ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Ieri — 31 January 2023Ultimele Stiri

CNAS: Noutați privind Legea sănătății și concediile și indemnizațiile medicale

31 January 2023 at 12:03

Vaccinurile vor putea fi cumpărate din farmacie doar cu prescripție medicală, iar asigurații care au mai multe locuri de muncă vor primi concediu medical de la fiecare dintre angajatori. Pentru ca unele dintre noutăți să poată fi aplicate sunt însă necesare modificări ale legislației secundare.

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, o Ordonanță prin care au fost aduse modificări și completări la Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, a Ordonanței de Urgență nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate și a Ordonanței de Urgență nr. 77/2011, privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, transmite CNAS, printr-un comunicat.

Principalele modificări aduse legii sănătății vizează:

* Reglementarea modalității de asigurare a medicamentelor imunologice (agenţi folosiţi pentru producerea imunităţii active, precum unele vaccinuri), altele decât cele incluse în programele de sănătate publică finanțate de Ministerul Sănătății sau care se administrează altor segmente populaționale. Acestea vor fi incluse în lista medicamentelor compensate de care beneficiază asigurații. Contravaloarea acestor medicamente va fi suportată de la bugetul de stat, prin transferuri către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, prin intermediul Ministerului Sănătății. Costul serviciului medical de administrare va fi suportat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății alocat programelor naționale de sănătate publică;

* Acordarea serviciilor medicale spitalicești, de recuperare, de îngrijiri medicale și paliative la domiciliu, a consultațiilor de urgenţă la domiciliu, a transportului sanitar neasistat poate fi efectuată și de furnizorii autorizați înscriși în procesul de acreditare;

* Precizarea serviciilor de prevenție și depistare precoce a bolilor de care beneficiază asigurații;

* Introducerea obligației furnizorilor de servicii conexe actului medical (psihologice, logopedice, kinetoterapeutice) de a utiliza cardul național de sănătate în procesul de acordare a serviciilor respective decontate de CNAS, cu excepția serviciilor furnizate la distanţă, conform prevederilor legale în vigoare;

* Completarea informațiilor incluse în modulul „Sumar de urgență” din Dosarul Electronic de Sănătate al pacientului, în sensul că acesta cuprinde informații referitoare la diagnostice, proceduri, investigații, tratamente și medicația eliberată, aferente ultimelor 6 luni;

* Elaborarea, avizarea și aprobarea viitorului Contract-cadru, precum și a normelor de aplicare ale acestuia, până la data de 30 iunie 2023;

* Autorizarea Ministerului Finanțelor de a introduce în bugetul FNUASS, pe măsura încasării, a sumelor provenite din protocoale încheiate de CNAS cu deținătorii de autorizații de punere pe piață a medicamentelor sau cu reprezentanții legali ai acestora, precum și a sumelor provenite din angajamentele obligatorii asumate de deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor.

Principalele modificări din legislația specifică concediilor și indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate sunt:

Pentru persoana asigurată care desfășoară activitatea la mai mulți angajatori și care este asigurată la fiecare dintre aceștia pentru concedii şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, stagiul de asigurare este de 6 luni realizate la fiecare angajator, iar indemnizațiile se calculează și se plătesc, după caz, de fiecare angajator. Baza de calcul pentru fiecare indemnizație o constituie numai venitul obținut pe fiecare loc de realizare;

Pentru persoanele asigurate care sunt cadre didactice și își desfășoară activitatea la mai mulți angajatori pentru completarea normei didactice, perioadele de stagiu de asigurare realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical se utilizează de către toți angajatorii, iar indemnizațiile se calculează și se plătesc de fiecare angajator, numai pentru venitul realizat de asigurat la respectivul angajator;

Perioadele de asigurare, realizate în temeiul legislației unui stat cu care România a încheiat acorduri, înțelegeri, convenții sau protocoale internaționale cu prevederi în domeniul sănătății, se asimilează stagiului de cotizare necesar pentru a beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate;

Cetățenii străini sau apatrizii aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, beneficiază de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate ca şi asiguraţii români, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.

Principala modificare referitoare la stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății este redefinirea sintagmei „reprezentant legal al deținătorului de autorizație de punere pe piață a medicamentelor”, în sensul că acest reprezentant nu va mai avea obligația de a fi persoană juridică română, precizează CNAS, care menționează că „unele din aceste noutăți necesită modificări corespunzătoare ale legislației secundare, pentru a fi aplicate”.


articolul original.

Marcel Ciolacu, despre taxa de solidaritate: ‘Într-un mediu concurențial, corect este ca legislația să fie uniformă pentru toată lumea’

31 January 2023 at 06:30
image

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat despre taxa de solidaritate pentru companiile mari, că într-un mediu concurenţial este corect ca legislaţia să fie uniformă pentru toată lumea.

Ceea ce plăteşte capitalul românesc, respectiv 1%, este o regulă corectă pentru toată lumea. Într-un mediu concurenţial, corect este ca legislaţia să fie uniformă pentru toată lumea. Dacă toate companiile cu capital românesc plătesc minimum 1% din cifra de afaceri, atunci mergem cu 1% pentru toată lumea„, a spus Ciolacu.

Pe de altă parte, liderul social-democraţilor susţine că nu sunt propuneri de modificări de taxe.

„Nu avem o propunere de modificări de taxe. Întâi statul român să îşi facă datoria, să facă digitalizarea ANAF-ului şi pe urmă, după ce avem toate elementele, toate cifrele şi unde nu este concordanţă, atunci intervine statul. Eu în acest moment, Marcel Ciolacu, n-am aceste informaţii, am informaţiile în ceea ce priveşte impozitul pe profit şi cum încercăm să optimizăm fiscal. Cred că perioada optimizării fiscale a luat sfârşit. Marcel Ciolacu şi PSD-ul nu măreşte nicio taxă„, a afirmat Ciolacu într-o conferinţă de presă.

Referindu-se la scăderea TVA-ului la alimentele de bază, acesta a arătat că măsura trebuie gândită la pachet cu altele pentru a fi eficientă.

Scăderea TVA-ului s-a mai făcut la alimentele de bază, neluându-se şi alte măsuri sau negândită în ansamblul său această măsură şi după o lună de zile ne-am trezit că acea scădere de TVA a revenit. De fapt lupta este cu inflaţia. O componentă importantă în acest moment din inflaţie o reprezintă scumpirile la produsele alimentare. (…) Repet, este un întreg pachet ca să fie sustenabil, nu ceva emoţional şi noi să ne lăudăm că am coborât TVA-ul şi am ieftinit, iar peste o lună preţurile să fie aceleaşi„, a explicat preşedintele PSD, conform agerpres.ro.

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Augustin Zegrean, despre privatizarea Petrom: ‘Vă pot spune ce spune Constituția. Poate fi atacată legea. Legea care a fost adoptată nu este în regulă’

27 January 2023 at 18:45
image

Augustin Zegrean, fost preşedinte CCR, a explicat cum poate fi atacată legea care a dus la privatizarea Petrom.

Contactul de privatizare al Petrom ar fi fost adoptat de Guvern în mod ilegal, susține Realitatea Plus. Astfel, potrivit sursei citate, în 8 iulie 2004, Guvernul de la acea vreme adopta hotărârea prin care s-a făcut privatizarea Petrom, iar avizul Consiliului Legislativ ar fi fost emis abia după 4 zile, deși, conform legii, acesta ar fi trebuit dat înainte de a primi aprobarea Guvernului. Specialiștii în legislație spun că aceasta poate fi o portiță de a ataca în instanță această hotărâre, mai ales că există precedente prin care mai multe legi au picat pentru că le lipsea acest aviz.

Mai mult, potrivit sursei citate, când legea privatizării Petrom a fost votată în Parlament, operațiunea ar fi decurs fără cvorum în Senat, un senator afirmând că au fost mai puțin de 50% plus 1 dintre parlamentarii.

Augustin Zegrean: Poate fi atacată legea

În acest context, Augustin Zegrean, fost preşedinte CCR, a fost întrebat dacă, potrivit legii, lipsa avizului Consiliului Legislativ la momentul adoptării legii poate fi un motiv pentru a anula contractul privatizării Petrom.

„Este greu de spus, a trecut mult timp de atunci și interesele sunt prea multe. Eu vă pot spune ce spune Constituția. Curtea Constituțională a mai fost sesizată cu situații din astea că au fost adoptate legi fără avize și decizia Curții a fost că obligativitatea este de a solicita, nu de a aștepta avizul, pentru că, de multe ori, instituțiile care emit aceste avize, spre exemplu Consiliul Economic-Social, o vreme nu a funcționat. Ar fi ținut lumea în loc și Curtea a spus că este obligat să îl solicite, nu este obligat să țină seama de el. În nicio situație, spre exemplu Parlamentul nu este obligat să țină seama de aviz, este decizia lui și, din câte știu eu, această privatizare a fost aprobată prin lege, deci astăzi să spui că au adoptat legea fără să aibă avizul este cam târziu.

Dar nu asta este problema, problema este, și eu mă întreb de când se tot vorbește despre asta, cum s-a putut vinde petrolul pentru că în Constituție, Art.136 spune că bunurile din domeniul public al statului sau al unităților administrativ teritoriale, nu pot fi vândute, deci resursele naturale, resursele solului nu pot fi vândute. E ca și cum ar fi vândut o parte din mare” a spus judecătorul.

Întrebat dacă contractul privatizării Petrom poate fi atacat pentru a fi declarat nul, Augustin Zegrean a răspuns:

„Poate fi atacată legea. Legea care a fost adoptată nu este în regulă. La Curtea Constituțională legile pe controlul ulterior pot fi atacate oricând. Problema este în ce împrejurare și cine poate să o atace. Deci dacă ar exista un proces prin care să se ceară anularea contractului în acel proces s-ar putea invoca neconstituționalitatea legii prin care s-a aprobat această situație. Faptul că s-a vândut ce nu era voie să se vândă, asta e marea problemă”, conform dcnews.ro

articolul original.

Noile modificări aduse legislației din România pentru simplificarea construcției de parcuri fotovoltaice

27 January 2023 at 13:47
image

Societatea Românească de Avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații

Societatea Românească de Avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații a oferit asistență juridică de cea mai înaltă calitate unei renumite companii din Israel din domeniul activităților recreative și distractive, în vederea elaborării unui draft de contract de muncă în România. Asistența Societății de avocatură a constat, printre altele, în redactarea unui contract de muncă în România, conform noilor modificări aduse legislației muncii din România prin Ordinul nr. 2171/2022, echipa formată din avocați specializați în drept civil și încheierea contractelor de muncă în România urmărind stabilirea condițiilor în care viitorul salariat din România se obligă să își desfășoare activitatea în favoarea angajatorului, în schimbul plății drepturilor salariale specificate. Societatea Românească de Avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații recomandă apelarea la un avocat specializat în drept civil și încheierea contractelor de muncă, care vă poate asista în vederea redactării unui draft de contract de muncă, având în vedere faptul că, odată cu noile modificări aduse legislației muncii în România prin Ordinul nr. 2171/2022, au fost introduse noi elemente obligatorii ce trebuie cuprinse în contractul individual de muncă în România, nerespectarea acestora atrăgând cu sine consecințe importante pe planul înregistrării contractului individual de muncă în România .

Consultanța juridică a Societății Românești de Avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații a constat în redactarea contractului de muncă în România, în conformitate cu modificările aduse legislației muncii în România pr in Ordinul nr. 2171/2022, în principal, având în vedere următoarele aspecte juridice: obligațiile părților din contractul de muncă în România, criteriile de evaluare utilizate de angajator pentru evaluarea activității profesionale a salariatului, drepturile salariale precum și, în genere, drepturile salariatului.

Echipa formată din avocați specializați în drept civil și încheierea contractelor de dreptul muncii în România a redactat conținutul contractul de muncă în România, oferind consultanță juridică de cea mai înaltă calitate în considerarea interesului clientului, inovativ în cadrul speței fiind, cu titlu de exemplu, includerea clauzelor pentru concediu și absența de la muncă, care prevăd dreptul salariatului de a absența de la locul de muncă în situaţii neprevăzute, determinate de o situaţie de urgenţă familială cauzată de boală sau de accident, fie componența drepturilor salariale, în funcție de performanțe.

Societatea Românească de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații recomandă apelarea la un avocat specializat în drept civil și încheierea contractelor de dreptul muncii în România, care vă poate oferi consultanță și asistență juridică în redactarea unui draft de contract de muncă în România, fiind primordială respectarea modificărilor aduse legislației muncii în România prin Ordinul nr. 2171/2022 precum și a drepturilor salariatului.

articolul original.

Raportul Grupului de State împotriva Corupției (GRECO) laudă România

25 January 2023 at 20:08
image

România a realizat un progres semnificativ anul trecut, iar actualul nivel de conformitate al României nu mai este nesatisfăcător, așa cum era în 2021. Per total, 10/18 recomandări cu privire la prevenirea corupției membrilor Parlamentului, procurorilor și judecătorilor au fost apreciate ca implementate satisfăcător sau tratate de o manieră satisfăcătoare.

Concluzia generală a fost aceea că actualul nivel de conformitate nu mai este global nesatisfăcător, cum era în 2021, deoarece România a implementat satisfăcător sau a tratat într-o manieră satisfăcătoare 7 din 13 recomandări cuprinse în raportul de evaluare, aferent rundei a patra, și 3 din 5 recomandări din Raportul follow-up la Raportul ad-hoc (Regula 34), se arată într-un comunicat al Ministerului Justiției.

Legislație nouă, pentru independența judecătorilor și procurorilor

GRECO subliniază faptul că adoptarea în Senat, la 17 octombrie 2022, a noii Legi privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a noii Legi privind organizarea judiciară şi a noii Legi privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi promulgarea lor în noiembrie anul trecut, reprezintă paşi importanţi, care trebuie să fie urmaţi de măsuri de implementare.

De asemenea, GRECO a remarcat că s-au depus eforturi pentru creşterea rolului Consiliului Superior al Magistraturii şi al Inspecţiei Judiciare, asta ca răspuns la riscurile de integritate a judecătorilor şi procurorilor prin, inter alia, formare şi acces la informaţii. Eforturi au mai fost făcute și pentru stabilirea noii legislaţii care să le asigure independenţa procurorilor și judecătorilor, se mai arată în comunicatul Ministerului Justiției.

Proceduri și criterii transparente

Față de 2021, când Recomandarea xiii, adică procedura de numire şi revocare a procurorilor în/din funcţii de conducere, cu excepţia procurorului general, a fost apreciată ca fiind neimplementată, în decembrie, anul trecut, aceasta a fost calificată ca parţial implementată. GRECO a recunoscut că procedura de numire a fost făcută mai transparent şi că au fost stabilite criterii pentru numirea şi revocarea procurorilor în/din funcţiile cele mai înalte din parchet, precizează aceeși sursă.

Al treilea Raport Interimar de Conformitate din cadrul rundei a patra de evaluare privind România, care include Raportul de follow-up la Raportul ad-hoc privind România, a fost adoptat de GRECO la cea de-a 92-a Reuniune Plenară, organizată în perioada 28 nov.-2 dec. 2022 și publicat, astăzi, 25 ianuarie 2023.

Următorul raport referitor la măsurile luate de România pentru implementarea recomandărilor rămase în lucru va fi transmis GRECO până la 31 decembrie 2023.

articolul original.

CMR condamnă condiționarea actului medical de plata informală

21 January 2023 at 12:34

Președintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Daniel Coriu transmite că orice condiţionare a actului medical de plata informală este o practică inacceptabilă, pe care organizația profesională o condamnă cu fermitate.

Medicii au, în acest moment, salarii „mari şi nu există niciun motiv pentru ca ei să accepte plăţile informale”, atrage atenția prof. univ. dr. Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), care în contextul anchetei în care este implicată șefa secției Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, arestată preventiv, pentru 30 de zile, pentru luare de mită în formă continuată.

Procurorii susțin, în materialul probator, că doctorița ar fi pretins și primit, în perioada aprilie 2022 – 19.01.2023, în mod repetat, diferite sume de bani (între 50 de lei și 50 de euro) sau alte bunuri (miere de albine, cașcaval, cafea, bomboane de ciocolată, brânză etc.) de la 64 de persoane, pacienți sau aparținătorii acestora.

Prof. dr. Daniel Coriu

Susţinând că orice demers juridic trebuie să se realizeze potrivit procedurilor şi legilor în vigoare, pentru o clarificare a situaţiei, sub toate aspectele ei, CMR consideră că orice „condiţionare a actului medical de plata informală este o practică inacceptabilă, pe care Colegiul Medicilor din România o condamnă cu fermitate. Trebuie să subliniez faptul că, în acest moment, medicii au salarii mari şi nu există niciun motiv pentru ca ei să accepte plăţile informale”, subliniază prof. Daniel Coriu, într-un comunicat remis presei.

Potrivit președintelui CMR, este prin plata informală se „aruncă o lumină nefavorabilă” asupra actului medical, care este „ceva nobil, un ajutor oferit unui om în suferinţă”, iar Colegiul Medicilor din România „promovează o relaţie corectă medic – pacient, bazată pe încredere şi respect reciproc”.

În acest context, conducerea CMR reiterează faptul că organizația profesională susține și promovează „toleranţă zero faţă de orice act de corupţie, în orice formă a sa, fie că discutăm despre sume de bani, bunuri sau alte beneficii, în formă continuată sau unică, la solicitarea furnizorului de servicii medicale sau la iniţiativa pacientului”, acesta fiind modul în care se raportează la situaţii de tipul celor descrise în comunicarea oficială a organelor de anchetă şi instituţiilor abilitate să demareze şi să deruleze astfel de acţiuni – fără a se pronunţa însă asupra vinovăţiei inculpatului, aşa cum este acesta menţionat în comunicatul public.

Pe de altă parte, CMR arată că eurobarometrul publicat în vara anului trecut indică faptul că plata informală există şi este oferită de pacienţi”, fie ca recunoștință, fie pentru că  doreşte mai multă atenţie din partea medicului, vrea să fie sigur că medicul va face totul pentru sănătatea sa.

CMR menționează că se poate accepta faptul că un pacient îşi poate manifesta recunoştinţa faţă de medicul său care l-a îngrijit sau i-a salvat viaţa, dar această recunoştinţă „trebuie limitată la ceva simbolic” și în niciun caz la plăți informale. Pe de altă parte, în contextul în care „aceste manifestări de recunoştinţă – ciocolată, cafea, miere etc. – pot fi considerate probe pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată”, CMR roagă pacienţii „să renunţe la această practică, pentru a evita expunerea medicului la aceste riscuri”, subliniind că aceste „atenții” nu îi conferă vreo garanție privind modul în care medicul se va ocupa de sănătatea sa.

În cazul în care nu este mulțumit de prestația medicului, pacientul este sfătuit „să ceară o altă opinie şi avem o multitudine de alternative, nu există monopol. Un medic bun este un medic care acordă maximă atenţie pacientului său. Dacă pacientul simte că nu are această atenţie, pe care o merită, trebuie să schimbe medicul, nu să ofere plăţi informale”, se subliniază în comunicatul CMR.

Alexandru Rafila

Și ministrul Sănătății a transmis că are „toleranță zero” față de medicii care primesc mită sau alte foloase necuvenite de la pacienți și este de părere că această mentalitate prin care pacientul îşi arată recunoştinţa faţă de medic se schimbă odată cu noile generaţii.

Faptul că, în anul 2019, s-a mărit consistent venitul personalului medical, în special al medicilor, ar trebui să constitue element stimulativ ca să evităm astfel de situaţii. Avem toleranţă zero pentru luare de mită, pentru că despre asta discutăm. Condiţionarea actului medical, mai ales pentru pacineţii cu boli deosebit de serioase, cum sunt paccineţii oncologici, mie mi se pare greu de înţeles ca şi mecanism de gândire şi mecanism comportamental. Nu putem să acceptăm acest lucru”, a declarat prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

Ministrul Sănătății consideră, însă, că este „foarte importantă” și poziţia managementului fiecărei unităţi sanitare față de astfel de cazuri și crede că „avem mult de lucrat în această zonă”, considerând că problema este complexă și „ţine mai degrabă de o anumită obişnuinţă de care oamenii nu se pot detaşa”, atât în cazul medicilor cât și al pacienților având de a face cu o sutuație „la fel ca un drog la care nu poţi să renunţi”.

Este însă convins că situația se va schimba „pe măsură ce se schimbă şi generaţiile. Văd mentalitatea la generaţiile tinere, este alta, nu mai acceptă acest tip de comportament, este un lucru bun, poate să ducă la un mai bun acces la serviciile de sănătate, pe de altă parte cred că putem să discutăm şi de o zonă de civilizaţie la care ne dorim să ajungem, care exclude astfel de practici”, a adăugat Alexandru Rafila.


articolul original.

Vești pentru milioane de români! Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț despre mărirea pensiilor și vârsta de pensionare

22 January 2023 at 20:45
image

„Noi avem o convenție cu teme stabilite cu compania de poștă privind achitarea acestor pensii. Noi mai avem și pensiile prin cont bancar. Toate pensiile au fost achitate pe ianuarie, majorate cu valoarea actuală a punctului de pensie. Pe langă acea majorare, cei care au pensii până în 3.000 lei au primit prima tranșă din acel ajutor financiar, cealaltă tranșă în octombrie. S-a primit si acel ajutor financiar, evidențiat distinct pe talon”, a explicat președintele Casei de Pensii la România TV.

Cei cu pensii de peste 4.000 de lei care au plătit contribuții la sănătate își vor recupera banii.

„Decizia 650 a fost publicată pe 28 decembrie, în acel moment deja taloanele erau tipărite și au mers către poștă pentru a le distribui. În această perioadă noi deja tipărim taloanele pentru februarie. Începand cu februarie toți cu peste 4.000 lei nu li se va mai opri CASS. Se specifică clar pe talon, la restanțe vor primi CASS pe cele 4 zile din decembrie și ianuarie”, spune Daniel Baciu.

Președintele Casei de Pensii a explicat cum este gestionată situația în cazul voucherelor pentru energie.

„Actul normativ e gestionat de Ministerul Fondurilor Europene și vreau să spun că beneficiarii pensionari sunt doar o parte din numărul total care primesc acest ajutor. Noi colaborăm cu Ministerul Fondurilor Europene, asigurăm suportul necesar. La ghișeele noastre din teritoriu oferim informații dacă sunt eligibili pentru acest ajutor de caldură. Undeva la trimestrul 1 până la 31 martie va trebui să avem actul normativ care vizeaza sistemul public de pensii.

Se lucrează împreună cu colegii de la CNPP la acest act normativ astfel încat să putem îndeplini jalonul. Formula e parte din actul normativ, nu avem clar definitivată acea formulă. Suntem în grafic astfel încat până la 31 martie să definitivăm toată legea care legiferează sistemul public de pensii”, a adăugat Daniel Baciu.

În ceea ce privește vârsta de pensionare, Baciu nu a putut da o explicație concretă cu privire la eventualele schimbări.

„E prematur să fac aceste precizări. La bărbați 65 ani, femeile au grafic de eșalonare până în 2030 până la vârsta de 63 de ani. Nu pot acum să spun exact ce se va întampla, care e forma finală pentru că va trebui să purtăm discuții cu sindicatele, organizațiile de pensionari.

Foarte important dialogul pe care trebuie sa il avem astfel încat legea pensiilor să țină cont și de punctul de vedere al acestor organizații. Este prevazută în Legea 127 această evaluare. E un proces premergător recalculării care va fi prevăzut în noul act normativ. Colegii mei lucrează, avem dialog permanent pentru recalcularea care se face în teritoriu. Am avut și acea prelungire de personal, astfel încat până la 1 septembrie să terminăm evaluare și în baza actului normativ să putem face recalcularea.

OUG 163/2020 a schimbat paradigma cumpărarii vechimii retroactive. Perioada e de 6 ani. Ca noutate față de vechiul act normativ putem cumpăra vechime în perioada unde am avut goluri, de când ne-am dobândit capacitatea de muncă de la 18 ani până la vârsta standard de pensionare pentru a ne completa atât stagiul minim sau complet pentru a obține un drept de pensie de limită de vârstă. 

Daca luăm ultimii 5 ani e posibil să fi avut în acea perioadă stagiu de cotizare și nu ajută foarte mult, am dat posibilitatea ca acolo unde există goluri în activitate să poata cumpăra vechime retroactivă”, a transmis șeful CNPP.

Acesta a explicat și care sunt pașii pe care o persoană trebuie să îi parcurgă pentru a completa stagiul minim sau complet pentru a obține dreptul la pensie: „Să se adreseze casei teritoriale de pensii, se încheie contract asigurare sociala, se agrează salariul la care se achită contribuția. Se pleacă de la salariul minim, începand de la 1 ianuarie e de 3.000 de lei”.

Vezi și:

Mare atenție, șoferi! Se vor da amenzi usturătoare: Câți bani vor scoate din buzunare cei care fac această greșeală banală

Președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a făcut anunțul momentului! Cresc pensiile cu 10% pentru acești români

Anunț uriaș pentru pensionari! Ministrul Muncii, Marius Budăi, despre o nouă majorare a pensiilor: ‘Să vedem în ce perioadă de timp România își va permite să suporte acest impact bugetar’

articolul original.

Fost ministru de Finanțe, despre scandalul OMV Petrom: ‘DNA are aici o foarte simplă activitate de făcut, să pună totul în pagină, să se documenteze și va ieși la iveală faptul că s-a acționat împotriva intereselor acestui stat’

21 January 2023 at 08:52
image

Eugen Teodorovici, fost ministru de Finanțe, a declarat despre subiectul Ordonanței 186/2022 că este de competența DNA, deoarece „s-a acționat vădit  împotriva intereselor României.”

În primul rând, faptul că ministrul de Finanțe a solicitat Comisiei Europene o verificare față de regulamentul aprobat de Consiliu în 3 septembrie 2022 – care impune acea suprataxare a profitului unui companii care activează în anumite zone ale economiei – cu cele cinci activități CAEN. Întrebarea se pune de ce nu s-a făcut această consultare înainte de aprobarea regulamentului respectiv.

În septembrie, avem un alt element important – vizita domnului Popescu Virgil la Viena, după câteva zile fiind la Bruxelles ședința Consiliului de miniștri ai Energiei, care au aprobat acest regulament, cu aceste procente și limite de 75%, minimum din cifra de afaceri pe aceste cinci activități.

Domnul Popescu nu avea voie să pună pe masa de discuții între miniștrii Energiei decât o poziție oficială pe care România o avea coerentă, după ce s-ar fi consultat toate ministerele de resort, în special Ministerul de Finanțe, care știe clar ce face fiecare firmă în România pe fiecare activitate în parte.

Se pare că acest lucru fie nu s-a făcut, fie s-a făcut prost în mod voit, pentru ca acel procent de 75% să fie impus prin regulament și prin care procent să nu prindem nicio companie cu suprataxa în România. Adică, a existat, din prealabil, o acțiune vădit împotriva interesului României. Ordonanța în sine, atunci când ea s-a făcut, s-a făcut de către Ministerul de Finanțe – care a fost inițiator -, moment în care Ministerul trebuia să se trezească și să aducă datele necesare pentru ca Ordonanța să nu iasă în forma în care a ieșit.

Mai mult, Ordonanța nu a fost semnată de cei doi miniștri, dacă verificați, a fost semnată de secretarii de stat coordonatori din cele două ministere. Miniștrii de resort Popescu și Câciu vor încerca să modifice această ordonanță în Parlament, bazându-se sau plecând de la ce va răspunde Comisia Europeană.

Repet, aici DNA are aici o foarte simplă activitate de făcut, să pună totul în pagină, să se documenteze și va ieși la iveală faptul că s-a acționat împotriva intereselor acestui stat”,a spus Eugen Teodorovici, conform gândul .ro.

articolul original.

CMR a reluat seria dezbaterilor publice despre malpraxis

19 January 2023 at 08:43

Legislația actuală impune clarificarea condițiilor în care medicul poate răspunde profesional, civil și penal, în acord cu legislația europeană și internațională – este concluzia dezbaterilor lansate de Colegiul Medicilor din România pe tema gestionării greșelilor medicale.

Dezbatere CMR (Foto: monitoruldecluj.ro)

Colegiul Medicilor din România (CMR) a reluat seria dezbaterilor publice pe tema gestionării greșelilor medicale în România. Primul eveniment organizat pe această temă, în acest an, a avut loc la Cluj-Napoca, miercuri, 18 ianuarie, în Amfiteatrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”. Participanții au luat în discuție problematica răspunderii penale a medicului pentru greșeli medicale, cea mai severă formă de răspundere juridică, pe lângă răspunderea civilă (plata despăgubirilor către pacient) și cea disciplinară (sancțiuni care pot merge până la interdicția exercitării profesiei), se arată într-un comunicat remis de CMR.

Greșeala este inerentă practicii medicale, în condițiile unor sisteme medicale din ce în ce mai complexe, în care medicul este doar o mică parte dintr-un întreg angrenaj. Organisme internaționale precum OMS consideră că factorii ce țin de sistem – resursele umane limitate, nivelul crescut de oboseală a personalului medical, echiparea necorespunzătoare a unităților sanitare, circuitele necorespunzătoare din unitățile sanitare, absența unor protocoale clare de îngrijire medicală etc. – sunt principalii responsabili de apariția greșelilor medicale și recomandă, între altele, învățarea din greșeli printr-o abordare nepunitivă”, a afirmat, la Cluj, prof. univ. dr. Daniel Coriu, președintele CMR.

Daniel Coriu (Foto: monitoruldecluj.ro)

Președintele CMR a subliniat că, spre deosebire de alte țări europene, unde există mecanisme eficiente de mediere și despăgubire rapidă a pacienților, astfel încât există foarte puține procese penale intentate medicilor pentru neglijență extremă, încălcarea cu bună știință a unor standarde de bună practică etc. – în general greșeli foarte grave sau cu intenție -, în România, acțiunile intentate de pacienți în direcția răspunderii penale sunt mult mai frecvente.

Din păcate, această situație aduce cu sine numeroase consecințe negative asupra actului medical, exodul medicilor, practicarea pe scara largă a medicinei defensive, cu scăderea calității tratamentului pacienților cu risc înalt, creșterea costurilor medicale prin teste și consultații care nu sunt neapărat necesare, întârzierea actului medical, timp prețios pierdut. Medicii ajung să ia anumite decizii medicale pentru a preveni eventuale conflicte litigioase. Este, prin urmare, necesară o schimbare în sistemul de gestionare a greșelilor medicale din România, prin introducerea unor mecanisme care să încurajeze recunoașterea greșelii și învățarea din greșeli, dar și la nivel de reglementare”, a atras atenția prof. dr. Daniel Coriu.

Andrei Nanu (Foto: monitoruldecluj.ro)

În exercitarea practicii medicale, în care „obiectul de activitate” este corpul uman, medicul este mai expus decât orice alt profesionist la acuzații de vătămare a integrității corporale, a subliniat Andrei Nanu, șeful Disciplinei „Elemente juridice medicale și malpraxis” de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, prezent la dezbatere.

Atitudinea de severitate a practicii judiciare este justificată în anumite situații. Pentru o practică judiciară coerentă, este însă necesar să se clarifice condițiile în care medicul poate răspunde inclusiv penal. În practica judiciară internațională este făcută, de exemplu, distincția dintre o greșeală involuntară și încălcarea conștientă, voluntară a normelor de bună practică medicală de către medic, rezultând forme diferite de răspundere juridică”, a spus dr. Andrei Nanu, citat în comunicatul CMR.

Dezbaterea, moderată de dr. Vlad Mixich, expert în politici de sănătate a reunit experți din domeniul medical și juridic, dar și reprezentanți ai asociațiilor de pacienți.

Prof. Daniel Coriu – Dezbatere Bucuresti

Reamintim că, în noiembrie 2022, Colegiul Medicilor din România a demarat o serie de dezbateri publice prin care sunt aduse în discuție deficiențele sistemului de gestionare a greșelilii medicale în România și se încearcă identificarea unor soluții care „să contribuie la o mai bună aliniere a sistemului medical românesc la practicile internaționale”, precum și la „creșterea calității actului medical și gradului de satisfacție a pacienților”.

În cadrul primei dezbateri, desfășurate la București, participanții au subliniat importanța raportării voluntare și analizei detaliate a greșelilor medicale într-un sistem nepunitiv, pentru a evita repetarea acestora pe viitor și a îmbunătăți calitatea actului medical. Reprezentanții CMR au declarat că „pacientul are un drept incontestabil de a primi, într-un timp rezonabil, compensații financiare în cazul în care o greșeală medicală i-a cauzat o suferință sau un prejudiciu”. În acest sens, sunt necesare modificări legislative care să permită o soluționare mult mai rapidă a dosarelor de răspundere civilă în caz de malpraxis, concomitent cu întărirea mecanismelor de răspundere disciplinară, astfel încât, în cazul greșelilor grave sau repetate, să intervină ridicarea dreptului de practică a medicului, pentru a proteja alți pacienți.

Dezbatere CMR – Timisoara

În scopul eficientizării mecanismului de răspundere civilă, reprezentanții Colegiului Medicilor au propus, în cadrul dezbaterii de la Timișoara, înființarea unui corp al experților medicali care să realizeze expertiza judiciară. Spre deosebire de alte domenii unde expertiza judiciară este realizată de experți independenți acreditați, cea în domeniul malpraxisului este realizată acum de serviciile de medicină legală la nivel teritorial și, respectiv, Institutul Național de Medicină Legală.

Sistemul actual nu funcționează și există întârzieri care pot ajunge de la câteva luni la câțiva ani. În plus, practica CEDO a arătat că sistemul actual nu asigură independența expertizei judiciare în cauzele de malpraxis, sistemul de medicină legală fiind direct subordonat autorităților din domeniul sănătății”, au concluzionat participanții la dezbatere.

Tocmai de aceea, Colegiul Medicilor din România vrea ca în urma acestor dezbateri să formuleze o serie de propuneri care să reprezinte un punct de plecare pentru schimbarea legislației și îmbunătățirea sistemului medical românesc, în acord cu practicile internaționale în domeniu.

Dezbatere CMR – Tg. Mures

Îmbunătățirea sistemului polițelor de asigurare pentru medici în caz de malpraxis, astfel încât plata despăgubirilor materiale și morale pentru pacienții care au suferit prejudicii să fie preluată în mod real și efectiv de asigurători în temeiul poliței de malpraxis, a fost o altă propunere discutată în cadrul dezbaterilor, la Târgu Mureș.

În opinia reprezentanților CMR, „polița pentru malpraxis ar trebui să fie similară polițelor RCA, astfel încât asigurătorul să fie obligatoriu alături de medic în fața instanței civile, iar polița să acopere cu adevărat riscul în caz de malpraxis”. O astfel de schimbare ar putea duce la o eventuală creștere a primelor de asigurare pentru polițele de malpraxis, dar polița ar asigura o protecție reală medicilor, spre deosebire de situația actuală când se achită sume mici în schimbul cărora medicii nu beneficiază, în mod real, de nicio protecție.

Colegiul Medicilor din România își exprimă speranța ca, prin soluțiile identificate în cadrul evenimentului de la Cluj-Napoca și în cadrul celor care vor urma, „să contribuie la o mai bună aliniere a sistemului medical românesc la practicile internaționale, creșterea calității actului medical și gradului de satisfacție a pacienților”.

Dezbaterile vor continua în luna februarie la Iași și Craiova.


articolul original.

TikTok ar putea fi interzis în UE dacă nu respectă legislaţia europeană

20 January 2023 at 08:55

Compania chineză de social media TikTok ar putea fi interzisă în Uniunea Europeană dacă nu îşi accelerează până în septembrie eforturile de a respecta legislaţia UE privind lupta împotriva dezinformării, a discursurilor bazate pe ură şi a utilizării de date sensibile, a anunţat comisarul european pentru piaţă internă, Thierry Breton, informează Agerpres.

TikTok trebuie îşi adapteze serviciile în funcţie de legea privind serviciile digitale (DSA) cu mult înainte de termenul limită stabilit la 1 septembrie, l-a informat oficialul UE pe directorul companiei chineze, într-un apel video. Legea privind serviciile digitale impune o listă lungă de reguli pentru platforme, în special în materie de luptă împotriva dezinformării, a discursurilor bazate pe ură şi a utilizării de date sensibile, precum şi în privinţa obligaţiilor de transparenţă.

“Nu vom ezita să adoptăm întreaga gamă de sancţiuni pentru a ne proteja cetăţenii, dacă auditurile nu arată respectarea deplină a legislaţiei”, a declarat Breton. TikTok a răspuns că va respecta DSA şi, de asemenea, a subliniat eforturile sale de a respecta întreaga legislaţia UE, inclusiv reglementările GDPR şi Codul de bune practici privind dezinformarea.

“Siguranţa utilizatorilor noştri este extrem de importantă”, a scris într-un mesaj pe Twitter, Caroline Greer, director de politici publice la TikTok, deţinută de conglomeratul tehnologic chinez ByteDance. Presiunile au crescut asupra TikTok, după ce compania a recunoscut luna trecută că unii dintre angajaţii săi au accesat datele de utilizator TikTok a doi jurnalişti, pentru a încerca să identifice sursa informaţiilor dezvăluite de presă.

“Cu cât audienţa are o vârstă mai mică, cu atât este mai mare responsabilitatea. Nu este acceptabil ca în spatele unor dispozitive aparent inofensive şi amuzante, utilizatorii să aibă nevoie doar de câteva secunde pentru a accesa conţinut nociv, care uneori ameninţă viaţa”, a spus Breton. “DSA include sancţiuni descurajatoare, inclusiv interzicerea în UE în cazul unor încălcării repetate severe care ameninţă viaţa sau siguranţa oamenilor”, a adăugat comisarul Brenton.

articolul original.

Politica anti-minorități a lui Volodimir Zelenski aprinde spiritele în Ungaria: ‘Dacă Ucraina vrea să fie o membră a UE, atunci este inacceptabil să hărțuiască sistematic o minoritate etnică și să o priveze de drepturile sale’

20 January 2023 at 06:30
image

Situație tensionată între Ungaria și Ucraina! Un viceministru ungar de externe le-a cerut liderilor locali din raionul Muncaci din vestul Ucrainei să ”înceteze imediat atrocităţile anti-maghiare”, precum ”hărţuirea şi lipsirea minorităţii etnice (ungare) de drepturile sale”.

Dacă Ucraina vrea să fie o membră a Uniunii Europene, atunci este inacceptabil să hărţuiască sistematic o minoritate etnică şi să o priveze de drepturile sale”, a scris pe Facebook secretarul de stat în MAE ungar Tamas Menczer, informează agenţia MTI.

‘Nu înţelegem deloc cum deciziile şi măsurile anti-ungare ajută în Ucraina războiul împotriva Rusiei”, a adăugat el.

Este important de menţionat că ”evenimentele inacceptabile” s-au produs toate în raionul Muncaci şi nu în alte părţi ale regiunii Transcarpatia, a remarcat oficialul ungar, exprimându-şi speranţa că ‘‘nu va trebui să ne confruntăm’‘ cu astfel de măsuri anti-ungare şi în alte locuri.

‘Îndemnăm liderii locali să înceteze imediat atrocităţile anti-ungare”, a continuat în mesajul său secretarul de stat, care le-a cerut liderilor naţionali ucraineni să ”facă toate eforturile, fără întârziere, pentru ca măsurile anti-ungare să fie retrase şi să fie restabilită starea de fapt”.

Ungaria aşteaptă din partea liderilor ucraineni să depună toate eforturile astfel încât, în pofida războiului, stabilitatea în Transcarpatia să fie menţinută, a mai transmis oficialul de la Budapesta.

Potrivit hungarytoday.hu, oficiali locali ucraineni au organizat îndepărtarea din oraşul Muncaci a statuii păsării Turul (un simbol ungar), au fost înlăturate cu sprijinul poliţiei ucrainene drapele de pe sediile administrative în două sate ucrainene cu populaţie majoritar maghiară, au fost şterse inscripţiile în maghiară ale unei şcoli de fotbal finanţată de Ungaria într-unul din acele sate şi directorul unei şcoli maghiare din Muncaci a fost demis, printre alte fapte semnalate de membri ai minorităţii ungare, informează agerpres.ro.

articolul original.

Calculul indemnizaţiei de maternitate s-ar putea modifica

18 January 2023 at 05:00

Indemnizația de maternitate de care vor putea beneficia viitoarele mame care nu realizează venituri sau care au venituri din activități independente și care vor dori să se asigure oțional, ar putea fi plafonată la trei salarii minime brute pe economie, față de 12, cât este în prezent. 

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) transmite că, printr-un proiect de Ordonanță de Guvern publicat în transparență decizională pe website-ul Ministerului Sănătății „se oferă o soluție propunerii CNAS de utilizare a unui raționament just, echitabil și nediscriminatoriu pentru calculul indemnizațiilor de maternitate, menținându-se totodată susținerea politicilor de încurajare a natalității, precum şi aplicarea unitară a măsurilor fiscale”.

Propunerea se referă la persoanele care încheie contracte de asigurări sociale de sănătate cu câteva luni înainte de a naște și are ca scop diminuarea diferențelor uriașe dintre contribuțiile la sănătate pe care le achită acestea și indemnizațiile primite, în comparație cu persoanele salariate care au salariul minim brut pe economie și contribuie, lună de lună, la Fondul Asigurărilor de Sănătate.

CNAS își argumentează propunerea prin faptul că, la ora actuală, s-a ajuns „în situația nefirească în care persoanele care se asigură opţional, inclusiv persoanele fără venituri, în momentul în care află că sunt însărcinate, încep să plătească, doar timp de șase luni, cele două contribuții – cea de asigurări sociale de sănătate la salariul minim și cea pentru concedii medicale la plafonul maxim de 12 salarii minime, după care renunță la contract și la plata contribuției, dar încasează suma de 104.040 lei”.

De la 1 ianuarie 2023, odată cu majorarea salariului minim brut până la 3.000 de lei, s-a ajuns ca plafonul maxim de asigurare să fie de 36.000 de lei, iar potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății, în cele mai multe cazuri, persoanele care încheie astfel de contracte de asigurare cu CAS aleg venitul maxim permis de legislație și stagiul minim de cotizare la Sănătate.

Indemnizația de maternitate se acordă pe durata concediului de maternitate, care este diferit de concediul pentru creșterea copilului, și poate însuma până la 126 de zile calendaristice.

Reprezentanții instituției arată că, în prezent, persoanele care sunt angajate beneficiază de concedii medicale plătite, a căror bază de calcul se determină ca medie a veniturilor lor brute lunare din ultimele 6 luni din care se constituie stagiul de cotizare. Același calcul se utilizează şi pentru persoanele care beneficiază de indemnizaţii de şomaj, potrivit legii. Persoanele fizice care se asigură opțional pentru concedii medicale pot alege să beneficieze de indemnizații pentru care baza de calcul este de până la 3 salarii minime brute, cu excepția concediilor de sarcină și lăuzie, pentru care baza de calcul poate fi de până la 12 salarii minime brute.

O persoană angajată care realiza în anul 2022 venituri egale cu valoarea salariului minim brut pe ţară, respectiv, 2.550 de lei, beneficia asfel de o indemnizaţie brută lunară de 2.168 lei, iar o persoană asigurată opţional la valoarea a 12 salarii minime brute pe tară, respectiv 30.600 lei, beneficia de o indemnizaţie brută lunară de 26.010 lei (suma aferentă celor patru luni de concediu de maternitate fiind în total de 104.040 lei).

„De precizat că sistemul de asigurări sociale de sănătate trebuie să deconteze sumele integrale pentru plata indemnizaţiilor în cazul persoanelor asigurate facultativ, respectiv 26.010 lei lunar, în total 104.040 lei pentru plata acestui concediu”, menționează CNAS.

Potrivit datelor statistice, în perioada 2021 – 2022, la nivelul CNAS, în ceea ce privește persoanele fizice care au încheiat contracte pentru concedii și indemnizații medicale cu casele de asigurări de sănătate, s-a constatat că în perioada 01.01.2021 – 31.12.2021 s-au realizat încasări de 9,18 milioane lei și s-au efectuat plăți de 167,84 milioane lei, iar în perioada 01.01.2022 – 31.08.2022, sumele încasate au fost de 7,12 milioane lei, în timp ce plățile efectuate s-au ridicat la 119,22 milioane lei.

În aceste condiții, propunerea nu face altceva decât să aducă la justa valoare nivelul indemnizațiilor de maternitate, prin raportarea bazei de calcul a acestei indemnizații pentru persoanele fără venituri, sau care realizează venituri din activități independente, la veniturile pentru care se plătește contribuția de asigurări de sănătate și la cele înscrise în declarațiile care vor constitui baza de calcul a concediilor și indemnizațiilor medicale, inclusiv pentru indemnizațiile de maternitate. Astfel, o persoană care se va asigura opțional la 3 salarii minime brute pe țară, poate beneficia de o indemnizație lunară de 7.650 de lei”, își justifică propuenrea, CNAS.

În cazul aprobării noilor reglementări, acestea se vor aplica doar persoanelor fizice fără venituri sau care realizează venituri din activități independente și care vor dori să se asigure oțional, iar reglementările nu vor acționa retroactiv, sublinază reprezentanții CNAS.

Conform statsticilor, aproximativ 10 milioane de români NU plătesc asigurări de sănătate, ceea ce înseamnă mai mult de jumătate din numărul persoanelor care au dreptul la servicii medicale asigurate de stat.


articolul original.

Colegiul Farmaciștilor anunță începerea vaccinării în farmaciile comunitare

17 January 2023 at 05:00

În contextul stării de alertă epidemiologică determinată de gripă, programul-pilot de vaccinare antigripală a început şi în farmaciile comunitare autorizate de Ministerul Sănătăţii să desfășoare și astfel de activități.

Aprobat la sfârșitul lunii octombrie 2022, Ordinul prin care s-a aprobat organizarea și funcționarea unui program-pilot de vaccinare a populației împotriva gripei sezoniere la nivelul farmaciilor comunitare a intrat în vigoare încă de la începutu lunii noiembrie, dar aplicarea lui are loc abia acum, în contextul creșterii alarmante a numărului de viroze și gripe și a instituirii stării de alertă epidemiologică determinată de gripă.

Colegiul Farmaciștilor din România anunță că a început vaccinarea antigripală în farmaciile comunitare, subliniind că „necesitatea implementării acestui program pilot este justificată, în condiţiile în care ratele de acoperire vaccinală în România sunt în scădere, iar sezonul gripal 2022-2023 este mai sever comparativ cu ultimele două sezoane, motiv pentru care a şi fost instituită starea de alertă epidemiologică din cauza gripei”, se precizează într-un comunicat remis presei de organizația profesională.

Prof. dr. farm Dumitru Lupuliasa

Colegiul Farmaciștilor din România precizează că vaccinarea antigripală în farmacii se realizează, în prezent, în farmaciile autorizate din Bucureşti şi din 15 judeţe, de către farmaciştii care au absolvit cursuri de pregătire postuniversitară, organizate de universităţile de medicină şi farmacie din România în perioada noiembrie – decembrie 2022.

Recomandăm tuturor, în special persoanelor aflate la risc, să aibă grijă de sănătatea lor și să se protejeze în fața gripei, în contextul creșterii explozive a cazurilor de gripă sezonieră. Farmaciștii sunt alături de oameni pentru a-i ajuta să depășească cu bine această perioadă de alertă epidemiologică, când gripa sezonieră s-a suprapus peste alte viroze și poate afecta starea de sănătate a populației” a declarat domnul prof. univ. dr. Dumitru Lupuliasa, președintele Colegiului Farmaciștilor din România, ctat în comunicat.

Persoanele care doresc să se vaccineze în farmaciile comunitare împotriva gripei sezoniere sunt sfătuite:

• să consulte lista farmaciilor autorizate

• să se programeze telefonic

• să solicite recomandarea medicală de vaccinare antigripală fie medicului de familie, fie unui alt medic specialist, dacă în anii anteriori au fost cel puţin o dată vaccinaţi împotriva gripei sezoniere

• să se prezinte la data programării cu recomandarea medicală în farmacia autorizată

• să achiziţioneze vaccinul antigripal în vederea administrării acestuia

Vaccinul gripal se va administra numai după efectuarea unei anamneze minimale de către farmacist, pentru identificarea unor eventuale contraindicaţii sau precauţii la vaccinare, iar dacă persoana care solicită administrarea vaccinului nu a mai fost vaccinată anterior antigripal şi nu prezintă o recomandare medicală în acest sens, nu va fi vaccinată în farmacii.

Farmaciile care s-au înscris în programul pilot, autorizate să efectueze vaccinare antigripală, pun la dispoziția pacienților toată infrastructura și expertiza necesară pentru a veni în întâmpinarea celor care doresc să se vaccineze împotriva gripei sezoniere. Înțelegem dificultatea perioadei pe care o traversăm și credem că orice soluție suplimentară care îi ajută pe oameni să se protejeze împotrivaa gripei prin vaccinare este mai mult decât binevenită în acest moment”, a declarat farm. Florina Bonifate, secretar general al Colegiului Farmaciștilor din România.

Farm. dr. Răzvan Prisada

Colegiul Farmaciștilor din România transmite că „va colabora în continuare cu Ministerul Sănătății și profesioniștii din domeniu pentru ca implementarea acestui program pilot de vaccinare, în beneficiul persoanelor care doresc să se vaccineze împotriva gripei, să fie cât mai eficientă”, se mai arată în comunicat.

Până acum s-au înscris în programul pilot 93 de farmacii, din care 74 dn mediul urmban și 19 din mediul rural. Cele mai multe farmacii înscrise în program fac parte din principalele lanțuri din București, Iași, Cluj, Sibiu, Brașov, Bihor, Alba, Arad, Argeș, Dolj, Gorj, Ilfov, Prahova, Maramureș, Sălaj.

Reamintim că despre vaccinarea în farmaciile din România se discută încă din 2018, când farmacistul buzoian Răzvan Prisada, actualul președinte al Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), în calitate de vicepreședinte al Colegiului Farmaciștilor din România, a propus un proiect-pilot după modelul deja funcțional în mai multe țări din Europa. Proiectul a fost promovat și la Bruxelles, în perioada în care farmacistul buzoian a îndeplinit funcția de președinte al Grupului de lucru de Produse Farmaceutice și Dispozitive Medicale al Consiliului Uniunii Europene, pe perioada în care România a deținut președinția Consiliului.

Lista farmaciilor unde se desfăşoară vaccinarea împotriva gripei sezoniere, aflată în dinamică, poate fi consultată pe site-ul Ministerului Sănătăţii – secțiunea Pacienți/ Farmacii și drogherii/ tabel farmacii vaccinare, pe site-ul Colegiului Farmaciştilor din România și pe site-ul serviciifarmaceutice.ro.


articolul original.

Europarlamentar român: ‘Poziția ANAF este extrem de importantă. OMV a închis ușa statului român în nas pentru că își permite și efectele sunt foarte clar’

16 January 2023 at 19:15
image

Europarlamentarul Eugen Tomac (PMP) a declarat luni, în emisiunea Talk News de la Prima News TV, despre scandalul taxei de solidaritate pe care ar trebui să o plătească companiile din energie care au obţinut profit, că OMV a închis uşa statului român în nas pentru că îşi permite şi efectele sunt foarte clare, astfel că, după ce a anunţat OMV că nu plăteşte această suprataxare pe profit, automat i-au crescut acţiunile.

”Lucrurile sunt foarte clare, noi am avut o ordonanţă care trebuia să reglementeze situaţia din energie, dată în martie, s-a dezbătut aproae un an de zile, cam asta este imaginea pe care o au românii privind deciziile la nivel guvernamental şi inclusiv această Ordonanţă privind suprataxarea a fost făcută de azi pe mâine, fără a explica atât opiniei publice cât şi celor care trebuie să respecte legile din România. Evident că OMV a închis uşa statului român în nas pentru că îşi permite şi efectele sunt foarte clare. A anunţat OMV că nu plăteşte această suprataxare pe profit, automat i-au crescut acţiunile”, a spus Eugen Tomac.

El a precizat că dacă compania ar fi spus că o plăteşte, evident că efectul ar fi fost altul.

Potrivit lui Tomac, ”poziţia ANAF este extrem de importantă”. ”Sper să vină cu o poziţie limpede privind situaţia de la OMV, eu cred că cei care fac profit în România, taxele trebuie să le plătească în România. Aceasta este o sfidare a bunului simţ în primul rând”, a arătat europarlamentarul PMP.

Tomac a explicat că Regulamentul spune destul de limpede cum se face această suprataxare. 

”Eu rămân la acea opinie că Regulamentul a fost transpus prost, articolul este extrem de clar, cum se stabileşte această suprataxare şi pleacă de la procentul de 33%. Deci regulamentul îţi creează pârghii prin care poţi acţiona. Noi aveam această posibilitate de a crea un cadru legislativ”, a mai spus Tomac.

OMV Petrom se află într-un conflict deschis cu autorităţile fiscale din România, în urma anunţului companiei că nu va plăti contribuţia de solidaritate, motivând că veniturile din extracţia hidrocarburilor şi rafinare nu depăşesc 75% din cifra de afaceri, condiţie prevăzută atât în regulamentul european, cât şi în Ordonanţa prin care acesta a fost implementat în legislaţia autohtonă, conform news.ro
articolul original.

Ce se întâmplă cu noua Lege a pensiilor din România? Marius Budăi a făcut anunțul momentului: ‘N-ai cum! Dacă cineva a scris o tâmpenie, pe românește, nu înseamnă că noi trebuie să mergem după ea’

16 January 2023 at 10:35
image

Noua Lege a Pensiilor trebuie adoptată în martie, conform Digi24, iar ministrul Muncii, Marius Budăi, dă asigurări în acest sens. El a declarat la postul TV menționat, întrebat dacă va fi totul gata conform graficelor, pentru a nu pierde banii europeni, că ”am să vă răspund cu fapte și am să vă spun că, până acum, Ministerul Muncii și toate agențiile din coordonarea acestuia – și mulțumesc public tuturor colegilor mei pentru implicare – și-au îndeplinit la termen și în tocmai toate jaloanele”.

Cât despre ce va conține noua lege a pensiilor și noua formulă de calcul, social-democratul a răspuns că ”am trecut și-n mandatul trecut și acum prin mai multe modificări și experiența mi-a demonstrat că e cel mai bine să comunici atunci când ai varianta finală”. ”Noi acum suntem în lucru cu Comisia Europeană, cu cei din Banca Mondială, din contractul de asistență tehnică, după ce creionăm, îi vom lua parteneri de discuție pe cei de la sindicate și patronate, vorbim aici de partenerii sociali, în implementarea acestor reforme” a continuat Marius Budăi.

Cu privire la recalcularea tuturor pensiilor, Marius Budăi a precizat că e vorba despre toate pensiile din sistemul public, dar și că totul va pleca de la analiza Legii 127. ”Pensiile în România ar fi fost recalculate și deja rezolvate dacă cineva, la un moment dat, nu punea legea pensiilor în paranteză, așa cum a fost pusă și cea a salarizării” a criticat ministrul. 

Referindu-se la prevederea conform căreia nu se va mai interveni politic asupra pensiilor, social-democratul a replicat, în intervenția de la Digi24: ”E ca și cum ai interzice Parlamentului să legifereze. N-ai cum! La ce vă gândiți când spuneți că nu se va mai interveni politic asupra pensiilor? Dacă cineva a scris o tâmpenie, pe românește, nu înseamnă că noi trebuie să mergem după ea. Cine hotărăște în România sau în orice țară, cine face politicile publice atât din punct de vedere social, cât și economic? Un Guvern, care un Guvern este politic! Să spui că nu mai intervine niciun parlamentar la modificarea legii… Ba este dreptul constituțional al unui parlamentar de inițiativă legislativă. Cum să interzici așa ceva? Sunt utopii”.

Despre legea salarizării, Marius Budăi a precizat că sunt în calcul cu toate, având câteva scenarii:

Cu siguranță, voi comunica public. În primul rând trebuie să avem un draft de lege, să-l putem prezenta coaliției politice, iar coaliția politică să ia o decizie, după care să discutăm public la ce concluzie am ajuns cu Banca Mondială și Comisia Europeană, ca apoi să depun proiectele de lege în Parlament, unde, iarăși, politic vor dezbate asupra proiectului.”, conform dcnews.ro.

articolul original.

George Simion a răbufnit: ‘Pe piața celor care exploatează lemnul avem un cvasi-monopol al companiilor austriece, iar Consiliul Concurenței ar trebui să se ocupe de lucrul acesta’

16 January 2023 at 07:30

George Simion a răbufnit: 'Pe piața celor care exploatează lemnul avem un cvasi-monopol al companiilor austriece, iar Consiliul Concurenței ar trebui să se ocupe de lucrul acesta' - Bugetul.ro

image

NEWS ALERT

Liderul AUR, George Simion, a vorbit despre jaful pădurilor din România: ”Ei fură cu legea în mână pentru că avem legiuitori slabi, pentru că nu insistă nimeni să fie trase la răspundere aceste companii”.

COMENTEAZĂ

articole similare



image
articolul original.

Șeful Fiscului, Lucian Heiuș, despre situația fiscală a OMV: ‘ANAF va verifica la sânge. Dacă va refuza să plătească, vom veni cu o decizie de impunere, vom stabili suma care trebuie să fie plătită și vom face executare silită’

13 January 2023 at 19:23
image

Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Lucian Heiuș, a explicat că toate societăţile care se încadrează în OUG 186 vor fi verificate ”la sânge”, iar dacă vor refuza să plătească, vor fi executate silit.

Primele verificări, anunţă Lucian Heiuş, vineri seară, la Antena 3, vor viza cifra de afaceri.

”ANAF va verifica la sânge toate societăţile care se încadrează în prevederile Ordonanţei 186. Vom verifica în prima fază dacă în cifra de afaceri se respectă acele venituri din codurile CAEN care sunt stabilite în ordonanţă, respectiv să fie 75 % din cifra de afaceri pe acele conduri CAEN şi după aceea vom verifica dacă calculul şi cuantumul contribuţiei la solidaritate este corect eclarat şi achitat”, a declarat Heiuş.

Întrebat când vor începe controalele, şeful ANAF a explicat care sunt prevederile legale.

”Exact cum prevede legislaţia fiscală din România. Nu putem să încălcăm o lege pentru  nimeni. Legea prevede ca situaţiile financiare ale societăţilor trec spre auditare la sfârşitul lunii februarie, termenul final de declarare şi depunere a situaţiei financiare este 30 mai, iar  data de depunere şi de  de plată a contribuţiei de solidaritate este 25 iunie. Dar eu vă spun  că nu stăm până la aceste termene, avem modalităţi de a verifica cifrele de afaceri, cu mult timp înainte. În cazul societăţii OMV vă pot spune că de la 1 ianuarie 2022 depune acea declaraţie 407 şi noi ştim în timp real toată contabilitatea şi cifrele pe care le are”, a afirmat Heiuş.

El a mai subliniat că, dacă OMV va refuza să plătească, va fi executată silit.

Dacă va refuza să plătească, vom veni cu o decizie de impunere, vom stabili suma care trebuie să fie plătită şi vom face executare silită. Dar prima dată vom verifica toate societăţile care au ca obiect de activitate aşa cum este prevăzut în OUG 186, vom verifica dacă codurile CAEN depăşesc 75% din cifra de afaceri, aşa cum prevede ordonanţa şi după aceea se va verifica modul de constituire, declarare şi achitare a contribuţiei”, a mai adăugat Lucian Heiuş, conform news.ro.

Vezi și:

Lovitură de teatru! OMV Petrom anunță că nu va plăti taxa de solidaritate către Statul Român

articolul original.

Vechimea în muncă, recunoscută pentru medicii titulari de cabinete individuale

10 January 2023 at 10:26

Președintele Iohannis a promulgat legea prin care se recunoaște perioada de furnizare a serviciilor medicale ca vechime în muncă pentru medicii titulari de CMI.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea 362, care completează Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii și prevede că perioada în care cabinetele medicale individuale au furnizat servicii medicale sau medico-dentare constituie şi este asimilată vechimii în muncă, pentru titulari experienţă profesională de medic, respectiv medic stomatolog, cu respectarea unor condiţii. Propunerea legislativă, inițiată la finalul anului 2021 și adoptată în Parlament la data de 24 decembrie 2022, completează Ordonanța Guvernului nr. 124/1998, privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, introduce un nou articol, care sprecede că activitatea desfășurată în calitate de medic titular al cabinetului medical individual constituie vechime în muncă pe durata de funcționare a cabinetului medical individual în condițiile legii. 

Actul normativ stipulează că, perioada în care titularul cabinetului medical individual a furnizat servicii medicale este asimilată vechimii în muncă, fără a fi luată în considerare perioada în care medicul titular a avut suspendată calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România, respectiv de membru al Colegiului Medicilor Stomatologi, cu îndeplinirea următoarelor condiţii:

a) serviciile medicale furnizate de medicul titular au produs venituri nete în anul de referinţă a căror valoare este cel puţin egală cu nivelul a de 12 ori salariul minim brut pe ţară garantat în plată stabilit potrivit legii în anul respectiv;

b) a achitat contribuţiile datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, aferente perioadei prevăzute la lit.a).

Potrivit datelor comunicate de INS la data de data de 1 iulie 2021, în România funcționau 38.578 de cabinete medicale independente:

10.652 de cabinete independente de medicină de familie (6.385 în mediul urban și 4.267 în mediu rural);

12.276 de cabinete medicale independente de specialitate (11.743 în mediul urban și 533 în mediu rural);

15.650 de cabinete stomatologice independente (13.374 în mediul urban și 2.276 în mediu rural).

Conform vechilor reglementări, contractul individual de muncă și convenția de colaborare se putea încheia între angajator (medicul titular al cabinetului medical) și salariați ori colaboratori, medicul titular neputând încheia contract individual de muncă cu propriul cabinet medical individual, iar din această cauză nu putea benefica de vechime în muncă, în baza Codului muncii. În urma promulgării noii legi, această eroare legislativă a fost îndreptată.


articolul original.

Alertă epidemiologică: S-a dublat numărul de cazuri de gripă. S-au înregistrat primele decese

5 January 2023 at 10:57

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că România se află în stare de alertă epidemiologică, dar nu declară epidemie, pentru a nu se reveni la „anumite restricţii”, ca în perioada pandemiei cu noul coronavirus, și nici nu consideră necesară suspendarea cursurilor din școli și grădinițe.

S-a confirmat, numărul de cazuri de de infecţii respiratorii şi de gripă confirmată clinic a crescut pentru a treia săptămână consecutiv. Chiar dacă din cauza sărbătorilor, cazurile de viroze și gripă au fost subraportate, tot s-a ajuns la cifre îngrijorătoare, care l-au determinat pe ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, să declare, astăzi, că România se află în stare de alertă epidemiologică, precizând că deși sunt îndeplinite condțiile, nu declară epidemie, întrucât ar presupune revenirea la „anumite restricţii”, la fel ca în perioada pandemiei de coronavirus.

Ministrul a spus că săptămâna 26 decembrie 2022 – 1 ianuarie 2023 este a treia săptămână „epidemică”, iar ca să oficializeze „această situaţie”, o să emită o „instrucţiune” prin care să se instituie „stare de alertă epidemică, pentru că declararea epidemiei pe baza unui ordin de ministru” ar genera, automat, și anumite restricţii. „Abordarea noastră a fost una care să vină în sprijinul desfăşurării normale a activităţii economice şi sociale, să menţinem şcolile deschise, nu să introducem iar chestiuni legate de carantină, de izolare, pentru că emiterea unui ordin de ministru ar fi generat o astfel de situaţie”, a explicat Rafila, într-o conferință de presă.

Alexandru Rafila

Ministrul Sănătății a ținut să sublinieze că el este „un om echilibrat”, care încearcă să găseascăcele mai bune soluţii pentru protejarea sănătăţii publice, dar nu vreau să ne reîntoarcem în niciun fel la alte discuţii legate de carantină şi izolare pe care ar trebui să le ia autorităţile în cazul în care Ministerul Sănătăţii emite un astfel de ordin. Prefer recomandări decât restricţii”.

În același context, dr. Alexandru Rafila a recomandat evitarea aglomeraţiilor şi, eventual, purtarea măştii de protecţie în spaţiile închise aglomerate, menţinerea igienei adecvate, cu grijă atunci când strănutăm, consultarea medicului de familie la apariţia simptomelor respiratorii pentru a stabili indicaţiile terapeutice, izolarea la domiciliu şi eventualele investigaţii suplimentare, consultarea centrelor de evaluare care sunt funcţionale sau a centrelor de permanenţă unde funcţionează medici de familie, organizate la nivelul fiecărui judeţ, şi continuarea vaccinării antigripale.

Chiar dacă nu consideră necesară „închiderea școlilor”, Rafila recomandă efectuarea triajului în şcoli, utilizarea măştii de protecţie, informarea părinţilor şi aparţinătorilor legali cu privire la semnele şi simptomele infecţiilor respiratorii, asigurarea materialelor de dezinfecţie a mâinilor şi suprafeţelor, aerisirea periodică.

La nivelul angajatorilor, recomandări asemănătoare: evitarea aglomerărilor în spaţiile de lucru, utilizarea măştii de protecţie dacă aglomeraţia nu poate fi evitată, încurajarea vaccinării antigripale şi, de asemenea, realizarea unui triaj epidemiologic”, a completat Alexandru Rafla.

În cazul unităților sanitare, măsurile sunt „plasate” pe umerii managerilor, care după consultarea cu Direcţiile de sănătate publică, pot impune: realizarea triajului epidemiologic zilnic pentru personal şi izolarea voluntară la domiciliu, purtarea echipamentului de protecţie pentru personalul medical sau pentru orice alte persoane care vin în contact cu pacienţii, adaptarea programului de vizită al aparţinătorilor pentru pacienţii internaţi, pe baza analizei de risc efectuate de DSP, care înseamnă limitarea programului de vizite sau chiar sistarea pentru anumite secţii unde există pacienţi cu risc înalt, în cazul în care sunt infectaţi.

Ministrul a menționat că a discutat cu a menţionat că a discutat cu reprezentanţii Direcţiilor de sănătate publică și le-a cerut ca spitalele din jurisdicţie să asigure, acolo unde se tratează pacienţi cu viroze respiratorii, stocurile de medicamente antivirale.

De asemenea, instituirea terapiei antivirale specifice după internare la pacienţii care prezintă simptome specifice gripei, continuarea vaccinării antigripale şi, bineînţeles, refacerea stocurilor de echipamente de protecţie şi antiseptice sau dezinfectante din spitale. Trebuie toate să existe în cantităţi suficiente, iar managementul cazului de gripă, al contacţilor şi al focarelor beneficiază de un protocol pe care îl readucem în atenţia cadrelor medicale care lucrează în aceste unităţi”, a mai spus Rafila, care a avertizat că vârful sezonului gripal ar putea fi în perioada 15 ianuarie – 10 februarie, după care va urma o scădere a numărului cazurilor de viroză respiratorie, inclusiv de gripă.

Ligia Deca

Prezentă la conferința de presă, ministra Educației, Ligia Deca, a afirmat la rândul său că nu încurajează întreruperea cursurilor în școli, considerând că „după doi ani pandemici, este foarte important să păstrăm ritmul şi să avem un procent mare de participare la cursuri. Considerăm că accentul, aşa cum am discutat și cu domnul ministru al Sănătăţii, trebuie să fie pe prevenţie”, a punctat aceasta, menționând că un triaj „observaţional” trebuie făcut zilnic, atât de către familii, cât şi la intrarea la şcoală sau la grădiniţă și „orice cadru didactic, la începutul orelor de curs, poate observa dacă există simptome specifice virozelor respiratorii şi Direcţiile de Sănătate Publică vor ajuta prin informări atât inspectoratele, cât şi şcolile cu toate informaţiile necesare, în aşa fel încât acest triaj să fie unul eficient”.

Ligia Deca a subliniat că „este responsabilitatea noastră, a tuturor – atât părinţi, cât şi profesori şi management şcolar -, să prevenim răspândirea virusului gripal” și a promis că va avea, vineri, o întâlnire cu inspectorii şcolari, pentru a discuta despre măsurile de prevenție necesare.

Potrivit datelor centralizate și transmise astăzi de Institutul Național de Sănătate Publică, în săptămâna S 52 (26.12.2022-01.01.2023) numărul total de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii) a fost de 74.567 de cazuri. „Deși în această săptămână au existat subraportări datorate sărbătorilor de iarnă, variația în plus față de media calculată de 48.489 cazuri din aceleași săptămâni din 5 sezoane prepandemice (2015-2019) a fost de 53.8%, fiind a 3-a săptamână consecutivă în care au fost depășite ratele istorice. Având în vedere succesiunea a 3 săptămâni epidemice, care au evoluat cu o intensitatea înaltă a activității gripale, putem vorbi de o situație de alertă epidemiologică”, se menționează în informarea INSP.

Au fost raportate, de asemenea, 38 de cazuri de infecții respiratorii acute severe (SARI), cu 22 mai multe față de săptămâna precedentă și cu 36 mai multe față de aceeași perioadă a sezonului precedent.

În aceeași perioadă au fost raportate, la nivel național, 4.961 cazuri de gripă clinică, comparativ cu 2.685 cazuri înregistrate în săptămâna precedentă, număr de cazuri mult crescut față de media calculată de 315 cazuri din aceleași săptămâni din 5 sezoane prepandemice (2015-2019).Cazurile de gripă clinică au fost raportate de 34 județe, cele mai multe fiind în municipiul București (2624) și în județele Brașov (441), Cluj (243) și Prahova (236). „Comparativ cu sezonul prepandemic 2019-2020, în sezonul actual, se înregistrează o creștere a numărului de cazuri clinice cu 5 săptămâni mai devreme”, menționează INSP.

Ministrul Sănătății a menționat că  rata de pozitivare pentru infecţia gripală înregistrată în săptămână 26 decembrie – 1 ianuarie este de 37%, în timp ce în săptămâna anterioară s-a situat la a fost de 32%.

Au fost confirmate și primele două decese cauzate de virusul gripal din acest sezon: o femeie în vârstă de 25 de ani, din municipiul București, fără condiții medicale pre-existente și nevaccinată antigripal, confirmată cu virus gripal tip A, subtip H3; și o femeie în vârstă de 50 de ani, tot din București, care avea condiții medicale preexistente, dar nevaccinată antigripal, confirmată cu virus gripal tip A, subtip H1.

În săptămâna 26.12.2022-01.01.2023 au fost raportate 154 cazuri confirmate de gripă (24 cu virus AH3, 35 cu virus AH1, 92 cu virus gripal A nesubtipat și 3 cu virus gripal B). De la începutul sezonului au fost raportate 362 cazuri de gripă confirmate cu laboratorul: 204 cazuri cu virus gripal A nesubtipat;  69 cazuri cu virus gripal AH3; 81 cazuri cu virus gripal AH1 și 8 cazuri cu virus gripal B.

Până la data de 01.01.2023 au fost vaccinate antigripal 1.428.483 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.


articolul original.
❌