ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 1 February 2023Bugetul

Pensionarii au parte de noi vești bune! Se dau 3.000 de lei – Cine sunt beneficiarii

1 February 2023 at 06:45
image

Veste uriașă pentru o categorie de pensionari români! Potrivit unui proiect unic în România  veți putea în posesia sumei de 3.000 de lei

Consiliul Judeţean Ilfov a aprobat azi în şedinţă, la iniţiativa preşedintelui Hubert Thuma, un proiect unic în ţară: sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici, care vor să îşi refacă dantura-„Ilfov zâmbeşte”. Consiliul Judeţean Ilfov va deconta trei mii de lei din valoarea lucrărilor sau a protezelor dentare.

Hubert Thuma, preşedintele CJ Ilfov: ” Este un proiect la care ţin foarte mult. Ştiu cât de scumpe sunt lucrările dentare şi ştiu că nu mulţi şi le permit. Asta le afectează sănătatea şi le ia curajul de a zâmbi şi, în unele cazuri, chiar şi încrederea în sine. Dacă solicitările pentru acest proiect vor depăşi banii alocaţi de noi, atunci vom căuta resurse suplimentare. Sănătatea este cea mai importantă.”

Ajutorul financiar poate fi acordat femeilor cu vârsta peste 63 de ani şi bărbaţilor de peste 65 de ani, care locuiesc în Ilfov şi au o pensie de cel mult 1200 de lei.

Dosarele se depun la primărie şi trebuie să conţină cererea de acordare a ajutorului, dovada domiciliului, o copie după cuponul de pensie şi documente de la stomatolog, care să ateste necesitatea lucrării dentare sau a protezei.

articolul original.

Deficit de angajați în Armată! Guvernul dă liber instituțiilor statului să facă angajări anul acesta

1 February 2023 at 06:15
image

Administrația centrală, din subordinea Guvernului, are 815.260 de angajați, deși numărul de posturi aprobate (bugetate) este de 906.142, scrie profit.ro. Potrivit calculelor, aparatul de stat are 90.882 de posturi vacante.

Guvernul ar putea decide să dea liber angajărilor la stat abia în a doua jumătate a anului, dacă evoluția economiei și cea a finanțelor statului necesită o astfel de măsură. Cel mai mare deficit de angajați îl are Ministerul Apărării Naționale, în pofida războiului din Ucraina. Armata are neocupate circa 15.000 de posturi din aproximativ 100.000 aprobate, mai scrie sursa citată.

Deficit de personal este și la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, unde din 1.998 de posturi bugetate, lipsesc 446 de angajați. De asemenea, lispsesc angajați și de la Educație, MAI, MApN și Sănătate. La Ministerul Educației sunt 21.724 de posturi vacante, la Ministerul Afacerilor Interne – 15.184 posturi vacante, la Ministerul Sănătății – 12.872 posturi vacante.

articolul original.
Ieri — 31 January 2023Bugetul

Apar noi informații în cazul dosarului Romarm! Câți bani au încasat Piţurcă şi fiul său

31 January 2023 at 21:30
image

„Se remarcă faptul că, iniţial s-a discutat de un profit de 750.000 euro provenind dintr-o eventuală achiziţie de 5 milioane de măşti, în fapt realizându-se importul unui număr mai mic de măşti din această categorie suplimentat de alte produse (goggles – ochelari de protecţie şi face shield – vizieră de protecţie), urmărindu-se în final realizarea profitului stabilit iniţial. Din analiza documentelor contabile existente la dosarul cauzei rezultă fără niciun dubiu că a fost realizat profitul stabilit în condiţiile de mai sus”; scriu procurorii DNA în ordonanţa de reţinere emisă marţi după amiază.

Anchetatorii mai notează că „analizând datele ce rezultă din înscrisurile financiar – contabile rezultă faptul că în urma derulării contractului cu UM 02464, raportat la valoarea mărfurilor achitate de Victor Piţurcă a rezultat un profit financiar total de 3.712.506, 17 lei ( echivalent 767.919,36 euro, la cursul de 4,8345 lei/euro)”.

Astfel, firma fiului lui Piţurcă ar fi făcut un profit de peste 718.000 de euro.

Peste 60% din profitul rezultat în urma afacerii a revenit lui Victor Piţurcă şi fiului său.

„Concluzionând, cote le procentuale din profit ale participanţilor la infracţiunile cercetate sunt următoarele:

– inc. TUTU GABRIEL – 50.000 lei ( 1,439 %);

– suspectul (…) – 510.800 lei fără TVA. incasaţi de la SC lnterarms Impex SRL din care a transmis suspectului TUTU GABRIEL suma de 50.000 lei, rezultându-i un profit net de 460.800 LEI (13,26 %) echivalentul sumei de 95.314 EURO;

– suspectul (…) şi inc. (…) (prin SC Interarms lmpex SRL) – 1.381. 798,46 lei din care a achitat către (…) suma de 607.852 lei – cu TVA., rezultându-i un profit net de 773,946,46 lei (22,28 %);

– inc. PIŢURCĂ VICTOR şi PIŢURCĂ VICTORIO ALEXANDRU ( prin SC PAV GREEN ENERGY SRL) – 3.473.241, 17 lei din care a achitat către SC Interarms lmpex SRL suma de 1.381.798,46 lei rezultându-le un profit net de 2.091.442,71 lei (60,2 %)”, se mai arată în documentele anchetatorilor.

Firma autorizată în comerţul cu dispozitive medicale şi căreia i se promisese un comision de 6% a primit în final un procent de 2,11, contribuţia acesteia fiind considerată de ceilalţi drept „cheltuială”, mai constată procurorii DNA.

articolul original.

Surpriză! Nicușor Dan a recâștigat încrederea bucureștenilor- Ce spun sondajele

31 January 2023 at 21:00
image

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale, Nicușor Dan ar fi votat de 23% dintre bucureșteni în cazul în care ar candida independent. Dacă ar fi susținut de PNL, Nicușor Dan ar reuși să strângă voturile a 31% dintre bucureșteni. Candidatul PSD, Gabriela Firea ar obține 44% dintre voturi, un procent peste cel al partidului din care provine.

Foarte interesant, pe zona partidelor de dreapta, nici un candidat nu îl depășește pe Nicușor Dan, prin urmare, nu ar avea șanse să o învingă pe Gabriela Firea. Spre exemplu, Ciprian Ciucu, liderul PNL București ar obține doar 7%, în timp ce Vlad Voiculescu de la USR ar lua 9%.

Și la capitolul încredere, bucureștenii îl pun pe Nicușor Dan deasupra premierului Nicolae Ciucă (16%) sau președintelui Klaus Iohannis (11%).

În clasamentul partidelor, PSD ocupă locul 1 cu 34% intenție de vot, în timp ce PNL este pe locul 2 cu 18%, iar USR pe 3 cu 17%. AUR ar fi votat de 12% dintre locuitorii Capitalei, iar PMP de 5%.

În privința direcției în care se îndreaptă Bucureștiul, 35% susțin că aceasta este una bună, iar 55% că este greșită.

Principalele probleme identificate de bucureșteni sunt furnizarea căldurii (17%), traficul (16%) și starea spitalelor (14%).

Datele sunt relevate de un sondaj CURS, realizat la nivelul Bucureștiului pe 1500 de respondenți în perioada decembrie 2022-ianuarie 2023, prin metoda față în față, cu o marjă de eroare de +/-2,5%.

articolul original.

Premierul Nicolae Ciucă: Pentru anul 2023 am alocat cercetării un buget mai mare cu 70% faţă de anul trecut

31 January 2023 at 20:30
image

Premierul României, Nicolae Ciucă, a fost prezent astăzi la prima ediţie a Galei Cercetării Româneşti 2023, unde a spus că rolul cercetării ştiinţifice este fundamental în existenţa oricărei societăţi moderne, motiv pentru care bugetul cercetării pentru acest an, este mai mare cu 70% comparativ cu 2022.

„Sunt onorat să deschid în această seară prima ediţie a Galei Cercetării Româneşti, moment de referinţă prin care celebrăm performanţa cercetătorilor români. Felicitări domnului ministru Burduja şi personalului Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării pentru iniţiativă. Îmi doresc ca acest eveniment să devină o tradiţie prin care să recunoaştem meritele celor care construiesc România Viitorului. Aşa au făcut Emil Palade, Henri Coandă, Ana Aslan, Victor Babeş, Ştefania Mărăcineanu, Petrache Poenaru, Traian Vuia, Horia Hulubei si mulţi alţii, aşa trebuie să facem şi noi. Să construim viitorul acestei ţări cu ajutorul cercetării ştiinţifice şi a inovării. Dumneavoastră sunteţi cei care continuaţi munca lor şi adăugaţi noi dimensiuni procesului de consolidare a naţiunii române şi a statului român, a afirmării destinului nostru european,  împingând mai departe frontiera ştiinţei şi contribuind la creşterea prestigiului României în lume. Rolul cercetării ştiinţifice este fundamental în existenţa oricărei societăţi moderne. Avem nevoie de cercetare”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Totodată, premierul României a anunțat că Guvernul va aloca cercetării un buget mai mare cu 70% față de 2022

„Tehnologiile avansate necesită o înţelegere profundă şi subtilă, atât în ceea ce priveşte dimensiunea materială, cât şi în ceea ce priveşte dimensiunea umană a existenţei.  Cercetarea şi inovarea sunt elementele principale în jurul cărora trebuie construită România de mâine, iar Guvernul pe care îl conduc tratează acest domeniu cu maximă seriozitate. Suntem martorii celei de-a patra revoluţii industriale, iar investiţia în cercetare şi inovare este cheia pentru a fi competitivi în economia globală.  De aceea, pentru anul 2023 am alocat cercetării un buget mai mare cu 70% faţă de anul trecut. Aşa cum ne-am asumat în programului de guvernare, în anul 2024 cercetarea va avea un buget de 1% din produsul intern brut. Până în 2027, cercetarea va beneficia de investiţii în valoare de 60 de miliarde de lei, conform planului naţional aprobat în septembrie anul trecut de Guvernul României. Aceste investiţii se vor întoarce înapoi prin creştere economică, crearea de noi locuri de muncă şi îmbunătăţirea nivelului de trai al tuturor românilor”, a adăugat premierul României.

articolul original.

Noi detalii în cazul dosarului de corupție de la Romarm: Alexandru Pițurcă ar fi acceptat, în mod direct, condițiile impuse de Țuțu Gabriel

31 January 2023 at 20:00
image

Procurorii DNA vin cu detalii în cazul dosarului de corupție de la Romarm, în care directorul companiei, Gabriel Țuțu, și fostul fotbalist Victor Pițurcă sunt cercetați sub control judiciar, iar Alexandru Pițurcă a fost reținut pentru 24 de ore.

Potrivit procurorilor, în perioada 19.03.2020 – 10.04.2020, Alexandru Pițurcă ar fi acceptat, în mod direct, condițiile impuse de Țuțu Gabriel în schimbul cărora acesta din urmă ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unor funcționari din cadrul M.Ap.N. și că îi va determina pe aceștia să încredințeze direct și fără proceduri publice contracte de furnizare produse de protecție împotriva coronavirusului asocierii din care făcea parte și societatea administrată de inculpat.

De asemenea, Țuțu ar mai fi promis că îi va determina pe aceeași funcționari să efectueze recepția produselor respective, chiar dacă acestea erau neconforme, și să achite la timp facturile emise în acest sens, potrivit DNA. Țuțu ar fi primit, printr-un intermediar, suma de 50.000 lei, reprezentând prețul traficului de influență.

Potrivit procurorilor, Romarm SA a fost prejudiciată astfel cu 8,6 milioane de lei, reprezentând contravaloarea utilajelor, valoarea materiei prime şi ulterior contravaloarea unor piese şi servicii conexe (în afara contractului).

articolul original.

E oficial! Guvernul a aprobat- Legea Sănătății precum și concediile și indemnizațiile medicale au parte de modificări

31 January 2023 at 19:30
image

– Acordarea serviciilor medicale spitalicești, de recuperare, de îngrijiri medicale și paliative la domiciliu, a consultațiilor de urgenţă la domiciliu, a transportului sanitar neasistat poate fi efectuată și de furnizorii autorizați înscriși în procesul de acreditare.

– Precizarea serviciilor de prevenție și depistare precoce a bolilor de care beneficiază asigurații

– Introducerea obligației furnizorilor de servicii conexe actului medical (psihologice, logopedice, kinetoterapeutice) de a utiliza cardul național de sănătate în procesul de acordare a serviciilor respective decontate de CNAS, cu excepția serviciilor furnizate la distanţă, conform prevederilor legale în vigoare

– Completarea informațiilor incluse în modulul “Sumar de urgență” din Dosarul Electronic de Sănătate al pacientului, în sensul că acesta cuprinde informații referitoare la diagnostice, proceduri, investigații, tratamente și medicația eliberată, aferente ultimelor 6 luni

– Elaborarea, avizarea și aprobarea viitorului Contract-cadru, precum și a normelor de aplicare ale acestuia, până la data de 30 iunie 2023

Principalele modificări din legislația concediilor și indemnizațiilor de asigurări sociale:

– Pentru persoana asigurată care desfășoară activitatea la mai mulți angajatori și care este asigurată la fiecare dintre aceștia pentru concedii şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, stagiul de asigurare este de 6 luni realizate la fiecare angajator, iar indemnizațiile se calculează și se plătesc, după caz, de fiecare angajator. Baza de calcul pentru fiecare indemnizație o constituie numai venitul obținut pe fiecare loc de realizare

– Pentru persoanele asigurate care sunt cadre didactice și își desfășoară activitatea la mai mulți angajatori pentru completarea normei didactice, perioadele de stagiu de asigurare realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical se utilizează de către toți angajatorii, iar indemnizațiile se calculează și se plătesc de fiecare angajator, numai pentru venitul realizat de asigurat la respectivul angajator

– Perioadele de asigurare, realizate în temeiul legislației unui stat cu care România a încheiat acorduri, înțelegeri, convenții sau protocoale internaționale cu prevederi în domeniul sănătății, se asimilează stagiului de cotizare necesar pentru a beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate

– Cetățenii străini sau apatrizii aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, beneficiază de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate ca şi asiguraţii români, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.

Principala modificare referitoare la stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății este redefinirea sintagmei „reprezentant legal al deținătorului de autorizație de punere pe piață a medicamentelor”, în sensul că acest reprezentant nu va mai avea obligația de a fi persoană juridică română, informează CNAS.

articolul original.

Decizia CCR- Mii de elevi din România sunt vizați

31 January 2023 at 18:00
image

CCR a constatat marți că este neconstituțională Ordonanța de urgență a Guvernului privind transportul elevilor care învață în altă localitate.

  • Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, „a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională Ordonanța de urgență a Guvernului nr.50/2021 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011. În esență, Curtea a reținut că nu s-a putut face dovada solicitării avizului din partea Consiliului Economic şi Social încălcându-se prevederile art.l alin.(3) și (5), coroborate cu cele ale art. 141 din Constituție, cu consecința neconstituționalității Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2021 în ansamblul său”, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

OUG declarată neconstituțională prevede:

– Elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport între localitatea de domiciliu şi localitatea unde sunt şcolarizaţi, pe durata cursurilor şcolare, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi, în limita a 50 km.”

– Elevilor care sunt cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi. Elevii pot solicita acordarea sumei în avans, cu decontare în luna următoare.

– Decontarea cheltuielilor de transport, pe baza documentelor emise de operatorii de transport rutier, pentru facilităţile de transport acordate elevilor, se asigură la nivelul valorii documentelor de transport lunare, dar nu mai mult de 30 lei/lună pentru distanţa de 3 km. Pentru distanţele ce depăşesc 3 km, până la limita de 50 km, suma de 30 lei/lună se suplimentează cu 3 lei pentru fiecare kilometru/lună, dar nu mai mult decât valoarea documentelor de transport lunare.

– Elevilor care se deplasează de la domiciliu către unitatea de învăţământ la distanţe mai mari de 50 km şi nu sunt cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea în care studiază li se decontează suma aferentă distanţei de 50 km, la care se adaugă 1 leu/km/lună, pentru distanţele ce depăşesc 50 km.

– Operatorii de transport au obligaţia să emită documente lunare de transport, cu încadrare în tarifele maxime per kilometru/lună şi să asigure transportul elevilor.

articolul original.

Veste uriașă! Mii de români ar putea primi mai mulți bani, lunar-Cine sunt beneficiarii noilor prevederi legislative

31 January 2023 at 17:30
image

Miercuri, 31 ianuarie, Parlamentul și-a reluat activitatea, pe agenda deputaților și senatorilor aflându-se o lungă listă de prevederi legislative care ar putea în curând să devină legi.

Printre propunerile legislative se numără și  dublarea alocațiilor pentru susținerea familiei cât și cele pentru familiile monoparentale.

Această propunere legislativă a fost deja adoptată tacit de către Senat iar acum urmează să primească votul decisiv la Camera Deputaților.

Propunerea stabilește dublarea acestui ajutor financiar de care beneficiază familiile cu venituri reduse care au în îngrijire unul sau mai mulți copii.

Proiect mai stabilește și majorarea pragurilor veniturilor unei familii de la care este acordată alocația pentru susținerea familiei.

Sumele pe care aceste familii le vor primi

Familiile cu un venit net mediu lunar pe membru de familie de până la 0,8 ISR (indicatorul social de referință), adică 420,4 lei (față

de 210,2 lei/ 0,4 ISR, ca acum), vor primi următoarele valori majorate ale alocației:

0,3280 ISR/ 172,36 lei pentru familia cu un copil – față de 0,1640 ISR/ 86,18 lei;

0,6560 ISR/ 344,73 lei pentru familia cu doi copii – față de 0,3280 ISR/ 172,36 lei;

0,9840 ISR/ 517,1 lei pentru familia cu trei copii – față de 0,4920 ISR/ 258,55 lei;

1,3120 ISR/ 689,46 lei pentru familia cu patru copii şi mai mulţi – față de 0,6560 ISR/ 344,73 lei.

De acest tip de alocație vor beneficia și familiile cu un venit net mediu lunar pe membru de familie între 0,8 ISR și 1,6 ISR, adică între 420,4 și 840,8 lei (față de 0,40 ISR/ 210,2 lei și 1,06 ISR/ 557 lei), astfel:

0,3 ISR/ 157,65 lei pentru familia cu un copil – față de 0,15 ISR/ 78,83 lei;

0,6 ISR/ 315,3 lei pentru familia cu un copii – față de 0,3 ISR/ 157,65 lei;

0,9 ISR/ 472,95 lei pentru familia cu doi copii – față de 0,45 ISR/ 236,48 lei;

1,2 ISR/ 630,6 lei pentru familia cu patru copii şi mai mulţi – față de 0,6 ISR/ 315,3 lei.

Alocațiile pentru familiile monoparentale

Pe de altă parte, și persoanele singure (necăsătorite, văduve, divorțate etc.) cu un venit net mediu lunar pe de până la 0,80 ISR, adică 420,4 lei (față de 0,4 ISR/ 210,2 lei, ca acum), vor putea primi o alocație de:

0,428 ISR/ 224,91 lei pentru familia cu un copil – față de 0,214 ISR/ 112,46 lei;

0,856 ISR/ 449,83 lei pentru familia cu doi copii – față de 0,428 ISR/ 224,91 lei;

1,284 ISR/ 674,74 lei pentru familia cu trei copii – față de 0,642 ISR/ 337,37 lei;

1,712 ISR/ 899,66 lei pentru familia cu patru copii şi mai mulţi – față de 0,856 ISR/ 449,83 lei.

În fine, familiile monoparentale cu un venit net lunar peste 0,8 ISR şi până la 1,6 ISR, adică între 420,4 și 840,8 lei (față de 0,40 ISR/ 210,2 lei și 1,06 ISR/ 557 lei), vor primi alocație, astfel:

0,408 ISR/ 214,4 lei pentru familia cu un copil – față de 0,204 ISR/ 107,2 lei;

0,816 ISR/ 428,81 lei pentru familia cu doi copii – față de 0,408 ISR/ 214,4 lei;

1,224 ISR/ 643,21 lei pentru familia cu trei copii – față de 0,612 ISR/ 321,61 lei;

1,632 ISR/ 857,62 lei pentru familia cu patru copii şi mai mulţi – față de 0,816 ISR/ 428,81 lei.

Începând din 2016, plata alocației de susținere a familiei nu mai este condiționată de plata taxelor și impozitelor locale.

articolul original.

Purtatorul de cuvânt al BNR aduce vești importante! Ce se va întâmpla cu ratele românilor anul acesta

31 January 2023 at 17:00
image

Purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României, Dan Suciu, a vorbit, într-un amplu interviu acordat postului Radio România Actualități, despre ratele bancare ale cetățenilor. 

Nu mai cresc ratele românilor. Sau, cel puţin, nu toate ratele. În România sunt undeva la 700.000 de credite cu rate variabile. Altele, un număr ceva mai mic, dar oricum, consistent, sunt cu rate fixe sau cu rate în valută. Sigur, cele în valută vor creşte şi ele, pentru că ţin de politica Băncii Centrale Europene şi va creşte. Dar cele cu rate variabile, probabil 300.000-400.000, cam jumătate-jumătate sunt cu ROBOR, cu indicele ROBOR şi cealaltă jumătate cu IRCC, noul indice. Cele cu ROBOR nu vor mai creşte”, a declarat Dan Suciu în interviul pentru RRA.

El a explicat că indicele ROBOR ”şi-a atins maximum, cel puţin pentru această perioadă de timp, aşa cum vedem lucrurile acum la Banca Centrală, dacă nu apar, Doamne fereşte, crize noi, dar nu le întrevedem. Am pus o paranteză cu această potenţială ameninţare, doar pentru că în ultima perioadă au trecut multe peste noi: pandemii, războaie şi aşa mai departe, pe care nimeni nu le prognozase, nimeni nu le avea în calcul. Deci, trebuie să fim cumva atenţi la neaşteptatul, neaşteptat. Iar aceste credite cu ROBOR nu vor mai creşte. Ele au atins puțin peste 8,8% în cursul anului trecut, acum ROBORUL la 3 luni, după care se cotează este de 7,29%, deci este într-o scădere. Cele cu IRCC. IRCC-ul este un indice compozit care reflectă tranzacţiile efectuate în urmă cu 6 luni pe scadenţe, probabil mai, cu siguranţă, mai scurte decât 3 luni. Ele au fost în jur de 6% acum 3-4 luni, asta înseamnă că în trimestrul doi, probabil, va trece de 6%. Acuma e 5,98%, va trece de 6%”.

articolul original.

Alfred Simonis, despre rotativa guvernamentală: Ar fi păcat să schimbăm ministrul unui domeniu care funcţionează foarte bine

31 January 2023 at 16:30
image

Deputatul PSD Alfred Simonis a afirmat, marţi, la Prima News, că în cadrul unor negocieri în coaliţie se va stabili dacă protocolul legat de rotativa guvernamentală va fi respectat întocmai cum a fost parafat în urmă cu un an sau dacă vor fi făcute anumite modificări.

“Toţi liderii importanţi ai celor două, trei partide membre ale coaliţiei au anunţat în repetate rânduri faptul că această rocadă se va întâmpla în luna mai, că Marcel Ciolacu va deveni prim-ministru şi, evident, după aceea, în cadrul unor negocieri normale, fireşti, aşa cum se întâmplă în orice coaliţie, se va stabili dacă protocolul acela va fi respectat întocmai, exact cum a fost parafat în urmă cu un an de zile sau dacă vor fi făcute anumite modificări pentru că dinamica vieţii politice este una accelerată şi în acest an şi jumătate până în mai s-au întâmplat multe lucruri”, a declarat Simonis, informează News.ro.

El a menţionat că social-democraţii nu au făcut decât să spună decât că ar fi păcat să fie schimbaţi miniştrii performanţi.

“Noi n-am făcut altceva decât să spunem că la Ministerul Fondurilor Europene domnul Boloş este un ministru performant şi că ar fi păcat să schimbăm ceva unde funcţionează. De asemenea, am spus că la ministerul Transporturilor, domnul Grindeanu este, de asemenea, un ministru performant, că lucrurile încep să se mişte în ceea ce înseamnă construcţii de autostrăzi şi nu numai, fie că vorbim de infrastructură rutieră şi feroviară. De asemenea, ar fi păcat să schimbăm ministrul unui domeniu care funcţionează foarte bine. (…) În măsura în care se va găsi o înţelegere, un consens, vom putea discuta, dacă nu, nu”, a mai transmis deputatul PSD.

Întrebat ce părere are despre termenul de 15 martie până la care trebuie adoptate Legile Educaţiei, Alfred Simonis a răspuns: “Nu cred că este un termen asumat în PNRR 15 martie, este un termen asumat în cadrul coaliţiei de guvernare. În general, eu mă feresc de termene de acestea ultimative. Parlamentul, totuşi este suveran, dezbate, are dreptul să dezbată şi să analizeze şi să amendeze orice lege. Prin urmare, deşi susţin nevoia unei reforme în sistemul de educaţie, susţinem cu toţii, am învăţat în viaţă, că atunci când faci pe repede înainte ceva, de cele mai multe ori iese de prost. Prin urmare, e nevoie să trecem această lege cât de repede se poate în acelaşi timp, în primul rând, trebuie să ne asigurăm că legea este una bună, care cu adevărat să schimbe ceva în sistemul de educaţie”.

Conform Protocolului coaliţiei de guvernare, Nicolae Ciucă va avea mandat ca premier până pe data de 25 mai 2023, când postul va fi preluat de premierul nominalizat de PSD, până la alegerile generale din 2024.

De asemenea, la schimbarea premierului, conform rotaţiei politice convenite, se vor înlocui şi următorii reprezentanţi în guvern: vicepremierul din partea PSD va fi înlocuit de vicepremierul din partea PNL; ministrul Transporturilor din partea PSD va fi înlocuit cu nominalizarea pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene; ministrul Finanţelor publice din partea PSD va fi înlocuit de titularul pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua conducerea Ministerului Justiţiei; coordonatorul Secretariatului General al Guvernului din partea PSD va fi înlocuit de reprezentantul PNL, iar PSD va prelua coordonarea Cancelariei prim-ministrului.

articolul original.

Devine obligatoriu începând cu luna februarie! Amenzile sunt substanțiale

31 January 2023 at 16:00
image

NEWS ALERT

articolul original.

Comisia Europeană a aprobat măsura adoptată de România- Va fi înființată Banca Română de Investiţii şi Dezvoltare

31 January 2023 at 15:00
image

„Măsura, în valoare de 1,6 miliarde euro, pe care am aprobat-o astăzi va permite crearea Băncii Române de Investiţii şi Dezvoltare, ceea ce va stimula investiţiile în ţară şi, în cele din urmă, va sprijini creşterea economică. Banca va asigura accesul la finanţare, în special pentru întreprinderile mici şi mijlocii care întâmpină dificultăţi în obţinerea unui nivel suficient de sprijin de pe piaţă. Astfel, se va consolida competitivitatea şi sustenabilitatea întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în UE, asigurându-se, în acelaşi timp, faptul că concurenţa nu este denaturată în mod nejustificat”, spune Margrethe Vestager, vicepreşedinte executiv responsabil cu politica în domeniul concurenţei.

România a notificat Comisiei planurile sale de înfiinţare a unei bănci naţionale de dezvoltare cu un capital iniţial de până la 1,6 miliarde euro (7,9 miliarde lei). Banca va fi înfiinţată ca entitate deţinută integral de stat, cu Ministerul Finanţelor drept acţionar; aceasta îşi va desfăşura activitatea sub supravegherea Băncii Naţionale a României.

Ajutorul se acordă sub forma: (i) unei injecţii de capital de până la 608 milioane euro, din care se estimează că 10 milioane euro vor fi primite în 2024 în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, (ii) unui grant în valoare de 1,4 milioane euro şi (iii) unor garanţii de stat în valoare de 992 de milioane euro.

Banca va avea sarcina de a remedia disfuncţionalităţile pieţei şi de a sprijini dezvoltarea economică şi oportunităţile de investiţii. Aceasta va interveni pentru a asigura accesul la finanţare în domeniile în care nu există suficientă disponibilitate pe piaţă, axându-se pe furnizarea de finanţare întreprinderilor mici şi mijlocii, inclusiv microîntreprinderilor şi start-up-urilor. Banca poate sprijini, de asemenea, proiecte de infrastructură care vizează îmbunătăţirea productivităţii în economia României, întrucât aceste proiecte necesită, de regulă, o finanţare pe termen lung care este dificil de asigurat pe piaţă.

Banca poate, de asemenea, să recurgă la finanţarea furnizată în cadrul instrumentelor financiare ale UE, cum ar fi programul InvestEU, canalizând finanţarea respectivă către întreprinderile şi proiectele eligibile. Astfel, banca va sprijini investiţiile de importanţă strategică pentru Uniunea Europeană.

Comisia a evaluat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, în special în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care permite ca ajutoarele de stat să faciliteze dezvoltarea anumitor activităţi economice sau a anumitor regiuni economice.

Comisia a constatat că:

  • măsura facilitează dezvoltarea anumitor activităţi economice într-o varietate de sectoare care se confruntă cu dificultăţi în obţinerea unui nivel suficient de finanţare de pe piaţă;
  • măsura este necesară şi adecvată pentru a îmbunătăţi accesul la finanţare pentru întreprinderile care întâmpină dificultăţi în obţinerea unui nivel suficient de finanţare de pe piaţă. Măsura este, de asemenea, proporţională, deoarece activităţile desfăşurate de bancă vor viza efectiv disfuncţionalităţile pieţei, iar cuantumul finanţării primite este proporţional cu atingerea obiectivelor vizate;
  • măsura dispune de suficiente garanţii pentru a evita efectele negative nejustificate asupra concurenţei şi a schimburilor comerciale în UE. În special, activităţile de finanţare ale băncii vor face obiectul unor măsuri menite să garanteze că investitorii privaţi nu sunt excluşi, în cazul în care aceştia sunt dispuşi să ofere finanţare întreprinderilor. Mai mult, dat fiind că sfera disfuncţionalităţilor pieţei poate evolua, Comisia a aprobat activităţile băncii pentru o perioadă determinată, şi anume până la sfârşitul anului 2029. Orice prelungire suplimentară va trebui să fie notificată Comisiei în vederea aprobării.

Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Normele UE privind ajutoarele de stat permit statelor membre să acorde ajutoare băncilor naţionale de promovare în cazul în care acestea furnizează finanţare în domenii în care disfuncţionalităţile pieţei determină o ofertă slabă de finanţare din partea operatorilor privaţi sau în domenii în care piaţa privată nu ar furniza o astfel de finanţare pe cont propriu.

Pentru mai multe detalii, a se vedea Comunicarea Comisiei din iulie 2015 privind rolul băncilor naţionale de promovare în sprijinirea Planului de investiţii pentru Europa.

Toate investiţiile şi reformele care implică ajutoare de stat, inclusiv cele incluse în planurile naţionale de rezilienţă şi redresare prezentate în contextul MRR, trebuie notificate Comisiei spre aprobare prealabilă, cu excepţia cazului în care acestea fac obiectul uneia dintre normele de exceptare pe categorii a ajutoarelor de stat.

Comisia evaluează cu prioritate măsurile care fac parte din planurile naţionale de redresare prezentate în contextul MRR şi a oferit orientări şi sprijin statelor membre în etapele pregătitoare ale planurilor naţionale, pentru a facilita implementarea rapidă a MRR. În acelaşi timp, Comisia se asigură, în decizia sa, că normele aplicabile privind ajutoarele de stat sunt respectate, pentru a menţine condiţiile de concurenţă echitabile pe piaţa unică şi pentru a se asigura că fondurile MRR sunt utilizate într-un mod menit să reducă la minimum denaturările concurenţei şi să nu excludă investiţiile private.

Versiunea neconfidenţială a deciziei de astăzi (cu numărul de caz SA.104762) va fi disponibilă în Registrul ajutoarelor de stat, pe site-ul web al Comisiei privind concurenţa, de îndată ce vor fi fost soluţionate eventualele probleme legate de confidenţialitate.

articolul original.

Clasamentul celor mai corupte țări din UE! Pe ce loc se află România

31 January 2023 at 15:00
image

Ungaria este percepută ca cea mai coruptă țară din blocul comunitar format din 27 de state potrivit celui mai recent raport al Transparency International, potrivit Politico. Clasamentul este completat de Bulgaria și România, care nu a înregistrat nicio îmbunătățire semnificativă în ultimul deceniu.  

Cu scoruri cuprinse între 42 și 46 din 100, Ungaria, Bulgaria și România se află la mare distanță de primele trei țări scandinave din UE, Danemarca, care a obținut 90 de puncte, urmată de Finlanda cu 87 de puncte și Suedia cu 83, potrivit studiului Transparency International.

La nivel global, țara noastră ocupă locul 63, având o schimbare nesemnificativă față de datele din 2021, când a înregistrat 46 de puncte, cu doar un punct mai mult decât în 2022. În ultimii 10 ani, România a pendulat între 43 și 48 de puncte.

Raportul Transparency International reflectă modul în care este percepută corupția din sectorul public din 180 de state și este făcut prin acordarea de puncte, de la 0 la 100, în care 0 înseamnă foarte corupt, iar 100 deloc corupt.

Indicele folosește date din sondaje bazate pe interviuri cu experți și oameni de afaceri din diverse surse (inclusiv Banca Mondială și Forumul Economic Mondial) pentru a clasifica 180 de țări din întreaga lume în funcție de nivelul perceput de corupție, pe o scară de la 0 – care înseamnă foarte corupt – la 100.

Definiția sa de „corupție” se concentrează pe exemple specifice care implică funcționari publici, de la mită la deturnarea de fonduri publice, precum și pe capacitatea guvernelor de a limita corupția în sectorul public

articolul original.

Cseke Attila: Ministerul Dezvoltării a îndeplinit toate jaloanele stabilite prin principalele componente ale PNRR

31 January 2023 at 14:45
image

Cseke Attila a transmis marți că Ministerul Dezvoltării a îndeplinit toate jaloanele stabilite prin principalele componente ale PNRR (Valul Renovării și Fondul Local), odată cu semnarea a 531 de noi contracte de finanțare.

Din fondurile alocate prin PNRR, construim 5.522 de locuințe nZEB pentru tineri care provin din comunități și grupuri marginalizate și specialiști din domeniul sănătății și al educației, eficientizăm energetic și consolidăm seismic 4.333 de clădiri (1.733 blocuri de locuințe și 2.600 clădiri publice), realizăm 1.091 km de piste pentru biciclete, achiziționăm 1.135 de mijloace de transport electrice și 13.200 de puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice, realizăm 262 de documentații pentru amenajarea teritoriului și planificarea urbană.

Ministerul Dezvoltării a pus la dispoziția autorităților locale o platformă digitală transparentă și eficientă, www.mdlpa.ro/investitii/PNRR, în care cererile au fost depuse online, cu un utilizator și parolă securizată aferentă fiecărei UAT, respectiv autorități centrale.

Cele 531 de noi contracte finanțate prin componentele C5 – Valul Renovării și C10 – Fondul Local, au fost încheiate între autoritățile publice locale din 386 de unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării și au o valoare totală de 1.152.563.827,95 de lei.

Astfel, prin Valul Renovării, au fost semnate 46 de contracte, în valoare de 313.377.082,51 lei, depuse de 17 autorități locale, pentru reabilitarea și creșterea eficienței energetice a unor clădiri publice.

Prin Fondul Local, au fost semnate 485 de contracte, în valoare de 839.186.745,44 lei, pe care autoritățile locale din 369 de unități administrativ-teritoriale le-au depus atât pentru reabilitarea clădirilor publice, cât și pentru asigurarea infrastructurii pentru transportul verde.

Până în prezent, prin cele patru componente ale PNRR, coordonate de Ministerul Dezvoltării, au fost semnate 5.900 contracte de finanțare, în valoare totală de 28.742.238.446,29 lei, a precizat ministrul.

articolul original.

Lui Vladimir Putin nu-i va plăcea asta! Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba: ‘Forțele armate ucrainene vor primi între 120 și 140 de tancuri occidentale’

31 January 2023 at 14:30
image

 Ucraina va primi un număr de 120-140 de tancuri într-un ‘prim val’ de livrări din partea unei coaliţii de 12 state, a afirmat marţi ministrul de externe Dmitro Kuleba, potrivit Reuters.

‘Coaliţia pentru tancuri are acum 12 membri. Pot menţiona că, în primul val de contribuţii, forţele armate ucrainene vor primi între 120 şi 140 de tancuri occidentale’, a declarat Kuleba într-un briefing de presă online.

Potrivit ministrului ucrainean, Kievul lucrează în spatele uşilor închise pentru a convinge şi alte state să îi furnizeze tancuri, în ceea ce oficiali spun că este un moment crucial al războiului.

‘Continuăm să lucrăm atât pentru extinderea coaliţiei pentru tancuri, cât şi pentru creşterea contribuţiilor statelor care s-au angajat deja’, a spus el.

Kievul plănuieşte să lanseze o contraofensivă majoră pentru a recuceri părţi din teritoriul ocupat de Rusia în sudul şi estul ţării.

Statele Unite i-au cerut Kievului să amâne aceste planuri până când asistenţa militară occidentală va sosi în Ucraina.

Kievul este îngrijorat de asemenea că Rusia ar putea lansa propria sa ofensivă majoră în săptămânile sau lunile următoare, informează agerpres.ro

articolul original.

Cu ce se ocupă azi Florin Călinescu: ‘Să nu te miri dacă o să mă vezi pe YouTube sau pe TikTok’

31 January 2023 at 14:20
image

După ce s-a retras din televiziune, Florin Călinescu anunță că se pregătește de un nou proiect. Mai precis, actorul a dezvăluit că o să se apuce să scrie scenarii de film.

Mai mult, Florin Călinescu a spus că în curând l-am putea vedea pe YouTube sau pe TikTok, vorbin în engleză.

Acum cred că mă apuc să scriu scenarii de film. Abia acum, pentru că sunt leneș, pentru că astăzi văd că este un public care părăsește… Fugim ca Sparatacus, în masă, din televiziune, ca spectator. Reîntineresc și eu, energii noi, formate noi, nu mai trebuie să mă duc… Știi ce povară era pentru mine? Am fost director la Teatrul Mic 15 ani și am jucat de două ori, nu-mi place să mă duc la ora fixată de alții undeva. Nu-mi place să mă duc să mă îmbrac fixat de alții.

Așa, pot să fiu creativ la mine în pijama, la mine în curte, pe casă, în fața casei, în metrou, oriunde. Libertatea mea de acum începe. Îmi pare rău că nu mai am 18 ani. Dacă eu eram acum la 18 ani și era situația tehnologică asta, mâine plecam în America și la ora asta eram cel mai tare creator de conținut de pe globul pământesc. Să nu te miri dacă o să mă vezi pe YouTube sau pe TikTok vorbind în engleză”, a spus Florin Călinescu, în cadrul unui podcast, conform Cancan.ro.

Toate aceste producții sunt necesare, de la Teambuilding la Romina, la Taximetriști, pentru că duc lumea acolo, la cinematograf. Și pentru asta, jos pălăria. Mai sunt importante pentru că și-au pus bănuții lor în joc, nu CNC, nu pile, nu șmecherii, nu jurii aranjate. Respectul meu pentru oamenii care-și pun banii lor, care-și fac filmele pe munca lor, pe timpul lor”, mai spus Florin Călinescu.

articolul original.

Se pregătește modernizarea Gării de Nord! Începe cel mai mare proiect feroviar de investiții din Capitală

31 January 2023 at 11:10
image

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA anunță că pregătește modernizarea Gării de Nord – cel mai mare proiect feroviar de investiții din Capitală.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a lansat oficial prima etapă a celui mai mare proiect Feroviar de investiții din Capitală, licitația pentru achiziția serviciilor de proiectare și de execuție a lucrărilor de Modernizare/consolidare/reabilitare a stației CF GARA DE NORD București (Etapa I) , un proiect în valoare de 471,15 MILIOANE lei, cu finanțare prevăzută în PROGRAMUL OPERAȚIONAL TRANSPORT (POT), precizează compania.

ETAPA I a programului de MODERNIZARE a celei mai mari gări din România – GARA DE NORD BUCUREȘTI – include reabilitarea spațiilor existente în cele trei corpuri ale clădirii, unde se desfășoară activitatea feroviară, serviciu destinate publicului călător și activitatea comercială:
Corp A (clădiri B-dul Dinicu Golescu)
Corp B (central, coloane, casele d ebilete clasa I)
Corp C (casele de bilete clasa a II-a, Calea Griviței)

Principalele lucrări de modernizare vizează:

– modernizarea/consolidarea/reabilitarea clădirilor din stația de călători București Nord;
– modernizarea spațiilor destinate publicului călător, inclusive pentru persoanele cu dizabilități;
– asigurarea elementelor de siguranță și confort pentru călători – balustrade, rampe pentru persoane cu dizabilități, lifturi, sisteme de control acces;
– reabilitarea construcțiilor monument cu valoare istorică;
– crearea unor spații verzi centrale, cu zonă de așteptare pentru publicul aflat în tranzit;
– regenerarea zonei aferente stației de călători Gara de Nord pe principiile de smart city/creative city/green city;
– sisteme noi de ventilație/încălzire
– modernizarea sistemului d eiluminat și a instalațiilor electrice, sanitare, termice etc;
– modernizarea istemului de informare a publicului călător și a echipamentului de telecomunicații etc.

Prin implementarea acestui important program, staţia de cale ferată București Nord (inclusiv clădirile aferente acesteia) va fi modernizată în conformitate cu parametrii tehnici prevăzuți de standardele şi legislaţia europeană/internațională în vigoare.

Durata aferentă proiectării și execuției lucrărilor este de 55 de luni (9 luni pentru proiectare, 46 de luni pentru execuție), iar perioada de garanție a obiectivului este de 60 de luni. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 6.03.2023, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceași zi, la ora 15:00.

Anunțul de participare la procedura de licitație deschisă, conținând informații asupra modului de desfășurare a procedurii, precum și documentația de atribuire, sunt disponibile în Sistemul electronic de Achiziții Publice (S.E.A.P), la adresa www.e-licitatie.ro, cu nr. CN1051472/28.01.2023.

articolul original.

Curs BNR, 31 ianuarie 2023. Ce se întâmplă cu euro și dolarul la final de lună

31 January 2023 at 11:10
image

Curs BNR, 31 ianuarie 2023. Banca Națională a României a făcut publice cursurile pieței valutare pentru marți, 31 ianuarie 2023.

Astfel, potrivit BNR, euro a ajuns azi la 4,9221 lei, iar dolarul urcă la 4,5466  lei

Cursurile pietei valutare
din data de 31 ianuarie 2023

VALUTA COD RON
Dolarul australian AUD 3,1795
Leva bulgareasca BGN 2,5166
Dolarul canadian CAD 3,3781
Francul elvetian CHF 4,8998
Coroana ceha CZK 0,2066
Coroana daneza DKK 0,6617
Lira egipteana EGP 0,1504
Euro EUR 4,9221
Lira sterlina GBP 5,6028
100 Forinti maghiari HUF 1,2639
100 Yeni japonezi JPY 3,4868
Leul moldovenesc MDL 0,2408
Coroana norvegiana NOK 0,4512
Zlotul polonez PLN 1,0451
Rubla ruseasca RUB 0,0644
Coroana suedeza SEK 0,4345
Lira turceasca TRY 0,2417
Dolarul american USD 4,5466
Randul sud-african ZAR 0,2601
Realul brazilian BRL 0,8886
Renminbi-ul chinezesc CNY 0,6728
Rupia indiana INR 0,0555
100 Woni sud-coreeni KRW 0,3673
Peso-ul mexican MXN 0,2416
Dolarul neo-zeelandez NZD 2,9183
Dinarul sarbesc RSD 0,0419
Hryvna ucraineana UAH 0,1231
Dirhamul Emiratelor Arabe AED 1,2378
Bahtul thailandez THB 0,1375
Gramul de aur XAU 278,5779
DST XDR 6,1301
articolul original.
❌