ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Ieri — 24 June 2022Ultimele Stiri

Comuna Lipnița, pas important pentru reabilitarea a cinci kilometrii de drumuri

24 June 2022 at 14:22
image

Administrația locală a comunei Lipnița, județul Constanța, a făcut încă un pas important pentru reabilitarea unor drumuri comunale. Vă reamintim, că în ultimul an și jumătate, primăria a lucrat intens la cadastrarea drumurilor, etapă obligatorie pentru a putea implementa orice fel de proiect de infrastructură rutieră.

Acum, primarul Nicolae-Florin Dinu spune că s-a mai depășit o etapă importantă. „Am terminat studiul geotehnic pentru străzile ce urmează să fie pietruite. În câteva zile o să apară proiectul și apoi vom trece la etapa licitației. Dăm drumul la lucrări în aproximativ două luni”.

Concret, cinci kilometri de drum comunal în satele Carvăn și Coșlugea vor fi pietruiți.

Dar Primăria Lipnița nu dorește să se oprească aici. „După pietruire se poate trece și la asfaltare. În cazul în care nu se vor identifica surse se finanțare guvernamentale sau europene, administrația locală are în vedere asfaltarea, pe bucăți, a acestor drumuri cu bani de la bugetul local”, explică primarul.

În acest moment, drumurile respective sunt de pământ, iar circulația pe ele se desfășoară cu dificultate atunci când plouă, lucru determinant pentru prioritizarea acestei investiții de la bugetul local.

În continuare, Primăria Lipnița așteaptă ca Guvernul României să transmită lista proiectelor selectate pentru finanțare în cadrul Programului „Anghel Saligny”. La acest capitol, Lipnița a depus patru cereri de finanțare: asfaltarea a 4,4 kilometri de drumuri comunale, realizarea a două rețele de alimentare cu apă, realizarea rețelei de canalizare în satul Lipnița și asfaltarea a încă 9 kilometri de drumuri.

Totodată, și prin Planul național de Redresare și Reziliență (PNRR), axa C10, Primăria Lipnița a depus un proiect de reabilitare a școlii din satul Canlia.

(Sursa foto – Facebook)

articolul original.

Primăria Cernavodă, anunț despre acordarea tichetelor sociale

24 June 2022 at 11:02
image

Primăria orașului Cernavodă îi așteaptă pe cei care se încadrează în prevederile OUG nr. 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane vulnerabile să depună documentele necesare la sediul Direcției de Asistență Socială din orașul Cernavodă, strada Dacia nr. 5, în zilele lucrătoare, între orele 09.00 – 14.00.

“În conformitate cu prevederile OUG nr. 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă, persoanele fără adăpost, familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere și familiile monoparentale (care nu sunt beneficiare de alocație pentru susținerea familiei) ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei, pot solicita acordarea tichetelor sociale pe suport electronic.

Celelalte categorii de beneficiari (pensionarii și persoanele încadrate în grad de handicap, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei precum și familiile beneficiare de ajutor social și /sau alocație pentru susținerea familiei) vor primi tichetele sociale pe suport electronic la domiciliu, prin Poșta Română, fără a fi nevoiți să facă nici un demers în acest sens.

Valoarea nominală a tichetelor sociale este de 250 lei și se acordă o dată la 2 luni, în perioada 1 iunie 2022 – 31 decembrie 2022

Cererea și declarația pe proprie răspundere se depune de către reprezentantul familiei la sediul Direcției de Asistență Socială din orașul Cernavodă, strada Dacia nr. 5, în zilele lucrătoare, între orele 09.00 – 14.00.

Cererile vor fi însoțite de acte privind componența familiei (copie CI, certificate naștere copii, certificat de căsătorie, certificat de deces dacă este cazul, documente din care rezultă calitatea de reprezentant legal dacă este cazul) și documente care dovedesc veniturile realizate, după caz”, se arată în anunțul Primăriei.

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Burse școlare pentru elevii comunei Tuzla

23 June 2022 at 17:48
image

Reșit Taner, primarul comunei Tuzla, anunță că, în conformitate cu prevederile legale, Consiliile Locale pot contribui din bugetele proprii la finanțarea de bază și complementară a unităților de învățământ preuniversitar de stat.

Acesta este motivul pentru care edilul a propus consilierilor locali, în ședință de Consiliu Local,  să aprobe un Proiect de Hotărâre privind cuantumul și numărul burselor acordate elevilor din învățământul preuniversitar de stat din comuna Tuzla în semestrul II al anului școlar 2021-2022 pentru fiecare categorie de bursă.

Conform primarului, aceste burse sunt:

  • Burse de performanță: 0 beneficiari;
  • Burse de merit: 102 beneficiari;
  • Burse sociale: 86 beneficiari;
  • Burse de studiu: 21 beneficiari.

Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1094/06.10.2021 cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar de stat cu frecvență, este de:

  • Bursa de performanță: 500 lei;
  • Bursa de merit: 200 lei;
  • Bursa de studiu: 150 lei;
  • Bursa pentru ajutor social: 200 lei.

Rețeaua școlară a comunei Tuzla cuprinde Școala gimnazială numărul 1 Tuzla care are în subordine Grădinița cu program normal.

Reamintim că Primăria Tuzla a venit în sprijinul școlii și în contextul creat de pandemia de coronavirus, implementând un proiect finanțat cu fonduri europene – „achiziționarea de Hardware TIC și tablete pentru uz școlar cu acces la internet, pentru Școala Gimnazială numărul 1 Tuzla”. Proiectul, în valoare de peste 850.000 de lei, a fost depus anul trecut spre finanțare prin „Programul Operațional Competitivitate”, axa prioritară 2 „Tehnologia Informației și Comunicației (TIC) pentru o economie digitală competitivă, prioritatea de investiții 2C – consolidarea aplicațiilor TIC pentru e-guvernare, e-învățare, e-incluziune, e-cultură, e-sănătate.

articolul original.

Comuna Topalu și-a cinstit eroii și și-a bucurat copiii

23 June 2022 at 17:47
image

Ziua de 2 iunie a fost un bun prilej pentru comunitatea din Topalu, județul Constanța, de a aduce un pios omagiu eroilor căzuți pentru libertatea țării.

„Este ziua în care creștinii ortodocși sărbătoresc Înălțarea Domnului. În același timp, însă, toți românii, indiferent de religie, suntem datori înaintașilor noștri să ne amintim și de cealaltă mare sărbătoare națională: Ziua Eroilor. Astăzi mai mult ca oricând, cu profundă recunoștință în suflete, prețuim pe toți eroii cei de demult ai neamului, care s-au jertfit pentru libertate. Veșnică recunoștința tuturor eroilor neamului nostru”, a transmis administrația locală.

Pentru cinstirea eroilor căzuți în Primul Război Mondial a fost ridicat în centrul comunei un monument pe frontispiciul căruia stă scris: „1916-1918 – Recunoștință ostașilor morți pentru întregirea neamului”. An de an elevii școlii și locuitorii comunei desfășoară activități culturale si slujbe de pomenire de ziua eroilor.

În timpul Primului Război Mondial satul Topalu a fost ocupat de germani. Pe câmpul de luptă au murit 60 de topoleni, între care eroul sergent Murat Ion, Radu Mărgărit, Vintilă Cazacu, Țăranu Marin, Oglan Vasile, Andrei Vana, maiorul Vintilă Constantin, căzut sub zidurile Budapestei.

În aceeași zi de 2 iunie, Primăria comunei Topalu a organizat evenimentul intitulat „Bucuria copiilor în comuna Topalu!”, prilejuit de Ziua Internațională a Copilului.

„Zâmbetele și sufletele voastre să rămână inocente, iar visele să fie susținute de voință, muncă și ambiție pentru a deveni realitate”, le-a transmis celor mici administrația locală.

În curtea școlii din Topalu, Clubul Amicii a propus celor mici un program artistic cultural-educativ ce a avut ca scop desfășurarea de activități dedicate copiilor și familiei.

Programul a cuprins următoarele activități:

  • Teatru de păpuși „Motanul încălțat”
  • Animație, jocuri și distracție pentru copii
  • Show interactiv cu și pentru copii talentați
  • Întâlnire interactivă cu Albă ca Zăpada, piticii și alte personaje din lumea minunată a basmelor
  • Ședințe de face-painting
  • Baloane modelate
articolul original.

Primăria Saraiu derulează programul curățeniei de vară în toate localitățile comunei

23 June 2022 at 17:45
image

„Natura nu are o frumusețe trecătoare, are doar haine pe care le îmbracă și cu ajutorul cărora se schimbă total , odată cu anotimpurile. Profitând de vremea favorabilă din această perioadă am continuat programul de curățenie de vară în parcurile localităților Dulgheru și Saraiu”, transmite Dorinela Irimia, primarul comunei.

Ea amintește că societatea subordonată Consiliului Local are ca sarcină salubrizarea parcurilor și obiectivelor publice după un program stabilit pe date calendaristice pentru: curățenia şi măturarea arterelor de circulație, curățarea carosabilului, golirea containerelor de deșeuri selective, înlocuirea și completarea coșurilor de gunoi, desființarea depozitelor de gunoaie din zonele virane .

De asemenea, această societate are în program curățarea parcurilor, refacerea spațiilor verzi, a scuarurilor, intersecțiilor şi platbandelor, a zonelor aferente ansamblurilor de locuințe şi a locurilor de joacă pentru copii, realizează toaletarea vegetației, refacerea gazonului, tuns gard viu şi  întreținerea zonelor florale .

„Invităm la acest amplu program de curățenie de vară să ni se alăture, cu mic, cu mare, toți cei cărora le place frumosul și totodată trebuie să se preocupe de curățirea şi reamenajarea spațiilor verzi din jurul imobilelor în care locuiesc, a trotuarelor şi a curților interioare, a spațiilor de depozitare a deșeurilor, a terenurilor pe care le dețin și a căilor de acces”, adaugă Dorinela Irimia..

Primărița explică faptul că în această lună a fost realizat deja programul de curățenie în parcul Saraiu, cimitirul Saraiu şi programul va continua în parcul Dulgheru și cimitirul localității Dulgheru.

„Așa cum eu iubesc natura și mă bucur de fiecare clipă pe care pot să o petrec în aer liber, marea mea mulțumire este să văd copii cu părinții, cu bunicii, bucurându-se de natura blândă și primitoare”, spune edilul.

Unul dintre planurile și programele prioritare ale Primăriei Saraiu dedicate locuitorilor acestei comune este reamenajarea și reabilitarea parcurilor existente și construirea altuia nou, în curtea grădiniței Dulgheru.

Pentru că dorește să fie la curent cu activitățile desfășurate în cadrul acestui program, Dorinela Irimia vizitează permanent parcurile și celelalte obiective. „Mare mi-a fost bucuria când am văzut cât de îngrijit este parcul din Saraiu. Mi-am dat seama că locuitorii comunei noastre se bucură cu adevărat de natură și de frumos și am învățat împreună să le prețuim”, spune primarul.

Din verificările pe care le-a făcut în acest parc, edilul a constatat că mai sunt necesare  câteva intervenții în Parcul grădiniței Saraiu: reparația sau înlocuirea, acolo unde este cazul, băncilor şi coșurilor de gunoi.

„Eu sunt convinsă că noi, cu toții iubim frumosul și de aceea fac un apel la toți locuitorii comunei să păstreze curățenia, să nu arunce la întâmplare gunoaie. Și ca de fiecare dată, doresc să am ca parteneri pe toți locuitorii acestei frumoase comune și să vă rog, în cazul în care identificați zone cu gunoaie sau aveți de aruncat diverse lucruri care v-au devenit nefolositoare, să apelați la primărie şi să anunțați adresa exactă de unde se pot ridica”, conchide Dorinela Irimia.

articolul original.

Primăria comunei Pantelimon, apel pentru colectarea selectivă a deșeurilor

23 June 2022 at 17:43
image

Primăria comunei Pantelimon, județul Constanța, arată că protecția mediului reprezintă ansamblul reglementărilor, măsurilor și acțiunilor care au ca scop menținerea, protejarea și îmbunătățirea condițiilor naturale de mediu și reducerea sau eliminarea poluării mediului înconjurător și a surselor de poluare.

Conform reprezentanților administrației locale, pe teritoriul comunei Pantelimon principala sursă de poluare o constituie depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor din orice categorie.

Deși primăria a luat măsuri pentru a respecta prevederile legale privind colectarea selectivă a deșeurilor, „nu toți cetățenii respectă modul de a colecta separat, amestecând deșeuri reciclabile (plastic, sticlă, hârtie) cu cele menajere, creând grave prejudicii întregii comunități”, spun reprezentanții administrației.

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor comunei, s-au înființat două locuri în satul Pantelimon (una în fata blocului și cealaltă lângă cimitirul ortodox) și câte un loc în fiecare dintre celelalte sate (în centru) pentru colectarea selectivă (separată) a deșeurilor, aceste spații fiind dotate cu câte trei pubele: galbenă pentru plastic, verde pentru sticlă și neagră pentru hârtie.

Pentru deșeurile inerte (deșeuri rezultate din demolări) s-a înființat în localitatea Pantelimon un spațiu special destinat depozitării acestor deșeuri.

„Vă atragem atenția că abandonarea-aruncarea pe domeniul public, pe spațiile verzi sau în alte locuri, precum și depunerea în afara recipientelor de colectare a deșeurilor menajere, este strict interzisă! Aceste fapte se sancționează conform OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor”, adaugă reprezentanții primăriei.

De asemenea, administrația locală reamintește locuitorilor că a fost adoptată de către Consiliul Local Hotărârea 149/2021 privind aprobarea de măsuri necesare pentru interzicerea abandonării, aruncării, sau gestionarii necontrolate a deșeurilor pe raza Comunei Pantelimon județul Constanta.

Conform acestui document, „Colectarea deșeurilor de pe raza unității administrativ teritoriale a comunei Pantelimon, județul Constanța, se face prin intermediul Contractului de Prestări Servicii privind colectarea deșeurilor. Persoanele fizice de pe raza comunei Pantelimon, județul Constanța au următoarele obligații: să asigure accesul utilajelor de colectare a deșeurilor la punctele de colectare; să asigure precolectarea separată, în recipientele asigurate de către Consiliul local, distinct inscripționate și amplasate în spații special amenajate, a deșeurilor pe care le-au generat în propria gospodărie sau ca urmare a activităților lucrative pe care le desfășoară; să nu abandoneze sau să arunce deșeurile menajere pe străzi, trotuare, parcuri, locuri de joacă, drumuri agricole, câmpuri virane, albii de râu sau pâraie etc.”

Nerespectarea de către persoanele fizice și juridice a măsurilor stabilite în HCL 149/2021 constituie contravenție și se sancționează cu avertisment sau cu amendă contravențională, cuprinsă între 100 lei — 500 lei (persoane fizice) și 300 lei — 1000 lei (persoane juridice).

articolul original.

Elevii comunei Mircea Vodă, răsfățați de administrația locală

23 June 2022 at 17:39
image

Luna iunie a debutat cu Ziua Internațională a Copilului, un bun prilej pentru administrația locală a comunei Mircea Vodă de a le transforma celor mici această zi într-o adevărată sărbătoare. Astfel, copiii au venit la baza sportivă din localitate unde a fost amenajat un loc de joacă special pentru ei.

„Au avut suficientă energie pentru a se distra și încerca toate locurile de joacă special amenajate pentru ei: tobogane, trambuline și castele gonflabile pentru cei mai mici, toate asezonate cu sucuri, înghețată, vată pe băț și pictură pe față”, spune primarul George Ionașcu.

Bucuria si fericirea de pe chipul copiilor se putea citi cu ușurință, întâlnirea cu mascote și personaje din desene animate au produs o emoție de nedescris, iar copiii au dansat și-au făcut poze și s-au îmbrățișat cu Mini și Micky, Puh, Picaciu, Donald Duck și alții.

Tot pentru elevi, consilierii locali ai comunei Mircea Vodă, județul Constanța, au aprobat alocarea sumei de 50.000 de lei pentru premierea elevilor din ciclul gimnazial, cu domiciliul pe raza comunei, care au obținut rezultate deosebite la învățătură în anul școlar 2021/2022. Vizați de acestă hotărâre au fost elevii care au obținut premiile I, II și III la învățătură.

Astfel, elevii care au obținut premiul I au primit din partea administrației locale câte 500 de lei, cei care au obținut premiul al II-lea au primit câte 400 de lei, iar cei cu premiul al III-lea au primit câte 300 de lei.

Tot la capitolul investiții în educație, Consiliul Local a decis să aprobe alocarea sumei de 4.000 de lei pentru participarea elevilor Școlii Gimnaziale numărul 1 Mircea Vodă la programul „Cadet pentru 3 zile”.

Nu în ultimul rând, copiii comunei Mircea Vodă (clasele a III-a până la a XII-a) au beneficiat de o zi specială la parcul de distracții acvatice Aqua Magic din stațiunea Mamaia.

Consiliul Local a aprobat inițiativa primarului George Ionașcu de a oferi copiilor această bucurie chiar la începutul vacanței de vară. În consecință, a fost adoptată o Hotărâre a Consiliului Local prin care s-a disponibilizat suma de 25.000 de lei pentru transportul celor mici la parcul de distracții.

Orice copil din comună s-a putut înscrie pentru acest eveniment deosebit, grupurile fiind însoțite de părinți sau alte persoane adulte care să-i supravegheze.

articolul original.

Primăria Cerna acordă finanțări nerambursabile pentru activități de interes local

23 June 2022 at 16:29
image

Primăria comunei Cerna, județul Tulcea, a lansat în luna iunie anunțul de participare la programul pentru acordarea finanțărilor nerambursabile alocate din bugetul local al comunei Cerna pentru activități non-profit de interes local, sesiunea de selecție 2022.

Domeniile pentru care se acordă finanțări nerambursabile de la bugetul local sunt: cultură și educație civică (28.000 de lei) și social, tineret și sport (35.000 de lei).

Propunerile se pot trimit pe adresa Primăriei Cerna, Compartimentul de Relații cu Publicul, strada Școlii numărul 2.

Data limită pentru depunerea proiectelor este 1 iulie 2022, ora 14.00.

Astfel de finanțări au ca obiective stabilite:

  • creşterea accesului cetăţenilor la actul cultural;
  • formarea publicului, fie el spectator/vizitator/cititor;
  • sprijinirea tinerelor talente;
  • organizarea unor evenimente culturale inovatoare, inedite, realizate în spaţii alternative;
  • promovarea cooperării culturale la nivel local;
  • păstrarea şi promovarea patrimoniului şi tradiţiei culturale;
  • menţinerea caracterului multicultural specific oraşului Târgu Frumos;
  • dezvoltarea cooperării culturale internaţionale;
  • promovarea valorilor culturale locale în circuitul cultural naţional, regional şi internaţional;
  • creşterea gradului de consum a culturii scrise şi dezvoltarea posibilităţii de autoexprimare;
  • creşterea gradului de implicare a cetăţenilor în muzică, dans, teatru, arte vizuale şi arte plastice;
  • creşterea nivelului de informare cu privire la valorile tradiţiei, istoriei, ştiinţei şi artei locale.

Acordarea de către o unitate administrativ-teritorială de fonduri de la bugetul local pentru finanțarea unor proiecte depuse de diferite organizații nonprofit este prevăzută de Legea nr. 350/2005 – privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general (publicată în Monitorul Oficial, partea I nr.1128/14.12.2005), cu modificările şi completările ulterioare și de Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice şi H.G. nr. 395/2016, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările şi completările ulterioare.

articolul original.

Consiliul Local al comunei Ceamurlia de Jos a aprobat acordarea burselor școlare pe semestrul al doilea

23 June 2022 at 16:28

Aleșii locali ai comunei Ceamurlia de Jos, județul Tulcea, au adoptat o Hotărâre privind acordarea burselor școlare pentru semestrul al doilea al anului școlar 2021/2022. Reprezentanții primăriei spun că, în total, anul acesta școlar au avut alocat un buget de 85.000 de lei pentru acordarea acestor burse.

De suma menționată au beneficiat elevii domiciliați în comună care au îndeplinit criteriile de acordare a burselor, criterii stabilite de lege. Bursele de care pot beneficia elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat sunt: burse de performanță, burse de merit, burse de studiu și burse de ajutor social.

Astfel, în semestrul al doilea al anului școlar 2021/2002, în comuna Ceamurlia de Jos se vor acorda patru burse de studii, 10 burse de merit și 27 de burse ajutor social.

Prin HG nr. 1.094/2021 s-a stabilit un nou cuantum al burselor care vor fi acordate elevilor în anul școlar 2021-2022, diferențiat, pentru prima dată, în funcție de categoria de burse, astfel: 500 de lei pentru bursa de performanță, 200 lei pentru bursele de merit și cele de ajutor social și 150 de lei pentru bursele de studiu.

Bursele de merit şi bursele de studiu se acordă elevilor de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat, în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură. Bursele de merit se acordă elevilor care au rezultate deosebite la învățătură: au obținut media generală de cel puțin 9,50 și nota 10 la purtare în anul școlar anterior, respectiv în primul semestru al anului școlar, pentru elevii aflați în clasele de început ale învățământului primar, gimnazial, liceal sau profesional; au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor și concursurilor școlare naționale organizate de MECTS; au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale competițiilor/concursurilor cultural -artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de MECTS.

Bursa de studiu se acordă elevilor care provin din familii cu un venit lunar mediu pe membru de familie pe ultimele 3 luni cel mult egal cu salariul minim pe economie și care îndeplinesc simultan condițiile: au media generală peste 7,00 și nota 10 la purtare în semestrul anterior celui în care se acordă bursa.

Bursele de ajutor social se acordă elevilor, la cerere, în funcţie de situaţia materială a familiei sau a susţinătorilor legali. Bursele de ajutor social se acordă la începutul anului şcolar şi sunt revizuite semestrial, în funcţie de modificările intervenite în veniturile nete lunare ale familiei. Pot păstra bursa elevii promovați şi cu nota 10 la purtare.

 Se încadrează la această categorie de burse elevii orfani de ambii părinți sau bolnavi de: TBC şi care se află în evidenţa dispensarelor şcolare, ori bolnavi de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbţie grave, insuficiențe renale cronice, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice, sau infectaţi cu virusul HIV ori bolnavi de SIDA, sau suferă de poliartrită juvenilă, spondilită anchilozantă ori reumatism articular, handicap locomotor.

articolul original.

Noi proiecte pentru comuna Carcaliu: creșterea eficienței energetice și sisteme inteligente de management local

23 June 2022 at 16:25
image

Consilierii comunei Carcaliu, județul Tulcea, au adoptat în cea mai recentă ședință de Consiliu Local participarea la Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public cu investiția „Creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public în Comuna Carcaliu”.

Totodată, aleșii locali au aprobat și devizul pentru obiectivul de investiții.

„Angajamentul privind întocmirea documentației de achiziție publică, organizarea şi derularea procedurii de achiziție publică şi realizarea lucrărilor în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind achizițiile publice pentru acest proiect este în sarcina Comunei Carcaliu. Se aprobă contractarea finanțării și persoana desemnată să reprezinte comuna în relația cu Administrația Fondului pentru Mediu, privind contractarea și derularea proiectului este domnul primar Panfil Gheorghe”, se arată în Hotărârea Consiliului Local.  

De asemenea, consilierii au aprobat depunerea proiectului ”Asigurarea infrastructurii TIC (sisteme inteligente de management local) la nivelul comunei Carcaliu” în cadrul apelului de proiecte cu titlul PNRR/2022/C10/I.1.2-Fondul local I.1.2 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS/alte infrastructuri TIC (sisteme inteligente de management urban/local) din Planul de redresare și reziliență al României (PNRR).

S-a aprobat și valoarea maximă eligibilă a proiectului, în cuantum de 374.770 Euro, exclusiv TVA, (324.770 Euro+50.000 Euro-stație încărcare), reprezentând 1.844.880,28 lei.

Comuna Carcaliu se angajează să finanțeze toate sumele, reprezentând cheltuieli care ar putea fi declarate neeligibile, ce pot apărea pe durata implementării acestui proiect, în condițiile obținerii finanțării.

Concret, proiectul va aduce următoarele beneficii:

  • Centru de monitorizare în timp real a situației din oraș – oferă acces în timp real la toate camerele, senzorii și alte dispozitive de colectare a datelor
  • Sistem de monitorizare și siguranță a spațiului public
  • Extindere sistem Wi-Fi in spațiile publice
  • Dronă pentru inspecția zonelor sau situațiilor de risc
  • Funcționar public virtual
  • Servicii „Cloud” – platformă cloud online pentru utilizare de către administrația publică
  • Sistem de înregistrare și emitere a documentelor – permite înregistrarea și emiterea documentelor online, semnături electronice
  • Platformă pentru comunicarea cu cetățenii și informarea inițiativelor comunitare
  • Sistem de planificare online – site web care permite programarea online a cetățenilor la diverse ghișee
  • Plata online a taxelor și impozitelor
  • Valorificarea obiectivelor de patrimoniu prin digitalizare sau reconstrucție digitală
articolul original.

Primăria comunei Baia solicită fonduri pentru alimentarea cu gaze naturale

23 June 2022 at 16:23
image

Mugurel Marșavela, primarul comunei Baia, județul Tulcea, a inițiat un proiect de Hotărâre privind cererea de finanțare în vederea includerii la finanțare a Obiectivului de investiții „Alimentarea cu gaze naturale a comunei Baia, județul Tulcea”” în Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Proiectul inițiat de edil a fost adoptat cu majoritatea voturilor consilierilor locali, astfel că UAT Baia a făcut demersurile necesare pentru solicitarea aprobării cererii de finanțare.

Totodată, consilierii au aprobat și devizul general estimativ al Obiectivului de investiții „Alimentarea cu gaze naturale a comunei Baia”.

„Scopul nostru este să asigurăm acest serviciu de bază pentru cetățenii care nu sunt racordați la rețeaua de gaze naturale, respectiv modernizarea infrastructurii existente. Vom branșa aproximativ 196.000 de familii la rețeaua de gaze. Pentru rețeaua de apă, canal și drumuri, Ministerul Dezvoltării a primit deja cereri de finanțare de la 97,5% dintre comunele, orașele, municipiile și județele din România, fapt care subliniază nevoia pentru aceste investiții pe care le vom finanța prin Programul Anghel Saligny”, spune Cseke Attila, ministrul Dezvoltării.

Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, Guvernul asigură o finanțare în valoare de 7,5 miliarde de lei pentru reabilitarea și extinderea rețelelor de gaze naturale.

Programul permite finanțarea înființării de noi sisteme de distribuție de gaze naturale, extinderea acestora, precum și modernizarea, prin transformarea celor existente în sisteme inteligente de distribuție a gazelor naturale.

Potențialii beneficiari ai Programului vor putea depune solicitările de finanțare, iar selectarea obiectivelor de investiții se va face conform criteriilor stabilite. Ulterior aprobării listelor obiectivelor de investiții, beneficiarii vor trimite eventualele documente suplimentare necesare, iar după încheierea contractelor de finanțare, beneficiarii pot solicita din partea MDLPA decontarea sumelor necesare.

articolul original.

Conferință de închidere proiect la Tulcea: Bani europeni pentru servicii informatice și pentru digitalizare

23 June 2022 at 13:17

Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni și administratorul public al județului Tulcea, Dumitru Mergeani, au participat joi, 23 iunie 2022, la conferința de închidere a proiectului „Soluții administrative moderne – dezvoltarea și implementarea de proceduri și mecanisme simplificate în sprijinul cetățenilor în cadrul Consiliul Județean Tulcea” .

Proiectul a avut o perioadă de implementare de trei ani și o valoare estimată de peste 3 milioane de lei și și-a propus modernizarea mecanismelor si procedurilor administrative la nivelul Consiliului Județean Tulcea, în vederea creșterii capacității instituționale privind planificarea strategică pe termen lung, precum și reducerea birocrației, prin dezvoltarea și implementarea unor sisteme informatice inovative pentru serviciile furnizate către cetățeni.

Cele patru obiective specifice ale acestui proiect se referă la introducerea mecanismului de bugetare participativă, elaborarea Strategiei de dezvoltare durabilă a județului Tulcea pentru perioada 2021-2027, un instrument esențial, după cum bine se știe, pentru accesarea de fonduri europene pe termen lung, dar și dezvoltarea unor mecanisme de cooperare inter-instituțională, respectiv a unor programe de instruire pentru funcționari din cadrul Consiliului Județean Tulcea.

„Mă bucură faptul că instituția Consiliului Județean Tulcea este permanent preocupată de accesarea de fonduri europene pentru modernizare și pentru creșterea calității actului administrativ, în beneficiul direct al cetățenilor județului nostru. Este un motiv de mândrie pentru toți cei din această instituție, de la conducere și până la fiecare specialist din cadrul aparatului de specialitate al Executivului județean, că județul Tulcea este lider în atragerea de fonduri europene pentru dezvoltare“, a transmis, în deschiderea evenimentului, administratorul public al județului Tulcea, Dumitru Mergeani.

La rândul său, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni, a vorbit aplicat despre mecanismul de bugetare participativă implementat pentru prima dată la nivelul Județului Tulcea: „Aș insista puțin aspra unui mecanism deosebit de important pe care am reușit să îl implementăm (în premieră pentru Consiliul Județean Tulcea), și anume mecanismul de bugetare participativă. Toți cei interesați pot accesa portalul Bugetare Participativă accesibil din site-ul Consiliului Județean Tulcea pentru a veni cu idei de proiecte pe care noi să le implementăm, cu surse proprii ale Județului Tulcea. Cred că acest mecanism este modul în care noi, administrația, ne raportăm în plan concret la nevoile cetățenilor și le sprijinim inițiativele, pentru a demonstra, mai clar decât oricând, că administrația publică asigură servicii de interes public, în beneficiul direct al cetățenilor județului Tulcea“, a spus Huleni.

articolul original.

“Războiul Nu e în Delta Dunării” – Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, scrisoare deschisă către Guvernul României

22 June 2022 at 10:01
image

Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, alături de membrii și partenerii săi, reprezentând peste 50% din industria turismului din destinație, sau văzut nevoiți să transmită următoarea scrisoare deschisă către Guvernul României, ca urmare a valului de știri false apărute cu privire la Delta Dunării.

“După doi ani de grele încercări, perioadă de pandemie, în timpul căreia turismul cu greu s-a menținut pe linia de plutire, la începutul anului 2022, rezervările în Delta Dunării indicau o revenire la normal. Cu mâhnire și tristețe constatăm că, noi românii, suntem principalul nostru inamic. Suntem obligați să tragem un semnal de alarmă cu privire la știrile și declarațiile  menite să alarmeze populația în mod eronat în legătură cu așa-zise bombardamente în Delta Dunării, care nu fac altceva decât să destabilizeze grav sectorul turistic și să ducă la anulări masive ale rezervărilor din partea turiștilor, români sau, și mai grav, străini.

Spre exemplu în cursul serii trecute, un post de televiziune național titrează: “Rusia a bombardat în Delta Dunării”. Nu, domnilor guvernanți, nu ne-am trezit sub niciun fel de bombardament al rușilor, ci sub bombardamentul propriilor conaționali, sub forma unei intoxicații media.

Mai mult, în cadrul aceleiași emisiuni, în același context, este citat domnul ministru al Apărării Naționale, Vasile Dîncu, cu mesajul “Există informația că rușii vizează canalele de transport”, o declarație pe care o considerăm scoasă din context și care suntem convinși că nu viza în vreun fel zona Deltei Dunării.

Delta Dunării NU este bombardată! Delta Dunării NU face parte din război! Delta Dunării rămâne o destinație de vacanță sigură!

Cerem autorităților să se implice mult mai activ în promovarea destinațiilor de vacanță, din care face parte și Delta Dunării.

Va solicităm, domnule prim-ministru Nicolae Ciucă, domnule ministru al Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, domnule ministru al Apărării Naționale, Vasile Dîncu, să vă implicați activ, conform atribuțiilor legale, în combaterea acestui gen de zvonuri, iar când vi se solicită punctul de vedere, să cântăriți cu atenție fiecare declarație, pentru a nu putea fi ulterior interpretată, iar turismul deltaic și turiștii să aibă de suferit ca urmare a unor informații false propagate pe canalele media.

Vă solicităm să considerați,  așa cum ar fi normal, turismul ca fiind unul dintre cei mai importanți contributori la PIB-ul României și să nu acceptați subminarea acestei industrii, atât de greu încercate.

Vă invităm așadar să arătăm, încă o dată, că uniți suntem mai buni și să participați alături de noi la promovarea destinației de vacanță România, implicit a Deltei Dunării.”

(Sursa foto – AMDTDD)                                           

articolul original.

Comuna Nicolae Bălcescu primește 45 milioane lei pentru rețeaua de gaze, prin Programul Anghel Saligny

16 June 2022 at 11:36

Primarul comunei Nicolae Bălcescu (județul Constanța), Dumitru Timofte, anunță că Guvernul României a alocat suma de 45 milioane lei pentru înființarea sistemului de alimentare cu gaze naturale, pentru cele două localități din componență, Nicolae Bălcescu și Dorobanțu.

Banii au fost alocați prin Programul Național Anghel Saligny, iar Nicolae Bălcescu este una dintre cele 3 UAT-uri din județ (celelalte două fiind Castelu și Cuza Vodă), care au primit fonduri pentru rețeaua de gaze. Racordarea gospodăriilor la gaze este gratuită.

M-am luptat foarte mult pentru acest proiect și sunt convins că va fi un mare câștig pentru comuna noastră! Guvernul ne-a alocat banii, peste 45 milioane lei. Din județ, suntem doar noi și încă două comune care am primit bani pentru gaze, așa că sunt și mai bucuros fiindcă este o mare realizare. Urmează să primim bani și pentru asfaltarea drumurilor”, a transmis primarul Dumitru Timofte.

articolul original.
  • There are no more articles
❌