ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 1 February 2023Ultimele Stiri

De la digitalizare la gândire

1 February 2023 at 06:30
De la digitalizare la gândire

Digitalizarea rezolvă probleme de complexitate fără precedent - de cunoaștere, dar și de funcționare a unităților și societății în întregime. De aceea, frecvent, ea este socotită suficientă și echivalată cu gândirea înseși. Unele persoane chiar cred că în afară de digitalizare nu mai au altceva de însușit și de făcut.

Altele, inclusiv părinții, se plâng însă, îndreptățit, de faptul că, stând doar la calculator, tinerii își formează mentalități slab echipate pentru valori și viața practică. Nu mai vorbim de integrare în viața comunităților!

Spus direct, digitalizarea oferă șanse unei forme avansate de cugetare. Mulți mă întreabă însă dacă capacitatea de a mânui computerul este totul. Răspund că până la gândire – în accepțiunea culturii din care facem parte și de care, ca oameni, avem nevoie – rămâne mereu o distanță. Pentru a lămuri de ce, sintetizez aici argumentul meu dintr-un text recent (Gândire și digitalizare, „Tribuna Magazine”, 2022).

Digitalizarea se bazează eminamente pe o abordare a realității, mai exact pe evoluția logicii ca disciplină a formelor minții, chemată să organizeze abordarea rațională. Nu poate fi gândire cu succes în cunoașterea realității decât acolo unde se respectă logica, iar logica este a faptelor. Iar această disciplină străveche s-a schimbat deja în prima parte a secolului al XIX-lea în cel puțin trei direcții. Hegel, Humboldt și Boole au fost punctele de plecare.

Hegel a găsit că în distincția moștenită dintre „sensibilitate”, „intelect” și „rațiune” nu s-a sesizat adevărata prestație a rațiunii. Cum aflăm mai recent (vezi Jürgen Kaube, Hegels Welt, Rowohlt, Berlin, 2021), era inițiativa tânărului Hegel aceea de a concepe realitatea plecând de la diferențele, divergențele, contradicțiile ei, în loc de a lua în brațe, cu platitudine, una dintre alternativele de interpretare. Ceea ce Aristotel realizase în „organonul” său, organizarea formală a gândirii după principiul „noncontradicției” și al „terțului exclus”, îi părea lui Hegel doar o logică cu valabilitate circumscrisă, convenabilă numai „intelectului” (detaliat în A. Marga, Argumentarea, EFES, Cluj-Napoca, 2006). Or, abia „rațiunea” ne asigură o cunoaștere cuprinzătoare.

Este limpede că diferențele, divergențele, contradicțiile din realitate trebuiesc luate în seamă de logica însăși. Nu s-a mai putut ignora ceea ce a spus Hegel. El a dat mijloace de a combate suficiența.

Humboldt a socotit limba folosită de oameni în comunicarea curentă un fel de apriori al cunoașterii și vieții. Ea este mereu mai bogată decât formalismele pe care le face posibile. Pe urmele lui Humboldt,  s-a ajuns la lărgirea sferei propozițiilor preluate în logică, spre interogații, evaluări, propoziții normative. Odată cu John Austin, s-au tematizat „actele de vorbire” ca unități elementare ale comunicării curente. Wittgenstein a sesizat „jocurile de limbaj” ca macrounități ale comunicării. Cel mai recent, odată cu „pragmatica universală” a lui Habermas, avem imaginea funcționării comunicării în existența umană, ca prealabil al oricărei prestații.

Toate acestea au afectat înțelegerea formalismelor logicii și au permis o nouă înțelegere a rațiunii înseși. Apropierea de natural, democratizarea și teoria instituțiilor au avut de câștigat.

George Boole a aplicat algebra în analiza logicii, după ce a sesizat baza numerică a minții (Mathematical Analysis of Logic, 1847) și a delimitat în mișcarea cugetării cursul „valorii de adevăr”. El a făcut posibilă trecerea de la analiza „judecății” formată din subiect și predicat („Luna este planetă”), la analiza „judecăților” ca unități de gândire – ca „propoziții” în dreptul cărora a pus chestiunea adevărului.

Numeroase demersuri inovative au urmat. Charles S. Peirce a propus considerarea legăturii (este, sau, implică etc.) din judecată ca al treilea termen al judecății și a deschis orizontul formalizării mai precise. Cu un alt pas înainte, Gottlob Frege a spus că avem, ca oameni, capacitatea de a înțelege „idei”. Un „gând”, o „idee (Gedanke)” este ceea ce în mintea noastră poate fi adevărat sau fals și are valabilitate transsubiectivă.

Peste toate acestea a fost de importanță crucială considerarea „gândurilor”, „ideilor”, propozițiilor sub aspectul „conținutului de adevăr”. Ca urmare, Bertrand Russell & Alfred N. Whitehead (Principia Mathematica, 1910-1913) au putut face un pas nou aplicând teoria matematică a funcțiilor în logică. Ei au introdus „funcția propozițională” pentru a caracteriza „judecățile” din logica clasică și au extins astfel încă o dată câmpul propozițiilor analizate de logică.  Forma „S este P” din logica clasică devine „F(x)”, în care F este funcția și x este subiectul, iar F poate fi nu numai atribuirea, ci orice altă funcție (implicația, contradicția, incompatibilitatea  etc.). După cum obiectele pot să fie nu doar două (S și P), ci și n, încât funcția devine R(z, y,z,...n). Intervin și alte precizări ale R (relației) și ale termenilor (de pildă, trecerea la „propoziții moleculare”), încât s-a ajuns la obținerea unui tablou nelimitat al propozițiilor, dar și al posibilităților de derivare logică și de examinare a adevărului.

Optica lui Frege, Russell  & Whitehead, axată pe conceperea logicii ca fel de operare cu „adevărul”, a putut fi elaborată în lărgime într-un nou sistem de logică, care este logica simbolică. De la ea avea să plece digitalizarea, care a luat în seamă „conținutul de adevăr” al propozițiilor și l-a prelucrat masiv.

Digitalizarea nu ar fi fost însă posibilă fără informatică. Aceasta a fost pusă în mișcare odată cu cercetările comunicației în organisme și mașini, întreprinse de Norbert Wiener (Cybernetics, or Control and Communication in the Animal and the Machine, 1948) și conceperea cugetării drept „conducere” cu feedback adecvat. Dezvoltarea calculului probabilităților, evoluția mașinilor de calcul și noi inginerii au fost parte a emergenței noii științe. „Conținutul de adevăr” al diferitelor procese ale realității informaticienii l-au numit „informație”. În mod exact, Claude Shannon (A Mathematical Theory of Communication, 1948) a introdus conceptul de „informație” și a avansat spre identificarea unității elementare a informației, care este „bitul” – conceput ca cea mai simplă unitate la care se poate răspunde cu da/nu.

Din momentul în care s-au folosit impulsuri electrice pentru a codifica informațiile s-a putut trece la construcția de calculatoare – adică la „hardware” organizat spre a prelucra „software”. Conținuturile de gândire sunt preluate în formă matematizată și prelucrate cu ajutorul unui „hardware” ce aplică tehnologii construite după legile cunoscute.

Ca urmare a unei dezvoltări uimitoare, s-a creat o nouă tehnologie, care a permis trecerea în „era digitalizării”, cu impact în mai toate domeniile de activitate. Nu este domeniu care să nu fi fost revoluționat de digitalizare și care să nu fi cunoscut progrese enorme datorită ei. Cine vizitează, de exemplu, o clinică echipată la zi își dă seama intuitiv și repede de aceasta.

Pe acest fundal, s-a format o nouă înțelegere a „gândirii”, care este considerată ca „prelucrare de informații”. Evident, este o operaționalizare, adică o convertire a unei entități în indicii ale prezenței ei (de exemplu: „Acidul este ceea ce înroșește hârtia de turnesol”), care are meritele cunoscutei operații din logica clasică asupra termenilor pe care îi utilizăm. De ea se leagă însă asumpția că „informația” obținută prin operaționalizare redă realitatea, încât nu ar fi diferență între aceasta și „informația” despre ea.

Pe această asumpție s-a construit o tehnologie cu vaste aplicări industriale, comerciale și cognitive. Dar s-a construit și o ideologie, mai mult sau mai puțin organizată, ce pleacă de la considerentul că în multe privințe – volum, rapiditate, stocare etc. – mașinile electronice întrec capacitățile naturale ale oamenilor și sunt mai bune. De aceea se vorbește de „inteligență artificială” nu numai ca realizare extraordinară, nu numai ca întregire a inteligenței naturale, ci și ca alternativă la ea.

De aici plecând, s-a format curentul care a dus, pe una din linii, la „transumanism”. Inițiatorii – Marvin Minsky (The Society of Mind, 1985), care a deschis interogația cu privire la preluarea de către computere a funcțiilor cognitive și emoționale ale omului, și Raymond Kurzweil (The Age of Intelligent Machines, 1990), care a prezis subordonarea omului de către produsele „inteligenței artificiale” –  vorbesc de „transumanismul tehnologic”. Acesta postulează că mașinile electronice vor ajunge să controleze oamenii. Cum s-a văzut recent, apar computere de mare capacitate, cu programe în stare să elaboreze lucrări științifice pe baza cărora se iau decizii de viață!

Azi suntem oricum, din varii motive, în situația în care, din numeroase motive, trebuie să ne întrebăm din nou asupra a ceea ce înseamnă, la propriu, „a gândi”. Cel puțin două fenomene de amploare ne obligă la a ne chestiona.

Primul este conformismul ideologic, astăzi refugiat în teama de a pune întrebări realității și în tot mai nesincera discutare a cadrului vieții oamenilor, în mod exact, a instituțiilor, deciziilor și decidenților. În mulțumirea  cu ceea ce este, chiar dacă se știe că ceea ce este prezintă pericole, nedreptăți și abuzuri!

Al doilea este modernismul înjumătățit. Digitalizarea este, desigur, partea avansată a modernizării și, ca orice parte organică a acesteia, este de salutat. Efectele ei economice, sociale, culturale sunt eminamente benefice. În urma ei, apare însă, ca și în alte cazuri ale istoriei modernității (de pildă, înțelegerea libertății individuale ruptă de răspundere, a competiției străină de morală, a statului ca simplu spectator la fraude și nedreptăți etc.) o înțelegere înjumătățită, ce reduce modernitatea la componente tehnologice. Mai mult, se creează iluzia că digitalizarea rezolvă orice, până la a deveni subiect al istoriei.

Ca ilustrare, se vorbește de Marea Resetare a lumii în urma pandemiei (Klaus Schwab, Thierry Malleret, The Great Reset, World Economic Forum, Cologne/Geneve, 2020), dar fără subiecți umani. Yuval Noah Harari propune despărțirea de „umanism” prin trecerea de la o „lume homocentrică, la o lume datocentrică” (Homo Deus. A Brief History of Tomorrow, Vintage, London, 2016, p. 454) care adoptă „o abordare strict funcțională a umanității, stabilind valoarea experienței umane conform funcției ei în mecanismele de procesare a datelor” (p. 452). În acest cadru, „individul devine un mic jeton în sistemul uriaș pe care nimeni nu-l înțelege cu adevărat” (p. 449), iar preocupări de odinioară – fericirea, sănătatea, de pildă – intră definitiv în umbră. Oamenii ar putea fi înlocuiți de anonimul compus din angrenajul de piese ale tehnologiei informatice. Mulți ar deveni astfel de prisos.

Tema relației dintre digitalizare și gândire a intrat, firește, în prim-plan. Răspunsul azi de referință este: computerul este o realizare extraordinară, dar nu înlocuiește gândirea. În favoarea lui sunt multe argumente. Amintesc aici doar două.

Hilary Putnam a adus  notoriul „argument computerial”, conform căruia în sistemele care au cel puţin gradul de complexitate al mașinilor capabile să dea seama de propria funcționare, care sunt „maşinile Turing”, „descrierile organizării funcţionale” sunt logic diferite de „construcţia lor structurală (fizico-chimică)” și de „descrierile modului de comportament efectiv sau potenţial” (Mind, Language and Reality, 1975). Iar dacă această diferență este valabilă în cazul „maşinilor Turing”, ea este cu atât mai valabilă în cazul unui sistem cu mult mai complex, care este omul. John R. Searle a argumentat că descrierea proceselor ce au loc în creier poate fi sintactică, dar, atunci când se pune întrebarea asupra semnificației, acea descriere nu mai face față. Altfel spus – iar acesta este în esență vestitul „argument al camerei chineze” – „un computer poate executa pașii unui program pentru anumite capacități mentale spre a înțelege chineza, chiar dacă nu stăpânește semnificația niciunui cuvânt în chineză” (John R. Searle, Philosophy in a New Century. Selected Essais, Cambridge University Press, 2008, p.87). Creierul poate fi luat drept computer, dar este mai mult de atât.

Dincolo de controverse, devine tot mai evident faptul că digitalizarea este expresie a logicii simbolice, a informaticii și a ingineriei electronice. Cum spunea cineva deunăzi, „realitatea digitală” este logică și matematică aplicată în subordinea „eficienței” acțiunilor. Acesta este sensul ei.

Argumentul meu este că se pot obține, printr-o analiză, plecând de la nivelul accesibil oricărui om, următoarele trepte ale cunoașterii: judecata; propoziția folosită în comunicarea curentă dintre oameni; ansamblul de propoziții ce poate reda diferențele, divergențele, contradicțiile realității; propoziții ca parte a „actelor de vorbire”; acestea, ca părți ale „jocurilor de limbaj”; delimitarea informației și folosirea tehnicilor digitale; operarea cu argumente în vederea ajungerii la „înțelegere”; privirea argumentelor din punctul de vedere al inteligibilității expresiei, veracității vorbitorului, adevărului conținutului și justeței relației celor care comunică. Tabloul acesta ne spune că ceea ce numim cunoaștere – inclusiv cea realizată cu ajutorul „inteligenței artificiale” – pleacă de la date factuale și este de încredere. Ea se realizează azi în trepte și presupune parcurgerea lor. Pierde acela care nu se folosește de computer.

Apăr însă susținerea că, înțeleasă ca asumare a condițiilor vieții umane, gândirea este mai sus de aceste trepte, fără a se rupe de ele. Și fără a se reduce la vreuna. Ca efect – cultura, luată în lărgimea și bogăția ei, rămâne indispensabilă omului.

articolul original.

“Munții noștri aur poartă,/Noi cerșim din poartă-n poartă”...

1 February 2023 at 05:50
image

“«Pământuri rare», descoperite lângă Sarmizegetusa Regia” - titra, deunăzi, Departamentul Național de Informații (DNI) precizând că “rezerve de Niobiu, Tantal, dar și așa-numitele “pământuri rare” au fost identificate în apropiere de Sarmizegetusa Regia, la Grădiștea de Munte, din județul Hunedoara. (…) De-a lungul timpului, sătenii s-au ocupat cu creșterea animalelor ori au muncit în exploatările forestiere din zonă. (…) După Al Doilea Război Mondial, unii localnici au lucrat și la minele de uraniu și thoriu deschise în pădurile de la Grădiștea de Munte. Localnicii își aminteau că primele cercetări privind prezența uraniului în zonă au fost făcute cu ajutorul specialiștilor germani, în anii 1942-1943. Inițial, zona ar fi fost explorată în căutarea unor zăcăminte aurifere.

În anii ´50, sovieticii au continuat explorarea zonei în căutarea metalelor prețioase. “Nimeni nu lucra mai mult de zece ani în aceste mine de uraniu, din care în prezent nu a mai rămas nimic. Activitatea minieră din Munții Orăștiei a fost restrânsă și s-a derulat cu întreruperi. (…) Lucrările miniere în zona Grădiștea de Munte au încetat la sfârșitul anilor ´80, însă ținutul faimos din împrejurimile capitalei antice Sarmizegetusa Regia a continuat să prezinte interes pentru geologi.

Potrivit unui raport publicat, în acest an, de Ministerul Economiei, cu titlul “Strategia României pentru Resurse Minerale Neenergetice orizont 2035”, în zona Grădiștea de Munte există rezerve de Niobiu și Tantal, dar și de “pământuri rare” - un grup de 17 elemente chimice esențiale în fabricarea produselor de înaltă tehnologie, extrem de importante în fabricarea a numeroase componente din industriile IT, electronică, a fibrelor optice, a telefoniei, a vehiculelor electrice și chiar în cea de apărare.

“Zirconiul este un mineral constitutiv important al minereului și rocii de la Grădiștea de Munte, depășind calitatea unui mineral accesoriu. Analiza reprezentativă cu microsondă a zirconului/cirtolitului de la Grădiștea de Munte arată un conținut ridicat de Th (Thoriu), Y (Ytriu), Yb (Yterbiu), Ce (Ceriu), Hf (Hafniu), U (Uraniu) și mai puțin de La (Lantan), Nd (Neodim), Sm (Samariu), Dy (Disprosiu) și Nb (Niobiu). Elementele grele de pământuri rare (HREE), în special Y, alături de Th și uneori Hf, sunt oligoelementele predominante în zircon/cirtolit la Grădiștea de Munte”, arată un studiu publicat în Jurnalul român al Depozitelor Minerale (2016), coordonat de Paulina Hîrtopanu, Robert J. Fairhurst, Nicolae Ludusan și Daniela Dimofte.

Să ne minunăm, să facem slujbe de mulțumire? Sau să urlăm patetic, la lună ori la mitinguri, cum ne-am obișnuit de vreo câteva decenii? Dacă ar fi să privim și dincolo de gard, am observa lucruri interesante, care ne-ar ajuta măcar să pricepem de ce se întâmplă toată nebunia din jurul nostru. Și, poate, am descoperi și… influencerii, ca să nu spun vinovații.

Știați, de pildă, că România și Afganistanul sunt singurele puteri ale lumii în domeniul materialelor strategice??? Poate că nu întâmplător țărișoarele astea se balansează pe marginea prăpastiei, între criză, corupție, terorism și războaie.

Unii vor spune că iar mă bag unde nu e treaba mea. Așa o fi, dar America nu are uraniu, iar Rusia nu are wolfram. Și, fără aceste două elemente de pe Tabela lui Mendeleev, e cam greu să faci pe nebunul și să îți imaginezi că deții supremația militară mondială. Wolframul, mai scump decât aurul și mult mai prețios, greu de găsit, este foarte necesar în industria militară și spațială, iar uraniul în industria nucleară.

Și..., atenție!, după cum semnala domnul Ion Coja, încă în urmă cu mai mult de un deceniu, “Wolframul se află, în cantități inepuizabile, și în starea cea mai pură (nemaifiind necesare procedee industriale costisitoare de decantare a lui), doar în România. La Roșia Montană”!

Așadar, zbaterea de a pune gheara pe minele de aur de la Roșia Montană avea, și continuă să aibă, o miză mult mai periculoasă:

“Zăcăminte de wolfram, neexplorate niciodată, se găsesc, însă, în cantități uriașe, și în Munții Retezat (zona Gugu Șureanu, axa care le unește trecând prin Vârful Peleaga, ca punct de reper. Exact zona în care a căzut, în urmă cu câtva timp, avionul militar israelian - posibil neîntâmplător în misiune în acea zonă!) și, înainte de 1989, au fost păzite cu strășnicie de către Departamentul Zero”. (n.n. - Cam în aceeași zonă pare a-și fi pierdut viața și tânărul regizor, polisportiv, Nicholas Dimăncescu, prăbușindu-se de pe o stâncă în timpul filmărilor pentru “Decoding Dacia”, dar, probabil, e o simplă, nenorocită, coincidență!)

“Cel care le-a detectat, extrasenzorial, era să-și piardă viața, în urma unui atentat psihotronic al rușilor, pentru curajul de a dezvălui adevărul, în cadrul unor cursuri speciale, destinate profesioniștilor din serviciile secrete militare ale României. Numele lui este Vasile Rudan, cel care, de altminteri, este și părintele legendarului Departament.”

Pentru informarea dumneavoastră, stimați cititori, Vasile Rudan, născut în 1934, într-un sat din Bucovina de Nord (acum aparținând Ucrainei), din mamă ucraineană și tată cu origini persane, a fost un reputat cercetător român în domeniul fenomenologiilor de frontieră, care, vreme de trei decenii, a efectuat cercetări experimentale la cererea și sub controlul Armatei Române. Îi aparține Efectul Rudan (din 1965) în structura energetică externă a organismelor vii - un bioindicator extern al funcțiilor fiziologice vitale, detectabil de la distanțe apreciabile. A participat la misiuni speciale, având ca obiect monitorizarea extrasenzorială a unor ținte umane, aflate în teatre de operațiuni militare. “În luna iulie 2010, Vasile Rudan a susținut, în București, cursul intensiv teoretic și practic de protecție și autoapărare extrasenzorială. Imediat după terminarea acestui curs, Vasile Rudan a suferit un atac cerebral, în urma căruia i-a fost afectată funcția vorbirii și multă vreme nu a mai putut să continue aceste cursuri. Profesorul, și autor al revistei “Jurnal Paranormal”, a încetat din viață în luna aprilie 2021.

În aceeași zi în care profesorul Rudan fusese găsit aproape mort în apartamentul său din București (cu câteva zile înainte, el dezvăluise unor apropiați din SRI și DGIA că fusese de două ori amenințat cu moartea de un anume rus, Fonareff, fost ofițer KGB), generalul David H. Petraeus, comandantul forțelor americane din Afganistan, avea aproape aceeași soartă. Generalului american i se întâmpla asta deoarece, într-o conferință de presă, scăpase un alt adevăr: motivul prezenței NATO în Afganistan nu erau teroriștii, ci uriașele zăcăminte de Uraniu pur! În Munții Khwaja Rawash, situați la nord de Kabul, dar și în Koh Mir Daoud, lângă Herat și Kharkiz, în provincia Khandahar, există cele mai mari zăcăminte de uraniu din lume, la fel cum, în materie de wolfram, România deține supremația mondială.”

Săracă țară bogată! Cum era cimilitura aceea: “Mi-e mai teamă de-o haită de lupi conduși de o oaie, decât de o turmă de oi conduse de un lup”!

Noi cum rămânem ?!

Mariana Cristescu

articolul original.

Povestiri din pădurea vieneză

1 February 2023 at 00:50
image

Este imprudent să ne punem speranţele într-o modificare rapidă a liniei austriece în problematica Schengen, în absenţa unor decizii de la Bruxelles pe care guvernul Nehammer să le poată „vinde” pe plan intern sub eticheta de succese. Pe de altă parte, în ciuda aparentei unităţi a partidului în jurul său, cancelarul austriac ştie că susţinerea de care beneficiază este condiţionată de rezultate.

Acum, după ce au trecut şi alegerile regionale din Austria Inferioară, se pune întrebarea dacă dosarul Schengen se îndreaptă cumva spre o rezolvare favorabilă pentru România şi vecina ei, Bulgaria. Sunt mulţi cei ce speră că, în ciuda slabei performanţe electorale a partidului său, cancelarul Karl Nehammer (liderul Partidului Popular Austriac - ÖVP) se va transforma rapid, poate chiar de luna viitoare, într-un altruist rezonabil, pro-european. Din păcate, lucrurile nu sunt chiar aşa.

După cum se ştie, ÖVP a pierdut majoritatea absolută în acest land, fiind silit să creeze o coaliţie, pentru a se menţine la putere. Coaliţiile, mai ales cele construite după un semieşec la urne, nu sunt chiar pe placul formaţiunilor obişnuite să domine un sistem politic - în acest caz, un land austriac. Şi totuşi, exact asta trebuie să facă popularii, spre a oferi o majoritate. Fără ei nu se poate, întrucât este de neconceput să apară o înţelegere între extrema dreaptă (Partidul Libertăţii - FPÖ) şi celelalte grupări reprezentate în legislativul regional: este vorba de Partidul Socialist (SPÖ), Verzi şi liberalii de centru-stânga din NEOS (Noua Austrie şi Forumul Liberal). De neconceput în acest moment - deşi în trecut s-a întâmplat, chiar la nivel naţional - este şi ca popularii să colaboreze cu extrema dreaptă. Rămân, aşadar, două variante: coaliţia cu socialiştii (preferată de ÖVP, dar nu e exclus ca din partea cealaltă să vină un refuz) şi înţelegerea cu cele două partide mici, Verzii şi NEOS, care ar duce la crearea unei majorităţi fragile, de 30 din totalul de 56 de legislatori regionali.

O astfel de majoritate există în landul Salzburg, unde alegerile sunt programate la 23 aprilie. Acolo, sondajele de opinie arată că popularii se află în scădere uşoară, oarecum tolerabilă prin comparaţie cu declinul de 9 procente înregistrat în Austria Inferioară. Dar până la scrutin mai sunt două luni şi trei săptămâni, timp suficient ca ÖVP să mai piardă sprijin şi să nu mai poată face majoritate cu partidele mici. În acest caz, ar trebui să se înţeleagă cu socialiştii, ceea ce ar ridica bine cunoscutele probleme de algoritm într-o coaliţie echilibrată. În fine, până la votul din Salzburg ar mai fi Carintia, la începutul lui martie, dar acolo aşteptările popularilor sunt mici - precedentele alegeri au fost câştigate categoric de socialişti, urmaţi la mare distanţă de extrema dreaptă.

Aşadar, cancelarul Nehammer ar trebui să fie extrem de interesat de performanţa partidului în Salzburg şi, pe cât posibil, va încerca să tragă învăţăminte din semieşecul din Austria Inferioară. Cum probabil că una dintre concluzii va fi aceea că ÖVP a pierdut votanţi în favoarea extremei drepte (FPÖ) şi cum landul Salzburg nu este nici el scutit de migraţia clandestină, s-ar putea ca şi acest scrutin regional să fie abordat tot dintr-o perspectivă exagerat de populistă. În aceste condiţii, nu ar trebui să ne aşteptăm ca la Consiliul Justiţie Afaceri Interne (JAI) de la mijlocul lui martie să avem parte de o schimbare majoră în atitudinea Vienei. Evident, cu excepţia cazului în care Comisia dă un semnal convingător că este deschisă la sugestiile austriece în materie de politici publice menite să combată migraţia ilegală. Ceea ce, după toate probabilităţile, nu se va întâmpla aşa curând.

Dacă popularii pierd alegerile la Salzburg (sau, oricum, înregistrează un declin procentual semnificativ), poziţia lui Karl Nehammer devine foarte, foarte problematică. La anul sunt programate alegeri legislative, iar sondajele de opinie îi plasează invariabil pe locul trei, după extrema dreaptă şi socialişti. Scorul lor este cu atât mai rău dacă îl comparăm cu victoria clară din 2019, repurtată sub conducerea fostului cancelar, neobişnuit de tânărul Sebastian Kurz. Atunci, popularii au obţinut aproape tot atât cât SPÖ şi FPÖ, luate împreună. A venit, însă, scandalul de nepotism şi corupţie care a pus capăt carierei domnului Kurz şi a aruncat ÖVP în haos.

În octombrie 2021, conducerea partidului l-a desemnat drept cancelar pe Alexander Schallenberg, fost ministru de externe în cabinetul Kurz, însă administraţia acestuia a fost - în fapt, deşi nu în acte - una interimară. Schallenberg nu a dorit să se înscrie în cursa pentru şefia partidului, în condiţiile în care cutuma austriacă era aceea că funcţia de cancelar revine liderului politic de vârf. În consecinţă, a demisionat după nici două luni, lăsând granzii partidului să selecteze o personalitate care să poată opri declinul electoral.

Soluţia aleasă a fost Karl Nehammer, învestit şef interimar al partidului în decembrie 2021 şi validat peste câteva luni, cu unanimitate de voturi, într-o convenţie specială a ÖVP. Principalul motiv al acestei opţiuni a fost acela că, din postura de fost ministru de interne în cabinetul Kurz, el părea persoana potrivită să înlăture impresia că popularii ar fi prea soft în materie de migraţie, ceea ce îi făcea să piardă voturi în favoarea extremei drepte, FPÖ. Sub conducerea lui Nehammer, ÖVP şi-a amortizat întru câtva căderea electorală, oprindu-se pe un platou de 21-22 la sută din intenţiile de vot, dar nefiind capabil să intre pe o traiectorie ascendentă.

În aceste condiţii, este imprudent să ne punem speranţele într-o modificare rapidă a liniei austriece în problematica Schengen, în absenţa unor decizii de la Bruxelles pe care guvernul Nehammer să le poată „vinde” pe plan intern sub eticheta de succese. Pe de altă parte, în ciuda aparentei unităţi a partidului în jurul său, cancelarul austriac ştie că susţinerea de care beneficiază este condiţionată de rezultate. În politica austriacă nu se obişnuieşte ca un lider politic, odată ales, să fie înlocuit cu un an înaintea scrutinului - dar aceasta nu înseamnă că o asemenea variantă ar fi imposibilă.

articolul original.
Ieri — 31 January 2023Ultimele Stiri

Irealitatea în direct

31 January 2023 at 22:20
image

L-am lăsat deoparte pe Bukowski; bătrânul Hank merita și el o pauză. El a rămas cu sticla și cu Macintoshul său, iar eu am pornit televizorul. Am dat întâmplător peste o duduie de la Realitatea TV, care vorbea despre lăcuste și fum și oameni doritori de moarte. Cita din Biblie, dar emisiunea nu era una religioasă, după cum nici duduia nu era o moderatoare oarecare, ci chiar fiica patronului de la Realitatea TV. După lăcuste și fum, cucoana a început să-i tragă cu corupția, cu hoțiile și cu cei ce-au pus șaua pe „această țară minunată”, de-am crezut că lumea a luat-o complet razna și că fătuca vorbește fix de taică-su, Maricel Păcuraru, fostul condamnat la închisoare, ăl de tuna:

„Cine nu e infractor în ziua de azi înseamnă că e prost”. Dar nu, răii sunt în altă parte! Aici, în platou, e tabăra băieților deștepți și buni. Buni precum tipul ăsta cu chelie- cum, Gușă? nu era mai bătrân?- care este pus să privească țintă la cameră și să spună dacă el crede că România se mai poate face bine. Nu, nu se mai poate face bine, prea multă corupție și injustiție și da, tinerelul Gușă e fiul lui Cozmin Gușă. Îți dai seama nu doar după nume, zâmbet și chelie, ci și din retorică. Gușă junior îl desființează apoi pe Ion Țiriac- nu că n-ar merita-o- spunând, printre altele, că „e cel mai vechi securist în viață”.

Când e despre alții și despre colaboratori, Securitatea devine, brusc, câh. Nu la fel stau lucrurile când e pomenit fostul șef al Securității, Iulian Vlad, în amintirea căruia Cozmin Gușă își scoate pălăria, lăudându-se că i-a fost „prieten”. Iar Vlad lui, mentor. Și ca să nu existe dubii, intră în direct, prin telefon, însuși fostul prieten și discipol al generalului Vlad. Cozmin Gușă, omul care a stat la stânga lui Adrian Năstase și la dreapta lui Traian Băsescu scoate, la rândul său, iataganul și începe să taie capul la corupții care, vreme de peste 30 de ani (adică în perioada când el, Cozmin Gușă se afla pe Marte), au vândut țara pe bucăți. Gușă știe multe, dar le spune pe un sfert: doi-și-un-sfert.

Se aude și un glas ca o pânză de bomfaier: e a lui Bobby Păunescu, alt junior de seamă aflat în platou. Ăsta zumzăie ceva despre tac-su, ăl cu devalizarea Bancorex, maestrul ingineriilor financiare. Nu mai cad în plasă și-mi dau seama că nici bătrânul GC Păunescu- care, culmea, apare și el pe sticlă ceva mai târziu, bâțâindu-se într-un break-dance parkinsonian- nu poate face parte din tabăra ălor răi.

După cum ziceam, aici sunt doar cei care au făcut bine țării. Și care vor să-i facă în continuare. Eventual, cu de-a sila. Că doar nu de pomană a apărut anunțul cu „mega-proiectul pentru reconstrucția României pe care au început să-l clădească cele două familii, Păcuraru și Păunescu”. Iar în proiect, alături de familia P2, se mai află Elena Udrea, Miron Mitrea, Gușă, Gabriel Oprea, toți „binefăcători” unu și unu. Senzația de irealitate e tot mai stăpână la Realitatea. Și nu doar acolo.

Un buton și un post mai departe se află Antena 1, televiziunea altui mare beneficiar al sistemului de dinainte și după 1989, Dan Voiculescu. Pe Antenă, armata lui Voiculescu dezbate războiul din Ucraina, așa că e timpul să mă întorc la Bukowski. Moș Hank găsește și de data aceasta finalul potrivit: „Mai era o bere în frigider. Am deschis-o și am băut-o. Pe urmă m-am dezbărcat, m-am dus la baie, m-am pișat, m-am spălat pe dinți, am stins lumina, m-am îndreptat spre pat, m-am băgat în pat și am adormit”.

articolul original.

Solidaritate hoțească

1 February 2023 at 07:00

Din mijlocul unui rahat spălat cu forța furtunului de la guvernare, generalul în rezervă Nicolae Ciucă a socotit că ar fi cazul să sară în apărarea lui Lucian Bode, și el în rahat pînă la difuzor. Întîi de toate, a încercat să o dreagă, trimițînd propagandiștii și susținătorii prin provincie. Asta am înțeles eu din recenta sa declarație:

” Au existat discuții prin care s-au explicat foarte clar în fața liderilor de filială, care este poziția noastră„.

(Lipsește doar amenințarea cu cine are altă părere este liber să plece!)

N-ați înțeles același lucru?

-Ne înjură tovarășii (de hoții, nu de ideologie!) și trebuie să-i lămurim!

Neplăcut și trist, dar ieșirea generalului arată ca o solidaritate hoțească. Plagiatorul premier îl apără pe plagiatorul ministru de la Interne, asta după ce a acceptat să aibă la Apărare un alt plagiator. Nu arată ăsta a banditism intelectual, a frăție de hoți? Nu indică un tupeu maxim, în ciuda faptului că toți trei stau la zid și sunt scuipați de aproape de public, de adversari și de pleziriști?

Situația e groasă! Jongleria folosită pentru a amîna dezastrul lui Nicolae Ciucă este de înțeles.

L-au salvat spînzurat de o chichiță legală care nu rezistă. Doar nu vom da jos guvernul României într-un moment de mare presiune militară ca să lăsăm țara pe mîna unui profesor suplinitor și a unei avocate cu apetit? Doar nu vom pune frîiele României în mîinile unuia care a cărat puștile lui Omar Hayssam?

Sunt convins că generalul Nicolae Ciucă își blesteamă doctoratul, titlul și diploma și ar fi gata să restituie la bugetul de stat de zece ori mai mult decît a încasat, numai să fie lăsat în pace și scutit de atîta batjocură publică. Din păcate, a comis-o! Și el și Lucian Bode s-au dedulcit intelectual la titluri peste nivelul lor! Ar fi trebuit ca înainte de a susține tezele să facă stînga-mprejur și să se mulțumească doar cu diplomele lor de absolvire a facultăților care i-au îngăduit. Era mai simplu să își imagineze că prin pasajele furgășite în lucrările lor de doctorat își strecoară singuri în bagaje cel mai sofisticat explozibil din carieră.

Premierul Nicolae Ciucă încearcă să tragă de timp. Și în ceea ce îl privește pe el, și pe Bode și pe angelicul ministru al Apărării, Angel Tîlvăr.

Există justiție în România, de la acuzare la verdict final este timp, motiv pentru care lăsăm să se deruleze procesul în instanță și, când vom avea o decizie finală, ne vom pronunța”, a spus Nicolae Ciucă, sperînd ca justiția să mai poată întinde elasticul tupeului pînă la rotația guvernamentală sau pînă la sfîrșitul războiului din Ucraina.

După cum a încropit un fel de apărare pentru Lucian Bode, Nicolae Ciucă se poartă de parcă ar fi convins că el a scăpat, că a redevenit credibil, că din acuzațiile de plagiat a ieșit curat ca lacrima. Nici vorbă! În cazurile de plagiat, furtul nu se dovedește în instanță cu diverși judecători păpușați. Este suficientă o așezare pe două coloane, față în față, sentința fiind la dispoziția oricărui om capabil să citească și să compare.

După proba furtului făcută pe două coloane, rezultă că încercarea generalului Nicolae Ciucă de a face demonstrații șmechere este doar o încercare de răstălmăcire a spuselor lui Klaus Iohannis.

Spre ghinionul său, președintele se face acum că plouă sau a uitat ce a spus și nu suferă cînd este tradus de primul său ministru și de fidelul sălăjean de care are neapărată nevoie.

„Este o declarație a președintelui țării care contează pentru fiecare dintre noi, doar că, încă o dată, este vorba de un proces care trebuie să se finalizeze printr-o decizie finală a instanței.”

După cum se vede, contează pe dracu’!

articolul original.

Interfețe

31 January 2023 at 16:52

Cea mai cunoscută interfață a acestui început de mileniu este telefonul. Apoi monitorul. De fapt telefonul a devenit o prelungire a monitorului. Există totuși o diferență. Constă în elementele pentru care s-a constituit interfața. La calculator interfața (monitorul) face legătura între creier și inteligența artificială. La telefon interfața este în cele mai multe cazuri între psihic și mediul înconjurător.

Ați urcat vreodată într-o locomotivă cu aburi? Nu mă refer aici la cele de tip mocăniță, deoarece acestea sunt mult simplificate. Mă refer la cele care erau în stare să ducă o garnitură de tren de la Cluj la Satu Mare în trei ore. Sumedenia de manete, robinete, verificatoare, rozete, supape, pompe, pistoane, injectoare, clopoței de avertizare… și chiar butoane te amețeau. Volanul și cockpit-ul unui pilot de formula unu nu cred că au mai multe posibilități de comandă decât interfața dintre mecanicul de locomotivă și locomotiva sa. Cam ăsta ar fi strămoșul interfeței. Să nu uităm că interfața la mașinile de formula unu este extinsă și la echipa din spatele pilotului, aceasta putând lua decizii peste voința șoferului.

În tehnologia calculatoarelor termenul de interfață se referă la un punct de interacțiune dintre două unități ale unui sistem, care este compatibil din punct de vedere hardware (structura fizică) și software (setul de informații format din modul de operare, limbaj, programe, aplicații…) spre ambele părți ce comunică prin el uni sau bidirecțional. Prin analogie, sensul de interfață poate fi uzual interpretat ca o suprafață de graniță a unui element, care servește comunicației spre și/sau dinspre alte elemente. Interfața este o parte a unui sistem de operare care servește comunicării, facilitând aceasta.

Interacțiunea om-calculator este un domeniu interdisciplinar, care leagă informatica de alte domenii de studiu și cercetare. Interacțiunea dintre utilizatori și calculatoare apare la nivelul interfeței cu utilizatorul, care include aspecte ergonomice, software și hardware. Următoarea definiție este dată în 4 august 2009, în Wayback Machine (serviciu de arhivare a paginilor de internet): “Interacțiunea om-calculator este disciplina care se preocupă cu crearea, evaluarea și implementarea de sisteme de calculatoare interactive pentru utilizare umană și cu studiul fenomenelor majore adiacente.”

Interfața grafică este o interfață cu utilizatorul bazată pe un sistem de afișaj ce utilizează elemente grafice. Interfața grafică este numit sistemul de afișaj grafic-vizual pe un ecran, situat funcțional între utilizator și dispozitive electronice cum ar fi computere, dispozitive personale, aparate electrocasnice sau unele echipamente de birou. Pentru a prezenta toate informațile și acțiunile disponibile, o interfață grafică oferă pictograme și indicatori vizuali, în contrast cu interfețele bazate pe text, care oferă doar nume de comenzi (care trebuie tastate) sau navigație (maus, prin atingere sau verbal).

Interfețe înșelătoare. Luni, 30 ianuarie, Comisia Europeană și autoritățile naționale de protecția consumatorilor din 23 de state membre, din Norvegia și Islanda au făcut publice rezultatele unei acțiuni de verificare a site-urilor web de vânzare cu amănuntul. Verificarea a vizat 399 de magazine virtuale ale unor comercianți cu amănuntul care vând produse variind de la textile și până la produse electronice.

Această verificare s-a axat, de asemenea, pe trei tipuri specifice de practici manipulatoare. Despre aceste practici se constată adesea că sunt utilizate pentru a-i determina pe consumatori să facă alegeri care ar putea să nu fie în interesul lor, așa-numitele „interfețe înșelătoare”. Printre aceste practici se numără: numărătoarele inverse false; interfețele web concepute pentru a-i determina pe consumatori să facă achiziții, să cumpere abonamente sau să aleagă alte opțiuni; informațiile ascunse.

Ancheta a arătat că 148 de site-uri conțineau cel puțin una dintre aceste trei interfețe înșelătoare: 42 de site-uri web au utilizat numărătoare inverse false cu termene-limită pentru achiziționarea de produse specifice; 54 de site-uri web au direcționat consumatorii către anumite opțiuni (de la abonamente la produse mai scumpe sau la opțiuni de livrare) fie prin designul lor grafic, fie prin alegerea limbii; 70 de site-uri web disimulau informații importante sau le făceau mai puțin vizibile pentru consumatori (gen literele minuscule din contractele cu sistemul bancar).

Acțiunea de verificare a inclus, de asemenea, aplicațiile a 102 dintre site-urile web care au făcut obiectul verificării, dintre care 27 au recurs, de asemenea, la cel puțin una dintre cele trei categorii de interfețe înșelătoare.

Despre interfața dintre politician și popor vom vorbi cu altă ocazie.

Opriți războiul!

Gruiță Ienășoiu

articolul original.

Ungaria și Rusia, acțiuni concertate împotriva României cu sprijinul UDMR - partea III

31 January 2023 at 10:15
Ungaria și Rusia, acțiuni concertate împotriva României cu sprijinul UDMR - partea III

Trebuie precizat încă de la început că Serviciile de Informaţii ale Ungariei au reușit să penetreze toate structurile de decizie româneşti, la toate nivelurile, favorizate și de inacţiunea serviciilor de securitate româneşti.

Aceste acţiuni reprezintă, de fapt, punerea în practică a unui plan de integrare treptată a Transilvaniei în Ungaria, prin tot felul de acţiuni moderate, dar foarte bine organizate, în special în domeniul economic, și care vor aduce în final la anexarea forțată a Transilvaniei.

Încă de mai mulți ani se știa în anumite cercuri că MOL, compania petrolieră maghiară, pregătește o campanie agresivă în România pentru a ocupa o poziţie dominantă pe piaţa carburanţilor din România, prin înfiinţarea a aproximativ 200 de staţii de carburanți pe principalele artere care fac legătura între România și Ungaria și, în special, în orașele Transilvaniei. De anul trecut, observăm că pe autostrada A1, între Arad și Sibiu, în toate parcările, au apărut foarte multe stații de combustibil MOL, cu complicitatea Ministerului Transporturilor care gestionează aceste terenuri prin Direcția de Drumuri Naționale.

Trebuie precizat că după 1990, acţiunile spionajului maghiar au luat amploare, prin complicitatea factorului politic și au reuşit să penetreze toate structurile de decizie ale Statului Român. Dar despre aceste acțiuni maghiare vom vorbi cu altă ocazie, mai ales că în contextul actual, Ungaria, Austria și Olanda fac jocurile Rusiei.

Lazlo Petsy, în parteneriat cu UDMR și Consiliul Național Secuiesc, a demarat strângerea de semnături pe teritoriul României, personajele implicate în campania Minority Safepack reușind să strângă 271.665 de semnături în țara noastră.

Laslo Petsy a declarat în ziarul Átlátszó despre campania Minority Safepack: ”Inițiațiva secuiască? Măcar există? Sau pur și simplu au inventat-o? Există sau nu secui? Oricum, acesta este un lobby rusesc, inventat împotriva Uniunii Europene. Este absurd, chiar și FSB (Serviciul Federal de Securitate al Rusiei) ar putea fi în spatele ei. Deci, dacă este posibil, această ințiativă trebuie aruncată în toaletă și spălată în câteva ore”.

Nu este clar de ce, Lazlo Pesty, știind foarte bine încă de la început că asupra lui Szilárd Kiss planează suspiciuni de afaceri cu Rusia, l-a folosit pentru campania Minority Safepack și din acest motiv acesta a fost în centrul atenției presei din Letonia.

András Rácz, expert în politica de securitate post-sovietică și maghiară a declarat pentru Átlátszó: „motivul pentru care Szilárd Kiss a eșuat controlului de securitate națională este că aceste informații sunt unele pe care statele membre ale UE și NATO le împărtășesc de obicei între ele, cu atât mai mult cu cât această fabrică specială de vize din Moscova, care a fost legată de numele lui Szilárd Kiss în mass-media maghiară, are legătură cu vizele eliberate aici pentru persoane din tot felul de medii dubioase care au venit nu numai în Ungaria, ci în toată Europa.”

 image

Potrivit unui membru al personalului Institutului de Cercetare pentru Apărare Strategică de pe lângă Universitatea de Serviciu Public: „prezența lui Szilárd Kiss nu a fost observată de serviciile locale de securitate. Mai ales în contextul anului 2014, odată cu începutul războiului din Ucraina, s-a acordat tot mai multă atenție încercărilor de a schimba frontierele în favoarea Rusiei și de a influența politica de securitate a regiunii baltice. Sunt foarte mulți oameni din Ungaria care știu limba rusă la nivel de interpret. Deci, de aceea, sincer, nu înțeleg de ce cineva îl alege pe Szilárd Kiss”.

Laslo Petsy a mai declarat că l-a dus cu el pe Szilárd Kiss în Letonia pentru că ”fostul diplomat vorbește rusă la nivel nativ și este foarte familiarizat cu gândirea și cultura rusă. Mai mult, soția sa, Lenotska, este și ea de origine rusă. Lui Szilárd Kiss i-am cerut ajutorul deoarece acesta avea contacte, abilități lingvistice, cunoștințe culturale, iar dacă vorbim despre probleme tehnice și detalii, Szilárd avea un nivel foarte înalt de cunoștințe de limba rusă, ceea ce ne-a ajutat să trecem prin dificultățile de interpretare.”.

 image

Trebuie precizat că Szilárd Kiss nu vorbește rusă la nivel nativ, deoarece în timpul unei discuții care a avut loc la Riga între Laslo Petsy și președintele partidului etnic rus de acolo, LKS, Miroslav Mitrofanov, care a fost difuzată și online, fostul diplomat a interpretat lamentabil. În cursul interpretării, a încurcat Lituania cu România, iar uneori a folosit fraze fără sens sau cuvinte de neînțeles în limba rusă.

László Pesty a mai spus că: „îi datorăm foarte mult lui Szilárd, care, după cum am menționat, a fost achitat de toate acuzațiile de către instanțele maghiare și este complet nevinovat, iar tot ceea ce i s-a imputat în ultimii ani s-a dovedit a fi calomnie. Este o persoană decentă care a făcut multe pentru inițiativa noastră”.

Este clar că László Pesty și Szilárd Kiss sunt cei doi artizani care construiesc relația secuiasco-rusă, iar Miroslav Mitrofanov, președintele partidului etnic rus, LKS, care se află în vizorul serviciului de securitate națională din Letonia, i-a spus lui László Pesty în februarie, la Riga, în cadrul unei discuții publice comune la care a interpretat Szilárd Kiss: „Ne dorim foarte mult să cooperăm cu orașele din Transilvania și vrem să ne bazăm pe tine, să folosim aceste relații.”

Miroslav Mitfrofanov și László Pesty la discuția publică de la Riga. Szilárd Kiss, interpretând în dreapta, nu este vizibil în imagine, deși mâna lui gesticuloasă este uneori vizibilă.

image

László Pesty a declarat că „începând din această seară, toată lumea din Transilvania va cunoaște numele lui Miroslav Mitrofanov, deoarece ”maghiarii ardeleni” nu știu prea multe despre Letonia, dar cu ajutorul mass-mediei toată Transilvania va ști că există o companie maghiară în Letonia și că Miroslav Mitrofanov este omul care ne-a ajutat”.

Dar Szilárd Kiss nu a interpretat exact acest lucru. Kiss a spus că ”maghiarii ardeleni” nu știu suficient despre problemele rușilor din Letonia și, prin urmare, este necesară desfășurarea unei campanii de informare pe această temă în ”Țara Secuiască”.

La finalul întâlnirii, Miroslav Mitrofanov a afirmat că ”acest lucru deschide calea unei viitoare cooperări”.

Mai mult, László Pesty a declarat că: ”în Țara Secuiască este necesară înființarea unui centru care să informeze secuii despre problema minorității ruse”.

În timp ce făcea campanie cu banii contribuabililor maghiari, László Pesty a început brusc să promoveze un nou site web. În fotografia de mai jos, publicată pe canalele legate de colecția de semnături secuii, se face reclamă domeniului gerilla.hu.

image

În această imagine apar și două adrese web aparținând lui Laslo Pesty.

Adresa web, scrisă pe o bucată de carton, nu este alta decât cea a noii companii a lui Laslo Pesty sau chiar a grupului său de companii. Gerilla.hu Kft., a cărei activitate principală este comunicarea, iar Gerilla Factory Kft., care este o agenție de publicitate și Gerilla Security Kft., care se ocupă de securitatea personală, au fost toate înregistrate vara trecută, iar astăzi toate sunt deținute de Laslo Pesty.

Diverse activități curente, cât și cele viitoare desfășurate de Laslo Pesty sunt anunțate pe adresa de web iar „cel mai important proiect al nostru este construcția brandului ”Secuii” pe continentul european”, „proiectul Star Trail”. În acest context, „vom începe construcția mărcii ”Secuii”, cu sediul în ”Ținutul Secuiesc”, folosind relațiile stabilite în timpul campaniei ”Sign it”, scrie Gerilla.hu.

După spusele unui membru din echipei lui Laslo Pesty, în timpul călătoriei sale la Moscova din aprilie 2021, un realizator de documentar a negociat cu mai multe companii ruse cu experiență în branding-ul local, care sunt foarte bune la proiecte de genul ”Transilvania” și care se pot aplica în afara Rusiei. În raport cu Transilvania, se pot folosi tehnicile, modurile de lucru și pot pune bazele unor relații viitoare pentru a concretiza acest proiect.

Interesant este că Site-ul web gerilla.hu este disponibil în două limbi, maghiară și rusă. Dar versiunea rusă conține un text care nu poate fi citit și în versiunea maghiară. În aceasta, soții Pesty scriu următoarele: „Suntem gata să protejăm interesele minorităților etnice catalane, basce, secuio-maghiare și ale altor minorități etnice europene, dar respectarea drepturilor omului, ale minorităților vorbitoare de limbă rusă din țările baltice este, de asemenea, importantă pentru noi. În viitorul apropiat, vom ne continua lupta pentru drepturile minorităților naționale indigene ale Uniunii Europene.”

„Suntem gata să mergem împotriva Bruxelles-ului, dacă este necesar”, se arată pe site-ul, disponibil și pe gerilla.ru, în limba rusă.

După cum putem observa, acțiunile Ungariei în spațiul secuiesc, așa cum relatează reprezentantul mișcării maghiare din Europa, nu sunt decât niște acțiuni ale maghiarilor din Ardeal, adică aceea populație vorbitoare de limbă maghiară, fără identitate națională, nerecunoscută nici măcar de către maghiari.

Trebuie precizat faptul că inclusiv Ungaria nu recunoaște așa-zisul ”ținut secuiesc”, secuii fiind folosiți doar pentru destabilizarea României și, ulterior, pentru a reuși să-și pună în practică planul de anexare a Transilvaniei.

Numai că problema revizionismului maghiar din Transilvania nu trebuie neglijată, deoarece propaganda maghiară dusă de Vickor Orban printr-un discurs istoric bazat pe o realitate deformată la nivel internațional induce ideea eronată că Transilvania ar fi pământ unguresc și că Tratatul de la Trianon a fost unul nedrept.

În fapt, Viktor Orban, numit și ”micul Putin de la Budapesta”, nu este decât o unealtă în mâna lui Putin, prin care acesta încearcă să destabilizeze atât România, cât și Europa și care prin decizii nefericite va amaneta Ungaria pentru foarte mulți ani de acum încolo, mai ales că maghiarii din Ungaria simt deja aceste politici falimentare ale lui Orban.

Așa cum spunea și I.L.Caragiale după ce s-a despărţit de un maghiar: "Nu! patriotismul lui e o meteahnă; nu mai e o virtute. Bine că ne-a ferit Dumnezeu pe noi, românii, de aşa meteahnă!", în aceste vremuri, mai mult ca oricând, observăm că așa-zisul patriotism ambalat în revizionismul maghiar nu mai este o virtute nici pentru maghiari, dar nici pentru așa-zisul conducător Viktor Orban.

 

articolul original.

La Davos agenda a fost dominată de imperativul „salvării planetei” şi ofensiva de şarm a Chinei (III)

31 January 2023 at 00:50
image

Percepţia negativă şi criticile faţă de reuniunea de la Davos, în cadrul căreia vicepremierul chinez Liu He a anunţat dorinţa Beijingului de „re-globalizare”, au căpătat o tot mai mare amploare pe măsură ce propunerile avansate în timpul discuţiilor din cadrul Forumului s-au transformat într-o agendă radicală de inginerie socială motivată de o titanică luptă cu „schimbările climatice”.

În ciuda fluturării obsesive a ideii că planeta ar fi în pericol din cauza carbonului, despre China, care dă în folosinţă câte o centrală pe cărbune pe săptămână, fiind de departe cel mai important emitent în materie de emisii de carbon, s-a vorbit în bună măsură doar elogios - scoţându-se în evidenţă faptul că este cel mai mare producător de regenerabile. O posibilă explicaţie ar putea fi aceea că printre sponsorii generoşi ai reuniunii de la Davos se află câteva corporaţii chinezeşti.

Delegaţia chineză, care a fost condusă de vicepremierul Liu He, absolvent al Harvard’s Kennedy School of Government, pare să fie într-o ofensivă de Relaţii Publice dorind să atenueze impresia negativă creată în jurul Beijingului după congresul Partidului Comunist Chinez, care s-a remarcat printr-o linie ideologică mai dură, şi politica „Covid-zero”. Iar alegerea lui Liu He, un liberal în plan economic printre liderii chinezi, este în sine un indiciu al ofensivei de şarm a Beijingului al cărui mesaj de fond, care nu putea să fie primit decât cu entuziasm la Davos, este acela că Beijingul e gata să se reîntoarcă la epoca de aur din trecut când „făceau bani împreună”.

„China a întins ramura de măslin atât democraţiilor occidentale, cât şi capitaliştilor globali, promiţând o nouă eră de detensionare după diplomaţia coercitivă cunoscută sub numele de a «wolf warrior» din ultimii cinci ani, scrie Ambrose Evans-Pritchard în The Telegraph. „Este o modalitate subtilă de a spune lumii că febra neo-maoistă a celui de-al doilea mandat al lui Xi Jinping s-a domolit după cel de-al 20-lea Congres al Partidului din octombrie. Cel de-al treilea mandat al lui Xi va fi un pivot uriaş de revenire la armonia internaţională.”

„Trebuie să susţinem o ordine economică internaţională eficientă. Trebuie să renunţăm la mentalitatea de război rece”, a ţinut să sublinieze Liu He care, un lucru mai puţin obişnuit în ultimii, nu a avut nici un fel de remarci critice la adresa Statelor Unite sau Occidentului în ansamblu, promiţând un impuls pentru „re-globalizarea economică”. Semnalând astfel faptul că ţara sa doreşte să redevină un susţinător al ordinii globale promovate la Davos, mai degrabă decât puterea revizionistă hotărâtă să o răstoarne, aşa cum anunţa Xi Jinping alături de Vladimir Putin cu doar un an în urmă.

Dar cât de credibil este acest mesaj, nu e vorba mai degrabă de o repliere tactică? Există două interpretări. Fie, aşa cum se speculează, China traversează o perioadă de dificultăţi economice reale, fie obiectivul major al acestei ofensive de şarm este decuplarea în special a Europei de America, în competiţia geopolitică dintre Washington şi Beijing pe linia vechii recomandări a lui Deng Xiaoping de a creşte în linişte pentru a nu-şi alerta adversarii.

Iar semnalele venite de pe vechiul continent, unde marile economii, mai ales cea a Germaniei, traversează dificultăţi serioase, par încurajatoare. Deşi a criticat în discursul ţinut la Davos, chiar înaintea lui Liu He, subvenţiile substanţiale de care beneficiază companiile chinezeşti din domeniul regenerabilelor, Ursula von der Leyen a spus că opţiunea nu trebuie să fie decuplarea (iată, în consens cu McKinsey), ci „de-risking”, scăderea riscurilor, un concept din start nebulos. Pentru cei care se întreabă de ce, răspunsul e simplu: mai toate marile corporaţii sunt pur şi simplu terifiate să renunţe la imensa piaţă chineză din cauza competiţiei geopolitice. Nu e foarte clar dacă chiar nu înţeleg că Beijingul, ca şi India de altfel, nu are nici cea mai mică intenţie să se alăture, altfel decât declarativ, cauzei nobile a „salvării planetei” ruinându-şi astfel economia, de o manieră similară cu ceea ce face Occidentul, sau că realizează asta, dar se gândesc doar la beneficiile pe termen scurt şi mediu.

Însă dincolo de vorbele frumoase ale lui Liu He, care de altfel în curând va părăsi poziţia de premier atunci când noul guvern de la Beijing va fi instalat, realitatea geopolitică a momentului a rămas aceeaşi. China şi Rusia rămân în aceeaşi strânsă alianţă, la fel ameninţările la adresa Taiwanului şi pare destul de riscant să crezi în promisiunile Partidului Comunist Chinez care a încălcat grosolan tratatul semnat cu Marea Britanie în privinţa Hong Kong-ului.

articolul original.

Iubiți și câinii vagabonzi?!?

30 January 2023 at 20:00

Cred că la nivel național asta cu câini vagabonzi e veche, fumată dar din păcate încă nerezolvată! Încă din anul 2000, când peste 20.000 de persoane s-au prezentat la Centrul Antirabic pentru că au fost mușcați de câinii vagabonzi. În 2006, ştirea care anunţa că japonezul Hajime Hori a murit după e a fost muşcat de un maidanez în plin centrul Bucureştiului făcea înconjurul lumii. Hajime Hori, fost presedinte al unei mari corporatii nipone si omul care a pus pe picioare fabrica de rulmenti din Alexandria, a sfarsit tragic in timp ce iesea din scara blocului situat în Piaţa Victoriei din apropierea Guvernului. A urmat campania de eutanasiere a primarului de atunci, Traian Băsescu. Apoi din Noiembrie 2009 până în Februarie 2010 10.000 de oameni au fost mușcați de câinii fără stăpân. Iar s-au luat măsuri drastice dar doar o perioadă ca mai apoi “buba să se spargă” în 2013 când a avut loc al doilea atac ucigaş al maidanezilor care a avut loc pe teritoriul Capitalei.Atunci micuţul Ionuţ Anghel în vârstă de patru ani a fost sfâşiat de mai mulţi câini fără stăpân chiar sub privirile bunicii lui.Și bine-nțeles ultimul accident tragic care arată neputința autotităților în eterna luptă cu câinii vagabonzi a avut loc în 23 Ianuarie anul acesta atunci când o femeie de 43 de ani a murit, după ce a fost mușcată de câini fără stăpân în zona Lacului Morii, din sectorul 6, din București. Ana Boroș a mai fost atacată de o haită de câini și în primăvara anului trecut, atunci fiind salvată din colții patrupedelor.

Victima alerga în momentul în care a fost atacată de o haită de câini. Femeia a fost salvată din colţii animalelor de doi biciclişti, care treceau prin zonă. Femeia a ajuns la spital cu răni la cap, la mâini şi la picioare şi a fost operată de urgență. Potrivit autorităţilor, câinii au ieșit din curţile oamenilor și au fost ridicați atunci de către lucrătorii primăriei pentru că deținătorii nu aveau acte.

Deci ani trec problemele se agravează nu se rezolvă din păcate!

Și în orașul nostru am avut anul acesta probleme semnalate cu câinii vagabonzi, o doamnă de circa 70 de ani a fost atacată mușcată dar din fericire salvată de mai mulți trecători. Apoi cazul celebru al oilor omorâte de o haită de câini fără stăpân. Când un fermier din Cartierul Sătmărel a semnalat faptul că o haită formată din zeci de câini sălbăticiți i-au atacat ferma, omorând mai multe oi.

Ce situați găsim? Să nu aud asta cu sterilizarea că fac alergie! Sigur este o măsură și aceasta dar trebuie luate și altele în paralel.

În primul rând dragi români nu vă cumpărați câini dacă nu sunteți pregătiți să aveți grijă de ei. Apoi dacă tot îi cumpărați nu îi lăsați nesupravegheați sau liberi să circule după bunul plac. În nici un caz nu îi abandonați. Cei care abandonează câini ar trebui făcuți responsabili de astfel de tragedii. Nu uitați Legea 205/2004 privind protectia animalelor republicata (Republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 320 din 30 aprilie 2014) spune urmatoarele:

Art. 2
In sensul prezentei legi, prin detinator de animale se intelege proprietarul, persoana care detine cu orice titlu valabil, precum si orice persoana fizica sau juridica in ingrijirea careia se afla animalul.

Art. 5
(1) Detinatorii de animale au obligatia de a asigura acestora, in functie de nevoile etologice, specie, rasa, sex, varsta si categorie de productie, urmatoarele:
a) un adapost corespunzator;
b) hrana si apa suficiente;
c) posibilitatea de miscare suficienta;
d) ingrijire si atentie;
e) asistenta medicala.

(2) Detinatorilor de animale le este interzis sa aplice rele tratamente si cruzimi.

În ceea ce privește abandonul animalelor, conform legii, abandonarea si/sau alungarea unui animal a carui existenta depinde de ingrijirea omului este strict interzisă.

Același lucru este valabil și pentru maltratarea animalelor, sau despărțirea puilor de mama pana la varsta de minimum opt saptamani de viață.

De menționat este faptul că, potrivit legii, abandonul constă în lasarea unui animal aflat în proprietatea și îngrijirea omului, pe domeniul public, fără hrana, adăpost si tratament medical. Legea mai spune că aceste contravenții se sancționează cu amenzi care pornesc de la 1.000 până la 3.000 de lei.

Apoi eutanasierea acestora este necesară și trebuie aplicată conform legii în vigoare.

Repet de vină pe lângă autorități și firmele care se ocupă cu prinderea acestor “maidanezi” sunt și cei care lasă câinii pe străzi.

Acuma în București în Sectorul 1 riști să te atace și șobolanii! Sperăm ca să nu fie aceasta următoarea problemă în România!

Răzvan Govor

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Românii plătesc facturi mari pentru murdăria energiei europene?

30 January 2023 at 22:11
image

De vreo 10-15 ani, mai ales Europa e curpinsă de un val al protestelor celor ce pun ”curățenia planetei” mai presus de supraviețuirea rasei umane. Pe scurt, activiștii inconștienți spun că mai bine să moară oamenii de foame și de frig decât să dispară pinguinii cu labe late sau maimuțele cu guler roz. De acord că merită salvate Speciile Animale, însă ce facem cu Specia Umană? Partidele verzi-ecologiste au intrat în multe parlamente din Occident, impunând niște tâmpite și false măsuri de ”protecția mediului”. Care au adus șomaj, sărăcie, dezindustrializarea Europei, dependența de China (de fapt, de toată Asia) și de SUA, criminala legătură energetico-politică evidentă cu Putin cel acum criminal…. Dar se pare că mediocra clasă politică europeană începe să-și revină, realizând grozăvia decăderii Bătrânului Continent. Of, atât de bătrân, și pe alocuri senil!

Pragmatici până la sângele, vorbind despre ”sângele” inimii industriei auto, nemții  au acceptat că nu mai pot duce mai departe blatul cu Rusia (care le-au adus dezvoltare parșivă, în detrimentul celorlalte țări din UE!) și-au mimat producerea de energie curată. Numai că producătorii de Mercedes, BMW, Opel, Volkswagen etc n-au curent doar din panourile solare, morile de vânt sau bășinile vacilor. Așa că au cerut și au primit energie murdară! În 2022, peste o treime (36,3%) din energia electrică introdusă în rețelele electrice germane în perioada iulie-septembrie 2022 a provenit din centralele pe cărbune, comparativ cu 31,9% în trimestrul al treilea din 2021, potrivit biroului german de statistică Destatis. Adică la ei se poate. Dar la noi?

Guvernul  României a amânat până pe 31 octombrie 2023 închiderea grupurilor energetice pe bază de lignit Rovinari 3 și Turceni 7 din cadrul Complexului Energetic Oltenia, cu putere instalată cumulată de 660 MW, precum și a exploatărilor miniere aferente acestora. Grupul de la Rovinari va fi astfel menținut potențial în funcțiune, însă nu poate produce efectiv până în septembrie 2023, întrucât lucrările de reabilitare a acestuia au fost prelungite cu peste 1 an de zile, din cauza faptului că furnizorul de echipamente nu și-a respectat obligațiile contractuale. Adică în Germania – și în Polonia! – a fost pornită instantaneu producția de energie murdară, dar la români mai durează. UE a sancționat România pentru poluare excesivă, dar n-a îndrăznit să întrebe Germania ce scoate pe coșurile de fum. E drept?

Lasă că face dreptate China, care prin Banca Populară va crea un instrument de creditare pentru sprijinirea reducerii emisiilor de carbon până la sfârşitul anului 2024 şi va extinde un instrument de creditare pentru promovarea utilizării curate a cărbunelui până la sfârşitul anului 2023. Ce frumos! Frumos este că șmecherii străini cu bani vor fi incluși în afacerea cu reducerea emisiilor de carbon. Pariez că firmele germane – al doilea partener al economiei chineze, după SUA! – vor primi niște contracte grase de la PCR Beijing, ăla care nu respectă drepturile omului?

Iar am căzut la mijloc! Când o firmă chinezească voia să modernizeze o termocentrală pe cărbune din România, useriștii și chiar auriștii s-au opărit că nu-i bine, urlând că-i trădare. Serioooos?! La nemți nu-i trădare când limitează prețurile mari la încălzire și la bec, dar vând Chinei jumătate din Portul Hamburg ? Nu-s trădare nemerniciile USR din contractele PNRR cu UE care ne obligă să fim curați, dar muritori de foame, în timp de francezii, olandezii, austriecii  fentează ”politicile curate”? Da, Rusia e rea și a provocat o criză, dar nu o trecem cu ticăloase înțelegeri prin care câștigă tot cei ce l-au pupat pe Putin. Mama ei de democrație!

articolul original.

Propaganda celorlalți este bună

30 January 2023 at 22:08
image

Vorbeam, ieri, despre propaganda rusească și teama autorităților noastre cum că românii vor fi victime ale acesteia. Aceleași autorități, însă, nu au nici o teamă că românii vor cădea pradă celeilalte propagande, a „aliatului strategic”. Din acest punct de vedere, autoritățile noastre sunt liniștite. Nu că aliatul strategic nu ar iniția nici o campanie de propagandă,ci că această propagandă este acceptată și dorită.

Problema este că, dacă vom considera propaganda rusească a fi contrară intereselor naționale, vom putea fi siguri că propaganda aliaților corespunde intereselor noastre? Mesajele nu sunt atât de complicate încât să nu poată fi descifrate ușor. Ce vrea aliatul strategic de la noi? Să considerăm Rusia dușman și Ucraina prieten, cu asteriscul că și în condițiile în care Ucraina face gesturi neprietenoase față de noi, să o considerăm, în continuare țară prietenă și s-o alimentăm cu ceea ce are nevoie.

Un alt mesaj tot mai circulat în ultima vreme se referă la modul în care trebuie să considerăm forțele militare rusești a fi foarte slabe în raport cu cele NATO și/sau ale Ucrainei; să fim convinși că rușii sunt infrânți pe toate fronturile, că iau bătaie, pierd soldați, sund conduși de dicatori nebuni și vor pierde totul.

Acest mesaj este esențial pentru a convinge viitoarea carne de tun românească de faptul că o eventuală aventură în războiul din Ucraina nu ar fi decât un galop de sănătate, să nu ne mai batem capul și să ne aruncăm cu ochii închiși ca și în cele două războaie mondiale. Să ne amintim cum în primul am crezut promisiunile Franței și am atacat Austro-Ungaria absoluți nepregătiți de război și în mai puțin de un an am pierdut trei sferturi din teritoriul național. În al doilea, la fel de nepregătiți, am atacat URSS alături de aliatul strategic de atunci și rezultatul se cunoaște: am fost la un pas de dispariția că stat și am plătit zeci de ani despăgubiri de război.

Este interesant că propaganda asta nu este nouă. Este chiar foarte veche; a fost lansată de francezi acum 2-300 de ani când aveau nevoie ca românii să oprească exapansiunea rusească spre Marea Mediterana, să nu strice ploile comerțului francez, a fost preluată de germanii care aveau nevoie de aliați în războiul lor de expansiune spre Est și, acum, este luată la pilă de americani care au nevoie, la rândul lor, de aliați în conflictul pe care-l coordonează cu Rusia.

De fiecare dată elementele au fost cam aceleași: rușii sunt niște barbari, care nu se pricep la nimic, doar la băut și care pot fi alungați foarte ușor în Asia dacă ne încordăm puțîn la ei; pe urmă e păcat să stăpânească atâtea avuții, de la terenuri fertile până la resurse ale subsolului când toate acestea ar putea fi luate fără probleme de „aliații strategici” și folosite cu cap, occidental și capitalist.

Culmea este că, în timp ce schimbă idei de genul acesta, unii se mai întreabă de ce am plătit ani de zile despăgubiri de război rușilor și de ce „elitele noastre” care au sprijinit războiul din Est au putrezit în închisori după 1945.

articolul original.

Golgota românilor ortodocși din Ucraina

30 January 2023 at 11:00

Arte mis AstarastoaieDupă cum m-am așteptat, articolul „Golgota românilor ortodocși din Ucraina” a trezit numeroase reacții - unele de aprobare, altele de contestare. E un lucru normal la o dezbatere, privind o problemă atât de delicată și dureroasă. Am încercat să păstrez un ton cât mai neutru, fără a-mi ascunde însă empatia față de românii ortodocși din afara țării. De aceea, m-a mirat tonul violent al contestatarilor, care nu s-au referit deloc la subiectul discutat: românii ortodocși sunt supuși sau nu unei prigoane din motive religioase în Ucraina?

Mi s-a reproșat că nu nu cunosc realitatea din Ucraina, că nu sunt un bun creștin ortodox român, că țin partea răscolnicilor, a schismaticilor, a „celor pe vechi”, a celor care au contestat autoritatea Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului etc.

Legat de afirmația că nu cunosc situația românilor din Ucraina pot afirma că nu am avut niciodată pretenția că sunt atotcunoscător. Am prezentat ceea ce am constatat personal sau ce am aflat de la prietenii din Cernăuți, cum ar fi regretatul Academician Bostan (fiica sa Elena, mi-a fost studentă), Arcadie Opait, Ion Popescu etc. În plus, m-am documentat. De exemplu, recomand, spre lectură, contestatarilor „Drama românilor din Regiunea Cernăuți”, Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna, 2019.

Mi s-a adus în mod repetat, drept argument, declarația domnului Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei de la București.

De la început fac o precizare: nu urmăresc activitatea domnului Bănescu, nu sunt „prieten” cu el pe Facebook, iar în majoritatea situațiilor (de exemplu, măsuri anti-pandemice, vaccinare anti-Covid, avort etc.) am avut poziții diferite. Nu am intrat în polemică cu Domnia sa din respect pentru funcția pe care o deține.

Recunosc, este inteligent, instruit, teolog, mânuitor cu iscusință a sofismelor, dar ideile Domniei sale - progresiste și de „reformator” al ortodoxiei române nu sunt compatibile cu ideile mele conservatoare. Dar acum, presat de oponenți, am recitit (cu întârziere) la textul privind situația ortodocșilor români din Ucraina.

La o primă lectură, m-a impresionat neplăcut răceala afectivă, indiferența, lipsa oricărui sentiment de compasiune față de soarta unor frați creștini. Tot ca o primă impresie, atitudinea pare a fi a lui Pontius Pilatus cel ce l-a judecat pe Iisus și care deși „n-a găsit nici o vină în Omul Acesta” (Luca 23:4-11) și „știa că din răutate L-au dat (arhiereii și bătrânii poporului iudeu) în mâna lui” (Matei 27:17-18) dupa ce s-a spălat pe mâini înaintea mulțimii zicând: „Nevinovat sunt de sângele Acestui Drept. Voi veți vedea” (Matei 27:24) l-a osândit la moarte pe Iisus.

Recitind textul am constatat că, de fapt, într-o manieră subtilă, se induce subliminal ideea că vina aparține mai ales ortodocșilor români și că reacția autorităților are o justificare. Voi comenta câteva afirmații:

- „Preoții comunităților de etnie română din Ucraina nu aparțin de Patriarhia Română / B.O.R., ci în mod majoritar de Biserica Ortodoxă Ucraineană rămasă în comuniune cu B.O. Rusă”.

Ce rost are această precizare?

Este vorba de persecuții religioase, de intervenția statului împotriva unei biserici, care funcționează legal, nu de apartenență la Patriarhia Română. Este vorba de preoții ortodocși omorâți, schilodiți în bisericile ortodoxe din Ucraina, de biserici și mănăstiri luate cu asalt, incendiate, de măicuțele și călugării călcați în picioare. După raționamentul domnului Bănescu nu trebuie să reacționăm la persecuțiile celor care nu fac parte din B.O.R. De exemplu, când ISIS ardea biserici și martiriza preoții și credincioșii creștini (ortodocși și catolici) trebuia să acceptăm? Când fundamentaliștii islamici detonau bombe în sinagogi trebuia să aprobăm? Trebuia să aplaudăm distrugerea locașelor de cult ale altor religii?

Nu, sunt convins că nu acesta a fost mesajul domnului Bănescu. În realitate prin această introducere se induce ideea că în condițiile agresiunii Rusiei, prigoana preoților ortodocși români (care ar putea fi toți oamenii lui Putin) trebuie înțeleasă și de ce nu, acceptată.

-„Există și o structură ecleziastică ortodoxă (în afară de Biserica Ortodoxă Ucraineană rămasă în comuniune cu B.O. Rusă - n.a.), care și-a declarat independența în relație cu Patriarhia Moscovei și care se manifestă ca autocefală. Patriarhia Moscovei nu a recunoscut ieșirea de sub jurisdicția ei a Bisericii din Ucraina, deci persistă încă la nivel local o ambiguitate, care se va limpezi odată cu sfârșitul războiului”.

De ce a fost necesară această precizare? Să se lase impresia că doar Patriarhia Moscovei nu a recunoscut această „structură ecleziastică ortodoxă”. În realitate, autocefalia a fost recunoscută de Patriarhia Constantinopolului, de Bisericile Ortodoxe din Cipru și Grecia și nerecunoscută de Bisericile Ortodoxe din Bulgaria, Serbia, Polonia. De aceea, chiar dacă se manifestă autocefal, se subordonează canonic Constantinopolului. Și ceea ce se omite să se spună e că în Biserica Ucraineană slujbele se țin exclusiv în limba ucraineană.

Cu toate presiunile guvernamentale, Biserica Ortodoxă Ucraineană rămasă în comuniune cu B.O. Rusă este majoritară. Potrivit datelor guvernamentale ucrainene, Biserica Ortodoxă Ucraineană avea 7.188 parohii și 4.572 preoți, în timp ce Biserica legată canonic de Moscova avea 12.406 parohii și 10.510 preoți.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române (B.O.R.) a discutat în ședința din 21 februarie 2019 situația creată în rândul ortodocșilor din Ucraina. B.O.R. nu a luat o decizie privind recunoașterea B.O.U., și a cerut o serie de garanții pentru a dialoga cu aceasta: „Este necesară obținerea de garanții scrise din partea autorităților bisericești și ale statului ucrainean că identitatea etnică și lingvistică a românilor va fi respectată, precum și că acești ortodocși români vor avea posibilitatea de a se organiza într-un Vicariat Ortodox Român și a cultiva legături spirituale cu Patriarhia Română, spre a fi sprijiniți prin trimiterea de cărți de cult și de teologie în limba lor maternă, adică limba română”, se arată în rezoluția Sinodului B.O.R.

Menționarea existenței „structurii ecleziastice ortodoxe” (nerecunoscută încă de B.O.R.) de către domnul Bănescu este de a arăta că există o cale simplă de a scăpa de persecuții: trecerea la aceste structuri pe care statul ucrainean le susține. În această cheie trebuie citit și îndemnul „românii de acolo (Ucraina - n.a.), inclusiv preoții, au datoria de conștiință să se adecveze în mod înțelept creștin, onest și realist.”

Aparent corect, dar mai trebuia spus că preoții și credincioșii trebuie să aleagă liberi, fără niciun fel de presiune inclusiv din partea statului. Biserica Ortodoxă Română are o experiență tristă legată de intervenția brutală a statului în desființarea și „integrarea” forțată a Bisericii Greco-Catolice, expierență care a lăsat răni, care nu s-au vindecat nici în prezent.

Ader întru totul la mesajul final al postării „Rațiunea supremă a acestei adecvări o constituie adevărul obiectiv probat de crunta realitate imediată, neideologizată, nemanipulată de propaganda celor ce încearcă să justifice, inclusiv religios, războiul și crimele în masă. Această rațiune este cea autentic creștină, nu cea care contrazice Evanghelia lui Hristos în litera și în spiritul ei.”. Problema este dacă Domnul Vasile Bănescu traiește ceea ce afirmă (mai ales partea cu propaganda și ideologia).

În fine, celor care m-au făcut „eretic”; „vândut jidanilor”; „Iuda” le răspund cu un text al ÎPS Bartolomeu Anania, fostul Mitropolit al Clujului, Crişanei şi Maramureşului, căruia am avut onoarea de a-i înmâna diploma și roba de „Doctor Honoris Causa” ale Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Unii poate se recunosc.

„Portretul lui Iuda

Iuda se plimba nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar și prin creștinătate. Isprava lui cea mai mare este aceea ca, dintr’o singură Biserică, a făcut mai multe. Din mai multe a făcut o puzderie. Și continuă s’o facă, prin ceea ce îi este propriu: lăcomie, invidie, orgoliu. Se adaptează ușor, și-a rafinat metodele. Lucrează la lumina nopții și comunică prin unde hertiene. E un iscusit importator de religie, oferind-o concurențial pe piața bunurilor de consum. Altfel, e un ecumenist convins. Când nu lucreaza pe furiș, te invită la dialog frățesc. Dacă-l refuzi sau daca te aperi, te pomenești intolerant, conservator, fundamentalist, retrograd.

Cunoaște bine Biblia, are studii universitare, vorbește câteva limbi străine. El știe că Iscarioteanul era unul din cei doisprezece care au ascultat și memorat învăţătura lui Iisus. Dacă ar fi avut curăție și talent, putea să scrie o Evanghelie tot atât de bogată ca a lui Matei.

A scris-o postum, în cheia sărutării perverse. Iuda e un excelent teolog, așa cum este și patronul său din Qarantania, care Îi oferea lui Iisus citate din Scriptura.

Iuda e tot atât de zelos printre ai săi, de vreme ce instinctul dezbinării îl mobilizeaza peste tot, oriunde s-ar afla. Partenerul trebuie mai intâi sedus, dominat și numai după aceea nimicit. Iuda își abordează semenul cu grația cobrei care, întâlnind o viperă în junglă, o invită la un dans aerian, fascinant, amețitor, pe durata căruia își calculează cu precizie secunda mușcăturii mortale. Iuda e un maestru al crimei perfecte”.

Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae 29 Ianuarie 2023 (revist Art-emis)

articolul original.

Șantaj – Virgil COSMA, jurnalist

30 January 2023 at 05:30

Rotativa la guvernare se va întâmpla nu fiindcă așa este acordul scris între principalele partide ale coaliției de guvernare, ci fiindcă este singura modalitate de a remania un guvern care și-a dovedit limitele și de a amenda câteva proiecte de legi controversate, în special cea a învățământului. În aceste patru luni rămase, negocierile se vor concentra asupra pozițiilor guvernamentale nominalizate în acord, respectiv vicepremier, transporturi, finanțe, justiție, fonduri europene, secretariat general și cancelaria premierului. Dar, din experiențe trecute, știm foarte bine că va urma o avalanșă de repoziționări în toate autoritățile, agențiile și instituțiile statului.

Marcel Ciolacu a afirmat public că partidul său vrea să repună în discuție acordul politic și să schimbe câteva ministere cu liberalii, mai mult – amenință că dacă rotativa nu va fi renegociată vor provoca alegeri anticipate. Au și de ce, sunt cu 11 procente în fața liberalilor în toate sondajele. Devine evident că PNL, care a fost prins pe picior greșit fiindcă are doi miniștri puternic contestați în toate mediile, respectiv Lucian Bode pentru plagiat și Virgil Popescu pentru modul defectuos ca să nu zic voit tendențios în care gestionează răspunsul la criza energetică, va fi nevoit să accepte renegocierile cerute de socialiști.

Sunt sute de funcții la nivel central și mii de funcții la nivel județean care vor intra în malaxorul negocierilor. Sunt momentele de maximă influență ale demnitarilor zilei, când își pot exercita puterea de a demite și numi, împărțind sinecuri sau poziții în care este nevoie de ascultare orbească a indicațiilor de partid. Este foarte probabil că vom fi martorii unei noi avalanșe de cumetrii, de promovare a rudeniilor, amantelor și atârnătorilor de partid. Practic, urmează câteva luni de devălmășie, în care angajații lucrează superficial știind că șeful va pleca, urmate de alte luni în care noii veniți trebuie să se familiarizeze cu ceea ce (nu) au de făcut.

Iar la anul vor fi alegeri. Ca niciodată -toate deodată. Probabil că vor fi și cele care vor stârni cel mai slab interes din întreaga istorie post-decembristă, deși contextul internațional ar trebui să urce temperatura civică internă la cote maxime. Zăngăne armele de la un capăt la altul al globului, Uniunea Europeană trosnește din toate încheieturile, dar la noi capul de afiș este menținut nu de ratarea țintelor PNRR, nici de îndoielnica propunere de lege a învățământului, ci de afacerile a doi proxeneți britanici stabiliți în România, de aventurile amoroase ale unor demi-prostituate sau de eșecurile previzibile ale unor sportivi mult prea alintați.

Misterul care planează asupra formei legilor promovate de ministrul învățământului Ligia Deca a enervat pe toți cei interesaţi de educaţie. Asupra legilor educaţiei, varianta Ligia Deca, nu s-a făcut vreo dezbatere publică, pentru că nu au fost puse în transparenţă decizională. În schimb, s-a format o ditamai comisia de discutare şi aprobare a legilor educaţiei, formată din experţi de la PSD, PNL, UDMR. Cât or fi de experți este altă discuție, dar bine de știut despre această comisie este că socialiștii și maghiarii nu au niciun fel de obligație la președintele Iohannis și este de așteptat ca ei să vină cu multiple amendamente pe zeci de articole ale propunerii legislative.

Ceea ce va duce la un inevitabil conflict cu liberalii și cu președintele. Pe cale de consecință, este posibil ca și rotativa guvernamentală să intre în impas. Așadar, amenințarea socialiștilor cu destrămarea coaliției, prăbușirea majorității parlamentare și, în cele din urmă, alegeri anticipate devine un puternic instrument de șantaj asupra liberalilor. De aceea cred că PNL și președintele, pentru care anticipatele ar fi o catastrofă politică, vor ceda și vor accepta resemnați tot ceea ce li se cere. Oare și impozitarea progresivă? Rămâne de văzut.

image
Articolul precedent
Articolul următor
articolul original.

La Davos agenda a fost dominată de imperativul „salvării planetei” şi ofensiva de şarm a Chinei (II)

30 January 2023 at 00:50
image

Percepţia negativă şi criticile faţă de reuniunea de la Davos, în cadrul căreia vicepremierul chinez Liu He a anunţat dorinţa Beijingului de „re-globalizare”, au căpătat o tot mai mare amploare pe măsură ce propunerile avansate în timpul discuţiilor din cadrul Forumului s-au transformat într-o agendă radicală de inginerie socială motivată de o titanică luptă cu „schimbările climatice”.

Vocabularul WEF conţine câteva sintagme obligatorii: sustenabilitate, un viitor „net-zero” (e vorba de eliminarea completă a emisiilor de Carbon) obiectiv pentru care s-a spus la Davos ar trebui cam $3,5 trilioane pe an în plus peste ceea ce se cheltuieşte acum şi, nu putea desigur să lipsească incluziunea, cu paritatea de gen şi diversitatea etnică. Cei care trebuie să decidă în privinţa celor $3,5 trilioane pe an suplimentare, adunaţi la Davos, guvernanţi sau corporatişti, nu ar avea de ce să fie neapărat reticenţi, la urma urmei cheltuiesc, vorba doamnei Thatcher, „banii altora”. Pentru că în marile corporaţii spiritul antreprenorial este în bună măsură extinct, sunt conduse de corporatişti, plătiţi cu milioane sau chiar zeci de milioane pe an, protejaţi de „golden parachutes” (prevederi prin care li se dau prin contract compensaţii financiare generoase atunci când sunt daţi afară), puşi în funcţie de alţi corporatişti, ca Larry Fink, CEO BlackRock (un fond de investiţii care gestionează fonduri de $10 trilioane), care face parte din Board-ul WEF. Problema e că, în condiţiile datoriilor publice explodate (Statele Unite, unde datoria publică a ajuns la $31,5 trilioane, au ajuns să plătească $520 miliarde pe an doar serviciul datoriei), banii sunt tot mai greu de găsit.

La reuniunea din acest an au fost menţionate şi o serie de „instrumente” utile în ampla operaţiune de inginerie socială despre care a vorbit şi a scris Karl Schwab, „Marea Resetare”, care ne readuce în minte retorica de la noi, dinainte de 1989, privind crearea „omului nou”. De pildă Yuval Harari a vorbit despre necesitatea de a face transferul de la realitatea fizică biologică, la cea virtuală (metaverse), cu sprijinul guvernelor şi al organizaţiilor internaţionale. Într-un videoclip promovat de WEF se vorbeşte despre „rescrierea codului vieţii” şi despre nişte „ochelari” care ţi-ar putea permite să nu mai vezi ceea ce nu îţi place, „persoane sau gunoaie”!, în timp ce Albert Bourla, CEO Pfizer, a menţionat o „pastilă electronică”, care ar fi fost aprobată de FDA, un chip introdus într-o tabletă pentru a semnala dacă ai luat sau nu tableta şi te-ai conformat astfel tratamentului prescris.

Dar dacă e să ne întoarcem la marea temă a Davosului, acum când cel puţin pe moment pandemia a trecut pe planul doi, nu şi controversele privind eficacitatea vaccinurilor şi a restricţiilor dure impuse cu acest prilej, obiectivul „net-zero” nu numai că este imposibil de obţinut, chiar dacă Occidentul ar decide să se sinucidă economic, pentru că în cazul Chinei, emisiile sunt cu 60% mai mari decât cele cumulate ale Statelor Unite şi Europei, iar dacă mai luăm în calcul şi India, procentul creşte spectaculos, dar nu este deloc clar că aceste emisii sunt de vină pentru schimbările climatice. Asta dacă asculţi oamenii de ştiinţă care nu mai sunt dependenţi de granturi de finanţare şi nu mai sunt afectaţi de respingerea lucrărilor în reviste de specialitate dacă se abat de la linia discursul oficial catastrofic. Deocamdată datorită acestui supliment de CO2, suprafaţa verde de pe Terra a crescut în ultimele decenii cu 15 procente, dar sigur despre asta nu se vorbeşte.

Interesant este că în acest an criticile la adresa Davosului nu au venit doar din partea celor descrişi aici drept „negaţionişti”, „extremişti de dreapta” etc. Lor li s-a alăturat, de pe partea cealaltă a baricadei, nimeni altcineva decât Greta Thunberg, figura simbol a luptei pentru „salvarea planetei”, plimbată în ultimii ani pe mai toate marile scene politice ale lumii, de la ONU, la Parlamentul European. Ea şi-a schimbat de altfel discursul, nu se mai limitează la lupta cu schimbările climatice. Într-o apariţie la Londra, în noiembrie anul trecut, prilejuită de lansarea cărţii ei „The Climate Book”, care cuprinde 100 de contribuţii, semnate între alţii de Naomi Klein, o avocată a „ecofeminismului”, Thomas Picketty şi Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul World Health Organization, Greta Thunberg s-a pronunţat împotriva capitalismului occidental, „rasist şi opresiv” care promovează „creşterea economică” (trecerea la un model de „descreştere economică” a fost de altfel vehiculată şi la Davos). Un „sistem definit de colonialism, imperialism, opresiune şi genocid de către aşa-numitul Nord global pentru a acumula bogăţii care încă ne modelează ordinea mondială actuală”.

Ceea ce i-a făcut pe unii să remarce că Greta urăşte pur şi simplu capitalismul, pentru motive care nu au nimic de a face cu schimbările climatice. Iar într-o reacţie pe Twitter, jurnalistul american Michael Shellenberger, sublinia că „«întregul sistem capitalist» la care s-a referit Greta Thunberg a dus la excedente alimentare mai mari decât oricând în istorie, speranţa medie de viaţă a oamenilor a crescut în ultimii 150 de ani de la 30 la 70 de ani şi a scăzut dramatic numărul total de decese cauzate de dezastre naturale. Însă e puţin probabil ca astfel de realităţi factuale să schimbe opiniile Gretei sau a celor cu care împărtăşeşte aceleaşi convingeri ideologice.

Dincolo de felul în care privim gravitatea ameninţărilor climatice problema e că soluţiile vehiculate la Davos sunt confuze şi nerealiste, precum demonizarea combustibilii fosili şi apelurile pentru blocarea finanţării acestei industrii, aşa cum cere Al Gore, în condiţiile în care regenerabilele nu sunt în măsură să asigure sustenabilitatea energetică. În plus sunt profund nepopulare. „Toate acestea explică în mare măsură de ce elitele climatice de la Davos continuă să întâmpine rezistenţă din partea oamenilor de rând care ar trebui să suporte povara economică, remarcă un editorial din Wall Street Journal. „Nimeni nu vrea să se înroleze sau să plătească pentru un război pe care generalii săi habar nu au cum să îl câştige, şi dispun cu atât mai puţin de mijloacele necesare pentru a o face.” (Va urma)

articolul original.

Cenuşăreasa - poveste de Crăciun zisă cu întârziere

30 January 2023 at 03:45
Cenuşăreasa - poveste de Crăciun zisă cu întârziere

Banii nu sunt doriţi de dragul lor, ci pentru că oamenii au încredere că marfa-bani va fi uşor acceptată în schimb de oricine. Ei acceptă bucuroşi tichete de hârtie marcate „dolari” nu pentru valoarea lor estetică, ci fiindcă sunt siguri că le vor putea vinde în schimbul bunurilor şi serviciilor pe care le doresc.

Banii nu pot fi creaţi din ceva ce nu există, prin contract social ori prin emiterea de tichete de hârtie purtând noi denumiri. Ei trebuie să provină dintr-o marfă nonmonetară valoroasă. În practică, metalele preţioase precum aurul şi argintul, cu o cerere înaltă şi stabilă pe unitatea de greutate, au câştigat rolul de bani în faţa tuturor celorlalte mărfuri. Iar dacă banii continuă să fie numiţi geld sau argent e clar suportul ancestral.
Dar pentru că tot a adus anticiclonul o ninsoare abundentă pentru prima oară în această iarnă şi suntem tentaţi să readucem în casă brazii de Crăciun pe care, din păcate, gunoierii i-au strâns deja din faţa blocului, poate că ar fi mai bine să vă zic o poveste „de sezon”. De fapt, nici nu prea e ceva „de sezon” la gura sobei, nu e „Poveste de Crăciun” a lui Charles Dickens, dar este povestea poveştii. Cenuşăreasa e un basm vechi, apare în Antichitate la grecul Strabon, unde fata e numită Rhodopis. Însă tema e întâlnită şi în vechea Chină, în culegerea de poveşti persano-arabe „O mie şi una de nopţi” sau în Japonia, când Cenuşăreasa,  Chūjō-hime, e salvată de mama sa vitregă de nişte călugăriţe budiste. Mai important este că basmul a ajuns obiect de concurenţă între Fraţii Grimm şi Charles Perrault. Francezul a adăugat în poveste dovleacul, zâna cea bună şi pantofii de sticlă, în timp ce fraţii germani taie din picioarele surorilor vitrege pentru a face pantoful să se potrivească... Iar Walt Disney are încredere în filmul său animat în povestea cu happy-end scrisă de Perrault, ceea ce ar însemna că „marfa” acestuia a fost aleasă de piaţă, precum aurul, şi că asta tranşează inclusiv cine a fost cel mai bun povestitor al tuturor timpurilor în competiţia Perrault - Grimm.
Problema este însă că în minunata lume nouă din prezent lui Charles Perrault poate că ar fi putut să i se pună cap la cap câteva scene cu buget restrâns pe care să le filmeze cu telefonul mobil şi să le uploadeze pe YouTube, nu un film animat de lungmetraj ca acela realizat de Disney. Iar Fraţii Grimm ar fi avut probabil cel mult un blog, unde ar fi scris pe rând, luni, miercuri şi vineri Jacob, marţi, joi şi sâmbătă, Wilhelm, primul în zilele când se dă căldură, cel de-al doilea în cele cu apă caldă.  Ca să rezum, Charles Perrault şi Fraţii Grimm probabil că n-ar fi ajuns, în condiţiile actuale, la vârful literaturii universale, acolo unde sunt deja.
Dar iată cam care ar fi riscurile de a distruge piaţa şi votul ei şi a le înlocui cu o disciplină corporatistă aseptică. Cât de mult ne poate costa evoluţia în secvenţe nenaturale. Una dintre ele e relaxarea cantitativă, ce i-a afectat pe proprietari în raritatea bunurilor deţinute şi care a generat, ca formă de protest, emiterea de criptomonede. Numai că bitcoinul nu are credibilitatea aurului, ales de piaţă ca o monedă-marfă, nu ca o reacţie la excesul de bani. Povestea Cenuşăresei trebuie să meargă mai departe în forma consacrată şi să arate cât de importantă e circulaţia elitelor - meritocraţia face ca săracii să devină bogaţi şi bogaţii - săraci.

articolul original.

Pâinea care cântă

29 January 2023 at 22:48
image

Anul trecut aflam, cu destulă surprindere, că în România a fost frământată, dospită și coaptă prima pâine cu făină de greier. Au făcut-o studenții de la Universitatea de Științele Vieții din Iași,

din făină albă de grâu, cu un adaos de 3% făină de greier, maia din fermentație naturală din fructe, apă și sare. Producătorii au dat asigurări că, dacă cel care gustă nu știe ce ingrediente are, nu simte nicio diferență, iar pâinea din făină de greier este mult mai hrănitoare.

Să nu strâmbați din nas, o astfel de pâine va fi mai scumpă, deci numai la îndemâna celor mai bogați! Comercianții vând făina la suta de grame, un preț afișat fiind de 96,25 de lei. Un kilogram de făină de greier costă 962 de lei.

În ciuda scumpetei, oamenii au început să cumpere din ce în ce mai des făina de greieri. În octombrie 2022, de exemplu, piața globală pentru acest gen de produs a fost estimată la 330,36 de milioane de dolari și se preconizează că va ajunge la 374,40 de milioane de dolari până în 2028.

Obiceiurile alimentare ale omenirii s-au schimbat radical față de vremurile de mult apuse. Dar, parcă istoria se repetă și ajungem tot la fazele de început, mai ales sub spectrul penuriei alimentare de acum. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a decis deja că și viermele de făină este sigur pentru consumul uman, atât ca atare cât și ca aditiv pudră, iar mai nou a aprobat în meniuri și larva gândacului de bălegar. Acum sunt patru astfel de insecte aprobate, celelalte două fiind viermele de făină și lăcusta migratoare. Degeaba se îngrețoșează ministrul Agriculturii, Petre Daea, uneori vom mânca astfel de pâine și fără să știm.

Zilele trecute, circula pe net un catren în care se spunea că cineva a făcut un cozonac din făină de greier și, surpriză, cozonacul a început să cânte. Greierește!

În timpul marii revoluții franceze, din 1789, când locuitorii Parisului manifestau pe străzi cerând pâine, ducesa de Polignac îi spunea reginei Maria Antoaneta: „Ce neghiob e poporul ăsta, care vrea neapărat pâine, când ar putea îngurgita cozonaci!” De atunci, concluzia „dacă n-ai pâine, să mănânci cozonaci!” (Quils mangent des brioches!). Vorbele acestea ridiculizează și astăzi persoanele naive, cu păreri și mentalități complet desprinse de adevărurile vieții, de simțul realităților – scria „Dicționarul  de cuvinte, expresii, citate celebre” din 1968.

articolul original.

VERTICALI PENTRU ROMÂNIA: NIHIL SINE DEO

29 January 2023 at 15:40

Atunci când ne naștem, singurele lucruri pe care le primim și care ne conturează pe noi ca ființe supreme ale acestei lumi, sunt trupul, sufletul, numele și destinația.

Numele reprezintă responsabilitatea părinților în schițarea identității noastre ca oameni.  Trupul reprezintă mijlocul nostru de transport prin tumultumul călătoriei, numită viață, iar sufletul este identitatea spirituală care nu se pierde niciodată, ba dimpotrivă, ne ajută să ne regăsim atunci când uităm cine suntem și, mai ales, de ce suntem. În schimb, în ceea ce privește destinația, singura noastră contribuție este alegerea căii pe care o urmăm.

În viața mea de student medicinist m-am lovit de nenumărate situații, fericite sau mai puțin fericite și, retrospectiv analizând, pot spune că fiecare moment sau eveniment poate fi preîntâmpinat într-o oarecare măsură

        Cu toate acestea, inevitabilul se întâmplă atunci când este dat să fie așa … și nu, nu mă refer neapărat la un eveniment trist. Ceea ce vreau eu să pun în lumină este faptul că uneori poate este mai bine să acceptăm și să întâmpinăm cursul firesc al vieții fără să ne complicăm prin opoziție. Așa cum în medicină, anumite stări grave sunt precedate de simptome prodromale (indicii și semne manifestate înainte de declanșarea stării patologice), transpus în viața de zi cu zi, depășirea unor obstacole și momente de cumpănă ar trebui întâmpinate fără regret și ezitare, ci brav, demn și, paradoxal, încrezător.

         Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pe lângă atotputernicia Sa asupra vieților, destinelor și destinației noastre, ne oferă cel mai bun exemplu de îndurare și toleranță absolută. La intrarea Sa în Ierusalim, EL a fost Întâmpinat cu lauri, flori și cununi de măslin, împlinind, astfel prorocirea. Drumul Său, de la Întâmpinarea sa vrednică unui rege și până la răstignirea sa alături de cei doi tâlhari, a avut o destinație tragică din punct de vedere moral, dar sublimă din punct de vedere spiritual, duhovnicesc și părintesc.

Să luăm exemplul celui care ne-a mântuit, pentru propria noastră mântuire. Să lăsăm filmul vieții noastre să se deruleze așa cum bine a fost regizat și stocat în sufletul nostru atunci când am fost trimiși pe acest pământ. Indiferent dacă este un film psihologic, de dragoste, de acțiune sau de mister, finalul este întotdeauna același: ecranul negru din final devine alb, pregătit de un nou film, o altă poveste, un alt scenariu, o altă viață.

(Titlul lucrării: ,, Lăsați-vă sufletele și trupurile să înflorească ” – desen pe foaie A4 realizat în soft pastel-uri. Maria Tămaș – clasa a VII-a – 13 ani – elevă la Școala Gimnazială ”Mircea Eliade” din Satu Mare – Prof. coordonator: Dragoș Mădălina – Cercul de artă: ,,Atelierul Fanteziei,, Satu Mare)

Așadar, nu vă împotriviți destinului pentru a nu vă schimba destinația

          Nu vă umpleți inimile cu frustrări încercând să convertiți firescul. Nu vă pierdeți pe voi încercând să găsiți scurtături înfundate. Întâmpinați problemele și transformați-le în putere. Întâmpinați necazurile și transformați-le în răzbiri. Întâmpinați-vă pe voi atunci când trebuie, ca să fiți și voi întâmpinați de cine trebuie, la final.

Pur și simplu: trăiți! Trăiți și întâmpinați-vă viața de mâine cu nădejdea că vă va conduce spre lumină.

Vlad Mulcuțan – Chiș

articolul original.

Statuia lui Maniu și caricatura lui Emil Boc

29 January 2023 at 18:11

La împlinirea a 150 de ani de la naștere, statuia lui Iuliu Maniu a fost dată jos de pe soclu pentru refacerea „cotei solului și a soclului”. Asta zice Boc.
De operațiunea aceasta nu știa nimeni, de vreme ce, peste noapte, un macaragiu a coborît statuia și a lăsat-o culcată pe caldarîm, învelită într-o pînză.

Cînd reacțiile de protest, nedumerire și înjurăturile la adresa lui Emil Boc s-au întețit, micuțul și lunecosul primar al Clujului a ieșit la rampă cu un comunicat.

Cică statuia lui Iuliu Maniu „reprezintă un monument valoros al orașului nostru și statuia va fi păstrată pe același amplasament”.

Emil Boc nu-i decît o mediocritate populară cunoscută și votată care fie minte, fie își trădează nivelul cultural și moral. Dacă acest personaj caricatural care își pune tricolorul peste piept la te miri ce eveniment stupid socoate că statuia lui Iuliu Maniu poate fi dată jos peste noapte de un macaragiu și lăsată pe trotuar ca un accidentat părăsit de un automobilist afumat, atunci chiar nu înțelege ce-i cu el și ce rol a avut Iuliu Maniu în istoria României. Logic și normal era ca planul de amenajare a zonei să fie prezentat public, iar coborîrea statuii de pe soclu să fie desfășurată cu supraveghere și într-o festivitate, fie ea și modestă.

Coborîrea de pe soclu a unui personaj simbolic din istoria noastră nu se poate petrece ca alungarea unui răufăcător. Emil Boc ar putea fi alungat de pe scaun, în vreme ce Iuliu Maniu nu mai poate fi scos din istoria țării noastre.

Prin mai multe locuri din lume, într-un mimetism de stil sovietic, bîntuie un curent de rescriere a istoriei și de ștergere sau de înlocuire a statuilor celor care nu se pupă cu noua ideologie progresistă. Și pe la noi sunt cîțiva care se chinuie să ne demonstreze modernitatea, încercînd să elimine personalitățile, fie ele și marcate de momente îndoielnice. Parcă văd că, după modelul american, mîine-poiimîne dăm jos alte statui de scriitori sau artiști, de politicieni și de domnitori pentru că nu corespund șublerului proletcultist de la Poliția gîndirii de pe lîngă Guvernul României. În SUA sunt înlocuite, coborîte, doborîte sau deteriorate statui care nu mai corespund curentului politic actual. Fără îndoială, se lucrează pe fugă la alte statui pentru black lives metter și, cînd vor fi gata, va veni alt curent politic care să le dea jos, șoselele și bulevardele devenind spații pentru curse cronometru cu statui coborîte și înlocuite și schimbări de denumiri.

Molîu și supus modei, caricatural și cățărat pe tocuri de politician, Emil Boc își umflă mușchiuleții cînd trebuie să iasă în față ca primar important. El face parte din această categorie de vremelnici care ne mănîncă zilele cu duplicitatea și cu vanitățile lor de actor penibil. Drept dovadă că Emil Boc nu este important decît pentru el însuși, la aniversarea a 150 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu, primăria municipiului n-a făcut nimic. Iar Emil Boc se poartă ca unul din Mărgău care nu știa mare lucru despre Iuliu Maniu și nici de soarta statuii acestuia.
.

articolul original.

Restanţele noastre la comunism şi înţelegerea acelei scârbavnice „ restitutio in integrum „ postdecembriste .

29 January 2023 at 10:00

servitute materialSă ne dăm restanţele la comunism! Ele constau în conștientizarea reală a acelui rău pe care acel sistem l-a injectat în societatea românească. Cu adevărat, este o realitate necesitatea de a spăla lăturile care au curs prin canalizarea istoriei noastre recente timp de peste patru decenii de comunis. Mai trebuie să adăugăm şi laptele bătut, al criptocomunismului post 1989. Este, oare, însă posibil un proces moral al comunismului? Un proces care să ne pătrundă structural şi nu doar o decizie oficială de stat facută pentru ochii lumii? Unde? Într-o ţară în care oligarhia naţional-comunistă a supravieţuit sub chipul socialismului bogat, unde nomenclatura s-a privatizat, iar fiii ştabilor de ieri controlează încă părţi din structura politico-administrativă?! Foştii ştabi şi odraslele lor au trecut toate examenele. Nu au rămas restanţieri .

Ei sunt stăpânii unei parodice economii de piaţă , parodice democraţii, şi a aparatului de stat. Ei, care , din tată în fiu , au dispus după bunul plac de resursele materiale şi umane. Alături de aceştia au prosperat toţi securiştii , miliţienii şi informatorii care lucrau pentru somnul dulce al regimului. Lor li-se adaugă toţi oligarhii, toţi cei 8.000 de activişti de la sate care nu au muncit în viaţa lor şi toţi tehnocraţii şi intelectualii care au aplaudat şi au trăncănit mesajele glorioase ale ideologiei proletare! De ce am tolerat şi tolerăm încă aceste „prostituate”? Înclin să cred, fără echivoc, faptul că poporul român a rămas cu o sensibilitate profundă pentru defunctul regim comunist, dispărut, cel puţin în acte, după 22 decembrie 1989. Este o sensibilitate care i-a coborît acestui vulg până în măduva oaselor. Să spunem lucrurilor pe nume: o bună parte dintre români consideră comunismul ca fiind o idee bună, un fel de rai neîmplinit. Vă imaginaţi ce victorie postumă a înregistrat acest sistem în spiritul poporului român? . Chiar a avut dreptate controversatul Mircea Dinescu, în 1990, când a spus că sistemului comunist i-a reuşit crearea „omului nou”? El încă trăiește ! Este acel Homo - româno – cus. O specie de Homocus în varianta Valaho – Stultus .

Adrian Constantin

articolul original.
❌