ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 29 September 2022Ultimele Stiri

Moscova taie punţile

28 September 2022 at 23:50
image

Câtă vreme nu este decisiv învinsă pe câmpul de luptă, iar acest scenariu este greu de imaginat într-un război purtat doar cu Ucraina (fie ea şi înarmată de Occident), Rusia nu va negocia asupra „teritoriului naţional”. Ideea că angrenarea Rusiei într-un război de uzură, lipsit de victorii şi generator de costuri umane şi materiale, ar conduce la înmuierea Kremlinului în materie de teritorii era problematică dintru început - acum, ea nici nu mai poate fi luată în calcul.

La ora la care acest text va intra în atenţia cititorilor, autorităţile de la Kremlin vor fi întreprins deja primele măsuri de anexare a celor patru regiuni ucrainene în care s-au desfăşurat referendumuri pentru alipirea la Rusia: Doneţk, Luhansk, Herson şi Zaporojie. Este de aşteptat ca procesul să fie unul foarte rapid, mai ales că forul legislativ de la Moscova este, astăzi, o instituţie cu rol pur decorativ. În cele ce urmează vor fi trecute în revistă trei chestiuni pe care anexarea acestor teritorii ucrainene le ridică, din punct de vedere al situaţiei din regiune - un demers lipsit de mari pretenţii analitice şi, desigur, fără ambiţia de a intra în problematica militară, care ar trebui lăsată în seama specialiştilor.

În primul rând, este evident că ideea organizării referendumurilor exista de ceva vreme în portofoliul liderilor ruşi, dar e de presupus că ei şi-ar fi dorit ca aceste (pseudo)consultări electorale să se desfăşoare într-un cadru politico-militar mai favorabil. Nu puteau conta pe indulgenţa sau indiferenţa Occidentului şi a statelor din orbita acestuia, dar o mimare mai convingătoare a procesului democratic ar fi uşurat sarcina ţărilor aliate sau înfeudate Rusiei. Acum, fiecare dintre aceste capitale, exceptându-le probabil pe cele ale unor clienţi de gen Siria sau Nicaragua, va avea mari probleme în a-şi oferi recunoaşterea. Însă, după cum se observă din analiza cazurilor Abhaziei şi Osetiei de Sud, precum şi a celui (e drept, diferit) reprezentat de Crimeea, faptul că o ţară din plutonul sprijinitorilor Moscovei nu recunoaşte dictatul politico-teritorial al Rusiei nu înseamnă neapărat că ea va ieşi din acel pluton. Cu alte cuvinte, recunoaşterea internaţională va fi extrem de firavă, dar aceasta nu va deranja prea mult conducerea de la Kremlin.

Fără a intra în chestiunile legate de posibilitatea ca Rusia să-şi întregească, pe calea armelor, controlul asupra regiunilor ce vor fi nominal integrate - sau ca Ucraina să le recupereze prin forţă - este evident că Rusia s-a „legat” singură, pentru viitor. Niciun lider, niciun regim de la Moscova - nici măcar unul favorabil democratizării, o eventualitate extrem de puţin probabilă în viitorul previzibil - nu va putea intra în negocieri pentru concesii teritoriale în aceste patru regiuni şi, desigur, nici în privinţa Crimeei. Dacă, prin absurd, s-ar întâmpla aşa ceva, riscul unei lovituri de stat întreprinsă de armată şi ex-KGB ar fi imens. Câtă vreme nu este decisiv învinsă pe câmpul de luptă, iar acest scenariu este greu de imaginat într-un război purtat doar cu Ucraina (fie ea şi înarmată de Occident), Rusia nu va negocia asupra „teritoriului naţional”. Ideea că angrenarea Rusiei într-un război de uzură, lipsit de victorii şi generator de costuri umane şi materiale, ar conduce la înmuierea Kremlinului în materie de teritorii era problematică dintru început - acum, ea nici nu mai poate fi luată în calcul.

În fine, riscul escaladării devine considerabil mai mare. S-a vorbit mult despre eventualitatea în care Rusia ar folosi arme nucleare tactice (cu putere explozivă redusă) împotriva forţelor ucrainene, dată fiind şi enunţarea explicită a acestei posibilităţi în doctrina militară a Moscovei, în cazul în care ar fi vorba de apărarea teritoriului naţional - care, din acest moment, ar include zonele anexate. Este clar că un asemenea risc, deşi redus, nu este zero. Dar escaladarea poate lua şi alte forme, fără a se depăşi sfera armelor convenţionale. Spre exemplu, conducerea rusă ar denunţa explicit Kievul ca „agresor” şi, pe această bază, ar căuta să-şi legitimeze o eventuală campanie de distrugere sistematică a infrastructurii economice a Ucrainei şi de ţintire, într-o manieră teroristă, a populaţiei civile. Ar fi o decizie politică absolut compatibilă cu stilul de conducere al lui Vladimir Putin şi, cu atât mai mult, al unui eventual succesor mai dur. Pentru că, din păcate, toate insatisfacţiile acumulate în Rusia, de la sfârşitul lui februarie încoace, conduc mai degrabă spre o variantă şi mai rea, din punct de vedere al regimului politic. O epuizare a capitalului lui Putin ar deschide drumul nu pentru un pacifist rezonabil, ci pentru un despot (sau o juntă) capabilă să termine rapid şi definitiv războiul, oricare ar fi costurile şi fără a se sinchisi prea mult de viitor.

articolul original.
Ieri — 28 September 2022Ultimele Stiri

PREDICA DE PE MUNTE – IUBIREA VRĂJMAŞILOR (LUCA VI; 31-36)

28 September 2022 at 18:07

“Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea” (Luca VI; 31).

Predica Domnului Iisus Hristos este o predică a iubirii. Faptele Domnului Iisus Hristos reprezintă manifestarea iubirii. De altfel, Domnul Însuşi este Iubirea prin excelenţă. Sfânta Treime, afirmă Părintele Dumitru Stăniloae, este structura supremei iubiri.

Iubirea este liantul care asigură unitatea şi stabilitatea unei familii. Bărbatul şi femeia întemeiază familia, deoarece iubirea îi călăuzeşte spre Sfântul Altar în vederea săvârşirii Tainei Cununiei. Copiii care se nasc în cadrul familiei constituie rodul iubirii dintre cei doi soţi, care devin mamă şi tată, iubirea comunicându-se de la o persoană la alta, fiind deplină în comuniunea familiei. Activitatea pe care o desfăşurăm în cadrul societăţii este, de asemenea, o expresie a iubirii faţă de semeni şi faţă de munca pe care o prestăm. Fiecare activitate trebuie să fie pătrunsă de emoţie. Emoţiile ne ajută să trăim cu intensitate fiecare acţiune pe care o întreprindem. Emoţiile ne ajută să transmitem în afară iubirea care ne stăpâneşte în interior. Fără emoţie nu poţi transmite emoţie şi, ca atare, nu poţi atinge inima, care este un receptacul al iubirii. Prin urmare, pot spune că iubirea dă naştere activităţii noastre, că iubirea este cea care o susţine şi că tot în iubire se sfârşeşte sau se împlineşte. Omul se naşte din iubire şi prin iubire, trăieşte în legea iubirii şi prin moarte pătrunde în comuniunea iubirii veşnice, fiindcă ajunge la Dumnezeu, Care este Iubire (I Ioan IV; 8).

Creştinul, adică omul care Îl urmează pe Hristos, trebuie să fie un om al iubirii. Indiscutabil. Însă, nu este chiar atât de uşor să iradiezi mereu iubire în jurul tău dacă stăm să ne gândim că lumea în care trăim se lasă mai repede ademenită de păcat decât de virtute. Omului societăţii secularizate i se pare că îi este mai uşor să facă rău decât să facă bine. Există oameni care – pătrunşi fiind de sentimente de iubire – luptă pentru a face bine altora, fără niciun interes. La polul opus, există oameni care – împinşi fiind de invidie – se străduiesc să le provoace altora suferinţe. Îmi place enorm constatarea lui Esop: omul poartă pe umeri doi desagi: în cel din faţă, pe care îl are mereu înaintea ochilor, se află greşelile semenilor, iar în cel din spate, pe care nu-l vede, se află propriile greşeli. Această constatare este cât se poate de actuală. Să nu pierdem din vedere avertismentul Mântuitorului: “Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi” (Matei VII; 1). Totodată, să nu ignorăm regula de aur a creştinismului enunţată de Domnul: “Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea” (Luca VI; 31). Această lege (regulă) îşi are un corespondent excepţional în înţelepciunea poporului: “Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!” Fericitul Augustin exclama: “Iubeşte, şi fă ce vrei!” Dacă iubeşti cu adevărat nu poţi gândi răul nimănui, nu poţi face rău nimănui, nici măcar nu suporţi gândul că semenul tău ar putea suferi ceva.

Sublimă este Legea iubirii! Este o artă să trăieşti în conformitate cu această lege. Este o artă să deprinzi această artă. Ovidius spunea: “De vrei să fii iubit, fii vrednic de iubire”. Această lege nu te obligă la nimic. Tu trebuie să ai iniţiativa săvârşirii binelui. Dumnezeu te va ajuta întotdeauna să perseverezi pe această cale a binelui, cale care conduce la iubire/Iubire. Legea iubirii presupune dăruirea. Să ai puterea de a iubi fără a aştepta iubire din partea celuilalt, să ai puterea de a dărui fără a aştepta o răsplată din partea celuilalt. Un astfel de comportament te introduce în ceata fiilor lui Dumnezeu: “Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi” (Luca VI; 32-35).

A da cuiva ceva împrumut, presupune a avea acel ceva şi a te putea dispensa de acel ceva. Dacă nu ai avea, nu ai putea împrumuta. Aşadar, dacă vrei, dacă poţi da şi poţi trăi fără ceea ce dai, nu ar mai trebui să aştepţi să primeşti ceea ce ai dat. Mulţumirea pe care o ai constă în bucuria pe care i-o provoci celui pe care l-ai ajutat şi în faptul că vezi că ceea ce i-ai dat îi este de folos în viaţă. Cel care îţi cere ceva, are nevoie de ajutorul tău. Altfel, nu ar cere, nu ar apela la tine. Trebuie să ne bucurăm că putem dărui şi că nu suntem în situaţia de a cere. Însă, oricând putem ajunge şi noi în ipostaza de a cere ceva cuiva.

În clipa în care săvârşim o faptă bună nu trebuie să aşteptăm răsplată din partea celui pe care l-am ajutat. Răsplata o vom primi – cu siguranţă – din partea lui Dumnezeu, Care nu rămâne niciodată dator şi Care apreciază la adevărata sa valoare fiecare faptă bună. În egală măsură, Dumnezeu apreciază şi gândul curat (intenţia) care ne-a călăuzit în săvârşirea faptei. O faptă bună izvorăşte întotdeauna dintr-un gând bun, dintr-o inimă curată. Totodată, nu trebuie să aşteptăm laude din partea celor din jur pentru binele înfăptuit. Aprecierile vin în momentul în care realizezi binele, dar se impune să fim foarte vigilenţi ca nu cumva aceste aprecieri să ne conducă subtil spre mândrie.

Ar fi bine ca societatea actuală să se conducă după Legea iubirii. Dumnezeu ne cere să-l iubim pe aproapele nostru, care ne poate fi frate, rudenie, prieten, vecin, cunoscut. Aproapele este fiecare semen de-al nostru, fiecare persoană care are nevoie de prezenţa noastră în viaţa sa. Fiecare om este creat după chipul lui Dumnezeu şi tinde – prin strădanie personală – să ajungă la asemănarea cu El, la mântuire, la fericire veşnică. Însă, Dumnezeu nu Se opreşte aici. Face un pas mai departe şi ne cere să-i iubim chiar şi pe vrăjmaşii noştri. Dacă Dumnezeu Însuşi ne cere acest lucru, înseamnă că nu este imposibil de îndeplinit. De fapt, chiar Domnul Hristos ne dă un exemplu care nu poate fi uitat şi care va dăinui mereu: fiind răstignit pe cruce şi batjocorit, Domnul îi iartă pe cei care Îl vrăjmăşeau, rostind cu iubire: “Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca XXIII; 34). Răstignirea Domnului reprezintă momentul supremei iubiri a lui Dumnezeu faţă de omul căzut în păcat. Sfântul Ioan Gură de Aur spune cu autoritate: “A iubi pe vrăjmaşi înseamnă a-L imita pe Dumnezeu… A iubi pe cineva drag este un lucru al firii; a iubi cineva şi pe vrăjmaşi este un lucru al harului”. Dumnezeu este Cel Care ne dă puterea de a-i ierta şi iubi pe vrăjmaşi.

Vrăjmaşi sunt cei care ne-au provocat o suferinţă trupească sau sufletească, cei care ne-au împins spre păcat, cei care ne-au calomniat cu nedreptate, cei care ne-au trădat încrederea şi iubirea, cei care ne-au exploatat, cei cărora le-am fost indiferenţi, cei care au profitat de noi pentru a-şi atinge propriile interese meschine, cei care ne-au îndepărtat de Dumnezeu şi de Biserică, cei care au încercat să ne târască în deznădejde, cei care ne-au lovit fizic sau moral etc. Unii dintre semenii noştri ne-au devenit vrăjmaşi pentru că ne-au condus spre suferinţă. Au devenit răi prin faptele rele pe care le-au săvârşit. Omul a fost creat bun de către Dumnezeu şi orientat spre bine, având toate darurile de care are nevoie pentru a persevera în bine. Omul este catalogat drept “rău” datorită faptelor rele pe care le comite. Însă, noi nu avem dreptul de a condamna omul, ci faptele sale rele, abominabile, păcatele sale. Omul, în sine, are capacitatea de a se îndrepta, de a-şi veni în sine însuşi, de a conştientiza starea de păcătoşenie în care a ajuns şi de a se ridica, renunţând la păcat şi înaintând pe calea binelui, în Legea iubirii. Noi îi iubim pe vrăjmaşi, deoarece numai prin iubire, iertare şi bunătate îi putem ajuta să părăsească păcatul, să iasă din sfera răului. Dacă nu i-am iubi şi dacă le-am răspunde în aceeaşi manieră în care ne-au tratat ei, nu am face altceva decât să sporim răutatea şi vrăjmaşia lor. De aceea, Dumnezeu ne cere să-i iubim pe vrăjmaşi. “Dragostea atrage dragoste”, spune un dicton latin. Iubirea conduce la iubire şi, deci, la Dumnezeu. Iubirea este “rădăcina şi izvorul binelui”, opinează Sfântul Ioan Gură de Aur. Doar iubind putem deveni “fii ai Celui Preaînalt”, Care este bun şi cu cei nerecunoscători, nemulţumitori şi răi, urmărind îndreptarea lor. Doar iubind şi militând pentru pace putem ajunge în intimitatea Domnului: “Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei V; 9). Fără iubire nu este cu putinţă să ajungem la Dumnezeu. Răzbunarea este exclusă. Doar Dumnezeu este judecătorul suprem al tuturor oamenilor, ţinând cont – în pronunţarea sentinţei – de gândurile, cuvintele şi faptele fiecăruia, de modul în care fiecare persoană şi-a folosit libertatea de voinţă.

Pacea este o fiică a iubirii. Însă, aşijderea, şi milostenia este un vlăstar al iubirii, un rod al iubirii, fiindcă iubirea se manifestă şi prin dăruire, ceea ce ne apropie de Dumnezeu, asemănându-ne cu El: “Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv” (Luca VI; 36). Noi nu ne putem asemăna cu Dumnezeu prin fiinţă, dar Îl putem urma prin virtuţi. Una dintre aceste virtuţi este milostenia, care ne deschide poarta Împărăţiei Cerurilor. Prin milostenie ne apropiem de semenii noştri, devenim părtaşi atât la suferinţele lor, cât şi la bucuriile lor. Prin milostenie devenim membri ai familiilor celor necăjiţi, devenim parte integrantă a existenţei lor zbuciumate. Prin milostenie reuşim să aducem bucuria acolo unde era tristeţe, lumina acolo unde era întuneric, speranţa acolo unde începea să-şi facă simţită prezenţa deznădejdea. Prin milostenie răspândim iubire în jurul nostru, arătând că suntem ucenici ai lui Hristos, imitatori ai Lui.

“A iubi înseamnă a trăi”, remarca Marie D’Agoult. A fi în afara Legii iubirii înseamnă a fi în afara lui Dumnezeu. Lipsa iubirii este echivalentă cu păcatul. Unde încetează iubirea, acolo începe ura, iar unde domneşte ura, de acolo este îndepărtat Dumnezeu, Care este Iubire. O lume fără Dumnezeu este o lume fără valori, fără principii, este un non-sens. Cel care îi ajută pe ceilalţi se ajută pe sine însuşi şi se îmbogăţeşte în Dumnezeu, pregătindu-şi starea fericită din veşnicie. Cât de profundă este cugetarea populară: “Cine dă, lui îşi dă”. De altfel, această exprimare este născută din cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: “Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei V; 7). Modul în care trăim pe pământ ne poate crea o perspectivă a modului în care vom vieţui dincolo de moarte: binele ne va conduce spre/în fericire, iar păcatul ne va prăbuşi în abisul osândei. Totul depinde de noi.

Preot dr. Cristian Boloş

articolul original.

Voiculescu-CNN

29 September 2022 at 05:05

Asocierea Antenei 3 TV cu CNN este ca o glumă românească bună de întors pe toate fețele. S-a schimbat orientarea americanilor? S-a ambiționat Varanul să le demonstreze sorosiștilor și Monicăi Macovei și Cristinei Guseth et comp. că ajunge mai sus decît ele? Sau pur și simplu americanii au căutat un partener pe meleaguri dîmbovițene și au ales Antena 3 fără să ezite prea mult.

De o bună bucată de vreme Antena 3 TV cochetează cu CNN, ba cu corespondențe, ba cu invitați. N-a mai contat nici cariera bătrînului securist, nici jocurile partidului său, nici baletul politic. Probabil că războiul din Ucraina a accelerat lucrurile. Au vrut americanii o colaborare în România pentru a încasa oarece și au făcut-o, lăsînd baltă și anticomunismul de serviciu, și Securitatea, și strâmbatul din nas în fața foștilor comuniști.

Colaborarea Antenei 3 cu CNN este o lovitură de marketing pe care tot grupul Intact a încercat să o transforme într-un eveniment de proporții. În mare parte, a reușit, mai ales că mulți dintre compatrioții noștri nu prea au habar ce mai reprezintă CNN. L-au adus la București pe președintele CNN și pe Richard Quest, pe post de sfinte moaște, el nefiind în ultima vreme decît un soi de agent turistic pentru țările care contractează materiale publicitare pe post. Jurnalistic vorbind, CNN-ul este departe de ce-a fost cu ani în urmă, după cum și Antena 3 este cam la aceeași distanță de performanțele sale jurnalistice din perioada anti-Băsescu.

Asocierea a fost marcată cu un moment solemn în Palatul Regal (obsesie proletară!) unde s-au semnat protocoale și s-a marcat momentul. Deocamdată nou este doar pachetul grafic și cromatic, unul dintre cele mai frumoase din cîte au apărut pe micile noastre ecrane. Prima noutate editorială sesizabilă poate fi socotită înmulțirea emisiunilor cu trei prezentatori și cu un al patrulea de pe teren care transmite informația.

Altceva, deocamdată, nu. Tot accidente, tot declarații politice și tot aceiași politicieni de la PSD rulați pentru declarații epocale de care nu se alege nimic. Și tot știri despre Putin. Probabil că în formula Antena 3 cu CNN ”Exclusive news channel partner” vom asista la aceeași independență jurnalistică pe care o arată și CNN în SUA și în restul lumii. Ca atare, PP-USL va apărea acum și la surogatul dîmbovițean al postului american și viața va merge mai departe, spre deruta totală a Monicăi Macovei, HR Patapievici, Dan Tăpălagă and co.

articolul original.

Exodul, cauza deșteptării politicienilor – Dumitru MONACU, scriitor

28 September 2022 at 04:30

Despre modul impardonabil în care au fost umiliți mulți olimpici botoșăneni cu prilejul Galei de Excelență în Educație s-a scris pe larg în paginile publicației noastre, drept urmare o să trec rapid peste evenimentul ca atare. De altfel, ce mare brânză ar fi putut realiza organizatorii, niște politicieni uniți în cuget și-n simțiri care joacă de atâta vreme ping-pong cu conducerea Inspectoratului Școlar? Noroc de cei de la Camera de Comerț, care le-au asigurat mălaiul, altfel s-ar fi ales eminenții elevi care au avut șansa să fie invitați cu praful roșu și galben de pe o tobă ce sună a sec de vreo treizeci de ani încoace. Efectul negativ al unei asemenea manifestări nu constă nicidecum în faptul că unii elevi ar fi meritat să primească plicul cu pricina, dar n-au fost invitați la gală. Aici nu e vorba de bani, sau de altceva, ci de atitudine. O atitudine heirupistă care sapă în mentalul tineretului niște canale mai urâte decât cele dintr-un măr viermănos, iar efectul îl vedem în fiecare toamnă, când, precum păsările călătoare, frumoasele și tinerele noastre vlăstare își iau zborul spre facultățile occidentale. Chiar și odraslele putiniștilor înfocați tot spre Vest se duc, fapt care mă duce la vorba aceea care spune să faci ce zice popa și nu ce face el. Nu, nu m-am referit aici la ciudatul caz Visarion Alexa, în care doamna aceea și-a adus aminte după jumătate de an că a fost abuzată, ultima dată chiar cu microfonul pornit. Dar, să revenim la subiect, deși din punctul meu de vedere treburile sunt clare: pe amândoi i-a mâncat, într-o formă sau alta, la zambilică! Cum spuneam, generația tânără din România zboară spre Vest. Dar nu numai ei părăsesc o corabie pe jumătate scufundată. Români de toate vârstele și profesiile îi găsești azi răspândiți pe glob mai ceva ca pe evrei. Nu este colț al planetei unde să nu fie de-ai noștri. Din păcate, cauzele acestui masiv exod nu sunt absolut deloc luate în seamă și aprofundate de către diriguitorii cărora nu le pasă de soarta țării și a cetățenilor ei. Analizând la rece profilul celor cărora li s-a făcut lehamite de România educată de către securisto-comuniștii din politică, justiție și instituțiile de forță, rezultă o concluzie pe cât de cunoscută pe atât de profundă. Două sunt categoriile de conaționali care și-au luat lumea în cap în ultimii 30 de ani: cei cu foamea în gât și în gând, și cei care nu au mai putut suporta nesimțirea, bătaia de joc, aroganța și lipsa de respect a celor din jur fie că aceștia reprezentau statul, fie că erau pe … persoană fizică, vorba lui Vanghelie cel ejaculat din politică (expresia lui, nu a mea!).  Aparent, această ultimă categorie este pe cont propriu, șmecheri, hoți și nesimțiți fiind întâlniți la tot pasul în România noastră cea dragă și drept urmare am fi tentați să despovărăm statul de niște tinichele. Din fericire sau nefericire, nu este deloc așa, ipochimenii de care aminteam fiind recolta a doua (după angajații din mediul bugetar) a unei culturi intrată la apă mai ceva ca orezul. Exemplul pe care diriguitorii îl dau tinerei generații nu poate și nu are cum să transcendă profilului defectuos și strâmb conturat în special de metehnele mediului politic românesc, un mediu unde își dau mâna într-o frăție mafiotă minciuna, hoția, superficialitatea, aroganța, arivismul, ipocrizia, perfidia și încă vreo duzină de asemenea caracteristici. Revenind la evenimentul desfășurat pe 15 septembrie la Botoșani, mă miră decizia conducerii Camerei de  Comerț de a se alătura unui asemenea „conclav” alături de politicieni. Asta cu conclavul, am scris-o doar pentru a mai rămâne un pic în febra subiectului laic și nu prea, care îi are ca protagoniști pe un popă și o femeie și care ține capul de afiș al știrilor mâncate cu fulgi cu tot de prostimea românească! Revenind la subiectul de bază, atât de mizerabilă este clasa politică actuală, încât și dacă te apropii la un kilometru de ea îți îmbâcsește făptura și alura, iar acest lucru îi alungă în lumea mare nu numai pe cei flămânzi, ci și pe cei care nu duc grija zilei de mâine. În acest caz România pierde, pe lângă forța de muncă, și un morman de inteligență și asta este cel mai grav. Din moment ce umilirea și tratarea cu dispreț și nesimțire a conaționalilor au devenit politică de stat, este clar că diriguitorii noștri își doresc cu ardoare plecarea afară a tuturor celor cu mintea brici. Ca să rămână ei, cei mai deștepți, cei mai cunoscători, cei mai cei!

articolul original.

DNA chemată și trimisă la muncă

28 September 2022 at 13:08

Nu pot să recitesc cuvîntarea lui Klaus Iohannis la ședința aniversară a DNA fără să mă gîndesc la scandalul cu achiziția autoturismelor la Ministerul de Interne. Inițial, credeam că președintele a convocat un bilanț pentru a le atrage atenția că dorm, că și-au pierdut spiritul combativ. Dar ce bilanț să țină DNA-ul în septembrie? Mai degrabă, sunt tentat să cred că aniversarea de 20 de ani a fost scoasă din pălărie pentru a-i oferi președintelui un prilej de manifestare publică pe seama corupției. Ceva mă face să cred că pentru a mai înlătura din bănuieli și acuze, Klaus Iohannis s-a grăbit să dea fuga la un eveniment la Direcția Națională Anticorupție pentru a arăta cît este el de preocupat de combaterea corupției, mai ales că în minunata și inutila sa vizită în SUA a fost încolțit de jurnaliști cu tot soiul de întrebări legate de respectiva achiziție. Cu acel prilej, Klaus Iohannis s-a delimitat categoric și a promis că avem instituții care să cerceteze afirmațiile vehiculate de presă și de sindicatul polițiștilor.

Ce spune Poliția despre achiziția BMW-uri

Și ca un făcut, Poliția Română a răspuns de îndată cu un comunicat lămuritor pentru achiziția celor 600 de autoturisme, iar președintele Iohannis a ieșit la rampă cu acest discurs anticorupție, rostit la aniversarea a 20 de ani de existență a DNA (mamă, Doamne, ce aniversare!). Evident, referitor la corupție și la combaterea ei! Se înțelege că repetatele articole privind achiziția și întrebările din SUA l-au deranjat peste măsură. El își imagina că va fi întrebat cum se simte la San Francisco și ce i-a plăcut mai mult pe acolo, dacă a fost la Golden Gate și cum s-a simțit între foștii săi concetățeni (nu compatrioți). Nu cred că la întîlnirea cu românii de pe Coasta de Vest a Americii au venit și sași emigrați din zona Sibiului și a Mărginimii.

Poliția cumpără BMW-uri de la amicul lui Iohannis

Trebuie să înțelegeți că orice aniversare și orice bilanț la asemenea instituții, inclusiv la cele de forță, este organizată cu un scop și cu un cîntec. Scopul este mobilizarea și întărirea vigilenței (în acest caz, a combaterii sub care se ascunde agresivitatea). ”Aparatul trebuie să înțeleagă că se bucură de sprijinul președintelui și trebuie să fie hotărît și să execute ordinele. De la înființarea sa din urmă cu aproximativ 20 de ani (nimeni nu a dat o dată exactă sau un document care să o ateste), instituția a fost concepută ca un instrument de intervenție în societate. Și care PNA din etapa cu numele de DNA a funcționat ca un instrument politic. Mandatele Kovesi, oricît au fost ele de tămîiate și de răsplătite cu funcții peste hotare, rămîn pagini negre în istoria instituției. Ca nu cumva să mai persiste acuzațiile și contestările, la această aniversare a fost prezentat și un mesaj din partea Laurei Kovesi, poreclită Luluța.

La această aniversare scoasă din pălărie, ea a transmis:

„În cei 20 de ani, DNA a demonstrat ce înseamnă să fii o instituţie independentă.(Ați observat,nu-i așa?-nota redacției) S-au efectuat investigaţii faţă de persoane care păreau de neatins şi s-a demonstrat că legea este egală pentru toţi. I-aţi făcut mândri pe români, i-aţi făcut să creadă în instituţii, i-aţi făcut să creadă în statul de drept. Prin munca voastră aţi contribui la schimbarea mentalităţilor, la sensibilizarea societăţii cu privire la gravitatea fenomenului corupţiei” (…)
„Îmi amintesc de anii în care am lucrat împreună în DNA. Multă muncă, vremuri dificile, am fost supuşi unor atacuri constante din cauza investigaţiilor noastre, dar noi am continuat cu profesionalism şi consecvenţă. Acesta a fost cel mai bun răspuns, ne-au făcut mai puternici. Astăzi, vreau să vă mulţumesc tuturor pentru solidaritate, curaj şi hotărâre, pentru că nu aţi renunţat. O instituţie este puternică la fel ca persoanele care o fac să funcţioneze. Sunteţi inimile generoase, minţile strălucitoare, curajoşi şi puternici. Este un privilegiu al Parchetului European de a colabora cu dumneavoastră. Oh, da, cred că sunt în măsură să facă această comparaţie şi cred că trebuie să fiţi foarte mândri. În activitatea mea de zi cu zi la EPPO am aceeaşi determinare şi aceeaşi hotărâre, acelaşi spirit pe care l-am avut când am lucrat împreună în DNA”.

Presupun că ați aflat că Laura Codruța Kovesi a luat la Parchetul European pe care îl conduce o mare parte din executanții fideli din aniversata noastră DNA. România are la noul Parchet European cel mai mare corp de procurori, cît pentru a executa ordine, cît pentru a înțelege ce comandă Kovesi, engleza și franceza fostei șefe a DNA fiind după ureche și din doi în doi.

Cum ziceam, pentru a trage țolul peste subiectul achiziției celor 600 de autoturisme, președintele României a ținut un discurs la aniversarea a 20 de ani de cazuri de corupție, dar și de abuzuri, dosare trîntite, arestări televizate pentru a fi spectaculoase și compromisuri dictate. El s-a vrut mobilizator. Și a arătat ca o tîrzie tentativă de relansare a unei DNA cam obosită și pe cale de a încăpea pe mîna generației de procurori dirijată de Monica Macovei și de USR prin frații Prună.

Ca să vedeți că nu suntem de partea corupției, publicăm și noi discursul (după părerea mea, fără efect) al președintelui Klaus Iohannis, rostit cu acest prilej autoaniversar!

Domnule Procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție,

Onorați membri ai prezidiului,

Domnilor miniștri,

Excelențe,

Doamnelor și domnilor,

Vă mulțumesc pentru invitația de a participa la acest moment aniversar, pentru marcarea a douăzeci de ani de la înființarea Parchetului Național Anticorupție, devenit ulterior Direcția Națională Anticorupție!

În urmă cu două decenii, ferm angajată pe drumul european, țara noastră a decis înființarea unei structuri specializate în combaterea faptelor de corupție, în special a corupției la nivel înalt. Pentru un stat aflat în plină tranziție, acest demers a fost unul de importanță capitală din perspectiva reformelor structurale care au avut loc la nivelul administrației centrale și locale.

În Uniunea Europeană, eforturile de control și de combatere a corupției au reprezentat și reprezintă, în realitate, moduri de construcție a statelor moderne și de consolidare a democrațiilor, bazate pe valorile statului de drept, în care legea protejează binele comun, cetățenii și drepturile acestora. În urmă cu două decenii, percepția publică în țara noastră era că societatea românească se confrunta cu fenomenul corupției la toate nivelurile sale și că nu existau mijloace eficiente pentru a lupta cu acest flagel. Dacă obiceiurile bune au nevoie de legi ca să dăinuie, și legile, pentru a fi respectate, au nevoie de asumarea unor principii morale la un nivel profund al societății. Înființarea Parchetului Național Anticorupție, ca o structură puternică în ofensiva împotriva corupției, a reprezentat un prim semnal al asumării luptei împotriva corupției de către România la cel mai înalt nivel și pe termen lung. În toți acești ani, țara noastră s-a schimbat radical, prin dezvoltarea capacității sale instituționale, prin creșterea nivelului de transparență și integritate în sectorul public și prin transformarea economică și democratică pe care a cunoscut-o. S-au schimbat și mentalitățile, iar societatea românească nu mai tolerează lipsa de corectitudine în viața publică.

Cu începuturi inerent timide și marcate de clarificări ale statutului, dificultăți organizatorice sau uneori legate chiar de lipsa voinței politice de a asigura funcționarea acestei instituții, Direcția Națională Anticorupție a făcut progrese mari, ajungând un model la nivel european, furnizor de expertiză și bune practici în lupta împotriva corupției.

Parcursul DNA nu a fost, însă, lipsit de obstacole, regrese sau chiar eșecuri punctuale. Ele trebuie să fie evaluate onest, obiectiv, pentru că numai așa se poate învăța din lecțiile trecutului, păstrând mereu în minte obiectivul unei constante îmbunătățiri a activității, în slujba societății și a binelui comun.

O societate în care corupția este combătută riguros, care are mecanisme de control și echilibru, în care responsabilitatea decidenților față de cetățeni este una reală sau în care sentimentul că nimeni nu e mai presus de lege este unul generalizat reprezintă o societate puternică și stabilă.

Lupta împotriva corupției este sinonimă cu lupta pentru societatea mai bună pe care ne-o dorim. Ea nu trebuie să fie apanajul exclusiv al unei instituții, ci un angajament comun al tuturor factorilor decizionali.

În acest efort comun, acțiunea instituției dumneavoastră este una crucială pentru modernizarea statului și pentru prevenirea și înlăturarea conduitelor care riscă să îi încetinească sau chiar să îi blocheze dezvoltarea.

Prin rezultatele sale, prin efortul susținut al procurorilor și al întregului personal din cadrul DNA, instituția a ajuns un reper în regiune și în Europa. Rapoartele Mecanismului de Cooperare și Verificare au evidențiat de fiecare dată progresul gradual realizat în domeniu, dar și neajunsurile sau obiectivele a căror îndeplinire stagna.

Sunt convins că fără contribuția decisivă a Direcției Naționale Anticorupție în combaterea corupției la nivel înalt și a corupției sistemice, societatea românească ar fi arătat cu totul altfel astăzi. România este acum un pol de stabilitate în regiune și un partener strategic pentru partenerii noștri din cadrul NATO și din Uniunea Europeană.

Doamnelor și domnilor,

Cu fiecare pas realizat în combaterea corupției la toate nivelurile, suntem mai aproape de încheierea MCV, de aderarea la spațiul Schengen și la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

O societate în care corupția este sancționată le dă cetățenilor încredere în stat și le transmite investitorilor și partenerilor externi că există predictibilitate și stabilitate.

În ultimii ani, provocările nu au fost deloc puține, dimpotrivă. Pandemia de COVID-19 a scos în evidență noi riscuri în lupta anticorupție, legate de achizițiile publice, de alocarea și gestionarea fondurilor necesare depășirii crizei sanitare, de integritatea în sistemul medical.

Restrângerea competențelor DNA prin preluarea unor atribuții de către Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, legislația lipsită de predictibilitate, absența unui dialog real în interiorul sistemului judiciar sau decizii ale instanței constituționale cu impact asupra dosarelor instrumentate sunt doar câteva aspecte care au influențat activitatea și rezultatele instituției.

Pentru ca munca dumneavoastră să aibă ecoul așteptat de societate, este nevoie de o legislație clară, coerentă, care să garanteze independența justiției și să creeze mecanismele necesare pentru buna funcționare a parchetelor. Mai mult, reforma legilor justiției trebuie să fie finalizată în acord cu recomandările organismelor europene.

Coincidența face ca acest moment aniversar al DNA să aibă loc în perioada în care Parlamentul dezbate proiectele legilor justiției, propuse de Guvern în luna august, după un proces complex de elaborare a acestora, bazat pe consultări publice, cu sistemul judiciar și cu Comisia Europeană.

Rezultatul dezbaterilor parlamentare trebuie să răspundă dezideratelor pe care le-am menționat. Totodată, este nevoie de resurse umane suficiente, calificate și de alocări bugetare care să permită desfășurarea activității în condiții optime, acestea constituind inclusiv obiective asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Lupta împotriva corupției a fost și rămâne un obiectiv al mandatelor mele de Președinte al României. În această perioadă complicată, avem nevoie mai mult ca oricând de un stat funcțional, în care autoritățile colaborează în spiritul loialității constituționale, de politicieni și funcționari publici onești, de o cultură solidă a integrității, inclusiv în mediul privat, și de promovarea valorilor europene.

Doamnelor și domnilor,

Vă revine responsabilitatea de a continua combaterea corupției cu profesionalism și perseverență, într-un respect deplin pentru drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor.

Felicitări tuturor profesioniștilor care, prin munca lor și prin dedicare, au adus rezultate notabile! Vă doresc reușite în continuare, pe măsura așteptărilor întregii societăți!

Vă mulțumesc!

articolul original.

O reformă care nu se va face (I)

27 September 2022 at 23:50
image

Reforma administrativ-teritorială nu se va realiza niciodată în epoca PSD-PNL-UDMR, eon întunecat ce va ţine până la sfârşitul lumii. E absurd, dacă nu de-a dreptul sadic, să majorezi salariile bugetarilor din administraţie ori de câte ori visezi urât, ca mai apoi să-i laşi fără dulcele job. În contrapartidă, locul de meditaţie al bugetarilor este la secţiile de vot, nu acasă, ori - Doamne fereşte! - în vreo întreprindere privată unde chiar se munceşte. 

Consorţiile administrative nu înseamnă absolut nimic în afara unor noi structuri inutile generatoare de entropie şi birocraţie. Constituirea lor reprezintă o simplă fentă a guvernului Ciucă menită a adormi vigilenţa oficialilor europeni, încă generoşi cu distribuirea banilor statelor bogate. Deşi reforma apare în PNRR, coaliţia de la putere o va amâna ani de zile, falsificând datele de bază (precum cele din recentul recensământ) ori inventând justificări diverse, precum pandemia de variolă a gorilei, războiul mondial din Ucraina ori prăbuşirea meteoritului Tungus în Rusia.

Totuşi, de-a lungul ultimelor trei decenii, nu au existat doar fente, ci şi lufturi din partea guvernanţilor. Unii chiar au vrut să demareze reforma administrativ-teritorială, alţii s-au arătat oarecum interesaţi, în vreme ce ceilalţi doar au minţit cu neruşinare în această privinţă. Am avut în fruntea statului şi incompetenţă şi calcul politic, dar şi impostură.

Primii care au promis, după anul 1990, o reîmpărţire teritorială a României au fost ţărăniştii. Dar viziunea lor părea cam depăşită, fiindcă voiau întoarcerea la judeţele istorice, aşa cum se înfăţişau după reforma administrativă din 1938. În mare, judeţul (având în spate o tradiţie de secole, denumit ţinut în Moldova şi - mai ales - comitat în Ardeal) era împărţit în plăşi (plasă, la singular), iar plăşile cuprindeau oraşe şi sate.

De partea PNŢCD se situau locuitorii oraşelor ce-şi pierduseră statutul de reşedinţă în comunism, precum Roman (judeţul Roman), Râmnicu Sărat (Râmnicu Sărat) ori Blaj (Târnava Mică), pentru a lua câte un exemplu din fiecare regiune istorică. (Dar se mai aflau în aceeaşi poziţie degradantă Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc, Dorohoi, Fălticeni, Tecuci, Bârlad, Huşi, Câmpulung Muscel, Caracal, Lugoj, Sighet, Dej, Turda, Odorhei, Făgăraş, Sighişoara.) Elitele acestor localităţi înţelegeau cel mai bine tragedia trăită şi cereau să li se facă dreptate redevenind ce au fost înainte. Din oraşe cu un specific foarte clar, cu centre istorice bine delimitate şi comunităţi diferite, dar unite, vechile localităţi se transformaseră în mizerabile aglomerări de blocuri cenuşii unde erau înghesuiţi oameni de toate soiurile.

De pildă, un oraş mititel, dar agreabil ca Râmnicu Sărat a fost demolat, după anul 1977, aproape în întregime, deşi autorităţile comuniste nu înregistraseră nicicând o cerere exagerată de locuinţe. Pe locul unor clădiri pitoreşti ocupate odinioară de negustori români, evrei, bulgari (acolo li se spunea sârbi!), greci, unguri, germani s-au ridicat zeci de blocuri urâte, destule apartamente fiind repartizate unor familii de ţigani mutate direct dintr-o şatră sedentarizată cu forţă pe malul celălalt al râului Râmnic. Nu, respectivii indivizi nu s-au civilizat. Şi nici nu au fost civilizaţi. Dar au devenit turnători destoinici.

E imposibil să-i explici unui tânăr de astăzi cum arătau orăşelele României înainte de furia demolatoare a lui Ceauşescu. Din păcate, la fel s-a întâmplat şi cu oraşele mari din Regat, deteriorarea fiinţei lor istorice în comunism fiind aproape completă. Localităţile din Ardeal au fost puţin mai norocoase, fiind construite, de germani ori de unguri, diferit, cu centre mult mai compacte. Însă au suferit şi ele enorm.

Cu toate că, în anii 1990, cetăţenii fostelor reşedinţe au organizat periodic mitinguri în favoarea revenirii la vechile judeţe, PNŢCD a ratat, în vremea guvernării CDR, inclusiv reforma administrativ-teritorială. S-a spus atunci că a fost vorba de cel mai mare eşec al ţărăniştilor - nu-i chiar adevărat, probabil, dar nerespectarea acestei promisiuni electorale de suflet i-a privat de voturile unui segment foarte important de populaţie. Cu siguranţă, altfel s-ar fi scris cronica acestui partid dacă România postdecembristă ar fi recuperat ceva din farmecul perioadei interbelice. 

Proiectul reformei administrativ-teritoriale a fost preluat, după anul 2000, de pesedişti, în perioada Cabinetului Adrian Năstase. Brusc, parcă de nicăieri, în presă au început să apară hărţi bine documentate ce prezentau viziunea PSD. Mai târziu, aveam să aflăm că ideea îi aparţinea lui Octav Cozmâncă, ministru al Administraţiei Publice.

În proiect se renunţa la judeţe în favoarea unor unităţi teritoriale mai mari, denumite regiuni, ce puteau fi administrate mai eficient. Comunele foarte mici urmau să fie comasate. Mulţi au salutat proiectul, dar activiştii de partid, oameni de teren ce băteau săptămânal uliţele satelor înapoiate, au strâmbat din nas. Ştiau cel mai bine că de aici, din pungile de sărăcie, de la românii dependenţi de stat, veneau voturile pentru PSD, uneori şi în proporţie de sută la sută, ba chiar şi mai mult decât atât!

Pierderea zonelor sărace (prin subordonarea lor unor comune bogate, nepesediste, şi, eventual, modernizarea lor) ar fi echivalat cu o viitoare înfrângere politică. (Exact la aceeaşi concluzie va ajunge ani mai târziu şi Liviu Dragnea!) Aşa că, la fel de brusc cum apăruse, proiectul lui Cozmâncă, deşi produsese oarece valuri plus ceva entuziasm în societate, a dispărut fără urmă! (Va urma)

articolul original.

Doamna de fier

27 September 2022 at 21:19
image

Istoria, mai ales istoria recentă, ne-a obișnuit cu acest apelativ (pentru a nu-i spune poreclă). De el mi-a adus aminte ceea ce s-a întâmplat zilele trecute în Italia, unde Coaliția de dreapta a câștigat alegerile parlamentare, iar principalul personaj din această grupare este o femeie, Giorgia Meloni, lidera unui partid numit Fratelli d’Italia. Ea ar putea fi noul premier al Italiei, perima femeie din Peninsulă pe acest post.

Până aici totul pare normal, ca într-o democrație reală.

Dar, ceea ce se spune despre Giorgia Meloni, despre partidul ei și despre politica pe care o face, ne dă fiori. Se vorbește din nou de fascism (și se știe ce fioros era, tot în Italia, Mussolini, aliatul lui Hitler) în legătură cu acest personaj și cu acest partid. Un ziarist spaniol chiar aseamănă ascensiunea ei cu un ciclon, cu un fenomen care ar putea avea consecințe enorme, grave.

Fascism? Neo-fascism? Ți se face pielea de găină, după experiența trăită de omenire până în 1945. Ar putea fi Giorgia Meloni promotoarea unei noi experiențe de acest fel? Unii o aplaudă și sunt chiar din Uniunea Europeană, ba chiar din Europa care a stat mult timp sun cizma sovietică – premierii Ungariei și Poloniei. Pentru că ei cred că Meloni va sări la gâtul UE.

Lumea se așteaptă ca Italia să aibă un guvern radical de acum încolo. Iar posibilul nou premier are numai 45 de ani, deci e în plină poftă de viață. Meloni şi partidul său sunt urmașii Mișcării Sociale Italiene (MSI), un partid neo-fascist creat după Al Doilea Război Mondial. La 19 ani declara pentru canalul France 3 că dictatorul Benito Mussolini a fost „un politician bun”. Deviza ei este „Dumnezeu, patrie, familie”, iar prioritățile sale vizează închiderea granițelor pentru a proteja Italia de islamizare, renegocierea tratatelor europene pentru ca Italia să-și recapete controlul asupra destinului său, lupta împotriva „lobby-urilor LGBT” și a „iernii demografice” pe care o traversează țara, unde vârsta medie este cea mai mare din țările industrializate, cu puțin în urma Japoniei. Pe 6 octombrie 2016, a denunțat pe Facebook „înlocuirea etnică în curs în Italia”, pe aceeași linie cu alte formațiuni europene de extremă dreaptă.

Pe cine să credem?

Omenirea a avut, de-a lungul timpului, mai multe „doamne de fier”, dar aceea pe care eu am auzit să fie chiar supranumită astfel a fost tot un prim-ministru, al Marii Britanii, Margaret Thatcher („Iron Lady”). Dar, era parcă alt fel de om, deși o arătau „ca de fier„ și înfățișarea ei și dârzenia. Însă de fascism, în acest caz, nu am auzit.

articolul original.

De la Armageddon și Deep Impact la Mission DART

27 September 2022 at 18:47

Mission DART, mai pe românește Misiunea Suliță (dart din engleză se traduce prin suliță sau lance), ocupă astăzi o mică parte din preocupările celor curioși, celor cărora știința încă le mai produce o stare de freamăt. Dacă ținem seama că DART este de fapt un acronim care vine de la „Double Asteroid Redirection Test” care s-ar traduce prin „Test de redirecționare a asteroidului dublu”, ar trebui să denumim întregul eveniment Misiunea TRAD.

Ce ar trebui să știm despre misiunea Dart? NASA a încercat și reușit să devieze un asteroid. NASA a lansat acum 10 luni (24 noiembrie anul trecut) o navă spațială care a lovit marți (27 septembrie anul curent) un asteroid situat la unsprezece milioane de kilometri de Pământ pentru a-i devia traiectoria. Scopul: pregătirea unui dispozitiv de „apărare planetară”. Misiunea ar trebui să „ajute la determinarea răspunsului nostru dacă detectăm un asteroid care amenință să lovească Pământul”, a declarat luni șeful NASA Bill Nelson.
Experiența amintește inevitabil de filmele Armageddon sau Deep Impact, lansate în 1998. În aceste lungmetraje, Pământul este amenințat de un asteroid și o cometă mare. Ciocnirea ar fi sinonimă cu cataclismul sau chiar sfârșitul umanității. Pentru a evita ce este mai rău, bărbații și femeile încearcă apoi să arunce în aer aceste corpuri cerești. Acest scenariu, descris drept „apărare planetară” de NASA, trece de la ficțiune la realitate cu misiunea DART.

Acest proiect de 330 de milioane de dolari (293 de milioane de euro la vremea investițiilor), care intenționează să se ciocnească de un asteroid pentru a-și schimba orbita, reprezintă lansarea unei nave kamikaze către un sistem de asteroizi.

Misiunea Dart a vizitat un sistem dublu situat la 11 milioane de kilometri de Pământ. Sistemul este format dintr-un asteroid principal, Didymos, care măsoară 780 de metri în diametru. Pe orbita acestuia din urmă se află un alt asteroid mai mic, Dimorphos, care este un satelit al acestuia de 160 de metri diametru.

Nava, cu o anvergură de 19 metri, echivalentul unui autobuz mare, a decolat la bordul unei rachete SpaceX Falcon 9. A avut o singură cameră necesară pentru navigarea sa deoarece misiunea lui Dart a fost de tip kamikaze (să lovească pe Dimorphos cu o viteză de 24.000 km/h). Cu alte cuvinte, în ultima secundă înainte de impact, Dart a parcurs 6 km.
Misiunea a purtat și un mic satelit de observare proiectat de agenția spațială italiană. Acest instrument, numit LICIACube (pentru Light Italian CubeSat for Imaging Asteroids) este compus din două camere și s-a separat de nava principală cu zece zile înainte de eveniment pentru a se poziționa astfel încât să filmeze prăbușirea și să transmită rapid primele imagini către Pământ.

„Sistemul Didymos este candidatul ideal pentru Dart, deoarece nu reprezintă o amenințare reală de impact asupra Pământului, iar oamenii de știință pot măsura schimbarea orbitei lui Dimorphos cu telescoape de la sol”, explică NASA pentru a justifica această misiune. Obiectivul misiunii nu este de a distruge asteroidul lunar Dimorphos, ci de a-i modifica ușor orbita, fără a atinge orbita lui Didymos (ceea ce l-ar putea face potențial periculos pentru Pământ). Nava spațială „îi va da doar un mic ghiont”, a declarat, înainte ca evenimentul să se producă, Nancy Chabot, de la Laboratorul de Fizică Aplicată de la Universitatea Johns Hopkins, care conduce misiunea în parteneriat cu NASA. Orbita lui Dimorphos a fost redusă doar cu „aproximativ 1%”, precizează Nancy Chabot. Înainte, Dimorphos îl înconjura pe Didymos în 11 ore și 55 de minute. Acum, după șoc, orbita ar fi de „11 ore și 45 de minute, sau ceva de genul”, a detaliat ea.

Un test pentru a pregăti omenirea pentru o posibilă coliziune. Probabilitatea unui impact critic cu un asteroid sau o cometă nu este deocamdată actuală. Obiectivul lui Dart este să testeze acum un dispozitiv de „apărare planetară”, destinat generațiilor viitoare. „Nu vrem să ne aflăm într-o poziție în care un asteroid se îndreaptă spre Pământ și noi să nu fim pregătiți”, a detaliat în timpul unei conferințe de presă Lindley Johnson, de la Departamentul de Apărare Planetară al NASA.

„Încercăm să oferim un plan valid pentru generațiile următoare și vrem să evităm improvizația” a spus Patrick Michel, astrofizician la Observatorul Coastei de Azur. Acesta evidențiază mulți parametri care trebuie luați în considerare cu acest tip de risc, menționând dimensiunile științifice, tehnologice, politice și etice. Tocmai pentru a pregăti bine lucrurile, prin integrarea tuturor acestor aspecte, trebuie trăită o astfel de misiune”, insistă el, dorind să evite orice catastrofism. Pentru că riscul unei coliziuni majore este „minim”, ne asigură Eric Lagadec, astrofizician la Observatorul Coastei de Azur, precizând că acest lucru nu este așteptat în anii următori. Nu există „niciun obiect cunoscut care să ne amenințe cel puțin pentru următorul secol”, adaugă Patrick Michel.

În detaliu, conform datelor NASA, toți asteroizii cu diametrul de aproximativ 10 km (cum ar fi cel care a provocat dispariția dinozaurilor în urmă cu 66 de milioane de ani) din vecinătatea Pământului au fost identificați. Sunt patru. Dacă un corp ceresc de această dimensiune ar atinge planeta noastră, ar provoca o catastrofă majoră. Dar asta se întâmplă doar la fiecare 100 de milioane sau 200 de milioane de ani.

Aproximativ 900 de asteroizi cu diametrul de 1 km au fost identificați în apropierea Pământului. Ei traversează orbita Pământului aproximativ la fiecare 500.000 de ani, iar o coliziune cu unul dintre ei ar putea provoca o extincție în masă. În ceea ce privește asteroizii cu diametrul de 140 de metri, adică dimensiunea satelitului pe care l-a lovit Dart, specialiștii estimează numărul lor la 25.000. Numai 40% dintre ei sunt cunoscuți și traversează orbita planetei noastre aproximativ la fiecare 20.000 de ani. Dacă un corp de această dimensiune s-ar prăbuși în București, cel puțin întregul județ Ilfov ar fi distrus instantaneu. Bilanțul uman ar fi dramatic, iar consecințele planetare.

Inițial, nava spațială Dart nu trebuia să plece singură: trebuia să decoleze în același timp cu misiunea Hera, care trebuia „să ne furnizeze rezultatele detaliate ale impactului, să ne permită să interpretăm primele măsurători efectuate. cu telescoape terestre și să extrapolăm la alte scenarii”, explică francezul Patrick Michel, inițiator al misiunii Hera. Dar, în cele din urmă, misiunea Hera nu va decola până în 2024.

Aceste misiuni „gemene” sunt „un experiment fundamental pentru a verifica înțelegerea noastră despre fizica impactului asupra asteroizilor, impact care se află în centrul tehnicii de deviere pe care o vom testa”, a explicat Patrick Michel înainte de impact pe site-ul Agenției Spațiale Europene.

Mă tem. Mă tem totuși că, precum aproape toate celelalte mari descoperiri ale ultimului secol și jumătate, acestea vor fi folosite în viitor nu pentru îmbunătățirea traiului pe Pământ, ci, din contră, pentru distrugerea acestuia. Iar l-am supărat pe Doamne, Doamne?

Opriți războiul!

Gruiță Ienășoiu

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

În rând cu Europa, dar nu toți – Ciprian MITOCEANU, scriitor

27 September 2022 at 04:25

Dintotdeauna a existat o presiune zdravănă pe bugetul de stat, însă în aceste zile se pare că s-a atins un maxim greu de egalat. Și asta în condițiile în care criza energetică nici măcar nu și-a arătat bine colții. Temperaturile sunt în scădere, ziua e din ce în ce mai scurtă și prin urmare crește necesarul de căldură și curent electric. Pentru românul de rând e de neînțeles de ce facturarea se face pe baza consumului de anul trecut, când și-a permis să se „lăfăiască”, și nu plătește consumul actual, când fără doar și poate va fi mai responsabil pentru că mai mult nu-și permite. La fel cum e cam greu de digerat informația că facturile la energie electrică trebuie crescute musai, deși producătorii au anunțat profituri record pentru anul trecut.

Ca de obicei – vorba unui personaj interpretat de Mugur Mihăescu – există o explicație. Săptămâna trecută, Senatul a adoptat majorări de indemnizații și sporuri pentru președinte, parlamentari, miniștri, președinți de consilii județene și primari. N-au fost uitați nici funcționarii care respiră în preajma lor, că eficiența și mai ales loialitatea, cu parale de la buget se întrețin. Interesul poartă fesul, așa că n-a contat câtuși de puțin că, doar cu câteva ore mai devreme, Curtea Constituțională a respins ca neconstituționale două proiecte de lege care vizau creșteri de venituri pentru demnitari. Băieții veseli încearcă și, poate, într-un moment de neatenție, proiectul devine lege și se aplică.

Astfel s-a votat ca un parlamentar să încaseze 2.000 de lei pe lângă ce primește acum. Cumva, de înțeles, de vreme ce „dacă mă uit la salariile demnitarilor din Uniunea Europeană pot să fiu invidios”, așa cum s-a justificat Marcel Boloș, mare ministru pe la Investiții și Proiecte Europene. Și veștile bune nu se opresc aici. Marius Budăi, ministrul Muncii, a spus cu gurița lui că nu se poate trăi în România doar cu salariul minim. În sfârșit, și-a dat și el seama de ceva. În viitorul nu foarte îndepărtat salariul minim va crește, însă fără vreun ajutor din partea statului, respectiv scutiri de taxe sau subvenții. Și e știut că de fiecare dată când crește salariul minim cresc și salariile demnitarilor, pentru că așa e legea. La fiecare sută de lei în plus încasată de amărăștean, parlamentarii primesc spor măcar vreo opt sute. Miniștrii primesc chiar mai mult decât un salaiu minim pentru fiecare sutar. Prosperitate din toate părțile, cum s-ar spune.

E nevoie de bani la buget să-i sature pe ei, pe demnitarii de la București și pe cei din teritoriu. Că doar primarii sunt cei care aduc voturile, trebuie și ei stimulați. Din cauza asta pe aleși nu-i interesează cât o să plătim la iarnă pe utilități. Cu cât plătim mai mult, cu atât se încasează mai mult la buget, chiar dacă marile companii din domeniu știu cam cum să fenteze plata dărilor la stat. Dar ceva-ceva tot se adună și aleșii știu deja unde vor merge banii. Către buzunarele lor, nu în altă parte. Nu le mai ajung afacerile dubioase derulate prin firme de partid. Vor și venituri legale, să poată dormi liniștiți. Curios, dar când ne cereau voturile vorbeau despre prosperitate pentru tot românul, nu doar pentru ei. Acum, că sunt la butoane, prioritățile s-au cam inversat. S-a ales praful de măsurile menite să reducă presiunea pe buget. Angajări la stat se fac în continuare, deși există prevederi legale care interzic treaba asta. Și, dacă au lăsat-o mai moale cu angajările, aleșii își măresc lefurile și sporurile, ceea ce tot la deficit bugetar ne duce, dar cât timp demnitarii români reușesc să se alinieze cu cei din Europa, asumarea dezastrului merită cu prisosință. Apropo, voi ăștia care vă vreți aliniați… Știți că în Europa demnitarii au doar salarii, nu și afaceri cu statul? Sunteți dispuși să renunțați la afacerile pe banul public dacă veți avea salarii la fel de mari? Evident că nu… Pentru ai noștri nu e important cu cât sunt plătiți lunar, ci cât anume câștigă într-o zi, dar se pare că nici mărunțișul nu-i lasă indiferenți.

Articolul precedent
articolul original.

Doctrina buzunarului mic

26 September 2022 at 21:37
image

Am primit factura de la dragul meu furnizor de energie electrică. M-am înspăimântat, întrucât, firesc, așteptam factura pentru perioada de vară. Suma este fabuloasă. Un prieten mintos m-a liniștit: ,,Te-ai ajuns! Cred că este factura prin care ți se transmite că, după ce ai fost selectat pentru a cumpăra firma lor, norocul nu te-a ocolit! Ai devenit, pentru această sumă, proprietar!”

Cu speranță, amicul m-a chestionat: ,,Ei, ce vei face acum cu tarifele, cu…?” Am vrut să răspund sincer, aidoma fostului președinte al Uruguayului, Mujica, atunci când a fost întrebat cum ar reacționa dacă ar ajunge, subit, miliardar: ,,Aș trăi ca un miliardar! Grija mea principală ar fi aceea de a nu fi furat de către parteneri și salariați”. Proprietar devenind – sper că am priceput bine mesajul facturii –, i-am spus prietenului că, din respect față de Măria Sa Consumatorul, voi avea un discurs managerial uman. Cum nu voi putea micșora tarifele, le voi sugera  clienților să realizeze economii la consumul de energie, chiar dacă profitul meu se va vesteji puțin. De pildă, la vreme de iarnă, ar putea face dușuri inedite. Dușul de ger, practicat cel puțin zilnic,  ar ucide gratuit mizeria, microbii. Antrenamentul consecvent cu băile la copcă i-ar căli, pentru a suporta stoic frigul din apartamente. Consilierii mei cugetă și la alte posibile variante ecologice de supraviețuire…

Într-un alt registru al nădufului, îl citez pe același Mujica: ,,Visez la politicieni inteligenți, dar cu buzunarele mici”. Tot el spunea că singurul membru al guvernului pe care putea miza că va lucra corect pentru comunitate era… câinele său… Toată isteria aceasta a anunțatei crize energetice pentru perioada de iarnă este cauzată de faptul că politicienii noștri, dar și cei occidentali, au buzunarele foarte mari. Cu privire la inteligență nu mă pronunț… Cititorii au o percepție grozavă a IQ-ului acestora.

articolul original.

Proiectul european clătinat de conducerea lui

26 September 2022 at 18:56

În urmă cu două decenii, am participat la o dezbatere organizată de fundația Die Zeit la care a fost prezentat un raport de cercetare realizat de un grup complex de cercetători și analiști. Îmi amintesc și acum concluzia. Uniunea Europeană este unul dintre marile proiecte politice din istoria lumii care nu are un model. Se derulează și se perfecționează în mers și poate fi o reușită unică după cum poate și eșua.

Sunt convins că ne aflăm la fel de departe de un mare succes la scara istoriei după cum încă ne aflăm destul de departe de un eșec. În ultimii ani, fisurile proiectului au devenit la fel de vizibile ca și insuccesele. Numai că succesele politice ale Uniunii Europene nu au mobilizat atît de mulți susținători pe cît de mulți pesimiști au produs insuccesele, incoerențele, inițiativele birocratice (unele de-a dreptul stupide) ale funcționarilor și politicienilor mult prea străini de realitatea europeană din țările membre. Numărul celor care se îndoiesc sau resping proiectele și direcțiile avansate de actuala Comisie Europeană se află în continuă creștere. Iar acestea nu sunt cauzate de slăbiciunea proiectului politic, cît de superficialitatea și profesionalismul modest al celor desemnați să-l conducă. Slăbiciunile Uniunii Europene vin din improvizațiile și ezitările, din ambițiile și din inițiativele particulare ale celor care decid astăzi la Bruxelles și Strasbourg, dar și din mediocritatea politicienilor trimiși să contribuie la îmbunătățirea proiectului european.

Rezultatul alegerilor din Italia este un exemplu. Încercarea birocraților europeni de a generaliza norme și concepte ale identității la nivelul întregii Uniuni are la bază această victorie neașteptată. Mesajul Ursulei von der Leyen cu trimitere la opțiunile electorale ale italienilor a cîntărit enorm. Puși simplu, e deranjat vizibil. Credibilitatea președintei Comisiei Europene se clatină în mai toate țările europene. Achiziția vaccinurilor anti-Covid s-ar putea să-i afecteze definitiv imaginea politică. Președinta Comisiei Europene desemnată prin vot și negociere (și nu numai!) nu se poate deplasa liber fără a fi huiduită în mai multe țări europene membre. Asta spune mult nu despre marele proiect politic european, ci despre calitatea actualei echipe și despre normele, recomandările și găselnițele promovate de la Bruxelles.

În fapt, dificultățile și contestările de acum ne demonstrează că proiectul are la cîrmă cea mai slabă echipă din întreaga sa existență. Adică, de la înființarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (1952).

articolul original.

Timișoara, sub bocancul isteriei și al incompetenței

26 September 2022 at 10:48

Fritz. Dominic Fritz. Omul care nu a avut nicio profesie și a devenit primarul Timișoarei. Al orașului nostru sufocat de un trafic infernal pentru care nu s-au găsit soluții. Cu bulevardele îngropate în mormane de noroaie, pe care nu s-a circulat luni de zile (cică se lucra), deși nu era niciun muncitor. Friz vrea să facă ”Timișoara bine”. Cum? Timișoara era foarte bine, mai ales când nu era condusă de un singur partid, cel de la puterea locală, după modelele nazist și comunist. Doar atunci, în vremurile acelea, unii decideau. Pentru că aveau puterea, mai ales pe cea a răzbunării. Fritz face Timișoara ”bine”, lăsând copiii orașului în frig. În case, abonații COLTERM nu au căldură. Nici semne că ar urma să fie. Elevii stau în frig, spitalele, la fel. Dar DNA și Curtea de Conturi de Conturi a României spun că există fapte penale. Astea fac parte din ”aria de bunătăți ale regimului”? O fi, pentru asta Timișoara a ajuns subiect negativ în mass – media naționale. Nu ne lipseau aceste aberații, aceste manevre, cum ar fi acelea de a scoate de sub sechestru asigurator al ANAF, clădiri din patrimoniul COLTERM. Cum mai face Fritz Timișoara bine? Realizând Centru de Proiecte pentru Capitala Europeană a Culturii, în care toți cei care conduc comisii sunt prieteni între ei, dându-și fiecare celuilalt milioane de lei pentru proiecte. Într-o singură zi, o persoană din jurul USR și a lui Fritz a câștigat 60 000 euro, din bani publici. Și cum mai face Fritz Timișoara bine? Răzbunându-se pe câteva locuri de parcare, obținute absolut legal, prin Comisia de Circulație a Primăriei Timișoara, fără să comunice, fără să invite la negocieri, fără ”comunicarea transparentă” pe o respectă doar prin sloganuri mincinoase, prin manipulare ieftină. Citiți, văr rog: <<Presa favorabilă primarului Fritz are în continuare parcarea ”privilegiată”>>. În toate există un preț, dar o vorbă înțeleaptă spune că ” răzbunarea este arma prostului”. Îi rog pe traducătorii autorizați ai primarului actual și (trecător) să îi pună la dispoziție cartea despre ”proverbele și zicătorile” noastre. Chiar există. Locurile de parcare au fost date de o comisie în care erau specialiști în transporturi, ingineri, polițiști, apoi din oameni din primărie. Că așa era atunci, nu doar oameni ai unui singur partid. Poate știe el mai bine, și mai ales, știe el mai bine cum e cu ”corupția” pentru a obține locuri. Pentru redacția unui ziar ce are aproape 23 de ani de activitate, dar și pentru altele, apărute mai târziu, tipul de activitate se numește ”de interes public”, deci nu este instituție publică, dar activitatea este de interes public. Asta, din nou, detaliez, din emoția legată de faptul că s-ar putea ca domnul Fritz să nu înțeleagă bine nuanțele limbii române. Erau zile în care admiram felul în care Dominic Fritz vorbește limba noastră. Folosirea genitivului și a dativului mă fascinau. În realitate, multe nuanțe îi sunt complet străine, și nu este o critică, este o constatare, de aceea apelez la traducători. Îmi contraziceam prietenii, mai ales în campania electorală, când venea la redacția noastră cu zâmbetul pe figura mieroasă, iar eu, naivă cum eram (măcar recunosc, pentru a-mi cere iertare cititorilor de pe FB, care-mi reproșează asta adesea) îi spuneam: ”Avem parcare în fața clădirii, găsești loc de vizitator”. Atunci era bună parcarea? Câteva locuri, în cazul oricărei organizații de acest tip, sunt un DREPT, nu un privilegiu, și nu am cerut gratuit. Cererea noastră (numai după ce am văzut că s -au vandalizat semnele puse acolo cândva, nu de noi), nici măcar nu a intrat în Comisia de Circulație, varianta Fritz – Lațcău. Acesta este semnul ” binelui” făcut Timișoarei? Ce rușine! Plătim prin Timpark, pe mașinile ziarului, cel mai scump abonament, 780 lei/mașină, până la sfârșitul anului, pe toate zonele, inclusiv pentru zona locului de muncă, așa cum era definit sistemul în proiectul inițial.

Cititorii noști știu cât de mult l-am criticat pe domnul Robu, mai ales în ultimi doi ani ai mandatului. La un moment dat, chiar nici nu mai saluta, din păcate. Cu toate aceste, nu s-a răzbunat pe cele patru locuri de parcare, nu a smuls semnele, nu și-a trimis câinii războiului. Nu a făcut asta cu nimeni, deși mulți îl criticau. Este păcat că fac această mică comparație, dar este necesară. Este o rușine pentru orice reprezentant al unui sistem ce decide cândva, pentru a arăta că ”poate”. Este ca în regimurile dictatoriale, acelea pe care unii le știm pe viu, alții, doar din cărți. Cei care am trăit Revoluția de la Timișoara știm senzația unică a bucuriei eliberării, din decembrie 89. Am stat în frig, în studenție, în căminele studențești, am blestemat regimul, i-am blestemat pe dictatori, am scăpat de ei, noi am rămas, iar ei…

Ce trăim? Felul în care Fritz face bine Timișoarei, așa cum scrie pe FB? Nu! Trăim o mare rușine, aceea de a fi timișoreni într-o Timișoara condusă prin incompetență și manipulare. Timișoara a căzut în toate sondajele despre mulțumirea sau nemulțumirea timișorenilor față de oraș. Suntem jos, jos, rușinos de jos!

Toți dăm socoteală, pentru tot. Pe lumea asta. Și acești fritz-i vor da. Cerea lumea! Lumea este în schimbare. Nu se poate opri!

articolul original.

Consorțiile, o păcăleală – Virgil COSMA, jurnalist

26 September 2022 at 04:25

Guvernul României a dezbătut recent un proiect de lege care se vrea a fi un fel de prim pas spre reforma teritorială – respectiv înființarea consorțiilor administrative. Potrivit proiectului, s-ar completa Codul Administrativ, modificare care ar da posibilitatea asocierii și cooperării localităților învecinate pentru a oferi la comun servicii publice. Această modificare a fost asumată de România prin Planul Național de Relansare și Reziliență, fiindcă Uniunea Europeană insistă să aloce fonduri de dezvoltare pe regiuni și nu punctual, pe anumite localități.

Nu este pentru prima dată când politicienii români aruncă praf în ochii Europei. Începutul a fost făcut demult, când am înființat așa zisele „regiuni de dezvoltare”, în realitate niște construcții artificiale, numai bune pentru sinecurile de partid, sporit birocrația și tocat bani degeaba. De ce vor acum PNL și PSD consorții și nu, pur și simplu, comasare? Este limpede, din interes de partid. Comasarea ar duce la dispariția a sute de posturi de primari și consilieri, tocmai cei care constituie baza partidelor. Însă consorțiile vor aduce posturi în plus.

În prezent, există asocieri ale localităților doar sub forma zonelor metropolitane, dar care – din motive evidente – nu au eficientizat cheltuielile publice pe întregul teritoriu. Scopul asocierii sub forma zonelor metropolitane este dezvoltarea în comun pe o rază de 30 de kilometri de la centrul urban polarizator. Ceea ce înseamnă că un grup de comune depopulate din marginea județului nu vor beneficia în veci de mai mult de cele câteva firimituri care stau în mâna unui președinte de consiliu județean.

În ultimii 30 ani am fost martorii unui paradox: deși populația țării a scăzut constant, ajungând în zilele noastre la nivelul celei din 1968, numărul comunelor a crescut cu peste 200, iar cel al orașelor cu 27. Modificări făcute din pixurile guvernanților la intervențiile politicienilor locali, ca să crească numărul de posturi administrative și nu pentru că respectivele localități ar fi crescut în realitate, la nivel de populație, producție și la celelalte criterii. Mai concret, pentru posturi și bani care, vai ce mirare!, nu s-au dus în facilități pentru comunitate – cum ar fi apă, canal, gaz sau drumuri – ci drept în buzunarele celor care au obținut înălțarea în grad.

Consorțiile se vor constitui voluntar, fără personalitate juridică, adică toți primarii și consilierii localităților participante vor rămâne la locurile lor. Iar serviciile oferite în comun (juridice, resurse umane, administrarea impozitelor și taxelor locale, achiziții publice, amenajarea teritoriului și urbanism etc.) vor fi decise tot de comun acord. Noul act normativ prevede că vor fi făcute angajări dacă posturile nu au fost ocupate în ultimele trei luni, iar cei care vor lucra în acest cadru vor primi o indemnizație suplimentară de 20% din salariul de bază. Adică un nou regiment de neamuri și pile pentru tăiat frunză la câini pe lefuri grase.

Acest proiect nu înseamnă nici pe departe reforma administrației teritoriale, care ar fi trebuit să înceapă cu zona rurală, unde capacitatea administrativă este foarte redusă sau inexistentă. E vorba de satele mici care nu au viabilitate, care nu sunt capabile să se finanțeze și primesc bani de la guvern sau de la județ prin tot felul de artificii financiare. Aplicată în stil autohton, mica reformă nu va aduce nici economii, nici cheltuirea mai eficientă a banului public și nici atragerea unor fonduri de dezvoltare. Seamănă, întrucâtva, cu înființarea asociațiilor intercomunitare pentru apă care, în loc să diminueze cheltuielile, au scumpit apa.

Înțepenită în modelul ceaușist din 1968, România mai trage o țeapă Uniunii Europene, după modelul istoric: „cum să zicem ca ei și să facem ca noi?”. Uite așa, cu astfel de pseudoreforme.

articolul original.

VERTICALI PENTRU ROMÂNIA: GLASUL OAMENILOR DIN … ȘI DE LÂNGĂ NOI

26 September 2022 at 04:50

Dintotdeauna mi-am căutat sensul ontologic în viață. În valurile propriei existențe, Dumnezeu m-a purtat în brațe, atât în clipe liniștite dar și în zile grele, în care nici eu nu mai vedeam prin mine căi de scăpare.

Dar EL a crezut, m-a ocrotit și m-a salvat…îi mulțumesc mult!

Nu-i așa că se cuvine, ca în fața unei atât de mari IUBIRI dumnezeiești, să răspund tot prin iubire … față de aproapele? E drept, gesturile mele de iubire, mult mai mici și slabe, nu pot egala nici pe departe Marea Dragoste a Lui Dumnezeu pentru mine.

Cu toate acestea, El Dumnezeu lucrează prin oameni, pentru oameni … și nu dorește să facă nimic pentru noi, fără de noi; așa că mi-am propus ca începând cu acest editorial să nu vorbesc numai eu, ci împreună cu dumneavoastră iubiți cititori.

Vă invit să scriem împreună în cronica istoriei, cuvinte și fapte mici, neștiute sau nebăgate în seamă de lumea largă, dar importante în economia omenirii, a noastră.

Gest de dragoste către Dumnezeu al copiilor de la Lucăceni
Mai dăm importanță gesturilor mici de iubire față de locașurile sfinte creștine din lumea întreagă? Ne mai plecăm capetele făcându-ne Sfânta Cruce și spunând o scurtă rugăciune ”Doamne, ajută-mă!” atunci când trecem pe lângă o Biserică sau o Cruce?

Ieri, în Duminica ”Pescuirii Minunate”, un grup de copii, împreună cu Doamna lor, au adus flori la Troița din fața Școlii Gimnaziale din Lucăceni, județul Satu Mare.

Un gest mic și neînsemnat, dar făcut cu multă credință și iubire de copiii din cadrul Asociației ”Urmașii lui Lucaciu” din localitate, însoțiți de doamna Mirela Horgoș, care au vrut să – i spună LA MULȚI ANI lui Isus de pe Troița de lemn, care împlinește cinci ani de la sfințire.

A fost și părintele paroh acolo … și după Sfânta Liturghie duminicală, așa cum e frumos să se petreacă, s-au rugat, au cântat și bucurat împreună de Ziua Domnului … și-a EI … a Troiței frumoase care de cinci ani păzește și Binecuvântează comunitatea oamenilor din Lucăceni, spre a lor fericire și viață.

Singurătatea CUVINTELOR rar rostite

”Stimate domnule Valeriu Ioan, onorabilă redacție,
Permiteți-mi ca să mă prezint, pentru că eu consider că autodescrierea constă printre altele pe lângă o enumerare plictisitoare de date personale și o anumită scurtă autoevaluare – evaluare pornită din criticismul înnăscut al fiecăruia.

Astfel, stau și privesc înapoi, realizând banalitatea vieții umane (vorbesc în nume propriu, rog ca nimeni să nu ia asupra sa această remarcă), încercând să fiu cât de cât la obiect și să fac o succintă descriere a vieții mele obișnuite.

Mă numesc Mangu Melania – unic copil al lui Mangu Zoltan Carol și Mangu Emilia Rodica, am văzut lumina zilei într-o zi de 13 vineri din frumoasa lună mai a anului șarpelui de foc (conform zodiacului chinezesc) 1977, în orașul Carei.

Am fost ”șoim al patriei” conform cerințelor din acea vreme, apoi pionier cu cravata roșie ”în vânt” urmând clasele I- VI din cadrul Școlii Generale nr. 1 și clasele VII-VIII din cadrul Școlii Generale nr. 2 ,actuala Școala Gimnazială ”Vasile Lucaciu”, din orașul Carei ( pe acea vreme încă nu era municipiu).

Am absolvit Liceul Teoretic Carei cu diplomă de bacalaureat ( sesiunea iunie 1995). În primăvara acelui an (aprilie) mult iubitul meu tată a plecat spre ceruri lăsându-ne mamei și mie inima îndurerată. Sunt absolventă a Universității Creștine ”Dimitrie Cantemir” din București – Facultatea de Drept Cluj – Napoca, licențiată în științe juridice specializarea Drept sesiunea Iulie 2003.

Actuala profesie este cea de consilier juridic.

Cu soțul meu Vaju Zsolt Gyorgy ne-am căsătorit într-o toridă zi de iulie (24.07.2010), soarta despărțindu-ne, urcând și el la ceruri tot într-o toridă zi de vară ( 10.06.2019).

În ziua de 11 august a anului 2015 – cea mai fericită zi din viața mea, am devenit mamă, dând naștere unui băiețel pe nume Vaju Matei Adam. La data prezentei acesta are 7 anișori și reprezintă centrul universului meu.

Din copilărie mi-au plăcut poeziile și când am simțit imboldul, am încercat să pun pe hârtie sentimente, gânduri, surâsuri și temeri ce incontrolabil au luat forma unor poezii, trimițându-vă două dintre ele, pe care vă rog, cu respect, să le publicați.

Cu respect, Mangu Melania

Tomnatice gânduri
Încet, încet toamna a ajuns
În sufletu-mi de nepătruns,
Și nici măcar nu am văzut
Când prima frunză a căzut,
Atât de demult,
Atât de demult.
Mi-aduc aminte, cum eram
Noi doi, demult,
Pe când iubeam
Atât de mult,
Atât de mult.
Ne bântuie
Vise-ngrabă părăsite
De demult,
Și nu credeam
C-o să ne pese
Tot mai mult,
Tot mai mult.
O rază de soare
Încearcă-n depărtare
Să țină iluzia
De nou început;
Cât mai mult,
Cât mai mult.
Speranța născută
Din lumina ce-nconjoară
O floare lăsată
În mijloc de neant!
O rază de soare
Ce vrei să reînvie
Al vieții – nțeles –
Cât de mult.
Cât de mult?

Gânduri de plumb
Gânduri de plumb
Greoi se lasă
Pe o subțire ață,
Legănându-se–n neștire
În al sufletului abis.
E ceva de nedescris!
Ce simți e o nebunie,
Când gânduri de plumb
Se leagănă-n neștire,
O dată sus, o dată jos,
Iar tu totuși prietenos
Le trimiți un slab surâs,
Atât de larg pe cât de greu;
E greu sufletului tău
Să suporte-n veșnicie
Gânduri de plumb
Legănându-se-n neștire
Pe o ață subțire.

Ne aflăm la început de săptămână … și ca la începutul lumii, Dumnezeu se bucură când, la lăsarea serii, ne vede alături unii de alții, înconjurându-ne cu iubire și atenție. Și așa cum după Moarte vine Viața … așa cum dincolo de suferința Crucii stă Învierea, să credem în Domnul, dincolo de ce ar încerca alții să ne spună.

Și să nu uităm să fim buni!

Valeriu Ioan

articolul original.

Va fi o iarnă foarte-foarte-foarte grea

25 September 2022 at 21:39
image

Televiziunile anunță o iarnă foarte grea. Mai corect: televiziunile urlă că va fi o iarnă foarte-foarte grea. Și mai corect: televiziunile se întrec în a urla că va fi o iarnă foarte-foarte-foarte grea. Prezentatori gravi și invitați experți în toate cele, de la Ecuația lui Schrodinger la importanța chimenului în rețeta sărmăluțelor cu brânză,  asta ca să nu mai amintim de chiloțăreala din familia Reghecamf-Prodan, dezbat cu acribie problema care ne va încărca factura și goli portofelul.

Se dă legătura la Bruxelles, Berlin și Bechicerecu Mic, se vorbește despre raționalizare și dușuri în doi, despre compensări și temperatura ideală de 19 grade, încât ajungi să te întrebi cui îi filează cu adevărat becul: lor, care debitează astfel de nebunii sau nouă, de stăm să-i ascultăm. Probabil că, într-o măsură mai mare sau mai mică, am ajuns trăzniți cu toții.

Singurii care sunt teferi- bine, e clar că și ei îs duși, dar nebunia lor e de altă natură- sunt băieții deștepți care orchestrează din umbră totul. Băieții deștepți din spatele tuturor crizelor adevărate și închipuite: medicală, alimentară, energetică și tot așa înainte, să cânte viorile! Păpușari care își umflă conturile și se mai umflă și de râs, ca la un banc bun. De altfel, criza energetică chiar amintește de un banc; de bancul cu șeful tribului de indieni care dorea să știe câte lemne trebuiau tăiate pentru iarna ce avea să vină.

Ca urmare, Marele Șef și-a trimis omul de încredere să-l întrebe pe înțeleptul Minte-Ascuțită, ce stătea și cugeta sus, în vârf de munte, dacă urma o iarnă grea sau foarte grea. Înțeleptul și-a dus mâna streașină la ochi și, privind în vale, a spus că va veni o iarnă foarte grea. Aflând răspunsul, șeful și-a pus de urgență oamenii să taie și mai multe lemne. După care, scrupulos și responsabil, și-a trimis din nou aghiotantul pentru a-l chestiona pe înțelept dacă iarna va fi doar foarte grea sau foarte-foarte grea.

Minte-Ascuțită a scrutat din nou valea și a accentuat că iarna va fi, într-adevăr, foarte-foarte grea. Povestea s-a repetat, tribul tăiind din ce în ce mai multe lemne, iar aghiotantul făcând, la ordinele Marelui Șef, din ce în ce mai multe drumuri în vârf de munte, acolo unde, după ce arunca o privire departe, către vale, înțeleptul mai adăuga câte un „foarte” la cumplita iarnă ce avea să vină. La un moment dat, exasperat, dar și curios, mâna dreaptă a șefului s-a hotărât să-l întrebe pe înțelept cum de știa ce fel de iarnă va veni. La care Minte-

Ascuțită i-a spus: „Simplu: mă uit în vale pentru a vedea câte lemne tăiați”. Cu mâinile streașină la ochi, băieții deștepți din energie se uită la televizor, și, satisfăcuți, decretează precum Minte-Ascuțită: „Se vede că va fi o iarnă foarte-foarte-foarte grea”.

articolul original.

Andrei Marga redivivus

24 September 2022 at 04:00

Continuă campania furibundă și fără temei împotriva lui Andrei Marga. Și, pe măsură ce trompeții își întețesc vocea și își umflă plămînii, îl ridică și mai sus în ochii populației, transformîndu-l dintr-un reper intelectual de vază într-un purtător de steag și într-o mare speranță politică. Cei care mai cred în România, suveraniști, patrioți, tradiționaliști și oameni îngroziți de încercări, și-au descoperit în el o minte limpede, un gînditor preocupat de soarta țării sale și de istoria ei.

Mulți au început să-i pomenească numele pentru campania electorală din 2024, unii invocînd și diverse forțe care s-ar putea afla în spatele său. Mă tem că se amăgesc. Ca unul care îl cunosc destul de bine pe Andrei Marga de aproape cinci decenii, aș putea spune că nu se află nimeni. Cel puțin deocamdată. Nu-i exclus ca mîine-poimîne în spatele său să se așeze forțe politice și mulțimi românești dezamăgite de prestația așa-ziselor noastre elite.

De ani buni, Andrei Marga își scrie cu calm și încăpățînare opera și, de o bună bucată de vreme, ca un adevărat comentator politic, descifrează și comentează resorturile politicii noastre improvizate. De cînd a început să publice în Cotidianul, Andrei Marga și-a văzut săptămînal de treabă trimițîndu-și contribuția sa uneori nemiloasă, dar extrem de consecventă conceptual și moral.

Preț de 450 de emisiuni, Andrei Marga și-a văzut și de dezbaterea sa înregistrată la Cluj, venind în București numai pe la edituri și pe la tîrgurile de carte. Iată că, acum, chiar și această prezență discretă, dedicată numai dezbaterii de idei, incomodează. Emisiunea de la TVR 3, produsă la Cluj-Napoca, sare din grilă. Și care scoatere, în loc să-l înfunde în anonimat, îl ridică și mai sus în ochii compatrioților. În mai puțin de o săptămînă de acuzații mincinoase și de contre stupide, Andrei Marga a fost ridicat la rangul de voce distinctă a României, devenind o vedetă și o speranță politică. Profesorul nu este un adept al războiului, ci al negocierii și susține că dosarele României, indiferent cît de vechi ar fi, nu merită închise și abandonate. Ba dimpotrivă! În viziunea sa, lumea se pregătește de o nouă ordine și de renegocierea tuturor dosarelor importante. Iar România, condusă de niște prostocrați, nu pare cîtuși de puțin pregătită. Mai mult, ea refuză și dezabaterile libere.
În acești ani de viață petrecuți departe de instituții publice, Andrei Marga a construit o operă și a izbutit un inventar de probleme românești și europene util tuturor strategilor și politicienilor. Din păcate, nu-i avem pe cei care să-l citească. Cărțile și pozițiile sale conțin perspectiva unui filosof român contemporan, care în analizele sale critice a parcurs contribuțiile celor mai mari intelectuali ai lumii. Și cu modestie și decență și-a adăugat perspectiva proprie. Nu știu să-l fi consultat cineva la ceva. Nici în materie de evoluția și dezvoltarea educației, deși a pus bazele celei mai importante universități (la care, după plecarea sa, a ajuns să predea și Florian Coldea!) din România și a unui proiect solid pentru MEI , nici în politică externă (el a adus-o pe Angela Merkel în România, nu Klaus Iohannis) , nici pentru o perspectivă de redresare a vieții culturale în derivă. Asta pentru că prostocrații noștri nu pot citi, nu sunt deschiși spre idei și nu sunt dedicați progresului țării lor.
Nu-i interesează decît puterea și beneficiile ei!

Prin urmare, mă îndoiesc că mahării zilelor i-au citit cărțile sau l-au ascultat. Nici că i-au parcurs analizele săptămînale. Sunt prea avîntați după bani și putere pentru a citi despre preluarea instituțiilor și a puterii din țara noastră de o prostocrație agresivă și improvizatoare de situații nefaste. Dacă l-ar fi citit, ar fi înțeles că o reconsiderare a meritocrației ar fi obligatorie și ar fi inițiat-o, nu ar fi tîrît România la dispoziția fiicelor, amantelor și lipitorilor de afișe. Nu-l citesc pentru că atunci n-ar ajunge decît la o concluzie. Adică la demisie.
Încercînd să-l desființeze pentru poziția sa față de războiul din Ucraina și pentru formularea intereselor românești, detractorii săi l-au împins în cea mai frumoasă poziție pe care a avut-o.

articolul original.

Povestea vorbei de antrenor

23 September 2022 at 23:50
image

Înţelepciunea populară ilustrată în fotbalul nostru cel de toate zilele.

Schimbarea domnilor, bucuria românilor. Zice o vorbă românească din bătrâni cu aplicabilitate şi în zilele de astăzi. Cu referinţă şi la agitatul fotbal autohton care-şi trage seva (şi) din mişcările browniene ale galeriilor greu de satisfăcut în mare parte. Domnii - dacă-i vorba de domni - sunt greu de schimbat în fotbal. Adevăraţii „domni” sunt greu de urnit, pentru că ei sunt cu banul, ei plătesc, ei dictează. Domnii care urnesc căruţa cu 11 fotbalişti, plus rezervele şi loturile adiacente, sunt simpli salariaţi, ca odinioară genialul muzicant de curte Joseph Haydn la curtea contelui Esterhazy, utilizator al uşii din dos a castelului pentru intrarea în sala de concert. Pe Gigi Becali, nici Ministerul Apărării Naţionale nu-l poate ejecta din peisaj, nici chiar dacă i-ar veni în ajutor o armată roşie dirijată de Putin. Nu e întâmplător că niciun antrenor cu personalitate nu a rezistat în curtea ţărişorului din Pipera, poate cu excepţia unora care şi-au dizolvat personalitatea şi competenţa profesională într-o obedienţă greu de digerat, gen Olăroiu şi Reghecampf. Numai cu riscul slugărniciei au reuşit Oli şi Reghe să arate că sunt mai deştepţi şi mai pricepuţi în fotbal decât marele satrap. Restul, simpli executanţi atârnaţi de nişte salarii mai mult decât decente deasupra unei podele alunecoase în care ruperea gâtului e o permanentă ameninţare.

V-aţi plictisit de Gigi Becali? Şi noi, mai ales că e vremea naţionalei să treacă la aparat. Şi când ne amintim de naţională, apare un alt leit-motiv din tezaurul înţelepciunii populare - mintea românului cea de pe urmă. Care ne face să ne întrebăm „care urmă” (?). Sau când va veni urma aia? Când acei care cu înţelepciune nepopulare ne conduc spre dezastru îşi vor da seama că schimbarea selecţionerilor nu duce la nimic bun. L-au adus pe Iordănescu junior ca să-l regretăm pe Rădoi, pe Rădoi ca să-l regretăm pe Contra şi.... atât, fiindcă pe Daum nu-l regretă nimeni. Nu mai facem caz de diferenţele evidente între meseriile de selecţioner şi de antrenor, dar chiar dacă zilele în care primii fac treabă de antrenori sunt puţine, le împărtăşesc acestora soarta. Chiar este atât de greu să fie lăsat un selecţioner pe o perioadă mai lungă, cu orice riscuri sau indiferent de rezultate? Nu se poate că, printre alţii, ţipă DOMNII din galerii, printre care cei obsedaţi de bătrâne doamne sau de familii şi - nu-i aşa - fotbalul fără suporteri e ca nunta fără manelişti! Unde trebuie să ajungem ca să-l regretăm şi pe Edi Iordănescu?

Uneori, antrenorii sunt chiar principalii vinovaţi, cum este cazul la Cluj. Dan Petrescu, un tehnician competent cu rezultate excelente în trecutul chiar apropiat, a căzut în egolatrie şi s-a contaminat cu „sindromul statuii” care l-a bântuit şi pe marele Hagi la sfârşitul carierei de fotbalist. Trecut-a aproape un sfert de veac de atunci şi Hagi este la ora actuală - părere proprie - cel mai bun antrenor de club şi reprezintă o soluţie excelentă şi pentru echipa naţională. Mai ales că a trecut pe acolo şi nu fără folos.

Sperând că Dan Petrescu se va vindeca de văicăreală şi egocentrism şi va fi redat fotbalului nostru, ajungem şi în curtea bahluviană unde spiritul FCSB şi spiritul CFR pare-se că şi-au dat mâna. Politehnica Iaşi este răsfăţată de un patron generos pe banii urbei, Claudiu Niculescu cere încontinuu jucători ca Dan Petrescu, „Gigi Becali” deschide larg punga bugetară pentru a-i satisface fostului câştigător al Cupei şi Supercupei pofta de atacanţi, iar fostul „Clau Gol” care, profesional pare un soi de Angelo Niculescu de pe vremea temporizării timpurii, nu mai vede că buba vine de la mijloc, nu de la cei patru atacanţi învârtiţi ca într-un „merry-go-round”. Subsemnatul a fost întotdeauna solidar cu soarta ingrată a tehnicienilor, dar schimbările defensive la 0-0 sau 1-0 pe teren propriu cam aduc miros de lehamite.

Mai e un aspect de menţionat: parcurgeţi lista tehnicienilor din Liga a II-a şi arătaţi câţi par mai competenţi decât Claudiu Niculescu sau Costel Enache. Nimeni, poate cu excepţia lui Dorinel Munteanu, revenit după o perioadă nebuloasă şi legat chimic de Oţelul. Pe antrenorii cu firmă nu-i trage aţa în Liga a II-a, e limpede. Când va reveni pe prima scenă, Iaşul va avea nevoie de un astfel de antrenor.

Problema este că pentru asta, e nevoie de un fleac de promovare. Cu Claudiu sau fără!

articolul original.

HARTA GLOBALĂ A CRIZEI ENERGETICE

23 September 2022 at 05:45
image

Criza energetică n-a năucit doar România, ci o lume întreagă. Dar de ce? Și cum se manifestă ea în diferitele părți ale mapamondului?

ASIA

Criza energetică s-a făcut simțită aici încă de la finalul lui 2020, fiind pusă de analiști pe seama unui cumul de factori, în frunte cu creșterea extrem de rapidă a ratei consumului. Întrucât cererea nu a fost însoțită de o creștere suficientă a rezervelor precum cele de gaz sau cărbune, unele țări au ajuns deosebit de vulnerabile chiar și în fața unor penurii temporare.

Un caz tipic este cel al Indiei, unde 70% din energia electrică e generată cu ajutorul cărbunelui. În 2021, după ce pandemia a mai dat înapoi, economia s-a repus în mișcare, iar cererea de energie a explodat. Importurile de cărbune scăzuseră însă, în vreme ce prețul cărbunelui a crescut. Deși, potrivit Worldmeter, India găzduiește a cincea cea mai mare rezervă de cărbune din lume, producția internă a rămas în urmă, întrucât țara a dorit să-și reducă dependența de cărbune pentru a îndeplini obiectivele climatice. Și uite așa s-au creat, rând pe rând, condițiile furtunii perfecte. Ultima picătură fiind reprezentată de ploile musonice, care au afectat livrările de cărbune către centralele energetice. Din cauza tuturor acestor factori, India a ajuns în octombrie 2021 și în prezent la limită. Penuria de cărbune a provocat în unele regiuni oprirea alimentării cu electricitate chiar și pentru 14 ore pe zi.

Rezolvarea de moment găsită crizei energetice, care a lovit în octombrie nu doar India, ci și China, a fost, înainte de toate, creșterea masivă a producției interne de cărbune, precum și creșterea importurilor de cărbune, motorină și gaz. În plus, Beijingul ar urma să finalizeze în 2022 o înțelegere cu Gazprom pentru construirea unui al doilea gazoduct care face legătura între Siberia și China. Prin noul gazoduct, numit “Power of Siberia 2”, Rusia îi va putea livra anual Chinei 50 de miliarde de metri cubi de gaz.

EUROPA

La fel ca în Asia, criza care a cuprins continentul european își are originea în creșterea bruscă a cererii de energie după ce economiile au început să își revină în urma pandemiei. Doar că, spre deosebire de Asia, Europa și-a propus ambiții climatice dintre cele mai mari. Și asta deși a eliberat anul trecut în atmosferă doar 11% din emisiile globale de gaze cu efect de seră (adică 3,59 din cele 31,6 miliarde de tone de echivalent CO2). Considerând pactul ecologic una dintre principalele sale priorități, Uniunea Europeană a făcut abstracție de rațiunile de natură economico-socială, hotărând între altele, de bună voie și nesilită de nimeni, să reducă drastic consumul cărbunelui, în paralel, de frica unei noi tragedii, precum cea de la Fukushima, Germania și-a închis din proprie inițiativă, la sfârșitul anului trecut, 3 dintre cele 6 centrale nucleare care i-au mai rămas. Iar exemplele pot continua, care au fost repuse în funcțiune. Acest seppuku energetic a continuat să se desfășoare în pofida greutăților provocate de criza sanitară și în condițiile în care se prefigura de mult și o criză a gazului.

Legat de criza gazului, trebuie spus că printre cauzele ei nu se numără doar actualele tensiuni de la granița dintre Ucraina și Federația Rusă, ci și faptul că iarna trecută, care a fost lungă și rece, a golit stocurile Europei. Iar Rusia, de la care statele UE achiziționează aproximativ 40% din necesarul de gaze naturale, a redus semnificativ din livrări. În mod firesc, prețurile au explodat. În octombrie 2021, presa relata de exemplu că gazele naturale se tranzacționau în Europa la un preț de peste opt ori mai mare decât anul trecut. Cetățenii UE au intrat in panică. Nesiguranța lor a crescut probabil și mai mult când au auzit declarații precum cea a comisarului pe Energie, Kadri Simson, care a spus că “Acest șoc al prețurilor este o criză neașteptată într-un moment critic”. O afirmație care ne amintește de autoritățile române, luate pe nepregătite de zăpada căzută în toiul iernii.

În prezent, UE caută alternative la gazul rusesc. O căutare febrilă, dat fiind că dacă vremea ar fi foarte rece și Gazprom nu le-ar mai livra europenilor strop de gaz din februarie, depozitele UE ar fi golite până la sfârșitul lunii martie. Cel puțin dacă este să dăm crezare unei analize realizate recent pe acest subiect de think tank-ul Bruegel. Cu alte cuvinte, UE e disperată să găsească soluții, pentru că știe că, în situația actuală, nu ar reuși să reziste fără gazul rusesc decât cel mult câteva luni.

Potrivit unor surse din Departamentul de Stat al SUA citate de presa internațională, oficialii americani au purtat deja discuții cu țări precum Qatarul cu privire la furnizarea de gaz natural lichefiat (GNL) către statele europene, în cazul în care apare un deficit de energie. Pe termen scurt, UE ar fi salvată. Pe termen lung, ne-ar putea ajuta înșiși americanii. Care nu au decât de câștigat dacă Europa renunță la gazele rusești în favoarea rezervelor SUA de gaze de șist. Deja americanii au expediat către UE, încă din decembrie 2021, o cantitate de GNL cu 16% mai mare față de aceeași perioadă din 2020. De altfel, americanii au devenit la finalul anului trecut principalii exportatori mondiali de GNL, devansând Australia și Qatarul. Iar asta în condițiile în care toți acești exportatori globali de prim rang și-au majorat masiv producția în ultima perioadă.

SUA

Deși dispun de GNL din belșug, asta nu înseamnă că Statele Unite nu sunt afectate negativ de criza energetică. De fapt, în mod paradoxal, problemele americanilor sunt cauzate parțial tocmai de creșterea din ultimii ani a producției de GNL. Cu ajutorul căreia americanii sperau să mai reducă din emisiile de gaze cu efect de seră. Dar vai! Producând tot mai multă energie electrică cu ajutorul gazului (mai precis cu 113% mai mult în 2020 față de 2005), Statele Unite s-au cam lăsat pe tânjală în privința energiilor verzi, precum cea solară și geotermală. Practic, în locul cărbunelui a fost folosit mai degrabă gazul, de care americanii au devenit tot mai dependenți. Dar prețul gazului a crescut, trăgând după el costul facturilor la curent și la încălzire. Administrația SUA pentru informații energetice (EIA) a prognozat, de pildă, că americanii care folosesc gaze naturale pentru încălzire vor primi, în intervalul octombrie 2021 - martie 2022, facturi cu 30% mai mari decât în urmă cu un an.

AUSTRALIA

Criza energetică a ocolit Australia, deși aceasta a închis recent câteva centrale electrice importante. Un raport al Comisiei pentru Piața Energetică din Australia (AEMC), citat de ABC News, preconiza, ce-i drept, că, într-o primă fază, facturile la energie electrică vor crește în medie cu circa 20 de dolari. Dar după această creștere, prognozată pentru intervalul 2022-2023, specialiștii estimează că va urma o scădere considerabilă, datorată cantității tot mai mari de energie regenerabilă produsă în Australia. Publicația “The Sunday Morning Herald” relata de pildă în ianuarie că Australia de Sud a produs în medie, vreme de șase zile la rând, 101% din energia de care avea nevoie folosindu-se de fermele eoliene și solare. În aceste condiții, e lesne de înțeles de ce experții AEMC sunt cât se poate de optimiști cu privire la viitorul energetic al țării, ei apreciind că facturile vor scădea în medie la nivel național cu 77 de dolari până în 2024.

Dar Australia e departe de a se baza doar pe energia regenerabilă. Ea deține unele dintre cele mai importante rezerve de cărbune și gaz și se numără printre cei mi mari exportatori de energie. Iată de ce criza energetică globală reprezintă mai degrabă o oportunitate pentru Australia, obținând până în iunie 2022 o creștere cu 22% a veniturilor anuale din minerit și din exporturile de energie. Mai ales acum, că nu doar China, ci și Europa e la ananghie și s-ar putea sluji de GNL-ul australian pentru a-și reduce din dependența de gazul rusesc.

ALINA OLTEANU Revista Capital nr. 2, 2022

articolul original.

Iarna nemulțumirii mondiale

22 September 2022 at 21:38
image

 Serile petrecute la gura sobei au rămas doar de poveste. Mulți dintre noi nici nu le-am prins, pentru că am apucat să gustăm din modul de viață zis modern, mult mai comod, lângă calorifere.

Dar, iarna este iar aproape și destulă lume se gândește din nou la jarul din sobă. Alții au și cumpărat lemnele, chiar dacă au și gaz metan în centralele de apartament.

După așa introducere, trebuie să recunosc: titlul acestui editorial mi-a fost inspirat de secretarul general al ONU, Antonio Guterres, care avertizează liderii din întreaga lume cu privire la „riscul unei ierni a nemulțumirii mondiale”. De ce? Din cauza multiplelor crize care afectează omenirea: de la războiul din Ucraina, la încălzirea climei. Pe lângă acestea, o criză economică va adânci și mai tare nemulțumirea.

Criza economică e pe aproape, spune Antonio Guterres. Criza puterii de cumpărare se dezlănțuie, încrederea se spulberă, inegalitățile explodează, planeta noastră arde și cu toate acestea suntem blocați de o uriașă disfuncție mondială. Să nu ne facem iluzii! – a subliniat secretarul general. Suntem pe o mare agitată. Iar în deschiderea actualei Adunări Generale a ONU, Guterres a cerut statelor bogate să impoziteze profiturile obținute în sectorul combustibililor fosili, pentru a le răspândi către țările victime ale impactului schimbărilor climatice și către populațiile afectate de inflație.

Dar, am mai auzit una bună zilele acestea: înapoi în peșteri! În Italia, recolta de mere este dusă în peșteri, în spații special amenajate, la temperatură scăzută și constantă, pentru a nu se mai consuma energie electrică în celulele de refrigerare.

Însă, comunitatea internațională nu prea pare chiar pregătită sau dispusă să abordeze marile provocări ale epocii noastre, necesitatea imperioasă a momentului fiind o coaliție a lumii pe această temă. Guterres a făcut apel către toate economiile dezvoltate să impoziteze profiturile scandaloase ale companiilor producătoare de energii fosile și să redirecționeze banii în două moduri: către țările care suferă pierderi și pagube cauzate de criza climatică și către populațiile aflate în dificultate în fața creșterii de prețuri la alimente și energie.

Și nu sunt simple gânduri la gura sobei, ci reale nemulțumiri ale unei ierni mondiale.

articolul original.
❌