ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
✇Europa FM

Bacău: Dirctorul unei școli, demis după ce în școală a avut loc o petrecere pentru un elev cu animatori și muzică live, în timpul orelor de curs

By: Claudia Toader
image

Directorul unei școli din Bacău a fost demis joi de Inspectoratul Școlar după ce a încercat să obstrucționeze ancheta inspectorilor în cazul unei petreceri ce s-a desfășurat în unitatea de învățămînt. El ar fi încercat să mușamalizeze cazul, dar ancheta a scos la iveală o serie de falsuri în acte și declarații.

Totul a început pe 26 ianuarie, când la Școala Miron Costin din Bacău, la o clasă, a avut loc o petrecere cu animatori, la care a participat și o cântăreață de muzică populară.

A fost modul în care părinții unui elev au ales să-i serbeze ziua de naștere, ei punând pe rețelele sociale imagini de la petrecerea din clasă. Pentru că mulți părinți s-au arătat deranjați de ce s-a întâmplat, iar cazul a devenit viral, Inspectoratul Școlar s-a sesizat din oficiu și a cerut explicații conducerii școlii.

Explicațiile venite păreau să arate că totul a fost în regulă.

Doar că inspectorii au continuat ancheta și au aflat că directorul școlii nu doar că i-a mințit, dar a și falsificat probe.

În două rânduri a comunicat că petrecerea a avut loc într-o pauză, dar vizionarea înregistrărilor și audierile făcute în școală au arătat că realitatea a fost alta.

Petrecerea a avut loc în timpul orelor de curs, deranjând inclusiv alte clase. Mai mult, în documente școlii apare o cerere venită de la părinții sărbătoritului ce are un număr de înregistrat dat ulterior notei explicative ce i s-a cerut învățătoarei. Asta în condițiile în care, verbal, directorul a transmis că respectiva cerere era înregistrată înainta evenimentului.

Inspectorul general Anca Ergamin vorbește despre fals, iar directorul ar putea fi cercetat și de poliție:

Insert 3.04-3.16 mă face să folosesc cuvântul fals….organele abilitate

Până la sesizarea poliției, Inspectoratul Școlar a decis demiterea directorului din funcție. Acesta nu a putut fi contactat, iar surse de presă spun că ar fi intrat subit în concediu medical.

Citește și: Daniela Vișoianu: „Educația înseamnă ce competențe sunt dezirabile pentru o viață de calitate și o societate solidară” | VIDEO

articolul original.
✇Europa FM

INFOMANIA • 3 februarie în istoria muzicii | PODCAST

By: europafm
image

1809: Se năștea Jakob Ludwig Felix Mendelssohn Bartholdy, compozitor, pianist și dirijor german din perioada romantică timpurie (d. 1847)

1928: Se năștea cântărețul englez Frankie Vaughan (d. 1999)

1959: Înceta din viață cântărețul american Buddy Holly (n. 1936)

1968: În studiourile Abbey Road din Londra, trupa The Beatles începeau înregistrările pentru Lady Madonna, piesă care avea să fie lansată după două luni şi să ajungă No. 1 în Marea Britanie

1973: Elton John cucerea topul Billboard cu hitul Crocodile Rock,  al 5-lea No. 1 reușit de artistul englez în SUA

1977: Se năștea cântărețul portorican Ramón Luis Ayala Rodríguez, al cărui nume de scenă este Daddy Yankee

1986: Dire Straits domina clasamentul vânzărilor din Marea Britanie cu albumul Brothers in Arms, unul dintre cele mai bine vândute discuri din toate timpurile, No 1 dincolo şi dincoace de Atlantic, dar şi în Australia

1990: Se năștea rapperul american Kisean Jamal Anderson, al cărui nume de scenă este Sean Kingston, artist cu origini jamaicane

1995: Se năștea cântărețul britanic Nathan Grisdale

2008: Aflată la debut, Adele se impunea în Regatul Unit cu cel dintâi album al său, intitulat 19

articolul original.
✇Europa FM

ELCEN București a ieșit din insolvență

By: Carmen Zanfir
image

Electrocentrale Bucureşti a ieșit din insolvenţă dupa 7 ani.

Principalul furnizor de agent termic pentru sistemul centralizat de încălzire din Capitală și-a plătit în totalitate datoriile, iar acum va putea accesa fonduri europene nerambursabile sau alte surse de finanţare pentru modernizarea celor 4 CET-uri pe care le deţine.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Noi contre între PNL și PSD pe tema fiscalității | AUDIO

articolul original.
✇Europa FM

Daniela Vișoianu: „Educația înseamnă ce competențe sunt dezirabile pentru o viață de calitate și o societate solidară” | VIDEO

By: Carmen Zanfir
image

Daniela Vișoianu, expert în educație, a fost invitata lui Marcel Bartic în emisiunea „Academia Europa FM”. Ce mai înseamnă educația în România anului 2023? Mai reprezintă ea o cale spre ascensiunea socială? „Ai carte, ai parte”, spune zicala românească. Avem parte? De la explicația proverbului românesc până la dorința părinților pentru educația copiilor lor, în emisiunea „Academia Europa FM”.

„Vorba aceasta provinde din Ardeal și se referea la cartea funciară, se referea la faptul că aveai o proprietate imobiliară. Dar am crescut cu vorba aceasta, comunismul ne-a înfipt-o bine în minte și era scrisă pe zidurile claselor școlilor. Educația poate fi o cale de mobilitate socială verticală.

Becker – care a luat un premiu Nobel pentru Economie – demonstrează cu formule matematice că față de familia de origine putem să creștem o treaptă până la o clasă socială superioară în măsura în care moștenim o inteligență satisfăcătoare și întâlnim un mediu de învățare bun”, a explicat Daniela Vișoianu la Europa FM.

Daniela Vișoianu: „Educația înseamnă ce competențe sunt dezirabile pentru o viață de calitate și o societate solidară”

„Avem două elemente importante:

  1. Ce moștenim sau ce avem în familia de origine;
  2. Cum este mediul de învățare sau mediul social în care ne petrecem primii ani din viață – de unde și importanța educației timpurii; cum sunt adulții cu care interacționăm și față de care suntem expuși și dacă acești adulți – în speță profesorii entru că la ei mă uit – sunt diferiți față de părinții noștri în așa fel încât să fim expuși la alte modele și la alte tipuri de comportament.

Educația se rezumă, oriunde în lume la ora aceasta, la ce comportamente – le spunem competențe – sunt dezirabile, la ce comportamente dobândim ca să avem o viață de calitate și o societate ideal cât mai solidară”, a mai spus Daniela Vișoianu la Europa FM.

Daniela Vișoianu: Dematerializarea meseriilor are impact asupra structurii sistemului de educației

„Provocarea vine de la dematerializarea meseriilor în sensul în care acum 100 de ani 90% din populație lucra ca să producă de mâncare – adică erau foarte puțini cei privilegiați care nu munceau pentru ceea ce aveau în farfurie.

Muncile sunt acum foarte puțin concrete. Mulți părinți, dacă sunt întrebați de copiii lor ce fac exact la serviciu, au dificultăți în a explica ce fac. De aici și dificultatea de a spune ce vrem de la copiii noștri sau cum desenăm sistemul de educație în așa fel încât ei să fie pregătiți pentru viață atât timp cât avem foarte puține informații despre cum va arăta viața peste 20 sau 30 de ani, ce dinamică.

Totul este accelerat, expunerea la tehnologie, dezvoltarea tehnologiei este remarcabilă. Dacă aș fi venit acum două luni la emisiune motorul acela de căutare care ne scrie singur temele nu ar fi fost în conversațiile noastre – în momentul acesta suntem toți conștienți de puterea pe care o are. Deci toate dezvoltările sunt accelerate. Dar știm ce vrem în educație. Intuitiv, oricare dintre noi știe”, a explicat Daniela Vișoianu.

Daniela Vișoianu: Educația este o formă de parteneriat pe care o fac familiile cu statul și o formă de contract social pe care o are statul cu viitorii lui cetățeni

„Părinții care valorizează educația vor ca copiii lor să nu piardă timpul la școală – în sensul în care pentru investiția pe care o fac în statul român spun așa: <<Am nevoie de un spațiu, de un mediu în care copilul să învețe ceea ce nu poate să învețe de la mine, în care copilul meu să se dezvolte potrivit cu ceea ce i se potrivește lui, am nevoie de un partener în sistemul de educație>>. Tentația oricărui părinte este să spună că <<Al meu e cel mai frumos și cel mai deștept>> și oricum puțin părinți sunt calificați să fie profesori.

Chiar și cei care sunt profesori au dificultăți în a-și învața copiii anumite lucruri și atunci este o formă de parteneriat pe care o fac familiile cu statul și mai e este ceva: o formă de contract social pe care o are statul cu viitorii lui cetățeni – o investiție care se întâmplă în anii copilăriei, tinereții care o să genereze dezvoltare în viitor”, a mai spus Daniela Vișoianu.

Urmărește aici emisiunea „Academia Europa FM”

Sursa foto: Europa FM

Citește și: Bullyingul în școli, tot mai frecvent. Atât elevul agresat cât și agresorul au nevoie de consiliere, transmite organizația Salvați Copiii | AUDIO

articolul original.
✇Europa FM

Tinerii care au evadat din arestul IPJ Vrancea, găsiți de polițiști

By: Carmen Zanfir
image

Cei doi tineri – de 17 ani, respectiv 22 de ani – care au evadat joi seara, în jurul orei 18:30, din arestul Inspectoratului Județean Vrancea, au fost găsiți de polițiști pe raza Municipiului Focșani, în zona Pieței Moldovei.

UPDATE 20:37. Cei doi tineri au fost găsiți

Tinerii au fost găsiți de polițiști pe raza Municipiului Focșani, în zona Pieței Moldovei.

Știre inițială

Tânărul de 22 de ani se numește Palade George și este îmbrăcat cu pantaloni gri de trening și o geacă de fâș inscripționată „Hugo Boss”. Este domiciliat în Panciu.

Tânărul de 17 ani se numește Zaharia Aurel și este îmbrăcat cu un trening negru cu glugă. Acesta este domiciliat în comuna Năruja.

Sursa foto: IPJ Vrancea

Sursa foto: IPJ Vrancea

Cei doi tineri sunt căutați de poliție în întreg județul

Polițiștii vrânceni au demarat căutările pe raza întregului județ, fiind organizate echipe de căutare, în vederea depistării cât mai rapide a acestora.

Persoanele care pot să ofere informații care să conducă la depistare sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

Sursa foto: IPJ Vrancea

Citește și: Un bărbat a fost reținut pentru tentativă de tâlhărie calificată după ce ar fi încercat să fure bani dintr-o farmacie din Sectorul 5 | VIDEO

articolul original.
✇Europa FM

Sprijin pentru Ucraina: UE va antrena încă 15.000 de soldați și oferă 500 de milioane de euro pentru achiziția de armament

By: Carmen Zanfir
image

Uniunea European s-a angajat să dubleze un program de ajutor militar pentru Ucraina prin antrenarea a încă 15.000 de soldați în cadrul unei serii de anunțuri menite să arate că va sprijini Ucraina pe termen lung. La începutul unei călătorii de două zile la Kiev, președinta Comisiei Europene a reamintit că Uniunea Europeană își propune să implementeze pachetul de sancțiuni cu numărul 10 împotriva Rusiei până la 24 februarie 2023.

„Îl vom face pe Putin să plătească pentru războiul său barbar”, a declarat Ursula von der Leyen joi.

Președinta Comisiei Europene a fost însoțită de 15 comisari europeni joi la Kiev – este prima oară când un număr atât de mare de înalți oficiali europeni au vizitat o zonă de război.

Prețul produselor petroliere rusești ar putea fi plafonat

Ursula von der Leyen a anunțat și că Uniunea Europeană va limita prețul produselor petroliere rusești, ca parte a unui plan mai amplu al G7 de a restricționa veniturile din petrol ale Kremlinului.

G7 și Uniunea Europeană au convenit deja asupra unui plafon de preț pentru țiței, care a intrat în vigoare în decembrie 2022 și care ar costa Rusia 160 de milioane de euro pe zi.

Cele 27 de state membre ale UE nu au ajuns încă la un acord asupra celui mai recent plafon al prețului petrolului. Discuțiile continuă cu privire la o propunere de stabilire a plafonului la 100 de dolari pe baril pentru produsele petroliere premium și la 45 de dolari pe baril pentru cele cu preț redus.

O sursă diplomatică a declarat că sunt încrezători că se va ajunge la un acord până la 5 februarie, termenul limită convenit, scrie The Guardian.

Centru internațional pentru urmărirea penală a infracțiunilor de agresiune în Ucraina

În colaborare cu procurorii ucraineni, Uniunea Europeană intenționează să înființeze un centru internațional pentru urmărirea penală a infracțiunii de agresiune în Ucraina, care va fi localizat la Haga, a declarat Von der Leyen.

Scopul acestui centru este de a colecta și stoca probe, pentru orice proces viitor, indiferent dacă acesta va avea loc prin intermediul unui tribunal special sau în alt mod.

15.000 de soldați ucraineni vor fi antrenați de statele membre UE în 2023

Șeful politicii externe a Uniunii Europene, Josep Borrell, a anunțat intenția statelor membre ale UE de a antrena încă 15.000 de soldați ucraineni în 2023, dublând un program existent de pregătire a 15.000 de trupe, lansat în octombrie anul trecut.

Acest plan, în valoare de 45 de milioane de euro, vine în paralel cu o sumă suplimentară de 500 de milioane de euro pentru armament pentru Ucraina, finanțată de UE și anunțată joi, ceea ce ridică la 3,6 miliarde de euro asistența totală din partea blocului în cadrul mecanismului european pentru pace.

În ajunul vizitei Uniunii Europene la Kiev, Ucraina a declarat că Rusia plănuiește o ofensivă militară majoră pentru a marca prima aniversare a războiului.

Într-un interviu acordat televiziunii franceze, ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a avertizat că Rusia ar putea apela la jumătate de milion de soldați. Referindu-se la mobilizarea generală a Rusiei de 300.000 de soldați recrutați în septembrie anul trecut, el a spus că cifrele de la graniță sugerează că numărul real ar putea fi mai aproape de 500.000.

„Nu ne subestimăm inamicul”, a declarat Reznikov. „Oficial, ei au anunțat 300.000, dar când vedem trupele de la granițe, conform evaluărilor noastre, sunt mult mai multe”.

Două rachete rusești au lovit joi Kramatorsk

Joi, două rachete rusești au lovit orașul Kramatorsk din estul țării, provocând victime civile încă necunoscute, au declarat oficialii locali. Două persoane au fost ucise de bombardamente rusești în sudul regiunii Kherson.

Aceste atacuri au avut loc după ce, miercuri seară, un atac cu rachete rusești asupra unei clădiri rezidențiale din Kramatorsk a ucis cel puțin trei persoane și a rănit alte 20 de persoane.

Von der Leyen și Borrell au sosit joi la Kiev, în condiții de securitate stricte, pentru a se întâlni cu guvernul ucrainean, alături de alți 14 comisari europeni.

35 de milioane de becuri LED și finanțare pentru panouri solare, ajutoare pentru Ucraina

Vizita de joi are un puternic caracter simbolic și are rol de încurajare în contextul în care Ucraina încearcă să adere la Uniunea Europeană cu o viteză fără precedent.

Ursula von der Leyen va fi și vineri la Kiev pentru un summit Uniunea Europeană – Ucraina, primul de la invazia rusă.

În seria de anunțuri importante făcute de șefa Comisiei Europene, au mai fost menționate și:

  • Furnizarea a 35 de milioane de becuri LED pentru Ucraina;
  • 2.400 de generatoare, în plus față de cele 3000 deja livrate;
  • Finanțare pentru panouri solare care să alimenteze clădirile publice ale țării.

Potrivit oficialilor de la Bruxelles, instituțiile Uniunii Europene și cele 27 de state membre au acordat Ucrainei un sprijin de 50 de miliarde de euro, la care se adaugă 10 miliarde de euro pentru 8 milioane de refugiați care au plecat în Europa,.

În plus, UE dorește să accelereze integrarea Ucrainei în piața sa unică și să ajute țara în realizarea tranziției către energia verde.

Pachetul de sancțiuni împotriva Rusiei cu numărul 10

Oficialii UE colaborează îndeaproape cu omologii ucraineni la cel de-al 10-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care se așteaptă să includă arme și tehnologii găsite pe câmpul de luptă, care au fost omise în rundele anterioare.

Având în vedere că economia rusă este deja supusă unor sancțiuni grele, diplomații nu se așteaptă la o extindere majoră a restricțiilor economice; este probabil ca sectoare lucrative precum exporturile de diamante rusești și industria nucleară să rămână neatinse.

De asemenea, UE studiază problema, foarte dificilă din punct de vedere juridic, a modului în care poate utiliza activele rusești pentru a contribui la plata costurilor tot mai mari de reconstrucție a Ucrainei, estimate de Banca Mondială în septembrie anul trecut la 349 de miliarde de euro (312 miliarde de lire sterline).

„Rusia va trebui, de asemenea, să plătească pentru distrugerile pe care le-a provocat și va trebui să contribuie la reconstrucția Ucrainei”, a declarat Von der Leyen.

La discuțiile dintre Comisia Europeană și guvernul ucrainean au luat parte doi dintre cei trei adjuncți ai lui Von der Leyen, Margrethe Vestager, care conduce reglementarea politicii digitale, și Valdis Dombrovskis, care se ocupă de politica comercială, precum și oficiali care conduc domeniile statului de drept, mediului, justiției, agriculturii și reglementării financiare.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Ursula von der Leyen, la Kiev: Îl facem pe Putin să plătească pentru acest război barbar | VIDEO

articolul original.
✇Europa FM

Noi contre între PNL și PSD pe tema fiscalității | AUDIO

By: Cristi Citre
image

După ce social-democrații au început să vorbească iar despre mai vechea lor propunere privind o taxă de solidaritate pe cifra de afaceri a companiilor mari, liberalii și-au anunțat opoziția vehementă.

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2023/02/02feb-18-CORESP-Cristi-Citre-Cearta-PNL-PSD-pe-fiscalitate-.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

PSD a anunțat zilele trecute că susține introducerea taxei de solidaritate pentru marile companii și scăderea impozitării muncii. Social-democrații au explicat că o astfel de taxă „este absolut necesară în contextul actual în care populația și firmele mici se confruntă cu o creștere substanțială a prețurilor”.

Replica a venit imediat din partea prim-vicepreședintelui PNL Dan Motreanu, singurul lider din actuala conducere a partidului care a votat împotriva coaliției cu PSD.

„Nu susținem creșterea unor taxe”, a subliniat el, explicând că o astfel de taxă va avea ca efect creşterea preţurilor inclusiv la multe produse de bază. Social-democrații au revenit apoi cu un comunicat prin care le-a solicitat liberalilor să-şi definească poziţia faţă de taxa de solidaritate.

PSD i-a acuzat pe partenerii de la PNL că sunt duplicitari și le-a cerut „să spună clar cetăţenilor dacă acceptă comportamentul unor firme cu venituri foarte mari care îşi reduc obligaţiile către stat, prin diminuarea artificială a profiturilor”.

Replica liberalilor nu s-a lăsat așteptată și ea a venit tot prin intermediul unui comunicat de presă. Aceștia le-au transmis celor de la PSD că o majorare a regimului de taxare ar sufoca economia reală şi ar alunga investitorii, iar PNL nu poate fi de acord cu aşa ceva. Partidele ar trebui să evite tentaţia să lanseze măsuri fiscale care dau bine la un anumit tip de alegători, au mai precizat liberalii.

Sursa colaj foto: Inquam Photos / Octav Ganea / PSD / Facebook

Citește și: Andrei Țăranu, despre Coaliția de guvernare în 2022: „Partidele din România au acest sistem foarte interesant în care nu-și asumă responsabilități. Guvernează de parcă nu ar guverna” | VIDEO

articolul original.
✇Europa FM

Bilanțul DNA pentru 2022: 72 de dosare legate de pandemie au fost trimise în judecată, iar altele 90 sunt în lucru | AUDIO

By: Adriana Sarbu
image

Direcția Națională Anticoruptie își face bilanţul pe anul trecut: au fost trimise în judecată 72 de dosare „cu zeci de inculpaţi” în legătură cu pandemia, spune procurorul șef DNA Crin Bologa. Potrivit acestuia, sunt în lucru alte 90 de cauze privind infracţiuni legate de situaţia pandemică, în care sunt deja suspecte sau inculpate peste 122 de persoane. Prejudiciile estimate sunt enorme, declară Crin Bologa.

Șeful DNA spune că cetățenii și-au recăpătat încrederea în procurorii anticorupție, dovada fiind creșterea numărului de sesizări

„Începând cu anul 2015 și până în anul 2019, s-a înregistrat un trend descendent al sesizărilor primite de la cetățeni. Apoi, începând cu anul 2020, aceste sesizări au început să crească. Din punctul nostru de vedere, arată o creșetere a încrederii cetățenilor. Activitatea Direcției Naționale Anticorupție a întâmpinat și dificultăți legate de efectele continue ale modificărilor legislative, ale unor decizii ale Curții Constituționale care au atras după sine pierderea de competență materială și personală în ultimii trei ani”, a explicat șeful DNA.

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2023/02/02feb-16-Crin-Bologa-incredere-si-competente-DNA-.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Crin Bologa – șeful DNA: „Încărcătura de dosare în toți cei 3 ani se situează undeva la 60 de dosare pe procuror”

Pe de altă parte, DNA este așteptată să performeze în condițiile în care trece printr-o acută lipsă de personal. Practic, un procuror trebuie să se ocupe de 60 de anchete, spune Crin Bologa.

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2023/02/02feb-16-Crin-Bologa-ce-mult-muncim-noi-i-.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Activitatea de urmărire penală în cursul anului 2022 s-a desfășurat la Direcția Națională Anticorupție cu un număr de 93 de procurori – cel mai scăzut număr de procurori din ultima perioadă dacă nu din istoria DNA. Și cu atât mai mult este meritorie activitatea acestora.

În cei trei ani am efectuat urmărirea penală cu o medie de 100-102 procurori. O medie de peste 6000 de dosare în fiecare an. În fiecare an din ultimii trei s-a înregistrat o creștere a acestui număr de dosare ca urmare atât a sesizărilor cetățenilor, dar și a sesizărilor procurorilor din oficiu. Încărcătura de dosare în toți cei 3 ani se situează undeva la 60 de dosare pe procuror”, a mai spus Crin Bologa.

Sursa foto: Europa FM

Citește și: O femeie din Covasna nu a putut accesa dosarul medical al fiului mort pentru că nu avea acordul acestuia. Reacția Avocatului Poporului | AUDIO

articolul original.
✇Europa FM

8 ONG-uri solicită demisia ministrului Predoiu și reclamă încercarea Guvernului de a mușamaliza cazul după ce ministrul Justiției s-a întâlnit cu o judecătoare din dosarul Hossu | AUDIO

By: Raul Bambu
image

Un grup de opt ONG-uri îi solicită ministrului Justiției să plece din funcție, după declarațiile pe care le-a făcut cu privire la achitarea definitivă a lui Dan Hosu – soțul fostei șefe DIICOT Georgiania Hosu – deși procesul acestuia este în desfășurare.

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2023/02/02feb-16-Raul-–-SNDW-–-ONG-uri-cer-demisia-lui-Predoiu.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Organizațiile din grupul „ONG-uri pentru cetățean” susțin că declarațiile făcute de ministrul Predoiu, despre sentința unui dosar care încă se judecă, indică un posibil amestec al politicului în justiție.

Cătălin Predoiu a spus, în urmă cu două săptămâni, într-un interviu pentru Europa FM că sentința în dosarul lui Dan Hosu, soțul fostei șefe DIICOT Georgiania Hosu, este de achitare, în contextul în care următorul termen în dosar are loc pe 7 februarie.

Ministrul Justiției a spus, ulterior, că a fost vorba despre o eroare și că aflase informația „din surse neoficiale”.

Ovidiu Voicu: Faptul că ministrul Predoiu nu-și dă demisia arată că partidul din care provine are probleme uriașe de integritate

Acțiunile ministrului Cătălin Predoiu sunt lipsite de etică, spune la Europa FM Ovidiu Voicu de la Centrul Pentru Inovare Publică – una dintre asociațiile semnatare.

„Este inacceptabil să auzim că ministrul Justiției, pe surse neoficiale, discută cu cineva despre posibilul verdict într-un astfel de caz. Faptul că ministrul Predoiu nu-și dă demisia nu face decât să arate și mai mult că partidul din care provine este un partid cu probleme uriașe de integritate”, a spus la Europa FM Ovidiu Voicu de la Centrul Pentru Inovare Publică.

G4Media: Ministrul Justiției s-a întâlnit cu una dintre judecătoarele din dosarul lui Dan Hossu

Între timp, jurnaliștii site-ului G4Media au dezvăluit că ministrul Cătălin Predoiu a avut o întâlnire cu una dintre judecătoarele din dosarul lui Dan Hosu, sub pretextul că magistratul se află pe lista de propuneri pentru postul de judecător al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Cu toate acestea, rezultatul selecției respective fusese comunicat încă din octombrie.

Ovidiu Voicu: Există o suspiciune rezonabilă că ministrul a obținut informații despre un caz în curs și că Guvernul încearcă să mușamalizeze acest lucru

Guvernul a explicat apoi, că în octombrie s-ar fi amântat decizia, iar comunicatul de atunci ar fi fost doar o eroare.

„Succesiunea de fapte ale ministrului Predoiu ne arată că există o suspiciune rezonabilă pe de-o parte că ministrul a obținut informații despre un caz în curs și, pe de altă parte, Guvernul la solicitarea ministrului încearcă să mușamalizeze acest lucru”, a mai explicat la Europa FM Ovidiu Voicu.

Nu doar cele opt organizații cer demisia ministrului Predoiu, ci și o asociație de procurori.

Sursa foto: Europa FM

Citește și: Cătălin Predoiu, despre dosarul Kovesi: Hotărârea ICCJ trebuie dusă la îndeplinire cât mai rapid cu putință, dar nu cu prețul sacrificării calității actului de justiție | VIDEO

articolul original.
✇Europa FM

Cele mai populare jocuri de casino online (P)

By: Lavinia Dragomir
image

Un hobby atractiv și divers – acesta este cazinoul, o lume plină de culoare, unde strălucirea clasică și tehnologiile moderne oferă o experiență spectaculoasă. Iată care sunt cele mai populare jocuri de casino, pe care să le încerci pe PC, laptop, smartphone sau tabletă.

Ruletă online

Regina jocurilor de noroc te așteaptă cu rotirile ei norocoase și oferă divertisment de cea mai bună calitate pe platformele de gambling, atât la ruletă virtuală, cât și la mesele de ruletă live. Când joci ruletă online te simți ca într-un cazinou veritabil, în compania numerelor de pe roată și a pariurilor favorite.

Poți să joci ruletă online pe dispozitive mobile, oriunde te-ai afla. De asemenea, te așteaptă jocuri demo, ca să înveți rapid regulile de joc pentru diferite tipuri de ruletă online. Iar mesele de ruletă live, cu dealeri reali din săli de jocuri, reprezintă experiențe realistice, pe care le vei îndrăgi cu siguranță. Lightning Roulette, Quantum Roulette Live, Bucharest Roulette, Grand Casino Roulette, Dealers Club Roulette și multe alte tipuri de ruletă online te așteaptă pe cele mai bune website-uri cu jocuri de cazinou.

Jocuri de cărți online

Vrei să te simți ca un adevărat James Bond, la o masă de poker online precum Grand Holdem, Mississippi Stud, Heads-up Hold’em sau Three Card Poker? Îți plac provocările subtile de la Blackjack? Vrei să te distrezi la Baccarat, Punto Banco și alte jocuri cu cărți?

Accesează cazinoul online favorit și poți alege oricând varianta preferată dintre sute de jocuri: Blackjack Single Hand, Cashback Blackjack, Jacks or Better, 10’s or Better, Red Dog, Top Card ș.a. Adaugă jocuri cu zaruri, precum Craps, pentru o experiență de cazinou completă, cu mai multă varietate și distracție la maximum.

Jocuri cu numere online 

Printre cele mai populare jocuri de casino sunt loteriile online, pe care le găsești pe paginile Loto ale website-urilor de gambling. Alegi ce-ți place dintre sute de jocuri cu extrageri zilnice, la fiecare 4-5 minute, direct din aplicație, ca să pariezi rapid și comod.

Ai distracție non-stop în compania numerelor norocoase și poți să încerci jocuri faimoase în toată lumea, precum Grecia Kino 20/80, Polonia Kaskada 12/24, Italia Keno 10eLotto 20/90 ș.a. Pentru mai mult fun, ai și jocuri cu numere special create pentru pasionații de online casino: Mega Ball și Super Wheel sunt doar câteva dintre ele.

Sloturi online

Cele mai populare jocuri de casino online sunt sloturile, cu rotirile lor colorate, sute de scenarii originale și distracție 24/7, de pe PC, laptop, tabletă sau smartphone. Păcănele, jocuri ca la aparate, sloturi clasice, sloturi cu fructe și șeptari, sloturi cu jokeri, jocuri cu teme interesante din istorie și filme – într-un cuvânt, un regal de gambling online, ca la marile săli de jocuri.

Adaugă întâlnirea cu sloturi celebre precum Magic Spins, Shining Crown, Book of Ra, Bonanza, Burning Hot, Sizzling Hot, Lucky Lady’s Charm și vei avea imaginea completă a varietății de jocuri online pe care le poți încerca de câte ori accesezi site-urile de gambling.

Joacă responsabil și bucură-te de ruletă, blackjack, poker, baccarat, craps, loto, sloturi, jocuri virtuale și jocuri live, aflate la un click distanță, oricând vrei să te distrezi!

Foto: shutterstock.com

articolul original.
✇Europa FM

Un autoturism românesc, în top 3 cele mai vândute mașini din Europa

By: Manuela Nicolescu
image

Volkswagen Golf pierde după 14 ani titlul de cea mai vândută mașină din Europa. Datele JATO Dynamics, o companie globală de cercetare a pieței auto, arată că anul trecut cel mai bine a stat Peugeot 208, iar Golf s-a clasat pe poziția a 5-a. Pe locul al doilea la vânzări a fost un autoturism românesc.

Dacia Sandero a fost în 2022 a doua cea mai bine vândută mașină din Europa, iar modelul Ford Puma produs la Craiova s-a clasat pe locul 16.

În Europa s-au vândut 200.000 de modele Dacia Sandero, cele mai multe în Franța.

Pe locul al treilea a fost Volkswagen T-Roc, iar pe patru Fiat 500.

Golf a scăzut cu 14%, cu 23.000 de masini vandute sub Sandero.

În topul JATO, locurile 6-10 au fost ocupate de modelele Toyota Yaris, Opel Corsa, Hyundai Tucson, Dacia Duster (aproape 150.000 de unități) și Renault Clio, cu o scădere puternică, de 27%.

Tesla Model Y a fost cel mai vândut model electric, cu aproape 140.000 de unități.

Piața totală a scăzut cu 4%, la 11,3 milioane de mașini noi, departe de nivelul de dinaintea pandemiei, de aproape 16 milioane.

Foto: Shutterstock

Citește și: OMV Petrom reamintește că nu se califică la plata taxei de solidaritate. A obținut un profit record în 2022 | AUDIO

articolul original.
✇Europa FM

Ursula von der Leyen, la Kiev: Îl facem pe Putin să plătească pentru acest război barbar | VIDEO

By: Carmen Zanfir
image

Președinta Comisiei Europene – Ursula von der Leyen – a ajuns joi, 2 februarie 2023, la Kiev pentru summitul care va avea loc în Ucraina vineri. Alături de aceasta au sosit și înalți comisari europeni. La conferința de presă comună pe care au susținut-o șefa Comisiei Europene și Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei a transmis că ritmul sancțiunilor pentru Rusia a încetinit. Ursula von der Leyen a transmis că Rusia va plăti pentru „războiul barbar pe care l-a generat”.

„Mă bucur să mă aflu în Kiev, a patra oară de la momentul invaziei rusești. De data aceasta mă aflu aici cu echipa mea de comisari pentru a arăta lumii că Uniunea Europeană sprijină Ucraina mai mult ca niciodată”, a scris Ursula von der Leyen pe Twitter la sosirea în Kiev.

„Determinarea voastră de a merge înainte pe calea europeană este uimitoare. În timp ce luptați contra invaziei rusești avansați și faceți pași notabili în parcursul european și în indeplinirea recomandărilor noastre. Vom continua să vă sprijinim eforturile de a progresa”, le-a transmis Ursula von der Leyen ucrainenilor.

Dear @ZelenskyyUa, while Ukrainians are fighting to defend our common values, we support your economic security.

To date, our EU support amounts to €50 billion.

We are with you on this for the long haul. https://t.co/tA0cpqjkJG

— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) February 2, 2023

Volodimir Zelenski: UE a încetinit ritmul sancțiunilor pentru Rusia în timp ce țara lui Putin se adaptează foarte bine la ele

La conferința de presă comună la care au participat președintele Comisiei Europene – Ursula von der Leyen – și președintele Ucrainei – Volodimir Zelenski, acesta a declarat că sancțiunile Uniunii Europene pentru Rusia „au încetinit ritmul” în timp ce Rusia „se adaptează foarte bine la sancțiunile primite”.

Ursula von der Leyen: Îl facem pe Putin să plătească pentru acest război barbar

Președinta Comisiei Europene a declarat că se pregătește un pachet de sancțiuni care va fi gata până la 24 februarie 2023 – atunci când se va împlini un an de la invazia rusească.

„Îl facem pe Putin să plătească pentru acest război barbar. Rusia plătește un preț greu în timp ce sancțiunile noastre distrug economia Federației Ruse, aruncând-o în timp cu o generație în urmă”, a transmis șefa Comisiei Europene.

Sursa foto: Twitter / Ursula von der Leyen

Citește și: Serghei Lavrov: Occidentul vrea să transforme Republica Moldova în următoarea Ucraină. Maia Sandu este nerăbdătoare să intre în NATO. Reacția Ministerului de Externe de la Chișinău | AUDIO

articolul original.
✇Europa FM

Suedia modifică legea de combatere a terorismului, după ce Turcia a blocat primirea acestei țări în NATO

By: Adriana Sarbu
image

Guvernul de la Stockholm va promova o nouă lege privind combaterea terorismului, după ce Turcia a blocat primirea Suediei în NATO. Reglementarea ar urma să acorde autorităţilor puteri sporite privind arestarea şi inculparea celor care susţin organizaţii teroriste prin finanţare sau alte mijloace, a explicat ministrul suedez al Justiţiei, Gunnar Strommer.

Până acum, susţinătorii terorismului nu puteau fi inculpaţi în Suedia decât dacă acţiunile lor erau legate de o anumită acţiune teroristă.

O dată ce noua lege va fi adoptată, prevederile ei vor acoperi toate formele de participare la terorism. Guvernul suedez speră ca noua lege să intre în vigoare în iunie.

Ministrul Justiției a recunoscut că înăsprirea legislatiei antiteroriste era necesara încă din 2017, când un bărbat a intrat intenţionat cu maşina pe o stradă comercială pietonală, omorând cinci oameni.

Suedia este considerată de terorişti o ţintă legitimă după ce, recent, un politician de extremă dreapta a ars Coranul într-o piață publică.

Gunnar Strommer a precizat însă că noua legislaţie nu va afecta dreptul la demonstraţii şi nu va interzice folosirea steagurilor Partidului Muncitorilor din Kurdistan, organizaţie considerată teroristă după ce a ridicat armele împotriva statului turc în 1984.

Suedia s-a angajat față de Turcia să colaboreze mai strâns pentru combaterea terorismului, pentru a o convinge să dea undă verde aderării sale și a Finlandei la NATO.

Luna trecută, Ankara a suspendat tratativele privind extinderea Alianţei, susţinând că Suedia nu face destule eforturi.

Foto: Shutterstock

Citește și: Scandalul Qatargate: Alți doi eurodeputați au rămas fără imunitate parlamentară

articolul original.
✇Europa FM

Un bărbat a fost reținut pentru tentativă de tâlhărie calificată după ce ar fi încercat să fure bani dintr-o farmacie din Sectorul 5 | VIDEO

By: Carmen Zanfir
image

Un bărbat de 33 de ani a fost reținut pe 1 februarie pentru tentativă de tâlhărie calificată. Acesta ar fi intrat într-o farmacie din Sectorul 5 cerând bani din casele de marcat.

Pe 27 ianuarie, în jurul orei 22:00, Secția 19 de poliție a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că un bărbat ar fi intrat într-o farmacie și ar fi amenințat două angajate cu un „obiect tăietor-înțepător”, solicitând bani din casele de marcat, transmite Poliția Română.

Bărbatul a fost găsit de polițiști și a fost reținut 24 de ore.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

Sursa foto: Inquam Photos / Cosmin Enache

Citește și: O femeie din Covasna nu a putut accesa dosarul medical al fiului mort pentru că nu avea acordul acestuia. Reacția Avocatului Poporului | AUDIO

articolul original.
✇Europa FM

Iași: Un bărbat a fost împușcat în gât. Agresorul a fugit de la locul faptei și este căutat de polițiști

By: Silvia Craus
image

Împușcături în plină stradă într-un cartier din municipiul Iași. Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost împușcat de un altul care se afla într-o mașină. Agresorul a fugit de la locul faptei și până în acest moment nu a fost prins de către echipajele de poliție.

Incidentul s-a petrecut miercuri seară, într-un cartier ieșean. Victima a povestit anchetatorilor că îl cunoaște pe agresor.

Medicul SMURD UPU Iași, Diana Cimpoieșu, a precizat că în acest moment bărbatul împușcat se află internat la clinica de chirurgie din cadrul Spitalului Sfântul Spiridon:

„SMURD-ul a plecat la această intervenție dar pacientul a ales să vină cu o mașină privată. A ajuns direct în unitatea de primiri urgențe. Prezenta o plagă produsă posibil de un proiectil de tip glonț la nivelul regiunii gâtului. Aceasta era penetrantă în torace, pacientul era conștient (…) și s-a intervenit în urgență.”

Din primele cercetări, agresorul ar fi un bărbat de 30 de ani, cu mai multe condamnări penale în Italia, iar în momentul incidentului acesta se afla într-o mașină.

Procurorii au dispus arestarea preventivă în lipsa agresorului, cercetat pentru tentativă de omor.

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2023/02/02feb-12-CORESP-SANDW-IS-Silvia-Craus-–-barbat-impuscat.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Shutterstock

Citește și: Brașov: 5 polițiști, reținuți pentru că luau mită de la șoferi ca să-i scape de amenzi

articolul original.
✇Europa FM

„Tosca”, „Doamna cu cățelul” și „Don Quijote”, pe scena Operei Naționale București în a doua săptămână din februarie

By: Narcis Valentin Rosioru
image

Cea de-a doua săptămână a lunii februarie aduce pe scena Operei Naționale București două titluri de operă „Tosca” de Giacomo Puccini, „Doamna cu cățelul” de Livia Teodorescu-Ciocănea și unul de balet „Don Quijote” de Ludwig Minkus.

Vineri, 10 februarie, ora 18:30, sunteți așteptați  la spectacolul de operă „Tosca” de Giacomo Puccini, regia Mario De Carlo, conducerea muzicală Iurie Florea.

O dramă a unei mari iubiri, cea dintre o divă a muzicii de operă, Floria Tosca, și un tânăr pictor talentat, Cavaradossi, cu realități istorice precum domnia Maria Carolina, fiica Mariei Terezia și sora Mariei Antoaneta, cu acțiuni încărcate de sadism, cu sentimente extrem de puternice precum gelozia, ura, teama.

Sâmbătă, 11 februarie, ora 18:30, are loc opera în concert Doamna cu cățelul” de Livia Teodorescu-Ciocănea, conducerea muzicală Vlad Conta.

Opera „Doamna cu cățelul”, comandă a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, este o metaforă a dragostei, a zbuciumului sufletesc, a tandreței, a fericirii zădărnicite de conveniențe și prejudecăți.

Este o reflectare în termeni muzicali și dramaturgici a universului cehovian. Desfășurarea acțiunii se petrece în „prezența” scriitorului care intră în relație cu personajele sale.

Duminică, 12 februarie, ora 18:30, va avea loc spectacolul de balet „Don Quijote” de Ludwig Minkus, regie și adaptare coregrafică Jaroslav Slavický, conducerea muzicală Ciprian Teodorașcu.

Ritm, culoare, atmosfera plină de viață a unui orășel din Spania, personaje pitorești inspirate de celebrul roman semnat de Cervantes, o coregrafie spectaculoasă cu numeroase momente de virtuozitate în interpretarea unei distribuții de excepție.

Bilete găsiți la secțiunea dedicată a site-ului Operei Naționale București și la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

articolul original.
✇Europa FM

Garda de Mediu a amendat cu 60.000 service-ul auto de unde 500 de litri de produse petroliere au ajuns în râul Argeș

By: Mihai Bucuresteanu
image

Noi detalii în cazul poluării pe râul Argeș. Garda de Mediu a dat o amendă în acest caz în valoarea de 60.000 de lei după controlul de la service-ul auto din Pitești. De acolo aproape 500 de litri de produse petroliere au ajuns în râul Argeș.

Garda de Mediu susține că, marți, administratorul unei societăţi de întreţinere şi reparaţii auto de pe raza localităţii Piteşti, a deversat cu ştiinţă deşeuri lichide periculoase cu conţinut de produs petrolier, o cantitate de aproximativ 500 de litri într-o vale a localităţii, astfel, deșeurile au ajuns în râul Argeş.

În urma verificărilor de la societatea respectivă au fost identificate şi alte neconformităţi cu privire la legislaţia din domeniul protecţiei mediului, fiind aplicată o sancţiune în valoare de 60.000 de lei pentru gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor.

A fost făcută și o sesizare penală pentru cercetarea acţiunii de evacuare cu ştiinţă de deşeuri periculoase în apele de suprafaţă.

Foto: Shutterstock

Citește și: CJ Constanța a pierdut un proiect de extindere a Delfinariului, de aproape 18 milioane de lei, pentru nerespectarea termenului de finalizare a investiției | AUDIO

articolul original.
✇Europa FM

Brașov: 5 polițiști, reținuți pentru că luau mită de la șoferi ca să-i scape de amenzi

By: Florentina Mihaita
image

5 polițiști din județul Brașov au fost reținuți pentru că luau mită de la șoferi ca să-i scape de amenzi. Anchetatorii au făcut mai multe percheziții la locuințele polițiștilor în căutare de probe, iar în acest dosar, sunt cercetați și cel puțin 7 conducătări auto.

4 dintre polițiștii acuzați de luare mită, abuz în serviciu și fals intelectual lucrează la Poliția Codlea, iar unul la Poliția Ghimbav.

Potrivit Direcției Generale Anticorupție, timp de mai bine de un an, adică din decembrie 2021 și la începutul acestui an, polițiștii de la Brigada Rutieră au cerut și primit de la șoferi opriți în trafic diverse sume de bani și divere bunuri ca să nu-I amendeze pentru că încălcaseră regulile de circulație.

Potrivit presei locale, mita consta inclusiv în mese la restaurant.

În urma perchezițiilor de miercuri de la domiciliile suspecților, la audieri au fost aduși și 7 șoferi, suspectați de dare de mită.

Citește și: Gorj: Profesorul care a întreținut relații sexuale cu o minoră în timpul meditațiilor, arestat pentru 30 de zile

articolul original.
✇Europa FM

Cazurile de bullying din școli s-ar reduce dacă ar fi introduse uniformele, spune președintele CNCD | AUDIO

By: Florentina Mihaita
image

Introducerea uniformelor în toate școlile din România ar reduce numărul cazurilor de bullying, consideră președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos.

Acesta a spus, în emisiunea Deșteptarea, că instituția pe care o conduce a făcut un studiu în rândul profesorilor și al părinților care a scos la iveală principalele cauze când vine vorba de hărțuirea elevilor:

„La întrebarea „Care sunt cauzele pe care le identifică de hărțuire, de discriminare în mediul preuniversitar”, atât profesorii cât și părinții, prima cauză au identificat-o aspectul fizic. Al doilea criteriu este cel de ținută, de cum se îmbracă elevii și asta face trimitere la situația economico-socială a elevului. Aici apar o serie de diferențieri, de discrepanțe, pe marginea cărora au loc aceste tachinări, aceste hărțuiri. De fapt se crează o atmosferă degradanto-umilitoare la adresa unui elev sau a unui grup de elevi.”

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2023/02/02feb-11-Asztalos-hartuire-elevi.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Decizia nu este a școlii în privința uniformelor, ci trebuie luată împreună cu părinții și elevii, spune Csaba Asztalos.

El menționează că sunt unități școlare care nu au neapărat o uniformă clasică, dar au stabilit că toți elevii poartă bluză și pantaloni sau fustă în anumite culori:

„Uniforma nu trebuie gândită ca înainte de 1989. Uniforma este o soluție și un instrument uzitat în majoritatea școlilor din Vest chiar și din România pentru că este parte a imaginii, a brandului unei unități școlare prin care își poate exprima valorile. Are și rolul de a atenua aceste diferențe socio-economice între elevi și de a elimina pe cât posibil aceste surse de hărțuire.”

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2023/02/02feb-11-Asztalos-uniforma-e-o-solutie.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Shutterstock

Citește și: România Educată rămâne blocată. Dîncu a cerut prelungirea dezbaterilor pe noile legi pentru că „au nevoie de o serioasă revizie” | AUDIO

articolul original.
❌