ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 1 February 2023Ultimele Stiri

Suceava: Aproape 100 de medici de la Spitalul Județean au semnat o scrisoare de susținere pentru șefa de la Oncologie, cercetată pentru luare de mită

1 February 2023 at 07:14
image

Aproape 100 de medici din Spitalul Județean Suceava au semnat o scrisoare de susținere pentru șefa Secției de Oncologie. Aceasta este cercetată penal pentru luare de mită în formă continuată, iar după ce a stat cinci zile în arest preventiv a fost plasată ulterior în arest la domiciliu.

Memoriul de susţinere a medicului Anca Dumitrovici Ababneh a fost semnat de 95 din cei 252 de medici care activează la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava.

Aceștia spun că “eventualele daruri din partea pacienţilor, dacă într-adevăr acestea există, ar putea reprezenta doar un mic gest de recunoştinţă din partea acestora”.

Și toate acestea pentru efortul şi seriozitatea depuse în salvarea vieţilor lor.

Semnatarii scrisorii, care a fost depusă la Curtea de Apel Suceava, mai spun că nu cred că în cazul colegei lor poate fi vorba de luare de mită sau primire de foloase necuvenite.

Pe de altă parte judecătorii de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Suceava consideră că faptele de care este acuzată Anca Dumitrovici Ababneh au caracter penal și întrunesc elementele infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

Magistrații au mai arătat că „atențiile”, cadourile sau sume de bani către medici sunt o practică uzuală în România, asta în ciuda faptului că legislația interzice acest aspect, iar pacienții pot fi cercetați la rândul lor pentru dare de mită.

În cazul șefei Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Suceava anchetatorii arată că ar fi primit mită de 64 de ori constând în diferite sume de bani, dar și alte produse, cum ar fi cafea sau miere de albine.

Faptele ar fi fost comise în cursul anului trecut, iar totul s-a aflat după sesizările familiilor a doi bolnavi de cancer.

Citește și: Personalul Spitalului Județean Suceava, reinstruit să nu ia mită, după cazul șefei de la Oncologie, cercetată pentru șpagă

articolul original.
Ieri — 31 January 2023Ultimele Stiri

Echipamentele medicale, un barometru al calității serviciilor prestate?

31 January 2023 at 08:40

Cu siguranță că în centre medicale, clinici, farmacii și oriunde în altă parte unde personalul ar trebui să poarte uniforme medicale sunteți încurajați de imaginea impecabilă a personalului. La fel cum, evident, sunteți sceptici când observați că îmbrăcămintea acestuia nu este adecvată sau curată.

V-ați gândit vreodată la faptul că atunci când vorbim despre uniforme medicale avem în vedere un altfel de barometru al calității serviciilor prestate? Sunt elemente esențiale ale echipamentului de protecție pentru personalului medical și au un rol important în asigurarea siguranței pacienților. Sunt proiectate pentru a proteja atât personalul medical, cât și pacienții împotriva infecțiilor și a altor riscuri.

Există mai multe tipuri de uniforme medicale, în funcție de rolul și domeniul de activitate al personalului medical. Astfel, există uniforme de laborator, uniforme pentru asistenți medicali, uniforme pentru medici, uniforme pentru infirmiere și multe altele. Fiecare tip de uniformă este special proiectat pentru a se potrivi nevoilor și cerințelor specificului domeniului respectiv. Ce se diferențiază este însă calitatea lor.

Cum sunt uniformele medicale de calitate?

Atunci când sunt comandate piese individuale, anume pantaloni medicali sau seturi complete de uniforme medicale – cu tunică spre exemplu – există criterii stricte de selecție. Aceste articole vestimentare sunt confecționate din materiale de calitate superioară, sunt rezistente la uzură, dar și la detergenți, precum și la microorganisme. Sunt, de asemenea, proiectate pentru a fi confortabile și ușoare, astfel încât să permită personalului medical să se miște liber și să-și desfășoare activitățile în mod eficient.

De menționat de asemenea că au câteva caracteristici distinctive, cum ar fi buzunarele speciale pentru instrumente, fermoare sau nasturi care se închid bine, pentru a preveni răspândirea infecțiilor. De asemenea, unele uniforme au mâneci lungi sau mâneci elastice pentru a proteja mâinile personalului medical.

Calitatea lor trebuie să fie și cea caracteristică care se vede în timp. Asta în sensul în care vor fi ușor de curățat și întreținut – pot fi spălate la temperaturi înalte pentru a ucide orice microorganisme și pot fi uscate la aer sau în uscător. Adică în condiții casnice, purtătorul să nu depindă de serviciile profesionale de curățătorie.

Articole vestimentare pretențioase, comandate de la surse sigure

Având în vedere standardele domeniului, este cert faptul că firmele care au nevoie să asigure personalului echipamente medicale vor alege furnizorii de încredere. Se vor baza pe cei care au diversitate de modele și mărimi. De obicei experiențele altor clienți sunt relevante, așadar catalogul de clienți este el însuși o recomandare pentru noi clienți.

Există implicit o competiție a prețurilor, însă mai întâi de toate este analizat raportul preț-calitate. Unele firme de profil, furnizori de echipamente medicale, pot de asemenea să ofere servicii complete, în sensul în care pot personaliza seturile vestimentare. Contractele astfel negociate aduc avantajul nu doar al prețului, cât și a timpului optim de livrare, o singură comandă asigură atât stocul de uniforme, cât și preferința aceasta pentru personalizare.

Nu în cele din urmă, din rațiuni practice, ar fi de dorit ca furnizorul să poată avea soluții variate pentru toate categoriile de produse – atât în ceea ce privește vestimentația, cât și încălțămintea medicală.


articolul original.

O nouă aplicație, lansată de Ziua Departamentului pentru Situații de Urgență

30 January 2023 at 14:03

Noua aplicație DSU este deja accesibilă pe App Store și Google Play, iar populația este sfătuită să o descarce, pentru a fi în permanență la curent cu atenționările și situațiile de urgență și pentru a ști cum să reacţioneze în astfel de situaţii sau cum să acorde primul ajutor. 

În fiecare an, în data de 29 ianuarie este celebrată Ziua înființării Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU). S-au împlinit 9 ani de la înființarea, prin OUG 1/2014, a Departamentului pentru Situații de Urgență în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a scris șeful DSU, Raed Arafat, pe pagina sa oficială.

Cu această ocazie, el le-a transmis „La Mulți Ani!” colegilor din cadrul DSU și din structurile aflate în coordonare și a anunțat că, anul acesta, cu această ocazie specială, a fost lansată o nouă versiune a aplicației DSU, care este disponibilă atât pe telefoanele cu sistem de operare IOS, cât și Android.

De Ziua DSU, lansăm noua aplicație DSU care va înlocui aplicația lansată în 2016. Noua aplicație DSU poate fi deja descărcată de pe App Store și Google Play, iar sfatul meu este să o descărcați pentru că va fi unul dintre mijloacele prin care veți fi în permanentă legatură cu noi și veți afla cum să acționați în situații de urgență.

Prin intermediul aplicaţiei, utilizatorii pot primi mai multe tipuri de alerte, pot afla care sunt atenţionările meteorologice curente, cum să reacţioneze în situaţii de urgenţă pe baza informaţiilor regăsite pe Platforma Naţională de Pregătire pentru Situaţii de Urgenţă „Fii pregătit”, cum să acorde primul ajutor şi pot avea acces continuu la ştiri de ultimă oră, venite direct din partea tuturor structurilor cu competenţe în gestionarea situaţiilor de urgenţă.

Aplicaţia este disponibilă atât în limba română, cât şi în limba engleză şi este împărţită în mai multe secţiuni. Prima secţiune este destinată ştirilor ce prezintă informaţii cu privire la evenimentele curente de la nivel naţional.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi structurile subordonate, Inspectoratul General de Aviaţie vor putea oferi informaţii şi ştiri de ultimă oră utilizatorilor.

Harta interactivă din cea de a doua secţiune oferă informaţii despre cele mai apropiate puncte cheie, de maximă importanţă, precum: unităţi de primiriurgenţe (UPU), spitale, unităţi de pompieri, baze şi refugii salvamont, adăposturi de protecţie civilă, staţii de ambulanţă, unităţi de poliţie şi jandarmerie, farmacii non-stop. Astfel, prin selectarea unui punct de interes de pe hartă, se poate utiliza navigarea direct din aplicaţie, cu ajutorul Apple Maps, Google Maps sau Waze.

Prin modulul de raportare, cetăţenii pot veni în sprijinul serviciilor de urgenţă. Dacă au fost martorii unei situaţii de urgenţă, utilizatorii aplicaţiei pot trimite în timp real fotografii, clipuri video şi/sau mesaje. În acest timp, un operator va analiza conţinutul raportului. Atenţie însă! Raportarea nu reprezintă un apel de urgenţă! Totodată, în această secţiune se regăseşte şi opţiunea de apelare directă la numărul unic de urgenţă 112”, arată DSU.

În cadrul secţiunii „Învaţă”, cetăţenii pot afla cum să reacţioneze în faţa celor mai frecvente situaţii de urgenţă. „Aici sunt prezentate ghiduri de comportare în caz de cutremur, inundaţii, incendii, avalanşă, ger/viscol, acordarea primului ajutor şi măsuri salvatoare rapide care pot fi luate în cazul unei situaţii de urgenţă. Lecţiile au informaţii utile, clipuri video, animaţii şi ilustraţii pentru a face învăţarea populaţiei cât mai uşoară”.

Totodată, cetățenii au acces și la alte informații și linkuri de interes, precum: Platforma FII PREGĂTIT, Serviciul SMS 113 pentru persoane cu dizabilități, Ghid IGSU-avertizare/autorizare, dar și către site-uri ale instituțiilor aflate în coordonarea DSU”, explică DSU.

Raed Arafat le-a mulțumittuturor celor care ne-au sprijinit și au fost alături de noi pe parcursul celor 9 ani! Nouă ani de transformare și consolidare a conceptului Protecției Civile din România prin integrarea structurilor care răspund în cazul situațiilor de urgență, în cazul urgențelor de zi cu zi, dar și în cazul accidentelor colective și a dezastrelor. Nouă ani de evoluție, de muncă și milioane de misiuni în folosul populației, realizate de colegii din cadrul DSU și de structurile aflate în coordonarea acestuia «IGSU, IGAv, SMURD, AMBULANȚĂ, UPU, SALVAMONT». Nouă ani de provocări și situații care au necesitat colaborarea permanentă și cu alte structuri din interiorul MAI, dar și din afara acestuia, cum ar fi Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Mediului, organizațiile non-guvernamentale, etc. Nouă ani de promovare a voluntariatului și de dezvoltare a acestuia în cadrul structurilor coordonate de DSU, unele dintre ele având tradiție în cooptarea voluntarilor încă de la începutul anilor ’90”, a scris dr. Raed Arafat pe pagina sa de socializare.

Șeful DSU a subliniat că în acești nouă ani, DSU a reușit să atragă fonduri europene pentru dezvoltarea tuturor structurilor aflate în coordonare, astfel că din 2015 și până la sfârșitul acestui an „sumele absorbite de structurile aflate în coordonarea DSU și prin proiectele derulate direct de DSU se vor apropia de 1 miliard de euro”.

Cu două zile înaintea aniversării celor 9 ani de la înființarea DSU, dr. Raed Arafat a fost decorat, de președintele Franței, Emmanuel Macron, cu „Legiunea de Onoare în grad de ofițer”. Decorația i-a fost înmânată de ministrul afacerilor externe al Republicii Franța, Catherine Colonna, în cadrul unei ceremonii desfășurate la sediul Ambasadei Franței din București, în prezența ministrului de Externe al României, Bogdan Aurescu, a ambasadorului Franței la București, Laurence Auer și a mai mulți invitați. În cadrul ceremoniei au mai fost decorați ambasador Iulia Matei, șefa Reprezentanței României la Bruxelles, și secretarul de stat Luca Niculescu, fost ambasador al României la Paris.


articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

„Tumor Board-ul” Oncologiei romanești, înființat la inițiativa FABC

26 January 2023 at 12:36

Un Consiliu Ștințific, din care fac parte experți în domeniul oncologiei din România, va acorda consultanță FABC, la inițierea noilor proiecte pe care organizația de pacienți vrea să le propună autorităților. 

Cezar Irimia

În contextul elaborării normelor de aplicare ale Planului Național de Prevenire și Combatere a Cancerului de către Ministerul Sănătății (MS), Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), a inițiat înființarea unui Consiliu Științific Consultativ, din care vor face „reputați specialiști din domeniu care”, care au acceptat propunerea „onorându-ne dar și obligându-ne la a păstra activitatea FABC la aceleași cote ca și până acum”, transmite FABC.

Consecvența valorilor și principiilor care ne călăuzesc activitățile desfășurate de FABC în beneficiul pacienților, organizația noastră dorește să-și consolideze reputația instituțională ca actor nonguvernamental implicat în inițiative semnificative din perspectiva sănătății populației. În acest scop, Consiliul Director al Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a hotărât înființarea unui Consiliu Științific Consultativ, format din experți reputați din țara noastră, pe a căror expertiză să ne putem baza atunci când decidem să inițiem proiecte noi, astfel încât inițiativele noastre să fie aliniate evidentelor științifice la zi și priorităților de sănătate publică din țara, în interesul pacienților de azi și de mâine”, menționează Cezar Irimia, președintele FABC.

Organizația de pacienți dorește ca acești specialiști, care „veghează direct la sănătatea noastră, oferindu-ne o noua șansă la viață, să se implice pentru a-și putea desfășura nobila activitate în folosul nostru, în cele mai bune condiții și cu acces la cele mai noi tratamente si investigații”, iar în contextul elaborării normelor de aplicare ale Planului Național de Prevenire și Combatere a Cancerului de către MS, să elaboreze și să propună analize de specialitate echipei desemnate de minister și să creioneze aceste norme pentru implementarea Planului. „Lucrând alături de autorități în acest sens, șansele noastre de supraviețuire/vindecare vor crește proporțional, iar satisfacția muncii tuturor specialiștilor, să fie una deplină”, subliniază FABC.

O prima întâlnire a acestui Consiliu a avut loc, online, pe 18 ianuarie, când s-a hotărât, între altele ca astfel de întâlniri să aibă loc periodic, să se creeze o platformă de comunicare între membrii Consiliului, precum și modalități de abordare a activității acestuia.

Cu acordul membrilor Consiliului Științific, Consiliul Director al FABC a numit acest Consiliu Tumor Board-ul” Oncologiei romanești, pentru a putea transmite un mesaj tuturor celor implicați în sistemul de sănătate că, doar lucrurile elaborate în echipa pot genera succes și pot salva vieți!


articolul original.

Ciucă și Ciolacu s-au întâlnit, la Iași, cu medicul Sidonia Susanu

25 January 2023 at 05:00

Aflați în Capitala Moldovei, de Ziua Micii Uniri, premierul României și președintele Camerei Deputaților s-au declarat „onorați” să-i strângă mâna doctoriței care face „minuni” la Spitalul „Sf. Maria”.

Premierul Nicolae Ciucă și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, s-au întâlnit, la Catedrala Metropolitană din Iași, cu dr. Sidonia Susanu, coordonatorul Compartimentului de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Arşi din cadrul Spitalului de Copii „Sfânta Maria”, medicul care, în decembrie, a condus o echipă ce a reuşit să reataşeze braţele unei fete după un accident rutier.

După ce au participat la manifestările organizate în Piaţa Unirii din Iaşi cu prilejul celebrării Zilei Unirii Principatelor Române, și au depus coroane de flori la statuia Domnitorului Unirii, cei doi oficiali au participat la o slujbă de comemorare a lui Alexandru Ioan Cuza și a celor care, împreună cu el, au susținut și au contribuit la înfăptuirea Unirii Principatelor Române, la biserica Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”.

La Palatul Metropolitan, Ciucă și Ciolacu au avut o scurtă întrevedere și cu dr. Sidonia Susanu, pe care s-au declarat onorați s-o întâlnească și s-o felicite pentru profesionalism și dedicare.

Cu acest prilej, prim-ministrul i-a promis medicului care face „minuni” la Iași, că se va implica personal pentru ca Guvernul să asigure finanţarea şi dotarea unității medicale. Am fost onorat să îi strâng mâna şi să o felicit pe doamna doctor Sidonia Susanu, coordonatorul Compartimentului de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Arşi din cadrul Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi. Cu pricepere şi multă muncă a salvat destine şi a oferit o nouă şansă la viaţă normală multor copii şi tineri. M-au impresionat empatia şi modestia doamnei doctor, dar şi devotamentul şi tenacitatea de a creşte echipa medicală şi, mai apoi, de a transforma compartimentul în secţie de chirurgie plastică şi a-i dezvolta astfel activitatea. Este un exemplu al puterii pe care o au profesioniştii cu har, deschizători de drumuri în domeniul lor”, a transmis premierul Ciucă.

O echipă de medici de la Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, coordonată de dr. Sidonia Susanu, a reuşit, în decembrie, să replanteze braţele unei adolescente de 15 ani, victimă a accidentului de la Pașcani, în care un autocar cu 35 de artişti s-a răsturnat, iar 24 de oameni au ajuns la spital.

Intervenţia, care a durat 20 ore, este prima de acest gen din ţară şi a doua din lume. După două săptămâni de la prima intervenţie, fata de 15 ani a fost externată. Medicii spun că în aproximativ un an, cu ajutorul fizioterapiei şi kinetoterapiei, fata îşi va putea folosi ambele braţe.

Echipa medicală condusă de acelaşi medic a replantat şi gamba stângă a unui băiat din Vatra Dornei, care a fost lovit de tren în timp ce traversa linia ferată. O intervenţie similară, de replantare a unui picior, a fost făcută de echipa de medici condusă în urmă cu un an de dr. Susanu. Pacienta era o fată din Bacău care a rămas fără picior tot în urma unui accident de tren.


articolul original.

Platinum Optic – Echipa Dr. Maxim şi Dr. Doliscinschi

29 January 2023 at 09:30
image

Clinica Platinum Optic din Piatra Neamț este cunoscută pentru calitatea serviciilor oferite, dar și pentru modul  în care interacționează cu pacienții din momentul în care aceștia îi trec pragul. Procedurile interne au același scop, totul pentru pacient, în scopul însănătoșirii sau al ameliorări stării de sănătate a acestuia. Pentru asta, rolul personalului și al medicilor, în special, este esențial. De aceea, un dialog, în paralel, cu doi profesioniști în domeniu – medici oftalmologi ai clinicii – arată cum pasiunea pentru meserie, coroborată cu serviciile oferite în cadrul unei clinici de prestigiu, pot duce la împlinire profesională.

– De ce ați ales să practicați meseria de medic?

Radu Doliscinschi: Dorința de a deveni medic a apărut devreme, în copilărie, inspirația fiind mama, care de asemenea este medic (pediatru). Îmi amintesc din vacanța de vară zilele petrecute alături de ea, când o însoțeam la spital să o privesc cum consultă pacienții. În perioada liceului am început să fac voluntariat în secțiile de chirurgie generală și UPU. În clasa a XI-a am început să mă pregătesc pentru admiterea la Medicină.

Oana Maxim: În jurul vârstei de 16 ani am avut o problemă de sănătate care m-a făcut să iau contact cu sistemul medical. A fost o perioadă plină de evaluări și analize. Am rămas fascinată de felul în care medicii pot dezlega enigmele medicale, schimbând, astfel, viața pacientului în bine. Pe lângă pasiunea față de știință, interacțiunea cu medicii care m-au tratat cu multă empatie și amabilitate, m-a motivat să aleg această cale. Pentru a fi medic e nevoie de iubire față de oameni. Ulterior, o persoană dragă mie mi-a făcut cadou cărțile pentru admiterea la facultate și așa a început cariera mea.

– Unde v-ați finalizat studiile? Și cum de ați ales această specializare?

Radu Doliscinschi: Am finalizat Facultatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Deși după cei 6 ani de studii deja mă simțeam „acasă” în București, pentru studiile de specialitate am preferat să vin în Iași, din dorința de a fi mai aproape de părinți. La finalul facultății știam că îmi doresc să practic micro-chirurgie. Mereu m-au pasionat activitățile de detaliu, ce presupun atenție și dexteritate sporită. Am concluzionat că Oftalmologia este specialitatea care mi se potrivește. Am început studiile de rezidențiat în Clinica de Oftalmologie I a Spitalului Județean Clinic de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, sub îndrumarea Prof. Dr. Chiseliță Dorin.

Oana Maxim: Am urmat Facultatea de Medicina și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași. În prima garda la Oftalmologie, m-a impresionat faptul că toată activitatea se desfășura la microscop. La finalul anului VI, Oftalmologia a devenit unică opțiune pentru mine. Este o ramură medicală completă și complexă și în același timp delicată, de finețe, ce oferă medicului satisfacții profesionale extraordinare. Toate acestea au stat la baza deciziei mele, cât și dorința de a fi chirurg. După examenul de rezidențiat am început pregătirea în Clinica de Oftalmologie I a Spitalului Județean Clinic de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, sub îndrumarea Prof. Dr. Chiseliță Dorin și a d-nei Prof. Dr. Camelia Bogdănici.

– Unde v-ați stabilit după ce ați terminat studiile?

Radu Doliscinschi: Imediat după examenul de specialitate, activitatea mea profesională s-a desfășurat în mai multe orașe: Iași, Bacău și Piatra Neamț. De asemenea și Oana a început să ofere consultațiile în Piatra Neamț.

Oana Maxim: Am putea spune că suntem stabiliți în două orașe: în cursul săptămânii în Piatra Neamț, iar în week-end mergem acasă, în Iași.

– Ce vă atrage mai mult, consultațiile sau intervențiile?

Radu Doliscinschi: Deși îmi face reală plăcere să consult, în timpul intervențiilor chirurgicale mă simt cel mai bine. Chirurgia la nivelul ochiului, un organ atât de mic și complex, e o adevărată provocare. Pasiunea și dorința de a ne dezvolta cunoștințele, abilitățile chirurgicale și manualitatea, ne-a purtat până în India unde, în cadrul unui spital și alături de o echipă de profesioniști, am urmat un stagiu intensiv de specializare în chirurgia cataractei. Această experiență profesională ne-a ajutat enorm în practica actuală, unde încercăm să fim cât mai buni, pentru a oferi pacienților servicii medicale de calitate, cu rezultate pe măsură.

Oana Maxim: Îmi place în egală măsură atât să consult, cât și să operez. Ambele sunt importante în actul medical. Consultația nu presupune doar o examinare medicală amănunțită a pacientului, ci și creare unei legături cu acesta, mai ales în cazurile în care patologia impune și o intervenție chirurgicală. Încrederea pacientului în medic este esențială în realizarea actului medical. Impactul fizic și emoțional al unei afecțiuni asupra pacientului variază în funcție de mai mulți factori, astfel că abordarea este diferită și pentru fiecare, pliată după nevoile acestuia. Mă asigur că ofer informațiile medicale într-un limbaj simplu, astfel încât să fie pe deplin înțelese. Cu regret am constatat că mulți dintre pacienți nu știu că anumite afecțiuni sunt tratabile chirurgical, cum este de exemplu cataracta, unde sunt șanse foarte mari de recuperare a vederii. 

– De ce ați ales parteneriatul cu Platinum Optic?

Radu Doliscinschi: Am ales parteneriatul cu Clinica Platinum Optic Piatra Neamț atât eu, cât și Oana, deoarece este un loc ce ne permite desfășurarea actului medical la standarde înalte, echivalente cu spitalele din vestul Europei. Misiunea noastră este să ajutăm oamenii să vadă mai bine. O vedere mai bună contribuie la îmbunătățirea stării de sănătate și crește calitatea vieții pacienților. Aici zilnic evaluăm pacienți de toate vârstele, de la copii până la vârstnici și desfășurăm activități medico-chirurgicale, cât și de optometrie. Totodată, personalul clinicii completează cu o atmosferă caldă și plăcută, cu timp adecvat alocat fiecărui pacient.

Oana Maxim: Clinica Platinum este dotată cu echipamente de ultimă generație, fiind și unul dintre criteriile care au stat la baza alegerii acestui parteneriat. Practic, dispune de toate mijloacele necesare unui medic pentru depistarea, evaluarea, diagnosticarea și tratarea precoce a majorității afecțiunilor oftalmologice frecvente cum ar fi: vicii de refracție la copii și adulți, tratamentul chirurgical al cataractei, evaluarea și urmărirea glaucomului cât și tratamentul unor afecțiuni retiniene. De asemenea, în sprijinul pacienților, prin colaborarea cu Casa de Asigurări de Sănătate, o parte dintre servicii sunt gratuite.

– Care este cel mai dificil caz pe care l-ați tratat?

Radu Doliscinschi: Cele mai dificile cazuri sunt cele în care pacienții se prezintă târziu la medic. De multe ori, în speranța de a trece de la sine sau prin administrare de tratamente nepotrivite, se pierd momente cheie pentru rezolvarea cazului. Încurajez prezentarea precoce pentru consultație, stabilirea diagnosticului şi tratamentului adecvat. De exemplu, pacienții diagnosticați cu cataractă amână intervenția chirurgicală și se expun fără să știe la multiple complicații care ar putea să apară în timp: scăderea marcată a acuității vizuale, apariția glaucomului și distrugerea nervului optic. Aceste situații, destul de frecvente, îngreunează și munca chirurgului, făcând actul chirurgical mai dificil, grevat de multiple complicații intra-operatorii, dar și o recuperare postoperatorie anevoioasă.

– O întâmplare plăcută din sala de operații/cabinet.

Oana Maxim: Cele mai plăcute momente pentru un chirurg oftalmolog sunt întâlnite în general după intervenția chirurgicală. Satisfacția maximă apare în cazurile pacienților cu cataractă matură. Aceștia, anterior intervenției reușesc să deslușească doar umbre, astfel că necesită însoțitor pentru deplasare și pentru desfășurarea activităților uzuale. Chirurgia cataractei le redă vederea și – prin urmare – independența. Astfel, aceste momente de bucurie ale lor se reflectă și asupra noastră.

– Cum păstrați legătura cu pacienții după intervenții? Este important acest lucru sau, o dată efectuata intervenția, e suficient să revină pacientul atunci când simte nevoia?

Radu Doliscinschi: Păstrarea legăturii cu pacienții după intervenții este esențială. Actul medical nu se termină la finalizarea intervenției chirurgicale, ci în momentul în care pacientul este vindecat. După operație, pacientul este evaluat imediat a doua zi post-operator, la 7 zile și la 30 zile, moment în care se apreciază rezultatul final. Tocmai de aceea, în sprijinul lor, oferim o cale de comunicare telefonică directă cu medicul chirurg, unde pacientul se poate adresa în cazul în care apar orice simptome sau nelămuriri între consultațiile stabilite post-operator.

articolul original.

10 lucruri despre Sandro Botticelli, geniul picturii renascentiste

29 January 2023 at 07:30

Alessandro di Mariano di Vanni Filipepi, cunoscut în istorie sub numele de Sandro Botticelli (aproximativ 1445 – 1510) a fost un pictor italian al Renașterii timpurii.

Unul dintre cei mai mari reprezentanți ai renașterii italiene. Reputația postumă a lui Botticelli a avut de suferit până la sfârșitul secolului al XIX-lea, când a fost redescoperit de prerafaeliți care au contribuit masiv la reevluarea operei sale.

Pictor și desenator, florentinul a fost unul dintre cei mai apreciați artiști din Italia. Lucrările sale, printre care grațioasa Madona și Pruncul, dar și picturile sale mitologice în mărime naturală precum „Venus și Marte”, au fost extrem de populare în timpul vieții sale.

1. Numele real al lui Sandro Botticelli

Numele său real nu a fost Sandro, ci Alessandro di Mariano di Vanni Filipepi, Sandro fiind, lesne de ghicit, o prescurtare de la Alessandro, în vreme ce Botticelli era o poreclă (cuvântul semnificând „butoiaș”, „micul butoi”), așa cum pare să fi fost strigat unul dintre frații săi, mai târziu el însuși preluând această poreclă.

2. Cea mai scumpă lucrare a lui Sandro Botticelli

Cea mai scumpă lucrare a lui, Tânărul ținând un medalion, s-a vândut cu aproape 93 de milioane de dolari, în februarie 2021, în cadrul licitației Sotheby’s din New York, devenind a doua cea mai scumpă lucrare veche vândută într-o licitație, după opera lui Leonardo da Vinci, Salvator Mundi, în valoare de peste 450 de milioane de dolari. Tabloul este considerat de experți a fi, din punct de vedere al calității picturii, unul dintre cele mai frumoase pe care le-a creat Botticelli și care se află expuse în muzeele lumii.

Deși nu a fost identificat bărbatul l-a reprezentat în tabloul său, experții de artă au sugerat că ar putea fi vorba despre Giovanni di Pierfrancesco de ‘Medici, fratele lui Lorenzo de Medici. Tabloul de mici dimensiuni aparține perioadei secolului al XIV-lea.

3. A iubit-o pe Madonna

„Chiar dacă unele dintre cele mai cunoscute și mai apreciate lucrări ale lui sunt capodoperele Nașterea lui Venus și Primavera, în timpul carierei sale a realizat o serie de picturi cu teme sacre, executate într-o manieră foarte tandră, delicată și rafinată”, a declarat Nichola H.J. Hall, co-președintele internațional al casei de licitații Christie’s pentru picturile marilor maeștri clasici.

Autoportret al lui Sandro Botticelli. Sursa foto: Domeniu Public

„Din primele 20 de loturi ale tablourilor artistului vândute la licitație, nu mai puțin de 14 sunt picturi ale Fecioarei cu Pruncul, acestea fiind cele mai scumpe lucrări ale sale din toate timpurile”.

4. Autorul preferat

A realizat numeroase ilustrații pentru autorul său preferat, Dante, numai pentru „Divina Comedie“ creând 92 de imagini senzaționale, dar și pentru Giovanni Boccaccio („Decameronul”).

5. Botticelli a fost remarcat la vârsta de 18 ani

Pasiunea lui pentru pictură s-a materializat la vârsta de 18 ani, Botticelli fiind remarcat de călugărul și pictorul italian Fra Filippo Lippi, cel care avea să-i fie profesor și îndrumător de seamă, stilul pictural al lui Lippi, format la începutul Renașterii florentine, a fost fundamental pentru propria formație artistică a lui Botticelli. Mai târziu, elev al lui Botticelli avea să-i devină fiul lui Lippi, Filippino Lippi, conceput, potrivit istoricului de artă Giorgio Vasari, în urma unei relații pe care călugărul ar fi avut-o cu o tânără pe nume Lucrezia Buit, în timp ce aceasta îi poza ca model pentru tablourile sale.

6. Câte tablouri a creat Botticelli?

Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se numără – Nașterea lui Venus, La primavera, Adorarea Magilor (reprezentare a unei scene biblice), Diagrama Iadului, Alegoria Forței, Madonna del Magnificat, Portretul unei femei tinere, Tânăr ținând un medalion.

Colecția artistică a lui Botticelli cuprinde aproximativ 137 de tablouri, însă numai o parte dintre ele (în jur de 50) rezistând în timp.

7. Unul dintre cei mai mari fani ai lui Botticelli

Unul dintre cei mai mari fani ai săi a fost Lorenzo (1449 – 1492). La fel ca Leonardo da Vinci, Botticelli a fost printre artiștii de la curtea florentină a lui Lorenzo de Medici, politician, conducător al Republicii Florentine în timpul Renașterii și un important patron al artelor care l-a susținut pe Botticelli, inclusiv material, oferindu-i propriul spațiu în care să-și creeze un atelier chiar în curtea Palatului Medici.

8. Este posibil să-și fi distrus o parte dintre lucrări

Deși Botticelli avea o relație strânsă de prietenie cu Lorenzo de Medici, pictorul era un mare admirator al preotului dominican Girolamo Savonarola (unul dintre dușmanii patriarhului familiei Medici) care sfidase papalitatea, profet autointitulat, care ajunsese chiar să se identifice cu Iisus Hristos. Deși era o pietate remarcabilă, deseori cădea în excesele fanatismului și extremismului, pledând, printre altele, pentru reînnoirea artei creștine și distrugerea artei seculare și a artefactelor culturale. S-a scris că Botticelli era un partizan atât de înflăcărat al călugărului Savonarola și ajunsese să-i îmbrățișeze atât de tare ideile încât la un moment dat era determinat să renunțe la pictură.

Pe 7 februarie 1497, atunci când  Savonarola a organizat aşa numitul „Rug al Vanităţii”, în mijlocul căruia locuitorii Florenţei au fost siliţi să-şi arunce jocurile de şah şi table, laolaltă cu alte „unelte ale păcatului” precum oglinzile, cărţile de joc, măştile de carnaval, hainele elegante, obiectele de artă, lucrurile scumpe, statuetele şi picturile care reprezentau nuduri, şi nu în ultimul rând cărţile şi scrierile considerate indecente sau eretice, se spune că printre cei care au fost siliți să renunțe la lucrările lor și să le arunce pe foc s-a numărat inclusiv Botticelli care și-ar fi distrus tablourile cu teme mitologice în care apăreau nuduri de femei.

9. A pictat o parte din Capela Sixtină

Deși este aproape sinonimă cu numele Michelangelo (contribuția lui artistică în ceea ce privește renumita capelă este majoră), la realizarea picturilor Capelei Sixtine au contribuit mai mulți artiști printre care și Botticelli căruia i se atribuie fresca „Ispitirea lui Iisus” și „Tinerețea lui Moise” executate între 1480 și 1482. Artistul a fost ajutat de mai mulți asistenți pentru a desăvârși scenele picturilor desfășurate pe pereții Capelei.

10. A murit sărac

În ultimii ani ai vieţii sale, opera lui Botticelli ieșise din atenția publicului care începuse să fie interesat mai mult de alți artiști, precum Leonardo da Vinci, Rafael Sanzio şi Michelangelo.

Botticelli pare să fi murit sărac, acesta dându-și ultima suflare pe 17 mai 1510, la 65 de ani, fiind înmormântat în capela familiei Vespucci din biserica Ognissanti din Florența.

Surse:

https://news.artnet.com/art-world/renaissance-master-sandro-botticelli-835226

https://www.britannica.com/biography/Sandro-Botticelli

articolul original.

Examinare unicat pentru viitorii medici botoșăneni (video)

28 January 2023 at 11:47

Examinare unicat pentru viitorii medici botoşăneni. O premieră în sistemul de învățământ superior din România se derulează, în această perioadă, la Iași. Mai exact, studenții Universității de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, aflați în plină sesiune, sunt testați online, pe tablete, iar la finalul examenului află și nota obținută.

Până acum, examenele se dădeau în scris, pe hârtie, iar rezultatele erau afișate în minumum 48 de ore. UMF a investit peste 800 de mii de euro pentru achiziția a 600 de tablete, soft special, dar și infrastructura hardware și software.

Teste în formă digitalizată

Peste 10 mii de studenți ai Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași sunt în plină sesiune și, pentru prima dată, sustin testele într-o formă complet digitalizată. Examenul de final de semestru se desfășoară online, pe tabletă, sub forma unui test grilă.

Ca să intre în examen, studentul se programează pe platforma universității, cu datele personale. Odată ajuns în sala de examen, studentului îi este generat un test aleatoriu, creat, în prealabil, de profesori. La finalul testului, primește nota pe loc.

„Sistemul pregătește studenții pentru o viitoare competiție”

Testele online sunt compuse din 20-80 de întrebări, în funcţie de numărul de ore de curs alocat pe semestru disciplinei respective. Durata examenului variază de la 30 la 100 de minute.

“Considerăm că este un sistem modern, este practicat în multe universități europene și pregătește studenții noștri pentru o viitoare competiție, rezidențiatul se dă în același format. Consider că este un pas înainte, suntem în 2023, totuși. Sălile în care sunt tabletele sunt supravegheate de supraveghetori, interacțiunea dintre student și profesor rămâne doar în timpul semestrului și a examenului practice (…)”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.

Cele în jur de 100 de mii de teste introduse în programul informatic al universității au fost concepute de cadrele didactice. Simultan, în cele 12 amfiteatre ale universității, pot intra în examen 600 de studenți.

Ce spun viitorii medici botoşăneni

Testele online sunt compuse din 20-80 de întrebări, în funcţie de numărul de ore de curs alocat pe semestru disciplinei respective. Durata examenului variază de la 30 la 100 de minute. Potrivit studenților, formula găsită de universitate este mai obiectivă, în comparație cu susținerea tezei pe foaie. „Consider că noua metodă de examinare este un pas înainte către obiectivitate, dar mai mult de atât, este un ajutor și un imbold în pregătirea multora dintre studenții UMF Iași pentru examenul de rezidențiat”, a spus o tânără studentă.

Dar sunt şi păreri contrare. „Mie imi plăcea mai mult pe hârtie. Și asta e tot grilă, dar era mai ok pe hartie. Acum, la 60 de întrebări avem 75 de minute. E timp suficient sa rezolvi toate intrebarile, chiar am făcut simulări și este timp suficient, numai că nu trebuie sa te grabesti. E nevoie să parcurgi mai intens materia”, spune unul dintre viitorii medici botoşăneni, înscris la Kinetoterapie.

Cum se desfășoară testul grilă

Fiecare student are o grilă de tip MCQ individualizată, care este selecționată de programul informatic din baza de întrebări pe care fiecare disciplină are obligația de a o trimite la Centrul de comunicații cel mai târziu cu o săptămână înaintea debutului sesiunii ordinare. Fiecare grilă MCQ conține un număr egal de întrebări de tip complement simplu și complement multiplu.

Grila MCQ conține un număr diferite de întrebări, dependent de numărul de ore de curs/semestru aferent disciplinei la care se desfășoară examenul.

image
Articolul precedent
articolul original.

Tânără româncă, salvată de medicii italieni! Femeia suferea de cancer la ficat: „Nu mai aveam speranță”

28 January 2023 at 10:08
image

O româncă a fost salvată de medicii din Italia, după ce a fost diagnosticată în urmă cu opt luni cu cancer la ficat și cu metastaze la ganglionii limfatici.

Mihaela Todireanu, în vârstă de 31 de ani, a fost diagnosticată în urmă cu opt luni cu cancer la ficat cu metastaze la ganglionii limfatici.

Românca are 31 de ani și o fetiță de 10 ani, iar medicii italieni i-au oferit șansa la viață.

Medicii italieni de la Clinica Ismett din Palermo i-au făcut un transplant de ficat și i-au salvat astfel viața femeii.

Mihaela s-a îmbolnăvit anul trecut de Covid-19 și după câteva zile a început să aibă dureri puternice de stomac.

După investigațiile medicale necesare i s-a adus la cunoștință că avea cancer la ficat.

Soacra Mihaelei, care este cadru medical în Italia, a ajutat-o să se interneze într-un spital din Milano.

Acolo au urmat tratamente lungi, care doar îi prelungeau viața pentru că adevărata salvare i-o oferea numai un transplant de ficat.

Apoi, românca a fost acceptată la un spital din Turcia, dar costurile depășeau posibilitățile sale economice și a fost nevoită să mai aștepte.

În curând, Mihaela își va strânge în brațe fiica

Șansa a venit din partea Clinicii Ismett din Palermo care a avut la un moment dat un donator compatibil pentru Mihaela.

„Am fost sunată pe 17 ianuarie, la o oră foarte târzie, de la spital și m-au întrebat dacă pot ajunge în câteva ore la Palermo pentru transplant, deoarece aveau donator compatibil cu mine. Din nefericire nu am reușit să ajung în acele ore indicate de medici, dar am ajuns pe 18 ianuarie.

În aceeași seară am fost sunată din nou, pentru că s-a găsit un alt donator compatibil cu mine. Am ajuns la spital, mi-au făcut analize toată noaptea, iar la 8:30 m-au băgat în sala de operații”, a povestit Mihaela Todireanu.

Operația de transplant a durat 13 ore, iar mămica româncă se va întoarce în curând acasă, la fetița ei.

Ea a mulțumit tuturor celor care au ajutat-o în aceste luni în care a luptat cu boala grea.

„Dacă familia nu era lângă mine… eu nu mai aveam speranță… nu mai credeam în nimeni și în nimic. Ei au luptat pentru mine. Ei sunt eroii mei.

În special, soțul meu, care e la fel de tânăr și, dacă ar fi vrut, își putea reface viața… dar a rămas lângă mine și m-a însoțit oriunde, iar pentru asta îi mulțumesc și vreau să știe cât de mult îl iubesc“, a spus tânăra femeie, potrivit Adevărul.ro.

Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată de poezie și scriere, a câștigat concursuri literare, lucrând alături de scriitorul ucraineanciteste mai mult
articolul original.

Mihaela, o tânără mămică de 31 de ani, salvată de medicii din Italia. Femeia suferea de o boală grea: „13 ore a durat operația”

28 January 2023 at 09:10
image

Mihaela a primit o nouă șansă la viață, datorită medicilor din Italia. Românca suferea de o boală grea: cancer la ficat și cu metastaze la ganglionii limfatici, iar șansele de viață erau reduse. 

Mihaela Todireanu a dovedit că este mult mai puternică decât crede ea. Are 31 de ani, o fetită în vârstă de 10 ani, și o cruce greu de dus. În urmă cu opt luni, românca a fost diagnosticată cu cancer la ficat cu metastaze în ganglionii limfatici.

Totul a început când s-a  îmbolnăvit anul trecut de Covid-19. După câteva zile a început să aibă dureri puternice de stomac, iar ulterior a început investigații medicale. Din păcate, medicii aveau să-i dea o veste cruntă, care i-a schimbat complet viața: cancer. Sora Mihaelei locuiește în Italia și s-a ocupat să găsească un spital în care să se interneze. Au urmat investigații lungi, dar fără rezultat.

A găsit o echipă de medici din Turcia, însă costurile erau mult prea mari și a fost nevoită să mai aștepte. Salvarea ei a fost în momentul când medicii Clinicii Ismett din Palermo au avut un donator compatibil pentru Mihaela.

„Am fost sunată pe 17 ianuarie, la o oră foarte târzie, de la spital și m-au întrebat dacă pot ajunge în câteva ore la Palermo pentru transplant, deoarece aveau donator compatibil cu mine. Din nefericire nu am reușit să ajung în acele ore indicate de medici, dar am ajuns pe 18 ianuarie. În aceeași seară am fost sunată din nou, pentru că s-a găsit un alt donator compatibil cu mine. Am ajuns la spital, mi-au făcut analize toată noaptea, iar la 8:30 m-au băgat în sala de operații”, a declarat Mihaela, potrivit Adevărul.

Operația de transplant a durat 13 ore

Este recunoscătoare pentru noua șansa la viață pe care a primit-o și susține că fără sprijinul familiei, nu ar fi putut trece prin această perioadă grea.

„Dacă familia nu era lângă mine… eu nu mai aveam speranțe… nu mai credeam în nimeni și în nimic. Ei au luptat pentru mine. Ei sunt eroii mei. În special, soțul meu, care e la fel de tânăr și, dacă ar fi vrut, își putea reface viața… dar a rămas lângă mine și m-a însoțit oriunde, iar pentru asta îi mulțumesc și vreau să știe cât de mult îl iubesc“, a mai completat Mihaela.

articolul original.

Cauzele care determină mirosul neplăcut al unei persoane

27 January 2023 at 14:08

Pe lângă transpirația care, în cantități moderate, este perfect normală, există anumite condițiile medicale, emoții sau mâncăruri care pot face ca o persoană să emane un miros neplăcut.

Nimănui nu-i place să miroasă urât, iar acest lucru poate crea un disconfort uriaș atât pentru persoana în cauză, cât și pentru cei din jurul său. Uneori facem greșeli de igienă fără să ne dăm seama, deși cei mai mulți dintre noi facem tot posibilul să rămânem curați pe tot parcursul zilei.

Felul în care mirosim spune despre noi mai multe decât am crede. Mirosul pe care îl emanăm variază în funcție de schimbările de la nivelul sistemului imunitar și diferă în funcție de sex, vârstă, alimentație și metabolism, astfel că starea generală de sănătate poate fi determinată de mirosul transpirației, respirației, urinei și a sângelui.

Fiecare dintre noi are o amprentă olfactivă unică, emanată de diferite părți ale corpului, care poate varia în funcție de stilul de viață, alimentație și înaintarea în vârstă, care poate fi un bun indicator al stării de sănătate.

Unele afecțiuni au un miros caracteristic, emanat din diferite părți ale corpului unui om bolnav. Mirosul emanat de o persoană este repugnant atunci când persoana în cauză suferă de o afecțiune”, afirmă Mats Olsson, psiholog experimental în cadrul Institutului Karolinska din Suedia.

Astfel, nu doar pielea capătă un miros neplăcut, ci și respirația, urina și sângele bolnavului.

Cauze frecvente ale respirației urât mirositoare

Microbii orali care emit gaze sunt de departe cea mai frecventă cauză a respirației urât mirositoare (halitoza). Peste 700 de specii de microbi au fost identificate în gură. Dacă nu sunt respectate metodele adecvate de îngrijire orală, acești microbiomi orali cresc rapid și încep să se hrănească cu resturile alimentare care se blochează în gingii și dinți. Compușii toxici pe care îi produc, dezvoltă în cele din urmă un miros urât. Periajul, folosirea aței dentare și curățarea limbii în fiecare zi pot ajuta la reducerea numărului de bacterii orale și la neutralizarea oricăror acizi și compuși erodanți.

Disfuncția glandelor salivare expune gura provocărilor erozive prezentate de streptococcus mutans sau alți microbi care produc acizi care erodează smalțul dentar, ducând la carii și, implicit, la halitoză. Problemele orale au ca rezultat, de asemenea, producția redusă de ioni de fosfat de calciu din glandele salivare, care ajută la neutralizarea compușilor volatili de sulf (VSC) din alimente și microbi.

Infecția orală poate favoriza apariția halitozei, deoarece provoacă o inflamație crescută, care creează pungi gingivale în care se ascund bacterii și alte microorganisme care determină respirația urât mirositoare. Parodontita, gingivita, cancerul oral, herpesul bucal și veziculele febrile sunt bolil și infecții asociate cu halitoza.

Consumul de tutun, pe lânga faptul că provoacă pete dentare, iritarea gingiilor și scade capacitatea de a gusta alimente și băuturi, provoacă și un miros urât al respirației.

Alimente care pot determina mirosul neplăcut al unei persoane

Alimentele și băuturile acidulate sau care conțin cantități mari de proteine, glicoproteine sau zahăr și băuturile acidulate pot provoca respirație urât mirositoare, majoritatea microbilor orali hrănindu-se cu zahăr și proteine.

Mâncărurile picante. Ardeii iuți conțin capsaicină, o substanță chimică care te face să simți o senzație intensă de fierbinte. Cu toate acestea, principalii vinovați pentru mirosul neplăcut sunt, de obicei, usturoiul și ceapa folosite în mâncărurile picante.

Usturoiul și ceapa. Aceste două legume folosite în majoritatea mâncărurilor eliberează compuși chimici asemănători sulfului, atunci când sunt digerate. Aceștia vor fi apoi eliberați prin pori și prin respirație. Specialiștii spun însă că respirația mirositoare de usturoi și ceapă poate fi neutralizată mâncând mere crude, mentă și salată verde, care pot fi de mare ajutor.

Legumele crucifere. Broccoli, conopida și varza pot contribui și ele la mirosul neplăcut emanat de o persoană. Aceste  alimente conțin anumite subtanțe precum sulful, care sunt apoi eliberate prin pori. Legumele crucifere sunt foarte bogate din punct de vedere nutrițional, așa că eliminarea lor din dietă ar putea să nu fie o idee grozavă. Fierberea lor în apă sărată înainte de a le găti ar putea ajuta la neutralizarea substanțelor chimice care provoacă acel miros neplăcut.

Carnea. Consumul excesiv de carne poate avea, de asemenea, un impact asupra modului în care miroși. S-a demonstrat că persoanele care nu consumă carne în exces sunt considerate semnificativ mai atractive.

Boli „vinovate” de mirosul emanat

Diabetul. A avea o afecțiune precum diabetul poate avea un impact asupra respirației tale. Respirația cu miros de acetonă este cauzată de cetoacidoza diabetică, care este momentul în care organismul începe să producă acizi numiți cetone. Acesta este un semn de avertizare că organismul începe să rămână fără insulină, așa că dacă suferi de diabet și observi că respirația ta are un miros de fruct stricat, asemănător cu acetona, solicită imediat asistență medicală.

Tricomicoza. Este o infecție bacteriană care afectează de obicei axilele și alte zone în care crește părul corporal, cum ar fi zona inghinală. Această afecțiune este de obicei nedureroasă, dar poate produce transpirație excesivă și implicit un miros puternic și neplăcut. Tratamentul include de obicei menținerea acestor zone curate și uscate, eliminarea părului prin epilare sau bărbierire și utilizarea cremelor antibiotice topice sau a tratamentelor ce se administrează pe cale orală.

Boala de reflux gastroesofagian poate fi o altă cauză a respirației și transpirației urât mirositoare. Excesul de acid gastric, ce apare în afecțiuni precum boala de reflux gastroesofagian, cancerul de stomac, gastrita provoacă mirosul neplăcut. Pentru eliminarea acestui simptom neplăcut, este necesară tratarea cauzei.

Alte cauze care stimulează mirosul urât

Schimbarile hormonale pot favorizata apariția plăcii bacteriene, dar influențează și flora intestinală. De aceea, în perioada pubertății sau înaintea menstruației, la femei, se recomandă o igienă riguroasă.

Stresul te poate face să emani un miros mai puțin plăcut. Un tip de glande sudoripare numite glande apocrine, situate în zonele cu păr corporal, de exemplu axile, poate contribui într-adevăr la producerea unui miros neplăcut. Aceste glande devin mai active atunci când te simți stresat, iar bacteriile care interacționează cu transpirația pot produce substanțe chimice care să te facă să miroși urât.

Apneea în somn. Este o afecțiune care cauzează incapacitatea de a mai respira în timpul somnului. Pe lângă faptul că afectează calitatea somnului, afecțiunea poate provoca și respirație urât mirositoare.

Și unele medicamente pot contribui la apariția mirosului neplăcut sau îl pot face mai pronunțat. Un  studiu de specialitate arată că administrarea unui medicament care conține dimetil sulfoxid, cisteamină, disulfiram, suplatast tosilat, oxid nitric sau penicilamină este posibil să favorizeze anumite mirosuri specifice. Anumite medicamente, inclusiv cele pentru tensiunea arterială, antihistaminele și antidepresivele pot cauza xerostomia (gura uscată) sau pot elibera substanțe chimice urât mirositoare.

Mirosurile neplăcute indică probleme de sănătate

Studiile de specialitate confirmă faptul că mai multe afecțiuni deteremină un miros specific, iar acest miros trebuie să constituie un semnal de alarmă pentru persoana în cauză, dar și pentru cei din jur. Spre exemplu, persoanele care suferă de febră tifoidă emană un miros similar cu cel al pâinii coapte, iar cele ce suferă de febră galbenă emană un miros de carne crudă. Aceste mirosuri, mai mult sau mai puțin proeminente, pot fi percepute de cei care au un simț olfactiv dezvoltat sau antrenat pentru a identifica aceste boli, însă orice om poate simți repulsie la percepția acestor mirosuri, iar aceasta este o reacție a organismului, menită să ne protejeze împotriva bolilor.

Cercetările realizate de oamenii deștiință din cadrul institutului american „Monell Chemical Senses Center”, specializat în cercetarea gustului și mirosului, contribuie la conștientizarea și responsabilizarea persoanelor cu privire la starea proprie de sănătate. „Oamenii ar trebui să fie capabili să detecteze atunci când mirosul unei persoane indică prezența unei boli contagioase”, spune Mats Olsson, psiholog experimental, Institutul Karolinska, Suedia. Începând din 2014, el a cercetat modul în care organismul uman răspunde la perceperea mirosurilor neplăcute și a descoperit că dezgustul pe care îl simțim atunci când percepem un miros neplăcut declanșează o reacție a sistemului nostru imunitar, care ne protejează în fața afecțiunii specifice acelui miros. „Dezgustul pe care îl avem față de anumite mirosuri este în favoarea noastră, pentru a ne menține sănătoși”, a adăugat cercetătorul.


articolul original.

Test de cultură generală. Care este diferența dintre chimen și chimion?

27 January 2023 at 09:00
image

Deși ambele sunt condimente des întâlnite, pot exista confuzii între cele două. Care este diferența dintre chimen și chimion?

Care este ? Chimionul este mai iute la gust, mai deschis la culoare, iar semințele sunt mai mari decât cele de chimen.

Aroma distinctivă a chimionului este puternică și are o aromă caldă datorită conținutului de ulei esențial.

Diferența dintre chimen și chimion: Chimionul

Chimionul este sămânța uscată a unei plante medicinale (Cuminum cyminum) care seamănă cu pătrunjelul. Semințele sunt folosite atât întregi, cât și măcinate, în bucătăriile multor culturi. Această rudă a feniculului și a chimenului este adesea găsită în curry, mâncăruri mexicane și pâine, dar și în unele brânzeturi și ca plantă în unele rachiuri digestive. Germanii numesc această sămânță kreuzkümmel, potrivit The Spruce Eats.

Alte tipuri de chimion includ semințele de negrilică (Nigella sativa), care este numită schwarzkümmel în germană, fiind mai strâns legată de familia de plante Ranunculus. Semințele de negrilică arată ca semințele de susan și sunt folosite adesea deasupra fladenbrot, un tip de pâine care se vinde în toată Germania în piețele turcilor.

Chimionul negru, Bunium persicum, este folosit în preparatele din Orientul Mijlociu și din India. Are formă de semilună, este maro închis și face parte din aceeași familie cu chimionul și chimenul.

Atât semințele de negrilică, cât și cele de chimion negru, au , iar majoritatea condimentelor din familia mărar/fenicul/chimen sunt văzute drept ajutoare digestive în folclor.

Ce este chimenul?

Semințele de chimen de la planta Carum carvi, cunoscute sub numele de kümmel în germană, sunt în formă de semilună, lungi și au cinci creste palide.

Chimenul este mai comun în bucătăria germană decât chimionul și este folosit de obicei întreg, nu măcinat. Are gust și miros asemănătoare anasonului și este (în special pâinea de secară), brânzeturi, varză murată și legume rădăcinoase.

De asemenea, poate fi găsit în deserturi, lichioruri și ca ingredient în produse de înfrumusețare, în medicina populară și în odorizante pentru respirație.

Vă recomandăm să citiți și:

articolul original.

Nelu Tătaru, despre Legea Vaccinării: ‘Vom încerca să explicăm că vaccinul este totuși ceva benefic de 50 de ani încoace și am eradicat niște boli’

27 January 2023 at 08:46
image

Fostul ministru al Sănătății în perioada Martie 2020 – Decembrie 2020, Nelu Tătaru, în prezent președintele Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, a vorbit despre stadiul în care se află Legea Vaccinării.

Acesta a subliniat faptul că subiectul vaccinării încă este abordat într-o lumină politică și până când acest aspect nu va dispărea din procesul de reglementare, nu se va ajunge la niciun acord asupra legii.

După cum știți, pandemia ar fi trebuit să ne învețe multe lucruri, dar se pare că ori am uitat, ori am dispersat un pic și ideea de criză sanitară, și ideea de criză respiratorie, și ideea de complicații, și ideea pacienți vulnerabili. În prima parte a pandemiei, în prima jumătate a anului 2020, toată lumea aștepta un vaccin, ca pe ceva salvator. Când s-a văzut că apare un vaccin, a apărut și un curent negaționist. Cred că nici astăzi noi nu am reușit, ca societate, să ne așezăm și să vedem ce înseamnă vaccinarea, care sunt beneficiile ei, dar toată lumea și, în general cei mai zgomotoși trâmbițează de ce nu ar trebui să ne vaccinăm.

După cum știți, eu am ajuns președintele Comisiei de sănătate și familie în Camera Deputaților, în decembrie 2020, iar în ianuarie 2021, discutând pe marginea acelei legi a vaccinării, am decis să o retragem și să mai discutăm într-o perioadă în care vaccinarea devenise nu neapărat ceva tabu, cât ceva (n.r. perceput ca fiind) foarte nociv, foarte dăunător. Și în acest moment avem discuții la nivelul Comisiei de sănătate și familie pentru Legea Vaccinării, tocmai în a încerca să explicăm că vaccinul este totuși ceva benefic de 50 de ani încoace și am eradicat niște boli.

Cred că ar trebui să plecăm de la o informare corectă și fiecare dintre noi să înțelegem că nu putem să ne imunizăm decât vaccinându-ne, trecând prin boală sau prin aceea soluție pe care o găsim tot mai utilă unii dintre noi, aceea de anticorpi monoclonali cu viață lungă. 

Cred că dacă nu mai privim politic Legea Vaccinării, vom avea o rezolvare și vom oferi societății o lege care să nu îngrădească drepturile omului, dar care să ne ajute să devenim o societate pregătită pentru astfel de crize. Repet că vaccinarea nu înseamnă că nu vom mai face boala. O vom face, dar într-o formă ușoară, controlabilă, iar dispersarea în societate a acelui virus se va face mai greu și în cantități foarte mici”, a spus fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, conform dcnews.ro.

articolul original.

Noi detalii în cazul bebelușului din Suceava mort după botez! Ce scrie în raportul medico-legal

26 January 2023 at 15:37
image

Noi detalii în cazul bebelușului decedat, după botezul săvârșit la biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena”. Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici din București a publicat raportul referitor la motivul morții copilului.

În luna ianuarie 2021, bebelușul în vârstă de o lună și 16 zile, a fost botezat la Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena”, din Suceava. După ce a fost scufundat în apă, copilul s-a oprit brusc din plâns. A intrat în stop respirator, a fost internat la secția de ATI a Spitalului Județean Suceava. Din păcate, în noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie, bebelușul a murit.

Un dosar penal a fost deschis atunci. După trei luni, legiștii suceveni, au spus că decesul s-ar fi produs din cauza unei pneumonii cu complicații, însă nu s-au făcut referiri la ce s-a întâmplat în biserică.

Raportul de la INML îl contrazice pe cel local

Acum, medicii legiști au constatat că moartea bebelușului a fost una violentă, prin aspirare de lichid (apă), însă s-a insistat și pe problemele de sănătate pe care le avea copilul.

Bebelușul a fost născut prematur și a stat internat o bună perioadă de timp în spital. Acesta suferea de prematuritate, pierdere de masă musculară, hepatită cronică formă ușoară/moderată, pneumonie interstițială.

„Din coroborarea datelor de istoric medical, datelor medicale din actele medicale, cu cele ce reies din imaginile video de la momentul botezului, apreciem că moartea sugarului a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, în evoluția encefaloptaiei posthipoxice, consecutivă aspirării de lichid (apă) în căile respiratorii. Decesul a fost înalt condiționat de patologia acută prezentată de sugar, precum și de prematuritate”, este una din concluziile din raportul medico-legal.

articolul original.

Dr. Adrian Molnar: „Medicii ar trebui să lucreze sau la stat, sau la privat. Nu în ambele locuri”

26 January 2023 at 13:09
image

Directorul medical al Institutului Inimii “Nicolae Stăncioiu ” din Cluj-Napoca, Adrian Molnar, a declarat că medicii ar trebui să lucreze ori la stat, ori la privat.

Dr. Adrian Molnar consideră că dacă s-ar lua decizia ca medicii să aleagă dacă vor să lucreze la privat sau la stat, nu în ambele locuri, atunci se vor rezolva o mare parte din problemele cu care se confruntă în prezent sistemul medical românesc.

Cred că aici este una dintre problemele mari ale sistemului medical românesc. Această interferenţă privatul cu spitale de stat. După părerea mea, medicii ar trebui să lucreze sau la stat, sau la privat. Nu în ambele locuri.

Atunci când se va rezolva această problemă, o mare parte din problemele sistemului sanitar românesc ar dispărea. Nu se poate ca un medic să lucreze dimineaţa la stat şi după amiază la privat în aceeaşi specialitate, cu bolnavi de acelaşi tip. Nu se poate ca medicul care lucrează la stat să îndrume pacienţii din spitalele de stat, din ambulatoriile de stat, să le îndrume către privat, spunându-le că nu vor beneficia de aceleaşi servicii la stat ca şi la privat, că nu sunt aceleaşi materiale, că nu au aceleaşi resurse. Nu este adevărat, nu este deloc adevărat.

Cel puţin în specialitatea mea şi în specialităţile conexe cu specialitatea mea se lucrează cu exact aceleaşi materiale şi la stat, şi la privat, aceiaşi oameni lucrează şi la stat şi la privat, diferenţa este că la stat pacienţii sunt trataţi gratuit, pe când la privat pacienţii trebuie să plătească”, a declarat Adrian Molnar, luni, la Prima News, relatează G4media.

articolul original.

Aproape 3000 de români s-au infectat cu noul coronavirus în ultima săptămână

25 January 2023 at 09:38

Pentru 38 dintre pacienții diagnosticați cu COVID-19, toți având și alte boli asociate și majoritatea nevaccinați, medicii n-au mai putut face nimic pentru a-i salva.  

Ministerul Sănătăţii transmite că, în perioada 16-22 ianuarie 2023, au fost înregistrate 2.968 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, iar 38 de persoane diagnsticate cu Covid-19 au decedat.

Dintre pacienții raportați ca fiind nou infectați, 810 au fost reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 228 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, informează MS.

Până în prezent, pe teritoriul României au fost înregistrate 3.322.648 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, incidenţa înregistrată la 14 zile fiind de 0,25.

În ultima săptămână, la nivel național au fost efectuate 12.172 de teste RT-PCR şi 67.004 teste rapide antigenice, până acum fiind prelucrate, în total, 13.723.342 de teste RT-PCR şi 12.600.360 teste rapide antigenice.

În unitățile medicale de profil sunt internate 906 persoane cu COVID-19, iar 111 dintre acestea, dintre care 97 nu sunt vaccinați anti-Covid, sunt pacienți internați la ATI. Din totalul pacienţilor internaţi, 67 sunt minori, toţi fiind internaţi pe secţii.

Tot în ultima săptămână, INSP a raportat 38 de decese (22 de bărbaţi şi 16 femei). Unul dintre decese s-a înregistrat la categoria de vârstă 20 – 29 de ani, unul la categoria de vârstă 30-39 de ani, unul la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 8 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 8 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 13 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi și doar 14 erau vaccinaţi.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, 67.542 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat în România.


articolul original.

O persoană din 10 riscă să facă o boală cronică de rinichi

25 January 2023 at 05:00

În medicina tradițională chineză, rinichii sunt considerați „cheia care menține echilibrul și energia organismului”, de aceea se spune că aceste organe sunt „fântâna vieţii”.

Ne naștem cu 2 milioane de celule funcționale în rinichi și nu putem produce altele în timpul vieții. După vârsta de 40 de ani, pierdem anual, în mod normal, 1% din aceste celule, adică din capacitatea rinichiului de a îndepărta apa în exces și reziduurile din organism, prin urină.

Pe lângă funcțiile de „îndepărtare” și de „curățare”, rinichiul are și funcții de reglare a concentraţiei de electroliţi, precum potasiul şi sodiul (sarea) din corp și de producerea de hormoni pentru controlul tensiunii arteriale, producerea globulelor roşii, menţinerea unor oase puternice.

Cu timpul, celulele renale care nu lucrau vor lua locul celulelor nefuncționale, iar din această cauză, în analizele de sânge se vede târziu când rinichii și-au pierdut o parte importantă din capacitatea funcțională. Când rinichii încep să nu mai funcţioneze, apa corporală în exces şi reziduurile încep să se acumuleze în sânge. Aceasta se numeşte uremie. Din cauza acumulării de apă şi reziduuri şi a scăderii producţiei de anumiţi hormoni, încep să apară stările de rău. Semnele și simptomele mai evidente includ: urină tulbure sau de culoare închisă, prezența sângelui în urină (hematurie), micțiuni frecvente, cantitate redusă de urină.

O persoană din 10 va ajunge la boală cronică de rinichi pe parcursul vieții, iar pentru că pierderea funcției nu doare, diagnoticul apare târziu, deși informaţiile se pot obține ușor, inclusiv din analize banale de urină și sânge.

Cea mai importantă analiză care indică modul în care funcționează rinichii este analiza produsului rinichiului, adică examenul de urină: uree și creatinină serice, sumar de urină, dozarea proteinelor din urină. Rinichiul functionează pe această funcție de eliminare ca un filtru, ca o sită. Când produșii catabolismului și substanțele toxice nu mai sunt eliminate de rinichi, ci sunt reținute în organism. Prima stricăciune a rinichiului se produce la nivelul „sitei”, când ochiurile se rup și devin mai mari, lăsând să treacă anumite substanțe, care n-ar trebui să existe în urină – proteine.

Cel mai bun parametru de evaluare a funcției renale este rata filtrării glomerulare (RFG). Cele cinci stadii ale BCR sunt determinate de valoarea ratei de filtrare glomerulară, ce poate fi estimată printr-un test de sânge ce măsoară nivelurile de creatinină şi albumină din sânge, luând în calcul vârsta, rasa, sexul şi alţi factori.

Cu ajutorul RFG, medicul poate determina stadiul bolii renale şi poate planifica tratamentul necesar. Cu cât RFG este mai scăzută, cu atât este mai mare riscul de progresie a bolii, care furnizează informaţii despre probabilitatea ca boala cronică de rinichi să avanseze.

Creșterea creatininei în sânge este semn că rinichiul e bolnav, dar acest semn apare abia când rinichiul a pierdut deja 40-50% din capacitea lui funcțională. Până la acel moment, creatinina din sânge este menținuta în limite normale de mecanisme care compensează lipsa de funcționare.

Dacă în examenul de urină se găsește albumină, o proteină ce are greutatea cea mai mică și, deci, cel mai ușor de trecut prin ochiurile sitei, vorbim de albuminurie, ceea ce înseamnă că rinichii nu filtrează sângele suficient de bine și în urină se elimină albumina, ceea ce este anormal și poate fi un semn timpuriu al bolii cronice de rinichi. Cu cât este mai mare nivelul albuminuriei, cu atât este mai mare riscul de progresie a BCR.

Simptomele legate de incapacitatea rinichilor de a elimina toxinele și lichidele în exces din organism sunt: edeme ale pleoapelor; edeme ale membrelor superioare și inferioare; hipertensiune arterială; oboseală; anorexie – pierderea apetitului, grețuri și vărsături, pierdere inexplicabilă în greutate); prurit – mâncărimi persistente și generalizate; crampe musculare; cefalee.

Boala cronică de rinichi (BCR) poate genera probleme precum anemia, hipertensiunea arterială, dezechilibre acido-bazice, dereglarea concentrației de colesterol și de acizi grași, patologii osoase. În lipsa unei supravegheri medicale, simptomele pot trece neobservate până când afectarea renală devine ireversibilă.

Pe măsură ce boala se agravează, iar toxinele se acumulează în sânge, pot apărea tulburări de memorie, tulburări cognitive, somnolență și confuzie.

Boala cronică de rinichi (insuficiența renală) are o evoluție lentă și prezintă puține semne și simptome în fazele de debut. Din acest motiv, numeroși pacienți cu această boală nu sunt conștienți de prezența afectării renale decât în stadii avansate, atunci când funcția renală este semnificativ afectată.

Principalele patologii implicate în boala cronică de rinichi sunt: diabetul zaharat; sindromul metabolic; hipertensiunea arterială; boală aterosclerotică (coronariană, cerebrală sau periferică); infecțiile urinare complicate; litiaza reno-urinară; obstrucția căilor urinare de către adenomul de prostată, tumori abdominale etc.; boli sistemice – lupus eritematos, vasculite, poliartrită reumatoidă, spondilită ankilopoietică, mielom multiplu; infecții sistemice – cu virusurile hepatitice (VHB, VHC), HIV; administrarea pentru un timp îndelungat a anumitor medicamente – antiinflamatorii nesteroidiene (AINS), metamizol (algocalmin) etc.; malformații congenitale.

Pentru diagnosticarea bolii cronice de rinichi, pe lângă analizele de urină și de sânge, sunt utile și investigațiile imagistice: ecografia abdominală – indică forma și structura rinichilor și pune în evidență o eventuală obstrucție a căilor urinare ce poate cauza boala cronică renală; ecografia Doppler pentru vasele renale; tomografia computerizată și rezonanța magnetică – permit vizualizarea detaliată a rinichilor; biopsia renală – permite examinarea morfologică a țesutului renal.

Este necesară diagnosticarea precoce și tratarea bolii de bază pentru încetinirea ritmului de progresie a boli renale și diminuarea riscului dezvoltării complicațiilor.

Tratamentul bolii cronice de rinichi constă, în primul rând, în tratarea cauzei, la care se adaugă modificarea regimului alimentar și de viață și, nu în ultimul rând, tratamentul complicațiilor. Dacă deteriorarea funcției renale continuă în pofida tratamentului administrat, ajungându-se în stadiu terminal de boală renală, sau dacă există complicații ce pun în pericol viața pacientului, se recurge la substituirea funcției renale prin dializă sau transplant renal.

Aproximativ 16.000 de români sunt în tratament prin daliză, cam tot atâția evoluează către această procedură terapeutică, iar peste 3.000 sunt pe lista de așteptare pentru transplant renal.

Surse de informare: nefrologia.ro; Kidney Health Information; Your kidneys & how they work


articolul original.

CMR condamnă condiționarea actului medical de plata informală

21 January 2023 at 12:34

Președintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Daniel Coriu transmite că orice condiţionare a actului medical de plata informală este o practică inacceptabilă, pe care organizația profesională o condamnă cu fermitate.

Medicii au, în acest moment, salarii „mari şi nu există niciun motiv pentru ca ei să accepte plăţile informale”, atrage atenția prof. univ. dr. Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), care în contextul anchetei în care este implicată șefa secției Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, arestată preventiv, pentru 30 de zile, pentru luare de mită în formă continuată.

Procurorii susțin, în materialul probator, că doctorița ar fi pretins și primit, în perioada aprilie 2022 – 19.01.2023, în mod repetat, diferite sume de bani (între 50 de lei și 50 de euro) sau alte bunuri (miere de albine, cașcaval, cafea, bomboane de ciocolată, brânză etc.) de la 64 de persoane, pacienți sau aparținătorii acestora.

Prof. dr. Daniel Coriu

Susţinând că orice demers juridic trebuie să se realizeze potrivit procedurilor şi legilor în vigoare, pentru o clarificare a situaţiei, sub toate aspectele ei, CMR consideră că orice „condiţionare a actului medical de plata informală este o practică inacceptabilă, pe care Colegiul Medicilor din România o condamnă cu fermitate. Trebuie să subliniez faptul că, în acest moment, medicii au salarii mari şi nu există niciun motiv pentru ca ei să accepte plăţile informale”, subliniază prof. Daniel Coriu, într-un comunicat remis presei.

Potrivit președintelui CMR, este prin plata informală se „aruncă o lumină nefavorabilă” asupra actului medical, care este „ceva nobil, un ajutor oferit unui om în suferinţă”, iar Colegiul Medicilor din România „promovează o relaţie corectă medic – pacient, bazată pe încredere şi respect reciproc”.

În acest context, conducerea CMR reiterează faptul că organizația profesională susține și promovează „toleranţă zero faţă de orice act de corupţie, în orice formă a sa, fie că discutăm despre sume de bani, bunuri sau alte beneficii, în formă continuată sau unică, la solicitarea furnizorului de servicii medicale sau la iniţiativa pacientului”, acesta fiind modul în care se raportează la situaţii de tipul celor descrise în comunicarea oficială a organelor de anchetă şi instituţiilor abilitate să demareze şi să deruleze astfel de acţiuni – fără a se pronunţa însă asupra vinovăţiei inculpatului, aşa cum este acesta menţionat în comunicatul public.

Pe de altă parte, CMR arată că eurobarometrul publicat în vara anului trecut indică faptul că plata informală există şi este oferită de pacienţi”, fie ca recunoștință, fie pentru că  doreşte mai multă atenţie din partea medicului, vrea să fie sigur că medicul va face totul pentru sănătatea sa.

CMR menționează că se poate accepta faptul că un pacient îşi poate manifesta recunoştinţa faţă de medicul său care l-a îngrijit sau i-a salvat viaţa, dar această recunoştinţă „trebuie limitată la ceva simbolic” și în niciun caz la plăți informale. Pe de altă parte, în contextul în care „aceste manifestări de recunoştinţă – ciocolată, cafea, miere etc. – pot fi considerate probe pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată”, CMR roagă pacienţii „să renunţe la această practică, pentru a evita expunerea medicului la aceste riscuri”, subliniind că aceste „atenții” nu îi conferă vreo garanție privind modul în care medicul se va ocupa de sănătatea sa.

În cazul în care nu este mulțumit de prestația medicului, pacientul este sfătuit „să ceară o altă opinie şi avem o multitudine de alternative, nu există monopol. Un medic bun este un medic care acordă maximă atenţie pacientului său. Dacă pacientul simte că nu are această atenţie, pe care o merită, trebuie să schimbe medicul, nu să ofere plăţi informale”, se subliniază în comunicatul CMR.

Alexandru Rafila

Și ministrul Sănătății a transmis că are „toleranță zero” față de medicii care primesc mită sau alte foloase necuvenite de la pacienți și este de părere că această mentalitate prin care pacientul îşi arată recunoştinţa faţă de medic se schimbă odată cu noile generaţii.

Faptul că, în anul 2019, s-a mărit consistent venitul personalului medical, în special al medicilor, ar trebui să constitue element stimulativ ca să evităm astfel de situaţii. Avem toleranţă zero pentru luare de mită, pentru că despre asta discutăm. Condiţionarea actului medical, mai ales pentru pacineţii cu boli deosebit de serioase, cum sunt paccineţii oncologici, mie mi se pare greu de înţeles ca şi mecanism de gândire şi mecanism comportamental. Nu putem să acceptăm acest lucru”, a declarat prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

Ministrul Sănătății consideră, însă, că este „foarte importantă” și poziţia managementului fiecărei unităţi sanitare față de astfel de cazuri și crede că „avem mult de lucrat în această zonă”, considerând că problema este complexă și „ţine mai degrabă de o anumită obişnuinţă de care oamenii nu se pot detaşa”, atât în cazul medicilor cât și al pacienților având de a face cu o sutuație „la fel ca un drog la care nu poţi să renunţi”.

Este însă convins că situația se va schimba „pe măsură ce se schimbă şi generaţiile. Văd mentalitatea la generaţiile tinere, este alta, nu mai acceptă acest tip de comportament, este un lucru bun, poate să ducă la un mai bun acces la serviciile de sănătate, pe de altă parte cred că putem să discutăm şi de o zonă de civilizaţie la care ne dorim să ajungem, care exclude astfel de practici”, a adăugat Alexandru Rafila.


articolul original.

Satu Mare: Un bărbat a sunat la 112 pentru că a visat urât. Asistent medical: „Avem clienți fideli, cu câte 60 de prezentări la UPU. N-au nicio problemă, dar le place să se plimbe cu ambulanța și să socializeze”

25 January 2023 at 11:52
image

Sătmărenii se plâng de modul în care sunt tratați la Spitalul Județean Satu Mare, dar și personalul medical de acolo are reproșuri de făcut privind ”urgențele” pentru care unii solicită transportul cu ambulanța.

Weekendul trecut, de exemplu, un bărbat trecut de 50 de ani a cerut ajutor medical deoarece a visat urât. El chiar a solicitat intervenția unei ambulanțe pentru a fi transportat la spital. Deoarece bărbatul acuza palpitații la inimă, dispecera a fost nevoită să trimită ambulanță, căci așa prevăd procedurile, informează satumareonline.ro. Ajuns la spital, omului i s-au făcut mai multe analize, apoi a primit algocalmin și a plecat acasă.

Medicii se plâng că unii oameni abuzează de serviciile de urgență

Un asistent medical cu vechime la UPU a susținut că în jur de 90% dintre pacienții care ajung la Unitatea de Primiri Urgențe abuzeză de acest serviciu, căci în fapt nu au nevoie de el, și folosesc ambulanța pe post de taxi.

„Sună Giani din Stâna, de exemplu, că-l doare la inimă. Trimitem ambulanța după el, ajunge la noi, trece de triaj, n-are nici pe dracu, iese lejer pe ușa de la UPU direct în Piața Someș, la frații lui care vând lebeniță. (…) Am avut o discuție la telefon ca în filmele cu proști cu cineva care zicea că-l doare capul și să trimitem ambulanță. Îl întreb: – De când vă doare? Zice: – De 15 ani! (…)

Vine câte-o Pamela cu capul spart, o trimitem cu elicopterul la Cluj, o operează acolo, după care face transfer la Neurologie la Satu Mare. Decont 55.000 lei. Asta dacă vă întrebați unde sunt contribuțiile voastre la Sănătate, plătite toată viața! Fiindcă Pamela sigur nu a contribuit cu nimic, niciodată”, a povestit asistentul de la UPU, citat de satumareonline.ro.

Asistentul a mai susținut că uneori nu mai sunt paturi și monitoare pentru cazurile cuadevărat grave din cauza unor ipohondri. În unele ture au și câte 200 de pacienți la doi medici. Unii sunt „clienți fideli” cu câte 60 de prezentări la UPU: „Evident, n-au nici o problemă de sănătate, dar le place să se plimbe cu ambulanța și să socializeze”.

El a mai susținut că, în acest timp, Centrele de Permanență sunt goale, iar medici de acolo „trag câte-un pui de somn în cea mai mare parte a nopții și încasează cam 1.000 de lei pe gardă”.

Unele cazuri trebuie să ajungă la medicii specialiști, nu la Urgențe

Dr. Hadrian Borcea, şeful UPU-SMURD Bihor, a declarat recent că ei îi primesc pe toți cei care vin, dar unele persoane ar trebui să se adreseze medicilor de specialitate, pentru că au probleme mai complicate și necesită tratament de lungă durată.

„Un tânăr din Oradea a revenit în UPU din noiembrie de 64 de ori. A fost până la începutul anului acesta pentru că ştie că după consumul de cocaină riscul să dezvolte infarct miocardic este mare. Şi atunci revine ca să verifice dacă nu cumva a făcut infarct miocardic.

E electrocardiograma care este suverană, îi facem pentru că nu vrem să păţească ca în fabula cu Petrică şi Lupul, îi spunem că nu are infarct dar el este nemulţumit pentru că nu îi facem acele analize suplimentare pe care el ar vrea să i le facem şi pe care le identifică pe Google, crede că acelea îl exonerează de infarctul miocardic”, a spus şeful UPU-SMURD Bihor, pentru News.ro.

articolul original.
❌