ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Ieri — 26 September 2022Ultimele Stiri

Comitetul director al SCM Zalău a dispărut

26 September 2022 at 11:46
image

Prin proiectul de hotarîre cu nr. 23, aflat în atenția consilierilor locali ai municipiului Zalău pentru ședința ordinară din 27 septembrie 2022,directorul de patrimoniu al municipalității a făcut să dispară , ca prin magie, practic ” din pix” , din structura organizatorică a clubului Comitetul Director. Acesta a fost aprobat în 2021, prin hotărârea 216, care a modificat prevederile legale privind înființarea, organizarea și structura de conducere a Sport Club Municipal Zalău.

Prin Hotărârea 216 din 29 iulie 2021, consilierii municipali au hotărât ca , în structura de conducere a Sport Club Municipal Zalău, să apară un nou organism: Comitetul Director.
Atribuțiile acestuia, ar fi trebuit să vină în sprijinul consilierilor municipali, însă se pare că, din păcate, acest nou organism mai mult încurcă decât ajută, sărind peste Consiliul Local și atribuindu-și competențe pe care nu le are.

Modificările aduse privind aprobarea înfiinţării clubului sportiv „Sport Club Municipal Zalău”organizat ca instutuţie publică în subordinea Consiliului Local al Municipiului Zalău, la capitolul III, structura organizatorică, constau în faptul că, pe lângă Consiliul Local al Municipiului Zalău și Primarul Municipiului Zalău a mai fost introdus ca și organ de conducere Comitetul Director, cu următoarele atribuţii:

a) Aprobă strategia clubului, defalcată pe ramuri sportive, spre a fi supusă Consiliului Local al Municipiului Zalău;
b) Avizează proiectul bugetului propriu, situaţiile financiare trimestriale şi anuale
precum şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar;
c) Aprobă bilanţul contabil;
d) Aprobă şi propune Primarului structura organizatorică şi numărul de personal, spre a fi supusă aprobării Consiliului Local al Municipiului Zalău;
e) Aprobă transferurile şi împrumuturile de jucători, precum şi suma la care urmează să se facă transferurile și împrumuturile
f) Aprobă strategia şi obiectivele generale ale clubului;
g) Analizează activitatea clubului şi propune măsuri de programare de îmbunătăţire a activităţii;
h) Aprobă programele de activitate;
i) Avizează Regulamentul de Ordine Interioară;(…)
l) Aprobă obiectivele de performanţă ale secţiilor clubului, în funcţie de bugetul de venituri și cheltuieli (…)
t) Aprobă şi controlează activitatea desfăşurată în cadrul secţiilor pe ramuri sportive din structura clubului, precum şi a antrenorilor(…)
z) Aprobă, pentru fiecare sportiv, contractele de activitate sportivă iar cu ceilalţi participanţi la activitatea sportivă, contractele individuale de muncă (…)
a3) Aprobă, negociază şi încheie acorduri, înţelegeri , protocoale , convenţii şi contracte precum şi alte documente în domeniul sportului , cu persoane fizice şi juridice interesate;(…)
a7) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege, prin hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Zalău şiDispoziţii ale Primarului Municipiului Zalău; ”

Însă, în ceea ce privește atribuțiile acestui Comitet Director, sunt ( cel puțin în teorie) în permanență sub controlul Consiliului Local al municipiului Zalău.

Modificarea din capitolul IV, art. 13 alin 4, ne arată foarte clar că, în ceea ce privește cooperarea cu alte persoane fizice sau juridice, este necesar ACORDUL PREALABIL al CL Zalău.
(4) Sport Club Municipal Zalău hotărăşte, în condiţiile legii, cu acordul prealabil al Consiliului Local al Municipiului Zalău, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, cu organizaţii neguvernamentale şi cu alţi parteneri sociali, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni sau proiecte de interes public local.
Însă, surpriză! În proiectul de hotărâre nr. 23, prin care se modifică , practic, atribuțiile personalului angajat, cu completarea personalului de la Hostel Stadion (trecut peste noapte în coordonarea SCM Zalău), Comitetul Director a dispărut!

Nici atribuții nu are, nici responsabilități, asta, după ce se pare că este singurul organism care are știință despre ce și cum se transmit documente către FR Volei.

Așa că, ”magicianul” Pura Alexandru, sub semnătura căruia s-a născut noul regulament privind organizarea şi funcţionarea “Sport Club Municipal Zalău”, a scos din noul regulament supus aprobării tocmai Comitetul Director. Magie, nu glumă! O fi fost făcută pentru a nu se sesiza consilierii municipali despre faptul că membri Comitetului Director aveau responsabilitatea verificării cheltuielilor astfel încât să se încadreze în prevederile bugetare? Sau a dispărut acest Comitet pentru a nu se sesiza cineva în legătură cu abuzul comis de aceștia ( care din informațiile noastre au transmis un pseudo-document către FR Volei)?

De-o fi una, de-o fi alta, iată că magia a ieșit! Comitetul Director a dispărut din noul regulament al SCM Zalău.
Apropo, ce treabă are directorul de patrimoniu al municipalității cu regulamentul de organizare și funcționare al Sport Club Municipal Zalău? Că doar, la câte organisme de conducere au la club, de ce trebuie să se amestece dl. Pura într-un sector în care nu are nicio treabă? O fi vorba tot despre un abuz în serviciu, sau pur și simplu nu se poate desprinde , din dragoste profundă, de activitatea SCM Zalău?

articolul original.

Reportajul Zilei – Consiliul Local Zalău este manipulat?

26 September 2022 at 11:18
image

Ne întrerbăm dacă, în actuala conjunctură politică, respectiv în actuala formulă de vot a proiectelor de hotărâre propuse consilierilor locali, aceștia sunt manipulați sau aprobă hotărâri, cu bună știință, împotriva intereselor membrilor comunității locale pe care îi reprezintă. Vom prezenta în materialul care urmează o serie de informații de un interes deosebit pentru comunitatea locală.

Pe masa consilierilor locali, pentru ședința din 27 septembrie, sunt puse spre aprobare un număr de 30 de proiecte de hotărâri. Printre acestea, se propune și rectificarea bugetului , la proiectul de hotărâre  cu numărul 21, care are două anexe și o notă de completare, de ultim moment.

Ce se ascunde în acest proiect de rectificare? Exact ceea ce arătam noi, cu puțin timp în urmă, respectiv suplimentarea pentru moment, a bugetului Sport Club Municipal, cu suma de un milion două sute lei, adică nici mai mult, nici mai puțin de 12 miliarde – în vechia formulă de valorizare a monedei naționale. Dar nu este doar această mică – mare capcană pentru consilierii municipali. În materialele propuse spre aprobare se arată, de fapt, că bugetul va fi majorat cu 1.900.000, doar că , momentan, s-au găsit în vistieria comunității locale doar 1.200.000 lei ce pot fi aruncați pe apa sâmbetei, urmând, ca prin votul la acest proiect, consilierii să își asume, practic, și alocarea sumei de 700.000 lei, sumă ce încă nu a fost găsită pentru a fi aruncată …pe apa sâmbetei.

Ce înseamnă acest lucru? Simplu și la obiect. Dacă pentru un club absolut neperformant  consilierii municipali, prin votul lor, au alocat la începutul anului un buget de 52 de miliarde, acum acesta va fi suplimentat cu un procent de 23%, însă până la sfârșitul anului, creșterea de buget va fi suplimentată cu 37% sau poate chiar mai mult față de bugetul inițial.

De unde vin acești bani, miraculos găsiți  pentru majorarea bugetului clubului sportiv al Primăriei ? Nu ne vine să credem dar, da, acești bani vin la bugetul comunității din finanțarea de către Guvernul României a proiectelor derulate prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Și ce fac consilierii locali cu acești bani? Îi aruncă, pur și simplu, pe apa sâmbetei, în bugetul destinat cu acest scop, adică îi repartizează din nou, SCM Zalău.

Este adevărat că prin solicitarea făcută de Sport Club Municipal , aceștia , după ce au primit un buget de 52 de miliarde la începutul anului, constată că, de fapt, nu au gestionat corespunzător bugetul, nu au ținut cont de sumele alocate și astfel au încheiat contracte sportive care depășesc cu mult posibilitățile de finanțare. Deci nu le pot plăti. De ce oare a fost necesar acest lucru? Greu de explicat, în condițiile în care echipa de fotbal a Municipiului Zalău nu a reușit să obțină promovarea în Liga a doua, chiar dacă a avut cel mai mare buget alocat în seria a X-a din Liga a III-a, în care a evoluat. A fost surclasată, fără drept de apel, de către echipe precum Minaur Baia Mare și  Someșul Dej ( care, apropo, au promovat în liga superioară cu bugete care abia se ridică la jumătatea celui alocat SCM Zalău) dar și de CA Oradea și Lotus Băile Felix, ale căror bugete au fost chiar la mare depărtare din punct de vedere valoric față de cel al SCM Zalău, însă rezultatele au arătat altceva.

Să ne îndreptăm puțin acum și spre secția de volei a clubului Primăriei. Ei da, aici situația este cu adevărat întortocheată.

În primul rând, momentan, Clubul Primăriei nu mai are echipă de volei în Divizia A 1. Asta din punct de vedere legal. Cum stau lucrurile aici? Vedeți și dumneavoastră, în informațiile pe care vi le punem la dispoziție, stimați consilieri locali , că sunteți  consultați doar atunci când au nevoie de bani. În plus.Iată cum stau lucrurile, pentru că nu veți putea spune că nu știți ce ați votat, atunci când, suntem siguri că o veți face. Cel puțin mașina de vot PSD-UDMR. În anul 2020, pentru a putea juca în Divizia A 1, echipa de volei a Primăriei a făcut un număr impresionant de artificii. Mai întâi, cu sprijinul fostului președinte al Federației Române de Volei, Gheorghe Vișan, au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a pune în dificultate ACS Volei Municipal Zalău. Vișan, pe atunci președinte, în mod ilegal și complet abuziv,  a ”trecut” de Comitetul Director al FR Volei o hotărâre prin care ACS Volei Municipal Zalău a fost suspendată pentru neplata unor taxe către Federație. Asta, după ce în 2016, fostul director al clubului, Marcel Țîrle, a lăsat clubul sportiv cu datorii impresionante față de Federație.  Și nu numai. Că așa a știut el să conducă. Această hotărâre a fost anulată, definitiv, fiind constatată de către Instanță ilegalitatea ei.  Ei bine, noua conducere a clubului, a achitat toate restanțele  de la momentul respectiv, sub amenințarea lui Vișan că nu vor putea evolua  în Divizia A 1 , în cazul neplății restanțelor. Dar, sub imperiul dorinței de revenire în conducerea unei activități sportive, fostul director al ACS Volei Municipal Zalău, Marcel Țîrle, a devenit mai întâi consilierul primarului pe probleme de sport, poziție din care a reușit să creeze Sport Club Municipal Zalău, al cărui director interimar a fost. Și nu puțin.Din 2019 , până în 2022, a tot fost director interimar. Și a  tot condus clubul sportiv al Primăriei, până la limita falimentului. Iar rezultatele, se văd. Suntem însă convinși că nici de această dată nu va răspunde, este deja o cutumă.

Revenind la secția de volei, ei bine, Primăria a finanțat, două sezoane competiționale consecutiv, un club sportiv din altă administrație, aparținând altei unități administrativ –teritoriale, CNS Lapi Dej. Pentru că , echipa de volei a clubului Primăriei nu avea acces în Divizia A 1. Și atunci, au încheiat un protocol de colaborare cu cei din Dej, evoluând în campionatul intern de volei masculin sub certificatul de identitate sportivă al CNS Lapi Dej, având o denumire complicată dată prin protocolul de colaborare, iar undeva, la sfârșitul denumirii apărea și numele SCM Zalău. Dar, atenție! Sub certificatul de identitate sportivă al clubului din Dej. Dacă aruncăm o privire în urmă, vom vedea că acest protocol nu a fost respectat, decât în partea în care clubul Primăriei Zalău  a evoluat în divizia A1.

Însă, clubul din Dej s-a desființat, iar SCM Zalău a rămas fără aliat , astfel că nu mai poate evolua în divizia A1. Ce s-a întâmplat în continuare? Pe scurt: Clubul sportiv Volei Club Zalău 2015, care a evoluat în divizia A2, nu a promovat în Divizia A1, însă, participant fiind la turneul de promovare, acesta a fost invitat de Federația de Volei să se înscrie în Divizia A1, ca urmare a faptului că nu se mai găsesc echipe care să evolueze în această divizie. Și acesta s-a înscris în Divizia A 1, ulterior fiind trecut în toate documentele. Însă, în data de 14 septembrie, prin hotărârea nr. 6, Consiliul Director al FR Volei a aprobat , ilegal și nestatutar, fuziunea clubului VCM 2015 Zalău cu Sport Club Municipal Zalău, clubul urmând să poarte denumirea de SCM Zalău. Practic, au luat doar certificatul de identitate sportivă al clubului care are drept de joc în Divizia A1. Sau cel puțin așa cred cei de la SCM Zalău. De ce spunem asta? Pentru că , Federația Română de Volei, și-a schimbat doar președintele,fiind  înlocuit Gheorghe Vișan cu Adin Cojocaru. Atât. Nu și-a schimbat nici metehnele,nici modul ilegal de a emite hotărâri. Spunem acest lucru cu certitudine, deoarece fuziunea celor două cluburi nu a fos făcută în condiții legale. Conform regulamentului de organizare a activității voleibalistice, art. 12 alin 1 lit a, ” Propunerea de fuziune sau protocol va fi prezentata pentru inregistrare la F.R.Volei, insotita de urmatoarele acte:

a)procesele verbale de la adunarile generale ale cluburilor respective semnate  si stampilate;”(…)

Având în vedere faptul că SCM Zalău funcționează în subordinea Consiliului Local al Municipiului Zalău, care este unic acționar al echipei, Adunarea Generală în această situație este formată din Consiliul Local al Municipiului Zalău. Consultând portalul Municipiului Zalău, secțiunea Hotărâri am constatat că nu există nici o hotărâre în sensul aprobării unei fuziuni.

Mai mult, urmare a modificărilor multiple aduse  Hotărârii nr. 194/2019 privind funcționarea Sport Club Municipal Zalău, modificări materializate prin alte Hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Zalău, nu a fost schimbat  și nici substituit atributul Consiliului Local al Municipiului Zalău cu privire la aprobarea unei cooperări sau asocieri/ fuziuni.Deci, pentru a putea fi aprobată legal hotărârea de fuziune a SCM Zalău, era necesar acordul CL Zalău. Care nu există.

Așadar, echipa de volei a Primăriei Zalău nu este înscrisă legal în Divizia A 1.Dar, cu toate acestea, au încheiat contracte de activitate sportivă, fără a ține cont de bugetul alocat, iar acum vin să solicite majorarea de buget. Curat murder, ar spune Caragiale. Din păcate însă, aici nu asistăm la o comedie. Este vorba despre banii publici , bani de care Primăria, prin intermediul ”supapei” Sport Club Municipal Zalău, își bate pur și simplu joc.  Adică vin bani din finanțarea de către Guvernul României a proiectelor derulate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, iar tu, administrație locală prin Instituția Primarului și Instituția Consiliului Local îți permiți să faci propunere de alocare a acestora către falimentarul club sportiv pe care îl ai în subordine? Incredibil! Ai posibilitatea de a rezolva o grămadă de probleme stringente cu acești bani, cum ar fi spre exemplu, participarea cu o sumă acceptabilă în programul privind casarea autovehicolelor uzate, acest ”Rabla local”, pentru care municipiul Zalău, din lipsă de fonduri, a propus participarea în program doar pentru 250 de autoturisme. Ai posibilitatea de a rezolva problemele acute de la Internatul Liceului Voievodul Gelu din Zalău, care se află în patrimoniul Consiliului Local și care se degradează în fiecare zi, însă preferi ca banii veniți de la Guvern să îi dirijezi spre scurgerea prin Sport Club Municipal, acest club fără rezultate?

Da, am fost informați public despre faptul că din cei 5.200.000 lei alocați clubul a cheltuit deja 4.954.250 lei, rămânând în vistierie doar 245.750 lei, însă a cui este responsabilitatea?

Se pare că nici modificările produse prin înființarea , urmare a HCL 216 din 2021 , a Comitetului Director, nu au fost de bun augur, deoarece, iată că nici cu acest organism suplimentar SCM Zalău nu poate fi nici controlat, nici oprit de la risipa banului public. Și nici nu dă socoteală nimănui. Mai mult, își permite să facă demersuri , în mod absolut abuziv și fără nici o acoperire legală, către  Comitetul Director al FR Volei, de a fuziona cu un alt club, fără a avea acordul prealabil al Consiliului Local al Municipiului Zalău.

Până unde se pot întinde ilegalitățile SCM Zalău, ilegalități pe care, cu sau fără știință, dar acum cu știință – în mod evident, le tot acoperiți, stimați edili? Și până unde bătaia de joc față de banul public?

articolul original.

PREOTUL ȘTEFAN LUCACIU, 50 DE ANI ÎN SLUJBA LUI HRISTOS ȘI A SĂLĂJENILOR

26 September 2022 at 05:39

PREOTUL ȘTEFAN LUCACIU, 50 DE ANI ÎN SLUJBA LUI HRISTOS ȘI A SĂLĂJENILOR — Sălăjeanul

PREOTUL ȘTEFAN LUCACIU, 50 DE ANI ÎN SLUJBA LUI HRISTOS ȘI A SĂLĂJENILOR

7

VIZUALIZARI

Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a fost prezent duminică, 25 septembrie 2022, la Biserica ”Sfântul Ștefan” din Zalău și i-a oferit părintelui preot Ștefan Lucaciu o diplomă, în semn de apreciere și recunoștință, cu ocazia ieșirii la pensie și împlinirii a 70 de ani de viață, dintre care 50 de ani slujindu-L pe Dumnezeu și pe sălăjeni.

”Părinte Ștefan Lucaciu, de când v-am cunoscut mi-ați creat sentimentul adeverit de către realitate că sunteți un om aflat permanent în preajma credinței și nu de puține ori în miezul ei, iubindu-l pe Bunul Dumnezeu fără măsură, cum de altfel ați făcut-o și față de enoriașii sălăjeni. Sunteți un om, un prelat, care L-ați pus permanent pe Creator pe primul loc în viața dumneavoastră.

Astăzi, ne aflăm cu toții la linia de plecare și sosire, de sosire și plecare, în viața și activitatea ecumenică a slăvitului ctitor al Bisericii ”Sfântul Ștefan” din Brădet. Evlavioși participanți, întrebându-ne retoric ce i se cuvine părintelui în aceste clipe, unice din viața sa, eu pot să spun că o simplă, dar specială recunoștință nu este prea mult, iar cel mai mare cadou pe care i l-am putut face este prezența noastră la această astrală slujbă, în biserică, în această Sfântă zi de Duminică”.
Acest site web folosește cookie-uri. Continuând să utilizați acest site web, dați consimțământul pentru cookie-urile utilizate. Politica de cookie-uri.
articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

HC Zalău, meci acasă în etapa a V-a

23 September 2022 at 13:08
By: Regie
image
HC Zalău, meci acasă în etapa a V-a — Sălăjeanul

62

VIZUALIZARI
Acest site web folosește cookie-uri. Continuând să utilizați acest site web, dați consimțământul pentru cookie-urile utilizate. Politica de cookie-uri.
articolul original.

Invățare prin recreere

22 September 2022 at 10:13
By: Regie

Prin intermediul polițiștilor de șiguranță școlară, a celor de la  prevenire, poliția rutieră și nu numai, polițiștii din cadrul IPJ Sălaj sunt  nelipsiți din mijlocul copiilor, indiferent că sunt preșcolari, școlari, adolescenți sau liceeni.

Pentru a fi receptate cât mai bine și cât mai eficient  informațiile utile  despre cum să nu devină victime ale violenței, cum să respecte regulile rutiere, de comportare la școală, în familie și societate, polițiștii din casrul IPJ Sălaj au desfășurat o serie de activități  de prevenție și recreative, destinate copiilor din comunele Buciumi și Agrij.

Inspectorul de poliție Ioana Rus, ne-a declarat pentru Sălăjeanul Info :

”Copiii reprezintă centrul oricărei comunități, motiv pentru care, când vine vorba de siguranța lor, cu toții de unim forțele pentru a preveni victimizarea și a le asigura un mediu propice dezvoltării lor armonioase.

Prin intermediul polițiștilor de șiguranță școlară, prevenire, rutieră și nu numai, suntem nelipsiți din mijlocul copiilor, indiferent că sunt preșcolari, școlari, adolescenți sau liceeni.

Ne dorim ca de la o vârstă fragedă, copiii să înțeleagă că polițiștii le sunt prieteni, că veghează la siguranța lor și a celor dragi, dar mai ales că sunt mereu dispuși să le sară în ajutor atunci când se află în situații dificile.

O nouă acțiune informativ-preventivă, dar și recreativă au desfășurat ieri, 21 septembrie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, beneficiari fiind copiii și elevii școlilor din comunele Buciumi și Agrij.

Astfel că, polițiști de siguranță școlară, rutieri, criminaliști, de ordine publică, dar și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale le-au oferit copiilor informații utile  despre cum să nu devină victime ale violenței, regulile rutiere, de comportare la școală, în familie și societate.

Cu ajutorul laboratorului mobil de educație rutieră, cei mai mici au fost învățați cum să circule în siguranță ca pietoni, care este locul lor în autoturism și cum trebuie să fie asigurați în acesta, dar și cum și unde pot folosi bicicleta, rolele sau trotineta. Aceste activități s-au suprapus Proiectului Eurpean Roadpol Safety Days, derulat în perioada 16- 22 septembrie, destinat tuturor categoriilor de participanți la trafic, în vederea reducerii accidentelor rutiere.

Au fost abordate și subiecte precum siguranța lor când se află la locurile de joacă, ori când sunt singuri acasă sau cum să procedeze atunci când s-au rătăcit într-un supermarket.

Cu cei mai mari, discuțiile s-au concentrat asupra faptelor în care pot fi implicați în cadrul unităților de învățământ, fiindu-le prezentate modalități prin care să nu ajungă să fie victime ale infracțiunilor care se pot comite în rândul lor.

De asemenea, cu cei mai mari polițiștii au discutat despre efectele nocive ale consumului de tutun, alcool, dar și de substanțe psihoactive.

Luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale le-au prezentat dotările și tehnica folosite le intervențiile în forță, iar o colegă criminalist le-a prezentat trusa de amprentare și, spre bucuria lor,  i-a amprentat pe cei mai mici.

La activitate au participat apriximativ 180 de copii și cadre didactice, iar o contribuție mare în organizarea evenimentului au avut polițiștii Postului de Poliție Buciumi.

Polițiștii și-au luat rămas bun de la copii și au plecat cu promisiunea că se vor reîntâlni doar la astfel de ocazii și că vor ține cont de sfaturile acestora.”

articolul original.

Reportajul Zilei – Regândiți-vă comportamentul pe drumuri

21 September 2022 at 14:16
image

Zilele de siguranță Roadpol urmăresc  să reducă la zero numărul de accidente rutiere mortale.

În fiecare zi, în medie, 70 de oameni mor pe drumurile din Europa. Pe baza viziunii zilelor de siguranță Roadpol, polițiștii de la serviciul rutier al IPJ Sălaj își doresc să reducă acest număr la zero în cel puțin o zi pe an.

Ziua de 21 septembrie, este ziua în care ne propun nouă, participanților la traficul rutier, indiferent de calitatea pe care o avem ca și participant la trafic, adică conducător auto, pieton, biciclist, trotinetist sau orice alt participant, să nu existe nici un accident mortal de circulație în județul Sălaj, de fapt, chiar și la nivel European.

Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Sălaj au desfășurat o amplă acțiune de conștintizare a tuturor participanților la traficul rutier. De aceea, ei au făcut apel la toți utilizatorii drumului să-și regândească comportamentul pe drumuri. Au arătat cum pot fi reduce pericolele din traficul rutier și cum ne putem crește propria siguranță, indiferent dacă călătorim cu mașina, motocicleta, bicicleta, trotineta electrică sau ca pieton.

La acțiunea de prevenție desfășurată de polițiștii rutieir din cadrul IPJ Sălaj, participanții la trafic au răspuns pozitiv, considerând această acțiune ca fiind una de o mare importanță pentru siguranța rutieră.

articolul original.

Răspunderea penală a minorilor

21 September 2022 at 12:08
image

Minorii trebuie să știe că, începând cu vârsta de 14 ani răspund penal, dacă se dovedește că au avut discernământ  în momentul comiterii faptei, adică dacă au știut că fac un lucru rău, nepermis și și-au dat seama de consecințele lui.

Din păcate, sunt multe cauze penale în care sunt cercetați minorii, iar împotriva unora din ei sunt dispuse măsuri ori pedepse privative de libertate.

Minorii trebuie să știe că, începând cu vârsta de 14 ani răspund penal, dacă se dovedește că au avut discernământ  în momentul comiterii faptei, adică dacă au știut că fac un lucru rău, nepermis și și-au dat seama de consecințele lui. Inspectoratul Județean de Poliție Sălaj derulează o serie de acțiuni de prevenție a delicvenței juvenile.

Inspectorul de poliție Ioana Rus, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, ne-a declarat pentru Sălăjeanul Info:

”Delincvența juvenilă desemnează ansamblul abaterilor și încălcărilor de norme sociale, săvârșite de minori. Este datoria noastră, a tuturor să prevenim implicarea acestora în fapte care le-ar putea afecta dezvoltarea, siguranța și libertatea.

Din păcate, sunt multe cauze penale în care sunt cercetați minorii, iar împotriva unora din ei sunt dispuse măsuri ori pedepse privative de libertate.

Cauzele care conduc la delincvența juvenilă sunt diverse, precum: situația financiară precară în familie, deficiențe la nivelul familiei (lipsa de supraveghere, necunoașterea antuhrajului, lipsa legăturii cu școala), mediul familial dezorganizat, prezența modelului infacțional în familie, tentațiile tot mai numeroase pe care societatea le oferă permanent,  influențarea de către persoanele majore, convingerea greșită că „dacă ești minor nu pățești nimic”, influența, de multe ori nefastă, a grupului de prieteni, tendința de a brava, consumul de alcool sau alte substanțe psihoactive, abandonul școlar și lipsa de ocupație a minorilor.

Minorii trebuie să știe că, începând cu vârsta de 14 ani răspund penal, dacă se dovedește că au avut discernământ  în momentul comiterii faptei, adică dacă au știut că fac un lucru rău, nepermis și și-au dat seama de consecințele lui.

La împlinirea vârstei de 16 ani se presupune că minorii au reprezentarea faptelor pe care le comit și a consecințelor acestora, deci răspund penal ca și majorii.

Pentru a preveni implicarea adolescenților în comiterea fapte antisociale, polițiștii le oferă câteva sfaturi:

Aveți grijă cum vă petreceți timpul liber, evitați împrejurările ce v-ar putea aduce în situația de a comite un act antisocial!

Nu legați prietenii cu persoane ce au un comportament antisocial!

Gândiți-vă de două ori înainte de a vă duce cu prietenii atunci când vă cheamă să faceți diverse lucruri rele!

Nu ripostați la agresivitatea verbală și evitați agresiunea fizică!

Nu vă luați la bătaie cu colegii, pentru că, fără să vreți, puteți suferi accidente dintre cele mai grave!

Atenție la capcana drogurilor și a alcoolului! Aceste substanțe sunt în strânsă legătură cu infracționalitatea!

Ascultați sfatul părinților sau profesorilor! Fiți convinși că vă vor întotdeauna binele!

De asemenea, pentru a-și feri copilul de infracționalitate, este necasar ca părinții să țină cont de următoarele recomandări:

Explicați clar copiilor și adolescenților că furturile, indiferent cât de nesemnificative sunt, nu reprezintă probe de curaj, ci fapte culpabile;

Spuneți-le clar că, în cazul săvârșirii unor furturi, nu va fi prejudiciat numai un magazin, ci hoțul însuși va trebui să plătească pentru faptele sale;

Vorbiți cu copiii și adolescenții despre valoarea proprietății personale și publice;

Explicați copiilor și adolescenților ce fel de pedepse pot primi ca urmare a comiterii acestor fapte (de ex. percheziționarea locuinței, interogarea, măsuri de internare într-un centru de minori);

Vorbiti cu copilul dumneavoastră despre cine îi sunt prietenii și cunoștințele.Întrebați-l unde și cum își petrece timpul liber în afara casei.

Fiți atenți de câți bani dispune copilul dumneavoastră; testați felul cum cheltuie banii de buzunar sau economiile, iar în caz că aveți îndoieli, stați de vorbă cu el;

Urmăriți comportamentul copilului dumneavoastră, observând dacă se plimbă cu o bicicletă sau are alte lucruri pe care dvs. nu i le-ați cumpărat;

Explicați-le ce urmări poate avea distrugerea diferitelor lucruri sau bunuri; gândiți-vă dacă pot face diferența între lucrurile bune și rele;

Pentru majoritatea copiilor, familia este locul protector în care se nasc, care le asigură existența și afecțiunea de care au nevoie pentru a supraviețui, a crește, a-și dezvolta personalitatea. Copilul mic învață prin imitație, având ca model comportamentul și limbajul adulților. De aceea, viața în familie constituie prima școală pentru copii. Deci, dragi părinti, gândiți-vă bine, ce fel de exemplu dați copiilor? Feriți-i de certuri, de scandaluri, de vorbe urâte, de violență, de consumul de alcool cu toate urmările lui! Nu uitați că sunteți responsabili de comportamentul lor de mai târziu.”

articolul original.

Apariție editorială postumă: Iuliu Suciu, „Dorul nu are hotare. Folclor literar din Sălaj”

21 September 2022 at 09:18
image

La Editura „Caiete Silvane”, a apărut, cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj, Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău, cartea postumă: Iuliu Suciu, „Dorul nu are hotare. Folclor literar din Sălaj”, cu un argument de Valeria Suciu și o prefață de Marcel Lucaciu.

Argument… de suflet
Cei care l-au cunoscut pe profesorul Iuliu Suciu ştiu că a fost plin de iubire. A iubit oamenii, familia; a iubit meseria de dascăl căreia şi-a dedicat cu har întreaga-i viaţă; a iubit cartea, biblioteca fiind spaţiul lui preferat, eternul său refugiu. A iubit limba română, dulcele grai românesc, sădind şi în generaţiile de elevi dragostea şi respectul pentru limba în care ne-am născut. Încă din primii ani de învăţământ petrecuţi la Şeredei şi Horoatu Crasnei, a manifestat nu numai dragoste, ci şi interes, pentru folclor. Primele culegeri – pe filele unor carneţele, agende sau pur şi simplu pe bucăţi de hârtie – datează din 1962, mănunchiul de hârtii crescând odată cu trecerea anilor. Îmi amintesc că se întorcea acasă radiind de bucurie după ce găsea o doină, o strigătură, o colindă, un cântec, un obicei etc. în drumurile sale prin satele judeţului, ca inspector şcolar. Studia cărţile de folclor să vadă dacă noua lui achiziţie… spirituală este inedită şi bucuria era şi mai mare când afla că respectiva creaţie populară nu văzuse lumina tiparului.
Ştiu că manuscrisul era gata în 2007, poeziile erau grupate pe tematici, dar având alte proiecte în derulare, a amânat tipărirea cărţii de folclor. Timpul n-a mai avut răbdare, profesorul Iuliu Suciu a plecat în eternitate în anul 2012, lăsând manuscrisul în templul său – biblioteca. Am găsit mănunchiul de hârtii legate cu şnur şi cu o etichetă deasupra pe un raft, l-am răsfoit cu mâna tremurândă şi cu emoţia descifrării scrisului său aproape… indescifrabil, pe care eu şi câţiva colegi şi colaboratori îl puteam înţelege. Mi-am zis atunci că aceste file trebuie să devină o carte, că dragostea pentru folclor şi grija lui de o viaţă de a-l culege şi promova trebuie răsplătite. Mulţumesc Casei de Cultură a Sindicatelor Zalău, Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, respectiv Editurii Caiete Silvane, doamnei Ileana Petrean-Păuşan, care a introdus textele în calculator, şi tuturor celor care au ajutat ca această carte să prindă viaţă. Desigur, de acolo de Sus, şi Iuliu Suciu le mulţumeşte.

Valeria Suciu

Iuliu Suciu s-a născut la 30 august 1938, în oraşul Cluj și a decedat în 12 iunie 2012. Tatăl Ambroziu Suciu a fost preot, iar mama, Ştefania Suciu, funcţionar. A urmat cursurile şcolii primare la Stana, judeţul Cluj, cele elementare în oraşul Gherla, iar cursurile liceale la Şcoala Normală Gherla (1951-1955). Absolvent al Facultăţii de Filologie-Istorie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj (1962), Iuliu Suciu îşi dedică întreaga viaţă lecturii, carierei didactice şi vieţii literare din judeţul Sălaj. A condus, în calitate de preşedinte, activitatea Cenaclului literar judeţean „Silvania”, ce funcţionează pe lângă Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău. A îngrijit (şi prefaţat vol. II) două antologii de poezie şi proză ale membrilor Cenaclului literar judeţean „Silvania”; două antologii de poezie şi proză din creaţiile elevilor de liceu premiate la Concursul literar organizat de Casa de Cultură a Sindicatelor şi Cenaclul „Silvania”, ediţiile I – X (1995-2005), sub titlurile „Zbor” (Editura Silvania, Zalău, 2002) şi „Zbor 2 – Viaţa la pachet” (Editura Silvania, Zalău, 2005). A contribuit, în calitate de lector şi redactor de carte, la editarea a numeroase volume de poezie şi proză ale membrilor Cenaclului „Silvania”. În 2005 i-a fost tipărită lucrarea de mare amploare „Limba română. Exerciţii şi teste” (două părţi; Editura Silvania). Postum, în 2012, i s-a publicat o substanțială culegere de „Aforisme, cugetări, maxime” la Editura „Caiete Silvane” din Zalău, iar în 2022 a apărut un supliment al revistei „Caiete Silvane”, „In memoriam Iuliu Suciu”.

„Caiete Silvane”, revista și editura Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, instituție a Consiliului Județean Sălaj.

articolul original.

Mobilizarea de forțe pentru salvarea unei persoane rătăcite în pădure

21 September 2022 at 06:11
image

Marți după masă, la dispeceratul ISU-Ambulanță a fost primit un apel în care a fost anunțat faptul că o persoană vârstnică (de sex feminin) s-a rătăcit în pădure, între localitățile Bizușa și Perii Vadului.

Echipaje de căutare (de la Garda Ileanda și Detașamentul Zalău), împreuna cu echipaje ale poliției, personal de la Ocolul Silvic Ileanda, mai mulți localnici au început imediat căutarile. Persoana a fost găsită cu ajutorul unui vehicul de teren (UTV) al I.S.U. Sălaj, într-un timp foarte scurt timp, iar echipajul SMURD a asistat-o medical la fața locului fără a fi nevoie de transportul acesteia la spital.

articolul original.

FEMEIE BĂNUITĂ DE FURT, IDENTIFICATĂ DE POLIȚIȘTII DIN CEHU SILVANIEI

20 September 2022 at 10:22
image

La sfârșitul săptămânii trecute polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei au identificat o femeie bănuită că ar fi furat o sacoșă cu bunuri dintr-un magazin alimentar. De asemenea și polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Jibou au constatat mai multe infracțiuni rutiere.

Sâmbătă, 17 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei au identificat o femeie bănuită că ar fi furat o sacoșă cu bunuri dintr-un magazin alimentar.

În fapt, la data de 13 septembrie a.c., în jurul orei 15:00, o femeie, de 28 de ani, din localitatea Motiș, a sesizat polițiștii cu privire la faptul că, în aceeași zi, în timp ce se afla la cumpărături într-un magazin, din Cehu Silvaniei, persoane necunoscute i-au furat o sacoșă pe care a lăsat-o la locul de bagaje de la intrarea în magazinul respectiv, cauzându-i un prejudiciu de 300 de lei.

În urma investigațiilor întreprinse de polițiști, sâmbătă, 17 septembrie, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei. Este vorba de o femeie, de 34 de ani, din județul Maramureș.
Bunurile au fost recuperate și predate persoanei prejudiciate.

În cauză, polițiștii continuă cercetările cu privire la comiterea infracțiunii de furt, faptă prevăzută de art.228 alin.1 din Codul penal.

Sâmbătă, 17 septembrie, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Jibou au întocmit un dosar penal cu privire la comiterea a două infracțiuni rutiere, pe Drumul Comunal 18. Polițiștii au oprit în trafic, pe Drumul Comunal 18, în localitatea Șoimuș, o motocicletă, condusă de un bărbat, de 37 de ani, din Jibou.

În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date, s-a constatat faptul că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar motocicleta nu era înmatriculată sau înregistrată.

În cauză, a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente.

Sâmbătă, 17 septembrie, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Jibou au depistat în trafic un autovehicul neînmatriculat, condus de un tânăr de 23 de ani, din Cehu Silvaniei.
Auotvehiculul cu numere de înmatriculare provizorie a fost oprit în trafic, pe Drumul Comunal 18, în localitatea Șoimuș, comuna Someș-Odorhei.

Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că, autorizația de circulație provizorie eliberată autovehicului era expirată din luna noiembrie a anului 2021.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat, faptă prevăzută de art.334 alin.1 din Codul penal și continuă cercetările sub supravegherea unității de parchet competente.

Respectați prevederile Codului penal, normele rutiere în vigoare și feriți-vă de probleme!

articolul original.

Reportajul Zilei – ROADPOL Safety Days – Acțiunile polițiștilor sălăjeni

20 September 2022 at 09:24
By: Regie
image
Reportajul Zilei - ROADPOL Safety Days - Acțiunile polițiștilor sălăjeni — Sălăjeanul

25

VIZUALIZARI
Acest site web folosește cookie-uri. Continuând să utilizați acest site web, dați consimțământul pentru cookie-urile utilizate. Politica de cookie-uri.
articolul original.

Acțiune de amploare pentru ordine și siguranță

19 September 2022 at 10:49

În noaptea de 16 spre 17 septembrie, 70 de polițiști și jandarmi au desfășurat o acțiune de amploare în municipiul Zalău. Această acțiune comună a vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte ilegale și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor.

Polițiști de investigații criminale din cadrul IPJ Sălaj, ordine publică, economic, silvic, criminaliști, de la rutieră, Biroul pentru Imigrări Sălaj, luptători SAS, dar și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj au desfășurat o acțiune de amploare în scopul asigurării unui climat de ordine și siguranță publică. Purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, inspector de poliție Ioana Rus, a declarat pentru Sălăjeanul Info:

” Noaptea trecută, 16 spre 17 septembrie, 70 de polițiști și jandarmi au desfășurat o acțiune de amploare în municipiul Zalău, ce a vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte ilegale și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor.
În acțiune au fost cooptați polițiști de investigații criminale, ordine publică, economic, silvic, criminaliști, de la rutieră, Biroul pentru Imigrări Sălaj, luptători SAS, dar și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj.

Oamenii legii au efectuat controale în locurile și localurile publice, dar și în trafic, având ca scop combaterea ilegalităților în domeniul economic, silvic, menținerea ordinii publice, prevenirea consumului de droguri, precum și combaterea oricăror abateri la regimul rutier.

Au fost verificate 51 de obiective economice, peste 800 de persoane au fost legitimate și au fost oprite și verificate 487 de autovehicule. De asemenea, au fost controlate 91 de persoane sau bagaje.

Polițiștii rutieri au testat de alcool sau droguri 287 de conducători auto, au reținut 6 permise de conducere și au ridicat 10 certificate de înmatriculare.
Vineri noaptea, la ora 23:30, polițiștii au depistat în trafic, pe Bulevardul Mihai Viteazul, un tânăr de 26 de ani, din comuna Coșeiu, care se afla sub influența alcoolului, respectiv avea 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente.
În total, efectivele angrenate în acțiune au aplicat 54 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 70.310 lei.

Au fost constatate neregului și în domeniul silvic, fiind confiscați 45 de metri cubi de material lemnos.
Pe linie economică, polițiștii au ridicat în vederea confiscării suma de 2.496 de lei.
În baza investigațiilor de specialitate, polițiștii au identificat persoanele bănuite că ar fi săvârșit fapte penale, iar 8 astfel de dosare sunt în curs de finalizare. În acestea se efectuează cercetări privind comiterea unor infracțiuni de furt, distrugere și loviri sau alte violențe.

Pe linia supravegherii persoanelor față de care a fost dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu, sau a celor urmărite, polițiștii Servicului de Investigații Criminale au verificat 16 arestați la domiciliu și, la ora 03:46, au depistat, pe strada Sfânta Vineri, un bărbat, de 23 de ani, din Zalău, urmărit național care fusese condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an și 10 luni, pentru comiterea infracțiunii de furt. Acesta a fost depus în arestul I.P.J. Sălaj, urmând să fie transferat într-un penitenciar unde își va executa pedepsa.

Polițiștii sălăjeni se află mereu la datorie pentru siguranța cetățenilor și acționează ferm față de toți cei care nu înțeleg să respecte legea, ordinea publică, drepturile și libertățile semenilor lor.”

articolul original.

Sfârșit de săptămână în siguranță!  

16 September 2022 at 10:41
By: Regie
image

În acest sfârșit de săptămână, jandarmii sălăjeni vor fi prezenți la mai multe evenimente   cultural   artistice  și   sportive   organizate  în   zona   de   responsabilitate, astfel:

– La Fântâna Dorului, din orașul Șimleu Silvaniei;

– Săptămâna Mobilității Europene, la Jibou;

– Meciul de fotbal din Liga a III-a dintre C.S.M. Zalău și C.S. Minerul 1947 Ocna Dej;

– Concert, în comuna Camăr;

– Ziua Familiei, în comuna Boghiș;

– Ziua Recoltei „Bunătăți de la Letca”;

– Fiii Satului Valcău de Jos.

Misiunile jandarmilor vor avea în vedere asigurarea unui climat de siguranță, protecția participanților, prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură sătulbure ordinea și liniștea publică.

Facem apel la toți cei care vor participa la aceste manifestări să evite implicarea   în   activități   sau   în   acțiuni   de   natură   să   tulbure   buna   desfășurare   a evenimentelor, să respecte recomandările forțelor de ordine, dacă sunt însoțiți de copii, să îi supravegheze cu atenție, să acorde o atenție sporită modului de păstrare abunurilor și obiectelor personale, iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte   de   natură   antisocială,   să   solicite   sprijinul   celei   mai   apropiate  patrule   de jandarmerie sau poliție ori să apeleze numărul unic de urgență „112”

articolul original.

O nouă carte apărută la editura „Caiete Silvane”

16 September 2022 at 09:32
image

În Sala „Porolissum” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj va avea loc joi, 22 septembrie 2022, ora 15, lansarea cărții scrise de pr. Ioan Avram, „Cuvinte de suflet la duminicile de peste an”, carte apărută la Editura „Caiete Silvane”.

Vor lua cuvântul autorul, pr. Claudiu Boia, pr. Marcel Petru Șamșodan, pr. Călin Ciurbe și prof. Marcel Lucaciu.

„O făclie vrem să fie şi această carte care să-i ducă pe oameni la Iisus Hristos”

„Este un lucru înălţător să poţi să ajuţi pe cineva. Poţi ajuta. Fie prin faptă, fie prin vorbă, fie prin gând. Oare ce poţi face prin gând? Prin gând, tu ca om te poţi ruga mult pentru altul fără ca el să ştie, dar tu o faci. Prin cuvânt îi poţi da lumină, speranţă, ajutor, mângâiere, ridicare. Prin faptă poţi să fii un samarinean milostiv. Vreau ca această carte să fie spre folos, tuturor. Prin ea semănăm cuvântul lui Dumnezeu şi despre Legea Sfântă, prorocul David spunea: „Legea ta, Doamne, este făclie picioarelor mele”. O făclie vrem să fie şi această carte care să-i ducă pe oameni la Iisus Hristos. Ştim că Iisus a spus tuturor: „Veniţi după Mine” şi El este cel care merge înainte, căci El este „Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume”. El voieşte să ne ducă la Tatăl. Precum au fost conduşi evreii în pustie prin stâlpi de foc şi nor luminos care mergeau înaintea lor, aşa şi cuvântul lui Iisus ne conduce spre pământul făgăduinţei. Folosesc şi eu, după putere, al Lui cuvânt pentru a lumina şi conduce la Cel de Sus pe tot omul ca să cunoască adevărul, calea şi a nu rătăci în meandrele vieţii”.

Preot Ioan Avram

Preotul Ioan Avram s-a născut la 15 iunie 1956 în satul Sânpetru Almașului, comuna Hida, Sălaj. A urmat școala primară în sat, seminarul teologic la Cluj-Napoca, apoi Institutul Teologic la Sibiu. În 1999 a obținut licența în Drept. Din 1979 până în 1996, a slujit ca preot în parohia Treznea, apoi ca preot militar la Zalău (1996-2022).

„Caiete Silvane”, revista și editura Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, instituție a Consiliului Județean Sălaj.
www.culturasalaj.ro

articolul original.

Bărbat cercetat penal pentru că și-a însușit un telefon mobil uitat pe o bancă în parc

15 September 2022 at 09:33
image

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Sălaj au identificat persoana bănuită de comiterea infracțiunii de însușirea bunului găsit. Este vorba de un bărbat, de 43 de ani, din comuna Sâg, care și-a însușit un telefon mobil uitat pe o bancă în parc.

Urmare a sesizării unei femei care și-a uitat pe o bancă un telefon mobil, iar când s-a întors pentru a-l recupera, persoane necunoscute și-l însușiseră, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al IPJ Sălaj au efectuat cercetări și au identificat persoana bănuită că și-a însușit bunul găsit.

Inspectorul de poliție Ioana Rus, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, ne-a declarat:

”La data de 14 septembrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat persoana bănuită de comiterea, la data de 5 iulie a.c., infracțiunii de însușirea bunului găsit.
În fapt, la data de 5 iulie a.c., o femeie din comuna Agrij, aflându-se în zona centrală a municipiului Zalău, și-a uitat pe o bancă un telefon mobil, iar când s-a întors pentru a-l recupera, persoane necunoscute și-l însușiseră.
Femeia a sesizat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău, care au efectuat investigații și cercetări, iar ieri, 14 septembrie, au identificat persoana bănuită că și-a însușit bunul găsit.
Este vorba de un bărbat, de 43 de ani, din comuna Sâg.
Telefonul a fost recuperat și predat persoanei vătămate, iar polițiștii continuă cercetările, urmând ca la finalizarea acestora dosarul penal să fie înaintat parchetului cu propuneri legale.
Vă reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile art.243 din Codul penal: Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său constituie infracțiune și se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparţine.

Sfaturi de la polițiști, pentru a nu deveni victima hoților:

Evitaţi să purtaţi banii, portofelul sau telefonul la vedere, în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei sau în sacoşa de cumpărături;

Acordați o mai mare atenție poșetei decât plaselor de cumpărături; siguranța poșetei/portofelului să fie o grijă permanentă pentru dumneavoastră;

Purtați rucsacul / poșeta în partea din față a corpului, unde le aveți în raza vizuală și le puteți proteja. Nu le lăsați niciodată nesupravegheate, de exemplu în coșul de cumpărături;
când staţi la rând, pentru a cumpăra ceva, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuit;Evitaţi conversaţiile cu persoane necunoscute; hoţii care fură din poșete/genţi şi buzunare pot „lucra” în grup, iar rolul unuia dintre ei este acela de a distrage atenţia în timp ce altul acţionează;

Nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice pentru a cumpăra ceva de ocazie, oricât de avantajos vi s-ar părea;
Nu vă lăudaţi în public că deţineţi asupra dumneavoastră sume mari de bani;

Manifestaţi o grijă sporită pentru a nu vă fi sustrase cardurile de debit sau de credit, de tip „contactless” întrucât acestea se pot utiliza la cumpărături fără introducerea unui cod PIN pentru sume mai mici de 100 de lei;

Aveți grija la folosirea cardurilor, la extragerea de numerar din bancomate; exista riscul sa fiți urmărit și să vă fie sustrasă suma de bani;

Evitați să numărați banii pe stradă sau când sunt mai multe persoane în jurul dumneavoastră, printre cetățeni pot fi și infractori, cărora le oferiți singuri pontul;
Acordați atenție sporită copiilor, cărora trebuie să evitați să le oferiți bunuri de valoare (telefoane mobile, sume mari de bani).”

articolul original.

Bărbat arestat pentru infracțiuni rutiere

15 September 2022 at 09:25
image

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au introdus în arest un bărbat de 27 de ani, din comuna Crasna, condamnat pentru infracțiuni rutiere. Și alte infracțiuni au fost constatate de polițiștii secțiilor rurale din cadrul IPJ Sălaj

Conducerea autovehicolului neînmatriculat, conducere fără permis și uz de fals, au atras deschiderea unor dosare penale pentru cei care au săvârșit aceste infracțiuni.

Inspectorul de poliție Ioana Rus, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, a declarat pentru Sălăjeanul Info:

”La data de 14 septembrie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Zalău au întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis și uz de fals.
În fapt, polițiștii au oprit în trafic, pe Drumul Național 1F, în comuna Hereclean, un autoturism, condus de un tânăr, de 20 de ani, din comuna Florești.

La solicitarea documentelor, conducătorul auto a prezentat un permis de conducere, aparent eliberat de autoritățile italiene. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că documentul nu prezenta elementele de siguranță și nici condițiile de fond și formă ale unui permis autentic eliberat de autoritățile italiene, existând suspiciunea de a fi contrafăcut.De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat că tânărul nu figurează ca posesor de permis de conducere.În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru conducere fără permis și uz de fals.

Noaptea trecută, 14 spre 15 septembrie, polițițștii Secției 5 Poliție Rurală Hida au întocmit un dosar penal cu privire la comiterea infracțiunii de conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
Polițiștii au identificat în trafic, pe strada Traian, din Jibou, un autoturism cu numere de înmatriculare provizorie. La volanul acestuia a identificat un bărbat, de 33 de ani, din comuna Bălan.

În urma verificării documentelor, polițiștii au constatat că, autorizația de circulație provizorie era expirată din data de 7 august a.c., autovehiculul fiind neînmatriculat.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar la finalizarea cercetărilor dosarul va fi înaintat unității de parchet competente, cu propuneri legale.
Ieri, 14 septembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au introdus în arest un bărbat, de 27 de ani, din comuna Crasna, condamnat pentru infracțiuni rutiere.

În fapt, în luna ianuarie 2020, bărbatul a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice, prin localitatea Ratin, fără a poseda permis de conducere.
Instanța de judecată l-a condamnat definitiv pe bărbat la 3 ani și 4 luni închisoare, iar polițiștii l-au introdus în arestul IPJ Sălaj, urmând să fie transferat într-un penitenciar unde își va executa pedeapsa.”

articolul original.

82 DE ANI DE LA MASACRUL DE LA IP

15 September 2022 at 06:08

Cele 157 de victime ale masacrului din localitatea-martir Ip au fost comemorate miercuri, 14 septembrie, la împlinirea a 82 de ani de la tragicul eveniment.

Cu acest prilej, o delegație a Consiliului Județean Sălaj, condusă de președintele Dinu Iancu-Sălăjanu, a depus coroane de flori la mormântul eroilor-martiri și la monumentul ridicat în memoria lor, din centrul localității.

„Prin facerile noastre, prin rugăciunile pe care, astăzi, le reînălțăm spre cer, suntem datori să veghem la siguranța și binele tuturor celor ce trăiesc pe aceste meleaguri și să ne asigurăm că astfel de atrocități vor fi imposibil de repetat. Suntem datori, așadar, să promovăm valorile creștine – toleranța, responsabilitatea, smerenia, bunătatea și iubirea față de aproapele nostru, indiferent de naționalitate, rasă ori confesiune, dar și să ne educăm copiii în spiritul acestor valori, creionând, astfel, un viitor stabil, în care să ne regăsim în demnitate, în fericire, în armonie unii cu alții. Milostivul Dumnezeu să îi odihnească în pace pe martirii sălăjeni și nu numai, iar pe noi să ne facă temători și neputincioși în a lua viața cuiva”, a transmis, în cuvântul său, președintele CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu.

articolul original.

Trofeul Carpați la handbal feminin

14 September 2022 at 08:53
image

Competiția din anul 2022 a Trofeului Carpați la handbal feminin pentru senioare, turneu amical organizat annual organizat de Federația Română de Handbal, a ajuns la cea de-a 52-a ediție.În acest an, competiția va fi găzduită va fi găzduită de noua sală polivalentă din municipiul Bistrița Năsăud, și se va desfășura între 29 septembrie și 1 octombrie 2022.

Cea de-a 52-a ediție a Trofeului Carpați se va desfășura în perioada 29 septembrie-1 octombrie la sala polivalentă din Bistrița Năsăud.
Orașul gazdă a fost ales în timpul turneului „Gloria 100”, turneu la care a fost prezent și președintele Federației Române de Handbal, Constantin Din.

Handbalistele antrenate de Florentin Pera vor avea o primă acțiune comună . Este vorba de vizita medicală ce va fi efectuată la Institutul Național de Medicină Sportivă (INMS) pe 19 septembrie. Lotul de 22 pe care selecționerul naționalei de handbal feminin, Florentin Pera ,îl prezintă este, în fapt, lotul lărgit pentru Trofeul Carpați, care se va desfășura la Bistrița, însă lista rămâne deschisă.

La acest turneu au fost invitate țări precum Spania, Serbia și Austria. Iată lista celor 22 de jucătoare, cu mențiunea că la INMS nu vor fi prezente cele 3 jucătoare de la CSM București, care au efectuat deja vizita medicală aferentă.

Portari: Yulia Dumanska (Gloria Bistrița), Daciana Hosu (SCM Rm. Vâlcea), Diana Ciucă (Rapid).

Linia de 9 metri: Cristina Neagu (CSM București), Cristina Laslo, Bianca Bazaliu, Laura Pristăvița (Gloria Bistrița), Eliza Buceschi, Sorina Grozav (Rapid), Bianca Harabagiu, Mădălina Zamfirescu (Gloria Buzău), Daria Bucur (SCM Rm. Vâlcea), Anca Mițicuș (Minaur Baia Mare).

Extreme: Nicoleta Dincă, Sonia Seraficeanu (Gloria Bistrița), Alexandra Dindiligan (CSM București), Corina Lupei (SCM Râmnicu Vâlcea), Alexandra Badea (Rapid), Andra Moroianu (Gloria Buzău).

Pivoți: Crina Pintea (CSM București), Lorena Ostase (Rapid București), Bianca Țîrle (Minaur Baia Mare).

Pivotul Crina Pintea și extrema Alexandra Dindiligan, actuale jucătoare ale CSM București și componente ale naționalei feminine de handbal, și-au făcut debutul și au fost antrenate pentru performanță la HC Zalău, Florentin Pera având o colaborare mai veche cu Crina Pintea, încă din perioada în care actualul selecționer al naționalei României de handbal feminin era antrenor secund al HC Zalău.

articolul original.

Au fost aprobate criteriile de acordare a burselor

14 September 2022 at 08:45
image

Au fost aprobate  criteriile generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar, prevăzute în  ordinul 5.379/7.09.2022. Prevederile intră în vigoare începând cu anul școlar 2022-2023.

Elevii înscriși la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat, nivel gimnazial, liceal și profesional, beneficiază lunar de burse de performanță, burse de merit, burse de studiu și burse de ajutor social. Elevii înscriși la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat, nivel primar, beneficiază de burse de performanță și burse de ajutor social.

Acordarea burselor menționate anterior reprezintă atât o formă de stimulare a elevilor care obțin rezultate foarte bune la învățătură, la diferite discipline/domenii de studiu, cât și o formă de sprijin al elevilor din medii dezavantajate socioeconomic, în vederea participării la educație a acestora și a prevenirii abandonului școlar.

Bursele se acordă în fiecare an școlar, pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii evaluării naționale de către absolvenții clasei a VIII-a, a examenului național de bacalaureat, a examenului de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii practice. Bursele nu se acordă pe perioada vacanțelor școlare, cu excepția burselor pentru ajutor social, însă doar pentru cei care au promovat anul școlar și nu au mai mult de 20 absențe nemotivate pe an.

Bursele se asigură de la bugetul de stat din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate cu această destinație, prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale. Autoritățile administrației publice locale pot suplimenta cuantumul minim garantat prin hotărârea Guvernului pentru aprobarea cuantumului minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat, cu frecvență, care se acordă în anul școlar respectiv, din bugetele proprii ale acestora.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a declarat că bugetul pentru bursele elevilor este în anul 2022 de 5 ori mai mare decât în anul 2020 (1,332 miliarde lei faţă de 270 milioane lei în 2020) şi este asigurat de la bugetul de stat.

De asemenea, toţi elevii care învaţă într-o altă localitate decât cea de domiciliu au asigurat de la bugetul de stat decontul transportului între localitatea de domiciliu şi şcoală, separat de bursele acordate pentru sprijin socio-economic şi/sau medical sau de bursele acordate pentru performanţa şcolară.

articolul original.
❌