ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 30 September 2022Ultimele Stiri

Horoscop 30 septembrie 2022. Lucrurile nu merg întotdeauna așa cum ne dorim

29 September 2022 at 20:59
image

Fă o pauză și gândește-te la lucrurile bune din viața ta. Lucrurile nu merg întotdeauna așa cum ne-am dorit, însă trebuie să găsim o soluție. Toate se vor rezolva, așa că nu trebuie să ne pierdem speranța.

BERBEC ȘI ASCENDENT BERBEC

Fă un pas în direcția pe care vrei să o urmezi. Nu mai da vina pe destin și pe lucrurile din jur pentru incapacitatea ta de a merge mai departe. Fă mișcări îndrăznețe. Cu cât riscurile pe care le asumi acum sunt mai mari, cu atât recompensele vor fi mai mari.

TAUR ȘI ASCENDENT TAUR

Poți primi o nouă ofertă de lucru, una care ar putea schimba jocul banilor în bine. Gândește-te ce vrei să faci și unde vrei să ajungi și fă mișcarea potrivită. Dacă vrei să îți  extinzi afacerea existentă sau dorești să începi una nouă acum, ai parte de vești bune. Sprijinul și investiția de care ai nevoie în acest moment este probabil să vină ded la cineva neașteptat.

 GEMENI ȘI ASCENDENT GEMENI

Îți creezi propriile limitări și asta aduce doar probleme. Încearcă să gândești mai pozitiv și să schimbi puțin strategia, pentru a observa toate lucrurile care sunt binecuvântate și frumoase în lumea ta. Trebuie să lași frica deoparte și să pui mâna la treabă.

RAC ȘI ASCENDENT RAC

Acordă-ți un moment pentru a privi cu atenție la lucrurile pe care le-ai realizat până acum.  Petrecerea timpului de calitate atât cu familia ta, cât și cu cei apropiați va reprezenta o prioritate pentru tine în zilele următoare. Vrei să împărtășești ceea ce ai primit celor care îți aduc bucurie.

LEU ȘI ASCENDENT LEU

Nu credeai că vei ajunge aici, dar ai făcut-o. Sunt atât de multe lucruri pentru care poți să fii recunoscător. Leii care se află într-o relație la distanță sunt îndrumați să depună puțin mai mult efort. Găsește modalități noi și creative de a vă conecta unul cu celălalt.

FECIOARĂ ȘI ASCENDENT FECIOARĂ

Este o zi plină de acțiune. Proiectele care au fost blocate revin în atenția ta. Amintiește-ți că nu prea ai timp pentru pauze, așa că trebuie să rămâi conectat pentru a putea lua decizii rapide. Ca atare, poate apărea și oportunitatea de a călători sau de a porni într-o aventură. Planifică din timp, dar nu prea mult. Lăsă loc și spontaneității.

BALANȚĂ ȘI ASCENDENT  BALANȚĂ

Nu ai avut parte de o perioadă prea ușoară, însă ai trecut cu brio. Pe plan profesional, acesta este o perioadă de schimbări pozitive. Munca depusă poate fi răsplătită în acest moment.

SCORPION ȘI ASCENDENT SCORPION

Nu mai da vina pe alții atunci când lucrurile nu merg bine și încearcă să cauți o cale de rezolvare. Pe tărâmul iubirii, ai putea avea de-a face cu cineva care încă nu știe ce vrea. Meriți mult mai mult decât îți permiți să crezi, așa că trebuie să pui capăt dramei.

SĂGETĂTOR ȘI ASCENDENT  SĂGETĂTOR

Nu știi ce vrei în acest moment, așa că trebuie să te gândești bine și să îi spui partenerului intențiile tale. Amintește-ți că nu dorești ca acțiunile tale să devină motivul durerii altcuiva. La locul de muncă trebuie să te concentrezi mai mult. Încercarea de a face totul deodată nu te va duce nicăieri.

CAPRICORN ȘI ASCENDENT CAPRICORN

Poți face atât de multe. Există atâtea lucruri pe care le poți realiza într-o singură zi. Cu toate acestea, relația romantică ar putea fi o cauză de suferință în acest moment. Oglindirea este reală și te face să te confrunți cu părți ale sufletului tău pe care ai prefera să le refuzi. Așadar, nu te sfii să mergi pe calea transformării.

VARSATOR ȘI ASCENDENT VĂRSĂTOR

Există momente în viața noastră când totul arată perfect pe hârtie, dar sentimentul din capul nostru ne împiedică să mergem înainte. Eliberează-te de așteptările celor din jur și urmează-ți propriul instinct.

PESTI ȘI ASCENDENT PEȘTI

Este în regulă să te simți neputincios din când în când. Partea bună este că nu trebuie să ai un control asupra tuturor. Trebuie să te gândești că ai parte de tot sprijinul de care este nevoie în acest moment și că poți trece mult mai ușor peste anumite lucruri.

articolul original.

Horoscopul de weekend

29 September 2022 at 22:16
image

BERBEC
Vă aflaţi în compania unei persoane de a cărei moralitate vă cam îndoiţi. Nu doriţi ca reputaţia dumneavoastră să aibă de suferit din cauza eventualei asocieri cu astfel de oameni, de aceea staţi deoparte, tăcut, suspicios, aşteptând să scăpaţi cât mai repede de această tovărăşie care nu vă onorează.

TAUR
Apucaţi-vă de treabă, nu aşteptaţi de la alţii să facă ceea ce puteţi face şi singur. Deţineţi toate resursele potrivite pentru un succes deplin: aveţi şi răbdare, şi ambiţie, şi energie, şi motivaţie, deci ajunge doar să puneţi mâna pe unelte şi să începeţi să clădiţi.

GEMENI
Gândul zboară spre locuri însorite, calde, luminoase, şi, dacă aveţi ocazia să evadaţi din spaţiul în care vă aflaţi aţi fi cel mai fericit. Dacă nu puteţi călători de adevărat, vă veţi mulţumi şi cu vizite imaginare, citind sau răsfoind fotografii cu locuri exotice. Poate sunteţi printre norocoşii care deja îşi planifică viitorul concediu. Pe de altă parte, un proiect început mai demult dă semne că se apropie de final.

RAC
Deşi sunteţi tentat să spuneţi că nimic nu merge, că sunteţi ţinut pe loc de cine ştie ce piedici imposibil de trecut, după ce veţi depăşi acest moment vă veţi da seama că acel hop era chiar benefic. Nu vă supăraţi că unele lucruri nu evoluează în ritmul sau direcţia pe care o vreţi.

LEU
Vă simţiţi bine şi vă permiteţi să vă şi distraţi din când în când. Zâmbiţi, amuzaţi-vă, glumiţi, pentru că e atitudinea perfectă în situaţia de faţă. Inima vă îndeamnă să priviţi lucrurile dintr-un unghi ceva mai distractiv, pentru că aşa veţi trece mult mai uşor peste hopuri.

FECIOARĂ
Situaţia financiară e în creştere, aveţi încredere în sensul promiţător în care evoluaţi, dar încercaţi să vă domoliţi nerăbdarea. Nu puteţi atinge bunăstarea peste noapte, nici afacerile nu ajung la profit cât aţi bate din palme, deci încercaţi să evoluaţi lent, după tehnica paşilor mărunţi. Un succes îl naşte pe altul, și sunteţi încă pe parcurs către rezultatele pe care le visaţi.

BALANŢĂ
Vă sare ţandăra pentru că vi se răspunde agresiv, nepoliticos și nu găsiţi nicăieri un dram de amabilitate şi înţelegere. Dacă aveţi de a face cu instituţiile statului, birocraţia vă va duce la exasperare, pentru că nu găsiţi nicăieri persoane care să vă asculte şi să vă înţeleagă doleanţele.

SCORPION
Cu ajutorul potrivit, totul vă merge de minune, deci aici trebuie să faceţi cele mai mari eforturi de a găsi tovarăşii cei mai buni pentru situaţia în care vă aflaţi, să le câştigaţi simpatia şi dorinţa de a vă sări în ajutor. Apelaţi la tot arsenalul de cucerire, pentru că aveţi nevoie de prieteni care să participe la problema în care sunteţi implicat.

SĂGETĂTOR
Dacă nu vă ţineţi sub control nervii, riscaţi să porniţi într-o direcţie care nu va avea efectele dorite. Riscurile de a rupe o relaţie care durează de mulţi ani, de a pleca de la un loc de muncă într-un moment de iritare maximă, de a renunţa la un proiect doar pentru că aţi ajuns într-un impas, sunt mai mari, de aceea ar fi bine să vă calmaţi înaintea oricărei decizii.

CAPRICORN
Nedreptatea devine insuportabilă pentru dumneavoastră şi vă ridicaţi cu vehemenţă împotriva celor care nu ştiu să respecte adevărul sau legea. Că e vorba de legi scrise încălcate de unii cu bună ştiinţă sau de nişte legi ale bunului-simţ de care unii nu ţin cont, vă irită atitudinea obraznică a unora şi încercaţi să luaţi unele măsuri severe.

VĂRSĂTOR
Nu puteţi coopera eficient cu nişte persoane mai tinere, cu o atitudine mai modernă, dar cu care nu puteţi fi de acord. Daţi dovadă de un dram de rigiditate, pentru că nu vă puteţi adapta deloc la ideile lor un pic cam prea avansate pentru modul caracteristic de a privi lucrurile.

PEȘTI
Dacă discutaţi şi cu alţii despre planurile cele mai frumoase, aţi putea primi o mulţime de sfaturi folositoare care v-ar putea trimite mai repede spre scopul final. Nu păstraţi proiectele la care visaţi, oricât de ciudat ar suna pentru alţii, pentru că aţi putea descoperi şi alte persoane cu vise similare şi puteţi urma sfaturile venite de la acestea.

articolul original.
Ieri — 29 September 2022Ultimele Stiri

Horoscop 30 septembrie 2022, cu Neti Sandu. Vă bate gândul să vă aşezaţi la casa voastră

29 September 2022 at 20:17
image

Vibraţia zilei este 3 şi ne putem deplasa cu uşurinţă dacă vrem un respiro.

Horoscop 30 septembrie 2022 – BALANŢA

Are de unde să vă meargă mai bine şi o să fiţi şi voi mai atenţi cu ce vi se întâmplă, să vă îngrijiți de look şi de sănătate, în mod special.

E posibil să apară cineva care să fie pe sufletul vostru şi să vă completaţi frumos într-o relaţie promiţătoare.

Un reviriment pe mai multe planuri, o să daţi curs unor oportunităţi care vă vor aduce succes.

Horoscop 30 septembrie 2022 – SCORPION

Întrevedere cu cineva care vrea să aveţi timp pentru nişte preocupări comune care v-ar resuscita pentru că vă stimulează creativitatea, resursele interioare.

O să vă cam surprindă atitudinea prietenilor care nu mai răspund cu aceeaşi promptitudine ca înainte şi trebuie văzut de ce.

Lume nouă care vă scoate pe la mondenităţi şi o să cultivaţi noile relaţii, o să fiţi actori e scena socială.

Horoscop 30 septembrie 2022 – SĂGETĂTOR

Se poate să faceţi o achiziţie pe bani mulţi şi să vă luaţi o casă, o maşină, mobilier nou, ceva care să-i bucure pe ai voştri şi pe voi bineînţeles.

E posibil să primiţi un cadou, cu un prilej anume, şi să aveţi şi voi ceva de oferit, poate plecaţi într-o excursie împreună.

E cineva care vine cu o ofertă de afaceri şi o să vă încânte ideea, ca proiectul o să ia amploare.

Horoscop 30 septembrie 2022 – CAPRICORN

E muncă multă c-o fi altă conducere şi n-o să vă eschivaţi de la nicio treabă oricât de grea ar fi, e în natura voastră şi o să aveţi chef să vă duceţi, se pare.

O să vă invite şi pe voi cineva prin ţară, dacă nu cumva o să fie iniţiativa voastră şi o să aveţi chef să vă duceţi, se pare.

E un eveniment la care o să contribuiţi cu ceva şi o să fie un prilej să vă repuneţi în valoare.

Horoscop 30 septembrie 2022 – VĂRSĂTOR

Poate faceţi demersurile necesare să vă luaţi banii, fie de la serviciu, fie din colaborările din particular, să vă plătiţi şi voi, la timp, dările.

E cineva care vă scoate la plimbare prin oraş, poate luaţi masa împreună şi o să fie deconectant.

O să vă bucuraţi de vizită cuiva care va aduce noutăţi în viaţa voastră şi o să fie un câştig în carieră.

Horoscop 30 septembrie 2022 – PEŞTI

Cineva de care sunteţi ataşaţi sufleteşte vă caută şi o să-i puteţi citi în privire ce simte pentru voi şi se poate să ajungeţi la căsătorie, dacă nu sunteţi, deja într-o relaţie.

O să faceţi rost de un surplus financiar şi o să vă puteţi oferi o porţie de respiro într-o staţiune de agrement.

O să reparaţi o serie de relaţii, atât de serviciu, cât şi personale şi vă recalibraţi, c-aţi avut de suferit.

Horoscop 30 septembrie 2022 – BERBEC

Sunt chestiuni de discutat între patru ochi cu fiinţa iubită şi poate alegeţi un teren neutru să faceţi proba sincerităţii ca să meargă şi mai bine relaţia.

Se poate să întâlniţi pe cineva care să vi se potrivească şi o să vă faceţi program să ieşiţi pe la mondenităţi.

Vă bate gândul să vă aşezaţi la casa voastră şi o să apară persoana potrivită. Fiţi pe recepţie.

Horoscop 30 septembrie 2022 – TAUR

Un nou proiect la orizont şi o să faceţi rost de bani o să vă şi placă tot ce lucraţi, c-aveţi nevoie de o nouă provocare şi o să faceţi treaba ca lumea.

Vin bani, din sursele ştiute şi din altele neştiute, c-or să fie nişte oferte de ultimă oră şi se rotunjeşte bugetul.

Un proiect care vă poate purta şi prin alte ţări şi care o să vă aducă beneficii.

Horoscop 30 septembrie 2022 – GEMENI

O să tot primiţi invitaţii pe la mondenităţi şi n-o să ziceţi nu, că sunteţi amatori de noutăţi și vreți să vă reîmprospătaţi relaţiile de tot felul şi e weekend.

Poate daţi o fugă la rude, la prieteni, sunteţi amatori de mişcare, poate vă duceţi la un eveniment festiv mâine, poimâine.

Aveţi idei, strategii, energie să duceţi totul la bun sfârşit şi vor fi şi oameni care să vă ajute.

Horoscop 30 septembrie 2022 – RAC

O să revedeţi nişte oameni tineri care vin cu propuneri de colaborare, poate aveţi o pasiune comună şi o să vă întâlniţi ca să vă delectaţi cu activităţile preferate.

E poate să vină cineva în vizită şi să vă prindă bine să schimbaţi impresii c-aveţi planuri mari cu casa, cu jobul.

Poate plecaţi într-o minivacanţă să revedeţi nişte oameni pe care trebuia să-i întâlniţi acum vreo lună, două.

Horoscop 30 septembrie 2022 – LEU

Sunt nişte bani de recuperat şi trebuie să faceţi ceva că s-ar putea să nu vină singuri şi cu cât trece timpul, cu-atât s-ar putea să nu-i mai vedeţi. Insistaţi!

O să vă refaceţi o relaţie cu cineva care contează pentru voi o să fie un confort sufletesc.

Vin şi acei bani din urmă pe care i-aţi tot revendicat, dar vin şi alţii noi c-o să mai faceţi nişte colaborări.

Horoscop 30 septembrie 2022 – FECIOARĂ

O să îndreptați nişte situaţii, mai scrieţi un memoriu, intraţi într-o audienţă, daţi telefoane, emailuri şi recuperaţi ce s-a pierdut - e momentul recuperărilor.

O să reparaţi maşina, aparatura casnică, gadgeturile şi nu uitaţi să vedeţi dacă actele sunt valabile, în termen.

O să primiţi, în sfârşit, ok-ul pentru un business care o să vă ocupe tot timpul, dar o să vă şi răsplătească.

Sursa: StirilePROTV

Dată publicare: 29-09-2022 23:17

articolul original.

Horoscop 29 septembrie 2022. Ne încearcă multe emoții astăzi

28 September 2022 at 20:59
image

Ne încearcă multe emoții astăzi. Trebuie să fim mult mai atenți la modul în care gestionăm lucrurile și să nu ne lăsăm prinși într-un cerc vicios. Discuțiile cu cei din jur sunt întotdeauna benefice, așa că trebuie să evităm să ne închidem în noi înșine.

BERBEC ȘI ASCENDENT BERBEC

Este posibil ca munca ta constantă de-a lungul anilor să fie recunoscută și să te pună la rând pentru promovare. Perfecționează-ți cunoștințele generale, deoarece îți pot crește șansele la un interviu. Un stil de viață schimbat este probabil să îți îmbunătățească sănătatea generală.

TAUR ȘI ASCENDENT TAUR

Vei reuși să abordezi o situație de la locul de muncă în cel mai bun mod posibil, fără să te stresezi prea mult. Antrenamentele lipsă din cauza lenei nu fac deloc bine corpului tău așa că ar trebui să te apuci din nou serios de treabă.

GEMENI ȘI ASCENDENT GEMENI

S-ar putea să-ți fie dificil să te concentrezi pe muncă astăzi, însă trebuie să îți dai silința pentru că ești pus într-o situație dificilă. Seara vrei să ai un spațiu doar pentru tine și te gândești să îți reorganizezi puțin lucrurile prin casă.

RAC ȘI ASCENDENT RAC

Astăzi poate fi o zi bună pentru a-ți găsi un loc de muncă, așa că du-te la interviu și vezi ce ți se oferă. Abilitățile tale de management vor fi un avantaj în domeniul tău de activitate. Un prieten de familie îți poate face o vizită și vezi petrece timp de calitate împreună.

LEU ȘI ASCENDENT LEU

Trebuie să fii mult mai atent la cei din jurul tău. Familia ș prietenii îți pot da sfaturi importante, așa că fii deschis și acceptă și părerea lor. În timpul petrecut împreună cu apropiații vei învăța multe lucruri și ești deschis pentru noi provocări.

FECIOARĂ ȘI ASCENDENT FECIOARĂ

Ești destul de agitat astăzi și ai impresia că nu poți să găsești o cale să rezolvi problemele din jurul tău. Trebuie să îți pui ordine în gânduri și să îți prioritizezi activitățile. Participarea la ziua de naștere sau la petrecerea aniversară a cuiva va fi benefică și va oferi șansa de a te întâlni cu familia și prietenii.

BALANȚĂ ȘI ASCENDENT BALANȚĂ

Există o mulțime de oportunități de angajare pe piață, așa că explorează și alege ceea ce ți se potrivește cel mai bine. Problemele de sănătate pe care le-ai descoperit din trecut pare că sunt pe cale de vindecare. Este timpul să cauți o casă nouă, înainte ca proprietarul să îți ceară acest lucru.

SCORPION ȘI ASCENDENT SCORPION

Ești liniștit și dorești să muncești tot mai mult ca să îți îndeplinești visul. Performanța ta sportivă te poate face să ajungi la cel mai înalt nivel, așa că urmărește-l din toată inima. Cu toate acestea, s-ar putea să îți fie greu să îi mulțumești pe toți cei din jurul tău.

SĂGETĂTOR ȘI ASCENDENT SĂGETĂTOR

Eforturile tale de la locul de muncă pot aduce rezultate pozitive. Munca depusă în ultimul timp a ajuns în atenția superiorilor. Nu fi prea dur cu tine în timp ce faci exerciții fizice, altfel te-ai putea răni. Este posibil ca rudele din alt oraș să aibă grijă de tine în cele câteva zile pe care le petreceți împreună.

CAPRICORN ȘI ASCENDENT CAPRICORN

Vei reuși să găsești un loc de muncă profitabil și bine plătit dincolo de graniță, așa că ia măsuri și pune în balanță avantajele și dezavantajele.  Este posibil să fie nevoie să economisești niște bani acum. Respectă plimbările regulate, astfel încât să rămâi activ și în formă.

VĂRSĂTOR ȘI ASCENDENT VĂRSĂTOR

Te gândești să urmezi niște cursuri speciale pentru a-ți îmbunătăți subiectele pe care nu le prea stăpânești. Dorința de a schimba scena te va duce către o destinație turistică mai puțin frecventată pentru a te ajuta să te împrospătezi și să întinerești. Lasă deoparte obiceiurile alimentare proaste.

PEȘTI ȘI ASCENDENT PEȘTI

Un nou angajat, care este mai calificat decât tine, te poate face nesigur pe locul tău de muncă. Nu te descuraja. Muncește mai mult și arată ceea ce poți face. Mai întâi de toate, tu trebuie să ai încredere în ceea ce poți să faci.

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Horoscop

28 September 2022 at 22:15
image

BERBEC
În prima parte a zilei este de aşteptat să vă simţiţi plin de energie şi să vă implicaţi în activităţi care necesită efort fizic intens. Vă sfătuim să nu vă supraestimaţi capacitatea de efort, fiindcă riscaţi să suferiţi mici accidente sau chiar să vă alegeţi cu probleme de sănătate.

TAUR
În plan profesional şi în afaceri este o zi bună pentru discutarea unor chestiuni importante, pentru negocieri şi pentru semnarea unor documente oficiale. În activitatea profesională, reuşita depinde de hotărârea cu care acţionaţi. Este momentul să puneţi în aplicare ideile şi proiectele pe care le-aţi pregătit în ultima vreme.

GEMENI
Parcurgeţi o perioadă favorabilă în viaţa sentimentală şi în plan social și e momentul să vă ocupaţi de problemele dificile pe care le aveţi de rezolvat în aceste domenii. Relaţia cu partenerul de viaţă ar trebui să fie armonioasă şi să vă ajute să duceţi la bun sfârşit tot ce v-aţi propus să faceţi împreună.

RAC
La locul de muncă sau în afaceri este posibil să vă confruntaţi cu probleme delicate, care necesită multă atenţie şi perseverenţă. Aveţi şanse mari să duceţi la bun sfârşit tot ce v-aţi propus pentru azi şi să obţineţi satisfacţii profesionale deosebite.

LEU
Configuraţia astrală a zilei de azi este favorabilă Leilor pe toate planurile şi vă ajută să reuşiţi în tot ce v-aţi propus. Sunt favorizate în mod special tranzacţiile comerciale, proiectele de viitor în plan financiar şi investiţiile pentru îmbunătăţirea confortului în locuinţă.

FECIOARĂ
În activitatea profesională şi în afaceri aveţi posibilitatea să puneţi în aplicare proiecte ambiţioase pe termen lung şi să luaţi decizii importante pentru viitor. În prima parte a zilei s-ar putea să fiţi nevoit să amânaţi o călătorie în interesul familiei, din motive financiare.

BALANŢĂ
Se întrevede o zi favorabilă călătoriilor şi iniţiativelor în interesul familiei. De asemenea, aveţi posibilitatea să obţineţi câştiguri materiale neaşteptate. Sunteţi foarte încrezător şi aveţi tendinţa să riscaţi mai mult decât este cazul.

SCORPION
În prima parte a zilei aveţi posibilitatea să vă ocupaţi de probleme familiale pe care le-aţi tot amânat. S-ar putea să fie nevoie să faceţi mai multe drumuri scurte şi cheltuieli neplanificate. Este posibil să vă confruntaţi cu situaţii neprevăzute şi să vă schimbaţi planurile din mers, dar în final aveţi şanse să realizaţi tot ce v-aţi propus.

SĂGETĂTOR
Se pare că începeţi ziua plin de energie şi elan. Este momentul să demaraţi o afacere pe care o pregătiţi de ceva timp şi care v-ar putea îmbunătăţi situaţia materială. În a doua parte a zilei, o persoană apropiată v-ar putea propune o colaborare.

CAPRICORN
Pentru Capricorni se întrevede o zi favorabilă, care le oferă ocazia să facă schimbări importante în plan profesional, cu efecte benefice pe termen lung. Este un moment bun pentru a lua decizii importante, pentru a finaliza negocieri şi pentru a semna contracte şi alte documente oficiale.

VĂRSĂTOR
Probabil că vă simţiţi în formă, atât din punct de vedere fizic, cât şi mental, şi plin de energie. Vă implicaţi serios la locul de muncă sau în afaceri şi reuşiţi să îi mobilizaţi şi pe cei din jur. În această perioadă vi se oferă şanse să obţineţi satisfacţii profesionale şi materiale importante şi să puneţi bazele unor realizări frumoase din perioada următoare.

PEȘTI
Pragmatismul şi claritatea mentală de care vă bucuraţi vă pot ajuta să faceţi planuri de viitor realiste, care au şanse mari să se concretizeze şi să vă aducă satisfacţiile scontate. Este posibil ca situaţia financiară să nu vă mulţumescă pe deplin.

articolul original.

Horoscop 29 septembrie 2022, cu Neti Sandu. Viața voastră sentimentală poate lua un alt curs

28 September 2022 at 19:48
image

Vibraţia zilei este 11 şi o să depăşim stadiul de superficialitate şi-o să dăm dovadă de înţelepciune.

Horoscop 29 septembrie 2022 – BALANŢA

O să vă reinventaţi pentru că vreţi să daţi deoparte trecutul şi să fiţi împreună cu cineva, că e o şansă de a vă găsi şi voi pe cineva care să vă completeze frumos.

Vin ceva bani, pe altă filieră decât cea de la serviciu, şi o să aveţi de cheltuială, să plecaţi în weekend pe undeva.

Apar câştiguri, pot fi atât de la serviciu, nişte sume în completarea salariului, dar şi din colaborări.

Horoscop 29 septembrie 2022 – SCORPION

Noutăţi, oameni care au nevoie de prezenţa voastră şi or să vină spre voi, vă sună, vă scot la plimbare, că le-aţi lipsit şi poate faceţi cumva să vă vedeţi mai des.

Se poate să recuperaţi nişte sume de bani pe care le tot cereţi cine ştie de când şi o să atingeţi acel echilibru financiar de care aveţi nevoie.

O apariție surpriză și viața voastră sentimentală poate lua un alt curs, dacă nu sunteți căsătoriți.

Horoscop 29 septembrie 2022 – SĂGETĂTOR

E cineva care e cu ochii pe voi şi nu se ascunde, vă iese tot timpul în cale şi o să vă puteţi da seama dacă e pentru voi, vă regăsiţi în această relaţie, sau nu.

O invitaţie la mondenităţi şi o să refaceţi un cerc de prieteni care s-a distanţat de voi pentru că aţi fost ocupaţi cu altceva.

Se anunţă succes de grup, o să vă meargă bine atât la serviciu, cât şi în particular, o să fie un efort colectiv.

Horoscop 29 septembrie 2022 – CAPRICORN

Se vor strânge în jurul vostru nişte oameni care vor să petreceţi un timp de calitate împreună, să plecaţi într-o excursie, poate.

Vă parvine un răspuns de la o instituţie şi pare să fie unul afirmativ, să vi se permită nişte lucruri care până acum v-au fost interzise.

Vin bani şi din urmă şi din surse colaterale şi de la serviciu, cât şi în particular, o să fie un efort colectiv.

Horoscop 29 septembrie 2022 – VĂRSĂTOR

Par să se adune nişte bani în cont şi o să aveţi pentru rate, facturi şi alte plăți obligatorii, că eraţi în aşteptarea unor bani care se opriseră pe undeva.

Poate faceţi o rezervare pentru weekend să vă duceţi la cineva din alt oraş, asta dacă nu o să vă găzduiască acea persoană.

Faceţi monetarul să vedeţi de unde mai aveţi de luat bani şi unde mai trebuie să-i daţi, ca să existe un echilibru financiar.

Horoscop 29 septembrie 2022 – PEŞTI

Se poate să vă intre nişte bani şi să faceţi o achiziţie costisitoare, poate vă pregătiţi de un eveniment festiv, o nuntă sau un botez şi va fi cu cheltuiă.

Cineva cu care nu v-aţi văzut de multă vreme vrea să vă întâlniţi şi o să faceţi tot posibilul să vă revedeţi.

Aţi putea repara o relaţie sentimentală, o căsnicie şi să vă meargă bine în cuplu, dacă lăsaţi orgoliile la o parte.

Horoscop 29 septembrie 2022 – BERBEC

O să ieşiţi la rampă cu ceva nou şi o să vă puneţi toată priceperea în funcţiune ca să fie ceva de anvergură şi să vă fie apreciată munca, răsplătită.

E momentul să vă îngrijiți şi de sănătate şi să întrebaţi la medic care e cauza unor dureri, a unui disconfort.

Sunt chestiuni de remediat la serviciu, aţi rămas în urmă cu treburile şi e musai să le daţi odată de capăt.

Horoscop 29 septembrie 2022 – TAUR

Vine cineva care vă cooptează într-o colaborare şi o să vă gândiţi dacă aveţi timp şi calculaţi şi dacă merită, că poate nu e bine plătită munca.

E posibil să aflaţi un răspuns referitor la relaţia de cuplu, poate i-aţi dat un timp de gândire partenerului şi o să vă spună ce a decis.

O să vă bucuraţi de revenirea cuiva care poate face parte în continuare din viaţa voastră, dacă o să vă completaţi frumos.

Horoscop 29 septembrie 2022 – GEMENI

O să vă ocupaţi şi de voi, poate alegeţi o preocupare deconectantă, un hobby care să v-aducă un plus de bună-dispoziţie, să faceţi treabă ca lumea la serviciu.

Se poate să fi apărut cineva nou în peisajul sentimental, dacă sunteţi singuri şi să urmeze o perioadă de romantism.

Apar proiecte noi care vă pot scoate din conul de umbră şi să vă faceţi remarcaţi pentru o ofertă specială, va fi un boom.

Horoscop 29 septembrie 2022 – RAC

Se poate să vă daţi, în sfârşit, acceptul pentru o colaborare, poate fi un proiect particular şi să fie un crescendo profesional - că e o şansă de promovare în carieră.

O să vă preocupe designul interior, să fie frumos la voi, dar şi confortabil şi o să coste, deloc puţin.

Se poate să vă răzgândiţi în privinţa unor studii, poate veţi alege o altă materie sau să vă duceţi la altă şcoală.

Horoscop 29 septembrie 2022 – LEU

O să aflaţi ce facturi au rămas neplătite şi ce e de făcut, ca să scăpaţi de restante, să vă descurcaţi cu banii în perioada asta.

Se poate să treacă diseară cineva pe la voi şi să vă întreţineţi până târziu, c-aveţi multe de povestit.

Scoateţi lista datoriilor şi tăiaţi-le, achitaţi tot ce se poate şi somaţi-i pe cei care au să vă dea bani s-o facă cât mai repede.

Horoscop 29 septembrie 2022 – FECIOARĂ

V-au rămas şi vouă acte nesemnate, sunt demersuri pe care trebuie să le duceţi la bun sfârşit ca să puteţi da drumul proiectelor noi.

Se poate să duceţi maşina la reparat, or mai fi şi diverse gadgeturi de schimbat, c-or fi uzate şi să vă luaţi altele noi.

Se reglează situaţiile care v-au dat de furcă, semnaţi acte, încasaţi bani şi o să faceţi impresie bună unui juriu la examen, la interviu.

Sursa: StirilePROTV

Dată publicare: 28-09-2022 22:48

articolul original.

Alina Bădic, despre cum să îți vindeci Karma cu Neptun în Pești: „A înțelege este până la urmă scopul astrologiei”

28 September 2022 at 12:27
image

Alina Bădic a vorbit despre menținerea echilibrului interior, precum și despre ce este de fapt Karma, cum și când acționează ea. De asemenea, aceasta a adus în discuție și șansă persoanelor de a se reabilita în fața Destinului.

Alina Bădic: Avem șansa de a ști foarte exact cine am fost în ultimele vieți

„Vă întrebați vreodată cu ce bagaj veniți din existențele anterioare? Ce ați făcut altădată și cum puteți repara o potențială faptă rea … Ce este de fapt Karma, Cum și Când acționează Ea? Din fericire, trăim momente de mare forță, care activează ceea ce am trimis în Univers altădată, chiar dacă la naștere memoria existenței noastre trecute s-a șters. Perioada permite însă prin „zile portal” și prin intersecții de natură subtilă, corelate direct cu astralul descărcări puternice, care activează conexiuni ce ne pun în fața Oglinzii a ceea ce am făcut în trecut”,  a precizat Alina Bădic pe pagina sa de Facebook.

În ceea ce privește poziționarea unei persoane față de Univers, Alina Bădic a spus: „Nu ne rămâne decât să analizăm cu detașare evenimentele cu care ne intersectăm și mai ales ceea ce ne agresează major în această perioadă. Cu Neptun în cea mai relevantă poziție din punct de vedere al descărcărilor karmice din ultimii 200 de ani, mai exact pe ultimele grade ale cercului zodiacal avem șansa de a ști foarte exact cine am fost în ultimele vieți și ce am făcut, dacă am lucrat pentru misiunea noastră karmică pozitiv sau dacă ne-am împotrivit planului Divin”.

Alina Bădic: A înțelege este până la urmă scopul astrologiei

Cei care se confruntă cu așa ceva trebuie să analizeze tipul de eveniment sau de agresiune care persistă în viața lor în această perioadă.

„Acesta este cu adevărat Mentorul nostru spiritual. Este ca și când Universul vorbește cu noi într-un limbaj concret, acela al trimiterii unor „acțiuni mesager” clare prin care ne atrage atenția unde ne dorește mai buni”, a scris Alina Bădic.

Referitor la ceea ce ne face vulnerabili în această perioadă, precum și gândurile care ne agresează, Alina Bădic a explicat: „Nu riposta! Nu te revolta! Acceptă o realitate care îți dă șansa de a fi mai bun, de a înțelege consecințele propriilor greșeli. A înțelege este până la urmă scopul astrologiei, a descifra algoritmii și intersecțiile absolut firești la care suntem supuși, cât și eficiența accesului la informații.

Deși schimbat ca și context, Neptun în semnul Peștilor se întoarce același ca acum 165 de ani… cu aceeași invitație de transformare totală. De neignorat, cu o tenacitate năucitoare ne arată în fiecare moment punctele noastre vulnerabile, în speranța de a ne ajuta să constatăm singuri care este elementul din viața noastră prin care ne-am îndepărtat fundamental de noi înșine și ca atare de Divinitate”.

articolul original.

Horoscop 29 septembrie 2022. Zodia care îşi creează alianțe cu oameni influenți. O femeie încearcă să îi pună piedici

28 September 2022 at 07:25
image

Horoscop 29 septembrie 2022 Berbec

Nativii Berbec sunt mai agitați. Se poate să fiți foarte teritoriali și asta va cauza conflicte în zona relațiilor. Ar trebui să vă temperați impulsurile, altfel riscați să-i supărați pe cei din jur, spun astrele

Horoscop 29 septembrie 2022 Taur

Problema Taurului ține de finanțe. Dorința de a avea mai mult va fi mai intensă și ar fi bine să găsiți o soluție sau să vă gestionați emoțiile în favoarea voastră. 

Horoscop 29 septembrie 2022 Gemeni

Pentru Gemeni este o zi aglomerată la locul de muncă. Aveți idei foarte bune în ceea ce privește jobul, dar ar trebui să aveți grijă cu o femeie care încercă să vă pună piedici.

Horoscop 29 septembrie 2022 Rac

Racii sunt extrem de bine susținuți pe ascensiunea socială. Clarificați niște semne de întrebare privind un curs sau un proiect personal și vă creați alianțe puternice cu oameni influenți.

Horoscop 29 septembrie 2022 Leu

Impulsivitatea își spune cuvântul în cazul Leilor. Tensiunile nu vor lipsi și pot fi iscate din chestiuni minore. Apelați la răbdare pentru că cei din jur s-ar putea să nu aibă nicio vină. 

Horoscop 29 septembrie 2022 Fecioară

Fecioarele au multă energie. Veți rezolva niște lucruri legate de casă, imobile sau acte importante. În plus, veți lua decizii majore privind jobul și nu este exclus să plecați într-o călătorie.

Horoscop 29 septembrie 2022 Balanţă

Balanțele ar trebui să ofere mai multă atenție persoanei iubite. Deși pare un moment dificil, acum se pot clarifica niște lucruri privind viața personală. 

Horoscop 29 septembrie 2022 Scorpion

Scorpionii stau foarte bine la capitolul încredere. Ați permis unor persoane să se infiltreze emoțional în jurul vostru. Ar fi bine să le arătați unde le este locul și să vă concentrați pe viața voastră.

Horoscop 29 septembrie 2022 Săgetător

Intuiția este la cote înalte pentru Săgetători. E posibil să primiți niște oferte sau să achiziționați ceva costisitor, cum ar fi o nouă locuință. Orice semnați, citiți de două ori înainte.

Horoscop 29 septembrie 2022 Capricorn

Ședințele, întâlnirile sau discuțiile cu șefii sunt în agenda zilei de azi a Capricornilor. Aveți grijă pentru că s-ar putea să dezvăluiți secrete care se pot întoarce împotriva voastră.

Horoscop 29 septembrie 2022 Vărsător

Vărsătorii sunt bine aspectați la capitolul călătorii. S-ar putea ca o rudă din străinătate să vă contacteze și nu este exclus să le faceți o vizită. 

Horoscop 29 septembrie 2022 Peşti

Nativii Pești sunt susținuți în plan profesional. Faceți impresie bună la locul de muncă și e posibil să întâlniți pe cineva cu care să formați o relație de iubire.

Află previziunile lunare pentru zodia ta:

Află previziunile săptămânale pentru zodia ta:

articolul original.

Horoscop 28 septembrie 2022, cu Neti Sandu. Se anunţă un câştig, o recompensă, un premiu

27 September 2022 at 20:06
image

Vibraţia zilei este 1 şi e bine să începem ceva pe care l-am mai încercat mai demult.

Horoscop 28 septembrie 2022 – BALANŢA

Se poate să vă aflaţi la început de drum în lumea afacerilor şi să vă ghidaţi după fler, dar mai întrebaţi în dreapta şi-n stânga, să primiţi un sfat, un ajutor.

O problemă de suflet v-a consumat emoţional şi trebuie făcut ceva ca să refaceţi o armonie, să fie la unison.

O să puteţi repara nişte greşeli ale trecutului şi să începeţi o viaţă nouă, să vă căsătoriţi anul viitor.

Horoscop 28 septembrie 2022 – SCORPION

Apare cineva care e capabil să vă facă viaţa mai frumoasă şi o să fiţi dispuşi să primiţi acest dar, iubirea, că aveţi nevoie ca de aer de dragoste.

Poate faceţi ceva cu casa, vă mutaţi sau doar zugrăviţi, reamenajaţi interiorul ca să vă simţiţi şi mai bine la voi acasă.

Vizita cuiva o să fie un balsam sufletesc că o să aveţi cui cere un sfat şi să împărtășiți câteva reuşite.

Horoscop 28 septembrie 2022 – SĂGETĂTOR

O să ieşiţi în evidenţă cu ceva care vă poate duce la un nivel superior pe scara ierarhică şi o să câştigaţi un public şi bani.

E cineva care va dă târcoale şi dacă tot v-aţi prins, poate ştiţi şi ce să-i răspundeţi.

E cineva care nu se poate lipsi de voi şi o să vă fie şi vouă clar în ce ape vă scăldaţi, că relaţia promite.

Horoscop 28 septembrie 2022 – CAPRICORN

O să vi se propună o funcţie şi se poate să o şi acceptaţi pentru că aveţi în ADN vocaţia de manager şi faceţi treaba ca lumea, sunteţi conştiincioşi, perseverenţi.

Se poate să vă duceţi la un interviu ca să lucraţi ce vă place şi să fiţi şi plătiţi mai mult decât la actualul job.

O să vi se aprobe o cerere, o să puteţi da drumul unui nou proiect şi să aveţi parte de câştiguri.

Horoscop 28 septembrie 2022 – VĂRSĂTOR

O să vă invite cineva în weekend să aterizaţi într-un alt oraş, o fi o staţiune turistică, şi se poate să fie o zi de naştere sau de căsătorie.

O să intraţi la cheltuială c-or fi plăţi de făcut şi nu aveţi de gând să le mai amânaţi.

Poate se iveşte ocazia să plecaţi pe undeva pentru că o să beneficiaţi de nişte reduceri şi o să profitaţi de ocazie.

Horoscop 28 septembrie 2022 – PEŞTI

O să interacţionaţi cu nişte oameni care vă pot fi un bun suport moral sau la treabă, dacă aveti nevoie de o mână de lucru, că v-aţi angajat în mai multe activităţi.

Poate vă e dor de rudele apropiate, preparaţi ceva delicios şi le chemaţi pe la voi sau ieşiţi în oraş, la plimbare.

O să perfectaţi un contract, vă luaţi noi angajamente şi o să deveniţi mult mai vizibili şi apreciaţi.

Horoscop 28 septembrie 2022 – BERBEC

Sunt treburi casnice de care o să vă ocupaţi, s-ar putea să fie urgențe, mai luaţi lucruri noi prin casă şi o să vă şi odihniţi pe cât posibil.

Vine cineva cu o ofertă de lucru şi n-o să ziceţi nu, că poate e în paralel cu serviciul și vor fi bani în plus.

Agitaţie multă, dar o să daţi dovadă de eficiență că aveţi energie, fler şi vă mai pot ajuta şi alţii.

Horoscop 28 septembrie 2022 – TAUR

O să puteţi rezolva tot felul de treburi la serviciu şi-o să primiţi un minim ajutor din partea altora, ca să vă fie mai uşor.

Se anunţă un câştig, o recompensă, un premiu, ceva care înseamnă respect din partea altora.

Apare cineva care vrea să faceţi echipa fie la slujbă, fie în viaţa de zi cu zi şi o să faceţi o alegere inspirată!

Horoscop 28 septembrie 2022 – GEMENI

Voi o să bifaţi câteva reuşite și o să vă puteţi relaxa şi voi, în sfârşit, c-aţi atins un prag de epuizare, c-a fost volum mare de muncă şi presiuni.

O să luaţi diverse lucruri pentru casa şi or să le placă alor voştri, c-o să puneţi mult bun gust acolo, să fie şi mai frumos la voi.

O să mai schimbaţi ceva la designul interior al locuinţei şi o să scăpaţi de vechituri! Dar costă!

Horoscop 28 septembrie 2022 – RAC

Întâlnire cu oameni care vor să vă coopteze într-un proiect. O să vă consultaţi agenda de afaceri să ştiţi dacă vă mai luaţi ceva în plus de lucru sau vă limitaţi la ce lucraţi acum.

Or să vă caute prietenii cu care n-aţi mai vorbit de multă vreme să reluaţi o preocupare care v-ar prinde bine, v-ar destinde.

O să reglaţi o situaţie scriptică, la şcoală, la grădiniţa copiilor şi o să vă achitaţi şi de tot felul de taxe, impozite.

Horoscop 28 septembrie 2022 – LEU

O să vă mai roage încă o dată un angajator să semnaţi cu el şi, dacă v-aţi săturat de actualii şefi, plecaţi fără regrete ca să munciţi pe bani mai mulţi.

Aveţi cam multe lucruri de pus la punct pe acasă şi dacă o să le rezolvaţi zilele astea o să puteţi pleca în weekend la distracţie, la relax.

Poate vă faceţi curaj şi vă lansaţi în afaceri, dar nu înainte de a lichida toate restanțele şi să n-aveţi datorii.

Horoscop 28 septembrie 2022 – FECIOARĂ

O să aveţi o revelaţie şi o să aflaţi cine a fost vinovat într-o situaţie care v-a ţinut în tensiune şi o să vă eliberaţi de povara acelei vinovaţii care plana şi asupra voastră.

A sosit momentul adevărului şi trebuie spus dacă vă încumetaţi la o convieţuire sau mai tatonaţi terenul până vă convingeţi că acea persoană e aleasa.

O să vă reinventaţi. Aveţi resurse nelimitate pe care le puteţi accesa va fi un context favorizant.

articolul original.

Horoscop 28 septembrie 2022. O parte dintre nativi au nevoie de o perioadă de odihnă

27 September 2022 at 20:59
image

Răbdare și odihnă. De asta avem nevoie în această zi. Trebuie să gândim la rece și să nu ne vărsăm nervii pe cei din jur. Putem să rezolvăm toate problemele cu calm dacă discutăm și înțelegem și punctul de vedere al oamenilor.

Horoscopul de azi, 28 septembrie 2022

BERBEC ȘI ASCENDENT BERBEC

Nu reușești să termini nimic din ce ți-ai propus pentru că încerci să le faci pe toate deodată. Trebuie să te concentrezi pe un anumit lucru și să lași distragerile deoparte. Nativii singuri trebuie să își amintească faptul că sentimentele altora ar putea fi în joc.

TAUR ȘI ASCENDENT TAUR

Te gândești să schimbi anumite lucruri din viața ta. Dacă ești interesat de latura artistică, iei în considerare să îți decorezi spațiul cu piese care te inspiră să fii cea mai bună versiune a ta. În același timp, actualizează-ți panoul de viziune și gândește-te la obiectivele pe care dorești să le realizezi înainte de sfârșitul anului.

GEMENI ȘI ASCENDENT GEMENI

Ești indisponibil emoțional în această perioadă. Având în vedere trecutul tău, este ușor să crezi că toți cei pe care îi întâlnești te vor dezamăgi. Dar adevărul este departe. Fă loc pentru romantism și deschide-te în fața persoanelor apropiate. Permite-ți să fii iubit.

RAC ȘI ASCENDENT RAC

Cu toții am avut un trecut complicat și am fost dezamăgiți de oamenii pe care îi iubim. Mulțumește-te cu ce ai în prezent și nu te închide în tine. Lasă trecutul în urmă, lucrurile bune nu vor întârzia să apară.

LEU ȘI ASCENDENT LEU

Să te îndrăgostești este ușor, a rămâne îndrăgostit, pe de altă parte, este o poveste cu totul diferită. Încearcă să te desprinzi de lucrurile negative și să îți pui ordine în gânduri. Dă-ți seama ce îți dorești de la viață și urmează calea corectă.

FECIOARĂ ȘI ASCENDENT FECIOARĂ

Există o serie de lucruri care nu au funcționat pentru tine, dar din eșecuri ai învățat lecții importante de viață și te-au ajutat să devii cea mai rezistentă versiune a ta. Este timpul să fii recunoscător pentru toate. Trebuie să te concentrezi pe realinierea cu scopul tău și să crezi în tine într-un mod pe care nu l-ai avut niciodată înainte.

BALANȚĂ ȘI ASCENDENT BALANȚĂ

Este timpul să pui piciorul în prag. Totul, sau nimic. Dacă ai dubii în privința unui lucru, înseamnă că nu este într-adevăr ceea ce îți dorești. Caută-ți un nou job și renunță la nevoia de a găsi scuze pentru cineva care te face să simți că nu ești suficient.

SCORPION ȘI ASCENDENT SCORPION

A venit momentul să îți schimbi puțin strategia. Ai făcut și lucruri, ai și acordat ajutor. Ai păstrat un spațiu pentru toți cei din jurul tău, însă nu ai primit nimic la schimb. Prioritizează-ți lucrurile și o să observi câtă atenție vei primi de la oamenii importanți din jurul tău.

SĂGETĂTOR ȘI ASCENDENT SĂGETĂTOR

Știi acel lucru pe care l-ai evitat cel mai mult? Scoate-l din drum la prima oră. Vei fi mult mai în largul tău odată ce scapi de această grijă. În plus, acest act de curaj va crește și jocul de productivitate. Acordă mai multă atenție proiectelor tale pentru că astăzi este o zi benefică. Este timpul pentru acele retușuri finale, astfel încât să îți poți împărtăși munca cu restul lumii.

CAPRICORN ȘI ASCENDENT CAPRICON

Problema este că tu crezi că trebuie să faci totul pe cont propriu. Că ești singurul responsabil pentru a face lucruri mari în viața ta. Ceea ce uiți în acest proces este că ești susținut de cei din jur în mai multe moduri decât îți imaginezi. Lasă ceea ce este menit să fie al tău să curgă în existența ta. Găsirea acelui echilibru între a face și a nu face te va ajuta să găsești un loc pentru miracole.

VĂRSĂTOR ȘI ASCENDENT VĂRSĂTOR

Încetează să mai dai vina pe trecut pentru eșecurile tale actuale. Trebuie doar să îți pui ordine în gânduri și să muncești mai mult, altfel nu vei putea să rezolvi nimic. Sinele tău superior, pe de altă parte, vrea să crezi că există o realitate paralelă disponibilă pentru tine. Nu intra în acest joc.

PEȘTI ȘI ASCENDENT PEȘTI

Deschide-ți inima. Ai încredere, permite-ți să iubești. Ai noroc de un partener plin de suflet care îți onorează adevărata esență și îți oferă spațiu pentru a fi cine ești. Nu mai contează cine te-a dezamăgit în trecut, mereu este loc pentru un nou început.

articolul original.

Horoscop

26 September 2022 at 22:15
image

BERBEC
Nu trebuie să vă grăbiţi să terminaţi repede ce aţi început, pentru că un ritm susţinut nu naşte decât extenuare ce poate duce la atingerea limitelor maxime. Cu cât vă străduiţi mai mult, cu atât piedicile vor părea mai mari, de aceea azi trebuie să faceţi totul lent şi chibzuit.

TAUR
Lucruri care nu mai aduceau nimic nou în peisaj par dintr-o dată să dea semne de revigorare, înfloresc, renaşte speranţa în inima dumneavoastră şi sunteţi încântat de perspectivele promiţătoare care se văd la orizont. Puneţi pasiune chiar şi în cele mai banale lucruri, nu pretindeţi doar evenimente ieşite din comun.

GEMENI
Drumul pe care aţi pornit nu demult duce la un nivel demn de toată aprecierea, pentru că pe parcurs veţi acumula noi şi noi informaţii care vor crea, la final, un nivel superior pe care vă veţi putea baza mai apoi o viaţă. Călătoria în care aţi pornit e o şcoală a vieţii şi fiecare etapă mai pune o cărămidă la cel care veţi deveni cândva.

RAC
Nu sunteţi în apele dumneavoastră, se vede că vă macină nişte griji cărora nu le mai daţi de capăt, dar dacă aţi fi atent, aţi primi de la cineva drag din preajma dumneavoastră exact sfatul de care aveţi nevoie. Dacă sunteţi încăpăţânat, s-ar putea să respingeţi exact cele mai de preţ îndrumări.

LEU
Ţineţi-vă sub control atitudinea un pic cam agresivă care nu va fi interpretată corect de cei din jur, chiar dacă e modul dumneavoastră de a vă ridica pentru cine ştie ce nedreptăţi, chiar dacă e ca o revoluţie personală prin care vreţi să vă eliberaţi de un blocaj care v-a ţinut pe loc.

FECIOARĂ
Dacă primiţi susţinerea potrivită de la cei din jur, sunteţi capabil de succese răsunătoare, deci cel mai greu e să vă alegeţi tovarăşii potriviţi. Sunteţi în faţa unei provocări interesante cu mari sorţi de izbândă.

BALANŢĂ
Nu fiţi niciodată atât de sigur că un lucru, odată ajuns pe un teren aparent stabil, se va menţine aşa multă vreme. Oricând poate apărea o surpriză care vă dă peste cap tot echilibrul şi vă obligă s-o luaţi de la capăt cu eforturile depuse până în acel moment.

SCORPION
Nu vă puteţi detaşa de problemele majore de serviciu, ci simţiţi nevoia să discutaţi cu cât mai multe persoane despre sarcinile nerezolvate încă. Discuţiile au un efect eliberator, pentru că, spunând altuia ce aţi realizat până acum şi încotro vreţi să mergeţi, descoperţi ori o altă viziune asupra evenimentelor, ori o soluţie salvatoare.

SĂGETĂTOR
Unele persoane vă descriu viitorul în culori foarte promiţătoare, dar, deşi sunteţi genul optimist, de data aceasta aveţi rezerve dacă să-i credeţi sau nu. De fapt, aşteptaţi dovezi mai clare că va fi chiar aşa de bine pe cât promit ei şi staţi în expectativă, precaut şi un pic temător, ca nu cumva tot ce spun ei să fie doar un scenariu fantezist dus la extrem.

CAPRICORN
Deciziile bune sunt o combinaţie între ceea ce vă transmite inima şi ceea ce vă sfătuieşte mintea. Dacă aţi găsi o variantă care să unească ambele laturi, aţi avea numai de câştigat. Nimic în exces nu e bun, iar o fire echilibrată ca dumneavoastră nu va turna nici prea multă emoţie, nici prea multă logică în reţeta acestui moment.

VĂRSĂTOR
Deşi vă apropiaţi cu mari rezerve de un grup de persoane, veţi descoperi din partea lor o reală bunăvoinţă de a vă accepta printre ei. Sunteţi bine primit cu braţele deschise într-un colectiv faţă de care, iniţial, nu simţiţi că aţi avea vreo afinitate.

PEȘTI
Proiectul la care contribuiţi de ceva vreme ajunge într-un impas care vă obligă să luaţi o pauză. Profitaţi de acest răgaz, pentru că vă poate fi de folos pentru a vă face ordine prin gânduri şi a găsi alte variante pentru a ajunge la rezultatele dorite.

articolul original.

Horoscop 27 septembrie 2022, cu Neti Sandu. Cine ar putea primi bani în plus la salariu

26 September 2022 at 20:07
image

Horoscop 27 septembrie 2022, prezentat de Neti Sandu la Știrile ProTV. Rezolvări azi. O să reparăm toate acele lucruri pe care nu le-am făcut ca lumea și de vorbele aruncate-n vânt o să ne ocupăm să îndreptăm ce se mai poate.

Vibrația zilei este 9 și o sa atingem un alt nivel de înțelegere.

 Horoscop 27 septembrie - BALANȚĂ 

Aveți emoții c-o să vă întâlniți cu cineva de care s-ar putea să depindă fericirea voastră și va trebui sa dați și un răspuns, mergeți mai departe sau nu.

Se poate să vi se dea niște bani în plus la salariu și să aveți acel confort financiar care v-a lipsit în ultima vreme.

O acțiune în forță, poate recuperați bani, bunuri, sau recâștigați inima cuiva care contează pentru voi.

 Horoscop 27 septembrie - SCORPION

Poate vă duceți la un interviu ca să fiți acceptați la un alt serviciu, sau poate dați examen ca să ocupați o funcție, că pregătirea necesară o aveți.

O sa mai iesiți pe la evenimente ca să nu pierdeți contactul cu lumea, că o să mai vreți niște colaborări.

O reușită, un accept, o colaborare care-o să vă asigure succes, bani și o să căpătați mai multă încredere în voi.

 Horoscop 27 septembrie - SĂGETĂTOR

Relația de cuplu se poate suda frumos dacă o să fiți receptivi la preferințele partenerului, o să puneți umărul și la treabă, să fiți o echipă.

Se poate să vi se mulțumească în mod public pentru ce-ați muncit pân-acum și o să vă alegeți cu un premiu, o distincție, bașca niște bani.

Poate-aveți de făcut drumuri, comisioane, ca să rezolvați și treburi persoanale și de serviciu, dar cu succes.

 Horoscop 27 septembrie - CAPRICORN

Se pot lămuri niște aspecte legate de conviețuirea în doi și o să fixați, poate, alte reguli ca să fie lejer, să vă putețăi înțelege.

Poate le reamintiți șefilor că v-au promis niște înlesniri, să vă pună la dispoziție o aparatură și să faceți performanță

Se poate să vă intre niște bani și să dați o raită să le luați alor voștri ce știți că au nevoie, pentru liniștea voastră sufletească.

 Horoscop 27 septembrie - VĂRSĂTOR

Întâllnire cu un om de afaceri care vă propune o colaborare și-o să faceți rost de bani în plus, totul e să vă descurcați cu timpul.

O apariție surpriză și niște lucruri capată sens, o să vă faceți planuri de construit o relație durabilă.

Poate le-ați promis prietenilor că plecați în weekend într-o excursie și vă ocupați de rezervare și de pregătiri.

 Horoscop 27 septembrie - PEȘTI

O să întâlniți și voi pe cineva care vă poate fi companion de viață, dacă n-aveți pe nimeni și chiar vreti s-aveți și voi o familie.

O s-aveți parte de ajutor, indiferent ce-aveți de făcut și-o să răspundeți și voi cu aceeași monedă.

O revenire neașteptată a cuiva care părea că nu se va mai întoarce și totusi, nu poate fără voi.

 Horoscop 27 septembrie - BERBEC

Vă reușesc, o să vedeți, toate demersurile și o să culegeți roadele, o să vă declarați multumiți, în sfârșit dup-atâta efort și consum nervos.

Se poate să faceți cunostință cu cineva care va fi pe aceeași lungime de undă cu voi și o sa formați un cuplu.

V-ați pus toate speranțele în cineva care vi se pare foarte potrivit pentru voi și o să apară negreșit.

 Horoscop 27 septembrie - TAUR

O să vă puteți reface o căsnicie, o relație partenerială care-ntampinaserăți niste dificultăți și o să evitați greșelile care vă duseseră la ruptura relației.

O să luați niste bani și o să vă puteți mișcă cu lejeritate, ca să faceți față cheltuielilor lunare, ba chiar și pe deasupra.

O să vă ocupați de familie, vă interesați de sănătatea lor le luați și medicamente daca știți că au nevoie

 Horoscop 27 septembrie - RAC

Încep să se rezolve și acele lucruri complicate, poate vă puneți, în sfârșit, casa la punct și o să vă mai liniștiți, dup-atâta zbucium.

O să puteți duce la bun sfârșit niste treburi personale și cu puțin ajutor din partea celor dragi, care stiu prin ce treceți.

Voi o să mergeți direct la țintă, să vă asigurați un loc în ierarhia de la slujba, poate fi un fotoliu de sef.

 Horoscop 27 septembrie - FECIOARĂ

Se poate să faceți curățenie la sânge, în stilul vostru și să chemați o firmă care să se ocupe de toată treaba, să vă vedeți și voi de ale voastre.

Se poate să duceți mașină la reparat ca să puteți circula fară grijă.

Sunt acte de semnat, poate mai aveți de achitat și taxe școlare, și să puneți tot felul de lucruri în ordine, musai.

articolul original.

Horoscop 27 septembrie 2022. Berbecii se pot aștepta la o promovare

26 September 2022 at 20:59
image

Munca ne dă bătăi de cap, însă rezultatele încep să fie tot mai vizibile. Îi ajutăm pe cei din jur și vrem, la rândul nostru, să fim ascultați și ajutați. Nu trebuie să ne temem să cerem sfaturile apropiaților.

BERBEC ȘI ASCENDENT BERBEC
S-ar putea să realizezi că dacă rămâi în relații bune cu cei din jur ai și avantaje. Trebuie să iei măsuri concrete pentru a-ți îmbunătăți situația financiară. Obținerea unei promovări este grozavă, dar te poate încărca cu responsabilități sporite.

TAUR ȘI ASCENDENT TAUR

Vrei să faci o călătorie cu familia astăzi.  Pregătirea pentru un examen competitiv  te poate lăsa fără timp liber. Nu te juca cu sănătatea ta, având ore neregulate de masă. Greșelile la locul de muncă nu pot fi excluse astăzi, așa că îndeplinește-ți sarcinile cu grijă.

GEMENI ȘI ASCENDENT GEMENI
Noile abilități și calificări dobândite  îți pot spori capacitatea de angajare.  Succesul este prezis și pentru cei implicați în activități academice. Un membru al familiei poate avea nevoie de ajutor, așa că fă-ți timp și ascultă-l.

RAC ȘI ASCENDENT RAC
Este posibil ca o afacere financiară să funcționeze în favoarea ta și să îți aducă profit. Nu crede tot ce auzi în jur, însă îți poți discuta problemele cu cei apropiați. Sfaturile primite pot fi de ajutor.

LEU ȘI ASCENDENT LEU
Din punct de vedere financiar, situația ta se va îmbunătăți pe măsură ce afacerea crește. Poți lua inițiativa de a-ți amenaja locuința și de a petrece mai mult timp cu familia. Discută-ți problemele cu partenerul și încearcă să îi asculți și punctul de vedere.

FECIOARĂ ȘI ASCENDENT FECIOARĂ
Dacă îți ajuți șeful să reușească, cu siguranță va avea grijă de interesele tale. Pregătirea ta excelentă te va ajuta să obții un scor mare la un examen. Fă mai multe economii pentru că se anunță o perioadă destul de încărcată. Ceva care nu a fost finalizat poate dura mai mult timp, dar în cele din urmă va fi făcut.

BALANȚĂ ȘI ASCENDENT BALANȚĂ

Munca depusă la locul de muncă va fi răsplătită. Eforturile tale sunt recunoscute de superiori, așa că poți fi chemat la o discuție. Spune-ți punctul de vedere și cere ceea ce ți se cuvine. Cu toate acestea, găsește niște momente libere și relaxează-te.

SCORPION ȘI ASCENDENT SCORPION
Banii economisiți pentru ocazii speciale ar putea fi de folos acum. Te gândești să îți schimbi locuința, poate chiar jobul. O propunere venită din afară te-a pus destul de mult pe gânduri, așa că trebuie să pui în balanță avantajele și dezavantajele acestei oferte.

SĂGETĂTOR ȘI ASCENDENT SĂGETĂTOR
Este posibil ca abilitățile tale să fie testate astăzi la locul de muncă, dar vei reuși să îi impresionezi pe toți. Gândește-te serios la alimentația pe care o ai, pentru că poți avea necazuri. Ascultă și sfaturile celor din jur.

CAPRICORN ȘI ASCENDENT CAPRICORN
O călătorie într-o țară străină este posibilă în viitorul apropiat pentru unii. Cei aflați în criză financiară vor reuși să își stabilizeze poziția astăzi. Este posibil să muncești mai mult, însă rezultatele nu vor întârzia să apară. Mergi pe drumul pe care ți l-ai croit.

VĂRSĂTOR ȘI ASCENDENT VĂRSĂTOR
Este posibil ca investițiile noi să te facă mai puternic din punct de vedere financiar. Posibilitățile bune de muncă sunt indicate pentru cei care caută un loc de muncă. Un sentiment de optimism te va ajuta să îți păstrezi atitudinea pozitivă.

PEȘTI ȘI ASCENDENT PEȘTI
Nu lăsa atitudinea negativă a nimănui să îți afecteze performanța la locul de muncă. Știi de ce ești în stare, așa că trebuie să continui să muncești să ajungi acolo unde ți-ai propus. Lasă discuțiile în contradictoriu deoparte și axează-te pe ceea ce ai de făcut.

CAPRICORN ȘI ASCENDENT CAPRICORN
O călătorie într-o țară străină este posibilă în viitorul apropiat pentru unii. Cei aflați în criză financiară vor reuși să își stabilizeze poziția astăzi. Este posibil să muncești mai mult, însă rezultatele nu vor întârzia să apară. Mergi pe drumul pe care ți l-ai croit.

VĂRSĂTOR ȘI ASCENDENT VĂRSĂTOR
Este posibil ca investițiile noi să te facă mai puternic din punct de vedere financiar. Posibilitățile bune de muncă sunt indicate pentru cei care caută un loc de muncă. Un sentiment de optimism te va ajuta să îți păstrezi atitudinea pozitivă.

articolul original.

Horoscop 26 septembrie 2022. Nativii care au parte de surprize uriașe

25 September 2022 at 20:59
image

Începutul de săptămână vine cu mai mult entuziasm și emoții. Avem parte de surprize, însă trebuie să muncim ca să ajungem acolo unde ne-am propus. Putem depăși greutățile dacă avem încredere în noi.

BERBEC ȘI ASCENDENT BERBEC

Începi săptămâna cu noi forțe și cu vești bune. O persoană apropiată cu care ai avut o dispută verbală vrea să încheie definitiv subiectul și să vă împăcați. Dacă vorbim de muncă, s-ar putea să primești ok-ul pentru un proiect care ți-ar aduce câștiguri și ți-ar da acea doză de adrenalină cu care să te alimentezi.

TAUR ȘI ASCENDENT TAUR

A venit momentul să fii mai atent la sănătatea ta pentru că trebuie să fii în formă bună zilele acestea. Vei avea parte de tot felul de provocări la locul de muncă și ar fi bine să fii deschis la noile oferte de lucru, la o invitaţie în deplasare, să îți oferi o șansă de promovare.

GEMENI ȘI ASCENDENT GEMENI

Vei avea parte de surprize diverse în această zi și o să ai multe de câștigat. Pe de altă parte, tu știi care este situația ta, în ansamblu, dar ar fi util, măcar din când în când, să asculți și ce au de spus cei care te cunosc sau cei care au trecut prin experiențe similare.

RAC ȘI ASCENDENT RAC

Este important să îți respecți convingerile, să ții la părerile tale, dar același lucru o vor face și cei apropiați. O soluție de compromis ar fi, poate, o idee bună, mereu.

LEUȘI ASCENDENT LEU

Ai parte de o zi care nu doar că te ajută să te revigorezi, dar te și încurajează să participi din toată inima la tot ce fac cei din familie sau alți oameni din cercul apropiat. Faci rost de bani în plus din colaborări, însă apar solicitări care te storc de energie.

FECIOARĂ ȘI ASCENDENT FECIOARĂ

Poți regăsi acea putere interioară care te îndeamnă, în momentele dificile, să păstrezi măsura în toate. Ar fi bine să o menții cât poți de mult, ca să devină o obișnuință benefică. Mai mult, este timpul să spargi monotonia din viața ta și să te gândești la planuri serioase de viitor.

BALANȚĂ ȘI ASCENDENT BALANȚĂ

Este o zi care te invită să ții cont de partea frumoasă a vieții și să faci ceea ce știi deja, ca să o amplifici, fie că e vorba de discuții, întâlniri sau fapte concrete. Te poți orienta spre un alt domeniu profesional, ai idei și proiecte noi.

SCORPION ȘI ASCENDENT SCORPION

Ești în formă și asta înseamnă că și cei din jur vor beneficia de buna ta dispoziție. Se poate ca cineva să te invite la o cafea, la un eveniment monden și chiar o să fie pe gustul tău. Trebuie să ai mai multă grijă de sănătatea ta.

SĂGETĂTOR ȘI ASCENDENT SĂGETĂTOR

Este o zi pe care o petreci alături de partenerul de viață. Fie că alegi să mergi la o întâlnire, fie stați acasă, veți avea parte de momente de calitate petrecute împreună, iar acest timp îți va prinde bine. În cazul în care ești singur, este un moment bun să ieși la o întâlnire sau să te plimbi cu prietenii. Încearcă să nu te închizi în tine.

CAPRICORN ȘI ASCENDENT CAPRICORN

Ai planuri mari, dar aceasta nu este neapărat o veste bună, mai ales pentru cei din familie. Poate ar fi bine să le asculți nemulțumirile, măcar, dacă părerile lor nu te interesează. Te gândești să îți schimbi jobul, poate mai dai nişte examene, vreun test pentru a ajunge la nivelul următor, iar acest lucru îți va permite și un salariu mai mare.

VĂRSĂTOR ȘI ASCENDENT VĂRSĂTOR

Ești inspirat și dornic de schimbări bune și frumoase în viața ta. Cei dragi sigur vor beneficia primii de dorința ta pentru că vor observa imediat că le acorzi mai multă importanță.

PEȘTI ȘI ASCENDENT PEȘTI

Totul este centrat pe casă, familie, mediul intim. De acolo vin bucuriile și supărările, dar acest amestec ți se pare firesc, corespunde cu ceea ce așteptai. Ar trebui să fii ceva mai chibzuit cu banii și să mai pui câte ceva de-o parte.

articolul original.

Horoscop

25 September 2022 at 22:15
image

BERBEC
Multe şi mărunte puteţi discuta cu prietenii, dar şi cu colegii de serviciu care vă sunt aliaţi de nădejde. Este posibil să reveniţi asupra unor teme de discuţie vechi, să reformulaţi unele concepţii sau planuri de viaţă, mai ales în ceea ce priveşte traseul profesional.

TAUR
Este bine ca în prima parte a zilei să vă ocupaţi de plăţi, documente financiare sau relaţii cu instituţii financiare, în funcţie de nevoile pe care le aveţi. Tentaţia de a face investiţii de anvergură este la cote mari şi păguboasă. Foarte uşor se pot găsi în preajmă profitori, care sub masca neajutorării să vă ceară favoruri materiale pe termen lung.

GEMENI
În primele ore ale zilei puteţi pune la punct detalii parteneriale, atât în relaţia cu partenerul de viaţă, cât şi în relaţia cu partenerii de afaceri. Acceptaţi şi părerile celorlalţi, chiar dacă sunt opuse principiilor dumneavoastră de viaţă. Chiar şi mentalitatea, viziunea pe care o aveţi despre relaţii şi colaborări se poate schimba când vă aşteptaţi mai puţin.

RAC
Aveţi tendinţa de a vă implica în tot soiul de treburi care vă privesc mai mult sau mai puţin. Fiţi prudent şi orientaţi-vă eforturile numai către priorităţi şi îndatoririle personale sau profesionale. Seara este potrivită şuetelor cu cei dragi.

LEU
Este o zi în care vă bucuraţi de compania persoanei iubite, a copiilor sau de activităţi recreative. Sunt posibili câţiva nori în segmentul amoros, pentru că faceţi ce faceţi şi tot la serviciu vă gândiţi sau tot despre sarcinile profesionale vorbiţi.

FECIOARĂ
Pe lângă treburile cotidiene, în special cele care vizează segmentul socio-profesional, vor interveni şi aspectele gospodăreşti. După iureşul din prima parte a zilei, liniştea casei, apropierea de membrii familiei şi de rude vă priesc de minune.

BALANŢĂ
Este o zi cu multe controverse din cauza informaţiilor pe care le primiţi de la persoanele din anturajul apropiat. Ar fi bine să selectaţi atent vorbele şi subiectele de discuţie, deoarece unii vor profita de cea mai banală greşeală şi vă vor sancţiona aspru.

SCORPION
În prima parte a zilei se preconizează cheltuieli diverse, dar este posibil să primiţi și cadouri, bani sau alte favoruri din partea anturajului apropiat. Liniştea va fi tulburată începând cu orele amiezii de tot soiul de discuţii şi întâlniri cu prieteni. Unii vă vor solicita ajutorul material, alţii ajutorul moral, iar alţii pur şi simplu simt nevoia să vi se destăinuie chiar şi pe teme banale.

SĂGETĂTOR
Este o zi în care ar trebui să vă simţiţi plin de energie, chiar dacă, pe alocuri mai apar oscilaţii în trăiri, senzaţii sau decizii. Orice doriţi să întreprindeţi ar fi bine să vă sfătuiţi cu membrii familiei. Sigur că aceştia vă pot îndruma spre alte activităţi faţă de ce le propuneţi, însă dacă vă veţi gândi pe îndelete veţi constata că de fapt veţi avea numai de câştigat.

CAPRICORN
Discreţia şi misterul care vă învăluie astăzi vă fac un personaj greu de acceptat de către ceilalţi. Sunt posibile multe discuţii, întâlniri la drumuri scurte cu tot soiul de cunoştinţe, însă parcă trece totul pe lângă dumneavoastră fără să lase vreo urmă.

VĂRSĂTOR
O zi cu discuţii şi reuniuni familiare. Sunteţi în vervă, aveţi un farmec irezistibil şi veţi reuşi să-i molipsiţi şi pe ceilalţi cu entuziasmul şi determinarea de a vă implica în acţiuni comune cu alţii, dar acţiuni de anvergură. Chiar dacă la prima vedere aţi putea fi nemulţumit de rezultatele dezbaterilor, aveţi încredere că dincolo de asta se ţes lucruri importante.

PEȘTI
Este nevoie să vă implicaţi în tot soiul de activităţi de grup, atât în plan profesional, cât şi în plan domestic. Se recomandă prudenţă în tot ce întreprindeţi, deoarece există riscul că obţineţi reproşuri şi comentarii nefondate la adresa dumneavoastră.

articolul original.

Horoscop zilnic, 26 septembrie 2022. O zi de recreere și distracție

25 September 2022 at 18:36
Horoscop zilnic, 26 septembrie 2022. O zi de recreere și distracție

Horoscop 26 septembrie 2022. Gemenii vor avea parte de o zi de recreere și distracție, Leii vor porni într-o călătorie, iar Balanțele își vor limita cheltuielile

Horoscop Berbec:

Te vei bucura de timpul liber, însă fii atent la finanțele tale. Visul tău poate deveni realitate. Rezolvă-ți neînțelegerile de lungă durată astăzi. Un senior ar putea să-și extindă sprijinul. Ai o grijă suplimentară de bagajele tale dacă călătorești. Soțul/soția îți poate provoca stres.

Horoscop Taur:

Lipsa voinței nu va fi bună pentru tine. Talentele tale creative se vor dovedi a fi foarte profitabile dacă sunt folosite în mod corespunzător. Pentru unii oameni, noua sosire în familie va aduce momente de sărbătoare. O zi emoționantă de dragoste. Nu promite nimic până nu ești sigur că poți livra. Poți petrece seara cu un coleg.

Horoscop Gemeni:

O zi de recreere și distracție. Plățile întârziate vor fi recuperate. Vei primi un apel de la iubitul tău. Iubitul tău nu îți oferă suficient timp, motiv pentru care îi vei vorbi deschis despre asta. Partenerul tău ar putea face ceva fabulos pentru tine.

Horoscop Rac:

Din moment ce Luna este în Fecioară, vei încerca ceva nou astăzi. E timpul să ieși cu prietenii și să spargi monotonia. Ține la distanță temerile cu gândirea pozitivă. Problemele tale financiare de lungă durată vor fi rezolvate în curând. Poți petrece cu prietenii acasă. Dacă iubitul tău este supărat pe tine, fă-l fericit. Astăzi vei interacționa cu oameni eminenți.

Horoscop Leu:

Te vei bucura de o călătorie foarte frumoasă și de o întâlnire cu cineva cunoscut. E posibil să fii nevoit să  cheltuiești bani în chestiuni juridice. E timpul să-ți reînnoiești relațiile, iar starea emoțională ar putea să se îmbunătățească. Vei avea idei și planuri noi după ce te vei întâlni cu persoane apropiate. Abilitatea ta de acțiune rapidă va fi lăudată de șefii tăi. Păstrează tăcerea acasă dacă starea de spirit a soțului tău nu este prea bună.

Horoscop zilnic, 26 septembrie 2022. O zi de recreere și distracție

Horoscop Fecioară:

Fii generoasă și ai încredere că timpul îți va vindeca durerea. Nu te plânge niciodată de starea ta, pentru că este doar un test pe care Atotputernicul și-l dă pentru a-ți evalua puterea. Este posibil să suferi o pierdere financiară astăzi. Cu toate acestea, timpul cu prietenii va fi interesant, în cursul serii. Oferă-i timp iubitei tale să se cunoască. O zi perfectă pentru a începe o nouă afacere în parteneriat, dar e nevoie de pași făcuți cu înțelepciune. Vei câștiga inimile altora cu personalitatea ta magnetică.

Horoscop Balanță:

Ține evidența situației tale financiare și limitează-ți cheltuielile, deoarece ziua te va pune în poziții dificile în ceea ce privește intrările și ieșirile monetare. O mulțime de lucruri vor depinde de tine, iar claritatea minții va fi importantă astăzi pentru a lua orice decizie. Astăzi, te vei îndrăgosti din nou de soțul tău. Planifică ceva interesant și distractiv pentru a doua jumătate a zilei. Ține-ți emoțiile sub control atunci când negociezi o afacere majoră. Evită să îți pierzi timpul prețios și amintește-ți să prețuiești timpul liber.

Horoscop Scorpion:

Trebuie să fii atent și să ai mai multă grijă de proprietățile tale mobile, deoarece oricare dintre ele ar putea fi furată astăzi. Sprijinul oamenilor extrem de influenți va da un mare impuls moralului tău. Petrece unele dintre momentele tale de relaxare cu membrii familiei. Astăzi, toate angajamentele și tranzacțiile financiare trebuie tratate cu atenție. Sănătatea soțului tău necesită îngrijire și atenție adecvată. Aceasta este o zi perfectă pentru a atrage atenția celorlalți de partea ta fără a face mare lucru. Iubitul tău nu va putea să împărtășească sentimentele în mod deschis, în fața ta, ceea ce te poate supăra.

Horoscop Săgetător:

Vei rămâne astăzi sub vraja magică a speranței. Oamenii de afaceri pot suferi pierderi substanțiale în activitățile lor comerciale. În același timp, este posibil să fii nevoit să cheltuiești bani pentru a-ți dezvolta afacerea. Vizitează astăzi casa prietenului tău apropiat; el/ea are nevoie de asistența și sprijinul tău. Ai avea de câștigat dacă ți-ai prezenta bine ideile și ți-ai arăta determinarea la locul de muncă. Astăzi va fi o zi bună pentru tine, deoarece vei avea suficient timp pentru tine. Nu este o zi foarte bună la capitolul dragoste, deoarece nu poți găsi dragostea adevărată. Fă schimbări care ar putea să-ți îmbunătățească aspectul și să atragi partenerul de viață.

Horoscop Capricorn:

Ai puterea să te motivezi și să fii optimist, iar asta îți poate spori încrederea și flexibilitatea de care dai dovadă deseori. Ar putea exista îmbunătățiri la nivel financiar, dacă faci investiții conservatoare. O oportunitate ratată s-ar putea să nu se mai întoarcă niciodată. Viața ta amoroasă pare binecuvântată. Volumul de muncă în exces te poate stresa. S-ar putea să petreci una dintre cele mai romantice zile din căsnicia ta.

Horoscop Vărsător:

Este timpul să renunți la obiceiul de a bea. În caz contrar, îți poate afecta negativ sănătatea. Verificarea cheltuielilor extravagante te poate ajuta să economisești mai mulți bani. Copiii tăi ar putea avea nevoie să fii mai răbdător cu ei. Pasiunea poate cauza probleme în viața ta amoroasă. Participarea la prelegeri și seminarii îți poate lărgi spectrul de cunoștințe.

Horoscop Pești:

Comportamentul tău politicos poate fi apreciat. În aceste zile, ar putea apărea îmbunătățiri ale situației financiare. O casă fără copii poate părea banală. Munca ta grea poate fi răsplătită. Ar putea fi dificil să aloci ceva timp pentru îngrijire personală. Comunicarea greșită poate cauza probleme în relația cu partenerul. Să stai cu partenerul tău și să vorbești despre asta este cheia pentru o viață de familie liniștită și sănătoasă.

Philip Morris susține inovația

 

articolul original.

Horoscop 26 septembrie 2022, cu Neti Sandu. Zodia pentru care apare un supliment salarial

25 September 2022 at 18:44
image

Vibraţia zilei este 8 şi am face bine să ne eschivăm de la cumpărături masive.

Horoscop 26 septembrie 2022 – BALANŢA

Se rezolvă probleme mai vechi şi o să faceţi progrese în sfera profesională, o să câştigaţi mai mulţi bani, şi veţi avea o altă deschidere pe scena socială.

O să puteţi înţelege altfel relaţia cu partenerul de cuplu, mai ales dacă aţi făcut o pauză, acum constataţi cât de mult v-a lipsit.

Se anunţă câştiguri, bani, poate se încheie un proces şi recuperaţi nişte bunuri, în sfârşit.

Horoscop 26 septembrie 2022 – SCORPION

O să puteţi repara o relaţie de cuplu şi să avansaţi spre căsătorie dacă veţi considera că nu vreţi pe altcineva în viaţa voastră, decât pe această persoană.

Vor fi cheltuieli, dar poate v-aţi socotit economiile să ştiţi dacă vă ajung, că nu se vor încheia cu una, cu două. Ţineţi-vă bine.

E o problemă sufletească de care aţi vrea să scăpaţi, să vă eliberaţi, dar trebuie să aveţi o discuţie sinceră cu persoana respectivă, care v-a pricinuit frământarea.

Horoscop 26 septembrie 2022 – SĂGETĂTOR

Se poate să vă daţi întâlnire cu membrii unui grup, să faceţi diverse activităţi care să vă dea un alt vibe, să munciţi cu mai mult spor.

Vi se oferă posibilitatea să vă puneţi în valoare nişte calităţi care să vă propulseze în carieră, să câştigaţi un titlu.

O să vă daţi întâlnire cu prietenii să puneţi la cale, ca pe vremuri, nişte activităţi recreative, poate şi în deplasare.

Horoscop 26 septembrie 2022 – CAPRICORN

Poate abia acum v-au fost apreciate meritele, şi o să primiţi aplauze, posibil bani, şi alte semne vizibile de mulţumire, pentru felul în care aţi muncit.

Se poate să primiţi o invitaţie la o gală, un eveniment care să vă pună în lumina reflectoarelor.

Apare un supliment salarial, pot fi bani din urmă, cu care o să puteţi plăti facturile mari.

Horoscop 26 septembrie 2022 – VĂRSĂTOR

Vin bani din urmă şi o să vă puteţi descurca frumos cu cheltuielile, să vă luaţi tot ce vă trebuie şi să mai şi rămâneţi cu ceva.

Vă invită cineva prin ţară sau prin lume, să rezolvaţi nişte probleme, fie personale, fie de serviciu, şi să vă prindă bine de tot plimbarea.

Poate vă parvin bani din preocupările colaterale şi o să le pregătiţi nişte cadouri surpriză celor dragi, fiinţei iubite.

Horoscop 26 septembrie 2022 – PEŞTI

E cineva care îşi exprimă sentimentele, vă face declaraţii de dragoste, şi o să vă bucuraţi de o reciprocitate de sentimente, relaţia poate duce la căsătorie.

O să apară cineva care să vă împărtăşească ideile, strategiile şi faceţi echipă bună, atât în plan profesional, cât şi personal.

O să daţi restart vieţii voastre de cuplu dacă sunteţi singuri şi neconsolaţi, că vreţi să împărtăşiţi momentele de fericire.

Horoscop 26 septembrie 2022 – BERBEC

Sunt oameni care vin cu oferte de lucru şi, dacă nu sunteţi până peste cap cu treburile, poate acceptaţi vreo colaborare, că v-ar prinde bine banii.

E cineva care îşi face curaj să vă abordeze, vă scoate la o cafea, şi o să vedeţi ce intenţii are.

Aveţi idei, iniţiative de toată lauda, şi o să vă bucuraţi de o upgradare pe toate planurile, o să vedeţi.

Horoscop 26 septembrie 2022 – TAUR

O să luaţi nişte bani de la serviciu şi poate veţi mobila interiorul locuinţei, sau aduceţi un plus de culoare, c-aveţi nevoie ca să vă încărcaţi sufleteşte.

Poate o să treacă după-amiază cineva pe la voi, sau vă invită la o plimbare, dacă sunteți sătui de casă.

Vin bani pe altă filieră decât de la serviciu, şi o să faceţi tot posibilul să-i puneţi la păstrare, că veți avea nevoie pentru nunţile şi botezurile acestei perioade.

Horoscop 26 septembrie 2022 – GEMENI

Poate vă parvin lucrurile pe care le-aţi comandat online, poate şi în rate, ca să fie totul funcţional acasă şi o să mai aruncaţi din vechituri.

E posibil să daţi un răspuns referitor la relaţia de cuplu şi să vă aşezaţi, în curând, la casa voastră, dacă nu sunteţi căsătoriţi.

Vi se dă un răspuns, c-aţi primit ok-ul de la o bancă pentru un împrumut. O să daţi avansul pentru casă, sau vă luaţi, poate, o maşină.

Horoscop 26 septembrie 2022 – RAC

O să vă asociaţi cu nişte oameni care să vă susţină iniţiativele şi să vă direcţioneze spre succes, că aveţi multe de etalat şi o să stârniţi admiraţia celorlalţi.

Poate chemaţi o firmă care să se ocupe de lucrările din locuinţă, să puneţi casa la punct, să vă simţiţi şi mai confortabil.

Vi se fac promisiuni de avansare la serviciu, posibil fără concurs, şi o să fie cu mărire de salariu, că e vorba despre o funcţie.

Horoscop 26 septembrie 2022 – LEU

O reuşită în plan financiar, după ce o să primiţi acceptul pentru un contract care o să vă aducă bani, iar cei care visează la o viaţă fericită îşi vor putea împlini visul.

Se poate să găsiţi o preocupare de timp liber care să vă destindă, că aţi avut mult de lucru şi treaba asta v-a consumat.

Poate abia acum își vor respecta şefii cuvântul dat şi or să acceseze acele fonduri din care să vă plătească.

Horoscop 26 septembrie 2022 – FECIOARĂ

Planează o stare de bine, succesul e pe urmele voastre, dar n-o să scăpaţi de muncă multă, pentru că şefii sunt cu ochii pe voi şi se poate să lucraţi şi în particular.

Vin ceva bani care or să vă completeze spaţiile goale din cămară şi o să vă descurcaţi şi cu restul cheltuielilor.

O să reparaţi acele lucruri pe care le-aţi pierdut din vedere şi acum vă puteţi lua o revanşă - poate câştigaţi un premiu, chiar.

articolul original.

Horoscop. Trei zodii vor avea parte de o săptămână grozavă, 26 septembrie - 2 octombrie 2022

25 September 2022 at 09:39
Horoscop. Trei zodii vor avea parte de o săptămână grozavă, 26 septembrie - 2 octombrie 2022

Horoscop. Săptămâna aceasta este despre muncă intensă, pentru a reuși să obții, prin propriile forțe, ce ți-ai propus.

Perioada 26 septembrie - 2 octombrie va fi grozavă pentru toate zodiile, dar anumite semne te vor ajuta să te bucuri de fiorul care vine odată cu atingerea  propriului succes.

Lucrăm cu multe tranzite în această săptămână, care pot contribui la etica în muncă și la abilitățile noastre de comunicare. Dacă avem clar în minte ce ne dorim și ne stabilim obiective, atunci vom realiza ceea ce ne-am propus.

Conjuncția dintre Lună cu Mercur, cu care începem săptămâna, va stabili succesul rapid și eficient al săptămânii în general.

Pe măsură ce trecem prin Luna Nouă în Balanță, ne vom găsi direcția, iar cu Marte în Gemeni, ne vom simți foarte puternici pentru ceea ce ne străduim să reușim.

Pe măsură ce Luna intră în Săgetător, vom simți că merită totul și că NOI într-adevăr merităm. În această săptămână vom simți o încredere crescută în forțele proprii și un sentiment intens de respect de sine.

Pentru unii dintre noi, aceasta este săptămâna în care realizăm mai mult decât am crezut vreodată că este posibil.

Cele 3 zodii cu previziuni astrale grozave, în perioada 26 septembrie - 2 octombrie 2022

1. Berbec (21 martie - 19 aprilie)

Vei profita din plin de această ultimă săptămână a lunii septembrie. Te simți grozav săptămâna aceasta, sănătatea ta este la cote maxime, iar reușitele de asemenea. Acest lucru îți oferă inspirație și încredere; simți că arăți bine, iar asta întotdeauna ajută la rezolvarea situației pentru cei născuți în zodia Berbec.

Dacă ai depășit recent ceva traumatizant, poți fi sigur că abilitatea ta naturală de a te vindeca își va spune cuvîntul curând și că orice îți iese în cale este ceva căreia îi poți face față. Creativitatea va fi evidentă, așa că te vei implica în mai multe proiecte.

Îți place să fii provocat și să demonstrezi lumii că ești multitalentat și puternic. Carisma ta va influența masele în această săptămână.

Horoscop. Trei zodii vor avea parte de o săptămână grozavă, 26 septembrie - 2 octombrie 2022

2. Taur (20 aprilie - 20 mai)

Nu ești o persoană căreia îi place să se concentreze doar pe un singur lucru, dar cu Luna în Sextil cu Venus până la sfârșitul săptămânii, mintea ta se va concentra pe dragoste. Dacă te poți simți în siguranță în viața ta amoroasă, atunci te poți descurca cu totul acolo.

Săptămâna aceasta îți aduce o existență fără probleme în care nu numai că poți fi creativ și productiv, dar și poți să te distrezi nebunește cu partenerul tău romantic. Nimic nu te oprește, iar dacă cineva chiar încearcă, îl vei alunga cu  energia ta pozitivă.

Cei care sunt dezamăgiți nu au nicio șansă în jurul tău săptămâna aceasta, pentru că chiar nu poți fi deranjat de cei care doresc să îți stingă strălucirea. Bucură-te de săptămâna ta.

3. Balanța (23 septembrie - 22 octombrie)

Sfârșitul lunii septembrie a însemnat întotdeauna vremuri fericite pentru tine. Soarele te tratează întotdeauna corect, iar cu Luna în Săgetător te simți de milioane. Nimic nu te deranjează săptămâna aceasta și asta e o adevărata binecuvântare.

Cu toate acestea, săptămâna are și alte lucruri pregătite pentru tine și, după cum se pare, toate acestea sunt pozitive și care își vor crește productivitatea. Să intri în sezonul de toamnă este ceea ce îți place mult; vrei să fii activ și social, vrei să scapi de tristețea provocată de ceea ce tocmai ai îndurat.

Te simți ca nouă în această săptămână și, în loc să te impotrivești, mergi până la capăt! Fă-ți o favoare, alocă-ți puțin timp pentru nebunia ta creativă, deoarece săptămâna aceasta vei avea idei remarcabile și originale. Fii artistul care ești și creează-ți realitatea!

Philip Morris susține inovația

 

articolul original.

Horoscop 25 septembrie 2022. Luna nouă intră în zodia Balanță

24 September 2022 at 20:59
image

Luna nouă intră în zodia Balanță. Este o perioadă de afirmare, de evidențiere în tot ceea ce vă propuneți. Este un moment ideal pentru noi începuturi, pentru inițierea de drumuri noi, pentru inițiative personale, pentru a vă manifesta cu mai multă îndrăzneală și pentru a vă pune în lumină adevărata personalitate.

BERBEC

Simți că în jurul tău este doar haos. Încearcă să nu te panichezi și să-ți pui în ordine gândurile. Din punct de vedere financiar se anunță o perioadă mai delicată pentru tine. Ai tendința să cheltuiești mai mult decât e necesar, iar acest lucru se va simți asupra bugetului tău.

TAUR

Ascultă-ți intuiția. Se anunță o zi plină de oportunități pe care nu ar trebui să le ignori. Ai încredere în tine și lasă-i pe oameni să te vadă în timp ce strălucești. Fă-ți timp să petreci clipe frumoase alături de oamenii care sunt cu adevărat importanți pentru tine.

GEMENI

Detașează-te de trecut. Ți-ai neglijat destul de mult partenerul în ultima perioadă din cauza unor sentimente mai vechi care încep să iasă din nou la suprafață. Cel mai probabil nu ai reușit să treci, așa cum ai crezut, peste fosta relație. Încearcă să-ți pui gândurile în ordine și să fii sincer cu partenerul. Rezolvați împreună aceste aspecte, iar apoi luați o decizie cu privire la viitorul relației voastre.

RAC

Un prieten apropiat s-ar putea să aibă nevoie de sfatul tău. Fii răbdător și încearcă să-i  acorzi timpul necesar pentru a-și deschide sufletul complet în fața ta. Știi foarte bine cât de dificil este să te simți singur atunci când ai nevoie de un umăr pe care să plângi.

LEU

Astăzi îți dorești ca toată atenția să fie ațintită asupra ta. Dorința s-ar putea să-ți fie împlinită. Colegii de la locul de muncă vor încerca să-ți facă și ei pe plac, vei afla vești importante. Un nou proiect se află în plină desfășurare, iar tu trebuie să te asiguri că dai dovadă de calități de lider.

FECIOARĂ

A sosit momentul să ieși din zona de confort și să evoluezi. Energia zilei te influențează în mod pozitiv și te ajută să iei cele mai bune decizii de viitor. Este o zi productivă și vei reuși să duci la bun sfârșit tot ceea ce ți-ai propus.

BALANȚĂ

Trebuie să înveți să fii sincer cu tine. Teama ded a fi respins de către cei din jur te face să minți în privința lucrurilor care te definesc cu adevărat. Nu ar trebui să încerci să te schimbi doar pentru a fi acceptat de grupul de prieteni. Fii sincer cu tine și asumă-ți deciziile pe care le iei. La final, oamenii care te apreciază cu adevărat vor fi alături de tine indiferent de diferențele care există între voi.

SCORPION

Se anunță un început plin de speranță pentru tine și te bucuri de reușită după reușită. După ce ai muncit toată vara, a sosit momentul să culegi roadele. Viitorul este strălucitor pentru nativii care  sunt deciși să muncească pentru ceea ce-și doresc cu adevărat.

SĂGETĂTOR

Astăzi te simți lipsit de energie. Nostalgia te cuprinde și pare că nimic nu merge așa cum ți-ai dorit. Capul sus, nu uita că momentele astea nu vor exista în viața ta pentru totdeauna. Încearcă să te relaxezi și să nu te gândești la lucruri negative.

CAPRICORN

Fii mai atent la relațiile pe care le ai cu cei din jur. Ți-ai neglijat destul de mult prietenii în ultima perioadă, iar aceștia s-ar putea să se îndepărteze de tine. Fă-ți timp pentru a socializa. Fii sincer cu cei din jur și învață să iei din când în când o pauză de la responsabilități.

VĂRSĂTOR

Trebuie să înveți că nu poți să-i mulțumești pe toți cei pe care-i iubești. Îți dorești prea mult să faci pe placul celorlalți și uiți să fii pe placul tău. Detașează-te de la griji și concentrează-te mai mult asupra lucrurilor care te fac fericit.

PEȘTI

Gândește-te de două ori înainte să contactezi oamenii care au plecat din viața ta. Chiar dacă nostalgia te-a cuprins, încearcă să-ți amintești de ce nu a mers relația și de ce ați pornit pe drumuri separate. Ascultă-ți intuiția și nu te lăsa condus de impulsuri pe moment.

articolul original.
❌