ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Ieri — 28 September 2022Ultimele Stiri

Proiectul de ordonanţă privind compensarea preţurilor la benzină şi motorină, pe agenda şedinţei de guvern

28 September 2022 at 08:50
image

Guvernul are pe agenda şedinţei de joi analiza proiectului de ordonanţă de urgenţă referitoare la susţinerea acordării de reduceri ale preţurilor la benzină şi motorină.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri, pe ordinea de zi a şedinţei se află analiza proiectului de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea OUG 106/2022 pentru susţinerea acordării de reduceri ale preţurilor la benzină şi motorină şi pentru modificarea art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport şi de abrogare a art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

De asemenea, Executivul discută în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă pentru modificarea Legii 121/2014 privind eficienţa energetică, ce prevede, între altele, că repartitoarele şi contoarele de costuri pentru energia termică instalate după intrarea în vigoare a acestui act normativ se vor moderniza sau se vor înlocui cu dispozitive care pot fi citite de la distanţă până la 1 ianuarie 2027, cu unele excepţii.

Guvernul mai are pe agendă un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea OUG 44/2022 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, precum şi pentru interpretarea, modificarea şi completarea unor acte normative, pentru prelungirea unor termene, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii.

Actul normativ "prelungeşte măsurile aplicabile în trimestrul II şi III al anului 2022 în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în scopul continuării acţiunilor de limitare a răspândirii infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 în rândul populaţiei, determinat de evoluţia situaţiei epidemiologice la nivel naţional, pentru acordarea şi decontarea serviciilor medicale spitaliceşti, începând cu trimestrul IV al anului 2022, în corelaţie cu sezonul gripal care începe în luna octombrie, cu un vârf în luna decembrie şi care se încheie, aproximativ, în luna mai", se menţionează în nota de fundamentare.

Un alt proiect de ordonanţă aflat pe ordinea de zi a reuniunii Executivului prevede obligativitatea instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale de a publica, din oficiu, informaţii şi modele de formulare sau cereri aferente tuturor serviciilor publice furnizate, în format electronic, atât pe website-ul propriu, cât şi pe punctul de contact unic electronic, în varianta actualizată şi într-un format tehnic care să permită descărcarea şi editarea lor în scopul completării pe calculator de către beneficiar.

Executivul discută şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport, care prevede măsuri privind colectarea veniturilor la bugetul general consolidat al statului şi de "protejare a bugetului de stat prin împiedicarea efectuării unor operaţiuni cu rea-credinţă în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prevăzute de lege".

Totodată, Guvernul urmează să modifice acte normative în domeniul gestionării deşeurilor şi să aprobare Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind deschiderea la frontiera de stat româno-bulgară a punctului internaţional de trecere a frontierei Giurgiu Ruse în regim de bac, semnat la Bucureşti, la 29 aprilie 2022.

Aprobarea Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" S.A., pentru perioada 2022-2030, a Planului Naţional de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2022-2027, precum şi organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Management al Serviciilor de Sănătate, se află, de asemenea, pe ordinea de zi.

Un alt proiect de hotărâre care urmează să fie discutat se referă la acordarea unor ajutoare de urgenţă în sumă de 929.100 lei pentru sprijinirea a 218 familii şi persoane singure care se află în situaţii de necesitate cauzate de incendii, fenomene meteorologice periculoase ori situaţii deosebite determinate de starea de sănătate.

Guvernul mai are pe agendă şi actualizarea limitelor amenzilor prevăzute la art. 13 din Legea nr.82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", precum şi alocarea unei sume din bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2022 pentru plata venitului lunar de completare de care beneficiază persoanele disponibilizate de la Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A., în insolvenţă. 

SURSA: Agerpres

articolul original.

Românii de la Bitdefender au semnat un parteneriat cu Ferrari în Formula 1

28 September 2022 at 14:38

Bitdefender a încheiat un parteneriat cu Ferrari și devine astfel partenerul global de securitate cibernetică al Scuderiei Ferrari în Campionatul Mondial de Formula 1. Logo-ul firmei românești va fi pe căștile piloților Ferrari.

„Suntem încântați să fim în acest nou parteneriat cu Bitdefender, cu care împărtășim valori precum cel mai înalt nivel de eficiență tehnologică, căutarea excelenței în performanță și o cultură a securității.

Este o plăcere să ne putem baza pe un partener de încredere precum Bitdefender, o companie inovatoare și foarte apreciată pentru profesionalismul și fiabilitatea sa”, a declarat Mattia Binotto, Team Principal și Managing Director, Scuderia Ferrari.

În calitate de partener al Scuderiei Ferrari, începând cu Marele Premiu de la Singapore 2022, Bitdefender va afișa logoul companiei pe căștile piloților Ferrari, precum și pe monopostul F1-75 condus de Charles Leclerc și Carlos Sainz și, din 2023, pe costumele de curse și uniformele echipei.

Companiile se vor implica, de asemenea, în activități de marketing, inclusiv întâlniri private cu piloții echipei Ferrari și cu membrii echipei tehnice, tururi ale fabricii, acces la boxe și alte activități exclusive.

În plus, Ferrari va explora și evalua produsele și serviciile de securitate cibernetică Bitdefender pentru a le include în activitatea sa. Parteneriatul este o aliniere naturală între cele două companii, subliniind puterea datelor, a oamenilor și a mașinilor care lucrează împreună pentru a excela.

„Bitdefender împărtășește cu Scuderia Ferrari o moștenire a excelenței și o experiență demonstrată în construirea de tehnologii inovatoare care aduc rezultate câștigătoare.

Atunci când fiecare secundă contează, doar cele mai avansate mașini câștigă curse pe circuit și doar cea mai avansată tehnologie are puterea de a preveni, apăra și răspunde eficient la atacurile cibernetice. Parteneriatul cu Scuderia Ferrari, cea mai emblematică echipă de Formula 1, se potrivește în mod natural pentru Bitdefender. Așteptăm cu nerăbdare să accelerăm notorietatea brandului și rămânem concentrați pe furnizarea de protecție avansată pentru clienții noștri din întreaga lume, în materie de securitate cibernetică”, a declarat Florin Talpeș, cofondator și CEO al Bitdefender.

Cercetătorii în securitate informatică, analiștii de securitate și inginerii Bitdefender fac analize complexe ale amenințărilor informatice folosind rețeaua globală a organizației, formată din sute de milioane de dispozitive monitorizate și protejate, pentru a identifica și stopa mai rapid atacurile cibernetice.

Echipa de experți în domeniul securității folosește învățarea automată ca să valideze zilnic miliarde de interogări privind amenințările informatice pe care le integrează în soluțiile de securitate cibernetică Bitdefender.

articolul original.

CRESCĂTORII DE ANIMALE, ÎNCURAJAȚI SĂ CONTINUE ACEASTĂ ÎNDELETNICIRE, CARE FACE PARTE DIN TRADIȚIA POPORULUI ROMÂN

28 September 2022 at 11:58
image

Pentru menținerea unui șeptel de animale care să valorifice resursele naturale de care dispunem, Guvernul a venit în sprijinul crescătorilor de animale cu subvenții consistente, acordate la timp. Iar acum, pentru a veni în întâmpinarea fermierilor din sectorul zootehnic, la solicitarea MADR, Comisia Europeană a aprobat, în premieră, avansul în procent de 70%, începând cu data de 16 octombrie, astfel încât crescătorii de animale să facă față condițiilor vitrege, ca urmare a secetei, dar nu numai. În consecință, Guvernul a alocat suma de 185.483.810 euro, în ședința de săptămâna trecută, pentru crescătorii de animale pentru anul de cerere 2022, pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic. Din plafonul total pentru specia bovine vor fi alocați 114.129.810 euro, potrivit MADR.

Luni, la Bruxelles, în Consiliul de miniștri, România, prin vocea ministrului agriculturii, Petre Daea, a susținut interesele fermierilor români, a crescătorilor de animale, de taurine și de vaci de lapte, care trebuie să fie în centrul politicilor agricole din țara noastră sprijinite din fonduri europene, dar și din bugetul național.

“Vaca de lapte constituie principala noastră sursă de lapte. Drumul spre abator este deschis și necesar pentru efectivele reformă, care și-au încheiat perioada de producție și reproducție, nu pentru animalele aflate în plină producție. Mecanismele de sprijin și sumele prevăzute în PNS, pentru perioada care urmează, susțin creșterea efectivelor de vaci de lapte pentru menținerea pe piață a celui mai valoros aliment. Să fim încrezători în posibilitățile noastre și să acționăm împreună pentru dezvoltarea acestui sector!”, a afirmat Petre Daea

Acesta a adăugat că s-au realizat importante obiective de investiții în acest domeniu, cu stricte condiții de biosecuritate, procesul de ameliorare ne-a adus la cel mai ridicat nivel de performanță comparabil cu cele mai bune rezultate existente în UE.

ILEANA SANDU

articolul original.

Grupul LEGO accelerează investițiile strategice, pe fondul rezultatelor foarte bune din prima jumătate a anului 2022

28 September 2022 at 15:00

În contextul aniversării a 90 de ani de către companie, cererea puternică a determinat o creștere de două cifre, compania reinvestind în afaceri în prima jumătate a anului 2022, pentru a accelera creșterea pe termen lung.

 

·        Încasările au crescut cu 17%, la 27.0 miliarde DKK.

  • Cifrele de vânzări au crescut cu 13%.

·        Profitul operațional s-a situat la 7.9 miliarde DKK, iar profitul net la 6.2 miliarde DKK.

  • Fluxul de numerar disponibil a fost de 3.8 miliarde

·        Cota de piață a crescut atât la nivel global, cât și în cele mai mari piețe.

  • Fundația LEGO își continuă angajamentul de a oferi sprijin familiilor nevoiașe și de a susține dezvoltarea copiilor, prin intermediul învățării prin joacă.

 

București, 28 septembrie 2022: Grupul LEGO a anunțat astăzi rezultatele financiare și operaționale pentru primele 6 luni ale anului, până la 30 iunie 2022. Veniturile au înregistrat o creștere de 17% față de aceeași perioadă a anului trecut, atingând valoarea de 27.0 miliarde de DKK. Cifrele de vânzări au crescut cu 13%, un ritm superior mediei din industria jucăriilor, contribuind astfel la creșterea cotei de piață la nivel global.

CEO-ul Grupului LEGO, Niels B. Christiansen, a declarat: „Am început anul 2022 în forță și suntem foarte mulțumiți de performanța noastră, care a fost peste așteptări, după oricum un 2021 excepțional. În ciuda incertitudinilor globale, am continuat să atingem cifre de vânzări mai mari și o creștere de două cifre determinată de cererea pentru portofoliul nostru puternic și de calitatea execuției realizate de echipa noastră uimitoare.  Am sărbătorit cea de-a 90-a aniversare în întreaga lume și suntem recunoscători că, după aproape un secol, LEGO® rămâne relevant și continuă să inspire familii și copii.”

Creșterea puternică a veniturilor și fluxul de numerar disponibil au permis Grupului LEGO să accelereze semnificativ inițiativele strategice și să compenseze inflația costurilor materiilor prime, energiei și transportului, menținând în același timp profitul operațional stabil la 7.9 miliarde DKK.

În prima jumătate a anului 2022, Grupul LEGO s-a concentrat pe extinderea capacității de producție și pe construirea unor niveluri mai sănătoase de stoc, crescând productivitatea după o perioadă extinsă cu o rată de creștere excepțională care a atins limitele capacității de producție în 2021. Datorită acestor investiții accelerate, fluxul de numerar disponibil a fost de 3.8 miliarde DKK, comparativ cu 5.8 miliarde DKK în aceeași perioadă a anului trecut. Profitul net a rămas semificativ la 6.2 miliarde DKK, egal cu rezultatul extraordinar din aceeași perioadă a anului trecut.

Christiansen a declarat: „Pentru a doua jumătate a anului 2022, continuăm să vedem o cerere puternică pentru produsele noastre. Pe termen mai lung, ne așteptăm ca ritmul de creștere a veniturilor să se normalizeze la niveluri mai sustenabile. De asemenea, vom continua să reinvestim în afacerile noastre și să accelerăm inițiative precum dezvoltarea de produse inovatoare, digitalizarea, capacitatea de producție, rețeaua noastră de vânzare și sustenabilitatea pentru a menține ritmul și a oferi o creștere sustenabilă pe termen lung. Aceste investiții semnificative ne vor poziționa în viitor pentru a face posibilă învățarea prin joacă pentru mai mulți copii din întreaga lume.”

Un portofoliu puternic atrage fani de toate vârstele și interesele

În primele șase luni ale anului 2022, cifrele de vânzări au crescut în toate segmentele de piață, cu performanțe deosebit de puternice pe continentele americane, în Europa de Vest și Asia-Pacific. Creșterea a fost determinată de cererea continuă pentru portofoliul extins și diversificat al companiei. Temele de top din prima jumătate a anului au inclus LEGO® Star Wars™, LEGO® Technic, LEGO® Icons (fostul Creator Expert), LEGO® City, LEGO® Harry Potter™ și LEGO® Friends.

Portofoliul din acest an este cel mai mare de până acum și se adresează constructorilor de toate nivelurile și vârstele. Acesta include produse LEGO care reflectă o gamă largă de interese și hobby-uri de care constructorii noștri sunt pasionați: de la artă, design și mașini, la muzică, sport și explorarea spațială.

În aprilie, grupul LEGO a anunțat un parteneriat pe termen lung cu Epic Games, prin care cele două companii își vor uni forțele pentru a crea experiențe digitale distractive și sigure pentru copii în metavers, inspirate de posibilitățile nelimitate ale cărămizii LEGO.

Inițiativele strategice de creștere generează acoperire, relevanță și un viitor digital

Compania și-a extins rețeaua globală de magazine în primele șase luni, deschizând 66 de noi magazine LEGO, dintre care 46 în China. Acest lucru duce numărul de magazine la nivel global la 833. Compania a consolidat, de asemenea, capabilitățile de comerț electronic pe platformele sale online și pe cele ale partenerilor săi.

În iunie, Grupul LEGO a deschis oficial un hub digital la Copenhaga, în contextul în care a mărit echipa digitală globală cu aproape 40% în primele șase luni ale anului 2022. Pe o perioadă de trei ani, se angajează să tripleze dimensiunea la 1.800 de colegi la nivel global, consolidând în același timp comerțul electronic, modernizarea infrastructurii digitale și impulsionarea unei transformări digitale la nivelul întregii întreprinderi.

Grupul LEGO a făcut progrese în obiectivul său de a-și realiza ambalajele din materiale din surse sustenabile până la sfârșitul anului 2025. În a doua jumătate a anului 2022, acesta va începe să lanseze ambalaje pe bază de hârtie în cutiile LEGO comercializate în Europa.

În iunie, compania a anunțat că intenționează să-și deschidă cea de-a doua fabrică  neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon în Virginia, Statele Unite, după fabrica anunțată în Vietnam la sfârșitul anului trecut. Cerințele energetice ale ambelor amplasamente vor fi corelate cu energia obținută din surse regenerabile la fața locului.

Impact pentru copii și familii

Fundația LEGO, care primește 25% din dividendele Grupului LEGO, a promis donații de peste 1 miliard DKK în prima jumătate a anului 2022 pentru a sprijini familiile nevoiașe și pentru a facilita dezvoltarea copiilor. Unele dintre programele finanțate au inclus o competiție globală menită să ofere copiilor cel mai bun start în viață, sprijin pentru copiii neurodivergenți și sprijin pentru copiii și familiile afectate de războiul din Ucraina.

 

Christiansen a spus: „Suntem norocoși că performanța noastră financiară puternică ne permite să aducem o contribuție pozitivă societății și să investim în viitorul companiei, astfel încât să putem facilita învățarea prin joc pentru copiii de pretutindeni.”

Despre Grupul LEGO

Misiunea Grupului LEGO este de a inspira și dezvolta constructorii de mâine, prin joacă și învățare creativă. LEGO System in Play, ce are la bază cărămizile LEGO®, le permite copiilor și fanilor de orice vârstă să construiască și să reconstruiască orice își pot imagina.

Grupul LEGO® a fost fondat în Billund, Danemarca în 1932 de Ole Kirk Kristiansen. Numele este derivat din două cuvinte daneze, Leg Godt, cu semnificația „Joacă bine”. Astăzi, Grupul LEGO continuă să fie o companie de familie, cu sediul central în Billund. Produsele LEGO sunt comercializate în peste 130 de țări din întreaga lume. Mai multe informații pe www.lego.com/ro-ro

articolul original.

DIRECTORUL GENERAL AL AZOMUREȘ A DEMISIONAT, într-o perioadă dificilă pentru companie

28 September 2022 at 14:14
image

Harri Kiiski renunță la conducerea Azomureș din motive personale, într-o perioadă complicată pentru companie.

Compania a anunțat că ”după aproape 5 ani de activitate în Azomureș, Harri Kiiski a demisionat din funcția de Director General, din motive personale. Harri Kiiski a asigurat conducerea companiei într-o perioadă fără precedent în istoria Azomureș, în timpul pandemiei de Covid și, mai recent, în timpul crizei energetice aflate încă în curs de desfășurare.

De la 1 octombrie, Josh Zacharias va ocupa poziția de Director General al Azomureș, având în coordonare și activitatea comercială, poziție pe care o deține din ianuarie 2020. Pe parcursul lunii octombrie, cei doi vor lucra împreună pentru asigurarea unei tranziții fără probleme.”

Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte din România, trece printr-o perioadă dificilă din cauza crizei energetice, gazele naturale fiind practic materia primă pentru producerea îngrășămintelor. Compania utiliza în jur de 1 miliard de metri cubi de gaze pe an, circa 8% din întregul consum al României. La finalul anului trecut, Azomureș a anunțat însă oprirea temporară a producției.

Recent, Azomureș a anunțat un nou set de măsuri de reducere a activităților de pe platforma de producție pentru următoarele luni. Astfel, firmele care asigură diverse servicii de mentenanță pe platforma Azomureș au fost anunțate că li se reduce activitatea cu cel puțin 30% în următoarele luni. Peste 200 de angajați direcți ai Azomureș sunt și ei afectați, delegarea către alte companii sau șomajul tehnic fiind soluțiile identificate până acum.

De asemenea, pentru schimburile de noapte și la sfârșit de săptămână se păstrează doar personalul esențial, ceea ce va reduce veniturile unui număr important de angajați.

Din punct de vedere operațional, instalațiile sunt pregătite în orice moment să fie repornite la o capacitate de 50%, dacă realitatea economică va permite, susține compania.

articolul original.

Dacia își va muta tot mai mult vânzările în online

28 September 2022 at 10:24
image

Dacia va miza tot mai mult pe online atât când vine vorba de vânzări, cât şi de finanţare pentru a creşte eficienţa procesului. Agenţii de vânzări – showroomurile – au demarat noi investiţii în reamenajări şi servicii digitale precum urmărirea maşinii în timpul livrării.

„Clientul Dacia a evoluat, avem zona celor care sunt foarte atenţi la buget, dar sunt şi tot mai mulţi care nu sunt constrânşi, dar vor un nou stil de viaţă. Sau pot lua una mai simplă şi care oferă esenţialul. Cercetările ne arată că acest segment de populaţie creşte“, a spus Mihai Bordeanu (foto), country head Dacia pentru România şi managing director Dacia pentru Europa de Sud-Est, citat de Ziarul Financiar.

Odată cu implementarea noilor sisteme în centrele Dacia, prin intermediul aplicaţiei mărcii, clienţii obişnuiţi vor avea acces la informaţii pe care le primeau doar agenţii de vânzări, cum ar fi localizarea maşinii.

Miza o reprezintă creşterea în online, iar România deja este cap de linie atât prin modul în care sunt vândute maşinile  – pe plan local acestea sunt vândute printr-o reţea de agenţi, nu dealeri, iar acestea sunt facturate direct de Renault Commercial Roumanie.

La acest model vor să treacă cei mai mulţi din producătorii auto europeni fiind considerat mai eficient decât modelul de dealer.

articolul original.

Românii de la Bitdefender au semnat un parteneriat cu Scuderia Ferrari în Formula 1

28 September 2022 at 00:59
image

Producătorul român de soluţii de securitate cibernetică, Bitdefender, a semnat un parteneriat multianual cu Scuderia Ferrari în Formula 1, în urma căruia logoul companiei româneşti va apărea pe căştile piloţilor, pe monopostul condus de Charles Leclerc şi Carlos Sainz, precum şi pe costumele de curse şi uniformele echipei.

"Suntem încântaţi să fim în acest nou parteneriat cu Bitdefender, cu care împărtăşim valori precum cel mai înalt nivel de eficienţă tehnologică, căutarea excelenţei în performanţă şi o cultură a securităţii. Este o plăcere să ne putem baza pe un partener de încredere precum Bitdefender, o companie inovatoare şi foarte apreciată pentru profesionalismul şi fiabilitatea sa", a declarat Mattia Binotto, Team Principal şi managing director la Scuderia Ferrari.

Potrivit sursei citate, în calitate de partener al Scuderiei Ferrari, începând cu Marele Premiu de la Singapore 2022, Bitdefender va afişa logoul companiei pe căştile piloţilor Ferrari, precum şi pe monopostul F1-75 condus de Charles Leclerc şi Carlos Sainz şi, din 2023, pe costumele de curse şi uniformele echipei.

De asemenea, companiile se vor implica în activităţi de marketing, inclusiv întâlniri private cu piloţii echipei Ferrari şi cu membrii echipei tehnice, tururi ale fabricii, acces la boxe şi alte activităţi exclusive. În plus, Ferrari va explora şi evalua produsele şi serviciile de securitate cibernetică Bitdefender pentru a le include în activitatea sa. Parteneriatul este o aliniere naturală între cele două companii, subliniind puterea datelor, a oamenilor şi a maşinilor care lucrează împreună pentru a excela.

"Bitdefender împărtăşeşte cu Scuderia Ferrari o moştenire a excelenţei şi o experienţă demonstrată în construirea de tehnologii inovatoare care aduc rezultate câştigătoare. Atunci când fiecare secundă contează, doar cele mai avansate maşini câştigă curse pe circuit şi doar cea mai avansată tehnologie are puterea de a preveni, apăra şi răspunde eficient la atacurile cibernetice. Parteneriatul cu Scuderia Ferrari, cea mai emblematică echipă de Formula 1, se potriveşte în mod natural pentru Bitdefender. Aşteptăm cu nerăbdare să accelerăm notorietatea brandului şi rămânem concentraţi pe furnizarea de protecţie avansată pentru clienţii noştri din întreaga lume, în materie de securitate cibernetică", a declarat Florin Talpeş, co-fondator şi CEO al Bitdefender.

Bitdefender oferă soluţii de securitate cibernetică pentru companii şi pentru acasă. AGERPRES

articolul original.

Prețuri mai mari în cămine pentru studenți, din cauza facturilor la energie. Rector: „Să nu folosească aparate de încălzire și să nu gătească”

28 September 2022 at 07:49
image

Mulți studenți aleg să stea în cămine pentru că nu își permit să plătească chiria unui apartament. Până acum, un loc costa în jur de 500 de lei, dar, din ianuarie, tariful va crește și cu 70%, în funcție de facturile la utilități. De aceea, ei sunt rugați să facă cât mai multă economie și să renunțe la celebrele reșouri, dacă temperatura în cameră este optimă.

Creșterea prețului la energie se răsfrânge și asupra studenților. Tarifele la cazare vor crește în această iarnă, pentru că și facturile la curent vor fi mai mari.

Pe lângă asta, studenţilor li se cere să facă şi economie: sunt rugaţi să nu folosească reşouri, dacă se poate sta în camere și temperatura este optimă.

Un loc în căminul Universităţii Politehnica din Bucureşti costă 500 de lei pe lună, dar din ianuarie 2023, tariful va creşte cu 70%, în funcţie de costul utilităţilor.

„Să nu gătim în cămine”

Costul final depinde și de economia pe care o fac studenții. Dacă facturile la energie nu vor crește mult, nici costul cazării nu se va majora.

„Să nu folosească aparate de încălzire când avem confort, să nu gătim în cămine”, spune rectorul Politehnicii Bucureşti, Mihnea Costoiu, citat de Antena 3.

Pentru studenţii economişti tariful va creşte, în medie, cu 100 de lei, anunţă rectorul Academiei de Studii Economice.

La Universitatea Petrol-Gaze Ploieşti, stundeții vor plăti în acest an, în medie, cu 20% mai mult.

„Avem preţuri de la 250 la 300 de lei loc pe cameră şi include toate cheltuielile, adică nu va plăti nimic în plus. Au internet, tv, apă, tot, nu plătesc nimic suplimentar”, spune Ştefan Drăgan, directror administrativ al unui cămin.

Pe de altă parte, la căminele care țin de Universitate București, costurile lunare se vor majora doar cu 10 lei.

Carla Adamescu este un jurnalist cu experiență în domeniul social. A lucrat în presa locală și, ulterior, la publicații din Capitală. S-a alăturat echipei Gândul în anul 2022 și scrie frecvent articole din domeniile Educație, Sănătate citeste mai mult
articolul original.

BUDĂI DĂ CA SIGUR: PENSIILE CRESC DE LA 1 IANUARIE

28 September 2022 at 07:16
image

Ministrul Muncii a anunțat ieri, la un post de televiziune, că pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2023 cu 10 procente. Marius Budăi a subliniat că această decizie reprezintă o necesitate pentru români: “Noi am propus ca pensiile să crească de la 1 ianuarie cu cel puțin zece la sută. Cel puțin zece la sută am propus noi, PSD, și m-am bucurat că la ultima participare în public, la o activitate în comun, președintele PSD, Marcel Ciolacu și premierul României au fost de comun acord și au spus că pensiile trebuie să crească. S-a acceptat ideea că trebuie și că vor fi majorate pensiile de la 1 ianuarie!

“Mă voi lupta și PSD va lupta ca pensiile și salariul minim sa crească. E o necesitate, nu este un moft!”, a declarat (pentru a câta oară?) Budăi.

ILEANA SANDU

articolul original.

Producătorii de medicamente din Europa avertizează că vor renunța la medicamentele generice ieftine din cauza crizei energiei. Multe dintre ele tratează afecțiuni grave, precum infecțiile sau cancerul

28 September 2022 at 07:48

Producătorii de medicamente din Europa au avertizat că ar putea înceta să mai producă unele medicamente generice ieftine din cauza creșterii costurilor cu energia electrică și solicită o revizuire a modului în care sunt stabilite prețurile acestora, fiind cea mai recentă industrie care caută ajutor pe măsură ce criza energetică se adâncește.

Medicines for Europe spune că prețul medicamentelor trebuie să crească sau ele nu vor mai fi produse deloc

Grupul de lobby al industriei medicamentelor generice Medicines for Europe, care reprezintă companii precum Zentiva, Teva, unitatea Sandoz a Novartis și Kabi a Fresenius SE, a trimis marți o scrisoare deschisă miniștrilor energiei și sănătății din statele membre ale Uniunii Europene, înainte de reuniunea extraordinară a Consiliului UE de vineri, în care solicită măsuri de reducere a costurilor.

Scrisoarea a fost adresată, de asemenea, principalilor comisari europeni.
Potrivit scrisorii, prețul energiei electrice a crescut de zece ori pentru unele fabrici de medicamente din Europa, iar costurile materiilor prime au crescut cu 50% până la 160%.

De asemenea, asociațiile de producători de medicamente generice din statele membre solicită autorităților naționale de sănătate mai multă flexibilitate în ceea ce privește prețurile medicamentelor, a precizat Medicines for Europe.

„S-ar putea să renunțăm la poate trei, poate cinci produse din cauza impactului direct și indirect al creșterii costurilor energiei”, a declarat Elisabeth Stampa, director executiv al Medichem SA, un producător de medicamente generice și ingrediente farmaceutice cu sediul în apropiere de Barcelona, Spania.

Directorul general al Medicines for Europe, Adrian Van Den Hoven, a declarat pentru Reuters că majorarea costurilor energiei afectează un sector care a fost forțat să se consolideze din cauza presiunii asupra prețurilor, ceea ce face piața mai vulnerabilă la întreruperi și penurii de aprovizionare.

Problema se axează pe regimul de stabilire a prețurilor. Medicamentele care nu sunt brevetate sunt vândute de obicei de producătorii de medicamente cu costuri reduse la prețuri stabilite de agențiile naționale de sănătate sau de asociațiile de asigurări, care, de asemenea, reduc frecvent prețurile.

Creșterea bruscă a costurilor energiei vor lăsa mulți pacienți fără medicamentele necesare

Medicamentele generice reprezintă aproximativ 70% din totalul medicamentelor eliberate în Europa, multe dintre ele pentru tratarea unor afecțiuni grave, precum infecțiile sau cancerul, dar reprezintă doar 29% din facturile pentru medicamente din regiune, potrivit grupului de lobby.

Creșterea bruscă a costurilor energiei riscă să submineze un efort recent de a stimula producția de medicamente în Europa și de a face regiunea mai autonomă, după ce pandemia COVID-19 a scos la iveală dependența de furnizorii din străinătate pentru că a dus la întreruperea anumitor rute de aprovizionare.

Măsurile de blocaj COVID din China și războiul din Ucraina au înrăutățit situația în ceea ce privește aprovizionarea cu logistică și materii prime.

Infuziile standard pentru spitale se numără printre medicamentele cu cea mai mare consumatoare de energie pentru a fi produse, deoarece trebuie încălzite și răcite pentru sterilitate.

Același lucru este valabil și pentru procesul de fermentare care stă la baza antibioticelor și a hormonilor terapeutici utilizați în mod obișnuit, a declarat Van den Hoven.

Stampa de la Medichem a declarat că efectele scumpirii energiei variază de la tarife de transport mai mari până la tarife mai mari cu 30% pentru contractorii de eliminare a deșeurilor.

Ea a refuzat să numească medicamentele care ar putea fi afectate în cadrul unei revizuiri anuale din acest an, dar a spus că clienții vor avea la dispoziție între șase și 12 luni pentru a găsi un nou furnizor în cazul în care un produs este eliminat treptat.

Stampa a declarat că indexarea prețurilor medicamentelor pentru a lua în considerare costurile de producție ar fi o soluție accesibilă pentru organismele de sănătate din Europa.

„Sectorul nu poate transfera costurile mai mari… Riscurile de impact negativ asupra producției și disponibilității medicamentelor sunt foarte mari” a spus ea.

Operațiile care nu sunt considerate prioritare au fost suspendate în România din cauza lipsei unui medicament

Operațiile care nu reprezintă o urgență au fost suspendate în mai multe spitale de țară. Lipsește Miostin – un medicament care se administrează pentru decontractarea musculaturii pacientului, după anestezie.

Dr. Marius Prăzaru, directorul medical SCJU Constanța: „E un fenomen la nivel național, de ceva timp funcționăm cu ajutorul rezervei, având în vedere că se folosesc 5-6 fiole la un pacient, noi mai avem 67 de fiole și suntem nevoiți să amânăm. Chirurgia generală, neurochirugia și ginecologia sunt cei mai afectați”.

Medici în sala de operație / Foto: pixabay.com

Pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, acest tratament apare cu mențiunea „discontinuitate temporară” din motive de fabricație, încă din data de 5 septembrie.

Zentiva a transmis, duminică, că a oprit producţia medicamentului Miostin din cauza unor neconformităţi în calitatea produsului finit şi a informat Ministerul Sănătăţii, distribuitorii şi unităţile medicale, potrivit News.ro.

Dar Zentiva este membru al organizației Medicines for Europe, grupul de lobby al industriei medicamentelor generice din Europa, exact cel care reclamă faptul că din cauza costurilor cu energia electrică, producătorii de medicamente europeni vor renunța la unele dintre produsele lor.

articolul original.

VIDEO | Podul suspendat peste Dunăre nu va fi gata anul acesta. În ce stadiu se află construcția / „Am făcut o vizită neanunțată la șantier”

28 September 2022 at 05:53
image

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, a făcut „o vizită neanunțată pe șantierul podului suspendat peste Dunăre de la Brăila, pentru a verifica dacă promisiunea antreprenorului cu privire la darea în trafic în luna decembrie 2022 a acestui obiectiv este susținută și de realitatea din teren”. El afirmă că, cel mai probabil, construcția nu va fi gata anul acesta.

„Stadiul șantierului, mobilizarea de oameni, utilaje și resurse din șantier nu confirmă susținerile repetate ale asocierii de antreprenori cu privire la finalizarea lucrărilor în luna decembrie atât a podului, cât și a primei etape a drumurilor de legătură”, spune Scrioșteanu, într-o postare pe Facebook.

Conform sursei citate, antreprenorul principal a promis că va comunica un grafic de lucru detaliat pe zile, până la sfârșitul anului, care să cuprindă necesarul și mobilizarea de resurse (umane, materiale și logistice), astfel încât să demonstreze tehnic posibilitatea de a se pune în circulație podul și prima etapă a drumurilor de legătură, în luna decembrie.

„Voi solicita Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere #CNAIR prezența zilnică a responsabililor de acest proiect în șantier, pentru a avea o monitorizare permanentă a resurselor asumate și mobilizate în teren, iar săptămânal să ne comunice (Ministerului Transporturilor și Infrastructurii) situația din șantier”, conchide sursa citată.

Valoarea totală a proiectului este estimată la 2,65 miliarde de lei. 75% sunt bani europeni

Construcţia impresionantă face legătura între judeţele Brăila şi Tulcea. Potrivit datelor CNAIR, podul va avea, la final, doi kilometri lungime şi o înălţime de aproape 200 de metri. Valoarea totală a proiectului este estimată la 2,65 miliarde de lei, iar aproximativ 75% din această sumă vine de la Uniunea Europeană. Proiectul înseamnă, pe lângă pod, şi o adevărată reţea de şosele şi drumuri de acces de peste 20 de kilometri.

Podul suspendat peste Dunăre„Golden Gate-ul” de la Brăila, va fi cea mai înaltă construcţie din România şi cea mai scumpă lucrare de infrastructură realizată în ultimii 30 de ani. De asemenea, va fi ultimul pod peste Dunăre, înainte de vărsarea în Marea Neagră, cel mai mare din România şi al treilea din Europa ca dimensiune.

Vor fi amenajeți 23 kilometri, dintre care 17 kilometri sunt pe teritoriul judeţului Tulcea. Deasupra Dunării este podul suspendat, în lungime 1,9 kilometri.

Podul are trei deschideri: o deschidere principală (1.120 metri) şi două deschideri laterale de 489,6 m pe malul Brăila şi de 364,6 metri pe malul Tulcea. De o parte şi de alta sunt prevăzute două viaducte de acces în lungime de câte 110 metri fiecare, scriu jurnaliștii de la Adevărul.

Drumul principal va avea două benzi pe sens şi va lega judeţul Brăila de judeţul Tulcea, iar drumul de legătură spre Măcin va avea o bandă pe sens, în lungime de 4,3 kilometri. În rest, vor fi realizate intersecţii giratorii, 33 de poduri, podeţe, pasaje şi o staţie de taxare.

Pilonii au 192 metri înălţime totală de la partea superioară a fundaţiei şi sunt localizaţi în aproprierea malurilor. Fiecare pilon este prevăzut cu scări şi lift, accesul fiind permis din benzile de întreţinere localizate pe ambele părţi ale tablierului. La pilonul Brăila sunt 72 piloţi de 40 metri lungime, iar la pilonul Tulcea sunt 72 piloţi de 38 metri lungime.

În cadrul Master Planului General de Transport, podul figurează ca parte a Drumului Expres Buzău – Brăila – Tulcea – Constanţa, drum planificat a se realiza în perioada 2020–2030, care va conecta Nordul Munteniei şi Sudul Moldovei de Nordul Dobrogei, unde se află Delta Dunării.

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și la săptămânalul 7Est, în anul 2010. Ulterior, citeste mai mult
articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Aproape 1.000 de participanți la evenimentul de promovare a producătorilor locali și meșteșugurilor, organizat de Profi, la Apoș

27 September 2022 at 17:43

Pe 23 și 24 septembrie, satul sibian Apoș a găzduit primul eveniment dedicat de magazinele Profi  producătorilor locali și descoperirii patrimoniului cultural. Cu ocazia celebrarii a 700 de ani de atestare documentară a acestei localități, târgul producătorilor organizat la centrul Villa Abbatis a adunat iubitori ai tradițiilor și naturii, producători pasionați și meșteșugari pricepuți.

“E o perioadă dificilă pentru producătorii locali deoarece deocamdată puterea de cumparare a romanului nu-i permite să cumpere produse artizanale care normal ar trebui să aibă prețuri mai ridicate”, a declarat Călin Costinaș, Director General Adjunct Profi. „Este normal ca noi, cel mai mare angajator, firma românească prezentă doar în România, să nu fim critici într-un sistem care nu funcționează, ci să încercăm să-l facem să funcționeze. Putem să îl facem să funcționeze atunci când trecem de la declarațiile de patriotism și începem a cumpăra produse romanești.“

Invitați de seamă la eveniment au fost Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei și Alteța Sa Principele Radu al României, precum și reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, parlamentari, oficialități.

“Bunătățile românești, cunoscute nouă dar mai puțin cunoscute altora, au nevoie să fie sprijinite pentru că afacerile mici de familie nu au cum să pătrundă în marea piață decât dacă au sprijin și înțelegere și respectul celorlalți,” le-a spus participanților Alteța Sa Principele Consort Radu. “Considerați-ne foarte însuflețiți sprijinitori ai proiectelor dumneavoastră”.

Pagina de facebook Familia Regală a României menționează că “Asociația Casa Majestății Sale și Profi încurajează produsele locale, producătorii și familiile acestora care duc mai departe rețetele tradiționale originale”.

Evenimentul face parte din seria de acțiuni de responsabilitate socială care se desfășoară sub umbrela Profi – Punem suflet, și include piloni precum susținerea producătorilor locali, păstrarea și promovarea tradițiilor gastronomice și a patrimoniului cultural din satele românești.

Aproape 1.000 de vizitatori au dat curs invitației de a participa la această sărbătoarea dedicată tradițiilor păstrate cu sfințenie în micul sat transilvănean. Ei s-au bucurat de prânz cu bunătăți provenite de la producători autohtoni, de activități pentru copii, concerte de muzică folk, demonstrații ecvestre, plimbare cu caii și poneiul de la herghelia locală, dezvoltată la vechea casă parohială în urma unei investiții de 200.000 de euro din fonduri europene. Oaspeții au putut vizitat Biserica Evanghelică și singura țiglărie tradițională din regiune, reconstruită cu sprijinul The Prince’s Foundation,  asociație al cărei președinte este Regele Charles al III-lea. Țigla de aici se modelează după o metodă păstrată din generație în generație timp de sute de ani.

Cu această ocazie, a fost anunțat în premieră proiectul digital Via Profi, menit să susțină producătorii locali în mediul virtual, proiect ce urmează să devină operabil în viitorul apropiat.

Sănătatea constituie și ea un pilon al campaniilor de responsabilitate socială realizate de Profi. Împreună cu Asociația pentru Anestezie și Terapie Intensivă „Aurel Mogoșeanu”, inițiată la Timișoara de Președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, Prof. Dr. Dorel Săndesc, Profi oferă locuitorilor din mediul rural acces gratuit la analize și consultații medicale. În cadrul evenimentului de la Apoș, circa 60 de localnici au beneficiat de consult și analize medicale oferite de o caravana medicală organizată cu această ocazie.

Cu peste 1600 de magazine integrate si partener aflate in peste 750 de localitati si cu mai bine de 27.000 de angajați, Profi este cel mai mare angajator privat din Romania.

articolul original.

BNR: Dolarul a înregistrat un nou record. Cu cât a crescut față de euro

27 September 2022 at 18:23
image

Dolarul american a înregistrat marţi un nou record, în timp ce leul scade atât în raport cu euro, cât şi cu moneda americană, arată cursul BNR.

Astfel, dolarul american a ajuns marţi la 5,1379 de lei, după ce luni înregistrase 5,1135 de lei. Asta înseamnă o creştere de 0,0244 de lei.

Cursul pentru euro anunţat astăzi de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,9437 lei, în creştere faţă de luni, când ajunsese la 4,9427 lei.

Moneda naţională scade marţi, atât în raport cu euro, cât şi cu dolarul american, după cum arată cursul BNR.

Astfel, euro este în creştere marţi cu 0,0010 bani, iar moneda naţională a înregistrat o scădere.

Dolarul american, 4 recorduri într-o săptămână

Dolarul a înregsitrat numai puțin de 4 recorduri într-o săptămână.

  • 27 septembrie: 5,13 lei
  • 26 septembrie: 5,11 lei
  • 23 septembrie  5,06 lei
  • 22 septembrie: 5,01 lei
articolul original.

EVERGENT Investments investește în MWARE Solutions, companie specializată în soluții Big Data, date nestructurate, inteligență artificială și digitalizare

27 September 2022 at 17:52
image

EVERGENT Investments, companie listată sub simbolul EVER, care se diferențiază prin investițiile de tip private equity, intră în sectorul IT prin achiziția unui pachet semnificativ din acțiunile producătorului român de software MWARE Solutions SA. Tranzacția s-a realizat cu consultanța casei de avocatură Filip & Company.

MWARE Solutions SA (https://www.bigconnect.io/) se diferențiază de jucătorii locali și chiar internaționali din sectorul IT deep-tech prin platforma sa tehnologică, care introduce capabilitatea de analiza a datelor nestructurate din cadrul organizațiilor utilizând un model semantic de înțelegere a datelor bazat pe rețele neuronale, cu capabilități native de tip deep-learning și machine learning pentru a descoperi noi perspective în luarea deciziilor, înțelegerea clienților, noi indicatori și posibilități de automatizare a proceselor organizaționale bazate pe inteligența artificială.

“Viitorul tehnologiilor avansate este nelimitat, pornind de la rezolvarea provocărilor sociale și de mediu cu care ne confruntăm astăzi la nivel global până la accelerarea descoperirilor în toate domeniile. Investim în companii care pot transforma, care ridică standardele ori provoacă status-quo-ul. Considerăm că prin investiția noastră în sectorul IT, ca parte a strategiei EVERGENT Investments, deschidem noi oportunități pentru acționarii nostri. MWARE Solutions este un business performant, sustenabil și scalabil.”, declară Claudiu Doroș, Președinte Director general al EVERGENT Investments.

Investiția EVERGENT Investments va facilita extinderea echipei MWARE Solutions, accesarea proiectelor de dimensiuni mari, extinderea internațională și implementarea unei guvernanțe corporative care să susțină următoarele etape de creștere ale acesteia.

Sectorul IT este unul de importanță majoră în economia românească, cu un aport de aproximativ 6,2% la Produsul Intern Brut care însumează 13,6 miliarde de euro. Așteptările acestui sector sunt de creștere cu rate de două cifre în anii următori, fiind susținut suplimentar si de PNRR prin componenta C7 – Transformarea digitală cu o alocare bugetară de 1,88 miliarde de euro.

articolul original.

Probabilitatea de a fi supuși controalelor ANAF

27 September 2022 at 14:14
By: .

Autori: Alex Slujitoru, Avocat în cadrul Băncilă, Diaconu și Asociații, Casa de Avocatură asociată EY

Cu aproape 60% mai mulți contribuabili verificați în cadrul tuturor formelor de control fiscal, în primul semestru al acestui an, comparativ cu aceeași perioadă din 2021, cu peste 250% mai multe decizii de impunere emise și cu 740% mai multe debite stabilite în sarcina contribuabililor verificați, sunt rezultatele evidențiate de Raportul de activitate al instituției pentru prima jumătate a anului 2022.

Documentul relevă însă și alte câteva aspecte interesante. Astfel, deși se observă o creștere a numărului de contribuabili care au trecut printr-o inspecție fiscală (18.108, față de 17.179 în 2021), sumele suplimentare stabilite au fost cu aproape un miliard de lei mai mici față de anul trecut, respectiv 1,5 miliarde față de 2,34 miliarde lei, pentru aceeași perioadă.

Acest decalaj va fi cel mai probabil recuperat în a doua parte a anului, chiar într-un context de scădere a numărului inspecțiilor desfășurate. De exemplu, în a doua parte a anului 2021, s-au derulat 15.710 inspecții fiscale care au stabilit sume suplimentare de 2,7 miliarde de lei.

În același timp, se remarcă o creștere de 2,5 ori a numărului verificărilor documentare, de la 2.773 în primul semestru al anului 2021, la 6.942 în primul semestru al anului 2022, ceea ce depășește chiar numărul verificărilor documentare din întreg anul 2021 (6.804). Sumele impuse la plată au fost de aproape trei ori mai mari: 215 milioane lei în primul semestru din 2022, față de 86 milioane lei în aceeași perioadă a anului anterior și 201 milioane lei, sumă impusă în tot anul 2021. Numărul sesizărilor penale efectuate de inspectorii fiscali a scăzut și el, chiar semnificativ, de la 181 se sesizări în primul semestru al anului 2021, la 126 în perioada corespunzătoare a anului 2022.

Pe de altă parte, este îngrijorătoare creșterea sumei stabilite suplimentar în sarcina contribuabililor verificați de către Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF): de la 23,5 milioane lei la aproape 200 milioane lei, adică o majorare de opt ori în primele șase luni din 2022, față de aceeași perioadă din anul trecut.

Instituția a avut însă o activitate foarte intensă, prin care au fost verificați de patru ori mai mulți contribuabili în prima jumătate a acestui an, respectiv 589, față de 167 în perioada similară din anul precedent.

Sunt cifre oficiale care demonstrează intenția autorităților de control fiscal de a intensifica activitatea de control, urmând strategia ale cărei obiective principale sunt de a descoperi cazurile de fraudă și neconformare la plata datoriilor către buget și recuperarea sumelor datorate de către contribuabili.

Mulți contribuabili continuă însă să se întrebe cum să NU ajungă subiectul unei inspecții fiscale sau al unei verificări documentare care, așa cum reiese din practică, de cele mai multe ori se finalizează cu sume suplimentare impuse la plată. Răspunsul continuă să fie acela că nu există o „rețetă” de urmat care să asigure desfășurarea liniștită a activității, fără vizite din partea ANAF.

Din perspectiva autorităților, fiecare contribuabil, mic sau mare, companii sau persoane fizice, este încadrat pe o scară de risc, în funcție de comportamentul fiscal privind declararea și achitarea taxelor și impozitelor, cuantumul acestora, neregulile identificate în controalele precedente etc.

Potrivit legii, la baza deciziei de a verifica sau nu un contribuabil stă această „analiză de risc”, definită de Codul de procedură fiscală drept „activitatea efectuată de organul fiscal în scopul identificării riscurilor de neconformare în ceea ce priveşte îndeplinirea de către contribuabil/plătitor a obligaţiilor prevăzute de legislaţia fiscală, de a le evalua, de a le gestiona, precum şi de a le utiliza în scopul efectuării activităţilor de administrare fiscală”. Astfel, contribuabilii încadrați la „risc mare” sunt controlați cu prioritate, în timp ce contribuabilii cu „risc mic” sunt lăsați pe plan secund.

Deși de-a lungul vremii au existat numeroase discuții între mediul de afaceri și Ministerul de Finanțe cu privire la stabilirea (și apoi publicarea) unor criterii clare în funcție de care se determină riscul unui contribuabil – la un moment dat discutându-se chiar de corelarea acestui risc cu posibilitatea de a accesa diverse facilități fiscale, credite bancare etc., nici până în prezent nu există un act normativ care să detalieze criteriile de risc, clasele de risc și procedura de determinare a riscului, cu toate că în varii rapoarte sunt menționate anumite zone de interes privind riscul (spre exemplu, în Raportul privind activitatea ANAF pentru semestrul I din 2021 se precizează că „Riscurile majore identificate în primul semestru al anului 2021 sunt reprezentate de riscul de subdeclarare a obligațiilor fiscale, precum și de riscul privind neachitarea obligațiilor de plată (ținând cont de facilitățile oferite), respectiv: riscul privind neachitarea obligațiilor fiscale, riscul privind plata cu întârziere a obligațiilor fiscale, riscul privind provocarea insolvabilității/reducerea intenționată a capacității financiare”).

articolul original.

“Gata cu afacerile cu Rusia!“: Europa de Est poate fi aprovizionată, din această săptămână, cu gaze din Norvegia

27 September 2022 at 15:05
image

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a numit “o zi mare nu doar pentru Polonia, ci pentru întreaga Europă”, inaugurarea – alături de omologul danez Mette Frederiksen și președintele Poloniei, Andrzej Duda – Conductei Baltica.

Noul gazoduct este un interconector cheie pentru transportul gazelor din Norvegia prin Danemarca către Polonia și țările vecine.

Acesta va face posibilă importarea a până la 10 miliarde de metri cubi de gaz anual din Norvegia în Polonia și transportarea a 3 miliarde de metri cubi de gaz din Polonia în Danemarca.

Premierul polonez: “Gata cu afacerile, ca de obicei, cu Rusia!“

“De astăzi, când pe gazoductele rusești există sânge ucrainean, șantaj și amenințări, conducta baltică polono-danezo-norvegiană este o conductă de gaz a suveranității și a păcii care ne oferă libertate, siguranță și stabilitate pentru viitor!“, a declarat Morawiecki.

Conducta Baltică a fost inaugurată astăzi la Goleniów, Polonia, fiind marcat astăzi sfârșitul procesului de construcție a gazoductului.

Europa de Est va fi aprovizionată cu gaze norvegiene

Proiectul, sprijinit de Rețelele Transeuropene pentru Energie, înlesnește  aprovizionarea cu gaze în Europa Centrală, de Est și în statele baltice prin deschiderea unei noi rute de import din Marea Nordului către UE.

Conducta Baltică a primit o finanțare din partea UE în valoare de peste 267 milioane de euro prin intermediul Mecanismului pentru Interconectarea Europe.

articolul original.

InfluenceMe 2022. Studiul Starcom România care analizează impactul generat de campaniile de influencer marketing în rândul consumatorilor

27 September 2022 at 10:49

București, 27 septembrie – De zece ani, InfluenceMe powered by Starcom România este primul și singurul studiu al industriei de comunicare din România, care documentează evoluția influencer marketing-ului dintr-o perspectivă 360. Bazat pe o metodologie complexă, studiul reunește atât perspectiva cantitativă asupra fenomenului, cât și rafinarea calitativă a observațiilor cu potențial de insight.

 

Într-un context al industriei de comunicare în care influencer marketing-ul, ca disciplină, tinde către profesionalizare, ediția aniversară a studiului InfluenceMe devine și cea mai complexă analiză a fenomenului local de influență. Complexitatea vine, pe de-o parte, din volumul impresionant de campanii analizate (dublu față de anul trecut). Pe de altă parte, din analiza calitativă, extrem de granulară, a fiecărei campanii în parte, pentru a înțelege contribuția fiecărei componente (influencer, mesaj, treatment vizual) în zona de purchase funnel.

Care mai este definiția influencerului în 2022? Dar rolul lui? Ce aduc creatorii de conținut într-o campanie și cum evaluăm rezultatele? Există un număr optim de influenceri pe care un brand ar trebui să îi implice în campaniile de influencer marketing pentru a-si atinge obiectivele? Care sunt campaniile cu cele mai bune rezultate?

Toate aceste întrebări își găsesc răspunsurile în studiul InfluenceMe 2022.

„Există un interes debordant al industriei de comunicare pentru influencer marketing. Și odată cu acest interes EXISTA și o nevoie de profesionalizare a domeniului. InfluenceMe2022 este o oglindă a realității, care ne arată că suntem, încă, foarte departe de acest ideal. Deși am inventariat sute de campanii, am observat că indicatorii esențiali, care ar trebui să fie revendicați de influencer marketing – cei care au la bază povestea, conexiunea umană, relevanța – sunt pe-o pantă abruptă, în cădere liberă.

Brandurile sunt mai deschise ca niciodată să acceseze acest canal, pe care îl numim influencer marketing. Iar piața este mai dispusă, ca oricând, să livreze influență și influenceri.

În goana acesta, contra-cronometru, oare se mai uită cineva la strategie? Oare mai dezvoltă cineva concepte creative sau măcar idei fundamente pe vreun insight?

Într-o lume a cărei nevoi de escapism, de poveste și de frumos este vitală, influencer marketing-ul este esențial. InfluenceMe 2022 este martorul acestui trend și, totodată, semnalul de alarmă că influența nu se vinde la kilogram, ci este nevoie de strategie în spatele oricărei inițiative și de o foarte bună înțelegere a contextului social și a comunităților”.

Andreea Lupu, Strategy & Innovation Director Starcom România & Head of Publicis Influence

Rezultatele studiului InfluenceMe 2022 au fost prezentate în premieră în cadrul Influencer Marketing Conference, evenimentul care aduce în fiecare an valoare industriei de comunicare.

Numărul campaniilor de Influencer marketing crește exponențial, dar atribute precum „loialitatea” și „lovability-ul” scad.

Fenomenul de influencer marketing se află pe un trend ascendent. Oamenii au nevoie, mai mult ca oricând, de conexiunea umană. Au nevoie de o voce relevantă care să le spună o poveste și nu doar un beneficiu de produs. Deși numărul campaniilor de influencer marketing crește, în tandem cu interesul consumatorilor, relevanța lor scade în situațiile în care acestea sunt gândite tranzacțional.

 

Rolul influencerului în percepția utilizatorilor de internet

Utilizatorii de internet din mediul urban continuă să declare că rolul unui influencer este cel de a inspira, de a promova un stil de viață sănătos și de a educa.

 

Factorii care determină o campanie de succes

În 2022, campaniile cu cele mai bune rezultate pe întregul purchase funnel sunt cele care au la bază o idee creativă, o poveste sau care prezintă un produs sau un beneficiu într-o manieră nouă, relevantă pentru comunitate.

Pe indicatorul de notorietate, cele mai bune rezultate au fost înregistrate de campaniile cu influenceri care au avut și suportul campaniei TV sau a altor medii tradiționale (Outdoor, Radio).

Au stimulat curiozitatea în special campaniile cu influenceri din categoriile de gadgets (wellness & tech), beauty, telecom şi electronice (îngrijire personală). Totodată, au înregistrat un scoring foarte bun campaniile cu influenceri care au evidenţiat noutatea produsului, cele care au promovat și explicat produse cu beneficii mai complexe și cele care au promovat categorii de produse care îmbunătăţesc/simplifică stilul de viaţă al oamenilor.

Campaniile cu influenceri care au obţinut un consideration peste medie, au fost cele care au fost concepute pornind de la o nevoie a comunității. Și care veneau cu o rezolvare sau cu inspirație.

Campaniile care îi determină pe consumatori să cumpere produsul/ serviciul în 2022, sunt cele cu accent pe povești personale, pe utilitatea produsului, dar în special pe utilitatea conținutului creat de influencer pentru comunitatea sa.  CSR-ul și, în general, campaniile care fac apel la partea de sustenabilitate socială sunt în topul preferințelor atunci când evaluăm campaniile de influencer marketing.

Loialitatea față de brand se construiește în 2022 prin campanii cu influenceri care reușesc să creeze conexiuni emoționale între brand și consumator. Iar acest lucru, conform analizei, se întâmplă atunci când campania are o idee creativă la bază și un mod original de a transmite conexiunea cu brandul.

Relevanța brandului crește prin campaniile cu influenceri care educă consumatorii prin experiențe, conținut util și/ sau distractiv (seriale digitale, podcast-urile, folosirea actorilor în comunicare).

Podcast-urile reprezintă unul dintre cele mai îndrăgite formate și, totodată, un spațiu generos de manifestare pentru brandurile care aleg să își spună povestea prin conținut relevant, nu doar printr-o simplă expunere de produs. În studiul de anul acesta, podcast-urile au un capitol dedicat, care analizează extrem de minuțios contribuția acestui timp de conținut în mixul de marketing și comunicare.

Complexitatea studiului de anul acesta a crescut: de la numărul mare de campanii trackuite, până la modalitatea complexă de analizare a lor și comparația continuă și constantă cu rezultatele anilor anteriori. Focusul a fost pe zona acționabilă și pe transformarea tuturor observațiilor în insight-uri relevante pentru branduri.

Una dintre observațiile principale ale studiului InfluenceMe2022 fiind legată de importanța înțelegerii audienței și, respectiv, a comunităților. Unele dintre cele mai puternice campanii de influencer marketing fiind cele care au vizat interesele şi pasiunile comunităţii”. Andreea Zanfir, Head of Consumer Insights Starcom România.

 

 

Metodologie

Studiul a fost realizat de agenția de media Starcom România, prin metodologia online Ad Impact, pe un eșantion de 1200 persoane, de sex feminin și masculin, cu vârsta peste 18 ani, utilizatori de internet, din mediul urban, în perioada august – septembrie 2022.

 

 

Despre HumanGraphExperience

HumanGraphExperience este o serie de infografice lunare, bazate pe studii cantitative, care analizează caracteristicile unor grupuri țintă, în raport cu anumite categorii de produse (dulciuri, bere sau consumul de produse de lux), la o anumită ocazie (Paște, Crăciun, Black Friday) sau un nou fenomen de comunicare (de exemplu, marketing influencer, adoptarea tehnologiei).

 

Despre Starcom România

Agenția Starcom România este parte din cea mai mare rețea de media din lume, Starcom Worldwide. Înființată în 2000, Starcom este prima agenție de media din România premiată la Cannes, dar și alte festivaluri, precum Eurobest, Ad’Or, Golden Drum, Effie și Webstock. Cu o experință de aproape două decenii în industria românească de comunicare, Starcom pune la dispoziția clienților săi specializări diverse, precum Consumer Understanding, Inovație, Digital, Planning, Buying sau Proiecte Speciale.

articolul original.

Leonardo Badea (BNR): Moneda digitală emisă de băncile centrale – între provocări și scenarii

27 September 2022 at 06:06
By: zdv

Trăim vremuri incerte, cu cel puțin trei crize suprapuse, criza climatică, criza COVID-19, conflictul din Ucraina, iar implicațiile acestor crize sunt profunde, atât la nivel economic, cât și la nivel social. O rezultantă interesantă și deopotrivă provocatoare a acestor crize ale ultimilor ani este aceea că am asistat la o accelerare a evoluției noilor tehnologii, iar transformarea digitală a pătruns și a marcat dezvoltarea a diverse domenii, de la sectorul medical la sectorul verde. 

Transformarea digitală reprezintă nu doar o cerință a vremurilor actuale, ci și o evoluție firească în dezvoltarea societății cunoașterii și, evident, în aceste condiții, impactul transformării digitale se manifestă și asupra sistemului de plăți.

Pandemia ne-a oferit câteva lecții. Pe de o parte a fost vorba de dinamismul firesc și de acceptarea largă a noilor tehnologii, pe de altă parte, trebuie să admitem, a fost vorba și de restricțiile asociate precum și de îngrijorarea (mai ales în primele faze ale pandemiei) privind transmiterea virusului prin intermediul banilor. Restricțiile impuse și teama resimțită mai mult sau mai puțin acut au determinat o creștere a utilizării plăților digitale, în defavoarea plăților în numerar. Unele bănci centrale au introdus chiar proceduri de carantinare sau sterilizare a banilor tocmai pentru a asigura populația că banii sunt siguri de utilizat. Alte bănci centrale au încurajat și au îndemnat populația să recurgă la plăți digitale și să renunțe pe cât posibil la plățile în numerar. Sigur că în această situație trebuie să avem în vedere și faptul că de multe ori plățile digitale nu reduc la zero riscul de contaminare, ci presupun totuși ca în unele cazuri, plătitorul să intre în contact cu terminalul oferit de vânzător pentru a valida plata. De asemenea, nu putem face abstracție de consumatorii care nu dețin un cont bancar și deci nu pot efectua decât plăți în numerar, promovarea plăților digitale în detrimentul celor care implică numerar ridicând astfel o problemă de incluziune. Dincolo de diferitele abordări și puncte de vedere, concluzia pe care o putem enunța astăzi, după doi ani de pandemie, este aceea că pandemia a avut un rol activ în accelerarea tranziției către plăți digitale pe scară largă.

Este foarte adevărat că discuția trebuie nuanțată, că transformarea digitală nu implică o renunțare efectivă și imediată la bani în forma lor clasică și că este posibil să asistăm chiar la o rezistență la schimbare, la o opoziție la adoptarea generalizată a plăților digitale din partea unor categorii de populație. Ceea ce este însă de remarcat este faptul că se discută tot mai mult în acest context despre monedele digitale emise de băncile centrale (central bank digital currency – CBDC). Astfel, discutăm despre o monedă digitală, care fără a avea o existență fizică, palpabilă este emisă de o bancă centrală, este garantată și susținută de încrederea băncii centrale respective. Este în fapt alter ego-ul digital al unei monede fiat și comportă proprietățile și avantajele monedei fiduciare, alăturând în același timp privilegiile care însoțesc formatul digital, cum sunt scăderea costurilor tranzacțiilor, creșterea vitezei de realizare a acestora, dar și mult-căutatul atu al eficienței transferurilor internaționale. Proiectate cu prudență, monedele digitale emise de băncile centrale pot oferi mai multă siguranță sistemelor de plăți și costuri mai mici de funcționare. Moneda electronică nu este nimic altceva decât o monedă „preplătită”, unitatea valorică creată și stocată electronic fiind exact în cuantumul monedei fiduciare puse la dispoziția de către beneficiar emitentului de monedă electronică. Nu trebuie așadar făcută confuzie între monedele virtuale și monedele electronice. Acestea din urmă reprezintă mijloace de plată emise doar de către entități autorizate, fiind general acceptate pentru achiziționarea de bunuri sau servicii. În schimb, monedele virtuale pot reprezenta un mijloc de schimb doar dacă sunt acceptate ca atare de către cealaltă parte contractantă (un comerciant sau o persoană fizică).

Rezumând, principalele caracteristici ale CBDC includ: sunt emise de băncile centrale și sunt susținute și garantate de acestea, sunt ușor transferabile peer-to-peer, sunt proiectate cu un curs stabil în raport de moneda fiduciară, oferă eficiență și siguranță crescute sistemelor de plăți, pot facilita și diminua costurile plăților transfrontaliere. Este evident însă că momentan nu există soluții unitare, ci trebuie gândite soluții flexibile pentru a răspunde la o serie de întrebări legate de momentul și modalitățile de introducere a unei astfel de monede și de a găsi acel echilibru fragil între a asigura larga acceptabilitate a unei astfel de monede și a nu o transforma preponderent în mijloc de stocare a valorii, care ar atrage după sine alte riscuri (de ex., retrageri masive de capital).      

Vor fi cu siguranță voci care vor vorbi în apărarea monedei clasice și a plăților în numerar; la fel cum vor fi și voci care vor susține plățile digitale și necesitatea introducerii unor monede digitale emise de băncile centrale. Ce este cert însă este aceea că asistăm la o schimbare profundă în comportamentul consumatorului.

Așadar, dezbaterea privind viitorul sistemului monetar și rolul pe care ar putea să îl joace monedele digitale emise de băncile centrale relevă controverse și dezvăluie o întreagă panoplie de abordări și argumente, distribuind opiniile pe o axă care unește extremele raportului de opoziție optimism-pesimism, o abordare tranșantă fiind dificil de enunțat. Desigur, optimiștii au de partea lor argumentele care clamează avantajele indiscutabile, în timp ce pesimiștii concentrează esența vulnerabilităților. Mai mult, există opinii care afirmă că deja avem bani digitali sub forma depozitelor, a cardurilor și a aplicațiilor mobile și prin urmare, nu avem nevoie de o monedă digitală emisă de banca centrală. Unul dintre contraargumente ar putea fi reprezentat de avantajele tehnologiei Distributed Ledger Technology (DLT), care ar putea fi aplicată cu succes în cazul CBDC. Această tehnologie, deși nu este neapărat nouă, este creditată cu potențialul de a schimba radical modul de funcționare al diferitelor sisteme, nu doar a celui financiar, în esență propunând o alternativă descentralizată în locul mecanismelor clasice, centralizate, eliminând practic necesitatea existenței unei autorități centrale și permițând stocarea unui volum mare de informații, în condiții de eficiență și securitate. Avantajul indiscutabil al acestei tehnologii este nivelul ridicat de securitate și capacitatea sistemului de a se actualiza, înregistrând tranzacțiile efectuate în mod rapid și eficient din punctul de vedere al costurilor, crescând în același timp accesibilitatea și asigurând incluziunea financiară. Tehnologia permite practic crearea unei baze de date permanente, care se actualizează continuu și al cărei istoric nu poate fi șters, înregistrările rămânând memorate definitiv.

Întrebarea la care diferite instituții și organisme internaționale încearcă să răspundă în acest moment se referă la cum pot fi capitalizate avantajele evidente ale acestei tehnologii de către băncile centrale, având în vedere sarcinile lor principale, și anume, de a menține stabilitatea prețurilor și de a asigura stabilitatea financiară.

Unele țări au emis deja o astfel de monedă sau derulează proiecte pilot în acest sens, altele analizează implicațiile unui astfel de demers. Menționez doar câteva exemple în acest sens. Bahamas, Nigeria, Caraibe de Est au lansat monede digitale. China și Suedia derulează proiecte pilot pentru a testa acceptabilitatea și eficiența monedei digitale. Canada, Franța, Elveția, UK și SUA explorează posibilitățile privind emiterea monedelor digitale.

Actualitatea dezbaterilor privind înglobarea tehnologiilor digitale în transformarea sistemului monetar este evidentă urmărind preocupările recente ale diferitelor instituții și ale multor economiști, dar și pletora de studii, rapoarte, proiecte concentrate pe această temă. Banca Reglementelor Internaționale (BIS) a publicat în septembrie 2021 raportul cu titlul Central bank digital currencies: system design and interoperability în care abordează structura unui sistem care încorporează CBDC, precum și problematica alocării rolurilor și a responsabilităților între banca centrală, mediul public și cel privat. Băncile centrale care au contribuit la raport s-au exprimat în favoarea unui sistem bazat pe colaborarea și împărțirea rolurilor între mediul public și cel privat, având în vedere responsabilitățile băncilor centrale în domeniul politicilor publice și preocupările entităților private legate de piață și de interesul acționarilor. Desigur, este posibilă o varietate de scenarii privind alocarea funcțiilor într-un viitor sistem CBDC, în raport cu particularitățile specifice diferitelor jurisdicții, răspunzând în esență cerințelor legate de accesul la bani, și din perspectiva incluziunii sociale, de validitatea tehnică a sistemului și reziliența la atacuri cibernetice, de diversitatea sistemelor de plăți, de eficientizarea plăților transfrontaliere și, nu în ultimul rând, de asigurarea confidențialității concomitent cu respectarea cerințelor legate de combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului. Un alt aspect cheie menționat se referă la interoperabilitatea sistemului CBDC, cerință esențială pentru a asigura integrarea sa în sistemul general de plăți, atât din perspectivă tehnică, cât și legală.         

Tot Banca Reglementelor Internaționale (BIS) a publicat în raportul său anual apărut în luna iunie 2022 și o perspectivă asupra viitorului sistemului monetar, în care abordează posibilitatea transformării sistemului monetar prin includerea unei monede digitale emise de autoritatea monetară. BIS plasează metaforic băncile centrale în rolul trunchiului care susține funcționarea sistemului financiar, subliniind încă o dată rolul băncilor centrale, care desigur că vor continua să reprezinte elementul de robustețe, să confere credibilitate și să constituie garanția stabilității financiare. Raportul reiterează ideea cooperării dintre băncile centrale și stakeholderi pentru a capitaliza avantajele inovației în sensul promovării tranzacțiilor rapide și sigure, răspunzând în același timp și dezideratelor incluziunii financiare și confidențialității. Este evident că viitorul sistemului monetar se bazează primordial pe avantajele oferite de transformarea digitală, care poate aduce flexibilitatea și adaptabilitatea necesare, în acord cu nevoile reale actuale ale populației și ale mediului de afaceri.  

De asemenea, BIS a coordonat diverse proiecte având ca teme centrale CBDC (www.bis.org). Menționez în acest sens proiectul Jura, care se concentrează asupra transferurilor cross-border, proiectul Dunbar care a utilizat o platformă pentru decontări internaționale folosind monede digitale emise de mai multe bănci centrale, sau proiectul Helvetia care a urmărit testarea tehnologiei DLT pentru decontări, implicând în experiment alături de banca centrală și bănci comerciale.

Preocupările BIS concretizate în numeroase studii, rapoarte și proiecte privind CBDC conduc către o serie de concluzii generale, printre care aceea că abordarea va trebui să fie una adaptată nevoilor particulare ale fiecărei jurisdicții, ținând seama de obiectivele politicilor publice și de condițiile specifice ale pieței și aceea că în centrul preocupărilor privind designul sistemului trebuie așezate nevoile utilizatorilor, privite atât prin prisma determinanților actuali, dar și ca evoluție viitoare. Este necesar ca această construcție să fie realizată cu prudență și concentrându-se pe dezideratul flexibilității.

Și Rezerva Federală a SUA a publicat în ianuarie 2022 un raport intitulat Money and Payments: The US Dollar in the age of Digital Transformation, în care prezintă funcțiile și avantajele CBDC, precum și controversele din jurul unei astfel de monede. Principalele avantaje pe care le-ar putea aduce introducerea CBDC includ eficientizarea plăților transfrontaliere, promovarea incluziunii financiare, dar și consolidarea rolului internațional al dolarului. Provocările care ar trebui luate în calcul includ schimbările în structura sistemului financiar al SUA, riscul de retrageri masive de capital, dat fiind faptul că CBDC ar fi privit ca o opțiune foarte atractivă mai ales de către utilizatorii cu aversiune la risc în situații de criză, impactul asupra politicii monetare și al controlului asupra ratei dobânzii, prin modificări asupra rezervelor din sistemul bancar, riscuri operaționale și de securitate cibernetică, dar și obținerea echilibrului între necesitatea asigurării confidențialității și implementarea măsurilor de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului.

Într-adevăr, implicațiile introducerii CBDC sunt multiple și este necesară o analiză realistă și lucidă a acestor implicații, mai ales prin prisma obiectivelor de stabilitate financiară și de stabilitate a prețurilor. Literatura (Fernández-Villaverde și Sanches, 2019;  Schilling, Fernández-Villaverde, Uhlig, 2020) consemnează așa-numita trilemă a CBDC, care afirmă că la un anumit moment, banca centrală poate atinge maxim două din cele trei obiective principale în situația emiterii CBDC (eficiență, stabilitate financiară și stabilitatea prețurilor). Eficiența și acțiunile pentru descurajarea retragerilor masive de capital au impact asupra inflației; pe de altă parte, posibilitatea apariției unor retrageri semnificative de capital în situații extreme, ca lichidare masivă a activelor reale sau ca afectare a stabilității prețurilor, nu poate fi complet exclusă și este întotdeauna dificil de gestionat.

Având în vedere avantajele și riscurile identificabile la acest moment, pot fi explorate o serie de scenarii privind implementarea CBDC (Ole, 2017):

–   Scenariul utilizatorului de bani, în care CBDC este echivalent cu o formă electronică de numerar;

–   Scenariul managerului de bani, în care CBDC este privit ca mijloc de rezervă universală, accentuând funcția de stocare a valorii pe care o îndeplinesc banii. 

–   Scenariul creatorului de bani, în care CBDC este monedă oficială de cont.       

Există mai multe riscuri în cazul introducerii unei CBDC, de aceea acest proces nu este unul facil și necesită o analiză aprofundată pentru a se putea diminua riscurile asociate. Deși lansarea de monedă digitală de către băncile centrale, va deveni probabil o necesitate pentru a se adapta cerințelor de simplificare a procesului de utilizare a banilor într-o economie digitală, în care viteza de realizare a operațiilor este în continuă creștere, totuși nu trebuie neglijate riscurile asociate acestui proces. Din analizele care s-au făcut până acum, s-au identificat ca fiind principale patru categorii de riscuri:

1.  Riscuri de natură economică. Sunt date tocmai din modalitatea în care are loc emisiunea de CBDC. Dacă o monedă digitală este emisă de către o banca centrală liber, necorelat cu dinamica economie și a schimburilor de bunuri și servicii, politica monetară ar fi afectată, fiind slăbită și supusă exacerbării riscului inflaționist.

2. Riscuri de natură financiară. Riscurile financiare includ riscul cursului de schimb și alte riscuri, precum cele operaționale. O CBDC ar trebui să fie doar o altă formă de bani a băncii centrale. Dincolo însă de accesul la un activ sigur, moneda digitala emisă de băncile centrale ar putea fi deținută în volume mari și fără costuri semnificative, accelerând rulările digitale de bani lucru care trebui analizat cu mare atenție.

3. Riscuri cyber. De asemenea, există riscul ca un sistem CBDC centralizat să sufere întreruperi din cauza atacurilor cibernetice. Chiar și o scurtă întrerupere ar putea afecta negativ credibilitatea sistemului financiar, precum și o categorie importantă de utilizatori, prin perturbarea tranzacțiilor financiare ale tuturor.

4. Riscuri privind încălcarea drepturilor personale. Dacă sunt proiectate inadecvat, CBDC-urile au potențialul de a fi utilizate ca instrumente de supraveghere și control. Într-o lume a banilor programabili, identitatea digitală este recomandat să fie protejată. Este adevărat faptul că identitatea digitală este necesară pentru a lupta împotriva fenomenelor de fraudă fiscală și a spălării banilor, precum și a finanțării terorismului. Dar deocamdată nu există niciun motiv monetar pentru a combina CBDC cu identitatea digitală.

O arhitectură stratificată a noului sistem de plăți este necesară pentru a evita riscurile implementării unei CBDC. Într-o anumită măsură, prevenirea riscurilor CBDC revine societății în ansamblu. Esențial pentru atenuarea riscurilor este proiectarea unei CBDC de la început pentru a preveni posibilitatea acestor riscuri. În acest sens, este necesară o arhitectură stratificată.

–  La nivelul de bază se află  o monedă digitală emisă și garantată de către o bancă centrală.

–  În unele opinii, următorul strat este alcătuit din banii digitali emiși de băncile comerciale (care îi pot crea atunci când acordă împrumuturi, așa cum fac în prezent în activitatea uzuală de creditare). De asemenea, există analize care subliniază că CBDC-urile trebuie să fie remunerate cu dobândă în cazul deținerii sub formă de depozit sau printr-un sistem de bonificare, acest lucru putând fi un instrument care catalizează mecanismul de  transmitere a deciziilor de politică monetară în economie .

–  În cele din urmă, pe ultimul strat  sunt aplicațiile comerciale – portofele, aplicații, gateway-uri, dispozitive și așa mai departe, în care sunt încorporate plățile.

O arhitectură CBDC stratificată cu două sau trei straturi are potențialul de a stimula inovația, proliferând următoarea generație de aplicații de plată și modelele de afaceri digitale care pot fi folosite în beneficiul întregii societăți. Poate că un prim pas prudent ar fi ca inițial, CBDC să suplinească rolul actual al bancnotelor și al monedelor materializate, urmând ca ulterior să îi poată fi adăugate alte funcții, care în prezent sunt specifice monedei scripturale. 

articolul original.

Morgan Stanley: Aprecierea recentă a dolarului american ar putea provoca o criză economică

27 September 2022 at 06:03
image

Aprecierea recentă a dolarului american creează ”o situaţie nesustenabilă” pentru activele mai riscante, care s-ar putea solda cu o criză financiară sau economică, au avertizat luni analişti ai băncii Morgan Stanley, într-o notă adresată clienţilor, transmite Reuters.

Indicele dolarului a atins luni un nou maxim al ultimelor două decenii, în timp ce lira sterlină a coborât la un minim istoric în raport cu moneda americană.

Oscilaţiile mari ale monedelor reprezintă o altă presiune asupra economiei globale şi a câştigurilor corporative, care ar urma să scadă pe măsură ce majorările agresive ale dobânzii de referinţă ale Rezervei Federale (Fed) americane din timpul verii încep să afecteze cheltuielile companiilor.

Minimele acţiunilor şi maximele randamentelor obligaţiunilor vor fi probabil determinate de traiectoria de creştere a profiturilor şi a economiei, mai degrabă decât de inflaţie sau de Fed”, au scris analiştii, inclusiv Michael Wilson de la Morgan Stanley.

Presiunile exercitate de întărirea dolarului vor contribui la împingerea S&P 500 la o nouă scădere, până la începutul anului 2023, potrivit băncii americane.

articolul original.
❌