ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Ieri — 29 September 2022Ultimele Stiri

Consiliul Județean Buzău modifică organigrama și statul de funcții ale SJU Buzău

28 September 2022 at 13:16

Aleșii județului au de aprobat, în ședința ordinară a lunii septembrie, 31 de proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi, între care cele mai multe vizează rectificări bugetare. 

Consilierii județeni buzoieni au fost convocați joi, 29 septembrie, în ședința ordinară a lunii în curs, cu începere de la ora 10.00. Aceștia vor avea de aprobat 31 de proiecte de hotărâre propuse de președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, cele mai multe multe vizând rectificări bugetare ale administrației județului și instituțiilor din subordine.

De rectificări bugetare vor beneficia toate școlile speciale (Centrul Școlar de Educație Incluzivă Buzău, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Rm. Sărat, Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficiențe Auditive, Liceul Special pentru Deficienți de Vedere). Printr-o altă hotărîre se stabilește stabilirea cuantumul burselor care se acordă elevilor cu cerințe educaționale speciale școlarizați în unitățile de învățământ preuniversitar special, în anul școlar 2022-2023.

În aceeași ședință se va stabili stabilirea capacitatea de furnizare de servicii specializate de către Căminul pentru persoane vârstnice Smeeni și Centrul de reabilitare a persoanelor adulte cu dizabilități Stâlpu – unități de asistență socială din structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău.

Între cele 31 de proiecte se află și unul privind aprobarea unor modificări în organigrama şi statul de funcții ale Spitalului Județean de Urgență Buzău. Conducerea unității medicale a formulat aceste solicitări pentru a putea asigura condițiile de desfășurare eficientă a activității specifice din unele secții și a iniţia proceduri de recrutare de personal, dar şi pentru modificarea grilei de salarizare a celor care au promovat examenele de primariat sau de avansare în grad profesional.

Se redistribuie, astfel, un post vacant de la Nefrologie la Stația de Dializă, altul de la Centrul Multifuncțional Pârscov către Blocul operator OG I+OG II, iar un post de medic specialist de la Nefrologie se transformă în post de medic primar, ca urmare a promovării examenului.

În același timp, mai multe posturi de asistent medical sau asistent medical debutant se transformă în asistent medical principal, respectiv, asistent medical, ca urmare a promovării acestora în grad profesional, iar un post vacant de asistent medical principal de la secția Oncologie se modifică în post vacant de asistent medical și va fi ocupat prin redistribuire.

Promovări în grad vor fi operate și în cazul unor posturi de infirmieră, de registrator medical, de kinetoterapeut și de personal TESA.

Tot în ședința de joi se va supune aprobării a II-a rectificare a bugetului SJU Buzău din acest an.

PROIECTE DE HOTĂRÂRE:

1. Proiect de hotărâre nr. 197/2022 privind aprobarea utilizării în anul 2022 a excedentului anual al bugetului propriu al Județului Buzău rezultat la încheierea exercițiului bugetar la 31 decembrie 2021 – formă actualizată 3

2. Proiect de hotărâre nr. 198/2022 pentru aprobarea rectificării a VII-a a bugetului propriu al Județului Buzău pe anul 2022

3. Proiect de hotărâre nr. 199/2022 pentru aprobarea rectificării a II-a a bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2022 al Centrului Școlar de Educație Incluzivă Buzău

4. Proiect de hotărâre nr. 200/2022 pentru aprobarea rectificării a II-a a bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2022 al Liceului Tehnologic Special pentru Copii cu Deficiențe Auditive Buzău

5. Proiect de hotărâre nr. 201/2022 pentru aprobarea rectificării I a bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2022 al Liceului Special pentru Deficienți de Vedere Buzău

6. Proiect de hotărâre nr. 202/2022 pentru aprobarea rectificării a II-a a bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2022 al Centrului Școlar de Educație Incluzivă Rm. Sărat

7. Proiect de hotărâre nr. 203/2022 pentru aprobarea rectificării a III-a a bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2022 al Spitalului Județean de Urgență Buzău

8. Proiect de hotărâre nr. 204/2022 pentru aprobarea rectificării I a bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2022 al Bibliotecii Județene „Vasile Voiculescu” Buzău

9. Proiect de hotărâre nr. 205/2022 pentru aprobarea rectificării a III-a a bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2022 al Teatrului „George Ciprian” Buzău

10. Proiect de hotărâre nr. 206/2022 pentru aprobarea rectificării a III-a a bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2022 al Muzeului Județean Buzău

11. Proiect de hotărâre nr. 207/2022 pentru aprobarea rectificării a VI-a a bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2022 al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău

12. Proiect de hotărâre nr. 208/2022 pentru stabilirea și aprobarea plății unor recompense bănești aferente unor bunuri arheologice descoperite pe teritoriul județului Buzău de persoane fizice

13. Proiect de hotărâre nr. 209/2022 pentru stabilirea cuantumului burselor care se acordă elevilor cu cerințe educaționale speciale școlarizați în unitățile de învățământ preuniversitar special, în anul școlar 2022-2023

14. Proiect de hotărâre nr. 210/2022 pentru aprobarea formei actualizate a Planului de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul Județului Buzău pentru anul 2022

15. Proiect de hotărâre nr. 211/2022 pentru stabilirea capacității de furnizare servicii specializate de către Căminul pentru persoane vârstnice Smeeni și a Centrului de reabilitare a persoanelor adulte cu dizabilități Stâlpu – unități de asistență socială din structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău

16. Proiect de hotărâre nr. 212/2022 privind însușirea Planului de acțiune în domeniul drogurilor la nivelul Județului Buzău 2022-2026

17. Proiect de hotărâre nr. 213/2022 pentru reaprobarea documentației tehnico-economice Studiu de fezabilitate pentru „Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din Județul Buzău în perioada 2014-2020” și a indicatorilor tehnico-economici – formă revizuită

18. Proiect de hotărâre nr. 214/2022 pentru aprobarea trecerii din proprietatea județului Buzău în domeniul public al Statului Român și în administrarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor prin Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate a clădirii Centrului de vizitare înscris în Cartea funciară nr.20614-C1 Chiojdu

19. Proiect de hotărâre nr. 215/2022 pentru aprobarea trecerii din proprietatea județului Buzău în domeniul public al Statului Român și în administrarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor prin Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate a clădirii Centrului de vizitare înscris în Cartea funciară nr.20542-C1 Gura Teghii

20. Proiect de hotărâre nr. 216/2022 privind aprobarea documentației tehnico-economice – faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenții – și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Modernizare DJ 103 R, km 0+500-4+900, – Scorțeanca – Vintileanca, județul Buzău”

21. Proiect de hotărâre nr. 217/2022 pentru aprobarea participării unei delegații a Consiliului Județean Buzău la „Festivalul Național al Mărului”, Republica Moldova – Soroca, 7-9 octombrie 2022

22. Proiect de hotărâre nr. 218/2022 privind acordarea unui mandat special reprezentantului Județului Buzău în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Buzău 2008” să voteze aprobarea prelungirii Strategiei de dezvoltare a serviciului public de alimentare cu apă și canalizare pentru aria de operare-Județul Buzău 2016-2020

23. Proiect de hotărâre nr. 219/2022 privind aprobarea unei modificări în statul de funcţii al aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Buzău

24. Proiect de hotărâre nr. 220/2022 pentru aprobarea unei modificări în statul de funcţii al Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Buzău

25. Proiect de hotărâre nr. 221/2022 pentru aprobarea unor modificări în organigrama și statul de funcții ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău

26. Proiect de hotărâre nr. 222/2022 pentru aprobarea modificării Regulamentului de Organizare și Funcționare a Consiliului Terhnico-Economic din cadrul Consiliului Județean Buzău

27. Proiect de hotărâre nr. 223/2022 privind numirea administratorilor la Societatea „Domenii Prest Serv” SRL Buzău

28. Proiect de hotărâre nr. 224/2022 pentru aprobarea rectificării a II-a a bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2022 al Societății „Domenii Prest Serv” SRL Buzău

29. Proiect de hotărâre nr. 225/2022 pentru aprobarea continuității delegării gestiunii directe a Serviciului public de administrare a domeniului public/privat și, respectiv a Serviciului de operare a Stației – pilot pentru deșeuri din construcții și demolări către Societatea „Domenii Prest Serv” SRL Buzău

SUPLIMENTAR:

31. Proiect de hotărâre nr. 226/2022 pentru aprobarea modificării nivelului unui post vacant din statul de funcţii al Muzeului Județean Buzău

31. Proiect de hotărâre nr. 227/2022 privind darea în administrarea Consiliului Local al comunei Florica a unui tronson din drumul județean DJ 203C, aflat în administrarea Consiliului Judeţean Buzău


articolul original.

Medicii de familie acuză Ministerul Sănătății de lipsă de interes pentru PNRR

28 September 2022 at 08:41

În timp ce medicii acuză că a fost desemnată ca persoană de contact un consilier aflat în concediu în perioada în care cele 2.250 de cabinete din lista preselectată ar fi trebuit să transmită proiectele, Ministerul Sănătății le răspunde că pentru lista preselectată au fost depuse 759 de dosare, iar pentru apelul necompetitiv, 1.053.

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) acuză Ministerul Sănătăţii (MS) de lipsă de interes pentru PNRR, întrucât nu a răspuns la solicitările celor interesaţi, iar persoană de contact pentru cele 2.250 de cabinete din lista preselectată a fost desemnat un consilier personal care s-a aflat în concediu când cabinetele ar fi trebuit să transmită proiectele.

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie acuză Ministerul Sănătăţii de lipsă de interes pentru PNRR, întrucât nu a răspuns la solicitările celor interesaţi, iar persoană de contact pentru cele 2.250 de cabinete din lista preselectată a fost desemnat un consilier personal care s-a aflat în concediu când cabinetele ar fi trebuit să transmită proiectele. Ministerul a transmis, miercuri, o serie de precizări, explicând că, până luni, pentru lista preselectată au fost depuse 759 de dosare, iar pentru apelul necompetitiv au fost depuse 1.053 dosare, transmite FNPMF, printr-un comunicat.

Medicii susțin că, în cea mai recentă adresă, din 4 septembrie 2022, au transmis Ministerului Sănătăţii  că „sute de cabinete de medicina familiei ne-au sesizat că nu au reuşit să obţină devizele pentru componenta renovare sau acordul primăriei care deţine spaţiul, respectiv prelungirea contractelor de concesiune cu primăria până în anul 2026, aceste observaţii fiind transmise Ministerului Sănătăţii şi de FNPMF prin adresa nr. 52/14.06.2022, cu privire la Ghidul beneficiarului. FNPMF a avertizat că lansarea apelului în perioada iulie-august va duce la blocaje de acest fel. Nu în ultimul rând, considerăm că numărul mic de proiecte transmise până la această dată (1030 de proiecte în cadrul I.1.1.b/Apel necompetitiv şi 667 de proiecte în cadrul I.1.1.a/Listă preselectată), nu reflectă lipsa de interes a medicilor de familie pentru finanţarea prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ci lipsa de capacitate a Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Investiţiilor şi Fondurilor Europene în gestionarea acestei investiţii. Considerăm că o investiţie cu un buget de 180 de milioane de euro şi peste 3000 de beneficiari trebuie să fie gestionată de o direcţie de specialitate a Ministerului Sănătăţii, cu un număr adecvat de funcţionari publici desemnaţi să îşi asume răspunderea pentru proiect. Am fost surprinşi să găsim ca persoană de contact pentru toate cele 2250 de cabinete din lista preselectată un consilier personal, nu un funcţionar public, consilier care s-a aflat în concediu de odihnă în perioada în care cabinetele ar fi trebuit să transmită proiectele şi să primească răspunsuri la întrebări din partea sa”, arată medicii de familie.

FNPMF susține că, de altfel, Ministerul Sănătăţii nu a răspuns la aproape niciuna dintre cele peste 30 de adrese transmise de organizația patronală, de la începutul anului 2022.

Ministerul Sănătăţii a reacționat la aceste acuzații și a transmis, miercuri, că proiectele din PNRR dedicate medicilor de familie au un buget total de 180.450.000 euro (fără TVA) şi se realizează prin 2 metode:

1. Listă preselectată: O alocare de 135.337.500 € (fără TVA) prin care se vor finanţa 2.250 de asocieri/cabinete de medici de familie;

2. Apel necompetitiv: O alocare de 45.112.500 € (fără TVA) pentru un apel de proiecte care se va derula având la bază principiul: „primul venit – primul servit” pentru finanţarea a 750 de asocieri/cabinete de medici de familie. 

Linisterul precizează că, la data de 26 septembrie 2022, situaţia se prezintă astfel: 

1. Pentru lista preselectată au fost depuse 759 de dosare, termenul limită fiind data de 14 octombrie 2022. 

2. Pentru apelul necompetitiv au fost depuse 1.053 dosare, iar acestea au intrat în etapa de evaluare”, a transmis Ministerul Sănătăţii.

Ministerul Sănătății mai spune că, dacă la data de 14 octombrie 2022, nu se completează numărul de 2.250 de solicitări, se va utiliza lista de rezervă de 1.000 de asocieri/cabinete publicată pe pagina dedicată proiectului.

Ulterior, dacă nu se atinge pragul minim de solicitări, se va deschide apelul pentru toţi medicii de familie din mediul rural. Obiectivul programului de finanţare este ca medicii de familie să aibă cabinete dotate la standarde internaţionale, care să permită investigarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor fără a fi necesar ca aceştia să se adreseze altor instituţii medicale”, se menționează în comunicatul MS care amintește că Ghidul beneficiarului a fost publicat în transparenţă publică în luna iunie 2022, iar apelul pentru depunerea dosarelor a fost lansat în data de 04 august 2022.  

Ministerul Sănătății mai spune că, pentru a veni în sprijinul medicilor de familie, a formulat „proceduri de depunere simplificate” și „a publicat constant pe pagina destinată proiectului (www.ms.ro), o serie de instrucţiuni şi exemple de completare a anexelor. Ghidul beneficiarului include informaţii numeroase cu privire la modul de întocmire a dosarelor, eligibilitatea aplicanţilor, respectiv modalităţile de contactare a echipei PNRR din cadrul Ministerului Sănătăţii”, subliniază MS, care dă asigurări că angajaţii proprii au răspuns cu prioritate solicitărilor medicilor de familie și au întocmit instrucţiuni, pentru a clarifica speţele invocate de aceştia.


articolul original.

Unitatea de Primiri Urgențe a SJU Buzău ar putea fi funcțională în vara anului viitor

28 September 2022 at 07:09

Constructorul estimează că noul edificiu va fi predat „la cheie” în martie-aprilie 2023, iar conducerea Consiliului Județean și cea a unității medicale speră ca în câteva luni după aceea să  fie instalată toată aparatura medicală și să fie obținute aprobările de funcționare.

Stadiul lucrărilor de construcție a clădirii în care va funcționa noua Unitate de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgență (SJU) Buzău a fost evaluat de Preşedintele Consiliului judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, alături de managerul unității medicale, Claudiu Daniman, și reprezentantul constructorului, Victor Vasilescu. Investiția, realizată parțial cu bani europeni, iar în cea mai mare parte cu bani de Consiliul Judeţean (CJ), din fonduri proprii, a fost începută în primăvara anului 2022. Clădirea este deja ridicată şi, dacă nu ar fi fost întârzierile cauzate de licitaţiile pentru finisare, echipamente medicale şi birotică, provenite în cea mai mare parte din import, ar fi putu fi finalizată în acest an.

Nu suntem într-o perioadă foarte fastă din punct de vedere economic, dar acolo unde există profesionalism – şi mă refer atât la constructor, cât şi la managementul Spitalului Judeţean și la angajații Consiliului Județean care se ocupă de acest proiect -, uite că se poate. Practic, s-a construit o unitate spitalicească de la zero prin fonduri europene, dar şi noi, Consiliul Judeţean, am făcut eforturi financiare să putem concretiza acest edificiu. Este un lucru extraordinar deoarece practic, aici, s-a construit un spital de la zero. Este adevărat, prin fonduri europene, dar și noi, Consiliul Județean, și este normal să fie așa, am făcut eforturi financiare mari ca să concretizăm acest edificiu”, a spus Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean.

Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău s-a declarat însă nemulţumit de politica sanitară la nivel naţional şi spune că nu este suficient să se investească bani în clădiri şi dotări cu aparatură medicală, ci este „vital” să se găsească și să se insttituie și o politică naţională coerentă și fezabilă în ceea ce priveşte personalul medical.

Autoritatea judeţeană investeşte în infrastructura de sănătate, chiar dacă lucrurile la nivel naţional nu sunt deloc în regulă. Nu e suficient să investim doar în clădiri şi aparatură. Este momentul, dacă ai curaj, bineînțeles, să se ia o hotărâre politică și în privința infrastructurii umane, chiar dacă se apropie alegerile şi poate unora nu le convine. Este vital să se facă ceva şi cu stabilitatea cadrelor medicale, pentru medici, pe diferite specialităţi. Dacă nu se reglementează acest lucru printr-o lege şi printr-o politică sanitară care ar trebui să fie prioritatea zero pentru România, nu o să rezolvăm nimic. Discuţiile sterile din mass-media nu duc la nimic bun. Este uşor să arunci pisica în curtea cuiva, dar România are o mare problemă cu cadrelor medicale, din cauza politicii defectuoase pe care o avem în domeniul sanitar. Dacă aceasta nu se schimbă, nu o să realizăm absolut nimic. Este, dacă vreţi, ca şi cum am da un antinevralgic şi rezolvăm durerea, dar nu şi cauzele ei. A venit momentul ca şi în politica de sănătate să se trateze cauzele care ne-au adus unde suntem astăzi. Dacă nu se vrea să se rezolve această problemă, înseamnă că vrem să avem un popor bolnav şi, la fel ca și în educaţie, vrem să avem un popor slab educat, bolnav, care să poată fi manipulat aşa cum vrem noi politicienii la alegeri. Este momentul să ne îndreptăm cu toții privirea şi să fim solidari cu toţi cetăţenii şi să vrem să ieşim din această poveste”, a punctat Petre Emanoil Neagu.

Petre Emanoil Neagu

Noul corp de clădire în care va funcționa Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Buzău are regimul de înălțime S+P și o suprafața construită de 1.153,3mp, desfășurată pe o suprafață de 2.286,14mp, dublu față de Unitatea de Primiri Urgențe actuală, care va fi la rândul ei reabilitată și modernizată și va fi destinată Primirii Urgențelor Pediatrice, fiecare urmând să aibă intrare, circuite funcționale și dotări proprii.

Președintele CJ s-a arătat mulțumit de stadiul lucrărilor, ținând cont de greutățile întâmpinate din cauza crizei economice actuale, chiar dacă valoarea proiectului a crescut cu aproximativ 15% față de valoarea estimată inițial, iar autoritatea judeţeană a alocat mai mulţi bani – aproape 5 milioane de euro.

Investiţia, pe lângă construcţie va mai cuprinde şi dotări de la birotică şi aparatură medicală. Potrivit ultimei estimări, va costa undeva la 6 milioane de euro, iar noi, Consiliul Județean, vom face eforturi să aducem această clădire la standardele europene actuale. Am găsit resursele necesare şi le vom găsi în continuare, pentru că oricât ne-ar costa, sănătatea oamenilor nu are preţ. Probabil că în vara anului următor lucrarea va putea fi dată la cheie chiar dacă termenul de finalizare este decembrie 2023”, a afirmat Petre Emanoil Neagu.

C. Damian, P.E. Neagu, V. Vasilescu

Inginerul Victor Vasilescu, reprezentantul constructorului, a arătat că oricât şi-ar dori, construcția noii Unități de Primiri Urgenţe nu poate fi finalizată în acest an, așa cum își propusese inițial, din cauza întârzierilor procurării materialelor, multe din import, dar estimează că în martie-aprilie 2023 construcția va fi gata și se va putea începe dotarea cu aparatură medicală, care s-ar putea finaliza prin luna iulie.

Stadiul lucrărilor este, fizic, undeva la 80%, iar cel valoric, la aproximativ 50-60%, pentru că dotarea medicală costă probabil mai mult decât clădirea şi aceste echipamente se aduc foarte greu. Adică fac comandă astăzi şi am termene de livrare undeva la două luni. Unele licitaţii sunt în curs, altele sunt finalizate. Oricum, termenul este decembrie 2023, dar sper ca prin luna iulie să fie totul gata, adică unitatea medicală să fie funcțională”, a estimat Victor Vasilescu.

Până în prezent a fost finalizată structură de rezistenţă, s-au executat 85% dintre lucrările de zidărie pentru închideri + termoizolații, au fost efectuate tencuieli la pereţii de la subsol și parter (85%), au fost montate confecțiile metalice pe terasă, pentru susținerea utilajelor; a fost executată terasa (85%), s-au demarat lucrările de instalaţii, au fost executate lucrări de betonare cofrare și armare zid de sprijin rampă (70%) și au fost executate lucrări de terasamente rampă (70%).

Claudiu Damian

La rândul său, managerul SJU Buzău, Claudiu Damian spune că angajaţii UPU sunt cei mai bucuroşi că vor putea lucra într-un spaţiu nou, adaptat normelor actuale, și își exprimă încrederea că în scurt timp acest vis va deveni realitate și cadrele medicale vor putea ridica standardele de calitate ale serviciilor medicale, iar pacienții vor fi mulțumiți. Compartimentarea spaţiului s-a realizat având în vedere exigenţele în domeniu, pentru optimizarea actului medical, prin asigurarea unor spaţii suplimentare pentru desfăşurarea activităţilor medicale şi spaţii pentru vestiarele personalului medical.

Angajaţii spitalului sunt foarte încântaţi, mai ales cei din UPU, care au acest vis de mult timp, iar acum a devenit aproape realitate. Este în plan de prin 2015, dar mai este puţin şi vom da noua UPU în folosinţă, iar acesta este un lucru extraordinar pentru pacienţi și pentru angajaţi, dar şi pentru confortul aparţinătorilor care pot aştepta în locuri bine delimitate, în condiții decente. Actuala Unitate de Primiri Urgențe are o suprafaţă de 650 de metri pătraţi şi o să mai avem încă 1.200 de metri pătraţi cu noua clădire. Este o suprafaţă generoasă pentru urgențe, gândită la standarde europene în tot ceea ce priveşte circuitele, distanţele şi spaţiile care trebuie respectate și care vor asigura o mai mare libertate de mișcare și se va elimina aglomerația. Vechiul UPU va fi modernizat cu fonduri de la Consiliul Județean și din venituri proprii ale spitalului și va fi destinat exclusiv Pediatriei. Va fi, practic, o completare a acestui UPU modern, iar Pediatria va dispune astfel de un spațiu mult mai generos, cu circuite separate”, a declarat managerul Claudiu Damian, care a ținut să-i mulțumească președintelui CJ pentru sprijinul constant pe care îl oferă Spitalului Județean de Urgență Buzău.

Referitor la personalul medical și auxiliar care va deservi noul UPU, managerul Damian spune că la ora actuală „avem schema completă în ceea ce privește personalul mediu și auxiliar iar în medici avem jumătate din cei 21 prevăzuți pentru asigurarea funcționării noului UPU. Sperăm ca până la vară să găsim și alți medici urgentiști care să se alăture echipei actuale. Am anunțat, deja, în fiecare lună, de când s-a început construcția, locurile vacante, și vom continua să facem asta în continuare, iar în același timp, împreună cu medicii care profesează aici, facem eforturi pentru a găsi noi colegi, deși așa cum știți, Medicina de urgență este una dintre specialitățile deficitare în această țară”, spus Damian, convins că în final se va rezolva și această problemă.

Extinderea și dotarea Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău este un proiect finanţat prin POR 2014-2020, Axa prioritară: 8-Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale, Prioritate de investiţie: 8.1 – Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale.

Noul corp de clădire este amplasat în zona vechii parcări a unității medicale, care se transferă în subsolul clădirii proiectate, unde vor fi și vestiarele pentru personalul medical şi spaţii de depozitare și va dispune de un sistem modern de climatizare, încălzire, ventilație, aer condiționat, de instalație modernă pentru asigurarea securității la incendiu și va beneficia și de aparatură medicală de ultimă generație, astfel încât serviciile medicale să poată fi asigurate la standarde europene. Conexiunea se face cu un apendice independent structural plasat in zona imediat vecină rampei de acces în actuala Untate de Primiri Urgențe.

Lucrările de construcție au început în data de 21.02.2022, iar termenul de finalizare al proiectului este 31.12.2023.

GALERIE FOTO


articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Ministrul Rafila spune că actuala criză de medici s-ar putea rezolva în cinci ani

27 September 2022 at 04:00

Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a declarat, luni, că actuala criză de medici se poate rezolva printr-o „politică de resurse umane pe termen mediu, măcar de cinci ani”.

Din ce în ce mai multe spitale se plâng de criza de specialiști cu care se confruntă în ultimul an și de epuizarea celor rămași în activitate, care de multe ori îi determină și pe aceștia să plece fie în spitale unde situația este mai puțin dificilă, fie în străinătate. Din cei 55.000 de medici câți are România la ora actuală, peste 50% fiind concentraţi în Bucureşti, Dolj, Cluj, Timişoara, Târgu Mureş şi Iaşi, în timp ce celelalte 36 de judeţe sunt nevoite să-și împartă cei 27.000 de medici rămași, iar peste 420 de localități nu au medic de familie, potrivit datelor prezentate recent de Colegiul Medicilor din România.

Majoritatea spitalelor județene, municipale și orășenești se confruntă cu deficiențe majore în specialități medicale precum Medicina de urgență, Cardiologia, Nefrologia, Alergologia, Hematologia, Pediatria, Neonatologia, Pneumologia, Gastroenterologia etc., iar despre Chirurgie cardiovasculară, Chirurgie toracică sau Neurochirurgie nici nu se poate discuta, a atras atenția, recent, președintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Daniel Coriu, care a propus ca revitalizarea sistemului de sănătate să se realizeze printr-un parteneriat între autoritățile publice locale, structurile profesionale și instituțiile centrale cu atribuții în domeniu.

Alexandru Rafila

Întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, cum vede soluţia la deficitul de medici, deoarece unele spitale și-au închis secțiile pentru care nu au medici, iar în zece judeţe din ţară sunt mai puţin de 500 de medici, ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a recunoscut că este nevoie de politici sanitare prin care să se schimbe actuala stare de fapt, dar spune că „soluţia nu este una miraculoasă” și este nevoie de cel puțin cinci ani pentru asta.

Soluţia este o politică de resurse umane pe termen mediu, măcar de cinci ani, şi lucrăm foarte intens la chestiunea asta. Am avut şi astăzi o întâlnire cu rectorii Universităţilor de Medicină. Avem pentru prima dată o conjunctură favorabilă, pentru că lucrăm împreună cu Universităţile şi cu Ministerul Educaţiei să găsim o soluţie la această problemă. Atractivitatea pentru practicarea profesiunii medicale într-un anumit loc depinde de două lucruri. Depinde de veniturile pe care le obţine personalul medical, să ştiţi că nu e vorba numai de medici şi de asistenţi medicali calificaţi – vă dau un exemplu, fizicieni, dacă discutăm de secţii de radioterapie – pe de o parte, şi, pe de altă parte, de atractivitatea locului de muncă care înseamnă unde îţi desfăşori activitatea şi dacă ai şi cu ce să îţi desfăşori activitatea încât să asiguri pacienţilor investigaţii sau tratament în funcţie de necesităţi”, a declarat ministrul Alexandru Rafila.

medici tineriMinistrul Sănătății afirmă însă că nu doar lipsa specialiștilor este cauza crizei de medici, ci și felul în care aceștia sunt atrași și păstrați, dând exemplul unor localităţi care au reuşit să aducă peste 100 de medici şi alţii care nu reuşesc, de aceea consideră că „trebuie să vedem care este reţeta de succes şi să existe un schimb de experienţă” în ceea ce privește implicarea autorităților locale.

Gândiţi-vă că rezidenţiatul unui medic durează între trei şi cinci ani, în funcţie de specialitate şi e clar că dacă tu adopţi măsurile corecte şi atrag să zicem tineri, să se facă medici de familie şi să rămână în specialitatea medicină de familie, că sunt unii, încep un an, după aia dau din nou şi se duc la altă specialitate. Deci trebuie să rămână în această specialitate şi atunci trebuie să ai un proces, dar lucrul ăsta trebuie făcut şi în parteneriat cu autorităţile locale. Sunt autorităţi locale care au reuşit, de exemplu, să aducă undeva în nordul ţării, centru – nord, să aducă în decurs de trei ani 100 de medici într-un spital judeţean şi alţii au lipsuri. Deci trebuie să vedem care este reţeta de succes şi să existe un schimb de experienţă”, a mai spus prof. dr. Alexandru Rafila, care consideră că deși la Botoşani, la Tulcea și în alte județe există preocupare din partea autorităţilor locale pentru atragerea de medici, „probabil zonele respective sunt puţin atractive pentru aceştia”.

Prof. Dr. Daniel Coriu

Conducerea Colegiului Medicilor din România a propus ca în contextul în care în România sunt cel puțin 10 județe defavorizate din punct de vedere al resursei umane în domeniul medical, având mai puțin de 500 de medici, o soluție ar fi angajarea medicilor fără concurs în aceste zone.

Ar trebui făcută o diferențiere în ceea ce privește condițiile de angajare între orașele mari, precum Capitala, și județele cu deficit de medici. Este nevoie de anumite schimbări legislative, care să modifice modul în care sunt accesate posturile care vor fi scoase la concurs în viitorul apropiat. Ne dorim ca acest concurs pe post să fie desființat, să fie un simplu interviu. Ne dorim o diferențiere în ceea ce privește condițiile de angajare față de orașele mari, precum Capitala, unde se dă concurs pe post. În județele cu deficit mare de medici, angajarea să fie pe bază de interviu. Oricum va fi o perioadă de probă, determinată, şi atunci văd dacă respectivul medic este calificat şi-l reţin. Dacă nu, pot să închei contractul cu dânsul. Noi vrem să simplificăm procedura”, a propus președintele CMR, prof. univ. dr. Daniel Coriu, care crede că problema s-ar putea rezolva prin inițierea unor modificări legislative în acest sens.

Pe de altă parte, autoritățile locale au propus modificarea legislației astfel încât medicii să lucreze măcar pentru o perioadă determinată în spitalele din țară, în ultimii ani de rezidențiat și după ce obțin gradul de specialist.


articolul original.

Șeful secției de Cardiochirurgie de la Institutul Inimii din Timișoara, prins în flagrant când lua mită 1000 de euro

26 September 2022 at 08:28

Ofiţerii DGA au descins luni, la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, unde au percheziționat biroul medicului Marian Gașpar, șeful secției de Chirurgie Cardiovasculară.

Sursă foto: Opinia Timisoarei

Unul dintre cei mai cunoscuți medici chirurgi din Timișoara este acuzat că ar fi cerut unui pacient 1.000 de euro pentru a-l opera, iar în această dimineață, politiștii Direcției Generale Anticorupție au descins în biroul doctorului, pe care l-ar fi prins în flagrant.

Percheziția a fost confirmată și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, care a transmis că „în dimineața zilei de 26 septembrie 2022, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, cu sprijinul ofiterilor DGA București și cei ai Serviciului Județean Anticoruptie Arad, au organizat un flagrant pentru depistarea comiterii unei infracțiuni de corupție la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara. În prezent se desfășoară percheziții, în vederea stabilirii situației de fapt și a lămuririi împrejurărilor cauzei, urmând ca persoana vizată să fie condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș pentru a fi audiată în legătură cu presupusa faptă cercetată.

În urma percheziției, medicul Marinică Gașpar, în vârstă de 63 de ani, unul dintre cei mai cunoscuți chirurgi cardiologi din Timișoara, a fost dus la audieri, urmând ca procurorii să decidă dacă și ce măsuri vor dispune în cazul său.

Conducerea Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara a transmis că „se pronunță ferm împotriva oricărei forme de infracțiune sau corupție și susține permanent și necondiționat orice demers al instituțiilor abilitate ale statului ce vizează derapaje, ilegalități, nereguli referitoare la activitatea instituției. De asemenea suntem deschiși oricăror solicitări adresate nouă din partea instituțiilor statului român pentru identificarea și combaterea oricarei forme de acțiuni ilegale. IBCV Timișoara își va continua misiunea de a se îngriji de sănătatea cetățenilor și de a se dedica pemanent salvării vieții pacienților cu afecțiuni cardiovasculare, așa cum face de aproape 30 de ani”, se arată între-un comunicat semnat de dr. Luca Constantin Tudor, managerul IBCV.

Potrivit jurnașiștilor de la Opinia Timișoarei, prof. univ. dr. Marinică Gașpar, șef de secție chirurgie cardiovasculară, din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara activează de ani buni în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara unde, din 2003, conduce Secția de Chirurgie Cardiovasculară.

În martie, anul acesta, la redeschiderea Compartimentului de Chirurgie Pediatrică de la Institut, medicul s-a aflat în echipa care a realizat primele intervenții pe inimă la copii, proceduri reluate după mai bine de 20 de ani în cadrul unității medicale.

UPDATE, 27 septembrie: La finalul audierilor de luni, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș au anunțat că au pus în mișcare acțiunea penală asupra medicului chirurg Marian Gașpar, care a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat penal pentru luare de mită în formă continuată, fiind acuzat că ar fi primit de la șase pacienți sume cuprinse între 100 și 2.000 de euro.

Marți, acesta a fost prezentat magistraților, care au decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore și prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, care în data de 27.09.2022 a admis cererea şi a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile”, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.


articolul original.

George Buhnici, o nouă ‘ieșire’ care a creat controverse: Nu ni se cuvine nimic, nici măcar aerul

26 September 2022 at 19:15
image

Vloggerul George Buhnici a transmis pe contul de Twitter că nimic nu e ieftin sau scump, câtă vreme o marfă, orice marfă, este cumpărată, atunci prețul este corect, precizând faptul că nu ni se cuvine nimic, nici măcar aerul.

„Nimic nu e ieftin sau scump. Câtă vreme o marfă, orice marfă, este cumpărată, atunci prețul este corect. Că nu îmi permit eu, nu e vina celor de la Mega Image sau Ferrari. Nu ni se cuvine nimic. Nici măcar aerul”, a scris George Buhnici pe Twitter.

„Știu că e ușor să privim afirmația dintr-o perspectivă socială, a celor care nu își permit anumite lucruri indiferent cât costă. Părinții mei sunt intr-o astfel de situație. Ei muncesc însă zilnic în gospodărie și nu așteaptă doar pensia de la stat sau ajutorul de la copii”, a mai zis el.

Apoi, dat fiind faptul că a primit critici pentru ce a spus privind aerul, s-a sucit și a venit cu o precizare:

„Ca să nu se piardă printre comentarii, traduc și “faza cu aerul”. Mă refer la ce fel de aer respirăm, unde îl respirăm, împreună cu cine. Aerul curat e ceva important dar nu ne este oferit “by default” de autorități. Dacă noi doar așteptăm să ni se dea, nu îl merităm”.

„Nu e popular să le spui oamenilor că trebuie să lupte pentru drepturile lor, că nimic nu vine de-a gata. Sunt mai apreciați cei care cosmetizează adevărul”, a mai scris el, conform dcnews.ro

articolul original.

Se redeschide Secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Buzău

23 September 2022 at 04:00

Conducerea unității medicale a găsit înțelegere la un doctor care a acceptat detașarea și la un fost șef de secție acum pensionar care vin să ajute unitatea medicală să repună secția de Cardiologie pe picioare. S-au arătat interesați să profeseze la Buzău și câțiva rezidenți.

Secţia de Cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, care în urmă cu o săptămână și-a suspendat activitatea pentru că ultimii doi medici care promiseseră că mai stau în spital până la 1 octombrie s-au răzgândit și au plecat mai devreme, se redeschide săptămna viitoare.

După o săptămână în care buzoienii cu boli de inimă care au ajuns la spital au fost tratați la Medicină Internă (cazurile ușoare) și la Neurologie (AVC), iar urgențele au fost trimise la spitale din București după cstabilizarea pacienților în UPU, conducerea unității medicale a găsit o soluție de avarie. Doi medici cardiologi au acceptat să ajute spitalul temporar, în speranța că se vor găsi între timp și specialiștii de care este nevoie.

Am găsit înțelegere la doi medici primari cardiologi care au acceptat să vină, unul prin detașare și altul prin colaborare, la Spitalul Județean de Urgență Buzău. Sunt medici cu experiență, doamna dr. Geta Ștefănescu a fost chiar șefa Secției Cardiologie înainte de pensionare, iar doamna dr. Nadia Oprea de la Spitalul Municipal Rm. Sărat unde am găsit înțelegere, este de asemenea un medic apreciat, așa că sub îndrumarea lor vor putea profesa și medici rezidenți, avem și aici câteva promisiuni care sper să se concretizeze, curând. Sperăm să găsim și alți specialiști cardiologi care să dorească să facă aprte din echipa de profesioniști a spitalului nostru și să se bucure de condițiile și beneficiile pe care le oferim, pentru că avem dotări de ultimă generație și oferim medicilor nou angajați și alte facilități și bonificații care cred că se oferă în puține spitale din țară”, a declarat managerul SJU Buzău, Claudiu Damian.

Organigrama prevede şase specialişti pentru această secție, dar în ultimul an, doar trei medici și în ultima perioadă doi, au asigurat urgenţele medicale şi gărzile la Cardiologia spitalului. Ca să le reducă povara, conducerea unității medicale a scăzut numărul de paturi de la 80 la 40, cazurile mai ușoare au fost dirijate către secția de Medicină internă, iar cele grave, către Neurologie și ATI. Dar și așa, cei doi medici rămași până luna aceasta la spital au spus că nu mai pot face față volumului mare de muncă și au preferat să plece în privat, chiar mai devreme decât anunțaseră.

În ultimii ani am angajat opt medici cardiologi la Spitalul Județean de Urgență Buzău. Unii au plecat către spitale universitare, iar alții au preferat să ofere servicii medicale în sistem ambulatoriu privat, în propriile cabinete sau la clinici unde afluxul de pacienți este mai mic. Au fost și câteva plecări prin pensionare, dar criza de medici s-a acutizat în perioada pandemiei când, din cauza condițiilor dificile cu care s-au confruntat toate spitalele COVID, mulți au preferat să plece către mediul privat sau către spitale mai mici, unde solicitarea nu era la fel de mare. De un an de zile ne străduim să găsim noi medici, dar se pare că această specialitate constituie o problemă pentru majoritatea spitalelor județene din țară, așa că eforturile noastre și concursurile de angajare pe posturile scoase la concurs nu au dat roade. Am bătut la toate ușile, am apelat și la sprijinul domnului ministru Rafila, și la universități, dar până acum nu am reușit să găsim specialiști dispuși să vină la Buzău”, a mai spus managerul Damian.

Dr Florin Matei

Secția a fost recent modernizată și dispune de aparatură de ultimă generație: ecograf cu sondă transesofagiană, angiograf, monitoare pentru funcții vitale, bandă pentru efort etc.

În plus, medicii nou veniți în spital primesc salarii motivante, li se decontează cheltuielile de cazare, timp de 6 luni li se oferă și beneficii financiare lunare în limita a două salarii minime brute și sunt sprijiniți în pregătirea medicală continuă, subliniază conducerea unității medicale.

Din cauza situației critice prin care a trecut secția, nici compartimentul de Cardiologie intervețională nu a mai putut funcționa în această perioadă. Medicul Florin Matei, care a profesat la Buzău în primii ani după rezidențiat dar a placat la București unde s-a specializat în Cardiologie intervențională, a păstrat colaborarea cu spitalul buzoian și vine aici de două ori pe săptămână pentru a ajuta pacienții care au nevoie de stenturi sau alte intervenții minim invazive. „Domnul doctor Matei, poate și pentru că este buzoian, dar cred că și pentru că are un caracter deosebit, chiar dacă a pacat la București, a rămas colaboratorul nostru și chiar i-a învățat pe toți medicii cadriologi care au trect prin această secție cum se face o intervenție cardiologică minim invazivă. Cei care au dorit să obțină competențe în acest domeniu au fost sprijiniți, le-am plătit și cursurile de specializare, dar din păcate au uitat repede”, a mai spus managerul Claudiu Damian. 

Presedintele CJ Buzau impreuna cu conducerea spitalului

Acum, conducerea spitalului și cea a Consiliului Județean speră că se vor găsi medici dispuși să vină să profeseze la Buzău la Congresul de Cardiologie, care are loc zilele acestea la Sinaia, unde directorul medical, dr. Ștefania Manolescu, împreună cu șefa secției Neurologie, Alina Diacenco, au mers cu speranța  că vor convinge câțiva medici să vină la Buzău, mizând și pe dotările de ultimă generație cu care a fost dotată secția în ultimii ani, ca și pe facilitățile și bonificațiile oferite medicilor de spital și de Consiliul Județean.

Sperăm să avem puțin noroc și să găsim colegi noi, care să vină la SJU Buzău. Doamna director medical și șefa secției Neurologie s-au dis la Congresul de Cardiologie care are loc în aceste zile la Sinaia, «înarmate» cu răbdare, cu flyere pe care să le ofere participanților pentru a le prezenta dotările și condițiile în care ar putea profesa la Buzău, pe care nici unele clinici universitare nu le au, dar mai ales cu speranța că vor găsi medici care să-și dorească să profite de ceea ce le oferim, a adăugat managerul Spitalului Județean Buzău, care spune că a discutat și cu câțiva medici rezidenți în ultimii ani care s-au arătat interesați să vină la Buzău, dar mai întâi trebuie să existe specialiștii sub îndrumarea cărora își vor putea desfășura activitatea, Spitalul Județean Buzău fiind autorizat și pentru formare de rezidenți.

Lipsa de medici cardiologi nu este însă doar locală, multe spitale județene din țară confruntându-se cu o criză acută de specialiști. Președintele Consiliului Județean, în subordinea cărui funcționează spitalul, subliniază că s-a deși s-a investit masiv în infrastructură, iar specialiștii nou-veniți și familiile acestora au fost și sunt sprijiniți, va fi dificil de găsit o soluție pe termen lung, dacă nu se modifică și legislația, în sensul în care medicii rezidenţi să lucreze măcar pentru o perioadă determinată în spitalele din țară, în ultimii ani de rezidențiat și după ce obțin gradul de specialist.

Este o criză acută de medici la nivel național, de aceea este dificil de acoperit nevoile reale din spitalele din țară. Această criză a fost adâncită de legislația care, în urmă cu câțiva ani, a fost modificată și le-a permis rezidenților pe post să nu se prezinte la spitalele care le-au plătit salariile în toți anii în care s-au pregătit în clinici universitare sau să plece după câteva luni după prezentarea la post. Am discutat și cu domnul ministru Rafila despre această situație, dar spune că deocamdată nu are ce face și că numai printr-o lege nouă s-ar putea schimba lucrurile, iar asta nu depinde numai de domnia sa, susține Petre Emanoil Neagu, președinte CJ Buzău.

Pe parcursul acestui an, Spitalul Județean de Urgență Buzău a organizat mai multe concursuri de ocupare a unor posturi de medici specialiști, dar doar trei medici şi-au arătat interesul.

La ora actuală sunt vacante peste 20 de posturi de medici, în specialitățile cardiologie, neonatologie, pediatrie, medicină de urgență, oncologie, ATI etc.


articolul original.

Începe vaccinarea antigripală. DSP Buzău a primit 18.000 de doze de vaccin

22 September 2022 at 11:41

 A început deja distribuția primei tranșe de vaccin către spitale, centre rezidențiale și medicii de familie. Ministerul Sănătății a achiziționat 1,5 milioane de doze de vaccin gripal pentru sezonul 2022-2023.

Cristina Ungureanu

Prima tranșă de vaccin gripal a ajuns la Buzău, iar Direcția de Sănătate Publică (DSP) a început deja distribuția, către primele categorii de persoane incluse în Programul Național de Vaccinare susținut gratuit de Ministerul Sănătății. În cadrul programului de imunizare antigripala pentru sezonul 2022/2023, DDSP Buzău a primit în prima tranșă de vaccin gripal 18.000 de doze, din care 150 de doze pentru Ministerul de Interne. Această primă tranșă reprezintă aproximativ 50% din totalul dozelor solicitate de DSP Buzău pentru acest sezon.

Am primit 17.850 de doze de Influvac Tetra pentru a fi distribuit cu prioritate pentru personalul medical din spitale, unităţile ambulatorii şi de la ambulanţă, pentru rezidenții și salariaţii instituţiilor de ocrotire (copii sau bătrâni) şi ai unităţilor de bolnavi cronici și pentru adulţii şi copiii rezidenți în instituţii de ocrotire socială şi pentru persoane care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt, precum și prin cabinetele medicilor de familie, care vor vaccina prioritar persoanele cu risc crescut de îmbolnăvire (bolnavi cronici, persoane autoimune etc) care sunt mai vulnerabile în fața virusurilor și necesită vaccinare.  Am primit, de asemenea, 150 de doze pentru MAI, tot pentru categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire. Este îmbucurător faptul că persoanele incluse în categoriile cu risc înalt de îmbolnăvire se vor putea vaccina înainte de debutul sezonului gripal, care se anunță a fi unul agresiv. Cred că până la sfârșitul lunii octombrie vom primi și celelate doze de vaccin, astfel încât toată populația eligibilă să se vaccineze la timp”, a declarat pentru Sănătatea Buzoiană, Cristina Ungureanu, directorul executiv al DSP Buzău.

Dr Carmen Scîntei

Vaccinarea antigripală anuală este cea mai eficientă măsură de prevenire împotriva gripei sezoniere, iar vaccinul trebuie administrat, în mod ideal, înainte ca virusul gripal să se răspândească în comunitate, spun medicii „Sfârșitul lunii septembrie și toată luna octombrie sunt considerate cele mai bune perioade pentru vaccinarea împotriva gripei, dar nu este târziu nici în luna noiembrie sau mai târziu, gripa atingând de obicei vârful în luna februarie”, spune dr. Carmen Scântei, epidemiologil șef al județului. Sezonul gripal poate continua însă până la sfârșitul lunii martie și, uneori, chiar până în luna mai.

„Se recomandă vaccinarea cu prioritate a femeilor însărcinate, care vor fi astfel protejate atât ele cât și bebelușii, atât înainte de naștere cât și în primele luni de viață. Vaccinul le poate feri, de asemenea, de naștere prematură, de avort sau chiar de decesul fătului. Trebuie vaccinați și copiii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 5 ani, care nu au încă o imunitate bine dezvoltată și în cazul imbolnăvirii pot face complicații severe. Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani prezină un risc crescut de a dezvolta afecțiuni grave, de a necesita spitalizare sau chiar de a deceda din cauza gripei. Persoanele cu afecțiuni medicale cronice și cele care lucrează în domeniul sanitar sau social sunt considerate, de asemenea, categorii de populație cu risc de îmbolnăvire, pentru că intră în contact cu foarte multe persoane de la care pot lua virusul, iar la rândul lor pot îmbolnăvi persoanele vulnerabile de care au grijă și cu care intră în contact”, a explicat medicul epidemiolog.

Pentru acest sezon,  Ministerul Sănătății a achiziționat vaccinul Influvac Tetra, suspensie injectabilă în seringă preumplută, care este un vaccin gripal tetravalent ce conține antigene de suprafață (inactivate) de virus gripal (hemaglutinină și neuroaminidază) din tulpinile:

• A/Victoria/2570/2019 (H1N1)pdm09-tulpină similară (A/Victoria/2570/2019, IVR-215),

• A/Cambodgia/e0826360/2020 (H3N2)-tulpină similară (A/Cambodgia/e0826360/2020, IVR-224),

• B/Washington/02/2019-tulpină similară (B/Washington/02/2019, tip sălbatic),

• B/Phuket/3073/2013-tulpină similară (B/Phuket/3073/2013, tip sălbatic).

Acest vaccin corespunde recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății (pentru emisfera de nord) și deciziei Uniunii Europene pentru sezonul 2022/2023. Campania de vaccinare antigripală gratuită se derulează prin cabinetele medicilor de familie, unitățile sanitare cu paturi și unitățile de protecție socială și urmărește reducerea îmbolnăvirilor prin gripa sezonieră, transmite Ministerul Sănătății.

Dr. Dina Mergeani

Prin intermediul platformei www.atlasgripal.ro, populația se poate informa despre importanța prevenției prin vaccinarea antigripală în rândul copiilor și adolescenților, despre complicațiile bolii asupra organismului, precum și despre opțiunile de vaccin disponibile pe piața din România.

„În sezonul 2022-2023, imunizarea antigripală rămâne, extrem de importantă și eficientă pentru a reduce riscul unei duble infectări (cu virus gripal și SARS CoV-2). De asemenea, în acest mod putem preveni posibile complicații determinate de virusul gripal în rândul copiilor, dar și al grupurilor de persoane vulnerabile, precum gravidele sau persoanele peste 65 de ani. Vaccinarea antigripală a copiilor și adolescenților este cea mai eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă, mai ales că sezonul gripal începe în luna octombrie și poate dura până în luna mai”, a declarat dr. Dina Mergeani, medic primar Medicină de familie, președintele Spcietății Naționale a Medicilor de Familie.

Vaccinarea este importantă în special pentru persoanele cu risc crescut de complicații și pentru cele care locuiesc cu persoane cu risc crescut sau care au grijă de acestea. Persoanele care s-au vaccinat și intră în contact cu virusul gripal, pot fi ferite de îmbolnăvire, dar mai ales sunt ferite de complicațiile pe care le poate da gripa.

Dr Gindrovel Dumitra

Anul acesta, pe atlasgripal.ro a fost adăugat un nou conținut interactiv, reprezentat de animații, care explică pe întelesul tuturor, informații despre prevenirea gripei, precum și despre importanța imunizării prin vaccinarea antigripală. Platforma rămâne în continuare unul dintre cele mai relevante instrumente în procesul de informare, un spațiu digital ce oferă acces la informații sigure și esențiale în legătură cu gripa și prevenția acesteia.

Proiectul Atlas Gripal își continuă misiunea de a încuraja publicul larg și părinții să apeleze la medic pentru a lua cea mai bună decizie privind vaccinarea antigripală a copiilor și adolescenților, informându-se din surse sigure. Recomandarea noastră este să începem vaccinarea cât mai devreme pentru copiii care trebuie să primească două doze, copii care sunt vaccinați gripal pentru prima dată pentru ca la sfârșitul lunii octombrie să putem finaliza schema de vaccinare. Este de dorit să administrăm acest vaccin începând cu a doua jumătate a lunii octombrie pentru gravide, persoane cu boli cronice și vârstnici astfel încât să avem o protecție asigurată pe întreaga perioadă în care poate să circule virusul în țara noastră”, a spune dr. Gindrovel Dumitra, medic primar Medicina Familiei, coordonator al Grupului de Vaccinologie din cadrul SNMF.

Prof dr Victoria Arama

Evoluția infecțiilor respiratorii acute, a gripei și a infecțiilor respiratorii acute severe în sezonul 2021-2022, potrivit statisticilor publicate de INSP: în primele trei luni ale anului 2022, până la data de 13.03.2022, au fost vaccinate antigripal, 1.469.523 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății, iar la nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, IACRS și pneumonii) a fost de 509.488 – o creștere de aproximativ 35%, comparativ cu numărul de cazuri înregistrat în aceeași perioadă a sezonului precedent, 377.879. În contextul prelungit al pandemiei COVID-19, vaccinarea antigripală rămâne cea mai eficientă metodă de prevenție recomandată de medici, reducând riscul coinfecției cu ambele virusuri.

Gripa debutează de obicei brusc cu febră, frisoane, dureri musculare, durere de cap, lipsa poftei de mâncare si ulterior tuse, nas înfundat, vărsături sau diaree.Complicațiile grave ale gripei pot apărea la orice vârstă, însă, unele persoane sunt expuse unui risc mai mare de a dezvolta complicații în gripă. În această categorie de populatie la risc sunt incluși copiii mai mici de cinci ani, precum și persoanele cu boli cronice, indiferent de vârstă (astm bronsic, diabet zaharat, bolile de inimă, ciroza hepatică), femeile însărcinate și persoanele de peste 65 de ani. Eficiența vaccinului este una cât se poate de bună, fiind estimată între 70- 90%, în funcție de vârsta persoanei pe care o vaccinăm”, explică prof. univ. dr. Victoria Aramă, Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș.

Dr Radu Rasinar – AstraZeneca

Odată cu migrația sezonului gripal din Emisfera Sudică, a decalării sezonalității acestuia pe fondul renunțării la măsurile de prevenție COVID-19, precum și a reînceperii anului școlar, obiectivele campaniei de informare asupra vaccinării antigripale rămân prevenția și reducerea severității bolii gripale, precum și posibilitatea reducerii vizitelor în ambulatoriu, a spitalizărilor și a internărilor la unitățile de terapie intensivă, reducând astfel  presiunea asupra sistemului de sănătate din România, care rămâne în continuare, conform datelor, una dintre țările membre UE cu cele mai scăzute rate de vaccinare.

„Conform statisticilor, sezonul gripal 2022 – 2023, pare că o să aibă un impact mai mare asupra populației și asupra persoanelor la risc, impact care generează o presiune suplimentară asupra   sistemului de sănătate românesc. Platforma și campania educațională Atlas Gripal își continuă obiectivul de a informa corect și transparent populația, împreună cu sprijinul profesioniștilor din domeniul sănătății. Este important ca populația să aibă acces la informații corecte și sigure cu privire la ce este gripa, tipurile de gripă și opțiunile de vaccinare antigripală disponibile la noi”, afirmă Radu Rășinar, director general AstraZeneca România.

Virusurile gripale sunt în continuă schimbare și nu este neobișnuit să apară în fiecare an unele noi. În rândul adulților sănătoși, vaccinul antigripal oferă protecție chiar și atunci când virusurile circulante nu se potrivesc exact cu virusurile vaccinate. În cazul vârstnicilor, vaccinarea antigripală poate fi mai puțin eficientă în prevenirea bolilor, dar reduce severitatea bolii și incidența complicațiilor și a deceselor.

Ministerul Sănătății transmite că vaccinul gripal este sigur, pentru că de mai bine de 60 de ani aceste vaccinuri au fost administrate la milioane de oameni din întreaga lume, iar efectele secundare sunt uşoare. Pot apărea senzații de durere, roşeaţă şi inflamare a locului în care a fost administrată injecţia, dureri de cap, dureri musculare şi oboseală, dar în câteva zile dispar de la sine. Foarte rar poate apărea reacţia alergică gravă – un caz dintr-un milion de persoane.

Trebuie știut însă, că vaccinul gripal nu oferă protecţie împotriva virusului COVID-19, de aceea medicii recomandă atât vaccinarea antigripală, cât şi împotriva virusului SARS-CoV-2, deoarece sunt cauzate de virusuri diferite.

Nu se recomandă vaccinarea antigripală a persoanelor care au prezentat o reacţie alergică gravă (reacţie anafilactică) la administrarea unei doze anterioare a acestui tip de vaccin sau la orice componentă a acestuia, nici celor cărora li se administrează combinaţii de inhibitori de punct de control utilizate în tratarea canceruluiși nici persoanelor care suferă de neutropenie severă. Dacă aveţi alergie la ouă, discutaţi cu medicul dumneavoastră de familie înainte de a face acest vaccin!

Pe lângă vaccinare, pentru a vă feri de gripă trebuie respectate și măsuri de protecție personală precum:

• spălarea regulată a mâinilor, uscarea adecvată și evitarea împrumutului de obiecte personale;

• igienă respiratorie bună – acoperirea gurii și a nasului atunci când tușiți sau strănutați, folosirea șervețelelor pe care apoi le aruncați;

• autoizolare în cazul în care vă simțiți rău și aveți simptome de gripă;

• evitarea contactului apropiat cu persoanele bolnave și evitarea atingerii ochilor, nasului sau gurii;

• igiena în clase: aerisirea frecventa a sălilor de clasă (păstrarea ferestrelor deschise ori de câte ori este posibil sau aerisirea cel puțin 10 minute după fiecare oră de curs), curățenia și dezinfecția suprafețelor și obiectelor din unitățile de învățământ înaintea începerii cursurilor;

• purtarea măștii în spațiile închise aglomerate, slab ventilate;

Amânarea vaccinării antigripale poate fi determinată de un număr redus de cauze, între care cea mai importantă este febra peste 38 °C.

Contactați medicul de familie pentru a vă programa pentru vaccinare antigripală gratuită, la cabinet, dacă vă aflați într-una din categpriile de risc!


articolul original.

Consiliul Județean Buzău înființează o Unitate de Achiziții Centralizată

21 September 2022 at 10:08

Achizițiile de medicamente și instrumentar medical se află între produsele și serviciile care pot fi achiziționate printr-o astfel de Unitate Centralizată de Achiziții, iar asta ar scurta foarte mult timpul de așteptare pentru unitățile medicale din județ.

Consiliul Județean Buzău și-a propus să înfijnțeze o Unitate de Achiziții Publice Centraliztă (UCA), iar în acest scop a găzduit, miercuri, în sistem hibrid (fizic și online), Conferința „Unități de Achiziții Publice Centralizate la nivel local: soluția pentru mai multă eficiență în achizițiile publice”, la care a participat și președintele Agenției Naționale de Achiziții Publice (ANAP) Iuliana Feclistov.

Principalul obiectiv vizat al evenimentului a fost creșterea gradului de conștientizare în județul Buzău și județele limitrofe cu privire la achizițiile centralizate, Consiliul Județean Buzău având calitatea de Organizație Parteneră a ANAP în implementarea măsurilor incluse în Strategia Națională în domeniul Achizițiilor Publice care vizează încurajarea agregării cererii de produse, servicii sau lucrări între autoritățile contractante prin înființarea de unități de achiziții centralizate la nivel local.

În România, primele trei Unități pilot UCA au fost deja înființate cu sprijinul ANAP, de către Consiliul Județean Sibiu, Consiliul Județean Harghita și de Primăria municipiului Timișoara, iar Consiliul Județean Buzău urmează să li se alăture. În țări precum Austria, Germania, Franța, Italia, Danemarca sau Finlanda, acest sistem de achiziții centralizate la nivel local funcționează cu succes de multă vreme.

Unitățile de Achiziții Publice Centralizate reprezintă organizații permanente care acționează ca autorități contractante și îndeplinesc, pe lanțul de aprovizionare al autorităților contractante beneficiare, fie rolul de „angrosist” (cumpără, depozitează și revând către alte autorități contractante), fie rolul de „intermediar” (lansează sisteme dinamice de achiziții sau încheie acorduri-cadru în numele Autorităților Contractante).

Principalele avantaje ale UCA prezentate în cadrul conferinței sunt:

• Impactul pozitiv asupra prețului de achiziție, a costului achizițiilor și a costurilor la nivelul autorităților contractante din comunitate,

• Impactul pozitiv asupra nivelului de specializare a profesioniștilor în achiziții,

• Reducerea probabilității de apariție a contestațiilor/litigiilor și reducerea efortului alocat solicitării acestora;

• Posibilitatea de implementare a strategiilor de achiziții sustenabile, în contextul documentelor programatice la nivelul Uniunii Europene, datorită achiziționării la scară largă de articole durabile;

• Îmbunătățirea capacității de monitorizare a performanței contractorilor și prevenirea unui comportament oportunist din partea acestora.

Pe parcursul conferinței au fost dezbătute pe larg atât avantajele și beneficiile UCA, dar s-a discutat și despre categoriile de achiziții publice care se pretează la centralizare pe plan local, modul de funcționare și operare al unei unități de achiziții centralizate la nivel local, procedura de aderare la UCA și parcursul realizat de Consiliul Județean Buzău privind elaborarea unei foi de parcurs pentru înființarea unei UCA la nivel local, precum și modul de ataragere de utilizatori pentru această unitate de achiziții publice centralizate.

Strategia Națională în Achiziții Publice stabilește ca direcție de acțiune „utilizarea unităților de achiziții publice centralizate de către autoritățile contractante din cadrul unei administrații sau de către autoritățile contractante dintr-o zonă geografică” și prezintă cerințele asociate implementării acțiunii, inclusiv necesitatea și relevanța implicării tuturor instituțiilor responsabile. Unitățile de achiziții publice centralizate sunt utilizate în mod frecvent în administrațiile locale din Uniunea Europeană de peste 15 ani, întrucât acestea s-au dovedit foarte eficiente atât pentru reducerea cheltuielilor, riscurilor legale și corupției, cât și pentru creșterea eficacității și eficienței, nivelului de profesionalism și utilizării achizițiilor electronice.

Serviciile UCA vizează atât achiziția de bunuri și servicii recurente, necesare în mod constant funcționării autorităților contractante, cât și cele necesare realizării interesului public. În plus față de avantajele specifice asociate rezultatului achiziției în contextul obiectivelor de dezvoltare durabilă și indiferent de natura obiectului contractului, fiecare autoritate contractantă care utilizează serviciile UCA-urilor înregistrează beneficii asociate procesului de achiziție.

Categoriile de achiziții realizate frecvent de UCA-uri includ, dar nu se limitează la: tehnologia informației și bunuri și servicii de comunicații (calculatoare, fotocopiatoare, servere, software, tehnologii de servicii IT, hardware, etc); mobilier de birou și consumabile; servicii de călătorie; produse de catering și produse alimentare; combustibil; energie; medicamente și instrumentar medical”, s-a explicat în cadrul conferinței.

„Prin acest proiect, ANAP sprijină Consiliul Județean Buzău pentru elaborarea unei foi de parcurs în vederea înființării unei Unități de Achiziții Centralizate (UCA) locale, prin intermediul unei echipe a Băncii Europene de Investiții formate din experți proprii și consultanți ai consorțiului condus de Ernst & Young. Principalele avantaje și beneficii ale unei UCA sunt prezentate astăzi și sper să putem avea la Buzău o astfel de UCA. Mulțumesc doamnei Iuliana Feclistov, președinte ANAP pentru prezență și tuturor invitaților pentru participare”, a spus în încheierea evenimentului, Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău.


articolul original.

România ar putea găzdui un Centru de excelență al OMS Europa la București

22 September 2022 at 04:00

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, un Memorandumul prin care dă „undă verde” constituirii grupului de lucru interinstituţional care se va ocupa de pregătirea înfiinţării unui Centru de Excelenţă al Biroului Regional pentru Europa al OMS la Bucureşti.

Propunerea ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, care anunța săptămâna trecută, după participarea la cea de-a 72-a Reuniune a Comitetului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății pentru Europa, că a propus înființarea unui Centru regional de excelență al OMS în domeniul comportamentelor și elementelor culturale care influențează sănătatea, exprimând disponibilitatea României pentru găzduirea acestuia, pare să se concretizeze.

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri, 21 septembrie 2022, Memorandumul pentru aprobarea constituirii grupului de lucru interinstituțional pentru înființarea unui Centru de Excelență al Biroului Regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) la București, în România, transmite Ministerul Sănătății.

Documentul aprobă crearea unui grup interinstituţional, la nivel de secretar de stat sau asimilat cu această funcţie, sub coordonarea Ministerului Sănătăţii, pentru avansarea propunerilor de organizare şi funcţionare a unui Centru de Excelenţă ca organism al OMS Europa”, informeză MS.

Grupul de lucru va cuprinde reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, Secretariatului General al Guvernului, RAPPS şi ai Departamentului Sănătate Publică al Administraţiei Prezidenţiale, iar la şedinţele acestuia pot participa şi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, menționează MS.

Constituirea unui Centru regional de excelenţă în România reprezintă o parte a iniţiativei OMS Europa dedicată evaluării impactului elementelor comportamentale şi culturale asupra sănătăţii. OMS urmăreşte furnizarea de expertiză în acest domeniu Statelor Membre.

Înţelegerea perspectivelor care pot ajuta la construirea unei culturi a sănătăţii vor permite populaţiei să dezvolte comportamente preventive, să facă alegerile corecte în viaţa de zi cu zi şi în modul în care utilizează serviciile de sănătate”, arată MS, care precizează că iniţiativa urmăreşte:

– sprijinirea ţărilor interesate, precum şi a structurilor regionale şi subregionale, pentru a identifica oportunităţi de adoptare şi creare de bune practici în
promovarea unei culturi a sănătăţii

– să producă un compendiu de bune practici pentru a face politicile, procesele, procedurile şi reglementările adecvate cultural, centrate pe oameni şi uşor de
utilizat, cu accent deosebit pe includerea informaţiilor despre experienţa pacientului în elaborarea politicilor

– înfiinţarea unui centru de resurse pentru cercetările emergente privind factorii comportamentali şi culturali care afectează comportamentul în ceea ce
priveşte sănătatea.

Având în vedre că actualul ministru român al Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila a fost, mulă vreme, reprezentantul României la OMS, iar în 2017-2018 a făcut parte chiar din Comitetul Executiv al OMS, iar săptămâna trecută, la reuniunea Biroului General al OMS pentru Europa, de la Tel Aviv, secretarul de stat în MS Adriana Pistol a fost aleasă membru în în Comitetul Permanent al OMS Europa, este posibil ca România să fie aleasă pentru a găzdui Centrul de excelență propus de Rafila.

Asta s-ar putea întâmpla dacă nu cumva se va repeta istoria găzduirii Agenției Europene a Medicamentelor (EMA), după Brexit, când România și-a depus candidatura și autoritățile de atunci chiar susțineau că există șanse mari pentru asta. În ciuda tuturor demersurilor facute și a puternicului lobby făcut peste hotare, candidatura României aproape că nu a contat, țara noastră fiind eliminată din cursă încă după prima fază a votului. În final a câștigat Olanda, iar sediul EMA găzduit anterior de Marea Britanie, la Londra, a fost relocat la Amsterdam.

Prezenţa în capitala României a unui astfel de Centru regional de Excelenţă este o recunoaştere a împlicării ţării noastre în dezvoltarea politicilor de sănătate publică la nivel internaţional şi contribuie la creşterea prestigiului României”, se subliniază în comunicatul MS.


articolul original.

Șeful Secției Chirurgie II de la Spitalul Miliar Central, „operat” de procurorii anticorupție

19 September 2022 at 15:26

Colonelul medic Alexandru-Florin Săvulescu este cercetat de procurorii anticorupție pentru „luare de mită, în formă continuată” și a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Dr Florin Savulescu (sursa foto SUUMC)

Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 16 septembrie 2022, a inculpatului SĂVULESCU ALEXANDRU-FLORIN, cadru militar activ cu gradul de colonel, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, transmite DNA, printr-un comunicat.

La bursa zvonurilor circulă informația „pe surse” că în biroul medicului s-ar fi găsit bani și bijuterii în valoare de 300.000 de euro. Pe de altă parte, pe rețelele sociale se vehiculează suspiciunea că totul ar fi un scenariu pus la cale de cineva care ar vrea să-i ia locul. Există și foști pacienți care susțin „cu mâna pe inimă” că au fost salvați de doctorul Săvulescu fără să li se pretindă „un leu” și au fost îngrijiți cu un profesionalism greu de egalat.

În ordonanța procurorilor militari se arată însă că „în cursul anului 2022, inculpatul Săvulescu Alexandru-Florin, medic militar la spitalul de urgență menționat mai sus, ar fi primit de la mai multe persoane foloase necuvenite constând în bani și bijuterii, în legătură cu intervenții chirurgicale și examene de specialitate, efectuate asupra acestora sau asupra unor apropiați ai acestora”, precizează DNA.

Colonel medic șef lucrări dr. Florin Săvulescu are 60 de ani și profesează la Spitalul Militar Central din București de 30 de ani, iar din septembrie 2009 conduce secția Chirurgie II din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central ,,Dr. Carol Davila” – București, după ce a câștigat postul prin concurs, potrivit CV-ului oficial.

În perioada în care se află sub control judiciar, procurorii i-au pus în vedere că trebuie să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și nici nu mai are voie să profeseze în domeniul în care a săvârșit fapta. Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. De asemenea, inculpatului Săvulescu Alexandru-Florin i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, precizează DNA. 

Rămâne de văzut cum se va apăra medicul în instanță și dacă probele procurorilor vor rămâne în picioare sau vor fi demontate, cum s-a întâmplat și în alte cazuri celebre care au făcut mare vâlvă în presă dar care s-au finalizat cu „achitarea inculpatului”.

Deocamdată, DNA amintește că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


articolul original.

Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem. Înscrie-te în Registrul Donatorilor și salvează o viață!

16 September 2022 at 13:22

Când o persoană este diagnosticată cu leucemie, mieloame sau limfoame, are nevoie de un transplant de celule stem hematopoietice pentru a învinge cancerul. Orice persoană sănătoasă, cu vârsta între 18 și 45 de ani, care se înscrie în Registul donatorilor, îi poate salva viața!

Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice este celebrată anual în a treia sâmbata a lunii septembrie, care anul acesa pică pe 17 septembrie. Registrul Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice din România a marcat evenimentul în avans, vineri, 16 septembrie, printr-o conferință la care, alături de dr. Aurora Dragomirișteanu, directorul general al registrului, s-au aflat prof. dr. Alina Tănase, președinte Societatea de Transplant Medular din România, președinte al Consiliul științific al registrului și prof. dr. Daniel Coriu, președinte Societatea Română de Hematologie și președinte Colegiul Medicilor din România, medici, donatori și pacienți, cărora li s-a alăturat prin Zoom ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila.

În prezent, 86.350 de donatori sunt înregistrați în Registrul Donatorilor de Celule Stem din România și sunt pregătiți să acorde o șansă la viață semenilor lor, dar țara noastră se află la coada clasamentului la nivel european la numărul donatorilor înscriși în Registru. Anul acesta s-au înscris 3.649 de donatori.

Cu cât suntem mai mulți înscriși în Registru, cu atât mai mult cresc șansele lor! Ne înscriem în Registrul National al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice și Donăm o șansă la VIAȚĂ!”, este mesajul transmis cu ocazia acestei zile.

Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, care a intervenit prin Zoom în deschiderea conferinței și a declarat că importanța Registrului donatorilor de celule stem este crucială pentru pacienții cu diferite cancere de sânge care au nevoie de un transplant și a încurajat populația cu vârste cuprinse între 18 și 45 de ani să se înscrie în Registru. „Suntem cam de 20 de ori mai puțin interesați decât cetățenii altor state din Uniunea Europeană de a ne înscrie într-o astfel de rețea de donatori și cred că acest lucru are două cauze, informația nu cred că este cunoscută suficient de către populație, iar pe de altă partem probabil că există și anumite limitări privind testarea pentru a determina compatibilitatea între donatori și potențialii receptori”, a spus Rafila.

Exprimându-și aprecierea pentru profesionalismul dr. Aurora Dragomirișteanu în coordonarea Registului Donatorilor, ministrul a subliniat că „gestionarea donării de sânge la nivel național este o problemă de sănătate publică” și a promis că Guvernul va contribui la găsirea unei soluții pentru creșterea adresabilității și interesului oamenilor de a se înscrie în acest registru printr-o activitate de informare continuă, oferind sprijin pentru derularea unor campanii privind donarea de sânge și donarea de plasmă care este la fel de necesară pentru pacienții cu boli rare. În finalul intervenției, Rafila a felicitat-o încă o dată pe dr. Aurora Dragomirișteanu și pe ceilalți participanți la dezbatere, exprimându-și speranța că împreună vor găsi și câteva soluții pe care să le propună Ministerului Sănătății pentru a fi apoi puse în aplicare.

Dr Aurora Dragomiristeanu

Dr. Aurora Dragomirișteanu a subliniat că „în Ziua Mondială a Donatorlui de Măduvă celebrăm valorile în care credem”, făcând trimitere atât la profesioniștii din comunitatea de transplant și pacienții cât și pacienții care suferă de boli ce le pun viața în pericol și-i afectează atât pe ei cât și familiile, și care își exprimă „respectul și marea recunoștință pe care le datorăm donatorilor noștri. Chiar dacă este „doar o zi”, ea reflectă principiile și modul în care se acționează pe tot parcursul anului și este un bun prilej de a disemnia informațiile privind necesitatea înscrierii cât mai multor români în registrul donatorilor, care în România este „unul mic, doar 0,45% din populaţia României se află în prezent în Registrul din România. Pentru a găsi donatori compatibili tuturor pacienţilor din România care au nevoie de transplant este nevoie ca românii care sunt în aria geografică de origine a pacientului să fie înscrişi în Registru”.

Medicul a explicat că în lume, 500.000 de donatori au donat pentru un pacient neînrudit și numai în 2021 au fost 41.946 de donatori din 61 de țări. 50% sunt donatori internaționali, dar cu toate acestea, pentru 8% dintre pacienți nu a fost găsit un pacient compatibil. „Registrul din România creşte încet, dar creşte de la un an la altul. Peste 65% din persoanele care sunt înscrise în Registrul din România au sub 40 de ani, iar 57% din totalul persoanelor înscrise sunt bărbaţi. Este important că aproape 60.000 dintre ei sunt testaţi pentru toate locusurile care sunt importante în stabilirea compatibilităţii. 14% dintre ei sunt testaţi pentru toate cele şase”, a mai spus dr. Dragomirişteanu care a invitat organizațiile de pacienți, profesioniștii, autoritățile și mass-media să fie ambasadori ai campaniei „Donează o șansă la viață”.

Prof dr Daniel Coriu

Prof. univ. dr. Daniel Coriu, președintele Societatății Române de Hematologie și al Colegiului Medicilor din România, a subliniat că Registrul donatorilor din România este unul „micuț”, cu puțin peste 80.000 de donatori înscriși, față de cel al Germaniei, spre exemplu, unde sunt peste nouă milioane de donatori, ceea ce „spune foarte mult despre implicarea societății”. Medicul hematolog crede că pentru a schimba aceste lucruri este necesară implicarea tuturor factorilor de influență. „Să intervenim, să facem ca oamenii să înţeleagă că fac parte dintr-o comunitate, să dezvoltăm acest sentiment al apartenenței la comunitate”, a spus medicul, sugerând că ar trebui „să începem foarte devreme în şcoli, în primii ani”, în orimul rând prin modificarea programei școlare. „Copilul, în primii ani, în loc să facă acele ore plictisitoare de biologie, din care nu rămâne cu absolut nimic, să facă nişte ore interesante. Nu avem nevoie de ore suplimentare. Copilul trebuie să înveţe despre corpul uman, trebuie să înveţe cum se poate proteja de infecţie virală, de infecţie bacteriană, să înveţe să se spele pe mâini, să înveţe că vaccinul îl protejează, să înveţe să mănânce. Este foarte important. Să înveţe boli esenţiale – diabetul zaharat, obezitatea… De ce nu, să înveţe chiar tehnica de a acorda primul ajutor. Toate aceste lucruri contează”, a subliniat profesorul Coriu, mulțumind la rândul său donatorilor, a căror singură motivație este dorința de a-și ajuta semenii aflați în suferință.

Prof dr Alina Tanase

366 de pacienți din România au fost transplantați cu celule stem hematopoietice provenite de la donatori neînrudiți, din 2013, de la înființarea Registrului și până acum, dar alți 35 de pacienți sunt în așteptarea unui donator compatibil, iar singura soluție de a se găsi un stfe de dontor este creșterea numărului de donatori.

Prof. univ. dr. Alina Tănase, preşedintele Societăţii Române de Transplant Medular, a declarat că, în acest an, în Institutul Clinic Fundeni au fost efectuate 123 de transplanturi, ceea  ce înseană „o activitate mare pentru un centru de transplant mare din Europa. Chiar în anii pandemiei am trecut de 100 de transplanturi pe an. Mult, pentru condiţiile pandemice şi activitatea medicală la nivel naţional. Avem încă mulţi pacienţi pe lista de aşteptare, însă avem o capacitatea limitată, fiindcă pacientul, în timpul procedurii de transplant, are nevoie de nişte condiţii speciale. Am reuşit să implementăm o standardizare prin care crioprezervăm celulele, ceea ce ne dă o mult mai mare capacitate de organizare. Acum, nu numai că ne-am revenit la activitatea de dinainte de pandemie, dar suntem cu 20% în plus faţă de activitatea din 2019”, a declarat medicul, subliniind că registrul donatorilor este „unul mic”, în care s-a înscris doar 0,45% din populaţia României, dar se speră într-o mai bună informare a populației și în creșterea numărului de donatori.

Cătălin, unul dintre participanții la eveniment a povestit cum a devenit el donator de celule stem chiar din 2013, dintr-o întâmplare. „Eram în parc cu soția, care era însărcinată, și a venit la mine o domnișoară care a început să-mi spună niște povești. N-am înțeles mai nimic, dar când am întrebat-o dacă-ți dau celulele astea, ce faci cu ele, mi-a spus scurt, salvezi viața unui om. I-am spus OK, hai să mergem să ți le dăm. Chiar credeam că intru în caravană, donez celulele și totul s-a terminat. N-a fost așa… dar după 7 ani am primit un telefon, iar o voce caldă mi-a amintit că în urmă cu mult timp m-am înscris într-un registru și m-a întregbat dacă mai sunt de acord să donez. Am stabilit o întâlnire cu doamna dr. Neagu și timp în vreo 2 ore am aflat ce înseamnă de fapt să donezi și care sunt pașii de urmat. Am făcut o serie de analize, am stat de vorbă și cu dl. dr. Coriu, mi s-a spus că sunt compatibil pentru a dona. Nu știu pentru cine am donat… dar toată experiența și oamenii pe care i-am cunoscut cu acest prilej m-au făcut să-mi schimb viziunea despre viață”, a spus Cătălin, care a povestit și cât de impresionat a fost el în Spitalul Fundeni unde a cunoscut tineri care aveau o formă de cancer al sângelui și a văzut prin ce trec. „Când doamna dr. a venit și mi-a spus că e ok și pot pleca acasă, am simțit că plutesc. M-am dus acasă, mi-am strâns copilul în brațe și am conștientizat cât de norocos. Mi-am promis atunci că și fiica mea va deveni membră a acestui registru, iar ea știe deja lucrul acesta. Este un gest mic, pe care oricine îl poate face, dar este cel mai de preț lucru să știi că poți salva viața unui om!”, a concluzionat Cătălin.

Dr. Tănase a explicat că niciodată nu știi cât poate aștepta un pacient a cărui boală este în remisie și devine eligibil pentru transplant, pentru că dacă în momentul oportun nu există un donator compatibil, boala poate să recadă și pacientul poate să-și piardă indicația de transplant. Tocmai de aceea este necesar să existe cât mai mulți donatori înscriși în registru. „Pentru a face un transplant de succes, pacientul trebuie să fie într-o remisiune a bolii – dacă vorbim de o leucemie acută. Dacă vorbim de o boală cu o progresie mai lentă, atunci pacientul are timp, și noi avem timp să căutăm donatorul, să evaluăm pacientul și să-i oferim câteva luni până la transplant”, a explicat medicul, subliniind că unii pacienți au indicație de transplant de urgență, în timp ce alții pot să rămână câteva luni pe lista de așteptare.

Dr. Aurora Dragomirișteanu a anunțat că „o mare bucurie este că de anul acesta avem și centrul de la Institutul Regional de Oncologie Iași care face și transplant de la donator neînrudit, deci reușim să scurtăm un pic timpul de așteptare. La fel, un lucru extraordinar, este că Spitalul Gerota, de câteva luni este parte din rețeua registrului și sperăm ca până la sfârșitul anului, cu ajutorul dumnealor să avem o mai bună informare și să ajungem cât mai repede la cât mai mulți donatori din țară. Cred că dacă reușim să testăm cât mai repede toți donatorii și dacă reușim să înscriem un număr mare de donatori, o să avem muulte rezultate bune de al un an la altul”, a mai spus medicul, exprimându-și speranța că în acest fel toți pacienții pot avea o șansă să fie salvați.

Profesorul Daniel Coriu a subliniat la rândul său că „cele mai multe indicații de transpant sunt pentru pacientul cu leucemie acută. În Institutul Clinic Fundeni avem un departament pentru pacienții cu leucemie acută, unde sunt medici hematologi supraspecializați și tratează numai pacienți cu leucemie acută. Împreună cu echipa de transplant medular noi avem întâlniri de două ori pe săptămână și discutăm fiecare caz. Avem și situații în care, din motive logistice, nu putem să facem transplantul, iar acest lucru este dureos, pentru că în această boală nu există timp de așteptare. Am avut situații în care pacientul s-a prăpădit, deși era pe lista de așteptare și avea donor, dar din cauză că boala a recidivat, nu s-a mai putut face nimic. Nu există imp de așteptare, transplantul trebuie făcut cât se poate de urgent”. 

Tocmai de aceea, medicul a spus că este extrem de important să existe cât mai mulți donatori, pentru a se găsit la timp donatorul potrivit. A menționat în acest context că fiecare discuție cu donatorii voluntari este emoționantă, cu tât mai mult cu cât „nu există recompensă financiară, ei nu donează pentru o persoană pe care o cunosc, nu donează pentru cineva din familie. Donează pentru un om necunoscut, aflat în suferință. Motivația este una extrem de frumoasă, pentru că dacă Dumnezeu ne-a dat sănătate, trebuie să încercăm să ajutăm și noi pe alții să și-o refacă”, a concluzionat medicul hematolog.

Orice persoană sănătoasă, care a împlinit 18 ani, se poate înscrie în Registrul Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice. „În România, şansele de a găsi un donator compatibil pentru pacienţii diagnosticaţi cu boli hematologice maligne, cu evoluție severă, care nu pot face autotransplant şi care nu au nici donator înrudit, erau absente înaintea creării Registrului. Acum, șansele au crescut, însă trebuie să creștem nivelul de implicare al cetățenilor, pentru a da o șansă vieții”, subliniază Ministerul Sănătății, într-un comunicat remis presei.

Recent, Guvernul a hotărât să acorde o facilitate fiscală donatorilor, pentru a crește numărul acestora. Donatorii de celule stem hematopoietice pentru un pacient înrudit sau neînrudit, beneficiază de asigurări de sănătate, fără plata contribuției, timp 10 ani de la donare.

Registrul Național este conectat la întreaga lume. Cu cât sunt mai mulți donatori înregistrați, din toate zonele geografice și din toate etniile, cu atât cresc șansele unui bolnav de a-și găsi un donator compatibil. Dacă un bolnav de leucemie se potriveste imunologic cu dvs, printr-o simplă donare de sânge îi salvați viața. Să nu uităm că boala nu alege! Cu cât sunt mai mulți donatori înscriși în registru, cu atât cresc șansele de a se găsi unul compatibil.


articolul original.

Vești bune pentru anumite categorii de persoane! Vor primi noi sume de bani bani de la stat

17 September 2022 at 19:50

sursa foto:  oradesibiu.ro

Potrivit unei propuneri legislative adoptate de Senat, persoanele cu handicap ar putea beneficia anual de bani de la stat sub forma unor tichete de valoare, pentru recuperare sau reabilitare.

COMENTEAZĂ
articolul original.

Peste 150 de milioane de euro pentru reducerea riscului de infecții nosocomiale

16 September 2022 at 09:52

Cel puțin 25 de spitale publice vor putea accesa acești bani din PNRR pentru a-și achiziționa echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale, inclusiv pentru dezvoltarea laboratoarelor de analize de microbiologie.

Ministerul Sănătății anunță că a publicat Ghidul beneficiarului pentru Investiția specifică I2.4 – Echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C12 – Sănătate. Unitățile medicale au la dispoziție un buget total de 150.380.000 de euro fără TVA prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru care astăzi a publicat Ghidul beneficiarului, care se găsește public pe www.ms.ro la secțiunea Apeluri PNRR Ministerul Sănătății – C12. Sănătate.

Banii vor putea fi valorificați de minim 25 de spitale publice, pentru finanțarea a trei componente incluse în Investiția specifică I2.4 – Echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale din cadrul PNRR, Componenta C12 – Sănătate.

Potrivit MS, lista de elemente (echipamente/investiții) nu este limitativă, ci orientativă, iar valoarea maximă nerambursabilă a finanțării alocate per proiect este de 6 milioane de euro fără TVA.

A. Reabilitarea/modernizarea/extinderea infrastructurii existente în vederea organizării în unitățile medicale de spitalizare continuă a unor structuri funcționale de boli infecțioase pentru izolarea/gruparea și tratarea pacienților cu IAAM determinate de microorganisme MDR și cu infecții cu Clostridium difficile.

Această componentă poate include următoarele elemente:

– Organizarea unor saloane cu un singur pat în vederea izolării microbiologice prevăzut cu grup sanitar propriu (ex. sisteme de presiune negativă);

– Reabilitarea/modernizarea blocurilor operatorii;

– Reabilitarea/modernizarea spațiilor destinate efectuării procedurilor de hemodializă/hemofiltrare;

– Controlul microbiologic al aerului din blocurile operatorii și din unitățile de terapie intensivă (instalații specifice de aer condiționat/flux laminar/sisteme de ventilație destinate acestor unități, instalații de dezinfectare a echipamentelor de protecție, echipamente de decontaminare a aerului și a suprafețelor, echipamente de dezinfecție prin tehnica UV sau alte tehnici moderne etc).

B. Dezvoltarea laboratoarelor de analize de microbiologie specializate.

Această componentă poate include următoarele elemente:

1. îmbunătățirea capacității și capabilității laboratoarelor/compartimentelor de microbiologie, prin dotarea cu analizoare automate sau semi-automate de identificare a micro-organismelor și de efectuare a antibiogramelor;

2. echipamente automate / semi-automate pentru identificare (ID) / testare a sensibilității la antibiotice (AST) pentru bacterii și fungi;

3. echipamente automate / semi-automate de determinare a sensibilității la antibiotice prin concentrația minimă inhibitorie (CMI).

C. achiziționarea de echipamente destinate reducerii IAAM.

Aceasta componentă poate include următoarele elemente:

– sisteme de decontaminare a aerului din încăperi;

– sisteme de dezinfecție suprafețe cu abur/presiune înaltă etc;

– sisteme de sterilizare echipamente protecție personal;

– sisteme de curățenie automate care utilizează tehnici avansate pentru dezinfecție/decontaminare aer, suprafețe și sau echipamente;

– sisteme de ventilație de înaltă calitate pentru pacienții critici prevăzute cu filtre antibacteriene și antivirale;

– sisteme de sterilizare instrumentar medical și echipamente bazate pe tehnologii moderne cu plasmă, UV etc.

– sisteme / echipamente de control al igienei mâinilor;

– sisteme / echipamente de evidențiere a încărcăturii microbiologice în aer și pe suprafețe;

– echipamente și sisteme digitale / IT / AI de monitorizare al IAAM;

– echipamente de neutralizare materiale contaminate prin compactare.

* Data de deschidere a platformei pentru depunerea dosarelor de finanțare este 25 septembrie 2022, ora 10:00.

* Propunerile de proiecte se pot depune până cel târziu 30 noiembrie 2022, ora 16:00.

* Semnarea contractelor de finanțare cu minim 25 de spitale este 24 februarie 2023, iar data limită de implementare a proiectelor este 2 mai 2024.


articolul original.

Peste 5000 de doze de vaccin împotriva variolei maimuței au ajuns în România

15 September 2022 at 13:21

Acestea vor fi direcționate către spitalele de boli infecțioase din București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și Constanța care pot transfera vaccinul, cu titlu gratuit, și către alte unități sanitare județene sau de boli infecțioase, la solicitarea acestora, atunci când situația o impune.

Ministerul Sănătății anunță că joi, 15 septembrie 2022, s-au primit 5060 doze de vaccin împotriva variolei maimuței repartizate de Comisia Europeană, în baza unui contract de donație cu Ministerul Sănătății din România. Inițial, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, anunța că România va primi în jur de 1000 de doze. Ulterior, acesta a spus că vom primi 2000-2500 de doze. În august, secretarul de stat Adriana Pistol a anunțat c[ Rom\nia va primi 5000 de doze de vaccin ]mpotriva avriolaei maimuței.

Dozele de vaccin vor fi direcționate către spitalele de boli infecțioase din București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și Constanța pentru realizarea imunizării la persoanele eligibile. De asemenea, aceste spitale pot transfera vaccinul, cu titlu gratuit, către alte unități sanitare județene sau de boli infecțioase, la solicitarea acestora, atunci când situația o impune”, transmite Ministerul Sănătății, printr-un comunicat.

În România au fost diagnosticate, până în prezent, 37 de cazuri de variola maimuței. Ultimul caz a fost confirmat luni, 12 septembrie, la „un bărbat cu vârsta de 23 de ani, din București. Starea lui de sănătate este bună și se află în izolare”, potrivit Ministerului Sănătății.

Specialiștii MS reamintesc populației că „persoanele vizate de vaccinarea post-expunere sunt contacții direcți ai cazurilor de infectare.Este recomandat ca vaccinarea să fie realizată cât mai curând după momentul expunerii, între 4 și 14 zile. Pentru finalizarea imunizării de bază este necesară o a doua doză de vaccin, la un interval de 28 zile”.

În cazul în care prima doză nu se administrează în intervalul cuprins între 4 și 14 zile, medicii infecționiști spun că e posibil ca vaccinul să nu prevină boala, dar severitatea simptomelor este mult redusă.

Variola maimuței este o zoonoză cauzată de virusul monkeypox (MPXV) ce aparține genului Orthopoxvirus din famila Poxviridae, a fost recunoscută ca boală umană în 1970 și este endemică în Africa Centrală și de Vest.

Anul acesta, la începutul lunii mai, primul caz de variola maimuței la om a fost depistat în afara ţărilor africane. În iulie, ca urmare a creșterii îngrijorătoare a numărului de cazuri în afara Africii și în special în Europa (peste 16.000 de cazuri în 75 de țări), Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat Variola Maimuței „urgență de sănătate globală”.

Simptomele variolei maimuței sunt similare cu cele ale variolei, dar mai blânde. Variola maimuței începe cu febră, dureri de cap, dureri musculare și astenie. Principala diferență dintre simptomele variolei și ale variolei maimuței este că variola maimuței provoacă inflamarea ganglionilor limfatici, în timp ce variola nu o face.
Perioada de incubație pentru variola maimuței este de obicei de 7-14 zile, dar poate varia de la 5 la 21 de zile. În primele 3 zile (uneori mai mult) după apariția febrei, pacientul dezvoltă o erupție cutanată ce începe adesea pe față și apoi se răspândește în alte părți ale corpului. Leziunile trec prin următoarele stadii înainte de a se vindeca: macule, papule, vezicule, pustule și cruste. Boala durează de obicei 2-4 săptămâni.

 MPXV se transmite la oameni prin contactul cu un animal, un om infectat sau cu un material contaminat. Virusul pătrunde în organism prin leziuni preexistente ale pielii, prin căile respiratorii și se poate răspândi la oameni prin mușcătura sau zgârietura unui animal infectat, manipularea unui animal infectat viu sau mort, prin contactul direct cu fluide corporale sau răni ale unei persoane infectate sau cu materiale care au atins fluide corporale sau răni, dar în special prin contactul direct cu răni, cruste sau fluide corporale, se prin secreții respiratorii în timpul contactului prelungit, față în fațăși în timpul contactului intim între oameni, inclusiv în timpul raportului sexual.

Nu există un vaccin specific împotriva variolei maimuței, dar studiile existente arată că vaccinul antivariolic oferă o protecție de peste 85% și față de virusul transmis de maimuțe. În acest context, după mai multe evaluări, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a autorizat extinderea utilizării unui vaccin contra variolei umane pentru a fi folosit împotriva propagării variolei maimuţei. „Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) din cadrul EMA a recomandat extinderea indicaţiei vaccinului antivariolic Imvanex pentru a include protecţia adulţilor împotriva variolei maimuţei”, a transmis autoritatea sanitară europeană, într-un comunicat.

Vaccinul Imvanex, produs de compania daneză Bavarian Nordic, autorizat în Uniunea Europeană din 2013 pentru prevenirea variolei, a fost aprobat pentru a fi utilizat împotriva variolei maimuţei, ținându-se cont de similitudinea dintre acest virus şi virusul variolei. OMS nu recomandă însă, deocamdată, vaccinarea în masă, ci doar a persoanelor identificate ca fiind „contacți” ai persoanelor confirmate ca infectate.


articolul original.

Președintele Klaus Iohannis: ‘Pericolul cel mai mare pe care o democrație trebuie să îl evite este neimplicarea cetățenilor în mecanismele democratice, iar absenteismul tinerilor ar fi catastrofal pentru viitorul nostru, al tuturor’

15 September 2022 at 19:45
image

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, în mesajul transmis la Summitul Tinerilor, că ”pericolul cel mai mare pe care o democraţie trebuie să îl evite este neimplicarea cetăţenilor”, iar ”absenteismul tinerilor ar fi catastrofal pentru viitorul nostru, al tuturor”. ”Tinerii pot contribui semnificativ la construcţia unor societăţi mai tolerante, incluzive şi lipsite de discriminare şi prejudecăţi, în care sunt promovate valori precum empatia, altruismul şi solidaritatea”, a adăugat el.

”Felicit Guvernanţa Programului Capitala Tineretului din România pentru organizarea unei noi ediţii a Summitului Tinerilor, o dovadă a angajamentului noilor generaţii de a contribui activ la construcţia unui viitor sustenabil. Ultimii ani au fost marcaţi de evenimente dramatice, care au avut un impact semnificativ asupra vieţii tinerilor. Pandemia de COVID-19 a făcut mai dificil accesul la educaţia de calitate, cu precădere în rândul tinerilor din mediul rural. Autorităţilor le revine responsabilitatea să remedieze aceste deficienţe şi să le asigure tinerilor condiţiile pentru a-şi atinge potenţialul, indiferent de mediul din care provin sau de situaţia financiară a familiei”, a afirmat Iohannis, în mesajul transmis, joi, la a VII-a ediţie a Summitului Tinerilor. Mesajul a fost prezentat de către Cătălina Galer, consilier de stat – Departamentul Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă.

El a adăugat că, pentru tineri, găsirea unui loc de muncă într-o societate extrem de dinamică impune o adaptare permanentă, iar statul ar trebui să găsească soluţii mai apropiate de nevoile reale ale pieţei muncii. Preşedintele a continuat spunând că dificultăţile din anii de pandemie au impus ajustări astfel încât activităţile să devină mai flexibile, iar alternativa de a lucra de la distanţă să fie o opţiune încurajată în toate domeniile în care este posibil.

Potrivit lui Iohannis, ”este o schimbare de raportare la locul de muncă pe care tinerii o resimt într-o mai mare măsură şi care necesită în continuare un cadru legislativ adaptat aşteptărilor şi nevoilor noilor generaţii”.

”Într-o democraţie matură şi sănătoasă, toţi membrii societăţii trebuie să fie reprezentaţi, în mod echitabil, la nivel decizional. De aceea este nevoie de o reprezentativitate mai mare a tinerilor şi de încurajarea lor să fie activi şi vocali, inclusiv prin exprimarea opţiunilor de vot. Pericolul cel mai mare pe care o democraţie trebuie să îl evite este neimplicarea cetăţenilor în mecanismele democratice, iar absenteismul tinerilor ar fi catastrofal pentru viitorul nostru, al tuturor. Tinerii pot contribui semnificativ la construcţia unor societăţi mai tolerante, incluzive şi lipsite de discriminare şi prejudecăţi, în care sunt promovate valori precum empatia, altruismul şi solidaritatea. Un exemplu elocvent în acest sens este modul în care tinerii au acţionat, în mod voluntar, în timpul pandemiei, dar şi în sprijinirea refugiaţilor din Ucraina, încă de la începutul războiului”, a subliniat.

El a adăugat că protecţia mediului înconjurător şi limitarea efectelor schimbărilor climatice reprezintă teme de impact în special pentru tinerele generaţii.

”Este esenţial să ne asigurăm că protejăm mediul şi că folosim resursele planetei în mod responsabil şi sustenabil. Avem nevoie de o conştientizare mai largă la nivelul societăţii asupra schimbărilor climatice şi a efectelor devastatoare ale acestora, care devin tot mai evidente în ultima perioadă. În egală măsură, trebuie să ştim care sunt măsurile pe care trebuie să le luăm la nivelul societăţii şi la nivel individual pentru a răspunde eficient acestor provocări. Introducerea „Săptămânii Verzi” în structura anului şcolar constituie din punct de vedere educaţional un pas important în acest sens”, a menţionat preşedintele.

El a menţoionat că, pe parcursul celor două mandate ale sale, s-a implicat direct în susţinerea unor măsuri care să facă accesibilă tuturor educaţia privind schimbările climatice şi mediul, care să crească gradul de sustenabilitate a instituţiilor de învăţământ şi să susţină pregătirea tinerilor pentru locurile de muncă din domeniul schimbărilor climatice.

”În implementarea acestor proiecte este nevoie de sprijinul şi de participarea voastră. Remarc cu bucurie preocuparea pe care tinerii o au deja în ceea ce priveşte încălzirea globală, precum şi disponibilitatea lor de a se implica în voluntariat pe teme legate de schimbări climatice. În ultimii ani, am participat la astfel de acţiuni de voluntariat alături de mulţi tineri, iar interesul şi entuziasmul vostru îmi dă speranţă că împreună putem construi un viitor sustenabil pentru noi toţi. Vă asigur de toată susţinerea mea şi sper ca rezultatele dezbaterilor din cadrul Summitului să fie preluate şi transpuse în practică, prin măsuri şi acţiuni concrete”, a conchis Iohannis, conform news.ro

articolul original.

Vești bune de la stat pentru elevii de liceu! Vor putea beneficia de un ajutor financiar de sute de lei

15 September 2022 at 18:45
image

Vești bune pentru elevii de liceu! Toți cei care provin din familii cu venituri reduse pot obține un ajutor financiar pentru continuarea studiilor. Valoarea ajutorului este de 250 de lei pe lună. Cererile pentru obținerea ajutorului se pot depune până pe 25 septembrie.

După cum apare într-un document recent al autorităților, “în anul şcolar 2022 – 2023, Ministerul Educaţiei va continua derularea Programului naţional de protecţie socială «Bani de liceu», conform legislaţiei în vigoare”.

Astfel, potrivit HG 1.488/2004, elevii care se află în întreținerea familiilor cu venituri reduse pot cere un ajutor bănesc de 250 de lei pe lună. Limita venitului brut lunar pe membru de familie pentru care se acordă ajutorul, realizat în ultimele trei luni anterioare depunerii dosarului, este de 500 lei.

În acest an, depunerea cererilor pentru obținerea acestui ajutor se poate face, la fiecare școală în parte, în perioada 15 septembrie – 25 septembrie. Apoi, în data de 17 octombrie se afișează online lista beneficiarilor. Între 18 și 21 octombrie se vor putea depune contestaţiile, iar între 22 și 25 octombrie, acestea vor fi rezolvate.

Programul național de protecție socială „Bani de liceu” a fost inițiat în anul 2004, iar valoarea ajutorului financiar și valoarea plafonului necesar pentru acordarea lui au fost modificate, pentru prima oară, în 2018.

Pentru a obține banii de la stat, elevii au nevoie de declarații notariale privind lipsa veniturilor în cazul membrilor majori ai familiei. Până anul trecut, emiterea unei declarații notariale era costisitoare, ajungând uneori să reprezinte aproape jumătate din suma primită într-o lună. Pentru a corecta această situație, printr-un ordin al ministrului justiției, a fost extinsă lista actelor scutite de plata onorariilor notariale cu cele necesare accesării diverselor forme de sprijin stabilite de autorități prin legi speciale sau de protecție socială, categorie în care se încadrează și ajutorul pentru liceu, conform avocatnet.ro
articolul original.

Secretarul de stat Adriana Pistol a fost aleasă membru în Comisia Permanentă a OMS

15 September 2022 at 07:50

Alegerea sa a avut loc în cadrul celei de-a 72-a reuniune a Comitetului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății pentru Europa, la care au participat reprezentanții a 53 de state membre ale regiunii.

La cea de-a 72-a Reuniune a Comitetului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății pentru Europa, care a avut loc în perioada 12-14 septembrie la Tel Aviv, delegația României, din care au făcut parte ministrul Sănătății, Prof. univ. dr. Alexandru Rafila, consilierul prezidențial Conf. univ. dr. Diana Păun, secretarul de Stat în Ministerul Sănătății, Conf. univ. dr. Adriana Pistol, Mircea Timofte, Președintele Ordinului Asistenților Medicali și reprezentanți ai Ambasadei României în Israel, a avut mai multe intervenții în plenul reuniunii și în sesiunile paralele, se precizează într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

Consilierul prezidențial Diana Păun a scris pe pagina sa de socializare că fostonorată” să facă parte din delegația României la cea de a 72-a sesiune a Comitetului Regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății, Tel Aviv, 2022.

Într-una dintre intervenții, ministrul român al Sănătății a propus înființarea unui centru regional de excelență al OMS în domeniul comportamentelor și elementelor culturale care influențează sănătatea, exprimând disponibilitatea României pentru găzduirea acestuia.

Ne-am bucura să fim şi noi printre ţările care ar putea candida la organizarea unui astfel de centru, evident se va dezvolta un cadru strategic general, iar fiecare ţară trebuie să adopte din acest cadru strategic ceea ce i se potriveşte, în funcţie de background-ul cultural, de nivelul de educaţie al populaţiei şi de diversele categorii de populaţie, pentru că una este să educăm copiii într-un spirit preventiv și alta o persoană adultă, care este mai greu de influenţat şi trebuie să găsim pârghii astfel încât durata vieţii sănătoase să fie cât mai îndelungată şi în ţara noastră”, a precizat Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila

Referitor la dezvoltarea cadrului 2022-2027, referitor la înțelegerea comportamentelor și a elementelor culturale care influențează sănătatea, Alexandru Rafila a subliniat că dezvoltarea unor comportamente sănătoase la nivelul diverselor comunităţi trebuie să ţină cont de aspectele de natură economică şi culturală din fiecare stat, iar „aceste comportamente sănătoase trebuie, până la urmă, să ducă sau modificările de comportament, mai degrabă, trebuie să ducă la reuşita unor programe cum ar fi vaccinarea, încurajarea mişcării fizice, alimentaţia corectă, care până la urmă fac viaţa mai bună şi necesitatea accesului la servicii de sănătate este mai redusă şi, mai mult, pun bază pe serviciile preventive. Încercăm, prin aceste activităţi, care se vor desfăşura în perioada următoare, să schimbăm paradigma, mai ales în zona de asistenţă medicală primară şi în zona generală de viaţă a populaţiei, în care prevenţia, comportamentele sănătoase, prezentarea periodică la controale medicale să determine o stare de sănătate cât mai lungă şi o detecţie precoce a bolii”, a mai spus oficialul român.

Deficitul resurselor umane calificate în sectorul sanitar reprezintă o altă problemă la nivelul întregii regiuni, iar participarea prof. Alexandru Rafila la sesiunea dedicată acestei problematici a fost apreciată și a dus la adoptarea unei agende concrete și a unui plan de acțiune care ar putea fi discutate în prima jumătate a anului viitor la București, într-o întâlnire la care să participe toți reprezentații statelor membre ale OMS Europa, se menționează în comunicatul MS.

Alte teme de discuție s-au referit la: adoptarea de strategii sectoriale și dezvoltarea colaborării pentru asigurarea accesului la servicii de sănătate a persoanelor cu dizabilități și a accesului la medicamente inovative; strategia de digitalizare a sănătății 2023-2030; pregătirea sistemelor de sănătate în caz de urgență de sănătate; reducerea și eliminarea tuberculozei, HIV/SIDA și a hepatitelor virale ca probleme de sănătate publică.

Reuniunea a fost onorată, la deschidere, de Președintele Statului Israel, Isaac Herzog, și de reprezentanții conducerii executive a OMS – directorul general Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al DG Sănătate și Consumatori a Comisiei Europene, Sandra Galina.

Dual track (acțiune dublă), conceptul lansat de Directorul Regional al OMS pentru Europa, dr. Hans Kluge, în alocuțiunea din prima zi a lucrărilor, este mesajul cheie al noii normalități asupra căruia trebuie să se concentreze eforturile regiunii europene. Pregătirea pentru a preveni și a face față amenințărilor emergente și, in același timp, investiția în sistemele de sănătate pentru a răspunde nevoilor de sănătate sunt direcțiile strategice care trebuie să stea la baza viitorului sănătății.

Adriana Pistol

În ultima zi a reuniunii de la Tel Aviv, a Biroului General OMS pentru Europa, medicul român Adriana Pistol a fost aleasă membru în Comitetul Permanent al OMS Europa. „Această structură este unul dintre organismele de conducere ale OMS Europa și din el fac parte, pentru un mandat de 3 ani, reprezentanți aleși ai 12 din cele 53 de state membre ale regiunii”, a explicat ministrul Alexandru Rafila.

În aceeași zi,delegația României s-a întâlnit cu ministrul Sănătății din Israel, Nitzan Horowitz, „în scopul întăririi cooperării bilaterale din domeniul asistenței medicale primare, asigurărilor sociale de sănătate și digitalizării, pentru îmbunătățirea accesului la servicii medicale a pacienților. A fost discutată și colaborarea în domeniul instruirii personalului medical, împreună cu universitățile de medicină din cele două țări”, a mai spus  Rafila.

Președintele OAMGMAMR, Mircea Timofte, a subliniat la rândul său că „participarea la Comitetul Regional a reprezentat o oportunitate specială pentru organismele de reglementare a profesiilor de asistent și moașă, de a se racorda la mecanisme de luare a deciziilor din Regiunea Europeană și în acelați timp, de a se asigura că perspectivele profesiei de asistent medical și moașă sunt reflectate în discuțiile și deliberările de nivel înalt”.

Pe lângă reuniunea Comitetului Regional, s-a organizat o reuniune separată a asistenților șefi și moașelor șefe (GCNMOs), „pentru a discuta despre prioritățile profesiilor de asistent medical și moașă, pentru a identifica viitoarele activități pentru GCNMO Euro Hub, precum și pentru împărtășirea de experiențe și bune practici privind retenția și recrutarea forței de muncă din domeniile de competență.  Reuniunea va avea loc la data de 15 septembrie 2022 și va include o vizită de studiu la Sheba Medical Center și alte unități de îngrijiri”, a mai precizat președintele OAMGMAMR.


articolul original.

Au fost aprobate Normele de aplicare pentru serviciile de telemedicnă

14 September 2022 at 09:01

Pot fi acordate, astfel, servicii medicale prin telemedicină în specialități începând de la anatomie patologică, alergologie și imunologie clinică, boli infecțioase, cardiologie, chirurgie, diabet, hematologie, până la oncologie, oftalmologie, neurologie, medicină nucleară etc.

Intens folosite în erioada pandemiei, serviciile de telemedicină au fost reglementate printr-un nou act normativ, care stabilește modul specialitățile medicale pretabile acestor servicii și modul în care se realizează acestea.  Ministerul Sănătății anunță că Executivul a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de Hotărâre pentru aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, prin care se aprobă specialitățile medicale și lista serviciilor medicale de telemedicină, precum și condițiile de organizare, funcționare și modalitățile de acordare a acestor servicii.

Se urmărește, astfel, instituirea unui complex de măsuri alternative care vizează protecția pacientului, precum și creșterea posibilităților de asigurare a serviciilor medicale prin acordarea de servicii medicale la distanță, în scopul prevenirii îmbolnăvirii populației, îmbunătățirii sau menținerii stării de sănătate a pacienților”, se menționează într-un comunicat remis de MS.

Actul normativ stabilește, de asemenea, că responsabilitatea asigurării calității serviciilor medicale furnizate prin telemedicină revine unităților sanitare care furnizează serviciul medical respectiv, iar calitatea lor va fi verificată de către structurile de control al calității serviciilor de sănătate din cadrul Ministerului Sănătății și al Direcțiilor de Sănătate Publică.

Prin intermediul serviciului de telemedicină, doi sau mai mulți specialiști în domeniul sănătății – medici pot forma, de la distanță, grupuri multi-disciplinare de analiză, interpretare și diagnosticare a pacienților cu boli rare sau cazuri de boală cronică. „Serviciile de telemedicină se vor programa în mod similar cu serviciile medicale acordate față în față, astfel încât în momentul în care sunt furnizate serviciile medicale la distanță medicul să aibă acces la fișa pacientului, respectiv la informațiile relevante pentru starea de sănătate a acestuia”, stipulează documentul aprobat astăzi de Guvern. De asemenea, se prevede că actul medical furnizat prin telemedicină trebuie să respecte toate drepturile şi obligaţiile pe care le implică orice act medical, iar pacientul are dreptul să refuze interacțiunea prin telemedicină.

Serviciile medicale care fac obiectul serviciilor de telemedicină sunt serviciile de teleconsultație care constau în stabilirea diagnosticului, monitorizarea preventivă a stării de sănătate, interpretarea rezultatelor investigațiilor medicale, stabilirea conduitei terapeutice, precum și indicarea unor metode de prevenţie a bolilor şi accidentelor. Serviciile de teleexpertiză, care constau în schimbul de opinii medicale la distanță între mai mulți medici inter sau intra – disciplinar, în scopul confirmării unui diagnostic pe baza datelor din documentele medicale ale pacientului, precum și a stabilirii conduitei terapeutice a pacientului pot fi efectuate prin aceeași metodă.

Serviciile de teleasistență, care constau în integrarea în timp real a unor date sau a unor opinii ale unor profesioniști din domeniul sănătății de la distanță în scopul efectuării unor proceduri medicale, precum și în ajutorul oferit de un medic unui alt practician, aflat la distanţă, care efectuează un act medical / chirurgical pot fi realizate, de asemenea, prin telemedicină. Și serviciile de teleradiologie, care constau în transmiterea electronică a imaginilor radiologice și interpretarea imaginilor radiologice prevăzute de către specialiștii în radiologie-imagistică medicală în vederea stabilirii unui diagnostic pot face obiectul serviciilor medicale oferite prin telemedicin.

Serviciile de telepatologie, care constau în interpretarea datelor și imaginilor microscopice de către specialiștii anatomopatologi și stabilirea unui diagnostic, precum și serviciile de telemonitorizare, care constau în supravegherea stării de sănătate a pacienților cu afecțiuni, interpretarea de la distanţă a datelor medicale despre pacient, precum și ajustarea conduitei terapeutice, a regimului de viaţă şi igieno-dietetic referitoare la îngrijirea pacientului, constituie servicii medicale care se pot efectua cu ajutorul telemedicinei.

Actul normativ stabilește că pot fi acordate servicii medicale prin telemedicină în diverse specialități, începând de la anatomie patologică, alergologie și imunologie clinică, boli infecțioase, cardiologie, chirurgie, diabet, hematologie, până la oncologie, oftalmologie, neurologie, medicină nucleară etc.

articolul original.
❌