ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Croația, ultima țară care a intrat în UE, este de astăzi în Schengen și zona euro

1 January 2023 at 16:47
By: -
image

Croaţia, ultima ţară care a intrat în Uniunea Europeană, este, de la 1 ianuarie 2023, atât în zona euro, cât și în Schengen.

Pentru ţara balcanică, acest lucru înseamnă finalizarea unui lung drum spre instituţiile euro-atlantice, care a început în 2000, odată cu venirea la putere la Zagreb a forţelor democratice pro-europene, după anii ’90, care au fost afectaţi de sângerosul război de independenţă. Croaţia a decis apoi să adere la NATO în 2009 şi să devină membră a UE în 2013, scrie ANSA

Adoptarea monedei euro şi intrarea în spaţiul Schengen încheie ultimele etape ale integrării depline a Croaţiei într-o Europă unită. De la 1 ianuarie 2023, ţara va deveni cel de-al 20-lea membru al zonei euro, care îşi extinde numărul de membri pentru prima dată din 2015, când Lituania a adoptat euro.

Spaţiul de liberă circulaţie a persoanelor a fost extins pentru prima dată în 2008, când Elveţia a aderat, iar acum, cu Croaţia, va ajunge la 27 de ţări (23 din Uniunea Europeană plus Islanda, Norvegia, Elveţia şi Lichtenstein) cu 420 de milioane de locuitori.

De la începutul anului 2023 vor fi eliminate toate controalele la frontierele terestre ale Croaţiei cu Slovenia şi Ungaria, precum şi cele maritime cu Italia, în timp ce pentru traficul aerian acestea vor fi ridicate la 26 martie, când vor începe orele de zbor de vară. În total, vor fi desfiinţate 73 de puncte de trecere a frontierei terestre şi 12 în porturile maritime.

Avantajele aderării la Schengen

Absenţa controalelor la frontieră va aduce economii notabile şi va facilita comerţul, ceea ce este deosebit de important pentru puternicul sector turistic din Croaţia, deoarece cea mai mare parte a turismului său provine din spaţiul Schengen.

De asemenea, vor exista avantaje imediate pentru exportatorii de alimente proaspete către Italia, în special pentru peştele de pe coasta dalmată şi istriană, mai scrie agenţia italiană de presă.

În acelaşi timp, vor fi întărite controalele la frontierele externe ale UE, cu Bosnia şi Herţegovina, Serbia şi Muntenegru, aproape 1.350 de kilometri de coastă în total, unde deja în ultimele zile s-au văzut cozi lungi pentru a intra în Croaţia. Aceasta este cea mai lungă frontieră externă dintre toate statele membre ale UE.

În urmă cu câteva zile, premierul Andrej Plenkovic a subliniat că, odată cu intrarea în Schengen, Croaţia nu a dorit niciodată, nici în trecut, nici acum, ''să construiască ziduri, porţi sau sârmă ghimpată la graniţa cu Bosnia'', o ţară aflată pe ruta balcanică a migraţiei. ''Dimpotrivă - a explicat el - în strânsă cooperare cu poliţia bosniacă, vrem să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a preveni migraţia ilegală''.

Chiar şi intrarea în zona euro are multe avantaje pentru turism, care este vital pentru economia Croaţiei, contribuind cu aproape 20% la PIB. Cu toate acestea, intrarea cu o rată ridicată a inflaţiei, de 13,5% în noiembrie, a stârnit îngrijorări, dar experţii cred că va avea un efect pozitiv asupra împrumuturilor şi creditelor ipotecare. Ratele dobânzilor vor creşte, dar cu siguranţă mai puţin decât ar fi crescut dacă ţara ar fi rămas în afara zonei euro.

Tranziţia la euro în ţară a început în septembrie cu obligaţia de a afişa toate preţurile în ambele valute, regulă care va fi valabilă pentru tot anul 2023. Pentru plăţile în numerar, perioada de tranziţie va dura până la 14 ianuarie 2023, când se va putea plăti atât în kuna, cât şi în euro, după care vor fi valabile doar plăţile în euro. Rata de conversie a fost stabilită la 7,53450 kuna pentru 1 euro.

articolul original.

Un comunicat BNR de două fraze ne lasă cu gust amar

28 December 2022 at 13:23

Ca urmare a aderării Croației la zona euro și a adoptării monedei euro ca monedă oficială începând cu 1 ianuarie 2023, Banca Națională a României va înceta să publice, din 3 ianuarie 2023, cursul kunei croate (HRK) în raport cu leul (RON). Rata de conversie pentru kuna croată stabilită de Consiliul Uniunii Europene este: 1 EUR=7,53450 HRK. Sunt cele două fraze pe care BNR le-a comunicat azi și care ne arată că dezideratul nostru de ani de zile, trecerea la euro, rămâne doar un vis, în timp ce alte state reușesc să și-l îndeplinească.

Am fost în cărți până în 2017

România îndeplinea până în 2017 toate cele cinci criterii de la Maastricht pentru adoptarea monedei euro însă în ultimii s-a îndepărtat major. Deficitul bugetar de maxim 3% nu mai poate fi obținut în condițiile pandemiei, avem una dintre cele mai mari rate a inflației din UE iar cursul leu-euro este foarte volatil, el neavând voie să varieze decât într-un interval de 15%. În ceea ce privește dobânzile pe termen lung, acestea nu pot trece decât cu două puncte procentuale peste media celor mai performanţi trei membri UE. Singura zonă unde ne încadrăm este datoria publică, care se situează sub 60% din PIB, însă a trecut de 50%.

Între timp, Bulgaria și Croația au fost admise în Mecanismul cursului de schimb (ERM II), primul pas în aderarea la euro, în care statele trebuie să stea, în mod obligatoriu, doi ani înainte de adoptarea monedei euro. Croația adoptă euro la începutul lui 2023, iar Bulgaria speră în 2024. La noi, nu se știe. România a renunțat să mai propună un termen concret, după ce a invocat tot felul de bariere în drumul aderării. Ultimele obstacole: pandemia și războiul din Ucraina. La începutul acestui an, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, spunea că anul 2029 este „o ţintă viabilă” pentru aderarea la euro.

Ce au făcut bulgarii

La finele lunii iunie 2021 oficialii din Bulgaria au aprobat proiectul ,,Planul Național de trecere la euro’’, document ce evidențiază principiile fundamentale pentru adoptarea monedei unice europene la data de 1 ianuarie 2024. Proiectul stabilește totodată rata de conversie la nivelul de BGN 1.9558 per euro, fără o perioadă de tranziție pentru adoptare însă fiind prevăzută o lună de circulație paralelă a celor două monede – leva și euro. Documentul, care include setul complet de acțiuni administrative, legale, logistice și de informare a publicului precum și calendarul de desfășurare a acestora, va fi supus consultării publice înainte de adoptarea de către autoritățile de la Sofia. Prevederile Planului, document strategic al Consiliului de coordonare a pregătirii Bulgariei pentru aderarea la euro – entitate co-prezidată de către Guvernatorul băncii centrale și Ministrul de Finanțe, încorporează de asemenea regulile de calcul ale prețurilor și ale dobânzilor, procedurile de preschimbare fizică, precum și cele privind conversia conturilor, depozitelor și a creditelor.

articolul original.

Croația a câștigat finala mcă

19 December 2022 at 12:49
image

Croația a învins Marocul în finala mică a Cupei Mondiale la fotbal
Cele două echipe s-au mai întâlnit până acum de două ori, cel mai recent în grupa turneului final din Qatar, când scorul a fost egal, 0-0. primul lor meci direct a avut loc în 1996, în semifinalele turneului internaţional Cupa Regele Hassan al II-lea, rezultatul fiind tot egal, 2-2, însă Croaţia s-a impus la penalty-uri cu 7-6.

Marocul este prima echipă arabă şi africană care a atins semifinalele Cupei Mondiale, iar selecţionerul Walid Regragui este primul antrenor arab care conduce o echipă naţională în faza eliminatorie a Cupei Mondiale.
Meciul de pe Khalifa International Stadium a început cu greşeala lui Bounou, care a fost aproape de autogol în minutul 3 şi a continuat cu golul lui Gvardiol, cap la o recentrare, tot cu capul, reuşită de Perisic. 1-0 pentru Croaţia în minutul 7, un avantaj de care europenii nu s-au putut bucura foarte mult timp. În minutul 9, Achraf Dari a profitat de respingerea greşită a lui Majer şi a egalat. Au urmat ocaziile lui Modric şi En Nesyri, pentru ca în minutul 42 croaţii să preia conducerea. Şut senzaţional al lui Orsic şi gol de generic pentru 2-1 la pauză.
Partea secundă a fost mai calmă. Livakovic a intervenit foarte bine în faţa lui En Nesyri, în minutul 75, iar ambele echipe au cerut câte un penalti – croaţii la contactul dintre Amrabat şi Gvardiol, iar marocanii la duelul lui Hakimi cu Petkovic. Kovacic a şutat pe lângă poartă în minutul 87, când a trecut uşor de Hakimi, şi Croaţia a învins cu 2-1, câştigând medalia de bronz a Cupei Mondiale din Qatar.

Africanii, în frunte cu selecționerul Walid Regragui , l-au înconjurat pe arbitrul central al partidei imediat după fluierul final.  Lucrurile au scăpat de sub controlat imediat după fluierul final. Hakimi și colegii l-au înconjurat pe oficialul din Qatar, l-au bruscat și au fost stăpâniți cu greu de oamenii de ordine. Și selecționerul Walid Regragui a protestat inițial, pașnic, apoi și-a îndepărtat elevii din zonă.
La festivitatea de premiere, cei peste 30.000 de fani marocani din tribune l-au huiduit copios pe Abdulrahman Al-Jassim.

Selecționerul Walid Regragui a declarat după meci:
„Sunt dezamăgit că am pierdut al doilea meci la rând, dar am făcut tot posibilul. Fizic a fost foarte dificil, jucătorii au avut prea puțin timp pentru a se reface. Am vrut să aducem puțină bucurie în viețile oamenilor. Asta este! 
Încercăm să revenim mai puternici peste patru ani. Suntem în careul de ași al lumii! Experiența croaților s-a văzut, au meritat să câștige. Am reușit să luptăm de la egal la egal cu forțele Europei. Cu Franța și Croația trebuie însă mai mult!”
Este pentru a doua oară în istorie când Croaţia se clasează pe locul trei la Cupa Mondială, după ediţia din 1998

articolul original.

CM 2022 | Croația a luat bronzul la Mondialul din Qatar

17 December 2022 at 17:17
By: M.Ex.

Croatia a câștigat finala mică a Campionatului Mondial din Qatar, scor 2-1 (2-1) cu Maroc. Golurile victoriei croaților au fost marcate de Gvardiol 7, Orsic 42, iar pentru marocani a punctat Dari 9. Argentina și Franța vor disputa finala Cupei Mondiale 2022, duminică, de la ora 17:00, pe Lusail Iconic Stadium.

articolul original.

Croația refuză participarea la misiunea UE de instruire a militarilor ucraineni

16 December 2022 at 17:04
By: -
image

Parlamentul Croaţiei a respins la limită, vineri după-amiază, un proiect care prevedea participarea ţării la Misiunea Uniunii Europene de susţinere a armatei ucrainene, inclusiv prin instruirea militarilor în state europene.

Parlamentul de la Zagreb nu a putut întruni majoritatea de două-treimi necesară pentru aprobarea participării Croaţiei la Misiunea UE de susţinere a armatei ucrainene, informează agenţia Reuters. Pentru a fi fost aprobat, proiectul trebuia să fi primit cel puţin 100 de voturi din totalul de 151, dar a primit doar 97 de voturi favorabile.

Preşedintele Zoran Milanovic, comandantul suprem al forţelor armate croate, se opune asistenţei militare directe oferite Ucrainei, inclusiv unui plan de instruire a 100 de militari ucraineni pe teritoriul Croaţiei. Pe fondul disputelor dintre preşedinte şi Guvern, a fost sesizat Parlamentul, care a respins proiectul. Zeci de parlamentari au lipsit de la vot. Opoziţia a argumentat că nu vrea să fie ostatică în disputele dintre preşedinte şi Guvern.

Uniunea Europeană a înfiinţat în octombrie Misiunea de asistenţă militară pentru Ucraina (EUMAM), care se va ocupa inclusiv de instruirea militarilor ucraineni în state europene, în principal în Polonia.

Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, a respins cererea Guvernului de la Zagreb privind participarea la Misiunea UE, argumentând că naţiunea croată nu trebuie să se implice în război.

Milanovic subliniază că participarea la Misiunea UE ar încălca legea fundamentală, întrucât nu există nicio bază legală de a defini Ucraina drept aliat, dat fiind că nu face parte nici din Uniunea Europeană, nici din Alianţa Nord-Atlantică.

articolul original.

Franța, a doua finalistă din Quatar

15 December 2022 at 12:04
By: Regie
image

Franța s-a calificat în finala Cupei Mondiale din Qatar, după ce a învins selecționata Marocului cu  scorul de  2-0, într-un meci în care Marocul s-a dovedit a fi un adversar redutabil pentru francezi.

Campioana mondială en-titre, cea care a câștigat ediția anterioară a Campionatului Mondial de fotbal învingând Croația,  și-a respectat blazonul și a învins selecționata Marocului cu scorul de  2-0, reușind astfel să ajungă în finala Campionatului Mondial din Qatar. Francezii s-au impus prin golurile marcate de Theo Hernandez , în minutul 5 și  Randal Kolo Muani , în minutul  79,  în faţa revelaţiei acestei ediţii de Campionat Mondial, şi se vor bate duminică pentru al treilea titlu mondial, după cele  obținute în 1998 şi 2018.

Campioana mondială en-titre și-a respectat blazonul și a înscris după doar 5 minute prin Theo Hernandez. Marocanii au cerut lovitură de pedeapsă în minutul 27, la 0-1, la o fază la care Sofiane Boufal a văzut cartonașul galben pentru fault în atac. In careul campioanei mondiale, Theo Hernandez a preluat de lângă Boufal, apoi a călcat greșit și s-a dezechilibrat. Pe imagini se vede cum extrema de la Angers și-a ferit adversarul, care, mai apoi, l-a „secerat”, în cădere, cu dreptul.

Partea secundă a produs mai puține ocazii de gol, dar africanii au fost superiori. Thuram și Fofana puteau dubla avantajul, însă acest lucru s-a întâmplat abia în minutul 80, când nou-intratul Kolo Muani a îndeplinit o formalitate, la chiar prima atingere de balon.

În prelungiri, marocanii puteau reduce din diferență în două rânduri, însă ghinionul din prima repriză s-a menținut până la fluierul finial.

După meci, antrenorul echipei marocane, Walid Regragui , a vorbit despre evoluția băieților săi și a evidențiat faptul că și-ar fi dorit să treacă de Franța și să ajungă să joace finala mare de la Campionatul Mondial din Qatar, împotriva Argentinei.

„Jucătorii s-au luptat și au dat tot ce au putut împotriva Franței, dar noi am și jucat împotriva unui oponent puternic care așteaptă greșeli de la noi. Îmi cer scuze marocanilor, pentru că am vrut să ajung în finală, iar acum trebuie să ne odihnim înainte de meciul cu Croația, pentru că avem foarte mulți fotbaliști accidentați și vom juca pentru locul trei”

Franţa este prima echipă care joacă două finale consecutive de Cupă Mondială de la Brazilia în 2002. Selecţionata Marocului nu primise gol din partea echipelor adverse la ediţia din Qatar până în semifinală, singurul gol încasat până în această fază fiind de fapt autogolul lui Nayef Aguerd, în meciul cu Canada (2-1), din grupă.

Franţa va juca duminică împotriva Argentinei pentru titlul mondial , în timp ce Croaţia va înfrunta Marocul sâmbătă în finala mică .

articolul original.

Argentina, prima finalistă de la Cupa Mondială

14 December 2022 at 04:52
By: (R.C.)

Selecţionata Argentinei s-a calificat în finala Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Croaţiei, vicecampioana mondială, cu scorul de 3-0 (2-0), marţi seara, pe Lusail Stadium din Al Daayen, în prima semifinală.

Argentina, dublă campioană mondială (1978, 1986), va juca a şasea sa finală mondială, după ce le-a pierdut pe cele din 1930, 1990 şi 2014.

Sud-americanii au făcut un joc perfect apărare – contraatac, combinat cu prestaţii de excepţie ale lui Leo Messi şi Julian Alvarez. Messi a deschis scorul din penalty (34), iar Alvarez a reuşit o dublă (39, 69).

Meciul a avut o destul de lungă perioadă de tatonare, niciuna dintre echipe nedorind să se expună.

Prima fază de poartă a venit în min. 25, când Fernandez a şutat din afara careului, dar Livakovic a respins.

În min. 31, Perisic a şutat mult peste poartă din careu, dar câteva zeci de secunde mai târziu Alvarez a scăpat singur spre poarta croat şi a fost faultat de Livakovic, iar Messi a transformat impecabil penalty-ul acordat (34).

Prin reuşita din meciul cu Croaţia, Messi a devenit cel mai bun marcator al Argentinei la Cupa Mondială, cu 11 goluri, devansându-l pe Gabriel Batistuta.

Croaţii nu s-au dezmeticit prea bine şi Argentina şi-a dublat avantajul după o fază de senzaţie: Alvarez a dus mingea din propria jumătate până în poartă, trecând de Juranovic şi Sosa în careul croat (39).

Campioana Americii de Sud a mai avut două oportunităţi până la pauză, însă şutul trimis de De Paul (41) a fost deviat de Gvardiol în corner, iar mingea reluată cu capul de Mac Allister (42) la colţul scurt, după un corner, a fost respinsă salvator de Livakovic.

La poarta cealaltă, Otamendi a blocat şutul expediat de Modric (45).

Selecţionerul croat Zlatko Dalic a făcut schimbări ofensive la pauză, însă fără rezultat în jocul echipei sale.

Jucătorii antrenaţi de Lionel Scaloni, care au stat excelent în defensivă, au reuşit să îşi creeze şi alte situaţii de gol, dar Livakovic a prins şutul trimis de Paredes (49) de la 22 de metri, iar apoi a respins mingea trimisă de Messi din unghi (58).

Prima şansă notabilă de gol pentru ”Vatreni” a venit în min. 62, când Emilio Martinez a respins mingea trimisă cu capul de Lovren.

În min. 69, Argentina a încheiat conturile: Messi l-a chinuit pe Gvardiol pe o distanţă de 30 de metri şi a pasat decisiv pentru Alvarez, care a marcat din 6 metri.

Selecţionata Albiceleste a făcut un continuare un joc de conservare a rezultatului, reuşind acest lucru fără mari eforturi în faţa unei formaţii lipsite de prospeţime, de inspiraţie, nu în ultimul rând de forţă.

Croaţii au căutat măcar golul de onoare, însă primul lor şut pe poartă a venit abia în min. 73, când Perisic a tras din lovitură liberă de la aproape 30 de metri, însă Martinez a prins. O şansă notabilă s-a consemnat în min. 85, la un corner executat de Majer, la care Perisic a recentrat, dar Lovren nu a ajuns la minge să o trimită în plasă.

Majer (89), fără probleme pentru Martinez, Vlasic (90+3) şi Lovren (90+5), imprecişi, au căutat şi ei golul, fără succes.

Argentina a mai avut o ocazie bună în min. 83, când Mac Allister a şutat din voleu de la 16 metri, puţin pe lângă poartă.

Croaţia a ratat şansa de a juca a doua finală consecutivă la Cupa Mondială, însă va juca pentru medaliile de bronz.

Argentina, care a început catastrofal turneul final din Qatar, cu o înfrângere în faţa Arabiei Saudite (1-2), va juca a doua sa finală cu Lionel Messi în teren, după cea pierdută în 2014 în faţa Germaniei. Cupa Mondială este singurul trofeu care lipseşte din palmaresul impresionant al căpitanului echipei argentiniene

articolul original.

CM 2022. Fabulos! Argentina a zdrobit Croația și va juca finala Mondialului. Messi și Alvarez, de neoprit

13 December 2022 at 20:56
By: M.Ex.

Argentina s-a calificat in finala Campionatului Mondial din Qatar.Pumele s-au impus fără emoții în semifinala cu Croația, scor 3-0 (2-0), cu golurile marcate de Messi 34 (pen.), Alvarez 39 și 69. Argentina va întâlni in finală câștigătoare semifinalei de miercuri dintre Franța și Maroc.

articolul original.

Semifinalele CM de fotbal

12 December 2022 at 09:52
By: Regie
image

Semifinalele Campionatului Mondial de fotbal din Qatar se vor desfășura marți și miercuri, după trei zile de pauză pentru fiecare echipă calificată din sferturi.

Argentina si Croatia se vor întâlni în semifinalele Campionatului Mondial, după ce și-au învins adversarele din sferturile de finală la loviturile de departajare. Sud-americanii au învins Olanda în urma loviturilor de departajare. La finalul prelungirilor scorul a fost de  2-2, însă urmare a loviturilor de departajare  scorul final a fost de  4-3 . Argentina părea să nu aibă emoții în fața Olandei și a condus cu 2-0, după ce Messi a pasat decisiv la reușita lui Molina (’35) și a transformat un penalty (’73), dar Louis van Gaal l-a introdus pe teren pe Weghorst și uriașul lui Beșiktaș a egalat (’83, ’90+11).

La loteria loviturilor de la 11 metri, Emiliano Martinez a intervenit la șuturile trimise de Van Dijk și Berghuis (olandezii au înscris prin Koopmeiners, Weghorst și De Jong), iar „Pumele” au transformat prin Messi, Paredes, Montiel și Lautaro (Fernandez a ratat).

Croația a eliminat Brazilia, cu scorul de 4-2 în urma loviturilor de departajare. Brazilia a fost  de cinci ori câștigătoare a trofeului și marea favorită a turneului din Qatar. Selecao a deschis scorul prin Neymar (‘105+3), dar Petkovic (‘117) a reușit să ducă echipa lui Zlatko Dalic la loviturile de departajare.

Europenii au marcat prin Vlasic, Majer, Modric și Orsic, în timp ce sud-americanii au înscris prin Casemiro și Pedro (Rodrygo și Marquinhos au ratat).

În celelalte sferturi de finală, doar Franta si Maroc au pășit în față.Francezii  au trecut cu 2-1 în fața britanicilor, care ar fi putut restabili egalitatea pe final, însă Harry Kane a ratat un penalty decisiv, în timp ce arabii i-au pus la punct pe lusitani grație reușitei lui En-Nesyri.

Maroc a produs o nouă surpriză și a eliminat Portugalia (1-0), devenind prima națională africană care ajunge în semifinalele unui Mondial de fotbal. Ajuns la 37 de ani, Cristiano Ronaldo și-a văzut spulberat visul câștigării Cupei Mondiale de fotbal, singurul trofeu important care îi lipsește după o carieră impresionantă. Cristiano Ronaldo a părăsit pe fugă terenul de joc, iar camerele de supraveghere l-au surprins pe atacantul lusitan plângând în drumul spre vestiare.

Francezii au  început în forță meciul de pe „Al Bayt”. Aurelien Tchouameni a înscris o „bombă” în minutul 17 și a deblocat tabela în main event-ul serii de la Campionatul Mondial din Qatar.În partea a doua a meciului, Harry Kane a restabilit egalitatea din penalty în minutul 54, dar reușita sa a fost anulată de golul lui Olivier Giroud din minutul 78. Naționala dirijată de Gareth Southgate a avut șansa să modifice tabela pe final, după ce englezii au mai beneficiat de o lovitură de departajare. Tot Kane a executat, care de data asta a ratat și a pierdut șansa să ducă meciul în prelungiri.

Semifinalistele vor juca după următorul program: Argentina-Croația se vor întâlni marți, iar Franța –Maroc se vor întâlni miercuri.

articolul original.

CM Qatar 2022 | Brazilia, eliminată! Croația merge în semifinale după loviturile de departajare

9 December 2022 at 17:57
By: M.Ex.

Croația este prima semifinalistă de la Campionatul Mondial din Qatar. Modric și compania au trecut cu 4-2 la loviturile de departajare de Brazilia. După 90 de minute scorul a fost 0-0. Selecao a deschis scorul prin Neymar (105+1), dar Croaţia a reuşit să egaleze prin Bruno Petkovic (117). La loviturile de departajare, croații au transformat toate cele 4 execuții, în timp ce brazilienii au ratat prin Rodrygo și Marquinhos.

articolul original.

Un MiG aparținând armatei croate s-a prăbușit

6 December 2022 at 16:13
By: -
image

Un avion de tip MiG aparţinând Forţelor Aeriene croate s-a prăbuşit marţi în timpul unui zbor de antrenament, iar cei doi piloţi care se aflau la bord erau căutaţi, anunţă Ministerul croat al Apărării.

Avionul – de producţie rusă – s-a prăbuşit către ora locală 14.00 (şi ora României), în apropierea oraşului Slatina, în estul Croaţiei, într-o zonă nelocuită, potrivit ministerului, relatează AFP.

Presa locală scrie că unul dintre piloţi a reuşit să se catapulteze, dar nu spune nimic despre al doilea pilot.

Croaţia, un stat membru UE şi NATO, a cumpărat anul trecut 12 avioane de tip Rafale la mâna a doua, de producţie franceză, pentru a-şi înlocui MiG-urile depăşite.

Primele avioane de tip Rafale urmează să ajungă în Croaţia în 2024.

articolul original.

CM Qatar 2022 | Croația și Brazilia, calificate în sferturi

5 December 2022 at 21:49
By: M.Ex.

Croaţia și Brazilia s-au calificat in sferturile de finala ale Campionatul Mondial 2022.
Croaţia a eliminat-o pe Japonia, după 1-1 în 120 de minute şi 3-1 la loviturile de departajare, Brazilia a trecut lejer de Coreea de Sud, scor 4-1. Croația și Brazilia se vor duela, vineri, de la ora 17:00, pentru un loc în semifinale. Miercuri sunt programate ultimele două meciuri din optimi: Maroc – Spania (ora 17.00) și Portugalia – Elveția (ora 21.00).

Programul sferturilor de finală la CM din Qatar
Vineri, 9 decembrie

Croaţia – Brazilia (ora 17:00 )

Olanda – Argentina (ora 21:00 )

Sâmbătă, 10 decembrie

câştigătoarea meciului Maroc/Spania – câştigătoarea meciului Portugalia/Elveţia (ora 17:00)

Anglia – Franţa (ora 21:00)

articolul original.

Livakovic duce Croația în sferturile Mondialului din Qatar

5 December 2022 at 17:58
image

Croația a trecut de Japonia și s-a calificat în „sferturile” Campionatului Mondial de fotbal. A fost 1-1 la finalul reprizelor de prelungiri și 3-1 pentru europeni la penalty-uri.

Croația va juca în „sferturi” împotriva învingătoarei dintre Brazilia și Coreea de Sud. Partida e programată vineri, 9 decembrie, de la ora 19:00.

Daizen Maeda, atacantul lui Celtic, a deschis scorul în finalul primei reprize, dar după pauză, Croația a pus stăpânire pe joc și a egalat în minutul 54, prin lovitura superbă de cap a lui Perisic.

Loviturile de departajare au fost dominate de inspirația lui Dominik Livakovic. Portarul croaților a adus aminte de paradele lui Duckadam, din 1986, și a blocat execuțiile lui Minamino, Mitoma și Yoshida. Vlasic, Brozovic și Pasalic au transformat pentru europeni și au adus o calificare dramatică.

articolul original.

Zeci de români care nu și-au primit salariile protestează în Croația

30 November 2022 at 18:21
By: -
image

În jur de 50 de români care lucrează pentru un subcontractor la modernizarea rafinăriei de petrol din oraşul croat Rijeka au protestat miercuri din nou la una din porţile unităţii din cauza faptului că nu s-a ajuns la un acord cu privire la plata a două salarii restante, transmite agenţia croată HINA.

Protestul a fost confirmat de avocatul Marko Hrstic, care reprezintă agenţia română de locuri de muncă IGW Proiecte International.

Românii, care lucrează pentru firma românească JCR Christof Services, au protestat pentru prima dată luni.

Miercuri, ei au spus din nou că au fost aduşi într-o situaţie dificilă de către Christof Industries Global (cu sediul la Graz), care are probleme financiare, şi de subsidiara sa din România, JCR Christof Services.

Muncitorii au afirmat că nu se vor întoarce în România fără salariile restante şi că vor continua să protesteze.

Potrivit avocatului Hrstic, mulţi subcontractori sunt într-o situaţie dificilă din cauza problemelor financiare ale companiei din Graz. IGW, a adăugat el, a plătit o parte din salarii din fonduri proprii, dar le mai datorează muncitorilor încă două.

IGW a notificat săptămâna trecută proprietarul rafinăriei, compania energetică croată INA, şi contractorul principal, Kinetics Technology (cu sediul la Roma), cerându-le să rezolve urgent problema.

INA a afirmat luni că nu este în niciun fel responsabilă de rezolvarea problemei, că îşi îndeplineşte obligaţiile financiare faţă de contractorul principal şi că se aşteaptă ca situaţia să fie soluţionată cât mai curând posibil.

articolul original.

Austria sprijină candidatura Croaţiei la Schengen, dar are obiecţii faţă de candidaturile României şi Bulgariei

24 November 2022 at 09:13
By: M.Ex.
Cancelarul austriac Karl Nehamme

Austria va susţine candidatura Croaţiei pentru aderarea la spaţiul Schengen, dar are obiecţii faţă de candidaturile României şi Bulgariei la spaţiul european de liberă circulaţie, a declarat miercuri cancelarul Karl Nehammer în timpul unei vizite la Zagreb, relatează presa croată.

„Vom susţine aderarea Croaţiei la spaţiul Schengen, dar vom fi critici faţă de eforturile Bulgariei şi României”, a declarat cancelarul austriac Karl Nehammer, citat de agenţia de presă croată Hina.

„Croaţia şi-a îndeplinit toate obligaţiile, pentru că putem vedea de unde vin migranţii ilegali”, în timp ce România şi Bulgaria au probleme în a-şi proteja frontierele, a subliniat Nehammer.

„Austria se confruntă cu o provocare majoră. Facem faţă presiunii uriaşe a migraţiei ilegale, iar noi nu păzim frontiera externă a UE”, a explicat cancelarul Nehammer.

Va avea loc un vot asupra cererii individuale a fiecărei ţări şi doar Bulgaria şi România se pot teme de un veto austriac, a mai declarat Nehammer după întâlnirea cu premierul croat Andrej Plenkovic.

Precizările cancelarului austriac vin după ce ministrul austriac de interne Gerhard Karner a provocat o mare îngrijorare în Croaţia exprimându-şi opoziţia faţă de extinderea spaţiului Schengen pentru a include Croaţia, Bulgaria şi România. El a spus că numărul în creştere de solicitanţi de azil în Austria arată că spaţiul Schengen nu funcţionează, precizează presa croată.

Croaţia urmăreşte să adere la spaţiul Schengen împreună cu Bulgaria şi România. Anul acesta, Austria a înregistrat aproximativ 100.000 de migranţi, dintre care 75.000 nu au fost înregistraţi anterior în niciunul dintre statele membre ale UE. Mulţi dintre migranţii ilegali au intrat în UE prin România şi Bulgaria. Austria se opune extinderii spaţiului Schengen la ţările care protejează ineficient frontiera externă a UE, ceea ce nu este cazul Croaţiei, explică jurnaliştii de la Zagreb.

Declaraţiile cancelarului austriac făcute la Zagreb intervin în ziua în care ministrul român de interne, Lucian Bode, a mers la Viena şi a discutat cu omologul său austriac Gerhard Karner despre aderarea României la Spaţiul Schengen şi gestionarea presiunii migraţilor. „Aderarea României la spaţiul Schengen va fi un plus pentru securitatea europeană, nu un pericol pentru statele membre”, a subliniat Bode, menţionând că omologul său l-a „asigurat în mai multe rânduri că ultimele declaraţii pe subiectul Schengen nu sunt îndreptate împotriva României, ci subliniază nevoia de acţiune urgentă în privinţa gestionării provocărilor migraţioniste care afectează Austria”.

Pe de altă parte, preşedintele Klaus Iohannis, aflat miercuri în vizită la Riga, a declarat că termenul final pentru decizia privind aderarea României la Schengen nu este 8 decembrie, când are loc Consiliul JAI, ci este data la care poate fi discutată posibilitatea intrării în Schengen a ţării noastre. „Există posibilitatea ca această decizie să fie amânată cu o lună sau cu două luni”, până când toate întrebările altor state precum Austria, Olanda sau Suedia primesc răspunsuri clare”, a spus şeful statului.

Ministrul austriac de interne Gerhard Karner a provocat o mare îngrijorare în Croaţia după ce şi-a exprimat opoziţia faţă de extinderea spaţiului Schengen pentru a include Croaţia, Bulgaria şi România. El a declarat că creşterea numărului de solicitanţi de azil în Austria arată că spaţiul Schengen nu funcţionează.

articolul original.

CM Qatar 2022. Grupa F. Maroc – Croația 0-0. Start modest pentru vicecampioană mondială

23 November 2022 at 12:28
By: M.Ex.

Croația, vicecampioană mondială în 2018, a debutat dezamăgitor la ediția din acest an, doar un egal, 0-0, cu Marocul. Este al treilea joc de la Mondialul din Qatar fără gol marcat. Al doilea meci din grupa F, Belgia – Canada, este programat, astăzi, de la ora 21:00.

articolul original.

Forumul de Afaceri România-Croația

18 October 2022 at 15:02

Avem plăcerea de a vă invita joi, 20 octombrie 2022, începând cu ora 10:30 (înregistrarea de la ora 10:15), la Forumul de Afaceri România-Croația, eveniment ce va avea loc în Aula Carol I a Palatului CCIB (Str. Ion Ghica nr. 4, etaj 2).

Evenimentul este organizat de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, alături de Lifestyle Check IN din Split, cu ocazia aniversării a 30 de ani de relații diplomatice între cele două state.

În sesiunea oficială a Forumului vor susține intervenții Iuliu Stocklosa, președintele Camerei bucureștene și E.S. Maria Kapitanovic, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Croate în România.

La eveniment participă oficialități, autorități publice, oameni de afaceri și operatori economici din diverse domenii de activitate, interesați în dezvoltarea unor investiții sau parteneriate de business în economia românească, precum și oameni de afaceri români care doresc să dezvolte proiecte în Croația.

 

În speranţa ca veţi da curs invitaţiei noastre, vă mulţumim anticipat şi vă rugăm să confirmaţi participarea la adresa de email cristina.serbanescu@ccib.ro sau la tel. 0730 990 764, d-na Cristina Şerbănescu.

Biroul de Presă al CCIB

 

articolul original.

Consiliul UE și Comisia Europeană trebuie să prezinte calendarul de aderare la spațiul Schengen al României

21 September 2022 at 11:23
image

Europarlamentarul Victor Negrescu a obținut sprijinul unui număr important de deputați europeni pentru a chema în plenul Parlamentului European reprezentanții Consiliului UE și Comisiei Europene la o dezbatere cu privire la aderarea României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen, se arată într-un comunicat de presă.

Consiliul UE și Comisia Europeană ar trebui să prezinte urgent un calendar de aderare și, totodată, să precizeze dacă în luna decembrie, conform solicitării făcute de semnatari, va fi supusă la vot extinderea spațiului european de liberă circulație.

Peste 50 de eurodeputați din toate grupurile politice pro-europene au susținut acest demers important, astfel încât este îndeplinit criteriul tehnic pentru ca procedura parlamentară specifică să fie declanșată și, în consecință, să existe o dezbatere în plenul Parlamentului European.

„Prin această inițiativă, Parlamentul European demonstrează încă o dată faptul că este instituția europeană care a susținut constant aderarea României la spațiul Schengen.

Consiliul UE și Comisia Europeană sunt invitate să prezinte un calendar pentru aderarea țării noastre la spațiul Schengen și, totodată, să spună dacă, conform solicitării noastre, se va lua această decizie la Consiliul Justiție și Afaceri Interne, din luna decembrie, astfel încât România să devină membră a spațiului de liberă circulație începând cu anul viitor.

Acest demers vine în continuarea petiției pe care am depus-o și care a fost dezbătută de legislativul european, precum și a rezoluțiilor adoptate în acest sens.

În acest context, sprijinul celor peste 50 de colegi eurodeputați confirmă susținerea lor pentru solicitarea pe care am făcut-o săptămâna trecută în plenul Parlamentului European, pentru un vot anul acesta în Consiliul UE.

Le mulțumesc tuturor colegilor mei, din delegația română, precum și celor din alte state membre, din toate grupurile politice, pentru sprijinul oferit. Am demonstrat că pentru interesul României și unitatea europeană reușim să fim uniți”, a declarat reprezentantul României în Parlamentul European, europarlamentarul Victor Negrescu.

Eurodeputatul a evidențiat recent în plenul legislativului european necesitatea aderării la spațiul Schengen pentru a asigura drepturi egale pentru cetățenii români la nivel european, dar și pentru a beneficia de avantajele aduse de acest statut, cum ar fi creșterea exporturilor și a profiturilor înregistrate sau dezvoltarea și eficientizarea sectorului de transporturi.

Europarlamentarul a inițiat recent campania #RomâniiMerităÎnSchengen, împreună cu Partidul Social Democrat și PES activists România, prin intermediul căreia, în prima parte a anului, au fost contactați toți liderii europeni care pot influența decizia privind aderarea României la spațiul Schengen, iar în prezent, în întreaga țară, se strâng mesajele de susținere a acestui obiectiv, transmise de români prin intermediul a zeci de mii de cărți poștale puse la dispoziție de organizatori și care vor fi depuse la sediul Consiliului.

Coordonator național al PES activists România, eurodeputatul PSD, Victor Negrescu a inițiat totodată, în anul 2015, o altă campanie, #RomâniaCereÎnSchengen, inițiativă susținută de peste 40.000 de români care a generat din partea Parlamentului European o decizie în Comisia pentru Petiții și, ulterior, o rezoluție importantă de sprijin privind aderarea României la spațiul Schengen.

articolul original.

Rapid și CSM – victorii în Liga Campionilor

12 September 2022 at 05:56
By: Regie
image

Rapid București a obținut o victorie la debutul în Liga Campionilor la handbal feminin, cu scorul de 31-27 împotriva Lokomotiva Zagreb din Croația, iar CSM București a reușit să câștige primul său meci din grupele EHF Champions League, contra lui Krim Ljubljana, din Slovenia, scor 30-28.

Echipele românești de handbal feminin au avut un debut încununat cu victorii în actuala conpetiție a EHF Champions League, după ce atât Rapid București, cât și CSM București au reușit să își învingă adversarele, ambele meciuri fiind disputate în deplasare.

Meciul dintre Lokomotiva Zagreb și Rapid București s-a disputat sâmbătă seară, în cadrul primei etape a grupelor Ligii Campionilor la handbal feminin, iar campioana României s-a impus cu scorul de 31-27, în Croația. La pauză, giuleștencele au avut un avantaj de patru goluri, conducând cu scorul de 16-12. De la Rapid București s-au remarcat în această partidă întâlniri Eliza Buceschi și Alexandra Badea, cu câte șase goluri reușite, iar Alexandra Lacrabere a înscris  cinci goluri  în poarta croatelor.

Urmează meciuri dificile, deoarece din grupa giuleștencelor mai fac parte Buducnost, Gyor, Metz, Esbjerg, Storhamar și Kastamonu. Pentru Rapid, urmează meciul cu Metz, din etapa a doua a grupelor Ligii Campionilor, programat duminica viitoare, pe 18 septembrie, de la ora 18:00, în Sala Rapid.

CSM București a avut un start greoi în partida disputată în deplasare, deoarece adversarele au avut și cinci goluri avans în prima repriză, însă a debutat cu dreptul în grupele Ligii Campionilor, scor 30-28, învingând slovencele de la Krim Ljubljana. Elevele lui Adi Vasile au fost conduse la pauză în prima partidă din grupa A, însă au dat dovadă de o forță de revenire impresionantă, iar în final s-au impus la două goluri diferență. Slovenele au marcat primul gol al meciului, prin Radicevic, și s-au aflat la conducere majoritatea primei reprize, încheiată cu scorul de 19-17 în favoarea lui Krim Ljubljana. După pauză, fetele de la CSM București au început mai bine partea secundă și au reușit să întoarcă diferența de două goluri în favoarea lor, la 23-21, grație unui 7 metri transformat de Zaadi. Până la final, ”tigroaicele” au reușit să mențină diferența de două goluri, iar astfel au obținut toate punctele puse în joc pentru această partidă. Franțuzoaica Grace Zaadi, cea care a fost candidată la titlul de cea mai bună jucătoare a lumii în anul 2021, a fost cea mai eficientă jucătoare a CSM București, cu 8 goluri înscrise.

CSM face parte din grupa A, alături de Vipers, Odense, FTC, Brest, Bietigheim, Krim și Banik Most. Pentru CSM urmează meciul cu Brest, din etapa a doua a grupelor Ligii Campionilor, programat duminica viitoare, pe 18 septembrie.

Echipa bucureșteană este favorită alături de Vipers la primele 2 locuri, care duc direct în sferturile de finală.

articolul original.
❌