ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 2 December 2022Stiri Neamt

Cazul Luțca: Cum se face de-au uitat ruina-n Siret (?!)

2 December 2022 at 14:48
image

În alte vremuri se obișnuia ca în preajma unor sărbători și date de referință ale epocii să se facă raportări triumfale, consemnate și popularizate de organele de presă de partid și de stat, de toate organizațiile de partid și cele obștești. Erau trăite cu maximă însuflețire, elan patriotic, devotament și înflăcărare revoluționară de toți oamenii muncii, agricultorii și intelectualii de pe cuprinsul patriei. Din lista de sărbători nu putem uita 1 mai (Ziua Muncii), 8 mai (Ziua Partidului) și 9 mai (Ziua Independenței noastre și a Victoriei în al doilea Război Mondial) sau 30 decembrie (Proclamarea Republicii). Strălucire maximă avea 23 august, Ziua Națională, rebotezată din Insurecție în „Victoria revoluţiei de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă, care a dus la răsturnarea dictaturii militaro-fasciste în ţara noastră, la înlăturarea dominaţiei imperialiste şi a deschis calea marilor transformări economico-sociale şi a construcţiei socialismului în România”. Astăzi știm că a fost o lovitură de stat dată de Rege. (Glumeții de la defuncta publicație Cațavencu, în urmă cu peste 30 de ani, propuneau o definiție mai scurtă pentru 23 august: Faur S.A.) Strălucire avea să capete 26 ianuarie, ziua de naștere a marelui actor american Paul Newman, pardon!, a lui Nicolae Ceaușescu, odată cu implementarea și consolidarea cultului personalității călăuzitorului poporului.

Datele de referință erau variabile și țineau de congrese, plenare și conferințe ale partidului sau aniversări istorice.

Raportările cuprindeau inexistente recolte peste plan, producții de cărbune și oțel nemaivăzute în lume, recepția de locuințe de nelocuit, dar și punerea în funcțiune de grupuri și centrale energetice esențiale, inaugurarea de obiective economice strategice, marile performanțe din sport, creațiile fundamentale din cultură și din domeniul tehnico-științific etc.

■ La izvorul diversiunilor

De Ziua Națională pe stil post-decembrist a României nu ne-am fi așteptat în acest an chiar la vești bune și sănătoase pe plan național, pe plan local. Numai că tot ce vedem și trăim e dominat de exploatarea ignoranței publicului, de adevăruri prezentate parțial și de excitarea stărilor emoționale pe temele abordate. Sunt cei trei factori de a căror prezență concomitentă este nevoie pentru reușita unei diversiuni. Așa scrie la carte.

Pe țară, se impune ca ilustrativă tema cu pana totală de curent. Blackout-ul nu mai e asamblat sub semnul lui „dacă”, ci sub amenințarea lui „când”. Iminența norului radioactiv din Ucraina și nebunia cu iodura de potasiu vin deja ca un soi de antrenament. Situația la zi a degenerat în asemenea măsură încât nu te crede nimeni dacă vii și explici premeditarea catastrofei cu pana de curent.

La poalele Muntelui Sfânt al Dacilor, în ținutul magic de la întâlnirea istoriei cu viitorul, specificul local a consacrat alte teme de sezon. Una dintre cele mai ticăloase este podul prăbușit de la Luțca. Oamenii din zonă s-au obișnuit cu suferința, dosarul penal e în adormire pe undeva, iar despre expertize tehnice nu se suflă un cuvințel de parcă ar fi ordin de zi pe unitate. În schimb, PSD și PNL țin capul afiș păruindu-se în pretinse soluții, denunțând blocaje reciproce, neuitând să avanseze varii termene pentru edificarea a ceva care să semene a pod. Totul pe fond de ignoranță, adevăruri parțiale și stare emoțională.

Un amănunt este ocolit cu înverșunare: ruina din Siret. Până nu curăță albia râului, pur și simplu vorbesc degeaba.

■ La izvorul actelor ascunse

În seria de articole publicate de săptămânalul Mesagerul de Neamț și mesagerulneamt.ro, la puține zile după prăbușirea podului apărea episodul Cazul Luțca: Lanțul greu al complicităților . Semnalam atunci (degeaba) o problemă cu autorizația de construire. Lucrările la podul de pe D.J. 207 A km 6+591 demaraseră oficial în iulie 2020. Pe site-ul CJ Neamț, în secțiunea dedicată autorizațiilor de construire și desființare, singura autorizație legată de Sagna e din 18 decembrie 2019.

Iată ce scriam în luna iunie: <<Ca solicitant apare județul Neamț, prin CJ. La adresa lucrării scrie „Sagna – extravilan și satul Sagna și comuna Gâdinți – extravilan și intravilan satul Gâdinți”. O fază de toată minunea e la denumirea lucrării: „Modernizare drum județean DJ 207 D, km 1+250 – 6+800, județul Neamț”. Că drumu-i una și podul alta nu cere demonstrație, dar podul de la Luțca era pe DJ 207 A nu pe DJ 207 D, adică pe la Ion Creangă. Iată, așadar, motive suplimentare pentru a solicita prezentarea autorizației. Mai bine mai târziu decât niciodată, documentul l-ar putea interesa și pe primarul Gheorghe Iacob, doar drumul trece prin fața primăriei. Totuși, el reprezentând PSD, poate invoca (inutil) disciplina de partid instaurată de Ionel Arsene>>.

N-a venit un drept la replică, nu s-a solicitat o rectificare de atunci încoace, n-am văzut autorizația! Subiect sensibil, încă unul ignorat de „corifeii” anchetelor zgomotoase promovate cu strigături mincinoase de portaluri și televizuini naționale. Inutil să te/îi întrebi de ce autorizația vine de la CJ Neamț, nu de la Primăria Sagna. Care primărie, condusă primarul Iacob, are compartiment propriu de specialitate pe urbanism. Dovada (http://www.primariasagna.ro/urbanism ) era la vedere, dacă n-or șterge-o între timp. De ce și cu ce temei s-a băgat consiliul județean peste primărie e treaba binomului politic PSD din afișul electoral de mai jos să explice. Sau a celorlalți, de la PNL, dacă îi apucă seriozitatea și responsabilitatea. Altfel, PMP, USR sau AUR sunt pe dinafara subiectului. (Cinstit vorbind, un singur lider politic național e sincer preocupat de subiect și acela e Codrin Ștefănescu de la Alianța pentru Patrie.)

■ N-au desființat-o de-ajuns…

Socoteala cu autorizațiile a devenit apăsătoare din 18 iulie a.c. Atunci s-a emis autorizația de desființare a ce zace în Siret. Subiect tabu!… Prefectura tace, consiliul prefectural tace, la fel și ingloriosul Comitet Judetean pentru Situații de Urgență. Reconstituirea cronologică a stuchelilor între PSD Neamț și PNL Neamț, după acea dată, este edificatoare pentru buna credință și responsabilitatea guriștilor fruntași de partid.

Suntem în decembrie. Ruina e tot acolo, nu se atinge nimeni de ea. Noroc mare că nu a venit o viitură de toamnă pe Siret. Jale era în aval din cauza barajului artificial de la Luțca. Așa spun specialiștii consultați neoficial.

Oficial, Teodor Stratu, șeful interimar de la SGA Neamț, nu are voie să vorbească public nici măcar preț de-o informație pe care o știe pe de rost. Evident, nu dovedește interdicția ilegală cu un document emis de autoritățile superioare. Trebuie cerere scrisă de informații, care pleacă la Administrația bazinală de la Bacău, care cerere va fi redirecționată la Apele Române, la București. Bătaie de batjocură. La fel e și la CJ Neamț, se știe, în parohia lui Ionel Arsene. Legea nu-i impresionează, nu îi atinge. Nici PNL nu avem date că ar avea ceva împotrivă.

În vârful tortului, pardon!, al ruinei de pe Siret autorizată spre desființare stă longevivul primar Gheorghe Iacob, pe sub al cărui geam se făcea traficul rutier ilegal pe podul prăbușit. Inițial a răspuns la telefon și părea cooperant, deși se afla la o înmormântare la Timișoara. A răspuns și de pe drumul de întoarcere. După care nu mai răspunde. Ca emitent al autorizației de desființare, cu sau fără a-l implica pe prezidentul de județ Ionel Arsene, ar trebui să știe dacă demolarea e împiedicată de „parchetarii” de la o anume Procuratură. Pe surse oficial neoficiale, se repetă istoria cu saloanele ATI de la SJU Piatra-Neamț, uitate sub sigiliu sub înaltul patronaj al unuia poreclit procurorul Elodiu. Nu am auzit ca PSD Neamț și PNL Neamț să fie preocupate. Nici PMP, AUR sau USR.

Ca un detaliu de coloratură, nimeni nu vrea să explice cum iei autorizația de construire dintr-un loc, iar pe cea de desființare din alt loc pentru același obiectiv. Cine știe, poate au argumente mai solide decât supra-betonarea podului de la Luțca.

În rest, cum spuneam, suntem dominați de exploatarea ignoranței publicului, de adevăruri prezentate parțial și de excitarea stărilor emoționale. Ca politică de partid și de stat în dauna noastră.

Viorel COSMA

Nota redacției:

 

articolul original.

LottoPark România – cele mai mari loterii din lume, într-un singur loc!

2 December 2022 at 10:39
image

De ani de zile, oamenii participă la diverse tipuri de loterii și câștigă jackpot-uri impresionante. Deși există încă o cerere destul de mare pentru bilete de loterie în format fizic, tot mai multe persoane au început să se bucure de magia internetului deoarece aceștia pot cumpăra bilete online din confortul casei, cu doar câteva clickuri. Și totul mulțumită LottoPark România ce cuprinde cele mai mare loterii din lume într-un singur loc!

Biletele online sunt o alternativă mai bună față de cele în format fizic, deoarece nu trebuie să vă deplasați sau să stați la cozi infernale să le achiziționați. În plus, acestea sunt păstrate în siguranță în contul dumneavoastră.

De asemenea, puteți să utilizați modalitatea cea mai convenabilă de a cumpăra un bilet de loterie în orice moment al zilei.

De ce LottoPark România?

Cu toate că LottoPark România face participarea la extragerile lotto mai ușoară, aceasta nu este singura sa calitate. LottoPark România aduce împreună cele mai mari loterii din România, Europa, ba chiar de pe întreg pământul. Toate aceste loterii au în comun 2 lucruri ce atrag oamenii și anume: jackpoturile uriașe și șansele mari de câștig.

Loterii disponibile

În prezent, LottoPark România dispune de un număr impresionant de loterii ce pot fi jucate din orice colț al lumii, toate fiind cele mai mari din industria loteriei. Printre acestea se numără:

EuroMillions

Una dintre cele mai cunoscute loterii la nivel internațional ce dispune de reguli simple și ușor de înțeles, iar tot ce trebuie să faci este să alegi 5 numere de bază de la 1 la 50 și două numere suplimentare numite Lucky Stars, de la 1 la 12. Pentru a câștiga marele premiu trebuie să nimerești corect cele 7 numere. Nu este ușor, dar dacă câștigi viața o sa ți se schimbe cât ai clipi.

SuperEnalotto

SuperEnalotto, cea mai bună loterie din Italia, este arhicunoscută datorită jackpoturilor uriașe oferite castigatorilor. Cel mai mare premiu de până acum a fost oferit unei singure persoane, fiind în valoare de 177.800.000 de euro. De asemenea, SuperEnalotto se diferențiază de celelalte loterii prin simplul fapt că jackpotul nu este singura metoda prin care poți câștiga aici, astfel că există chiar și premii instant! E timpul să bați recordul și să devii următorul milionar totul doar jucandu-te online SuperEnalotto 6/90 chiar acum!

GG World Lottery

Prima loterie online internațională, GG World Lottery, îți oferă șansa de a câștiga un jackpot uimitor ce depășește suma de 100.000.000 de dolari!

Chiar dacă toată lumea ar dori să câștige marele premiu oferit de GG World Lottery, poți câștiga 500.000 de dolari, dacă potrivești 5 numere principale și 1 număr GG, în timp ce potrivirea a doar 5 numere principale îți aduce 250.000 de dolari!

Adăugarea de linii suplimentare este cea mai bună metodă de a-ți crește posibilitățile de câștig.

Acestea au fost doar cateva din cele mai mari loterii existente și dacă te simți îndeajuns de norocos încât să pui mâna pe jackpot, nu uita că la LottoPark România găsești cele mai bune loterii din lume online, toate într-un singur loc.

ADV

articolul original.

Atenție șoferi! Polei pe șosele

2 December 2022 at 08:34
image

Lapovița și ceața de ieri au accentuat umiditatea aerului astfel încât temperatura resimțită la sol a fost cu câteva grade minus mai mare decât cea din aer. Deși termperatura aerului era de -1 grad Celsius la Piatra-Neamț, temperatura resimțită s-a situat undeva la -4, -5 grade Celsius.

Județul Neamț se află sub atenționare cod galben de lapoviță, polei și vânt în rafale de până la 50-55 km/oră. ANM estimează  că valorile termice diurne se vor menține  la o medie zilnică de 0…2 grade, ușor sub cea înregistrată în ultimii ani . „Media regională a temperaturilor minime în Nord-Est-ul țării va oscila între -2 și 1 grad săptămâna aceasta și între -6 și -3 grade în a doua săptămână, cu cele mai reci nopți în zilele de 7 și 8 decembrie”, notează prognoza meteo a ANM.

Poleiul creat pe șosele și trotuare a dat de furcă drumarilor, toate utilajele Publiserv au acționat azi-noapte și azi-dimineață pentru a împrăștia tone de sare și nisip. Azi dimineață, angajații Publiserv, împreună cu beneficiari ai  ajutoarelor sociale ce au de prestat ore de muncă în folosul comunității, au intervenit pentru a curăța manual și a împrăștia material antiderapant ca urmare a ploii ce a înghețat la contactul cu solul, potrivit informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Publiserv, Mihai Alexandru.

Angela Croitoru

articolul original.
Ieri — 1 December 2022Stiri Neamt

Gest inedit de Ziua României: doi pompieri din Neamț au dus Drapelul pe Toaca

1 December 2022 at 13:41
image

Doi militari din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamț au făcut un gest inedit și de Ziua Națională a României au arborat Drapelul pe cel mai înalt punct din județ și au spus „La mulți ani, România!” într-un mod aparte.

Cum muntele Ceahlău „a devenit” o bază de antrenament pentru pompierii nemțeni, dis de dimineață, Ciprian și Sami au fost să facă pregătire. Așa că, au urcat Masivul Ceahlău și au ajuns pe vârful Toaca.

S-au grăbit un pic în această dimineață și au prezentat onorul drapelului înaintea colegilor de tură.

Dragostea față de țară și locurile natale sunt calitățile pompierilor nemțeni, care sunt la datorie acolo unde este nevoie, a anunțat ISU Neamț.

Plt.adj. Grecu Mario-Ciprian și plt. Găvriluț Samuel sunt de la Detașamentul Piatra Neamț și fac parte din echipa reprezentativă a ISU Neamț care a ocupat anul acesta locul III la concursul Cel mai puternic pompier.

(G. S)

articolul original.

Patriotismul nu are vârstă! Moș Toader Bordei a furat inimile nemțenilor

1 December 2022 at 13:00
image

La manifestările dedicate Zilei Naționale a României din Piața Ștefan cel Mare din Piatra-Neamț de astăzi, 1 Decembrie, un bărbat cu barbă albă, îmbrăcat în costum național, cu opinci și fluturând drapelul național a atras atenția nemțenilor. Moș Toader Bordei din comuna ce poartă numele domnitorului Ștefan cel Mare, la 73 de ani, debordează de energie și este personificarea patriotismului.

După ce, pe 1 Decembrie 2018, a mers la Alba-Iulia pentru a sărbători 100 de ani de la Marea Unire, astăzi s-a alăturat celor prezenți în Piatra-Neamț și a reușit să fure inimile celor adunați în centrul orașului. Îmbrăcat într-un costum național moldovenesc impecabil și arătându-și cu mândrie opincile confecționate manual, Moș Toader s-a trezit fără să vrea personaj principal al unei ședințe foto ad-hoc. Copii, părinți, bunici, nepoți au dorit să se fotografieze alături de el.

“În primul rând trebuie să avem credință în Dumnezeu, seriozitate și toată lumea să meargă la muncă! Că doar prin muncă a fost ridicată țărișoara asta! De Ziua Națională nu-mi doresc decât să fie pace și sănătate. Dac-avem parte de pace, avem de toate! Om vedea cum se sfărșește cu vecinii noștri din Ucraina, care trec prin grea încercare. Este imprevizibil, nu poate nimeni da un verdict. Odată ce au plecat pe acest drum nici unul nu cedează, nici Putin, nici Zelenski. Se mai amestecă și alții și-i înarmează…E nevoie de multă înțelepciune și compasiune. Să se gândească și la Dumnezeu și la copiii care rămân fără tată, fără mamă într-o astfel de confruntare. Dar, acum, la așa o zi mare, să fim optimiști! La mulți ani, România! La mulți ani, români! Să fie pace în lume!”, a spus Moș Toader.

Cu o figură încremenită parcă în timp, întruchiparea chipului bunicilor de altă dată, Moș Toader și-a fluturat drapelul prin fața Teatrului Tineretului din Piatra-Neamț așteptând să participe și el la defilare.

“Și la anul, când se împlinesc 105 ani, să ne vedem sănătoși la Alba-Iulia, domniță!”…

Angela Croitoru

articolul original.

Lecția lui Iuliu Maniu la 1 Decembrie 1918

1 December 2022 at 10:00
image

Istoriografia românească s-a ferit să scoată în evidență rolul și locul unei personalități politice precum cea a lui Iuliu Maniu în înfăptuirea Unirii din 1918. Personalitate covârșitoare a istoriei României, Maniu a fost trecut de comuniști la subsolul istoriei, pentru că li s-a opus constant și categoric. A murit în temnița de la Sighet, transformată de comuniști în cimitir al dizidenților. Eroul Unirii, omul care a organizat Adunarea de la Alba-Iulia a murit umilit și bolnav și nu se știe exact unde a fost îngropat.

Nu se poate vorbi despre Maniu într-un articol de ziar. Astăzi, ne oprim asupra momentului 1 Decembrie 1918 și a mesajului transmis prin discursul său de atunci. Un mesaj care se poate constitui și astăzi într-un program de țară.

* Omagiu celor care au făcut posibilă Unirea

Dacă privim șirul nesfârșit al suferințelor grele cari le-a îndurat Neamul Românesc timp de veacuri, dacă ne aducem aminte de sutele de mii de martiri, care și-au jertfit viața pentru acest neam, precum și de durerile sufletești, care sute de ani au amărât viața strămoșilor noștri – nu știm cu ce să mulțumim noi, generația de azi, că suntem învredniciți de soartă, să ajungem tocmai noi ziua sfântă de azi, și după atâtea suferințe ale înaintașilor noștri, tocmai noi să fim împărtășiți de o atât de mare înălțare sufletească. (…)

Cuvântul cel dintâi al meu este cel al dorinței, să ne închinăm adânc înaintea marilor umbre ale soldaților români, morți pentru desrobirea noastră, și înaintea soldaților români, care și azi luptă pentru a înfăptui unirea tuturor Românilor, și înaintea marelui și gloriosului ei Căpitan Majestatea Sa Regele Ferdinand și întregei Sale Dinastii. (Întreaga adunare se ridică în picioare și aclamă timp îndelungat: Trăiască Regele Ferdinand! Trăiască Regele României Mari! Trăiască Regina Maria!)”.

* ”Nu trebuie așteptat nimic dela împărați străini”

O parte a discursului parcă este scrisă pentru politicienii români de acum:

Istoria ne-a învățat să credem în adevărul cuvintelor, că n-ai să aștepți nimic dela împărați străini, nici dela fiii altor neamuri. Bine poți să aștepți singur numai de la propriile tale puteri.

Dovedindu-ni-se acest adevăr peste orice îndoială, datoria noastră nu poate fi alta, decât să cercetăm, cu cea mai mare grijă, unde găsim întreaga forță proprie, care ne poate menține în viitor și ne poate garanta mărirea și gloria Neamului pentru totdeauna. (…)

Este de ajuns să pun în vederea Onoratei Adunării Naționale, că unirea tuturor Românilor într-un singur regat și într-un nedespărțit Stat este nu numai un ideal sfânt, isvorât din trecutul nostru și din Comoara vieții noastre sufletești, ci este și un drept indiscutabil al nostru, în baza ființei noastre naționale unitare.

Noi, fiii Națiunei Române de pretutindeni suntem de aceeași obârșie, de aceeași fire, cu o singură și unitară limbă și cultură și suntem încălziți de aceleași tradiții sfinte și de aceleași aspirații mărețe”.

* Transilvania, leagănul românismului

Dar, în deosebi, noi Românii din Transilvania, Banat și Ungaria, suntem în drept și avem datoria să pretindem această unire, pentru că aici a fost leagănul românismului. Nu se poate, ca o crudă barbarie să ne forțeze, ca însăși Vatra Neamului românesc, leagănul aspirațiilor românești, să fie despărțit de trupul întregei națiuni deja unite!

Noi nu ne putem închipui viața mai departe fără a fi împreună cu întreg neamul românesc și mai bine voim moartea, decât o viață de sclav umilit, despărțit de frații săi. (Lungi și furtunoase aprobări)

Este evident, că aclamațiile Dumneavoastră, cu care ați întâmpinat proiectul nostru de rezoluțiune nu sunt numai flori frumoase și trecătoare, a sentimentelor și a însuflețirei naționale ci sunt o urmare firească a unei convingeri adânci și nestrămutate, isvorâte din vederi științifice adoptate de civilizația omenească.

Dar și considerațiile de natură practică privind închegarea într-o singură forță unitară a întreg neamului românesc.

Cum vom putea noi apăra între împrejurări radical schimbat și pe viitor ființa noastră națională și comorile noastre sufletești, fără a opune pericolelor din afară întreaga noastră forță națională? Cum vom putea noi menține integritatea etnică a teritoriului nostru dacă dezvoltarea vieții noastre culturale și economice nu va fi sub scutul întregului neam românesc? Cum vom putea noi exista izolați și divizați, când toate popoarele din jurul nostru au înfăptuit deja unitatea națională a lor? Rupți și împrăștiați între diverse împărății, ne vom sfărâma neamurile vecine și vor trece peste noi cum trec valorile turbate peste corăbiile naufragiate, lipsite de mâna tare a cârmaciului”.

* Unirea – triumful libertății omenești

Discursul lui Maniu nu ocolește deloc pericolele care pândeau Unirea, pericole care, foarte curând, în 1940, duceau la o primă rupere a ceea ce au înfăptuit românii în 1918.

Să trecem însă cu vederea că, în calea împlinirii idealului nostru, nu dăm numai de prieteni, ci și de dușmani, cari, mânați de interesul lor rău priceput, se vor sili cu siguranță să împiedice înfăptuirea hotărârii noastre.

Nu-i iertat să lăsăm necombătută nici bănuiala celor neorientați, nici intriga dușmanilor noștri.

Trebuie să constatăm clar și peste orice îndoială, ce înțelegem noi sub dreptate, pe care vrem să o înfăptuim, și să lămurim cum pricepem noi libertatea și unitatea națiunii noastre.

Pentru înlăturarea oricăror îndoieli asupra intențiunilor poporului românesc, am ținut de lipsă, ca în proiectul de rezoluțiune, ce am prezentat, să precizăm principiile, cari ne conduc, în fața cărora, – sunt convins – toate intrigile dușmanului trebuie să amuțească. Am ținut să accentuăm aceste principii, cari de altfel fiind totdeauna aproape de sufletul nostru sunt de sine înțeles și pentru a da o icoană întreagă a credeului nostru politic.

Noi, Onorată Adunare Națională, privim în înfăptuirea unității noastre naționale un triumf al Libertății omenești.

Noi nu voim să devenim din oprimați, oprimatori, din asupriți asupritori. Noi voim să întronăm pe aceste plaiuri libertatea tuturor neamurilor și a tuturor cetățenilor. Noi propunem decretarea unirei cu Regatul României a întregei Transilvanii, a întregului Banat și a întregului teritoriu locuit de Români al Ungariei. Pe aceste teritorii locuiesc însă și alte neamuri, cu alte însușiri și alte tradiții. Noi nu voim să răpim individualitatea etnică nici ființa națională a acestor neamuri. Noi nu voim să răpim limba nimănui, ci vrem ca fiecare om să aleagă liber limba și credința în care vrea să trăiască atât în viața lui particulară cât și în legătura cu viața de Stat. Noi nu vrem să verse nimenea lacrimile pe care le-am vărsat noi atâtea veacuri, și nu voim să sugem puterea nimănui așa, cum a fost suptă a noastră veacuri de-a rândul. Noi ne încredem în trăinicia noastră și în vrednicia proprie și nu vrem să istovim forțele altora”.

* Profeția lui Maniu

În același discurs, a fost reiterat crezul politic al lui Maniu, acela că doar un regim profund democratic poate păstra România intactă. Din păcate, cuvintele sale au fost profetice: când țara a intrat sub regimuri dictatoriale, a început disoluția statului național unitar.

Este adânc înrădăcinată în noi convingerea că numai un regim cu adevărat demografic ne poate întări țara și înălța Neamul. Trebuie să avem colaborarea organică a tuturor păturilor sociale și a tuturor cetățenilor în serviciul prosperității Statului Român. Un Stat modern, îndeosebi în vremuri agitate, cum sunt cele de azi, pretinde mari sacrificii dela cetățenii săi. Aceste sacrificii le pot presta cetățenii numai atunci, dacă sunt în putință, de-și desvolta toate forțele lor; iar aceasta numai pe lângă o deplină libertate pot să o facă. De aceea libertățile interne ale cetățenilor trebuie să crească în raport cu sforțările externe ale Statului. Nu se poate spera ca cetățeni fără drepturi și ținuți în întunerec sufletesc și în mizerie socială să devie stâlpii siguri ai unui Stat modern. Deplina libertate și egala împărtășire în puterea de Stat a cetățenilor, este singura bază solidă a desvoltării unui stat”.

Valentin BĂLĂNESCU

* Pe 15 noiembrie, sesizând că maghiarii nu doresc să cedeze teritoriile locuite de români, Iuliu Maniu a pus capăt unui mileniu de suferință, răspunzând tranșant, prin două cuvinte, la întrebarea ”în definitiv ce vor românii?”, pusă de Oskar Jaszi, ministrul minorităților în guvernul de la Budapesta: ”Desfacere totală” (sursa: procesulcomunismului.com).

 

articolul original.

VIDEO. Ceremonia de 1 Decembrie de la Piatra Neamț

1 December 2022 at 11:30
image

Ceremonial, defilare militară și spectacol artistic cu Ștefan cel Mare în centrul orașului Piatra-Neamț
Astăzi, 1 Decembrie 2022, de la ora 12,00, în Piatra-Neamț au avut loc un ceremonial și o paradă militară, urmată de un spectacol artistic.

Piața Ștefan cel Mare din Piatra-Neamț a devenit neîncăpătoare pentru mulțimea de oameni venită să sărbătorească împreună 104 ani de la Marea Unire și să admire defilarea armamentului și tehnicii din dotarea principalelor instituții militare.

După ce autoritățile locale și județene au ajuns la fața locului, prefectul Adrian Niță a salutat drapelul de luptă, iar un sobor de preoți condus de preasfințitul părinte Nichifor Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepsicopiei Iașilor, a oficiat o slujbă de pomenire a eroilor. Au rostit alocuțiuni, episcopul-vicar Nichifor Botoșăneanul, primarul Andrei Carabelea, vicepreședintele Consiliului Județean Neamț, Dragoș Chitic și prefectul Adrian-Vasile Niță.

Momentul cel mai așteptat de întreaga suflare a fost parada militară și defilarea armamentului și tehnicii din dotarea Batalionului 634 Infanterie „Mareşal Józef Piłsudski” din Piatra Neamţ, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ şi Poliţiei Locale Piatra Neamţ.

Spectacolul a continuat cu evoluția ansamblurilor folclorice ale Centrului pentru Cultură și Arte Carmen Saeculare, Ansamblul de cântece populare „Nemţişorul”, Grupul Vocal „Floare de Colţ” şi Ansamblul Folcloric „Brâul Roşu”.

Angela Croitoru

articolul original.

COD GALBEN Atenţie la polei în următoarele 24 de ore!

1 December 2022 at 09:13
image

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis avertizare COD GALBEN – depuneri de polei” – pentru judeţul Neamţ. Aceasta este valabilă în intervalul 1 decembrie, ora 12:00-2 decembrie, ora 12:00.

“În intervalul menționat, în Moldova și în zona Carpaților Orientali temporar se vor semnala precipitații slabe mixte (ploaie, lapoviță, iar în zona montană și submontană trecător și ninsoare) și pe arii relativ extinse se va depune polei. Depuneri de polei vor fi izolat și în estul Munteniei, nordul Dobrogei și în Transilvania. Pe litoral, vântul va avea intensificări cu rafale în general de 50-55 km/h. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza prezentul mesaj, precizează meteorologii. (M.C.; HARTA: ANM)

articolul original.

Câștigătorii concursului „LET BE INNOVATIVE AND SOCIAL!” – Erasmus+ de la CNI Piatra-Neamț

1 December 2022 at 08:44
image

LET BE INNOVATIVE AND SOCIAL!

NO. 2020-1-RO01-KA201-080331
28.11.2022-2.12.2022, Piatra-Neamt, Romania

BLENDED MOBILITY OF SCHOOL LEARNERS

La sfârsitul zilei de 28 noiembrie, s-a încheiat prima secțiune a Concursului Internațional Let Be Innovative and Social!, prin jurizarea planurilor de afacere sociale pe care școlile partenere le-au pregătit. Juriul a fost alcătuit din câte un profesor din Romania, Franța, Spania și Turcia. Câștigătorii au fost următorii:

Premiul Echipa Membrii echipei Profesori coordonatori
I La Vita Bella – centru pentru seniori Marcu Anastasia Elena Genoveva Irimia
II Ecobook Minuț Alexandru, Ungureanu Casian, Șugar Cocea Luca, Caia Andreea Elena Brîndușa Anghel

Raluca Mihaela Ene

III Ressel Art Părău Vlad, Răzeșu Sebastian, Seftiean Alexandru, Chiriac Ilinca, Pristav Tudor, Berbece Raluca, Ciobotariu Iustin Elena Genoveva Irimia

Maria Antoanela Berea

Mențiune Teenage Bristo Bârlădeanu Larisa, Andronic Alecsia, Isache Daniel, Ciubotaru Radu, Nistor Ruxandra, Drobaniș Mara Elena Brîndușa Stan

Ana Mirela Mititelu

Mențiune Nordic Shoe Andreas Bjondahl, Victor Langhoff,  Emil Lindroos, Alexander Fieandt, Emilia Florström, Casimir Heikkilä, Morten Kiviaho, Niklas Westerling,  Lukas Lehtimäki Peter Waltonen

Ben Fagerström

Mențiune Mind and life Denitsa Mihaylova, Raquel Leal and Eva González Julio Olmedo Alvarez

Câștigătorii celei de-a doua secțiuni a Concursului Internațional Let Be Innovative and Social!, dedicată ideilor de afacere sociale, unde elevii au fost împărțiți în echipe mixte, sunt următoarele echipe:

Premiul Echipa Membrii echipei
I Royal Wash Ciobotariu Iustin, Pristav Tudor, Victor Langhoff, Emilia Florström, Raquel Leal González, Dalida Yilmaz
II Eagle Gym Berbece Raluca, Minuț Alexandru, Morten Kiviaho, Hande Akdogan, Laura Moreno, Melchior de Saint Seine
III Eco Clothes Andronic Alecsia, Adrian Rodrigo, Marcu Anastasia, Ümmü Azra  Ergen, victor Manuel Bellón Barranco, Domitille Blond, Emil  Lindroos
Mențiune Housify Eva González Alberca, Esther Parra López, Hilal Aslantaş, Éléonore Bouscatel, Seftiean Alexandru, Ungureanu casian

La fiecare secțiune, s-au pus întrebări din partea juriului sau a auditoriului, s-au oferit sfaturi pentru a continua planurile sau idei de afaceri, precum și idei de soluționare a unor probleme cu care s-au confruntat membrii echipelor în construirea planurile de afacere.

Mai multe detalii despre concurs puteți citi aici.

Mai jos vă prezentăm câteva impresii ale participanților:

Berbece Raluca: „Îmi place că mi-am făcut prieteni noi și am comunicat.”

Minuț Alexandru: „Mă bucur că am colaborat și am creat o afacere de succes.”

Morten Kiviaho: „Am creat prietenii și mă bucur că am putut da idei.”

Hande Akdoğan: „Cel mai mult mi-a plăcut când am prezentat proiectul.”

Laura Moreno: „Mă bucur că m-am împrietenit cu fetele și mă bucur că am făcut ideea de afacere socială.”

Melchior de Saint Seine: „Mi-a plăcut să lucrez în echipă.”

Victor Langhoff: „It was a great way to get to know that students from the other countries and tell  about business plan that is not familiar to your own country.”

Emilia Florström: „I enjoyed the group project and the people in it. We got along great and everybody contributed. The questions need to be rephrased they were very confusing.”

Tudor Pristav: „I really loved working with the foreign students because they had uniques ideas and besides working on the project we could also share ideas and experiences.”

Raquel Leal González: „I felt integrated in the group and we got along well. We tried our best to do our project.”

Dalida Yilmaz: „It was a nice experience.  It is not always possible to meet and cooperate with people from different nationalities.  Everyone was respectful, kind and understanding towards each other.  Thanks to everyone involved.”

Andronic Alecsia: „I really liked the activity I participated in and I had a really good time. The project helped us to socialize more and get to know each other better. The advice I received from the judges helped me improve my business plan and creativity.”

Adrian Rodrigo: „I really liked yesterday’s activity and I worked in a friendly environment. We worked as a team and I am glad that I had the opportunity to help as much as possible. ”

Marcu Anastasia: „For me, the mixed group project was very interesting.  I really liked seeing what everyone thinks and how we each have different mentalities.It helped me get to know the other members and learn a bit of their language and culture.”

articolul original.

Noutate. Centrală pe lemne Termax Nordik, la magazinul DOLINEX din Târgu Neamț

1 December 2022 at 07:27
image

Magazinul DOLINEX din Târgu Neamț vine în această perioadă cu o noutate în domeniul centralelor pe lemne. Este vorba de marca Termax Nordik, o centrală cu semigazeificare și care are în componență ventilator, sistem control electronic și sistem de curățare manual.

Magazinul de instalații termice și sanitare DOLINEX din Târgu Neamț oferă o gamă largă în domeniu: termoșeminee, boilere pe lemne, hidrofoare, pompe submersibile, robineți, baterii sanitare, centrale pe gaz și pe peleți, radiatoare de aluminiu și de oțel, calorifere de aluminiu și de oțel, echipamente pentru instalații termice și sanitare (încălzire prin pardoseală).

Luminița Anisia, administratorul magazinului DOLINEX din Târgu Neamț: „Încercăm să oferim clienților noștri cele mai de calitate produse, la prețuri accesibile pentru toți. Venim permanent în întâmpinarea clienților cu oferte noi, cu echipamente termice și sanitare care să le ofere un confort în plus, în viața de zi cu zi. Atunci când clienții noștri sunt mulțumiți, și noi la rândul nostru suntem satisfăcuți că am putut fi de folos. Respectându-ne clienții, ne respectăm și pe noi. Îi așteptăm cu drag la magazinul nostru pe toți cei care își doresc echipamente termice și sanitare de calitate și servicii ireproșabile”.

Magazinul DOLINEX se află pe strada Radu Teoharie, Nr. 18 (lângă autogara David Romică).

Pentru comenzi sunați la numărul de telefon: 0752703538

Ciprian Traian STURZU

articolul original.

Profeția de la 1 Decembrie 1918

1 December 2022 at 05:24
image
Iuliu Maniu, unul dintre făuritorii României Mari

Omul care a făcut posibilă Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, cel care a menținut ordinea împreună cu soldații români din fosta armată austro-ungară într-o bună parte a imperiului care tocmai se destrăma, făcea o profeție în discursul său de la Alba Iulia. Iuliu Maniu atrăgea atenția că numai o democrație autentică poate păstra Unirea și că orice regim dictatorial, de orice orientare, va însemna disloția statului unitar.

Este adânc înrădăcinată în noi convingerea că numai un regim cu adevărat demografic ne poate întări țara și înălța Neamul. Trebuie să avem colaborarea organică a tuturor păturilor sociale și a tuturor cetățenilor în serviciul prosperității Statului Român. Un Stat modern, îndeosebi în vremuri agitate, cum sunt cele de azi, pretinde mari sacrificii dela cetățenii săi. Aceste sacrificii le pot presta cetățenii numai atunci, dacă sunt în putință, de-și desvolta toate forțele lor; iar aceasta numai pe lângă o deplină libertate pot să o facă. De aceea libertățile interne ale cetățenilor trebuie să crească în raport cu sforțările externe ale Statului. Nu se poate spera ca cetățeni fără drepturi și ținuți în întunerec sufletesc și în mizerie socială să devie stâlpii siguri ai unui Stat modern. Deplina libertate și egala împărtășire în puterea de Stat a cetățenilor, este singura bază solidă a desvoltării unui stat”.

„Să nu aștepți nimic dela împărați străini!”

În același discurs, Iuliu Maniu vorbea parcă pentru politicienii români de astăzi:”Istoria ne-a învățat să credem în adevărul cuvintelor, că n-ai să aștepți nimic dela împărați străini, nici dela fiii altor neamuri. Bine poți să aștepți singur numai de la propriile tale puteri.

Dovedindu-ni-se acest adevăr peste orice îndoială, datoria noastră nu poate fi alta, decât să cercetăm, cu cea mai mare grijă, unde găsim întreaga forță proprie, care ne poate menține în viitor și ne poate garanta mărirea și gloria Neamului pentru totdeauna. (…)

Este de ajuns să pun în vederea Onoratei Adunării Naționale, că unirea tuturor Românilor într-un singur regat și într-un nedespărțit Stat este nu numai un ideal sfânt, isvorât din trecutul nostru și din Comoara vieții noastre sufletești, ci este și un drept indiscutabil al nostru, în baza ființei noastre naționale unitare.

Noi, fiii Națiunei Române de pretutindeni suntem de aceeași obârșie, de aceeași fire, cu o singură și unitară limbă și cultură și suntem încălziți de aceleași tradiții sfinte și de aceleași aspirații mărețe”.

Valentin BĂLĂNESCU

articolul original.
Before yesterdayStiri Neamt

Povestea unui succes muncit / Hotel Bistrița, Stațiunea Durău, pârtia și cabanele de pe Ceahlău

30 November 2022 at 12:01
image

Într‐un județ în care avem Ceahlăul, un adevărat simbol național, dezvoltarea turismului în această zonă, asumată de firmele Telecablu Durău SRL și TCE Durău SA, era absolut firească. Cele două societăți au făcut ceea ce alții nu au reușit, au investit foarte mulți bani, în timp, în dezvoltarea principalelor atracții turistice de aici, astfel încât acum spațiile de cazare de pe munte și pârtia din Stațiunea Durău sunt cu adevărat căutate de turiștii din țară și de peste hotare, care pleacă de aici plăcut impresionați.

În 2012, câțiva proprietari de pensiuni din Stațiunea Durău s‐au unit și, în luna decembrie, au înființat firma Telecablu Durău, din dorința de face ca stațiunea Durău să ofere mai multe atracții turiștilor care veneau aici iarna, în afară de peisajul mirific și de excursiile pe munte. “Exista deja o instalație veche, existaseră și niște planuri pentru extinderea actualei pârtii și a apărut acea inițiativă să repornească pârtia, pentru că, altfel, în sezonul rece turismul era ca și inexistent în zonă. Nu a funcționat după cum s‐a dorit, prin urmare investitorul actual a preluat părțile tuturor acționarilor din cadrul firmei devenind unic acționar și s‐au demarat lucrările la ceea ce avem astăzi acolo. S‐a schimbat instalația, a fost autorizată, aceasta a fost partea cea mai dificilă, să obținem toate autorizațiile necesare la timp, astfel încât în momentul în care am deschis eram cu toate actele în regulă.

De la an la an, s‐a tot adăugat câte ceva, s‐a modificat câte ceva, de exemplu în ultimul sezon de iarnă s‐a deschis un centru nou și modern de închiriere pentru echipamente de schi. Adică, de la spațiul vechi și rudimentar, încălzit cu o sobă veche și cu niște echipamente second-hand s‐a ajuns la spațiul nou și modern, cu echipamente în totalitate noi, achiziționate de firmă. Pârtia existentă este perfectă pentru familiile cu copii și pentru cei care vor să se inițieze în tainele schiului. Nu este pentru schiorii cu experiență, dar poate fi o alternativă chiar şi pentru aceștia. Noi am observat o creștere pe segmentul de sanie, chiar și în context pandemic, tot mai multe familii au dorit să petreacă timp în aer liber, la săniuș, bulgăreală. Am dezvoltat, în timp, chiar un set de reguli de respectat la săniuș astfel încât acesta să rămână o distracție în siguranță. Este de recomandat să se folosească în exclusivitate sănii închiriate de la centrul nostru, să nu se folosească sănii vechi, cu elemente metalice care pot produce accidente urâte. Cei mici trebuie neapărat însoțiți de un adult pe sanie, ideal ar fi să aibă chiar o cască de protecție. Ultimii ani nu au fost bogați în precipitații și am fost nevoiți să apelăm la tunuri de zăpadă artificială performante, ceea ce a presupus niște costuri foarte mari, cu un consum mare de apă, de energie electrică. Și pe partea de parc de distracții vor fi noi achiziții, unele dintre ele vor fi funcționale și iarna, pentru că ne dorim ca, de la an la an, să venim cu câte ceva nou, să fidelizăm clienții noștri, să aibă mereu activități cât mai variate, pe vârste, pe domenii de interes. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile fără deschiderea și sprijinul conducerii Mănăstirii Durău”, precizează George Chiriac, administratorul firmelor.

Acum, pârtia omologată de schi pentru începători are 406 metri, urmând să fie completată cu o alta de 1.965 de metri, destinată profesioniștilor. Schiul, în sine, nu este un sport tocmai ieftin, pentru că presupune echipament, urcări, cazare, masă. Pârtia actuală va rămâne pentru începători, dar și capăt al pârtiei mari. Parcul de vară s‐a dovedit a fi un real succes. Aici există o pârtie pentru sanie cu lungimea de 950 de metri, tubbing, o pernă de aer, o saltea, trei carusele pentru copii de până în 5‐6 ani și gondola care urmează să fie funcțională 365 de zile pe an, dar care va putea deservi și turiștii care vor să meargă pe traselele montane din apropiere, pentru că ea va porni de la 20 de metri de unul din traseele de pe masivul Ceahlău, cel care face legătura între Cabana Fântânele și Cascada Duruitoarea. De aici, mai sunt de mers 25 de minute până la Duruitoarea, 35 de minute până la Fântânele, pe o curbă de nivel accesibilă pentru toată lumea. Deocamdată, există instalații de teleschi, iar pârtia pentru începători, care este o pârtie ușoară prezintă avantajul că poți să înveți un copil să schieze pentru că, aici, școala de schi funcționează la cote maxime.

“Acum lucrăm la zonele unde sunt izvoare, pârâiașe care ies, lucrăm la drenuri. Anul viitor vom începe montarea stâlpilor pentru gondolă, pentru instalație și, în aproximativ doi ani, sperăm să avem pârtia funcțională. Ceea ce înseamnă că, undeva în 2024, și schiorii profesioniști vor avea parte de o pârtie medie spre grea, cu o diferență de nivel de 465 de metri, competitivă cu multe din țară. Pârtia va fi deservită de același centru de închirieri. Teleschiul care deservește pârtia mică pentru începători, de 400 de metri, are o capacitate de 1.200 de persoane pe oră. Va rămâne în continuare și banda transportatoare care va deservi partea de sanie și snowbord. Încercăm să facem atracții pentru toate gusturile, pentru toată lumea. Cabana Dochia, care deja este considerată cea mai modernă cabană de creastă de la noi din țară, va intra într-un proces de modernizare, de regândire estetică, să aibă un aspect mai bun decât cel de acum. La Fântânele, redeschisă acum un an, există o zonă de relaxare, dar ne dorim să facem și un spa, căutăm o soluție să diversificăm gama de servicii. În toți acești ani am încercat să îmbunătățim mereu lucrurile, am investit bani, timp și mult suflet. Sperăm că ne‐a și ieșit, rămâne la aprecierea turiștilor care ne trec pragul”, ne‐a spus George Chiriac, administratorul firmelor Telecablu Durău SRL și TCE Durău SA, societățile care se ocupă de Hotelul Bistrița, pârtii și cabanele Dochia și Fântânele.

La cele două cabane s‐au făcut investiții susținute în ultimii ani, de la îmbunătățirea condițiilor de cazare și de asigurare a confortului până la diversificarea ofertei de preparate pentru masă și posibilități de petrecere a timpului liber. Cabanele sunt locul ideal pentru o deconectare în adevăratul sens al cuvântului, unde măreția muntelui și peisajele impunătoare te rup cu totul de stresul și forfota orașului, te fac să uiți de
grijile zilnice și să te bucuri de aer curat, de relaxare și de micile bucurii ale vieții. Hotelul Bistrița din Stațiunea Durău, primul hotel modern de patru stele din județul Neamț, se pregătește pentru o
rebrănduire, astfel încât designul să fie unul cu mai mult lemn, culori calde și mai multe elemente tradiționale montane, să fie o destinație pentru familiile cu copii. Ca atare există deja un spațiu de joacă în
hotel, dar, în viitorul apropiat, va avea și spații de joacă și alte facilități în interiorul camerelor. În acest moment, se renovează restaurantul, dar regândirea estetică va continua. Conducerea firmei este deschisă
la orice fel de sugestii și inițiative, mai ales din partea turiștilor, a celor cărora le sunt destinate.

Angela CROITORU
articolul original.

George Lazăr, președinte PNL Neamț: ”Ionel Arsene și PSD pedepsesc 320.000 de nemțeni din localitățile conduse de primari ai PNL”

30 November 2022 at 07:00
image

ZERO lei au primit primarii PNL din județul Neamț, la ultima repartizare a sumelor provenite din cotele defalcate din impozitul pe venit. Așa a decis Ionel Arsene, care nu se dezice de mult prea gravele sechele comportamentale și care rămâne avid de putere, bogăție și control. 36 de localități, inclusiv Roman și Piatra Neamț, nu au primit niciun leu, deși în aceste localități trăiesc circa 320.000 dintre nemțeni, circa 60% din întreaga populație a județului.

Exact ca un jupân absolut, ca un baron local se comportă Ionel Arsene. Confundă județul Neamț cu propria moșie și rămâne ancorat în vechile tare ale PSD, de a împărți fondurile publice după bunul plac și după cum îi dictează interesele.

Pentru Ionel Arsene nu contează că și locuitorii din localitățile conduse de primari ai PNL au dreptul la dezvoltare, la condiții normale de trai. El folosește – pentru a câta oară? – fondurile publice ca instrument de șantaj. Premeditat ține comunități întregi în sărăcie, pentru a le putea controla și manipula mai ușor.

Ionel Arsene, te întreb public:

Cine îți dă dreptul să pedepsești 320.000 de nemțeni din localitățile conduse de primari ai PNL? Oare nemțenii din aceste comunități nu au dreptul la dezvoltare? Cât mai ai de gând să-ți bați joc de ei?

Pozezi într-un om credincios care merge la biserică, dar te comporți ca un om care nu iubește oamenii. De ce-i pedepsești, ce rău ți-au făcut? De ce le răpești dreptul la viitor?

Sunt întrebări publice, la care mă îndoiesc că Ionel Arsene președintele Consiliului Județean Neamț va răspunde. Indiferent de situație, nemțenii au dreptul să cunoască adevărul, să afle despre practicile batjocoritoare ale lui Ionel Arsene.

Decizia de a aloca aceste fonduri discreționar este nu doar imorală, este și ilegală. Îl somez public pe prefectul județului Neamț, Adrian Niță, să atace această decizie în instanța de contencios administrativ și să facă dreptate. Să uite că este subalternul lui Ionel Arsene și să acționeze în interesul tuturor nemțenilor.

George Lazăr

Președinte PNL Neamț

articolul original.

Bratner acuză și aduce argumente: Contract de salubrizare de 295.461.763,65 lei + TVA atribuit în județul Neamț în condiții îndoielnice.

30 November 2022 at 09:15
image

Un comunicat de presă transmis de societatea Bratner Servicii Ecologice face trimitere spre modul în care au fost evaluate ofertele pentru cea mai importantă procedură/licitație organizată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Econeamț ( ADI Econemț) și cum, în opinia societății, oferta concurentă a fost aleasă deși ar avea o ofertă gonflată și o dotare insuficientă sau din care o parte ar exista doar la dosar.

Comunicat de presă

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Econeamț (ADI Econeamț) urmează a finaliza procedura de atribuire a unui contract de salubrizare pe 10 ani pentru Municipiul Piatra Neamț, Orașul Roznov și alte 25 de UAT, în valoare de 295.461.763.65 lei + TVA, către un operator cu o ofertă umflată ca preț și cu o dotare cu care nu poate face față.

ADI Econeamț a inițiat la 28.11.2021 procedura de atribuire privind Delegarea prin Concesiune a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare a unităților administrativ-teritoriale membre ale A.D.I Econeamț, din zona 1, județul Neamț prin care urmărea atribuirea pe 10 ani a unui contract privind colectarea și transportul deșeurilor din Municipiul Piatra Neamț și cele 25 de UAT parte din zona 1 a județului.

Deși la procedură au participat doi operatori, ADI Econeamț a ales să desemneze drept câștigător Asocierea Clean Prest Activ SRL (lider de asociere) – Salubris SA (asociat), ce a ofertat un preț de 295.461.763,65 lei + TVA, deși oferta acestuia nu îndeplinește condițiile stabilite chiar de ADI Econeamț, are tarife stabilite incorect și cu o dotare inaptă să permită colectarea deșeurilor din zona 1 a județului.

Elemente grave de neconformitate, privitoare la stabilirea tarifelor ce urmează a se aplica populației/firmelor, au fost ignorate de ADI Econeamț, scopul acesteia părând a fi atribuirea contractului cu orice preț acestui ofertant.

Câteva exemple a modului în care a înțeles să își conceapă tarifele ofertantul Clean Prest Activ SRL, cu acordul ADI Econeamț sunt lămuritoare:

  • În costurile cu salariile a inclus o componentă de 47,43% intitulată de acesta „impozite salariale de 47.43%” deși conform legii, din 2019, singurul impozit salarial rămase pe angajatori este CAM, de 2,5%. Prin asta, Clean Prest Activ SRL și-a umflat tarifele pe care populația va ajunge să le plătească, cu 45% pe partea de personal, fără ca ADI Econeamț să obiecteze.
  • Deși avea obligația să investească 295.461,76 lei/an în campanii de informare a populației privind reciclarea, Clean Prest Activ SRL a ofertat doar 150.000 lei/an, scăzându-și artificial valoarea ofertei cu 1.454.617,6 lei fără TVA, fără ca ADI Econeamț să obiecteze.
  • Pentru depozitarea a 4.833 tone de deșeuri colectate de la agenți economic, a prevăzut în ofertă un cost de doar 1.99 lei/tonă, deși legea prevede inclusiv o taxă de 80 lei/tonă pentru economia circulara, la care se adaugă costurile de depozitare. Diferența lipsă minim 78 lei/tonă (la care se adaugă costul depozitării) urmează a fi plătită de populație. În schimb, pentru ca lipseau costuri, cu titlu de exemplu arătăm faptul ca tarifele pentru colectarea deșeurilor reziduale de la agenții economici sunt formate din 77,92% costuri salariale! Toate aceste situații au fost acceptate ca fiind conforme de către comisia de evaluare.
  • Au repartizat in tarife costurile arbitrar si neținând cont de cantitățile generate pe fiecare activitate, astfel au împărțit costurile generale in proporție de 65% către populația din mediul urban, 34,7% către populația din mediul rural si 0,3% către agenții economici
  • au greșit adunarea sumelor reprezentând cheltuielilor cu piesele de schimb
  • la sacii de colectare deșeuri biodegradabile în rural au adunat pur și simplu o sumă arbitrară doar ca aveau nevoie de un tarif mai mare
  • foarte multe erori și omisiuni de calcul tolerate extrem de ușor de comisia de evaluare

(Să reținem ”acuratețea” calculelor. Comisia constată corect că nu aveau cum să rezulte 378 de ore, dacă adunci 313 cu 30 și transmite ea calculul corect 313+30 =348! CU care ofertantul este de acord imediat, considerând că totul este perfect. – N.R)

Sub   aspectul investițiilor ofertate exemple de nereguli realizate de Clean Prest Activ SRL, cu acordul ADI Econeamț, sunt:

  • pentru toată zona județului, a ofertat doar 19 gunoiere deși pentru a putea colecta toate deșeurile avea nevoie de minim 28 de bucăți.
  • Nu a ofertat un sistem complet de cântărire a pubelelor, pentru a putea factura utilizatorilor doar pentru colectarea cantității de gunoi aruncată. În zona 1 a județului sunt aproximativ 64.000 de pubele, fiecare trebuind cântărită, pentru ca deținătorul să plătească doar ridicarea cantității de deșeuri din pubela respectivă. Lipsa sistemelor necesare (RFID tag)  face ca toată lumea să plătească tarif forfetar, atât cei care produc mult deșeu cât și cei care nu produc deloc.
  • Deși trebuie să spele toate cele 64.000 de pubele de 4 ori pe an, s-a prevăzut cu titlu de investiție un singur utilaj mobil de spălare pubele, care nu are cum să facă față. Mai mult decât atât, au prezentat in oferta un utilaj de spălare pentru care au prezentat specificații tehnice nereale. Furnizorul confirma ca descrierea tehnica depusa la oferta nu este cea pe care a pus-o la dispoziția Clean Prest Activ SRL.
  • S-a ofertat colectarea deșeurilor biodegradabile din mediul urban (UAT Piatra Neamț și Roznov) în 494 ore/an în 200 de zile. Adică într-o zi se va colecta doar timp de 2,47 ore, timp în care trebuie să se colecteze de la 7.661 gospodării + 352 puncte comune de colectare, întinse pe o suprafață de 171 km.

Având în vedere faptul că contractul vizează un sfert din județul Neamț, valoarea lui enormă precum și faptul că este obligația legală a ADI Econeamț, toate aceste probleme trebuiau verificate și sancționate de aceasta în procedura de atribuire a contractului. În realitate, niciuna din aceste probleme nu a fost măcar discutată cu Clean Prest Activ SRL, ADI Econeamț limitându-se să-i ceară acestuia lămuriri pe o greșeală de calcul de câțiva lei, ignorând faptul clar că acesta nici măcar mașinile necesare pentru ridicarea gunoiului nu le-a ofertat.

Deși în procedură a mai fost prezent un ofertant cu tarife stabilite corect, utilaje și personal mai mult decât suficiente, ADI Econeamț a decis să îl elimine pe acesta din procedură pentru nerespectarea unor formalități ce nu aveau niciun efect semnificativ.

Cu privire la toate deciziile ADI Econeamț legate de acest contract, există proces intentat în instanță, Curtea de Apel Bacău urmând a lămuri dacă operatorul inapt permis de ADI Econeamț va rămâne cu contractul sau ADI trebuie să refacă procedura pentru a se asigura că locuitorii județului vor avea parte de serviciu de salubrizare la standardele pe care chiar ADI Econeamț și le-a asumat.

La cerere, putem pune la dispoziția tuturor celor interesați documente care probează afirmațiile de mai sus.

Brantner Servicii Ecologice SRL

Trebuie menționat că președintele comisiei de evaluare a ofertelor este Mihail Popescu, fost șef la achiziții în Consiliul Județean Neamț, plecat la ABA Siret, de unde s-a întorc cu două dosare aflate în cercetare. Expertul tehnic cooptat este Adrian Fulop, un nume care se pare că apare în mai multe proiecte ale CJ Neamț.

articolul original.

Piatra-Neamț – Piatra lui Crăciun devine Tărâmul Moșului

30 November 2022 at 08:30
image

Mai sunt 10 zile! Pe 8 decembrie se deschide Piatra lui Crăciun – Tărâmul Moșului, evenimentul cu cel mai mare Brad de Crăciun din Moldova.

Anul acesta aducem la Piatra-Neamț atmosfera sărbătorilor de iarnă inspirați din istoria orașului nostru. În urmă cu 591 de ani, domnitorul Alexandru cel Bun menționează „o casă a lui Crăciun de la Piatra”, prima atestare documentară a orașului nostru. În secolul al XV-lea, așezarea noastră este cunoscută  ca „Piatra lui Crăciun”.

Primarul Andrei Carabelea: „Pentru Crăciunul din acest an am pregătit un eveniment inspirat din istoria orașului, prin care să creăm atmosfera poveștilor, a copilăriei și a farmecului de odinioară al sărbătorilor: Piatra lui Crăciun – Tărâmul Moșului. Parcul Central va deveni în perioada 8 decembrie – 8 ianuarie ținutul luminilor și al personajelor de basm, un sat al Moșului cu activități pentru toate vârstele, pentru toți pietrenii. Cred că nimic nu poate fi comparat cu bucuria pe care o trăim în preajma sărbătorilor și tocmai de aceea am gândit un concept inedit, diferit de ce am avut până acum, păstrând frumoasele tradiții, care să aducă în centrul orașului elemente de sărbătoare de care să ne bucurăm cu toții.”

Tărâmul Moșului își va deschide porțile în seara de 8 decembrie, la ora 18:00, când va fi pornit și iluminatul de sărbători din Parcul Central și Curtea Domnească, dar și sutele de luminițe din Bradul de Crăciun.

Foișorul din Parcul Central se va transforma în căsuța lui Moș Crăciun, unde copiii vor putea să-l întâlnească, să stea de vorbă cu el și să-i vadă pe spiriduși în acțiune, împachetând cadouri. Moș Crăciun îi va aștepta cu câte o surpriză în fiecare zi pe cei mici de la ora 14:00, până seara târziu la ora 20:00. Cu ajutorul spiridușilor, vom organiza ateliere, jocuri și concursuri pentru copii zilnic, iar toți participanții vor fi răsplătiți pentru spontaneitate, îndemânare și curaj. Și pentru că decembrie este luna dorințelor, am pregătit lângă foișor Cutia cu Dorințe, unde cei mici (și cei mari) vor putea să-i lase Moșului o scrisoare.

Sărbătorile n-ar fi aceleași fără bucate fin alese. Pe aleile din Parcul Central veți găsi feluri de mâncare potrivite pentru toate gusturile: de la preparate tradiționale și dulciuri până la vinul fiert aromat care să ne încălzească în serile friguroase de iarnă. Decorațiunile de sărbători vor avea și ele căsuțe rezervate, unde producători locali își vor prezenta cele mai frumoase ornamente pentru acest sfârșit de an.

În fiecare seară, începând cu ora 18:00, ne vor încânta artiști locali, de la cluburile de copii și ansamblurile folclorice din Piatra-Neamț, cu spectacole de colinde și povești de sărbători pe scena pregătită chiar în centrul Parcului.  Pentru serile de Crăciun am pregătit spectacole surpriză.

Însă cea mai mare surpriză, și la propriu și la figurat, va fi bradul de Crăciun de la Curtea Domnească, cel mai impresionant brad pe care l-am avut la Piatra-Neamț până acum, înalt de 20 de metri.

Buna dispoziție va fi completată la Curtea Domnească și de cel mai frumos patinoar, unde am pregătit o surpriză pentru premianții din anul școlar 2021 – 2022: toți elevii care au încheiat anul școlar cu media 10 vor avea acces nelimitat.

Suntem siguri că anul acesta se vor face cele mai frumoase poze de sărbători la Piatra-Neamț și probabil și cele mai multe din România, dacă vor avea hashtag-ul #PiatraluiCraciun, iar dacă vreți să împărtășiți cu noi bucuria: pe Facebook @Municipiul Piatra-Neamt și Instagram @piatraneamt_city.

Sărbători Fericite!

Primăria Piatra Neamț

articolul original.

Bârfă cu gunoaie. Cine sună de la ADI Econeamț să racoleze muncitori pentru un nou operator economic cu servicii de curățenie?

30 November 2022 at 06:39
image
Pădurea se apără cum poate

Licitația organizată de ADI Econeamț pentru stabilirea unui operator care să se ocupe de transportul și colectarea deșeurilor din zona 1 a județului, care cuprinde municipiul Piatra Neamț, orașul Roznov și alte 25 de localități are toate șansele să dea mult de lucru unor procurori, dacă vor avea curajul și tupeul să intre într-o zonă cu puternice tradiții mafiote, dacă ne referim doar la frații noștri din Italia.

Bârfele vin chiar dinspre instituția care a făcut caietul de sarcini, acuzată că nu l-a respectat decât în mică măsură, cât să avantajeze o anumită asociere, dar asta este treaba judecătorilor care au dosar pe masă, care iau în seamă probe și documente. Partea mai   interesantă când vine vorba  de bârfe și șmenuri de-abia urmează.  Mai mulți salariați de la actualul operator de salubritate ar fi fost sunați de un angajat important al Econeamț care le-ar fi promis salarii mărețe dacă părăsesc societate și se angajează la o nouă societate care ar fi ca și câștigătoare, cu asigurarea că el va fi directorul pe zona Piatra Neamț.

Dacă este așa și în mod sigur nu-i greu de demonstrat asta, personajul respectiv ar fi într-o formă gravă de incompatibilitate moralo-penală. Dar cum în Neamț când vine vorba despre gunoaie spui imediat interese majore și Consiliul Județean, nu ne așteptăm deloc la reacții rapide, pentru că ni se va argumenta foarte clar că nu există pădure fără uscături.

M.N.

articolul original.

NEGREŞTI / Magia sărbătorilor în Satul lui Moș Crăciun!

30 November 2022 at 06:00
image

“A fost odată ca niciodată… A fost un bătrân generos, cu dor de ducă și încărcat de daruri. A fost o mică turmă vrăjită de reni zburători. Și au mai fost crăciunițe, crăciunei, spiriduși și zâne. Și toți trăiau într-un mic sat. În Laponia exista, inițial, Satul. Apoi, Moș Crăciun (căci despre el este vorba!) a hotărât că oasele lui, ce au început să resimtă reumatismul, au nevoie de o climă mai blândă. Așa că a hotărât să își facă o nouă reședință în România, în Moldova, în comuna Negrești, din județul Neamț. Este aproape de orașul tinereții, Piatra Neamț. La o aruncătură de băț e și istoricul Târgu Neamț, cu Cetatea Neamțului și Humuleștiul lui Ion Creangă. Mănăstirile Agapia, Văratec, Neamț, Horaița, Sihla, Horăicioara, Almaș, Bodești, Sihăstria și Secu se află în vecinătate. Și câte alte locuri minunate. Așa că, aceia care vor veni să se întâlnească cu Moșul cel Bun la el acasă, îi pot fi oaspeți mai multe zile și pot face nenumărate excursii și drumeții. În plus, pot participa la diverse evenimente, pot vizita învecinatul Sat al Poveștilor, pot pleca cu suveniruri și cu amintiri deosebite”, așa începe povestea Satului lui Moș Crăciun de la Negrești. Chiar dacă nu este Rovaniemi, orașul legendar în care se spune că trăiește marele om îmbrăcat în roșu ce dăruiește cadouri tuturor copiilor în noaptea Ajunului din 24 spre 25 decembrie, în Negrești, județul Neamț, de un an de zile, a fost inaugurat Satul lui Moș Crăciun, un loc de poveste unde copiii și întreaga familie întâlnesc magia și feeria Crăciunului la tot pasul. Victor Mihalache, cel care-i dă viață Moșului, dar și PR-ul satului, vă aduce mai multe argumente pentru a da curs invitației de a regăsi bucuria sărbătorilor, în orice moment al anului, la Negrești, pe strada lui Moș Crăciun la numărul 1.

– Cum a apărut ideea acestui sat și de ce anume la Negrești?

Ideea a apărut de la niște oameni care iubesc Crăciunul și au fost atrași în zonă de priveliște, de tot ce se întâmplă în Negrești, în detrimentul unor zone cu tradiție și foarte cunoscute. A fost și un pariu pe care l-au făcut și îl facem cu toții, cei implicați în această poveste frumoasă, acela de a implementa noi destinații turistice. Și, nu spunem cu emfază, dar l-am adus pe Moșul în România, în ideea că el și-ar dori să devină un țăran român. Moșul, la vârsta lui matusalemică, nu prea mai este atras de zonele aspre, nordice. și-ar dori un climat mai blând, ca temperaturi și ca mod de viață. Prima oară a zis că-și ia o destinație de vacanță estivală, apoi s-a hotărât să vină la Negrești și să se ocupe de gospodărie și de satul lui. A mai fost o motivație, acest loc este înconjurat de sfinte mănăstiri, de locuri cu rezonanță istorică, ce au determinat această așezare.

– Care ar fi principalele atracții pentru cei care încă nu au trecut pragul acestui sat?

Atractive sunt fiecare dintre zonele din sat, începând de la poarta de la intrare, fiecare zonă are o istorie, are un cântec, întregul sat este cântat, ca să zic așa… Avem un album întreg. În fiecare loc copiii găsesc surprize plăcute, nu numai pentru ei, pentru întreaga familie. Fiecare loc are propria poveste. Căsuța spiridușilor, de pildă, toți cei care-i trec pragul află despre modul de viață al elfilor, al gnomilor. Află că Moș Crăciun este ajutat de foarte mulți spiriduși și că aici există o întreagă “faună” de astfel de ființe mitice, pentru a se putea pregăti cum se cuvine pentru perioada cea mai îndrăgită din an, cea a sărbătorilor de iarnă. În căsuța spiridușilor vizitatorii pot vedea pătucurile lor, mobilierul lor miniatural, pot afla multe lucruri despre stilul lor de viață, despre preocupările și obiceiurile lor. În biroul Moșului, pot vedea Cartea copiilor cuminți sau obiectele pe care el le-a colecționat, de-a lungul anilor, din călătoriile lui prin întreaga lume, fie daruri primite de la copii, de la familii, fie achiziționate chiar de el. Și pot vedea mașina de scris, aparatele de radio vechi. La un moment dat va exista un traseu special, traseul lucrurilor din Satul lui Moș Crăciun, pentru că fiecare are câte o istorie și este interesant să fie aflată. 

– Pentru că ați vorbit despre acest traseu, există un itinerariu anume pe care fiecare vizitator îl parcurge, pentru a vedea toate zonele din sat și pentru a se bucura de feeria sărbătorilor de iarnă?

Traseul începe de pe strada lui Moș Crăciun, numărul 1, imediat după achiziționarea tichetului de intrare, vizitatorii intră în cabana în care îi pot scrie Moșului, după aceea găsesc o poștă mare, Cutia Poștală a Moșului, unde pot lăsa scrisorile. Odată intrați pe tărâmul magic, traseul este unul bine stabilit și ancorat în niște povești pe care le ascultă, pe întreg parcursul, conduși fiind de cele două spiridușe, Bubu și Clopoțica. Vizitatorii află detalii despre fiecare loc, se pornește de la Poșta lui Moș Crăciun unde vizitatorii văd sacii cu scrisori, de unde vin scrisorile adresate lui, de unde sunt expediate, cum sunt ele sortate, sunt martorii acestui proces care se termină pe biroul de lucru al Moșului. De acolo, urmează Căsuța spiridușilor unde află întreaga istorie a acestora, cum au devenit ei ajutoarele de nădejde pentru Noaptea Sfântă a Crăciunului. Mergând mai departe ajungem la Atelierul de confecționat jucării, unde, cu precădere din lemn, dar și din alte materiale, spiridușii confecționează aceste jucării și sunt pregătite pentru a fi dăruite copiilor. Le spunem vizitatorilor că Moșul nu face telefoane mobile sau alte device-uri, ci numai jucării clasice, în spirit tradițional. Acum apar foarte des în cererile copiilor astfel de lucruri. Ei trebuie să știe că Moșul nu poate aduce așa ceva, doar jucăriile clasice. Moșul nu recomandă folosirea exagerată a acestor device-uri, care pot dăuna sănătății și imaginației. De aici se ajunge la Casa lui Moș Crăciun, unde, chiar și atunci când nu este iarnă, la intrare ninge. Moșul stă și admiră din pragul căsuței sale luminile nordului aduse aici, artificial, vede Aurora Boreală. Vizitatorii fac cunoștință cu Moșul, care îi conduce în biroul lui de lucru, iar mai apoi către Căsuța unde se împachetează cadourile și apoi la sania lui Moș Crăciun, cea oficială, cu care el duce cadouri tuturor copiilor în lunga noapte a Ajunului, dar și către sania de zi cu zi, sania lui de lucru. Ambele sunt înmatriculate în Neamț – Neamț 01 Moș și Neamț 02 Moș. Vizitatorii sunt foarte plăcut impresionați. Urmează grajdul renilor, unde sunt difuzate filmulețe cu turmele de reni din Rovaniemi, din Finlanda. Apoi se iese la magazinul de suveniruri. Sigur, pe tot parcursul traseului se pot face fotografii, Moșul are mare plăcerea să le ofere vizitatorilor bucuria ca aceștia să plece cu aceste amintiri prețioase. Și, de ce nu, să se laude către apropiați că au reușit să aibă o întâlnire cu Moș Crăciun.

– Care au fost vedetele care v-au vizitat satul, în anul care a trecut de la inaugurare?

Satul lui Moș Crăciun a găzduit ediția din seara de Crăciun a emisiunii “Poftiți pe la noi!”, apoi Moș Crăciun este invitatul emisiunii “Chefi la cuțite”, dar și alte posturi de televiziune ne-au vizitat. Pentru noi fiecare dintre copiii care ne trec pragul este o mică vedetă. Foarte mulți își doresc ateliere, se vor face ateliere cu spiridușii în timpul anului, nu în această perioadă aglomerată a sărbătorilor. Bineînțeles, fiecare copil își dorește să fie îmbrățișat și să stea pe genunchii Moșului. Vreau să precizez că Moșul într-un cuvânt al său pentru vizitatori, specifică faptul că ziua de 25 Decembrie este, de fapt, dedicată sărbătorii Nașterii Domnului. Oamenii încep să uite de sărbătoarea reală, a intervenit acest aspect comercial al sărbătorilor, oamenii sunt înnebuniți după cumpărături, după mall-uri și uită de multe ori esențialul: că în această perioadă, de fapt, se naște Isus. Moșul le amintește acest lucru, mai ales că legendele îl leagă direct de noaptea magică a nașterii pruncului Isus.

A consemnat Angela CROITORU
articolul original.

Tradiții de Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României

30 November 2022 at 05:50
image

Din timpuri de mult uitate, noaptea ajunului sărbătorii Sfântului Andrei, se credea că ar fi vrăjită. Și, ca în toate nopțile vrăjite de peste an, oamenii credeau că acum cerurile sunt deschise, animalele grăiesc, spiritele morților se întorc acasă, strigoii hălăduiesc şi se adună în cete, vrăjitoarele au puteri de nestăvilit. Sântandreiul, după cum este cunoscut în Calendarul popular Sf. Ap. Andrei,  era considerat „cap de iarnă”, adică cel care aduce iarna. În seara de Sântandrei se punea o crenguță de măr în apă. Se lăsa până la praznicul Sf. Vasile cel Mare, pe 1 ianuarie. Dacă înflorea, se spunea că anul viitor va fi roditor.

Anul Nou Dacic, conform celor cercetate de către etnologul Ion Ghinoiu, se pare că începea cu „sărbătoarea de „Ovidenie” împreună cu „Filipii de Toamnă”, „Noaptea Strigoilor”, „Sântandrei” şi „Sânnicoară” (Moş Nicolae). Perioada „13 noiembrie-6 decembrie era marcată de evenimente speciale, toate având rostul de înnoire a timpului”. Iar de 2000 de ani, prezența Sf. Apostol  Andrei pe teritoriul vechii Dacii a născut numeroase obiceiuri, tradiții și credințe unice pe Pământ.

Cine a fost Sfântul Andrei, „cel întâi chemat”?

Andrei a fost frate al lui Simon Petru, viitorul Apostol, fiii pescarului lona. Erau originari din Betsaida, localitate situată pe țărmul Mării Galileii. Amândoi au fost pescari și ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul. Participau la predicile Botezătorului în pustiul Iordanului. Sf. Apostol Andrei a fost martor, alături de alţi ucenici, la botezul Domnului şi la cunoscuta convorbire dintre Iisus şi Ioan. Chemarea lui Andrei este relatată de Sf. Ap. şi Evanghelist Matei prin cuvintele: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni”. Sf. Apostol Andrei a primit mucenicia în oraşul Patras din Grecia. Acolo a fost răstignit pe o cruce în formă de X, numită până azi „Crucea Sf. Andrei”. Biserica primară a stabilit, încă de pe la sfârşitul veacului al II-lea d.H., ca dată de prăznuire a pătimirii sale ziua de 30 noiembrie.

Importanța misiunii Sf. Ap. Andrei pentru România

Şirul „sfinților naţionali” cunoscuți, care cuprinde peste 100 de nume, începe cu Sf. Ap. Andrei, cunoscut ca primul apostol care a propovăduit învățăturile Mântuitorului pe pământul Daciei. Acesta, deşi era iudeu de neam, a propovăduit într-o parte a pământului românesc, la strămoșii noştri geto-daci, şi anume în teritoriile situate pe țărmul apusean al Mării Negre (Pontul Euxin). Cea mai veche episcopie cunoscută pe teritoriul țării noastre este cea de la Tomis, Constanţa de azi. Episcopul sau episcopii peste care „şi-a pus mâinile” Sf. Ap. Andrei au hirotonit, la rândul lor, alţi episcopi, preoţi sau diaconi pentru noile comunităţi creştine de la Pontul Euxin, pentru a asigura „succesiunea” neîntreruptă a preoţiei, şi care au devenit propovăduitori ai noii credinţe prin predică şi botez, în rândul autohtonilor geto-daci. Nu întâmplător, praznicul Sf. Ap. Andrei este pe 30 noiembrie, iar pe 1 decembrie este Ziua Naţională a României.

Tradiții creștinești de Sf. Apostol Andrei

Sf. Apostol Andrei l-a urmat cu tot sufletul pe Mântuitorul Iisus Hristos, el fiind primul dintre apostoli chemat. De aceea a fost numit „Întâiul chemat”, şi a primit puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilor. În această zi, credincioșii participă la Sfânta Liturghie, dau de pomană pentru sufletele adormiților. După Sfânta Slujbă, sunt serbați cei care poartă numele sfântului ocrotitor al României. În acest an, peste 700.000 de români și românce își serbează onomastica pe 30 noiembrie.

Superstiții ale luptelor duhurilor rele de Sântandrei

Copii, tineri și adulți, ne înfricoșăm voit, vizionând diferite producții de peste ocean, care sunt denumite generic „horror”. Uităm pe zi ce trece de bogăția și frumusețea imaginației strămoșești care ne transmite o mulțime de credințe care depășesc producțiile americane. Lupta dintre aceste duhuri în noaptea magică de Sf. Andrei avea ca motiv o nelămurită neînțelegere între strigoii morți și cei vii. Etnologul T. Pamfile scria: „în Moldova dăinuiește credința că strigoii morți ies din morminte la Sf. Andrei, se întâlnesc la un loc cu strigoii vii, adică cu strigoii oameni și se bat cu cociorbele-lopățica de scos cenușa din  sobă, până cântă cocoșii dimineața. Strigoii vii erau cunoscuți a doua zi după zgârieturile ce le aveau pe față”. Cine urmărește genul de filme care înfricoșează, descoperă anumite similitudini cu babele sau oamenii strigoi despre care mai povesteau bunicii noștri. Astfel, înainte de ieși din casă pe horn, se spunea că se „ungeau pe tălpi cu untură. Adeseori strigoii trăgeau și clopotele pe la biserici”. Când strigoii morți nu aveau cu cine să se războiască, se duceau pe la casele oamenilor, unde încercau să sugă sângele celor ce au ghinionul să-i întâlnească. Existau numeroase proceduri de protecție împotriva acestor duhuri rele. Pentru ca duh din acesta să nu se poată apropia de casele oamenilor, era în grija gospodinelor să mănânce usturoiat în această seară, să se ungă pe întreg trupul cu usturoi. În unele sate era considerat suficient să te ungi cu usturoi numai pe frunte, la piept, pe spate și pe la încheieturile trupului. La casă, se ungeau ramele ferestrelor, pe unde strigoii ar putea să intre sau să se uite în casă, făcându-se semnul crucii.

 De dragoste, de Sântandrei

În lumea străbunicelor noastre, căsătoria era o etapă deosebit de importantă pentru fete. Astăzi, ne dorim mai mult să fim remarcați, să primim like-uri, emoticoane plăcute și un număr de vizualizări suficient de mare pe contul personal, dovadă indubitabilă a faptului că „existăm”. Magia rețelelor de socializare de astăzi a înlocuit magia reală a relațiilor de altădată, în care găsirea perechii pentru viață era un obiectiv important pentru tineri, iar divorțul era aproape necunoscut. În lumea relațiilor de dragoste de altădată, credințele, superstițiile, ritualurile înfăptuite de femei cu diferite ocazii, sărbători, aduceau aici și frumusețea lumilor subtile. Fetele făceau „vrăji de ursită”, vrăji de pețire, de dragoste, căutându-și de noroc, dar și farmece de răutate. În ajunul Sf. Andrei, noaptea, fetele coborau o verighetă şi o lumânare în fântână până în dreptul găleți pentru a vedea chipul oglindit al ursitului. Sau îşi puneau grâu sub pernă pentru a-l visa. Iar dacă nu erau mulţumite de semnele arătate, mergeau la femeile bătrâne pentru a le face farmece de ursită, de pețire, de dragoste sau de despărțire. Una dintre credințele mai complicate oferea protecție asupra satului. Trebuia implicat un flăcău, care era mai voinic și mai curajos. Acesta prindea un liliac sau o pasăre, îl punea într-o oală de lut nouă și se duce la hotarul satului, unde au să se bată strigoii. El îngropa oala acolo. După șapte zile se ducea și o dezgropa, iar dacă în ea găsea o greblă, un țăpuș și o coasă, era considerat un semn foarte bun. Cu grebla se aducea binele asupra satului, cu țepușul se împrăștia răul, iar cu coasa se răpuneau dușmanii, scria etnologul Th. Speranția.

Hramuri și moaște ale Sf. Apostol Andrei

Sf. Apostol Andrei se bucură de o cinstire deosebită, fiind  considerat Apostolul românilor, cel care a creștinat poporul român. Numeroase biserici şi mănăstiri l-au luat ca ocrotitor, prăznuindu-l în fiecare an. În Neamț, hramul Sf. Apostol Andrei este serbat la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului“ din Târgu Neamț și la Parohia Nașterea Maicii Domnului din Piatra Neamț. Părți din sfintele moaște ale Apostolului Andrei se află în întreaga lume creștină. În România, părticele există la Mănăstirile Secu, Neamț, Hurezi, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu-Neamț, Catedrala arhiepiscopala din Galați, Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Oradea și Peștera Sfântului Andrei.

„Mesagerul de Neamț” urează Fericire, Pace, Sănătate și Spor în toate tuturor celor care poartă numele Ocrotitorului României!

Rubrică susţinută de SC Petrouzinex SRL

articolul original.

Andrei Carabelea – piciorul telegondolei, “boicotul sistematic” și ”lacrimile de crocodil ale PSD”

29 November 2022 at 17:45
image

Președintele PNL Piatra-Neamț, primarul Andrei Carabelea a susținut astăzi, 29 noiembrie, o conferință de presă pe teme administrative din postura de șef de organizație politică.   De fapt întrega conferință a fost direcționată pe ceea ce primarul anumit boicotul PSD la ședințele Consiliului Local Piatra-Neamț, cu accent  pe proiectul privind participarea primăriei la licitația pentru terenul și clădirea de la piciorul de plecare al telegondolei.

Andrei Carabelea a început cu legenda lacrimilor de crocodil din Egiptul Antic.“Este o legendă din Egiptul Antic conform căreia crocodilii pentru a face mai puțină mișcare pentru a-și captura prada și pentru a depune mai puțin efort când fac acest lucru, mimează plânsul omului pentru a se folosi de acest gest înșelător să își atragă prada care este dispusă să îi ofere mângăiere, alinare și care, poate, chiar are nevoie de acest tipic social. Prin urmare, pe de o parte vorbim despre un gest meschin, ticălos, cu scopul de a câștiga atenția, grija, simpatia și poate chiar compasiunea. Pe de altă parte, studiile științifice demonstrează că crocodilii atunci când își devorează prada chiar lăcrimează din cauza presiunii pe care o exercită maxilarul și aceasta provoacă aceste așa-zise lacrimi de crocodil. Cam acesta este cadrul în care, pe o parte, PSD boicotează și se opune proiectului de salvare a telegondolei cu diverse atacuri și minciuni pe care le propagă în spațiul public. Și, pe de altă parte, mimează interesul, grija, preocuparea pentru anumite categorii vulnerabile ale societății”, a declarat Andrei Carabelea.

A reluat tema  “unui boicot sistematic” al consilierilor PSD din Consiliul Local Piatra-Neamț care, la ultimele 11 ședințe, fie au lipsit, fie au votat cu abținere proiectul privind telegondola. Andrei Carabelea a arătat că aleșii locali ai PSD au mai multe absențe nemotivate, Florentina Luca –Moise cele mai multe – 8 și, în calitatea sa de inspector general școlar, “dă un exemplu elevilor”.

Primarul Carabelea a ținut să precizeze ( de ce?)  că investiția de la Perla Invest nu-i aparține, că nu el a propus preluarea creditului pe bază de executare silită de către primărie și nu el a făcu majorările de capital prin care au fost incluse terenurile Bazei Hipice în patrimoniul societății. A reamintit faptul că proiectul propus și boicotat de PSD este, din punctul său de vedere și al aparatului tehnic din primărie, singura soluție viabilă: participarea la licitația organizată de BDO Business Restructuring. De această dată, însă,  primarul a adăugat o serie de informații interesante, că a purtat discuții cu oameni de afaceri din imobiliare care ar fi interesați să cumpere aceste obiective ( probabil că aceștia au demarat discuțiile că altfel nu ar fi avut de unde să-i știe edilul- n.r.) și că în caietul de sarcini este prevăzută, ca cerință, asigurarea accesului pentru operarea telegondolei și a publicului dornic să o utilizeze. Participarea primăriei la licitație ar garanta, chiar dacă nu câștigă, faptul că un investitor serios ar putea cumpăra. El a adăugat că planul de reorganizare, așa cum a fost modificat, conduce la evitarea falimentului.

“Care este motivul pentru care opoziția a boicotat acest proiect, care este motivul pentru care s-a împotrivit acestui proiect? Au fost o serie de minciuni lansate în spațiul public cum că, pe de o parte, am cumpăra pentru a doua oară telegondola. Nici vorbă de așa ceva. Este vorba despre ducerea la îndeplinire a unui contract de împrumut care nu a fost plătit nici măcar o dată! Noi în momentul de față încheiem un credit și pentru a beneficia de această investiție avem nevoie de salvarea operatorului autorizat pentru transport pe cablu pentru operaționalizarea telegondolei. Altă variantă ca telegondola să rămână și să funcționeze la Piata-Neamț, din păcate, în momentul de față eu nu am găsit! Și, presupunerea mea, care cred că este și convingerea dumneavoastră, este că nici PSD, nici opoziția nu a venit cu o alternativă”, a subliniat Andrei Carabelea.

Primăria trebuie să se asigure că va recupera tot patrimoniul Perla Invest și întreaga investiție făcută în timp “pentru a le folosi mai bine evident, pentru că avem proiecte”, a adăugat președintele PNL Piatra-Neamț, referindu-se la proiectele destinate dezvoltării dealului Cozla ca destinație turistică, aflate în stadiul proiectării deocamdată, cum ar fi Traseul Uriașilor cu personajele din Harap Alb.

Andrei Carabelea a adus în discuție modul în care acționează PSD dând exemplul ultimei ședințe de Consiliu Județean, în care proiectele au fost votate și adoptate fără avizul Comisiei juridice exprimându-și opinia că acestea sunt ilegale și lăsând să se înțeleagă că prefectul Adrian Niță ar trebui să verifice acest aspect.

Angela Croitoru

articolul original.
❌