ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 8 August 2022Ultimele Stiri

Până la miliardele promise din Occident, Ucraina se roagă de creditori să îi amâne plățile 2 ani

8 August 2022 at 08:01
By: FLUX 24

Deţinătorii de obligaţiuni ucrainene au timp până marţi la 5 p.m., ora New York-ului (21:00 GMT), pentru a decide dacă sunt de acord sau nu cu propunerea Guvernului de la Kiev, care se confruntă cu un deficit de finanţare de cinci miliarde de dolari pe lună şi problemele cu lichidităţile după invazia rusească. Timpul rămas la dispoziţia Ucrainei se apropie de sfârşit în condiţiile în care la 1 septembrie ajung la maturitate obligaţiuni în valoare de un miliard de dolari.

Potrivit unei surse din apropierea acestui dosar, cel mai probabil creditorii vor aştepta până aproape de termenul limită pentru a vota. Însă sursa a adăugat că investitorii ar urma să fie de acord cu îngheţarea plăţii datoriilor.

Atunci când a anunţat propunerea de îngheţare, ministrul ucrainean al Finanţelor, Sergii Marchenko, a spus că a primit „semnale clare de sprijin” din partea unora dintre cele mai mari fonduri de investiţii din lume, inclusiv BlackRock, Fidelity, Amia Capital şi Gemsstock.

Separat, creditorii a două mari firme de stat din Ucraina, Ukravtodor şi Ukrenergo, cărora Guvernul de la Kiev le-a garantat datoriile, au şi ei timp până la data de 9 august să voteze un plan similar cu cel privind îngheţarea plăţii datoriilor suverane.

Moratoriul de doi ani cu privire la plata datoriilor externe va pemite Ucrainei să evite o intrare legală în incapacitate de plată, deoarece orice modificare a termenilor de rambursare a obligaţiunilor va avea sprijinul creditorilor, a explicat Rodrigo Olivares-Caminal, profesor de drept financiar la Universitatea Queen Mary din Londra.

De asemenea, agenţiile de rating ar putea clasifica aceasta situaţie drept un „selective default” sau „default”.

„Un default contractual, un eveniment de credit şi o incapacitate de plată sunt trei concepte diferite chiar dacă au legătură între ele. Intrarea într-una din aceste situaţii nu înseamnă automat că vor fi declanşate celelalte două”, a spus Olivares-Caminal.

Chiar dacă investitorii ar urma să fie de acord cu îngheţarea plăţii datoriilor este neclar dacă Ucraina va avea nevoie totuşi de o restructurare a acestora pe termen mediu.

Ucraina speră că până la finele anului va reuşi să încheie un acord cu Fondul Monetar Internaţional pentru un program de asistenţă în valoare de 15-20 de miliarde de dolari.

spot_img
articolul original.

Criza poloneză și ce urmează pentru România

8 August 2022 at 06:56
By: FLUX 24

ANALIZA RFI:

Pe măsură ce efectele programelor financiar-economice și fiscale de amortizare a crizei economice lansate de guvernul polonez încă de la începutul anului și-au pierdut din putere, cuplată de scumpirea drastică a surselor de energie din cauza războiului din Ucraina și efectul agregat asupra întregii economii, polonezii au început să simtă cu adevărat criza în toate sferele vieții. Probabil momentul de cotitură poate fi considerată luna iunie, atunci când inflația a atins cote nemaivăzute de aproape trei decenii, adică 15.5%.

Același nivel de inflație s-a menținut și în luna iulie, iar unii experți polonezi susțin că Polonia ar fi atins plafonul și în viitoarele câteva luni se va instaura o relativă stabilizare a trendului negativ. Dar trebuie să avem în vedere că încă suntem în plină vacanță, iar scumpirile adevărate vor începe în toamnă. Odată cu următorul val de scumpiri se vor adăuga și cheltuielile aferente sezonului rece, adică cheltuielile polonezilor de rând pentru încălzire și energie vor acutiza efectul de criză, iar plata pentru chirii pentru milioane de polonezi din cele mai vulnerabile categorii ar putea fi resimțită ca o lovitură de grație care îi va arunca în bezna sărăciei, din care posibil să fi ieșit cu un deceniu sau mai mult în urmă.  

Așadar, stabilizarea stării de criză nu înseamnă că situația economică a polonezilor se îndreaptă spre redresare. Unul din scenariile foarte reale încă poate fi recesiunea, chiar dacă atât Banca Națională a Poloniei, cât și Banca Mondială prognozează o creștere economică a Poloniei de peste 5% pentru acest an. Creșterea economică însă, nu trebuie corelată cu distribuirea uniformă a bunăstării, pe fondul scumpirilor galopante din ultimul an, scumpiri care au continuat să diminueze puterea de cumpărare a polonezilor, cuplate cu efecte multiple asupra stilului economic de viață. Altfel spus, polonezul mediu statistic a început să economisească ca în anii nouăzeci și, pentru cei care încă își aduc aminte, poate chiar ca pe timpul ”PRL” (Polska Rzeczpospolita Ludowa), adică a Poloniei comuniste.  

Conform multor economiști polonezi, în ultimul an nivelul vieții pentru polonezi s-a scumpit în medie cu mai mult de 35% la sută, provocând vulnerabilizarea economică și socială a multor categorii și straturi sociale. Afectată vizibil ar fi până la 40% din populație. Evident cele mai afectate sunt acele straturi care s-au îndatorat pe parcursul ultimului deceniu, adică cei în vârstă de 25-45 de ani în mod special.

Sectorul vedetă spre care s-a îndreptat creditarea este sectorul imobiliar. Dacă în octombrie 2021, rata dobânzii reglementată de Banca Națională a Poloniei era urcată de la 0.1% la  0.5%, atunci până în iulie 2022 aceasta a ajuns la 5.5%, iar președintele BNP, Adam Glapiński, a lăsat de înțeles că această rată ar putea să crească și mai mult în următoarele luni. Evident dobânzile plătite de polonezi cresc și mai mult, iar creditele pentru marea majoritate a polonezilor devin de acum în colo prohibitive. Iar unul din efectele imediate este presiunea și mai mare pe sectorul imobiliar, care deja este în stare de cvasi-blocaj ca urmare a fluxului de refugiați din Ucraina.

Guvernul Morawiecki oferă începând cu luna mai un amplu program de scutiri a plății creditelor pentru perioade de până la opt luni în următorii trei ani. Conform acestui program, se așteaptă ca presiunea creditelor să fie diminuată la alegere atunci când criză va atinge apogeul, probabil în cel de-al doilea semestru al acestui an, adică în toamnă și în iarnă. Însă, în același timp acest program de scutire a plății dobânzilor va prelungi pe termen lung creditarea milioanelor de polonezi care sunt deja copleșiți de aceste credite, și nimeni nu le poate garanta acestor platnici că în 2023 sau mai târziu criza nu va degenera în recesiune. Grupul vizat de această măsură a guvernului polonez se estimează a fi de aproximativ 2.5 mln de polonezi, în special cu vârste între 25 și 50 de ani. Acestora li se adaugă, evident, și alte grupuri vulnerabile, în special studenți, tineri la început de viață profesională, familiile de cinci sau mai mulți membri, mame singure, anumite categorii de pensionari și chiar cupluri fără copii, dar cu credite mari negociate încă înainte de pandemie.

Dacă ar fi să tragem linie, atunci e ușor de estimat că până la 20% din populația Poloniei este direct afectată deja de bula creditelor, iar un procent similar intră în zona gri a păturilor vulnerabile. De polonezii care nu au ieșit niciodată din sărăcie, adică alte 20%, nici până la criza economică, nici nu se mai face mențiune în acest moment. Pauperizarea lor se va accentua și mai mult. Se estimează astfel că pe mai mult de jumătate din polonezi îi așteaptă în următoarele luni cea mai grea perioadă din ultimele decenii.

spot_img
articolul original.

Omul lui Zelenski acuză Occidentul: SUA, UE și Regatul Unit nu au impus un „embargou autentic” asupra exporturilor de gaz, petrol și cărbune ale Rusiei

8 August 2022 at 06:27
By: FLUX 24

„SUA, UE și Regatul Unit nu au impus un „embargou autentic” asupra exporturilor de gaz, petrol și cărbune ale Rusiei. Țițeiul rusesc, de exemplu, e rafinat de terți și important apoi legal în SUA. Totodată, prețurile mari la energie nu se datorează în principal acestor sancțiuni superficiale, ci „marilor companii energetice, care au realizat profituri enorme în ultimele șase luni”.spune el.

spot_img
articolul original.

MAE ucrainean a anulat pașapoartele diplomatice a 225 de deputați deoarece aceștia nu doreau să le predea

8 August 2022 at 05:35
By: FLUX 24

Serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Externe a relatat Audiovizualului Public despre  acest lucru într-un comentariu. S-a remarcat că pașapoartele diplomatice sunt eliberate deputaților poporului din Ucraina exclusiv pentru călătorii oficiale.

„Potrivit prevederilor privind pașapoartele diplomatice, aprobate prin decretul președintelui Ucrainei, după întoarcerea dintr-o călătorie de afaceri, pașapoartele diplomatice trebuie returnate Ministerului Afacerilor Externe pentru păstrare în termen de zece zile. În niciun caz pașapoartele diplomatice nu pot fi folosit pentru călătorii private”, a explicat Ministerul Afacerilor Externe.

Serviciul de presă a adăugat că, în ultimele luni, Ministerul Afacerilor Externe a apelat în mod repetat la deputații poporului cu o cerere de returnare a pașapoartelor și a interacționat cu Rada Supremă pentru a organiza acest proces.

„Ultima dată când am cerut să predăm pașapoartele a fost în iulie. Toate contestațiile noastre au fost ignorate”, a subliniat ministerul.

Prin urmare, Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a recunoscut ca nevalide 225 de pașapoarte diplomatice ale deputaților poporului, care nu au fost returnate în timp util Ministerului Afacerilor Externe pentru păstrare.

spot_img
articolul original.
Ieri — 7 August 2022Ultimele Stiri

Zelenski a eliberat din închisoare infractori periculoși, printre care pedofili, pentru a-i încorpora în Armată

7 August 2022 at 21:41
By: FLUX 24

Pe lângă Onișcenko au fost eliberați și alți luptători. Ei s-au lăudat cum i-au torturat pe prizonieri doar pentru amuzament.

spot_img
articolul original.

Primul lider liberal care susține rămânerea lui Ciucă în fruntea guvernului la rotativă: A schimba un premier cu un an înainte de alegeri în plin conflict la marginea graniţelor României nu cred că fi un semnal bun

7 August 2022 at 21:25
By: FLUX 24

Alexandru Muraru consideră că PSD ar putea accepta menţinerea lui Nicolae Ciucă în funcţia de premier şi pentru a evita o luptă de putere în interiorul partidului.

„România nu a avut niciodată un scenariu din acesta, al unei retrageri negociate din postul de premier. Într-adevăr problema schimbării premierului în mai-iunie anul viitor apare în protocolul coaliţiei. Însă personal cred că trebuie să vedem cum va arăta situaţia geopolitică la momentul acela, pentru că a schimba un premier cu un an înainte de alegeri în plin conflict la marginea graniţelor României nu cred că fi un semnal bun. Şi Marcel Ciolacu a spus la un moment dat, înainte ca premierul Nicolae Ciucă să fie şi preşedinte PNL că dacă lucrurile merg bine în coaliţie şi la guvernare nu este sigur că va mai fi realizată rotativa”, a declarat pentru News.ro, liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru.

spot_img
articolul original.

Stânga italiană se scufundă, naționaliștii euro-sceptici pași mari spre victoria în anticipate

7 August 2022 at 21:23
By: FLUX 24

Acordului de marţi „i s-au alăturat personalităţi pe care italienii nu mai vor să le vadă”, a explicat duminică pe canalul RAI 3 Carlo Calenda, liderul formaţiunii, după ce sâmbătă PD anunţase un acord cu ecologiştii din Europa Verde şi cu stânga italiană Sinistra italiana (SI).

Liderul PD Enrico Letta şi-a exprimat regretul pentru această decizie, adăugând însă că „se pare că singurul aliat posibil pentru Calenda este Calenda însuşi”.

Stânga este sub presiune după destrămarea, luna trecută, a coaliţiei de unitate naţională a premierului Mario Draghi, care a dat startul campaniei electorale pentru alegerile legislative dominate de forţele de dreapta.

Fratelli d’Italia, formaţiune naţionalistă eurosceptică, conduce în sondaje de câteva săptămâni cu aproximativ 24%. Aliaţii săi, Forza Italia şi Liga Anti-imigraţie, sunt creditaţi cu 7%, respectiv 12% din intenţiile de vot

spot_img
articolul original.

Șeful diplomației americane merge să recucerească Africa la câteva zile după vizita lui Lavrov

7 August 2022 at 21:00
By: FLUX 24

Această vizită are loc la scurt timp după turneul african al ministrului rus de externe Serghei Lavrov, în luna iulie.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie, Africa de Sud, o naţiune lider în curs de dezvoltare, a adoptat o poziţie neutră în conflict, refuzând să se alăture apelurilor occidentale de a condamna Moscova.

Luni, Antony Blinken urmează să se întâlnească cu ministrul sud-african de externe Naledi Pandor şi să facă anunţuri cu privire la noua strategie a executivului SUA pentru Africa, a declarat Pretoria într-un comunicat.

Discuţiile „vor aborda evoluţiile recente şi în curs privind situaţia geopolitică globală”, conform ministerului sud-african de externe.

Antony Blinken îşi propune să arate „ţărilor africane că au un rol geostrategic vital şi că sunt aliaţi esenţiali în cele mai arzătoare probleme ale timpului nostru, de la promovarea unui sistem internaţional deschis şi stabil la lupta împotriva efectelor schimbărilor climatice, a insecurităţii alimentare şi a pandemiilor globale”, declara Departamentul de Stat la sfârşitul lunii iulie.

După Africa de Sud, secretarul de stat Blinken va călători în Republica Democratică Congo şi apoi în Rwanda, care se confruntă cu noi tensiuni în relaţia cu vecinul său congolez, care o acuză că îi susţine pe rebelii „Mişcării din 23 martie” (M23), acuzaţie negată de Kigali.

spot_img
articolul original.

Președintele Finlandei: Oamenii din Finlanda și din alte țări ale UE vor trebui să suporte

7 August 2022 at 16:10
By: FLUX 24

„Oamenii din Finlanda și din alte țări ale UE vor trebui să suporte faptul că economia nu va crește an de an. Ar face negativ unitatea Europei, deoarece dezvoltarea se oprește brusc și numărul provocărilor crește”, a menționat el. .

spot_img
articolul original.

Rusia a învins Ucraina la șah

7 August 2022 at 16:08
By: FLUX 24

Alegerile au avut loc duminică în timpul Adunării Generale a FIDE din Chennai din India.

Celălalt candidat înregistrat la alegeri a fost Andrey Barishpolets din Ucraina.

spot_img
articolul original.

Ministrul chinez de externe: SUA a planificat în mod deliberat

7 August 2022 at 15:12
By: FLUX 24

„Statele Unite au obiceiul de a crea mai întâi o problemă și apoi de a o folosi pentru a-și implementa planurile strategice. Există semne care semnalează că, în timp ce planifica vizita neanunțată a lui Pelosi, Statele Unite și-au folosit din nou vechiul truc și în prezent se folosesc de acest lucru pentru a-și spori prezența militară în regiune”, a subliniat el.

Armata Populară Chineză de Eliberare (PLA) a început joi exerciții militare la scară largă cu exerciții cu foc real în anumite zone din jurul Taiwanului. Exercițiul, anunțat marți seară, la scurt timp după ce președintele Camerei Reprezentanților SUA, Nancy Pelosi, a sosit la Taipei pentru o vizită, avea să dureze până duminică la prânz (07:00, ora Moscovei), dar, potrivit ministerului chinez al apărării, a fost prelungit pentru cel puțin încă o zi.

Taiwanul este guvernat de administrația locală din 1949, când forțele rămase ale Kuomintangului conduse de Chiang Kai-shek (1887-1975) au fost înfrânte în războiul civil chinez și s-au refugiat pe insulă. Taiwan a păstrat steagul și alte câteva simboluri ale Republicii Chineze care existau înainte ca comuniștii să preia controlul continentului. Potrivit poziției oficiale a Chinei, susținută de majoritatea țărilor, inclusiv Rusia, insula Taiwan este una dintre provinciile Chinei.

spot_img
articolul original.

Unde s-au „mutat” turiștii de la Cascada Bigăr după prăbușire

7 August 2022 at 14:25
By: FLUX 24

 În 2020, când Administrația Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița a înregistrat un număr record de turiști, de peste 70.000, la Bigăr, principalul obiectiv vizitat al parcului, ajungeau turiști de pe întreg mapamondul: „Am avut turiști din Japonia, America, și foarte mulți din Europa, care-și doreau să se fotografieze la cascadă. În 2020 putem vorbi despre un număr record de vizitatori, de 72.223 de persoane pe întreg teritoriul parcului, dintre care numai la Bigăr au fost în jur de 50.400 de persoane. Sunt și acum turiști, dar nu la fel de mulți. După români, principalii vizitatori sunt din Serbia, după care urmează cei din Ungaria, Austria și Germania”.

spot_img
articolul original.

Afacerea Dubai/ Șeful PSD Timiș despre șeful PNL: Se face de râs

7 August 2022 at 14:22
By: FLUX 24

PSD Timiș a evitat să comenteze dezvăluirile făcute recent în privința “afacerii Dubai”, în care a fost implicat președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, se arată într-un comunicat de presă al social-democraţilor.  Afirmaţiile lui Alin Nica, potrivit cărora ar exista o campanie finanţată de PSD împotriva sa, i-a făcut însă pe social-democraţi să riposteze.

“Până acum am considerat că nu e treaba noastră să avem poziții publice pe teme care pot avea implicații penale. În plus, am considerat că e bine pentru Timiș ca acest subiect să treacă. Să depășim cu toții ridicolul național în care ne-a băgat Alin Nica și “borseta lui”. Însă, se pare, că domnul Nica nu cunoaște sentimentul de ridicol. Continuă să se facă de râs, acuzând în stânga și în dreapta pe toată lumea, mai puțin pe domnia sa, omițând să spună că toată presa locală și națională a relatat escapada de la Dubai. Atunci când acuză, domnul Nica uită că nu adversarii politici l-au trimis în Dubai să tranzacționeze terenuri care nu sunt ale lui, nu adversarii politici l-au pus în legătură cu interlopi și cu lăutari, nu adversarii politici l-au pus la masă cu aceștia și nu adversarii săi au făcut fotografiile publicate în presă. Mai multă decență nu ar strica și poate capul plecat de rușine ar ajuta. În schimb, vedem tupeu fără margini și reflexe paranoice”, a declarat președintele PSD Timiș, Alfred Simonis.

spot_img
articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

10 țări vor în Organizația de la Shanghai (Rusia,China): Țările arabe în prim plan

6 August 2022 at 19:09
By: FLUX 24

Myanmar, Cambodgia, Arabia Saudită și Nepal au devenit, de asemenea, interesate să se alăture SCO. Tot la summitul din Uzbekistan, membrii doresc să acorde statut de observator Azerbaidjanului și Armeniei. În plus, la același congres, membrii plănuiesc să lanseze procedura pentru ca Belarus să se alăture organizației.

Autoritățile din Uzbekistan plănuiesc să invite la summit majoritatea reprezentanților țărilor interesate. Totodată, sursele publicației au subliniat că, cel mai probabil, nu se va putea aduna pe toți de la SCO deodată.

După cum a subliniat orientalistul Boris Dolgov, țările arabe au văzut în organizație o alternativă economică la uniunea politică occidentală. El a menționat că, în lumina evenimentelor din ultimii ani, partenerii occidentali s-au dovedit a nu fi de încredere, motiv pentru care au început să contacteze SCO. Separat, el a amintit că niciuna dintre aceste țări nu s-a alăturat sancțiunilor anti-ruse.

Organizația pentru Cooperare de la Shanghai este o organizație din care fac parte Rusia, China și patru foste republici sovietice din Asia Centrală: Kazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan și Kîrgîzstan. Obiectivul acestei structuri este amplificarea cooperării diplomatice, militare și economice dintre statele membre. A fost fondată în anul 2001, cu scopul declarat pentru a lupta împotriva terorismului și a separatismului dar este deseori considerată a fi de fapt un mijloc de a contracara influența americană în Asia Centrală, regiune strategică bogată în hidrocarburi.

spot_img
articolul original.

SCANDALUL INTERCEPTĂRILOR DIN GRECIA/Premierul spune că nu știa că liderul opoziției era ascultat de serviciile secrete

6 August 2022 at 18:12
By: FLUX 24

Cazul i-a şocat pe greci şi a provocat scandal politic.

Şeful serviciului de informaţii EYP, Panagiotis Kontoleon, a demisionat vineri în urma acuzaţiilor făcute de liderul partidului socialist PASOK Nikos Androulakis şi de un jurnalist că ei au fost ascultaţi.

În ziarul To Vima de duminică, Mitsotakis este citat spunând: „Nu ştiam, nu aş fi permis niciodată aceasta. Îi datorez dlui Androulakis scuze pentru greşeala făcută”.

„A fost o greşeală gravă şi de neiertat”, a adăugat el.

Premierul conservator este de aşteptat să se adreseze public luni în legătură cu cazul, a relatat sâmbătă agenţia de presă semi-oficială Athens News Agency (ANA).

Androulakis, care a fost ales lider al PASOK în decembrie 2021, a declarat vineri seară că a aflat că EYP i-a ascultat convorbirile la sfârşitul anului 2021. El nu a dezvăluit sursa informaţiei.

Guvernul a declarat că a fost informat despre supravegherea lui Androulakis, despre care a spus că era legală deoarece a fost aprobată de un procuror şi a încercat să-l informeze, „dar Androulakis a ales să nu răspundă”.

Androulakis a cerut parlamentului Greciei să înfiinţeze o comisie de anchetă care să examineze cazul. Guvernul a spus că ar sprijini cererea, dacă ar fi depusă oficial.

La 26 iulie, Androulakis a depus de asemenea o plângere la procurorii înaltei instanţe a ţării din cauza unei încercări de instalare a unui software de supraveghere pe telefonul său mobil, în ceea ce pare să fie un caz separat.

Plângerea intervine într-un moment în care Uniunea Europeană începe să meargă pe urmele Statelor Unite în adoptarea unei abordări mai dure asupra comercianţilor de programe spion şi utilizarea de software-uri puternice de supraveghere.

Săptămâna trecută, doi parlamentari care au discutat cu Reuters sub condiţia anonimatului au declarat că Kontoleon a recunoscut la o comisie parlamentară în 29 iulie că serviciul său l-a spionat pe Thanasis Koukakis, un jurnalist financiar care lucrează pentru CNN Grecia.

spot_img
articolul original.

După ce Rusia a ignorat cererile americanilor privind un schimb de deținuți, SUA a mutat via Grecia cu un expert rus în informatică şi criptomonede 

6 August 2022 at 00:58
By: FLUX 24

Scandalul intervine pe fondul insistențelor americanilor de a face un schimb de deținuți cu Rusia, cerere pe care Moscova a tratat-o de sus deocamdată.

Alexander Vinnik „a fost urcat la bordul unui avion privat cu destinaţia Statele Unite” fără a avea permisiunea să solicite azil în Grecia, a declarat avocata sa, Zoe Konstantopoulou.

Vinnik, 43 de ani, a fost predat Greciei de autorităţile franceze joi după-amiază, la doar câteva săptămâni după condamnarea sa definitivă la Paris la cinci ani de închisoare pentru spălare de bani de către Curtea de Casaţie, cea mai înaltă autoritate judiciară franceză, a precizat în Franţa o sursă apropiată cazului.

Tată a doi copii, Alexander Vinnik a stat doi ani în închisoare în Franţa, după ce a fost extrădat de Grecia. El fusese arestat în iulie 2017 într-o staţiune din Halkidiki (nord), iar Grecia a hotărât să-l predea Franţei, în timp ce Rusia şi Statele Unite solicitau extrădarea lui.

Ajuns în Statele Unite, el a fost prezentat vineri unui judecător federal din San Francisco, a anunţat într-un comunicat Departamentul american de Justiţie.

El este vizat de 21 de capete de acuzare, printre care furt de identitate, complicitate la trafic de droguri şi spălare de bani.

Procurorii îl acuză pe Alexander Vinnik „că a administrat BTC-e, o platformă criminală de schimb de criptomonede care a spălat peste patru miliarde de dolari venituri din infracţiuni”.

Acest instrument a „facilitat tranzacţii pentru infractori cibernetici din întreaga lume”, „permiţând utilizatorilor săi să facă schimb de bitcoin cu un nivel ridicat de anonimat”, a precizat justiţia americană.

În Rusia, în schimb, este acuzat doar de fraudă pentru o sumă de 9.500 de euro.

Rusia este „indignată de acţiunile neprietenoase ale Greciei care, sub presiunea Statelor Unite”, l-a extrădat pe Alexander Vinnik către „justiţia punitivă americană”, a reacţionat vineri seară Ministerul rus de Externe într-un comunicat.

„În pofida unei cereri oficiale din partea Ambasadei Rusiei la Atena, niciun angajat consular, nici avocata şi interpretul său nu au avut voie să-l vadă”, se arată în comunicat.

„Diplomaţii ruşi vor face tot posibilul pentru a-i apăra drepturile şi interesele legitime”, a subliniat documentul, citat de AFP.

spot_img
articolul original.

Fostul ambasador al Statelor Unite în Arabia Saudită: Țările UE nu vor acorda la nesfârșit sprijinul lor Statelor Unite în lupta împotriva Rusiei

5 August 2022 at 19:13
By: FLUX 24

Acești factori au provocat deja demisii în masă în Guvernele statelor occidentale și au declanșat, de asemenea, greve și nemulțumire sociale, care nu vor face decât să se amplifice, scriu cei doi diplomați într-un articol pentru săptămânalul american Newsweek.

spot_img
articolul original.

Autorul imnului Ungariei, omagiat în satul natal din Satu Mare/Pastorul reformat din Săuca: Oamenii simt visceral condiţia de maghiar

5 August 2022 at 20:08
By: FLUX 24

Péter Szilágyi, secretar de stat adjunct pentru politici naţionale în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, a citat mesajul scris de Kölcsey Ferenc într-un album de memorii: “Patria înainte de toate.” 

El a considerat că aceste patru cuvinte au fost principiul călăuzitor şi pentru guvernul ungar atunci când a luat cele mai importante decizii de politică naţională. 

“A pune patria înainte de toate nu este pentru noi doar un sistem de valori, ea conduce şi acţiunile noastre în aceeaşi direcţie (…) Sub ochii noştri se desfăşoară o nouă eră a reformei, în care ne adaptăm acţiunile intereselor patriei şi ale naţiunii. Dorind să atragem atenţia asupra acestei acţiuni comune, am declarat acest an Anul naţiunii în acţiune” – a spus el. 

Secretarul de stat adjunct a îndemnat audienţa să acţioneze şi să trăiască în spiritul cuvintelor citate de Kölcsey, deoarece acest lucru este demn şi de memoria poetului. 

Istoricul literar Emese Egyed a citat din textele poetului, afirmând: Kölcsey a fost un om cu un simţ moral şi o inteligenţă emoţională foarte puternice, viaţa lui a fost caracterizată de compasiune, caritate şi solidaritate. Ea a evocat faptul că poetul, în calitate de delegat la Dietă, a fost prea curajos şi prea modern pentru timpul său, astfel încât a fost rechemat din funcţie. A renunţat la viaţa din Pesta, printre altele, ca să-i poarte de grijă nepotului său orfan. 

În lucrarea “Parainesis pentru Kölcsey Kálmán”, el şi-a formulat învăţăturile adresate rudei sale bolnăvicioase, pe atunci în vârstă de 12 ani. El l-a îndemnat pe nepotul său să aibă credinţă, dar şi să fie răbdător cu oamenii de altă religie. Totodată i-a adresat şi îndemnul de a iubi omenirea şi limba maghiară.

Julianna Pakulár, pastorul reformat din Săuca, conducătoarea Centrului Bisericesc şi Cultural “Kölcsey Ferenc” din localitate, a spus că în acest sat izolat din Partium oamenii simt visceral condiţia de maghiar, deoarece “acest loc are un câmp de forţă aparte”.

Pastorul a remarcat: cu toate că imnul Ungariei, scris de Kölcsey, nu a fost creat la Săuca, el îşi găseşte adevăratul sens pe aceste meleaguri.

spot_img
articolul original.

Erdogan strânge relațiile cu Putin

5 August 2022 at 17:43
By: FLUX 24

„Graţie participării dvs directe şi medierii secretariatului ONU, problema legată de livrările de cereale ucrainene provenind din porturi de la Marea Neagră a fost soluţionată. Livrările au început deja şi aş vrea să vă mulţumesc”, a spus Putin.

El a subliniat, de asemenea, rolul Ankarei în tranzitul gazului rusesc spre Europa, prin gazoductul TurkStream.

„Partenerii europeni trebuie să fie recunoscători faţă de Turcia pentru că ea asigură tranzitul neîntrerupt al gazului rusesc”, a spus preşedintele rus.

spot_img
articolul original.
❌