ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Academia DpIT: Aplicații de la Cluj pentru fermieri, turiști sau zilieri

28 October 2022 at 11:08

Într-o lume dificilă, în care oamenii se confruntă cu provocări locale și globale parcă mai multe ca niciodată, elevii Generației Z vin cu soluții care de care mai ingenioase. „Producția” de aplicații ale celor mai recenți cursanți ai Academiei „Descoperă-ți pasiunea în IT”(DpIT) va putea fi cercetată joi, 3 noiembrie, de la ora 16, la sediul FSEGA.

Un detaliu inedit la această ediție a Expoziției Aplicațiilor DpIT este o categorie de utilizatori ai tehnologiei de ultimă generație preferată de elevi: fermierii. De exemplu, pentru cei care au ca obiect de activitate creșterea animalelor, cursanții au creat aplicația Remote Shepherd. Este un sistem de virtual fencing în domeniul zootehnic, prin care este detectată locația animalelor, se încearcă păstrarea lor în perimetrul ales de proprietar, alertându-l pe măsură ce acestea părăsesc zona inițială.

De asemenea, FarmCheck pune la îndemână instrumentele necesare pentru administrarea unei ferme şi a angajaților săi, sub forma unei aplicații ușor de folosit.

România necunoscută, la un click distanță

O altă categorie de beneficiari ai „invențiilor” viitorilor IT-iști este reprezentată de turiști. Suntrip, de pildă, este o aplicaţie care pune la dispoziţie acestora, într-un mod captivant şi distractiv, rute de vizitat a zonelor necunoscute din România. Totodată, utilizând aplicația DetectUs ei ar putea fi informați despre existența animalelor în preajma lor. Aplicația poate fi, însă, de folos și unui centru Salvamont.

Aplicații pentru provocările marilor orașe

Trecând la problemele urbane, o altă aplicație care va putea fi cercetată la Expoziția DpIT 2022 este Crystal Clear. Practic, este vorba de un sistem automat de spălare a geamurilor destinat clădirilor mari de birouri. Ferestrele vor fi curățate impecabil prin pulverizarea agenților de curățare direct pe suprafața sticlei. Un alt avantaj major al folosirii aplicației ar fi reducerea considerabilă a numărului victimelor din această meserie.

Pentru cei care caută o soluție pentru reducerea timpului necesar pentru găsirea unei mese potrivite, plasarea comenzii și achitarea notei instant sau chiar vizualizarea în 360° a localului a fost creată aplicația IXI. Aceasta li se adresează restaurantelor ce vor să-și mărească comunitatea, în același timp eficientizând decursul unei ieșiri în oraș.

De asemenea, pentru cei care au telefonul mereu descărcat, TerraCharge este o aplicație care facilitează legătura cu stații de încărcare a acestor dispozitive amplasate în diverse puncte în oraș. Prin intermediul aplicației, utilizatorii vor putea să rezerve o cutie la o anumită stație și să plătească în prealabil pentru serviciile oferite.

Expozitia DpIT 2

Aplicație care militează pentru legalizarea muncii ziliere

Studenţii DpIT s-au gândit și la cei care muncesc prin sistemul de plată pe ziua de muncă, așa numiții zileri. Astfel, OMDA este o aplicaţie pentru angajări online care vizează în special slujbele de scurtă durată. Scopul realizatorilor proiectului este de a ajuta la legalizarea muncii ziliere.

Cel mai bun meșter, programat din aplicație

De asemenea, RService este o platformă unde poți închiria servicii de electrician, programator, instalator sau mecanic, totul într-un mediu sigur și flexibil, unde timpul utilizatorului contează.

În aceeași zonă se situează și aplicația BuildNow. Este o platformă pe care oricine poate găsi toate materialele de construcție căutate, la cele mai bune prețuri. Aplicația îi conectează pe consumatori direct cu furnizorii de materiale, punându-le la dispoziție o gamă variată de produse care te pot ajuta la construirea casei mult dorite. Aici se poate crea un cont fie cu rolul de client, fie de producător, aducând astfel firme, mari sau mici, într-un singur loc.

Aplicație pentru alegerea ținutei

O altă idee inedită le este destinată celor care au bătăi de cap cu alegerea ținutelor de zi cu zi. Astfel, FitMe este o reţea socială dedicată oamenilor cărora le trebuie un strop de inspiraţie în alegerea outfit-ului următor. Prin această platformă, userul poate să-şi găsească ținuta dorită pentru fiecare eveniment şi, totodată, abilitatea de a-şi comanda outfitul prin doar câteva clickuri.

În altă ordine de idei, pentru cei care se bucură de mișcare în aer liber organizând meciuri cu prietenii, SportUp este o aplicaţie care le oferă şansa de a planifica partide sau de a se alătura unei echipe potrivite.

Acestea sunt doar câteva din produsele tech care vor alcătui Expoziția aplicațiilor, programată pentru joi, 3 noiembrie, de la ora 16, la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (str. Teodor Mihali, Nr.58-60) din cadrul UBB Cluj-Napoca.

Evenimentul va marca finalul ediţiei 2022 a programului de educație practică Academia DpIT. Vor lua parte cei 120 liceeni şi studenţi participanţi din toată ţara care au dezvoltat, în ultimele șase luni, 20 de idei care promit să transforme lumea în una mai sigură, mai eficientă și mai „smart”.

Programul de educație practică Academia DpIT

„Investiția în educație și valori are efect pentru tot restul vieții”

La standurile absolvenților pot fi vizitate și testate aplicații tech aflate în stadiul de prototip, produse inovative cu utilitate în rezolvarea unor nevoi reale din diferite domenii precum siguranța şi confortul cetăţeanului, smart mobility, medicină, HoReCa, agricultură, educaţie, calitatea administraţiei publice şi protejarea mediului.

Juriul ediției este format din Prof.PhD. Simona Motogna, Vicepreşedinte Senat Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj (Preşedintele comisiei), Valentin Filip, Vice President Product Investments la Fortech, Ionuţ Muntean, Group Leader Innovation and University Cooperation la Bosch Engineering Center Cluj, Alexandru Luchiian, Software Engineer la Accenture Industry X, Florin Fleştea, Technical Lead la Nagarro România, Vlad Lazăr, Engineering Manager la Telenav, conf. Camelia Avram, Facultatea de Automatică şi Calculatoare din Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN), Adrian Pintea, Inspector Școlar de specialitate Informatică la Inspectoratul Școlar Județean Cluj, precum și Andrei Kelemen, Director Executiv al Cluj IT Cluster.

„Am fost plăcut impresionat de seriozitatea cu care tinerii au tratat programul și competiția, chiar dacă asta a însemnat crearea de clipuri haioase și memorabile de prezentare. Mă bucur să văd că în fiecare an gradul de relevanță și maturitate al aplicațiilor crește. Am avut ocazia anul acesta să jurizăm produse ce au impact atât în activitatea companiilor, cât și în viața oamenilor.

Știm cu toții că investiția cât mai timpurie în educație și valori are efect pentru tot restul vieții. Astfel, cu cât investim în abilitățile tinerilor de a înțelege nevoi, de a construi soluții potrivite și a crea afaceri în jurul lor, cu atât vom avea mai mulți actori ce vor contribui la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor”, a declarat Valentin Filip, Vice President Product Investments la Fortech, membru al juriului.

„Gestionarea inteligentă a resurselor și proiectarea sustenabilă a soluțiilor au stat la baza realizării majorității proiectelor prezentate.  Munca depusă an de an de Academia DpIT oferă generației tinere toate cunoștințele necesare pentru viitor, de la dezvoltare personală și lucru în echipă până la educație antreprenorială și informații despre procesul de implementare de la idee la produs”, precizează Alexandru Luchiian, Software Engineer la Accenture Industry X, de asemenea membru al juriului.

Expoziţia produselor tech va fi urmată la ora 17.30 de Festivitatea de premiere, în cadrul căreia se vor acorda diplomele de absolvire a programului și premiile pentru cele mai bune aplicaţii.

Despre programul “Academia DpIT”

Pornit de la Cluj, programul “Academia DpIT”, dezvoltat de Asociația “Descoperă-ţi pasiunea în IT”, oferă liceenilor şi studenţilor din toată ţara posibilitatea interacțiunii directe cu responsabilități reale și mediul de muncă dintr-o companie, ajutându-i astfel să descopere lumea tehnologiei, a inovaţiei şi a antreprenoriatului, prin corelarea practicii şi mentoratului cu dobândirea de cunoştinţe tehnice şi socio-umane.

Proiectul este susţinut de peste 40 parteneri din mediul de business IT, academic şi şcolar, precum: Fortech, Bosch România, Accenture Industry X, Nagarro, Telenav, Betfair România Development, Yonder, msg systems România, Marquardt, Tech Breeze, Inventiff, NetMatch, Endava, ScanStart, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea din Oradea, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Smart HR și Cluj IT Cluster.

Toate programele organizate de Asociația DpIT sunt gratuite. Nu se percepe nici un fel de taxă de la participanți, programele fiind susținute prin munca voluntarilor și din sponsorizări.

articolul original.

Efectul social media asupra Generației Z: 1 din 5 tineri își dorește să devină celebru

28 September 2022 at 05:21
By: M.Ex.

Într-o perioadă dominată de instabilitate, lipsa motivației (64%), oboseala (50%) și stările emoționale fluctuante (46%) sunt principalele provocări cu care se confruntă tinerii, arată studiul național Insights PulseZ, aflat la a treia ediție în 2022.
Specialiștii programelor naționale “Vreau să Fiu Antreprenor” (VSFA) și “Insights” – parte a organizației Romanian Business Leaders (RBL), în colaborare cu agenția pentru studii de piață IZI data – au colectat și analizat răspunsurile a peste 1.200 de tineri din România pentru a elabora studiul Insights PulseZ. Scopul este de a surprinde stările și comportamentele în mediul online sau de consum ale tinerilor, precum și nevoile, motivațiile personale și preferințele lor. Din Generația Z se consideră că fac parte toți tinerii născuți între 1995 și 2010.

”Problemele din societatea noastră se oglindesc imediat în viața tinerilor. Este ceea ce constatăm în urma studiilor Insight PulseZ. Anul acesta am adăugat în chestionarul adresat tinerilor mai multe elemente pentru a identifica și mai bine dificultățile cu care se confruntă aceștia. În topul acestora se mențin pe primele poziții lipsa resurselor financiare și consilierii în carieră, cărora se adaugă bullying-ul și lipsa oportunităților de dezvoltare”, a declarat Alin-Claudiu Apostu, Project Manager pentru Insights și Vreau sa fiu Antreprenor.

Peste jumătate dintre respondenți simt nevoia de educație financiară și organizare personală, gestionare a emoțiilor și de dezvoltare a abilităților sociale. În comparație cu băieții, fetele sunt sensibil mai mult afectate de provocări precum lipsa motivației (68% vs 58% băieții), oboseala (55% vs 45%), stările emoționale fluctuante (53% vs 37%) și anxietatea (50% vs 35%). Vocea Generației Z devine mai puternică de la an la an, iar nevoile acestora trebuie să fie adresate de către instituțiile guvernamentale, corporații și angajatori, cât și părinții și prietenii tinerilor deoarece această generație este viitorul.

Prioritatea tinerilor este independența financiară

68% dintre tineri își doresc să aibă mai multă încredere în sine, iar 60% dintre ei își doresc să își poată gestiona mai bine timpul. Acestea sunt principalele două dorințe ale tinerilor, pe lângă acestea un nou trend emergent în rândul tinerilor de 16-18 ani este de a deveni cunoscuți precum o celebritate. Mediul digital este un catalizator al acestui fenomen, datorită prezenței influencerilor pe care tinerii îi iau drept exemplu. Aproape 1 din 5 tineri își dorește această popularitate în mediul online, comparativ cu 5% sau 3% din rândul grupelor de tineri de 18-24 ani.

Profilul liceului are impact asupra modului de învățare, tinerii alocă studiului circa 3 ore pe zi

Pentru a-și susține dorințele și scopurile în viață tendințele în modul de învățare diferă în funcție de vârsta respondenților. 37% din tinerii din grupa de vârstă 16-18 ani preferă să învețe mai mult într-un sistem formal (la școală, ore de curs private și biblioteci publice), în timp ce jumătate dintre tinerii de 22-24 de ani aleg în egală măsura atât sistemul formal, cât și cel non-formal (în format online, pe platforme precum Google, Wiki, Youtube, Tik Tok, podcasturi și alte tipuri de surse).

În medie tinerii ar aloca circa 3 ore pe zi studiului, liderii grupelor de vârstă fiind cei de 19-21 de ani cu 2,93 ore pe zi. Și aici apar diferențe între mediul urban și rural: tinerii din mediul urban alocă în medie mai mult timp studiului, comparativ cu cei din mediul rural. Tinerii de la profilul uman alocă mai mult timp studiului comparativ cu cei de la profilul real, însă nu depășesc 3 ore de studiu pe zi.

99% dintre tinerii generației Z folosesc YouTube, cu o medie de peste 2 ore pe zi

Youtube este cea mai menționată platformă, având o medie zilnică de 2.3 ore, urmată de Instagram (2.3 ore), Facebook/ Messenger și TikTok (1.6 ore).

„Utilizarea atât de populară a Youtube este una dintre veștile bune care reies din acest studiu. De ce? În primul rând pentru că tinerii generației Z folosesc acest spațiu pentru a învăța, a urmări diverse cursuri, a se informa și, mai ales, pentru a-și dezvolta personalitatea. Astfel, utilizarea rețelelor creează tendințe noi de învățare, inovative, pe care tinerii le încorporează în procesele lor de informare și învățare. Acest comportament va trebui preluat și integrat de instituțiile educaționale și companii ca un mod nou de a preda și a capta atenția Generației Z”, a declarat Monica Muscă, Managing Partner First PR Agency.

Băieții folosesc Youtube și Discord semnificativ mai mult decât fetele, în timp ce fetele petrec mai multe ore pe TikTok, în comparație cu băieții. De asemenea, se observă că utilizarea WhatsApp crește o dată cu vârsta, asemenea emailului.

Aplicațiile bancare cresc în popularitate: BT Pay și Revolut ocupă primele poziții

Cele mai populare moduri de transfer bancar în rândul tinerilor sunt de transfer direct prin aplicația băncii către clienții aceleiași bănci (49%), urmate de Revolut (40%) și de transfer prin IBAN (36%). Grupa de vârstă 22-24 de ani este cea care efectuează cele mai multe tranzacții, iar 36% din tinerii de 16-18 ani nu transferă bani de obicei, ca o concluzie fiind că astfel de nevoi apar odată cu vârsta majoratului.
În cadrul aplicațiilor bancare folosite de tineri pentru a-și gestiona resursele financiare, Revolut ocupă primul loc în topul platformelor bancare având ca utilizatori 40% dintre tineri. Cei doi competitori menționați, Revolut și BT Pay, rămân lideri detașați în top, urmați de George România, Google Pay și Raiffeisen Mobile. După grupele de vârstă, 25% din tinerii de 16-18 ani nu folosesc aplicații bancare, 46% dintre tinerii de 19-21 de ani folosesc Revolut, iar pentru grupa de vârstă 22-24 platformele BT au cea mai mare pondere de 36%.

Studiul „Insights PulseZ” surprinde starea Generației Z în 2022

Aflat la cea de-a treia ediție, studiul „Insights PulseZ” a fost conceput și coordonat de specialiștii programelor naționale antreprenoriale „Vreau să Fiu Antreprenor” (VSFA) și „Insights” – din cadrul organizației Romanian Business Leaders (RBL) în rândul a aproximativ 1.200 de tineri din România cu vârste cuprinse între 16-24 de ani, fiind reprezentativ la nivel național din punct de vedere al distribuției pe sexe, regiunii și mediului urban-rural. Cercetarea s-a axat pe surprinderea stărilor, comportamentelor, intereselor și dorințelor tinerilor din România, în noul context pandemic, membri ai generației Z.

articolul original.

Ronny Krieger, Patreon Europe: Tehnologie și creativitate fără bariere

27 September 2022 at 10:55

Mastering The Music Business a adus la București în perioada 6-8 septembrie speakeri internaționali de prestigiu în lumea muzicii. Am vorbit cu Ronny Krieger, General Manager al Patreon Europe, despre creativitate, impactul tehnologiei, ce înseamnă să fii muzician în 2022 și am aflat detalii din culisele Patreon.     

Pasiunea și curiozitatea ta pentru artă și creativitate au fost întotdeauna forța care te-a condus în viață. Te rog spune-ne mai multe despre asta.

Întotdeauna am știut că vreau să aleg calea muzicii pentru viața mea profesională. În același timp, eram destul de bine la școală și era oarecum de așteptat de la mine să-mi iau bacalaureatul și să merg la universitate după aceea. Nu am vrut să „irosesc” 8-10 ani din viața mea cu studii ulterioare, deși asta ar fi lipsit de sens pentru cariera pe care mi-am ­propus-o. Așa că în schimb am ales un job la bancă, ceea ce a însemnat doar un ocol de trei ani.

A fost un compromis acceptabil pentru familia mea și pentru mine și, de fapt, mediul economic m-a ajutat în cariera mea mai târziu. Imediat după ce am primit diploma în domeniul bancar, am sunat la compania mea preferată de distribuție de muzică și am întrebat dacă caută pe cineva. Din fericire căutau și foarte repede am avut primul meu loc de muncă în industrie. Celălalt aspect este că de obicei sunt „all in”, indiferent de ceea ce fac.

Așa că, dacă descopăr o nouă trupă care îmi place, un nou autor sau un regizor de film, trebuie să cercetez tot ce au făcut ei vreodată, toate albumele, toate cărțile, toate filmele și așa mai departe. Toată viața mea am fost, de asemenea, decis să aduc artă excepțională oamenilor. M-am oferit voluntar ca DJ pentru radioul școlii, orice eveniment școlar. Am făcut mixtape pentru alți oameni și, până astăzi, împărtășesc rețeaua mea lista cu top 100 albume preferate în fiecare an.

Ce înseamnă pentru tine creativitatea?

Eu nu sunt cea mai creativă persoană. Da, fac muzică de când eram adolescent. Am fost în trupe, am făcut DJ, am lansat poate două duzini de albume și remixuri în anii ’90 și încă mai fac puțină muzică în zilele noastre pentru distracție, dar nu m-aș considera deosebit de dotat. Am o fascinație uriașă pentru creativitatea altor oameni și îi admir pe toți acești artiști excepționali, uneori aproape maniaci, care fac artă fără compromisuri.

La 20 de ani mi-am dat seama că am talentul de a ajuta acești indivizi creativi să-și construiască cariere de succes, așa că am dat prioritate acestui lucru față de a face din artă propria mea profesie. Sunt înconjurat de artă în viața mea. Am peste 100 de printuri de artă la mine acasă, mii de cărți, filme și albume. Este o parte esențială a mea și încă petrec mult timp descoperind noi artiști de care fie mi-au lipsit în trecut, fie noi ­talente care apar.

Ronny Krieger, GM Patreon Europe

Cât de mult crezi că a influențat AI industria muzicală până acum și cât de mult va continuă să o facă?

În general, percep tehnologia moder­nă ca pe o oportunitate, nu ca pe o amenințare. Încă o dată sunt curios să descopăr potențialul și să nu-mi fac griji prea mult cu privire la potențialul dezavantaj. Cred că oricum nu putem opri inevitabilul, așa că cel mai bine este să-l îmbrățișăm și să fim pregătiți. Industria muzicală în special a suferit din cauza ignorării prea îndelungate a viitorului. L-am văzut la prima mână.

AI nu mai este un concept teoretic pentru viitor. Face parte deja din viața tuturor, fie că suntem conștienți de asta sau nu. Personal nu sunt foarte interesat de AI-ul care încearcă să înlocuiască creativitatea umană. Nu m-ar deranja dacă AI ar preia toată munca de administrare cu care mințile creative de obicei nu vor să se ocupe în timpul procesului creativ, deși îmi place în mod deosebit ideea de AI ca co-creator.

Există o mulțime de exemple de interacțiune dintre oameni și tehno­logie care mi se par fascinante. Sunt încântat să văd mai multe din asta în viitor.

Cât de importantă este versatilitatea unui artist pentru ca acesta să aibă succes în zilele noastre?

Există, evident, căi diferite și depinde ce alegi să prioritizezi. Dai prioritate artei sau succesului?

Pentru mine, aceasta este diferența fundamentală dintre definiția mea a unui creator și a unui artist, prin aceea că creatorii sunt ca antreprenorii, artiștii de cele mai multe ori nu se concentrează cu adevărat pe popularitate sau succes.

În acest sens, creatorii trebuie să fie versatili, să se adapteze, să învețe și să pivoteze pentru a lucra în mod continuu la succesul lor, în timp ce artiștii tradiționali, de necompromis, nu o fac, chiar dacă asta înseamnă că nu câștigă mulți bani ca rezultat.

Eu personal prefer artiștii care nu fac compromisuri în creația lor, depășesc limitele, sunt unici și evoluează constant. Nu judec deloc și cred că există loc pentru ambele tipuri, ca fan al artei, deși personal prefer să fiu surprins decât îngrijit.

Ca GM al Patreon Europe care sunt principalele sfaturi pe care le-ai da muzicienilor?

Depinde ce fel de muzician ești. Ai un sunet unic? O viziune? Vrei să te exprimi ca rezultat al motivației intrinseci? Apoi fă asta și găsește o comunitate căreia îi place ceea ce faci. Indiferent dacă ceea ce faci este nou, ciudat sau foarte ne-mainstream, probabil că există oameni pe această planetă cărora le va plăcea. Trebuie doar să îi găsești.

Ești un muzician care este foarte bun din punct de vedere tehnic, știi totul despre teorie, ai cele mai avansate abilități, dar nu scrii cu adevărat piese originale? Ei bine, ar putea exista o cale diferită pentru tine, cântând muzica altora sau predând teoria muzicii. Este foarte greu să dai sfaturi generale, deoarece există multe tipuri diferite de personalități și genuri muzicale.

Indiferent de ce tip de muzician ești, ar trebui să știi întotdeauna care sunt obiectivele tale, de ce faci asta și pentru cine. Dacă nu știi ce vrei, poate știi ce nu vrei. Acest lucru te poate ajuta, de asemenea îți găsești propria cale.

Cum pui creativitatea înainte de orice?

Este o alegere, mai mult decât orice altceva.

Care sunt principalele genuri muzicale care au succes astăzi pe Patreon?

Adesea este vorba de non-mainstream, de nișă, de tipurile de muzică care nu sunt în centrul atenției și de tipurile de artiști care nu domină topurile de vânzări. Asta nu înseamnă stereotipuri ale artiștilor „săraci dar care luptă”. Avem muzi­cieni pe platformă care generează mai multe venituri decât au avut vreodată în carierele lor anterioare, dar nu sunt precum Beyonce, Drake sau Coldplay.

Muzicienii din metal se descurcă adesea foarte bine. Compo­zitori cântăreți, artiști indie rock etc. În general, artiști cu o comunitate puternică și angajată. Artiști cărora le pasă cu adevărat de fanii lor și au construit o comunitate de oameni care au aceleași idei.

Unde vezi viitorul muzicii în următorii câțiva ani?

Mai multă influență a tehnologiei. Și mai mult amestec de bariere de gen, până la punctul în care oamenilor nu le pasă prea mult de definițiile genurilor, lucru deja vizibil cu Generația Z acum. Mai puțini artiști care se concentrează pe platformele actuale de streaming și, în schimb, se concentrează pe comunitățile lor și direcționează către fani modele precum calitatea de membru.

Cât timp vom mai vedea impactul pandemiei asupra lumii artistice și de ce? Cum te adaptezi?

Prin natură, modelul de afaceri al Patreon este în mare parte digital, deci nu am avut probleme în pan­de­mie. Nu am văzut consecințe ne­ga­tive ale pandemiei pentru business-ul Patreon și, în schimb, am putut ajuta mii de artiști să facă față pierderii veniturilor din turnee. Va exista în continuare un anumit ­impact al Covid-ului asupra artiștilor și locațiilor din turneu.

Se apropie o altă toamnă și iarnă. Asta va prezenta obstacole, anulări și risc. Din nou. Trebuie doar să fim pregătiți și să ținem cont de asta. Sperăm că muzicienii își diversifică acum fluxurile de venituri și nu mai a) depind doar de veniturile din turnee sau b) speră că streaming-ul va plăti facturile. Nu va fi așa. Cel puțin nu pentru 99% dintre muzicieni. 

Photo 216068370 © Rafael Henrique | Dreamstime.com

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 366 (16 septembrie – 16 octombrie 2022). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

articolul original.
  • There are no more articles
❌