ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 28 September 2022Ultimele Stiri

Charles Manson, copil infractor, adult criminal 

28 September 2022 at 16:00
image

Charles Milles Manson (12 noiembrie 1934 – 19 noiembrie 2017) a fost un criminal și muzician american care, la sfârșitul anilor ’60, a inițiat și condus gruparea numită „Familia Manson”, un cult ce-și avea baza în California. O parte dintre membrii cultului a comis nouă crime, în locații diferite, în perioada iulie – august 1969.

Adepții comunității lui Manson erau în special tinere care avuseseră probleme cu legea. Manson se prezenta drept reîntruparea lui Iisus și a pus la cale toate crimele pe care le-au săvârșit membrii Familiei Manson, în scopul de a provoca un război rasial între albi și negri, imaginându-și și sperând că persoanele de culoare vor fi cele acuzate de crimă.

Viziunea lui, în care spera să fie liderul unei noi ordini sociale, a fost denumită „Helter Skelter”, după o melodie a lui Beatles pentru care Manson avea o obsesie. Manson și adepții lui locuiau împreună într-o zonă deșertică și erau consumatori de droguri. Prin droguri și felul în care își propovăduia convingerile reușea Manson să își controleze și manipuleze „adoratorii”.

Una dintre cele mai vândute cărți despre crime din istorie

Crimele Familiei Manson au inspirat cartea „Helter Skelter”, scrisă de Vincent Bugliosi și Curt Gentry, și publicată pentru prima dată în Statele Unite în anul 1974. Cartea relatează cazurile lui Manson și ale adepților săi, venind cu detalii despre investigația, arestarea și acuzarea și a celor care l-au urmat în idile sale bolnave și criminale. Este una dintre cele mai vândute cărți despre crime din istorie.

Una dintre celebrele și înfiorătoare crime ale Familiei Manson, care a șocat și oripilat întreaga Americă, s-a produs în 1969, printre victimele asasinilor aflându-se Sharon Tate, tânăra și însărcinata soție a regizorului de film Roman Polanski.

Soția lui Roman Polanksi, ucisă de Family Manson

Titlul cărții, „Helter Skelter”, a fost inspirat, la rândul său, de numele cântecului cu același nume al formației Beatles, nume dat de Manson teoriei sale privind un iminent război rasial pe care și l-ar fi dorit între albi și negri. Cartea a fost un bestseller. În 1975 a câștigat premiul Edgar la categoria „Cea mai bună carte despre crime” și a stat la baza mai multor producții cinematografice. În 2015, an în care a decedat Bugliosi, „Helter Skelter”se vânduse deja în peste 7 milioane de exemplare numai în Statele Unite ale Americii, devenind astfel cea mai vândută carte despre crime din istorie.

Vincent Bugliosi a fost procuror în procesul Manson, proces care a avut loc în 1970. A depus o muncă meticuloasă și în mod profesionist făcută în ceea ce privește cazul Manson, al lui Susan Atkins, Patricia Krenwinkel și a altor membri ai așa numitei Familii Manson. au spus la acea vreme că planul lui Charles Manson era acela de a declanșa un război rasial în Statele Unite.

Seara crimei în care a murit actrița Sharon Tate

Pe 9 august 1969, membrii cultului „Familia Manson”, al cărui lider era criminalul american Charles Manson, omoară cinci persoane în casa regizorului Roman Polanski, din Beverly Hills, California. Printre victimele care nu au avut nicio șansă în fața monștrilor ucigași s-a aflat și tânara soție a regizorului de film Roman Poanski. Actrița Sharon Tate avea doar 26 de ani și era însărcinată în opt luni și jumătate. A fost ucisă cu 16 lovituri de cuțit, iar ulimele ei cuvinte înainte să fie omorâtă ar fi fost „mama….mama”.

Tate, împreună cu prietenii ei și ai lui Roman Polanski (regizorul era plecat în Europa) luam cina împreună în momentul în care adepții Family Manson, la comanda lui Charles Manson, au intrat în casa închiriată a lui Polanski, și i-au împușcat, bătut, înjunghiat și spânzurat pe toți cei prezenți. La mai puțin de două zile după teribila crimă, oamenii lui Manson au comis o nouă crimă, de data această victimele fiind proprietarul unui supermarket, Leno LaBianca, și soția acestuia. Pe abdomenul lui LaBianca criminalii scriseseră cu cuțitul cuvântul „război” și urme de sânge au fost găsite mai apoi pe frigiderul din casă, pe ușa de la intrare și pereții casei lor din Los Angeles.

De ce a fost atacată casa lui Polanski?

Roman Polanski nu a fost, de fapt, ținta intenționată a. Charles Manson, care era un muzician aspirant, a ales casa regizorului deoarece, la un moment dat, încercase, fără succes, să semneze un contract pentru înregistrarea unui album cu un producător care locuiese, înainte, acolo. Chiar dacă nu a participat în mod direct la aceste omoruri, Manson a fost și el acuzat de crimă, mai târziu, pe motiv că și-a influențat adepții și că a condus la acele fapte înfiorătoare.

Cum au fost prinși criminalii?

Inițial, investigatorii nu au făcut nicio legătură între cele două momente criminale, însă în decembrie 1969, membrii Familiei Manson au fost arestați pentru o serie de furturi de mașini și, în timp ce unul dintre infractori era ținut în custodie, a povestit colegilor de celulă despre celelalte crime în care fusese implicat cu Familia Manson.

Charles Manson, copil infractor, adult criminal

Manson s-a născut în Cincinnati, Ohio, în 1934, dintr-o mamă singură care l-a adus pe lume când avea doar 16 ani. Cea mai mare parte a copilăriei și-a petrecut-o în case de corecție, ajuns acolo în urma mai multor infracțiuni pe care le săvârșea în mod constant, mai târziu, adult fiind, având să-și petreacă aproape toată viața în pușcărie.

Deși inițial a fost condamnat la moarte în 1971, pedeapsa sa a fost comutată în pedeapsa cu închisoare pe viață cu posibilitatea eliberării condiționate, după ce Curtea Supremă de Justiție din California a invalidat pedeapsa cu moartea, în 1972. Și-a ispășit pedeapsa pe viață la închisoarea de stat din California, Corcoran, și a murit la 83 de ani, la sfârșitul anului 2017.

Charles Manson a stat 45 de ani în închisoare, mediu în care a continuat să-și propovăduiască ideile, chiar înființând un cult religios format din evadați și eretici.

Bibliografie:

https://www.history.com/this-day-in-history/manson-cult-kills-five-people

https://www.nytimes.com/1974/11/17/archives/helter-skelter-manson-meets-the-bug-the-true-story-of-the-manson.html

https://www.mirror.co.uk/news/us-news/sharon-tates-final-words-stabbed-18795695

https://www.bbc.com/news/world-us-canada-42016704

https://www.britannica.com/biography/Sharon-Tate

articolul original.

Cercetătorii vor să afle originile domesticirii măgarilor

28 September 2022 at 12:00
image

Măgarii au conturat istoria omenirii, atât ca ajutoare în muncile agricole și la fermă, cât și ca transport în zone greu accesibile.

Pentru a înțelege istoria , echipele de la Centrul de Antropobiologie și Genomică din Toulouse, Franța și oamenii de știință din 37 de laboratoare din întreaga lume au lucrat împreună pentru a construi și analiza istoria genetică a acestui animal.

Au fost studiați 207 măgari contemporani care trăiesc pe toate continentele, precum și rămășițele de la 31 de măgari antici, dar și ale altor 15 ecvide sălbatice.

Măgarii, originari din Africa

Într-un articol publicat în revista Science, cercetătorii dezvăluie faptul că măgarul a fost domesticit pentru prima dată în Africa în anul 5.000 î.e.n., în jurul perioadei în care Sahara a devenit regiunea deșertică pe care o cunoaștem astăzi.

Doar 2.500 de ani mai târziu măgarii și-au părăsit locul de și au ajuns în Europa și Asia, acolo unde această specie ai cărei descendenți există și astăzi.

Cercetătorii vor să afle unde exact au fost domesticiți măgarii

Analizând rămășițele arheologice, oamenii de știință au descoperit, de asemenea, dovezi ale unei filiații genetice necunoscute anterior aparținând unor în Levant acum 2.000 de ani.

În plus, se crede că influența acestei filiații se extinde cu mult dincolo de regiunea levantină și că, în prezent, fragmente din moștenirea sa genetică pot fi găsite în toată Europa.

Conform EurekAlert, aceste descoperiri necesită noi săpături arheologice pentru a găsi sursa inițială de domesticire în Africa, precum și secvențierea altor genomi timpurii de măgar pe ambele maluri ale Mării Mediterane, pentru a înțelege mai bine rolul acestui animal în istoria comerțului dintre Europa și Africa de Nord.

Vă recomandăm să mai citiți și:

articolul original.

Aventura cu năbădâi dintre Ferdinand şi Elena Văcărescu

28 September 2022 at 04:35
La 28 septembrie 1914 a avut loc urcarea pe tron a regelui Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (1865-1927), nepotul şi succesorul regelui Carol I (n. 1839 - m. 1914).

Om de o vasta cultura, poliglot si botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer dedicat romanilor, sub carmuirea sa inregistrandu-se cea mai infloritoare perioada a statului romanesc modern.

Destinul unui nobil din Prusia

Comitatul Hohenzollern-Sigmaringen din fostul regat al Prusiei a dat istoriei numerosi regi si regine, care au domnit in diverse colturi ale Batranului Continent. Dintre acestia se detaseaza si figura de nobil german cu un aer de „dandy” a Printului Ferdinand, cel care avea sa devina, la varsta de 49 de ani, unul dintre cei mai iubiti regi ai Romaniei. Nascut la data de 24 august 1865, Printul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele sau nobiliar complet, era de fapt fiul Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al Romaniei. Ferdinand a ajuns la tron printr-o conjuctura de familie avantajoasa, peste care s-a suprapus si importanta continuitatii statului roman sub forma de regat intr-un context politic international deosebit de instabil. La varsta de doar 19 ani, Printul Ferdinand a venit pentru prima oara in Romania, la acea data regatul roman fiind compus doar din provinciile istorice ale Modovei si Munteniei, unite la data de 24 ianuarie 1859 sub sceptrul lui Alexandru Ioan Cuza, primul si singurul domnitor autohton al Romaniei moderne.

Dupa scurta sa vizita in Romania, efectuata in anul 1884, Ferdinand decide sa se reintoarca in Germania pentru a-si termina studiile liceale si universitare. Anul 1893 il gaseste absolvind prestigioasa Universitate din Leipzig si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tubingen. In decursul aceluiasi an, pricipele Ferdinand se stabileste deja la Bucuresti pentru a-si indeplini atributiile de mostenitor al tronului Romaniei. Ferdinand devenise de fapt mostenitor al coroanei regale a Romaniei inca din anul 1888, dupa ce atat tatal, cat si fratele sau mai mare, renuntasera la tron. In acea perioada istorica, casa de Hohenzollern-Sigmaringen avea numeroase legaturi de sange cu celelalte monarhii importante din Europa. Varul primar al mamei lui Ferdinand era Tarul Ferdinand I al Bulgariei, devenit intre timp cel mai mare oponent al regatului roman condus de tizul si varul sau. Imparatul Francisc Joseph, conducator al Imperiului Austro-Ungar care cuprindea pe atunci provincia istorica romanesca a Transilvaniei, era de asemenea var primar cu bunica lui Ferdinand.

Odata sosit la Bucuresti, tanarul print german se declara cucerit de flora Romaniei, o adevarata provocare stiintifica pentru un botanist pasionat cum era Ferdinand. Nu ramane insensibil nici la frumusetea proverbiala a romancelor. Nobilul prusac este cucerit de farmecul si distinctia poetei Elena Vacarescu, domnisoara de onoare a Reginei Elisabeta. Aventura celor doi idealisti a fost oprita brusc din considerente politice. Ferdinand a fost nevoit sa-si intrerupa relatia cu Elena Vacarescu la interventia si insistentele Consiliului de Ministri al Romaniei, care i-a reamintit principelui ca niciun membru al Familiei Regale nu se poate casatori decat cu femei de sange regal. Ferdinand nu are incotro si pe data de 10 ianuarie 1893 se insoara cu Maria de Edinburgh, nimeni alta decat verisoara sa de gradul trei.

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii ale zilei de 28 septembrie:

1991 – A încetat din viaţă Miles Davis, cântăreţ de jazz, compozitor şi conducător de orchestră (n. 26 mai 1926).

1737 – Ioan Inochentie Micu Klein a prez entat Dietei ungare un memoriu, în numele „naţiunii române” din Transilvania, faţă de refuzul episcopului de a înlocui termenul „naţiune” cu acela de „români” sau de „plebea românească”. Dieta ungară nu a permis citirea documentului.

1803 – S-a născut scriitorul Prosper Mérimée, creatorul nuvelei moderne în literatura franceză: „Colomba”, „Carmen” – scriere din care s-a inspirat compozitorul G. Bizet în compunerea operei cu acelaşi nume (m. 23 septembrie 1870).

1841 – S-a născut omul politic Georges Benjamin Clémenceau, preşedinte al Conferinţei de Pace de la Paris (1919-1920), unul dintre autorii Tratatului de Pace de la Versailles (m. 24 noiembrie 1929).

1848 – A treia Adunare naţională de la Blaj a adresat Parlamentului de la Viena „Memoriul poporului român din Transilvania”, prin care se susţinea principiul egalităţii naţionale cu toate popoarele din imperiu.

1864 – Se înfiinţează, la Londra, Asociaţia Internaţională a Muncitorilor (cunoscută sub numele de Internaţionala I), sub conducerea lui Karl Marx şi Friedrich Engels.

1868 – S-a deschis, la Sibiu, primul Congres naţional-bisericesc al românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria; a fost adoptat „Statutul organic”, care consfinţea principiile fundamentale ale autonomiei Mitropoliei ortodoxe române din Transilvania şi Ungaria.

1882 – S-a născut istoricul şi arheologul Vasile Pârvan, considerat drept părinte al arheologiei româneşti; membru al Academiei Române (m. 26 iunie 1927).

1891 – A încetat din viaţă scriitorul american Herman Melville: „Moby Dick” (n. 1 august 1819).

1895 – A încetat din viaţă chimistul şi biologul Louis Pasteur; a descoperit natura infecţioasă a unor boli ale omului şi animalelor (antraxul, pesta aviară) (n. 27 decembrie 1822).

1899 – A încetat din viaţă pictorul simbolist italian Giovanni Segantini, reprezentant al curentului Art Nouveau (n.15 ianuarie 1858).

1916 – S-a născut actorul american Peter Finch, deţinător, în 1977, al Premiului Oscar pentru rolul din filmul „Network” (m. 14 ianuarie 1977).

1924 – S-a născut actorul italian Marcello Mastroianni: „La dolce vita”, „Nopţi albe” (m. 19 decembrie 1996).

1930 – S-a născut scriitorul Petre Sălcudeanu, fost ministru al Culturii, membru fondator al Uniunii Scriitorilor din România (d. 6 noiembrie 2005).

1966 – A încetat din viaţă André Breton, poet şi prozator, teoretician şi principalul animator al mişcării suprarealiste – „Manifestul suprarealismului” (n. 19 februarie 1896).

1970 – A încetat din viaţă scriitorul american John Roderigo (Dos Pasos), reprezentant al „generaţiei pierdute”; a introdus noi procedee literare, similare montajului de film („Manhattan Transfer”, trilogia „SUA”) (n. 14 ianuarie 1896).

1978 – A încetat din viaţă Papa Ioan Paul I; a avut cel mai scurt pontificat din istoria modernă, doar 34 de zile (n. 17 octombrie 1912).

1993 – La şedinţa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, consacrată dezbaterii cererii României de aderare la Comunitatea Europeană, ţara noastră a primit aviz favorabil de aderare.

1997 – Naveta spaţială americană Atlantis s-a cuplat cu staţia orbitală rusă Mir, pentru a-l aduce la bordul acesteia pe cosmonatul american David Wolf care l-a înlocuit pe astronautul Michael Foale.

1998 – Social-democratul Gerhard Schröder a fost ales cancelar al Germaniei, punând capăt celor 16 ani de conducere creştin-democrată a cancelarului Helmut Kohl.

2003 – A încetat din viaţă regizorul, scriitorul, scenaristul şi producătorul american de origine greacă, Elia Cazan (Kazanjoglous); laureat în 1999 al Premiului Oscar pentru întreaga activitate. (n. 7 septembrie 1909).

2003 – A încetat din viaţă Althea Gibson, prima jucătoare de culoare care a participat la turneul US Open în 1950 şi a câştigat, pe lângă US Open, şi la turneul de la Wimbledon.

2007 – A încetat din viaţă regizorul şi scenaristul român Savel Stiopul (n. 15 iunie 1926).

2008 – Compania americană SpaceX a lansat pe orbită prima navă spaţială privată, Falcon 1.

2009 – A decedat publicistul Marius Grozea, redactor-şef la Radio România Tineret între anii 1990 – 1991; în 2004, câştigă Premiul Clubului Român de Presă, la secţiunea Talk-Show Radio, cu emisiunea „Maraton Blue Jeans”

articolul original.
Ieri — 27 September 2022Ultimele Stiri

Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde o ușă spre locul de veci al lui Nefertiti

27 September 2022 at 16:00
image

Descoperirea unor hieroglife în mormântul lui Tutankhamon susține teoria că regina egipteană Nefertiti stă ascunsă într-o încăpere adiacentă încăperii mortuare a fiului său vitreg, a spus un egiptolog britanic renumit.

Nicholas Reeves, fost curator al Departamentului de din cadrul Muzeului Britanic, a precizat că, deși a rămas nedemonstrată în urma unor scanări radar neconcludente, teoria a primit din nou susținere în urma descoperirii noilor indicii.

Reeves a realizat că, de fapt, cartușele care îl înfățișează pe Tutankhamon în timp ce este înmormântat de succesorul său faraonic, Ay, au fost pictate peste cartușele cu Tutankhamon în timp ce o îngroapă pe a Egiptului și soția Regelui Akhenaton (sau Amenhotep IV).

„Altfel nu ar fi existat acea decorație în mormântul lui Tutankhamon”

„Pot arăta acum că, sub cartușele lui Ay, se află cartușele lui Tutankhamon însuși, astfel demonstrând că scena l-a arătat inițial pe Tutankhamon în timp ce își înmormânta predecesorul, Nefertiti. Altfel nu ar fi existat acea decorație în”, a adăugat egiptologul.

Pe zidul nordic, cartușele ulterioare îl arată pe Ay în timp ce ține în mână o teslă ceremonial și desfășoară un ritual al „deschiderii gurii” mumiei, pentru a restaura cele cinci simțuri ale decedatului.

„Cartușele lui Ay dezvăluie urme clare ale unui nume mai vechi”

„La o analiză mai atentă, cartușele lui Ay dezvăluie urme clare ale unui nume mai vechi, cel al lui Tutankhamon. În versiunea originală, această scenă l-a arătat pe Tutankhamon în timp ce efectua un ritual funerar pentru proprietarul original al mormântului, predecesorul său imediat… Nefertiti”, a adăugat Reeves, citat de The Guardian.

Descoperit în urmă cu un secol de Howard Carter, mormântul lui Tutankhamon era plin cu diferite comori uimitoare de care regele ar fi avut nevoie în viața de apoi.

articolul original.

O monedă bizantină rară ar putea arăta o explozie de supernovă din 1054 e.n.

27 September 2022 at 12:00
image

În anul 1054, o stea aflată în relativă apropiere de Sistemul Solar a rămas fără „combustibil” și a sfârșit într-o explozie uimitoare, astfel devenind o supernovă.

Situată la 6.500 de ani lumină distanță, explozia a fost clar vizibilă pe cerul de pe Pământ timp de 23 de zile și câteva sute de nopți după aceea.

Explozia, cunoscută acum sub numele de SN 1054, a fost atât de strălucitoare încât observatorii cerului din întreaga lume au înregistrat apariția bruscă pe hârtie și în piatră. Cu toate acestea, mențiunile în Europa au fost mult mai rare.

Monetele bizantine ar putea reprezenta apariția supernovei pe cer

Într-un studiu publicat în Jurnalul European de Știință și Teologie, o echipă de cercetători a analizat o serie de patru monede de aur bizantine emise în timpul domniei lui Constantin al IX-lea, între 1042 și 1055 d.Hr. În timp ce trei dintre monede au arătat doar o stea, autorii studiului sugerează că a patra monedă – care arată două stele strălucitoare încadrând o imagine a capului împăratului – poate fi o reprezentare a supernovei din 1054.

Conform interpretării echipei, capul împăratului poate reprezenta Soarele, steaua din Est reprezintă Venus, planetă vizibilă în timpul zilei, numită adesea și „steaua dimineții”, în timp ce steaua vestică reprezintă SN 1054, care a fost vizibilă timp de aproape o lună în timpul zilei.

Echipa adaugă că cele două stele pot reprezenta, de asemenea, Bisericile Ortodoxă și Catolică aflate în război, care s-au rupt una de cealaltă în timpul evenimentului numit Marea Schismă din iulie 1054.

Dacă această interpretare este corectă, iar moneda rară arată SN 1054, atunci sugerează că le-ar fi fost interzis să studieze sau să scrie despre supernovă din cauza restricțiilor religioase. În esență, este posibil ca Biserica să fi avut o „prejudecată filosofică împotriva oricăror modificări observate în cerul presupus perfect și etern al nopții”, au scris cercetătorii în lucrare.

Cercetătorii nu sunt siguri asupra propriei interpretări

O monedă bătută într-o ediție specială ar fi fost emisă după evenimentul din 1054, posibil pe ascuns, susțin cercetătorii. Cercetătorii au vizitat, de asemenea, diferite colecții de muzee pentru a studia 36 de exemplare ale acestei monede cu două stele, care a scos la lumină un alt detaliu deosebit.

Mărimea stelei vestice afișată nu a fost uniformă, dar părea să se micșoreze în timp – posibil menită să reprezinte diminuarea treptată a SN 1054 pe cerul Pământului.

Admit autorii studiului recunosc că nu au dovezile concrete. Mărimea și aranjamentul stelelor de pe monede ar putea reprezenta cu totul altceva și se întâmplă să coincidă doar cu apariția supernovei. În plus, nu există o dată definitivă atribuită niciunei dintre cele 36 de monede examinate, așa că este imposibil de spus dacă au fost emise înainte sau după apariția supernovei.

Astăzi, SN 1054 sau Nebuloasa Crabului, cum este cunoscută astăzi, este încă vizibilă – deși este necesar un telescop foarte puternic pentru a fi observată cum trebuie.

articolul original.

NASA a lovit intenţionat un asteroid, o premieră pentru omenire: „Pământenii pot dormi liniştiţi”

27 September 2022 at 05:41
image

Impact confirmat: un vehicul spaţial al NASA s-a prăbuşit în mod intenţionat pe suprafaţa unui asteroid, pentru a îi devia traiectoria, în cursul unei misiuni de testare fără precedent, care ar trebui să permită omenirii să înveţe cum să se protejeze de o potenţială ameninţare viitoare, scrie AFP.

Am intrat într-o nouă eră, în care avem potenţial capacitatea de a ne proteja de un impact periculos de asteroizi

Vehiculul, mai mic decât o maşină, s-a proiectat cu o viteză de peste 20.000 kilometri pe oră pe ţinta sa, atinsă la ora programată (23.14 GMT), potrivit Agerpres.

Echipele NASA, reunite la centrul de control al misiunii în Maryland, Statele Unite, au explodat de bucurie în momentul ciocnirii.

Cu câteva minute înainte, asteroidul Dimorphos, situat la aproximativ 11 milioane de kilometri de Terra, a crescut treptat în imaginile spectaculoase transmise în direct de navă. S-au putut distinge clar pietricelele de pe suprafaţa sa gri, chiar înainte ca filmarea să se oprească în momentul exploziei.

„Am intrat într-o nouă eră, în care avem potenţial capacitatea de a ne proteja de un impact periculos de asteroizi”, a declarat Lori Glaze, director de ştiinţe planetare la NASA.

Dimorphos are aproximativ 160 de metri în diametru şi nu reprezintă nicio ameninţare pentru planeta noastră.

Este de fapt satelitul unui asteroid mai mare, Didymos, în jurul căruia a efectuat până în prezent o rotaţie completă în 11 ore şi 55 de minute. NASA caută să reducă orbita lui Dimorphos cu 10 minute, adică să îl apropie de Didymos.

Va dura de la câteva zile până la câteva săptămâni înainte ca oamenii de ştiinţă să poată confirma că traiectoria asteroidului a fost într-adevăr modificată.

O vor face cu ajutorul telescoapelor de pe Terra, observând variaţia de strălucire luminoasă atunci când micul asteroid va trece prin faţa asteroidului mai mare.

Dacă obiectivul rămâne modest în comparaţie cu scenariile de dezastru ale filmelor ştiinţifico-fantastice precum Armageddon, această misiune de „apărare planetară”, numită DART (săgeată, în limba engleză), este prima care testează o astfel de tehnică.

Aceasta permite NASA să se antreneze în cazul în care un asteroid ameninţă să lovească Terra într-o zi.
„Cred că acum pământenii pot dormi liniştiţi, aşa cum voi face eu”, a spus Elena Adams, inginer al misiunii.Nava a călătorit zece luni de la decolarea în California.

Pentru a atinge o ţintă atât de mică, vehiculul spaţial s-a îndreptat în zbor autonom în ultimele patru ore, la fel ca o rachetă autoghidată.

La trei minute după impact, un satelit de mărimea unei cutii de pantofi, denumit LICIACube şi eliberat cu câteva ore mai devreme de la bordul sondei DART, urma să treacă la 55 de kilometri distanţă de asteroid pentru a fotografia urmările impactului.

Hubble şi James Webb, care ar trebui să poată detecta un nor de praf strălucitor şi astfel să ajute la estimarea cantităţii de materie ejectată.

Toate aceste acțiuni au fost realizate pentru a înţelege mai bine compoziţia lui Dimorphos, reprezentativ pentru o populaţie de asteroizi destul de comuni, şi deci de a măsura efectului exact pe care această tehnică – numită impact cinetic – îl poate avea asupra lor.

Doar 40% dintre asteroizii ce măsoară peste 140 de metri în diametru – sunt cunoscuți

Aproape 30.000 de asteroizi de toate mărimile au fost catalogaţi în proximitatea Terrei (denumiţi geocrucişători, întrucât orbita lor se intersectează cu cea a Pământului).

În prezent, niciunul dintre aceşti asteroizi cunoscuţi nu ameninţă planeta noastră în următorii 100 de ani. Cu excepţia faptului că nu toţi sunt cunoscuţi încă.

Aproape toţi dintre cei care au diametre de peste 1 kilometru au fost depistaţi deja, afirmă oamenii de ştiinţă. Însă ei spun totodată că, pentru moment, sunt cunoscuţi doar 40% dintre asteroizii ce măsoară peste 140 de metri în diametru – care sunt capabili să distrugă regiuni întregi de pe Terra.

„Cea mai importantă sarcină a noastră este să îi găsim” pe cei care lipsesc, a spus Lindley Johnson, agent de apărare planetară în cadrul NASA. Cu cât sunt detectaţi mai devreme, cu atât experţii vor avea mai mult timp pentru a pune în aplicare un mijloc de a se apăra împotriva lor.

Misiunea DART este un prim pas crucial în această direcţie, potrivit lui Lindley Johnson:
„Aceasta este o perioadă foarte entuziasmantă (…) pentru istoria spaţială, şi chiar pentru istoria umanităţii”.

articolul original.

Istoria zbuciumată a Portului Constanţa, pe care Regele Carol I îl vedea ”ca un izvor de bogăţie pentru ţara întreagă” – FOTO

27 September 2022 at 04:30
image
La 27 septembrie 1909 a avut loc inaugurarea oficială a portului Constanţa, primele amenajări datează din anii 1857-1860; finalizarea lucrărilor a fost condusă de inginerul Anghel Saligny.

Istoria zbuciumată a Portului Constanţa este strâns legată de cea a oraşului cu acelaşi nume. Deşi prima atestare documentară a Constanţei este târzie (sec. II d.Hr.) – anticul Tomis se descoperă, prin mărturii arheologice, încă din sec. VI i.d. Hr. Oraşul – port a fost organizat iniţial ca un centru de schimb între comercianţii greci şi populaţiile băştinaşe. Tomisul va adopta, cu timpul, toate caracteristicile evolutive ale unui polis grecesc. Influenţa greacă se menţine până în secolul I i.d.Hr., când teritoriul situat între Dunăre şi Marea Neagră intră sub stăpânire romană. Primii ani ai guvernării romane au fost consemnaţi de poetul Ovidius, exilat la Tomis.

Portul cunoaşte o viaţă economică prosperă în secolele următoare, iar oraşul preia numele împăratului Constantin. Schimburile comerciale se desfăşoară cu precădere în „Edificiul roman cu mozaic”, admirabila construcţie situată între faleza oraşului şi instalaţiile portuare. În perioada bizantină, evoluţia portului Tomis va fi marcată de numeroasele invazii ale popoarelor migratoare. Comerţul este în scădere, negustorii caută alte pieţe, dar portul nu este dat uitării, el fiind înregistrat, în continuare, în portulanele şi hărţile veneţiene sau genoveze. De altfel, portul şi alte construcţii aferente vor păstra multă vreme denumirea de „genovez”, în amintirea negustorilor şi navigatorilor proveniţi din acest oraş italian. După o scurtă perioadă de stăpânire românească, teritoriul dobrogean este ocupat de armatele Imperiului Otoman. Cronicarii turci, călătorii europeni sau din Imperiu vor menţiona activitatea portului Kustendge, care va contribui la creşterea comerţului zonal. În 1857, autorităţile turce concesionează construirea portului Constanţa şi a căii ferate Cernavodă-Constanţa companiei engleze „Danube and Black Sea Railway and Kustendge Harbour Company Ltd.” Portul Constanţa beneficiază de amenajări şi dotări relativ moderne.

Carol I: Portul Constanţa „va deveni unul din cele mai însemnate ale Orientului”

După Războiul de Independenţă, în anul 1878, Dobrogea revine României şi, odată cu aceasta, apar primele preocupări pentru construirea unui port care urma să fructifice poziţia strategică a Constanţei şi avântul economic înregistrat de tânărul stat. În opinia Regelui Carol I, portul Constanţa „va deveni unul din cele mai însemnate ale Orientului şi un izvor de bogăţie pentru ţara întreagă”.

Nu fără greutate, Regele a convins politicienii de valoarea inestimabilă a proiectului. În aceste condiţii, statul român a răscumpărat instalaţiile portuare de la compania engleză, a contactat specialişti străini pentru întocmirea unor proiecte de lărgire a portului şi a investit în construirea monumentalului pod de la Cernavodă. La 16 octombrie 1896 a avut loc inaugurarea oficială a lucrărilor de construcţie şi modernizare a portului Constanţa.

În piatra de temelie a fost depus, de către Regele Carol I, documentul care consfinţea „întemeierea unui port la ţărmurile vechiului Pont Euxin, unde, din veacurile cele mai îndepărtate, comerţul a găsit un loc de adăpost, unde atâtea monumente istorice ne aduc aminte de vechea dominaţie a strămoşilor noştri şi unde s-a sfârşit poetul Ovidiu”.

Lucrările de construcţie, începute de I.B. Cantacuzino şi continuate de Anghel Saligny

Lucrările de construcţie au început după proiectul inginerului I.B. Cantacuzino şi au fost continuate cu modificările propuse de alţi doi ingineri români de excepţie: Gheorghe Duca şi Anghel Saligny.

În anul 1899, conducerea lucrărilor portuare a fost preluată de Saligny, constructorul podului de la Cernavodă. Până în 1909, când a fost inaugurat oficial portul Constanţa, s-au efectuat lucrări de dragaj, au fost ridicate digul de larg, cel de intrare, cel de sud şi cheurile, au fost construite şase bazine, rezervoarele de petrol şi, nu în ultimul rând, silozurile.

Pornind de la aceste dotări, portul Constanţa a operat în 1911 peste 1,4 milioane tone mărfuri.

În perioada interbelică se adaugă platformei portuare noi elemente de infrastructură, precum uscătoria de porumb, clădirea administraţiei portuare, bursa, docul plutitor, iar traficul atinge 6,2 milioane tone în 1937, cifră care situa Constanţa între primele porturi europene.

În actul comemorativ din 1909 se exprima „nădejdea că Dumnezeu va hărăzi României linişte şi îmbelşugare, ca să putem isprăvi cât mai curând portul întreg, menit să slujească la propăşirea economică a scumpei noastre patrii”. Din nefericire, Constanţa şi ţara întreagă aveau să sufere distrugerile provocate de doua războaie mondiale, de ocupaţia sovietică şi de regimul dictatorial comunist. Începând cu 1967 s-au demarat lucrările de extindere a portului către sud. Un rol important pentru dezvoltarea portului l-a avut construirea Canalului Dunăre – Marea Neagră, care a fost inaugurat în anul 1984. Pe parcursul a două decenii, portul Constanţa a atins dimensiuni impresionante, însumând o suprafaţă de peste 3900 ha. Vârful de trafic a fost înregistrat în anul 1988, când au fost operate 62,3 milioane tone mărfuri.

Sursa: Portofconstantza

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii ale zilei de 27 septembrie:

1389 – S-a născut Cosimo de Medici (Cosimo cel Bătrân), primul membru al familiei de bancheri Medici care a ajuns la conducerea republicii florentine (din 1434); protector al literaturii şi artelor; întemeietor al bibliotecii Laurenziana (m.1 august 1464).

1461 – Prima menţiune documentară a căii Giurgiului, important drum comercial, care lega oraşul dunărean de Transilvania

1827 – S-a născut Alexandru Papiu-Ilarian, istoric şi jurist, unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania, membru al Academiei Române (m. 23 octombrie 1877)

1855 – S-a născut matematicianul Paul-Émile Appel, membru de onoare al Academiei Române (m. 24 octombrie 1930)

1880 – S-a născut Jacques Thibaud, unul dintre cei mai apreciaţi violonişti ai secolului al XX-lea (m. 1 septembrie 1953)

1891 – A încetat din viaţă scriitorul Ivan Aleksandrovici Goncearov; personajul principal din capodopera sa, romanul „Oblomov”, a devenit simbolul inerţiei şi al pasivităţii – „oblomovism” (n. 6/18 iunie 1812)

1903 – S-a născut pictorul Alexandru Ciucurencu (m. 27 decembrie 1977)

1917 – A încetat din viaţă pictorul impresionist Edgar Degas (n. 19 iulie 1834)Edgar Degas – Femeie pieptănându-se

1917 – A apărut, la Bucureşti, „Scena”, „ziar zilnic de teatru, muzică, literatură, artă şi sport” (până la 11 noiembrie 1918), la care au colaborat Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Gala Galaction şi Camil Petrescu

1919 – A încetat din viaţă soprana Adelina Patti (Adela Juana Maria Patti ) (n. 19 februarie 1843)

1933 – S-a născut poetul Grigore Hagiu, autor al volumelor „Nostalgica triadă” (1970), „Miazănoaptea miresmelor” (1973) şi „Descântece de gravitaţie” (1977). A primit distinctii ca Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1967) şi Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1968) (m. 1 februarie 1985)

1940 – S-a încheiat Pactul militar şi economic pe zece ani între Germania, Italia şi Japonia (Axa Berlin-Roma-Tokio), pentru impunerea unei „noi ordini” în Europa şi în „Marea Asie de Răsărit”

1992 – Au avut loc alegeri legislative şi prezidenţiale în România

1996 – Piaţa extrabursieră – RASDAQ – de tranzacţionare a acţiunilor rezultate din procesul de privatizare, a fost inaugurată oficial la World Trade Center Bucureşti

1999 – A fost prezentat la sediul NATO din Bruxelles Programul Naţional Anual pentru aderarea României în NATO

2008 – A încetat din viaţă actorul şi regizorul american Paul Newman, la 83 de ani, din cauza unui cancer la plămâni.

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

USS Texas (BB-35), ultimul dreadnought din Primul Război Mondial, va primi reparații de 35 de milioane de dolari

26 September 2022 at 16:00
image

La aproximativ trei ani după ce a fost închis publicului, USS Texas (BB-35) a fost transportat de la domiciliul său din San Jacinto Battleground State Historic Site la șantierul naval Gulf Copper & Manufacturing Corp din Galveston, Texas, SUA.

Ultimul cuirasat de tip dreadnought rămas va fi supus unor reparații de 35 de milioane de dolari, după care va fi adus într-o nouă locație.

În ultimii ani ai navei i-a ruginit coca. Acest lucru i-a forțat pe cei ce se ocupau de conservarea navei să pompeze aproximativ 7500 de litri de apă din navă în fiecare minut, pentru a nu se scufunda.

Nava USS Texas (BB-35) a fost remorcată la șantierul naval

Avariile, care sunt rezultatul faptului că a petrecut de decenii în apă, au determinat legislatura să aprobe în unanimitate reparații de 35 de milioane de dolari.

Astfel, a fost luată decizia de a remorca nava de luptă veche de 110 de ani de la domiciliul său din San Jacinto Battleground State Historic Site până la șantierul naval din Galveston, acolo unde va fi supusă reparațiilor necesare.

Călătoria a durat aproximativ nouă ore, iar, în ciuda temerilor că nava ar putea să se scufunde, aceasta a ajuns la Galveston fără probleme.

USS Texas (BB-35) a luptat în ambele războaie mondiale

USS Texas (BB-35) este cunoscută pentru că este ultimul dreadnought rămas de la începutul secolului al XX-lea. Operată de , nava a văzut prima acțiune în urma incidentului de la Tampico din aprilie 1914, o confruntare între nouă marinari americani și 10 infanteriști ai armatei mexicane.

În timpul Primului Război Mondial, cuirasatul a efectuat inițial operațiuni de antrenament. Atunci când Statele Unite au intrat în conflict în aprilie 1917, USS Texas (BB-35) a tras primele focuri americane în timp ce țintea către un submarin german care a apărut în apropierea navei comerciale SS Magnolia.

Când a fost reparată ultima oară nava de război?

În perioada interbelică, USS Texas (BB-35) a suferit o revizie majoră, care a ajutat-o ​​la succesul ei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Aceasta a făcut parte dintr-un grup de atac de pentru Operațiunea Torch – invazia Aliaților din Africa de Nord. Mai târziu, nava a tras în pozițiile deținute de germani în timpul debarcării de și a sprijinit Operațiunea Dragoon.

USS Texas (BB-35) a fost mutat mai târziu în Pacific, acolo unde a sprijinit debarcările americane pe Iwo Jima și Okinawa, bombardând pozițiile deținute de japonezi.

După dezafectarea din 1948, USS Texas (BB-35) a fost staționată la San Jacinto Battleground Historic Site. Pe lângă faptul că a fost transformată în muzeu, nava a fost folosită și ca decor pentru filme. USS Texas (BB-35) a fost reparată pentru ultima oară în 1988, informează War History Online.

articolul original.

Antillia, insula fantomă a portughezilor

25 September 2022 at 16:00
image

Antillia, cunoscută și sub numele de „Insula celor șapte orașe”, este o insulă fantomă despre care se spunea că ar fi fost situată în Oceanul Atlantic, la vest de Portugalia și Spania.

Antillia apare pentru prima dată într-un portulan (hartă a porturilor) din secolul al XV-lea, care ar fi aparținut cartografului venețian Zuane Pizzigano.

Acesta a fost descoperit printre mii de manuscrise din biblioteca renumitului colecționar Sir Thomas Phillipps în 1953, iar acum se află la Biblioteca James Ford Bell a Universității Minnesota din Minneapolis, SUA.

Paternitatea hărții se bazează pe legenda hărții, în care este menționat că „la 22 august 1424, Zuane Pizzi a creat această hartă”.

Unde credeau portughezii că s-ar fi situat localizată insula?

Graficul ilustrează vestul Europei, nord-vestul Africii și o mare parte din nordul Oceanului Atlantic. În mod interesant, harta indică, de asemenea, insulele Madeira, care au fost descoperite de în 1419, și ceea ce pare a fi arhipelagul Azore.

Se crede că numele de Antillia derivă din portughezul „Ante-Ilha” („Insula dinainte” sau „Insula opusă”). Acest lucru poate fi referitor la faptul că insulele sunt reprezentate ca mase de pământ dreptunghiulare, care par a fi o „oglindire” a Regatului Portugaliei.

Potrivit unei vechi legende, Antillia a fost descoperită atunci când șapte episcopi vizigoți au părăsit continentul în urma , în 714. Pizzigano a încercat să înfățișeze și să numească cele șapte așezări de pe insulă; prin urmare, este cunoscută și sub numele de „Insula celor șapte orașe”.

Insula principală Antillia este prezentată în roșu cu inscripția „Această insulă se numește Antillia”. La nord se află insula albastră, denumită „Insula Diavolilor”, iar la vest este o altă insulă albastră denumită Ymana.

Insula fantomă nu a fost descoperită, dar mitul a persistat

Folosind harta lui Pizzigano drept sursă, mulți cartografi, precum Battista Beccario (1435), Andrea Bianco (1436), Paolo Toscanelli (1474), Grazioso Benincasa (1462, 1470, 1482) și Martin Behaim (1492), au continuat să includă Antillia de-a lungul secolului al XV-lea în hărțile lor.

Insula este menționată și într-o scrisoare a regelui Alfonso al V-lea al Portugaliei (din 10 noiembrie 1475), în care îi acordă cavalerului Fernão Teles „cele șapte orașe și orice alte insule populate” pe care le-ar putea găsi în vestul .

După 1492, atunci când nordul Oceanului Atlantic a început să fie navigat în mod obișnuit și a devenit mai precis cartografiat, reprezentările insulei Antillia au dispărut treptat de pe hărțile cartografilor.

Conform Heritage Daily, legenda celor șapte orașe a continuat să persiste în America Centrală și în Mexic, Antillia devenind, probabil, mitul din spatele legendei celor șapte orașe din ținutul fantastic numit Cibola.

Vă recomandăm să mai citiți și:

articolul original.

Arheologii au descoperit borcane uriașe de piatră în India

25 September 2022 at 12:00
image

Arheologii au descoperit mai multe recipiente din piatră de dimensiuni considerabile în pădurea Saipung din Meghalaya, India.

Situri similare care conțin asemenea imense borcane de piatră au fost identificate în India și Indonezia, cele mai multe fiind găsite pe .

Asemenea recipiente au fost descoperite pentru prima dată în nord-estul Indiei în 1929 de către James Philip Mills și John Henry Hutton, în apropiere de satul Ndunglo.

Zeci de borcane uriașe de piatră au fost găsite

O cercetare realizată de Universitatea Națională Australiană (ANU), Universitatea North-Eastern Hill și Universitatea Gauhati, a anunțat, de asemenea, descoperirea a 65 de recipiente de gresie în zona Assam recent, în aprilie 2022.

Echipa a găsit asemenea recipiente în șapte locații, în Saipung, New Plang Moi, Thuruk, Mualhoi, Mualsei Thialsen Tlang, Mualsei Neng Seng și Mualsei Lungmaicham. și pietre plate circulare apar în diferite dimensiuni.

Patru recipiente de piatră au fost excavate de la situl Mualsei Thialsen Tlang, dezvăluind cioburi de oală, un fel de dop de piatră, mărgele mici de sticlă,capete de suliță și bucăți carbonizate de os uman.

În apropiere de Mualsei Neng Seng, echipa a găsit și plăci de gresie sparte care înfățișează gravuri cu animale și motive umane.

Recipientele, parte a practicilor funerare

Cercetătorii au declarat pentru Heritage Daily faptul că excavarea celor patru recipiente a ajutat la furnizarea de informații esențiale asupra practicilor mortuare ale oamenilor care au construit și au folosit aceste borcane de piatră.

Dovezile materiale sugerează în mod clar că borcanele de piatră sunt relicve vizibile care au fost ridicate deasupra unei gropi în care sunt îngropate rămășițele post-incinerate ale morților.

Cercetătorii mai menționează că astfel de descoperiri semnificative au relevanță pentru înțelegerea ulterioară a siturilor borcanelor de piatră în contextul mai larg de Nord-Est și Asiei de Sud-Est.

Vă recomandăm să mai citiți și:

articolul original.

O reuniune inedită a profesorilor de istorie din Gorj

25 September 2022 at 07:44

La jumătatea acestei săptămâni s-a desfășurat,  în organizarea Inspectoratului Școlar Județean Gorj, Consfătuirea profesorilor de istorie și socio-umane  din județ. Manifestarea s-a desfășurat sub coordonarea unui nou inspector școlar de specialitate –prof. drd. Angelica Necșulea-și cu participarea inspectorului școlar al județului Gorj-prof. dr. Marcela Mrejeru. Inedit, prin intermediul  platformelor digitale, la reuniunea cadrelor didactice din Gorj au participat și mai mulți inspectori școlari din Republica Moldova,în frunte cu prof. Lucia Caciuc, șefa Direcției Generale Educație și Cultură Strășeni.

Întâlnirea anuală a profesorilor de istorie din județul Gorj a fost un maraton informational propus de inspectorul școlar de specialitate dar și de inspectorul școlar general al județului Gorj, ambele doamne fiind profesoare de istorie. Din mesajul doamnei profesor  Marcela Mrejeru  s-au putut reține lucruri importante legate de această disciplină, de o deschidere mai mare a ISJ Gorj către elevi, profesori și părinți, o colaborare mai bună cu alte instituții care pot sprijini sectorul educational.

Legătura directă cu reprezentanții Direcției Generale Educație și Cultură Strășeni-Republica Moldova  a fost deopotrivă emoționantă dar și pragmatică. Potrivit reprezentanților celor două structuri de învățământ, în acest an școlar vor exista cel puțin două vizite reciproce de documentare și schimb de experiență. Colaborarea cu Republica Moldova  datează de ceva vreme și a fost initiate la nivelul inspectorului responsabil cu proiectele educaționale, pe atunci postul fiind ocupat de aceeași Angelica Necșulea.

Informații importante și utile profesorilor de istorie au venit și din partea doamnei Dorina Nichifor, vicepreședinte al Societății de Științe Istorice din România și fost inspector școlar cu specialitatea istorie. Gorjul continuă  să dețină printre cele mai importante filiale SSIR, cu peste 100 de membri cotizanți. S-a reținut faptul că această structură asociativă a profesorilor de istorie are o activitate intensă și o serie de proiecte pentru perioada următoare. SSIR Gorj și ISJ Gorj, în parteneriat cu alte structuri și instituții, vor derula în această toamnă proiectul educational MONUMENTELE GORJULUI VORBESC.

Ca exemplu de bune practici, profesoara Cristina Cotorcea de la Liceul Tehnologic Baia de Fier a prezentat experiența avută în Israel la un Seminar Internațional pe tema Holocaustului. În perioada 7-14 august 2022, aceasta a participat la activităţile Seminarului desfăşurate la Yad Vashem (Ierusalim), dar şi în alte locuri din Israel.  Seminarul este organizat pe cursuri (prelegeri ale profesorilor universitari de la Universităţi din Israel, cercetători ai Institutului de la Yad Vashem etc.), conferințe dar şi din ateliere de lucru, desfăşurate în complexul muzeal sau în sala de seminar. Temele vizează o abordare  a Holocaustului, de la originile evreilor şi până la istoria imediată a lor. Această experiență și materialele prezentate sunt foarte utile începând cu anul 2023-2024 când programa de liceu va include orele privind Holocaustul.

Pe agenda profesorilor de istorie

Profesorii de istorie au dezbătut și au primit în format electronic de  la inspectorul de specialitate un material amplu unde se vorbește de la calendarul școlar la schimbările din ROFUIP, olimpiade și concursuri școlare, portofoliul profesorului de istorie ș.a.

Cele mai importante modificări aduse Regulamentului de funcționare și organizare a școlilor  au fost dezbătute cu acest prilej: elevii nu vor mai fi exmatriculați; mediile se calculează  diferit după eliminarea obligativității tezelor; elevii vor beneficia  de un plan de învățare individualizat;  în fiecare școală din România va fi înființată o comisie pentru mentorat didactic și formare în cariera profesională etc.

De asemenea, Portofoliul profesorului de istorie va trebui să aibă următoarele elemente:Decizia de numire (suplinire, detaşare, titularizare)- copie; Fişa postului; Curriculum Vitae ;Structura anului școlar în curs; Încadrare; Orarul – inclusiv programul suplimentar; Documente curriculare (programe şcolare în uz, metodologii, regulamente, ghiduri metodologice de aplicare a programelor şcolare, precizări metodologice cu privire la predarea specialităţii, programe examene naţionale, programe şcolare pentru discipline opţionale); Lista disciplinelor opționale (unde este cazul), cu documentele necesare (fișa de avizare, programă, planificare, proiectarea unităților de învățare); Planificarea calendaristică anuală; proiectarea unităţilor de învățare; Proiectarea pregătirii suplimentare a elevilor capabili de performanţă; Proiectarea pregătirii elevilor ce prezintă dificultăţi în învăţare; Instrumente de lucru şi de evaluare (teste inițiale, sumative, fișe de lucru, modele de portofolii, referate, tipuri de itemi şi altele); rezultate la examene naţionale; rezultatele evaluărilor periodice; Cursuri opţionale – suport de curs, materiale auxiliare; Documente privind calitatea de mentor, formator local/ judeţean/ naţional; coordonator cerc pedagogic/ metodist/ membru în consiliu consultativ; îndrumător reviste şcolare/membru în colectivul de redacţie  al revistelor de specialitate; evaluator manuale; membru în comisii ştiinţifice; Calificativul acordat de C.A. (copie) ș.a.

O istorie a școlilor Gorjului

Angelica Necșulea a lansat pentru acest an școlar o provocare pentru fiecare profesor de istorie din județ, fiecare va întocmi o fișă a școlii unde funcționează , incursiunea putând să ajungă și un secol și jumătate în urmă. Toate materialele vor fi reunite într-un volum cu mai mulți autori, în funcție de contribuție.

articolul original.

Un nou studiu dezvăluie cele mai vechi dovezi ale consumului de opiu în Israel

25 September 2022 at 08:00
image

Un nou studiu realizat de Autoritatea Israeliană pentru Antichități, Universitatea din Tel Aviv și Institutul de Științe Weizmann a scos la iveală cele mai vechi dovezi cunoscute în lume privind utilizarea opiului, un drog halucinogen, și a drogurilor psihoactive în general.

Reziduurile de opiu au fost găsite în vase ceramice descoperite la Tel Yehud, în cadrul unor săpături efectuate de Eriola Jakoel în numele Autorității pentru Antichități.

Vasele care conțineau opiu datează din secolul al XIV-lea î.Hr. și au fost găsite în morminte canaanite, fiind folosite, se pare, în ritualurile locale de înmormântare.

Această descoperire incitantă confirmă scrierile istorice și ipotezele arheologice conform cărora opiul și comerțul cu acesta au jucat un rol central în culturile din Orientul Apropiat.

Studiul a fost publicat în revista Archaeometry.

Cea mai veche dovadă cunoscută a utilizării de halucinogene din lume

În 2012, Autoritatea pentru Antichități a efectuat o săpătură de salvare în situl Tel Yehud, înainte de construirea de reședințe în acest loc.

În cadrul săpăturilor au fost găsite din epoca târzie a bronzului, iar lângă acestea au fost descoperite ofrande funerare – vase destinate să-i însoțească pe cei morți în viața de apoi. Printre ceramică, s-a remarcat un grup mare de vase fabricate în Cipru.

Deoarece vasele au o formă asemănătoare cu cea a florii de mac atunci când este închisă și întoarsă cu capul în jos, încă din secolul al XIX-lea a apărut ipoteza că acestea au fost folosite ca vase rituale pentru acest drog.

Acum, o analiză a reziduurilor organice a scos la iveală reziduuri de opiu în opt vase, unele locale și altele fabricate în Cipru. Este pentru prima dată când se găsește opiu în ceramică, în general, și în vase de acest tip, în special. Este, de asemenea, cea mai veche dovadă cunoscută a utilizării de halucinogene din lume, scrie EurekAlert.

Vasele care conțineau opiu datează din secolul al XIV-lea î.Hr

„În săpăturile efectuate la Tel Yehud până în prezent, au fost din secolele XVIII-XIII î.Hr. Cele mai multe dintre corpurile îngropate erau ale unor adulți, de ambele sexe. Vasele de ceramică care fuseseră așezate în interiorul mormintelor erau folosite pentru mesele ceremoniale, ritualuri efectuate de cei vii pentru membrii decedați ai familiei lor. Morții erau onorați cu alimente și băuturi care erau fie plasate în vase, fie consumate în timpul unui ospăț care avea loc deasupra mormântului, la care defunctul era considerat participant”, spune Dr. Ron Be’eri de la Autoritatea pentru Antichități din Israel.

„Este posibil ca în timpul acestor ceremonii, conduse de membrii familiei sau de un preot în numele lor, participanții să încerce să trezească spiritele rudelor lor moarte pentru a-și exprima o cerere și să intre într-o stare extatică prin utilizarea opiului. Alternativ, este posibil ca opiul, care era așezat lângă cadavru, să fi avut rolul de a ajuta spiritul persoanei să se ridice din mormânt, în vederea pregătirii întâlnirii cu rudele lor în viața următoare”.

Cum erau onorați morții?

„Acesta care a fost găsit în Levant în epoca târzie a bronzului. În 2020, cercetătorii au descoperit reziduuri de canabis pe un altar din Tel Arad, dar acestea datau din Epoca Fierului, la sute de ani după opiul din Tel Yehud. Deoarece opiul a fost găsit într-un loc de înmormântare, acesta ne oferă o privire rară asupra obiceiurilor de înmormântare din lumea antică. Desigur, nu știm care era rolul opiului în ceremonie – dacă locuitorii din Yehud credeau că morții aveau nevoie de opiu în viața de apoi sau dacă preoții erau cei care consumau drogul în timpul ceremoniei”, a explicat și Vanessa Linares de la Universitatea din Tel Aviv.

„În plus, descoperirea aruncă lumină asupra comerțului cu opiu în general. Trebuie amintit faptul că opiul este produs din maci, care creșteau în Asia Mică – adică pe teritoriul Turciei de astăzi – în timp ce ceramica în care am identificat opiul a fost fabricată în Cipru. Cu alte cuvinte, opiul a fost adus din Turcia, prin Cipru. Acest lucru indică, desigur, importanța care era atribuită drogului”.

Vă recomandăm să mai citiți și:

articolul original.

Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?

25 September 2022 at 07:04
image

Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș, scrie Historia.

În 1890, îl regăsim pe Caragiale profesor de istorie pentru clasele I-IV la Liceul Privat „Sf. Gheorghe“. Fusese angajat de bunul său prieten, Anghel Demetrescu, care era directorul liceului și care îi cunoștea cultura enciclopedică.

Dialog superb între I.L Caragiale și un elev

Cum se desfășura o oră la clasa domnului Caragiale? Să ne închipuim o dimineaţă senină de primăvară, cadrul perfect pentru următoarea scenă, descrisă de Radu D. Rosetti, unul dintre elevii săi:

„«Domn al Ţării Românești, prin calităţile-i fine de diplomat, el este singurul nostru domnitor care a știut să unească la un moment dat, sub un singur sceptru, toată suflarea românească», explică maestrul inspirat,copiilor, pagina aceasta frumoasă din istoria românilor. Dar observă că un copil nu e atent. Copilașul, cu ochii ţintă pe fereastra deschisă, prin care se zărește cerul albastru, pomii verzi și «cocoarele» venind – cum zice Alecsandri –, pare dus pe ceea lume.

— Popescu Ion I –(mai era un Popescu Ion II)–, ce am spus acum?

Popescu Ion I bâlbâie de frica pedepsei, uitând că are de-a face cu unul care nu pedepsește niciodată și nu știe ce să răspundă.

— Dacă-mi spui drept unde te gândeai, te iert, îi zice dascălul îngăduitor.

— Ascultam mierloiul din pom, mărturisește cinstit elevul.

Într-adevăr, prin fereastra deschisă, trilurile mierloiului se-nălţau, nebune de veselie, în natura renăscândă. În tăcerea mormântală care se făcu în sală, cântecul se ridica la cer ca un imn.

— Bine, mă, Popăscule! îl dojenește maestrul iertător și glumeţ în același timp; eu fac aci diplomaţie înaltă, îmi sparg plămânii să vă explic politica lui Mihai Viteazul, și tu – ochii la mierloi?

Dar profesorul n-apucă să–și urmeze lecţia, și Popescu Ion I tot cu ochii la mierloi.

Lceție de pedagogie

Chestia se complică, însă, căci acum iată și alţi distraţi de cântecul păsării minunate; profesorul însuși, tot vorbind de Bartolomei Pezzen, comisarul lui Rudolf al II-lea, și de banul Mihalcea, face din când în când pauze, cu ochii duși spre mierloi“.

În cele din urmă, sedus el însuși de atmosfera frumoasă de afară, dascălul își invită elevii în grădină, pentru a se delecta cu trilurile păsărilor.

Această experienţă pedagogică, oricât de scurtă va fi fost ea, l-a făcut pe Caragiale să reflecteze la ceea ce înseamnă cunoașterea istorică și la limitele acesteia, iar concluziile sale dezvăluie o concepţie uluitor de modernă:

„Învăţăm din trecutul patriei și neamului nostru numai istoria politică și militară. Dar istoria societăţii, lumii d-asupra vieţii zilnice a căreia s-a desfășurat politica, ori s-au înfăptuit vitejiile, nu învăţăm, și prin urmare nu știm nimica.

Învăţăm un fel de epopee sarbădă, în proză mai mult sau mai puţin limpede și comodă, care nu evocă în imaginaţia noastră nicio icoană vie și care e prin urmare lipsită în cea mai mare parte de interes. Îngrămădiri de date, înșirări de nume proprii, înregistrări de fapte, și-ncolo nimic. Ce vreme era la acele date? Ce fel trăiau zi cu zi fiinţele care purtau acele nume proprii? Cum erau locurile unde se săvârșeau acele fapte?

Niciun răspuns la aceste întrebări.

Poveste fără zugrăvire despre nume fără persoane și despre fapte fără loc: într-un cuvânt, istoria unei lumi fără carne, fără oase, fără trup.

Și este oare naţiune care să aibă mai multă nevoie decât noi de cunoașterea vieţii sale trecute? Dar între viaţa din trecut și cea din prezent este la noi o adevărată prăpastie. Lucruri și moravuri au fost măturate de suflarea civilizaţiei moderne fără să lase decât rare urme, care să ni le amintească fie cât de departe“.

Fragmentul face parte din articolul „Nenea Iancu și Conița Clio”. Acesta a fost publicat în numărul 248 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 septembrie – 14 octombrie.

articolul original.

Oamenii au îmblânzit animalele cu 2.000 de ani mai devreme decât s-a crezut până acum

24 September 2022 at 16:00
image

Indiciile din excremente antice de la animale contestă teoria actuală, potrivit căreia oamenii au îmblânzit plantele înaintea îmblânzirii animalelor.

Cercetătorii au descoperit bălegar conservat alături de rămășițe îngropate ale locuințelor antice de vânători-culegători din Siria, care datează din urmă cu aproximativ 13.000 de ani.

„Am fost surprinși atunci când am realizat că vânătorii-culegători aduceau animale vii în Abu Hureyra în urmă cu 12.800 – 12.300 de ani și le țineau în afara colibei lor”, explică cercetătorii într-un comunicat citat de Science Alert.

Oamenii au îmblânzit animalele cu 2.000 de ani mai devreme decât se credea

„Acesta este cu aproape decât am văzut în altă parte, deși este în conformitate cu ceea ce ne-am putea aștepta pentru Valea Eufratului”.

La începutul anilor 1970, săpăturile Abu Hureyra în ceea ce este acum Siria au scos la iveală una dintre cele mai lungi secvențe cunoscute ale tranziției umanității de la vânători-culegători la fermieri.

Această locație din Semiluna Fertilă a fost deosebit de idilică , cu acces ușor la câmpii inundabile, stepă și păduri. Era plin de o gamă diversă de floră și faună, iar ocupația sa umană inițială în perioada epipaleolitică din Epoca de Piatră era considerată a fi formată din mai puțin de 200 de oameni.

Acest sit se află acum scufundat sub Lacul Assad, o regiune care poate fi greu accesibilă din cauza conflictelor în curs. Din fericire, arheologii din trecut au stocat și catalogat cu grijă grămezi de mostre de pe sit.

Animalele, o sursă de hrană

Studiile din această regiune au datat „îmblânzirea” cerealelor cu 11.500 de ani în urmă, urmată de o serie de alte culturi. Abia cu aproximativ 10.000 de ani în urmă au existat dovezi clare ale domesticirii animalelor, în timpul unei culturi desemnate drept .

„Înțelegerea generală rămâne că, de fapt, cultivarea a început mai întâi, astfel că oamenii s-au stabilit în teritorii oamenilor, și apoi a urmat păstoritul”, explică echipa în lucrarea lor. „Cercetarea prezentată aici ridică semne de întrebare cu privire la această traiectorie”.

Cercetătorii sugerează, de asemenea, că animalele ar fi putut servi drept depozit de carne vie pentru a compensa variabilitatea în prezența prăzii principale a acestor vânători-culegători, anume gazelele.

Vă recomandăm să mai citiți și:

articolul original.

Suveranitate – ieri și azi

24 September 2022 at 14:03

Poți să nu fii de acord cu o afirmație sau alta, venită din partea oricui. Dar să confunzi și să falsifici este degradant. Din păcate, avem zilnic parte de așa ceva. De aceea, întăresc, spre lămurirea situației istorice, cele spuse privind conflictul din Ucraina, care afectează deja adânc viața fiecăruia.

Așadar, explicarea conflictului rezidă, după părerea mea, în ciocnirea dintre mobilizarea unei părți, condiții geografico-istorice și securitatea cerută de cealaltă parte. O spun analize germane și franceze. În acest conflict se încalcă suveranitatea în accepțiune curentă și cadrul de securitate agreat la începutul anilor nouăzeci între supraputeri. O spun univoc școlile de la Harvard și Chicago. Calea de urmat pentru a pune capăt conflictului constă din negocieri între SUA, Rusia, Ucraina, Germania, UE și China. Soluția practică are diverse componente, între care cedarea de teritorii spre a se intra în granițe firești în această parte a Europei. Când s-a avut în vedere dosarul întreg al conflictului – de la Emanuel Macron, Henri Kissinger, reprezentanți ai Israelului și ai altor țări, la școli actuale – s-a sugerat aceasta, iar Joe Biden nu a negat posibilitatea.

În opinia mea, nu vor fi „învingători” în conflict. Dar cu un conflict nestins sau cu expediente, nu va fi liniște în Europa, iar europenii vor achita factura.

Cunosc doar soluții pe care le-am citat. Dar nu este important cine și ce rezolvări a propus în trecut deoarece configurația conflictului este nouă. Se implică multe țări, încât compunerea situației este nouă.

Se naște o nouă arhitectură de securitate în Europa, din păcate irosind vieți omenești. Acordul de la Minsk a fost blocat, cum și de cine se știe, conflictul trebuie însă oprit, pacea va fi după negocieri, iar negocierile vor ajunge la teritorii. Nu este soluție durabilă altfel!

Chestiunea urgentă este să se iasă din trena propagandei de război – care, de altfel, nu are de a face cu patriotismul, cu democrația și cu interesul general – și să se deschidă negocieri. Reflecția mea este în perspectiva pacificării durabile.

Desigur, statele în care trăim pot avea principii generoase, dar cei care vorbesc în numele lor să nu fie pe măsură. Din faptul că cineva trăiește în democrație nu rezultă că este democrat și are de dat lecții altora. Adesea, este invers! Unii doar profită de democrație pentru scopuri meschine. Pretențiile că ar fi „prodemocrați”, „proeuropeni”, „proatlantici” sunt ridicole dacă vezi faptele. A fi democrat, proeuropean, proatlantic înseamnă a fi integru, comunicativ și dialogal, înainte de orice.

La noi, cu regimul actual, este sesizabilă la exponenți atracția adevărului unic. Se operează cu penibila logică „sau accepți încropelile noastre sau ești cu rivalii” și cu obsesia monopolizării adevărului. Aceasta în vreme ce în alte țări este pluralism al vederilor – inclusiv în chestiunea conflictului din Ucraina. Se observă, de asemenea, atracția vorbirii în locul altuia. Se crede că se știe apriori ce intenții au preopinenții și ce îi motivează. Unii cred că și alți oameni ar fi puși în mișcare de ceea ce îi pune pe ei – să înșele, să fraudeze, să parvină. Din fericire, există încă destui cetățeni cu mintea la ei și cu alte motivații.

Ceea ce am spus în legătură cu conflictul din Ucraina stă deplin în picioare. De altfel, „criticii” nu au emis vreun contraargument la cele spuse, iar confirmarea din partea evenimentelor continuă. Desigur, pentru cei care nu înlocuiesc relațiile civilizate cu interese oneroase.

Ca de obicei, când nu sunt contraargumente, se atacă persoana. Dacă ar stăpâni măcar logica de gimnaziu, inșii s-ar fi ferit de sofismele pe care deja Aristotel le-a combătut – invocarea bârfelor despre persoane spre a contracara susținerile lor (argumentum ad hominem), cauza falsă (non causa pro causa) și altele. Se poate întocmi deja antologia sofismelor conflictului, cu urmări oribile, cugetarea falsă fiind și ea izvor de crime.

Știm prea bine că, în viață, vocile pot fi sub asaltul falsificatorilor. Mai ales când unii încalcă ceea ce spunea la noi Mihai Ralea: inteligența este capacitatea de a distinge punctele de vedere.

Zilele trecute, într-un ziar de serviciu cunoscut, unul se ostenea să extragă citate din articolele și emisiunile mele pentru a-i servi ca dovezi despre „omul lui Putin, al Rusiei”. A găsit însă fragmente ce confirmă integritatea autorului. Numai că ostenitorul nu înțelege ce este aceasta. El nu pricepe nici că primitivismul, fie el și antirus, este sub demnitatea unui om normal. Peste toate, doar minciuni de folosință propagandistică!

Acela mă și obligă să-i spun că numai la ignoranți a vorbi de „Rusia ca întreg” este blamabil – principiul întregului funcționând în gnoseologie cam de la Platon, Confucius și apostolul Pavel. Același mă confundă iarăși cu cineva care călătorea la congrese de istorie în Grecia, eu nefiind vreodată, înainte de 1989, în sudul Dunării. Am lămurit demult lucrurile și nu revin. Dar, la urma urmelor, cui folosește în România distribuirea organizată de minciuni?

Este facil să invoci reglementări în discuții despre o chestiune concretă. O poate face oricine – căci cine nu știe reglementările ONU sau alte reglementări, de care Adrian Cioroianu își amintește? Numai că ele ar trebui citite în întregime, nu luate după ureche. Și ar trebui înțelese. Trebuie oare ca profesorii universitari să devină propagandiști de duzină? Nici acum mințile nu s-au emancipat?

În fapt, conflictul din Ucraina este dificil pentru că în cauzele sale excede litera unor reglementări. Acum o săptămână, au reafirmat-o cei de la Harvard. În alte cuvinte, conflictul este o chestiune concretă ce nu se lasă topită în optica a ceea ce se numește azi globalism. Faptul că există reglementări nu ne dispensează de considerarea faptelor, chiar și a celor neconvenabile, și de a gândi.

Mai sunt două argumente aici. Primul este acela că reglementările existente prevăd respectarea suveranității naționale. Aceasta este valoarea de bază. Citite și înțelese, ele prevăd suveranitate în condițiile securității vecinului. Exemplificarea poate fi bogată. Doar ca exemplu, la intrarea în UE țările au subscris la anume relații cu vecinii.

Al doilea argument, pe care un contemporanist ar trebui să-l știe, este că suveranitatea a fost încălcată și atunci când multor țări li s-au luat teritorii. Acesta a fost și cazul României în privința Bucovinei și al ținuturilor cunoscute. Când am vorbit de „frontiere nefirești”, în răspunsul la o întrebare din public la Alba Iulia (14 septembrie 2022), am avut în vedere și acest fapt. De altminteri, nu doar acum, cu operațiunea militară a Rusiei din februarie 2022, ci și atunci când Ucraina a fost plasată în actualele frontiere, suveranitatea unor țări a fost încălcată.

Se pot suplimenta oricând argumentele. Dar nu mai este nevoie acum de întregul adevăr? De coerență? Își dau seama noii agitatori de implicațiile pentru Europa și țara lor? Nu la așa ceva au aspirat proeuropeniști creativi, de la de Gaulle la Helmut Schmidt și unii de azi.

Scurt spus, suveranitatea națională este altceva decât articolul de propagandă de azi! Pe unii îi obosesc conceptele și analizele ce duc la adevăr și dreptate. Ei apucă vizibil pe scurtătură, dar n-ar trebui, totuși, să ignore istoria.

Se pălăvăgește despre „iliberalism”, ca și cum percepția cuiva ar fi de ajuns. Este de bun simț să spunem că a nu accepta liberalismul, așa cum se practică azi, și deciziile eronate în numele lui, nu înseamnă iliberalism. Sunt la noi specialiști în „iliberalism”? Dacă sunt, să arate analizele! Altfel, discutarea fără a sta în arhive, respectiv pe fapte, este ca mașina golită de combustibil.

Cine crede că spune un adevăr și-l asumă sub semnătură. Ar fi astfel normal ca cei care fac azi propaganda să-și publice în scris, sub nume propriu, ceea ce spun. Nu vezi unul să o facă. Declară, cu noua „ură de castă”, verzi și uscate, dar nu se semnează. Nici măcar din respect pentru cetățeni.

Pe altul mărturisesc că nu l-am băgat în seamă vreodată, socotindu-l doar fiul tatălui său. Oameni care mi-erau apropiați, precum Nicolae Balotă, arhiepiscopul Bartolomeu și un celebru scriitor m-au lămurit. Iar ceea ce s-a petrecut într-o ambasadă la alegerile din 2009 și la cele din 2014 nu le mai discut. Multe se pot face, dar abuzurile în funcție rămân cel puțin nedemne.

Baconschi mă sfătuiește să intru în secolul actual, încât mă obligă să-l invit la lectură. Doar ca exemplu, am tratat primul la noi „schimbarea lumii” în politica externă (vezi volumele The Destiny of Europe, Editura Academiei Române, 2011; Schimbarea lumii, Editura Academiei Române, 2013; Ordinea viitoare a lumii, Editura Niculescu, 2017; The Sense of Our History, Editura Academiei Române, 2019; Soarta democrației, Editura Creator, 2022 și altele). Mă mir că vorbește unul care nu iese din etici ale unor vremi dispărute. Acesta ne spune, de pildă, că cine se gândește la frontiere presupune dictatori care să le impună – o diversiune demult infirmată! Mă tem că Baconschi cunoaște secolul actual prin fanarioți.

Statele Unite oferă, prin instituții și specialiști care dau tonul în lume, o cultură incomparabilă cu ceea ce prezintă Tismăneanu în perorațiile lui. L-am băgat în seamă cu decenii în urmă, când mi-a trimis de la București doctoratul. Sincer, nu am găsit în cărțile lui decât fructificări avide ale conjuncturii, cu un oportunism agresiv – de care comunismul a fost plin, dar care s-a refăcut sub neoliberalism. El a devenit ostil când la ICR s-a descoperit, chiar înaintea venirii mele la conducere, că a încasat sume mari și favoruri pentru activități anoste. Fiind absorbit de reformarea instituției, nu i-am dat vreo atenție, dar am pus capăt abuzurilor. Că, în haină de guru închipuit, el procedează la falsificări, nu e de mirare, căci pare încremenit în delațiune.

Un fapt împiedică tot mai clar ieșirea din crize a țării noastre. Cum ajung în funcții și roluri peste nivelul lor, unii inși devin apostoli ai unui oportunism orb! Pesemne că, în confuzia creată a valorilor, numai așa rezistă: anulând faptele cu palavre, în lipsa rectitudinii!

Ca profesor de filosofie contemporană, cunosc secolele XIX-XXI (vezi sinteza Introducere în filosofia contemporană, Compania, 2014, și monografiile în circulație) și putem discuta. Cunosc experiențele istorice ale timpurilor. Nu sunt economist, istoric, jurist, dar am plonjat în datele acestora. Marxismul și comunismul au atât de multe variante, încât acuzarea la grămadă o mai fac doar ignoranții și impostorii.

Nu am avut nevoie de proptelile nimănui, realizările mele, atâtea câte erau, fiindu-mi de ajuns. Regret că trebuie să mă refer la mine. Dar fiindcă se interoghează concepția mea, de ieri și de azi, sunt nevoit să menționez că am plecat la începutul anilor șaptezeci în Germania federală, pentru a studia filosofie, când ofertele ce mi s-au făcut în țară erau cele mai tentante – mai trăiesc, har Domnului!, oameni care știu! Oferte majore se făceau atunci vârfurilor profesionale ale generațiilor. Am dorit fierbinte și am avut șansa de a fi în apropierea celor mai mari filosofi și democrați ai timpului. M-am bucurat și am învățat. Am articulat apoi o sistematizare filosofică axată pe reflexivitate – cu elaborări corespunzătoare în logică, metodologie și epistemologie, cu componente istorico-filosofice, de filosofie socială, juridică, politică, de filosofie a religiei, a educației și a artei, cu etică explicitată și cu răsfrângeri în diagnoze, studii strategice și proiecte de reformă și democratizare. Este o viziune cu interpretări noi, proprii, de care, ca orice autor, răspund. Cărțile ce o conțin sunt în biblioteci din lumea largă.

Deci nu mă sperie discuția. Cei care amenință – mă refer la unii activiști din Kiev – sunt, cum mă obligă faptele lor să o spun, sub nivelul comunismului și al instituțiilor lui. Ca să fiu clar, regimurile comuniste ale Europei Răsăritene au fost cum au fost și, grație anilor optzeci, suntem dincoace de ele. Dar nu duc decât la conflicte absurde reeditarea năravurilor lor și, cu atât mai mult, căderea sub ele. Sunt convins că ucrainienii, cu care am colaborat adesea, au și alți exponenți decât podoliakii agitați. În definitiv, are rost o criză gravă a lumii civilizate luând de fapt lumină din anii treizeci-patruzeci? Trebuie dovedit din nou că din ură ies doar monștri? Un stat se poate prezenta cum vrea, dar când exponenți ai lui justifică cele mai negre ipoteze nu-i în regulă. Cum este cazul „democraților” creați peste noapte.

Nu mă impresionează reacții de instituții, căci nici o instituție nu este automat posesorul adevărului. Mai ales în degradarea instituțională din România actuală. Reacția Ministerului Afacerilor Externe de la București, că aș fi preluat „narative maligne ale Rusiei”, este o aberație ce spune multe despre insul șters din fruntea lui. Fac acum două observații.

Cine știe puțină istorie observă că personajul recurge la limbajul în care se vorbește de „toxicitatea” rivalilor. Pentru el, rivalul este doar „malign”! Interesant, insul ține să pună metafore anatomo-fiziologice în comunicatele sale prostești. I se poate arăta de unde vine procedeul.

Pe de altă parte, în luările de poziție ale unui minister de externe, politicile țărilor se analizează, la nevoie li se opun argumente, dar nu se stigmatizează. Să-i amintim cine a patentat stigmatizarea? Nu este deloc flatant. Stigmatizarea nu este treaba unui minister de externe.

În rest, insul declară, dar nu are de obicei niciun argument. De unde știe ce preia sau nu preia cineva și de la cine? Doar se cunoaște dintotdeauna că în viață apar convergențe fără ca oamenii să știe unul de altul. Vorbe goale ale inculturii ce aduce daune unei țări!

El nu are argumente, dar i se poate dovedi cu argumente cooperarea la dizolvarea politicii externe a României, în cea mai critică decadă a istoriei recente. „Să nu fim cu rușii și chinezii!” ne spune insul cu suficiența oportunistului. O opinie, desigur, dar o opinie, după părerea mea, profund dăunătoare statului român. Căci a coopera în beneficiul mutual cu diferite țări nu înseamnă a te căsători cu vreuna. Trăim, totuși, epoca schimburilor profitabile! Este preferabilă alinierea la propaganda de război? Opțiune de bieți diletanți ajunși unde nu trebuie, care cred că istoria se sfârșește cu ei!

„Nerealism” în ce spun, căci „nu e momentul”? Replica așteptată a slabei vertebrări civice. Nici vorbă! A spune adevărul cu probe factuale nu este decât realism – realismul zilelor noastre. Se spune că „situațiile se cuvin bine calculate de către cei care vorbesc despre ele”. Complet de acord! Dar acum, o spun răspicat, este un moment crucial în pregătirea noii arhitecturi de securitate din Europa. Un moment ce nu se mai întoace curând pentru normalizarea de situații istorice, inclusiv pentru România.

În țara noastră, oamenii plătesc deja din greu pentru că sunt și azi prădați de politruci mărunți, care nu au nici capacitatea și nici voința de a servi interesul public. Cum se vede la fiecare pas al acestora, nefiind capabili să dea rezolvări la dificultățile prezente ale vieții oamenilor, trimit spre tot felul de fantome.

În fapt, sunt acum chestiuni presante– a trece iarna, a ieși rezonabil din conflict, a relansa cumva România, a învinge sărăcia și alte necazuri – de care cei responsabili ar trebui să se ocupe. Personal, dau atenție și sprijin argumentele, dezbaterile și acțiunile care schimbă stările de lucruri.

Asumpțiile mele internaționale din sinteza Ordinea viitoare a lumii (2017) se confirmă. Îmi reasum că se încheie încet și ezitant, dar cert, epoca globalismului și se înaintează spre reorganizarea lumii în jurul suveranităților naționale. Vin ani în care se redeschid astfel nenumărate dosare și se cer evaluări de evoluții cu totul noi, aduse la zi. Se profilează, în orice caz, o agendă nouă de reflexivitate, gândire și decizii, căreia merită să i te dedici.

Andrei Marga

articolul original.

Profețiile Maicii Shipton și povestea izvorului care transformă totul în piatră

24 September 2022 at 12:00
image

Peștera Mama Shipton este o mică peșteră din North Yorkshire, Anglia, asociată cu legendara ghicitoare și profetă, Mama Shipton.

Potrivit textelor autorilor din secolul al XVII-lea, Richard Head și, mai târziu, J. Conyers, Ursula Southeil (cunoscută sub numele de Mama Shipton), s-a născut în 1488 în orașul Knaresborough.

Ambii autori notează că mama ei, Agatha Soothtale, a fost o orfană săracă și dezolată de 15 ani care a căzut sub influența Diavolului și s-a angajat într-o aventură, în timp ce unele legende sugerează că Agatha a fost o vrăjitoare care l-a invocat pe Diavol pentru a concepe un copil.

Shipton s-a născut într-o peșteră de pe malul râului Nidd, în timpul unei furtuni violente. Ea a fost descrisă ca fiind diformă, cu o cocoașă și ochi bulbucați, chicotind în hohotele de tunet care făceau ca furtunile furioase să se risipească. lângă o minune geologică numită Puțul Petrificator. Apele fântânii sunt bogate în sulfat și carbonat care învelesc obiectele cu un exterior pietros.

De ce se credea că Maica Shipton este bastardul diavolului?

În trecut, se credea că acest lucru era rezultatul magiei sau al vrăjitoriei care , dar acesta este un fenomen natural datorat unui proces de evaporare și depunere în apele cu un conținut neobișnuit de ridicat de minerale.

După naștere, Agatha a fost târâtă în fața magistratului local, dar a refuzat să dezvăluie identitatea tatălui, ceea ce a făcut ca atât Agatha, cât și fiica ei să fie ostracizate de societate și obligate să locuiască în peșteră pentru a se adăposti.

Acolo a studiat pădurea, florile și ierburile și a făcut remedii și poțiuni ca fitoterapeut pentru locuitorii orașului.

În copilărie, Shipton a fost batjocorită și necăjită de orășeni pentru nasul ei strâmb, cocoșată și picioarele strâmbe, o relatare din 1686 descriind un incident în care șefii parohiei au numit-o ,,bastardul diavolului”.

În ciuda disprețului orășenilor, ea a găsit dragostea în brațele unui tâmplar pe nume Tobias Shipton și i-a luat numele după căsătoria lor. Tobias a murit în 1514, lăsând-o cu inima frântă și disperată, dar, în ciuda durerii ei, orășenii au acuzat-o de moartea soțului ei și au susținut că a fost vorba de vrăjitorie, scrie Heritage Daily.

Cea mai veche atracție din Anglia

Shipton s-a retras în pădure, continuându-și meșteșugul în domeniul fitoterapiei și îmbrățișându-și reputația de vindecătoare, ghicitoare și profetă. Este posibil ca profețiile ei să fi atras chiar atenția regelui Henric al VIII-lea, care a scris o scrisoare în 1537 către ducele de Norfolk în care menționează o ,,vrăjitoare din York”.

În 1666, Samuel Pepys a consemnat în jurnalele sale că, în timp ce supraveghea pagubele provocate la Londra de Marele Incendiu din 1666 în compania familiei regale, i-a auzit discutând cu privire la acest eveniment.

Astăzi, Puțul Petrificator este cea mai veche atracție pentru vizitatori din Anglia. A fost înregistrată pentru prima dată de către anticarul regelui în 1538 și a fost vizitată de milioane de oameni începând cu 1630.

Vă recomandăm să mai citiți și:

articolul original.

Unul dintre cei mai mari savanţi din istorie. A stabilit doza optimă de otravă şi spera să creeze homunculi

24 September 2022 at 04:35
image
La data de 24 septembrie 1541 a încetat din viaţă Paracelsus (Theophrastus Bombastus von Hohenheim), alchimist, medic şi filosof, una dintre cele mai pitoreşti figuri ale Renaşterii, precursor al iatrochimiei prin folosirea, în tratamentul bolilor, a unor medicamente realizate prin sinteză chimică (n. 10 noiembrie 1493).

Paracelsus s-a născut în satul Einsiedeln din Elveţia. De la tatăl său, Wilhelm Bombast von Hohenheim, de profesie medic, a primit primele noţiuni de chirurgie şi medicină. La 16 ani, Paracelsus a intrat la medicină la Universitatea din Basel, ulterior s-a mutat la Viena, unde, în 1510, a obţinut bacalaureatul în medicină. Paracelsus a mai fost instruit şi de celebrul Johannes Trithemius (1461-1526), abatele mănăstirii St. Jakob din Wurzburg, unul dintre cei mai renumiţi maeştri în magie, alchimie şi astrologie. Sub îndrumarea acestui profesor, i-au fost cultivate înclinaţiile sale spre ştiinţele şi practicile oculte. Astfel a devenit unul dintre primii alchimişti din Evul Mediu.

În 1516 a obţinut doctoratul în medicină la Universitatea din Ferrara, cam în aceeaşi perioadă în care a studiat şi Copernic.

Paracelsus şi-a creat într-un timp foarte scurt un renume în domeniul medicinei, astrologiei şi toxicologiei. Foarte învăţat, mânat de curiozitatea de a descifra tainele ştiintelor oculte, acesta era caracterizat de o mândrie exagerată. Aerul de superioritate pe care îl afişa, inclusiv în discuţiile cu alţi cărturari, i-au atras foarte multă antipatie.

Aportul lui în domeniul toxicologiei s-a demonstrat a fi foarte util, fiind promotorul ideei că dozele fac otrava. Altfel, folosite în doze mici, anumite otrăvuri puteau fi folosite în tratamentul anumitor afecţiuni. Şi-a câştigat aprecierea şi renumele datorită ideilor şi inovaţiilor pe care le oferea comunităţii. În particular însă, acesta credea că poate crea homunculi, mici oameni, care odată creaţi, nu trebuiau să depăşească înălţimea unui picior şi care erau potriviţi pentru a juca rolul unor slugi eficiente.

Paracelsus este cunoscut şi pentru faptul că a dat numele zincului numindu-l zincum şi este recunoscut ca primul botanist sistematic. Lui Philippus Aureolus Theophrastus Bombastus von Hohenheim ii placea sa se numeasca Paracelsus, pentru a indica ca el era „la acelaş nivel cu” (in limba greacă „parà” inseamna „lângă”, „aproape de”) Aulus Cornelius Celsus, care a trăit în perioada lui Gaius Julius Caesar Octavianus Augustus ( Augustin) în prima jumatate a secolului I.

Paracelsus a fost acuzat de alcoolism şi de dezinteres în ceea ce priveşte ceremoniile religioase. În realitate el se cosidera un Doctor ale Sfintelor Scripturi (Doctor al Divinitaţii, pe scurt, D.D.), convins că credinţa religioasa trebuie traită în interiorul fiinţei umane, la un nivel intim, nu colectiv. „Templul se găseşte în inimă, nu între ziduri”, spunea el.

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii ale zilei de 24 septembrie:

1724 – Sfinţirea Mânăstirii Văcăreşti, ctitorie a domnitorului Nicolae Mavrocordat, situată în partea sudică a Bucureştilor, unul dintre cele mai valoroase monumente ale patrimoniului istoric şi artistic românesc, distrusă de Nicolae Ceauşescu.

1829 – Rusia şi Imperiul Otoman au semnat Tratatul de Pace de la Adrianople.

1896 – S-a născut scriitorul Francis Scott Fitzgerald, unul dintre reprezentanţii de marcă ai aşa numitei „generaţii pierdute” („Marele Gatsby”, „Blândeţea nopţii”) (m. 21 decembrie 1940).

1900 – S-a născut poetul Dem. Bassarabeanu (m. 1968).

1934 – S-a născut Manfred Wörner, om politic german, fost secretar general al NATO (1988-1994) (m.13 august 1994).

1941 – A încetat din viaţă Aristide Maillol, pictor şi sculptor (n. 8 decembrie 1861).

1989 – A încetat din viaţă criticul literar şi prozatorul Paul Georgescu (n.7 noiembrie 1923).

1992 – A intrat în vigoare Legea nr. 102 privind stema ţarii şi sigiliul statului.

1994 – A încetat din viaţă poetul, eseistul şi filosoful Grigore Popa (n. 31 iulie 1910).

1997 – A fost retras din activitate celebrul Deep Blue, supercomputerul care l-a învins pe campionul mondial la şah, Gari Kasparov, în „Meciul secolului”, din mai 1997.

2003 – A încetat din viaţă cântăreaţa americană Rosalie Allen (n. 1924)

2003 – A încetat din viaţă actorul american Lyle Bettger (n. 1915)

2004 – A încetat din viaţă scriitoarea franceză Françoise Sagan (n. 1935)

2005 – A încetat din viaţă actorul american Tommy Bond (n. 1926)

articolul original.

Rămășițe romane, descoperite în largul coastei pontice. Ce înfățișează?

23 September 2022 at 16:00
image

O echipă de scafandri de la Stația navală Civitavecchia, care lucrează în colaborare cu Ministerul Culturii, a descoperit rămășițele arhitecturale ale unei structuri romane în largul coastei Ponza, Italia.

În perioada romană, Ponza a fost un port și o colonie romană care a fost construită special pentru a controla zona centrală a Mării Tireniene.

În timp, insula a devenit, de asemenea, un loc ideal de , cum ar fi Nero Caesar (fratele mai mare al lui Caligula), împreună cu Agrippina cea Tânără (mama lui Nero) și Iulia Livilla.

În același timp, romanii au construit pe această insulă un mare complex de vile, cunoscut astăzi sub numele de vila Puna della Madonna, unele surse sugerând că vila a fost construită pentru Augustus Caesar, drept o stațiune imperială, scrie HeritageDaily.

De ce a fost construită colonia romană Ponza?

Între sfârșitul epocii republicane și primele decenii ale Imperiului, la vest de vilă a fost construită o serie de peșteri și piscine tăiate în stâncă, care au fost numite Grotte di Pilato.

Acestea au servit drept ferme piscicole ornamentate pentru o aprovizionare sigură cu pești din zonă.

În cadrul unui studiu de documentare a arheologiei subacvatice, scafandrii au descoperit o serie de plăci arhitecturale în apropierea Grotte di Pilato, care prezintă un decor în relief care înfățișează așa-numita ,,femeie floare”.

Insula a devenit un loc de exil pentru figuri romane importante

Acest motiv decorativ poate fi datat între secolele al II-lea și I î.Hr., modele comparabile fiind găsite în Lazio, Campania și în Etruria de Sud.

Echipa sugerează că plăcile provin inițial din vila Puna della Madonna și au ajuns în mare la mică distanță din cauza eroziunii sau a altor factori.

Acest lucru oferă noi informații pentru datarea perioadei în care a fost

Vă recomandăm să mai citiți și:

articolul original.

Arheologii au descoperit sarcofagul unui oficial de rang înalt din timpul lui Ramses al II-lea

23 September 2022 at 12:00
image

Arheologii au descoperit sarcofagul din granit al unui oficial de rang înalt din timpul domniei lui Ramses al II-lea. Sarcofagul a fost găsit în timpul săpăturilor din zona Saqqara, la sud de locul în care se află piramida regelui Unas, din Egipt. 

Noile săpături realizate în Egipt au fost conduse de dr. Ola Al-Ajizi de la Facultatea de Arheologie a Universității din Cairo, ca parte a unui studiu pe parcursul sezonului de lucru cuprinse între 2021 și 2022, pentru a excava zonele din jurul coridorului ascendent al piramidei regelui Unas.

Echipa a descoperit o cameră funerară lui Ptah-em-uya, un oficial de rang înalt care era „secretarul regal, supraveghetor șef al vitelor și șef al trezoreriei Ramesseum (templul mortuar al lui Ramses al II-lea)”, potrivit lui Mostafa Waziri, șeful Consiliului Suprem al Antichităților din Egipt.

„Secretar regal, supraveghetor șef al vitelor și șef al trezoreriei templului lui Ramses al II-lea”

Acest lucru în secolul al XIII-lea î.Hr. Mai exact, în timpul celei de-a 19-a dinastii egiptene, când Noul Regat al Egiptului a ajuns la apogeul puterii sale.

Aceasta fost întemeiată de către vizirul Ramses I, când Faraonul Horemheb l-a numit ca succesor al său la tron. Această dinastie este cel mai bine cunoscută pentru cuceririle sale militare în Palestina, Liban, și Siria.

Sarcofagul este acoperit de texte sacre, cum ar fi „Djed”, care este asociat cu zeul creator Ptah și Osiris, și „Tyet” (nodul lui Isis) pentru a îl proteja pe cel decedat, precum și scene care îi reprezintă pe fiii zeului Horus, scrie HeritageDaily.

Sarcofagul este acoperit de texte sacre

rupt, ceea ce indică faptul că mormântul a fost jefuit anterior, lăsând doar urme de rășină produsă prin procesul de mumificare.

Săpăturile recente din Saqqara au scos la iveală, de asemenea, o ascunzătoare de 150 de statuete din bronz în luna mai, cinci morminte antice în martie și peste 50 de sarcofage din lemn în 2021, datând din perioada Noului Regat.

Vă recomandăm să mai citiți și:

articolul original.
❌