ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
✇Tion

FOTO. Fiat lux! A început montarea stâlpilor de iluminat în Parcul Botanic

By: Amalia Kui

Vă reamintim, Parcul Botanic este închis în perioada 22 august – 28 octombrie, pentru siguranța cetățenilor, aici desfășurându-se lucrări la iluminatul public.

La final, Parcul se va bucura de 219 stâlpi de iluminat de tip felinar – ceea ce nu a avut niciodată în ultimele aproape patru decenii, de la deschidere – dar și de extinderea sistemului de iluminat pe o lungime de 3.400 de metri liniari.

Lucrările se află în grafic, iar primul stâlp de iluminat a fost deja montat. Au fost făcute și săpăturile pentru realizarea rețelei electrice subterane (LES). După ce totul va fi gata, zona verde va fi refăcută.

foto: Tion

De lucrări se ocupă Elbi Energy Projects SRL, o firmă din București, care are la dispoziție șase luni pentru finalizarea acestora. Contractul pentru extinderea iluminatului public a fost semnat în septembrie 2021, la 14 luni de la lansarea licitației.

A durat atât de mult pentru că în primă fază au fost depuse cinci oferte, dar s-a lăsat cu contestații. Prima a fost depusă de o firmă din Iași și a fost respinsă de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC). În decembrie 2020 a fost anunțat câștigătorul, dar a fost depusă o altă contestație, de data aceasta admisă de CNSC.

Prin urmare, licitația a fost reluată. Elbi Energy Projects SRL, firma câștigătoare, este aceeași care a contestat în iarna anului 2020 procedura începută de primărie. Aceasta s-a angajat că face lucrarea cu 2,4 milioane de lei cu tot cu TVA, puțin peste 500.000 de euro.

Proiectul pentru introducerea iluminatului public în Parcul Botanic se face cu fonduri europene, fiind finanțat prin POR 2014-2020. Contribuția primăriei este de doar 2%.

Iluminat cu consum energetic redus

Parcul Botanic se află în zona de protecție a unui monument istoric (TM-II-s-A-06095 Situl urban Cartierul „Cetatea Timișoara”), așa că pe parcursul proiectării au avut loc consultări cu Direcția Județeană pentru Cultură.

Potrivit reprezentanților municipalității, „se va realiza un iluminat corect al parcului, la consum energetic redus, adaptat la funcțiunile spațiului public, pentru creșterea confortului și siguranței cetățenilor”.

Corpurile de iluminat de tip felinar vor distribui lumina descendent. Partea de sus a acestora va fi obturată, reducând poluarea luminoasă. Fiecare va fi prevăzut cu sistem de reglare a intensității luminii. Sunt prevăzute două alei principale cu iluminare mai intensă, unde corpurile de iluminat vor dirija circulația dinspre accesul principal în Grădina Botanică spre cele două accese complementare. În restul parcului, iluminatul va fi diminuat. Acesta poate fi reglat în funcție de datele din teren.

foto: Tion

Pe aceeași temă:

Accesul interzis în Botanic, de luni. Parcul va avea iluminat după 36 de ani de la deschidere

FOTO. Nu a văzut niciodată un bec, dar acum Parcul Botanic va avea sistem inteligent de iluminat public

Parcul Botanic, închis timp de două luni. Se lucrează la iluminatul public

Adblock test (Why?)

articolul original.
✇Tion

O nouă ediție a TimOrgelFest. Concertele vor avea loc în biserici

By: Diana Lupulescu

Astfel, în perioada 2 – 29 octombrie, Festivalul Internațional de muzică de orgă TimOrgelFest revine cu a XXII-a ediție.

Evenimentul cuprinde 12 recitaluri de orgă, două recitaluri de orgă și trompetă, două recitaluri de muzică sacră, precum și patru concerte educative pentru copii și tineri.

De asemenea, vor avea loc patru cursuri de măiestrie susținute de Benjamin Righetti, Eugenio Maria Fagiani, Tea Kulaš, Bogdan Narloch şi Roman Gryin, care vor avea loc în datele de 4, 5, 9, 28 octombrie.

Concertele vor avea loc la Timișoara, în Biserica Romano-Catolică Millenium, Biserica Romano-Catolică Elisabetin, Biserica Adventistă, Biserica Evanghelică Luterană; la Lugoj în Biserica Romano-Catolică; la Reşiţa în Biserica Romano – Catolică Maria Zăpezii şi Biserica Romano-Catolică din Govȃndari.

Festivalul se va deschide duminică, 2 octombrie, la ora 19:00, cu un recital de orgă susținut de Benjamin Righetti (Elveția) la Biserica Romano-Catolică Preasfȃnta Inima a lui Isus din Piața Bălcescu.

Organizatorul manifestării este Asociația Culturală Timorgelfest, iar accesul la toate concertele este liber.

Programul din Timișoara este următorul:

  • RECITAL DE ORGĂ BENJAMIN RIGHETTI (Elveția)

Duminică, 2 octombrie 2022, ora 19:00, Biserica Romano-Catolică 𝘗𝘳𝘦𝘢𝘴𝘧â𝘯𝘵𝘢 𝘐𝘯𝘪𝘮ă 𝘢 𝘭𝘶𝘪 𝘐𝘴𝘶𝘴

  • RECITAL DE ORGĂ EUGENIO MARIA FAGIANI (Italia)

Joi, 6 octombrie 2022, ora 19:00, Biserica Romano-Catolică 𝘗𝘳𝘦𝘢𝘴𝘧â𝘯𝘵𝘢 𝘐𝘯𝘪𝘮ă 𝘢 𝘭𝘶𝘪 𝘐𝘴𝘶𝘴

  • RECITAL DE ORGĂ TEA KULAŠ (Croația)

Duminică, 9 octombrie, ora 19:00, Biserica Romano-Catolică 𝘗𝘳𝘦𝘢𝘴𝘧â𝘯𝘵𝘢 𝘐𝘯𝘪𝘮ă 𝘢 𝘭𝘶𝘪 𝘐𝘴𝘶𝘴

  • RECITAL DE ORGĂ FELICIAN ROȘCA (România)

Vineri, 14 octombrie, ora 20:00, Biserica Adventistă

  • RECITAL DE ORGĂ NADYIA VELYCHKO (Ucraina)

Joi, 20 octombrie, ora 19:00,

Biserica Romano-Catolică 𝘗𝘳𝘦𝘢𝘴𝘧â𝘯𝘵𝘢 𝘐𝘯𝘪𝘮ă 𝘢 𝘭𝘶𝘪 𝘐𝘴𝘶𝘴

  • RECITAL DE ORGĂ CRISTINA STRUȚA (România)

Sâmbătă, 22 octombrie, ora 19:30, Biserica Romano-Catolică Millenium

  • RECITAL DE ORGĂ ȘI TROMPETĂ BOGDAN NARLOCH ȘI ROMAN GRYIN (Polonia)

Joi, 27 octombrie, ora 19:30, Biserica Romano-Catolică Millenium

  • RECITAL DE ORGĂ ȘI TROMPETĂ STUDENȚII CLASELOR DE ORGĂ ȘI TROMPETĂ A FMT

Vineri, 28 octombrie, ora 19:00, Biserica Evanghelică Luterană

Program Lugoj

  • RECITAL DE ORGĂ BENJAMIN RIGHETTI (Elveția)

Marți, 4 octombrie 2022, ora 19:00, Biserica Romano-Catolică 𝘗𝘳𝘦𝘢𝘴𝘧â𝘯𝘵𝘢 𝘛𝘳𝘦𝘪𝘮𝘦

  • RECITAL DE ORGĂ LEVENTE KUZMA (Ungaria)

Marți, 11 octombrie, ora 19:00, Biserica Romano-Catolică 𝘗𝘳𝘦𝘢𝘴𝘧â𝘯𝘵𝘢 𝘛𝘳𝘦𝘪𝘮𝘦

  • RECITAL DE ORGĂ NADYIA VELYCHKO (Ucraina)

Marți, 18 octombrie, ora 19:00, Biserica Romano-Catolică 𝘗𝘳𝘦𝘢𝘴𝘧â𝘯𝘵𝘢 𝘛𝘳𝘦𝘪𝘮𝘦

  • RECITAL DE MUZICĂ SACRĂ CU ORGĂ SOPRANA IOANA MIA IUGA, STUDENȚII CLASEI DE CANTO, ACOMPANIAZĂ LA ORGĂ – CRISTINA STRUȚA

Vineri, 21 octombrie, ora 19:00, Biserica Romano-Catolică 𝘗𝘳𝘦𝘢𝘴𝘧â𝘯𝘵𝘢 𝘛𝘳𝘦𝘪𝘮𝘦

  • RECITAL DE ORGĂ FELICIAN ROȘCA ȘI CRISTIAN ROȘOAGĂ (România)

Marți, 25 octombrie, ora 19:00, Biserica Romano-Catolică 𝘗𝘳𝘦𝘢𝘴𝘧â𝘯𝘵𝘢 𝘛𝘳𝘦𝘪𝘮𝘦

Program Reșița

  • RECITAL DE ORGĂ LEVENTE KUZMA (Ungaria)

Miercuri, 12 octombrie, ora 19:00, Biserica Romano-Catolică 𝘔𝘢𝘳𝘪𝘢 𝘡𝘢̆𝘱𝘦𝘻𝘪𝘪

  • RECITAL DE ORGĂ STUDENȚII CLASEI DE ORGĂ FMT (România)

Miercuri, 19 octombrie, Biserica Romano-Catolică 𝘔𝘢𝘳𝘪𝘢 𝘡𝘢̆𝘱𝘦𝘻𝘪𝘪

  • RECITAL DE MUZICĂ SACRĂ CU ORGĂ SOPRANA IOANA MIA IUGA, STUDENȚII CLASEI DE CANTO, ACOMPANIAZĂ LA ORGĂ – CRISTINA STRUȚA

Duminică, 23 octombrie, ora 19:00, Biserica Romano-Catolică 𝘗𝘳𝘦𝘢𝘴𝘧â𝘯𝘵𝘢 𝘛𝘳𝘦𝘪𝘮𝘦 din Govândari

Adblock test (Why?)

articolul original.
✇Tion

Zeci de autovehicule clasice la Retroparada Toamnei în centrul Timișoarei

By: Oana Bocanici

Reactualizat la:

Retromobil Timiș revine cu ediția de toamnă a Retroparadei, sâmbătă, la Timișoara. Sunteți așteptați să admirați automobilele retro până la ora 14.

Scris de Oana Bocanici - Retromobil Timiș revine cu ediția de toamnă a Retroparadei, sâmbătă, la Timișoara. Sunteți așteptați să admirați automobilele retro până la ora 14.

Adblock test (Why?)

articolul original.
✇Tion

Ce facem astăzi în Timișoara?

By: Tion

Retro Parada Toamnei – Timiș 2022 – în Piața Unirii, de la ora 10.

  • Un eveniment nelipsit din calendarele Retromobil Club România, la a 24-a ediție își propune să adune peste 1000 de participanți în peste 30 de orașe ale țării.
  • Ediția din Timiș va aduce în Piața Unirii peste 100 de vehicule mai vechi de 30 de ani.

Atelier Anonymous was a woman – la Facultatea de Automatică și Calculatoare, UPT, de la ora 11.

FABRICULTURA – de la ora 14, în Piața Traian au loc mai multe evenimente. Accesul este gratuit. Vor fi:

  • Concerte live cu trupe de renume național și internațional, curatoriate reprezentativ pentru efervescența socială a cartierului Fabric
  • Ateliere, workshp-uri, evenimente pop-up și performance-uri pentru toate vârstele și interesele
  • Zonă de Street-Food & Drink în care arta culinară va împleti povești dincolo de vorbe
  • Circ Stradal pus în scenă de Institutul Francez din România și al lor IMPULS FABRIC
  • Instalații arhitecturale realizate de partenerii noștri OAR Timiș în cadrul celei de-a patra ediții Beta – bienala timișoreană de arhitectură
  • Teatru în aer liber, tururi ghidate, filtre Augmented Reality

F-SIDES Cineclub, O introducere în feminism prin film – proiecție de film, la Cinema Victoria, de la ora 18. Prețul unui bilet este 15 lei. Sâmbătă rulează filmele:

  • “God Exists, Her Name Is Petrunija” (2019), r. Teona Strugar Mitevska, 96 min. Sunt locuri centrale în viața societății în care femeile încă au acces limitat sau marginal: în laboratoare, expediții ori birouri executive sau, în cazul acestui film nord-macedonean, în cursa după crucea de Bobotează. Filmul Teonei Strugar Mitevska ne pune întrebări despre excluderea femeilor din anumite spații publice sau cu valoare simbolică, întrebări pe care le putem extrapola la spațiile în care locuim sau pe care le traversăm.
  • “The Chambermaid” (2018), r. Lila Avilés, 102 min. De-a lungul timpului, tipurile de muncă având o componentă domestică au fost rezervate femeilor, iar cererea tot mai mare de servicii de îngrijire a dus la fenomene precum migrația feminizată, accentuată de factori economici sau rasiali. Cameristă într-un hotel de lux din Mexico City, Eva ia pe umerii ei mai mult decât îi cere fișa postului, dar atenția ei la problemele personale ale clienților amplifică exploatarea la care este supusă.

Concert Manifest – în Piața Victoriei, de la ora 16. Intrarea este liberă.

Concert Barcelona Gipsy balKan Orchestra x MALOX – în Piața Traian, de la ora 19:30. Intrarea este liberă.

Concert CARGO – în Piața Victoriei, de la ora 20. Intrarea este liberă.

Vernisaj – De partea ei – la Centrul de Proiecte Timișoara, de la ora 19. Un proiect artistic multidisciplinar, cu miză socială, despre creșterea gradului de conștientizare și înțelegere a problematicilor legate de violența de gen și a ciclului de abuz asupra femeilor.

  • Programul serii mai cuprinde:
    ▴ 19:30 Tur ghidat alături de curatoarea Simona Constantin și artiștii din expoziție
    ▴ 21:00 – 00:00 Opening party: ALTCVA x CONTRASENS (Music&Drinks)

SPOT x LA FIESTA are taking over – la Heaven, de la ora 22. Bilete găsiți AICI.

Noaptea Albă a Galeriilor 2022 – între 30 septembrie și 2 octombrie galeriile de artă, spațiile alternative, centrele culturale și atelierele artiștilor își deschid porțile pentru public într-un program nocturn dedicat comunității creative.

  • LISTA spațiilor care pot fi vizitate.

Timisoara Coffee Festival & Regional Aeropress Championship – la Vox Technology Park, în perioada 1-2 octombrie. Primul festival de Cafea de Specialitate din Timișoara. Intrarea este liberă.

  • „Participanții la festival vor putea degusta cafele din mai toate zonele producătoare din lume, vor putea descoperi noi metode de preparare a cafelei, își vor îmbunătăți percepția senzoriala asupra cafelei, ghidați de profesioniști din domeniu și vor putea participa la wokshopuri care vor avea teme axate pe domeniul cafelei și nu numai”, spun organizatorii.

  • Fiecare vizitator va putea completa un talon pe care îl va depune într-o urnă, iar duminică, 2 oct, la finalul festivalului, se vor extrage 3 câștigători, care vor primi premii constând în cafea și dispozitive de preparare a cafelei puse la dispoziție de către sponsorii festivalului.

Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s” (Bastionul Maria Theresia);
  • Exponatul lunii septembrie „Fragment dintr-un femur de mamut descoperit pe malul râului Timiș” (Bastionul Maria Theresia, hol);
  • Expoziția temporară „Îndrăgostiți de amintiri” (Bastionul Maria Theresia, hol);
  • Expoziția temporară „Fenomenul Timișoara. 1965 – 1989” (Bastionul Maria Theresia, mansarda B2).
  • Expoziția temporară „Descoperă Timișoara ascunsă”, (Bastionul Maria Theresia, mansarda B2);
  • Expoziția temporară „Mănăstirea Cisterciană de la IGRIȘ, 1179 – 1500, din perspectiva cercetărilor arheologice.” (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1).

Muzeul Național de Artă Timișoara

  • „MNArT Open View: Interior de bloc” – a artistului Ion Grigorescu;
  • Expoziția temporară „Oskar Szuhanek. Întoarcerea prodigioasă”;
  • Expoziția temporară „Noi, Poporul/We the People”.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Festivalul culinar multietnic și Roadele toamnei , ora 10:00;
  • Expoziția temporară „Fast din Regat – Colecții și colecționari”, Sala de expoziție a muzeului;
  • Expoziția temporară „Icoane pe sticlă bănățene din colecția Muzeului Satului Bănățean Timișoara” – holul bibliotecii;
  • Pictură naivă Viorel Cristea – Sala de expoziție a muzeului;
  • Expoziții permanente: „Centre de ceramică din Banat”, „Podoabe bănățene”, „Costum popular” – Sala de expoziții a muzeului.

Adblock test (Why?)

articolul original.
✇Tion

Bozankaya blocat pe șine în centrul Timișoarei. Avea pasageri

By: Oana Bocănici
Foto: cititor Tion

Reactualizat la:

Un tramvai Bozankaya, care circula pe linia 6, s-a blocat vineri după-masă pe șine în zona Prefecturii, timp de 30 de minute.

Scris de Oana Bocănici - Un tramvai Bozankaya, care circula pe linia 6, s-a blocat vineri după-masă pe șine în zona Prefecturii, timp de 30 de minute.

Adblock test (Why?)

articolul original.
✇Tion

Rusia anexează patru regiuni ucrainene

By: Lorena Păcurar

Este vorba de regiunile Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie. Anexarea are loc după „referendumurile” desfășurate în zonele ocupate în perioada 23-27 septembrie. Aceste referendumuri nu au respectat minimele norme democratice, fiind ilegale sub dreptul internațional. Astfel, soldații ruși au obligat cetățenii să-și exprime verbal opțiunea.

Rușii nu au control total asupra celor patru regiuni, iar anexarea a avut loc numaidecât din cauza defensivei din estul și sudul Ucrainei. Întreaga invazie rusă este pusă în pericol pentru că ucrainenii au înconjurat trupele rusești din orașul Liman (Donețsk).

Dacă sunt anexate, Putin va considera că ucrainenii atacă teritoriul rusesc, pe care îl va apăra „cu toate forțele și prin toate mijloacele de care dispune”. Acesta mai spune că au de-a face și luptă cu „un inamic care distruge lumea și creează crize”.

Liderul de la Kremlin a acuzat Occidentul și Statelor Unite că vor să facă din Rusia o „colonie”, propagând rusofobia.

„Occidentul este gata de orice pentru a prezerva sistemul neocolonial care îi permite să paraziteze şi, în realitate, să jefuiască lumea întreagă. Ei vor să ne vadă ca pe o colonie.

„Vreau ca autoritățile de la Kiev și adevărații lor stăpâni din Occident să mă audă. Pentru ca toată lumea să-și amintească. Oamenii care locuiesc în Lugansk și Donețk, Kherson și Zaporizhzhia devin cetățenii noștri. Pentru totdeauna”, a susținut Putin, care crede că „colapsul hegemoniei occidentale” a devenit ireversibil.

După discursul lui Putin va avea loc un concert grandios în Piața Roșie din Moscova.

Înaintea ceremoniilor, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a susținut că Rusia continuă „operaţiunea militară specială” din Ucraina, având în vedere că ucrainenii nu vor să negocieze. Potrivit lui Peskov, Rusia va încorpora „de jure” părți ale Ucrainei pe care nu le controlează și va considera atacurile împotriva oricărei părți a regiunilor din Ucraina pe cale să fie anexate drept acte de agresiune împotriva Rusiei.

În lungul său discurs de vineri, Putin a cerut Ucrainei să oprească războiul, fără să pună la îndoială „unitatea teritoriilor anexate la Rusia”. Președintele Zelenski a susținut de multe ori că Ucraina luptă în continuare pentru a recupera teritoriile care îi aparțin în mod legitim, inclusiv Crimeea și cele patru regiuni anexate vineri.

În 2014, Rusia a invadat și a anexat ulterior Crimeea, care la acea vreme aparținea Ucrainei, fiind integrată cu forța ca doi subiecți federali: Republica Crimeea și orașul federal Sevastopol.

Adblock test (Why?)

articolul original.
✇Tion

Unitățile de învățământ special din Timiș dotate cu echipamente IT de Consiliul Județean

By: Oana Bocănici

Echipamentele IT au fost achiziționate pe fonduri nerambursabile și constă în laptopuri, tablete, camere web, proiectoare și calculatoare. Au fost investiți peste 1,6 milioane de lei pentru achiziționarea a: 282 de laptopuri, 56 calculatoare, 16 camere pentru videoconferințe, 20 camere web, 72 proiectoare, 90 de table interactive, 27 de routere, 3 ecrane de proiecție perete și 32 de ecrane pentru proiecție trepied.

„Un proiect important și a plecat la drum din dorința de a dota școlile speciale din fonduri europene. Nu s-au mai putut achiziționa astfel și apreciez că nu ne-am blocat în acest proiect și mă bucur că și am achiziționat din fonduri proprii”, a punctat consilierul județean Petre Mihăieș.

Lista echipamentelor și școlilor care au primit dotările IT o puteți consulta AICI.

În plus, consilierii județeni au amintit și necesitatea dotării cu mobilier modern a școlilor speciale. O întâlnire cu managerii școlilor speciale va avea loc săptămâna viitoare pentru a cunoaște nevoile acestor școli.

De curând, Consiliul Județean Timiș a aprobat un proiect care vizează renovarea energetică la Liceul Tehnologic Special „Gheorghe Atanasiu”. Facturile la încălzirile pe gaz au ajuns, după scumpiri, la aproape 90.000 de lei. Se vor instala panouri solare fotovoltaice pentru producerea energiei electrice utilizată pentru iluminat și panouri solare termice pentru producerea apei calde utilizând energia solară.

Valoarea proiectului este de aproximativ 1,1 milioane de euro, iar CJT va încerca să obțină acești bani prin intermediul PNRR.

Pe aceeași temă:

Panouri voltaice și anveloparea, printre măsurile luate de CJT pentru a scăpa de facturile uriașe la o școală specială

Adblock test (Why?)

articolul original.
✇Tion

Soferiță la spital după ce a intrat într-un cap de pod, în Timiș

By: Lorena Păcurar
foto: arhivă

Reactualizat la:

Accident de circulație, vineri după-masă, în localitatea Izvin, județul Timiș. O șoferiță în vârstă de 32 de ani a pierdut controlul volanului în curbă și a intrat într-un cap de pod. Femeia a fost transportată la spital.

Scris de Lorena Păcurar - Accident de circulație, vineri după-masă, în localitatea Izvin, județul Timiș. O șoferiță în vârstă de 32 de ani a pierdut controlul volanului în curbă și a intrat într-un cap de pod. Femeia a fost transportată la spital.

Adblock test (Why?)

articolul original.
✇Tion

Motociclist rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Dumbrăvița

By: Lorena Păcurar
foto: arhivă

Reactualizat la:

Accident produs vineri după-masă, la Dumbrăvița, acolo unde un șofer a lovit un motociclist, după ce a făcut o manevră de întoarcere. Cel pe două roți a fost rănit.

Scris de Lorena Păcurar - Accident produs vineri după-masă, la Dumbrăvița, acolo unde un șofer a lovit un motociclist, după ce a făcut o manevră de întoarcere. Cel pe două roți a fost rănit.

Adblock test (Why?)

articolul original.
✇Tion

TVR TIMIŞOARA va emite producţie proprie 24/7, din 3 octombrie

By: Vlad Popa

Pe de o parte toţi aceia care, fie şi preţ de zile, luni ori ani, au lăsat sub sigla TVR Timişoara priceperea şi dedicarea lor, de cealaltă parte telespectatorii, fără de care anii aceştia ar fi fost goi şi lipsiţi de viaţă.

Pentru cele 35 de minute săptămânale pe TVR1, atât cât emitea TVR Timişoara la lansare, se muncea zi şi noapte. Minutele de emisie au crescut apoi an după an şi, până la lansarea primei emisiuni pe frecvenţă proprie în 25 ianuarie 2002, studioul televiziunii publice din vestul ţării reuşea să impună emisiuni proprii iubite şi apreciate în întreaga ţară: „Expres muzical”, „Trupa de şoc”, „Care pe care?” sau “Debut 50 plus”.

În prezent, la nivelul Uniunii Europene, TVR Timişoara este singurul Studio regional care realizează emisiuni în 9 limbi ale minorităţilor naţionale (maghiară, romani, germană, sârbă, slovacă, ucraineana, bulgară, croată, italiană).

Pe lângă producțiile dedicate minorităţilor naţionale, în grila din 3 octombrie 2022 se vor regăsi emisiunile studioului TVR Timişoara, consacrate deja:

  • „Izolaţi în România”, titlul ce a obţinut cel mai prestigios premiu internaţional al unei televiziuni din România, Marele Premiu CIRCOM şi seria de reportaje „Istorii ascunse” îşi păstrează locul şi în grila TVR1, iar tradiţia culinară a Banatului, surprinsă în emisiunea „Sarea în bucate”, se regăseşte şi în programul canalului TVR2.
  • „În prelungiri”, cel mai longeviv format de sport din România, „Drumuri aproape”, documentarul de călătorie ce te poartă în întreaga regiune, „Piper pe limbă”, talk-show-ul cultural prin excelenţă ori „Cântecul de acasă”, locul în care tradiţiile veritabile şi muzica populară sunt „acasă”, rămân miza grilei de toamnă a studioului din strada Pestalozzi.
  • Un loc important e păstrat culturii: „Cultart”, „Spirit şi credinţă”, „Prim-plan regional”, „Selfie” sau „Timişoara Capitală Culturală Europeană”, pregătind publicul pentru 2023.
  • Actualitatea rămâne unul dintre cei mai importanți piloni ai grilei de programe a TVR Timişoara, o pledoarie pentru experienţă şi curaj jurnalistic. Telejurnalelor de ştiri, traduse şi în limbaj mimico-gestual, li se adaugă formate dinamice, ancorate solid în preocupările regiunii: „Forum economic”, „Actual regional” sau „Satul meu”.

Adaptată noilor obiceiuri de consum, TVR Timişoara îşi propune să continue să testeze forme inovatoare şi pentru reţelele sociale, în uraganul de informaţii care circulă în mediul online, paginile de Facebook (peste 123k urmăritori) şi canalul de Youtube TVR Timişoara (80.000 de subscriberi, milioane de vizualizări anual şi peste 200 de milioane de minute de producție urmărite), rămân repere de credibilitate, garantate de experienţa jurnaliştilor studioulului.

Peste toate acestea însă, toamna lui 2022 aduce pentru TVR Timişoara, întâiași dată în istoria de 28 de ani o grilă de 24 de ore, cu toate provocările ei, cu toate ambițiile şi promisiunea că de acum, publicul telespectator poate găsi în postul public regional la orice oră, normalitatea.

Adblock test (Why?)

articolul original.
✇Tion

Ce facem astăzi în Timișoara?

By: Tion

Noaptea Cercetătorilor Europeni – în Campusul Nokia, b-dul Republicii (Regele Mihai I), nr.21, între orele 17-22. Intrarea este gratuită.

  • 30 de expozanți vor aduce în atenția vizitatorilor: sisteme de telecomunicații terestre și prin satelit, soluții ultra-compacte 4G și 5G (cea mai performantă tehnologie de comunicații mobile) care încap într-un rucsac, o gamă largă de roboți utilizați în diverse domenii, sisteme de inteligență artificială utilizate în medicină, drone, compuşi chimici cu proprietăţi şi relevanţă în ştiinţa materialelor, tehnici de sudură, imprimante 3D, dispozitive pentru realitate virtuală și augmentată, telescoape și multe activități interactive pentru toate vârstele.

Expoziția Kids in Pyramids – la Iulius Town, între orele 10 și 20, în Piațeta Intersport. Un bilet este 10 lei și poate fi achiziționat de la Centrul Informațional. O vizită durează 45 de minute.

  • Prin tehnologia interactivă destinată celor mici expoziția „Kids in Pyramids”, găzduită de Iulius Town, își propune să le deschidă un univers în care pot experimenta aventuri palpitante și educative în același timp.
  • Copii cu vârste între 5 și 12 ani pot explora Egiptul Antic. Înconjurați de elemente arhitecturale emblematice și jocuri interactive, micii aventurieri vor intra în interiorul piramidelor, vor vizita camera sarcofagului, vor săpa în nisip căutând artefacte, vor găsi cheia camerei comorilor, vor afla despre hieroglife, vor construi mini piramide, vor urca pe Sfinx, dar vor avea parte și de multe alte surprize.
  • Pe parcursul fiecărei vizite, cei mici vor fi îmbrăcați în faraoni, vor beneficia de activități educative și distractive în același timp, iar la final vor primi o diplomă de participare, care va reprezenta o amintire dragă a unor momente frumoase petrecute alături de prieteni sau părinți.

Noaptea Albă a Galeriilor 2022 – între 30 septembrie și 2 octombrie galeriile de artă, spațiile alternative, centrele culturale și atelierele artiștilor își deschid porțile pentru public într-un program nocturn dedicat comunității creative.

  • LISTA spațiilor care pot fi vizitate.

F-SIDES Cineclub, O introducere în feminism prin film – proiecție de film, la Cinema Victoria, de la ora 18. Prețul unui bilet este 15 lei.

  • Vineri rulează filmul „One Sings, the Other Doesn’t” (1977), r. Agnès Varda, 116 min. Statul-națiune e entitatea care ar trebui să ne protejeze drepturile și libertățile. Ce se întâmplă când presiunile politicilor nataliste scot cetățenele din sfera de protecție a guvernelor lor? Prin povestea unei prietenii între două femei, întinsă peste generații, Agnès Varda ne arată cum solidaritatea feminină vine să întâmpine absența (sau chiar opresiunea) statului, prezentându-ne motivațiile de la baza celui de-al doilea val feminist.

Vederi de la Sepale|Postcards from Sepale – la Centrul MV, de la ora 19:30 are loc vernisajul expoziției Silviei Moldovan.

  • Expoziția explorează păsările care și-au găsit refugiul la Sepale și pune în discuție failibilitatea perspectivelor noastre limitate, precum și relația complicată dintre om și natură, incluzând abordarea noastră problematică și antropocentrică în interacțiunile cu animalele.

Spectacol de teatru „Social Fabric: Casa cu maimuțe” – de la ora 19, la Casa Jakab Toffler. Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate. Înscrieri se pot face la adresa casajakabtoffler@gmail.com.

  • Spectacolul îşi propune să exploreze diverse poveşti ale cartierului Fabric din Timişoara, pornind de la legende urbane cât şi materiale documentar şi de arhivă. Având ca fundal clădirile istorice ale cartierului Fabric, în special Palatul Ştefania, cunoscut drept „casa cu maimuţe” datorită celor 4 statui de pe faţadă, spectacolul se axează în special pe relaţia dintre indivizi cât şi relaţia acestora cu istoria.
  • „Casa cu maimuţe” de Andrei Ursu cu Ana-Maria Ursu, Robert Copoţ, Costa Tovarnisky. Regia: Alex Mihăescu.
  • „Social Fabric” constă într-o serie de proiecte formate din activități colective și evenimente publice menite să pună în valoare curțile interioare ale Palatului Jakab Toffler, din imediata vecinătate a Pieței Traian (cartierul Fabric).

Concert Barcelona Gipsy balKan Orchestra x MALOX – în Piața Traian, de la ora 19:30. Participarea este gratuită.

  • Institutul Francez din România la Timișoara, în parteneriat cu Le Plus Petit Cirque du Monde, Beta, Unfold Motion și Cetățean de Traian, prin Centrul de Proiecte, organizează la final de septembrie, într-o atmosferă de sărbătoare urbană, un festival complex de artă stradală, cu reprezentanții de circ contemporan, teatru, trasee prin oraș văzute prin ochii a trei personalități feminine marcante pentru istoria Timișoarei, ateliere de circ și dans contemporan, dar și un concert extraordinar al formației Barcelona Gipsy balKan Orchestra.
  • 🇪🇸 Barcelona Gipsy balKan Orchestra (BGKO) este o formație creată în 2012 în Barcelona, Spania și care se exprimă prin mai multe influențe muzicale, inclusiv muzica Klezmer, Jazz Manouche și muzica romă.

LOST TAPES | Lost Sessions #3 Brigada Artistică Urbană (B.A.U) – în D’arc (Piața Unirii), de la ora 21. Intrarea este 30 de lei. Biletele se cumpără la intrare.

  • Cel de-al treilea LOST SESSION aduce un live session pus în scenă de mult îndrăgiții artiști ai 𝐁.𝐀.𝐔. (𝐁𝐫𝐢𝐠𝐚𝐝𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐬𝐭𝐢𝐜𝐚̆ 𝐔𝐫𝐛𝐚𝐧𝐚̆).

FABRICULTURA – de la ora 14, în Piața Traian au loc mai multe evenimente. Accesul este gratuit. Vor fi:

  • Concerte live cu trupe de renume național și internațional, curatoriate reprezentativ pentru efervescența socială a cartierului Fabric
  • Ateliere, workshp-uri, evenimente pop-up și performance-uri pentru toate vârstele și interesele
  • Zonă de Street-Food & Drink în care arta culinară va împleti povești dincolo de vorbe
  • Circ Stradal pus în scenă de Institutul Francez din România și al lor IMPULS FABRIC
  • Instalații arhitecturale realizate de partenerii noștri OAR Timiș în cadrul celei de-a patra ediții Beta – bienala timișoreană de arhitectură
  • Teatru în aer liber, tururi ghidate, filtre Augmented Reality

Concert ANTRACT – în Piața Victoriei, de la ora 21. Intrarea este liberă.

Conferință BIM – de la ora 17:30, la Faber are loc conferința Bienalei de Arhitectură Timișoara. Intrarea este gratuită.

  • Conferința BIM continuă seria de evenimente care abordează viitorul profesiei, oferind o perspectivă de ansamblu asupra tehnologiei BIM dar și asupra dezvoltării independente de software de către două birouri de arhitectură de top, axate pe excelență în proiectare.
  • Prima zi este dedicată conferinței BIM, cu prezentări ale specialiștilor tehnici ai companiilor Ytong și Kingspan, urmate de prezentarea principală a lui Mikael Santrolli – Foster + Partners și a lui Mauro Sabiu – Zaha Hadid Architects.
  • Program:
    • 17:30 Introducere (Dariana Pau – Beta & Alin Mărgărit)
    • 17:40 Soluții digitale | Design & Build | Punți termice: Sebastian Ivan |Ytong
    • 18:10 Soluții digitale | Gabriel Avramescu | Kingspan
    • 18:40 Automatizare BIM | Mikael Santrolli – Foster + Partners) and Mauro Sabiu – Zaha Hadid Architects
    • 20:10 QA

Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”

  • Expoziția „Gernik XX. Post-Pandemonium”, Secția de Arte ,,Deliu Petroiu”.

Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s” (Bastionul Maria Theresia);
  • Exponatul lunii septembrie „Fragment dintr-un femur de mamut descoperit pe malul râului Timiș” (Bastionul Maria Theresia, hol);
  • Expoziția temporară „Îndrăgostiți de amintiri” (Bastionul Maria Theresia, hol);
  • Expoziția temporară „Fenomenul Timișoara. 1965 – 1989” (Bastionul Maria Theresia, mansarda B2).
  • Expoziția temporară „Descoperă Timișoara ascunsă”, (Bastionul Maria Theresia, mansarda B2);
  • Expoziția temporară „Mănăstirea Cisterciană de la IGRIȘ, 1179 – 1500, din perspectiva cercetărilor arheologice.” (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1).

Muzeul Național de Artă Timișoara

  • „MNArT Open View: Interior de bloc” – a artistului Ion Grigorescu;
  • Expoziția temporară „Oskar Szuhanek. Întoarcerea prodigioasă”.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziția temporară „Fast din Regat – Colecții și colecționari”, Sala de expoziție a muzeului;
  • Expoziția temporară „Icoane pe sticlă bănățene din colecția Muzeului Satului Bănățean Timișoara” – holul bibliotecii;
  • Pictură naivă Viorel Cristea – Sala de expoziție a muzeului;
  • Expoziții permanente: „Centre de ceramică din Banat”, „Podoabe bănățene”, „Costum popular” – Sala de expoziții a muzeului.

Adblock test (Why?)

articolul original.
✇Tion

FOTO. Noutăți din chirurgia minim invazivă prezentate la Timișoara, în cadrul ARCE 2022

By: Oana Bocanici

Aici, sute de medici se întâlnesc și discută noutăți în medicina minim invazivă și prezintă intervenții și aparatură medicală.

„Este un eveniment marcant, care a fost amânat de anul trecut pentru a ne vedea față în față și pentru a discuta despre 80 de conferințe cu 80 de invitați internaționali și din țara. Scopul evenimentului este de a face cunoscută experiența centrelor din Europa și România și de a învață unul de la altul. Noutățile sunt în chirurgia robotică cu prezentări interesante de la greci, italieni și mulți alții”, transmite Prof. Dr. Ciprian Duță – Președinte ARCE și Președinte al Congresului ARCE 2022.

Tema generală a congresului din acest an este Minimal Invasive Surgery – Knowing better, doing better – și subliniază rolul principal asumat de către A.R.C.E.: de a dezvolta programe valoroase de educație medicală pentru chirurgii din România.

În cele 3 zile și jumătate de eveniment, sunt prezenți 400 de participanți, care au acces la un program științific consistent, cu numeroase oportunități de învățare pentru specialiști. Au loc și 4 cursuri pre-congres și 23 de sesiuni științifice la care contribuie peste 130 de speakeri naționali și internaționali din 15 țări, care prezintă tehnologii moderne, computerizate, video-asistate sau robotice.

Workshop-urile de electrochirurgie sunt prezente și anul acesta în programul manifestării, după ce prima lor ediție, organizată în cadrul Congresului ARCE 2019, s-a bucurat de un real interes din partea participanților. Astfel, participanții vor avea din nou șansa să exerseze și să își îmbunătățească aptitudinile de folosire a aparaturii de electrochirurgie în condiții optime pentru pacient.

În același spirit al susținerii dezvoltării profesionale, organizatorii premiază și anul acesta cele mai bune lucrări din cadrul programului științific, oferind câștigătorilor burse pentru educație la centre de training din România, alături de șansa de a participa la evenimente prestigioase din străinătate.

Congresul ARCE 2022 este însoțit de o expoziție medicală la parterul locației, unde peste 20 de companii prezintă noutățile în domeniul chirurgiei minim-invazive, oferind participanților șansa de a se familiariza cu echipamentele de chirurgie robotică și minim invazivă de noutate.

Foto: Tion

Adblock test (Why?)

articolul original.
✇Tion

Sorin Cîmpeanu și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației

By: Amalia Kui
foto: Facebook/Sorin Cîmpeanu

Reactualizat la:

Sorin Cîmpeanu a transmis joi seară că a decis să demisioneze din funcția de ministru al Educației, la câteva zile după ce a fost acuzat de plagiat.

Scris de Amalia Kui - Sorin Cîmpeanu a transmis joi seară că a decis să demisioneze din funcția de ministru al Educației, la câteva zile după ce a fost acuzat de plagiat.

Adblock test (Why?)

articolul original.
✇Tion

Bătrână lovită mortal de o mașină, în Timiș. Mergea pe șosea

By: Lorena Păcurar
Foto: arhivă

Reactualizat la:

Accident de circulație, joi seară, în localitatea Beregsău Mic, din județul Timiș. O femeie de 71 de ani a murit după ce a fost lovită de mașină. Femeia mergea pe drum.

Scris de Lorena Păcurar - Accident de circulație, joi seară, în localitatea Beregsău Mic, din județul Timiș. O femeie de 71 de ani a murit după ce a fost lovită de mașină. Femeia mergea pe drum.

Adblock test (Why?)

articolul original.
✇Tion

Motociclist rănit în urma unui accident rutier, la Lugoj

By: Lorena Păcurar
foto: arhivă

Reactualizat la:

Accident de circulație, joi seară, la Lugoj. Un motociclist în vârstă de 25 de ani a fost lovit de un șofer în trafic, iar în momentul impactului, motocicleta a fost proiectată într-un alt autoturism, condus de un bărbat de 38 de ani, care circula pe sensul opus de mers.

Scris de Lorena Păcurar - Accident de circulație, joi seară, la Lugoj. Un motociclist în vârstă de 25 de ani a fost lovit de un șofer în trafic, iar în momentul impactului, motocicleta a fost proiectată într-un alt autoturism, condus de un bărbat de 38 de ani, care circula pe sensul opus de mers.

Adblock test (Why?)

articolul original.
✇Tion

Timișoara: Expoziție de autovehicule istorice la Retroparada Toamnei

By: Oana Bocănici
foto: arhivă

Reactualizat la:

Retromobil Timiș revine cu ediția de toamnă a Retroparadei, în acest weekend la Timișoara. Sunteți așteptați să admirați automobilele retro, mai ales că vremea se anunță a fi prietenoasă.

Scris de Oana Bocănici - Retromobil Timiș revine cu ediția de toamnă a Retroparadei, în acest weekend la Timișoara. Sunteți așteptați să admirați automobilele retro, mai ales că vremea se anunță a fi prietenoasă.

Adblock test (Why?)

articolul original.
✇Tion

VIDEO. Cum salvăm energia la nivel european, în momente de criză. Dezbatere între primarul Fritz și primarul Lisabonei

By: Oana Bocanici

Sunt aprofundate teme de primă importanță și actualitate, fie că este vorba de tranziția spre energie verde, poluarea și aglomerația din orașe și soluționarea lor, atragerea de fonduri europene, etc.

Carlos Moedas este primarul Lisabonei și fost Comisar European în perioada 2014-2019, având ca portofoliu Cercetarea, Știința și Inovarea. El a fost, de asemenea, secretar de stat în guvernul Portugaliei din 2011 până în 2014. Lisabona a fost Capitală Europeană a Culturii în 1994.

„În contextul vizitei sale pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa de la Universitatea de Vest, mă bucur că primarul Carlos Moedas a răspuns pozitiv invitației noastre la acest eveniment și aștept cu drag să îl am ca partener de dialog. Chiar dacă distanța dintre Timișoara și Lisabona este de peste 3.000 de kilometri, multe dintre provocările cu care orașele noastre se confruntă sunt comune. Găsim soluții împreună sau fiecare acționează separat? ”, a transmis primarul Timișoarei Dominic Fritz înainte de dezbatere.

Discuția a început cu problematica energiei la nivel european. Primarul Lisabonei consideră că este necesară găsirea de soluții structurale legate de tehnologii care nu produc carbon și nu poluează.

„Cred că trebuie găsite soluții structurale despre tehnologii care nu produc carbon și nu ne poluează. Trebuie să ai o calitate bună a vieții, dar să nu poluezi. Orașele sunt cele care pot transforma aceste schimbări ale climatului cu schimbări majore, ca de exemplu schimbarea electricității cu LED în oraș. Trebuie făcute lucruri ca orașele să devină producatoare de oxigen. Primarii sunt implicați și sunt pozitivi față de schimbările din viitor”, a declarat Carlos Moedas.

Potrivit primarului Timișoarei, în cazul de față, în care ne confruntăm cu o criză de energie, avem la îndemână tehnologia care ne ajută să salvăm energie fără a diminua confortul.

„Cea mai mare problemă de tranziție e că oamenii nu înțeleg urgența. Prin prisma crizei de energie, trebuie să ne întrebăm în fiecare casă cum putem ajuta. Ce observ în România este că sunt dezbateri despre salvarea energiei. Avem tehnologia de a salva energia fără să diminuam confortul”, a completat primarul Dominic Fritz.

Printre subiectele abordate a fost și solidaritatea orașelor cu Ucraina, în contextul războiului din țară. Lisabona se află printre orașele europene care ajută în continuare, formând chiar o întreagă comunitate ucraineană.

„Oamenii simt solidaritate pentru că noi avem comunitate ucraineană. Dar din prisma poziției geografice ne simțim departe. Totuși, este o binecuvântare reacția țării mele să primim ucraineni, să le găsim locuri de muncă. Pentru noi a fost foarte important să ajutăm. Ei ne ajută la rândul lor. Solidaritatea ajută ca problema să nu fie așa mare”, a declarat Carlos Moedas.

Timișoara și-a arătat încă de la începutul războiului solidaritatea față de țara vecină și față de locuitorii acesteia. Oamenii s-au mobilizat, s-au unit și au format o comunitate.

„Am fost uimit de răspunsul pozitiv la criza din Ucraina inclusiv în Timișoara și despre mobilizarea românilor. Comunitatea ne amintește ce înseamnă comunitatea, umanitatea și să ai o casă. Uneori avem nevoie de momente de acest fel, iar nimeni nu poate supraviețui fără ajutorul altora. Trebuie să le mulțumim pentru această lecție”, a completat Dominic Fritz.

Evenimentul face parte din programul de promovare externă a titlului de Capitală Europeană a Culturii.

Adblock test (Why?)

articolul original.
✇Tion

Liviu Cocean, demis din funcția de director general al Piețe S.A.

By: Amalia Kui

Întrunit într-o ședință ordinară cu un singur punct pe ordinea de zi, Consiliul de Administrație al S.C. Piețe S.A. a decis joi, 29 septembrie, demiterea din funcție a directorului general Liviu Cocean.

Motivația? Conform reprezentanților CA, Liviu Cocean a fost demis „pentru grave abateri de management și suspiciuni întemeiate de comitere a unor fapte de natură penală, constatate în urma mai multor controale”.

Funcția de director interimar va fi ocupată de administratorul societății dr. Mirel Pop, membru în CA.

Vă reamintim, în urmă cu o zi, CA anunța că pe numele directorului societății a fost depusă la poliție o plângere „pentru delapidare și gestiune frauduloasă”. Acesta este acuzat că ar fi prejudiciat Piețe S.A. cu sume de peste 30.000 de euro lunar, prin „acordarea discreționară de spații și mese, fără încasarea taxelor stabilite de Consiliului de Administrație al societății, […] delapidare și gestiune frauduloasă”.

Cercetările în acest caz urmează să demareze pentru a se stabili dacă acuzațiile sunt fundamentate sau nu.

Liberalul Liviu Cocean a câștigat concursul pentru postul de director de la Piețe S.A. în aprilie 2021, fiind singurul candidat care și-a depus dosarul.

CV-ul lui Mirel Pop, cel care devine director general interimar al societății, până la organizarea unui nou concurs, poate fi consultat AICI.

Primarul Dominic Fritz transmite că salută decizia Consiliului de Administrație de la Piețe de a-l demite pe directorul societății.

„După plecarea directorului Nasleu, recunosc că nu am așteptat minuni. Piețele Timișoarei sunt încă în secolul trecut în ceea ce privește condițiile pe care le oferă producătorilor și cumpărătorilor. […] În ultimele luni, membrii CA au tot sesizat că lucrurile nu merg în direcția bună și au lăsat măsuri concrete.

În Piața Badea Cârțan, de exemplu, se încasa taxă doar pe jumătate din mese. Producătorii adevărați plăteau în timp ce «șmecherii» făceau înțelegeri pe sub masă. Și practica funcționa și în alte piețe.

Atacul politic și auto-victimizarea cu care reacționează fostul director nu mai au cum să dreagă busuiocul.

Mesajul meu astăzi este clar: lupta împotriva corupției în Timișoara încă nu s-a încheiat și o vom duce în continuare fără ezitare. Iar cei care nu o sprijină nu au ce căuta în funcții de conducere”, a declarat Dominic Fritz.

Vom reveni cu detalii!

Pe aceeași temă:

Liviu Cocean, director cu acte în regulă la societatea Piețe SA. Singurul candidat la concurs

După ce a anunțat că Piețe S.A. e pe profit, directorul s-a trezit cu o plângere penală

Adblock test (Why?)

articolul original.
✇Tion

Ce facem astăzi în Timișoara?

By: Tion
Foto: Teatrul Basca

Reactualizat la:

Joi, 29 septembrie, puteți vedea un film la Cinema Victoria, o piesă la Teatrul Basca sau puteți merge la un concert la Șura.

Scris de Tion - Joi, 29 septembrie, puteți vedea un film la Cinema Victoria, o piesă la Teatrul Basca sau puteți merge la un concert la Șura.

Adblock test (Why?)

articolul original.
❌