ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 1 February 2023Ultimele Stiri

Ziua în care un stat a fost condamnat, în premieră, pentru agresiune. FOTO

1 February 2023 at 05:35
S-a întâmplat pentru prima dată de la constituirea ONU, când o naţiune era condamnată drept agresor.
La 1 februarie 1951 Adunarea Generală a ONU adoptă, cu 44 de voturi pentru şi 7 votui împotrivă, o rezoluţie care condamna guvernul Republicii Populare Chineze pentru agresiunea împotriva Coreei.

În ianuarie şi în mai 1950, autorătăţile militare sud-coreene au avertizat autorităţile americane şi Comisia Naţiunilor Unite în privinţa iminenţei unei agresiuni nord-coreene. În zona Paralelei 38, care constituia linia de demarcaţie între cele doua ţări coreene, se produceau constant acţiuni provocatoare.

Pe 25 iunie, forţele nord-coreene au traversat pararela 38 pe toată lungimea sa şi, deşi URSS a declarat mincinos că agresiunea venea din partea sud-coreenilor, amploarea operţiunilor întreprinse de nord-coreeni dovedea indubitabil că masivul atac comunist fusese premeditat şi pregătit cu multă meticulozitate.
Pe 25 iunie (ora New York-ului, era 26 iunie ora Coreei), guvernul american l-a solicitat pe Secretarul general al Naţiunilor Unite, Trygve Halvdan Lie, să convoace imediat Consiliul de Securitate. Acesta s-a reunit, însă reprezentantul sovietic a refuzat să participe la dezbaterile Consiliului, până ce China comunistă nu obţinea un  loc permanent, loc care era ocupat de China naţionalistă.
Sursa foto: U.S . Navy
Reprezentantul sovietic, Malik, declarase cu acest prilej că URSS nu va recunoaşte legalitatea niciunei decizii luate cu participarea reprezentantului Gomindanului (care guverna China nationalista – Taivanul). Graţie absenţei Uniunii Sovietice de la lucrări, Consiliul de Securitate a fost în măsură să ia decizii fără să se lovească de un veşnic veto.
Guvernul american a propus o rezoluţie care să condamne „atacul armat lansat împotriva Republicii Coreea de către forţele nord-coreene”, considerându-l drept o violare a păcii; rezoluţia mai cerea încetarea imediată a ostilităţilor şi retragerea invadatorilor la nord de paralela 38.
De asemenea, se cerea membrilor Naţiunilor Unite să sprijine punerea în aplicare a acestei rezoluţii şi să nu acorde asistenţă autorităţilor nord-coreene. Doar reprezentantul iugoslav s-a opus acestei rezoluţii, în afară de punctul care prevedea încetarea imediată a ostilităţilor. O propunere iugoslavă care viza convocarea unui reprezentant al Coreei de Nord, a fost respinsă cu 6 voturi pentru, 1 vot contra şi 3 abţineri (Egipt, India şi Norvegia).
Trupele din Coreea de Nord, sprijinite de Rusia sovietică şi China comunistă, au atacat puternic sudul, iar Organizaţia Naţiunilor Unite a trimis trupe din 21 de ţări, în principal din Statele Unite şi Marea Britanie, pentru a sprijini Coreea de Sud.
Războiul a durat timp de trei ani, cu înaintări şi retrageri de ambele părţi şi cu numeroase victime .
În Coreea, deşi majoritatea obiectivelor ONU expuse în cadrul negocierilor pentru armistiţiu au fost acceptate, acestea nu au putut fi implementate pe cale paşnică, iar pierderile provocate de război au fost substanţiale: peste 4.000.000 de morţi şi victime dintre care şi civili (1.313.000 de sud-coreeni – 1.000.000 de civili; 2.500.000 de comunişti – 1.000.000 de civili).
SUA au pierdut 37.000 de soldaţi în acţiune, Coreea de Sud – 47.000 şi forţele ONU – 3.194.
Pierderile suferite de China s-au ridicat la 900.000 de oameni, iar cele ale nord-coreenilor – 520.000.
Pe parcursul războiului, 2/5 din facilităţile industriale ale Coreei au fost distruse şi 1/3 din locuinţe, devastate.
Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 30 ianuarie:
1838 – S-a născut scriitorul Nicolae Gane, prozator şi memorialist din cercul „Junimii”
1848 – S-a născut pictorul Sava Henţia, participant la Războiul de Independenţă (1877-1878); a pictat numeroase scene de campanie (m. 21 februarie 1904)
1868 – S-a născut pictorul Ştefan Luchian (m. 1916)
1878 – A fost publicat primul buletin meteo săptămînal
1922 – S-a născut soprana Renata Tebaldi
1931 – S-a născut Boris Elţîn, preşedintele Rusiei (m. 23 aprilie 2007)
1946 – A fost proclamată Republica Ungară.
1979 – Ayatollahul Khomeini se întoarce triumfător în Iran, după 15 ani de exil
1991 – România a obţinut statutul de invitat special în Consiliul Europei
1993 – La Bruxelles, a avut loc ceremonia semnării Acordului de asociere a României la Comunităţile Europene. Partea română a fost reprezentată de premierul Nicolae Văcăroiu, ministrul de externe Teodor Meleşcanu şi de alte personalităţi ale vieţii politice
2002 – Gen.mr.Constantin Rotariu, lt.col. Ioan Păun şi cpt. Gheorghe Constantin, ofiţeri acuzaţi că au dat ordin să se tragă în revoluţionarii timişoreni de pe Calea Lipovei, în decembrie 1989, au fost condamnaţi de magistraţii instanţei supreme, la pedepse cuprinse între 8 şi 12 ani de închisoare, după ce pe parcursul a zece ani instanţele inferioare i-au găsit de patru ori nevinovaţi
2003 – Naveta americană Columbia s-a dezmembrat în timpul reintrării în atmosferă, la încheierea unei misiuni de 16 zile pe orbită, cu şapte astronauţi la bord. Toţi cei şapte astronauţi au murit
2007 – Bill Gates a primit ordinul Steaua României
2009 – Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii a fost întronizat la Catedrala Hristos Mântuitorul, la conducerea unei Biserici ortodoxe aflată în dezvoltare de la sfârşitul regimului sovietic. El a obţinut 508 voturi din totalul de 700 ale Conciliului Bisericii Ortodoxe reunit la Moscova pentru alegerea succesorului patriarhului Aleksei al II-lea, decedat în decembrie 2008
articolul original.
Ieri — 31 January 2023Ultimele Stiri

Un dodecaedru roman misterios găsit în Belgia ar fi fost folosit în ritualuri magice

31 January 2023 at 17:00
image

Un mic fragment dintr-un artefact misterios cunoscut sub numele de dodecaedrul roman a fost găsit în Belgia.

Un căutător de metale din Belgia a dezgropat un fragment dintr-un misterios artefact din bronz cunoscut sub numele de , despre care se crede că are mai bine de 1.600 de ani.

În ultimii 200 de ani, în nordul Europei au fost descoperite peste o sută de astfel de obiecte geometrice goale, cu 12 fețe, din metal turnat, de dimensiunea mingi de baseball, cu găuri mari pe fiecare față și știfturi la fiecare colț. Dar nimeni nu știe de ce sau cum au fost folosite acestea.

Nimeni nu știe la ce a fost folosit dodecaedrul roman

„Au existat mai multe ipoteze: , un instrument de măsurare a terenului, un sceptru etc., dar niciuna dintre ele nu este satisfăcătoare. Credem mai degrabă că are ceva de-a face cu activități neoficiale precum vrăjitoria, ghicirea și așa mai departe”, spune Guido Creemers, curator la Muzeul Galo-Roman din Tongeren, Belgia.

Creemers și colegii săi de la Muzeul Galo-Roman au primit fragmentul de la cel care l-a găsit și l-au identificat în decembrie. Fragmentul este un singur colț al obiectului, prezentând un singur știft de colț, dar este, fără îndoială, parte a unui dodecaedru care măsura inițial puțin peste 5 centimetri în diametru, notează Live Science.

Căutătorul de metale și arheologul amator Patrick Schuermans găsise fragmentul cu câteva luni mai devreme într-un câmp arat de lângă orășelul Kortessem, în regiunea Flandra de nord a Belgiei.

Unde se găsesc astfel de artefacte?

Creemers a spus că Muzeul Galo-Roman afișează deja un dodecaedru antic din bronz care este complet; acesta a fost găsit în 1939 chiar în afara zidurilor orașului roman Tongeren, iar noul fragment va fi expus lângă el în februarie.

Primul dodecaedru roman care a fost descoperit în vremurile moderne a fost găsit în Anglia în secolul al XVIII-lea, iar de atunci au mai fost găsite aproximativ 120 în Marea Britanie, Olanda, Belgia, Franța, Germania, Austria și Elveția.

Nu este posibilă datarea metalului în sine, dar unele dodecaedre au fost găsite îngropate în straturi de pământ care le datează între secolele I și V d.Hr.

Iar misterul nu se termină aici; arheologii nu pot explica funcția artefactului geometric și nicio înregistrare scrisă a dodecaedrelor nu a fost găsită vreodată.

Posibile utilizări avute de dodecaedrul roman

Este posibil ca acestea să fi fost folosite în secret , cum ar fi divinația (ghicirea viitorului), care era populară în epoca romană, dar interzisă sub creștinism, religia Imperiului Roman de mai târziu, a spus Creemers. „Aceste activități nu erau permise, iar pedepsele erau severe. De aceea, probabil, nu găsim nicio sursă scrisă”, a explicat el.

De-a lungul anilor au fost sugerate mai multe explicații pentru dodecaedrul roman. Inițial, acesta a fost descris drept „cap de buzdugan” și s-a crezut că face parte dintr-o armă. Alte idei spun că obiectele au fost instrumente pentru a determina momentul potrivit pentru plantarea cerealelor; că erau zaruri sau alte obiecte pentru a juca un joc; și că erau instrumente de măsurare a distanței, eventual pentru a găsi raza potrivită pentru artileria romană, de exemplu pentru baliste.

O sugestie recentă este că dodecaedrele erau modele de tricotat pentru mănuși romane.

Ritualuri magice

Dar majoritatea arheologilor cred că obiectele au fost probabil folosite în ritualuri magice. Dodecaedrele nu au marcaje care să indice modul în care au fost utilizate, așa cum ar fi de așteptat pentru instrumentele de măsurare, și toate au greutăți și dimensiuni diferite, variind de la 4 la 11 centimetri în diametru.

Dodecaedrele romane se găsesc numai în zonele de nord-vest ale Imperiului Roman și multe au fost dezgropate din locuri de înmormântare. Aceste indicii sugerează că cultul sau practica magică de a le folosi a fost limitată la regiunile „galo-romane”, părțile Imperiului Roman de mai târziu influențate de gali sau celți, potrivit lui Tibor Grüll, istoric la Universitatea din Pécs, din Ungaria, care a cercetat literatura academică despre dodecaedre.

Creemers a spus că fragmentul de dodecaedru găsit lângă Kortessem ar putea arunca mai multă lumină asupra acestor obiecte metalice misterioase. Multe alte dodecaedre romane au fost recunoscute pentru prima dată în colecții private sau muzeale, așa că contextul lor arheologic este necunoscut, a spus el.

O bună metodă de lucru

Dar locația fragmentului Kortessem este bine documentată, a spus el; iar investigațiile arheologice ulterioare au scos la iveală fragmente murale la fața locului, ceea ce indică faptul că ar fi fost o vilă romană.

Într-un comunicat al Agenției de Patrimoniu din Flandra s-a spus că suprafețele fracturate ale fragmentului indică faptul că dodecaedrul a fost rupt în mod deliberat, posibil în timpul unui ritual final.

„Datorită metodei corecte de lucru a căutătorului de metale, arheologii cunosc pentru prima dată locația exactă a unui dodecaedru roman în Flandra. Acest lucru deschide ușa pentru cercetări ulterioare”, se mai arată în comunicat.

Vă recomandăm să citiți și:

articolul original.

Arheologii ar fi găsit cea mai veche mumie din Egipt

31 January 2023 at 13:00
image

Arheologii au descoperit ceea ce ar putea fi cea mai veche mumie din Egipt. Mumia veche de 4.300 de ani era un bărbat bogat și important în vârstă de 35 de ani, pe nume Djed Sepsh, a declarat arheologul Zahi Hawass, fostul ministru al antichităților din Egipt.

„Este , completă și acoperită cu aur”, a spus el, adăugând că a fost „cea mai uimitoare descoperire”.

Hawass a spus că el și o echipă de 10 asistenți l-au descoperit pe bărbatul mumificat la 20 de metri sub pământ în incinta Gisr el-Mudir, la umbra vechii piramide în trepte a lui Djoser din satul Saqqara.

Să fie aceasta cea mai veche mumie din Egipt?

Mumia se afla într-un sicriu de piatră de 25 de tone, doar capacul cântărind cinci tone, într-unul dintre puțurile în care a intrat echipa, potrivit lui Hawass.

El a spus că atunci când echipa a deschis capacul, a găsit „cea mai bătrână, cea mai frumoasă mumie acoperită cu straturi de aur, cu o bandă pe cap și o brățară pe piept, ceea ce indică că acesta era un om bogat”, citează CNN.

Printre multele alte artefacte din Regatul Vechi, au fost descoperite două morminte, a spus Hawass, dintre care unul datează din timpul domniei regelui Unas, în timpul dinastiei a V-a, între 2494 și 2487 î.Hr.

Într-un puț au fost găsite și trei , iar în spatele unei uși false au fost găsite alte nouă statui.

Arta Vechiului Regat

Statuile sunt importante pentru că ne oferă „pentru prima dată cunoștințe despre arta din Vechiul Regat. Printre acestea se numără statui duble, statui simple, statui de servitori, toate tipurile de statui diferite”, a spus arheologul.

Un alt asemănător celui cu bogatul mumificat a fost și el dezgropat și va fi deschis pe viitor.

Hawass a spus că descoperirea înseamnă că cimitirul era pentru oameni foarte importanți, „imediat după rege”.

Piramida lui Djoser a fost prima piramidă pe care egiptenii antici au construit-o vreodată, între anii 2667 și 2648 î.Hr., la începutul Dinastiei a III-a, și este cea mai veche structură antică din piatră din Egipt, conform Ministerului Turismului și Antichităților.

Saqqara, un sit plin de vestigii

Saqqara, o vastă necropolă aflată la aproximativ 32 de kilometri sud de Cairo, a fost locul multor descoperiri uluitoare, inclusiv templul funerar descoperit în 2021 al reginei Nearit, soția regelui Teti, primul rege al dinastiei a șasea a Vechiului Regat.

În același an, arheologii au descoperit în sit mormântul trezorierului șef al regelui Ramses al II-lea, care a condus Egiptul între 1279 și 1213 î.Hr. Un depozit mare de statui antice din bronz și sarcofage a fost, de asemenea, descoperit acolo în mai 2022.

Vă recomandăm să citiți și:

articolul original.

Lucrările la Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra Neamț – cheltuieli suplimentare, termene depășite

31 January 2023 at 10:15
image

O lucrare extrem de importantă și mai mult decât necesară – restaurarea clădirii Muzeului de Istorie și Arheologie din Piatra Neamț – are parte de tradiționalele decalări de termene și suplimentări de costuri.

Pentru ședința ordinară din 31 ianuarie a Consiliului Județean Neamț a fost pregătit un proiect de hotărâre prin care se cere suplimentarea cheltuielilor neeligibile cu suma 2.921.436,30 lei. Motivația este cunoscută, au crescut prețurile la materiale și au apărut cheltuieli suplimentare deoarece ” la data expertizei tehnice ( anul 2016) nu s-au putut realiza investigații detaliate asupra clădirii Muzeului de istorie și Arheologie Piatra Neamț întrucât acesta era în exploatare – probleme întâlnite și la proiectele privind reabilitarea școlilor din Piatra Neamț – iar de la data depunerii proiectului, luna august 2016, până la data începerii lucrărilor s-a scurs o perioadă de timp de patru ani, după începerea lucrărilor de construcții, luna mai 2020, a fost necesară actualizarea expertizei tehnice”, se spune în referatul de aprobare al proiectului.

Potrivit comunicatului de presă publicat în octombrie 2018, perioada de implementare a proiectului era până în 27 noiembrie 2020! Iar suma totală asigurată prin proiect era de : 20.666.351,19 lei, inclusiv TVA aferent.

Comunicat-de-presa_incepere-proiect-SMIS-116527
Între timp suma totală a ajuns la 24.636.438,75 lei, iar proiectul trebuie obligatoriu să se încheie până la finele acestui an. Varianta optimistă ar fi că se încheie undeva prin luna mai-iunie ca să existe timp pentru reluarea activității măcar la de începutul noului an.

Până acum, potrivit unui document afișat pe site-ul Consiliului Județean Neamț, au fost încheiate 9 contracte de achiziții legate de acest proiect.

Contracte-de-achizitie-pentru-proiect-cod-SMIS-116527-08.06.2022

Chiar dacă am trecut prin ceea ce s-a numit o pandemie, chiar dacă expertizele tehnice au fost făcute inițial incomplet – nu discutăm aici seriozitatea motivelor invocate – parcă depășirea perioadei de implementare cu 3 ani pare un pic prea mare. Vestea bună e că într-un final lucrarea va fi finalizată, spre deosebire de altele la care s-a renunțat. În ciuda frecușurile dintre constructor și beneficiar.

V.B.

articolul original.

Se pare că acest GENIU a învăţat mai mult de la un apropiat al tâmplarului decât de la profesor

31 January 2023 at 05:35
image
La 31 ianuarie 1797 s-a născut compozitorul Franz Schubert, unul dintre cei mai mari compozitori ai istoriei muzicii.
Creaţia sa însumează peste 950 de opusuri, muzică de scenă, religioasă, coral, simfonică (9 simfonii), muzică de cameră, pentru pian, vocală (605 lieduri, 10 uverturi) şi pentru pian (22 de sonate) (m. 19 noiembrie 1828).
La 6 ani, Franz a început să fie instruit regulat de tatăl său, iar un an mai târziu a fost înscris la şcoala tatălui. Educaţia sa muzicală a început cam în acelaşi timp. Tatăl l-a învăţat tehnici de bază pentru cântatul la vioară, iar Ignaz, fratele său, îi dădea lecţii de pian. La 7 ani, a primit primele lecţii din afara familiei, de la Michael Holzer, organist şi director al corului de la parohia din Lichtental; lecţiile se poate să fi constat, în mare măsură, în conversaţii şi expresii de admiraţie. Băiatul se pare să fi învăţat mai multe de la un cunoscut al unui ucenic al tâmplarului, care îl ducea într-un loc din apropiere unde Franz putea exersa pe instrumente mai bune.
Datorită înclinării sale pentru pian şi vocea umană, numele lui Franz Schubert este asociat cu precădere cu liedul. În general, versurile care l-au inspirat pe muzician aparţin poeţilor romantici, tematica pieselor fiind şi ea identică cu cea abordată de aceştia. Creaţia lui Schubert era straină de virtuozitatea cerută de sălile de concerte sau de saloanele muzicale ale Vienei. În schimb, compozitorul prefera să scrie pentru prietenii apropiaţi, care participau la serile de muzică organizate de acesta, seri care mai erau numite şi “schuberiade”. Aici se adunau iubitorii liedului, care aveau privilegiul să asculte celebra voce a lui Vogl, acompaniată la pian chiar de muzician.
În afară de acest gen de piese, Franz Schubert a mai scris literatură pianistică pentru patru mâini, piese care erau foarte căutate de public şi de editori, mai ales pentru faptul că acest gen de muzică putea fi abordată acasă, în “cameră”. În general, acestea erau marşuri, poloneze şi rondouri, dar şi sonate. De altfel, acestea au fost create mai mult cu scop didactic, pentru că Schubert era profesorul familiei Esterhazy. Dar chiar şi aşa, dintre piese se remarcă mai ales Marele duet, care dă impresia de simfonie, şi Fantezia în fa minor. Deşi a trăit doar 31 de ani, Franz Schubert a scris, ca orice geniu, impresionant de mult. Sute de lieduri, simfonii, uverturi, cvartete, sonate, misse, piese corale şi lucrări pentru teatru muzical, toate se regăsesc în creaţia acestui muzician. Totodată, el este şi creatorul impromptu-ului, un gen improvizatoric. Schubert a compus opt astfel de piese, toate constituind o piatră de încercare pentru orice pianist.
Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 30 ianuarie:
1844 – Domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza, a decretat emanciparea ţiganilor statului şi ai mănăstirilor.
1933 – A încetat din viaţă scriitorul John Galsworthy, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1932. (n. 14 august 1867)
1964 – Guvernul român şi cel suedez au hotărât să ridice legaţiile lor de la Stockholm şi Bucureşti la rangul de ambasadă.
1967 – Au fost stabilite relaţii diplomatice între România şi RF Germania.
1968 – România a ratificat Tratatul privind „Principiile care guvernează activitatea statelor în exploatarea şi folosirea spaţiului cosmic, a Lunii şi a altor corpuri cereşti”, semnat la 27 ianuarie 1967 la Washington, Moscova şi Londra.
1972 – A încetat din viaţă regele Mahendra al Nepalului (n. 11 iunie 1920)
1998 – Biroul Permanent al PUNR – Aripa Funar – a decis revocarea conducerii grupurilor parlamentare PUNR, din Senat şi Camera Deputaţilor.
2003 – Experţii ONU au început primele inspecţii aeriene la Bagdad.
2005 – Premierul Călin Popescu Tăriceanu l-a numit pe Sebastian Bodu în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
2007 – Preşedintele Microsoft, Bill Gates, a inaugurat Centrului de Suport Tehnic al Microsoft România şi a lansat în România a sistemului de operare Windows Vista.
2008 – Regizorul Cristian Munteanu a încetat din viaţă. Cristian Munteanu a fost primul redactor-şef al redacţiei Teatru a Radiodifuziunii Române, după revoluţia din decembrie 1989. (n. 1937)
2009 – Conducerea Statului Major al Forţelor Aeriene (SMFA) a fost preluată, după eliberarea din funcţie a general-locotenentului Constantin Croitoru, de către general-maiorul Ion Ştefan, locţiitorul şefului Statului Major al Forţelor Aeriene (SMFA).
2009 – Republicanii au ales pentru prima dată, la conducerea partidului, un afroamerican, Michael Steele, la zece zile după învestitura primului preşedinte de culoare al Statelor Unite, Barack Obama
2009 – Campioana olimpică la maraton, Constantina Diţă, a primit, în cadrul unei gale organizate de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi Ministerul Tineretului şi Sportului, „Premiul Naţional pentru Sport”.
2009 – Fostul pugilist suedez Ingemar Johansson, vicecampion olimpic în 1952 şi campion mondial la categoria grea în 1959, a decedat la vârsta de 76 de ani
2009 – A murit Soprana Mariana Stoica
2010 – A murit scriitorul şi jurnalistul argentinian Tomas Eloy Martinez, cunoscut pentru romanul „Santa Evita” (1995)
articolul original.

Franța înființează un memorial al țiganilor: „Împiedicăm istoria să se bâlbâie” (Video)

30 January 2023 at 20:40
By: -
image

Premierul francez Élisabeth Borne a anunţat luni crearea – pe locul fostului lagăr de concentrare de la Montreuil-Bellay, în Maine-et-Loire – a unui muzeu în memoria ţiganilor internaţi în lagăr, în Al Doilea Război Mondial.

Élisabeth Borne a anunţat acest proiect la prezentarea unui nou plan de luptă împotriva rasismului, antisemitismului şi antirroma şi a discriminărilor legate de aceste origini.

Un alt plan - împotriva discriminării legate de orientarea sexuală - urmează să fie prezentat în iunie.

„Anunţăm că împiedicăm istoria să se bâlbâie”, a subliniat Élisabeth Borne, al cărei tată, de confesiune iudaică, a fost deportat şi ucis pe când fiica sa avea vârsta de 11 ani.

Fiecare elev urmează, astfel, în timpul studiilor sale şcolare, să participe la „vizita unui loc istoric sau memorial în legătură cu rasismul, antisemitismul şi antiţigănismul”, pentru că „încă din copilărie se pot instala stereotipuri. În tinereţea noastră abundă anumite teorii ale conspiraţiei. Asupra tinerilor noştri cel mai mare efect au minciunile pline de ură de pe reţelele de socializare”, a declarat ea.

Ministrul Justiiei, Éric Dupond-Moretti a anunţat că lucrează la crearea unei „amenzi civile”, care urmează să alimenteze „un fond destinat ajutării directe a victimelor”.

„Să ne imaginăm o concediere abuzivă care ar avea la bază discriminarea: cel discriminat ar putea valorifica un anumit număr de lucruri, iar jurisdicţia ar putea, atunci, să pronunţe, pe lângă despăgubiri, şi această amendă”, a precizat el.

Élisabeth Borne s-a angajat totodată la o „fermitate totală în răspunsul penal”, prin „emiterea unor mandate de arestare” a persoanelor care „îşi folosesc libertatea de exprimare în scopuri rasiste sau antisemite”.

„Nu va exista impunitate pentru ură”, a subliniat ea.

Pedepsele urmează să fie înăsprite în cazul exprimării rasiste sau antisemite „chiar nepublicate” ale persoanelor depozitare ale autorităţii publice sau însărcinate cu o misiune în serviciul public, a anunţat ea.

Împotriva discriminării la angajare, premierul francez vrea „să dezvolte o politică de testare” în întreprinderi, dar şi la accesul la locuinţe, cu scopul de a „promova bunele practici şi a le denunţa pe cele rele”.

Acest plan - pe perioada 2023-2026 -, prezentat în faţa altor zece miniştri, urmează să permită o „mai bună măsurare” a acestor fenomene, „o mai bună educare şi formare”, o „mai bună sancţionare” a autorilor şi o „mai bună susţinere a victimelor”.

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Găurile lăsate de bilele de muschetă ar putea rescrie istoria Războiului Civil Englez

30 January 2023 at 17:00
image

Arheologii au descoperit ruinele unei porți medievale pline de găurile lăsate de bilele de muschetă; acestea ar putea fi dovada primei ciocniri din Războiul Civil Englez, una care nu apare în documentele istorice.

Situl din Coleshill, Warwickshire, este în curs de excavare deoarece se află pe traseul noii linii feroviare de mare viteză HS2.

Acum este pășune, dar acolo s-a aflat cândva un conac medieval, Coleshill Hall. A fost construit în secolul al XIV-lea și extins în jurul anului 1600 cu o grădină formală grandioasă, ale cărei rămășițe au fost descoperite de echipa HS2 anul trecut.

Poarta era încă în picioare în 1628, a fost înregistrată într-un inventar al casei, dar a fost demolată până la sfârșitul secolului al XVII-lea pentru a face loc unui nou conac, scrie The History Blog.

Găurile lăsate de bilele de muschetă arată începutul Războiului Civil Englez

Săpătura a scos la iveală rămășițele de la parterul porții fortificate. Realizată din blocuri masive de gresie, poarta prezenta o clădire monumentală flancată de două turnuri octogonale masive. Conacul era înconjurat de un șanț defensiv. Un pod mobil se deschidea pentru a permite accesul persoanelor autorizate peste șanț.

marchează pereții din față; sunt 200 la număr și arată un baraj de focuri. Peste 40 de bile de muschete au fost recuperate din fostul șanț din jurul porții.

Războiul civil englez a început în august 1642. Conflictul a fost între Regaliști, care i-au fost loiali regelui Carol I, și Parlamentari, cunoscuți ca Roundheads. Prima bătălie înregistrată a Războiului Civil, Bătălia de la Curdworth Bridge, a avut loc în 1642 și a fost la mică distanță de Coleshill Manor.

Ce rol a avut conacul în Războiul Civil Englez?

Conacul era în mâinile regalistului Simon Digby, pe măsură ce se apropia războiul civil, după ce proprietatea a fost transferată în numele lui după executarea fostului său proprietar, Simon De Montford, pentru trădare.

Conacul Coleshill, aflat lângă un Cole, ar fi fost o poziție strategică pe care Roundheads ar fi vrut să o controleze. Experții cred că Roundheads ar fi trecut aproape de Conac în drum spre luptă. Este cu totul plauzibil că a avut loc o încăierare pe drumul către Podul Curdworth, mai ales având în vedere legătura puternică regalistă a Conacului.

Înregistrările istorice ale Războiului Civil sunt limitate la , astfel încât detaliile exacte ale evenimentelor nu vor fi niciodată cunoscute, dar aceste semne expuse ca parte a programului de arheologie al HS2 oferă o privire rară a impactului războiului asupra vieții celor care nu au fost menționați în cărțile de istorie.

Vă recomandăm să citiți și:

articolul original.

O specie neobișnuită de pterozaur, cu 400 de dinți asemănători unor cârlige, a fost descoperită

30 January 2023 at 13:00
image

O nouă specie neobișnuită de pterozaur, cu 400 de dinți care semănau cu dinții unui pieptene, a fost recent identificată într-o carieră din Germania. Fosila a fost descrisă de paleontologi din Anglia, Germania și Mexic. 

„Scheletul aproape complet a fost găsit într-un calcar foarte fin stratificat, care conservă foarte bine fosilele”, a spus profesorul David Martill, cel care a coordonat cercetările, de la Facultatea de Mediu, Geografie și Geoștiințe a Universității Portsmouth, din Anglia, potrivit Phys.org.

Descoperirea a fost făcută în mod accidental în timp ce oamenii de știință excavau un bloc mare de calcar care conținea oase de crocodil.

Dinții cu cârlig, folositori în apucarea hranei, caracteristicile unice ale speciei

„Fălcile acestui pterozaur sunt foarte lungi și sunt căptușite, fini, cu cârlige, cu spații mici între ei, ca un pieptene de păduchi. Falca lungă este curbată în sus ca un avocet, iar la capăt se evazează ca o spadă. Nu are dinți la capătul gurii, dar are dinți de-a lungul ambelor maxilare până la partea din spate a zâmbetului. Și ce este chiar mai remarcabil este că unii dintre dinți au un cârlig la capătul lor, ceea ce nu am mai văzut vreodată înainte la pterozaur. Aceste mici cârlige ar fi putut fi folosite la prinderea creveților minusculi cu care se hrănea probabil pterozaurul, asigurându-se că aceștia intrau în gât și nu erau strânși între dinți”, a adăugat profesorul.

unei familii de pterozauri numite Ctenochasmatidae, care sunt cunoscute din calcarul din Bavaria, Germania, unde a fost găsit și acesta.

„Aceasta a fost o descoperire mai degrabă întâmplătoare a unui schelet bine conservat, cu o articulație aproape perfectă, ceea ce sugerează că carcasa trebuie să fi fost într-un stadiu foarte timpuriu de descompunere, toate articulațiile, inclusiv ligamentele, fiind încă viabile. Trebuie să fi fost îngropat în sedimente aproape imediat după ce a murit”, a spus profesorul Martill.

Jura franconiană din Bavaria, casa de mult apusă a pterozaurilor

Încă de la prima menționare a pterozaurului acolo în secolul al XVIII-lea, sute de rămășițe ale acestor reptile zburătoare au fost descoperite, ceea ce face din carierele din Jura franconiană din Bavaria, una dintre cele mai bogate locuri în care sunt găsiți cei mai mulți pterozauri din lume.

Dinții speciei recent descoperite sugerează un , în timp ce se plimba prin apă. Își folosea ciocul în formă de lingură pentru a canaliza apa și apoi dinții pentru a stoarce excesul de lichid, lăsând prada prinsă în gură.

Acesta a fost denumit Balaenognathus maeuseri. Denumirea generică, în traducere aproximativă, înseamnă „gură de balenă”, din cauza stilului său de hrănire prin filtrare.

Lucrarea, „Un nou pterodactiloid pterodactyloid cu un aparat unic de hrănire prin filtrare din Jurasicul târziu din Germania”, este publicată în Paläontologische Zeitschrift (PalZ). Specimenul este expus în prezent la Muzeul de Istorie Naturală din Bamberg, Germania.

articolul original.

O cutremurătoare poveste de dragoste, sfârşită tragic. Cum a murit moştenitorul tronului Austro-Ungariei împreună cu amanta sa

30 January 2023 at 05:40
image
La 30 ianuarie 1889, arhiducele Rudolf de Habsburg, moştenitorul tronului Austro-Ungariei, este găsit mort în pavilionul de vânatoare de la Mayerling, alături de amanta sa, baroneasa Maria Vetsera.

Povestea tragediei de la castelul Mayerling este cunoscută contemporanilor din doua filme – unul cu Danielle Darrieux si Charles Boyer, celăllalt, cu Caterine Deneuve şi Omar Sharif.

Personajele pe care le-au întruchipat erau 1. Rudolf, (n. 1857, 21 august ) şi era fiul impăratului Franz Josef şi al Elisabetei (Sissy), unicul fiu, şi moştenitor al tronului Imperiului Austro Ungar. 2. Celălalt personaj tragic era iubita lui de numai 18 ani, (19 martie 1871), Maria Vetsera, fiica unui baron, diplomat de carieră.

Cadavrele celor doi au fost descoperite la 30 ianuarie 1889 intr-un castel de vinătoare, aproape de Viena, la numai 15 km distanta. Cu o seara inainte imparatul si impărateasa au dat o recepţie la Hoffburg, Rudolf nu a participat pentru ca pregatise, s-a scuzat, o vinătoare pentru 30 ianuarie la Mayerling. Dar in dimineata acelei zile trupurile celor doi indragostiţi au fost găsite fără viaţă in apartamentul prinţului. Dat fiindca alaturi era o sticluta, s-a spus ca luase otrava. Maria Vetsera alaturi, era morata, de mai multa vreme dupa raceala si vineteala cadavrului. Murise de citeva ceasuri, inainte de printul Rudolf. Printul statuse alaturi plingind-o, si in zori a preferat sa se sinucida.

Asadar Maria Vetsera s-a sinucis, apoi la câteva ore, s-a sinucis şi Rudolf. O versiune spunea că ea ar fi murit împuscata de prinţ, conform unei întelegeri dintre cei doi, şi că apoi prinţul şi-a luat zilele folsind otrava. Era aşadar nu o dublă sinucidere, ci un asasinat urmat de o sinucidere.

Corpul Mariei Vetsera a fost inmormintat repede, intr-un cimitir de lingă Viena, în mare secret. Nu s-a făcut o anchetă poliţienească, aşa cum cereau împrejurările. Nici unul dintre cei doi nu murise de moarte naturală. Mamei ei nu i s-a permis să participe la înmomintare fapt care a stirnit suspiciuni în plus. Moartea prinţului s-ar fi datorat – cf versiunii oficiale – unui anevrism al inimii de care ar fi suferit  Rudolf de mai multă vreme, explicaţie fantezistă care voia sa liniştească lumea şi să pună Curtea de la Viena într-o lumină buna. Prinţul Rudolf nu putea fi acuzat de crimă fără consecinţe asupra reputaţiei familiei Imperiale. Şi nici de o sinucidere care lăsa Imperiul fără succesor la tron.

Emoţia a fost uriaşă, blânda impărăteasă Sissy nu şi-a mai revenit niciodată. Pentru austerul şi glacialul Franz Josef, dincolo de de drama provocata de disparitia lui Rudolf, a insemnat o schimbare politică – anume găsirea unui nou moştenitor la tron. Acesta a fost Franz Ferdinand, fiul fratelui Împăratului, Karl Ludwig, care a renuntat la tron citeva zile mai tirziu in favoarea fiului. Şi Franz Ferdinand a avut o soartă tragica – a fost asasinat la Sarajevo la 28 iunie 1914, fapt care a dus la izbucnirea primului război mondial, război care s-a terminat prin prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar. Franz Josef, nefericul tată al lui prinţului Rudolf, nu a mai apucat să vadă acest deznodămînt. A murit în 1916.

Imprejurările tragice de la Mayerling nu sunt nici pină azi clarificate. Misterul, enigma au rămas intacte. Mai exact spus, odată cu dispariţia celor doi, o seamă de legende au parazitat versiunea oficiala. Se pare că a existat o discuţie dură intre împărat şi fiul său, in care Franz Josef i-a cerut fiului să renunţe la iubita lui, Maria Vetsera. Motivele invocate erau două -1. era o legătură morganatică, de care vorbea Curtea, iar vienezii fireşte bîrfeau. 2. Soţia prinţului Rudolf, Stephanie, cu care avea un fată, se plingea de comportamentul prinţului moştenitor, chiar dacă de mai multă vreme căsătoria lor era un eşec şi trăiau separat.

Rudolf, se spune, a refuzat. După cîteva zile se produce drama. A preferat să se sinucidă împreună cu Maria Vetsera pentru că nu putea să îl mulţumească pe Impărat, adică să se desparta de iubită. Era într-o situaţie fără ieşire.

Există şi alte scenarii. Unul spune că ar fost vorba de motive politice. Că Rudolf s-a sinucis cînd s-a descoperit că e amestecat într-o conspiraţie împotriva tatălui său. O variantă a acestui scenariu spune că ar fi fost asasinat la ordinul tatălui sau din acelaşi motiv, conspiraţie. În timp, scenariile s-au multiplicat, există un adevărat cult al celor doi indrăgostiţi care au preferat să moara decît să se despartă.

Sursa: Stelian Tănase

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 30 ianuarie:

1882 – S-a născut Franklin Delano Roosevelt, al 32-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (m. 12 apr. 1944)

1892 – S-a născut Grigore Gafencu, om politic, ministru de Externe, gazetar remarcabil (m. 30 ianuarie 1957)

1927 – S-a născut Olof Joachim Palme, şeful executivului suedez în perioadele 1969-1976 şi 1982-1986. (m. 28 februarie 1986)

1933 – Adolf Hitler este numit cancelar al Germaniei.

1951 – A încetat din viaţă Ferdinand Porsche, constructor austriac de automobile (n. 3 noiembrie 1875)

1991 – „Grupul celor 24” a hotărât, la Bruxelles, să includă România între ţările est-europene beneficiare de asistenţă în cadrul Programului PHARE. Programul PHARE, iniţiat în 1989, îşi propune ajutorarea prin credite şi asistenţă tehnico-economică a fostelor ţări socialiste.

1996 – Organizaţia Naţiunilor Unite a proclamat anul 1996 an internaţional pentru eradicarea sărăciei.

2000 – Guvernul a ratificat, printr-o Ordonanţă, Acordul de împrumut dintre România şi Comunitatea Europeană, precum şi Memorandumul de înţelegere dintre cele două părţi pentru un credit de până la 200 de milioane de euro.

2004 – Regizorul Roman Polanski a primit titulul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), în cadrul unei ceremonii ce a marcat Ziua UNATC şi totodată împlinirea a 170 de ani de învăţămînt teatral în România.

2005 – Fostul deputat Corneliu Ruse a murit.

2007 – Autorităţile române şi bulgare au semnat, la Sofia, acordul privind construcţia unui nou pod peste Dunare, între portul bulgar Vidin şi oraşul românesc Calafat.

2009 – Ministrul Apărării Mihai Stănişoară l-a destituit pe şeful Statului Major al Forţelor Aeriene Constantin Croitoru în urma furtului de armament de la unitatea militară din Ciorogârla.

articolul original.

Poiana-Rovinari, așezarea dispărută din cauza mineritului(V)

29 January 2023 at 22:23

Printre obiectivele cedate de Sanda Tătărescu Negropontes pentru a fi protejate de lucrările miniere s-a numărat   și  Biserica „Sf.Gheorghe” în satul Poiana. Din punct de vedere al organizării bisericești, aceasta  a fost filială a parohiei Rovinari şi a fost construită la începutul secolului al XIX-lea din lemn. Despre Biserica ”Sfântul Ioan Botezătorul” din Rovinari, ridicată la începutul secolului al XIX-lea, știm că a fost renovată de Gheorghe și Arethia Tătărescu în perioada interbelică.

Într-o carte monumentală citată de noi și cu alte ocazii, autorii Florin Stănculescu, Adrian Gheorghiu și Paul Petrescu(”Tezaur de arhitectură populară din Gorj”) susțin bogăția culturală a județului nostru. ”Dacă la un imaginar concurs sui-generis de artă populară țările europene ar fi invitate fiecare să propună câte o provincie sau un ținut reprezentativ, România ar propune credem Oltenia. Iar noi, mergând mai departe, din Oltenia am propune Gorjul”. Specialiștii citați sunt confirmați de cercetările făcute și știm deja că pentru secolul al XIX-lea și, cu siguranță și celelalte anterioare, arta prelucrării lemnului atinge cote nebănuite la acest tip de edificii.

File de istorie

          La finalul Primului Război Mondial, Gheorghe și Aretia Tătărescu cumpără pământul şi Cula Poenaru de la familia Carabatescu şi se stabilesc  la Poiana, lângă Rovinari, la 15 km de Târgu-Jiu. La Poiana, Aretia şi Gheorghe Tătărescu şi-au crescut cei doi copii, Sanda Maria şi Tudor, fiind locul lor preferat pentru petrecerea vacanţelor după cum aflăm din mărturiile vremii.

          Reşedinţa de la Poiana era un complex de clădiri cu diferite funcţiuni şi anume: cula „Poenaru-Tătărescu“, casa de locuit a familiei; casa Antonie Mogoş constituia casa de oaspeţi şi biserica strămoşilor care era loc de reculegere. Ansamblul arhitectural mai cuprindea casa de locuit a  administratorului, clopotniţa din lemn, mormintele unor strămoşi ai familiei Tătărescu, porţi sculptate din lemn, obiecte din antichitatea daco-romană, chioşc belvedere.  

             Clădirea centrală a ansamblului a reprezentant-o o veche casă boierească, care a fost modificată, ulterior, după dorinţa noului proprietar.  La origini, construcţia, ridicată de familia Poenaru (arh. Trăjănescu), era o veche casă boierească de la mijlocul secolului al XVIII-lea şi avea trei caturi, prezentând caracteristicile unei case de apărare şi de locuit, cunoscută sub denumirea de „culă”. De-a lungul vremii aceasta a suferit multe modificări din cauza degradării sau pentru a satisface nevoile şi gustul proprietarilor care au locuit-o. Astfel,  familia Tătărescu o repară (1920-1921), o transformă radical (1923) realizând o instalaţie sanitară şi, mai târziu, instalaţie de curent electric (1923-1935), baie la etaj, cămine din teracotă smălţuită, parchet (1933), tâmplărie din lemn de stejar (1923). Interioarele aveau un aspect foarte plăcut, fiind înfrumuseţate cu mult gust de către proprietară, cu mobilier românesc şi de stil, împodobite cu covoare olteneşti care alternau cu cele basarabene.  În timpul regimului comunist,  ansamblul a suferit transformări importante, de la sediu administrative pentru minerit   a devenit casă de oaspeţi pentru demnitari.

„Ca aspect general, cula este o construcţie masivă, cu ziduri groase din cărămidă tencuită şi văruită în alb, fundaţiile şi elevaţiile fiind din piatră naturală fasonată şi acoperişul din şindrilă pe şarpantă din lemn. Clădirea are parterul ridicat numai cu o treaptă faţă de nivelul terenului, neavând subsol. Înălţimea interioară este de 2,40 m la parter şi la etaj de 3,20 m. Acoperişul este înalt şi cuprinde un pod general nelocuit, deasupra întregii construcţii. În mare parte, zidurile exterioare au fost menţinute în forma lor originală, cu mici modificări cauzate de schimbarea dimensiunilor unor uşi şi ferestre, în 1923, când au fost refăcute tâmplăriile. Porticul de intrare, logia (cerdacul) de la etaj şi baia de la parter au fost radical modificate, iar cerdacul de lemn de la parter şi scara de serviciu exterioară au fost construite şi adăugate clădirii tot în aceeaşi perioadă, cu ocazia amenajării clădirii de către familia Tătărescu“, a adăugat dr. Albinel Firescu, șef de secție în cadrul Muzeului Județean ”Alexandru Ștefulescu” și coordonatorul Secției Etnografice de la Curtișoara.

  Casa ”Antonie-Mogoş” a fost cumpărată şi strămutată de către Aretia Tătărescu, în 1934, cu destinaţia  casă de oaspeţi. Casa a fost construită în grădina de lângă cula principală, după modelul casei cu acelaşi nume care se găseşte expus la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti. Etajul, care cuprinde apartamentul propriu-zis şi acoperişul din şiţă, a fost cumpărat gata confecţionat şi a fost remontat pe un soclu din bolovani de râu, peste o placă de beton armat. Pentru a fi pe gustul proprietarului, construcţia s-a îmbogăţit cu o baie şi două încăperi (o debara şi o cameră de toaletă) ce ies în consola de deasupra subsolului.Apartamentul propriu-zis de la etaj se compune dintr-un hol, din care, pe dreapta se intră în două camere pentru dormit. La stânga se află sufrageria, care este împărţită în două de o arcadă, iar la capătul holului baia. Aspectul interior al etajului este acela al unei locuinţe în stil rustic, cu pereţi simpli tencuiţi şi văruiţi, tâmplărie şi parchet din stejar, sobe de teracotă smălţuită. Aici a fost găzduit sculptorul Constantin Brâncuşi care a fost adus de la Paris, de către Aretia Tătărescu, între 1936-1937, spre a ridica Ansamblul sculptural de la Târgu-Jiu, închinat eroilor gorjeni căzuţi în Primul Război Mondial.

Cel care a coordonat lucrările de integrare a Casei Mogoș în Ansamblul de la Poiana a fost Dumitru Pasere, tatăl regretatului Mihail Pasere. Inginerul Daniel Mihail Pasere, nepotul lui Dumitru Pasere, ne spunea recent că mutarea și reconstrucția Casei ”Antonie Mogoș” s-au făcut de către Dumitru Pasere cu grinzile, stâlpii și alte elemente ale casei lui Antonie Mogoș din Ceauru, toate cumpărate de Gheorghe Tătărescu. Același interlocutor ne spunea că regele Mihai I a poposit de mai multe ori la Poiana în anii războiului(1941-1945) și a fost găzduit în Casa Mogoș.

Biserica ajunsă la Muzeu

Biserica satului Poiana era așezată pe colina estică, aproape de Casa Mogoș. Accesul în curtea bisericii se făcea din drumul spre Cula Tătărescu, pe o poartă monumentală  cu boltă sculptată de același Dumitru Pasere din stejar masiv. În partea de nord-vest se află o clopotniţă pe stâlpi de lemn, iar clopotul, realizat în Italia, purta emblema Sfântului Gheorghe.

         „Biserica „Sf.Gheorghe” în satul Poiana a fost filială a parohiei Rovinari şi era aşezată pe un platou, în partea de vest a grădinii. Construită la începutul secolului al XIX-lea din lemn, biserica a fost folosită, din anul 1919, ca paraclis de către familia Tătărescu. Între anii 1923-1924 ea a fost renovată, fiind tencuită din nou la interior şi exterior, ocazie cu care s-au refăcut acoperişul din lemn cu învelitoare din şindrilă şi turla clopotniţei din lemn. Frontonul navei are o frescă reprezentând pe Sfântul Gheorghe omorând un balaur şi a fost pictat de către pictorul Iosif Keber (după strămutarea la Curtişoara pictura a fost realizată de către Gh.Iancovescu, fost ucenic al lui Keber). În jurul bisericii s-a făcut un trotuar din bolovani. Construcţia lăcaşului de cult este specifică monumentelor ecleziastice fiind realizată sub formă de navă (lungă de 9 m şi lată de 6 cm), structurată din lemn masiv de stejar, cuprinzând naosul şi pronaosul. Absida altarului este pentagonală, fiind prevăzută cu două nişe laterale, reprezentând priscomidia şi diaconicul. În faţa pronaosului a fost adăugată o prispă din zidărie cu trei arce, cel din mijloc fi ind folosit ca poartă de intrare în biserică. Fundaţiile şi soclul sunt realizate din piatră. Turla este pătrată, aşezată deasupra tindei şi este acoperită cu şiţă din brad. Altarul este despărţit de naos printr-o catapeteasmă din lemn de stejar, ornată cu icoane în tempera datând din 1835-1845 şi porţi pictate rustic, informații apărute  în lucrarea Ansamblul Arhitectural „Gheorghe Tătărescu”.

Clopotul de la Poiana a fost unul uriaș, cântărea peste 300 kg după cum ne spun mărturiile vremii. Acesta era instalat într-o clopotniță de lemn situată în fața bisericii. Din câte se cunoaște, clopotul amintit a fost comandat de Gheorghe Tătărescu în Italia. Pe acest clopot, în exterior, îl găsim pe Sfântul Gheorghe.

Biserica și Parohia Poiana au avut o activitate neîntreruptă până în anul 2001 când a avut loc strămutarea efectivă. Această biserică a avut trei hramuri distincte și sărbătorite efectiv de enoriași. Astfel, a fost hramul de ”Sfântul Pantelimon” care se serba în mijlocul verii(27 iulie) și era marcat de hore care se întindeau de la Cula Tătărescu până la pădurea boierului Hurezeanu; hramul de ”Sfântul Dimitrie”care se serba toamna(octombrie); hramul de ”Sfântul Gheorghe” s-a adăugat din anul 1929 când Gheorghe Tătărescu a finanțat reabilitarea generală a lăcașului de cult în perioada respectivă. A fost refăcut acoperișul cu patru rânduri de șindrilă măruntă, au fost refăcute zidurile și s-a schimbat tot mobilierul de cult.

Mărturiile vremii ne spun că slujba pentru resfințirea și redeschiderea bisericii s-a ținut în 1929 și a fost oficiată de Protoereul Constantin Popescu-Pațica și de preotul paroh Sebastian Muja. Un alt eveniment important din viața acestei biserici a avut loc la 14 septembrie 1930 de  Înălțarea Sfintei Cruci când la Poiana s-a aflat A.S. Principesa Ileana însoțităn de Aretia Tătărescu. Doi ani mai târziu, în luna mai 1932, prim-ministrul Ioan Gheorghe Duca a participat la slujba de Înviere de la Poiana cu toți liderii liberali gorjeni. Slujba a fost ținută de preotul paroh S. Muja și preotul Ioan Mălăescu din Târgu-Jiu.

Tot în preajma Bisericii Poiana se găsea cavoul familiei Tătărescu construit în perioada 1928-1929 din marmură neagră. În perioada amintită, au fost aduse osemintele familiei din Târgu-Jiu și Săcelu. Pe placa de marmură a fost scris: ”Gheorghe Tătărescu 1824-1872.

                                                                       Dumitrana Tătărescu 1850-1916.

                                                                     Speranța N. Tătărescu născută Pârăianu 1857-1920”

Tot aici se afla mormântul familiilor Costache Gărdescu și Nae Carabadache, foști cumnați ai lui Gheorghe Tătărescu.

Aretia Tătărescu, femeia puternică din spatele premierului

Dacă Gheorghe Tătărescu s-a îmbolnăvit în pușcărie și a murit apoi în 1957, Aretia a murit săracă în 1968, toate bunurile familiei au fost confiscate.

Sanda Tătărescu Negropontes, fiica fostului premier al României, a murit  la varsta de 90 de ani în 2009.

Deși Revoluția a prins-o lucrând ca învățătoare și locuind într-o casă din zona Cașin, peste ani a lăsat Gorjului moștenirea de la Poiana. Iată ce spunea fata despre mama:

”Trebuie să spun că mama, care a trăit în umbra tatălui meu, nu a făcut politică nicio zi. Și ca fapt anecdotic, nu a votat niciodată. Spunea că e indecent să votezi pentru propriul soț. Așa că ei i-a revenit grija familiei…  era o femeie cu un deosebit simț al frumosului. După Primul Război s-a instalat în Oltenia, în locul natal al tatălui meu, la Poiana – Gorj și acolo a știut să îmbine frumosul cu socialul… 

Mama a avut de ales între o viață mondenă de soție de Prim-Ministru și o viață de dăruire pentru ce credea ea că trebuie să facă. Asta a fost menirea ei. A fost o femeie extraordinară ca mamă, extraordinară ca soție și extraordinară, aș zice, chiar pentru țară”. (Va urma).

Bibliografie:

Mihail Pasere, Mihail Daniel Pasere, Monografia Rovinarilor:județul Gorj, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2014

Ioana Cristache Panait, Arhitectura de lemn din județul Gorj, Editura ARC 2000, București, 2001

Florin Stănculescu, Adrian Gheorghiu, Paul Petrescu, Tezaur de arhitectură populară din Gorj, Craiova, 1973

articolul original.

Amprenta misterioasă a unei mâini, descoperită pe peretele unui șanț vechi de 1.000 de ani din Ierusalim

29 January 2023 at 17:00
image

Un șanț care stătea cândva în calea armatelor cruciate invadatoare a fost descoperit sub Orașul Vechi al Ierusalimului, aducând la viață unele dintre cele mai sângeroase și mai emblematice bătălii ale Evului Mediu târziu. În timp ce excavau linia antică de apărare, arheologii au găsit și amprenta misterioasă a unei mâini, sculptată în peretele șanțului, dar nu sunt în măsură să ofere o explicație cu privire la cine a făcut-o sau ce semnificație poate avea.

Șanțul de protecție a înconjurat faimoasele ziduri ale orașului și se crede că a fost săpat nu mai târziu de secolul al X-lea d.Hr. Potrivit directorului de săpături al Autorității pentru Antichități din Israel, Zubair Adawi, șanțul avea o lățime de cel puțin 10 metri și o adâncime cuprinsă între 2 și 7 metri.

„Funcția sa a fost să împiedice inamicul care asedia Ierusalimul să se apropie de ziduri și să pătrundă în oraș”, a explicat Adawi pentru IFL Science.

„Șanțurile de apărare, de obicei umplute cu apă, sunt binecunoscute din fortificațiile și , dar aici șanțul era uscat, obstacolul pentru atacatori constând în lățimea și adâncimea lui”, a adăugat el.

Amprenta misterioasă a unei mâini păzește șanțul de apărare al Vechiului Ierusalim

Celebrele ziduri și porți care înconjoară Orașul Vechi de astăzi au fost construite în secolul al XVI-lea de sultanul otoman turc Suleiman I Magnificul, dar fortificațiile antice care protejau Ierusalimul înainte de acest punct ar fi fost mult mai impenetrabile, spun arheologii.

„În epocile bătăliilor între cavaleri, cu săbii, săgeți și soldați călare care atacau, fortificațiile Ierusalimului erau formidabile și complexe, cuprinzând ziduri și elemente pentru a opri armatele mari care asaltau orașul”, a explicat Dr. Amit Re’em, directorul regiunii Ierusalimului la Autoritatea pentru Antichități din Israel.

Având în vedere vârsta șanțului de apărare, este foarte probabil ca acesta să fi fost martorul unor evenimente intense în timpul cruciadelor, deoarece armatele europene au încercat în mod repetat să cucerească Ierusalimul între secolele XI și XIII.

„Istoricii care au însoțit Prima Cruciadă descriu sosirea cruciaților la în iunie 1099. Epuizați de călătorie, au stat vizavi de imensul șanț și abia după cinci săptămâni au reușit să-l traverseze, folosind tactici speciale și cu prețul a mult sânge, sub focul puternic al apărătorilor musulmani și evrei”, spune Re’em.

Ce ar putea simboliza amprenta?

Pentru a intra în oraș, cruciații ar fi trebuit să treacă șanțul și cele două ziduri groase pe care acesta le înconjura, „în timp ce apărătorii orașului de pe ziduri aruncau peste ei foc și sulf”. O serie de tuneluri secrete le-ar fi permis celor din Ierusalim să intre în șanț și să atace inamicul prin surprindere înainte de a se retrage înapoi în siguranța oferită de oraș.

Printre cele mai interesante elemente descoperite de echipă a fost în peretele șanțului. Dacă mâna care a făcut semnul i-a aparținut unui apărător al orașului, unui cavaler invadator sau altcuiva, rămâne un mister complet.

„Simbolizează ceva? Indică un anumit element din apropiere? Sau este doar o farsă locală? Doar timpul ne va spune”, concluzionează cercetătorii.

Vă recomandăm să citiți și:

articolul original.

Două mumii scoțiene s-au dovedit a fi formate din câte trei oameni împreunați intenționat

29 January 2023 at 13:00
image

Două mumii scoțiene vechi de 3.000 de ani găsite îngropate în poziție fetală în Hebridele Exterioare ale Scoției s-au dovedit, la o inspecție mai atentă, a fi formate din șase persoane unite în mod intenționat.

În timpul săpăturilor la un sit din epoca bronzului din Cladh Hallan, pe insula South Uist, în 2001, arheologii au descoperit ceea ce păreau a fi două schelete bine conservate. Cadavrele prezentau semne că au fost păstrate într-o turbărie pentru ceva timp, înainte de a fi mutate pentru înmormântare.

Turba este creată prin descompunerea materiei organice, în mare parte materiale vegetale precum mușchii. În special, când mușchiul sphagnum se acumulează suficient în zonele umede pentru a forma o mlaștină, straturile de turbă formează acizi care sunt incredibil de buni la conservarea corpurilor.

„Aceste plante acidifică solul în timp ce eliberează un compus care se leagă de azot, privând zona de nutrienți”, a explicat Carolyn Marshall într-un Ted Talk despre corpul de mlaștină cunoscut sub numele de Lindow Man.

„Pe lângă temperaturile reci din nordul Europei, aceste condiții fac imposibilă funcționarea majorității microbilor”, a spus ea, potrivit IFL Science.

„Fără nimic care să îi distrugă, mușchii morți se îngrămădesc, împiedicând oxigenul să pătrundă în mlaștină. Rezultatul este un sistem etanșat natural. Orice materie organică care intră într-o turbărie stă acolo, exact ca Lindow Man”, a continuat ea.

Două mumii scoțiene au fost conservate intenționat în mlaștină

În timp ce unii oameni au căzut în mlaștini și s-au păstrat în mod natural, cele două au indicat că locuitorii din epoca bronzului din Cladh Hallan au plasat în mod deliberat cadavre în mlaștini pentru a le conserva, lucru despre care nu se știa că a avut loc în Britania din epoca bronzului.

Corpurile au fost mutate suficient de repede încât oasele să nu se descompună, ceea ce sugerează că oamenii aveau cunoștințe despre procesul de conservare. În corpurile de turbă, cum ar fi Lindow Man, aciditatea mlaștinii poate descompune oasele bogate în calciu, păstrând pielea flexibilă în lipsa scheletului.

Pentru a adăuga un element și mai ciudat misterului, detalii ciudate despre schelete. În scheletul masculin, maxilarul inferior avea toți dinții, în timp ce maxilarul superior nu avea niciunul. Dinții inferiori au prezentat semne de uzură în concordanță cu un set complet de dinți superiori în timpul vieții, sugerând că ceva nu era în regulă.

În scheletul feminin, potrivit lui Terry Brown, profesor de arheologie biomedicală la Universitatea din Manchester, din Anglia, atunci când au fost analizate oasele în 2015, „maxilarul nu se potrivea în restul craniului”.

Mumiile erau compuse din părți de la oameni diferiți

Cele două mumii scoțiene au fost analizate folosind teste ADN și s-au dovedit a fi de la 6 persoane diferite, dintre care niciuna nu avea aceeași mamă. În timp ce datarea izotopică a arătat că părțile pentru scheletul feminin datează din aproximativ aceeași perioadă de timp, scheletul masculin conținea părți de la oameni care au murit la câteva secole distanță unul de celălalt.

a fost asamblat între 1260 î.Hr. și 1440 î.Hr., în timp ce celălalt a fost asamblat între 1130 î.Hr. și 1310 î.Hr. Deși există o suprapunere, arheologul Mike Parker-Pearson, de la Universitatea Sheffield, din Anglia, a spus că „probabilitatea statistică este ca acestea să fi fost asamblate în momente diferite”, adăugând că deși părțile corpului ar fi putut fi puse la un loc dintr-un fel de confuzie, faptul că acest lucru s-a întâmplat de două ori „face acest lucru puțin probabil”.

Teorii care ar putea explica de ce aceste mumii scoțiene sunt formate din mai mulți indivizi

Așadar, de ce oamenii, cu mii de ani în trecut, au păstrat corpurile mai multor indivizi în două cadavre mai mari? Probabil nu vom ști niciodată cu siguranță, dar există câteva teorii.

„Poate că a căzut capul și au avut un alt cap cu care să îl înlocuiască”, a sugerat Brown ca fiind o posibilitate. Totuși, privind la momentul mumificărilor, s-ar putea ca mumiile să fi fost folosite ca un fel de contract.

„Într-o perioadă în care proprietatea asupra terenurilor, mai degrabă comunală decât privată, cel mai probabil, era marcată de construcția de sisteme de câmp la scară largă, drepturile la pământ ar fi depins de pretențiile ancestrale, așa că poate că deținerea strămoșilor ‘în carne și oase’ (chiar dacă nu erau vii) ar fi fost echivalentul preistoric al unui document legal”, a declarat Parker-Pearson.

„Îmbinarea diferitelor părți ale corpurilor strămoșilor într-o singură persoană ar putea reprezenta fuziunea diferitelor familii și a liniilor lor de descendență”, a mai adăugat el.

Vă recomandăm să citiți și:

articolul original.

Elvira Popescu, marea actriță care i-a fascinat pe francezi. „Această delicioasă fiică a României”

29 January 2023 at 11:30

Actrița Elvira Popescu a fost un nume important pe scena teatrului european în perioada interbelică, dar și după cel de-Al Doilea Război Mondial. Talentată și de o frumusețe aparte, Elvira Popescu s-a remarcat și în lumea filmului, iar apoi s-a dovedit a fi una dintre cele mai capabile directoare de scenă din Franța. Un reportaj apărut în presa franceză la începutul anului 1938 surprinde viața din spatele scenei a marii artiste.

Elvira Popescu s-a născut la 10 mai 1894 în București. A absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din capitala României, iar apoi a fost angajată la Teatrul Național.

Cariera teatrală a Elvirei Popescu s-a întins pe o perioada de 65 de ani. A jucat cu predilecție în piese de teatru scrise de autori francezi. De altfel, încă din 1923, Elvira Popescu va juca pe marile scene de teatru din Franța, dar și din Europa. În ceea ce privește cinematografia a făcut roluri memorabile în filmele: „La Présidente”, „Ils étaient neuf célibataires”, „Austerlitz”, „Plein Soleil” etc.

Numele Elvirei Popescu atrăgea atenția ca un magnet în perioada interbelică. Nu e de mirare că presa franceză îi acorda ample spații editoriale. În această cheie poate fi citit și un reportaj despre Elvira Popescu apărut la începutul anului 1938 în ziarul francez „Le Petit Parisien”. Reportajul a atras atenția și presei de la București, iar revista „Realitatea Ilustrată” l-a preluat și l-a publicat la sfârșitul lunii ianuarie a anului 1938.

„Adevărata Elvira Popescu este aceea de pe scenă sau de pe ecran”

Ziaristul francez Leon Groc i-a făcut o vizită Elvirei Popescu în elegantul ei apartament din Bois de Boulogne din Paris. „Ceea ce izbește îndeosebi pe vizitator în vastul apartament, din apropierea pădurii Bois de Boulogne, este abundența, profuziunea și splendoarea florilor care îl împodobesc. Pretutindeni răsar flori: din vase, din cupe, din coșuri. Aici un enorm tufiș de trandafiri roșii, colo liliac, dincolo ramuri de liliac alb și mov, din toate părțile se arată privirii flori din toate climatele, din toate felurile, din toate anotimpurile. Și iată că apare în acest cadru parfumat și fastuos aceea pentru care înfloresc și dau miresme toate aceste flori.

, floare vie, strălucind prin prospețimea, grația și seducțiunea ei. Ea este atât de asemănătoare rolurilor ei, cu tenul ei strălucitor, cu ochii duioși și cu surâsul miraculos, încât devine aproape ireală. Ea vorbește și verbul ei gunguritor, care zăpăcește regulile și confundă genurile, adaugă încă un farmec acestei ființe și întărește impresia că piesa sau filmul continuă şi că adevărata Elvira Popescu este aceea de pe scenă sau de pe ecran. Ea nu are totuşi nimic afectat sau teatral”, nota Leon Groc.

Elvira Popescu, în turneu prin Europa

Ziaristul francez o surprinde Elvira Popescu în momentul în care aceasta se pregătea să plece într-un amplu turneu prin Europa.

„Și totuși, ce viață teribil de ocupată are această actriță. (…) Elvira Popescu va pleca în turneu și va juca la Varșovia, la Bruxelles. (…) Se va întoarce de la Bruxelles pentru a pleca chiar a doua zi înspre Mediterana, unde își va continua turneul”.

Portretul Reginei Maria, așezat la loc de cinste în biroul Elvirei Popescu

Jurnalistul francez este apoi primit în biroul Elvirei Popescu, unde veghea a României. Pe lângă acest portret, biroul actriței era plin de fotografii inscripționate cu dedicații din partea marilor actori francezi.

Credit foto: Realitatea Ilustrată, 26 ianuarie 1938

„Dar camera preferată, aceea în care de obicei stă Elvira Popescu, este micul birou în care a primit pe reporter. În chemineu, un foc vioi. Pe masă un portret într-un cadru strălucitor, cu o dedicație și o semnătură energică: Maria… Este portretul reginei Maria a României, care a manifestat întotdeauna o mare predilecție pentru frumoasa ei compatrioată. Apoi alte fotografii cu dedicații și semnate de: Porto-Riche, Jean Richepin, Schaliapin, Maurice Chevalier. Louis Lumiere, La Duse…

Pe pereți afișe ale pieselor în care a jucat Elvira Popescu. O mare bibliotecă, înghesuită de capodopere clasice și moderne, oferă numeroase legături de preț. Se poate vedea în această bibliotecă un Courteline de zece volume, iar fiecare este împodobit cu o literă în așa fel încât cărțile așezate una lângă alta dau numele autorului. Toate cărțile frumoasei românce sunt în limba franceză, în afară de un volum al Reginei Maria, scris în limba țării”.

O zi din viața Elvirei Popescu

Dar cum arăta o zi obișnuită din viața actriței Elvira Popescu, a fost curios să afle reporterul francez. Cu o sinceritate debordantă, actrița româncă i-a mărturisit că tânjea să se  reîntoarcă în România, la București, unde fusese întâmpinată cu mult entuziasm.

„Între două probe la croitor. Elvira Popescu îmi povestește ce face în timpul zilei. Aproape în fiecare zi iese la plimbare. De preferință se duce la Bois, în tovărășia lui Cick, un cățel basset, tovarăș nedespărțit: e un vechi camarad, are aproape zece ani.

Elvira Popescu ia rareori masa la ea și foarte rar singură. Are numeroși amici, nu numai în lumea teatrului, ci și în lumea politică și diplomatică. În după amiezile când Elvira Popescu nu turnează, se duce cu plăcere la curse. La curse face joc mare și deseori are șansa de a câștiga. Cam aceasta este întrebuințarea unei zile a Elvirei Popescu. Vacanțele ei?… Nu are nici una. Dacă i se întâmpla să-și revadă țara, se duce pentru a lucra.

Acum trei ani, Bucureştii i-au făcut o primire entuziastă. Elvira Popescu se gândește să se reîntoarcă în țară în anul viitor. Elvira Popescu muncește enorm cu excepția rarelor momente de odihnă, când se poate retrage în proprietatea sa de la Mantes,în apropiere de Paris. Această adoră peisagiile armonioase din Ile de France”, consemnează Leon Groc.

Elvira Popescu a murit la 11 decembrie 1993, la Paris. Avea 99 de ani și tocmai fusese desemnată membru de onoare al Academiei Române, după ce în Franța primise Ordinul Legiunea de Onoare, cea mai înaltă recunoaștere, dar și Premiul Molière pentru cea mai bună actriţă.

articolul original.

O fabrică de topoare din obsidian, veche de peste un milion de ani, descoperită în Etiopia

28 January 2023 at 17:00
image

O specie necunoscută de oameni avea o fabrică de topoare din obsidian cu un milion de ani în urmă, deși se credea că acest meșteșug a apărut abia în Epoca de piatră.

Forjat în magmă și capabil să producă cele mai ascuțite lame de pe Pământ, obsidianul este, fără îndoială, unul dintre cele mai groaznice materiale care au existat vreodată. Sticla vulcanică de culoare neagră este, de asemenea, extrem de delicată și este periculos de lucrat cu ea, prin urmare nu a fost stăpânită de oameni până în ultima parte a Epocii de piatră… cel puțin, asta s-a știut până acum.

Raportând cele mai recente descoperiri de la situl arheologic Melka Kunture, din Etiopia, o echipă de cercetători a scris că a descoperit o într-un strat de sediment datat cu 1,2 milioane de ani în urmă.

Cea mai veche fabrică de topoare din obsidian cunoscută

Descoperirea reprezintă un exemplu uimitor de timpuriu de modelare a obsidianului și, potrivit autorilor studiului, este singura fabrică de topoare datată vreodată în Pleistocenul timpuriu.

„Siturile arheologice descrise ca ‘ateliere de modelare’ sunt înregistrate doar în a doua jumătate a Pleistocenului mijlociu și până acum doar în Europa”, scriu cercetătorii. Situate predominant în Franța și Marea Britanie, cele mai notabile ateliere de topoare din epoca de piatră au fost toate asociate cu crearea de lame de silex.

„În general, obsidianul este utilizat la scară largă numai din Epoca de piatră de mijloc încoace”, scriu autorii studiului, potrivit IFL Science.

Cu toate acestea, în timpul săpăturilor, echipa a dat peste un strat antic de sedimente care conținea un depozit de 578 de care, cu excepția a trei dintre ele, erau sculptate din obsidian.

„Arătăm prin analize statistice că aceasta a fost o activitate concentrată, că au fost produse topoare foarte standardizate și că acesta a fost un atelier de scule de piatră”, scriu ei.

Uneltele erau produse într-un mod standardizat

Descriind topoarele, cercetătorii se minunează în mod repetat de faptul că „standardizarea morfologică este remarcabilă” și, deși nu știu ce specie de oameni a creat instrumentele, ei spun că oricine le-a creat a aplicat cu sârguință „retușuri secundare” și a fost foarte „concentrat pe regularizarea finală a artefactelor”.

Atingerea unei astfel de omogenități ar fi necesitat abilități extrem de dezvoltate și o mare dexteritate, deoarece obsidianul este o rocă fragilă care trebuie tăiată cu mult mai multă finețe decât silexul sau bazaltul.

„În consecință, producătorii a trebuit să evalueze cu precizie puterea loviturii pentru a evita producerea de așchii lipsite de utilitate sau pentru a evita spargerea rocii”, explică cercetătorii.

Se crede că tehnicile de modelare a obsidianului au apărut pentru prima dată în timpul Paleoliticului superior; chiar și modelatorii moderni poartă mănuși de protecție pentru a evita zdrobirea mâinilor atunci când lucrează cu materialul ascuțit.

Și totuși, atunci când descriu instrumente de acum peste un milion de ani, autorii studiului spun că „topoarele standardizate de obsidian oferă dovezi ample ale utilizării repetitive a abilităților pe deplin stăpânite”.

Un salt în evoluția creativității umane

Apariția unor astfel de abilități marchează un salt cognitiv surprinzător de masiv pentru un grup atât de vechi de oameni. Potrivit autorilor, adaptarea tehnicilor existente de tăiat silex pentru a crea instrumente din obsidian mai provocatoare poate fi văzută ca un exemplu de „gândire convergentă”, care este asociată cu a problemelor.

Salutând această realizare remarcabilă, cercetătorii spun că vechii producători de topoare „au rezolvat în mod creativ prin gândire convergentă probleme tehnologice, cum ar fi desprinderea și modelarea eficientă a bucăților mari de sticlă vulcanică neobișnuit de fragilă și tăioasă”.

Și au făcut asta fără mănuși de protecție. În urmă cu peste un milion de ani.

Studiul este publicat în revista Nature Ecology & Evolution.

Vă recomandăm să citiți și:

articolul original.

Mumia unui „băiat de aur” a dezvăluit cât de minuțioase erau ritualurile egiptenilor antici

28 January 2023 at 13:00
image

Egiptenii antici credeau că, atunci când murim, spiritul nostru caută o viață de după, asemănătoare acestei lumi. Însă, accesul în această viață de apoi nu era garantată. Mai întâi, era necesară o călătorie primejdioasă prin lumea de dincolo, urmată de o judecată finală individuală. Din acest motiv, rudele și îmbălsămătorii au făcut tot ce au putut, astfel încât să se asigure că cei dragi ajungeau la o destinație fericită.

Cercetătorii din Egipt au folosit tomografia computerizată (CT) ca să „despacheteze digital” o mumie neatinsă până acum, veche de 2.300 de ani., a unui băiat cu un statut socio-economic ridicat.

Oamenii de știință au descoperit un „băiat de aur”, o prezentare netulburată a credințelor egiptene antice despre viața de după moarte. De exemplu, băiatul a fost înmormântat cu nu mai puțin de 49 de amulete de 21 de tipuri, pentru a-i fi încurajată învierea trupească. Acesta purta sandale și era împodobit cu ghirlande de ferigi, bogate în semnificații ritualice, potrivit Phys.org.

O procedură de mumificare încărcată de simboluri

Aceste rezultate aduc o perspectivă unică asupra procedurilor de mumificare și a credințelor despre importanța ornamentelor funerare în perioada ptolemeică. Noile descoperire au fost publicate în Frontiers in Medicine.

„Aici arătăm că trupul acestei mumii a fost decorat în mod extensiv cu 49 de amulete, frumos stilizate într-un aranjament unic de trei coloane între faldurile învelișurilor și în interiorul cavității corporale a mumiei. Printre acestea se numără Ochiul lui Horus, scarabeul, amuleta akhet a orizontului, placenta, Nodul lui Isis și altele. Multe dintre accesorii au fost realizate din aur, în timp ce altele au fost realizate din pietre semiprețioase, lut ars sau faianță. Scopul lor era de a proteja corpul și de a-i conferi vitalitate în viața de apoi”, a declarat dr. Sahar Saleem, autor coordonator al studiului și profesor la Facultatea de Medicină a Universității din Cairo, Egipt.

Sandalele cu care defunctul avea să meargă în viața de apoi

Mumia „băiatului de aur” a fost găsită în 1916, la un cimitir folosit între 332 și 80 î.Hr. în Nag el-Hassay, în sudul Egiptului. Mumia a fost păstrată în subsolul Muzeului Egiptean din Cairo până la realizarea noului studiu.

Mumia a fost așezată în două sicrie, un sicriu exterior cu o inscripție grecească și un sarcofag interior din lemn. Înăuntru, purta o mască aurită, un cartonaj pectoral care acoperea partea din față a trunchiului și o pereche de sandale. În afară de inimă, viscerele fuseseră îndepărtate printr-o incizie, în timp ce creierul fusese scos pe nas și înlocuit cu rășină.

„Sandalele erau probabil menite să îi permită băiatului să meargă în viața de apoi. Conform ritualului antic egiptean , decedatul trebuia să poarte sandale albe pentru a fi pios și curat înainte de a recita versetele acesteia”, a spus Saleem.

Simbolul sacru al florilor

Tomografiile au arătat că băiatul avea o înălțime de 1,28 de centimetri, nu era circumcis și nu se cunoștea nicio altă cauză de deces decât cea naturală. După gradul de fuziune osoasă și dinții de minte neerupți, autorii estimează că băiatul avea între 14 și 15 ani. Dinții săi erau buni, fără semne de carii, pierdere de dinți sau boală parodontală.

În jurul suprafeței exterioare a mumiei erau ghirlande de ferigi.

„ erau fascinați de plante și flori și credeau că acestea posedă efecte sacre și simbolice. Buchete de plante și flori erau așezate lângă decedat în momentul înmormântării: acest lucru a fost făcut, de exemplu, cu mumiile regilor din Regatul Nou Ahmose, Amenhotep I și Ramses cel Mare. De asemenea, defunctului i se ofereau plante la fiecare vizită a morților în timpul sărbătorilor”, a declarat Saleem.

Credințele solide ale egiptenilor antici, exprimate prin amulete

Amuletele sunt o mărturie a unei game largi de credințe egiptene. De exemplu, o frunză de aur pentru limbă era plasată în interiorul gurii pentru a se asigura că băiatul va putea vorbi în viața de apoi, în timp ce o amuletă cu două degete era plasată lângă penis pentru a proteja incizia de îmbălsămare. Nodul lui Isis a fost folosit pentru a atrage puterea lui Isis în protejarea corpului, o amuletă în unghi drept trebuia să aducă echilibru și nivelare, iar penajul dublu de șoim și de struț reprezenta dualitatea vieții spirituale și materiale.

Pe baza acestor rezultate interesante, conducerea Muzeului Egiptean a decis să mute mumia în sala principală de expoziții sub porecla „Băiatul de aur”. Astfel, vizitatorii vor putea alături de imagini tomografice și de o versiune imprimată 3D a amuletei scarabeului cu inimă, pentru a se apropia cât mai mult de gloriile civilizației egiptene antice.

articolul original.

Securiștii lui Jivkov împușcau la vânătoare urșii din România cu mitraliera Kalașnikov

28 January 2023 at 11:30
image

Vânătorile la care participa Nicolae Ceaușescu se transformau în adevărate masacre pentru vânat, dar pentru liderul comunist important era să împuște cât mai multe animale sălbatice. Nu conta dacă animalul era ocrotit de lege sau dacă avea o vârstă fragedă. Tot ce ieșea în bătaia puștii lui Ceaușescu murea. De multe ori, pentru a îi impresiona pe liderii străini care vizitau România, Ceaușescu îi și invita la o partidă vânătoare. Liderul comunist bulgar, Todor Jivkov, a fost unul dintre invitații preferați de Nicolae Ceaușescu la vânătorile de mistreți și de urși.

De-a lungul timpului, în afara vânătorilor pe care le organiza anual pentru Corpul Diplomatic, Nicolae Ceaușescu i-a invitat și pe unii șefi de stat sau guvern din țările comuniste sau din țările arabe. Printre aceștia s-au numărat Todor Jivkov, președintele Partidului Comunist bulgar și șeful statului bulgar, Erich Honecker, liderul comunist din Germania de Est, Fidel Castro, conducătorul Cubei, colonelul Muammar Gaddafi etc.

Todor Jivkov a participat încă din 1967 la vânătorile organizate pentru Ceaușescu. De atunci, aproape în fiecare an, Jivkov era prezent în România la. Dacă Jivkov avea mistreți și în țara lui, efectivele de urși din Bulgaria nu depășeau atunci 15-20 de exemplare.

Cel mai favorabil loc de vânătoare, rezervat pentru Ceaușescu

La 19 octombrie 1979, Ceaușescu și Jivkov au participat la o vânătoare organizată doar pentru cei doi la Cormoș-Tălișoara, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Cum a decurs vânătoarea a povestit inginerul silvic Vasile Crișan în cartea „La vânătoare cu Ceaușescu”.

„Întrucât erau numai doi vânători, primul hochstand dinspre vale a rămas neocupat. În al doilea hochstand s-a stabilit să rămân eu (Vasile Crișan, n.n.), cu sarcina ca, dacă vânatul încearcă să iasă pe flanc, să trag focuri de armă pentru a-l întoarce spre armele principale. În hochstandul trei a fost instalat Todor Jivkov cu cei doi însoțitori ai săi, iar următorul hochstand, considerat a fi situat în locul cel mai favorabil, a fost rezervat pentru Ceaușescu, tot cu doi însoțitori. Mai la următorul hochstand s-a așezat Neacșu, pentru a face același lucru ca şi mine, dar şi pentru a fi mai aproape de Ceaușescu, dacă situația o va cere.

Sárkány şi cu Țiţei urmau să dirijeze oamenii care făceau goana şi să țină flancul dinspre culme, pe unde puteau ieși urșii şi mistreții. Sus, goana era destul de lungă, cam o oră şi jumătate, dar terenul nu era prea greu. Vremea era splendidă pentru vânătoare. Un soare plăcut, de mijloc de octombrie, încălzea şi lumina versantul de munte pe care eram instalați, scoțând parcă şi mai mult în evidență pitorescul mozaic natural de culori, caracteristic zonei montane în această perioadă a anului”, povestește Vasile Crișan.

„Răpăieli prelungite de cartușe trase de două arme automate”

Nu după multă vreme de la începutul partidei de vânătoare, un exemplar mare de urs trece prin bătaia puștilor lui Ceaușescu și a însoțitorilor lui Jivkov. spre el cu o armă puternică de vânătoare, însoțitorii liderul bulgar au ochit spre urs cu … arme automate Kalaşnikov folosite pe câmpurile de luptă.

„Gonașii se auzeau din ce în ce mai bine. Făceau gălăgie mare şi trăgeau focuri de armă. De data aceasta, în mod sigur, au dat peste urși. Nu trec decât câteva secunde şi aud o bubuitură puternică. Da! A tras Ceaușescu. Numai focurile lui de armă răsunau ca un tun. Știam cu toții acest lucru. Imediat după aceea se aud răpăieli prelungite de cartușe trase de două arme automate. Erau însoțitorii lui Jivkov, dotați cu câte un pistol automat Kalaşnikov.

Cred că Jivkov personal nu a tras niciun foc de armă. Se face din nou liniște. Nicio vorbă, niciun răcnet, nicio mișcare. Stau şi eu cu arma în mână, pregătit pentru orice eventualitate. Deodată, aud dinspre stânga mea trosnituri puternice de vreascuri, foșnete de frunze şi nuielişul mișcându-se de parcă era călcat de șenilele unui tanc. De sus, dinspre Jivkov, venea o namilă de urs, la care, cu 10-20 de secunde în urmă, trăsese Ceaușescu, dar şi însoțitorii lui Jivkov.

Ursul s-a oprit la vreo 20-25 de metri în fața mea, într-un loc mai deschis de unde îl vedeam foarte bine. Era un urs uriaș, cum nu mai văzusem până atunci. Sau poate că mai văzusem, dar atunci țineam în mână o carabină cu care aveam ceva șanse de scăpare. Acum, când aveam numai o armă cu alice, şi ursul mi se părea mai mare. Oricum, indiferent ce fel de armă aveam eu în acel moment, ursul era foarte mare, cu o blană splendidă, de culoare maro închis spre negru strălucitor, probabil şi din cauza reflecției razelor solare. S-a oprit ca la comandă. A stat cu capul ridicat şi cu botul adulmecând de unde poate veni pericolul”, își aduce aminte Vasile Crișan.

Ursul spre care a tras Ceaușescu, dar și bulgarii, a scăpat, dar Jivkov tot a vrut blana lui

Vasile Crișan povestește că ursul spre care a tras Ceaușescu, dar și însoțitorii lui Jivkov, a reușit să scape fugind printre gonași. O a doua goană s-a încheiat la fel ca prima. Deși s-a tras spre , niciunul nu a fost nimerit de participanții la partida de vânătoare.

„În fine, ursul se întoarce şi se duce înapoi spre gonași, care erau deja la 30-40 de metri de noi. După câteva secunde, aud gonașii strigând: Atenție! Dinspre vânători vine spre noi un urs rănit. Fiți pregătiți cu carabinele. Așteptam să aud focuri de armă, dar nimic. Personalul silvic era pregătit cu carabinele doar să se apere în caz de pericol.

Ursul a trecut în galop printre gonași şi dus a fost. Vânătoarea a continuat cu încă o goană, la care, tot aşa, s-a tras la unul sau doi urși, însă niciunul nu a căzut din foc. Cei doi șefi de stat şi-au schimbat ținuta, s-au urcat în elicopter şi au plecat grăbiți spre Brașov, unde era programată vizita oficială. (…) Probabil că Todor Jivkov era ferm convins că ursul în care au tras securiștii lui cu automatele a căzut şi că blana trebuie să-i parvină”, scrie Vasile Crișan.

articolul original.

Tactici navale. Războiul ruso-turc din 1877 – 1878

28 January 2023 at 04:00
By: Nicolae

tactici navale razboiul ruso turc din 1877 1878

După terminarea războiului din Crimeea (1853 – 1856), părțile beligerante au încheiat în 1856 Tratatul de la Paris. Pe lângă numeroase alte aspecte care priveau statutul Principatelor române sau înființarea Comisiei Dunării[1], tratatul reitera unele înțelegeri anterioare privind circulația prin Bosfor și Dardanele și, foarte important pentru subiectul acestui articol, demilitariza spațiul Mării Negre.

Consecința directă a prevederilor de mai sus a fost că Rusia a pierdut flota Mării Negre precum și toate instalațiile militare costiere. Această interdicție a fost respectată până în 1870 când, beneficiind de un concurs favorabil de împrejurări, Rusia a reînființat flota Mării Negre[3]. Cu toate acestea, timpul scurt până la începerea conflictului din 1877 nu a permis Rusiei să recupereze decalajul față de flota otomană care putea transfera cu ușurință nave de luptă din Marea Egee și Marea Mediterană. Prin urmare, la data începerii războiului din 1877, Rusia dispunea la Dunăre de serviciile a 9 (nouă) șalupe torpiloare aduse cu trenul din Marea Baltică, 3 (trei) canoniere, 2 (două) nave miniere și 2 (două) remorchere armate[4].

Mai departe, în articolul publicat pe rnhs.info – poate fi accesat aici, sunt prezentați restul combatanților, operațiunile în ordine cronologică și câteva concluzii. În opinia mea, principalele concluzii și învățăminte ale acestui război fluvial sunt valabile și astăzi chiar dacă mijloacele tehnice s-au schimbat.

articolul original.

Craniu de balenă enorm, vechi de 12 milioane de ani, dezgropat de un vânător de fosile

27 January 2023 at 17:00
image

Vânătorul de fosile Cody Goddard a crezut că „a câștigat loteria fosilelor” atunci când a găsit o vertebră de balenă în februarie anul trecut. Însă anul acesta și-a depășit recordul, descoperind un craniu de balenă enorm, unul dintre cele mai complete exemplare de acest gen găsite vreodată în regiune.

Ceea ce este poate cel mai incredibil lucru despre această descoperire este cât de ușor ar fi putut fi ratată.

„Am găsit un ciob foarte mic de os subțire în argilă, dar am decis că nu merită extras pentru că era atât de mic și delicat și am trecut pe lângă el”, a spus Goddard pentru IFL Science.

„După ce am căutat mai mult pe plajă și nu am găsit nimic interesant, la întoarcere, m-am hotărât să explorez ceva mai amănunțit zona din jurul micului ciob, uitându-mă în fiecare crăpătură și la partea inferioară a bolovanilor de lut de pe mal”, povestește el.

Un craniu de balenă enorm se ascundea în sedimente

Și bine a făcut, deoarece, după o răzuire minuțioasă și după îndepărtarea unui bolovan, Goddard și-a dat seama că se uita la un craniu mare de mamifer. Fosila masivă era similară cu cea a căprioarelor pe care le văzuse în trecut și, în combinație cu cunoștințele pe care le adunase de la muzee și expoziții, i-a venit în minte perspectiva unui .

Dr. Stephen Godfrey, curator de Paleontologie la Muzeul Marin Calvert, a primit un e-mail despre descoperire și, la scurt timp, o echipă s-a deplasat la fața locului pentru a încerca să recupereze fosila, ceea ce a fost mult mai ușor de spus decât de făcut.

„Cele mai mari dificultăți au fost date de locația și de greutatea craniului. Am încercat să ridicăm craniul cu elicopterul sau cu barja, dar în cele din urmă, în ciuda greutății craniului, am optat să-l ridicăm doar cu un echipaj de !”, a spus Godfrey.

Cât de vechi este craniul?

Investigațiile asupra craniului enorm au arătat că are o vechime de aproximativ 12 milioane de ani și că este unul dintre cele mai complete cranii antice de balene cu fanoane colectate vreodată din această secțiune a Calvert Cliffs.

Ceea ce urmează este procesul minuțios de eliberare a craniului din , ceea ce Godfrey spune că se realizează cu ajutorul a doi voluntari ai muzeului înarmați cu ciocane pneumatice în miniatură numite air-scribes.

„Odată ce sedimentele au fost îndepărtate, vom putea identifica ce fel de balenă dispărută este aceasta sau dacă reprezintă o specie nouă pentru știință”, a continuat Godfrey.

O descoperire inedită

„Suntem, de asemenea, interesați să încercăm să aflăm de ce sedimentele de obicei moi aflate de-a lungul Calvert Cliffs au fost atât de cimentate în jurul acestui craniu, iar doctorul Geoff Bowers a prelevat o probă de sediment întărit pentru a încerca să-și dea seama”, spune Godfrey.

Descoperirea este foarte promițătoare și probabil se califică drept una dintre cele mai mari descoperiri accidentale după o zi de căutare de dinți fosilizați de rechini.

„Am fost uimit că l-am găsit întins pe plajă. Aproape toate craniile găsite în stânci se găsesc atunci când sunt încă încorporate în suprafața stâncilor și trebuie extrase. Acest craniu este în interiorul unei concreții de rocă și arată ca orice alt bolovan de pe plajă. Sunt foarte încântat să văd ce este înăuntru!”, a spus Goddard.

Vă recomandăm să citiți și:

articolul original.

Cum și-a spionat CIA proprii cetățeni folosind un agent mai puțin obișnuit?

27 January 2023 at 13:00
image

Un spion extrem de agil urmărea de sus fostul șantier naval din Washington, SUA, realiza fotografii care dezvăluiau mai mult decât orice satelit avansat, iar în tot acest timp, muncitorii își făceau treaba fără să aibă cea mai mică idee că sunt implicați într-o misiune de spionaj.

Intenționând să câștige avans în timpul Războiului Rece, Agenția Centrală de Informații (CIA) a Statelor Unite ale Americii a recrutat, în 1977, un agent complet nou și aproape invizibil: porumbelul.

Poate suma destul de neobișnuit, însă ideea folosirii porumbelului nu este una deloc nouă și fără rezultate. Rolul porumbeilor în armată a fost menționat, pentru prima oară, de istoricul roman Plinius (23 – 79 d.Hr.), care a descris contribuția acestor păsări în ce privește comunicarea. Mai târziu, și armata Germaniei a recurs, în Primul Război Mondial, la porumbei pentru recunoașteri.

Și armata Statelor Unite ale Americii i-a folosit la finalul anilor 1800 pentru a transmite mesaje, dar nu au fost găsite dovezi care să arate că ar fi avut și misiuni de recunoaștere.

Porumbeii au rezolvat o problemă crucială a spionilor

„Vreme de mai mulți ani, Biroul pentru Dezvoltarea Cercetărilor a derulat mai multe încercări… de a instrui diferite specii de păsări”, se arată într-un document declasificat al CIA din 1976, potrivit Atlas Obscura.

Însă programul aviar a fost abandonat deoarece ideea părea, la acel moment, „improbabilă, exotică și amuzantă”. Ulterior, opiniile s-au schimbat atunci când cineva a înțeles că păsările pot fi folosite pentru a rezolva o problemă cu care se confruntau agenții la acel moment: pot fotografia zone sensibile, așa cum erau șantierele navale din Leningrad.

100.000 de dolari, investiția pentru misiunile porumbeilor

Iar de atunci, proiectul a căpătat toată atenția necesară. Nu doar că 100.000 de dolari pentru instruirea porumbeilor, ci s-a dedicat și asupra design-ului unui ham și a unei camere de fotografiat perfecte pentru operațiuni. Întâi au fost demarate teste, apoi a fost organizată prima misiune reală a porumbeilor: în 1977, în Șantierul Naval din Washington DC. Iar imaginile pe care le-au surprins păsările au fost de o calitate uimitoare: aparatele de aer condiționat puteau fi văzute cu ușurință pe clădiri, iar ferestrele de pe vechea fabrică de arme din zona șantierului puteau fi chiar numărate.

În paralel, rezoluția imaginilor puteau permite și observarea angajaților din zonă – se puteau analiza inclusiv hainele acestora. Încă nu au fost declasificate multe dintre imaginile surprinse de păsări în misiunile derulate, însă în fotografiile care au putut fi analizate au fost surprinse și locuințe din afara șantierului.

Iar asta venea în contextul în care, cu doi ani înainte , o investigație a Arhivelor Naționale ale Securității arăta că CIA a încălcat legea prin „interceptări, supravegheri domestice și experimente umane”. Însă la scurt timp, în 1978, declasificările s-au încheiat. Iar dimensiunile programului la care au fost implicați porumbeii sunt necunoscute chiar și astăzi.

articolul original.
❌