ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Alexandru Curtean vrea ca Șelimbăr să ia doar părțile bune din acest sezon de Cupa României. Mijlocașul, categoric după înfrângerea cu Petrolul

28 September 2022 at 19:06

CS Comunal Șelimbăr a ieșit cu fruntea sus din Cupa României, în ciuda faptului că a luat patru goluri de la Petrolul, într-o partidă care a avut loc în play-off-ul competiției. După ce Eugen Beza a lăsat de înțeles că a fost mulțumit, în mare parte, de evoluția jucătorilor săi, ideea a fost împărtășită și de Alexandru Curtean.

CS Comunal Șelimbăr a părăsit cu fruntea sus Cupa României, chiar dacă a cedat cu 0-4 cu Petrolul

Alexandru Curtean, în vârstă de 35 de ani, cu multă experiență la nivelul fotbalului românesc, a declarat că este încântat de momentele bune pe care le-a avut CS Comunal Șelimbăr, chiar dacă, în altă ordine de idei, se aștepta ca diferența dintre echipa sa și Petrolul să se facă la nivelul experienței.

Alexandru Curtean, încântat de momentele bune avute de CS Comunal Șelimbăr în partida cu Petrolul

Chiar dacă nici formația din Liga 2 nu o duce rău la nivelul jucătorilor cu trecut în prima ligă din România cel puțin, având în lot, pe lângă Curtean, nume precum Alexandru Dandea sau Daniel Tătar, până la urmă diferența s-a făcut în favoarea Petrolului.

Am făcut 60-70 de minute bune, am fost consistenți, am avut și ocazii la 0-1, am arătat cum ne dorim, dar mai avem de muncit. S-a văzut diferența de ligi și cam așa e când nu ești atent și te deschizi.

Cred că s-a văzut diferența de experiență, dar calitate avem, valoare cred că avem. Cam la experiență se face diferența. Gabi Tamaș joacă la 38 de ani și sunt sigur că va juca și sâmbătă (n.r. – în campionat). Noi trebuie să prindem experiență, creștem de la an la an. A fost tot mai bine de la an la an, dar trebuie să o ținem tot așa”, a spus Alexandru Curtean după jocul de la Mediaș, la microfonul DigiSport.

Alexandru Curtean, convins că Șelimbăr poate câștiga partida de sâmbătă, cu Steaua

Alexandru Curtean este convins că partida cu Petrolul nu va afecta moral CS Comunal Șelimbăr, ci din contră. Va ajuta echipa să crească, ba chiar va prinde și mai multă încredere și va arăta din ce în ce mai bine.

Acum, Curtean așteaptă duelul din campionat, de sâmbătă, din etapa a 8-a, cu Steaua.

Avem un meci important sâmbătă și trebuie să reușim lucruri bune în campionat. Jucăm cu o echipă din Liga 2, e important să câștigăm, să ne revenim fizic, psihic eu cred că o să fim bine. Am devenit un grup tot mai bun și cred că acum se va vedea și mai mult”, a mai afirmat Curtean.

CS Comunal Șelimbăr, două rezultate pozitive la rând în Liga 2

În Liga 2, CS Comunal Șelimbăr are două rezultate pozitive la rând, 1-1 cu Unirea Dej, acasă, și 1-0 cu Concordia Chiajna, pe terenul formației ilfovene. În etapa a 8-a, sibienii vor întâlni Steaua.

Foto: Valentin Macrea / Sport Pictures

articolul original.

CS Comunal Șelimbăr, eșec la scor cu Petrolul și eliminare din Cupa României. Eugen Beza consideră că diferența de pe tabelă a fost prea mare: ”Îmi pare rău de finalul meciului, sper să nu ne afecteze”. Nae Constantin i-a dat dreptate

28 September 2022 at 18:25

CS Comunal Șelimbăr a pierdut la scor partida cu Petrolul, din play-off-ul Cupei României, 0-4. Divizionara a doua a cedat fără drept de apel în fața unei echipe a ploieștenilor nou-promovată în SuperLiga României, dar care are un sezon cu rezultate bune.

CS Comunal Șelimbăr, eșec la scor cu Petrolul în play-off-ul din Cupa României, 0-4 cu Petrolul

CS Comunal Șelimbăr a reușit să termine la egalitate prima repriză cu Petrolul, 0-0, dar în partea a doua jocul chiar a curs într-o singură direcție, iar victoria ”lupilor galbeni” nu poate fi contestată. A deschis scorul Marian Huja, în minutul 55, iar 2-0 s-a făcut în urma reușitei lui Mihai Velisar, care punctat în minutul 79.

Pe final, în ultimele minute, Petrolul a mai punctat de două ori, prin Simon Măzărache, care a făcut dubla cu reușitele din minutele 89 și 90+3.

La finalul duelului de la Mediaș, antrenorul formației din Liga 2, Eugen Beza, a evidențiat, totuși, că rezultatul final a fost unul exagerat de mare în detrimentul echipei sale. Speră însă ca jucătorii să ia doar partea bună din confruntarea cu Petrolul, care să se răsfrângă în partidele din Liga 2.

Eugen Beza, după ce CS Comunal Șelimbăr a fost eliminată de Petrolul din Cupa României: ”Scorul este mult prea mare pentru ce a fost pe teren”

În altă ordine de idei, Eugen Beza a punctat că, dacă jocul s-ar fi disputat la Râmnicu Vâlcea, CS Comunal Șelimbăr poate ar fi reușit o prestație mai bună și ar fi putut scoate ceva mai mult din meci.

Scorul este mult prea mare pentru ce a fost pe teren. Am venit să câștigăm, nu am venit să ne prezentăm onorabil. De aceea, de multe ori ne-am expus. Îmi pare sincer rău pentru momentele astea de final, care sper să nu ne afecteze din punct de vedere moral, pentru că, paradoxal, am primit patru goluri în campionat, iar azi am dublat numărul dintr-un foc.

În prima repriză am avut câteva acțiuni bune, dar fotbalul e făcut din momente. Ei au deschis scorul pe fază fixă, noi nu am putut să menținem concentrarea, dar apoi au intrat bine și Raicea și ceilalți jucători, am întors jocul două-trei minute. Dacă marcam, adrenalina ne dădea energie și altfel gestionam momentele.

Dacă am fi jucat la Vâlcea, poate aveam mai multe șanse. Petrolul e la al treilea meci pe acest teren, noi nu am mai jucat de anul trecut aici. Am jucat un an de zile aici, dar la Vâlcea ne-am obișnuit acum și cred că șansele erau mult mai mari acolo.

Obiectivul nostru, chiar dacă a fost grupele Cupei României, e bine că am jucat cu o echipă din Liga 1, chiar dacă rezultatul e nefavorabil”, a declarat Eugen Beza la microfonul DigiSport.

  • CS Comunal Șelimbăr: Silveanu – Monea, Natea (Vișa 76′), Dandea (cpt.), D. Tătar – Cărăruș (Tud. Man 80′), Curtean, Buzan (Oct. Ursu 59′), Mir. Manole – Ciocâlteu (Raicea 59′), Gele (Cârstean 80′)
    Rezerve neutilizate: Bumbar – Al. Luca, D. Ursu, Riza

Nicolae Constantin a recunoscut și el momentele bune ale formației din Liga 2

De altfel, chiar și Nicolae Constantin, antrenorul Petrolului, i-a dat dreptate lui Eugen Beza, anume că, în prima repriză, CS Comunal Șelimbăr a avut momente bune, fiind peste ploieșteni și având în câteva rânduri șansa de a deschide scorul.

Scorul a fost cam aspru după părerea mea, pentru că în prima repriză am fost puțin sub ei. Am început a doua repriză destul de bine și, din momentul în care am deschis scorul, ne-am făcut meciul ușor. Au fost spații mai mari, ei au riscat și asta a dus la scorul final”, a afirmat Nicolae Constantin.

Eugen Beza abordează cu încredere următoarele meciuri din Liga 2, cu Steaua, Gloria Buzău și Unirea Slobozia

Eugen Beza a tras concluziile la cald cu jucătorii săi, pentru a le transmite că eșecul nu strică traiectoria echipei în acest sezon, mai ales că miza principală este Liga 2, nu Cupa României. Chiar dacă își dorea calificarea în grupe, Beza speră acum la prestații solide în etapele următoare din campionat, unele complicate.

Am avut, după meci, o ședință scurtă. Am tras concluziile, dar le-am ridicat moralul jucătorilor. Suntem o echipă formată dintr-un grup bun de jucători și am două zile la dispoziție să lucrăm mental. Suntem la al doilea joc cu echipe importante, am câștigat cu Chiajna, jucăm cu Steaua, iar apoi cu Buzău și Slobozia.

Fiecare meci va fi greu, dificil, dar în campionat suntem încrezători și avem șansa să ne revanșăm față de suporteri. Sâmbătă, la meciul cu Steaua, va fi greu. Steaua e o echipă bună, dinamică, dar pe teren propriu nu am pierdut. Cred că avem șanse la o victorie”, a mai spus Eugen Beza.

CS Comunal Șelimbăr, pe 3 în Liga 2

CS Comunal Șelimbăr e pe locul 3 în Liga 2 după șapte meciuri, cu 14 puncte, la egalitate cu locul 2, Unirea Slobozia, și la un punct de locul 1, SC Oțelul. În același timp, sibienii sunt la egalitate de puncte cu următoarele două echipe de sub ei, Poli Iași și Unirea Dej.

În etapa a 8-a din Liga 2, CS Comunal Șelimbăr va întâlni Steaua, pe teren propriu. Apoi, în următoarele două runde, va juca pe terenul formației Gloria Buzău, după care va primi vizita celor de la Unirea Slobozia.

Foto: Valentin Macrea / Sport Pictures

articolul original.

Premiere pentru CS Comunal Șelimbăr la întâlnirea cu Petrolul: primul meci în nocturnă și primul duel cu o echipă din SuperLigă. Eugen Beza: ”Unul dintre cele mai importante meciuri pentru noi. Obiectivul este calificarea în grupele Cupei Rom

27 September 2022 at 15:51
image

Antrenorul echipei din Șelimbăr speră să treacă de Petrolul, miercuri seară, pentru a ajunge în faza grupelor Cupei României.

Eugen Beza își dorește ca suporterii să umple tribunele stadionului din Mediaș la meciul dintre CS Comunal Șelimbăr și Petrolul Ploiești, programat de la ora 18:45, în play-off-ul competiției KO.

Eugen Beza, înainte de jocul cu Petrolul: ”Obiectivul nostru este calificarea în grupele Cupei României”

Eugen Beza speră ca jucătorii săi să facă un meci bun cu Petrolul și să obțină calificarea în faza grupelor Cupei României, care este și obiectivul clubului. Acesta a adăugat că are la dispoziție un lot competitiv, astfel că îl sperie faptul că, la trei zile după duelul cu ploieștenii, va fi programat cel în campionat, cu Steaua, una dintre echipele valoroase ale eșalonului secund.

”Suntem fericiți că am ajuns în această fază (n.a. a Cupei României), să jucăm cu o echipă de Liga 1 (n.a. campionatul se numește acum Superligă). Ne-am dorit să jucăm cu o echipă din primul eșalon. Vom juca cu Petrolul, o echipă istorică. Este un meci important pentru clubul nostru, poate unul dintre cele mai importante meciuri pentru că este prima dată când întâlnim un adversar din Liga 1 și cred că va fi și interesant, ca duel. (…) Obiectivul nostru este calificarea în grupele Cupei României. Vom aborda meciul (n.a. cu gândul) să ne calificăm. Avem un lot competitiv. Vom trata meciurile cu Petrolul și cu Steaua cu întreg lotul. Sunt foarte mulțumit din punctul ăsta de vedere pentru că avem posibilitatea să jucăm cu două echipe diferite și să facem față”, a declarat Beza într-o conferință de presă.

Eugen Beza a mai spus că speră ca suporterii să vină în număr cât mai mare la Mediaș: ”Ne dorim să avem alături câți mai mulți suporteri pentru că – știți foarte bine – meciurile le jucăm în deplasare, la Rm. Vâlcea, aportul localnicilor nu este foarte ridicat și îi așteptăm cu drag pentru că vom da totul pentru acest joc.”

Noul format al Cupei României, unul interesant din punctul de vedere al lui Beza

Beza a vorbit și despre noul format al Cupei României, spunând că este unul ”interesant”.

”Este interesant, chiar acă e greu accesibil echipelor mai mici. Noi ne-am bucura (n.a. să ne calificăm) foarte mult, pentru că vom avea meciuri cu echipe de Liga 1 (n.a. Superligă). Cum vă spuneam, este unul intre obiectivele clubului. Dar, va fi foarte greu ca o echipă intr-un eșalon inferior să ajungă în fazele finale ale Cupei României prin acest format”, a mai spus Beza, care altfel, întrebat pe cine ar alege dacă s-ar afla în posibilitatea de a transfera doi jucători de la Petrolul, i-a numit pe Gabi Tamaș și pe Gicu Grozav.

Ciocâlteu și Raicea sunt încrezători

Pentru Alexandru Ciocâlteu, un fost jucător al Petrolului, acum la Șelimbăr, ”atmonsfera de vis ar fi să fie stadionul plin și meciul în nocturnă. Pentru asta ne-am apucat de fotbal, să jucăm meciurile în nocturnă și să avem stadionul plin”.

”Privesc cu încredere meciul de miercuri. Suntem o echipă cu un lot bun, cu jucători cu experiență și cred că îi vom face față cu brio. Chiar dacă (n.a. Petrolul) este o echipă de Liga 1 (n.a. Superligă), sunt pe locul 6, ultimul de play-off în prima ligă, dar ne vom bate cu ei e la egal la egal”, a mai declarat Ciocâlteu.

Autorul golului din victoria cu Concordia, de la Chiajna, în ultima etapă a Ligii 2, Alexandru Raicea, este și el încrezător că sibienii vor face un meci bun cu Petrolul. ”Avem un lot competitiv, un lot foarte bun, cu jucători care au trecut pe la Liga 1 (n.a. Superligă), știu să abordeze meciuri de genul ăsta. Sunt încrezător că putem face un meci bun și, e ce nu, să trecem mai departe”, a spus Raicea.

Jucătorul împrumutat de la prim-divizionara ”FC U” Craiova speră să aibă evoluții apreciate la CS Comunal și pe viitor: Îmi propun să joc tot așa, să o țin cât mai bine, însă nu este numai meritul meu, este meritul întregii echipe pentru că toți ne-antrenăm, săptămâna asta ne-am antrenat foarte bine și primim încrezători meciul”.

Foto și video: CS Comunal Șelimbăr

articolul original.

Tânără călăreață din Răscruci, elevă la Gherla, premiată la Festivalul Cailor „El Zorab” de la Sibiu

25 September 2022 at 08:50

Aida Alesia Suciu, elevă în clasa a V-a la liceul Ana Ipătescu din Gherla, a participat cu succes la Festivalul Cailor „El Zorab”, desfășurat între 16-18 septembrie la ferma Zorabia din Șelimbăr, în județul Sibiu.

Evenimentul, organizat de Asociația Cailor Arabi, s-a aflat la a treia ediție și a cuprins demonstrații de frumusețe a cailor pur sânge arab, dresaj natural, tir cu arcul călare, sărituri peste obstacole, dar și petreceri cu foc de tabără și muzică country, folk, blues și rock.

cal calareata festival sibiu selimbar

În cadrul evenimentului s-a desfășurat și competiția de Working Equitation, etapa națională, disciplină portugheză bazată pe dresaj-maneabilitate, respectiv realția strânsă cal-călăreț, la care a participat și eleva din Gherla.

aida alesia suciu rascruci cal festival selimbar

foto: Asociația Cailor Arabi

Pe parcursul celor trei zile de festival, tânăra călăreață a concurat la trei probe, încununate cu succes:

  • Stil – două evoluții, cu 12 concurenți – locul 1
  • Ștafetă – o evoluție, cu șase echipe – locul 1
  • Blitz – o evoluție, cu 16 concurenți – locul 5

festival cai selimbar premiere sibiu

Aida Alesia locuiește în Răscruci, în comuna Bonțida și este antrenată chiar de tatăl ei, Ioan Suciu. Acesta spune că fiica sa a început să călărească în urmă cu un an. A activat la mai multe cluburi de echitație, iar acum are patru căluți, îngrijiți la herghelia din Jucu. Ioan Suciu este certificat ca instructor și arbitru Working Equitation.

Participarea la competiția de la Șelimbăr a venit ca urmare a invitației primite din partea președintelui Working Equitation România, Ion Maldea, și a organizatorilor, Asociația Cailor Arabi.

articolul original.

Alex Raicea, primul meci ca titular la Șelimbăr, primul gol: ”Sper să o țin tot așa.” Eugen Beza scoate altceva în evidență

21 September 2022 at 14:26

Fără victorie în ultimele trei meciuri din campionat, CS Comunal Șelimbăr a reușit în weekend, în deplasarea de la Chiajna, să treacă de această pasă mai slabă. Cu 1-0 s-a impus echipa sibiană pe terenul secund al Concordiei, unicul gol al jocului din etapa a 7-a fiind reușit în minutul 70 de Alexandru Raicea.

La momentul respectiv, Șelimbărul revenea cel puțin pentru o zi pe primul loc în clasament, ulterior fiind depășită la golaveraj de Unirea Slobozia și cu un punct de SC Oțelul Galați.

Alexandru Raicea, pasă de gol la debutul la Șelimbăr și gol la primul meci în care a început ca titular

Dacă în meciul de debut la CS Comunal Șelimbăr, în care a intrat pe teren pe parcurs, a pasat decisiv pentru Octavian Ursu, în 1-1 cu Unirea Dej, Alexandru Raicea a reușit cu Concordia Chiajna, la a doua prezență în tricoul sibienilor și la prima în care a fost folosit ca titular, să marcheze golul victoriei.

”Mă simt foarte bine la Șelimbăr, am găsit un grup minunat, mulți băieți care au trecut pe la Liga 1, cu foarte mare experiență și mă bucur foarte mult că am ajuns aici.
Sperăm să o ținem tot așa, trebuie să câștigăm fiecare meci în parte. Toate meciurile sunt grele. Mă bucur foarte mult că am reușit să marchez și sper să o țin tot așa”, a spus Raicea la finalul jocului de la Chiajna.

Despre ultima achiziție, adus sub formă de împrumut de la ”FC U” Craiova, a vorbit și antrenorul Eugen Beza: ”Raicea este un jucător de mare calitate, chiar dacă l-am adus pe ultima sută de metri. Este un băiat de caracter, care se integrează perfect în grupul nostru pe care l-am format.”

Eugen Beza, după victoria cu Concordia: ”Trebuie scoasă în evidență, în primul rând, munca clubului. Noi suntem cei care arătăm ce se muncește în spate”

La finalul meciului câștigat cu Concordia Chiajna, Eugen Beza s-a referit în discursul său și la precedentul joc din campionat, în care Unirea Dej a egalat la Râmnicu Vâlcea în minutul 90+3, la ultima fază.

”Avem o echipă nebună, cu băieți de mare caracter. Nu mi-a fost foarte greu să-i remontez după semi-eșecul cu Dej, pentru că s-a pierdut victoria la ultima fază. Au suflet în primul rând și sufletul îți dă energie”, a comentat antrenorul echipei sibiene aflate la a doua prezență din istoria sa în Liga 2.

Întrebat unde speră să ajungă cu Șelimbăr, având în vedere că echipa revenise pentru cel puțin o zi pe primul loc în clasament, însă, cu toate acestea, nu are drept de promovare, fiind de drept public, Eugen Beza a spus ce le transmite jucătorilor săi.

”Nu mă prea uit, fără falsă modestie, la clasament, pentru că îmi place să iau fiecare joc în parte. Eu, personal, mă dezvolt dacă iau fiecare joc în parte și atunci, oarecum, iau și presiunea de pe jucători, dacă vom fi la final pe locurile de play-off, pe care eu cred că fiecare și le doresc. Și eu îmi doresc, ca și antrenor tânăr în meseria asta, și poate, ce e mai important, și le spuneam băieților înainte de joc: «Haideți să câștigăm, să ne batem, să rămânem cu cei mai buni din liga a asta, pentru că acolo este valoarea voastră și v-o puteți arăta»”, a spus Eugen Beza, care a mai declarat că rezultatele nu se datorează numai echipei, ci și conducătorilor, a muncii lor de a asigura stabilitate și condiții bune: ”În spate e o muncă de un an și ceva. Avem o echipă omogenă, am ținut grupul cu jucători de sezonul trecut în mare parte, am mai adus un mare lider, cum este Dandea, care ne ajută foarte mult. Cred că asta trebuie scoasă în evidență, în primul rând, munca clubului. Noi suntem cei care arătăm ce se muncește în spate. Dar munca clubului este foarte importantă și, mai mult decât atât, avem o susținere totală din parte primarului Marius Grecu și a consilierilor locali.”

Șelimbărul organizează la Mediaș meciul din Cupa României cu Petrolul

Într-un clasament intermediar al Ligii 2, etapa a 7-a nefiind încheiată, CS Comunal Șelimbăr ocupă locul 3, cu 14 puncte și golaveraj 10-4.

Următorul meci îl va avea cu Petrolul Ploiești, în play-off-ul Cupei României, miercuri, 28 septembrie, de la ora 18:45, pe stadionul Gaz Metan din Mediaș.

Clubul prezintă organizarea acestui meci la Mediaș ca o surpriză pentru fani, nu fiindcă era nevoit să găsească un stadion apropiat și care să aibă instalație de nocturnă, având în vedere ora la care a fost programat de televiziuni jocul cu formația din prima ligă.

”Surpriză pregătită pentru fanii noștri! Meciul din Cupa României cu FC Petrolul Ploiesti se va juca în nocturnă, la Mediaș, iar intrarea va fi liberă!
Meciul din Play-off-ul din Cupa României este programat miercuri 28 Septembrie de la ora 18:45.
Vă așteptăm in număr cât mai mare să îi susținem împreună pe șelimbărenii noștri în meciul cu „lupii galbeni”, iar atmosfera creată în tribune să-I conducă pe „călăreții roșii” în grupele Cupei României!”, informează CS Comunal Șelimbăr.

În campionat, în runda a 8-a, Șelimbărul joacă sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 11:00, acasă, la Râmnicu Vâlcea, cu Steaua.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
Video: CS Comunal Șelimbăr

articolul original.

Dialog între un reporter străin și Petre Daea: ‘What is your priority?’ vs. ‘În primul rând, vreau să-l felicit pe domnul președinte’

20 September 2022 at 13:33
image

Aflat la Praga, la Consiliul Informal „Asigurarea securităţii alimentare”, împreună cu ceilalți miniștri ai Agriculturii din țările Uniunii Europene, Petre Daea, ministrul Agriculturii, a avut un blocaj când i s-a pus o întrebare în limba engleză. 

Anterior, Daea ceruse ca interviul să se desfășoare în limba română. Cum reporterul nu s-a conformat, după un moment de blocaj, Daea a răspuns în limba română, felicitându-l „pe domnul președinte”.

What do yo want to…”, şi-a început întrebarea reporterul, conform Antena 3.

I want conversation in my language. Ok? In Romanian (language – n.r.)/ Vreau să discut în limba mea. Ok? În română”, a replicat repede Petre Daea.

A urmat o altă întrebare pusă în limba engleză de reporter, iar ministrul Petre Daea a răspuns în limba română: „În primul rând, vreau să-l felicit pe domnul preşedinte…”.

articolul original.

Limba germană pentru mari și mici împreună cu  Centrul Gutenberg și Didacto

17 September 2022 at 03:51
By: Geo

A cunoaște mai multe limbi înseamnă să poți experimenta lumea în mai multe moduri, să descoperi noi culturi, dar și noi lucruri despre tine. A stăpâni o limbă străină a reprezentat întotdeauna un avantaj, iar lucrurile stau la fel și în cazul limbii germane.

Aceasta este, alături de engleză, una dintre cele mai folosite din lume și a treia limbă de circulație la nivel european, bucurându-se de o popularitate în continuă creștere. Deși unii ar spune că engleza ar fi mai importantă, aceasta este vorbită de majoritatea oamenilor sau măcar înțeleasă. Limba germană, în schimb, nu este studiată încă atât de intens, deși este la o căutare tot mai mare, mai ales pe piața muncii.

De ce să înveți limba germană?

Astfel, la întrebarea „De ce germană?” răspunsul este cât se poate de simplu: cunoașterea acesteia poate deschide perspective nemărginite, atât în plan personal, cât și profesional. Îți prezentăm în rândurile următoare doar câteva dintre numeroasele avantaje pe care le aduce cunoașterea limbii germane:

Mai multe oportunități pe piața muncii

Unul dintre principalele avantaje atunci când stăpânești limba germană este cu siguranță facilitarea găsirii unui loc de muncă la o companie germană, fie în țara natală, fie în altă țară. Germania este unul dintre principalii parteneri economici ai României, astfel există numeroase companii germane care și-au deschis sedii și în România. Mai mult, dacă intenționezi să-ți deschizi o afacere în una dintre țările D.A.CH. (Germania, Austria, Elveția), cunoașterea limbii germane poate fi un mare plus în relația cu partenerii tăi.

Facilitarea studiilor și schimburilor de experiență în străinătate

Posibilitatea efectuării studiilor sau a unui schimb de experiență în Germania sau în alte țări vorbitoare de germană crește exponențial în cazul în care cunoști această limbă. Mai mult, Germania acordă un număr mare de burse de studiu pe teritoriul său multor studenți străini, iar fluența în această limbă reprezintă un avantaj major.

Înțelegere culturală

Înțelegerea culturală este de asemenea un avantaj important, deoarece învățarea limbii germane presupune o înțelegere mai profundă a vieții, dorințelor și culturii locuitorilor din țările vorbitoare de limbă germană, precum și a societății lor multiculturale. În plus, Germania este o țară foarte bogată din punct de vedere cultural, dăruind lumii artiști precum Mozart, Bach, Beethoven, Wagner și mulți alții. Astfel, dacă îți propui să te stabilești într-o țară vorbitoare de germană, să călătorești, să lucrezi într-un mediu multicultural sau doar să-ți îmbogățești cunoștințele culturale, cunoașterea limbii germane este un instrument care te va ajuta foarte mult în acest sens.

articolul original.

SR Brașov s-a oprit în Turul 3 al Cupei României și acuză arbitrajul: ”Penalty acordat pe nedrept.” Eugen Beza merge în Play-off cu CS Comunal Șelimbăr: ”Ne interesa să facem un joc bun”

14 September 2022 at 20:37

SR Brașov a pierdut cu scorul de 0-3 meciul din Turul 3 al Cupei României, disputat pe teren propriu cu divizionara secundă CS Comunal Șelimbăr, și părăsesc competiția înainte de faza în care intră jumătate din cluburile din prima ligă.

SR Brașov acuză penalty-ul disctat în meciul cu Șelimbăr

Sibienii au deschis scorul în minutul 31, după un penalty acordat pentru un henț în careu la Horia Popa și transformat de Alexandru Ciocâlteu. Brașovenii au acuzat acordarea penalty-ului.

”Nu îmi place să vorbesc de arbitraj, dar jocul a fost echilibrat până la golul marcat din penalty, unul acordat pe nedrept”, a spus antrenorul Florin Dîrvăreanu.

Mai mult, pe finalul primei reprize, brașovenii l-au pierdut și pe fundașul Godri, accidentat. Din primele informații, tânărul fundaș brașovean a suferit o entorsă la genunchi.

”Meciul s-a decis la acel penalty, meciul era echilibrat”

În partea secundă, echipa din Liga 3 a insistat mai mult în atac, iar divizionara secundă a speculat găurile din defensivă și și-a asigurat calificarea prin golurile marcate de Adrian Cîrstean (58) și Jordan Gele (89).

”S-a resimțit o stare de oboseală, fizică și mentală. Meciul s-a decis la acel penalty, meciul era echilibrat , am avut și noi și ei ocazii. Una peste alta trecem și pesta asta, ne așteaptă meciul de sâmbătă, cel cu AFC Odorheiu Secuiesc, unul capital”, a spus Florin Dîrvăreanu.

În Turul 1, SR Brașov a trecut de Olimpic Cetate Râşnov cu 4-0, iar în Turul 2 a învins AFC Odorheiu Secuiesc cu scorul de 3-2.

În campionat, SR Brașov ocupă locul 7 din 10 după trei etape, cu 3 puncte. În runda a patra joacă sâmbătă, de la ora 17:00, acasă cu AFC Oderheiu Secuiesc (locul 6, 3 puncte).

Eugen Beza crede că victoria de la Brașov e ”pe deplin meritată”

Eugen Beza, antrenorul Șelimbărului, a lăudat echipa sa și a spus că a ținut foarte mult ca jucătorii să fie concentrați pentru acest meci de Cupă.

”Obiectivul clubului este să mergem în grupele Cupei României. Am venit și am rulat tot lotul la Brașov pentru că ne interesa să facem un joc bun. Știam că vom întâlni un advesar arțăgos, o echipă bună a Brașovuluim care mie mi-a plăcut și pot spune că au fost momente în care au jucat de la egal la egal cu noi. Totuși, este o diferență de valoare între cele două loturi. Astăzi a trebuit să jucăm cu trei underi, doi dintre ei au fost 2004 și aceștia nu au jucat până acum. Îi felicit pentru că au făcut un joc bun. Am ținut foarte mult la atitudine și concentrare în acest joc, pentru că în astfel de meciuri aici se face diferența și pot apărea surprize. Eu spun că victoria este pe deplin meritată.
Pentru noi urmează meciul cu Concordia Chiajna, mergem să dăm totul pentru cele trei puncte”, a comentat Beza.

CS Comunal Șelimbăr joacă sâmbătă, de la ora 11:00, în deplasare la Concordia Chiajna. Ambele echipe visează la play-off-ul Ligii 2, însă momentan sunt în afara locurilor care duc în grupa de promovare.

SR BRAŞOV – CS COMUNAL ȘELIMBĂR 0-3

Alexandru Ciocâlteu 31′ – penalty, Adrian Cîrstean 60′, Jordan Gele 89′

SR Brașov: Căucă (cpt.) – H. Popa, Godri (G. Munteanu 38′), Rența, Sterian – Vl. Olteanu (M. Savu 46′), Cr. Burlacu (Nicolau 63′), Nicoloiu – C. Danciu, Mih. Ion (Andr. Dedu 90′), Răchișan
Rezerve neutilizate: Andr. Maxim – Hanciuc, Laur. Căpățînă, Dr. Sandu
Antrenor: Florin Dărvăreanu

CS Comunal Șelimbăr: Silveanu – Monea, Vișa, Natea (cpt.), Arhirii (Tătar 70′) – Rob. Boboc (Cărăruș 60′), Tud. Man – Ciocâlteu (Oct. Ursu 60′) – D. Ursu, Cîrstean (Gele 60′), Raicea (Curtean 80′)
Rezerve neutilizate: Bumbar – Buzan, Al. Luca, Dandea
Antrenor: Eugen Beza

Stadion: Tineretului (Braşov). Arbitru central: Ovidiu Robu (Chitila – Ilfov). Arbitri asistenți: Iulian Cătălin Brînză și Mihăiță Adrian Noroc (ambii din Botoşani). Observator arbitri: Cristian Sava (Bacău). Delegat joc: Ștefan Donciu (Sfântu Gheorghe).

La meciul desfășurat pe stadionul Tineretului a asistat și Dănuț Coman, fostul președinte al FC Hermanstadt. ”Am avut ceva treabă prin Brașov și am venit să vad și meciul din Cupă”, a spus Coman, care a stat la oficială împreună cu un oficial al sibienilor.

Foto și video: CS Comunal Șelimbăr

articolul original.

Acțiune inedită în Ținutul Buzăului, de Zilele Europene ale Patrimoniului

10 September 2022 at 15:08

Peste 100 de elevi de la Liceul Tehnologic pentru Copii cu Deficiențe Auditive și din sistemul de protecție a copilului au avut ocazia să viziteze monumente istorice de patrimoniu din Geoparcul UNESCO „Ținutul Buzăului” și obiective turistice cu prilejul Zilelor Europene ale Patrimoniului. 

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Ținutul Buzăului”, cu sprijinul Consiliului Județean (CJ) Buzău și al celor 18 comune de pe teritoriul Geoparcului UNESCO „Ținutul Buzăului, în colaborare cu Direcția Județeană de Cultură au organizat sâmbătă, cu prilejul Zilelor Europene ale Patrimoniului, o acțiune inedită pentru copiii proveniți din sistemul de protecție socială și pentru cei cu deficiențe de auz, la care a participat și președintele CJ, Petre Emanoil Neagu.

Peste 100 de elevi și cadre didactice din cadrul Liceului Tehnologic Special pentru Copii cu Deficiențe Auditive din Buzău și copii împreună cu însoțitori din cadrul DGASPC Buzău au vizitat mai multe obiective turistice și monumente istorice de patrimoniu din cadrul Geoparcului UNESCO și au avut astfel prilejul să admire Mănăstirea-cetate Bradu (cu zidul și fântâna construite de Doamna Neaga, soția domnitorului Mihnea Basarab – Turcitul, originară de prin părțile Cislăuui),  Mănăstirea Ciolanu, Mănăstirea Berca, Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mari, Tabăra de sculptură în aer liber de la Măgura,  și să le fie prezentat patrimoniul geologic și cultural de pe teritoriul geoparcului, inclusiv în limbaj mimico-gestual.  Fiecare dintre obiective le-a fost prezentat de către cei care le cunosc istoria și legendele, inclusiv în limbaj mimico-gestual.

Un moment inedit a avut loc în timpul vizitei la Mănăstirea Berca, unde după ce au aflat povestea mănăstirii, spusă de o călugăriță șitradusă în limbaj mimico-gestual de un preot, elevii Liceului pentru Deficiențe de Auz au susținut, în semn de mulțumire, un scurt concert în limbaj mimico-gestual, care i-a impresionat pe participanții la eveniment, președintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu felicitându-i inclusiv în limbaj mimico-gestual.

La finalul vizitelor fiecărui obiectiv vizitat, copiii au realizat scurte materiale video de prezentare a geoparcului, inclusiv în imbaj mimico-gestual.

Președintele CJ Buzău le-a vorbit copiilor despre Zilele Europene ale Patrimoniului și i-a încurajat să aprecieze valorile culturale și istorice din județ și din țară, să-și valorifice potențialul și să împărtășescă și altora din experiențele lor, subliniind că „nu contează din ce mediu provii, cât de mult ești ajutat de familie sau dacă te confrunți cu anumite dificultăți, câtă vreme ai ambiție și demonstrezi că poți face pentru tine și pentru comunitate lucruri frumoase și importante”.

În fiecare an, milioane de cetăţeni sunt invitaţi să viziteze monumente istorice sau să participe la evenimente prin care să cunoască patrimoniul cultural din Europa, cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului (ZEP), organizate la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene.

Începând cu anul 1992, Zilele Europene ale Patrimoniului oferă participanţilor din România ocazia să descopere, alături de monumente istorice, patrimoniul cultural mai puţin cunoscut care, în mod obişnuit, nu este disponibil publicului larg.

Evenimentele culturale organizate cu acest prilej se adresează tuturor cetățenilor, oferindu-le un mediu istoric și cultural atarctiv, care favorizează comunicarea interpersonală, sentimentul de apartenență la  valorile regiunii, precum și oportunitatea de a reflecta asupra modului de identificare și protejare a patrimoniului cultural.

Pentru anul 2022, Consiliul Europei a ales ca temă pentru celebrarea ZEP,  „Sustainable heritage” (Patrimoniul durabil”), iar România a ales să organizeze și să desfășare evenimentele ediţiei din acest an sub sloganul „Împreună, în simbioză cu patrimoniul cultural”, în contextul cultural European.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Ţinutul Buzaului” a fost constituită în 2008, prin asocierea Consiliului Judeţean Buzău cu cele 18 comune de pe teritoriul geoparcului (Beceni, Berca, Bozioru, Bisoca, Brăeşti, Chiliile, Cănești, Colți, Cozieni, Lopătari, Mânzălești, Odăile, Pârscov, Pănătău, Scorţoasa, Săruleşti, Valea Salciei, Vintilă Vodă, totalizând o suprafaţă de 109.826 ha și o populație de 52.500 locuitori), în scopul realizării în comun a unor proiecte de interes zonal sau local, a conservării, promovării şi valorificării elementelor naturale deosebite din zonă, a valorizării patrimoniului cultural şi istoric, precum şi pentru susţinerea dezvoltării sociale şi economice a comunelor, în vederea funcţionării geoparcului ca instrument de dezvoltare durabilă.

Potrivit organizatorilor, acțiunea de sâmbătă, 10 septembrie, a facilitat „accesul unor categorii defavorizate de copii din sistemul de educație buzoian – unul dintre obiectivele geoparcurilor UNESCO”.


articolul original.

Copiii ucraineni marchează deschiderea anului școlar, alături de colegii din România. Salvați Copiii România organizează un program special Școală după Școală, în limba ucraineană

13 September 2022 at 01:44

București, 12 septembrie 2022: Peste 100 de copii ucraineni, care se refugiază din calea războiului în România, au marcat, luni, deschiderea anului școlar, după ce au fost incluși în programul Școală după Școală, derulat de Organizația Salvați Copiii România în cadrul Școlii nr. 73 “Barbu Delavrancea din București. Copiii, cu vârste de ciclu primar, au cântat imnul Ucrainei, în vreme ce colegi români au intonat imnul României, pentru a transmite astfel un mesaj de solidaritate. Până acum, aproape trei sferturi (73%) dintre copiii ucraineni care se află în România și-au continuat educația la distanță, urmând online programa din Ucraina, 7% dintre aceștia și-au întrerupt complet educația, în vreme ce 6% au frecventat școlile românești, unde s-au organizat clase speciale cu predare conform programei ucrainene și cu profesori din țara de origine, doar 1% fiind înscriși ca audienți în sistemul românesc de educație, arată datele unei consultări realizate de Salvați Copiii România.

 

Cei 110 copii ucraineni au fost organizați în grupe speciale, sub îndrumarea unei echipe de cadre didactice din Ucraina și vor derula activități educaționale de luni până vineri, de la ora 13:00, adăugându-se activități de weekend, care vizează dobândirea deprinderilor de viață independentă, consiliere, educație pentru sănătate. Copiii vor învăța potrivit programei din Ucraina și vor lua, totodată, lecții de limba română.

„Mulțumim din suflet Organizației Salvați Copiii, datorită căreia am avut ocazia să studiem într-un mediu sigur. Ne exprimăm recunoștința pentru sprijinul dumneavoastră, înțelegerea problemelor noastre școlare și vacanța oferită copiilor. Sperăm într-o cooperare care va deveni și mai puternică.” a spus Yuliia Raicheva, coordonatorul echipei de profesori ucraineni.

 

„Pentru copii, este important accesul la educație în limba maternă, atât din punct de vedere cognitiv, cât și emoțional, pentru că plecarea lor de acasă s-a produs ca o traumă. Sunt copii care și-au pierdut unii casele, alții școlile și este esențial să fie restabilite liante socio-emoționale, așa cum este educația în limba maternă. Totodată, este crucial ca acești copii să se simtă integrați, să nu aibă povara de a fi străini.”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Pe perioada verii, Organizația Salvați Copiii a organizat școli de vară, la care au participat peste 400 de copii ucraineni.

CERCETARE SALVAȚI COPIII ROMÂNIA

Analizând opțiunile mamelor cu privire la continuarea educației copiilor pe durata șederii în România, cea mai frecvent exprimată (pentru 64% dintre copii) este continuarea educației în sistem ucrainean, în cadrul unor clase speciale organizate în școlile românești, în timp ce pentru aproape un sfert dintre copii (24%) mamele ar prefera o integrare treptată, prin parcurgerea unui an pregătitor în sistem ucrainean, dar cu predare intensivă a limbii române, urmat de integrarea în sistemul românesc, arată datele unui sondaj online realizat de Salvați Copiii România, pe un eșantion neprobabilistic, bazat pe răspunsurile a 344 de mame provenind din Ucraina și aflate pe teritoriul României împreună cu copiii lor, integrați în programul de asistență umanitară al organizației. Numărul total de copii indicat de respondente este de 610, dintre care 493 de vârstă școlară (5 – 17 ani).

Pentru doar 9% dintre copiii ucraineni, soluția aleasă ar fi cea a integrării directe în sistemul românesc, alături de colegi de clasă români și cu o predare intensivă a limbii române. Diferența de 3% este reprezentată de copii ai căror mame ar prefera o altă variantă.

În directă legătură cu variantele preferate de continuare a educației este necesar să analizăm și nivelul de cunoaștere a limbii române de către copiii ucraineni. Astfel,

  • aproape trei sferturi dintre ei (71%) nu cunosc deloc limba română;
  • 28% au început să învețe limba română, dar nu au atins un nivel care să le permită continuarea educației în limba română;
  • doar 1 din 100 de copii ucraineni au învățat bine limba română sau o știau înainte de sosirea în România, fiind de etnie română.

În ceea ce privește accesul la educație al copiilor în perioada situată între sosirea în România și vacanța de vară, observăm că cei mai mulți dintre ei (73% din numărul total de copii ai respondentelor) și-au continuat educația la distanță, urmând online programa ucraineană, 7% și-au întrerupt complet educația, 6% au frecventat școli românești unde s-au organizat clase speciale.

Diferența de 11 procente este reprezentată de alte situații (copii sub vârsta școlară, copii care au sosit în România după începerea vacanței etc).

În ceea ce privește încrederea mamelor în capacitatea statului român de a asigura condițiile necesare pentru continuarea educației copiilor ucraineni începând cu anul școlar 2022/2023, se remarcă faptul că aproape jumătate dintre respondente (46%) au indicat niveluri ridicate de încredere (foarte încrezătoare și încrezătoare), în timp ce 19% dintre ele înclină spre lipsa de încredere (foarte neîncrezătoare sau neîncrezătoare). Diferența de 36 de procente este reprezentată de cele care manifestă o atitudine neutră (nici încrezătoare nici neîncrezătoare) sau au optat să nu răspundă la această întrebare.

CONTEXT

De la declanșarea acestei crize umanitare până în data de 24 august, Salvați Copiii a oferit asistență umanitară complexă pentru 175.517 de persoane: 98.553 de copii ucraineni și 76.964 de adulți (femei, vârstnici, bărbați cu derogare medicală, familii extinse). Aceștia au primit alimente de bază, produse de igienă, îmbrăcăminte, încălțăminte, pampers, suzete, biberoane, cărucioare, port-bebe-uri, termosuri cu apă caldă, jucării, pături și alte produse de imediat ajutor, cartele telefonice oferite         gratuit de companiile de telefonie mobilă, suport emoțional, traducere și consiliere informațională – materiale de informare în limba ucraineană (informații despre procedura de azil, mijloace de călătorie, spitale, harta și adresele centrelor pentru solicitanții de azil etc.).

Totodată, 412 copii ucraineni sunt integrați în Școlile de vară ale organizației, în București, Constanța, Suceava, Iași, Brăila și Brașov.

 

Fișa tehnică a sondajului online:

Perioada de colectare a răspunsurilor a fost 20 iulie-20 august 2022.

Situația mamelor:

–  vârsta medie la nivelul eșantionului este de 36,5 ani, cu o valoare mediană de 36 de ani;

– la nivelul eșantionului, media numărului de copii este de 1.77, cu o valoare mediană de 2;

– cele mai multe respondente se află în orașele: Constanța (107), București (77), Suceava (54) și Iași (41);

– în ceea ce privește situația ocupațională/profesională, 79% dintre respondente nu lucrează, 12% lucrează cu normă întreagă, iar 9% cu normă parțială.

 

Persoană de contact:

Liliana Bibac-Moșneguțu, coordonator programe educaționale, email – liliana.bibac@salvaticopiii.ro, tel. 0741933599.

_______________

 

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii:

De 32 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societatea și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 120 de țări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obține progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viața acestora. Peste 2.920.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

articolul original.

Eugen Beza crede că Șelimbărul merita să câștige contra Unirii Dej: ”Luăm partea plină a paharului! Avem calitate, avem atitudine, doar șansa a făcut să fie egalitate”

12 September 2022 at 08:11
image

Antrenorul echipei CS Comunal Șelimbăr consideră că echipa sa ar fi meritat să obțină toate cele trei puncte, sâmbătă, la Râmnicu Vâlcea, în meciul cu Unirea Dej, mai cu seamă după cum s-au comportat jucătorii săi în repriza secundă.

În etapa a 6-a a Ligii 2, trupa sibiană, lider la finalul etapelor 2, 3 și 4, a remizat pe teren propriu cu prima clasată la finalul rundei a 5-a. 1-1 s-a terminat jocul după ce Octavian Ursu a înscris în minutul 78 pentru Șelimbăr, iar Ionuț Frăsineanu a egalat pentru Dej în minutul 90+2.

Eugen Beza, după remiza cu Unirea Dej: ”Am fi putut face 2-0, 3-0 și eram liniștiți, nu se supăra nimeni”

Eugen Beza susține că din greșelile făcute în acest joc, băieții săi ar trebui să învețe și să nu le mai repete și altădată. A adăugat că numai neșansa a făcut ca CS Comunal Șelimbăr să nu obțină victoria.

”A fost o primă repriză echilibrată, cred că rezultatul la pauză a fost unul normal, după care, în a doua repriză, am schimbat un pic ritmul de joc și cred că am dominat categoric, am făcut o repriză a doua foarte bună, cu gol înscris și cu foarte multe ocazii imense de a mai marca. (…) Problema este că am fi putut face 2-0, 3-0 și eram liniștiți, nu se supăra nimeni. Dar învățăm, învățăm din situații ca asta, să nu se mai repete, luăm partea plină a paharului, modul în care băieții au pus în practică planul nostru. A fost un joc fără nicio problemă din punctul nostru de vedere de a ne impune, avem calitate, avem atitudine. Asta e, probabil pe viitor vom avea și noi mai multe șansă pentru că astăzi (n.a. sâmbătă) cred că numai șansa a făcut să fie egalitate”, a declarat Beza după joc.

Jucătorilor de la Șelimbăr le place să joace din trei în trei zile

Pentru ”călăreții roșii”, urmează o săptămână cu două meciuri, la SR Brașov, în Turul 3 al Cupei României, miercuri, 14 septembrie, și în campionat, la Chiajna, trei zile mai târziu, cu Concordia (sâmbătă, ora 11:00).

Beza susține că, pe jucătorii săi, programul încărcat nu îi sperie: ”Jucătorilor le place, pentru că scapă de antrenamentul fizic. Sunt două obiective diferite, mergem la Brașov să ne impunem, să ne calificăm, după care urmează un meci important la Chiajna, cum sunt toate. Avem lot calitativ și cantitativ bun, așa că suntem liniștiți din punctul ăsta de vedere.”

Octavian Ursu: ”E frustrant că nu am reușit să ținem de scor”

Autorul golului prin care s-a deschis scorul în Zăvoi, Octavian Ursu, era supărat, la final, că echipa sa nu a reușit să țină de rezultat și este convins că șelimbărenilor le va părea rău după cele două puncte pierdute în prelungiri.

”Mă bucur că am marcat al doilea gol dar, din păcate, este foarte frustrant pentru că nu am reușit să ținem de scor. E frustrant că am și ratat, dar nu mai contează, când ai 1-0… Trebuia să fim mai concentrați pe final și să câștigăm. O să ne pară rău, cu siguranță, pentru aceste puncte pierdute”, a spus mijlocașul utilizat în toate cele șase meciuri din acest sezon ale sibienilor, în cinci ca titular, și marcator a două goluri.

La finalul etapei a 6-a a Ligii 2, CS Comunal Șelimbăr a picat de pe locul 3 pe 7, în afara locurilor de play-off. Are 11 puncte.

Rezumatul meciului CS Comunal Șelimbăr – Unirea Dej 1-1:

Declarațiile date de Eugen Beza și Octavian Ursu la finalul meciului CS Comunal Șelimbăr – Unirea Dej 1-1:

Foto și video: CS Comunal Șelimbăr

articolul original.

Câți pași trebuie să faci zilnic pentru a reduce riscul de demență?

8 September 2022 at 22:00
image

Persoanele cu vârste cuprinse între 40 și 79 de ani care făceau 9.826 de pași pe zi aveau cu 50% mai puține șanse de a dezvolta demență în decurs de șapte ani, a constatat un studiu citat de CNN.

Persoanele cu vârste cuprinse între 40 și 79 de ani care făceau 9.826 de pași pe zi aveau cu 50% mai puține șanse de a dezvolta demență în decurs de șapte ani, a constatat studiul. Mai mult, persoanele care mergeau într-un ritm de peste 40 de pași pe minut au reușit să își reducă riscul de demență cu 57% cu doar 6.315 pași pe zi.

„Este o activitate de mers rapid, ca”, a declarat coautorul studiului, Borja del Pozo Cruz, profesor asociat adjunct la Universitatea din Odense, Danemarca, și cercetător principal în domeniul științelor sănătății pentru Universitatea din Cadiz, Spania.

4.000 de pași sunt foarte ușor de făcut

Chiar și persoanele care mergeau aproximativ 3.800 de pași pe zi, indiferent de viteză, și-au redus cu 25%, a constatat studiul.

„Acest lucru ar fi suficient, la început, pentru persoanele sedentare”, a declarat del Pozo Cruz.

„De fapt, este un mesaj pe care medicii l-ar putea folosi pentru a-i motiva pe adulții în vârstă foarte sedentari – 4.000 de pași sunt foarte ușor de făcut de mulți, chiar și de cei care sunt mai puțin în formă sau nu se simt foarte motivați”, a adăugat el. „Poate că, persoanele mai active și mai în formă ar trebui să țintească 10.000, unde vedem efectele maxime”.

Dar a existat un rezultat și mai interesant în studiu, potrivit unui editorial intitulat „Este 112 noul 10.000?”, publicat marți în JAMA Neurology.

Cum a fost atinsă cea mai mare reducere a riscului de demență?

Cea mai mare reducere a riscului de demență – 62% – a fost obținută de persoanele care au mers într-un ritm foarte alert de 112 pași pe minut timp de 30 de minute pe zi, a constatat studiul. Cercetările anterioare au etichetat 100 de pași pe minut (3,7 km pe oră) ca fiind un nivel de intensitate „vioi” sau moderat.

Editorialul a argumentat că persoanele care doresc să își reducă riscul de demență se concentrează pe ritmul de mers pe jos mai degrabă decât pe distanța parcursă.

„În timp ce 112 pași/min este o cadență destul de vioaie, ‘112’ este, în mod imaginabil, un număr mult mai ușor de parcurs și mai puțin intimidant pentru majoritatea persoanelor decât ‘10.000’, mai ales dacă au fost inactive sau subactive din punct de vedere fizic”, au scris cercetătorii în domeniul Alzheimer Ozioma Okonkwo și Elizabeth Planalp în editorial. Okonkwo este profesor asociat în cadrul departamentului de medicină de la Centrul de Cercetare a Bolii Alzheimer din Wisconsin de la Universitatea din Wisconsin–Madison; Planalp este cercetător științific în laboratorul lui Okonkwo.

Cum îți numeri pașii zilnici?

„Suntem de acord că aceasta este o descoperire foarte interesantă”, a declarat del Pozo Cruz. „Părerea noastră este că intensitatea pasului contează! Dincolo de volum. Tehnologia ar putea fi folosită pentru a urmări nu doar numărul de pași, ci și ritmul și astfel aceste tipuri de măsurători pot fi încorporate și în ceasurile comerciale. Este nevoie de mai multe cercetări în acest sens”.

„Nu aveți un contor de pași? Puteți număra numărul de pași pe care îi faceți în 10 secunde și apoi îl puteți înmulți cu șase – sau numărul de pași pe care îi faceți în șase secunde și îl puteți înmulți cu 10. Oricum ar fi, funcționează. Dar nu uitați, nu toți pașii au aceeași lungime și nici nivelul de fitness. Ceea ce ar putea fi un ritm alert pentru o persoană de 40 de ani poate să nu fie sustenabil pentru o persoană de 70 de ani”, arată studiul.

articolul original.

Test de cultură generală. Ce este glosectomia?

7 September 2022 at 08:00
image

Glosectomia este o intervenție chirurgicală efectuată pentru a îndepărta o parte din limbă sau întreaga limbă.

Aceasta poate fi utilizată pentru a trata cancerele limbii, unele cancere ale cavității orale (interiorul gurii) și ale gâtului. degustarea, înghițirea, respirația, lingerea și vorbirea.

Limba are o dimensiune de aproximativ 3,1 până la 3,3 centimetri. Este alcătuită din două părți: limba orală- partea din față a limbii, baza limbii- considerată parte a gâtului (orofaringe), nu a gurii.

Care sunt tipurile de glosectomie?

: se îndepărtează o parte din limbă. Hemiglosectomia: se îndepărtează o parte a limbii, lăsând cealaltă parte intactă. Glosectomia totală: se îndepărtează întreaga limbă. Acest lucru are ca rezultat incapacitatea de a înghiți fără ca alimentele/lichidul să ajungă în plămâni (numită aspirație). Din această cauză, se poate face și o laringectomie.

Laringectomia (îndepărtarea laringelui sau a cutiei vocale) ajută la prevenirea aspirației, dar are ca rezultat și pierderea vocii. Acest tip de glosectomie necesită, de asemenea, o intervenție chirurgicală reconstructivă.

Care sunt riscurile de a face o glosectomie?

Ca în cazul oricărei intervenții chirurgicale, există riscuri și posibile efecte secundare, scrie OncoLink.

Acestea pot fi: sângerări, hematom (sânge care va dispărea de la sine sau poate fi necesar să fie tratată prin intervenție chirurgicală), infecție, fistulă salivară (o gaură care determină scurgerea salivei din gură în gât), blocaje ale căilor respiratorii (un blocaj al căilor respiratorii care îngreunează respirația), dificultăți de înghițire (disfagie), aspirație (alimentele, lichidele sau saliva nu sunt înghițite corect și intră în plămâni în loc de stomac), pneumonie (o infecție la nivelul plămânilor), pierdere în greutate, dificultăți de vorbire/pierdere a vorbirii.

Cum este recuperarea?

Recuperarea depinde de tipul de operație pe care ați suferit-o. Adesea, este necesară o spitalizare de 7-10 zile.

Este posibil să fie nevoie de un tub de alimentare temporar sau permanent pentru nutriție, în timpul și după procesul de vindecare.

Există posibilitatea ca schimbarea dietei să fie necesară. În plus, unii pacienți pot avea nevoie de terapii de reabilitare sau de vorbire.

Pacienții trebuie să se adreseze medicului în cazul unor semne de infecție, cum ar fi febră, frisoane, umflături, sângerări sau secreții bucale, sufocare, dificultate la înghițire, creștere a durerii care nu este ameliorată cu medicamente, durere/umflături ale picioarelor, dificultăți de respirație, tuse, dureri în piept sau greață.

Vă recomandăm să mai citiți și:

articolul original.

Ramona Olaru l-a scos pe Cătălin Cazacu la cumpărături: ”12 milioane m-a costat o înghețată”

6 September 2022 at 19:32
image

Ramona Olaru și Cătălin Cazacu trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de câteva luni. De curând, cei doi au devenit virali în mediul online după o simplă plimbare la un supermarket, potrivit cancan.

Cătălin Cazacu: ”Îmi vine să plâng”

După Ramona Olaru, o înghețată a reușit să-i dea lumea peste cap lui Cătălin Cazacu. Pe rețelele de socializare, cei doi au fost protagoniștii unei întâmplări haioase care a devenit virală în scurt timp.

Cuplul a mers inițial să cumpere o înghețată, însă, așa cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, la fața locului lucrurile au ”scăpat” de sub control. Cătălin Cazacu a scăpat și el rapid de 1.200 de lei, pentru că cei doi au constatat că nu un desert era cel ce le lipsea cu adevărat din casă.

Șocat de suma cheltuită pe ”o înghețată”, Cătălin Cazacu nu a putut răbda și s-a filmat în timp ce se declară total lipsit de orice ”putere”.

”Orice faptă bună nu rămâne nepedepsită. Dacă eu am văzut în viața vieții mele așa ceva… Am plecat din casă să-i cumpăr o înghețată, vă jur, am cheltuit 12 milioane ( n.r. 1.200 de lei), îmi vine să plâng, să mă pun jos aici în stradă și să plâng.

Am cumpărat inclusiv dozator de apă cu bidoane de apă. 12 milioane m-a costat o „înghețată”. Toată săptămâna stai în casă (n.r. iubita lui, Ramona Olaru).”, a declarat Cătălin Cazacu pe rețelele de socializare.

Ramona Olaru şi Cătălin Cazacu au planuri mari de viitor

În urmă cu o lună, Ramona a primit inelul de logodnă mult așteptat, iar adevărata ”aventură” abia acum se pare că începe.

Cei doi au planuri mari de viitor și își doresc să devină părinți şi speră ca dorinţa sa să i se îndeplinească în curând.

„Da (n.r. copil). Ne dorim lucrul ăsta cât mai curând și cum am mai spus de fiecare dată, muncim la el. Să sperăm cât mai curând”, a declarat Ramona Olaru, în exclusivitate, la Antena Stars.

articolul original.

CS Comunal Șelimbăr, achiziție din prima ligă în ultima zi de transferuri. L-a luat pe Raicea de la ”FC U” Craiova. Sibienii au încă o noutate

6 September 2022 at 09:56

CS Comunal Șelimbăr a mai făcut o achiziție pentru acest sezon, în chiar ultima zi a perioadei de transferuri din această vară, după ce din actualul campionat s-au scurs cinci etape.

Clubul sibian, lider al clasamentului după etapele 2, 3 și 4, l-a împrumutat până în vară pe Alexandru Raicea de la ”FC U” Craiova.

În plus, în stafful tehnic condus de Eugen Beza a fost adus încă un maseur, în persoana lui Ovidiu Vaida.

Alexandru Raicea, împrumutat de ”FC U” Craiova la CS Comunal Șelimbăr

Deși nu are drept de promovare în prima ligă, astfel că singurul ei obiectiv real este menținerea în eșalonul secund, CS Comunal Șelimbăr continuă să își ”întărească” lotul de jucători. Formația antrenată de Eugen Beza și-a adus în această campanie de transferuri încă un jucător de la o echipă din prima ligă.

Alexandru Raicea, neutilizat de Marius Croitoru în primele nouă etape ale SuperLigii și cu șanse mici să se întâmple acest lucru în rundele viitoare, a fost cedat sub formă de împrumut la Șelimbăr.

Alexandru Nicușor Raicea este un mijlocaș de 25 de ani originar din craiova, care în sezonul trecut de prima ligă a evoluat în prima sa parte pentru ”FC U” Craiova, în 18 meciuri (doar 384 minute), în care o singură dacă a intrat ca titular și a marcat un gol, în 2-0 cu Gaz Metan, iar în a doua parte a prins 11 jocuri (tot doar 384 minute) pentru CS Mioveni, unde a fost împrumutat. Pentru argeșeni a început trei meciuri ca titular și a înscris tot o dată, în 2-0 cu Academica Clinceni.

La finalul sezonului 2020-2021 promova cu ”FC U” Craiova din Liga 2, în acea ediție de campionat prinzând 18 jocuri (doar 550 de minute), doar într-unul intrat ca titular, și înscria 2 goluri.

”Alex Raicea a fost împrumutat la formația CSC 1599 Șelimbăr până la finalul sezonului.
Mult succes în acest sezon, Alex!”, a comunicat clubul patronat de Adrian Mititelu, care s-a mai despărțit și de Claudiu Bălan (28 de ani), atacantul nesemnând încă cu vreo altă echipă.

Ovidiu Vaida, maseur la echipa din Șelimbăr

Echipa sibiană nu și-a anunțat până la publicarea acestui articol noua achiziție, însă și-a informat suporterii că are un nou maseur.

”Bine ai venit în echipa noastră, Ovidiu Vaida!
Începând din această săptămână staff-ul echipei noastre se mărește, iar maseurul Ovidiu Vaida se alătură „călăreților roșii”.
Mult succes, alături de CSC 1599 Șelimbăr!”, a transmis CS Comunal Șelimbăr, club care nu și-a actualizat pe site-ul oficial noua componență a staffului condus de Eugen Beza.

Achizițiile din această campanie de transferuri de vară ale echipei din Șelimbăr sunt portarii Aleksander Mitrovic (Genoa), Alexandru Silveanu (Concordia Chiajna) și Simion Bumbar (Gaz Metan Mediaș), fundașii Alexandru Dandea (Rapid) și Robert Riza (Astra, ex Chindia), mijlocașii Mircea Manole (Unirea Dej), Denis Ursu (Gaz Metan Mediaș), Octavian Ursu (Poli Timișoara) și Tudor Man (CFR Cluj juniori) și atacanții Stefan Visic (Someșul Dej) și Jordan Youri Gele (francez, Rapperswil-Jona / Elveția). Între timp, Visic a fost cedat sub formă de împrumut la Progresul Spartac.

Șelimbărul a cedat primul loc și întâlnește în etapa a 6-a noul lider al Ligii 2

Rămasă tot cu 10 puncte, după ce în etapa a 5-a a suferit primul eșec în acest sezon de Liga 2, după 0-1 în deplasare cu Viitorul Pandurii, CS Comunal Șelimbăr a picat după trei runde de pe locul 1 al clasamentului pe poziția a 3-a, devansând la golaveraj alte patru echipe care au acumulat tot câte 10 puncte (Slobozia, Buzău, Iași și Steaua).

În etapa a 6-a va evolua pe teren propriu, la Râmnicu Vâlcea, sâmbătă, de la ora 11:00, cu noul lider al clasamentului, Unirea Dej (12 puncte).

Foto: Cătălin Ciupureanu și Răzvan Păsărică / Sport Pictures

articolul original.

Noile reguli care ne fac să nu mai știm limba română

4 September 2022 at 18:21

Modificările făcute continuu și fără motive valide fac ca majoritatea românilor să nu aibă idee cum se scrie corect românește.

După ce ne-a mai trecut fierbințeala cu Ziua Limbii Române, câți români se încumetă să afirme că stăpânesc limba română? Zic de români neaoși, care-s mândri că sunt români. Care e procentul celor care folosesc corect „întruna”, „disident”,paradiziac”,grizonant”, „înseși”,dragile” în loc de „dragele” etc.?

Limba română este, în momentul de față (în opinia mea, desigur), lipsită de logică, prin multele excepții, și artificială. Ca redactor de carte, în zece ani, nu am întâlnit nici un autor fără greșeli gramaticale. Am găsit în cărți școlare de limba română „ca și”-uri de-am făcut bășici la ochi. Da, corect e „bășică”, nu „beșică”. Se mai zice „așază”, nu „așează”, „unul dintre cei mai moțați”, nu „unul din cei mai moțați”. Am văzut virgule între subiect și predicat cu duiumul, mai ales dacă e un subiect multiplu. Asta, la case mari. Și noi ne aruncăm țărână-n cap când zice unul „care” în loc de „pe care”. Ne-a făcut Institutul „Iorgu Iordan” (aici, am personalizat institutul) o limbă română de ne-a rupt…

Cât de mândri suntem că suntem români?

Limba română este, fără îndoială, o limbă de-o expresivitate rară și, în același timp, vie. Spun „vie” în sensul propriu al cuvântului: se transformă – apar termeni noi, apar reguli gramaticale noi. Firește, unele modificări sunt binevenite, altele, contestate. Există însă o serie de schimbări care-ți opresc mintea-n loc, făcându-te să te întrebi care le e rostul. Poate nu-i lipsit de interes să adaug că, surprinzător, aceste schimbări vin taman de la „dirijorul” partiturii limbii române, și anume Institutul de Lingvistică al Academiei Române „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”. Savanții de-acolo dau tonul și tot ei decid dacă partitura e corect interpretată. Dar să lăsăm deoparte figurile de stil și să menționăm clar, românește niște aspecte cel puțin ciudate.

Să vorbești și să scrii corect în limba română cere extrem de multă atenție și actualizări constante. N-ai o slujbă care să te mențină permanent în contact cu năzdrăvăniile Academiei? Ai sfeclit-o! Dar chiar și-așa, din grabă, dar mai ales din neatenție, aproape oricine poate da cu oiștea-n gard. Trebuie să mânuiești vorbele și semnele de punctuație ca pe nitroglicerină ca să nu-ți arunci textul în aer. Poate de-asta nici nu există cartea perfectă (ca redactare). Sau cel puțin așa spune legenda, eu sunt sigură c-or fi vreo… două. Nu știu dacă asta s-a vrut, dar așa limbă română avem în momentul de față și cu asta defilăm.

Cuvinte împrumutate

Îmi amintesc o discuție care-a avut loc acum mulți ani între o doamnă, profesor universitar de limbă rusă, și un profesor de la Arte. Doamna se arăta grozav de deranjată de englezismele care începeau cu timiditate (atunci) să intre în limba română. La care artistul i-a răspuns: „Vă rog să traduceți «design»”.

Limba română, și mă refer aici în mod special la limba vorbită, s-a umplut în ultimii ani de-o mulțime de termeni, împrumutați mai ales din engleză, dar nu numai. Unele le luăm ca atare, c-ar fi aiurea să scriem „pizza” cu „ț”!  Fenomenul e cât de poate de normal, se întâmplă în toată lumea, mai ales în condițiile unei ascensiuni teribile a tehnologiei. Astfel, cuvintele care desemnează componente sau procese din această lume nouă le găsim preluate brut în orice limbă. Problema este că au intrat și-o grămadă de „furculisioane”, cum ar zice Coana Chirița. Adică niște cuvinte care în engleză, de pildă, înseamnă cu totul altceva. Dau un exemplu care-mi trece acum prin cap: „expertiză”. Termenul expertise înseamnă în engleză un nivel înalt de cunoștințe sau abilități. La  noi, expertiza este, citez din DEX, „cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert (…) a cărei lămurire interesează soluționarea cauzei”. Și dă-i și încurcă cercetarea cu nivelul! Par nesemnificative, dar nu-i așa, mai ales când găsești trăsnaia într-o lucrare științifică!

Trăsnetul, disidentul și bine-venitul

Apropo de „trăsnaie”, cred că nici domnul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei, nu zice „trăsnet” sau „agheasmă”, cum e corect; cel mai probabil, în loc de „s”-ul acela zice „z”. Povestea cu s și z însă, e o bulibășeală din care doar DEX-ul și DOOM-ul ne scot! De exemplu, forma corectă e „disident”, nu „dizident”, cum ne vine la gură să spunem. Bun! Acum, cine poate să-mi explice de ce se forma corectă, stabilită de Academie,  e „paradiziac”, și nu „paradisiac”, că tot vine de la Paradis?!

Cratima, săraca, a devenit o altă mare pacoste a limbii române. O băgăm și-o scoatem până ne năucim. Și nu vorbesc aici despre „miau” și „mi-au”. „Micul dejun” din DOOM2, de pildă, a ajuns în DOOM3 „mic-dejun”. Evident, „mic dejun” acum e greșit, câh! Avem și „bine cunoscut”, și bine-cunoscut”. Ambele, în funcție de situație, corecte! Aveam „binevenit”, acum avem „bine-venit”. Există „după amiază” și „după-amiază”, dar tot așa, cu cratimă sau fără, în funcție de context. Avem „într-una” și „întruna”, „tot una” și „totuna” perfect valabile, dar care se scriu diferit. Vorbește și, mai ales, scrie românește dacă mai poți! Nu mai spun despre contestatul „grizonant” și de unde până unde a ajuns în dicționare ca formă corectă, iar mult mai logicul „grizonat”, acum e prohibit.

– Adina SCUTELNICU, editor de carte

articolul original.

Șelimbărul a pierdut primul loc în Liga 2 după eșecul de la Târgu Jiu. Eugen Beza a găsit scuza perfectă: ”Oricum venea mai devreme sau mai târziu și prima înfrângere”

4 September 2022 at 06:41

După trei victorii și un egal, acesta din urmă înregistrat etapa trecută, cu SC Oțelul Galați (scor 1-1), CS Comunal Șelimbăr a bifat, în etapa a 5-a a Ligii 2, la Târgu Jiu, prima înfrângere stagională, scor 0-1 cu Viitorul Pandurii.

Rezultatul a coborât echipa sibiană de pe prima treaptă a podiumului eșalonului secund, acolo unde a stat timp de trei etape.

Eugen Beza, după eșecul de la Târgu Jiu: ”Am prins un portar în zi mare”

Singurul gol al partidei desfășurate sâmbătă pe stadionul din orașul de la malul Jiului a fost marcat de Alin Țegle, în minutul 9, cu capul, după cornerul executat de Florin Răsdan, de pe partea dreaptă de atac. Victoria i se datorează și portarului Raul Opric, inspirat la șuturile lui Gele (2, 3 și 75), Ciocâlteu (32) sau Manole (39).

La finalul jocului, antrenorul Eugen Beza a spus că echipei sale i-a lipsit șansa și l-a lăudat pe portarul gorjenilor, Raul Opric.

”Vreau să felicit echipa gazdă, pentru atitudine și dăruire, fiindcă așa a și câștigat meciul. A venit prima înfrângere, dar oricum venea mai devreme sau mai târziu. Important e că am jucat bine, am avut ocazii, am dominat jocul, dar am prins un portar în zi mare. Am fost prea încrezători în prima repriză, am intrat pe teren prea cu nasul pe sus. Ne-a lipsit inspirația la finalizare, concentratea, dar și șansa”, a spus antrenorul Eugen Beza.

Beza vrea schimbarea regulamentului, ca echipele de drept public să poată promova în Liga 1

Prezența clubului din Șelimbăr pe pozițiile care duc în play-off l-a făcut pe antrenorul Beza să comenteze și situația sa, care nu are drept de promovare. Acesta își consideră echipa drept un sparring-partener și vrea ca FRF să schimbe regulamentul, iar formațiile de drept public să aibă și ele dreptul să acceadă în prima ligă.

În acest sezon de Liga 2, participă nu mai puțin de cinci cluburi de drept public, deci fără drept de promovare: Steaua, CS Comunal Șelimbăr, CSM Slatina, CSC Dumbrăvița și Minaur Baia Mare.

”Dacă am intra în play-off, ar fi o mare realizare pentru club, pentru jucători, pentru staff. Cred că putem realiza acest lucru. Referitor la promovare, cred că ar trebui schimbat regulamentul. Orice echipă ar trebui să aibă dreptul de a promova. Nu putem fi sparring-partener prin campionat! Adevărul e că privatul nu poate susține fotbalul în România. Spun asta prin prisma faptului că am lucrat 5 ani la Hermnanstadt și știu ce probleme au fost. Că ne place sau nu, statul e singurul salvator, și nu al fotbalului, ci al sportului în general!”, este de părere Beza, care până acum a evitat să vorbească despre această problemă extrem de importantă a echipei sale.

Șelimbărul întâlnește în etapa a 6-a noul lider al Ligii 2

Rămasă cu 10 puncte și acum aflată la egalitate cu alte trei echipe, posibil patru până la finalul etapei a 5-a, CS Comunal Șelimbăr se află pe locul 3, cu golaveraj 8-3.

În etapa a 6-a va evolua pe teren propriu, la Râmnicu Vâlcea, sâmbătă, de la ora 11:00, cu noul lider al clasamentului, Unirea Dej (12 puncte, 10-7 golaveraj).

Foto: Justinel Stăvaru / Mediafax Foto

articolul original.

Ieșire a lui Rareș Bogdan: ‘Dacă se dorește cu adevărat, se vor tăia pensiile speciale. Problema e că politicienii vechi, crocodilii politicii românești, se folosesc de oameni ca mine, de alți oameni, după care să facă ceea ce știu ei mai

3 September 2022 at 20:45
image

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a precizat, referindu-se la pensiile speciale, că, dacă se doreşte eliminarea lor, vor fi tăiate, iar dacă nu, ”va fi balet”. El a apreciat că este foarte mult dublu limbaj în politica românească şi că oamenii vor putea da sancţiuni senatorilor şi deputaţilor la vot.

Întrebat sâmbătă, la Realitatea Tv, ce se întâmplă cu pensiile speciale, dacă se va renunţa la ele, Rareş Bogdan a declarat că el a susţinut tăierea acestor pensii.

”Dacă se doreşte cu adevărat, se vor tăia (pensiile speciale – n.r.). Dacă nu, va fi un balet, un balet specific Parlamentului României în care nu se va întâmpla nimic. Vreau să cred că declaraţiile pe care le-au făcut de-a lungul timpului liderii PSD-PNL vor fi puse în practică şi nu e doar retorică electorală. În momentul în care în campania electorală am susţinut alături de colegii mei şi de deputaţii din USR şi PLUS şi senatorii din USR, tăierea pensiilor speciale, am reuşit să tăiem în Parlament. Inclusiv domnul Coarnă a votat, era membru în Parlament.

După care Avocatul Poporului şi cei din CCR au reuşit să anuleze tăierea pensiilor speciale. A venit momentul în care s-au impozitat pensiile speciale cu până la 85 la sută. Din nou Avocatul Poporului şi CCR au reuşit să anuleze acest demers. Deci simplu, dacă se doreşte, ele se vor tăia. Dacă nu se doreşte, ele nu se vor tăia şi atunci la vot românii pot să sancţioneze deputaţii şi senatorii”, a declarat Rareş Bogdan.

Bogdan a adăugat că este mult dublu limbaj şi ipocrizie în politica din România.

”Cred că e foarte mult dublu limbaj şi foarte multă ipocrizie în politica românească, indiferent de politica românească. Pentru că oamenii care vin din afara politicii, sunt cel puţin trei oameni care au venit din afară, vin cu bună credinţă să rezolve problemele ţării. Problema e că politicienii vechi, crocodilii politicii româneşti, reuşesc să vină cu tot felul de tertipuri şi să facă balet. Se folosesc de oameni ca mine, de alţi oameni, după care să facă ceea ce ştiu ei mai bine, să ţină România în întuneric, simplu”, a declarat Rareş Bogdan, conform news.ro

Citește și:

articolul original.

Viitorul Pandurii a provocat prima înfrângere Șelimbărului, liderul Ligii 2 în acel moment! Florin Stîngă: ”Am obținut o victorie importantă”

3 September 2022 at 14:43

Învinsă etapa trecută de Unirea Constanța (scor 1-2), Viitorul Pandurii Târgu Jiu a izbutit să învingă CS Comunal Șelimbăr, echipă care se afla pe primul loc înaintea rundei a 5-a, pentru a treia rundă consecutiv.

Cu 1-0 s-au impus gorjenii antrenați de Florin Stîngă, după ce au reușit să deschidă rapid scorul pe stadionul Municipal.

Viitorul Pandurii a învins liderul Ligii 3 din ultimele trei etape, CS Comunal Șelimbăr

Sibienii păreau că vor continua seria pozitivă, după începutul partidei de la Târgu Jiu, când Jordan Gele a avut două șanse bune de a deschide scorul, în minutele 2 și 3. Scorul l-au deschis însă gorjenii, prin Alin Țegle, cu o lovitură de cap, în minutul 9, după cornerul executat de Florin Răsdan, de pe partea dreaptă de atac.

Până la finalul partidei nu s-a mai marcat, deși ocazii de gol au mai existat. Portarul Marius Opric a mai avut intervenții salvatoare la șuturile lui Ciocâlteu (32), Manole (39) și Gele (75), iar, de partea cealaltă, Dulca (42), Dodoi (66), Țegle (82) și Dragu (89) puteau majora avantajul.

S-a încheiat 1-0, iar Viitorul Pandurii a bifat cea de-a doua victorie, după cea cu Dinamo (2-0), din urmă cu două etape. În schimb, CS Comunal Șelimbăr a suferit prima înfrângere în acest sezon și a pierdut primul loc din clasamentul Ligii 2.

Florin Stîngă a învins liderul, dar vrea și mai mult: ”Trebuie să fim mai echilibrați”

Etapa viitoare, Viitorul Pandurii va juca în deplasare cu Politehnica Timișoara, iar antrenorul Florin Stîngă așteaptă un joc mai bun din partea elevilor săi, pentru a se întoarce cu un rezutat pozitiv.

”Cred că am avut o repriză foarte bună, mai puteam marca, iar în partea secundă, probabil și din cauza faptului că ne doream foarte mult să câstigăm, iar acest stres și-a spus cuvântul asupra jocului, am suferit, dar în final am obținut o victorie importantă. Avem oscilații în rezultate, dar sper să fi învățat din înfrângerile cu Dumbrăvița și Unirea Constanța. Trebuie să fim mai echilibrați, să ne pregătim în continuare foarte bine și cred ca ne lipsește un pic și încrederea. Trebuie să gestionăm foarte bine săptămâna care vine și să practicăm un joc mult mai bun la Timișoara, pentru a obține punct sau puncte”, a declarat Florin Stîngă după succesul la limită cu Șelimbăr.

După 5 etape, Viitorul Pandurii are 6 puncte acumulate și se află pe locul 11, cu golaveraj 4-5. Următorul meci, din runda a 6-a, este programat deocamdată pentru sâmbătă, de la ora 11:00.

Foto: Justinel Stăvaru / Mediafax Foto

articolul original.
❌