ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Ieri — 28 September 2022Ultimele Stiri

Cum reacționează Haziran atunci când partenerul său este curtat de alte tinere. Luis Gabriel are „lipici” la domnișoare

28 September 2022 at 19:11

Haziran și Luis Gabriel trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de câțiva ani. Cei doi au devenit în urmă cu câteva luni pentru prima dată părinți, frumoasa șatenă a adus pe lume un băiețel perfect sănătos. Artista a renunțat la cariera sa, iar în prezent se ocupă de creșterea fiului său, iar partenerul acesteia este cel care se află în lumina reflectoarelor. Cântărețul participă des la evenimente, acolo unde este asaltat de domnișoare dornice să aibă o poză cu el sau chiar să îi fure o îmbrățișare.

Haziran a vorbit în cadrul unui interviu recent despre relația cu partenerul său. Luis Gabriel este un artist extrem de apreciat care are evenimente pe bandă rulantă. Artistul petrece mult timp departe de familie, iar la unele evenimente este înconjurat de fane.

Haziran primește imagini în care soțul său este pupat sau îmbrățișat de domnișoare, însă spune că acest lucru nu o deranjează. Mai mult, șatena mărturisește că pe rețelele de socializare se fac des glume deplasate din cauza acestor fotografii, dar ea are încredere în tatăl copilului său.

„Pe TikTok se mai fac glume, se mai postează fane cu el… Am văzut lucrurile astea. Am văzut că lumea mă etichetează pe TikTok, dar nu înțeleg de ce. Din moment ce eu nu reacționez și nu am nicio problemă cu ceea ce se întâmplă, nu mi se pare, în primul rând, deplasat ceea ce se întâmplă. Alți oameni care nu sunt din domeniu au o impresie greșită sau li se pare că ar trebui să îmi fac griji în privința lui. Din contră… eu chiar încurajez fetele!”, a declarat Haziran.

Haziran și Luis Gabriel

Haziran: „Eu chiar le încurajez să se ducă la el”

Haziran a mai expicat și faptul că, atunci când merge cu partenerul său la evenimente, chiar le încurajează pe tinerele să meargă să facă poze cu el.

„De fiecare dată când merg cu el la evenimente, că mai sunt și eu prezentă acolo, ele se uită la mine, cumva, sa nu se apropie prea mult de el daru eu chiar le încurajez să se ducă la el, să facă poze, să îl ia în brațe, de ce nu? Se mai exagerează câteodată. Nu știu câtă lume vede asta, dar el ne divinizează. Este cuvântul potrivit pentru a descrie ce se întâmplă. El ne divinizează prea mult, nu o să vedeți și nu o să auziți niciodată lucruri de genul.”, a mai spus aceasta.

articolul original.

Haziran a suferit o puternică depresie post-natală! Iată cum a reușit să o depășească

27 September 2022 at 13:58
By: Sabrina
image

În urmă cu trei luni, Luis Gabriel și Haziran anunțau că vor fi părinți. Cei doi se considerau pregătiți pentru acest lucru, ca majoritatea cuplurilor de altfel, însă pentru Haziran nu a fost deloc ușor.

Depresia post-natală nu este o joacă și afectează o mare parte dintre mame. Pentru Haziran, primele zile au fost un adevărat coșmar. Nu i-a fost deloc ușor să aibă grijă de fiul său.

Atunci când a fost întrebată în mediul online despre cum a reușit să gestioneze depresia post natală, Hazian nu a ezitat să răspundă sincer la întrebare.

„Am avut câteva zile când m-am simțit foarte ciudat, fix când plecaseră ai mei de la mine în prima săptămână și am rămas singură cu bebe. Am plâns foarte mult și pentru că Luis cânta zi de zi și stăteam împreună foarte puțin, dar pe parcurs am realizat cât este de frumoasă viața mea acum și că de fapt este foarte simplu totul dacă știi să gestionezi situația, mai ales că pe zi ce trece experimentăm amândoi lucruri noi și la tati încep să se mai rărească cântările și avem timp și pentru noi acum”, a scris Haziran pe rețelele de socializare.

articolul original.

Revoluția din Iran: A fost arestată fiica fostului președinte Akbar Hashemi Rafsanjani

28 September 2022 at 04:54
By: -

Autorităţile iraniene au arestat-o, ​marţi, la Teheran, pe fiica fostului preşedinte Akbar Hashemi Rafsanjani, acuzată că i-a îndemnat pe oameni la demonstraţii, pe fondul protestelor din Iran după moartea tinerei Mahsa Amini.

citizencitizen

„Faezeh Hashemi a fost arestată în estul Teheranului de forţele de securitate pentru că i-a incitat pe oameni să protesteze în stradă”, a anunţat agenţia de presă Tasnim, fără a oferi alte detalii.

Fostă parlamentară şi activistă pentru drepturile femeilor, ea a fost acuzată în iulie de justiţia iraniană de propagandă împotriva Republicii Islamice şi blasfemie pe reţelele de socializare.

Protestele în Iran au fost declanşate la 16 septembrie, când Mahsa Amini, în vârstă de 22 de ani, a murit în spital, la trei zile după ce a fost arestată la Teheran pentru încălcarea codului vestimentar strict pentru femei, care trebuie să îşi acopere părul în public. Potrivit unui raport care include demonstranţi şi forţele de securitate publicat de agenţia de presă iraniană Fars, aproximativ 60 de persoane au fost ucise de la începutul mişcării de protest.

citizencitizen

Mişcarea de protest s-a extins în mai multe oraşe iraniene, iar unii manifestanţi au lansat sloganuri antiguvernamentale, potrivit presei locale.

Peste 1.200 de protestatari, inclusiv femei, au fost arestaţi din 16 septembrie, au declarat autorităţile.

La sfârşitul anului 2012, Faezeh Hashémi, în vârstă de 59 de ani, a fost arestată şi condamnată la şase luni de închisoare pentru „propaganda” împotriva Republicii Islamice Iran.

Tatăl său, Akbar Hashemi Rafsanjani, preşedinte între 1989 şi 1997, a fost un moderat care a susţinut îmbunătăţirea legăturilor cu Occidentul.

articolul original.

Dronele iraniene folosite de armata rusă sunt o „problemă uriașă” pentru soldații și civilii din Ucraina (Politico)

28 September 2022 at 05:26

Dronele iraniene au început să apară pentru prima dată pe cerul de deasupra Ucrainei cu doar o săptămână în urmă și s-au dovedit deja a fi o „problemă uriașă” pentru armata ucraineană, care are nevoie de tancuri și blindate moderne pentru a continua contraofensiva împotriva rușilor, scrie Politico.

Adriana Arehta, sergent în forțele armate ucrainene, a spus că dronele care decolează din Crimeea au atacat unitatea sa din forțele speciale care luptă în apropiere de orașul Herson din sudul țării.

Dronele folosite de ruși au trecut de sistemele de apărare ale soldaților ucraineni și au aruncat bombe asupra pozițiilor lor, distrugând două tancuri cu tot cu echipaj. „Este foarte dificil să vezi aceste drone pe radare”, a explicat Arehta, care a călătorit în Washington D.C. săptămâna trecută, ea făcând parte dintr-o delegație de soldați ucraineni.

„Este o problemă uriașă”. În ultimele săptămâni, Rusia a folosit în Ucraina mai multe drone de luptă Shahed și Mahajer importate din Iran, obținând rezultate devastatoare. Unele dintre ele au lovit poziții de pe câmpul de luptă, distrugând tancuri și blindate, în timp ce altele au lovit infrastructura civilă, inclusiv în orașul port Odesa.

Drona „invizibilă” Shahed-191 are capacitatea de a lansa rachete de mare precizie. Captură foto: theaviationist / IMA Media

Dronele iraniene au schimbat regulile jocului în Ucraina

În discursul său de vineri seara, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că forțele de apărare antiaeriană ale țării sale au doborât cel puțin 10 drone în regiunea Dnipropetrovsk și Odesa. Forțele Aeriene din Ucraina au spus că aparatele doborâte erau drone kamikaze Shahed-136 și drone Mohajer-6 înarmate și pot fi folosite pentru misiuni de recunoaștere.

Dar, în interviuri, un activist și trei soldați ucraineni au spus că dronele iraniene reprezintă un pericol major atât pentru soldați, cât și pentru civili. Din moment ce au început să fie folosite pe câmpul de luptă din Ucraina, este imperativ ca Occidentul să trimită armament modern trupelor ucrainene care încearcă să recâștige cât mai mult teritoriu înainte de venirea iernii, au spus ucrainenii.

Dronele iraniene par să fi schimbat regulile jocului în Ucraina. Ele au o dimensiune relativ mică și zboară la o altitudine foarte joasă, reușind să scape de radar. Arehta a spus că ar putea să le doboare cu rachete Stinger, dar numai pe timp de zi pentru că armele livrate de SUA nu au sistem de vedere pe timp de noapte.

„Trebuie să fiu pregătită împotriva elicopterelor rusești pe o parte și dronelor iraniene pe cealaltă parte”, a spus Arehta. „Este foarte greu să acoperi o zonă atât de mare cu Stingere și alte arme care pot lovi aceste drone.”

Dronele fabricate în Iran survolează orașul Odesa. Captură foto/ twitter

„Tancurile sovietice nu funcționează deloc iarna”

Forțele ucrainene luptă acum împotriva rușilor pe două fronturi: avansează dinspre est în zona râului Oskil înspre Donbas și, în sud, înspre Herson. După ce au reușit să elibereze aproape toată regiunea Harkov la începutul lunii, contraofensiva Kievului a încetinit. Soldații ucraineni se confruntă acum cu trupele ruse în tranșele din Donbas, acolo unde cele două părți s-au luptat încă din 2014.

În nord-estul țării, soldații ucraineni au încercat să recupereze teritoriul în Toyote și alte mașini civile, care sunt vulnerabile în fața atacurilor cu drone, din cauză că fostele lor blindate au fost distruse, potrivit Ivannei Ciobaniuk, un medic care a activat în apropiere de Harkov. Tancurile vechi din era sovietică pe care le folosesc trupele ucrainene au o grămadă de probleme, a spus Arehta.

Soldații primesc de multe ori mesaje de eroare când folosesc sistemul de ochire. În plus, nu există sisteme de protecție împotriva focului, ceea ce înseamnă că trebuie să folosească un mic extinctor agățat în exteriorul tancului dacă sunt loviți. Iarna, „tancurile sovietice nu funcționează deloc”, a spus Arehta. Ucraina are nevoie de echipament modern – blindate Bradley și Humvee-uri – pentru a avansa pe câmpul de luptă în timp ce sunt bombardați de artileria rusească. „M-am săturat să îmi pierd prietenii”, a spus Arehta. „Uneori le spus ‘la mulți ani’ pe rețelele sociale, pe Facebook, și răspunsul este: ‘a murit’.”

articolul original.

Arestare de răsunet

28 September 2022 at 03:50
By: (C.T.)

Fiica fostului preşedinte iranian Akbar Hashemi Rafsanjani a fost arestată marţi, la Teheran, sub acuzaţia de incitare a locuitorilor la proteste pe fondul revoltei pe care a provocat-o în Iran moartea tinerei Mahsa Amini, transmite AFP citând presa locală.

„Faezeh Hashemi a fost arestată în estul Teheranului de forţele de securitate pentru că i-a incitat pe manifestanţi să protesteze în stradă”, a informat agenţia de presă Tasnim, fără a furniza alte detalii.

Fostă parlamentară şi activistă pentru drepturile femeilor, ea a fost acuzată în iulie de instanţele iraniene de propagandă împotriva Republicii Islamice şi blasfemie pe reţelele de socializare.

La sfârşitul anului 2012, Faezeh Hashemi a fost arestată şi condamnată la şase luni de închisoare pentru propagandă împotriva ţării. Tatăl său, Akbar Hashemi Rafsanjani, preşedinte al Iranului în perioada 1989 – 1997, a fost un politician moderat, care a susţinut îmbunătăţirea relaţiilor cu Occidentul.

Marţi, pentru a 12-a noapte consecutiv, iranienii au ieşit din nou în stradă. Potrivit presei de opoziţie din afara Iranului, protestele au fost reluate marţi seara în mai multe oraşe. Activiştii spun că întreruperea conexiunilor la internet face din ce în ce mai dificilă transmiterea imaginilor. Pentru a limita protestele, autorităţile au blocat accesul la Instagram şi WhatsApp.

Potrivit unui raport publicat de agenţia de presă Fars, aproximativ 60 de persoane au fost ucise de la începutul mişcării de protest, care s-a extins în mai multe oraşe iraniene şi în care unii manifestanţi au lansat sloganuri antiguvernamentale. Poliţia a raportat moartea a zece ofiţeri, dar nu este clar dacă aceştia se numără printre cei 60 de morţi. ONG-ul Iran Human Rights, cu sediul la Oslo, a raportat luni cel puţin 76 de morţi, dintre care şase femei şi patru copii.

Peste 1.200 de manifestanţi, inclusiv femei, au fost arestaţi, conform autorităţilor. Activişti, avocaţi şi jurnalişti au fost, de asemenea, arestaţi, potrivit ONG-urilor.

Ministrul sănătăţii, Bahram Einollahi, a acuzat protestatarii că au distrus 72 de ambulanţe. Opoziţia din străinătate acuză autorităţile că folosesc ambulanţe pentru a transporta forţele de securitate.

Actualele proteste sunt cele mai importante după cele din noiembrie 2019, cauzate de creşterea preţului la benzină şi care au fost reprimate dur (230 de morţi conform unui raport oficial, peste 300 conform Amnesty International).

Protestele au început pe 16 septembrie după ce Mahsa Amini, în vârstă de 22 de ani, a murit în spital, la trei zile după ce fusese arestată la Teheran pentru încălcarea codului vestimentar strict pe care femeile din Iran sunt obligate să îl respecte.

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Iran: de la protest împotriva vălului islamic la revoltă anti-regim

26 September 2022 at 05:40
image

"În mod spontan, iranienii au ieșit pe străzile din Teheran și din alte orașe din întreaga țară pentru a-și exprima furia", scrie Le Monde.

"Imaginile cu femei care își îndepărtează și ard vălurile în semn de protest au făcut înconjurul lumii, la fel ca și cele ale represiunii împotriva protestelor".

Euronews notează că protestele din Iran s-au răspândit și în Europa :

Câteva sute de iranieni care locuiesc în Franța și activiști pentru drepturile omului deopotrivă s-au adunat sâmbătă la Paris pentru a protesta împotriva represiunii din Iran asupra demonstrațiilor.

Oamenii au scandat sloganuri împotriva liderului iranian, ayatollahul Ali Khamenei. De asemenea, au cerut președintelui francez Emmanuel Macron să intervină și să ia o poziție împotriva acțiunilor lui Khamenei”.

The Wall Street Journal observă că, pe fondul protestelor din Iran, un lider puternic iese din umbră.

Este Mojtaba Khamenei, care i-ar putea succeda tatălui său ca lider suprem, după ce a funcționat în secret ani de zile. Acesta a devenit și el o țintă a furiei demonstranților pentru drepturile femeilor.

Conducerea iraniană se confruntă cu o provocare serioasă, crede The Irish Times:

„Protestele par să fi luat prin surprindere regimul, care susține că sunt inspirate de influențe externe, dar aproape niciun politician de rang înalt nu a fost dispus să apere arestarea tinerei femei. Brutalitatea poliției moravurilor este însă renumită și tolerată de regim.

Protestele curajoase, reprimate cu bastoane, gloanțe și gaze, sunt cea mai semnificativă provocare pentru regim din ultimii ani, semn că sub tensiunile de suprafață, societatea fierbe", mai notează ziarul irlandez.

"Femeile iraniene îi sfidează pe ayatollahi, iar sistemul se simte amenințat", titrează El Pais :

"În urmă cu trei ani, protestele puternice din Iran au făcut sute de morți; autoritățile nu și-au asumat niciodată responsabilitatea. La acea vreme, populația se ridica din cauza creșterii prețurilor la benzină - într-o țară care are unele dintre cele mai mari rezerve de petrol din lume.

Dar protestele actuale sunt altfel. Niciodată până acum atât de multe femei – multe dintre ele tinere – nu și-au fluturat vălurile în public și nu și le-au ars, în public, în fața clădirilor guvernamentale".

Iar Le Figaro observă că "revolta împotriva vălului se transformă în protest anti-regim" :

"Sunt deja zece zile de când Iranul se ridică, cu toate generațiile la un loc, de la nord la sud, de la cartierele bogate din Teheran până la orașele de provincie, pentru a spune nu hijab-ului obligatoriu, nu unei republici islamice care a hărțuit femeile de mai bine de patruzeci de ani , nu brutalității poliției moravurilor, care a provocat moartea unei tinere nevinovate.

Minciunile statului, greu credibile în epoca rețelelor de socializare, nu fac decât să amplifice furia".

articolul original.

Iran: Peste 1.200 de persoane arestate de la începutul protestelor provocate de moartea tinerei Masha Amini | AUDIO

26 September 2022 at 15:08
image

Autorităţile iraniene au arestat peste 1.200 de persoane, majoritatea în nordul Iranului, de la începutul mişcării de protest iscate de moartea unei tinere, Mahsa Amini, reţinute de poliţia moralității în urmă cu 10 zile. Potrivit unui raport oficial, 41 de persoane au fost ucise, atât manifestanţi, cât şi forţe de ordine. ONG-ul Iran Human Rights vorbeste, însă, despre 57 manifestanți uciși. Manifestații de solidaritate cu protestatarii iranieni au avut loc în mai multe capitale europene, iar Guvernul german l-a convocat în această după-amiază pe ambasadorul Iranului la Berlin pentru o „discuţie” privind reprimarea mişcării de protest din Iran. Între timp, vărul tinerei ucise a declarat într-un interviu pentru Sky News că Mahsa a fost bătută în arest, iar acest lucru i-a provocat decesul.

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2022/09/26sept-18-ADA-Protestele-nu-se-opresc-in-Iran.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

450 de protestatari au fost arestaţi la Mazandaran, a declarat Procurorul General al provinciei, Mohammad Karimi.

„Răzvrătiţii au atacat clădiri guvernamentale şi au deteriorat proprietăţi publice sub conducerea unor agenţi străini”, a spus Procurorul.

Sâmbătă, autorităţile au raportat 739 de manifestanţi arestaţi, inclusiv 60 de femei în provincia vecină din nordul ţării. Iar duminică, autorităţile au efectuat alte arestări în alte 4 oraşe.

Agenţia de presă Tasnim a publicat 20 de fotografii cu manifestanţi, cerându-le locuitorilor „să-i identifice şi să informeze autorităţile”.

Ministrul Iranian al Justitiei a ameninţat că nu va da dovadă de indulgenţă faţă de manifestanţi şi a ordonat forţelor de ordine să acţioneze „ferm” împotriva „celor care subminează securitatea”.

Femeile și-au tuns părul în public, au contestat codul vestimentar islamic și au arz vălurile

Femeile sunt vârful de lance în aceste proteste de stradă, contestând codul vestimentar islamic al țării, fluturând și arzându-și vălurile. Unele și-au tuns părul în mod public în timp ce mulțimile furioase au cerut căderea ayatollahului Ali Khamenei, liderul suprem.

Vărul Mahsei Amini a povestit ce s-a întâmplat cu după ce tânăra a fost arestată

Într-un interviu pentru Sky News, vărul Mahsei Amini a spus ca a aflat de la un martor ce s-a întâmplat după ce tânăra a fost arestată pentru purtarea necorespunzătoare a vălului islamic.
Pe drumul către secția de poliție aceasta a fost torturată și insultată, și-a pierdut vederea și a leșinat. A ajuns la spital dupa mai bine de două ore, lovită la cap, iar medicii nu au mai putut-o salva.

Mahsa este vocea furiei poporului iranian acum”, a spus vărul acesteia, cerând comunității internaționale să tragă la răspundere regimul iranian pentru moartea ei.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Alte două gropi comune, cu sute de cadavre, au fost descoperite în localitatea Izium din Ucraina

articolul original.

Familia tinerei ucisă de Poliție în Iran povestește teroarea prin care a trecut: A fost torturată și insultată

25 September 2022 at 18:41
By: -

Mahsa Amini, tânăra de 22 de ani din Iran care a fost ucisă în bătaie de Poliţie pentru modul cum era îmbrăcată, a fost „torturată și insultată” înainte de a muri, spune verișorul ei.

citizencitizen

Primul membru al familiei tinerei care a vorbit cu presa occidentală a povestit ce s-a întâmplat înainte de moartea acesteia. Într-un interviu în exclusivitate pentru Sky News, Erfan Mortezaei a declarat că verișoara sa, Mahsa Amini, a devenit "vocea furiei poporului iranian".

În orele dinaintea morții sale, tânăra de 22 de ani fusese reținută de poliția morală pentru că purta haine necorespunzătoare. El a declarat că tânăra a mers la cumpărături în Teheran cu rudele, inclusiv cu fratele ei, Ashkan, moment în care s-a lovit de poliția morală.

citizencitizen

"Când au văzut-o pe Mahsa, au decis că hijab-ul ei nu era purtat corect. Ashkan a încercat să le explice că nu se aflau în orașul lor natal și că erau străini în Teheran. În timpul ciocnirii, ofițerii l-au pulverizat cu spray paralizant pe Ashkan și au forțat-o pe Mahsa să urce în dubă și să o ducă la secția de poliție morală”, a povestit el.

Mortezaei a declarat că un martor care se afla în dubă a povestit familiei ce s-a întâmplat în continuare. "În timpul călătoriei spre secția de poliție a fost torturată și insultată", a spus el.

citizencitizen

După ce a ajuns la secția de poliție, Amini a început să își piardă vederea și a leșinat. El a spus că a fost nevoie de 30 de minute pentru ca cei de la ambulanță să ajungă la ea și de o oră și jumătate până când a ajuns la spital.

"Există un raport de la spitalul Kasra [din Teheran] care spune clar că în momentul în care a ajuns la spital era deja moartă din punct de vedere medical. A suferit o comoție cerebrală în urma unei lovituri la cap", a adăugat verișorul tinerei.

El a spus că au existat presiuni asupra familiei din partea autorităților pentru a apărea la televiziunea iraniană, precum și eforturi de a-i reduce la tăcere pe părinții și fratele ei. Potrivit lui Mortezaei, Amini nu a avut nicio implicare în politică, în ciuda afirmațiilor făcute în unele mass-media susținute de guvernul iranian.

De asemenea, a adăugat că familia ei, prin intermediul său, solicită comunității internaționale să îi vină în ajutor și să se asigure că regimul este tras la răspundere pentru moartea tinerei de 22 de ani.

Mahsa Amini, de 22 de ani, a fost arestată pe 13 septembrie la Teheran. Moartea sa în spital, 3 zile mai târziu, a declanşat demonstraţii nocturne din principalele oraşe ale Iranului.

Televiziunea de stat iraniană a sugerat că 26 de protestatari și polițiști au fost uciși de la izbucnirea violențelor de la sfârșitul săptămânii trecute, în timp ce alte rapoarte au avansat cifra de 41.

Protestele provocate de moartea ei s-au transformat în unele dintre cele mai grave proteste din ultimii ani din țară, zeci de persoane fiind ucise, în timp ce autoritățile încearcă să reprime tulburările.

articolul original.

Ucraina denunță un nou atac al Rusiei cu drone iraniene, în Odesa

25 September 2022 at 13:06
image

Oraşul portuar Odesa, din sudul Ucrainei, a fost din nou atacat cu drone de fabricaţie iraniană folosite de forţele ruseşti, au anunţat duminică autorităţile militare ucrainene, scrie Agerpres.

O dronă a fost doborâtă şi nu s-au înregistrat victime, potrivit comandamentului operaţional sud al armatei ucrainene. Purtătoare de cuvânt, Natalia Gumeniuk, a declarat pentru AFP că „este vorba de drone iraniene”.

Acesta a fost al doilea atac rusesc cu drone iraniene, în două zile, împotriva acestui oraş strategic de la Marea Neagră. În timpul primului atac, au fost uciși vineri doi civili, potrivit Ucrainei. Folosirea dronelor iraniei a provocat tensiuni între Kiev şi Teheran.

Armata ucraineană a anunţat vineri că a doborât o dronă iraniană Shahed-136 deasupra mării. De asemenea, o alta, tot de fabricaţie iraniană, Mohajer-6, într-o altă zonă. Bilanţul iniţial al atacului a fost de un mort, dar ulterior a crescut la doi.

Ucraina a anunţat în aceeaşi zi că va „reduce semnificativ” prezenţa diplomatică a Iranului în ţară, ca represalii pentru livrările de drone către Moscova, eliminând acreditarea ambasadorului iranian şi „reducând semnificativ” personalul diplomatic al ambasadei iraniene.

Teheranul a declarat că regretă această decizie ‘bazată pe informaţii nefondate transmise de propaganda presei străine” împotriva Iranului.

articolul original.

Imagini virale cu o tânără care cântă „Bella Ciao” în farsi: Melodia, dedicată tinerei ucise în Iran pentru că purta greșit voalul (VIDEO)

25 September 2022 at 17:50
image

Imaginile cu o tânără din Iran care interpretează piesa „Bella Ciao” ​​în farsi au devenit virale pe rețelele de socializare în contextul protestelor fără precedent din ultimele zile.

Interpretarea impresionantă se prefigurează a deveni imnul mișcărilor de protest intense în desfășurare. Revoltele au cuprins Iranul după uciderea unei tinere de 22 de ani pentru „vina” de a fi purtat greșit un voal.

„Bella Ciao” ​​este cântecul partizanilor italieni din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, un imn de rezistență reluat în timpul numeroaselor demonstrații înainte de a fi din nou popularizat în cadrul serialului spaniol „La Casa de Papel”.

„Bella Ciao” ​​a fost preluată în farsi (limba majoritară în Iran) de o tânără iraniană care, prin vocea ei, atinge inimile utilizatorilor de internet din întreaga lume.

Mulțimea de protestatari a aplaudat femeia care a renunța la văl

Mii de persoane au ieșit în stradă marți în capitala Iranului și în mai multe orașe ale țării pentru a cincea seară la rând, relatează CNN. Cel puțin șase persoane au fost ucise în manifestațiile izbucnite după moartea lui Mahsa Amini, o tânără arestată sub acuzația că nu a respectat codul vestimentar.

Mulțimile au aplaudat când mai multe femei și-au ars hijaburile (vălurile islamice) într-un foc de tabără aprins pe stradă în Sari, un oraș din nordul țării.

Reacția venită din partea mulțimii de protestatari a fost neașteptată. Oamenii au aplăudat atunci când o femeie a renunțat la văl și a început să-și taie părul, un puternic gest de sfidare a regulilor islamice, care a avut loc în orașul Kerman, relateză CNN.

articolul original.

(VIDEO) Noul dușman al Ucrainei

25 September 2022 at 13:23
By: (A.C.)

Oraşul portuar Odesa, din sudul Ucrainei, a fost din nou atacat cu drone de fabricaţie iraniană folosite de forţele ruseşti, au anunţat duminică autorităţile militare ucrainene.

O dronă a fost doborâtă şi nu s-au înregistrat victime, potrivit comandamentului operaţional sud al armatei ucrainene, a cărui purtătoare de cuvânt, Natalia Gumeniuk, a declarat pentru AFP că „este vorba de drone iraniene”.

Acesta a fost al doilea atac rusesc cu drone iraniene în două zile împotriva acestui oraş strategic de la Marea Neagră, după cel care a ucis vineri doi civili, potrivit Ucrainei, şi care a provocat tensiuni între Kiev şi Teheran.

Armata ucraineană a anunţat vineri că a doborât o dronă iraniană Shahed-136 deasupra mării şi o alta, tot de fabricaţie iraniană, Mohajer-6, într-o altă zonă. Bilanţul iniţial al atacului a fost de un mort, dar ulterior a crescut la doi.

Ucraina a anunţat în aceeaşi zi că va „reduce semnificativ” prezenţa diplomatică a Iranului în ţară, ca represalii pentru livrările de drone către Moscova, eliminând acreditarea ambasadorului iranian şi „reducând semnificativ” personalul diplomatic al ambasadei iraniene.

Teheranul a declarat că regretă această decizie ‘bazată pe informaţii nefondate transmise de propaganda presei străine” împotriva Iranului.

Russia is terror-bombing civilian targets in Odesa with Iranian „Shahid” kamikaze drones.

Around 8 have been launched against the city this morning – most likely from Russian occupied Crimea.pic.twitter.com/f5YU81C4D4

— Jimmy (@JimmySecUK) September 25, 2022

Video of more Iranian kamikaze drones (Flying F*cking Balalaikas) loitering over Odesa this morning. Three hits on admin building in center, one drone shot down. Ukraine has for seven months been begging its allies to supply it with adequate numbers of modern air defense systems. pic.twitter.com/U2rpKGovVD

— Euan MacDonald (@Euan_MacDonald) September 25, 2022

Odesa attacked the second time this week already…

Ukraine says the southern port city of Odesa was hit by Iranian-made drones, two days after a similar Russian attack (that damaged an administration building near the grain terminal)#wheat #corn https://t.co/zPp8dKLLtV

— Andrey Sizov (@sizov_andre) September 25, 2022

Footage of an impact of the Iranian kamikaze drone „Shahed-136” on a building in Odesa, this morning. pic.twitter.com/gFyx57At7K

— ТРУХА⚡️English (@TpyxaNews) September 25, 2022

#NewsMap
Two Shahed-136 kamikaze drones hit the Ukrainian army’s Operational Command South’s headquarters in Odesa this morning, causing heavy damage to the building.
Ukraine urgently needs to adapt to this new threat. Gunfire into the air won’t stop this Iranian-Russian terror. pic.twitter.com/V3VsnGBMps

— Julian Röpcke🇺🇦 (@JulianRoepcke) September 25, 2022

articolul original.

VIDEO Continuă protestele în Iran: Zeci de morți în timpul represiunii, sute de arestări

25 September 2022 at 06:05
image

Noi proteste au avut loc în Iran, sâmbătă seara, față de moartea tinerei Mahsa Amini, după ce a fost arestată de poliție. De opt zile au loc manifestații în Iran. Acestea s-au soldat cu 41 de morți și sute de arestări, potrivit agenției AFP, citată de boursorama.com.

Autoritățile neagă orice implicare în moartea lui Mahsa Amini, în 16 septembrie. Decesul a avut loc la trei zile după ce a fost arestată pentru că nu a respectat codul vestimentar al Republicii Islamice, scrie G4Media.

Dar protestatarii și-au strigat furia în fiecare seară de când tânăra de 22 de ani din regiunea Kurdistan din nord-vestul țării a murit.

O înregistrare video virală, aparent filmată sâmbătă seara, arată o femeie care merge cu capul descoperit. Ea își flutură vălul în mijlocul unei străzi din Teheran. Astfel, ea încalcă reglementările stricte privind vestimentația.

articolul original.

Iran: Protestele s-au extins în toată țara. Președintele anunță o intervenție decisivă (Video)

24 September 2022 at 19:37
By: -

Iranul trebuie să acţioneze hotărât împotriva protestelor ce s-au extins în întreaga ţară după ce o tânără a murit în arestul poliţiei morale, a indicat sâmbătă preşedintele iranian Ebrahim Raisi, potrivit Reuters.

citizencitizen

''Trebuie acţionat decisiv împotriva celor care se opun securităţii şi liniştii ţării'', le-a transmis autorităţilor preşedintele după revenirea sa în ţară de la Adunarea Generală a ONU.

Ebrahim Raisi a ''subliniat necesitatea de a face distincţie între proteste şi perturbarea ordinii şi securităţii publice, şi a descris evenimentele drept o revoltă'', consemnează o mass-media publică de la Teheran.

Protestele au început vinerea trecută după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a decedat în arestul poliţiei morale, ea fiind reţinută pentru că nu ar fi purtat corect vălul islamic. Manifestaţiile s-au extins între timp în întreaga ţară şi, potrivit unor ONG-uri, reprimarea lor s-a soldat până în prezent cu peste 50 de morţi şi sute de persoane au fost arestate.

citizencitizen

Preşedintele Ebrahim Raisi a deschis sâmbătă anul universitar la un colegiu din Teheran, dar cursurile cu prezenţă în facultăţi au fost imediat suspendate în Iran, în cadrul măsurilor împotriva protestelor.

În acest timp, principalul partid reformator din Iran, Uniunea Poporului Iranului Islamic, a cerut statului să anuleze portul obligatoriu al vălului islamic. Această formaţiune, apropiată de fostul preşedinte reformator Mohammad Khatami (1997-2005), a cerut de asemenea desfiinţarea ''poliţiei morale'' şi autorizarea manifestaţiilor paşnice, potrivit AFP.

citizencitizen

Într-un demers menit să susţină protestatarii din Iran, Washingtonul a autorizat vineri companiile de internet americane să-şi extindă serviciile în Iran, după ce Teheranul a recurs la întreruperi ale accesului la internet ca modalitate de a combate manifestaţiile în desfăşurare.

În urma acestei decizii, Departamentul Trezoreriei SUA, care menţine sancţiuni severe împotriva Iranului, a emis o licenţă generală prin care ''companiile tehnologice vor putea spori serviciile digitale oferite iranienilor, începând de la accesul în cloud şi până la instrumentele de îmbunătăţire a securităţii şi confidenţialităţii online''

articolul original.

Zeci de persoane ucise în Iran la manifestaţiile împotriva morţii lui Mahsa Amini

24 September 2022 at 08:44

Cel puţin 35 de persoane au fost ucise în manifestaţiile violente declanşate în Iran, de peste o săptămână de la moartea tinerei Mahsa Amini arestate de Poliţia Moravurilor, anunţă sâmbătă presa de stat iraniană, conform news.ro.

”Televiziunea de stat a anunţat vineri seara că numărul persoanelor decedate la revolte recente în ţară a crescut la 35, potrivit unor statistici neoficiale”, scrie agenţia de presă a Ministerului iranian al Sportului, Borna News. Un bilanţ oficial precedent anunţa 17 morţi.

În schimb, potrivit organizaţiei nonguvernamentale (ONG) Iran Human Rights, cu sediul la Oslo, cel puţin 50 de persoane au fost ucise la aceste manifestaţii.

Şase persoane au fost ucise cu arme de foc de către forţe de ordine, joi seara, în oraşul Rezvanshahr, în provincia Gilan (nord), potrivit G4media.

Moartea lui Mahsa Amini, la vârsta de 22 de ani, a provocat condamnări în lume, iar ONG-uri internaţionale au denunţat o reprimare ”brutală” a acestor manifestaţii.

Tânără moartă din cauza „purtării unor haine nepotrivite”

Tânăra, originară din Kurdistan, în nord-vestul Iranului, a fost arestată la 13 septembrie, la Teheran, din cauza ”purtării unor haine nepotrivite”, de către Poliţia Moravurilor, o unitate însărcinată să impună respectarea codului vestimentar strict în republica islamică, în care femeile sunt obligate să-şi acopere părul şi nu au dreptul să poarte haine scurte, deasupra genunchiului, pantaloni mulaţi sau blugi cu găuri.

Ea a murit la 16 septembrie la un spital.

articolul original.

Istoricul Cosmin Popa: ‘Trebuie să spunem că Putin înseamnă război. Obiceiul tiranilor ruși este acela de a cădea, de a fi înlăturați și pe fondul unor revolte populare foarte puternice, al unor revoluții’

23 September 2022 at 20:45
image

Cosmin Popa: Înainte de toate e important de spus că în Rusia lipsește un lider al Opoziției. Boris Nemțov a fost asasinat în 2015. Navalnîi se află în închisoare. La fel, Ilia Iașin este și el reținut. Kara-Murza, prietenul lui Boris Nemțov și tovarășul de luptă al acestuia, este și el reținut sub pretextul unor așa-zis atingeri aduse prestigiului forțelor armate ruse. Nu avem o opoziție formalizată în Rusia.

Reporter: Și niciun lider care să coaguleze în jurul lui orice mișcare însemnată de protest? Bănuiesc că la asta vă referiți…

CP: Sigur, în absența unui lider care să acționeze în afara instituțiilor statului rus, care sunt puternic controlate de Kremlin, este foarte greu să coagulezi o mișcare de opoziție de pe o zi pe alta, chiar dacă există o nemulțumire foarte puternică în ceea ce privește acest război. Problema noastră rămâne aceea că, deocamdată, această nemulțumire foarte puternică despre care vorbim rămâne în zonele în care a existat înainte de mobilizarea parțială.

Sunt aceleași orașe, sunt aceiași oameni care au protestat de fiecare dată împotriva abuzurilor regimului lui Putin. Practic sunt aceleași persoane, aceleași categorii. Mai mult decât atât, acum, legislația este puternic înăsprită și în egală măsură statul rus folosește mobilizarea parțială ca metodă de represiune împotriva opoziției din stradă. De aceea, foarte mulți dintre cei arestați seara trecută au primit, în sediile de poliție, hârtia de mobilizare.

Rep: Am văzut că s-a strigat împotriva războiului pentru prima dată de multe luni încoace, nu însă în mod clar și împotriva lui Vladimir Putin. Mai e mult sau măcar există premise reale pentru a se întâmpla așa ceva, pentru ca rușii să aibă curajul să strige „jos Putin” și apoi sute de mii sau poate milioane să se alăture unui astfel de protest? Vi se pare un scenariu ancorat în realitate sau e aproape imposibil de crezut așa ceva?

CP: Întâi de toate trebuie să spunem că Putin înseamnă război. Oricine strigă astăzi în Rusia „nu războiului”, oricine strigă împotriva războiului, oricine face ceva împotriva războiului, în cele din urmă face ceva împotriva lui Putin. Cred că pentru Rusia așa cum o vede Putin, este mai grav că oamenii strigă „nu războiului” decât dacă ar striga împotriva lui Putin.

Asta înseamnă că cei care o fac se declară limpede împotriva întregii politici a statului rus, ceea ce înseamnă că oricine ar veni la putere sau oricine ar prelua puterea în Rusia după Putin trebuie să schimbe această politică. În momentul de față protestele împotriva politicii lui Putin, că e cea militară, cea externă, cea socială, cea economică, sunt proteste împotriva persoanei acestui om.

Rep: Vă întreb mai clar: vedeți posibilă o răsturnare a lui Vladimir Putin, prin, așa cum încercam să sugerez, o ideea asemănătoare unei revoluții. Poate o lovitură de stat, atentat la viața președintelui – s-a vorbit și despre asta la un moment dat. E vreunul din aceste scenarii mai aproape de realitate în opinia dumneavoastră?

CP: Știți și dumneavoastră la fel de bine ca și mine că în mod necesar o revoluție cuprinde și o lovitură de palat. Desigur, amândouă pot fi însoțite de un atentat la viața persoanei în cauză. Ceea ce cred că în momentul de față este că aparatul de represiune, aparatul de control al lui Putin este foarte puternic. Ceea ce poate determina ca oameni din acest sistem să lucreze împotriva acestui om, să întreprindă măsuri concrete împotriva acestui om nu poate fi decât un val de nemulțumire populară. Obiceiul tiranilor ruși este acela de a cădea, de a fi înlăturați și pe fondul unor revolte populare foarte puternice, al unor revoluții. Nu vorbesc numai despre 1917.

Atentatele practicate împotriva țarilor ruși, cu precădere din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, erau semnul unei nemulțumiri puternice acumulate în diverse straturi ale societății ruse. Nu mă aștept ca istoria să se repete întocmai, dar revenind la întrebarea dumneavoastră, doar acest val uriaș de nemulțumire populară îi poate determina pe cei din interiorul sistemului să acționeze împotriva lui Putin, conform rfi.ro

articolul original.

Cel puţin 50 de persoane au fost ucise la manifestaţiile de după moartea Mahsei Amini în Iran

23 September 2022 at 19:41
image

Cel puţin 50 de persoane au fost ucise la manifestaţiile din Iran reprimate de forţele de ordine, proteste declanşate de moartea unei tinere care a fost arestată de Poliţia Moralității, a anunţat, vineri, ONG-ul Iran Human Rights, potrivit AFP.

Potrivit organizaţiei cu sediul la Oslo şi care joi prezentase un bilanţ de cel puţin 31 de morţi, şase persoane au fost ucise prin împuşcare de către forţele de ordine în oraşul Rezvanshahr, joi seară, şi alte decese s-au înregistrat la Babol şi Amol.

Manifestaţii au avut loc în aproximativ 80 de oraşe

Manifestaţii au avut loc în ultima săptămână în aproximativ 80 de oraşe.

Masha Amini, o tânără de 22 de ani, a decis să meargă în vizită la rude cu fratele ei. După ce au coborât dintr-un mijloc de transport, tânăra a fost luată de „poliția moralității” pentru că nu purta „corect” hijabul.

După ce a fost luată de polițiști, a fost bătută, ucisă, apoi oficialii iranieni au negat că aceasta a fost ucisă în timpul detenției, sugerând că un atac de cord a băgat-o în comă până la moartea ei, care a survenit vineri.

După această întâmplare tragică, au început protestele. Femei, bărbați, copii, au ieșit pe străzi. Femeile au început să ardă hijabul, să își taie părut și să își susțină cauza.

Poliția a arestat, bătut și ucis o femeie sub acuzația că i se vedea puțin părul ieșit din hijab

Moartea în custodia poliției din Teheran a tinerei iraniene Mahsa Amini, arestată pentru încălcarea codului vestimentar islamic, a fost declanșatorul actualelor proteste din Iran. Nemulțumirea față de regim este însă veche: oamenii cer ca autoritățile să fie trase la răspundere, cer respectarea drepturilor fundamentale.

Femeile din Iran cer susținere din partea oamenilor din întreaga lume, deoarece le este oprită conexiunea la internet pentru ca oamenii să nu poată vedea atrocităție comise împortiva persoanelor care protestează pentru un drept fundamental și anume, libertatea sub orice fărmă a acesteia.

articolul original.

Cum funcționează „poliția moralității femeilor” din Iran: „E ca și cum am merge la vânătoare”

23 September 2022 at 17:21
By: -

Unități speciale ale poliției patrulează pe străzi și le „vânează” pe femeile care nu sunt „îmbrăcate adecvat”, în conformitate cu codul vestimentar al republicii islamice.

citizencitizen

Pedepsele pentru femeile care nu se supun codului vestimentar islamic pot fi foarte aspre, iar Masha Amini a plătit cu viața pentru că a opus rezistență. Moartea tinerei de 22 de ani, după ce a fost arestată de poliția moralității a provocat proteste violente în Iran, care până acum s-au soldat cu cel puțin 26 de morți. Într-un gest de rezistență, femeile au dat foc vălului islamic și au strigat lozinci împotriva autorităților.

Potrivit legislației republicii islamice, bazată pe interpretarea legilor Sharia, femeile sunt obligate să-și acopere capul cu un jihab (eșarfă) și să poarte haine lungi și largi care să le acopere formele corpului.

citizencitizen

Pe 13 septembrie, Masha Amini a fost reținută de poliția moralității pe o stradă din Teheran pentru că purta eșarfă pe cap, dar își lăsase părul la vedere. A fost agresată pentru că a opus rezistență, lovită cu capul de mașina de intervenție, apoi dusă la un centru de detenție unde a intrat în comă.

Today, a 22-yr-old woman died in #Iran after being beaten on head by the regime’s “morality police” for not “properly” wearing her Hijab. Her name was Masha Amini.

Her crime was showing some hair. Let that sink in… pic.twitter.com/y7KpmJ7Z1X

— Joyce Karam (@Joyce_Karam)
September 16, 2022

După trei zile, s-a stins din viață la spital. Autoritățile au negat că ar fi fost bătută, dar imaginile difuzate pe rețelele de socializare atestă brutalitatea poliției moralității.

Femeile trebuie să se îmbrace „corect" ca să nu provoace bărbații

citizencitizen

Gasht-e Ershad (patrulele de îndrumare) sunt unități speciale ale poliției care au sarcina de a se asigura că morala islamică este respectată. Acestea sunt împuternicite să-i aresteze pe cei, dar mai ales pe cele care nu sunt considerate îmbrăcate potrivit.

Un ofițer al acestei unități a declarat, fără să-și decline identitatea, pentru BBC despre modul în care funcționează poliția moralității.

„Ni se spune că motivul pentru care lucrăm în poliția moralității este de a proteja femeile. Fiindcă dacă nu se îmbracă corect, atunci bărbații pot fi provocați și le pot face rău", a spus el.

Patrulele au câte șase membri - patru bărbați și două femei - și acționează îndeosebi în zonele cu trafic pietonal mare și în locurile în care se adună multă lume.

Do you really want to know how Iranian morality police killed Mahsa Amini 22 year old woman? Watch this video and do not allow anyone to normalize compulsory hijab and morality police.

The Handmaid's Tale by @MargaretAtwood is not a fiction for us Iranian women. It’s a reality. pic.twitter.com/qRcY0KsnDk

— Masih Alinejad 🏳️ (@AlinejadMasih)
September 16, 2022

„E ciudat, fiindcă dacă trebuie să ghidăm lumea, atunci de ce trebuie să ne ducem în zonele aglomerate, unde e posibil să facem mai multe arestări? E ca și cum am merge la vânătoare", a spus ofițerul.

Dacă nu găsește destule persoane care încalcă prevederile codului vestimentar, comandantul le spune că nu-și fac treaba bine. Și, evident, când oamenii opun rezistență, situația se complică și poate degenera rapid. „Ei (comandanții, n.red.) se așteaptă să-i băgăm în dubă. Știți de câte ori mi-au dat lacrimile când am făcut asta? Vreau să le spun că nu sunt unul de-al lor. Cei mai mulți suntem soldați obișnuiți care fac serviciul militar. Mă simt atât de rău", a mărturisit el.

Pedepsele pentru încălcarea regulilor merg de la avertisment sau amendă până la închisoare sau biciuire.

74 de lovituri de bici și 60 de zile de închisoare

Femeile din Iran încearcă de mai multe decenii să eludeze legea purtând eșarfe pe cap, însă lăsându-și parțial părul la vedere, tendință care nu a scăpat neobservată de autorități. Lupta împotriva purtării incorecte a jihabului a început imediat după Revoluția Islamică din 1979, printre obiectivele acesteia fiind acela de a determina femeile să se îmbrace modest.

Odată cu răsturnarea de la putere a șahului Mohammad Reza Pahlavi, a cărui soție, Farah, purta deseori haine occidentale și era considerată un model al femeii moderne, fustele și rochiile mini, precum și părul lăsat la vedere au dispărut de pe străzi.

În câteva luni de la instaurarea Republicii Islamice, legile care protejau drepturile femeilor au început să fie abrogate. „Nu s-a întâmplat peste noapte, a fost un proces pas cu pas", a spus Mehrangiz Kar (78 de ani), avocată și activistă care a contribuit la organizarea primului protest antijihab.

Pe 7 martie 1979, liderul revoluției, ayatollahul Ruhollah Khomeini, a decretat purtarea obligatorie a eșarfelor pentru toate femeile. Cele care erau depistate cu capul neacoperit erau considerate „despuiate".

În ciuda decretului lui Khomeini, autorităților le-a luat ceva timp pentru a stabili care sunt hainele „potrivite" pentru femei. „Nu existau instrucțiuni clare, așa că au venit cu postere și bannere care prezentau modele și le-au pus pe pereții biroului. Spuneau că femeile trebuie să urmeze instrucțiunile pentru purtarea eșarfei sau nu au voie să intre", a spus avocata.

După 1981, femeilor și fetelor li s-a impus să treacă la portul islamic modest. Acesta constă în chador (o pelerină care acoperă tot corpul, adesea cu o glugă), eșarfă și o mantie care le acoperă brațele.

În 1983, parlamentul iranian a decis că femeile care nu poartă corect eșarfa pe cap să fie pedepsite cu 74 de lovituri de bici. Recent, pedeapsa a fost extinsă cu 60 de zile de închisoare.

De atunci, autoritățile au întărit legile, dar femeile de toate vârstele le încalcă frecvent purtând în public haine mulate și eșarfele lăsate pe spate.

Cum a apărut poliția care luptă împotriva fustelor mini

În 2004, liderul ultraconservator Mahmoud Ahmadinejad a abordat inițial o linie mai progresistă. „Oamenii au gusturi diferite și trebuie să-i mulțumim pe toți", a spus el în timpul campaniei electorale prezidențiale. Dar în anul următor, după ce a câștigat alegerile, a fost înființată poliția moralității.

De atunci, femeile sunt arestate pe stradă dacă nu sunt considerate „corect" îmbrăcate, iar patrulele au fost deseori criticate pentru modul brutal în care acționează.

„M-au arestat laolaltă cu fiica mea din cauza rujului nostru. Ne-au dus la poliție și soțul meu a trebuit să vină și să semneze o hârtie că nu ne va mai lăsa să umblăm fără eșarfă", a spus pentru BBC o femeie din orașul Isfahan.

Altă femeie, din Teheran, a spus că o agentă i-a spus că cizmele ei pot fi „prea erotice" pentru bărbați și a reținut-o. „Am semnat o hârtie prin care recunoșteam că eram îmbrăcată necorespunzător și acum am cazier", a spus ea.

Alte femei au relatat că au fost bătute, iar una dintre ele a spus că a fost amenințată în arest că vor pune gândaci să mișune pe corpul ei.

At Mahsa Amini's funeral in her hometown of Saqqez, Kurdistan province, women take their headscarves off in protest against Iran's forced hijab law amid "death to the dictator" chants.

Mahsa, 22, died in custody after being arrested by morality police.pic.twitter.com/MaqyberjNO

— Shayan Sardarizadeh (@Shayan86)
September 17, 2022

Pe 15 august, președintele Iranului, Ebrahim Rais, un cleric cu vederi radicale, a semnat un ordin care întărește lista restricțiilor. Acesta prevede folosirea camerelor de supraveghere video pentru depistarea și amendarea femeilor care umblă cu capul descoperit, precum și pedeapsa cu închisoarea pentru toți cei care comentează sau postează pe rețelele de socializare împotriva regulilor.

Numărul arestărilor a crescut, dar a iscat și o mișcare de protest a femeilor care postau online imagini în care apăreau fără eșarfă pe cap, acțiuni care s-au intensificat după moartea tinerei Amini. De atunci, acestea au ieșit în stradă în aproape toate orașele și au dat foc eșarfelor. Dar acum nu mai sunt singure - bărbații se ridică la luptă alături de ele.

T.D.

articolul original.

Jurnalista CNN Christiane Amanpour a refuzat să poarte văl la un interviu cu președintele Iranului, iar acesta a anulat întâlnirea

23 September 2022 at 05:38

Jurnalista vedetă a postului de televiziune CNN Christiane Amanpour a afirmat joi că a refuzat să poarte un văl pentru a-l intervieva la New York pe preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, ceea ce a provocat, potrivit ei, anularea întâlnirii faţă în faţă cu şeful statului iranian, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit mesajelor pe Twitter ale şefei secţiei internaţionale a CNN, un consilier al preşedintelui iranian a venit să o vadă ”la 40 de minute după ora la care interviul ar fi trebuit să înceapă”, pentru a-i spune că Ebrahim Raisi ”sugera” ca jurnalista să poarte un văl, ”întrucât sunt lunile sfinte Mouharram şi Safar”.

Amanpour a refuzat să dea curs cererii, iar consilierul iranian i-a explicat că în aceste condiţii interviul, care urma să se desfăşoare în marja Adunării Generale a ONU, nu va avea loc.

”Interviul nu a avut loc. În contextul în care manifestaţiile continuă în Iran şi sunt ucişi oameni, ar fi fost important de vorbit cu preşedintele Raisi”, a conchis Christiane Amanpour, care a postat o fotografie cu ea în faţa unui fotoliu gol.

În ultima săptămână, iranienii au ieşit în stradă în mai multe oraşe din ţară pentru a protesta în legătură cu moartea tinerei Mahsa Amini, petrecută în timp ce se afla în custodia poliţiei, care o reţinuse pentru că ţinuta ei nu ar fi respectat normele islamice.

Manifestaţiile s-au soldat cu 17 morţi, potrivit guvernului iranian, însă organizaţia neguvernamentală Iran Human Rights (IHR, cu sediul la Oslo) a evocat cel puţin 31 de civili ucişi în ultimele şase zile.

sursa foto: cnn.com

articolul original.

Președintele din Iran consideră că moartea femeii omorâtă de polițiști trebuie anchetată, după valul de proteste din țară

23 September 2022 at 05:20
image

Președintele iranian Ebrahim Raisi a declarat că moartea unei femei aflate în custodia poliției trebuie investigată după ce a stârnit proteste ample. Vorbind într-o vizită la Adunarea Generală a ONU de la New York, Raisi a acuzat Occidentul de ipocrizie pentru că și-a exprimat îngrijorarea cu privire la moartea lui Mahsa Amâni.

Sunt proteste în Iran după ce o femeie a murit după ce a fost bătută cu bestialitate de către poliţiştii care au prins-o că îi ieșea părul din val. Regulile islamice sunt foarte stricte în ceea ce privește comportamentul persoanelor de sex feminin în societate.

Președintele din Iran, despre moartea femeii omorâtă de poliţişti

Ebrahim Raisi, președintele din Iran a explicat faptul că moartea femeii omorâtă de polițiști trebuie anchetată în mod serios. Femeia a murit la câteva ore după ce poliția de moralitate a arestat-o ​​pentru că ar fi încălcat regulile baticului.

Cel puțin 17 persoane au murit în cele mai grave tulburări din Iran de ani de zile. Amâni, o femeie kurdă din orașul Saqez, din nord-vestul orașului, a murit vineri la spitalul din Teheran, după trei zile în comă. Raisi a repetat concluzia unui medic legist că tânăra nu a fost bătută. Poliția iraniană a spus că a suferit „insuficiență cardiacă bruscă”.

Protestatarii resping concluziile statului, arătând că ofițerii au lovit-o în cap pe Amâni cu o bâtă și au lovit-o cu capul de unul dintre vehiculele lor. Președintele i-a avertizat pe protestatari că „actele de haos” nu sunt acceptabile. El a acuzat națiunile occidentale de „standarde duble”, subliniind uciderile comise de poliție în Regatul Unit și SUA.

„În fiecare zi, în diferite țări, inclusiv în Statele Unite, vedem bărbați și femei murind în întâlniri cu poliția, dar nu există nicio sensibilitate cu privire la cauză și la abordarea acestei violențe”, a adăugat el.

SUA au anunțat sancțiuni împotriva poliției morale iraniene. Departamentul Trezoreriei SUA a declarat că sancțiunile sunt pentru abuzul asupra femeilor iraniene și încălcarea drepturilor protestatarilor.

Se protestează în zeci de orașe din Iran

Faptul că femeia a fost omorâtă în Iran a declanșat un val de reacții în societate. Se protestează în zeci de orașe din țară, iar în Turcia au fost organizate proteste de susținere.

Puternica Garda Revoluționară a Iranului , care are legături strânse cu liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a cerut justiției să îi judece pe „cei care răspândesc știri și zvonuri false”, ca parte a eforturilor aparente de a opri impulsul protestelor. Gardienii și-au exprimat, de asemenea, simpatie pentru familia doamnei Amini. Protestele au ajuns în aproximativ 80 de orașe. O persoană a spus că cartierul ei seamănă cu un câmp de luptă.  Într-un interviu acordat BBC , tatăl lui Amini, Amjad, a spus că autoritățile nu i-au permis să vadă tot corpul ei după ce a fost învelit pentru înmormântare, când doar fața și picioarele ei erau vizibile.

„Au fost vânătăi pe picioarele ei”, a spus el, adăugând că le-a cerut medicilor să le examineze, dar nu a primit niciodată răspuns.

Amini a respins, de asemenea, afirmațiile ministrului de interne și ale directorului de medicină legală din Teheran conform cărora fiica sa ar fi avut probleme de sănătate preexistente.

Nu a fost deloc la niciun spital în ultimii 22 de ani, în afară de câteva boli legate de răceală

Primele proteste au avut loc după înmormântare, când femeile au fost filmate fluturând basma în aer și strigând „moarte dictatorului” – o incantare îndreptată adesea către Liderul Suprem, ayatollahul Ali Khamenei.

Așadar, președintele din Iran susține că moartea femeii ar trebui anchetată, dar oarecum a dat deja verdictul. Acesta consideră că femeia a murit din alte cauze și că nu a fost bătută cu bestialitate de polițiști.

articolul original.
❌