ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 30 September 2022Ultimele Stiri

Biden nu va accepta "niciodată, niciodată, niciodată" revendicările ruse în Ucraina

Biden nu va accepta "niciodată, niciodată, niciodată" revendicările ruse în Ucraina

Preşedintele american, Joe Biden, a promis că nu va recunoaşte "niciodată, niciodată, niciodată" rezultatele referendumurilor "orchestrate de Rusia" în Ucraina, scrie AFP, preluat de Agerpres.

"Vreau să fiu foarte clar în acest sens: Statele Unite nu vor recunoaşte niciodată, niciodată, vreodată revendicările Rusiei asupra teritoriului suveran al Ucrainei", a afirmat preşedintele american în cursul unui summit la Washington reunind lideri ai unor insule din Oceanul Pacific.

"Aşa-zisele referendumuri au fost o parodie, o parodie absolută. Rezultatele au fost orchestrate la Moscova", a adăugat preşedintele Biden, salutând "sacrificiul" ucrainenilor pentru "a-şi salva poporul şi a menţine independenţa ţării lor".

Referindu-se la preşedintele rus Vladimir Putin, liderul de la Casa Albă a mai estimat că "agresiunea Rusiei în Ucraina, cu scopul de a promova ambiţiile imperiale ale lui Putin, este o încălcare flagrantă a Cartei Naţiunilor Unite şi a integrităţii teritoriale a Ucrainei".

Afirmaţiile preşedintelui american au fost făcute într-un moment în care Vladimir Putin urmează să oficializeze vineri la Moscova anexarea de către Rusia a patru regiuni ucrainene, ferm denunţată de Kiev şi aliaţii săi occidentali.

Kremlinul urmează să găzduiască vineri la ora 12.00 GMT o ceremonie în care va fi oficializată anexarea regiunilor ucrainene Doneţk şi Lugansk (est) şi Herson şi Zaporojie (sud). Vladimir Putin va ţine "un discurs substanţial" cu această ocazie, potrivit purtătorului său de cuvânt, Dmitri Peskov.

Anterior, secretarul de stat american, Antony Blinken, a condamnat şi el aceste "referendumuri", care sunt "nici mai mult nici mai puţin decât confiscări de teritorii".

"Această parodie a referendumurilor organizate de Kremlin este doar o încercare zadarnică de a masca ceea ce înseamnă nici mai mult, nici mai puţin decât o altă tentativă de a confisca teritorii în Ucraina", a afirmat şeful diplomaţiei de la Washington într-un comunicat.

articolul original.

Putin: Conflictul din Ucraina este „rezultatul prăbuşirii Uniunii Sovietice”

Putin: Conflictul din Ucraina este „rezultatul prăbuşirii Uniunii Sovietice”

Conflictele din fosta URSS, între care şi cel în desfăşurare dintre Rusia şi Ucraina, sunt, "bineînţeles", rezultatul "prăbuşirii Uniunii Sovietice", a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, care a acuzat Occidentul că seamănă discordie, relatează AFP, preluat de Agerpres.

"Ştim că Occidentul elaborează scenarii pentru a provoca noi conflicte în spaţiul CSI. Dar avem deja destule (conflicte)", a declarat el, în cadrul unei reuniuni cu responsabili ai serviciilor de securitate din ţările membre ale Comunităţii Statelor Independente, care reuneşte fostele republici sovietice.

"Este suficient să ne uităm la ce se întâmplă în acest moment între Rusia şi Ucraina, la ce se întâmplă la frontierele anumitor ţări din CSI. Toate acestea, bineînţeles, sunt rezultate ale prăbuşirii Uniunii Sovietice", a adăugat el.

Preşedintele rus a mai afirmat că o "ordine mondială mai corectă" este pe cale să se formeze "printr-un proces dificil".

"O hegemonie unipolară se prăbuşeşte inexorabil, este o realitate obiectivă pe care Occidentul refuză categoric să o accepte. Şi vedem tot ce decurge de aici", a afirmat Putin.

"Agăţându-se de trecut şi încercând să ducă o politică de diktat în toate domeniile - de la relaţiile internaţionale la economie, trecând prin cultură şi sport - acest faimos Occident colectiv creează noi probleme şi noi crize", a mai spus liderul de la Kremlin.

Pe 16 septembrie, în cadrul unui summit regional asiatic, Vladimir Putin a pozat deja într-o contrapondere a lumii occidentale, exprimându-şi satisfacţia pentru

În trecut, Vladimir Putin a calificat prăbuşirea Uniunii Sovietice drept "cea mai mare catastrofă geopolitică" a secolului al XX-lea.

articolul original.
Ieri — 29 September 2022Ultimele Stiri

Rusia promite că o să șteargă împrumuturile recruților care mor în Ucraina

Rusia promite că o să șteargă împrumuturile recruților care mor în Ucraina

Rusia le-a spus recruților mobilizați pentru războiul împotriva Ucrainei li se vor anula împrumuturile în caz de deces sau invaliditate, relatează Novaia Gazeta, citat de Hotnews.

Acest lucru a fost anunțat pe portalul „Explain.rf” lansat de guvernul de la Moscova pentru a oferi precizări și clarificări cu privire la mobilizarea parțială decretată de Vladimir Putin miercurea trecută.

Anunțul vine după ce Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, a adoptat miercuri în a treia lectură legea „Cu privire la specificul îndeplinirii obligațiilor din contractele de împrumut de către persoanele chemate pentru serviciul militar la mobilizare”.

Legea prevede de asemenea că bărbații mobilizați și familiile acestora vor putea aplica pentru „concedii” de credit.

În ceea ce privește soldații care își pierd viața în război, actul normativ prevede ca un credit „va fi radiat în întregime în caz de deces sau invaliditate din grupa I”.

Dacă cel care a împrumutat bani a murit sau a primit un handicap din grupa I, atunci împrumutul va fi anulat, inclusiv pentru membrii familiei sale”, afirmă autoritățile ruse, precizând că acest cost va fi suportat de bănci.

articolul original.

Avertismentul dat de Angela Merkel: Ar trebui să-l luăm în serios pe Putin

Avertismentul dat de Angela Merkel: Ar trebui să-l luăm în serios pe Putin

Angela Merkel, fostul cancelar al Germaniei, avertizează că a lua în serios declarațiile lui Putin este un semn de „înțelepciune politică”, nu de slăbiciune.

Angela Merkel, care a părăsit postul de cancelar al Germaniei înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, a făcut referire la declarații date anterior în legătură cu caracterul lui Putin.

”Am menționat atunci că declarațiile sale trebuie luate în serios. Astăzi, în lumina evenimentelor din ultimele zile, aș dori să adaug faptul că a lua în serios cuvintele sale și a nu le considera o cacealma, nu e un semn de slăbiciune, ci un semn de înțelepciune politică”, adaugă Markel, conform euronews.com.

Ea consideră că o astfel de înțelepciune politică va ajuta la a păstra un spațiu de manevră în ceea ce privește conflictul. Aceste declarații vin în urma amenințărilor făcute de Putin cu privire la utilizarea armamentului nuclear în războiul pe care l-a pornit în Ucraina.

Vladimir Putin a lansat în luna septembrie o nouă amenințare nucleară, precizând că Rusia va folosi toate mijloacele pe care le are la îndemână pentru a se apăra în fața Occidentului. Mesajul a fost transmis cu ocazia mobilizării parțiale pe care a decretat-o pentru a aduna trupe care să-i susțină invazia Ucrainei, după ce țara condusă de Volodimir Zelenski a lansat o contraofensivă pentru recuperarea teritoriilor

articolul original.

Liderul opoziției din Germania s-a ‘enervat’ pe refugiații ucraineni: Profită de ajutoarele noastre

29 September 2022 at 09:15
image

Liderul opoziției germane, Friedrich Merz, a susținut că refugiații ucraineni profită de beneficiile sociale germane și apoi se întorc înapoi în Ucraina, precizând că un număr mare” de peste 1,1 milioane de ucraineni înregistrați în Germania profită de stat, scrie dcnews.ro

Ucrainenii care și-au găsit refugiu în Germania încă de la începutul războiului ar face ”turism de bunăstare”, adică ar profita de beneficiile sociale germane, mai întâi căutând protecție în țară, apoi colectând venituri din cetățenie și alte ajutoare iar în final aceștia se întorc în Ucraina. O acuzație care nu este nouă, ridicată deja de AFD, extrema dreaptă germană considerată pro-rusă, doar că acum a fost relansată de liderul opoziției, Friedrich Merz, omul care a luat frâiele creștin-democraților din Germania după ieșirea din scenă a Angelei Merkel.

”Ceea ce vedem este turismul social de la acești refugiați care ajung în Germania, apoi se întorc în Ucraina, înapoi în Germania și înapoi în Ucraina”, a spus Merz într-un interviu pentru Bild TV, citat de Europa Today, adăugând că ”Un număr mare” de peste 1,1 milioane de refugiați ucraineni înregistrați în Germania profită de stat.

”Avem o problemă aici care se înrăutățește”, a continuat el, argumentând că este ”nedrept” ca statul să plătească pentru a încălzi casele refugiaților într-un moment în care mulți germani din clasa muncitoare nu își pot permite facturile la energie.

După aceste declarații, Merz, al cărui partid, CDU, este dat în frunte în sondaje, a fost copleșit de controversă, în special de exponenții majorității, care l-au acuzat că răspândește știri false în același mod ca liderii extrema dreaptă germană, AFD, o altă forță politică care beneficiază în sondaje de mânia socială în creștere din țară în urma crizei energetice.

Potrivit AFD, un partid care încearcă să-și extindă sprijinul în Germania de Est, o zonă mai expusă economic la repercusiunile crizei gazelor și în care trăiește o mare comunitate de limbă rusă, refugiații ucraineni primesc subvenții mai mari decât un pensionar mediu.

Declarațiile lui Merz, ca și cele ale Afd, au fost infirmate de date. Pensia medie reală a germanilor de 35 de ani este de peste 1.300 de euro, în timp ce pentru refugiații ucraineni suma totală a prestațiilor nu ajunge la 1.000 de euro.

Spre deosebire de alți solicitanți de azil, cei aproximativ 1 milion de ucraineni (în principal bătrâni, femei și copii) care au ajuns în Germania odată cu izbucnirea războiului au acces la programul Hartz IV, un fel de venit de cetățenie, la care se adaugă subvenții pentru locuințe, hrană, îmbrăcăminte, igiena personală și acces la asigurări de sănătate și îngrijire pe termen lung. Familiile ucrainene din Germania au, de asemenea, dreptul la alocații familiale, alocații parentale și avansuri de întreținere.

”Este jalnic să ne certăm despre spatele femeilor și copiilor ucraineni care au fugit de bombele și tancurile lui Putin”, a declarat ministrul german de Interne, Nancy Faeser. ”Dacă oamenii fac naveta între Germania și Ucraina, uneori riscându-și viața, acesta nu este turism de bunăstare. Poate că este pur și simplu grija pentru cei dragi, un soț sau un tată”.

Copleșit de controversă, chiar și în rândurile moderaților, Merz și-a retras acuzațiile la adresa refugiaților ucraineni, exprimând ”regret” pentru utilizarea expresiei ”turiști ai bunăstării” și cerându-și scuze pentru faptul că ”alegerea cuvintelor mele a fost percepută ca ofensatoare”, scrie dcnews.ro

articolul original.

SUA au avertizat Germania în privința unor potențiale atacuri la gazoducte! CIA a refuzat să spună dacă Putin este un posibil atacator

29 September 2022 at 09:09
image

Statele Unite ale Americii au avertizat Germania, în urmă cu câteva săptămâni, cu privire la potențiale atacuri asupra gazoductelor din Marea Baltică.

CIA-ul a refuzat, însă, să spună dacă președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, este un posibil atacator.

Informația a fost pulicată de ziarului german „Der Spiegel”, conform Rador.

Conform sursei citate,Guvernul german, precum şi o serie de alte țări europene, ar fi fost avertizat în această vară de către Agenția Centrală de Informații (CIA) cu privire la posibile atacuri asupra gazoductelor din Marea Baltică, a explicat, marţi, ziarul „Der Spiegel”.

Cotidianul german a fost primul care a dezvăluit alerta dată de Statele Unite Germaniei, descrisă de oficialii serviciilor de informații drept „avertisment strategic”. Avertismentul nu era specific cu privire la când și/sau unde ar avea loc un potențial atac. De asemenea, CIA a refuzat să spună dacă Putin a fost un posibil atacator.

Între timp, un seismograf de pe insula daneză Bornholm a înregistrat două cutremure care s-au produs luni. S-au înregistrat două vârfuri, reprezentând două cutremure, în ziua în care gazoductele Nord Stream 1 și 2 au suferit scăderi impresionante de presiune, potrivit centrului german de cercetare geologică GFZ.

Depresurizarea Nord Stream 2 a fost semnalată pentru prima dată luni după-amiază. Depresurizarea gazoductului Nord Stream 1 a fost semnalată la începutul serii, la scurt timp după al doilea vârf.

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Nou sprijin al americanilor de 1 mld. de dolari pentru Ucraina. Încă 18 sisteme HIMARS vor ajunge pe front

Nou sprijin al americanilor de 1 mld. de dolari pentru Ucraina. Încă 18 sisteme HIMARS vor ajunge pe front

Pentagonul a anunţat un nou ajutor militar suplimentar de 1,1 miliarde de dolari pentru Ucraina, sub formă de comenzi de armament din partea industriei de apărare a SUA, relatează AFP, citată de Agerpres.

Acest nou ajutor, destinat să întărească apărarea ţării pe termen mediu şi lung, include în special 18 sisteme de artilerie de precizie Himars, 150 de vehicule blindate "Humvee", 150 de vehicule tactice tractori de armament, radare şi sisteme de apărare anti-drone, a precizat Departamentul SUA al Apărării într-un comunicat.

Acesta nu este armament destinat forţelor ucrainene care luptă în prezent împotriva forţelor ruse în estul şi sudul ţării, ci echipamente care vor fi livrate la Kiev în câteva luni.

Acest nou ajutor "demonstrează angajamentul Statelor Unite de a continua să sprijine Ucraina pe termen lung", se arată în comunicat.

"Ajutorul reprezintă o investiţie pe mai mulţi ani în capacităţi esenţiale pentru întărirea susţinută a forţelor armate ale Ucrainei, în momentul în care acestea apară suveranitatea şi teritoriul Ucrainei de agresiunea rusă", a adăugat Pentagonul.

Această nouă tranşă creşte ajutorul militar al SUA pentru Ucraina la 16,2 miliarde de dolari de la începutul invaziei ruse a ţării pe 24 februarie şi la 16,9 miliarde de dolari de la preluarea mandatului de către preşedintele Joe Biden, în ianuarie 2021.

articolul original.

Cine și de ce a "sabotat" Nord Stream? De la submarine-spion la scafandri de luptă, ipoteze de lucru în presa străină

Cine și de ce a "sabotat" Nord Stream? De la submarine-spion la scafandri de luptă, ipoteze de lucru în presa străină

Teza ''sabotajului'' este puternic privilegiată pentru a explica scurgerile spectaculoase de gaze din gazoductele Nord Stream 1 şi 2 în Marea Baltică, o operaţiune desigur complexă dar nicidecum imposibilă pentru o armă cu capacitatea necesară, notează AFP într-o analiză preluată de Agerpres.

Ipoteza unor deficienţe tehnice simultane pare acum exclusă, dar metoda folosită în acţiunea de sabotaj şi presupusul autor rămân necunoscute, astfel că multe teorii pot fi avansate susțin cei de la AFP.

O zonă supravegheată

Cele trei scurgeri identificate luni sunt localizate în largul insulei daneze Bornholm, între Suedia şi Polonia; o zonă supravegheată intens de zeci de ani.

''În trecut, URSS îşi amplasa pe fundul mării submarine spion cu capacităţi speciale de inginerie'', aminteşte pe Twitter analistul naval HI Sutton.

Între timp, statele baltice aflate odinioară în componenţa URSS au trecut de partea NATO. Dar scurgerile s-au produs în apele internaţionale unde fiecare poate circula.

''Marina rusă dispune astăzi de cea mai mare flotă de submarine spion din lume. Ele sunt bazate în Arctica. Acestea ar fi capabile să avarieze o conductă în Marea Baltică'', asigură HI Sutton, deşi consideră totuşi această ipoteză ca fiind ''improbabilă''.

Un sabotaj complex

O astfel de operaţiune impune o intervenţie la o adâncime de 70 de metri. ''Este ceva greu. Deteriorarea a două gazoducte pe fundul mării este un eveniment important, aşadar un actor statal este probabil'' implicat, remarcă Lion Hirth, profesor la Hertie School din Berlin, el excluzând posibilitatea unui act terorist obişnuit.

Însă o armată competentă ştie cum să-l facă; zona este ''perfect adaptată submarinelor de buzunar'', explică un responsabil militar francez, menţionând folosirea fie a unor scafandri de luptă trimişi să plaseze încărcături explozive, fie a unei mine mobile sau a unei drone submarine.

''Drona pleacă dintr-un submarin care poate rămâne la mai multe mile nautice de punctul ţintit. El lansează drona-mină, care navighează cu (o viteză de) circa zece noduri, aproape de fundul mării'', explică responsabilul francez. ''Deci ţinta este fixă şi nu este foarte complicat'' să fie lovită.

În schimb, ipoteza folosirii unei torpile, armă utilă mai degrabă pentru o ţintă aflată în mişcare, este în opinia sa mai puţin plauzibilă.

Puterea exploziei ''echivalează cu cea a sute de kilograme de TNT'', mai remarcă expertul francez. Institutul norvegian de seismologie NORSAR a estimat energia celei de-a doua deflagraţii cu cea produsă de circa 700 de kilograme de TNT.

Operaţiune nerevendicată

Cancelariile occidentale arată cu degetul spre Moscova, care neagă orice implicare, dar evocă la rândul ei un sabotaj.

''Marea Baltică este una închisă şi cu adâncimi mici, unde aproape fiecare mişcare este observată şi monitorizată de statele riverane şi de navele lor'', subliniază Julian Pawlak, de la Universitatea Helmut Schmidt din Hamburg. Cu toate acestea, unele nave şi submarine ''pot desfăşura pe ascuns scafandri de luptă'' şi vehicule submarine ghidate de la distanţă.

Aşadar, nimic nu este imposibil pentru o armată care stăpâneşte arta operaţiunilor clandestine. ''Aceasta se numeşte o operaţiune navală specială. Nu este ceva simplu, dar există. Este ceva bine coordonat şi bine pregătit'', confirmă sursa militară franceză.

Cine a făcut-o?

Va trece probabil mult timp până când adevărul va ieşi la suprafaţă în mod credibil. Dar deocamdată mai mulţi actori profită de pe urma ambiguităţii.

Există ţări ''care au interesul ca gazoductul (Nord Stream 1 şi 2) să nu mai poată funcţiona niciodată'', remarcă aceeaşi sursă militară franceză.

Adversarii noii conducte Nord Stream 2 sunt de fapt numeroşi de mulţi ani, cu SUA în frunte.

Pe 7 februarie, cu două săptâmâni înaintea declanşării invaziei ruse, preşedintele american Joe Biden a declarat că ''dacă Rusia invadează (Ucraina), atunci nu va mai exista Nord Stream 2''.

Întrebat atunci despre metoda la care SUA ar putea recurge în cazul acestei infrastructuri aflate sub controlul aliatului său german, preşedintele american a răspuns: ''Vă promit, suntem capabili să o facem''.

La o zi după avarierea gazoductelor Nord Stream, Polonia, Norvegia şi Danemarca au inaugurat un gazoduct strategic, Baltic Pipe, care le va permite polonezilor să-şi diminueze dependenţa faţă de gazul natural rusesc, importând gaz din Norvegia.

''Epoca dominaţiei ruse în domeniul gazului ia sfârşit, epocă marcată de şantaj, ameninţări şi extorsiuni', a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki la inaugurarea conductei.

Două certitudini

Aşadar, în acest stadiu există două certitudini, care sugerează fiecare un alt actor implicat.

Prima este că evenimentul are legătură cu războiul din Ucraina. ''Comandamentul maritim al NATO şi navele aliate iau în calcul şi se pregătesc pentru (efectuarea unor) activităţi hibride, inclusiv sabotaje asupra infrastructurilor critice, pe lângă obiectivul principal al apărării colective'', spune Julian Pawlak, sugerând teza unui sabotaj condus de SUA.

Dintr-o altă perspectivă, a doua certitudine arată că atacul asupra gazoductelor din Marea Baltică aduce un factor de instabilitate în plus pentru economia europeană. ''Este o violentă readucere în atenţie a vulnerabilităţii infrastructurii noastre energetice'', constată Lion Hirth, care privilegiază teza unui sabotaj executat de Rusia.

''Dacă acest lucru este adevărat, atunci este foarte îngrijorător. Înseamnă cel puţin că Rusia (...) trimite mesajul cel mai clar posibil că ea nu va mai livra gaz (Europei) în viitorul apropiat'', conchide interlocutorul citat.

Dar oricine ar fi ei, cei care au atacat Nord Stream dau de asemenea de înţeles că ar putea lovi şi alte infrastructuri energetice care deservesc o Europă însetată de gaz şi petrol, mai scrie AFP.

articolul original.

Protest masiv în Georgia. Zeci de mii de persoane se împotrivesc afluxului de ruşi care fug de mobilizare

Protest masiv în Georgia. Zeci de mii de persoane se împotrivesc afluxului de ruşi care fug de mobilizare

Mai multe zeci de mii de persoane s-au adunat în Georgia în apropierea unui punct de trecere a frontierei cu Rusia pentru a protesta împotriva afluxului de ruşi care fug în ţara din Caucaz pentru a scăpa de mobilizare, informează AFP, citată de Agerpres.

"Putin este un terorist", "Rusia ucide", se putea citi pe pancartele agitate de manifestanţi, care aveau asupra lor drapele ucrainene şi georgiene, în apropierea postului frontalier de la Kazbeghi.

Acest punct de trecere a înregistrat o puternică creştere a numărului de sosiri după ce preşedintele rus Vladimir Putin a decretat săptămâna trecută o mobilizare "parţială" pentru a susţine invazia din Ucraina care a pierdut mult din elan.

Potrivit autorităţilor georgiene, intrările din Rusia s-au dublat practic în aceste ultime zile, ajungând la circa 10.000 de traversări cotidiene.

Această imigraţie masivă, din care un prim val s-a produs după declanşarea invaziei la sfârşitul lui februarie, provoacă tensiuni în societatea georgiană, unde amintirea războiului cu Rusia din 2008 rămâne vie.

Photo: Georgian activists protest against Russians crossing the Kazbegi / Verkhnii Lars border point between the two countries.

📷 V.Shlamov/AFP pic.twitter.com/PHpcTVSlVM— Alex Raufoglu (@ralakbar) September 28, 2022

Protestul, în timpul căruia a fost intonat imnul naţional ucrainean, a fost orchestrat de un partid politic de opoziţie pro-occidental, DROA.

"Această migraţie necontrolată şi fără precedent a ruşilor pune probleme de securitate pentru Georgia", a declarat pentru France Presse Tamar Gvinianidzé, una dintre organizatoare.

"Frontiera trebuie să fie închisă imediat pentru că guvernul s-a dovedit incapabil să gestioneze această criză migratorie", a adăugat ea, anunţând organizarea unei alte manifestaţii în următoarele zile.

Numărul de nou-veniţi pe cale rutieră în Georgia pare totuşi să fi scăzut miercuri, notează AFP.

După anunţarea mobilizării săptămâna trecută, zeci de mii de ruşi au fugit în ţările vecine. Pe lângă Georgia, Kazahstanul, Mongolia, Armenia şi Finlanda s-au confruntat de asemenea cu fluxuri importante.

articolul original.

Comisia Europeană definește "victimele inteligenţei artificiale" și ce compensații ar putea primi acestea

Comisia Europeană definește "victimele inteligenţei artificiale" și ce compensații ar putea primi acestea

Comisia Europeană a stabilit noi reguli pentru a uşura accesul victimelor la compensaţii pentru daune legate de inteligenţa artificială (IA), relatează DPA, citată de Agerpres.

Conform noilor norme, consumatorii din Uniunea Europeană vor avea "acelaşi nivel de protecţie ca în cazul tehnologiilor tradiţionale", a precizat vicepreşedinta CE Vera Jourová într-un comunicat.

Regulamentul "adaptează cadrul legal al UE la realităţile transformării digitale" prin care trece economia blocului comunitar, a adăugat comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders.

Victimele care suferă daune, cum ar fi răni, într-un caz care implică inteligenţa artificială vor putea identifica mai uşor părţile vinovate printr-un proces simplificat prevăzut de noile reguli.

De asemenea, o victimă va putea mai uşor să primească daune dacă este discriminată într-un proces de recrutare care implică tehnologie IA, a precizat Comisia Europeană.

CE spune că noile reguli reprezintă o "armonizare specifică a normelor naţionale privind răspunderea pentru inteligenţa artificială" şi urmăresc să acopere toate sistemele IA.

În plus, noile norme prevăd ca explicarea sistemelor informatice ale IA, deseori complicate, să fie mai directă pentru victime atunci când există un proces în justiţie.

Executivul european susţine că introducerea unui regim clar de compensaţie pentru produsele IA sporeşte încrederea publică în IA şi încurajează înţelegerea tehnologiei.

Comisia a propus noile reguli împreună cu o actualizare mai amplă a prevederilor privind răspunderea pentru produse, pentru a reflecta lanţurile globale de furnizare şi noile tehnologii digitale.

Actualele reguli din domeniu sunt vechi de aproape 40 de ani, conform Bruxellesului.

articolul original.

Rusia deschide anchetă pentru act de terorism internaţional, după presupusa sabotare a gazoductelor Nord Stream

28 September 2022 at 19:28
By: -

Serviciile de securitate ruse (FSB) au deschis o anchetă pentru „act de terorism internaţional” după presupusa sabotare a gazoductelor Nord Stream în Marea Baltică, a anunţat miercuri Parchetul general rus.

citizencitizen

"Pe baza elementelor transmise de Parchetul general rus (…) organul de anchetă al FSB a deschis un dosar penal. O anchetă preliminară a început", a declarat Parchetul într-un comunicat postat pe contul său de Telegram, relatează AFP.

Este "stupid şi absurd" să suspectezi că Rusia s-ar afla în spatele scurgerilor masive detectate după exploziile ce au avariat gazoductele Nord Stream, a declarat, de asemenea, miercuri Kremlinul, în timp ce europenii denunţă un act de "sabotaj".

citizencitizen

"Era destul de previzibil" că unii vor declara că Rusia se află în spatele acestor scurgeri, a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. "Previzibil, stupid şi absurd", a adăugat el.

Potrivit lui Peskov, aceste scurgeri ce afectează Nord Stream 1 şi 2 sunt "problematice" pentru Moscova, "pentru că ambele conducte sunt pline cu gaz (rusesc), iar gazul rusesc costă foarte mult". "Acum, acest gaz este pe cale să se scurgă", şi-a exprimat el regretul.

citizencitizen

Trei scurgeri de gaz din conductele Nord Stream 1 şi 2 ce leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică au fost semnalate în zonele economice exclusive ale Danemarcei şi Suediei, în apropierea insulei daneze Bornholm.

articolul original.

Noi sancțiuni împotriva Rusiei. Prețul petrolului ar putea fi plafonat pentru țările terțe

28 September 2022 at 16:08

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus miercuri un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, astfel încât „Kremlinul să plătească” pentru escaladarea conflictului în Ucraina prin ‘simulacrele’ de referendumuri din teritoriile ocupate, relatează Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

„Nu acceptăm simulacrele de referendumuri şi niciun fel de anexare în Ucraina şi suntem hotărâţi să facem Kremlinul să plătească pentru această escaladare suplimentară”, a declarat președinta presei la Bruxelles.

„Izolăm şi lovim şi mai tare economia Rusiei”, a spus şefa CE.

Acest al optulea pachet de sancţiuni include noi interdicţii la importurile de produse ruseşti, ceea ce ar urma să ducă la o pierdere de venituri de şapte miliarde de euro suplimentare pentru Rusia, şi noi interdicţii de export pentru tehnologii cheie folosite în armată, cum ar fi componente aviatice şi electronice şi anumite substanţe chimice, a anunţat Von der Leyen.

În plus, pachetul de sancţiuni va stabili baza legală pentru o plafonare a preţului la petrolul rusesc şi le va interzice cetăţenilor din UE să facă parte din consiliile de administraţie ale companiilor ruseşti de stat, a spus ea.

Noile măsuri mai trebuie aprobate în unanimitate de cele 27 de state membre ale UE pentru a fi adoptate.

articolul original.

Ucraina se pregătește pentru un atac cu arme nucleare. Kievul a pregătit instrucţiuni detaliate pentru ucraineni

28 September 2022 at 14:32

Consiliul pentru Securitatea Naţională şi Apărare din Ucraina a elaborat instrucţiuni detaliate pentru ucraineni în cazul utilizării de către Federaţia Rusă a armelor nucleare tactice.

Acest lucru ar ridica la un nou nivel de escaladare actualul război declanşat de Kremlin împotriva Ucrainei, a declarat marţi seara secretarul SNBO, Oleksii Danilov, citat de agenţia de presă Unian, potrivit Agerpres.

Ucraina va continua să-și apere teritoriul

Planul de măsuri elaborat de Consiliul pentru Securitatea Naţională în eventualitatea unei lovituri nucleare tactice ar urma să fie dat publicităţii în cel mai scurt timp, a spus el. Totodată, Danilov a subliniat că posibila utilizare a armei nucleare tactice de către Federaţia Rusă nu va opri Ucraina să-şi apere teritoriul.

În ultimele zile, Rusia a regizat pseudo-referendumuri în patru regiuni ale Ucrainei în vederea anexării lor – în autoproclamatele republici populare Doneţk şi Lugansk (în est) şi regiunile Herson şi Zaporojie (în sud) – pe care nici nu le controlează în totalitate. În acest context, Ministerul rus de Externe a avertizat Kievul că după „alipirea” lor Federaţia Rusă, doctrina nucleară rusă se extinde şi asupra acestor teritorii, aminteşte Unian.

Aceasta înseamnă că orice atac al forţelor ucrainene împotriva trupelor de ocupaţie ruse în regiunile respective va fi calificat de Moscova drept un atac împotriva integrităţii Federaţiei Ruse şi considerat drept pretext pentru utilizarea oricărui tip de arme, inclusiv cele strategice din arsenalul armatei ruse, explică experţi citaţi de agenţia de presă menţionată.

SUA au avertizat duminică Moscova în privinţa unor „consecinţe catastrofale” în cazul utilizării armei nucleare în Ucraina.

articolul original.

MAE, poziție fermă privind "referendumurile" din Ucraina. Număr de telefon pus la dispoziția românilor care se află încă în Rusia

MAE, poziție fără echivoc privind "referendumurile" din Ucraina. Număr de telefon pus la dispoziția românilor care se află încă în Rusia

România reiterează condamnarea, în termenii cei mai fermi, a așa-ziselor „referendumuri” desfășurate în perioada 23-27 septembrie 2022 în regiunile ocupate ilegal de trupele ruse în Ucraina, cu implicarea și sprijinul nemijlocite ale forțelor de ocupație ruse, ale căror rezultate finale au fost anunțate astăzi, transmite MAE într-un comunicat.

România nu recunoaște rezultatele acestor așa-zise „referendumuri”, care sunt ilegale și ilegitime, se mai arată în informarea trimisă. Ele reprezintă o încălcare gravă a dreptului internațional și, prin urmare, nu produc niciun fel de efect juridic.

Prin organizarea acestor așa-zise „referendumuri”, Federația Rusă demonstrează încă o dată că acționează cu încălcarea principiilor fundamentale ale dreptului internațional și contrar responsabilităților pe care un membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU le are, în calitate de garant al păcii și securității în lume. Acest comportament nu poate fi tolerat de comunitatea internațională.

Totodată, mai arată MAE, România reafirmă sprijinul ferm pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei și face apel la toate statele să respingă încercările Federației Ruse de a anexa ilegal teritorii ale altui stat sau orice tip de acțiuni similare.

De asemenea, MAE reiterează recomandarea adresată și anterior cetățenilor români care se află pe teritoriul Federației Ruse să își înregistreze neîntârziat prezența prin intermediul platformei www.econsulat.ro, la adresa https://www.econsulat.ro/CetateniRomaniInregistrati/Inregistreaza, disponibilă atât de pe PC sau laptop, cât și de pe telefonul mobil.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Moscova: +7 499 143 0427; +7 499 143 0350, al Consulatului General al României la Sankt Petersburg: +7812 3126141 și al Consulatului General al României la Rostov pe Don: +7 (863) 283 10 15, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență, mai arată MAE.

Cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Moscova: +7 916 017 9882, precum și telefoanele de urgență ale oficiilor consulare la Sankt Petersburg: +7 965 777 43 38 și Rostov pe Don: +7 (909) 437 72 22, se mai transmite în comunicat.

articolul original.

Rușii, disperați să plece din țară. Nici prin Georgia nu se mai poate ieși. Duma de Stat: Avem liste cu toți cei care pleacă acum

După anunțul mobilizării parțiale a rezerviștilor care au fost chemați să lupte în războiul declanșat de Rusia în Ucraina, rușii și-au părăsit în număr mare țara care vrea să îi trimită la arme. Însă cetățenii din Rusia care nu au apucat să plece până acum nu o mai pot face și asta pentru că autoritățile au făcut deja liste cu persoanele care stau la coadă să iasă din țară.

Autoritățile ruse le-au transmis oamenilor că există deja liste cu toți cei care încearcă să plece din țară, iar mașinile cu care încearcă să fugă vor fi confiscate.

„Alcătuim liste cu toți cei care pleacă acum. Credeți că pleacă și nimeni nu vede cine a plecat, de ce au plecat?", a declarat Viaceslav Volodin, președintele Dumei de Stat, potrivit HotNews.

Frontex, agenția de frontieră a Uniunii Europene a transmis că în ultimele șapte zile, 66.000 de ruși au intrat pe teritoriul UE, din teama de a nu fi trimiși la război de Rusia. Acest val de intrări este cu 30% mai mare comparativ cu săptămâna anterioară, mai consemnează sursa citată. Pe lângă aceștia, un număr mult mai mare de ruși a părăsit țara, plecând în țările non-UE, după ce Vladimir Putin a anunțat mobilizarea.

Putin’s announcement of a military mobilization of Russian reservists for his war in Ukraine has set off a frenzied dash for the country’s borders.

The Post interviewed some of the men who have fled Russia since the call-up. https://t.co/FiUavsfHke— The Washington Post (@washingtonpost) September 28, 2022

Spoke to a Russian reservist who fled to Kazakhstan this weekend. He spoke of enormous lines, and said the Russian train he took to the border was packed with young Russian men."I can tell you honestly those leaving are decent men, smart, educated, leaving wives and kids behind." pic.twitter.com/h26905fL6w— Matthew Luxmoore (@mjluxmoore) September 26, 2022

My friend who is stuck at the GE-RU border in the neutral zone trying to leave Georgia for Russia, said she was expecting Russian hipsters to be the ones entering Georgia, but it’s mostly Georgians and North Caucasians. She also said many people are leaving Georgia. pic.twitter.com/Fu5BVMEHKn

— Sopo Japaridze (@sopjap)
September 26, 2022

Fuga rușilor de mobilizare, văzută din satelit la granița cu Georgia

#SatelliteImagery from September 25, 2022 shows a large traffic jam of vehicles leaving #Russia and attempting to cross the border into #Georgia, at the Lars checkpoint, following Russian President Putin’s mobilization order for the war in #Ukraine. pic.twitter.com/iHUsC8hYs2— Maxar Technologies (@Maxar) September 26, 2022

Rusia a instalat un centru de mobilizare la frontiera cu Georgia

Rusia a instalat un centru mobil de înrolare la punctul de frontieră între Osetia de Nord şi Georgia, luat cu asalt în ultimele zile de cetăţeni ruşi după mobilizarea parţială decretată de preşedintele Vladimir Putin, relatează agenţia TASS, citată de EFE.

Punctul de trecere între Osetia de Nord şi Georgia (Verhni Lars) este singurul pe unde ruşii puteau să ajungă în ţara vecină.

"Liste cu cetăţenii care cad sub incidenţa mobilizării parţiale au fost transmise poliţiei de frontieră", a declarat o sursă din cadrul comisariatului militar din Osetia de Nord - republică din Caucazul de Nord - pentru presa oficială rusă.

Ordine de convocare sunt înmânate cetăţenilor care vor să treacă graniţa cu Georgia, dar care sunt obligaţi în acelaşi timp să se prezinte la comisariatele militare.

Cu toate acestea, reprezentantul comisariatului, citat de TASS, susţine că poliţia de frontieră nu ar avea dreptul să interzică ieşirea din ţară a persoanelor cărora li s-a înmânat ordinul de mobilizare.

Şeful guvernului local din Osetia de Nord anunţase cu o zi în urmă că ordine de mobilizare vor fi înmânate la graniţa cu Georgia nu doar bărbaţilor provenind din această mică republică din Caucazul rus, ci şi celor din alte regiuni ale Federaţiei Ruse.

Agenţia de presă EFE a încercat să afle cum stau lucrurile în realitate pe partea georgiană a frontierei cu Rusia, unde încearcă să ajungă mii de ruşi care vor să evite mobilizarea decretată de preşedintele Vladimir Putin la 21 septembrie. Aceştia fug în Georgia traversând Stepantsminda - o mică localitate situată la poalele muntelui Kazbek - pe jos, pe biciclete sau scutere.

Potrivit Ministerului de Interne din Osetia de Nord, în prezent, 4.960 de vehicule aşteaptă la graniţă ca să treacă în ţara vecină.

Potrivit ministrului georgian de interne, Vajtang Gomelauri, în jur de 10.000 de ruşi intră zilnic în Georgia, ceea ce reprezintă o creştere cu 40%- 45% faţă de perioada de dinainte de 21 septembrie.

Circa 60% dintre ruşii care au ajuns în Georgia au părăsit deja ţara către alte destinaţii, a adăugat el.

articolul original.

Rușii plătesc zeci de mii de euro pentru un loc într-un avion privat pentru a fugi de mobilizarea ordonată de Vladimir Putin

28 September 2022 at 12:45
image

Rușii fac orice pentru a scăpa de mobilizarea anunțată de liderul rus, Vladimir Putin. Cetățenii plătesc până la 28.000 de euro pentru un loc într-un avion privat, iar unii încearcă să închirieze avioane private cu opt locuri, cu preţuri cuprinse între 89.000 şi 156.000, scrie news.ro

”Situaţia este absolut nebună în acest moment. Primim 50 de cereri pe zi acum, aproximativ 5.000”, declară cotidianului britanic Evgheni Bikov, directorul unei societăţi de avioane private ruse, Your Charter.

El spune că întrrprinderea sa a început să închirieze avioane comerciale mai mari pentru a răspunde cererii şi că tot ”nu are locuri suficiente pentru toată lumea”.

Antreprenorul precizează că cel mai ieftin loc într-un avion comercial închiriat cu destinaţia Erevan vostă aproximativ 200.000 de ruble (3.300 de euro).

”CEREREA A CRESCUT DE 50 DE ORI”

Potrivit conducătorului altei întrepirnderi care propune zboruri cu avionul privat, FlightWay, cererile de zboruri numai dus în Armenia, Turcia, Kazahstan şi Dubai au crescut.

”Cererea a crescut de 50 de ori”, declară cotidianului britanic Eduard Simonov.

Însă oferta este redusă, deoarcee numeroase companii de avioane private europene au părăsit piaţa rusă, în urma sancţunilor impuse Moscovei din cauza Războiului rus din Ucraina.

În Rusia au loc manifestaţii, la care au fost arestate mii de persoane, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a decretat mobilizarea rezerviştilor, în urmă cu o săptămână, la război în Ucraina.

Imagini cu numeroşi ruşi care fug cu maşina sau avionul au alimentat temeri cu privire la faptul că autorităţile ruse ar putea interzice ieşirea din ţară a bărbaţilor aflaţi la vârsta la care pot lupta.

Kremlinul a anunţat însă, luni, că autorităţile ”nu au luat decizia”, în acest stadiu, să închidă frontiera acestei categorii de ruşi.

Numărul cetăţenilor ruşi care au intrat săptămâna trecută pe teritoriul Uniunii Europene (UE) a fost cu 30% mai mare decât în săptămâna precedentă, a anunţagt marţi Agenţia europeană de frotnieră FRONTEX, cu sediul la Varşovia.

”Aproximativ 66.000 de cetăţeni ruşi au intrat în UE în săptămâna 19-25 septembrie, o creştere cu 30% faţă de săptămâna precedentă”, a anunţat într-un comunicat Friontex, scrie news.ro

articolul original.

Șeful diplomației europene, despre referendumurile de anexare organizate de Rusia în regiunile ucrainene: Sunt ilegale cu rezultate manipulate

28 September 2022 at 12:15
image

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a transmis miercuri că scrutinele de anexare organizate de Rusia în regiunile ucrainene sunt ilegale și manipulate, scrie news.ro

”Este vorba despre o nouă încălcare a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei, în contextul încălcărilor sistematice ale drepturilor omului”, denunţă el într-un mesaj postat pe Twitter.

”Salutăm curajul ucrainenilor, care continuă să se opună şi să reziste invaziei ruse”, adaugă Josep Borrell.

Uniunea Europeană (UE) avertizează miercuri împotriva unui atac vizând infrastructuri energetice, într-o declaraţie publicată de către şeful diplomaţiei europene Josep Borrell.

”Orice perturbare deliberată a unor infrastructuri energetice europene este întru totul inacceptabilă şi va face obiectul unui răspuns viguros şi unit”, avertizează Josep Borrell, care se exprimă în numele celor 27 de state membre UE.

”Toate informaţiie disponibile indică faptul că scurgeri (constate la gazoductele Nord Stream 1 şi 2, în Marea Baltică) sunt rezultatul unui act deliberat”, subliniază el.

Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a evocat marţi seara ”un act de sabotaj”, în urma unei convorbiri cu premierul danez Mette Frederiksen.

”Aceste incidente nu sunt o coincidebnţă şi ne afectează pe toţi”, consideră Josep Borrell.

”Vom susţine orice anchetă vizând să facă lumină asupra a ceea ce s-a întâmplat şi de ce şi vom lua măsuri suplimentare cu scopul de a ne spori rezistenţa în domeniul securităţii energetice”, anunţă el.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg s-a declarat, la rândul său, îngrijorat de scurgerile de gaze naturale din cele două gazoducte.

El s-a întâlnit miercuri cu ministrul danez al Apărării Morten Bødskov, pentru a fi informat cu privire la situaţie, anunţă NATO.

Pagubele cauzate celor două gazoducte Nord Stream au fost constate în ziua inaugurării unui gazoduct care leagă Norvegia şi Polonia – Baltic Pipe -, cu o capacitate de zece miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, construit cu scopul de a reduce dependenţa UE de gazele naturale ruseşti, scrie news.ro

articolul original.

Opozantă din Belarus: ‘O armă nucleară poate fi lansată de pe teritoriul Belarus. Ar fi o catastrofă’

28 September 2022 at 12:10
image

O opozantă a regimului Lukașenko, care trăiește în exil, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la o posibilă lansare a unei arme nucleare de pe teritoriul Belarusului.

Este vorba despre Svetlana Tihanovskaia. Miercuri, aceasta l-a avertizat pe preşedintele Aleksandr Lukaşenko că angajarea armatei sale în susţinerea Rusiei în Ucraina ar fi echivalentă cu o „sinucidere politică” şi a spus că se teme de o utilizare a armei nucleare de pe teritoriul ţării sale, relatează AFP, conform Agerpres.

Într-un interviu pentru AFP, Svetlana Tihanovskaia a calificat „referendumurile” de anexare organizate de Moscova în patru regiuni ucrainene ocupate drept „simulacre” menite să prezinte ruşilor o victorie, deşi de fapt „blitzkrieg-ul Kremlinului a eşuat”.

Toată lumea a văzut că armata Kremlinului nu era atât de puternică pe cât se spunea, regele este gol, nicio ţară normală nu ar recunoaşte aceste voturi”, a estimat fosta candidata la preşedinţia Belarus pe marginea congresului Partidului Laburist britanic de la Liverpool, în nord-vestul Angliei.

În contextul în care Vladimir Putin a decretat o mobilizare militară, Svetlana Tihanovskaia a estimat că, chiar dacă Lukaşenko decide să trimită trupe, „belaruşii ar dezerta (…)” pentru că ei simt „o apropiere” cu Ucraina.

„Însă dacă decide participarea armatei noastre, asta ar fi echivalent cu o sinucidere politică pentru el”, a declarat ea.

„Chiar cei care susţin regimul şi aliaţii lui Lukaşenko se opun războiului în Ucraina”, a dat ea asigurări.

Kremlinul este principalul aliat al regimului Lukaşenko, la putere din 1994 şi care şi-a pus la dispoziţie teritoriul armatei ruse pentru a permite ofensiva militară împotriva Ucrainei.

Svetlana Tihanovkaia se declară acum îngrijorată că „o armă nucleară poate fi lansată de pe teritoriul Belarus”, opţiune permisă de un „pretins referendum” de anul trecut. „Ar fi o catastrofă”, a afirmat ea.

Opozanta trăieşte în exil în Lituania după alegerile prezidenţiale din Belarus din august 2020. Ea a revendicat victoria la finalul acestui scrutin în care l-a înfruntat pe Aleksandr Lukaşenko, care a câştigat alegerile potrivit rezultatelor oficiale, declanşând un val de proteste la scară naţională.

articolul original.

Fost ofițer CIA: Putin e „complet încolțit”. Șansele ca acesta să folosească arme nucleare cresc „pe zi ce trece”

Fost ofițer CIA: Putin e „complet încolțit”. Șansele ca acesta să folosească arme nucleare cresc „pe zi ce trece”

Pe măsură ce eșecurile militare din Ucraina îl pun tot mai mult „la colț” pe președintele rus, Vladimir Putin, șansele ca acesta să folosească arme nucleare în Ucraina cresc „pe zi ce trece”, susține un fost ofițer CIA.

„Cred că șansele de detensionare a lui sunt aproape de zero”, a declarat marți pentru CNN Robert Baer, un fost ofițer CIA, adăugând că Putin „pur și simplu nu poate ceda atât de mult teren și poate fi văzut că pierde. Cu toate acestea, el continuă ca lider al Rusiei”, scrie Business Insider.

„Șansele ca el să folosească arme nucleare – cel puțin arme nucleare tactice – cresc pe zi ce trece”, a adăugat Baer, referindu-se la armele nucleare mai mici, ce pot fi utilizate pe câmpul de luptă.

Forțele ucrainene au rcâștigat recent teritorii aflate anterior sub ocupația rusă, într-o contraofensivă de-a lungul fronturilor de est și de sud ale Ucrainei. Însă această mișcare pare să fi declanșat o schimbare în abordarea lui Putin față de conflictul declanșat de țara sa, în Ucraina.

Săptămâna trecută, Vladimir Putin a anunțat o mobilizare parțială a rezerviștilor care sunt chemați să lupte în războiul declanșat de Rusia în Ucraina, în contextul unor înfrângeri suferite de armata rusă pe frontul ucrainean. Liderul de la Kremlin a recunoscut, însă, că această abordare nu a avut chiar tocmai succesul așteptat, având în vedere protestele din Rusia în care oamenii au manifestat împotriva prezentării la război.

Dar Baer a declarat pentru CNN că eșecurile pe câmpul de luptă din Ucraina și presiunea internă din Rusia nu vor avea niciun impact asupra președintelui rus, despre care Baer a susținut că este puțin probabil să retragă trupele și să negocieze încheierea războiului.

„Este un om puternic. Așa s-a portretizat că în ultimii 20 de ani și nu cedează în disidență. Este încolțit. Este complet încolțit și, ca un rechin, trebuie să meargă înainte. El continuă să bombardeze orașele ucrainene. El continuă să prindă oameni. El continuă să se țină de pământ și nu-l văd cedând nimic din toate acestea”, a spus Baer.

În timpul anunțului de mobilizare al lui Putin, acesta a amenințat că va folosi arme nucleare în Ucraina, susținând că a fost acuzat fără temei de țările occidentale care i-au transmis că a recurs la „șantaj nuclear”. Liderul de la Kremlin a spus, însă, că remarcile sale nu sunt o cacealma. Rusia are cel mai mare arsenal nuclear din lume, echipat atât cu arme nucleare tactice, cât și cu arme nucleare strategice, care ar fi folosite împotriva orașelor.

„Rușii cu care țin legătura în Rusia sunt convinși că va deveni un război nuclear”, a declarat Baer pentru CNN.

articolul original.
❌