ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 30 September 2022Ultimele Stiri

Investiție MAJORĂ pentru spitalele publice anunțată de Ministerul Sănătății: Despre ce sumă este vorba

30 September 2022 at 13:43

Investiție MAJORĂ pentru spitalele publice anunțată de Ministerul Sănătății: Despre ce sumă este vorba

Ministerul Sănătății anunță că va moderniza secțiile de pediatrie din 25 de spitale publice. Investiția se ridică la peste 80 de milioane de euro din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), având ca scop modernizarea infrastructurii necesare tratării pacienţilor critici nou-născuţi.

80.200.000 Euro fără TVA au fost alocate pentru finanţarea unui număr de minim 25 spitele publice, anunţă instituţia într-un comunicat.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, banii au fost alocaţi pentru:

– creşterea capacităţii secţiilor/compartimentelor de terapie intensivă nou născuţi cu minim 124 de paturi adiţionale, inclusiv infrastructura şi echipamente;

– dotarea secţiilor nou născuţi existente în vederea dotării cu echipamente medicale adecvate pentru minim 90 de paturi existente;

– construirea, amenajarea şi dotarea a minim 8 centre de training care au ca scop formarea continuă a cadrelor medicale pentru tratarea nou născuţilor cu patologii grave;

– îmbunătăţirea programului de screening (retinopatie de prematuritate, maladii congenitale de cord) prin dotarea infrastructurii existente cu aparatura medicală relevantă;

Tot în cadrul acestei investiţii vor fi achiziţionate 12 unităţi mobile de terapie intensivă neonatală nivel III.

Dosarele de finanţare se vor încărca pe pagina de web www.proiecte.pnrr.gov.ro. Data de deschidere a platformei pentru depunere dosare de finanţare este 21 octombrie 2022 ora 10:00, iar data închiderii: 03 martie 2023, ora 16:00. Data limită de implementare a proiectelor este 30 noiembrie 2024.

Sursă: stiripesurse.ro

articolul original.
Ieri — 29 September 2022Ultimele Stiri

CNSU: A fost activat Mecanismul de Protecție Civilă, pentru a accesa medicamente pentru variola maimuței – DOCUMENT

29 September 2022 at 12:06
image

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat, joi, Hotărârea privind transmiterea solicitării de asistență internațională, prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, pentru accesarea dozelor de medicamente pentru tratarea variolei maimuței.

Conform sursei citate, CNSU a cerut asistență internațională, prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, pentru accesarea dozelor de medicamente necesare tratării unui număr de aproximativ 150 pacienți infectați cu virusul variola maimuței.

Urmare a aprobării acestei hotărâri, Departamentul pentru Situații de Urgență va dispune măsurile necesare în vederea activării Mecanismului European de Protecție Civilă pentru a identifica posibilități de sprijin.

40 de persoane, diagnosticate cu variola maimuței, în România

Ședința CNSU a avut loc ca urmare a adresei transmise de Ministerul Sănătății și în contextul declarării de către Organizația Mondială a Sănătății, în data de 23 iulie 2022, a focarului de variola maimuței ca urgență de sănătate publică de interes internațional.

Comisia Europeană a informat statele membre că sunt disponibile 10.008 tratamente cu antiviralul Tecovirimat pentru infecția cu variola maimuței. Țările membre pot accesa aceste tratamente prin mecanismul european de protecție civilă. Pentru a beneficia de tratament, Ministerul Sănătății a solicitat prin Departamentul pentru Situații de Urgență activarea acestui mecanism european pentru aproximativ 150 de persoane.

Până în prezent, în România au fost diagnosticate cu variola maimuței 40 de persoane.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care inventariază toate cazurile confirmate, până la data de 31 august 2022 au fost raportate 50.496 de cazuri și 16 decese în 101 țări și teritorii.

În Europa, unde epidemia a apărut în luna mai, Spania confirmase deja la sfârșitul lunii iulie două decese ale unor pacienți infectați cu acest virus.

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și la săptămânalul 7Est, în anul 2010. Ulterior, citeste mai mult
articolul original.

Medicii de familie acuză Ministerul Sănătății de lipsă de interes pentru PNRR

28 September 2022 at 08:41

În timp ce medicii acuză că a fost desemnată ca persoană de contact un consilier aflat în concediu în perioada în care cele 2.250 de cabinete din lista preselectată ar fi trebuit să transmită proiectele, Ministerul Sănătății le răspunde că pentru lista preselectată au fost depuse 759 de dosare, iar pentru apelul necompetitiv, 1.053.

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) acuză Ministerul Sănătăţii (MS) de lipsă de interes pentru PNRR, întrucât nu a răspuns la solicitările celor interesaţi, iar persoană de contact pentru cele 2.250 de cabinete din lista preselectată a fost desemnat un consilier personal care s-a aflat în concediu când cabinetele ar fi trebuit să transmită proiectele.

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie acuză Ministerul Sănătăţii de lipsă de interes pentru PNRR, întrucât nu a răspuns la solicitările celor interesaţi, iar persoană de contact pentru cele 2.250 de cabinete din lista preselectată a fost desemnat un consilier personal care s-a aflat în concediu când cabinetele ar fi trebuit să transmită proiectele. Ministerul a transmis, miercuri, o serie de precizări, explicând că, până luni, pentru lista preselectată au fost depuse 759 de dosare, iar pentru apelul necompetitiv au fost depuse 1.053 dosare, transmite FNPMF, printr-un comunicat.

Medicii susțin că, în cea mai recentă adresă, din 4 septembrie 2022, au transmis Ministerului Sănătăţii  că „sute de cabinete de medicina familiei ne-au sesizat că nu au reuşit să obţină devizele pentru componenta renovare sau acordul primăriei care deţine spaţiul, respectiv prelungirea contractelor de concesiune cu primăria până în anul 2026, aceste observaţii fiind transmise Ministerului Sănătăţii şi de FNPMF prin adresa nr. 52/14.06.2022, cu privire la Ghidul beneficiarului. FNPMF a avertizat că lansarea apelului în perioada iulie-august va duce la blocaje de acest fel. Nu în ultimul rând, considerăm că numărul mic de proiecte transmise până la această dată (1030 de proiecte în cadrul I.1.1.b/Apel necompetitiv şi 667 de proiecte în cadrul I.1.1.a/Listă preselectată), nu reflectă lipsa de interes a medicilor de familie pentru finanţarea prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ci lipsa de capacitate a Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Investiţiilor şi Fondurilor Europene în gestionarea acestei investiţii. Considerăm că o investiţie cu un buget de 180 de milioane de euro şi peste 3000 de beneficiari trebuie să fie gestionată de o direcţie de specialitate a Ministerului Sănătăţii, cu un număr adecvat de funcţionari publici desemnaţi să îşi asume răspunderea pentru proiect. Am fost surprinşi să găsim ca persoană de contact pentru toate cele 2250 de cabinete din lista preselectată un consilier personal, nu un funcţionar public, consilier care s-a aflat în concediu de odihnă în perioada în care cabinetele ar fi trebuit să transmită proiectele şi să primească răspunsuri la întrebări din partea sa”, arată medicii de familie.

FNPMF susține că, de altfel, Ministerul Sănătăţii nu a răspuns la aproape niciuna dintre cele peste 30 de adrese transmise de organizația patronală, de la începutul anului 2022.

Ministerul Sănătăţii a reacționat la aceste acuzații și a transmis, miercuri, că proiectele din PNRR dedicate medicilor de familie au un buget total de 180.450.000 euro (fără TVA) şi se realizează prin 2 metode:

1. Listă preselectată: O alocare de 135.337.500 € (fără TVA) prin care se vor finanţa 2.250 de asocieri/cabinete de medici de familie;

2. Apel necompetitiv: O alocare de 45.112.500 € (fără TVA) pentru un apel de proiecte care se va derula având la bază principiul: „primul venit – primul servit” pentru finanţarea a 750 de asocieri/cabinete de medici de familie. 

Linisterul precizează că, la data de 26 septembrie 2022, situaţia se prezintă astfel: 

1. Pentru lista preselectată au fost depuse 759 de dosare, termenul limită fiind data de 14 octombrie 2022. 

2. Pentru apelul necompetitiv au fost depuse 1.053 dosare, iar acestea au intrat în etapa de evaluare”, a transmis Ministerul Sănătăţii.

Ministerul Sănătății mai spune că, dacă la data de 14 octombrie 2022, nu se completează numărul de 2.250 de solicitări, se va utiliza lista de rezervă de 1.000 de asocieri/cabinete publicată pe pagina dedicată proiectului.

Ulterior, dacă nu se atinge pragul minim de solicitări, se va deschide apelul pentru toţi medicii de familie din mediul rural. Obiectivul programului de finanţare este ca medicii de familie să aibă cabinete dotate la standarde internaţionale, care să permită investigarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor fără a fi necesar ca aceştia să se adreseze altor instituţii medicale”, se menționează în comunicatul MS care amintește că Ghidul beneficiarului a fost publicat în transparenţă publică în luna iunie 2022, iar apelul pentru depunerea dosarelor a fost lansat în data de 04 august 2022.  

Ministerul Sănătății mai spune că, pentru a veni în sprijinul medicilor de familie, a formulat „proceduri de depunere simplificate” și „a publicat constant pe pagina destinată proiectului (www.ms.ro), o serie de instrucţiuni şi exemple de completare a anexelor. Ghidul beneficiarului include informaţii numeroase cu privire la modul de întocmire a dosarelor, eligibilitatea aplicanţilor, respectiv modalităţile de contactare a echipei PNRR din cadrul Ministerului Sănătăţii”, subliniază MS, care dă asigurări că angajaţii proprii au răspuns cu prioritate solicitărilor medicilor de familie și au întocmit instrucţiuni, pentru a clarifica speţele invocate de aceştia.


articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Ministrul Rafila spune că actuala criză de medici s-ar putea rezolva în cinci ani

27 September 2022 at 04:00

Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a declarat, luni, că actuala criză de medici se poate rezolva printr-o „politică de resurse umane pe termen mediu, măcar de cinci ani”.

Din ce în ce mai multe spitale se plâng de criza de specialiști cu care se confruntă în ultimul an și de epuizarea celor rămași în activitate, care de multe ori îi determină și pe aceștia să plece fie în spitale unde situația este mai puțin dificilă, fie în străinătate. Din cei 55.000 de medici câți are România la ora actuală, peste 50% fiind concentraţi în Bucureşti, Dolj, Cluj, Timişoara, Târgu Mureş şi Iaşi, în timp ce celelalte 36 de judeţe sunt nevoite să-și împartă cei 27.000 de medici rămași, iar peste 420 de localități nu au medic de familie, potrivit datelor prezentate recent de Colegiul Medicilor din România.

Majoritatea spitalelor județene, municipale și orășenești se confruntă cu deficiențe majore în specialități medicale precum Medicina de urgență, Cardiologia, Nefrologia, Alergologia, Hematologia, Pediatria, Neonatologia, Pneumologia, Gastroenterologia etc., iar despre Chirurgie cardiovasculară, Chirurgie toracică sau Neurochirurgie nici nu se poate discuta, a atras atenția, recent, președintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Daniel Coriu, care a propus ca revitalizarea sistemului de sănătate să se realizeze printr-un parteneriat între autoritățile publice locale, structurile profesionale și instituțiile centrale cu atribuții în domeniu.

Alexandru Rafila

Întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, cum vede soluţia la deficitul de medici, deoarece unele spitale și-au închis secțiile pentru care nu au medici, iar în zece judeţe din ţară sunt mai puţin de 500 de medici, ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a recunoscut că este nevoie de politici sanitare prin care să se schimbe actuala stare de fapt, dar spune că „soluţia nu este una miraculoasă” și este nevoie de cel puțin cinci ani pentru asta.

Soluţia este o politică de resurse umane pe termen mediu, măcar de cinci ani, şi lucrăm foarte intens la chestiunea asta. Am avut şi astăzi o întâlnire cu rectorii Universităţilor de Medicină. Avem pentru prima dată o conjunctură favorabilă, pentru că lucrăm împreună cu Universităţile şi cu Ministerul Educaţiei să găsim o soluţie la această problemă. Atractivitatea pentru practicarea profesiunii medicale într-un anumit loc depinde de două lucruri. Depinde de veniturile pe care le obţine personalul medical, să ştiţi că nu e vorba numai de medici şi de asistenţi medicali calificaţi – vă dau un exemplu, fizicieni, dacă discutăm de secţii de radioterapie – pe de o parte, şi, pe de altă parte, de atractivitatea locului de muncă care înseamnă unde îţi desfăşori activitatea şi dacă ai şi cu ce să îţi desfăşori activitatea încât să asiguri pacienţilor investigaţii sau tratament în funcţie de necesităţi”, a declarat ministrul Alexandru Rafila.

medici tineriMinistrul Sănătății afirmă însă că nu doar lipsa specialiștilor este cauza crizei de medici, ci și felul în care aceștia sunt atrași și păstrați, dând exemplul unor localităţi care au reuşit să aducă peste 100 de medici şi alţii care nu reuşesc, de aceea consideră că „trebuie să vedem care este reţeta de succes şi să existe un schimb de experienţă” în ceea ce privește implicarea autorităților locale.

Gândiţi-vă că rezidenţiatul unui medic durează între trei şi cinci ani, în funcţie de specialitate şi e clar că dacă tu adopţi măsurile corecte şi atrag să zicem tineri, să se facă medici de familie şi să rămână în specialitatea medicină de familie, că sunt unii, încep un an, după aia dau din nou şi se duc la altă specialitate. Deci trebuie să rămână în această specialitate şi atunci trebuie să ai un proces, dar lucrul ăsta trebuie făcut şi în parteneriat cu autorităţile locale. Sunt autorităţi locale care au reuşit, de exemplu, să aducă undeva în nordul ţării, centru – nord, să aducă în decurs de trei ani 100 de medici într-un spital judeţean şi alţii au lipsuri. Deci trebuie să vedem care este reţeta de succes şi să existe un schimb de experienţă”, a mai spus prof. dr. Alexandru Rafila, care consideră că deși la Botoşani, la Tulcea și în alte județe există preocupare din partea autorităţilor locale pentru atragerea de medici, „probabil zonele respective sunt puţin atractive pentru aceştia”.

Prof. Dr. Daniel Coriu

Conducerea Colegiului Medicilor din România a propus ca în contextul în care în România sunt cel puțin 10 județe defavorizate din punct de vedere al resursei umane în domeniul medical, având mai puțin de 500 de medici, o soluție ar fi angajarea medicilor fără concurs în aceste zone.

Ar trebui făcută o diferențiere în ceea ce privește condițiile de angajare între orașele mari, precum Capitala, și județele cu deficit de medici. Este nevoie de anumite schimbări legislative, care să modifice modul în care sunt accesate posturile care vor fi scoase la concurs în viitorul apropiat. Ne dorim ca acest concurs pe post să fie desființat, să fie un simplu interviu. Ne dorim o diferențiere în ceea ce privește condițiile de angajare față de orașele mari, precum Capitala, unde se dă concurs pe post. În județele cu deficit mare de medici, angajarea să fie pe bază de interviu. Oricum va fi o perioadă de probă, determinată, şi atunci văd dacă respectivul medic este calificat şi-l reţin. Dacă nu, pot să închei contractul cu dânsul. Noi vrem să simplificăm procedura”, a propus președintele CMR, prof. univ. dr. Daniel Coriu, care crede că problema s-ar putea rezolva prin inițierea unor modificări legislative în acest sens.

Pe de altă parte, autoritățile locale au propus modificarea legislației astfel încât medicii să lucreze măcar pentru o perioadă determinată în spitalele din țară, în ultimii ani de rezidențiat și după ce obțin gradul de specialist.


articolul original.

Informarea de la ora 13:00. S-au dublat cazurile de coronavirus în ultimele 24 de ore!

27 September 2022 at 10:38
image

Ministerul Sănătății (MS) face public, marți, un nou bilanț al cazurilor de coronavirus înregistrate pe teritoriul României.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.862 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.006 mai multe faţă de ziua anterioară. 419 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 108 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 1.366 cu 60 mai puţine faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 121 persoane, cu 7 mai puţine faţă de ziua anterioară. Din cei 121 pacienţi internaţi la ATI, 110 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi, 113 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 17 mai puţini faţă de ziua anterioară şi 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

DECESE

Până astăzi, 66.992 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 26.09.2022 (10:00) – 27.09.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 11 decese (7 bărbaţi şi 4 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă.

Dintre cele 11 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 1 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 3 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 5 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Dintre cei 11 pacienţi decedaţi, 3 erau vaccinaţi şi 9 prezentau comorbidităţi.

TESTARE

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 3.683 teste RT-PCR (2.357 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.326 la cerere) şi 17.955 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.499.320 teste RT-PCR şi 11.560.244 teste rapide antigenice.

articolul original.

Vaccinul antigripal, disponibil mai devreme în 2022. Cine beneficiază de vaccinarea gratuită | AUDIO

26 September 2022 at 13:55
image

Vaccinul antigripal este disponibil mai devreme în acest an. Ministerul Sănătății a cumpărat 1,5 milioane de doze de ser, iar un milion dintre acestea au fost distribuite către Direcțiile de Sănătate, de unde, mai apoi, vor ajunge la medicii de familie, spune ministrul Sănătății.

Alexandru Rafila spune că în acest fel va scădea riscul ca multe doze să rămână nefolosite și apoi distruse, așa cum s-a întâmplat în alți ani, când livrarea dozelor se făcea mult mai târziu.

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2022/09/26sept-17-Rafila-doze-antigripale-mai-devreme-.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„În cursul acestei săptămâni vir fi livrate și restul de 500.000 de doze. E primul an când vaccinul gripal este adus în luna septembrie. Am ținut foarte mult la acest lucru, să nu mai fim puși în situația care s-a repetat an de an de a trimite în teren vaccinuri, la mijlocul lunii decembrie sau în ianuarie, și au rămas cantități importante de vaccinuri care nu au mai putut să fie utilizate”, a explicat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Bolnavii cu afencțiuni cronice, gravidele, copiii, personalul medical și oamenii trecuți de 65 de ani beneficiază de vaccinare gratuită. Pentru restul populației, serul este disponibil contra cost în farmacii.

Sursa foto: Pixabay

Citește și: Ministrul Sănătății: Spitalele nu se vor confrunta cu creșteri mari ale facturilor la utilități datorită mecanismului de compensare | AUDIO

articolul original.

1,5 milioane de doze de vaccin antigripal, achiziţionate de Ministerul Sănătăţii

26 September 2022 at 13:17
image

Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 1,5 milioane de doze de vaccin antigripal, pentru sezonul 2022 – 2023, iar un milion au fost deja distribuite la Direcţiile de sănătate publică, a anunţat, luni, ministrul Alexandru Rafila.

Celelalte 500.000 de doze vor fi livrate către DSP-uri în cursul acestei săptămâni, a declarat, într-o conferinţă de presă, Rafila, care a precizat că beneficiarii campaniei de vaccinare antigripală sunt pacienţii cu afecţiuni cronice, persoanele cu vârste peste 65 de ani, gravidele, copiii şi bătrânii din centrele de ocrotire şi personalul medical sau de îngrijire din aceste centre.

Este primul an când vaccinul gripal este adus în luna septembrie

„Au început să primească şi medicii de familie în cabinet dozele comandate. (…) Este primul an, cel puţin din istoria pe care o cunosc eu, începând din anul 2001, când vaccinul gripal este adus în luna septembrie. Am ţinut foarte mult la acest lucru ca să generăm campania de vaccinare, să putem să o facem încă de la începutul celui de-al treilea trimestru şi să nu mai fim puşi în situaţia care s-a repetat an de an de a trimite în teren vaccin la mijlocul lunii decembrie sau în ianuarie, ceea ce a dus la adresabilitate scăzută, interes scăzut al populaţiei pentru vaccinare, a creat tensiuni”, a afirmat ministrul, potrivit news.ro.

Potrivit acestuia, în cazul în care cele 1,5 milioane de doze de vaccin antigripal nu vor fi suficiente, se vor mai achiziţiona şi altele.

Este un acord-cadru care ne permite să continuăm cu achiziţia“

„Este un acord-cadru care ne permite să continuăm cu achiziţia. (…) Categorii eligibile – pacienţii cu afecţiuni cronice, persoanele peste 65 de ani, gravidele, copiii şi bătrânii din centrele de ocrotire şi personalul medical sau de îngrijire care lucrează în aceste centre sunt beneficiarii vaccinării. Anul trecut, până la sfârşitul campaniei, dintre cele 2,5 milioane de doze au fost folosite 1,5 milioane. Aceasta este motivul pentru care ne-am oprit la această cantitate în sezonul 2022 – 2023. Ea este flexibilă şi poate fi suplimentată”, a arătat ministrul Sănătăţii.

articolul original.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, despre distribuirea pastilelor de iodură de potasiu: Nu am avut niciodată intenția să creez panică

25 September 2022 at 20:45
image

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis duminică la postul de televiziune Antena 3, că persoanele eligibile să meargă la medicul de familie să ceară prescripţia pentru iodura de potasiu, precizând faptul că niciodată nu a dorit să creeze panică.

”După un debut anevoios al campaniei, nu ştiu din ce cauză a debutat aşa anevoios, probabil că a fost şi un soi de baraj informaţional legat de această situaţie, în luna iulie am avut doar 1.200 de persoane care au apelat la medicii de familie ca să obţină prescripţie. În luna august avem vreo 230.000, o creştere importantă, dacă comparăm cu cele 7 milioane de persoane eligibile este încă puţin, dar aşteptăm cu încredere şi cifrele din luna septembrie”, a declarat Rafila.

Ministrul Sănătăţii a făcut apel la persoanele eligibile să meargă la medicul de familie să ceară prescripţia pentru iodura de potasiu.

”Nu am avut niciodată intenţia să creez panică, dar un comportament responsabil, un comportament preventiv, cred că este de dorit şi mai ales dacă există această posibilitate de a avea iodura de potasiu la domiciliu şi să o utilizez în caz de posibil, nu probabil, ştiţi că e o mare diferenţă între posibil şi probabil. Posibil orice lucru se poate întâmpla, probabilitatea înseamnă că procentajul care poate duce la acel eveniment nefericit e totuşi consistent. Discutăm de o chestiune posibilă. Nu cred că e târziu ca cei care se prezintă la medicul de familie pentru alte afecţiuni să solicite, odată cu reţeta obişnuită, şi o prescripţie pentru iodura de potasiu, pentru ei şi pentru membrii familiilor lor care se află în situaţia să fie eligibili”, a susţinut Rafila.

Întrebat dacă se discută serios despre un accident nuclear în Guvern, Rafila a explicat că acest lucru se întâmplă doar după incidentele din teren.

”În Guvern nu am discutat despre o probabilitate, ci despre această posibilitate care câteodată este adusă în lumina reflectoarelor după incidentele de pe teren”, a declarat Alexandru Rafila, conform news.ro

articolul original.

Informarea de la ora 13:00. Scădere la jumătate a cazurilor de coronavirus! În ultimele 24 de ore: sub 500 de noi cazuri!

25 September 2022 at 10:45
image

Ministerul Sănătății (MS) anunță, duminică, o scădere cazurilor de coronavirus, înregistrată pe teritoriul țării noastre.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 439 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 620 mai puține față de ziua anterioară, informează MS.

85 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 33 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.357 cu 41 mai multe față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 129 persoane, cu 6 mai multe față de ziua anterioară. Din cei 129 pacienți internați la ATI, 117 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 124 sunt minori, 123 fiind internați în secții, cu 3 mai mulți față de ziua anterioară și 1 la ATI, cu 1 mai puțin față de ziua anterioară.

DECESE

Până astăzi, 66.978 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 24.09.2022 (10:00) – 25.09.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 6 decese (5 bărbați și 1 femeie), fără decese raportate anterior intervalului de referință.

Dintre cele 6 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 de ani, 2 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 2 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toți pacienții decedați prezentau comorbidități și niciunul dintre aceștia nu era vaccinat.

TESTARE

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 1.615 teste RT-PCR (771 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 844 la cerere) și 4.368 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.494.237 teste RT-PCR și 11.534.308 teste rapide antigenice.

articolul original.

Informarea de la ora 13:00. În ultimele 24 de ore au fost raportate 1.059 de noi cazuri de coronavirus

24 September 2022 at 10:45
image

Ministerul Sănătății (MS) vine cu noi informații referitoare la cazurile de coronavirus din România.

”În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.059 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), cu 168 mai puţine faţă de ziua anterioară. 233 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare”, a transmis MS.

În Bucureşti, au fost raportate 176 de cazuri noi, în Timiş – 74, iar restul judeţelor au raportat sub 50 de noi infectări fiecare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 72 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 1.316, cu 108 mai puţine faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 123 de persoane, cu 5 mai puţine faţă de ziua anterioară. Din cei 123 de pacienţi internaţi la ATI, 113 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi, 122 sunt minori, 120 fiind internaţi în secţii, cu 24 mai puţini faţă de ziua anterioară, şi 2 la ATI, cu 2 mai mulţi faţă de ziua anterioară.

Până sâmbătă, 66.972 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 23.09.2022 (10:00) – 24.09.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 4 decese (3 bărbaţi şi 1 femeie), dintre care 1 deces raportat anterior intervalului de referinţă. Dintre cele 4 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 de ani şi 2 la categoria de vârstă 70-79 de ani.

Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi şi niciunul dintre aceştia nu era vaccinat.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.501 teste RT-PCR (1.629 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 872 la cerere) şi 9.893 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.492.622 teste RT-PCR şi 11.529.940 teste rapide antigenice, scrie news.ro

articolul original.

România ar putea găzdui un Centru de excelență al OMS Europa la București

22 September 2022 at 04:00

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, un Memorandumul prin care dă „undă verde” constituirii grupului de lucru interinstituţional care se va ocupa de pregătirea înfiinţării unui Centru de Excelenţă al Biroului Regional pentru Europa al OMS la Bucureşti.

Propunerea ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, care anunța săptămâna trecută, după participarea la cea de-a 72-a Reuniune a Comitetului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății pentru Europa, că a propus înființarea unui Centru regional de excelență al OMS în domeniul comportamentelor și elementelor culturale care influențează sănătatea, exprimând disponibilitatea României pentru găzduirea acestuia, pare să se concretizeze.

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri, 21 septembrie 2022, Memorandumul pentru aprobarea constituirii grupului de lucru interinstituțional pentru înființarea unui Centru de Excelență al Biroului Regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) la București, în România, transmite Ministerul Sănătății.

Documentul aprobă crearea unui grup interinstituţional, la nivel de secretar de stat sau asimilat cu această funcţie, sub coordonarea Ministerului Sănătăţii, pentru avansarea propunerilor de organizare şi funcţionare a unui Centru de Excelenţă ca organism al OMS Europa”, informeză MS.

Grupul de lucru va cuprinde reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, Secretariatului General al Guvernului, RAPPS şi ai Departamentului Sănătate Publică al Administraţiei Prezidenţiale, iar la şedinţele acestuia pot participa şi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, menționează MS.

Constituirea unui Centru regional de excelenţă în România reprezintă o parte a iniţiativei OMS Europa dedicată evaluării impactului elementelor comportamentale şi culturale asupra sănătăţii. OMS urmăreşte furnizarea de expertiză în acest domeniu Statelor Membre.

Înţelegerea perspectivelor care pot ajuta la construirea unei culturi a sănătăţii vor permite populaţiei să dezvolte comportamente preventive, să facă alegerile corecte în viaţa de zi cu zi şi în modul în care utilizează serviciile de sănătate”, arată MS, care precizează că iniţiativa urmăreşte:

– sprijinirea ţărilor interesate, precum şi a structurilor regionale şi subregionale, pentru a identifica oportunităţi de adoptare şi creare de bune practici în
promovarea unei culturi a sănătăţii

– să producă un compendiu de bune practici pentru a face politicile, procesele, procedurile şi reglementările adecvate cultural, centrate pe oameni şi uşor de
utilizat, cu accent deosebit pe includerea informaţiilor despre experienţa pacientului în elaborarea politicilor

– înfiinţarea unui centru de resurse pentru cercetările emergente privind factorii comportamentali şi culturali care afectează comportamentul în ceea ce
priveşte sănătatea.

Având în vedre că actualul ministru român al Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila a fost, mulă vreme, reprezentantul României la OMS, iar în 2017-2018 a făcut parte chiar din Comitetul Executiv al OMS, iar săptămâna trecută, la reuniunea Biroului General al OMS pentru Europa, de la Tel Aviv, secretarul de stat în MS Adriana Pistol a fost aleasă membru în în Comitetul Permanent al OMS Europa, este posibil ca România să fie aleasă pentru a găzdui Centrul de excelență propus de Rafila.

Asta s-ar putea întâmpla dacă nu cumva se va repeta istoria găzduirii Agenției Europene a Medicamentelor (EMA), după Brexit, când România și-a depus candidatura și autoritățile de atunci chiar susțineau că există șanse mari pentru asta. În ciuda tuturor demersurilor facute și a puternicului lobby făcut peste hotare, candidatura României aproape că nu a contat, țara noastră fiind eliminată din cursă încă după prima fază a votului. În final a câștigat Olanda, iar sediul EMA găzduit anterior de Marea Britanie, la Londra, a fost relocat la Amsterdam.

Prezenţa în capitala României a unui astfel de Centru regional de Excelenţă este o recunoaştere a împlicării ţării noastre în dezvoltarea politicilor de sănătate publică la nivel internaţional şi contribuie la creşterea prestigiului României”, se subliniază în comunicatul MS.


articolul original.

Dr. Morenciu, acuzat că a luat 100.000 euro mită, vrea înapoi șef al Ambulanței Neamț

21 September 2022 at 09:41
image

Fiindcă absurdul bate nu doar logica în țara tuturor posibilităților, dr. Dan Dorin Morenciu tocmai ce a dat Ministerul Sănătății în judecată. Fostul șef al Ambulanței Neamț, postură din care a cerut și primit peste 100.000 euro mită de la oamenii care au vrut să rămână angajați si după pandemie, după cum a stabilit DNA, vrea nu doar anularea deciziei de revocare a sa din funcția deținută interimar, își dorește și repunerea sa în fotoliul de manager general interimar și, pe cale de consecință, acordarea tuturor drepturilor bănești care i se cuvin începând din 25 mai 2022, data de la care a fost demis și până la zi. Cererea de chemare în judecată are ca obiect „anulare act administrativ, obligația de a face, pretenții”, cu alte cuvinte, dr. Morenciu vrea, nici mai mult nici mai puțin, decât funcția și drepturile aferente acesteia  până la ordinul M.S. 1445 / 25.05.2022 prin care a fost demis.

Procesul se va derula la Tribunalul Neamț, unde încă inculpatul Dan Dorin Morenciu a înregistrat ieri cererea de chemare în judecată, urmând să se stabilească și un prim termen.

Până atunci, să mai spunem că medicul cercetat de procurorii anticorupție a scăpat de arestul preventiv și de curând  s-a întors acasă. Tribunalul Bacău a admis solicitarea DNA Bacău și a decis control judiciar pentru 60 de zile, dar și o serie de restricții pe care Dan Dorin Morenciu trebuie să le respecte, dacă vrea în libertate. Fostul șef al Ambulanței Neamț a fost arestat preventiv în mai, timp de 4 luni (detalii aici).

Cristina Iordache

articolul original.

Informarea de la ora 13:00. O nouă creștere a cazurilor de Covid! În ultimele 24 de ore: 2.303 de noi cazuri de coronavirus!

20 September 2022 at 10:25
image

Ministerul Sănătății informează că în ultimele 24 de ore s-a înregistrat o creștere semnificativă a cazurilor de coronavirus.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.303 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.336 mai multe față de ziua anterioară. 575 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 94 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.562 cu 142 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 124 persoane, cu 3 mai puține față de ziua anterioară. Din cei 124 pacienți internați la ATI, 114 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 161 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 46 mai puțini față de ziua anterioară și 0 la ATI, cu 2 mai puțini față de ziua anterioară.

DECESE

Până astăzi, 66.937 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 19.09.2022 (10:00) – 20.09.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 16 decese (10 bărbați și 6 femei), 4 decese fiind raportate anterior intervalului de referință.

Dintre cele 16 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 3 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 5 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 6 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toți pacienții decedați prezentau comorbidități și 5 dintre aceștia erau vaccinați.

TESTARE

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 3.869 teste RT-PCR (2.326 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.543 la cerere) și 18.972 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.481.197 teste RT-PCR și 11.477.790 teste rapide antigenice.

articolul original.

Peste 150 de milioane de euro pentru reducerea riscului de infecții nosocomiale

16 September 2022 at 09:52

Cel puțin 25 de spitale publice vor putea accesa acești bani din PNRR pentru a-și achiziționa echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale, inclusiv pentru dezvoltarea laboratoarelor de analize de microbiologie.

Ministerul Sănătății anunță că a publicat Ghidul beneficiarului pentru Investiția specifică I2.4 – Echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C12 – Sănătate. Unitățile medicale au la dispoziție un buget total de 150.380.000 de euro fără TVA prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru care astăzi a publicat Ghidul beneficiarului, care se găsește public pe www.ms.ro la secțiunea Apeluri PNRR Ministerul Sănătății – C12. Sănătate.

Banii vor putea fi valorificați de minim 25 de spitale publice, pentru finanțarea a trei componente incluse în Investiția specifică I2.4 – Echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale din cadrul PNRR, Componenta C12 – Sănătate.

Potrivit MS, lista de elemente (echipamente/investiții) nu este limitativă, ci orientativă, iar valoarea maximă nerambursabilă a finanțării alocate per proiect este de 6 milioane de euro fără TVA.

A. Reabilitarea/modernizarea/extinderea infrastructurii existente în vederea organizării în unitățile medicale de spitalizare continuă a unor structuri funcționale de boli infecțioase pentru izolarea/gruparea și tratarea pacienților cu IAAM determinate de microorganisme MDR și cu infecții cu Clostridium difficile.

Această componentă poate include următoarele elemente:

– Organizarea unor saloane cu un singur pat în vederea izolării microbiologice prevăzut cu grup sanitar propriu (ex. sisteme de presiune negativă);

– Reabilitarea/modernizarea blocurilor operatorii;

– Reabilitarea/modernizarea spațiilor destinate efectuării procedurilor de hemodializă/hemofiltrare;

– Controlul microbiologic al aerului din blocurile operatorii și din unitățile de terapie intensivă (instalații specifice de aer condiționat/flux laminar/sisteme de ventilație destinate acestor unități, instalații de dezinfectare a echipamentelor de protecție, echipamente de decontaminare a aerului și a suprafețelor, echipamente de dezinfecție prin tehnica UV sau alte tehnici moderne etc).

B. Dezvoltarea laboratoarelor de analize de microbiologie specializate.

Această componentă poate include următoarele elemente:

1. îmbunătățirea capacității și capabilității laboratoarelor/compartimentelor de microbiologie, prin dotarea cu analizoare automate sau semi-automate de identificare a micro-organismelor și de efectuare a antibiogramelor;

2. echipamente automate / semi-automate pentru identificare (ID) / testare a sensibilității la antibiotice (AST) pentru bacterii și fungi;

3. echipamente automate / semi-automate de determinare a sensibilității la antibiotice prin concentrația minimă inhibitorie (CMI).

C. achiziționarea de echipamente destinate reducerii IAAM.

Aceasta componentă poate include următoarele elemente:

– sisteme de decontaminare a aerului din încăperi;

– sisteme de dezinfecție suprafețe cu abur/presiune înaltă etc;

– sisteme de sterilizare echipamente protecție personal;

– sisteme de curățenie automate care utilizează tehnici avansate pentru dezinfecție/decontaminare aer, suprafețe și sau echipamente;

– sisteme de ventilație de înaltă calitate pentru pacienții critici prevăzute cu filtre antibacteriene și antivirale;

– sisteme de sterilizare instrumentar medical și echipamente bazate pe tehnologii moderne cu plasmă, UV etc.

– sisteme / echipamente de control al igienei mâinilor;

– sisteme / echipamente de evidențiere a încărcăturii microbiologice în aer și pe suprafețe;

– echipamente și sisteme digitale / IT / AI de monitorizare al IAAM;

– echipamente de neutralizare materiale contaminate prin compactare.

* Data de deschidere a platformei pentru depunerea dosarelor de finanțare este 25 septembrie 2022, ora 10:00.

* Propunerile de proiecte se pot depune până cel târziu 30 noiembrie 2022, ora 16:00.

* Semnarea contractelor de finanțare cu minim 25 de spitale este 24 februarie 2023, iar data limită de implementare a proiectelor este 2 mai 2024.


articolul original.

Informarea de la ora 13:00. Numărul cazurilor de coronavirus, în scădere! Doar 1.801 de cazuri, în ultimele 24 de ore!

16 September 2022 at 10:38
image

Ministerul Sănătății (MS) vine cu noi informații referitoare la cazurile de coronavirus din România.

„În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.801 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 167 mai puţine faţă de ziua anterioară. 382 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare”, a transmis vineri MS.

În Bucureşti au fost raportate 258 de cazuri noi, în Cluj – 141, în Timiş – 114 şi în Iaăi – 101, iar restul judeţelor au sub 100 de cazuri fiecare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 95 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 1.668 cu 3 mai puţine faţă de ziua anterioară.

De asemenea, la ATI sunt internate 139 persoane, cu 2 mai puţine faţă de ziua anterioară.

Din cei 139 pacienţi internaţi la ATI, 126 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi, 208 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 17 mai puţini faţă de ziua anterioară şi 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Până astăzi, 66.900 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 15.09.2022 (10:00) – 16.09.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 12 decese (8 bărbaţi şi 4 femei), 2 decese fiind raportate anterior intervalului de referinţă.

Dintre cele 12 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 la categoria de vârstă 60-69 ani, 2 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 6 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi, iar 4 dintre aceştia erau vaccinaţi.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.797 teste RT-PCR (1.799 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 998 la cerere) şi 14.349 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.471.469 teste RT-PCR şi 11.435.215 teste rapide antigenice.

articolul original.

Peste 5000 de doze de vaccin împotriva variolei maimuței au ajuns în România

15 September 2022 at 13:21

Acestea vor fi direcționate către spitalele de boli infecțioase din București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și Constanța care pot transfera vaccinul, cu titlu gratuit, și către alte unități sanitare județene sau de boli infecțioase, la solicitarea acestora, atunci când situația o impune.

Ministerul Sănătății anunță că joi, 15 septembrie 2022, s-au primit 5060 doze de vaccin împotriva variolei maimuței repartizate de Comisia Europeană, în baza unui contract de donație cu Ministerul Sănătății din România. Inițial, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, anunța că România va primi în jur de 1000 de doze. Ulterior, acesta a spus că vom primi 2000-2500 de doze. În august, secretarul de stat Adriana Pistol a anunțat c[ Rom\nia va primi 5000 de doze de vaccin ]mpotriva avriolaei maimuței.

Dozele de vaccin vor fi direcționate către spitalele de boli infecțioase din București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și Constanța pentru realizarea imunizării la persoanele eligibile. De asemenea, aceste spitale pot transfera vaccinul, cu titlu gratuit, către alte unități sanitare județene sau de boli infecțioase, la solicitarea acestora, atunci când situația o impune”, transmite Ministerul Sănătății, printr-un comunicat.

În România au fost diagnosticate, până în prezent, 37 de cazuri de variola maimuței. Ultimul caz a fost confirmat luni, 12 septembrie, la „un bărbat cu vârsta de 23 de ani, din București. Starea lui de sănătate este bună și se află în izolare”, potrivit Ministerului Sănătății.

Specialiștii MS reamintesc populației că „persoanele vizate de vaccinarea post-expunere sunt contacții direcți ai cazurilor de infectare.Este recomandat ca vaccinarea să fie realizată cât mai curând după momentul expunerii, între 4 și 14 zile. Pentru finalizarea imunizării de bază este necesară o a doua doză de vaccin, la un interval de 28 zile”.

În cazul în care prima doză nu se administrează în intervalul cuprins între 4 și 14 zile, medicii infecționiști spun că e posibil ca vaccinul să nu prevină boala, dar severitatea simptomelor este mult redusă.

Variola maimuței este o zoonoză cauzată de virusul monkeypox (MPXV) ce aparține genului Orthopoxvirus din famila Poxviridae, a fost recunoscută ca boală umană în 1970 și este endemică în Africa Centrală și de Vest.

Anul acesta, la începutul lunii mai, primul caz de variola maimuței la om a fost depistat în afara ţărilor africane. În iulie, ca urmare a creșterii îngrijorătoare a numărului de cazuri în afara Africii și în special în Europa (peste 16.000 de cazuri în 75 de țări), Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat Variola Maimuței „urgență de sănătate globală”.

Simptomele variolei maimuței sunt similare cu cele ale variolei, dar mai blânde. Variola maimuței începe cu febră, dureri de cap, dureri musculare și astenie. Principala diferență dintre simptomele variolei și ale variolei maimuței este că variola maimuței provoacă inflamarea ganglionilor limfatici, în timp ce variola nu o face.
Perioada de incubație pentru variola maimuței este de obicei de 7-14 zile, dar poate varia de la 5 la 21 de zile. În primele 3 zile (uneori mai mult) după apariția febrei, pacientul dezvoltă o erupție cutanată ce începe adesea pe față și apoi se răspândește în alte părți ale corpului. Leziunile trec prin următoarele stadii înainte de a se vindeca: macule, papule, vezicule, pustule și cruste. Boala durează de obicei 2-4 săptămâni.

 MPXV se transmite la oameni prin contactul cu un animal, un om infectat sau cu un material contaminat. Virusul pătrunde în organism prin leziuni preexistente ale pielii, prin căile respiratorii și se poate răspândi la oameni prin mușcătura sau zgârietura unui animal infectat, manipularea unui animal infectat viu sau mort, prin contactul direct cu fluide corporale sau răni ale unei persoane infectate sau cu materiale care au atins fluide corporale sau răni, dar în special prin contactul direct cu răni, cruste sau fluide corporale, se prin secreții respiratorii în timpul contactului prelungit, față în fațăși în timpul contactului intim între oameni, inclusiv în timpul raportului sexual.

Nu există un vaccin specific împotriva variolei maimuței, dar studiile existente arată că vaccinul antivariolic oferă o protecție de peste 85% și față de virusul transmis de maimuțe. În acest context, după mai multe evaluări, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a autorizat extinderea utilizării unui vaccin contra variolei umane pentru a fi folosit împotriva propagării variolei maimuţei. „Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) din cadrul EMA a recomandat extinderea indicaţiei vaccinului antivariolic Imvanex pentru a include protecţia adulţilor împotriva variolei maimuţei”, a transmis autoritatea sanitară europeană, într-un comunicat.

Vaccinul Imvanex, produs de compania daneză Bavarian Nordic, autorizat în Uniunea Europeană din 2013 pentru prevenirea variolei, a fost aprobat pentru a fi utilizat împotriva variolei maimuţei, ținându-se cont de similitudinea dintre acest virus şi virusul variolei. OMS nu recomandă însă, deocamdată, vaccinarea în masă, ci doar a persoanelor identificate ca fiind „contacți” ai persoanelor confirmate ca infectate.


articolul original.

Secretarul de stat Adriana Pistol a fost aleasă membru în Comisia Permanentă a OMS

15 September 2022 at 07:50

Alegerea sa a avut loc în cadrul celei de-a 72-a reuniune a Comitetului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății pentru Europa, la care au participat reprezentanții a 53 de state membre ale regiunii.

La cea de-a 72-a Reuniune a Comitetului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății pentru Europa, care a avut loc în perioada 12-14 septembrie la Tel Aviv, delegația României, din care au făcut parte ministrul Sănătății, Prof. univ. dr. Alexandru Rafila, consilierul prezidențial Conf. univ. dr. Diana Păun, secretarul de Stat în Ministerul Sănătății, Conf. univ. dr. Adriana Pistol, Mircea Timofte, Președintele Ordinului Asistenților Medicali și reprezentanți ai Ambasadei României în Israel, a avut mai multe intervenții în plenul reuniunii și în sesiunile paralele, se precizează într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

Consilierul prezidențial Diana Păun a scris pe pagina sa de socializare că fostonorată” să facă parte din delegația României la cea de a 72-a sesiune a Comitetului Regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății, Tel Aviv, 2022.

Într-una dintre intervenții, ministrul român al Sănătății a propus înființarea unui centru regional de excelență al OMS în domeniul comportamentelor și elementelor culturale care influențează sănătatea, exprimând disponibilitatea României pentru găzduirea acestuia.

Ne-am bucura să fim şi noi printre ţările care ar putea candida la organizarea unui astfel de centru, evident se va dezvolta un cadru strategic general, iar fiecare ţară trebuie să adopte din acest cadru strategic ceea ce i se potriveşte, în funcţie de background-ul cultural, de nivelul de educaţie al populaţiei şi de diversele categorii de populaţie, pentru că una este să educăm copiii într-un spirit preventiv și alta o persoană adultă, care este mai greu de influenţat şi trebuie să găsim pârghii astfel încât durata vieţii sănătoase să fie cât mai îndelungată şi în ţara noastră”, a precizat Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila

Referitor la dezvoltarea cadrului 2022-2027, referitor la înțelegerea comportamentelor și a elementelor culturale care influențează sănătatea, Alexandru Rafila a subliniat că dezvoltarea unor comportamente sănătoase la nivelul diverselor comunităţi trebuie să ţină cont de aspectele de natură economică şi culturală din fiecare stat, iar „aceste comportamente sănătoase trebuie, până la urmă, să ducă sau modificările de comportament, mai degrabă, trebuie să ducă la reuşita unor programe cum ar fi vaccinarea, încurajarea mişcării fizice, alimentaţia corectă, care până la urmă fac viaţa mai bună şi necesitatea accesului la servicii de sănătate este mai redusă şi, mai mult, pun bază pe serviciile preventive. Încercăm, prin aceste activităţi, care se vor desfăşura în perioada următoare, să schimbăm paradigma, mai ales în zona de asistenţă medicală primară şi în zona generală de viaţă a populaţiei, în care prevenţia, comportamentele sănătoase, prezentarea periodică la controale medicale să determine o stare de sănătate cât mai lungă şi o detecţie precoce a bolii”, a mai spus oficialul român.

Deficitul resurselor umane calificate în sectorul sanitar reprezintă o altă problemă la nivelul întregii regiuni, iar participarea prof. Alexandru Rafila la sesiunea dedicată acestei problematici a fost apreciată și a dus la adoptarea unei agende concrete și a unui plan de acțiune care ar putea fi discutate în prima jumătate a anului viitor la București, într-o întâlnire la care să participe toți reprezentații statelor membre ale OMS Europa, se menționează în comunicatul MS.

Alte teme de discuție s-au referit la: adoptarea de strategii sectoriale și dezvoltarea colaborării pentru asigurarea accesului la servicii de sănătate a persoanelor cu dizabilități și a accesului la medicamente inovative; strategia de digitalizare a sănătății 2023-2030; pregătirea sistemelor de sănătate în caz de urgență de sănătate; reducerea și eliminarea tuberculozei, HIV/SIDA și a hepatitelor virale ca probleme de sănătate publică.

Reuniunea a fost onorată, la deschidere, de Președintele Statului Israel, Isaac Herzog, și de reprezentanții conducerii executive a OMS – directorul general Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al DG Sănătate și Consumatori a Comisiei Europene, Sandra Galina.

Dual track (acțiune dublă), conceptul lansat de Directorul Regional al OMS pentru Europa, dr. Hans Kluge, în alocuțiunea din prima zi a lucrărilor, este mesajul cheie al noii normalități asupra căruia trebuie să se concentreze eforturile regiunii europene. Pregătirea pentru a preveni și a face față amenințărilor emergente și, in același timp, investiția în sistemele de sănătate pentru a răspunde nevoilor de sănătate sunt direcțiile strategice care trebuie să stea la baza viitorului sănătății.

Adriana Pistol

În ultima zi a reuniunii de la Tel Aviv, a Biroului General OMS pentru Europa, medicul român Adriana Pistol a fost aleasă membru în Comitetul Permanent al OMS Europa. „Această structură este unul dintre organismele de conducere ale OMS Europa și din el fac parte, pentru un mandat de 3 ani, reprezentanți aleși ai 12 din cele 53 de state membre ale regiunii”, a explicat ministrul Alexandru Rafila.

În aceeași zi,delegația României s-a întâlnit cu ministrul Sănătății din Israel, Nitzan Horowitz, „în scopul întăririi cooperării bilaterale din domeniul asistenței medicale primare, asigurărilor sociale de sănătate și digitalizării, pentru îmbunătățirea accesului la servicii medicale a pacienților. A fost discutată și colaborarea în domeniul instruirii personalului medical, împreună cu universitățile de medicină din cele două țări”, a mai spus  Rafila.

Președintele OAMGMAMR, Mircea Timofte, a subliniat la rândul său că „participarea la Comitetul Regional a reprezentat o oportunitate specială pentru organismele de reglementare a profesiilor de asistent și moașă, de a se racorda la mecanisme de luare a deciziilor din Regiunea Europeană și în acelați timp, de a se asigura că perspectivele profesiei de asistent medical și moașă sunt reflectate în discuțiile și deliberările de nivel înalt”.

Pe lângă reuniunea Comitetului Regional, s-a organizat o reuniune separată a asistenților șefi și moașelor șefe (GCNMOs), „pentru a discuta despre prioritățile profesiilor de asistent medical și moașă, pentru a identifica viitoarele activități pentru GCNMO Euro Hub, precum și pentru împărtășirea de experiențe și bune practici privind retenția și recrutarea forței de muncă din domeniile de competență.  Reuniunea va avea loc la data de 15 septembrie 2022 și va include o vizită de studiu la Sheba Medical Center și alte unități de îngrijiri”, a mai precizat președintele OAMGMAMR.


articolul original.

Informarea de la ora 13:00. Scădere de ultimă oră a cazurilor de coronavirus! Informațiile transmise de Ministerul Sănătății

14 September 2022 at 10:24
image

Ministerul Sănătății (MS) a făcut public un nou bilanț al cazurilor de coronavirus înregistrate pe teritoriul României.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.254 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 860 mai puține față de ziua anterioară. 474 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 90 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.646 cu 117 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 146 persoane, cu 5 mai puține față de ziua anterioară. Din cei 146 pacienți internați la ATI, 127 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 221 sunt minori, 221 fiind internați în secții, cu 17 mai puțini față de ziua anterioară și 0 la ATI, cu 1 mai puțin față de ziua anterioară.

DECESE

Până astăzi, 66.882 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 13.09.2022 (10:00) – 14.09.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 8 decese (6 bărbați și 2 femei), 2 decese fiind raportate anterior intervalului de referință.

Dintre cele 8 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 2 la categoria de vârstă 60-69 ani, 2 la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toți pacienții decedați prezentau comorbidități iar 1 dintre aceștia era vaccinat.

TESTARE

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 3.721 teste RT-PCR (2.220 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.501 la cerere) și 15.461 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.465.459 teste RT-PCR și 11.405.936 teste rapide antigenice.

articolul original.

215.616 români și-au luat de la farmacie pastilele de iod, în iulie și august

13 September 2022 at 12:49
image

În lunile iulie și august 215.616 români și-au luat de la farmacie comprimatele de iodură de potasiu, potrivit ministrului sănătății Alexandru Rafila, citat de news.ro.

Luna trecută, au fost distribuite 376.892 de comprimate de iodură de potasiu, faţă de 2.175 în iulie, şi că 214.385 de oameni le-au primit, faţă de numai 1.231 în iulie. Aproximativ 7 milioane de români ar trebui să meargă spre farmaciile aflate în lista oficială a Ministerului Sănătăţii pentru a le ridica.

Ministrul sănătății speră că mai mulţi oameni vor merge în perioada următoare să le ridice

Ministrul sănătății speră că mai mulţi oameni vor merge în perioada următoare să le ridice, de exemplu, atunci când merg la medicul de familie pentru a-şi rezolva şi alte probleme de sănătate.

„Ştiţi bine că această campanie de distribuţie de iod a început mai greoi şi în luna iulie nu am avut decât 1200 de solicitanţi pentru a lua comprimatele de iodură de potasiu. În luna august, însă, lucrurile s-au schimbat spre bine şi peste 200 de mii de persoane au ridicat pastilele de iod, sper ca acest lucru să continue şi pe măsură ce persoanele cu vârste de până la 40 de ani se adresează medicilor de familie pentru alte probleme, nu neapărat pentru aceasta, pot să solicite şi reţeta pentru iodură de potasiu.

Este o măsură raţională, preventivă, prin care ne protejăm pentru că nu spune nimeni că va fi un incident nuclear, însă, dacă va fi, chiar dacă e mai puţin probabil, este bine să avem la îndemână aceste comprimate care se administrează doar la anunţul autorităţilor, într-o cantitate care este foarte clară, în general la copii, copii mici, jumătate de comprimat sau un comprimat, iar pentru persoanele adulte două comprimate, dar lucrul acesta a fost prezentat de mai multe ori în campaniile pe care le-am desfăşurat prin intermediul posturilor de televiziune şi de radio”, a explicat Rafila.

Milioane de pastile de iod așteaptă în continuare să fie ridicate gratuit

Circa 7 milioane de români ar trebui să meargă spre farmaciile aflate în lista oficială a Ministerului Sănătăţii pentru a ridica, pe bază de prescripţie medicală de la medicul de familie, pastilele de iodură de potasiu.

Milioane de pastile de iod așteaptă în continuare să fie ridicate gratuit de românii cu vârsta sub 40 de ani din aproximativ 2.500 de farmacii din toată țara, despre care ministrul Sănătății spunea în luna august că „lumea nu a fost foarte interesată”.

articolul original.
❌