ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
✇STIRIPESURSE

Virgil Guran: Există o discuţie în partid şi în coaliţie despre comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare

alegeri parlamentare

Senatorul Virgil Guran (PNL), a declarat vineri, la Digi24, despre compasarea alegerilor locale cu parlamentare, că există o discuţie în partid şi în coaliţie, dar încă nu s-a ajuns la o concluzie comună, conform News.ro.

”Eu sper că da, se va ajunge până la urmă la o concluzie comună, este clar, nu numai în privinţa alegerilor dar suntem totuţi două partide cu gândoire diferită, fiecare cu gândirea lui şi avem nevoie de discuţii, avem nevoie de argumente, dar important este că de când suntem la guvernare întotdeauna s-a ajuns la o gândire comună pe care am respectat-o împreună”, a spus Virgil Guran, întrebat dacă se va ajunge la un consens privind comasarea alegerilor parlamentare şi locale, în 2024.

Virgil Guran a precizat că este greu, dacă nu le comasează, ţinând cont că alegerile pentru locale, parlamentare şi prezidenţiale trebuie să aibă loc începând din octombrie, noiembrie şi decembre, trei rânduri de alegeri iar la prezidenţiale să fie şi două tururi.

”Argumentul este clar că ar fi în primul rând de dată şi de a putea să realizăm aceste alegeri în trei luni”, a spus Guran.

Senatorul PNL a confirmat că există discuţii în partid şi în coaliţie pe acest subiect.

”Există şi există în oarecare măsură şi în coaliţie această discuţie dar este adevărat, încă nu s-a ajuns la o concluzie comună. Se va ajunge”, a mai spus el.

articolul original.
✇STIRIPESURSE

Primăria Municipiului Timişoara a câştigat fonduri europene, prin PNRR, pentru cumpărarea de troleibuze

timisoara

Primăria Municipiului Timişoara a câştigat o finanţare de peste 80 de milioane de lei, prin PNRR, pentru achiziţia a 25 de mijloace de transport mai puţin poluante (troleibuze) necesare îmbunătăţirii transportului public de călători, în timp ce Ministerul Dezvoltării va contracta în sistem centralizat amenajarea a 49 de staţii de încărcare vehicule electrice pentru Timişoara, informează Agerpres.

"Într-o săptămână am reuşit să aducem peste 75 milioane de euro pentru schimbarea tuturor mijloacelor de transport public din Timişoara cu unele moderne şi nepoluante. Cu proiectele deja în derulare şi cele două câştigate acum, înlocuim întreaga flotă de transport în comun în Timişoara, în total 150 vehicule, toate electrice. Nu ne oprim aici", a declarat, vineri, primarul Dominic Fritz.

Prin aceste finanţări europene, Primăria Timişoara reuşeşte să modernizeze întreaga flotă de transport public, respectiv 150 de autobuze, troleibuze şi tramvaie. Astfel, sunt deja în derulare contractele pentru 23 de tramvaie Bozankaya şi 44 de autobuze electrice, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, care se finalizează în 2024. În faza de contractare sunt 30 de autobuze electrice, 17 tramvaie moderne şi 33 de troleibuze cu motor electric, care până în 2026 trebuie să fie în circulaţie, potrivit edilului Dominic Fritz.

articolul original.
✇STIRIPESURSE

Tensiune la granița dintre Belarus și Ucraina: dronă pusă la pământ de grănicieri

drona

O altă dronă a fost forțată să aterizeze la granița dintre Belarus și Ucraina, a declarat pentru agenția BelTA Comitetul de Stat pentru Frontieră din Belarus.

Potrivit sursei citate, la 1 decembrie, personalul serviciului de frontieră din Belarus și personalul armatei au detectat o dronă care zbura deasupra punctului de control de frontieră Mokrany (Domanovo pe partea ucraineană) la aproximativ 1.200 de metri de frontiera de stat, la o altitudine de aproximativ 300 de metri.

Drona zbura dinspre Ucraina spre teritoriul statului Belarus. Drona a fost pusă la pământ de forțele din Belarus. Drona nu avea semne de identificare și avea o cameră video încorporată în scopul recunoașterii teritoriului belarus din apropierea frontierei.

Autoritățile din Belarus au deschis o anchetă în acest caz. Evenimente similare au avut loc la 2 noiembrie și la 16 noiembrie.

articolul original.
✇STIRIPESURSE

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins-o pe UTA cu 4-1 la Arad în Superligă

superliga

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins-o pe UTA cu scorul de 4-1 (1-1), vineri, la Arad, întru-un meci din etapa a 19-a a Superligii de fotbal.

Cosmin Matei (29 - penalty), Marius Ştefănescu (53), Alexandru Tudorie (63) şi Nicolae Păun (90+5) au marcat pentru echipa antrenată de Cristiano Bergodi, în timp ce golul arădenilor a fost reuşit de nigerianul Philip Otele (30).

UTA a jucat din min. 69 în zece oameni, după ce Aly Abeid a fost eliminat pentru că l-a scuipat pe Adnan Aganovic.

Sepsi OSK a reuşit astfel a treia sa victorie consecutivă în campionat.

UTA a ajuns la nouă meciuri consecutive fără victorie, două egaluri şi şapte eşecuri.

În tur scorul a fost egal, 0-0.

AFC UTA Arad - ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-4 (1-1), Arena ''Francisc Neuman'' - Arad
Au marcat: Philip Otele (30), respectiv Cosmin Matei (29 - penalty), Marius Ştefănescu (53), Alexandru Tudorie (63), Nicolae Păun (90+5).
Cartonaş roşu: Aly Abeid (UTA, 69).
Arbitru: Cătălin Popa (Piteşti); arbitri asistenţi: Mircea Orbuleţ (Bucureşti), Romică Bîrdeş (Piteşti); al patrulea oficial: Szabolcs Kovacs (Carei)
Arbitru video: Rareş George Vidican (Satu Mare); arbitru asistent video: Alexandru Cerei (Cluj-Napoca)
Observatori: Nicolae Grigorescu (Timişoara) - CCA, Viorel Ilinca (Piteşti) - LPF

articolul original.
✇STIRIPESURSE

Concert de muzică sacră, la Catedrala Sf. Iosif - Colinde celebre interpretate de Gheorghe Zamfir

gheorghe zamfir

Concertul "Venite Adoremus", reunind lucrări sacre ale marilor compozitori universali, dar şi o serie de colinde celebre româneşti interpretate de maestrul Gheorghe Zamfir, va avea loc, pe 19 decembrie, de la ora 20,00, la Catedrala Sfântul Iosif din Capitală, informează Agerpres.

Potrivit arcb.ro, concertul, realizat cu binecuvântarea Arhiepiscopului Mitropolit de Bucureşti, Aurel Percă, are o dublă semnificaţie: atât vestirea Naşterii Domnului Isus Cristos, cât şi inaugurarea Orchestrei Anima a Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti - "singura orchestră de muzică sacră din România şi din Europa care se află sub decret eclezial".

Programul artistic este susţinut de orchestra nou-înfiinţată şi de artiştii invitaţi ai serii: soprana Alexandra Grigoraş, mezzosoprana Antonela Barnat şi tenorul Andrei Lazăr, alături de Corul Catedralei Sfântul Iosif, pregătit şi dirijat de Andrei Stănculescu.

Publicul va putea asculta lucrări sacre semnate de A. Vivaldi, G.F. Handel, W.A. Mozart, C. Saint-Saens, P. Mascagni şi colinde aparţinând repertoriului tradiţional românesc.

Importanţa acestui eveniment este marcată de prezenţa extraordinară a maestrului Gheorghe Zamfir, care va interpreta, acompaniat de organistul Eduard Antal, colinde celebre din repertoriul tradiţional autohton, precizează sursa citată.

Orchestra Anima a Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti, sub bagheta dirijorului principal Cătălin Toropoc, este constituită din artişti profesionişti consacraţi şi din reprezentanţi ai generaţiei de tineri instrumentişti, evanghelizarea prin cânt şi cuvânt fiind obiectivul primordial al ansamblului.

Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, prin Oficiul pentru Bunuri Culturale Ecleziastice şi Patrimoniu, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte şi Primăriei Sectorului 1.

articolul original.
✇STIRIPESURSE

Breaking - Mai multe ambasade ale Ucrainei au primit pachete însângerate, cu ochi de animal!

Ultima Ora breaking news

Mai multe ambasade ucrainene din străinătate au primit „pachete însângerate” conținând ochi de animal, a afirmat Kievul, după ce în Spania au fost primite „scrisori-bombă”, potrivit Sky News. Pachetele, îmbibate într-un lichid cu o „culoare distinctivă”, au fost trimise la ambasadele Kievului din Ungaria, Olanda, Polonia, Croația și Italia, scrie Mediafax.

Ele au fost primite și la consulatele generale din Napoli și Cracovia.

Mai multe scrisori-bombă suspecte au fost detectate în Spania în această săptămână, inclusiv de biroul premierului spaniol, de ambasada Ucrainei și de o companie de armament care aprovizionează Ucraina.

Nu este clar dacă incidentele au legătură între ele, dar două scrisori trimise în Spania par să provină de la același expeditor, deoarece pe ambalaj a fost găsită o adresă de e-mail identică.

articolul original.
✇STIRIPESURSE

Ucraina acuză Rusia pentru scrisorile capcană din Spania: 'Teroarea lor nu cunoaște granițe!'

Oleksi Reznikov

Ministrul ucrainean al apărării, Oleksi Reznikov, susţine că Rusia este responsabilă de explozia de pe teritoriul Ambasadei Ucrainei la Madrid și de scrisorile-capcană descoperite în mai multe locuri din Spania, relatează Rador.

Potrivit RBC, Reznikov a făcut o declaraţie în acest sens joi seară, în timpul unui briefing comun cu omologul său spaniol, Margarita Robles.

"Doamna ministru a vorbit despre scrisorile cu explozibil din Spania. Ei (rușii - n.r.) folosesc mijloace teroriste pentru a semăna teroare" - a afirmat ministrul apărării de la Kiev.

Acesta a mai subliniat că ocupanții ruşi încearcă să întrerupă alimentarea cu apă și electricitate în Ucraina, astfel încât oamenii să stea în frig și în întuneric. "Aceasta înseamnă o provocare pentru întreaga lume. Rusia este un stat terorist, iar teroarea sa nu cunoaște granițe" - a adăugat Reznikov.

articolul original.
✇STIRIPESURSE

FAO: Preţurile mondiale la alimente au scăzut şi în noiembrie, pentru a opta lună consecutiv

Alimentație și Agricultură palma

Indicele global al preţurilor produselor alimentare a scăzut şi în noiembrie, pentru a opta lună consecutiv, deşi s-a înregistrat o creştere a preţurilor uleiurilor vegetale şi a zahărului, a anunţat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters.

Preţurile mai scăzute la cereale, carne şi produse lactate au compensat preţurile mai ridicate la uleiurile vegetale şi zahăr, a precizat FAO, potrivit Agerpres.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.

În noiembrie, acest indice a scăzut la 135,7 puncte, faţă de valoarea de 135,9 puncte atinsă în octombrie. Chiar dacă a scăzut timp de opt luni la rând, acest indice este cu 0,3% mai mare decât era în noiembrie 2021.

Tot vineri, FAO şi-a înrăutăţit estimările privind producţia mondială de cereale în 2022 până la 2,756 miliarde de tone, de la 2,764 miliarde de tone cât estima anterior. Noua estimare este cu 2% sub producţia realizată în 2021 şi ar reprezenta cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, a precizat FAO.

Înrăutăţirea prognozelor privind producţia mondială de cereale reflectă în principal perspectivele mai scăzute referitoare la producţia de porumb a Ucrainei, din cauza efectelor războiului, care a provocat majorarea semnificativă a operaţiunilor post-recoltare, a indicat FAO.

De asemenea, stocurile de cereale pe plan global ar urma să se situeze la 839 milioane de tone până la finalul sezonului 2022/2023, un declin de 1,1 milioane de tone faţă de prognoza precedentă a FAO, fiind cel mai redus nivel din ultimii trei ani.

articolul original.
✇STIRIPESURSE

ASTRA Library releases first Romanian encyclopedia on www.enciclopediaromaniei.eu website

educatie invatamant scoala

The ASTRA County Library has announced that it has published the three volumes of the first Romanian encyclopedia on the website www.enciclopediaromaniei.eu, where anyone can see the work of 209 personalities from the country and abroad for eight years (1896 - 1904).

"When you build a culture and when you build a house you need a foundation, so that structure can last. For the French, in 1780, they decided that the most important work was an encyclopedia of the French language. (...) The first in the world. Over the centuries, the Romanians also built an association, in Transylvania, and made a church strong. They built an association that spread culture, in fact this is the point. They built a bank to financially support all the actions. They built a political party to represent them at the level of Budapest where the Parliament was at that time, and very importantly they built a printing house. Today, they all operate in Sibiu, in one way or another, or at least the buildings are still there. And the second step, and the speech began with Andrei Saguna, was to write this encyclopedia of the Romanian language. Which has just happened and I want to mention the name of Cornel Diaconovici. Next year, it will be one hundred years since the death of Cornel Diaconovici, I think that we as a community can make an effort to place a statue of him right in front of the library (...) because this man wrote the Encyclopedia of Romania. It wasn't him to writing all the words. There are a lot of people, but he was the coordinator. He is our Diderot. If the French, in the 2000s, made a website of the French Encyclopedia, we follow their example and make a website too," said the director of the ASTRA Sibiu County Library, Razvan Pop, at the launch of the website, on the National Day of Romania.

The deputy Dean of the Faculty of Theology in Sibiu, priest Constantin Necula, present at the event, told AGERPRES that he hopes that especially young people will read this very important book for the Romanian culture.

"Maybe it's good for the Romanian culture, which has been googled lately and needs help to see culture there, not just chatter. I hope with all my heart that young people will access it, in the hope that they will be able to see how beautiful the Romanians were even before 1918, the effort of an academy of thought, led by Cornel Diaconovici, a man who gathered thousands of people around him. (...) A golden team, which gave a book of gold. Encyclopedias are for enthusiasts, for history enthusiasts, of the Romanian language. For me, it is very important to rediscover the topics of theology in the encyclopedia. I have been working on the three volumes for two years, so that you can understand how much was written there. We have identified more than 140 articles. This says a lot about the effort of these people and the quality of their writing. (...) We need young people to browse through this book, to rejuvenate this encyclopedic culture, and I think there is a chance to recover culturally when we correctly read the things at hand. Beyond this precious attitude, of a celebration, let's make Romania a celebration every day, shake her hand and thank her. That is, there is a little more to work at Romania than we imagine," said Constantin Necula.

The first Romanian Encyclopedia was printed in Sibiu. The coordination of the writing and editing of the Encyclopedia in three volumes (1898, 1900, 1904) under the auspices of ASTRA at the Wilhelm Krafft Publishing House fell to Corneliu Diaconovici, first secretary of ASTRA, director of the Transilvania magazine, according to the information on the Library's website county of Sibiu.AGERPRES

articolul original.
✇STIRIPESURSE

Zelenski a interzis activitățile Bisericii Ortodoxe Ruse în Ucraina

zelenski biserica

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a emis un decret prin care aprobă o decizie a Consiliului de Securitate și Apărare Națională de la Kiev de a interzice desfăşurarea pe teritoriul Ucrainei a activităților organizațiilor religioase afiliate centrelor de influență din Rusia.

Controlul privind implementarea măsurilor în acest sens a fost atribuit secretarului Consiliului de Securitate și Apărare Națională al Ucrainei, Oleksi Danilov.

"Vom oferi statului nostru independență deplină - în special spirituală. Nu vom permite niciodată nimănui să construiască un imperiu în interiorul sufletului ucrainean" - a declarat președintele, informează Rador.

Context

Amintim că joi a avut loc o reuniune a Consiliului de Securitate și Apărare Național de la Kiev, în cadrul căreia au fost discutate numeroase dovezi ale legăturilor dintre anumite cercuri religioase din Ucraina și Rusia. Ulterior, Consiliul de Securitate și Apărare a cerut Cabinetului de Miniștri de la Kiev să propună Radei Supreme să interzică activitățile organizațiilor religioase afiliate centrelor de influență din Rusia. Serviciul de Stat pentru Etnopolitică și Libertate de Conștiință a fost însărcinat să efectueze o examinare a statutului Bisericii Ortodoxe Ucrainene în ceea ce priveşte legăturile bisericești-canonice cu Patriarhia Moscovei.

Serviciul de Securitate al Ucrainei şi Poliția Naţională, de asemenea, au fost instruite să intensifice controalele la bisericile subordonate Moscovei, pentru a contracara activitățile subversive ale serviciilor speciale rusești în mediul religios ucrainean.

Vezi și: Descinderi mamut în Ucraina: SBU face percheziții în trei regiuni ucrainene la biserici şi mănăstiri subordonate Patriarhiei Moscovei

articolul original.
✇STIRIPESURSE

Mișcări pe front: forțele armate rusești avansează și preiau controlul spre Bakhmut

Lugansk Doneţk Zaporijjea Herson ucraina harta

Șeful auto-proclamatei Republici Donețk (RPD), Denis Pușilin, afirmă că forțele rusești continuă să avanseze spre Avdeevka, în Donețk, în vestul Rusiei.

Batalioane ucrainene sunt retrase din Orekhov, Zaporojie, sudul Rusiei și o să fie trimise pentru a întări apărarea ucraineană în Artyomovsk-Bakhmut, din Donețk, deoarece forțele rusești preiau controlul asupra așezărilor din apropiere în zona Artyomovsk-Bakhmut, transmit forțele armate rusești.

Ministerul rus al Apărării confirmă că forțele conduse de Rusia preiau controlul asupra localității Kurdyumovka, Republica Donețk, vestul Rusiei.

Precizările liderului din Donețk nu au fost confirmate și din surse independente.

articolul original.
✇STIRIPESURSE

PER cere PSD să scoată UDMR de la guvernare

Danut Pop

După ce Marcel Ciolacu a catalogat ca fiind „mai mult decât provocator” discursul liderului deputaților UDMR, în ședința Parlamentului, dedicată aniversării Zilei Naționale a României, Partidul Ecologist Român îi cere președintelui PSD să scoată UDMR de la guvernare.

Derapajele liderilor UDMR nu sunt o noutate și mai grav este că aceste declarații tind să devină o normalitate. Toleranță față de asemenea afirmații trebuie să fie zero, mai ales față de niște miniștri și parlamentari, părți ale alianței parlamentare și de guvernare. De fapt, PSD și PNL nu au nevoie de UDMR, au majoritate și fără ei!

Din răsfățații politicii românești, UDMR-iștii au ajuns tupeiștii fără limite. Buna coabitare între cetățenii României, indiferent de etnie, funcționează foarte bine și fără aceste pretenții de autonomie și revendicare teritorială, care sunt exclusiv de natură politică și reprezintă cartea de joc în negocierile pe care UDMR le poartă.

Etnicii ajunși demnitari ai României, au datoria de a se închina și jura pe Constituția țării noastre, fără să se abată de la aceasta și indiferent de relația cu țara mamă. Poate UDMR-iștii ne și lămuresc cum este cu dubla cetățenie! Dacă nu le convine, să- și dea demisia sau să fie demiși! Opțiunea de a fi scoși în afara legii ca partid, rămâne o variantă de sancțiune sigură.

Prin această poziționare, domnule președinte Marcel Ciolacu, îi dați peste nas lui Klaus Iohannis și ne arătați că președintele României a mințit când a spus că ați vândut Ardealul! Facem apel către dumneavoastră pentru că premierul Nicolae Ciucă primește dispoziții doar de la Cotroceni și oricum nu îl mișcă subiectul iar ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a demonstrat că este prea slab. Vă felicitam anticipat pentru o reacție de demnitar al României!

articolul original.
✇STIRIPESURSE

Circa 148.800 de persoane - pe 1 decembrie prin punctele de frontieră

control frontieră

Aproximativ 148.800 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 44.400 de mijloace de transport au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire), în ziua de 1 decembrie, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări, informează vineri IGPF, potrivit Agerpres.

Pe sensul de intrare în România, au fost 66.918 de persoane, dintre care 7.766 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 0,24% faţă de ziua precedentă). De altfel, începând cu data de 10 februarie, la nivel naţional, au intrat în România 2.961.316 cetăţeni ucraineni.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat, pe 1 decembrie, 36 de fapte ilegale (17 infracţiuni şi 19 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 7.600 lei.

Au fost confiscate bunuri în valoare estimată de aproximativ 6.000 lei.

Conform IGPF, pe 1 decembrie, nu s-a permis intrarea în ţară a 15 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 8 cetăţeni români din diferite motive legale.

articolul original.
✇STIRIPESURSE

Bătrână accidentată pe DN 15, la Brusturi

accident

O bătrână de 71 de ani a fost accidentată, vineri, în timp ce traversa prin loc nepermis pe DN 15, în localitatea Brusturi, potrivit Agerpres.

"Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 34 ani, din Agapia, conducea o autoutilitară pe sectorul de drum menţionat, ar fi surprins şi accidentat o femeie în vârstă de 71 ani, din Brusturi, care s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc fără marcaj pietonal. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat la o unitate medicală", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

articolul original.
✇STIRIPESURSE

Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a vrut să-şi omoare tatăl şi fratele -El a intrat cu maşina pe contrasens şi ulterior pe trotuar pentru a-i lovi

catuse politie

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de Tribunalul Vâlcea după ce a vrut să-şi omoare tatăl şi fratele, el intrând cu maşina pe contrasens şi ulterior pe trotuar pentru a-i lovi pe cei doi, potrivit news.ro.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a transmis vineri că procurorii au reţinut un bărbat pentru comiterea infracţiunilor de tentativă la omor calificat asupra a doi membri de familie şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

“În după amiaza zilei de 30.11.2022, pe fondul unui conflict preexistent, inculpatul i-a lovit intenţionat pe tatăl şi fratele său, cu autoturismul marca Ford Focus, condus sub influenţa băuturilor alcoolice, pătrunzând pe contrasens, pe bulevadul Dem Rădulescu unde se aflau aceştia, context în care a intrat cu partea frontală a autoturismului în ei, după care, întrucât cei doi s-au ridicat şi s-au refugiat pe trotuar, inculpatul a încercat în continuare, în mod repetat, să-i lovească în aceeaşi manieră, pătrunzând cu intenţie cu autoturismul de mai multe ori pe trotuar după aceştia, rămânând, în cele din urmă suspendat cu autoturismul pe trotuar, tulburând totodată ordinea şi liniştea publică”, se arată în comunicat.

Bărbatul a fost prezentat Tribunalului Vâlcea, care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

articolul original.
✇STIRIPESURSE

Consilierul lui Zelenski, bilanț oficial: 13.000 de militari ucraineni au murit de la începutul invaziei Rusiei

soldati ucraina rusia razboi

Până la 13.000 de soldaţi ucraineni au fost ucişi de la începutul invaziei Rusiei, a declarat un înalt oficial de la Kiev, conform BBC. Mikhailo Podolyak, un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat că au murit între 10.000 şi 13.000 de militari, anunță news.ro.

Este rar ca Ucraina să ofere cifre privind victimele, iar comentariile lui Podolyak nu au fost confirmate de armată, precizează BBC. În iunie, el a spus că între 100 şi 200 de soldaţi ucraineni mureau zilnic.

Luna trecută, generalul american, Mark Milley a declarat că aproximativ 100.000 de soldaţi ruşi şi 100.000 de soldaţi ucraineni au fost ucişi sau răniţi de la începutul războiului.

Şefa Comisiei UE, Ursula Von der Leyen, a declarat miercuri că 100.000 de soldaţi ucraineni au fost ucişi. Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al Comisiei UE a clarificat ulterior că aceasta a fost o greşeală, iar cifra se referea atât la cei ucişi, cât şi la cei răniţi.

Vorbind la postul de televiziune ucrainean Channel 24, Podolyak a spus că Kievul „vorbeşte deschis despre numărul celor ucişi”. „Avem evaluări oficiale ale Statului Major General, evaluări oficiale ale comandantului şef (Zelensky) şi variază de la 10.000 la 12.500-13.000 de militari ucişi”, a spus el.

El a adăugat că numărul civililor ucişi ar putea fi „semnificativ”. BBC News a identificat aproximativ 3.600 de morţi civili la jumătatea lunii iunie. Acum este probabil ca cifra să fie mult mai mare.

Podolyak a mai sugerat că până la 100.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi de la începutul invaziei pe 24 februarie şi că alţi 100.000 până la 150.000 au fost răniţi sau au fost daţi dispăruţi sau nu au putut să se întoarcă în luptă.

Serviciul rus al BBC a stabilit că cel puţin 9.311 de soldaţi ruşi de toate gradele au fost ucişi de la invazia din 24 februarie, în timp ce numărul real al morţilor ar putea depăşi 18.600.

articolul original.
✇STIRIPESURSE

Probabil cel mai murdar autobuz STB din București: 'Ăsta merge pe cărbuni?' - b365.ro

autobuz murdar

„Așa arata un autobuz de pe linia 222 cu care am circulat astăzi”, scrie Ema Epure Oprea și publică, pe grupul de Facebook „Reclamații STB (fost RATB) București”, imagini care descriu foarte, foarte bine exact ce vrea să spună doamna, informează b365.ro. Acest autobuz de pe linia STB 222 inspiră faptul că interiorul său n-a mai văzut lumina zilei de câteva anotimpuri. N-a văzut lumina zilei, deși e dotat cu geamuri.

Teoretic, mijloacele de transport în comun ale STB trebuie să iasă pe trasee, din garaje, spălate, aranjate, dichisite, adică perfect pregătite pentru călătorii plătitori de bilete și abonamente. Practic, se poate întâmpla și așa ceva: praf și noroi uscat din cap până-n picioare.

În final, doza de comentarii amuzate și amuzante ale bucureștenilonu a întârziat să apară: “Ăsta merge pe cărbuni?!?

content-image

articolul original.
✇STIRIPESURSE

Nigeria se scutură de trecutul colonial: Vrea să elimine engleza ca limbă de bază în școli

elevi nigeria

Noua politică are ca scop promovarea utilizării celor 625 de limbi locale din Nigeria, dar punerea în aplicare rămâne incertă. Guvernul nigerian a aprobat o nouă politică lingvistică națională care va impune utilizarea limbilor locale ca limbă de predare pentru elevii din școlile primare și va elimina limba engleză, anunță aljazeera.com.

Politica a fost anunțată miercuri de ministrul nigerian al Educației, Adamu Adamu, după ce a fost aprobată de Consiliul Executiv Federal (FEC) în cadrul unei reuniuni prezidate de președintele Muhammadu Buhari, potrivit presei locale.

Guvernul a convenit acum ca, de acum înainte, instruirea în școlile primare; primii șase ani de învățare va fi în limba maternă", a declarat ministrul, citat. Engleza este limba oficială a Nigeriei. Este, de asemenea, limba de predare la toate nivelurile de învățământ.

Obiectivul noii politici este "de a promova și de a spori cultivarea și utilizarea tuturor limbilor nigeriene", a declarat Adamu. Există aproximativ 625 de limbi locale în Nigeria, a spus el, iar politica va fi aplicată la nivel național.

"Deoarece primii șase ani de școală ar trebui să fie în limba maternă. Acolo unde se află elevul, limba comunității gazdă este cea care va fi folosită", a explicat el. Adamu a precizat că, după utilizarea exclusivă a limbilor locale în primii șase ani de școală, limba maternă va fi apoi combinată cu engleza la nivelul gimnaziului.

În timp ce noua politică a intrat oficial în vigoare, aceasta este mai mult în principiu, a adăugat ministrul, deoarece punerea în aplicare completă va avea loc numai după ce vor fi efectuate mai multe lucrări pregătitoare.

"Teoretic, această politică începe de astăzi, dar utilizarea limbii materne este exclusivă, dar avem nevoie de timp pentru a dezvolta materialul, pentru a obține profesorii și așa mai departe", a declarat el miercuri.

articolul original.
✇STIRIPESURSE

Vremea rece, noul inamic al Franței: Luni sunt așteptate întreruperi ale energiei electrice

energie electrica

Vremea rece ar putea duce luni la întreruperi ale energiei electrice în Franţa, deoarece întârzierile de repornire a energiei nucleare, ca urmare a lucrărilor de reparaţii, vor face ca cererea de aprovizionare să fie mai mare decât oferta, au spus analişti citaţi de Reuters, conform news.ro.

Oferta de energie nucleară era aşteptată să atingă aproximativ 40 de gigawaţi (GW) în această săptămână, dar întârzierea operatorului EDF de repornire a reactoarelor a făcut ca aceasta să crească la doar aproximativ 35 GW, lăsând Franţa mai dependentă de importuri şi producţia pe gaze.

Analistul Refinitiv Nathalie Gerl a spus că, în condiţiile unui val de frig aşteptat în weekend şi săptămâna viitoare în nord-vestul Europei, situaţia ar fi ”mult mai critică”, dacă nu ar fi eforturile de a reduce cererea, în special de către marii consumatori industriali.

Mai există şi riscul unui deficit în cursul zilei de luni, a spus ea.

”Dacă rămânem la 35 GW, săptămâna viitoare, luni, situaţia ar putea deveni destul de strânsă: ne aşteptăm ca cererea să fie la niveluri normale sezoniere, dar 35 GW de energie nucleară ar fi prea scăzută pentru a atinge un posibil vârf al cererii de 73 GW”, a spus Gerl.

Actualul program al EDF arată că 3 GW de energie nucleară vor reveni în reţea săptămâna viitoare, punând capacitatea totală la 38 GW pentru prima perioadă rece din sezonul de iarnă cu cerere de vârf.

Operatorul de reţea RTE a declarat joi seară că luni nu există niciun risc pentru securitatea aprovizionării, chiar şi cu vremea rece şi disponibilitatea de energie nucleară scăzută.

RTE a spus mai devreme că Franţa s-ar putea confrunta cu ”câteva zile” în această iarnă când aprovizionarea cu energie electrică va fi prea mică.

Vincent Balouet, CEO al firmei de gestionare a crizelor Maitrise des Crises, care oferă consiliere în afaceri, a declarat că, în primă etapă, operatorii ar putea reduce tensiunea în reţea cu 1%-3%, o diferenţă pe care gospodăriile abia ar observa-o.

Alte măsuri, despre care guvernul a spus că sunt deja în vigoare pentru a asigura funcţionarea instalaţiilor critice, cum ar fi spitalele şi semafoarele, includ solicitarea adresată marilor centre industriale, cum ar fi producătorii de aluminiu şi ciment, să fie gata să reducă temporar utilizarea, în schimbul unei compensaţii financiare.

articolul original.
❌