ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 5 December 2022Ultimele Stiri

ULTIMA ORĂ! De 1 Decembrie, Primarul Municipiului Focșani a propus înfrățirea cu Cernăuți, Ucraina

30 November 2022 at 22:00

De Ziua Națională a României, Primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă a transmis Primarului din Cernăuți, Ucraina, Roman Klichuk o scrisoare prin care exprimă intenția de înfrățire a celor două Orașe ale Unirii.

Pornind de la realitatea că în Cernăuţi se afla cea mai importantă comunitate a românilor din Ucraina, precum și sediul unor importante asociaţii ale românilor, care au lucrat cu perseverenţă în direcţia menţinerii identităţii culturale a românilor din Bucovina de Nord noi, reprezentanții Municipiului Focșani dorim să vă transmitem salutări cordiale.

Știți că, din perspectiva faptului că Focșani este un Oraș al Unirii, am derulat în ultimii ani proiecte prin care am încurajat interacțiunea cu copiii și tinerii din Cernăuți pentru promovarea valorilor culturale comune și încurajarea legăturilor cu comunitățile istorice româneşti din afara graniţelor. Pe de altă parte, de un an de zile trăim vremuri dificile și complicate, iar războiul nedrept al Federației Ruse împotriva Ucrainei este o realitate care nu poate fi neglijată.

Ne-am declarat susținerea pentru întreaga Ucraina, dar mai ales pentru frații români care trec prin clipe dificile și ne dorim să facem prin programele de sprijin în structuri de primire publice sau la persoane private, tot ce ne stă în putință ca refugiații să nu ajungă în situații intolerabile, care presupun pierderea drepturilor de bază, a protecției autorităților și chiar a propriei vieți.

Întrucât, valorile și crezul care au condus la înfăptuirea actelor istorice ce au făcut ca atat Cernăuțiul, cât și Focșaniul să poarte titulatura de «Oraș al Unirii», nutrim speranța că veți fi de acord să demarăm procedurile necesare înfrățirii dintre orașele noastre. Am încredere că înfrățirea dintre Municipiul Focșani și Cernăuți va pune bazele unui parteneriat care să dea șansa etnicilor români din Cernăuți să poată vorbi limba strămoşilor lor şi să simtă că aparţin neamului românesc, oriunde s-ar afla în lume”, se arată în scrisoarea pe care Primarul Cristi Valentin Misăilă a citit-o public, în cadrul ceremonialului militar, organizat în Municipiul Focșani cu ocazia Zilei Naționale a României.

Tot la Focșani, în cadrul evenimentelor de 1 Decembrie, un număr de 104 elevi din cadrul Consiliului Local al Tinerilor (CLT) Focșani au înălțat un număr de 104 baloane tricolore, în timpul intonării Imnului Național ”Deșteaptă-te Române!”

La Focșani a avut loc și o defilare militară cu un număr de 40 utilaje aparținând Armatei Române, Jandarmeriei, Poliției, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” și Salvamont Vrancea.
Evenimentele de 1 Decembrie 2022 au fost organizate în Focșani de Primăria Municipiului Focșani în colaborare cu Garnizoana Focșani, Instituția Prefectului și Consiliul Județean Vrancea.

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani

articolul original.

ULTIMA ORĂ! FOTO! Cătălin Toma: România merită mult mai mult respect

30 November 2022 at 22:00

Ziua Natională a României este un moment înălțător și emoționant pentru fiecare român, o zi în care conștientizăm mai mult decât oricând faptul că românii au reușit să ducă la înfăptuire cele mai înalte idealuri și să treacă peste cele mai grele momente ale istoriei fiind uniți.

Astăzi, în Piața Unirii din Focșani, vrânceni de toate vârstele au asistat la ceremonialul organizat cu prilejul Zilei Naționale, la care au participat președintele Consilului Județean Vrancea, Cătălin Toma, alături de vicepreședinții Ionel Cel-Mare și Marian Oprișan, subprefectul Claudia Lavinia Serafimciuc, parlamentari de Vrancea, primari, consilieri județeni și locali, șefi de instituții publice.

De 1 Decembrie, haideți să ne gândim profund la ceea ce înseamnă astăzi, pentru fiecare dintre noi, după doi ani de pandemie și un război la granițe, Ziua Națională a României. Pentru noi, România este acasă. Din păcate, vremurile pe care le trăim au făcut ca mulți români să nu mai fie acasă. De aceea, în calitate de autoritate județeană, în parteneriat cu Guvernul României, suntem obligați să avem respect față de valorile acestui minunat popor. Suntem liberi, pentru că suntem într-o alianță puternică, pentru că apărăm valorile creștine, ale familiei. România merită mult mai mult respect, dar respectul vine și prin ceea ce facem noi. Fie că suntem acasă, fie că suntem peste hotare, haideți să vorbim România așa cum merită ea, la 104 ani de existență. Vă îndemn să avem un respect profund pentru ceea ce au făcut înaintașii noștri. Doamne ajută acest popor!”, a transmis președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma.

💙💛❤ La mulți ani români! La mulți ani România! 💙💛❤

text și foto: Facebook/Consiliul Județean Vrancea

articolul original.
Ieri — 4 December 2022Ultimele Stiri

Două tiruri cu haine uzate din Germania şi Olanda, oprite la intrarea în Vama Petea

4 December 2022 at 11:52
By: I. Z.

Tir cu deseuri

Poliţiştii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul ANPC Satu Mare, nu au permis intrarea în ţară a două autovehicule încărcate cu produse second-hand constând în îmbrăcăminte uzată, întrucât şoferii nu au putut prezenta certificate de dezinsecţie şi curăţare.

În data de 02 decembrie a.c., în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, judeţul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în ţară un sătmărean în vârstă de 49 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în România. 

Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii,13.600 kg de îmbrăcăminte uzată, de la o societate comercială din Germania, având ca destinaţie o comunitate din judeţul Neamţ. 

Poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat lucrătorilor Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României, întrucât nu există certificatul de curăţare şi dezinsecţie.

Câteva minute mai târziu, în acelaşi punctul de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru a intra în România, un maramureşean în vârstă de 31 de ani, conducând o autoutilitară marca Volvo, înmatriculată în ţara noastră.

Tânărul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii,4.547 kg articole de îmbrăcăminte uzată, de la o societate comercială din Olanda. Bunurile urmau să ajungă la o firmă din judeţul Satu Mare.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de produse second-hand, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României, întrucât nu există documente legale, neavând certificatul de curăţare şi dezinsecţie.

În ambele cazuri, autorităţile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Câţi ucraineni mai intră în România într-o zi?

3 December 2022 at 13:03
By: I. Z.


În data de 02.12.2022, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 152.600 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 45.700 de mijloace de transport.

Pe sensul de intrare în România, au fost 86.240 de persoane, dintre care 7.256 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 6,56 % faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 02.12.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 2.968.572 cetăţeni ucraineni.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare, Poliţia de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

45 de fapte ilegale (29 de infracţiuni şi 16 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 26.900 lei;
au fost confiscate bunuri în valoare estimată de aproximativ 517.000 lei;
nu s-a permis intrarea în ţară a 33 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 19 cetăţeni români din diferite motive legale.

articolul original.

ULTIMA ORĂ! VIDEO și FOTO! Avansări în grad și competiții sportive la IPJ Vrancea, de Ziua Naţională a României

30 November 2022 at 22:00
image

AVANSĂRI ÎN GRAD ȘI COMPETIȚII SPORTIVE CU PRILEJUL ZILEI DE 1 DECEMBRIE

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea a sărbătorit prin evenimente Ziua Naţională a României – 1 Decembrie.

Astfel, la data de 29 noiembrie a.c., la sediul I.P.J. Vrancea a avut loc festivitatea de avansare la gradul profesional următor, înainte de termen a poliţiştilor care s-au remarcat prin rezultate deosebite în activitatea desfăşurată.

Cu această ocazie, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea a dat citire ordinelor de avansare a celor 35 de polițiști.

Aceștia au fost felicitaţi de către conducerea inspectoratului pentru rezultatele obţinute în anul în curs. Festivitatea a debutat cu intonarea imnului de stat.

Poliţiştii fac parte din toate structurile Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea.

Tot în contextul zilei de 1 Decembrie, preşedintele Asociaţiei Sportive “Tomiță Lazăr” a oferit diplome şi premii câştigătorilor competiţiilor sportive organizate la nivelul I.P.J. Vrancea (tenis de masă și fotbal).

Competițiile au fost organizate de către Asociația Sportivă “Tomiță Lazăr”, Corpul Naţional al Poliţiştilor împreună cu Regiunea 1 I.P.A. Vrancea, intitulate sugestiv „Cupa 1 Decembrie”, la care au participat zece echipe din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea.

Ca de fiecare dată, şi în zilele de sărbătoare, peste 200 de poliţişti acţionează pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, precum şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona desfăşurării manifestărilor publice, pentru ca toţi vrâncenii să se bucure în linişte şi siguranţă de sărbătoarea României.

Poliţiştii au participat la tradiţionala defilare din centrul municipiului Focșani cu autospeciale aparţinând Poliţiei Rutiere, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului pentru Acţiuni Speciale dar şi Laboratorul Criminalistic.

La mulți ani, români!
La mulți ani, România!

text și foto: Biroul de presă al IPJ Vrancea

articolul original.

Oraşul Ardud s-a înfrăţit cu Buiucani, municipiul Chişinău

2 December 2022 at 17:33
By: I. Z.

Ziua Naţională a României este de joi pentru Ardud una memorabilă, cu semnificaţii de reîntregire simbolică a României Mari, prin semnarea acordului de înfrăţire dintre oraşul Ardud şi Pretura Sectorului Buiucani, municipiul Chişinău, Republica Moldova.

Momentul a fost emoţionant atât pentru pretorul Vasile Moroi cât şi pentru primarul Ovidiu Marius Duma, pentru membrii delegaţiei moldovene, dar şi pentru toţi consilierii locali prezenţi, pentru invitaţi din tot judeţul Satu Mare şi ardudeni, pentru că a marcat oficial, într-o zi cu puternice semnificaţii naţionale, relaţia de sânge şi fraternitate dintre poporul român şi cel moldovean.

Semnarea acordului de înfrăţire este prilej de reafirmarea a crezurilor comune care ne unesc, dar reprezintă şi un pas important pentru dezvoltarea relaţiilor de colaborare şi cooperării în cheia domeniilor de interes comun şi a valorilor europene.

În egală măsură, acest acord va facilitata relaţiile dintre cele două comunităţi prin organizarea unor misiuni instituţionale care să promoveze schimburile bilaterale de bune practici în diferite domenii de activitate.

Cele doua părţi au în vedere identificarea unor proiecte de dezvoltare economică şi socială, proiecte care vor beneficia de susţinerea financiară a Uniunii Europene şi pot încheia parteneriate de colaborare pentru realizarea şi finanţarea unor obiective de investiţii în cele două comunităţi, în conformitate cu legislaţiile în vigoare.

articolul original.

Cerere în căsătorie în timpul manifestărilor de 1 Decembrie

2 December 2022 at 06:55
By: I. Z.

Înainte de debutul manifestărilor dedicate zilei de 1 Decembrie de lângă Monumentul Eroului Necunoscut caporalul Andrei Pop a fost chemat la ”raport” de superiori…

Caporalul Andrei Pop din Batalionul 52 Geniu Tisa, şi-a cerut în căsătorie iubita. Viitoarea mireasă, Paula Petric, a spus un ”DA” hotărât, momentul fiind unul de-a dreptul emoţionant. Şi aplaudat de sătmărenii veniţi în număr mare să asiste la manifestări şi la parada militară.

Nu a fost singurul moment deosebit al zilei , elevii de la mai multe unităţi şcolare din municipiu au ţinut şi ei să marcheze Ziua Naţională aceştia participând inclusiv la paradă.

articolul original.

La mulţi ani, România! Mulţi sătmăreni au ieşit în stradă să sărbătorească (FOTO)

1 December 2022 at 08:37
By: I. Z.

Update: Mulţi sătmăreni au ieşit în stradă să sărbătorească Ziua Naţională a România. Ample manifestări au avut loc în mai multe localităţi din judeţul Satu Mare.

Prefectul Radu Roca alături de subprefecţii Altfatter Tamás şi Romeo Pop şi de directorul de Cancelarie, Radu Iancu au participat azi la activităţile prin care la Satu Mare e sărbătorită Ziua Naţională.

Manifestările în municipiul Satu Mare au început la ora 11,00 cu vernisajul expoziţiei „Dr. Vasile Lucaciu – un erou al Naţiunii Române” la Muzeul de Artă şi au continuat cu depuneri de coroane la bustul lui IC Brătianu, la statuia dr. Vasile Lucaciu şi la bustul lui Iuliu Maniu.

La ora 12 a avut loc ceremonialul militar şi religios iar prefectul Radu Roca a dat citire mesajului transmis de premierul Nicolae Ionel Ciucă.

Festivitatea de la Statuia Eroului Necunoscut a continuat cu un scurt program artistic şi s-a încheiat cu defilare cu personal militar şi tehnică de luptă.

***

În 1 Decembrie, Satu Mare se pregăteşte să sărbătorească Ziua Naţională a României! Autorităţile locale au pregătit ample manifestări cu această ocazie.

1 Decembrie este Ziua Naţională a României. Este o zi specială sărbătorită de toţi românii, prin diferite activităţi şi evenimente organizate de autorităţi, şcoli, grupuri, asociaţii şi nu numai.

Ziua naţională a României a fost, între anii 1866-1947, ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989 ziua de 23 august. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de preşedintele Ion Iliescu şi publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi naţională şi sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituţia României din 1991, articolul 12, alineatul 2.

Iată programul comunicat de autorităţi:

articolul original.

VIDEO: Consiliul Județean face noi demersuri pentru construirea Spitalului Județean

29 November 2022 at 22:00
image

Consiliul Judeţean Vrancea a aprobat ieri în ședință extraordinară de îndată, proiectul de hotărâre privind însușirea documentațiilor cadastrale în vederea dezmembrării imobilului Teren Spital Județean aflat în domeniul public al județului Vrancea și alipirea terenului de 11.000 mp la imobilul teren în suprafață de 10.000 mp. Practic, prin acest proiect de hotărâre a fost suplimentată suprafața de teren ce va face parte integrantă din proiectul privind construirea noului spital județean.

Consiliul Județean Vrancea are în derulare proiectul major privind construirea noului spital județean din Focșani. Conducerea administrației județene face pași concreți și demersuri susținute pentru ca acest obiectiv sanitar de anvergură din județul nostru să devină realitate. Deja au fost realizate nota conceptuală, tema de proiectare, studiul de prefezabilitate, studiul de fezabilitate, Planul Urbanistic Zonal și avizele în fază SF. Sunt demersuri care au necesitat, conform legislației în vigoare, o perioadă considerabilă de timp. „Facem demersuri susținute pentru edificarea acestui obiectiv major, care va deservi un areal mai mare, întrucât de la Iași la București nu mai există un spital de asemenea anvergură precum cel proiectat la Focșani. Am avut numeroase discuții cu factorii decizionali și ne bazăm pe susținerea Guvernului României în ceea ce privește finanțarea”, a declarat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Noul Spital din Focșani va avea 900 de paturi (775 de paturi de spitalizare continuă, 60 de paturi de spitalizare de zi şi 65 de paturi pentru însoţitori) și va cuprinde secții suplimentare față de vechiul spital, precum și bloc operator la cele mai înalte standarde, spațiu universitar și va fi dotat cu heliport.

Conform graficului proiectului, Consiliul Județean Vrancea va putea scoate la licitație lucrările de construire ale noului spital în anul 2023. După finalizarea achiziției publice, firma declarată câștigătoare va trebui să depună, în termen de 4 luni, documentația pentru emiterea autorizației de construire și în 2 luni va trebui să definitiveze proiectul tehnic.

În paralel, Consiliul Județean a rezolvat și problema infrastructurii de acces la noul Spital, obținând de la Primăria municipiului Focșani suprafața de teren necesară pentru una dintre căile de acces, iar în prezent este în procedură de transfer a unei suprafețe de teren de la Ministerul Apărării Naționale, în același scop. Valoarea totală estimată a noului Spital din Focșani este de 455.943.218 euro. Întrucât noul spital pune accent pe componenta de digitalizare și va cuprinde și o secțiune de telemedicină, acest fapt va scuti pacienții de costuri suplimentare și drumuri la alte unități sanitare din țară și, suplimentar, datorită dotărilor de cel mai înalt nivel, noua unitate sanitară va atrage specialiști în medicină.

Conducerea Consiliului Județean Vrancea face demersuri susținute pentru ca noul spital din Vrancea să primească finanțare, astfel încât construcția să poată demara anul viitor. „Suntem convinși că Guvernul României va găsi soluții să susțină cele două spitale din România, printre care și cel din Vrancea, care sunt extrem de avansate din punct de vedere al documentațiilor și care pot fi construite din fonduri europene până la termenul limită impus de Comisia Europeană în PNRR”, a afirmat Cătălin Toma.

4 proiecte de investiții vor fi depuse spre finanțare prin PNRR

În ședința de ieri au mai fost aprobate următoarele proiecte de hotărâre: „Aprobarea Programului de îmbunătățire a Eficientei Energetice pentru Consiliul Județean Vrancea”; ,,Aprobarea procedurii de selecție a partenerilor – operatori economici în vederea constituirii unui consorțiu integrat pentru învățământ dual în Județul Vrancea; „Aprobarea depunerii proiectului Investiții în capacități de producție în energie, pentru consumul propriu al Județului Vrancea în cadrul POIM 2014-2020, Axa prioritară 11, măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile“; „Aprobarea participării UAT Vrancea în parteneriat cu UAT Județul Prahova și UAT Județul Buzău pentru promovarea și implementarea proiectului de înființare a traseului de cicloturism Velo Valahia în regiunea Prahova, buzău, Vrancea, în cadrul PNRR“.

Urgența acestor proiecte afost dată de faptul că întreaga documentație a acestora trebuie urcată pe platforma PNRR până luni dimineață. Începând de azi, 30 noiembrie, românii intră într-o minivacanță, urmând să se reîntoarcă la muncă de luni, 5 decembrie, dată la care se închide sesiunea de depunere de proiecte.

articolul original.

Încep lucrările de reabilitare la Secţia Dermatologie – ORL – Oftalmologie a Spitalului Județean

29 November 2022 at 22:00

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a semnat ordinul de începere a lucrărilor și a prestării serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului pentru imobilul C1 (Secţia Dermatologie, O.R.L., Oftalmologie), începând cu data de 29 noiembrie 2022. Consiliul Județean are în derulare proiectul „Reabilitare energetică şi lucrări conexe Spitalul Judeţean de Urgență ”Sf. Pantelimon” Focşani, Secţia Psihiatrie şi Boli infecţioase şi Secţia Dermatologie, O.R.L., Oftalmologie”, iar de ieri au început lucrările de execuție la cel de-al doilea corp de clădire, care găzduiește secțiile Dermatologie, ORL și Oftalmologie. În data de 3 octombrie au demarat lucrările la primul corp de clădire, secția de Psihiatrie din Str. Comisia Centrală nr. 15 B. „În urma reabilitării și modernizării acestor secții ale Spitalului, atât pacienții, cât și personalul medical vor beneficia de condiții mult îmbunătățile de tratament, de confort și siguranță”, a afirmat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Obiectivul general al proiectului vizează creșterea eficienței energetice, prin derularea de lucrări de intervenție cu scopul termoizolării celor două corpuri de clădiri, modernizării instalației de preparare și distribuire a agentului termic și a apei menajere, instalarea sistemelor de climatizare, modernizarea instalației de iluminat, inclusiv utilizarea de surse regenerabile pentru asigurarea necesarului de energie, precum și alte lucrări conexe. Proiectul este finanțat din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3: Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon și are o valoare totală de 12.104.509 lei. Termenul de finalizare al proiectului este decembrie 2023.

Consiliul Județean Vrancea a mai finalizat un proiect privind ”Reabilitarea energetică și lucrări conexe la Secția pneumoftiziologie a Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” Focșani” și mai are în derulare proiectul „Modernizare și dotare secție ambulatoriu de specialitate pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Sf.Pantelimon Focșani”, ambele finanțate din fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.

articolul original.

FOTO: Patru premii câștigate de Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor Galați, la Târgul de Invenții și Inovații din domeniul alimentar „INOVALIMENT 2022‟

29 November 2022 at 22:00
By: cristi

De curând s-a încheiat cea de-a treia ediție a Târgului Internațional de Invenții și Inovații din domeniul alimentar „INOVALIMENT 2022‟, iar Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor, din cadrul Universității „Dunarea de Jos‟ Galați, a obținut patru premii. Evenimentul a fost organizat de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Forumul Inventatorilor Români, Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor din cadrul USAMV Cluj și Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor Galați.

Marți, a avut loc o conferință de presă la care au fost invitate reprezentantele Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor Galați care s-au întors cu premii de la „INOVALIMENT 2022‟. Anul acesta, „Marele Premiu pentru INOVAȚIE‟ a fost obținut de Adina Teodorescu prin valorificarea integrată a fructelor de măceșe (Rosa canina) în produse alimentare și bioingrediente cu funcționalitate demonstrată‟.

La Categoria „ALIMENTELE VIITORULUI‟, Oana Nistor, lector la UDJ Galați, a obținut Premiul I pentru „valorificarea sucului de struguri din soiul Băbească neagră, la obținerea de produse gelificate (Jeleuri din suc de struguri din soiul Băbească Neagră)‟.

La categoria „BIOTEHNOLOGII‟, Marina Pihurov a câștigat Premiul I pentru un „ingredient tribiotic obținut prin co-fermentare cu consorții de microorganisme din culturi artizanale‟, în timp ce la categoria TEHNOLOGII ALIMENTARE‟, Daniela Serea a obținut Premiul II pentru „Bere cu adaos de extract din pielița strugurilor roșii‟.

Din cele șapte lucrări cu care facultatea noastră a participat, patru au fost premiate‟

Prof. univ. dr. ing. Nicoleta Stănciuc, prodecanul Facultății de Știința și Tehnologia Alimentelor Galați, a precizat că Târgul de Invenții și Inovații din domeniul alimentar „INOVALIMENT 2022‟ s-a desfășurat online în perioada 21-25 octombrie a.c, iar UDJ Galați este parteneră în acest proiect încă de la început. „Evenimentul este absolut remarcabil pentru că oferă posibilitatea mediului academic de a populariza invențiile și inovațiile din sectorul agroalimentar astfel încât infomația să ajungă mai ușor la mediul economic și la consumator. În cadrul acestui eveniment, Facultatea noastră a participat cu șapte lucrări, dintre care patru au fost premiate‟, a spus prof. univ. dr. ing. Nicoleta Stănciuc.

În cadrul conferinței, Oana Nistor, câștigătoarea Premiului I la categoria „ALIMENTELE VIITORULUI‟, a explicat de ce a ales soiul de struguri Băbească Neagră pentru produsul ei. De ce am ales soiul de struguri Băbească Neagră? În primul rând pentru că este un soi autohton destul de răspândit pe teritoriul țării noastre, cu o vechime foarte mare, care datează încă de pe timpul geto-dacilor. Culoarea lui extrem de plăcută și cantitatea de zahariu pe care o are – undeva la 180 grame/litru, în sezonul mai ploios și 200/210 grame/litru în sezonul secetos, îl califică și pentru obținerea altor produse în afară de cel de bază, și anume vinul‟.

La baza ideii de „bere cu adaos de extract din pielița strugurilor roșii‟, produsul Danielei Serea, a stat dorința de „valorificare a subproduselor agroalimentare în vederea susținerii economiei circulare‟. „Se știe că în urma prelucrării industriale a strugurilor rezultă cantități mari de deșeuri care nu sunt valorificate. Cu toate că acestea sunt considerate deșeuri, ele conțin cantități importante de compuși biologici activi, cum ar fi antioxidanți, coloranți și compuși naturali de sinteză, care pot înlocui cu eficiență aditivii de sinteză din produsele alimentare‟, adaugă Daniela Serea. Așadar, coloranții sintetici au fost înlocuiți cu cei naturali obținuți în special din zona vegeală. Această bere este în curs de brevetare, proces care de altfel este de lungă durată.

Marina Pihurov, câștigătoarea Premiul I la categoria „BIOTEHNOLOGII‟, spune că tematica abordată se referă la un ingredient cu potențial tribiotic la baza căruia a stat valorificarea consorțiilor microbiene pe un substrat neconvențional, format din colostru, ceai negru și zahăr. Consorțiile microbiene utilizate au fost Kombucha și granulele de chefir de lapte. Acestea reprezintă un consorțiu de microorganisme format din drojdii, bacterii acetice și bacterii lactice. S-a obținut un ingredient care poate fi folosit în furaje sau în diverse produse alimentare, acesta având potențial tribiotic, adică prebiotic, probiotic și postbiotic. Ingredientul conține diverși compuși bioactivi cu activitate antioxidantă ridicată. Momentan, ingredientul este testat pentru furaje pentru pești, însă urmează să mai studiem și să testăm acest ingredient și în produse alimentare‟.

Prodecanul Facultății de Știința și Tehnologia Alimentelor Galați spune că tehnologiile utilizate în cadrul acestor produse sunt simple, astfel încât acestea să fie disponibile tuturor categoriilor socio-economice.

Premii „INOVALIMENT 2022‟: https://fundatiadanvoiculescu.ro/targul-de-inventii-si-inovatii-din-domeniul-alimentar-inovaliment-premii-editia-2022/

articolul original.

Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Focșani anunță întreruperea alimentării cu energie electrică în data de 7 decembrie 2022

29 November 2022 at 22:00

Distribuție Energie Electrică România – Focșani anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:


Informațiile actualizate despre întreruperile planificate din localitățile județului Vrancea pot fi vizualizate pe site-ul: www.distributie-energie.ro rubrica Suport/Întreruperi.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate de aceste întreruperi care sunt însă necesare pentru asigurarea unei bune funcționări a instalațiilor.

Relații suplimentare la telefon 0237 929 sau telverde 0800 500 205.

articolul original.

ULTIMA ORĂ! FOTO! Ceremonie de avansare în grad a trei ofițeri și șapte subofițeri de la IJJ Vrancea

29 November 2022 at 22:00

Pentru 10 jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea și 13 jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, data de 1 decembrie 2022 nu reprezintă doar aniversarea Zilei Naționale a României, ci și bucuria și emoția înaintării în grad militar următor, unul dintre cele mai importante momente din cariera unui militar.
Trei ofițeri și șapte subofițeri vrânceni care s-au distins prin modul de executare a misiunilor, rezultate deosebite obținute în îndeplinirea atribuțiilor și pregătire profesională au fost avansați în gradul militar următor, înaintea expirării stagiului minim în grad.
Activitatea a avut loc astăzi, la Mausoleul Eroilor de la Mărăști în prezența, domnului colonel Adrian Babiș, inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, a domnului colonel Eusebiu Bârnat, desemnat inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, care, în semn de apreciere şi recunoştinţă pentru meritele obţinute, le-au înmânat jandarmilor avansaţi gradele militare, subliniind totodată rolul important pe care îl au colegii la îndeplinirea atribuțiilor Jandarmeriei Române.

Biroul de presă al IJJ Vrancea

articolul original.

FOTO: Școlile din Vrancea pot fi dotate cu finanțare PNRR

29 November 2022 at 22:00

Consiliul Județean Vrancea a găzduit ieri două serii de întâlniri cu directorii tuturor unităților de învățământ din județ, la inițiativa administrației județene și a Inspectoratului Școlar Județean, reprezentat de inspectorul școlar general Gabriela Marchitan. Scopul întâlnirii a fost prezentarea de oportunități de finanțare pentru dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar, prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență. „Consiliul Județean, în calitate de solicitant eligibil, urmează să depună un proiect pentru dotarea grădinițelor, școlilor și liceelor din întreg județul Vrancea, inițiativa noastră fiind aceea de a colecta informații și de a consulta toate școlile din județ în ceea ce privește necesarul de dotări la acest moment”, a transmis Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea. Specialiștii din cadrul administrației județene au răspuns tututor întrebărilor adresate de managerii instituțiilor de învățământ preuniversitar.

articolul original.

Ziua Naţională a României sărbătorită la Gyula, Ungaria

1 December 2022 at 10:42
By: I. Z.

Ziua nationala la Gyula

Marţi 29 noiembrie 2022, în organizarea Consulatului General al României la Gyula (Ungaria) în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare a fost sărbătorită Ziua Naţională a României.

Recepţia de gală a avut loc în sala de festivităţi a unui hotel din Gyula, sub coordonarea domnului Florin Trandafir Vasiloni, consul general. Alături de cele peste 100 de persoane prezente, au participat numeroşi preoţi şi diaconi din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, în frunte cu Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan; reprezentanţi ai mediului universitar, ai comunităţii româneşti şi autorităţilor locale din localităţi unde trăiesc români în Ungaria precum şi membri marcanţi ai mediului de afaceri local.

După intonarea imnurilor naţionale ale României, Ungariei şi Uniunii Europene, a urmat mesajul oficial al consulului general Florin Trandafir Vasiloni.

Delegaţia sătmăreană a fost condusă de Robert Laszlo, managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, instituţie care a oferit un program cultural cuprinzând artişti de seamă ai judeţului: Petrică Mureşan, Bianca Angela Cionca, Paula Cornea, Sara Nistor, Iulian Goste şi Bogdan Bota. Programul sătmărenilor s-a bucurat de aprecierile unanime ale celor prezenţi, momentele folclorice entuziasmând publicul.

articolul original.

6 judeţe din Nord Vest vor primi 1,43 miliarde de euro prin Programul Regio

30 November 2022 at 18:40
By: I. Z.

Marcel Bolos

Contractul de finanţare pentru Programul Regional Nord-Vest, în valoare de 1,43 miliarde de euro, a fost semnat la Cluj-Napoca, în prezenţa lui Pataki Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, care a declarat: „Este un moment istoric faptul că autoritatea de gestionare a programului va fi de acum încolo la Cluj-Napoca şi nu în capitală, fiind un pas foarte important spre descentralizare.

Cele peste 1,4 miliarde de euro vor fi puse la dispoziţia celor 6 judeţe ale regiunii (Satu Mare, Bihor, Sălaj, Maramureş, Cluj-Napoca şi Bistriţa Năsăud), respectiv a întreprinderilor locale. Dacă regiunea va reuşi să utilizeze aceste fonduri în mod eficient, în următorii 7 ani se va înregistra o creştere semnificativă a nivelului de trai şi a unui mediu mai dezvoltat, mai bun şi mai puternic din punct de vedere economic.”

La eveniment au participat Ioan Marcel Boloş, ministrul pentru Investiţii şi Proiecte Europene şi Hegedüs Csilla, secretar de stat.

articolul original.

630 de poliţişti de frontieră desfăşoară activităţi de supraveghere

30 November 2022 at 11:50
By: I. Z.

Având în vedere  minivacanţa prilejuită de Ziua Naţională a României, la nivelul Poliţiei de Frontieră Române, şi implicit şi la nivelul structurilor Poliţiei de Frontieră Satu Mare, au fost dispuse măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat, iar poliţiştii de frontieră acţionează alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică în zona de competenţă.

În această perioadă, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi în zona de frontieră – 30 km interior de la linia de frontieră – aproximativ 630 poliţiştii de frontieră sătmăreni desfăşoară activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere.

În prezent, prin punctele de frontieră, tranzitul autoturismelor şi al persoanelor se derulează în condiţii normale pentru această perioadă, fără a se înregistra blocaje sau timpi mari de aşteptare. În Punctul de Trecere a Frontierei Petea, în funcţie de valorile de trafic, se va lucra la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctului, pe cinci artere de control la intrarea în România şi pe şase artere pe sensul de ieşire din ţară. În Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, poliţiştii de frontieră sătmăreni efectuează controlul de frontieră pe trei artere, atât pe sensul de ieşire, cât şi pe sensul de intrare în ţara noastră.

În 30 noiembrie, la URZICENI – pe sensul de intrare în ţară se lucrează pe 1 arteră de control, iar pe ieşire – pe 2 artere. La PETEA – pe sensul de intrare – pe 2 artere, iar pe sensul de ieşire – pe 5 artere de control.

Sâmbătă, 03 decembrie a.c., punctele temporare de trecere a frontierei Peleş, Bercu (din zona de competenţă a SPF Petea) şi Horea (SPF Carei) vor fi deschise în intervalul 10.00 – 18.00,  ora României.

În vederea fluidizării traficului la graniţele României, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Satu Mare menţin permanent legătura cu autorităţile maghiare, alături de care se efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune.

O situaţie specială se înregistrează la traficul pentru camioane. În această perioadă se constată o creştere a numărului de automarfare care se prezintă pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, în prezent, în punctul de trecere a frontierei Petea.

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei a luat toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ şi reducerea timpului de aşteptare. Reamintim că în PTF Petea formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, iar pe sensul de ieşire din ţară, controlul de frontieră se efectuează pe teritoriul statului vecin, motiv pentru care numărul de artere care pot fi deschise este limitat de numărul de poliţişti repartizaţi de către statul maghiar.

În continuare, recomandăm cetăţenilor români şi străini care trebuie să tranziteze frontiera naţională în această perioadă să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional şi să consulte aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliţiei de Frontieră – www.politiadefrontiera.ro.

articolul original.

ULTIMA ORĂ! PROGRAMUL Primăriei Focșani, al societăților de utilități publice și al mijloacelor de transport public local, în minivacanța de Ziua Națională

28 November 2022 at 22:00

PROGRAMUL PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI FOCȘANI ȘI AL UNITĂȚILOR SUBORDONATE CONSILIULUI LOCAL PENTRU PERIOADA 30 NOIEMBRIE – 2 DECEMBRIE 2022

Primăria Municipului Focșani (Serviciul de impozite și taxe locale)
În perioada 30 noiembrie -2 decembrie 2022: nu se lucrează.

Clubul Sportiv Municipal Focșani 2007
În perioada 30 noiembrie -2 decembrie 2022: nu se lucrează.
Rezervări pentru închirierea terenurilor de tenis se pot face la 0727.368.015 (Rusu Ovidiu), în funcție de solicitări și de condițiile meteo.

Ateneul Popular “Maior Gh. Pastia” Focșani
În perioada 30 noiembrie -2 decembrie 2022: nu se lucrează.

Ansamblul Folcloric ”Țara Vrancei”
În perioada 30 noiembrie -2 decembrie 2022: nu se lucrează.

Teatrul Municipal “Maior Gh. Pastia” Focşani
În perioada 30 noiembrie -2 decembrie 2022: nu se lucrează.

Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor
Biroul evidența persoanelor
În perioada 30 noiembrie -2 decembrie 2022: nu se lucrează.
Biroul stare civilă
Miercuri, 30 noiembrie 2022: nu se lucrează;
Joi, 1 decembrie 2022: 9.00 – 13.00 – preluări și eliberări documente deces;
Vineri, 2 decembrie 2022: nu se lucrează.

Serviciul Public Creşe
În perioada 30 noiembrie -2 decembrie 2022: nu se lucrează – se asigură serviciul de continuitate.

Direcția de Asistență Socială Focşani
În perioada 30 noiembrie -2 decembrie 2022: se asigură serviciul de continuitate prin personalul de tură.

Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice Focşani
Serviciul Spații Verzi
În perioada 30 noiembrie -2 decembrie 2022: se asigură întreținerea spațiilor verzi din parcuri, Grădina Publică, Piața Unirii și intervenții în caz de urgență.
Compartiment Administrare Cimitire și Prestări Funerare
În perioada 30 noiembrie -2 decembrie 2022: personalul va fi solicitat în cazul în care vor apărea situații de urgență.

Poliția Locală a Municipiului Focșani
În perioada 30 noiembrie -2 decembrie 2022: se asigură permanență și echipe de intervenție (telefoane: 0237.215.005, 0237.215.030, 0766.248.132).

S.C. Transport Public S.A.
Programul de circulație a mijloacelor de transport ce efectuează transport public local de călători în Municipiul Focșani, Comuna Golești, Comuna Câmpineanca, Comuna Vârteșcoiu – sat Olteni, Comuna Milcovul, Comuna Gologanu, Comuna Răstoaca și Comuna Vânători pentru perioada 30 noiembrie – 2 decembrie 2022:
– pe traseele 1, 3, 4, 6, 7, 9, 10, 12, 14, 21, 22, 23, 24: program de sâmbătă, duminică și sărbători legale;
– pe traseul 2: de la 05:30 – 13:00 din 30 în 30 minute și de la 13:00 – 20:00 din oră în oră;
– pe traseul 51: de la 06:20 – 13:20 din 30 în 30 minute și de la 13:20 – 19:20 din oră în oră;
– pe traseul  8: de la 06:45 – 12:45  din oră în oră;
– pe traseul 20 C: următoarele plecări : 5:30, 6:30, 7:15, 8:30, 9:30, 10:30, 11:00, 12:30, 13:30, 15:30, 17:30, 19:45;
– pe traseul 20 O: următoarele plecări : 6:40, 12:15, 14:00, 16:15, 17:45;
– pe traseul 11: nu se circulă.

S.C. ENET S.A. Focșani – Serviciul Comercial casierie (str. Cuza Vodă nr.3):
În perioada 30 noiembrie -2 decembrie 2022: nu se lucrează.

S.C. ENET S.A. Focșani pentru DISPECERAT U.D.E.T. – telefon 0237/233.555 și MAIȘTRI DE EXPLOATARE – telefon 0237/212.400.

S.C. Administrația Piețelor Focșani S.A.
În perioada 30 noiembrie -2 decembrie 2022: program normal de lucru (Piața Moldovei, Piața Sud și Piața Obor).

S.C. Compania de Utilităţi Publice S.A. Focşani
În perioada 30 noiembrie -2 decembrie 2022: se asigură serviciul de permanență și asistență tehnică, prin personalul de tură și dispecerat.

Salubrizare și Servicii Publice Focșani SA
În perioada 30 noiembrie -2 decembrie 2022: program sediul central și casieria din strada Simion Bărnuțiu nr. 2: nu se lucrează.
Salubritate menajeră
În perioada 30 noiembrie -2 decembrie 2022: program normal 06.00 – 15.30.
Salubritate stradală
În perioada 30 noiembrie -2 decembrie 2022: program de duminică.
Dispeceratul Salubrizare și Servicii Publice Focșani SA va avea program normal de lucru  (24/24, 7/7).

Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență
În perioada 30 noiembrie -2 decembrie 2022: personalul va fi solicitat în cazul în care vor apărea situații de urgență.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Focșani

articolul original.

Avansări de Ziua Naţională la Inspectoratul de Jandarmi Satu Mare

30 November 2022 at 10:48
By: I. Z.

Jandarmi – avansari

Jandarmii sătmăreni au îmbrăcat haine de sărbătoare pentru a primi recompensele cu ocazia aniversării Zilei Naţionale a României.
În clubul unităţii, domnul Colonel Ovidiu – Adrian POPA – Inspectorul Şef al unităţii a dat citire Ordinului prin care doi ofiţeri şi şapte subofiţeri, pentru rezultate deosebite în îndeplinirea misiunilor, sunt avansaţi în gradul următor înaintea expirării stagiului minim.
Înmânarea noilor însemne de grad şi felicitarea celor avansaţi s-a făcut de către Inspectorul Şef al unităţii, care a transmis pe rând felicitări jandarmilor avansaţi pentru munca depusă, rezultatele bune pe care le-au obţinut şi profesionalismul dovedit de-a lungul timpului.
Lista celor avansaţi este următoarea:
În gradul de căpitan:
Locotenent CHELMU VIOREL;
Locotenent TĂMÂIAN BOGDAN;
În gradul de plutonier adjutant şef:
plutonier adjutant LAZĂR ALIN – AUGUSTIN;
plutonier adjutant MUREŞAN FLORIN – ALIN;
În gradul de plutonier adjutant:
plutonier major FILIMON MARIUS – DANIEL;
plutonier major LUPU MIHAI;
În gradul de plutonier:
Sergent major COMIATI DENIS – DAVID;
Sergent major ROŞU DANIELA – MIHAELA;
Sergent major ŞTIRB NICOLAE – RAUL.
Comanda unităţii transmite sincere felicitări tuturor celor avansaţi dorindu-le mult succes pe mai departe, precizând faptul că avansarea de astăzi aduce cu sine pe lângă o tresă pe umăr şi o creştere a responsabilităţilor ce revin tuturor în îndeplinirea misiunilor încredinţate.

articolul original.
❌