și una urâtă. Dar care este partea frumoasă a vieții tale, care te însoțește și cu care te plimbi?
E.P.: Mă plimb cu perioada când era fetița mea mică, cel mai mult mă plimb așa.

I.V.: 1996, anul când s-a născut, nu? Spui că este cel mai frumos an din viața ta.
E.P.: Da! Mă plimb cu copilăria mea, cu anumite momente din copilăria mea, cu Crăciunurile copilăriei mele, cu Țăndărică, cu teatrul copilăriei mele, unde mama mea lucra, și am în minte niște spectacole superbe și niște păpuși mari care mă impresionau! Și era o lume care mă fascina, era un spațiu extraordinar, și uite că acum, copilul meu face costume la un spectacol Peter Pan la Țăndărică! Și pentru mine lucrurile astea țin de un tip de miracol al vieții în care eu cred și care mă însoțește tot timpul. Mă plimb cu tinerețea mea, mă plimb cu anii mei de Ducu Darie, cu anii mei de Moțu Pittiș, mă plimb și cu unii oameni ai momentului respectiv, și când nu îi mai recunosc, mă plimb singură. Se întâmplă! Se întâmplă să nu îi mai recunoaștem pe cei cu care am trăit și asta e, rămânem singuri…

Curajul care i-a lipsit Emiliei Popescu

I.V.: E ceva ce ai fi vrut să fie altfel? Ceva ce regreți din ce ți s-a întâmplat?
E.P.: O lipsă de curaj în a spune ce mă deranjează. Asta aș fi vrut să fie altfel. Și acum o mai am, dar mai puțin. Mai am puțin curaj, dar tot nu e dusă până la capăt. Da… Asta aș fi vrut să am. Pentru că aș fi avut o viață mai ușoară, și poate aș fi fost mai respectată, pentru că am observat că oameni care nu sunt străluciți, chiar mediocri, și au curaj să deschidă gura și să spună ce îi deranjează, sunt foarte respectați, față de cineva cu mult mai multe merite, care tace!

I.V.: Care e relația dintre curaj și tupeu?
E.P.: E o graniță subțire.

I.V.: A avea curaj e o capacitate esențială, foarte importantă, mai ales în lumi închise, cum am trăit noi, și erau foarte puțini cei care aveau curaj. Dar e și un curaj în libertate, care e foarte subtil.
E.P.: Asta cu tupeul e ceva groaznic. Granița e subțire. Iar tupeul este impardonabil, din punctul meu de vedere.

I.V.: Din ce spui tu oamenii mai degrabă se înscriu acolo. Era o ironie în ce spuneai. Deci mai degrabă oamenii au tupeu.
E.P.: Da, oamenii au tupeu, dar tupeul e călare, e în fruntea oștii la noi. Dar tupeul conduce! Tupeul! Și doar el!

I.V.: Nu mai sunt filtre, nu mai sunt criterii…
E.P.: Nu! Sau poate sunt, dar nu există câștig de cauză. Numai tupeu.

I.V.: Ce nu îți place din ce vezi? Am încercat să nu discutăm foarte mult din deschiderea acestui subiect, mai degrabă să rămânem în zona aceasta culturală, a teatrului… și a filmului!
E.P.: Nu, de ce? Am vorbit așa frumos!

Criza societății românești, prin ochii Emiliei Popescu: „Oameni care nu sunt pe locurile unde merită. Nici în bine, nici în rău.”

I.V.: Totuși, ce te deranjează, ce nu îți place din realitatea românească?
E.P.: Impostura! Oameni care nu sunt pe locurile unde merită. Nici în bine, nici în rău. Când spun asta, cuprinde tot. Oameni nepregătiți, oameni slabi profesional, ticăloși, lipsa de caracter, toate astea intră în impostură, și prost pregătiți, și lipsiți de caractere. Cei care sunt bine pregătiți și au caracter nu au cum să pătrundă ca să schimbe ceva. Sau sunt atât de puțini care se luptă! În primul rând, ca să schimbi, îți trebuie timp! Tu știi mai bine asta, că faci parte din ultima categorie! Păi, dacă aveai zece ani, ce făceai? Și piciorul ca să îl îndrepți, să meargă drept, pui gheata ortopedică, un an. Dacă o pui două zile tot așa mergi strâmb. Asta lipsește și mă doare. Mi se pare că crește totul. Că se înmulțesc! E ca într-o piesă de Eugen Ionescu! „Se înmulțesc, vin rinocerii peste noi! Se înmulțesc!” Mulți, mulți! Vin și tineri, niște puiuți de rinoceri.

Demitizarea conflictului dintre operatorii independenți și actorii din mediul de stat: „Tensiunea e cu autoritățile, nu cu noi!”

I.V.: Știi că Radu Cosașu are o vorbă: Bucureștiul este orașul care a născut, a dat literaturii mari a lumii două animale: rinocerul și gorila! Tu ai jucat și ai fost privilegiată, din punctul acesta de vedere, să fii la Bulandra, apoi la Teatrul Național, la Teatrul de Comedie. Ai avut contract la stat!
E.P.: Da, la Stat. Și acum sunt la Național!

I.V.: E tensiunea aceasta dintre actori care au contracte la stat și cei care sunt din zona independenților. Crezi că se poate găsi o soluție reală așa încât tensiunea acumulată între cele două zone să se amelioreze?
E.P.: Tensiunea e cu autoritățile, nu cu noi! Nu sunt tensiuni între noi. Și mai e ceva: sunt foarte mulți independenți care sunt foarte revoltați pe sistemul de stat și abia așteaptă să fie angajați la stat! Că îți vine și ție vremea să vrei să îți iei ceva, sau să ai o siguranță. Și brusc nu mai sunt revoltați, după ce se angajează. Există și felul acesta de oameni. Dar tensiuni nu sunt. E ca și când eu dacă sunt angajată am ceva cu cei din zona independentă. Tensiunile sunt între independenți și autorități. Iar autoritățile nu știu ce pot să facă, că de aia ești independent! Că nu depinzi de autorități. Dar trebuie să fie pârghii. Se discută de ani de zile: mai puțin impozit pentru cei care sprijină, care fac… de ani de zile se discută. Știu că odată vorbeam la teatru și spuneam „domle, uite, nu avem bani să plătim pe nu știu cine…!” „Dar dacă găsim sponsor?” „Nu avem cum, legal!” „Nu poate să vină un sponsor care să zică dau banii ăștia ca să joace cutărică 200 de spectacole!” Deci nu sunt pârghii legale care să te ajute să te miști. Poate și pe tine ca sponsor te-ar ajuta, poate sunt mulți privați care ar putea să sprijine să facă ceva în sectorul cultural. Habar n-am!

Au existat tentații politice pentru Emilia Popescu?

I.V.: Ai fost vreodată tentată să îți asumi o carieră publică, un rol public, să te implici în viața socială, în politică?
E.P.: Vreau să fiu ministru de Finanțe, sau un ministru, și să practic tot ce urăsc eu acum! Glumesc! Nu trebuie să declar asta, asta trebuie să vorbim la cafea!

I.V.: La apă plată! Ai vrut să fii actor.
E.P.: Da, dar am o profundă latură… cum să spun, când mi se cere ajutorul, ajut, dar s-a făcut așa ca un bulgăre de zăpadă, din ce ajut pe unii, tot ajut mai mult, și mi se cere și mai mult ajutorul, încât am momente în care spun: „ok, să îmi fac un birou și mă ocup cu asta!” Deci ceva în zona asta ar trebui să fac. Dar nu știu ce să fac. Un birou de asistență socială, dar nu știu ce. Să trimit oamenii la doctor… să le găsesc muncitori…

I.V.: Ai o sensibilitate socială. E o empatie.
E.P.: Dezvoltată în timp.

I.V.: Aici e și relația cu publicul, menită să întâlnești oameni, să vorbești cu ei.
E.P.: Nu, dar așa m-am născut. Toate mi s-au întâmplat, și apoi am tras niște concluzii. Nu poți să ajuți pe toată lumea, dar cred că unul dintre scopurile cu care ne naștem este să ne iubim unii pe ceilalți și obligatoriu să ne ajutăm. Trebuie să fie scopul umanității, nu numai scopul meu.

Vocea unei conștiințe, o replică de aur: de la Marlene Dietrich, la Emilia Popescu

I.V.: Ai o replică favorită din rolurile pe care le-ai jucat?
E.P.: Da. „Dacă există un singur om pe lumea asta cu care poți comunica indiferent de graniță, religie și distanță, atunci viața merită să fie trăită!” Marlene Dietrich.

I.V.: Din Marlene! Mulțumesc foarte mult pentru prezența la acest podcast și în final aș vrea să te rog să adresezi un gând celor care urmăresc sezonul II din podcastul Avangarda, cu Ionuț Vulpescu.
E.P.: Sezonul II: urmăriți toate poveștile pe care vi le propune Ionuț Vulpescu și astfel veți face o gaură în timp și vă veți crea amintiri sau povești care vă vor ține de cald, la propriu și la figurat!

I.V.: Mulțumesc mult, Emilia!
E.P.: Și eu, mulțumesc!

articolul original.

Moșteanu, despre cazul Bălășoiu: Degradarea morală a PSD e completă

2 October 2022 at 09:18
image

Deputatul USR Ionuț Moșteanu a comentat, într-un mesaj, cazul lui Aurel Bălășoiu, exclus de PSD în urma unui scandal sexual în care este implicat.

“Astăzi un deputat PSD de Argeș, Aurel Bălășoiu, a fost exclus din PSD după ce în presă au apărut imagini cu el întreținând raporturi sexuale cu un minor. Degradarea morală a PSD e completă. Acești „socialiști” cu milioane de euro în conturi care se pretind marii apărători ai celor mai vulnerabili în timp ce îi fură, parlamentari care poartă un stindard al moralității în timp ce comit fapte abominabile.

Deputatul PSD a fost exclus din partid. Însă nu e suficient”, scrie politicianul Uniunii Salvați România.

“În PSD Argeș este al doilea astfel de caz în doar ultimele luni, după ce alt primar, Mihai Georgescu din Călinești, și-a folosit abuziv funcția în scopuri sexuale.

Și să ne aducem aminte de Negoiță. Ce s-a mai întâmplat cu dosarul „Sex cu minore”, în care era implicat? Poate ne spune Nicolae Bănicioiu, și el audiat.

Prea mult timp, PSD a tolerat astfel de cazuri. A permis și încurajat astfel de practici prin închiderea ochilor.

Marcel Ciolacu, ai de gând să faci ceva?

Deputatul PSD de Argeș trebuie să ajungă imediat în fața procurorilor. Aici e vorba de un caz penal. Dacă nu își dă demisia, USR va vota de îndată ridicarea imunității parlamentare”, conchide Ionuț Moșteanu.

Conducerea Partidului Social Democrat a decis, sâmbătă, excluderea parlamentarului Aurel Bălăşoiu.

Potrivit unui comunicat, care nu motivează decizia, “PSD se aşteaptă ca acesta să îşi dea demisia urgent din funcţia de deputat”.

“În caz contrar, PSD va vota pentru ridicarea imediată a imunităţii parlamentare. PSD nu tolerează în niciun fel încălcarea legii, a demnităţii umane şi a moralei creştine”, se precizează într-o postare pe pagina de Facebook a formaţiunii politice.

Surse politice din partid spun că Aurel Bălăşoiu a fost surprins într-un clip video, în ipostaze intime alături de un minor.

Parlamentarul respinge acuzația de pedofilie.

“Voi merge înainte și voi lupta! Merg înainte, nicio problemă! M-au exclus, nicio problemă! Nu recunosc!”, a declarat acesta pentru portalul Gândul.

Până la acest moment, Poliția nu a avut vreo reacție în acest caz.

“Am luat act de decizia conducerii PSD de excludere din partid a deputatului Aurel Bălășoiu. Rămânând consecvent principiilor sale, PSD Argeș se delimitează ferm de orice atitudine imorală și solicită de urgență demisia sa din Parlamentul României”, precizează conducerea organizației argeșene a formațiunii.
Aflat la primul său mandat de parlamentar, Aurel Bălășoiu este căsătorit, absolvent al Facultății de Teologie din Pitești și a fost primar al comunei Rociu.

Potrivit CV-ului de pe site-ul Camerei Deputaţilor, politicianul se descrie ca ”o persoană sociabilă şi responsabilă în activitatea desfăşurată, un puternic om de administraţie ce a avut mereu o colaborare impecabilă cu instituţiile locale, judeţene şi naţionale, un bun agricultor şi crescător de animale”.

În legislativ, Aurel Bălășoiu activează în cadrul comisiei de agricultură şi este membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Malaezia, Macedonia de Nord şi Republica Democratică Congo.

“Am decis retragerea medaliei Câmpulung 500 deputatului PSD Aurel Bălășoiu, decernată cu ocazia festivității oficiale “Zilele Câmpulungului” de anul acesta.

Motivul: scandalul sexual în care este implicat acesta.

Medaliile de aur ale Câmpulungului reprezintă onoare și recunoaștere. Deputatul PSD nu o merită. Așa că va trebui să o înapoieze”, a anunțat primărița Elena Lasconi.

FOTO: Inquam/Ilona Andrei

articolul original.

Ionuț Vulpescu, deputat: De la tentația populistă la tentația totalitară nu este decât un pas!

2 October 2022 at 05:51
image

Consecvent unor principii clare de a spune lucrurilor pe nume, ieșind din șabloane rutinei de partid, deputatul Ionuț Vulpescu a atras atenția celor care militează pe partea stângă a eșichierului politic că, în Europa, pe fondul crizelor de tot felul, care se completează reciproc, riscurile populismului și ale politicilor economice și sociale lipsite de alternative sunt reale. Deja se manifestă. A vorbit fostul ministru al Culturii despre fenomenul politic consumat recent în Italia, unde alegerile au fost câștigate de formațiunile de dreapta. Totul s-a produs pe fondul unor nemulțumiri, al unor stări de lucruri induse de criza energetică, explozia prețurilor de după, dar și al politicii confuze duse la nivel european.

„Dacă trecem dincolo de aparențe, în Italia nu s-a produs nicio schimbare de fond și nici nu se va produce. Este doar o supapă de siguranță, deschisă după trei ani de criză, care au dus la acumularea de tensiuni importante în societatea italiană. Așa cum se spunea despre Tony Blair că a fost adevăratul urmaș al Doamnei de Fier, așa se va spune despre Giorgia Meloni, că este adevăratul urmaș al lui Draghi”, a precizat deputatul Ionuț Vulpescu.

Mai susține parlamentarul social-democrat că, și la noi, tentația populistă este mare, dar România nu este Italia și nu își permite acest lux politic, „indiferent de faptul că suntem la stânga sau la dreapta, ideologic vorbind, sau că suntem la putere sau în opoziție. Avem, în contextul crizei, un spațiu tot mai redus de manevră în plan politic. Nu mă refer la funcționarea democratică a societății românești. Eu cred sincer că avem nevoie de o mai activă contraputere, care să amintească politicului de obligațiile sale. Iar această contraputere este cetățeanul. Numai că retragerea lui din spațiul public este o veste proastă. Locul cetățenilor este luat de tot felul de ”profeți”, care predică false soluții, ce adâncesc criza, în loc să o calmeze”, a mai menționat Ionuț Vulpescu.

Europa, spune deputatul PSD, se află într-un adevărat festival al populismului și spectacolele de acest tip nu sunt deloc în regulă.

„Este semn că politicul nu mai are ce propune societăților respective. Asta trebuie să ne preocupe în cel mai înalt grad. Pentru că, place sau nu acest adevăr, ne aflăm, practic, într-un regim cu ”partid unic”, de vreme ce oricine ar câștiga alegerile, oriunde în Europa, politicile economice și sociale sunt aceleași, de extracție neoliberală: tăieri de taxe și de impozite, privatizări în serviciile publice de educație, sănătate, transporturi, demontarea brutală a Statului Bunăstării. Construcția de alternative nu mai funcționează. Iar când cresc periculos frustrările cetățenilor, lor li se administrează o porție de populism, pe post de calmant. Schema asta nu are cum funcționa la nesfârșit. Nimeni nu are resurse financiare pentru a plăti eșecurile piețelor din bani publici”, a mai arătat deputatul PSD.

Ionuț Vulpescu a mai constatat un lucru pe care, cu siguranță, îl vedem mulți. Partidele europene de stânga sunt slabe, tocmai acum când ar trebui să fie pe scena dezbaterii publice și să ofere alternative.

„Din prea mult reformism, stânga nu mai are o adecvare la realitate, care e de așteptat din partea ei. Iar dreapta europeană nu are niciun interes să producă așa ceva. Că va guverna la extreme, că va guverna mai aproape de centru, știe că va guverna, indiferent de performanțe. Iar asta și din lipsă de competitori serioși la stânga.

Trebuie să ne gândim serios, pentru că de la tentația populistă la tentația totalitară nu este decât un pas. Și prea mulți, din spațiul politic european, par gata să-l facă. Dar când a fost totalitarismul o soluție, și pentru cine? Dacă vrem reforma clasei politice, atunci să începem cu reforma gândirii, și acțiunii, politice. Dacă nu facem asta, ne limităm la o ipocrizie ce ne va rupe și mai mult de cetățeni și de agenda lor. Și tentația totalitară poate face pasul la totalitarism fără să mai putem reacționa. Depinde de noi încotro se duce politicul, nu doar în România”, a concluzionat deputatul Ionuț Vulpescu.

articolul original.

Rusia nu a fost realeasă în consiliul de conducere al agenției de aviație a ONU

1 October 2022 at 20:55
By: -
image

Rusia nu a obținut sâmbătă suficiente voturi pentru a fi realeasă în consiliul de conducere al agenției de aviație a Națiunilor Unite, potrivit Reuters.

Rusia nu a reușit să obțină cele 86 de voturi necesare pentru a rămâne în consiliul de conducere al Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI), format din 36 de țări, în timpul unei întruniri a agenției, care se desfășoară până pe 7 octombrie la Montreal.

Rusia, alături de alte state, deținea un loc de „state de importanță majoră în transportul aerian” în consiliul de 36 de membri al OACI.

„Am dori să ne exprimăm regretul cu privire la rezultatul votului. Considerăm că acesta este un pas pur politic și nu are nimic de-a face cu poziția Rusiei în domeniul aviației civile", a declarat reprezentantul rus.

Votul trage Rusia la răspundere pentru încălcarea spațiului aerian suveran al Ucrainei, cum ar fi bombardarea aeroporturilor, care contravine unui acord cheie din 1944 care stabilește principiile de bază pentru aviația globală, a declarat Yuliya Kovaliv, ambasadorul Ucrainei în Canada.

De asemenea, Occidentul susține că Rusia a confiscat ilegal sute de avioane străine, acuzație pe care Moscova o neagă.

articolul original.

Viorel Ursache, noul președinte PSD Bălțătești

1 October 2022 at 16:24
image

Viorel Ursache, fostul primar al comunei Bălțătești, a fost ales noul președinte al organizației locale, la alegerile din cadrull organizației locale, desfășurate astăzi, 1 octombrie, prilej cu care a fost  constituit și noul birou politic, format din trei vicepreședinți: Mihai Vițelaru, Vasile Ciudin și Ionuț Platon. Președinte al organizației de tineret a fost ales Bogdan Ursu iar al organizației de pensionari, Vasile Săvoiu.

La eveniment a participat și Daniel Harpa, președintele PSD Neamț. Acesta a ținut sa transmită un mesaj de unitate și forță la viitoarele alegeri locale și parlamentare din 2024, când are așteptări ca primăria Bălțătești să aibă un primar PSD  nominalizând-ul în calitate de viitor candidat  pe noul președinte.

Unii dintre cei prezenți au ridicat mau multe probleme din comună, printre care întârzierea finalizării lucrărilor de la rețeaua de canalizare, lipsa proiectelor europene din primărie, starea deplorabilă a dispensarului, și în general lipsa multor investiții din comună.

C.T.S

articolul original.

VIDEO. Copilul de 17 ani cu voce minune, de la Colegiul “Octav Băncilă” din Iaşi

1 October 2022 at 04:30
By: Geo
image

Jazz, house, rap, pop, clasic, folk, rock și hip-hop… Muzica înseamnă libertate. Oricine poate asculta orice oricând și oriunde. Totuși, sunt genuri muzicale mai puțin abordate în toată această diversitate, mai ales în rândul tinerilor. Muzica clasică ar putea fi un exemplu, fiind privită, de cele mai multe ori, cu reticență, însă la Iași există o excepție. 

Noemi Onucu are doar 17 ani și a avut debutul ca soprană de coloratură pe scena Operei Naționale din Iași. Este în clasa a XI-a la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași, studiază la specializarea Muzică Clasică și, în prezent, este colaboratoare la Opera Națională din Iași.

Noemi s-a născut în Tarragona (Spania) și a locuit acolo până în 2015. Când a venit în România s-a înscris la Școala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu” din Iași. De când este la liceu a participat la multe concursuri, iar în clasa a X-a a obținut trofeul și Marele Premiu la Concursul Internațional de Interpretare Muzicală „Emanuel Elenescu”. A fost pentru prima dată când a câștigat o voce, pentru că este un concurs de interpretare muzicală pe toate instrumentele și voce. Noemi plănuiește să participe la Olimpiada Națională de Muzică.

Muzica clasică  prima iubire?

Atunci când s-a înscris la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași, Noemi nu era hotărâtă să facă muzică clasică. Plănuia să se transfere la muzică ușoară, dar a aflat că la Iași nu există această posibilitate. „Aveam de gând să învăț muzică, dar nu în mod serios muzică clasică. Însă, de prin clasa a X-a m-am îndrăgostit de operă, atât datorită profesoarei mele, cât și colegilor. Mediul de la școală chiar m-a determinat să vreau să descopăr cât mai multe despre acest stil de muzică. M-am îndrăgostit de operă, a început să îmi placă extraordinar de mult”, povestește soprana. Ulterior, profesoara sa de muzică, Diana Neacșu, s-a convins că vocea ei este făcută pentru operă și că deține niște calități vocale rar întâlnite.

Vocea ei, dar de la Dumnezeu

Totuși, înainte să descopere că drumul ei va fi către muzica clasică, Noemi Onucu a încercat și muzica ușoară. Pe YouTube există câteva videoclipuri în care aceasta interpretează piese compuse de ea în întregime, atât versurile, cât și linia melodică fiind propriile sale creații. „Eu sunt creștină și sunt conștientă că darul pe care îl am – vocea – e de la Dumnezeu. Cred că cel mai important este ca ceea ce fac cu darul meu să fie pentru Dumnezeu. Adică, tot ceea ce fac e spre slava Lui și vreau să-L onoreze pe El, de asta multe din piesele compuse de mine – unele sunt publicate, altele nu – vorbesc despre asta, că am o relație personală cu Dumnezeu și vreau să se vadă asta”, explică Noemi.

Soprana de coloratură știe să cânte și la pian. A învățat să cânte singură și spune că nu stăpânește o tehnică anume. „Am învățat de la 9 ani, de când mi-au cumpărat părinții pianul. Atunci eram încă în Spania. Eram pasionată și am vrut să știu neapărat să cânt. Am reușit, într-un final, să învăț singură”, spune aceasta.

Noemi compune și o face des. Îi place să compună poezii și melodii de când era mică, dar nu le-a băgat în seamă până când nu a crescut și a început să pună preț pe cuvinte și să descopere tainele muzicii. Noemi spune că deocamdată nu vor urma alte videoclipuri pe YouTube. Însă, dacă ar fi să mai încarce vreun clip video, ar fi muzică clasică, „pentru că acesta este drumul meu și asta ar trebui să fac”. Piesele publicate până acum pot fi ascultate mai jos:

Citiți mai multe pe ziaruldeiasi.ro

articolul original.

Consiliul de Securitate al ONU nu a putut condamna anexările. Rusia și-a exprimat dreptul de veto, a fost singura țară care s-a opus

30 September 2022 at 20:57
By: -
image

Rusia a respins vineri prin veto o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU care ar fi condamnat pretinsa anexare de către Rusia a patru regiuni ucrainene după așa-zisele referendumuri privind aderarea la Federația Rusă, scrie CNN.

Rezoluția ar fi denunțat "organizarea de către Rusia a unor așa-zise referendumuri ilegale în regiuni din cadrul granițelor recunoscute la nivel internațional ale Ucrainei" și ar fi declarat că referendumurile "nu au nicio valabilitate".

Rezoluția ar fi cerut, de asemenea, Rusiei "să își retragă imediat, complet și necondiționat toate forțele militare de pe teritoriul Ucrainei din cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional".

Rusia a fost singura țară care s-a opus rezoluției.

Zece țări au votat în favoarea ei: Albania, Franța, Ghana, Irlanda, Kenya, Mexic, Norvegia, Emiratele Arabe Unite, Regatul Unit și Statele Unite.

Patru țări s-au abținut: Brazilia, China, Gabon și India.

Înaintea votului, ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield - care a prezentat rezoluția împreună cu colegul său albanez - a declarat că aceasta este aliniată la obiectivele Consiliului de Securitate de apărare a suveranității, de protecție a integrității teritoriale și de asigurare a păcii și securității.

"Vorbim despre un stat membru al ONU, un membru al Consiliului de Securitate, care încearcă să anexeze o parte a altui stat prin forță", a declarat Thomas-Greenfield. "Rezultatele acestor referendumuri false au fost predeterminate la Moscova și toată lumea știe acest lucru".

Vasily Nebenzya, ambasadorul Rusiei la ONU, a declarat că rezultatele au vorbit de la sine. "Majoritatea covârșitoare a celor care au votat au susținut integrarea acestor regiuni în Rusia", a spus el.

articolul original.

Topul nevoilor vârstnicilor din România și soluțiile oferite acestora

30 September 2022 at 17:54
image
  • Telefonul Vârstnicului – 7 ani de existență, 78.812 apeluri primite, 14.363 apelanți unici și tot atâtea nevoi soluționate

Fundația Regală Margareta a României a lansat astăzi, 30 septembrie, în cadrul ediției a VI-a a conferinței naționale “Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă”, Topul nevoilor vârstnicilor din România și soluțiile oferite acestora.  Topul a fost realizat pe baza datelor colectate prin linia națională Telefonul Vârstnicului în cei 7 ani de funcționare.

Lansată în septembrie 2015 cu sprijinul Fundației Vodafone România, singura linie telefonică națională, gratuită și confidențială, dedicată seniorilor din întreaga țară, este operată de Fundația Regală Margareta a României și a fost inițiată ca o soluție la problema îmbătrânirii populației și la nevoile persoanelor vârstnice.

În cei 7 ani, la Telefonul Vârstnicului au fost înregistrate aproape 79.000 de apeluri de la seniori din toată țara. Dintre cei 14.363 de apelanți unici apăsați de griji, temeri, neajunsuri, singurătate, neglijare, etichetare sau sentiment de inutilitate, peste 5.300 locuiesc în București, 48% locuiesc singuri, iar 28% au vârsta între 70 și 80 de ani.

Solicitările pe care seniorii le-au exprimat în această perioadă la Telefonul Vârstnicului au vizat cinci mari categorii de nevoi: 1. informații utile și actualizate, 2. îngrijire și sprijin practic în funcție de gradul de dependență, 3. ajutor material sau financiar, 4. sprijin emoțional și psihologic și 5. nevoia de a fi activ și de participare la viața socială. Înțelegerea nevoilor vârstnicilor și a impactului serviciilor sociale dedicate lor ne ajută să identificăm măsuri de spriin cu efecte pozitive asupra calității vieții seniorilor, promovând demnitatea la o vârstă înaintată.

Telefonul Vârstnicului: îndrumare, consiliere socială, o deschidere către lume pentru seniori

Principalul motiv pentru care 5.718 seniori au apelat la Telefonul Vârstnicului îl preprezintă obținerea unor informaţii practice, utile și actualizate. O mare categorie de seniori se găsesc în imposibilitatea de a accesa și obține serviciile la care au dreptul sau de a accesa resurse necesare pentru a-și rezolva diverse probleme de viață. Ei nu știu ce și cui să adreseze. Cele mai multe persoane care au solicitat diverse informații sunt în București (2.058), iar cele mai puține în Banat (229) și Dobrogea (233). Toți vârstnicii au fost ascultați și li s-au oferit informații practice, utile și actualizate, precum numere de contact, adrese, proceduri, informații cu caracter general, dar și direcționări spre resurse existente în comunitățile locale. Telefonul Vârstnicului este o deschidere către lume, informațiile devenind accesibile seniorilor la un telefon distanță.

Telefonul Vârstnicului: informații și asistență socială

Nevoia de îngrijire și sprijin practic ocupă locul doi în acest top. 4.324 de oameni – seniori cu o vârstă înaintată sau cu o stare de sănătate precară, ori aparținători ai acestora, au făcut solicitări punctuale și specifice, în funcție de gradul de dependență.

Mulți vârstnici care au sunat la Telefonul Vârstnicului (38%) au căutat soluții pentru îngrijire la domiciliu: îngrijire personală, supraveghere specializată, însoțire la diferite activități, procurare și/sau administrare de medicamente. Alți seniori aveau nevoie de informații medicale, asistență medicală specializată sau informații despre cămine pentru vârstnici și procedura de instituționalizare. Un procent de 27% dintre cei care şi-au exprimat nevoia de îngrijire și sprijin practic au vârsta cuprinsă între 70 şi 80 de ani.

Informații despre serviciile funcționale, referințe despre cămine pentru vârstnici și proceduri de instituționalizare și resursele disponibile în comunitate, precum și recomandări privind instituții care oferă îngrijiri medicale specializate la domiciliu, sunt soluțiile pe care le primesc seniorii care se confruntă cu aceste probleme de la echipa de asistenți sociali ai Telefonului Vârstnicului.

Telefonul Vârstnicului – îndrumare spre servicii de asistenţă socială din comunitate

Nevoia de sprijin material și financiar, reprezintă a treia nevoie adresată de 2.606 dintre vârstnicii apelanți, cei mai mulți fiind din București (668) și din regiunea Muntenia (562). Seniorii cu astfel de nevoi au fost îndrumaţi spre servicii de asistenţă socială din comunitate, operate de DGAS-uri sau ONG-uri, pentru a beneficia de un ajutor particularizat și constant. Iar prin susținerea sponsorilor și donatorilor de bine, Fundația a sprijinit direct o parte dintre vârstnici. Prin programul Fondul pentru vârstnici, seniorii din București, care au solicitat sprijin material, au beneficiat de pachete regulate cu alimente și produse igienico-sanitare, iar prin programul Telefonul Vârstnicului, vârstnicii din țară au primit tichete sociale.

Telefonul Vârstnicului: răspunde cu suflet singurătății

Nevoia de sprijin emoțional a fost auzită din vocile a 1.360 de seniori și este a patra nevoie exprimată de vârstnici. Bătrânețea și singurătatea sunt greu de dus împreună. Sentimentul de singurătate pe care îl mărturisesc persoanele vârstnice, cauzat de pierderea sau absența partenerului de viață, de absența familiei sau a cercului de sprijin, de lipsa activității sociale, le provoacă tristețe, anxietate sau alte afecțiuni fizice sau psihice asociate cu izolarea.

48% din cei care au apelat la Telefonul Vârstnicului au declarat că locuiesc singuri, 22% au spus că locuiesc cu partenerul, 8% ne-au spus că locuiesc cu alte persoane, 7% că locuiesc cu copiii sau cu nepoții, 1% au precizat că se află într-un cămin pentru vârstnici, iar 14% nu au dorit să ne comunice detalii despre situația lor locativă.

Telefonul Vârstnicului a răspuns celor 917 vârstnici printr-un serviciu propriu care vizează nevoia de socializare și comunicare emoțională – Reapelarea săptămânală a vârstnicilor. Pe 341 dintre apelanți, echipa Telefonul Vârstnicului i-a direcționat către organizații și asociații a căror activitate permite interacțiunea direct cu personalul de specialitate (centre de zi pentru vârstnici) sau cu voluntari, în cazul asociațiilor care fac vizite la domiciliu. Direcționarea câtre cluburi de seniori, unde vârstnicii pot participa la activități creative și recreative, a fost potrivită pentru 454 de vârstnici. Pentru seniorii care au ales participarea la TeleClubul Seniorilor, aceștia au avut ocazia să socializeze și să discute cu alți vârstnici pe teme de interes comune. 135 vârstnici au beneficiat de ședințe telefonice gratuite de consiliere psihologică.

Telefonul Vârstnicului: soluții pentru o viață activă și la vârsta a treia – acțiuni de voluntariat, activități în cluburi de seniori, dezvoltare de noi pasiuni

847 dintre vârstnicii care au sunat la Telefonul Vârstnicului în perioada 2015-2022, și-au exprimat nevoia de a fi activi și de a se implica în viața socială și după pensionare, aceasta fiind cea de a cincea nevoie. Îndrumați de echipa de la linia socială de ajutor, persoanele care își doresc să ramână active și în perioada senectuții au ca alternative acțiuni de voluntariat în comunitate și/sau participarea la activitățile organizate în cluburile de seniori. De asemenea, au fost încurajați să își dezvolte noi pasiuni care să îi țină ocupați sau care îi motivează să socializeze cu alte persoane. Centrele Generații reprezintă soluția Fundației de a încuraja comunicarea și a facilita colaborarea intergenerațională, valorificând experiența de viață și abilitățile speciale ale seniorilor.

Telefonul Vârstnicului poate fi contactat gratuit la 0800 460 001, de luni până vineri între orele 08.00 – 20.00 și sâmbăta între 08:00 – 16:00.

articolul original.

Viața la bloc, deloc lipsită de griji!

29 September 2022 at 18:38

Aparent statul la bloc pare a fi lipsit de responsabilități. Ai zice că singura grijă e să nu-ți bubuie vreun calorifer ori vreo țeavă ca să nu-ți inunzi vecinul de sub tine…Sau dacă stai la ultimul etaj să nu îți crape izolația de pe acoperiș. Lucrurile s-ar putea schimba însă după ce am citit săptămâna asta o știre cum că …” Judecătoria Sector 1 București a luat decizia de a amenda un bărbat cu suma de 10.000 de euro, sub formă de daune morale pentru vecinii săi. Situația a pornit de la nemulțumirea vecinilor asupra volumului la care „inculpatul” ascultă muzică în apartamentul său”.

La prima lectură am râs în hohote…cum adică 10 mii de euroi daune morale pentru muzica la maxim…Nu le-o fi plăcut play-listul vecinilor…Numai că după ce am citit motivarea avocatului am luat decizia să vând toate boxele din apartament. Nu de alta, dar ”să nu mă ducă-n ispită” vorba rugăciunii.

„Este o decizie în premieră şi este extrem de inedită pentru că o instanță de judecată, după un probatoriu care spun că a fost covârşitor, pentru că aşa am şi reuşit să obţinem această soluţie, l-a obligat pe pârât să plătească 10.000 de euro, defalcat. 5.000 de euro pentru soţ, 5.000 de euro pentru soţie. Aici discutăm de daune morale, pentru că în mai mult de 16 rânduri, această persoană a şi fost amendată de către Poliţie, deci s-a constatat de către o autoritate a statului că i-a deranjat, pur şi simplu. Îşi deranja vecinii şi mai mult decât atât, mergea cu rolele prin casă dacă vă vine să credeţi. Dădea muzica la maximum şi treaba asta se întâmpla din 2019. Este un mare semnal de alarmă pentru cei care fac asta în mod uzual (…) Cred că ştim cu toţii ce înseamnă să auzi muzica bubuind la 2 noaptea şi să fie petreceri nesfârşite. Poţi să ajungi să plăteşti scump pentru petrecerile respective.

Suma nu mi se pare că este mare, am mai auzit chestiunea aceasta, că e foarte mult pentru o simplă deranjare a vecinilor, dar în momentul în care faci chestiunea asta de trei ani de zile şi nu te potoleşti, Poliţia te amendează de 16 ori, singura variantă pentru a fi oprit într-un fel sau altul este să fii „condamnat” la plata unei sume, care pur şi simplu să te usture, pentru că ăsta este termenul potrivit. Cu siguranță, persoana aceasta nu o să mai dea muzica tare şi cu atât mai mult, eu cred că o să fie un exemplu şi pentru ceilalţi care deranjau şi liniştea publică şi liniştea vecinilor, în acele ore când trebuie să menţinem liniştea, fără să dăm muzica la maximum în apartamente”, a spus avocatul… Weekend plăcut.

articolul original.

Pentagonul anunță o nouă tranșă de armament pentru Ucraina

28 September 2022 at 18:15
By: (R.C.)

Pentagonul a anunţat miercuri un nou ajutor militar suplimentar de 1,1 miliarde de dolari pentru Ucraina, sub formă de comenzi de armament din partea industriei de apărare a SUA, relatează AFP.

Acest nou ajutor, destinat să întărească apărarea ţării pe termen mediu şi lung, include în special 18 sisteme de artilerie de precizie Himars, 150 de vehicule blindate „Humvee”, 150 de vehicule tactice tractori de armament, radare şi sisteme de apărare anti-drone, a precizat Departamentul SUA al Apărării într-un comunicat.

Acesta nu este armament destinat forţelor ucrainene care luptă în prezent împotriva forţelor ruse în estul şi sudul ţării, ci echipamente care vor fi livrate la Kiev în câteva luni.

Acest nou ajutor „demonstrează angajamentul Statelor Unite de a continua să sprijine Ucraina pe termen lung”, se arată în comunicat.

„Ajutorul reprezintă o investiţie pe mai mulţi ani în capacităţi esenţiale pentru întărirea susţinută a forţelor armate ale Ucrainei, în momentul în care acestea apară suveranitatea şi teritoriul Ucrainei de agresiunea rusă”, a adăugat Pentagonul.

Această noua tranşă creşte ajutorul militar al SUA pentru Ucraina la 16,2 miliarde de dolari de la începutul invaziei ruse a ţării pe 24 februarie şi la 16,9 miliarde de dolari de la preluarea mandatului de către preşedintele Joe Biden, în ianuarie 2021.

articolul original.

Consiliul Județean Ialomița sprijină, încă o dată, Raionul Nisporeni din Republica Moldova

28 September 2022 at 14:34

Consilierii județeni au aprobat astăzi, 28 septembrie, în cadrul ședinței ordinare, finanțarea cu suma de 27.000 de euro a Întreprinderii Municipale Centrul Stomatologic din Raionul Nisporeni, Republica Moldova, în vederea achiziționării unui complex radiologic, 3.000 de euro urmând să fie suportați de către Raionul Nisporeni.

Sedinta Cj Ialomita

Noul complex radiologic va include un sistem de raze X panoramic dentar, sistem radiologic intraoral, imprimantă radiologică și rețeaua radiologică computerizată, formată dintr-un server și trei monitoare.

Potrivit președintelui Raionului Nisporeni, Vasile Mărcuță, actualul dispozitiv este învechit moral și fizic, fiind utilizat de mai bine de 40 de ani și nu mai corespunde cerințelor actuale.

Președintele Raionului Nisporeni, Vasile Marcuta„ (…) Scopul nostru fundamental a rămas neschimbat: îmbunătățirea continuă a sănătății, evoluția tehnologiilor medicale moderne și, nu în ultimul rând, asigurarea, bunăstarea și confortul comunității noastre spre binele cetățeanului. Pentru a contribui la realizarea acestor obiective nobile, tindem să implementăm un amplu complex de măsuri necesare în acest sens. Buna noastră intenție este de a asigura Întreprinderea Municipală Centrul Stomatologic Raional cu un complex radiologic, atât de necesar lucrătorilor medicali care activează în instituție, precum și pacienților care merită o deservire calitativă și modernă. (…) Dispozitivele medicale sunt indispensabile în realizarea actului medical. Momentul cheie în asigurarea personalului medical cu dispozitive sigure, eficiente și inofensive constituie unul din factorii pentru o utilizare eficientă. (…) În numele meu personal precum și în numele cetățenilor raionului Nisporeni, vă aducem mulțumiri pentru gestul pe care îl manifestați față de comunitatea noastră și îmi exprim recunoștința pentru tot ce realizați în acest sens”, a precizat președintele Raionului Nisporeni, Vasile Mărcuță.

Conform prevederilor legale, autoritățile administrației publice locale pot aproba finanțarea unor proiecte propuse de către autoritățile administrației publice locale din Republica Moldova, în baza acordurilor de înfrățire sau cooperare încheiate, pentru obiective de investiții, programe culturale comune, sportive, de tineret și educaționale, stagii de pregătire profesională sau alte acțiuni.

Județul Ialomița a încheiat o înțelegere de cooperare cu Raionul Nisporeni în aprilie 2018, în vederea promovării unor interese comune, printre care se regăsește și elaborarea și implementarea unor proiecte în domeniul sănătății.

Reamintim faptul că în luna aprilie a anului trecut consilierii județeni aprobau finanțarea Raionului Nisporeni cu 101.542 de euro în vederea achiziționării unui autoclav de prelucrare a deșeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală a spitalelor publice din raion, contribuția financiară a autorităților din Nisporeni fiind de 17.920 de euro.

articolul original.

Ciorile au invadat centrul orașului

28 September 2022 at 14:14

O boltă neagră a acoperit cerul în dimineața zilei de 28 septembrie. Mii de ciori au invadat centrul orașului Satu Mare.
Inclusiv Alfred Hitchcock ar fi fost invidios pe acest peisaj tragic desprins parcă din filmele de groază thriller.
Miercuri dimineata ne-am trezit intr-un film horror de Hitchcock, din fericire nu ne-a atacat nimeni, dar cerul arăta precum in thrillerul de groază „Păsarile”, regizat în anul 1963 de către Alfred Hitchcock. Singurele diferențe sunt că ne aflăm în Satu Mare, în anul 2022 și nu în 1952 în Golful Bodega din California.
Spre norocul nostru nu am fost atacați de nici o cioară, dar desigur imaginea l-ar fi făcut invidios pe regizor.
Păsările de această dată, cel mai probabil au au marcat graba cu care anotimpul rece își face apariția în orașul nostru și probabil vor să ne spună că va fi o iarnă mai geroasă.

articolul original.

Program – Salonul Anual de Carte, ediția a XXXI-a

28 September 2022 at 11:48

Salonul Anual de Carte, cel mai mare eveniment al Bibliotecii Județene Ștefan Bănulescu Ialomița, se va desfășura în perioada 1 – 31 octombrie.

Program Salonul Anual De Carte

articolul original.

Raliul Serbiei. Victorie la Clasa RC5 și locul 8 la general pentru echipajul brașovean Ionuț Zăbavă – Andrei Toderaș

28 September 2022 at 08:23
By: M.Ex.

Echipajul brașovean Ionuț Zăbavă /Andrei Toderaș ( Renault Clio Rally 5), s-a întors din Serbia cu un rezultat onorabil. După cele 12 probe speciale, Ionuț Zăbavă și Andrei Toderaș au obținut locul 1 la Clasa RC5, locul 4 în cadrul Grupei ERT4 și un meritoriu loc 8 în Clasamentul General al competiției desfășurată în perioada 23-25 septembrie, la Vrnjačka Banja, Serbia. „A fost o experiență nu doar utilă, ci și foarte frumoasă. Un raliu organizat impecabil, cu probe foarte frumoase, dar în egală măsură foarte tehnice. Împreună cu Andrei, căruia țin să-i mulțumesc pentru modul impecabil în care a gestionat toată cursa, am avut un ritm bun, lucru confirmat și de poziția noastră în clasament. Daca în prima zi am întâmpinat o mică problemă tehnică, în cea de-a doua parte a competiției am optat pentru o evoluție rapidă, dar sigură, care să ne conserve rezultatul. În concluzie, am înțeles că prezența echipajelor românești în competițiile internaționale este foarte importantă atât din punct de vedere al imaginii, cât și al experienței acumulate”, a declarat pilotul Ionuț Zăbavă.
Credit foto: Drazen Komarica

articolul original.

28 septembrie, ziua internaţională pentru accesul universal la informaţie

27 September 2022 at 22:00
image

An de an, la 28 septembrie, este marcată ziua internaţională pentru accesul universal la informaţie.

Sărbătoarea a fost instituită printr-o decizie a celei de-a 38-a Conferinţe generale a UNESCO.

Agerpres amintește că accesul la cunoaştere şi informaţie a fost întărit de către Conferinţa Generală printr-o rezoluţie pe tema universalităţii internetului. Conferinţa a emis de asemenea o recomandare pentru prezervarea şi accesul la patrimoniul documentar, inclusiv patrimoniul digital drept pentru care a proclamat ziua de 28 septembrie ca Ziua Internationala pentru Accesul Universal la Informaţie.

La 17 noiembrie 2015, UNESCO a adoptat rezoluţia 38 C/70 prin care se stabilea că data de 28 septembrie să fie marcată anual drept Ziua internaţională pentru accesul universal la informaţie.

Astfel, în 2016, în peste 20 de state au fost organizate pentru prima dată numeroase evenimente specifice, sub titulatura #AccessToInfoDay, pentru a discuta pe marginea acestei tematici şi pentru a creşte gradul public de conştientizare asupra libertăţii de informare, asupra promovării accesului liber la informaţie şi asupra importanţei adoptărilor reglementărilor legale în domeniu.

Ziua internaţională pentru accesul universal la informaţie are o relevanţă specifică în acord cu Agenda 2030 pentru dezvoltare sustenabilă şi cu ţinta 16.10 din cadrul Obiectivului pentru Dezvoltare Sustenabilă care face referire la asigurarea accesului public la informaţie şi la protejarea drepturilor fundamentale, potrivit https://en.unesco.org.

”Accesul la informaţie este un drept uman fundamental, care întăreşte libertatea de expresie a media şi jurnalismul de investigaţie şi aduce contribuţii imperative pentru a face societăţile noastre mai libere”, potrivit lui Dunja Mijatovic, reprezentantul OSCE pentru Libertatea Media, indică site-ul www.osce.org.

articolul original.
❌