ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 28 September 2022Ultimele Stiri

Pompierii s-au antrenat la Pădurea Ceala pentru eventualitatea izbucnirii unui incendiu

28 September 2022 at 19:48
image

Comunicat. Pompierii arădeni au desfășurat în această seară un exercițiu de simulare a unui incendiu izbucnit la litiera Pădurii Ceala, cu posibilitate de extindere la Parcul National Lunca Mureșului.

Pentru gestionarea acestei simulări ce a presupus stingerea unui incendiu de pădure şi salvarea unei persoane din zona afectată, au intervenit forțe și mijloace ale Detașamentul de Pompieri Arad cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială cu modul pentru descarcerare și un echipaj SMURD, încadrate cu 18 salvatori.

Scopurile principale ale exerciţiului au vizat verificarea modului şi a operaţiunilor de intervenţie în cazul producerii unor incendii la fondul forestier şi perfecţionarea deprinderilor personalului operativ în utilizarea tehnicii şi echipamentelor utilizate la acest tip de intervenţii.

articolul original.

Doi cerșetori scandalagii, „anihilați” de Poliția Locală

28 September 2022 at 17:05
image

Direcția Generală de Poliție Locală Arad a emis următorul comunicat cu privire la doi cerșetori aflați în tranzit în municipiu, care au provocat scandal:

„Orașul nostru, localitate de frontieră, a ajuns să «beneficieze» de prezența unor persoane care în tranzitul lor spre o viață mai bună adoptă o conduită inadecvată, deranjând locuitorii cu diverse doleanțe.

Ieri, în Gara Arad, venind din Ungaria, a coborât un cuplu, ea de cetățenie maghiară, el provenit din județul Dolj, poposind aici până la următorul tren… împrejurare aparent obișnuită, până în momentul în care aceștia s-au hotărât să-și procure niște bani, cerșindu-i de pe la trecătorii din zonă. Foarte insistenți în demersul lor, proferând amenințări celor care nu se conformează.

Acest comportament s-a agravat în zona străzii Dunării, când, în urma sesizării prin dispecerat, un echipaj al Poliției Locale s-a deplasat pe teren pentru a identifica și anihila (sic) cuplul scandalagiu, punându-l pe tren pentru a-și continua călătoria.

Este al treilea caz despre care am consemnat în ultimele luni, de «personaje» care în tranzitul prin orașul nostru își fac simțită prezența, hărțuind localnicii aflați în drumul lor.

Încurajăm cetățenii care doresc să sesizeze situații de persoane care încalcă normele de conduită și produc disconfort celorlalți locuitori, să apeleze Poliția Locală prin dispecerat, la numărul de telefon 0257-939 (apel gratuit)”, transmite Poliția Locală.

articolul original.

Peste 300 de sortimente de vin, băuturi spirtoase și produse gourmet pot fi degustate în acest weekend la cea de-a V-a ediție Vicii și Delicii

28 September 2022 at 16:37
image

Comunicat. De 5 ani, toamna aduce la Arad unul dintre cele mai importante evenimente ale orașului, dedicat micilor plăceri ale vieții. Peste 300 de sortimente de vinuri și alte băuturi fine, dar și produse gourmet exclusiviste vor face specială cea de-a 5-a ediție a Vicii și Delicii, ce se va desfășura în acest weekend la Vechiul Cazinou Arad.

Peste 40 de producători din România, Republica Moldova, Italia sau Grecia vor veni în fața iubitorilor de vinuri cu degustări tematice, în care vor prezenta produse deja consacrate sau altele proaspăt intrate pe piață.

Dincolo de oferta expusă publicului larg, an de an Vicii și Delicii organizează un spațiu comun de discuții dedicat sectorului HoReCa, pentru a veni în sprijinul dezvoltării domeniului viniculturii.

Program și acces

Prețul biletului de acces este 40 de lei, poate fi achiziționat de la intrare și include posibilitatea de participare la degustările pregătite de crame.

Programul de desfășurare este următorul:
Vineri, 30 septembrie: 17.00-22.00
Sâmbătă, 1 octombrie: 17.00-22.00
Duminică, 2 octombrie: 12.00-18.00

Evenimentul este organizat de Methexis Events, în parteneriat cu Selgros România și susținut de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, respectând toate normele și restricțiile în vigoare.

Detalii suplimentare despre eveniment pot fi regăsite pe pagina oficială Vicii și Delicii.

articolul original.

Terasele de pe pietonala „1 Decembrie”, motiv de ceartă la ședința CLM

28 September 2022 at 14:15
image

Actualizarea regulamentului de funcționare a teraselor din municipiu a provocat nemulțumii în rândul unor cetățeni care locuiesc în imobilul de pe Revoluției nr. 81, aflat pe colțul noii strzi pietonale 1 Decembrie. Unul dintre locatarii de acolo a luat cuvântul la ședința de Consiliu Local de miercuri, 28 septembrie, vorbind în numele asociației de proprietari, și le-a atras atenția consilierilor, viceprimarilor și primarului asupra mai multor nemulțumiri: gălăgie exagerată, orar de funcționare nerespectat, abonamente de parcare achitate degeaba…

Modificările aduse vechiului regulament, care au trecut de votul consilierilor, se referă printre altele și la prelungirea programului pentru terasele situate pe Bulevardul Revoluției, pe străzile pietonale și pe Ștrandul Neptun, care ar urma să funcționeze de acum până la ora 24:00 (în loc de 22:00) de luni până joi și duminica, iar vineri și sâmbătă până la ora 01:00 (în loc de 23:00).

Imobilul în cauză se află aproape vizavi de șirul de terase amplasate pe 1 Decembrie 1918 din centrul Aradului și unii locatari nu au primit cu bucurie decizia municipalității de a transforma strada în pietonală. Mai mult, unii dintre aceștia, la momentul în care s-a realizat schimbarea, aveau achitate în avans abonamente costisitoare de parcare pe strada respectivă, abonamente pe care ulterior nu le-au mai putut folosi din moment ce accesul auto a fost restricționat. Cetățeanul le-a amintit aleșilor locali că a fost nevoie să se ajungă în instanță pentru a le fi restituiți banii pentru un serviciu neonorat.

Mai mult, acesta le-a atras atenția că anumite localuri de pe strada aceasta pietonală nu au solicitat acordul vecinilor pentru funcționare și că nici nu respectă limita de decibeli când vine vorba de muzica pusă pe terase și nici programul de funcționare, depășind adesea cu mult ora de închidere admisă. A mai susținut că deși s-au făcut multe plângeri la Poliția Locală pentru aceste abateri legale, nu s-a luat nicio măsură și nu a primit niciun răspuns.

„Pentru ce să le prelungești programul când nici măcar nu îl respectă pe cel actual?”, ne-a întrebat retoric arădeanul, la finalul ședinței, supărat fiind de atitudinea celor cărora le-a adresat problemele sale și ale vecinilor săi. Președintele de ședință s-a arătat deranjat de tonul ridicat pe care l-a folosit cetățeanul în timpul în care își exprima nemulțumirile, avertizându-l de mai multe ori că îi oprește dreptul la cuvânt, iar apoi soluția identificată a fost doar că se vor face verificări.

articolul original.

Noi controale la transportatori, în județ

28 September 2022 at 09:17
image

Comunicat. Polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu efective de ordine publică și rutieră, în colaborare cu reprezentanți ai Consiliului Județean Arad și cântarul mobil, au desfășurat o o acțiune pe șoselele din județ, pentru verificarea respectării legalității transportului de marfă.

Echipajele au verificat 186 de autovehicule, fiind constatate nereguli, pentru care au fost aplicate 93 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 42.000 de lei. Dintre acestea, 2 au fost aplicate pentru depășirea masei maxime admise, 1 pentru lipsa asigurării, 84 pentru nerespectarea O.U.G. 195/2002 și celelalte la alte acte normative.

Au fost imobilizate 3 autovehicule de transport marfă, pentru depășirea tonajului și lipsa asigurării și retrase 2 certificate de înmatriculare.

Aceste acțiuni se desfășoară periodic, pe toate drumurile județene.

articolul original.

A trebuit să intervină Poliția, după ce un arădean și-a bătut soția

28 September 2022 at 09:11
image

Comunicat. Polițiștii Biroului de Ordine Publică au emis la data de 27 septembrie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 27 de ani, din municipiul Arad, care și-ar fi lovit soția, în timp ce se aflau la domiciliul conjugal.

Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

articolul original.

Ți-ai pierdut aseară plăcuța de înmatriculare? O poți recupera de la sediul Poliției Locale

28 September 2022 at 08:23

În urma ploilor torențiale de aseară, mai mulți șoferi arădeni și-au pierdut plăcuțele de înmatriculare de la mașini. Acestea pot fi recuperate de la sediul Poliției Locale. În acest sens, Primăria Arad a făct un anunț și pe facebook:

„Posesorii mașinilor cu numerele de înmatriculare TM 056495, AR-10-WIB, AR-88 CCD, AR-10-VLN, AR-29-DGD, AR-97-AAM, AR-07-CMA, AR-34-BOS ȘI AR-25-MVN, sunt rugați să se prezinte la sediul Poliției Locale din strada Victoriei, nr.35b-37, pentru recuperarea placuțelor de înmatriculare pierdute în timpul ploilor de aseară.

Restituirea se va face în baza actului de identitate și a talonului mașinii”.

articolul original.

Arădenii Medeea Fereștean și Horea Ignuța, printre câștigătorii Cupei „Helvetica – Intersport” la tenis

28 September 2022 at 05:06
image

Cupa „Helvetica – Intersport” s-a desfășurat, în această săptămână, pe terenurile bazei CS Intersport (președinte Aurel Fereștean), pentru tineri tenismeni de 10, 12 și 14 ani.

Aradul a contat, mai ales, la categoria 14 ani. La feminin, o sportivă legitimată la CS Intersport, Medeea Fereștean (favorita 6) a avut un parcurs fără greșeală până în finală (1-6, 3-6 cu timișoreanca Andreea Olariu), cele două tenismene de perspectivă făcând pereche pe tabloul de dublu, unde au cucerit trofeul: 6-3, 6-3 în ultimul act cu cuplul Ioana Șandru / Roberta Slovenszky (CS Orășenesc Cugir / CSȘ Petroșani). La masculin, finala probei de dublu a avut de fiecare parte a fileului câte un reprezentant al CS AMEFA Arad, câștig de cauză având Horea Ignuța.

CÂȘTIGĂTORI:

Dublu 14 ani M: Gabriel Vlad / Horea Ignuța (CS Helios Timișoara / CS AMEFA Arad) – în finală 3-6, 6-2, 10-6 cu Tudor Turlea / Adrian Poleac (CS Sport 4Fun Timișoara / AMEFA Arad)

Dublu 14 ani F: Andreea Olariu / Medeea Fereștean (4Fun Timișoara / CS Intersport Arad)

Simplu 14 ani F: A. Olariu (4Fun Timișoara)

Simplu 14 ani M: Dragoș Mone (CSM Reșița) – 6-0, 6-0 în finală cu Gabriel Vlad (Helios Timișoara)

Simplu 12 ani F: Antonia Crișan (CSM Petroșani)

Simplu 12 ani M: Dan Nițulescu (Free Mottion Timișoara) – 6-3, 7-5 în finala cu Darius Petrice (Helios Timișoara)

Simplu 10 ani F: Alexandra Popa (CS Iris Ștei)

Simplu 10 ani M: Ștefan Tufaciu – 4-1, 4-5(5), 10-3 în finala cu Sergiu Onica (ambii CS Sănătatea Oradea)

Ultimul turneu al sezonului 2022, desfășurat sub egida FRT în orașul nostru, se va disputa începând cu 1 octombrie, Cupa „HAI” – Circuitul Național FRT, pentru fete și băieți de 14 ani, organizat pe terenurile bazei „UTA-TenisProfi”.

articolul original.
Ieri — 27 September 2022Ultimele Stiri

După o tură de ploaie mai zdravănă, pasajul din Micălaca – Voinicilor e din nou „Mica Veneție”. Cum „se scoate” Compania de Apă

27 September 2022 at 18:18

După ce municipalitatea ne promisese că s-a rezolvat problema și că pompele funcționează la capacitate optimă, nu a durat prea mult până ce vechea, am putea spune deja veșnica problemă de la pasajul de pe Voinicilor, din cartierul Micălaca, a reapărut.

Apa din nou se extinde încât încurcă complet traficul și ne face să ne gândim cu amuzament că Aradul ar trebui redenumit „Mica Veneție”, dacă vechea denumire de „Mica Vienă” nu mai corespunde defel pentru realitatea înconjurătoare.

Fotografiile au fost preluate de la arădenii care le-au postat pe grupul de Facebook Arad Traffic, postări la care comentariile oamenilor nemulțumiți nu au încetat să apară:

„Dă, Doamne, un meteorit în asfalt, să aibă unde să se scurgă apa, că toți bani pt. lucrări se bagă în buzunar!”, a scris cineva.

„Iar navigam pe satul Arad!”, s-a amuzat un alt cetățean.

„Veneția săracilor!”, a scris o cetățeancă.

„Trebuie pus colacul peste pupăză”, a glumit altcineva.

„Ca de obicei după ploaie!”, a mai scris un cetățean.

Update

După publicarea articolului, la aproximativ 40 de minute, a emis și Compania de Apă Arad un comunicat prin care explică motivul producerii problemei. Aflăm că nu doar pe Voinicilor a fost inundație, ci și în alte zone.

„Aradul a fost în această seară sub avertizare nowcasting de vreme severă. Din cauza cantităților mari de precipitații (35-40 l/mp) în timp scurt, canalizarea a făcut cu greu față. 5 autospeciale, motopompe și vidanje, au intervenit în zona pasaj strada Voinicilor, în zona centură cartier Subcetate și pe str. Troiei. Deoarece județul Arad este în continuare sub avertizare cod galben de averse și ploi torențiale, echipele de intervenție sunt pregătite pentru a răspunde, dacă e cazul, solicitărilor sosite la Dispeceratul canal al Companiei”, transmite Compania de Apă Arad.

articolul original.

Un bărbat și-a pierdut viața în accidentul de pe A1, direcția Timişoara – Arad

27 September 2022 at 17:36
image

Inspectoratul pentru Situații de Urgență informează că în această seară s-a produs un accident rutier pe autostrada A1, pe direcția Timișoara-Arad, la aproximativ kilometrul 533.
Se pare că accidentul s-a produs între o mașină și un TIR. E posibil ca o victimă să fie încarcerată.

Intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială cu modul pentru descarcerare, SMURD Timiş, Arad și SMURD Vinga.

Intervenția este în dinamică.

Update

ISU Arad informează următoarele:

„La sosirea echipajelor, victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 45 de ani, prezenta semne incompatibilie cu viața.
Acesta a fost declarat decedat de către medicul echipajului SMURD TIM. Pompierii arădeni au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului”.

Update 2

DRDP Timișoaara informează că traficul se desfășoară pe banda a II-a. Banda de urgență și banda I sunt închise estimativ până în jurul orei 23:00.

Update 3

Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează următoarele despre accident:

„În seara zilei de 27 septembrie, în jurul orei 20:15, pe Autostrada A1, calea 1, la km. 531, a avut loc un accident rutier, în urma căruia o persoană și-a pierdut viața.

Un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din județul Timiș, a acroșat partea din spate a unui ansamblu rutier, intrând ulterior în coliziune cu parapetul lateral.

Victima a fost proiectată în afara autoturismului, personalul medical de la fața locului constatând decesul.

Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului, într-un dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă”.

articolul original.

CNAIR și Poliția Română vor face anchete de circulație. Unde vor fi controalele în județul Arad

27 September 2022 at 15:19
image

Miercuri, 28 septembrie, între orele 8:00 – 12:00 și 14:00 – 18:00, pe drumurile naționale se vor desfășura anchete de circulație origine – destinație. Echipaje mixte ale CNAIR și Poliția Română (recenzori și agenți de circulație) vor direcționa șoferii pe o bandă de rezervă, unde recenzorii le vor adresa un set de întrebări care vor consta în: originea plecării în cursă (de exemplu: Timișoara, Sibiu), destinația cursei (de exemplu: Suceava, București), scopul călătoriei (turistic, acasă, loc de muncă, alte scopuri), pentru vehicule de transport marfă: felul mărfii; pentru vehicule de pasageri: numărul de pasageri.

Pentru drumurile administrate de DRDP Timişoara, recenzorii și polițiștii rutieri vor fi amplasați pe următoarele rute:

În județul Arad: pe DN 7 – Păuliș și oe DN 79A – Bocsig/Ineu;

În județul Hunedoara: pe DN 66 – Batiz;

În județul Caraș-Severin: pe DN 57 – Pojejena/Radimna și oe DN 58 – Anina

În județul Timiș: pe DN 6 – Becicherecu Mic și pe DN 59 – Șag;

Pe Autostrada A1 – în dreptul km 316+650 (Pianu, din județul Alba)

IMPORTANT!
DRDP informează că nu vor fi înregistrate datele referitoare la numărul de înmatriculare al vehiculului, numele conducătorului auto sau alte date de identificare. Informațiile solicitate sunt complet anonime, în conformitate cu regulamentul general privind protecția datelor.
Acest studiu, coordonat prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, constituie baza de date statistice pentru determinarea curenților de trafic în scopul orientării investițiilor, alocarea bugetelor și ajustarea strategiilor de dezvoltare.

„Fiind vorba despre o acțiuni de interes public, rugăm conducătorii auto să colaboreze cu anchetatorii astfel încât această acțiune să se desfășoare într-un timp cât mai redus”, transmite DRDP.

articolul original.

Noul cămin al UAV, inaugurat în prezența ministrului Educației. Rectorul Ramona Lile: „Un moment important pentru dezvoltarea instituțională a UAV”

27 September 2022 at 12:18
image

Comunicat. Noul cămin al UAV a fost inaugurat în prezența ministrului Educației, dl. Sorin Câmpeanu, a ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, dl. Cseke Attila, și a directorului Companiei Naționale de Investiții, dna. Manuela Irina Pătrășcoiu, a parlamentarilor arădeni, autorități județene și locale, a rectorului UVVG.

Slujba de sfințire a obiectivului a fost oficiată de IPS Timotei Seviciu.

Investiția de 16 milioane lei derulată prin Compania Națională de Investiții a fost preluată ieri de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.
Conform declarațiilor ministrului Cseke Attila, acesta este primul cămin din cele 30 la nivel național, care a fost predat de CNI, beneficiarului.

Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a menționat Aradul, Universitatea „Aurel Vlaicu”, ca un exemplu de bună practică pentru modul în care s-au derulat lucrurile în acest proiect și felul în care au colaborat cu autoritățile locale și județene.

„Este un moment important pentru dezvoltarea instituțională a universității noastre. O investiție care a adus 110 locuri noi de cazare în condiții excepționale pentru studenții UAV. Mulțumim tuturor pentru suportul și munca depusă, pentru efortul pe care l-au făcut ca acest obiectiv să fie finalizat” a declarat rectorul UAV, Ramona Lile.
Parlamentarii arădeni, autoritățile locale și județene au punctat necesitatea investițiilor în educație și buna colaborare cu universitatea de stat din Arad.

articolul original.

A furat saci de lemne din Sântana, dar a fost prins de polițiști

27 September 2022 at 07:58
image

Comunicat. Polițiștii orașului Sântana au identificat un bărbat de 40 de ani, din localitate, care, în perioada 23-25 septembrie, ar fi sustras mai mulți saci cu lemne dintr-o anexă a unei gospodării din localitate.

Prejudiciul a fost recuperat și returnat persoanei vătămate, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru furt.

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Tramvaiele nu vor circula o perioadă pe tronsonul Piața Romană – Căpitan Ignat

26 September 2022 at 11:52
image

Primăria Municipiului Arad, în colaborare cu Compania de Transport Public Arad, anunţă publicul călător că începând cu data de 03.10.2022, din cauza unor lucrări de reabilitare a rețelei de transport, se suspendă circulația tramvaielor pe tronsonul Piața Romană – Căpitan Ignat.

Urmare a acestui fapt, vor avea loc următoarele modificări:
– Vagoanele aferente Liniei 18 b vor circula pe relaţile :
• Făt Frumos – Piața UTA – Căpitan Ignat și retur
• Billa – Podgoria – Piața Romană și retur
– Pe tronsonul Piața Romană – Capitan Ignat și retur tramvaiele vor fi înlocuite de autobuze (Linia 18 a) care vor opri în vecinătatea stațiilor de tramvai.

“Vă mulțumim pentru înțelegere!”, transmite municipalitatea.

articolul original.

Accident de muncă, în zona industrială Curtici! Unui tânăr de 37 de ani i-a fost smuls brațul de un utilaj

26 September 2022 at 11:00
image

Elicopterul SMURD, un echipaj medical SMURD și un echipaj cu modul pentru descarcerare din cadrul Detașamentului de pompieri Arad au intervenit astăzi, 26 septembrie, în jurul orei 13:00, în cazul producerii unui accident de muncă la o societate comercială din zona industrială Curtici.

La sosirea echipajelor, victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 37 de ani, avea membrul superior prins într-o presă de rulare, smuls din corp de la nivelul umărului.

Echipajul SMURD Curtici i-a acordat victimei primul ajutor medical, oprindu-i hemoragia.

Pompierii arădeni au acționat pentru recuperarea brațului blocat în utilaj.

Bărbatul conștient și cooperant a fost transportat de către elicopterul SMURD la spital.

articolul original.

Unic în Arad! Zooland pregătește, la început de octombrie, mari surprize pentru copiii de toate vârstele

26 September 2022 at 10:19
image

Despre Zooland Arad am mai scris în urmă cu un an când i-am călcat pragul. Fără să știm foarte multe, ne-am așteptat să fie o simplă grădină zoologică, cu multe cuști și spații strâmte, îngrădite. Nu a fost defel așa, locul arătând mai mult a sanctuar pentru animale.

Impresia noastră că Gabi este un adevărat iubitor de animale ne-a fost confirmată ulterior, atunci când administratorul ne-a plimbat peste tot și ne-a arătat grija pe care o poartă animalelor de acolo. „Animalele au un spațiu generos și un lucru drăguț: ieduții, căprioarele și cerbii lopătari se apropie fără frică de vizitatori”.

„Animalul nu este o marfă de expus în magazine”, ne-a spus atunci și ne-a mai explicat că va ajunge să țină mai multe evenimente pe parcursul anilor.

Acel moment a venit acum. În 1 Octombrie, ferma Zooland Arad așteaptă doritorii mici sau mari cu ocazia organizării unui eveniment chiar pentru toate vârstele. Destinat iubitorilor de animale și natură, cu jocuri interactive, dresaj de cai Andaluzi , plimbări cu șareta trasă de ponei, parc interactiv cu animale, parc de joacă pentru copii, foc de tabără, muzica Folk live și nelipsitele ceaune delicioase (fasole cu ciolan la ceaun, gulaș), locul are toate ingredientele pentru a petrece o zi de sâmbătă deosebită.
Cei care doresc să mai „smulgă” o ultimă amintire verii (vremea promite să fie însorită, cu o temperatură de 23 de grade), pot veni și cu corturile, fiindu-le asigurat și un loc de campare, iar accesul este permis și pentru animale de companie (bineînțeles în lesă).

Programul evenimentului de sâmbătă, 01 octombrie (10:00-00:00):
12:00-18:00 – Jocuri interactive adulți-copii cu Masina Prieteniei/ Plimbare cu șareta trasa de ponei .

16:00-18:30 – Reprezentanții de dresaj cai Andaluzi cu Miroslav Jivoinov .

19:30 – 22:00 – Foc de tabăra și muzică Folk în compania prietenului nostru Piticu Piti .

Preț intrare eveniment 1 octombrie :
– 25 lei adult
– 15 lei copil de la 4 ani. ( nici o activitate din cele scrise mai sus nu se taxează suplimentar. )

#GUSTĂRIVRAJITEARAD

Chiar dacă nu ajungeți la evenimentul de sâmbătă, Gabi este la un telefon distanță:

„Excursie în familie sau o mini excursie cu clasa în săptămâna verde, vă așteptăm la ferma Zooland Arad. Parc interactiv cu animale. Vă așteptăm printre animalele noastre frumoase care abia așteaptă să se joace cu copiii și să fie hrănite cu morcovi și mere spălate, tăiate felii.

Poate doriți să vedeți Zimbrii, Alpaca,Lama sau Cerbii. Ne găsiți la 25 km de Arad în localitatea Sâmbăteni pe malul Mureșului ,GPS google maps ferma ZoolandArad. Peisajul s-a schimbat într-un verde crud, foarte frumos.

Picnic la fermă – teren volei pe nisip – teren de fotbal – tiroliană pentru copii  – ședințe foto între animale. – copiii pot hrăni animalele cu morcovi și mere spălate, tăiate felii -închiriere terase cu video proiector pentru team building, serbări și încheiere an școlar , evenimente private.

Program vizitare: Luni -Joi (programare telefonică pentru vizitare ferma ZoolandArad .)

Vineri 10- 20:00

Sâmbăta 10 – 20:00

Duminica 10- 20:00

Www.Zoolandarad.ro #gustărivrajitearad SHARE PLS. Informații la tel. 0740581464.

articolul original.

Ambulanță, implicată într-un accident rutier, pe Calea Victoriei

26 September 2022 at 09:44
image

În jurul orei 12:30, pe Calea Victoriei din municipiu a avut loc un accident rutier în care a fost implicată o ambulanță de la Serviciul Județean de Ambulanță Arad și un autoturism Mercedes.

Ambulanța se deplasa spre Spitalul Județean Arad, având un pacient. Șoferul Ambulanței susține că avea semnalele luminoase aprinse și se deplasa cu viteză dinspre UTA spre unitatea spitalicească. În zona „Cocoșul de Aur” șoferul Ambulanței s-a văzut nevoit să depășească pe linia continuă, însă șoferul Mercedesului, care semnaliza stânga, nu a ținut cont de semnalele luminoase și a virat. Astfel a avut loc impactul, după care Ambulanța a intrat în stâlpul pe care-l vedeți în imagine. O asistentă, aflată în Ambulanță, este la spital. Ceilalți implicați în accident nu au probleme medicale.

Poliția este la fața locului pentru a face cercetări și pentru a fluidiza traficul.

Update

Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează următoarele cu privire la accidentul de pe Victoriei:

„Astăzi, în jurul orei 11,50, în circumstanțe care urmează a fi stabilite din cercetări, a avut loc un eveniment rutier pe Calea Victoriei.

Un autoturism condus de un arădean de 33 de ani a intrat în coliziune cu o ambulanță condusă de un bărbat de 46 de ani, din Arad, care se deplasa cu semnalele luminoase în funcțiune.

În urma impactului, o asistentă a fost transportată la spital, în vederea evaluării stării sale.

Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciunul dintre conducătorii auto nu consumase alcool.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului”, transmite IPJ Arad.

articolul original.

13 ATV-uri făcute scrum la Zăbrani! Voluntarii SVSU Zăbrani au lichidat incendiul

25 September 2022 at 12:20
image

În această după-amiază (25.09.2022), în jurul orei 13:15, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un cort în care erau depozitate ATV-uri, în localitatea Zăbrani.

Pentru misiune au fost dislocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de pompieri Arad cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, încadrate cu 8 subofițeri și 4 soldați. În sprijinul forțelor a intervenit și SVSU Zăbrani cu două autospeciale de stingere.

La sosirea echipajelor, incendiul era lichidat de pompierii voluntari ai SVSU Zăbrani. Pompierii militari arădeni au intervenit pentru îndepărtarea efectelor negative ale incendiului. În urma flăcărilor a ars în totalitate corul confecționat din pânză, precum și 13 ATV-uri depozitate în interiorul acestuia.

De asemenea a fost afectat și un container modular aflat în proximitatea cortului. Nu s-au înregistrat victime. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind: “scurtcircuit electric”.

articolul original.

Drifturile în parcări îți garantează dreptul de a fi pieton pentru o lună de zile

25 September 2022 at 12:16
image

Comunicat. La data de 24 septembrie a.c., în jurul orei 23.31, polițiștii Biroului Rutier au sancționat contravențional cu amendă în valoare de 725 de lei, un tânăr de 18 ani, din Pecica, care ar fi adoptat un comportament agresiv în conducerea autovehiculului, prin faptul că ar fi întors autoturismul folosind frâna de ajutor și ar fi accelerat în gol, în parcarea unei societăți comerciale situată pe Calea Aurel Vlaicu, din municipiul Arad.

De asemenea, tânărului i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 30 de zile, în baza O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

articolul original.
❌