ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Reacții politice după reținerea lui Niculae Bădălău

28 November 2022 at 07:10
By: (R.C.)

UPDATE PSD îi solicită lui Niculae Bădălău să îşi dea demisia din funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi, după ce acesta a fost reţinut de DNA pentru 24 de ore într-un dosar în care este acuzat de dare de mită şi trafic de influenţă.

„PSD consideră că în contextul în care DNA a început o anchetă penală şi a dispus reţinerea domnului Niculae Bădălău, acesta nu îşi mai poate continua activitatea la Curtea de Conturi a României. Prezenţa sa în această funcţie ar afecta grav credibilitatea instituţiei. De aceea, demisia sa ar reprezenta cea mai bună cale pentru protejarea imaginii unei instituţii fundamentale a statului român”, se arată într-un comunicat de presă al PSD,

Ştirea inițială

USR va cere luni, în Parlament, revocarea lui Nicolae Bădălău din funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de audit din cadrul Curţii de Conturi, a anunţat preşedintele partidului, Cătălin Drulă.

Anunţul vine după ce Niculae Bădălău a fost reţinut duminică seara de DNA, pentru 24 de ore, într-un dosar în care este acuzat de dare de mită şi trafic de influenţă în legătură cu un contract în valoare de peste 7 milioane de lei.

„Nicolae Bădălău a fost recompensat cu funcţia de la Curtea de Conturi după ce nu a mai prins un loc pe listele PSD de la alegerile parlamentare pentru că a jignit de mai multe ori românii din diaspora. Nu avea nicio recomandare pentru a ajunge la Curtea de Conturi. Din contră: în 1988 a fost condamnat pentru furt şi a fost cercetat în mai multe dosare DIICOT şi DNA. Vom solicita în Parlament revocarea lui Bădălău din funcţie. Oare social-democratul cu pretenţii europene Marcel Ciolacu va face tot joc de glezne şi îl va proteja ca pe Arsene de la Neamţ şi atâţia alţii?”, a scris Cătălin Drulă pe Facebook.

PSD „se dovedeşte din nou partidul corupţilor”, susţine liderul USR.

„Nicolae Bădălău, omul numit de Marcel Ciolacu la Curtea de Conturi, tocmai a fost reţinut de DNA pentru dare de mită şi trafic de influenţă. Conform procurorilor, Bădălău făcea presiuni asupra primarilor de comună pentru ca firmele apropiate de el să primească contracte la schimb cu promisiunea unei mite de 7% din valoarea contractelor”, se mai arată în postare.

articolul original.

PSD. În USR s-a instituit practica „Alături de penali în funcţii publice”

11 November 2022 at 12:39
image

PSD consideră că USR și-a pierdut definitiv dreptul de a se pretinde „etalon al integrității și al luptei anticorupție”.

Într-un comunicat de presă al PSD se arată că în USR s-a instituit practica „de a face scut în jurul penalilor din partid”, iar argumentul că împotriva celor învinuiţi nu s-a început încă urmărirea penală „contrastează puternic cu atitudinea acestui partid faţă de alţi politicieni aflaţi în situaţii similare”. Social democrațiii fac referire la modul în care o apără cu „înverșunare” pe Clotilde Armand, primarul sectorului 1.

PSD consideră că acesta nu este un caz izolat și reamintește cazul primarului de la Brașov, Alex Coliban.

„În USR s-a instituit practica Alături de penali în funcţii publice. Contrar conduitei pe care o pretindeau altor oameni politici suspectaţi de incompatibilitate sau de corupţie, la nivelul USR s-a instituit deja o practică uzuală de a face scut în jurul penalilor din partid. Apărarea cu înverşunare a primarului Sectorului 1, acuzat de incompatibilitate şi de fapte penale, nu este un caz izolat în USR. Aceeaşi protecţie politică din partea conducerii USR s-a manifestat şi în cazul primarului de la Braşov, Allen Coliban. Niciun membru din conducerea USR nu s-a delimitat de acesta, după ce DNA a deschis un dosar penal pentru o serie de activităţi ilegale sesizate la Primăria Braşov, printre care şi deturnarea de fonduri publice către ONG-ul fondat chiar de primarul Coliban”, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, de PSD.

Social-democraţii consideră că USR şi-a pierdut definitiv, prin această atitudine, „dreptul de a mai pretinde că reprezintă un etalon al integrităţii şi al luptei anti-corupţie”.

„Argumentele invocate de USR că împotriva celor învinuiţi nu s-a început încă urmărirea penală, că cercetarea penală este încă “in rem” sau că încă nu s-a pronunţat definitiv o instanţă de judecată contrastează puternic cu atitudinea acestui partid faţă de alţi politicieni aflaţi în situaţii similare cărora le cereau cu insistenţă să facă pasul în spate până îşi clarifică lucrurile în justiţie”, adaugă sursa citată.

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, este acuzată de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) de „conflict de interese administrativ” pentru că s-a numit singură manager într-un proiect finanţat din fonduri europene şi ar fi încasat aproape 19.000 de lei a stabilit, fiind sesizat şi Parchetul General în legătură cu acest caz.

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, afirmă că modul în care a acţionat ANI în cazul edilului Clotilde Armand, îi ridică mari semne de întrebare, subliniind că, prin lege, un primar poate să fie manager de proiect. El a precizat că nu se impune suspendarea din USR a primarului Clotilde Armand.

„Nu este în niciun fel această situaţie de natură judiciară, nu are un dosar în care să fie pusă sub urmărire penală sau trimisă în judecată. (…) ANI a dat-o în bară cu foarte multe din aceste acţiuni. Putem să facem o istorie de constatări ANI care, apoi, au fost desfiinţate de justiţie. Cea mai celebră este la preşedintele Iohannis, în campania din 2014”, a declarat Cătălin Drulă, într-un interviu la RFI. 

articolul original.

Cum așa? Drulă atacă „statul de drept”

8 November 2022 at 13:51

Liderul USR, Cătălin Drulă, afirmă că modul în care a acţionat Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în cazul edilului Sectorului 1, Clotilde Armand, îi ridică mari semne de întrebare, susținând că, prin lege, un primar poate să fie manager de proiect.

El a fost întrebat dacă USR are o problemă referitor la primarul de la Sectorul 1, Clotilde Armand, care este acuzată de Agenţia Naţională de Integritate de „conflicte de interese administrativ” pentru că s-a numit singură manager într-un proiect finanţat din fonduri europene şi ar fi încasat aproape 19.000 de lei a stabilit, fiind sesizat şi Parchetul General în legătură cu acest caz.

„Colega mea, Clotilde Armand, a explicat, ieri, că a avut toate avizele de la toate instituţiile. Pentru mine sunt nişte semne mari de întrebare legate de cum acţionează această instituţie, ANI. (…) Eu cred că ANI nu ar trebui să se uite la, nu ştiu, cât aţi spus acolo, 3000 de lei pe lună, pentru cinci luni, într-un proiect care este în zona acestui spor pe care-l au toţi primarii, şi de la PNL şi cei de la PSD, de lucru cu fonduri europene, ci, (…) poate ne explică ce este cu averea care nu poate fi explicată a domnului Rafila, prin faptul că a lucrat tot timpul la stat. Este o instituţie asupra căreia eu am foarte mari semne de întrebare, inclusiv felul în care a acţionat în acest caz, dar, până la urmă Clotilde Armand a explicat aceste lucruri, s-a pus la dispoziţia oricui şi eu am încredere că se vor clarifica aceste lucruri până la capăt „, a declarat Cătălin Drulă, marţi, într-un interviu la RFI.

El a precizat că nu se impune suspendarea din USR a primarului Clotilde Armand.

„Nu este în niciun fel această situaţie de natură judiciară, nu are un dosar în care să fie pusă sub urmărire penală sau trimisă în judecată. (…) ANI a dat-o în bară cu foarte multe din aceste acţiuni. Putem să facem o istorie de constatări ANI care, apoi, au fost desfiinţate de justiţie. Cea mai celebră este la preşedintele Iohannis, în campania din 2014. Şi, apropo, pentru ceva similar: se numise într-un consiliu de administraţie la compania de apă, fiind primar la Sibiu. Între timp s-a lămurit prin lege că astfel de situaţii sunt compatibile şi, în cazul dumnealui, are o decizie definitivă de la Înalta Curte pe această speţă. S-au introdus în lege şi există acolo un articol care permite primarilor să fie managerii de proiect. De altfel, chiar de la PODCA, de la programul respectiv este o întrebare care explică ce trebuie să facă primarul ca manager de proiect. E vorba de un proiect pe anticorupţie şi, probabil, a vrut să coordoneze această activitate. Ştim că sunt probleme foarte mari cu reţelele lăsate, apropo, sesizarea este făcută de domnul primar anterior, domnul Tudorache, de la PSD, care este anchetat pentru un prejudiciu de 944 de milioane „, a declarat Drulă.

De menționat că DNA și ANI au fost printre instituțiile importante pe care partidele de dreapta au susținut că le apără de  PSD.

Clotilde Armand, dată pe mâna Parchetului de către ANI

articolul original.

ANI. Clotilde dezinformează

8 November 2022 at 13:46
image

Agenția Națională de Integritate (ANI) precizează că că pe toata durata activității de evaluare, Clotilde Armand, primarul sectorului 1, nu a solicitat accesul la dosar sau prezența sa la sediul ANI.

De la izbucnirea scandalului, au apărut în spațiul public o serie de declarații care pun la îndoială activitatea de evaluare a inspectorilor ANI. Cătălin Drulă, președintele USR, a anunțat că partidul nu o va suspenda pe Clotilde Armand pentru că „ANI a mai dat-o în bară”.

Chiar Clotilde Armand acuză, în una dintre postările sale pe pagina de Facebook, că PSD și PNL se folosesc de ANI pentru a-și justifica anumite atacuri.

În acest context, ANI a considerat că să dea la o parte ambiguitatea care pare că planează asupra cazului Armand.

Într-un comunicat de presă, ANI arată că, potrivit legii, „funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: k) orice alte funcții publice sau activități remunerate, în țară sau în străinătate, cu excepția funcției de cadru didactic sau a funcțiilor în cadrul unor asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale”.

„În acest caz, Agenția a reținut starea de incompatibilitate precum și existența conflictului de interese în materie administrativă strict cu privire la dispozițiile emise de către persoana evaluată în cadrul proiectului Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție.

Precizăm că aceste incidente de integritate nu au fost reținute în privința dispozițiilor emise de persoana evaluată în baza art. 16, alin. (2) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Ca efect al acestui act normativ, indemnizațiile lunare ale tuturor primarilor care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile se majorează cu până la 25% prin efectul legii, fără obligatia ca aceștia să dețină calitatea de manager în cadrul acelor proiecte.

Distinct de acest spor de 25%, persoana evaluată și-a majorat indemnizația lunară cu până la 30% ca urmare a numirii în funcția de manager de proiect, fapt ce a generat producerea incidentelor de integritate în materie administrativă, reținute în baza prevederilor art. 76 alin. (1) și ale art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003și luând în considerare cazuistica Agenției confirmată de-a lungul timpului de organele competente, astfel:

Conflictul de interese: potrivit art. 76 alin. (1), primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I.

– Incompatibilitatea: potrivit art. 87, alin. (1), lit. k)  Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: k) orice alte funcții publice sau activități remunerate, în țară sau în străinătate, cu excepția funcției de cadru didactic sau a funcțiilor în cadrul unor asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale

Menționăm faptul că pe toata durata desfășurării activității de evaluare, precum și la finalizarea acesteia, orice persoana evaluată beneficiază de toate garanțiile legale privind consultarea actelor și a informațiilor care fac obiectul dosarului.

Astfel, potrivit Legii nr. 176/2010, persoana este invitată „să prezinte inspectorului de integritate date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris” (…) „Persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat şi are dreptul de a prezenta orice date ori informaţii pe care le consideră necesare”. Dacă în urma activității de evaluare „inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, informează despre aceasta persoana în cauză şi are obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere”.

În cazul de față, persoana evaluată a fost informată de către inspectorul de caz la data de 22 iulie 2022 cu privire la declanșarea activității de evaluare, fiindu-i aduse la cunoștință drepturile enumerate mai sus cu privire la consultarea dosarului pe tot parcursul activității de evaluare. Ulterior, la data de 04 august 2022 a fost înregistrată la dosar împuternicirea avocațială precum și solicitarea ca adresele de corespondență să se transmită la adresa cabinetului avocațial.

În continuare, la data de 20 septembrie 2022, inspectorul de integritate a informat din nou persoana evaluată cu privire la elementele identificate până la acel moment și a solicitat un punct de vedere privind situațiile de incompatibilitate și conflict de interese administrativ. În data de 10 octombrie 2022, prin reprezentantul ales, persoana evaluată a transmis pe adresa de e-mail a Agenției un punct de vedere cu privire la constatările inspectorului de integritate.

Precizăm că pe toata durata activității de evaluare, persoana evaluată nu a solicitat accesul la dosar sau prezența sa la sediul ANI, toate comunicările cu aceasta fiind purtate conform cronologiei prezentate mai sus. 

Menționăm că raportul de evaluare a fost transmis persoanei evaluate cu respectarea termenului prevăzut la art. 21, alin. (4) din Legea nr. 176/2010 la adresa poștală indicată de reprezentantul legal.”, se arată în comunicatul de presă al ANI.

articolul original.

USR nu cedează și îi cere lui Lucian Bode să demisioneze

1 November 2022 at 09:33

Președintele USR, Cătălin Drulă, îi cere lui Lucian Bode demisia de urgență din Guvern sau, în caz contrar, revocarea acestuia din fruntea Ministerului Afacerilor Interne, se arată într-un comunicat al USR.

„Lucian Bode a plagiat. Avem confirmarea de la universitatea care i-a dat diploma. Așteptăm demisia din Guvern”, a scris Cătălin Drulă. Iar dacă Lucian Bode nu dovedește nici măcar acum, în fața evidenței, o fărâmă de onoare, USR solicită premierului Nicolae Ciucă să-l revoace de la conducerea MAI, se mai arată în comunicat.

De asemenea, Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de politici publice al USR, îi cere demisia ministrului de Interne, Lucian Bode, după ce un raport al Comisiei de Etică de la Universitatea Babeș-Bolyai a arătat marți că 2,95% din conținutul lucrării sale de doctorat este plagiat.

”Conform Comisiei de Etica a UBB, Lucian Bode a plagiat. Dacă era universitar, UBB îl putea sancţiona, zice decizia. Cum este ministru, trebuie să urmeze o demisie. Furtul este furt. Pe langa plagiat, nivelul de gradiniţă al tezei pune Comisia UBB în situaţia de a preciza că NU a analizat calitatea tezei. E evidentă acolo o rușine sănătoasă: știm că e penibil nivelul, dar noi nu am analizat asta”, a scris Ghinea pe Facebook.

Ghinea îl critică și pe conducătorul de doctorat al lui Bode, Adrian Ivan, actual coordonator al activității Școlii Doctorale: ”noua conducere a UBB nu poate ignora faptul că pe acest referat jenant scrie doctorat și UBB. Coordonatorul Ivan continuă să aibă job și la UBB și la SRI. Astea nu sunt elemente de universitate care vrea în top european. Înţeleg că au de făcut curăţenie din urmă, dar când încep?”.

Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a constatat “o serie de abateri de la bunele norme de publicare” în cazul tezei de doctorat susținută în 2018 de actualul ministru Lucian Bode, abateri constând în erori de citare și unele fragmente plagiate, potrivit deciziei adoptate de comisie în urma analizei teze, decizie publicată marți de UBB pe site-ul propriu și citate de Edupedu.ro.

Comisia constată că s-au identificat probleme de tip plagiat reprezentând aproximativ 2,95% din totalul cuvintelor tezei și notează că “nu rezultă cu certitudine că plagiatul a fost unul intenționat sau mai degrabă derivat din necunoașterea / neaplicarea tehnicilor de citare”, scrie G4media.ro.

Citește și: Tinerii care au împlinit 18 ani, dar merg la școală sau muncesc, vor primi din partea statului 2.500 de lei

articolul original.

Opoziţia se declară pregătită „să scoată ţara la liman”

29 October 2022 at 12:27
By: (R.C.)

Preşedinţii USR şi Forţa Dreptei, Cătălin Drulă, respectiv Ludovic Orban, au transmis, sâmbătă, mesaje de solidaritate la Liga Aleşilor Locali a PMP, cei doi exprimându-şi deschiderea pentru construirea unei alternative reformiste, alături de PMP, „care să scoată ţara la liman”.

Cătălin Drulă a subliniat că România va avea nevoie de reconstrucţie, de reclădirea încrederii precizând că e nevoie de o alternativă reformistă, proeuropeană şi modernizatoare, iar opoziţia este pregătită „să scoată ţara la liman”.

„România va avea nevoie de reconstrucţie, de reclădirea încrederii, de alternativă. E nevoie în România de o alternativă reformistă, proeuropeană, modernizatoare şi noi, opoziţia, vom fi pregătiţi să scoatem din nou ţara la liman. Vom repara, vom reconstrui momentul în care românii le vor spune, fără îndoială, lor, celor de la PSD şi de la PNL: ‘Plecaţi şi să nu mai vedem!’. Alegerile din 2024 este momentul în care trebuie să scăpăm de Ciolacu, de Ciucă, de Iohannis şi de sistemul mafiot pe care l-au întins peste ţară. Ştiţi că dreapta reformatoare este cea care a scos mereu ţara din crizele declanşate de stânga populistă. Aşa va fi şi acum (…). Trebuie să construim pe termen lung, primul pas este 2024, iar dreapta modernă din România este singura şansă pentru ca oamenii să trăiască bine din nou”, a precizat Drulă.

La rândul său, Ludovic Orban a spus că numai împreună poate fi construită o alternativă „care să pună cu botul pe labe această mizerie de guvernare”, exprimându-şi disponibilitatea pentru cooperare cu forţele de dreapta.

„Eu puteam să stau liniştit, să rămân complice, să mă complac în situaţia de lustruitor de ghete al lui Iohannis şi Ciolacu, numai că eu, împreună cu oameni de caracter, cu oameni de dreapta care nu au fost niciodată slugile PSD şi ale sistemului de putere, am spus nu. Noi suntem împotriva modului în care guvernează România alianţa dintre nomenclatură şi securitate de 32 de ani, noi suntem oameni liberi care trăim pe propriile picioare, oameni care vrem binele României, binele fiecărui român (…). Împreună trebuie să construim o alternativă care să pună cu botul pe labe această mizerie de guvernare şi care să aibă cu adevărat forţa să realizeze pentru România saltul în dezvoltare pe care îl merităm. Vă spun astăzi, clar şi limpede: disponibilitatea mea şi a colegilor mei pentru cooperare cu forţele de dreapta PMP, USR şi cu oamenii de dreapta este totală. Avem deschidere să construim cu adevărat o forţă care să dea României forţa de care are nevoie pentru a învinge, pentru a-şi depăşi condiţia de mediocritate şi pentru a ajunge o ţară respectată şi dezvoltată la nivel european”, a punctat Orban.

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, le-a transmis participanţilor la Liga Aleşilor Locali un mesaj de unitate şi deschidere faţă de partidele care împărtăşesc aceleaşi valori, pledând pentru alegerea primarilor în două tururi, o administraţie deschisă şi eficientă în interesul cetăţeanului.

„Suntem aici, suntem prezenţi, nu am dispărut, nu am fuzionat cu nimeni. Mă bucur (…) că sunteţi aici pentru a dat un nou restart partidului nostru (…). Lecţiile din alegerile anterioare ne-au învăţat că trebuie să fim un partid deschis spre dialog, un partid care să coopereze cu cei care împărtăşesc aceleaşi valori, pentru avem nevoie de alegeri în două tururi, de o administraţie deschisă şi eficientă în interesul cetăţeanului şi avem nevoie de o nouă forţă”, a spus Tomac.

Peste 1200 de aleşi locali ai Partidului Mişcarea Populară participă sâmbătă, la Palatul Parlamentului, la Liga Aleşilor Locali (LAL), candidatul la funcţia de preşedinte al acestui for fiind liderul PMP Suceava, Marian Andronache.

credit foto b1tv.ro

articolul original.

”Salut, sunt Cătălin Drulă, iubesc țara asta”, dar țara nu mă mai iubește, și-ar putea continua actualul președinte USR postarea pe Facebook, în urma comentariilor negative primite recent

20 October 2022 at 16:32

Președintele USR, Cătălin Drulă, a plătit recent o postare pe Facebook prin care a obținut o vizibilitate mai mare pe rețeaua socială. Vizibilitatea a adus cu sine foarte multe comentarii, majoritatea fiind însă negative.

Postarea plătită a avut ca scop promovarea președintelui USR, astfel încât mesajul acestuia să fie văzut de cât mai mulți potențiali votanți aflați pe Facebook. Metoda de promovare a partidului și liderilor politici în online este, de altfel, una dintre rețetele care a adus USR în Parlamentul României.

Acum însă, lucrurile arată foarte diferit. La postarea lui Cătălin Drulă oamenii au lăsat într-o majoritate covârșitoare comentarii negative, semn că bazinul principal de susținere al USR, capacitat până acum în mediul online, este dezamăgit:

”Lumea a luat odată țeapă cu #rezist…#rezist era de fapt USR. Voi ați liberalizat prețul la energie, voi ne-ați ținut în casă (covid) nu o să uităm”, a răspuns probabil unul dintre foștii simpatizați ai Uniunii Salvați România.

Catalin Drula Facebook
Comentarii la postarea lui Cătălin Drulă pe Facebook

Unul dintre motivele erodării atât de puternice a USR pare a fi legat de calitatea primarilor pe care acest partid i-a susținut. Atât Nicușor Dan, cât și Clotilde Armand au fost menționați în comentariile celor dezamăgiți de promisiunile useriștilor:

Catalin Drula Facebook
Postarea lui Cătălin Drulă a stârnit multe mesaje negative pe Facebook

”Cheltuiți bani degeaba pe sponsorizările astea, nu vă mai votează nimeni. Nicușor și Clotilde sunt exponenții voștri și vă fac de râs, văd că vă e rușine să vă mai asociați cu ei”, a comentat la postare unul dintre internauți. Acesta a primit la comentariu aprecierea mai multor utilizatori de Facebook.

Un alt comentariu referitor la lipsa de competență a liderilor USR este: ”Cu portul Constanța ce ați făcut? Zero investiții? Zero viziune.”

Și scandalul iscat de falimentul companiei Blue Air a fost considerat un eșec al fostului ministru al Transporturilor: ”Anul trecut de ce nu ne-ai spus că Blue Air este în faliment și nu ai vrut să-i primești reprezentanții în biroul ministerului?”, a fost întrebat Cătălin Drulă.

Catalin Drula Facebook
Comentarii la postarea lui Cătălin Drulă pe Facebook

Mesajul lui Cătălin Drulă a adunat o mulțime de comentarii negative

În ciuda tuturor comentariilor negative primite, postarea lui Cătălin Drulă nu a fost una controversată. Acesta s-a prezentat succint pe Facebook și și-a invitat admiratorii să-i urmărească pagina de politician:

Salut. Sunt Cătălin Drulă, președintele USR. Am 41 de ani, iubesc țara asta și știu că România poate mai mult. Urmărește pagina pentru a afla mai multe despre activitatea mea”, a scris acesta pe Facebook.

Catalin Drula Facebook
Postarea lui Cătălin Drulă nu prevestea valul de comentarii negative

Astfel de postări promovate ca publicitate plătită sunt distribuite de Facebook printr-un algoritm care selectează potențialii susținători, clienți sau votanți. Tocmai de aceea a surprins valul de comentarii negative primit de Cătălin Drulă, deoarece postarea este afișată de către Facebook în rândul susținătorilor și ai potențialilor susținători USR, nu în rândul adversarilor politici.

Jurnalist Politic
articolul original.

Cătălin Drulă și Sorin Grindeanu, față în față la comisia de Transporturi

18 October 2022 at 13:02

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a prezentat comisiei de Transporturi din Camera Deputaților evoluția principalelor proiecte de infrastructură rutieră.

Înțepături politice

Ministrul Grindeanu a fost chemat la comisie pentru a prezenta stadiul autostrăzii A8. În acrest context, actualul ministru a fost față în față cu fostul ministru USR al Transporturilor, Cătălin Drulă.

Între cei doi a avut loc un schimb de replici acide.

Grindeanu a spus că „spre dezamăgirea” USR, Guvernul va respecta termenele convenite în PNRR cu Comisia Europeană.

„Lasați-o pe asta cu dezamăgirea, că m-ați hărțuit de mi-ați rupt fâșul”, i-a replicat Drulă lui Grindeanu, care a izbucnit în râs.

„Eu iubesc infrastructura, mă înțelegeți? Dacă dv. ați avea numai realizări…”, a spus Drulă.

„Dacă o iubiți de ce nu ați facut mai mult? Orice este mai mare decât zero. Ați făcut mai mult de zero?”, a replicat Grindeanu.

„Am făcut o grămadă”, s-a apărat liderul USR.

„Acest zero pare un număr care vă urmărește la fel ca în guvernarea Cioloș. Zero v-a urmărit și vă urmărește în continuare”, a ținut să puncteze Sorin Grindeanu.

Realizări după un an de mandat

Sorin Grindeanu și Cătălin Drulă au prezentat pe Facebook, fiecare în manieră proprie, desfășurarea ședinței comisiei Transporturilor.

„Am prezentat astăzi Comisiei de Transporturi, din cadrul Camerei Deputaților, evoluția principalelor proiecte de infrastructură rutieră!

Astfel, de la începutul acestui an:

– au fost semnate 45 de contracte pentru modernizarea (reabilitarea) și construcția infrastructurii rutiere, cu o valoare totală de 16,7 miliarde de lei (fără TVA). Vorbim de o creștere de 400 % a gradului de contractare față de perioada 2020-2021.

– pentru proiecte de infrastructură rutieră, avem estimată o absorbție a fondurilor europene de 8,8 miliarde lei, față de 4,8 miliarde în 2021.

– 143,5 km autostradă și drum expres au fost contractați, 67 de km de autostradă și de drum expres au fost dați în circulație.

Discuțiile din comisie s-au concentrat pe tema Autostrăzilor A7 și A8, proiecte finanțabile în special prin PNRR.

În prezent, în privința A7 (Autostrada Ploiești- Pașcani, 320 km):

– 4 contracte de execuție din 13 au fost semnate. Toate celelalte tronsoane până la Pașcani, se află în procedură de licitație, două dintre ele având chiar câștigător desemnat.

Pentru A8 (Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț, 211,1 km):

luni a fost emis acordul de mediu necesar lansării licitației pentru proiectare și execuție.

Până la sfârșitul anului, vom lansa licitațiile pentru proiectarea și execuția secțiunilor de capăt Târgu Mureș – Miercurea Nirajului și Leghin – Târgu Neamț.

Infrastructura mare de transport trebuie să fie o prioritate pentru toți politicienii. Sarcina noastră este să găsim finanțare pentru toate proiectele și să urmărim permanent execuția rapidă a lucrărilor.”, a scris pe Facebook ministrul Sorin Grindeanu.

Concluzia lui Drulă: „Nu le pasă!”

Pe de altă parte, Cătălin Drulă pune reflectorul pe partea politică a declarațiilor actualului ocupant al fotoliului de la Transporturi. Drulă sintetizează: Grindeanu a venit în comisie să spună că USR e de vină.

„Sorin Grindeanu a venit la Comisia de Transporturi ca să ne spună că, ați ghicit, USR e de vină că nu poate el mișca autostrada A8.

E prima dată când vine în audiere la comisie după aproape un an de mandat. Din păcate, discuțiile argumentate despre A8 nu au fost posibile.

Am fi vrut să vorbim despre sectoarele întârziate din PNRR; despre aprobarea traseului pe sectorul moldovean din zona Iașiului; despre acordul de mediu care nu mai iese pentru podul de 260 de metri peste Prut de la Ungheni.

Sorin Grindeanu a venit însă cu un discurs patentat în ultimele săptămâni de coaliția PSD – PNL: „USR e de vină pentru toate”.

USR e „de vină”, într-adevăr, pentru oportunitatea istorică de a avea finanțare din PNRR pentru autostrăzile Moldovei (A7 și A8). Aproape 400 km de autostradă din PNRR cu o valoare de 3,5 miliarde de euro.

Realitatea la zi după un an de mandat PSD la Transporturi: A7 e contractat abia pe un sfert, iar A8 încă nu e nici măcar licitat pentru construire.

De ce? Fiindcă pur și simplu nu le pasă.

Pe tronsonul de traseu greu de 150 km, între Miercurea Nirajului (MS) și Leghin (NȚ), care trece munții între Moldova și Transilvania, anul 2022 a fost un an ratat. Studiile de teren restante nu s-au făcut, acordul de mediu nu a fost obținut, studiul de fezabilitate nu s-a aprobat.

Pe sectorul moldovean Tg. Neamț – Iași – Ungheni, Grindeanu nu e în stare de un an să aprobe nici măcar traseul autostrăzii, ce să mai vorbim de investigații în teren, avize, autorizații, soluții tehnice. Contractul de proiectare semnat de noi este ultra întârziat.

Iar conexiunea A8 cu Republica Moldova stă cel mai rău: într-un an de zile nu a fost în stare să obțină acordul de mediu pentru un pod de 260 de metri peste Prut.

I-am spus ministrului Grindeanu că e un tablou foarte trist, că mi-aș dori ca proiectele să meargă bine și să am motive să îi laud realizările.

Și că e nevoie de multă muncă și de echipe de profesioniști pentru a face pe bune aceste proiecte. Doar așa se obțin rezultate.”, a scris liderul USR pe Facebook.

articolul original.

Cătălin Drulă a decis cumpărarea de BMW pentru Poliție

7 October 2022 at 11:10
image

Ministrul Afacerilor Interne, Nicolae Lucian Bode, a adus lămuriri publice în scandalul provocat de cumpărarea de maşini BMW pentru Poliţie, prezentând concluziile Corpului de Control al ministerului.

Ministrul de Interne, Nicolae Lucian Bode, a prezentat concluziile Corpului de Control în scandalul provocat de cumpărarea de maşini BMW pentru Poliţie. Acesta afirmă  că Ministerul Transporturilor, condus la acea vreme de către președintele USR Cătălin Drulă, a ”semnat” pentru fixarea anumitor detalii tehnice ale autoturismelor care urmau să fie achiziționate.

articolul original.

Cătălin Drulă, apel la Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu: „Retrageți legile Educației!”

30 September 2022 at 13:08
Drulă

Președintele USR, Cătălin Drulă, le cere președintelui Klaus Iohannis și liderului PSD, Marcel Ciolacu, retragerea legilor educației, în contextul scandalurilor de plagiat în care sunt implicați premierul Nicolae Ciucă și ministrul demisionar Sorin Cîmpeanu, potrivit unui comunicat al partidului.

Cătălin Drulă face ”un apel la decență” din partea ”adevăraților lideri ai coaliției de guvernare, Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu”, explicând că o retragere a legilor privind reforma în educație este singurul gest politic responsabil în acest context, mai ales că aceste legi nu fac decât să impună un și mai puternic control al politicului asupra profesorilor.

„Un plagiator și-a dat demisia, dar a scăpat ieftin, pentru că nu și-a cerut scuze, îi mai avem acolo pe Bode, pe Grindeanu și pe șeful tuturor, Ciucă, cu un plagiat care este limpede ca lumina zilei. Avem niște legi ale educației care consfințesc controlul politicului asupra profesorilor, niște legi care au indignat întreaga Românie. Retrageți-le! Fac apel la decența voastră“, a declarat Cătălin Drulă.

Reamintim că Sorin Cîmpeanu a demisionat joi seară de la Ministerul Educației, după scandalul de plagiat și criticile societății față de legile educației.

articolul original.

Autostrada Ploieşti-Braşov: A trecut un an şi jumătate din termenul prevăzut pentru studiul de fezabilitate și nu s-a făcut nimic

28 September 2022 at 13:42
By: M.Ex.

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a dezminţit miercuri informaţiile potrivit cărora termenul pentru finalizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic la Autostrada Ploieşti-Braşov ar fi de cinci ani, menţionând că sunt prevăzuţi doi ani şi jumătate pentru studiul de fezabilitate şi încă un an pentru proiectul tehnic, conform agerpres.ro.

Pe de altă parte, el a susţinut că a trecut deja un an şi jumătate din termenul prevăzut pentru studiul de fezabilitate şi că „nu se întâmplă nimic” în cazul acestui contract.

„E vorba de studiul de fezabilitate şi proiect tehnic pentru Autostrada Ploieşti-Braşov. Termenele pentru această licitaţie au fost stabilite în mandatul dinainte de mandatul meu, era o licitaţie deja lansată, cu oferte depuse. Deci, oricum nu le-am stabilit eu. El (ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, n.r.) spune că le-am stabilit eu. Nu este adevărat. Dar termenele sunt de trei ani şi jumătate. A proferat în spaţiul public termenul de şapte ani, apoi termenul de cinci ani. Este trei ani şi jumătate. Doar partea de studiu de fezabilitate – care practic e cam munca întreagă – are doi ani şi jumătate. Dar partea mai tristă este că din acei doi ani şi jumătate deja s-au scurs un an şi jumătate. Un an în mandatul domnului Grindeanu şi nu se întâmplă nimic pe contract. Deci, nu e vorba de cât durează contractul, ci e vorba de faptul că nu se întâmplă nimic în contract”, a declarat liderul USR, fost ministru al Transporturilor.

El a menţionat că în timpul mandatului său ar fi existat „o activitate intensă” privind acest proiect, dar că de un an încoace „nu se întâmplă nimic”.

„Pe termenele contractuale, anul viitor, în septembrie – practic, peste 11 luni -, ar fi trebuit să avem studiul de fezabilitate livrat şi deja se putea lansa licitaţia pe o strategie de contractare de tip design and build. În loc de asta, de un an de zile nu se întâmplă nimic. Domnul Grindeanu nu reuşeşte să pună ordine în acest contract. În primele cinci luni de derulare a acestui contract a fost o activitate intensă – şi aici poate verifica oricine pe un site oficial al statului român care se numeşte Ploieşti-Braşov.ro. Cât am fost ministru am rugat ca ceea ce se întâmplă în fiecare săptămână pe acest contract să fie pus acolo”, a mai spus el.

Cătălin Drulă a precizat că în cazul unor autostrăzi realizate în zona de câmpie, studiile au avut durată similară, dar că în ce priveşte Autostrada Ploieşti-Braşov este vorba inclusiv de zonă montană, ceea ce presupune mai multe dificultăţi.

„Studiul de fezabilitate este doi ani şi jumătate, proiectul tehnic este încă un an peste. Este vorba despre sute de foraje geo-tehnice care trebuie realizate, modelarea terenului, proiectare. Pentru autostrăzi mult mai uşoare, în zona de câmpie, de exemplu, pe A7, care acum de-abia se lansează în licitaţie, paşii aceştia au durat cam trei ani şi jumătate. De prin 2018 a pornit şi abia acum s-a ajuns la finalizare. Dar în zona montană e chiar mai greu. Repet: nu sunt şapte ani, nu sunt cinci ani. Sunt trei ani jumate şi nici aceia stabiliţi în mandatul meu, ci în mandatul de dinainte, dar mai trist este că din aceşti trei ani şi jumătate au curs deja până acum un an şi jumătate – deci, ar mai fi doar un an până la livrarea studiului de fezabilitate, un an până la livrarea proiectului tehnic – dar statul poate alege ca după studiul de fezabilitate să lanseze deja la licitaţie, dacă vrea – şi nu se întâmplă nimic pe contract”, a mai declarat el.

articolul original.

Drulă cere șefului DNA să ia atitudine în cazul BMWgate. „Autosesizaţi-vă, domnule Bologa!”

28 September 2022 at 09:31
image

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, îi cere procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Crin Bologa, să se autosesizeze în cazul licitaţiei desfăşurate de Poliţia Română pentru achiziţionarea de automobile BMW.

„În ceea ce priveşte cazul BMW-urilor cumpărate de Poliţie, am arătat cu date tehnice cum a fost o licitaţie cu dedicaţie. Practic, se potrivea un singur model cu caietul de sarcini. Şi am sesizat acolo autorităţile cu rol de control în fondurile europene, DG Regio – pentru că este un proiect pe fonduri europene. În primul rând – autoritatea de management din România, care ar trebui să fie prima care să verifice că nu se introduc specificaţii restrictive, un principiu de bază în achiziţiile europene. Acolo e vorba de un caiet de sarcini scris pentru prietenul preşedintelui, care să se potrivească cu un singur model. Lucrurile sunt foarte clare. Pe partea de Minister Public, de procurori, am văzut declaraţia din spaţiul public a domnului Bologa, de ieri, în care a spus că sigur că se poate autosesiza. Autosesizaţi-vă, domnule Bologa, atât pe cazul BMW, cât şi pe cazul Blue Air”, a spus Cătălin Drulă într-o conferință de presă.

Şeful Poliţiei Române, Benone Matei, a declarat luni, 26 septembrie, că procedura de achiziţie a autospecialelor BMW pentru dotarea IGPR a fost supravegheată de Agenţia Naţională de Achiziţii Publice.

„Pe toată durata derulării procedurii de achiziţie, Poliţia Română a beneficiat de verificarea observatorilor Agenţiei Naţionale de Achiziţii Publice, care, la finalizarea evaluării, au emis ‘avizul conform necondiţionat final’ – fără de care nu era posibilă semnarea Acordului-Cadru”, a spus Benone Matei. 

După această declarație de presă, președintele USR a postat pe Facebook maniera în care presupune că au decurs „aranjamentele” pentru licitația cu dedicație.

„A ieșit astăzi Poliția lui Bode să mintă pentru el și Iohannis, despre licitația pentru 600 de BMW-uri.

Cu un minim efort, am documentat cum au făcut băieții o licitație cu dedicație.

Să zicem că vrei să cumperi 600 de BMW-uri 320ix de la prietenul președintelui.

Ai putea să ceri o berlină, relativ puternică (min. 175 cai putere), pe benzină, cu cutie automată, tracțiune integrală, accelerație de la 0-100km/h în cel mult 8 secunde.

Ai putea.

Dar ce te faci dacă vine un ofertant cu Skoda Octavia 2.0 TSI DSG 4X4 care se potrivește la toate, dar costă numai 28.000€ pe când BMW-ul e 38.600€?

Cum ce faci? Pui în caietul de sarcini înălțime maximă de 1450mm și Octavia nu se califică pentru că are 1469mm.

Bonus: elimini și Volkswagen Passat-ul care are 1456mm.

Dar cum scapi de Audi A4 40 TFSI quattro care costă tot 38.600€ și se potrivește la toate cerințele sau le depășește?

Cutie de viteze automată CU MINIM 8+1 TREPTE. Ce să vezi? Pe A4 e S-tronic cu 7+1 trepte. O diferența irelevantă în practică și mai ales în practica poliției.

Faci o căutare de piață și vezi că se mai potrivesc niște modele care te-ar putea amenința.

Mercedes C 200 4MATIC. Ăsta e periculos. Are tot ce are și BMW-ul, ba chiar și cutie cu 9+1 trepte (9G-TRONIC). Prețul e competitiv, 41.000€, deci riști dacă nu-l elimini.

Soluția? Motor de minim 1,9 litri. Mercedesul are doar 1,5 litri, deși scoate din ei 224 de cai-putere și te lipește de scaun la 7,1 secunde până la 100km/h.

Afară și cu C200.

Ce rămâne care să se potrivească cu specificația ta? Numai variante care nu pot concura. Un Mercedes C300 4MATIC de 47.000 €, un Alfa Romeo Giulia Veloce de 50.000 € și un Jaguar XE P300 AWD cu producție și disponibilitate mică.

Ți-a reușit dedicația, președintele și prietenul său sunt mulțumiți.

*toate prețurile sunt cele de listă, fără TVA inclus”, a scris Cătălin Drulă pe Facebook.

articolul original.

Mașinile parcate ilegal pe trotuar vor putea fi ridicate

15 September 2022 at 09:56
Foto: cursdeguvernare.ro

În România se pregătește o propunere legislativă venită din partea celor de la USR care prevede ridicarea mașinilor în anumite condiții.

Astfel, deputatul Cătălin Drulă de la USR a venit cu o propunere legislativă în acest sens, care vizează permiterea ridicării mașinilor parcate pe trotuare.

Deși propunerea a fost respinsă de Senat în primă fază, aceasta a primit aviz pozitiv în Comisia Judiciară și urmează să fie votată săptămâna viitoare de Camera Deputaților.

Există însa mari şanse ca aceasta să primească undă verde, drept urmare, șoferii care parchează pe trotuare s-ar putea trezi, odată ce legea va intra în vigoare, cu mașina ridicată.

Mașinile parcate ilegal pe trotuar vor putea fi ridicate

În ceea ce privește motivele unei astfel de măsuri, Cătălin Drulă spune că măsura ar fi una eficientă, în condițiile în care mașinile parcate pe trotuare pot genera situații periculoase pentru participanții la trafic.

Totodată, acesta precizează că în momentul de față, poliția nu poate dispune ridicarea unui autovehicul parcat neregulamentar în întregime pe trotuar, drept urmare, era nevoie de o astfel de măsură.

În opinia sa, „Ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar este o măsură eficientă ce poate fi dispusă de poliție, mai ales în cazurile în care astfel de vehicule stânjenesc grav sau creează situații de pericol pentru participantii la trafic. În forma în vigoare a Codului Rutier, această măsură poate fi dispusă doar dacă mașinile sunt staționate ilegal pe partea carosabilă. Prin urmare, dacă un vehicul este stationat neregulamentar în întregime pe trotuar, poliția nu poate în prezent dispune ridicare acestuia”, se arată în expunerea de motive redactată de deputatul Cătălin Drulă.

De ce are România nevoie de o astfel de măsură?

În contextul social, în expunerea de motive se mai menționează că o mașină parcată neregulamentar pe trotuar poate bloca accesul fie într-un spital, fie într-o școală sau o grădiniță.

De asemenea, persoanele cu dizabilități, dar și copiii mici pot fi obligați să folosească carosabilul în cazul în care trotuarul este ocupat cu mașini parcate.

În plus, Cătălin Drulă mai explică și faptul că cei mai vulnerabili participanți la trafic sunt pietonii, iar poliția trebuie să aibă suficiente instrumente eficiente pentru a acționa și pentru a înlătura pericole majore de acest tip.

Aşadar, „Prin această formulare, poliţia este privată de un instrument eficient prin care poate înlătura pericolul creat, spre exemplu, de blocarea accesului de către o maşină parcată neregulamentar într-un spital sau o şcoală sau o grădiniţă. Sau în cazul în care prin staţionarea vehiculului respectiv, pietonii – inclusiv părinţi cu copii mici sau persoane cu dizabilităţi – sunt forţaţi să folosească carosabilul pentru deplasare expunându-se riscului de accidente. În toate aceste situaţii, din cauza formulării actuale a legii, poliţia nu poate dispune singura măsură care înlătură efectiv pericolul, adică înlăturarea acelui vehicul.

Lipsa locurilor de parcare şi politicile de mobilitate urbane defectuoase sunt probleme reale în oraşele României. in acelaşi timp, pietonii sunt cei mai vulnerabili participanţi la trafic, expuşi pericolului asupra vieţii. Poliţia are nevoie de instrumente eficiente pentru a înlătura această stare de pericol acolo unde există. Prezenta propunere vine ca urmare a blocajelor întâlnite în practică de către poliţie, a reclamaţiilor cetăţenilor, dar şi administraţiilor locale. Această iniţiativă legislativă elimină sintagma „pe partea carosabilă” din prima propoziţie a art. 64 alin. (1) din OUG 195/2002”, se mai arată în expunerea de motive.

articolul original.

Cătălin Drulă, un nou atac la adresa lui Grindeanu: Trebuia să dea explicații pentru cazul Blue Air, dar s-a ascuns”

13 September 2022 at 08:34
Sursa foto: captură video- Facebook

Președintele USR PLUS, Cătălin Drulă, a declarat, marți, că ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, trebuia să dea explicații pentru cazul Blue Air, dar „s-a ascuns.”

„Grindeanu, un ministru care fuge de responsabilitate. Azi trebuia să dea explicații pentru cazul Blue Air în fața comisiei parlamentare de Transporturi, dar s-a ascuns”, a declarat Drulă.

Liderul USR PLUS a amintit că sute de mii de români au fost păgubiți, iar Blue Air a devenit un Caritas în 2022.

„Un Caritas de care Grindeanu știa, dar în loc să-l oprească, i-a lăsat pe români să ia țeapă. Avea toate pârghiile legale și obligația să pună stop. A ales să se pună doar pe sine la adăpost, pentru situația în care Blue Air crapă, cu un amendament făcut în mai. Acum se sustrage controlului parlamentar. E primul ministru al Transporturilor pe care îl văd atât de terorizat de funcție și responsabilitatea ei”, a concluzionat Cătălin Drulă.

Citește și: PNL, anexa din fundul curții PSD. Cătălin Drulă iese la atac după ce moțiunea simplă împotriva ministrului Energiei a căzut la vot

articolul original.

PNL, anexa din fundul curții PSD. Cătălin Drulă iese la atac după ce moțiunea simplă împotriva ministrului Energiei a căzut la vot

7 September 2022 at 10:02
Sursa foto: captură video- Facebook

Cătălin Drulă, liderul USR PLUS, a precizat că Virgil Popescu este oficial ministru PSD, după ce moțiunea simplă împotriva sa nu a trecut în Camera Deputaților.

„S-a întâmplat ceea ce cu toții ne așteptam. PSD l-a apărat pe Virgil Popescu. PNL se dovedește pe zi ce trece că este anexa din fundul curții PSD. Vedem o sfidare totală. Pe de o parte, un ministru care ar fi trebuit să plece de mult timp din funcție. Nu există, din experiența mea parlamentar, de când mă uit la guverne, la miniștri, un ministru care să fie mai incompetent decât acest Virgil Popescu, care este de trei ani în funcție. PSD vedem cum în declarații îl atacă. De astăzi este foarte clar: Virgil Popescu este oficial ministru PSD, ca să fie foarte clar”, a declarat Cătălin Drulă, informează Mediafax.

Moțiunea simplă a USR împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, a fost respinsă de Camera Deputaților. În favoarea ei au votat 85 de deputați, 191 s-au exprimat împotrivă, iar un deputat s-a abținut.

articolul original.

USR trece la acțiune. „Vom ataca în această sesiune miniştrii gropari ai acestei ţări”

1 September 2022 at 11:34
image

USR a depus, joi, în plenul Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu.

„În conformitate cu articolul 112 din Constituţia României şi cu 189 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă înaintez moţiunea: România fără energie. Românii plătesc factura pentru incompetenţa lui Virgil Popescu“, a anunţat liderul grupului Ionuţ Moşteanu.

Liderul AUR, deputatul George Simion, a precizat că partidul pe care îl conduce susţine acest demers.

„Noi vrem să anunţăm că susţinem această iniţiativă şi orice iniţiativă menită să îl îndepărteze din scaunul de ministru pe domnul Virgil Popescu. Colegii de la PSD, scăpaţi-ne de Virgil Popescu!”, a spus George Simion. 

Preşedintele de şedinţă, vicepreşedintele Daniel Suciu, a precizat că la Biroul permanent nou constituit, după ce se va publica în Monitorul Oficial, va fi luată în discuţie moţiunea depusă de USR. 

Ministrul Virgil Popescu este, și în opinia PSD, principalul vinovat pentru problema nerezolvată a facturilor pentru energie.

Chiar dacă PSD îl critică pe ministrul Virgil Popescu, liderul USR Cătălin Drulă consideră că tot ceea ce fac social democrații este un show pentru puncte electorale, atâta vreme cât îl apără în continuare pe ministrul Energiei.

„Vom ataca în această sesiune miniştrii gropari ai acestei ţări. Virgil Popescu – chiar astăzi depunem moţiune simplă împotriva sa, ministru care este groparul sectorului energetic de trei ani de zile şi, în ciuda declaraţiilor publice, el este apărat de PNL şi PSD. Şi veţi vedea la votul din această Cameră că cei care îl critică şi fac show pentru puncte electorale în şedinţele de partid vor vota să îl apere pe Virgil Popescu. Şi vor mai urma moţiuni în această sesiune”, a declarat Cătălin Drulă.

Senatorul Daniel Zamfir îl consideră pe Popescu „piatra de moară” a guvernului

Există o piatră de moară a acestui guvern, și asta o vede o tară întreagă, e ministrul energiei, Virgil Popescu care a exasperat pe toată lumea cu tergiversarea măsurilor pentru oprirea speculei prețurilor la energie.

Și pentru că-i cerem de luni de zile lui Popescu să vină cu măsuri să oprim specula și ministrul nu face nimic, au hotărât să găsească și ei ceva unui ministru PSD.

E penibil să-ți aperi un ministru care apără băieții deștepți din energie și să-l vrei plecat din guvern pe cel care vrea să apere oamenii și companiile românești.

Guvernarea trebuie să fie pentru oameni și nevoile lor nu despre apărarea intereselor unui grup restrâns de șmecheri”, a scris daniel Zamfir pe Facebook.

articolul original.

USR cere analizarea tezelor de doctorat ale premierului și ministrului Educației

16 August 2022 at 14:40

Liderul USR, Cătălin Drulă, cere ca tezele de doctorat ale premierului Nicolae Ciucă şi ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, să fie analizate de CNATDCU, dar şi ca legile educaţiei să nu fie adoptate în forma actuală, deoarece prevederile sale îi „albesc” pe cei cu doctorate plagiate.

„S-a împlinit un an de când ministrul Sorin Cîmpeanu, vrând să se prezinte drept un exemplu personal şi să răspundă acuzaţiilor că îşi ţine teza de doctorat la secret, a cerut Universităţii de Ştiinţe Agronomice să-i analizeze teza, după care să o trimită la CNATDCU, consiliul cu rol central în analiza plagiatelor. Nu se ştie dacă, în anul scurs, i-a verificat cineva teza ministrului Educaţiei, pentru că atât Universitatea, pe care Sorin Cîmpeanu a condus-o ani buni în calitate de rector, cât şi Ministerul Educaţiei refuză să ofere informaţii”, scrie liderul USR, Cătălin Drulă, pe Facebook.

Cătălin Drulă, liderul USR, îl acuză pe Sorin Cîmpeanu că s-a folosit de proiectele legilor Educației pentru a oferi protecție plagiatorilor

Potrivit acestuia, ministrul Cîmpeanu ar folosi proiectele noilor legi ale Educaţiei „pentru a oferi protecţie” plagiatorilor.

„Se știe însă, cu certitudine, că ministrul Cîmpeanu a folosit din plin proiectele noilor legi ale Educației pentru a oferi protecție plagiatorilor.

De la desființarea CNATDCU la prescrierea în termen de 3 ani a numeroase abateri de la etica universitară, plus, ca bonus, simplificarea procesului prin care se poate renunța la titlul de doctor, Sorin Cîmpeanu a făcut totul pentru a încuraja furtul în învățământul superior.

Sorin Cîmpeanu și-a făcut datoria față de cei care l-au tot împins în față, în scaunul de ministru: România Educată e pe cale să devină România furtului intelectual, iar plagiatorii pot dormi liniștiți. Mai ales când sunt șefi de partid și visează funcții importante în stat.”, a adăugat liderul USR.

Solicitare către Klaus Iohannis

La rândul său, fostul ministrul al Justiţiei, Stelian Ion, îi solicită public preşedintelui Klaus Iohannis să nu permită adoptarea proiectelor în forma supusă dezbaterii publice şi să se asigure că în aplicarea proiectului „România Educată” nu intervin „interese personale” ale unor decidenţi politici.

Deputatul USR Stelian Ion afirmă că România Educată nu se poate construi pe suspiciuni de plagiat

„Cu tezele de doctorat la vedere!

Îi solicit public președintelui Iohannis să intervină în acest conflict cel puțin moral, în care decidenții importanți în elaborarea și promovarea legilor educației – premierul Nicolae Ciucă și ministrul Sorin Cîmpeanu – sunt acuzați că au plagiat în lucrările de doctorat.

Președintele Klaus Iohannis a declarat recent că se bucură că Guvernul întreprinde în această perioadă pași concreți pentru implementarea proiectului meu de suflet, România Educată. O Românie educată cu adevărat nu se poate construi pe suspiciuni de plagiat la cel mai înalt nivel de decizie.

De aceea, îi solicit președintelui să nu permită să fie adoptate aceste proiecte în forma lansată în dezbatere publică, ale căror prevederi îi albesc pe cei cu doctorate plagiate. Îi solicit, de asemenea, să se asigure că în aplicarea proiectului său de suflet nu intervin interese personale ale unor decidenți politici.

Tezele de doctorat ale premierului Ciucă și ministrului Cîmpeanu trebuie să fie publice și de urgență analizate de CNATDCU, iar rezultatele să fie comunicate public, împreună cu măsurile decise. Orice încercare de a ține ascunse aceste lucrări și de a împiedica, inclusiv prin procese în instanță, evaluarea lor de către specialiștii CNATDCU este o lovitură dură pentru credibilitatea reformei în educației și o subminare a proiectului România educată.”, a scris Stelian Ion pe Facebook.

articolul original.

Drulă, ales președinte al USR

10 July 2022 at 12:07
image

Cătălin Drulă a câştigat alegerile pentru funcţia de preşedinte al USR cu 71,3% din cele 18.177 de voturi exprimate.

Din cei 23.544 de membri cu drept de vot, au votat online 77,2 %. Drulă a obţinut 12.967 voturi.

Votul online pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România s-a desfăşurat în perioada 6 -10 iulie, încheindu-se duminică la ora 10,00.

Drulă a avut 5 contracandidaţi. În primul tur al alegerilor, Cătălin Teniţă a obţinut 2.706 voturi (14,8%), Octavian Berceanu 2.041 de voturi (11,2%), George Ungureanu 163 voturi (0,9%), Alexandru Kiss 97 de voturi (0,53%), Miroslav Taşcu Stavre 138 de voturi (0,76%).

“Am cerut un mandat clar şi partidul mi l-a dat, pentru a face opoziţie pe bune actualei puteri falimentare, pentru organizare şi seriozitate, pentru a da premierul României în 2024. USR a trecut prin etape fireşti de dezvoltare. O mişcare civică, cetăţenească, intrarea în Parlament şi consilii locale. Lupta cu Dragnea, confirmarea în alegeri, guvernarea. Este timpul unei noi epoci în evoluţia acestui partid. Cea de maturitate şi stabilitate”, a spus Cătălin Drulă.

Rezultatul alegerilor interne va fi validat de Congresul USR pe 16 iulie, într-o şedinţă online. Mandatul lui Cătălin Drulă la conducerea partidului va fi de patru ani.

articolul original.

Bătălia pentru USR

6 July 2022 at 08:27
image

Votul online pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România a început în această dimineață, la ora 10,00, urmând să se încheie pe 10 iulie la aceeaşi oră.

Șase sunt candidaţi înscrişi în cursa pentru funcţia de preşedinte al partidului: Cătălin Drulă – actualul președinte interimar, deputat fost ministru al Tansporturilor; Octavian Berceanu – fost comisar șef al Gărzii de Mediu; Alexandru Kiss – şofer de TIR, membru filiala USR Bălceşti, Vâlcea; Miroslav Tașcu Stavre – lector universitar, membru filiala USR Reşiţa; Cătălin Teniță – deputat de București și George Ungureanu – inginer în domeniul petrol şi gaze, preşedinte filiala USR Murighiol.

Preşedintele USR este ales prin votul tuturor membrilor, iar primul tur de scrutin se desfăşoară în perioada 6 – 10 iulie. Dacă niciun candidat nu obţine majoritatea voturilor valabil exprimate, se va organiza un al doilea tur de scrutin, la care vor participa primii doi candidaţi clasaţi. În eventualitatea unui al doilea tur de scrutin, acesta va avea loc în perioada 11 – 15 iulie.

Rezultatele alegerilor interne vor fi validate de Congresul USR pe 16 iulie, într-o şedinţă online. 

Alegerile pentru preşedinţia USR au loc după ce, la 7 februarie 2022, proiectul propus de preşedintele USR, Dacian Cioloş, menit să modifice structura şi funcţionarea partidului, a fost respins de Biroul Naţional. Ca urmare, Dacian Cioloş şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al Uniunii Salvaţi România, declarând că s-a confruntat în repetate rânduri cu un vot de 11 – 14 în Biroul Naţional, aspect care a indicat o falie în partid. El a menţionat că, prin proiectul său, a susţinut o deschidere a partidului faţă de mediul de afaceri şi societatea civilă. Cătălin Drulă a asigurat conducerea interimară a formaţiunii.

Europarlamentarul Dacian Cioloş fusese ales în funcţia de preşedinte al USR PLUS la 1 octombrie 2021, în urma celui de-al doilea tur al alegerilor interne. El a obţinut 19.603 voturi, iar contracandidatul său, Dan Barna, 18.908. Dacian Cioloş a fost desemnat câştigător şi după primul tur de scrutin al alegerilor interne pentru funcţia de preşedinte al USR PLUS. Dacian Cioloş a fost validat în funcţia de preşedinte în cadrul Congresului USR PLUS din 2 şi 3 octombrie 2021, eveniment în cadrul căruia s-a decis ca denumirea formaţiunii să fie USR.

La finalul lunii ma 2022, Dacian Cioloș și colegii săi europarlamentari Ramona Strugariu, Dragos Pislaru, Alin Mituța și Dragoș Tudorache au demisionat alăturându-se noului partid politic REPER.

articolul original.
  • There are no more articles
❌