ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Ieri — 5 December 2022Ultimele Stiri

Ucraina susține că a testat cu succes o dronă de atac cu o rază de acțiune de 1.000 de kilometri (FOTO)

5 December 2022 at 11:25
image

Unul dintre cele mai mari conglomerate din industria ucraineană de armament, Ukroboronprom, a transmis că a finalizat mai multe testări cu succes ale unei drone de atac cu o rază de acțiune de 1.000 de kilometri, notează Ukrinform, preluat de hotnews.ro.

Ucraina anunță că a testat cu succes o dronă cu o rază de 1.000 de kilometri

„Până astăzi au fost completate mai multe stadii ale unor testări cu succes. În conformitate cu instrucțiunile Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, trecem stadiul testării echipamentelor de blocare a sistemelor de război electronic”, a transmis duminică Natalia Sad, purtătoarea de cuvânt a Ukroboronprom.

„După ce testăm cu succes drona sub influența echipamentelor de război electronic sperăm să putem să o testăm în condiții de luptă. Am promis să facem asta până la sfârșitul anului și încercăm să ne respectăm această promisiune”, a adăugat aceasta.

De asemenea, după un alt atac rusesc cu drone Kamikaze, pe 17 octombrie Ukroboronprom a publicat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu ceea ce pare structura metalică a prototipului dronei, scriind „rază: 1.000 de kilometri, încărcătură explozivă: 75 de kilograme. Dezvoltarea este finalizată”.

În condițiile în care drona va avea într-adevăr o rază de acțiune de 1.000 de kilometri, aceasta ar putea fi folosită pentru lovituri împotriva inclusiv a Moscovei, putând ataca totodată ținte din regiunile Kazan și Samara.

Reported range (1,000 km) of Ukrainian strike done said to have been successfully tested. Has 75 kg warhead. (Center at Vasylkiv airbase south of Kyiv. Could reach as far a Kazan and Samara if launched from further east). pic.twitter.com/CtEnxyIAwq

— Euan MacDonald (@Euan_MacDonald) December 4, 2022

articolul original.

Un accident casnic i-a spulberat toate visele. Povestea Mădălinei, tânăra care nu se mai recunoaște în oglindă: „Am trecut și trec prin momente grele”

5 December 2022 at 10:57
image

O tânără din județul Iași în vârstă de 24 de ani visa să ajungă asistentă medicală, însă totul s-a năruit în urmă cu doi ani, când într-o fracțiune de secundă a suferit arsuri grave la nivelul feței, respectiv în zona capilară.

De atunci, Mădălina Gvinda este într-un război cu propriul chip, notează bzi.ro.

Un accident teribil i-a schimbat radical viața

Mădălina a avut parte de șocul vieții sale pe 22 iulie 2020, după ce părul și fața i-au luat foc în timp ce prepara o simplă mămăligă. Potrivit acesteia, după ce a leșinat, a stat în comă timp de trei zile, ca mai apoi să deschidă ochii.

Cu toate că a trecut peste aceste momente, tânăra are nevoie de ajutor pentru a merge și mai departe. Se pare că în toată această perioadă, ea a încercat zi de zi să facă față intervențiilor chirurgicale, atât din punct de vedere financiar, cât și moral.

„Făceam de mâncare, mai exact mămăligă … M-am aplecat după un prosop și mi-a luat foc părul, deodată. Am leșinat și apoi am stat în comă trei zile. Sora mea sunase la ambulanță, am suferit arsuri până mai jos de gât, aproape de sâni, câteva secunde au fost de ajuns.

De atunci umblu prin spitale, după operații, tratamente. Am terminat postliceala de asistent medical, la FEG, visam să lucrez ca asistentă, încă sper că se va întâmpla, dar acum nu pot munci nicăieri … Am trecut și trec prin momente grele, nu îmi explic nici acum cum mi s-a întâmplat, nu doresc nimănui așa ceva”, a declarat Mădălina Gvinda, potrivit bzi.ro.

Mădălina Gvinda a fost rănită de oameni din cauza aspectului

„Au existat oameni care m-au făcut să mă simt prost, să mă simt altfel decât ei, însă am trecut peste tot, nu am de ales, nici nu îmi mai amintesc ce mi-au zis. Unii medici îmi spuneau că nu o să-mi mai crească părul niciodată, dar totuși mi-a crescut”, a povestit tânăra.

Familia Mădălinei a făcut eforturi pentru a o ajuta să se întrețină și pentru a fi operată, dar cu toate acestea cheltuielile sunt din ce în ce mai greu de suportat.

„Până acum am făcut cinci operații. Părinții și sora mă ajută, ne ajutăm toți, eu mai stau și cu copiii surorii, dar cheltuielile sunt mari. Trebuie să fac kineto-fizioterapie, să-mi găsesc și medic, o ședință cu laser costă 400 de euro”, a mai spus Mădălina Gvinda pentru sursa citată.

articolul original.

Prețuri exorbitante la Târgul de Crăciun din Capitală. Cât a ajuns să coste o porție de ciolan cu varză călită

5 December 2022 at 06:35
image

Comercianții prezenți la Târgul de Crăciun din centrul Capitalei nu țin cont de criză. Se pare că un român a plătit o avere pentru o porție de ciolan cu varză călită, cartofi prăjiți și niște șorici. Acesta a postat imaginile cu nota de plată, pe TikTok.

Cât a ajuns să coste o porție de ciolan cu varză călită

Mâncarea și băuturile de la Târgurile de Crăciun din România au un adaos cu mult peste prețurile reale, dar cu toate acestea mulți aleg să își satisfacă poftele.

Un bărbat care a mâncat la Târgul de Crăciun din București a publicat pe TikTok un videoclip în care prezintă nota de plată pentru felurile de mâncare pe care le-a cumpărat.

Imaginile arată că un kilogram de cartofi prăjiți costă 70 de lei, varza călită tot 70 de lei/kg, iar ciolanul afumat costă 140 de lei/kilogram.

Așadar, bărbatul a plătit în total pentru o porție de ciolan afumat cu varză călită, nu mai puțin de 85,4 de lei. În total pentru masa 1 decembrie l-a costat pe bărbat, 143,22 de lei, potrivit antena3.ro.

Internauții au reacționat acid

„Înțeleg de ce prețurile sunt așa mari, dar nu înțeleg de ce cumpăra lumea … parca era sărăcie pe la noi”

„Faci credit dacă merg 3 adulți și un copil. Este japcă pe față”

„Mintea mea de bunicutza zice că de 300 lei îmi iau un palton cadou de Crăciun și cartofii prăjiți cu ciolan îi mănânc la mama. Vina însă nu e a lor”

„Pai de aia scumpește și guvernul totul ca vede că are românul bani”

@tesla_fly Fara 300 ron mai bine stai acasa 😂 #targ #craciun #Bucuresti #christmas #market ♬ sunet original – TESLA_FLY
articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

O ucraineancă şi-a găsit sfârşitul în judeţul Vâlcea. S-a spânzurat după ce a aflat că şi-a pierdut soţul şi fiul pe front

30 November 2022 at 15:55
image

O ucraineancă a fost găsită marți seara spânzurată într-o unitate de cazare din Băile Olănești, județul Vâlcea. Potrivit primelor informații, femeia şi-ar fi pus capăt zilelor răpusă de durere pentru că şi-a pierdut soţul şi fiul pe front, notează antena3.ro.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să fie efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a survenit decesul acesteia.

Ucraineancă găsită spânzurată, în Vâlcea

Poliţiştii din Băile Olăneşti au fost sesizată, marţi seara, pe la ora 21:00, despre faptul că o femeie de cetăţenie ucraineană, în vârstă de 55-60 de ani, ar fi fost găsită spânzurată, într-o unitate de cazare din localitatea Băile Olăneşti, judeţul Vâlcea.

„Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, poliţiştii efectuând manevrele de resuscitare, însă fără niciun rezultat, ulterior fiind declarat decesul acesteia.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să fie efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor şi cauzelor în care a survenit decesul femeii”, a transmis IPJ Vâlcea.

articolul original.

Ministerul de Interne susține că o studentă la Academia de Poliție l-ar fi „rugat din suflet” să o lase să participe la parada de Ziua Națională a României: „Îmi doresc mult să defilez”

30 November 2022 at 12:44
image

Ministerul de Interne susține că o studentă la Academia de Poliție l-ar fi „rugat din suflet” să o lase să participe la parada de Ziua Națională a României.

„Vă rog din suflet să mă ajutați să trăiesc acest moment!”

Mai exact, Ministerul de Interne a postat pe Facebook o fotografie a unei studente la Academia de Poliție, alături de un dialog cu privire la parada de 1 Decembrie.

„- Domnule Comandant, permiteți-mi să raportez! Pe 1 Decembrie este și ziua mea. Fac 22 de ani.

– Și nu vrei să mergi acasă?

– Raportez, nu! Îmi doresc mult să defilez de Ziua Națională a României. Cred că este cel mai frumos cadou pe care l-aș putea primi. Vă rog din suflet să mă ajutați să trăiesc acest moment!”, este dialogul menționat.

Oameni au lăsat comentarii ironice la postare

„La cât de cretine sunt poveștile astea, bănuiesc că nu sunt adresate civililor”

„”Raportez”? „Domnule Comandant” Încă funcționați ca structură militară?”

„Iar compuneri de clasa a treia de pe vremea lui Ceașcă? Vă obligă cineva să scrieți poveștile astea? O să văd dragoste de patrie când o să cereți să ieșiți la pensie ca restul României la 65 de ani, nu la 40 și un pic”

„Am citit în grabă și, până să văd că-i vorba despre aniversarea Iustinei din Botoșani, am crezut că vorbește Mircea Badea, în vremea când era pionier și se angaja să respecte angajamentele luate în fața Partidului”

„Ce povești frumoase, păcat că sunt doar povești”

„E multă demagogie aici. Prosteală, pentru a fi clar”

„Mamă ce vrăjeală. Ce povești frumoase scrise cu stil”

„Frumos visează nenea ăsta de scrie pe aceasta pagină de Facebook”

„Chestia asta e scrisă de scenaristul de la „Lecții de viață””?

„Unde ați auzit voi așa ceva? Un tânăr vrea să fie cu prietenii într-o minivacanță, normal!!! Daca este sârguincios, cu bun simț (indiferent de domeniu) o să ajungă un bun profesionist, nu? Credeți că pe Iustina (sau oricare din copiii noștri) îi împiedică faptul că nu bat 4 mii de pași de defilare să fie buni profesioniști?”

„Jandarmul de anul trecut, care cade de pe cal, vine și anul ăsta???”, sunt doar câteva dintre comentarii.

articolul original.

Mărturia unei credincioase despre părintele Calistrat Chifan: „Am rămas înmărmurită …”

30 November 2022 at 12:21
image

O credincioasă care l-a cunoscut părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni din Iași, a dezvăluit faptul că a fost surprinsă de ceea ce i-a spus duhovnicul, potrivit bzi.ro.

Mărturia unei credincioase despre părintele Calistrat Chifan

Maria Pintecan a povestit că întâlnirea a avut loc în momentul în care se afla pe Calea Crucii din Ierusalim.

„L-am cunoscut în urmă cu doi ani pe CALEA CRUCII … la Ierusalim
Așezat pe caldarâm … privea lumea care trecea …
Grupul nostru trecuse … eu şi mama am rămas în urmă … frânte de durere
Moartea fratelui meu … ne frânsese sufletul …
M-am apropiat și cu lacrimi pe obraji am spus … „binecuvântaţi … părinte”
M-a binecuvântat …
Am simţit că mi-a dat toată puterea din această lume …
Cu glasul blând mi-a spus ..
„La noapte mergi la biserica Sfântului Mormânt și aprinde acolo o lumânare pentru fratele tău”
Am rămas înmărmurită …
De unde știa că eu voi fi în acea noapte la Sfânta Liturghie la biserica Sfântului Mormânt…?
De unde știa de moartea fratelui meu … Ştefan?
Doar Dumnezeu are răspunsul …

Doamne … te rog … ai milă și vindecă durerea … robului tău … părintele Calistrat”, a explicat femeia într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook.

articolul original.

La Bâlea Lac a început construcţia la noul hotel de gheaţă. Tema din acest an este „Europa”

29 November 2022 at 21:47
image

Realizatorii Proiectului de Marketing Turistic „Hotel of Ice Bâlea Lac” au transmis, marţi, că a început construcţia celui de-al 16-lea hotel relizat integral din zăpadă şi gheaţă.

La Bâlea Lac stratul de zăpadă este consistent, iar temeraturile sunt scăzute şi pe timpul zilei, aşa că în Ajunul Crăciunului ar trebui să fie finalizată construcţia, notează news.ro.

Au început lucrările la noul hotel de gheaţă de la Bâlea Lac

„Pentru că la Bâlea Lac este iarnă adevărată, stratul de zăpadă e generos iar în ultimele nopţi temperaturile au coborât cu mult sub zero grade Celsius, responsabilii Proiectului de Marketing Turistic „Hotel of Ice Bâlea Lac” au hotărât că e momentul potrivit pentru a da startul lucrărilor de edificare a celui de-a  şaisprezecelea Hotel de Gheaţă.  În noaptea de luni spre marţi (28 – 29 noiembrie), echipa de muncitori s-a mobilizat exemplar şi a fixat primele cofraje, reuşind ridicarea celor dintâi pereţi ai Hotelului de Gheaţă 2022 – 2023”, au transmis realizatorii proiectului.

De asemenea, aceștia au mai anunțat că activitatea continuă şi zilele următoare. Este pregătit terenul pentru extragerea primelor „cărămizi” de gheaţă din calota Lacului Bâlea, iar în funcţie de evoluţia lucrărilor şi evoluţia condiţiilor meteorologice, nu peste foarte multe zile, este programat debutul lucrărilor interioare (decorul camerelor, „mobilier” specific, amplasarea instalaţiei electrice etc).

„Dacă nu vor apărea situaţii excepţionale, noul Hotel de Gheaţă de la Bâlea Lac va fi deschis pentru vizitatori şi va avea primii oaspeţi în Ajunul Crăciunului. Tema Proiectului de Marketing Turistic ”Hotel of Ice Bâlea Lac” din acest an este ”Europa”, iar vizitatorii obiectivului vor putea admira camerele Londra, Berlin, Paris, Amsterdam etc, ce vor fi decorate cu diverse elemente de gheaţă, simboluri din fiecare capitală. Pe lângă camerele ce vor putea fi vizitate şi vor găzdui temerarii deschişi la experienţe inedite, Hotelul de Gheaţă va dispune de un restaurant şi un bar, unde produsele/preparatele vor fi servite în pahare sau pe platouri de gheaţă”, au mai spus organizatorii.

Potrivit acestora, se pare că și în această iarnă, cei mai mulţi turişti ce doresc să se cazeze şi să trăiască experienţe extraordinare la hotelul din „Tărâmul de Cleştar” al Masivului Făgăraş vor fi englezi.

articolul original.

Situaţie bizară pe o stradă din Horezu, Vâlcea. Cum a ajuns un stâlp de iluminat să treacă prin acoperișul unei vile: „Proprietarul va trebui să demoleze construcția”

29 November 2022 at 20:14
image

Un stâlp de iluminat de pe o stradă din Horezu, Vâlcea, trece prin acoperișul unei vile aflată în construcție.

Se pare că această situaţia a născut controverse între autorități şi proprietar care acum se acuză reciproc, notează antena3.ro.

Cum a ajuns un stâlp de iluminat să treacă prin acoperişul unei vile

„Privații care forțează legile să câștige diverse mici foloase nu pot fi considerați vinovați. Vinovată este autoritatea care trebuie să respecte legea şi să acorde consultanță celor care au diverse probleme, pentru a nu se ajunge in situaţii de genul.

Primaria ar trebui să explice care autorizație de construire este greșită, a casei sau a stâlpului, a parcării sau a blocului (daca ele există)”, este mesajul postat pe Facebook de Horezu Real Page, însoțit de fotografiile cu stâlpul care trece prin acoperișul clădirii.

Primarul din Horezu susține că această clădire este una construită ilegal

„Cel mai probabil, proprietarul va trebui să demoleze această construcție. Am trimis control la fața locului, iar concluziile sunt că proprietarul a încălcat normele de urbanism când a ridicat această construcție”, a declarat Nicolae Sărdărescu, edilul din Horezu, potrivit gandul.ro.

Mai mult decât atât, proprietarul vilei riscă şi o amendă.

„Proprietarul are mai multe modificări față de autorizația de construire, în consecință, va trebui să se pună în legalitate. Nu doar stâlpul este o problemă. Va primi și amendă”, a mai specificat arhitectul-șef din Primăria Horezu.

articolul original.

Doi bărbaţi din Bihor au fost răniţi în urma unui incendiu izbucnit după ce au încercat să aprindă focul în sobă cu benzină

29 November 2022 at 16:14
image

Doi bărbați au suferit arsuri, marți după-amiază după ce au încercat să aprindă focul în sobă cu benzină. Evenimentul s-a produs în localitatea Curtuișeni, județul Bihor.

Doi bărbaţi au fost răniţi după ce au încercat să aprindă focul cu benzină

Potrivit ISU Bihor, incendiul izbucnit la o casă din localitatea Curtuişeni a fost anunţat la 112, iar acolo au fost trimise trei echipaje de pompieri militari din cadrul Staţiei de Pompieri Valea lui Mihai, din care două de stingere şi unul de prim ajutor calificat, notează news.ro.

„Proprietarul locuinţei, care a suferit arsuri la nivelul mâinilor, a fost asistat la faţa locului, acesta refuzând transportul la spital. Vecinului acestuia, care a suferit arsuri de gradul II la nivelul membrelor inferioare, i-au fost acordate îngrijirile care se impuneau, pompierii paramedici transportându-l ulterior la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean”, a transmis sursa citată.

Pompierii le recomandă oamenilor să nu aprindă focul decât cu materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi să evite supraîncărcarea acesteia. Pe lângă sobă nu trebuie să existe materiale combustibile, focul să fie stins înainte de a părăsi locuinţa sau de a dormi.

articolul original.

Virgil Ianțu a dezvăluit secretul tinereții. Ce sfat oferă cunoscutul om de televiziune bărbaților trecuți de 50 de ani: „E cel mai bun medicament”

29 November 2022 at 15:44
image

Cunoscutul om de televiziune Virgil Ianțu a dezvăluit în cadrul emisiunii de la Kanal D „40 de întrebări cu Denise Rifai” un truc de sănătate pentru bărbații care au trecut de 50 de ani.

Invitat în emisiunea prezentată de Denise Rifai, acesta a vorbit despre viața lui, atât pe parte profesională, cât și pe parte personală.

Virgil Ianțu, sfat pentru bărbații de peste 50 de ani

În vârstă de 51 de ani, Virgil Ianțu a dezvăluit ce face pentru a se menține în formă. Moderatorul le-a oferit tuturor bărbaților trecuți de această vârstă un sfat prețios, care cu siguranță i-ar putea ajuta să arate, dar și să se simtă mai bine, potrivit click.ro.

Prezentatorul a recunoscut că la un moment dat era obsedat de greutatea sa: „Nu mai sunt atât de habotnic, am avut perioade în care eram nebun. Am perioade când nu mă ating de pâine, nici măcar dimineața. Dar am ajuns să-mi fac și poftele. Din păcate, de 7-8 luni nu mai merg la sală. Alergam și câte o oră, nu mai o fac, fiindcă n-am avut timp”, a explicat Virgil Ianțu, în emisiunea de la Kanal D.

„Când simt că am un pic în plus, o răresc, nu mă mai cântăresc! Mă cântăresc apoi, când sunt mai ușurel. N-am problemă să-mi pun frână la anumite lucruri”, a continuat Virgil Ianțu.

Când are timp, el obișnuiește să doarmă la prânz, specificând că este un adevărat medicament și un bun prilej de a-și încărca bateriile: „E minunat, e cel mai bun medicament. E una dintre rețetele ce mă ajută să n-am probleme de sănătate”.

Virgil Ianțu susține că este extrem de important să acorzi atenție tenului

În timp, Virgil Ianțu a învățat că nu doar de corp trebuie să aibă grijă, ci și de chipul său, motiv pentru care a început să folosească anumite creme, pentru a fi mereu în cea mai bună formă.

„Folosesc produse de întreținere, fața are nevoie de hidratare. N-am folosit multă vreme, de vreo doi ani am început. Dar n-am mers niciodată la cosmetică. Recomand bărbaților să-și întrețină fața, dar nu altceva, mani-pedi, vopsitul”, a mai povestit prezentatorul.

articolul original.

Dana Budeanu se dezlănțuie împotriva Guvernului României: „Vorbiți cu oamenii, cu poporul care vă votează”

28 November 2022 at 21:58
image

„Creşterea pensiilor ar putea fi o capcană”, susține Dana Budeanu care evidenţiază că prin acest procent de 12.5% şi prin toate ajutoarele promise de stat, românii ar putea fi, de fapt, sărăciți şi umiliți.

Dana Budeanu: Creşterea pensiilor, o cârpeală

Cunoscutul critic de modă acuză clasa politică de faptul că a creat o nouă mascaradă în ceea ce privește majorarea pensiilor, dar mai ales în cazul acordării ajutoarelor sociale pentru care nu s-a specificat clar anumite elemente.

Mai mult decât atât, aceasta este de părere că lumea a fost şi este indusă în eroare pentru că nu ştie exact câţi bani va primi în plus pe lună.

„Această mare problemă a creșterii pensiilor în mod normal ar fi fost pur și simplu o măsură extrem de necesară, discutată cu calm, atât în coaliție, cât și între absolut toate partidele politice. Până la urmă cresc pensiile oamenilor care nu mai au altă șansă de supraviețuire decât această pensie.

Însă, bineînțeles, acest subiect a fost transformat într-o campanie electorală. Cum știm, s-a ajuns la acest procent de 12, 5 %, însă pentru mine, care am totuși un nivel de inteligență mediu, 12,5 % este singura cifră clară din acest program de creștere a pensiilor.

Dacă luăm și ne uităm după aceea la ajutoarele care se vor da pensionarilor vulnerabili, deci, cu pensiile alea mici 1.000 de lei 2.000 de lei 3.000 începe haosul.

Măi oameni buni, eu am înțeles, e o schemă de calcul, că te ajută pentru nu știu ce facturi, cu nu știu ce sumă, etc. Dacă eu, care am totuși o vârstă la care pot fi atentă, a trebuit să citesc de 15 ori toate explicațiile alea. Se dă 1.400 de lei de două ori pe an … când de două ori pe an?

Adică, domne’ eu am 83 de ani şi mă uit acum la televizor, am citit la știri, m-am interesat și eu. Mi-a spus vecinul meu, care e mai deștept, are 71 de ani, el înțelege mai mult și după aia am sunat copilul meu etc. Deci toată chestia asta se întâmplă în fiecare zi toată bătaia asta de joc în continuare are loc.

Eu care am 83 de ani vreau să știu câte milioane de lei, vorbesc în bani vechi, primesc eu pe lună dacă am pensie 20 de milioane pe lună? Cât primesc eu pe lună? 100 de lei, 150 de lei? Exact, eu trebuie să știu.

Vorbiți cu oamenii, cu poporul care vă votează. Că oamenii ăștia amărâți, pensionarii ăia ies cel mai mult la vot că pe tineri nu-i interesează. Sunt cool. Ei votează Facebook.

Explicați-le exact, măi oameni buni, voi cei amărâți o să aveți 300 de lei pe lună pe lângă cei 12,5 % gata, punct. De ce ar trebui să existe toată împărțeala asta?

Ajutorul pentru factura de curent vine de 2 ori pe an … da’ împarte în 12! De ce vine de 2 ori pe an? De ce nu vine împărțit la 12? Adică o bucățică pe lună, plus ajutorul ălălalt.

Împarte la 12 și atunci în fiecare lună ăla care are 2.000 de lei primește 100 de lei pe lună în plus. De ce sunt 300 de lei la 2 luni sau 150 de lei la 2 luni? De ce nu sunt 75 de lei pe lună? Adăugați acolo la pensia omului! Omul să știe cât primește în fiecare lună!

„Ori e nepricepere, ori este intenționată toată mascarada asta a ajutoarelor”

De ce să facem împărțeala asta haos? Există 2 posibilități. Ori e nepricepere, ori este intenționată toată mascarada asta a ajutoarelor. De ce?

Ar fi foarte cinstit să ieșiți și să spuneți măi, oameni buni, noi am ajuns la această concluzie. Avem banii ăștia, vă dăm atât! De aceea eu am spus și am avut o idee, așa, ca cetățean, ca om care are părinți, mă micșorați cu puțin, în general, și dați ajutoare mai mari tocmai pentru că nu suntem siguri pe niște sume, nu?

În perioada asta grea oamenii amarați trebuiau să primească mai mult. Noi acum ok, toți primim 12,5 %, asta am înțeles. După care începe haosul.

Pentru că, atenție, și vă dau un scenariu. La anul să spunem și să ne ajute Dumnezeu în această direcție, odată cu reglementarea prețului la energie care se va produce din ianuarie să zicem că se va ajunge la niște facturi cât de cât acceptabile pentru oameni și atunci s-ar putea ca statul să considere că tu nu mai ai nevoie de ăia 1.400 pe an? Corect?

Corect că acuma ție ți se dă ajutorul ăla pentru că au crescut toate facturile astea și, mă rog, trebuie să fi ajutat, cu întârziere că așa a vrut PNL, dar nu contează.

Eu ajung în luna iunie şi se constată că nu mai am nevoie de ajutorul ăla. Corect? Scade inflația, cine știe ce mai urmează la anul. Dar facturile vor scădea clar după noua reglementare. Şi atunci tu probabil vei considera ca stat că nu mai e nevoie să dai acel ajutor.

Dacă ieșiți acuma, mâine, PSD și spuneți acest ajutor se va da cât PSD-ul este la guvernare, am plecat acasă. Măcar am o cifră, am o marjă! Adică dacă vine PNL n-o să mai fie ajutorul, că alt cineva n-are cine să vină, deci nu o să mai fie sau cum? Care e bătaia de joc”, a explicat Dana Budeanu, potrivit Antena3.

articolul original.

Un loc aparte din România pare să-i fi cucerit pe turiștii străini: „E Raiul pe Pământ”

28 November 2022 at 21:14
image

România este o țară de-a dreptul spectaculoasă din punct de vedere turistic. Indiferent de anotimp, peisajele de poveste din țara noastră îi fac pe turiști să se simtă într-o poveste atunci când le descoperă.

De exemplu, Bucovina este o explozie de tradiție și istorie. Un concediu aici înseamnă o călătorie în care tradițiile, peisajele naturale și mâncărurile autentice, vor fi piesele unui puzzle în care turiștii își vor construi propriul basm.

Mitul românilor ospitalieri pare că s-a născut în Bucovina

Bucovina este un ținut fascinant datorită oamenilor și poveștilor care s-au scris pe acestea meleaguri, locuitorii păstrând încă o mulțime de tradiții care așteaptă să fie descoperite.

„Sună clopotele a sărbătoare, de la Putna până pe Rarău. Bucovina-i veşnică, nu moare, fiindcă o ţine în mână Dumnezeu”, recită Axentoi Liliana, administrator pensiune, potrivit observatornews.ro.

Cea mai mare avuţie a frumoasei Bucovina sunt oamenii

Mulţumirea de a primi oaspeţi, de a-i face să se simtă bine, să fie fericiţi, să se bucure de tot ce le putem oferi. Pentru mine, e Raiul pe Pământ. Mândră … De ce? Pentru că am de toate aici!”, susține Axentoi Liliana, administrator pensiune.

Tradiţiile şi meşteşugurile străbunilor sunt arătate turiştilor cu mândrie.

„Suntem la casa mică, unde avem câteva elemente tradiţionale de suflet. Aveţi aici potcoava care este norocul casei, iar pe colţ veţi găsi un tub de cartuş bătut în grindă”, arată Ciprian Savin, administrator pensiune.

Reacţia turiştilor străini, veniţi în vacanţă în România

„Este frumos! Oamenii sunt foarte prietenoşi şi deschişi şi, deseori, dacă noi nu înţelegem limba, ne înţelegem prin sentimente şi simţuri. Asta e minunat! Mâncarea este minunată, mâncarea locală”, mărturisesc turişti din Olanda.

Dragostea de Bucovina chiar trece prin stomac: „Hribi cu smântână, ciulama, o tochitură bună, friptură de porc. Majoritatea preparatelor sunt naturale. Cine vine trebuie să se simtă ca şi la bunica”, mai dezvăluie Axentoi Liliana, administrator pensiune.

Pe 28 noiembrie 1918, reprezentanţii Bucovinei au proclamat Unirea cu țara

„Aparţine spaţiul românesc o bucată de teritoriu cu valori culturate, etnice şi naţionale distincte care face ca România noastră să fie un pic mai bogată, un pic mai frumoasă”, crede Radu Florian Bruja, Conf. univ. Dr. Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava.

Bucovina înseamnă şi spiritualitate. Mănăstirile sunt deja cunoscute în lume, iar Voroneţul, monument UNESCO supranumit şi Capela Sixtină a Estului, este una dintre emblemele acestui loc unic.

articolul original.

Linda Gray, actriță care a dat viață personjului Sue Ellen din Dallas, arată fabulos la 82 de ani (FOTO)

28 November 2022 at 19:45
image

Linda Gray face parte din generația de aur a cinematografiei hollywoodiene  Ea a interpretat mai multe roluri memorabile, fiind nominalizată în câteva rânduri la Globul de Aur și Premiile Emmy, dar cu siguranță personajul care i-a adus cea mai mare notorietate a fost Sue Ellen din celebrul serial american Dallas.

Linda Gray arată fabulos la 82 de ani

De curând, Linda Gray a împlinit vârsta de 82 de ani și se află într-o formă de zile mari. Se pare că în viața reală actrița este o fire total opusă față de personajul pe care l-a interpreta în Dallas.

Ei bine, dacă în Dallas era soția alcoolică a demonicului J.R. Ewing, femeia care îi cucerea pe toți cei care o cunoșteau, în viața de zi cu zi, Linda Gray acordă o mare atenție stilului de viață sănătos, care a și ajutat-o să ajungă la această vârstă și să arate fabulos, potrivit okmagazine.ro.

Actrița este într-o formă de invidiat și pare că a găsit elixirul tinereții, deoarece arată cu cel puțin 20 de ani mai tânără. Și-a păstrat atât silueta, cât și zâmbetul cuceritor, în pofida greutăților vieții, căci a trecut printr-o imensă durere în anul 2020, când și-a pierdut unicul fiu, pe Jeff Thrasher.

Acesta avea doar 56 de ani și a pierdut lupta cu leucemia, moartea lui a devastat-o pe actriță. „A fost cea mai bună, mai amuzantă, cea mai dulce ființă umană … a adus lumii o asemenea dragoste și a fost iubit de toată lumea!” a scris Linda atunci.

De asemenea, din căsnicie cu Ed Thrasher Linda Gray are și o fiică. I-a călcat pe urme nu doar în ceea ce privește aspectul fizic, ci și în privința carierei. Kehly Sloane este la rândul său actriță și mamă a doi băieți.

Ce suplimente consumă Linda Gray pentru a se menține în formă

Pentru un corp de invidiat actrița are mare grijă la alimentație, face mișcare zilnică și își exersează în permanență gândirea pozitivă.

Dar cu toate acestea, de pe lista sa de suplimente nu lipsesc multivitaminele, complexul de B, Omega3, enzimele digestive, vitamina D, ginseng, coenzima Q10, ciupercile Reishi, extract de colostru, extracte de ceai verde, quercitină și probiotice, mai notează sursa citată.

articolul original.

Cabral Ibacka, adevărul despre show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”: „Treaba e foarte simplă …”

28 November 2022 at 19:11
image

Show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” a ajuns la final.  După trei luni petrecute în jungla din Dominicană, după numeroase probe teribile, Anisia Gafton a fost încoronată drept „Regina junglei”.

În nota umoristică tipică, Cabral Ibacka a vorbit despre provocările apărute în desfășurarea filmărilor emisiunii, declarându-se coechipierul concurenților, potrivit cancan.ro.

Cabral, despre relația pe care o are cu Adela Popescu

Întrebat despre cum reușește să nu fie părtinitor în acest show, Cabral Ibacka a spus: „Ori de toți, ori de niciunul! Treaba e foarte simplă, respect efortul oricărui om, am făcut sport de performanță și atunci când un om în orice fel de domeniu face performanță, luptă pentru a ajunge undeva, cred că trebuie respectat și trebuie apreciat. Deci cumva n-am cum să țin cu nimeni, decât cu toți”.

Primul sezon al emisiunii a fost prezentat de Cabral Ibacka, împreună cu Mihai Bobonete. În noul sezon, tot Cabral a ocupat rolul de prezentator, însă, de data aceasta, acompaniat de Adela Popescu.

„Mihail este un partener foarte bun, reușește să atingă niște zone de-ale comediei și de-ale parteneriatului în prezentare foarte mișto, însă în același timp și Adela are o experiență foarte mare, e foarte bună pe treaba ei.

Mai mult decât atât, sunt prieten și cu ea la fel cum sunt și cu Mihail. Și cumva trece de zona de colegi și intră în zona de prietenie atunci când facem emisiuni împreună”, a spus Cabral Ibacka pentru sursa citată.

Spre deosebire de vedetele antamate să se lupte pentru titlul show-ului, Cabral a putut petrece timp alături de familie. Atât el cât și partenera Adela Popescu, pe care entertainerul o percepe ca fiind mai mult decât o simplă colegă.

„Când am fost acolo, am avut familiile cu noi, adică Andreea și copiii au venit cu noi, la fel Radu și restul familiei Vâlcan au fost alături de noi. Vorbim zilnic că suntem în aceeași casă. Dar desigur noi am plecat înainte și spre casă am plecat pe etape, prima oară a plecat familia”, a mai declarat prezentatorul.

articolul original.

Fiul liderului cecen Ramzan Kadîrov, fotografiat în timp ce purta un ceas în valoare de 1,4 milioane de dolari (FOTO)

28 November 2022 at 16:33
image

Adam Kadîrov, fiul de 15 ani al liderului cecen Ramzan Kadîrov, a fost fotografiat în timp ce purta un ceas în valoare de 1,4 milioane de dolari, potrivit Nexta.

Ceasul poate fi observat la mâna lui tânărului într-o fotografie postată de luptătorul MMA Abdurakhman Dudayev pe Instagram.

Fiul lui Kadîrov poartă un ceas de lux în valoare de 1,4 milioane de dolari

Se pare că Adam Kadîrov s-a fotografiat pe 23 octombrie la un hotel de 5 stele din Dubai, alături de luptătorul MMA cecen, Abdurakhman Dudaev.

Conform echipei lui Navalnîi, ceasul este un model Audemars Piguet, încrustat cu diamante. Obiectul valorează aproximativ 85 de milioane de ruble, adică circa 1,4 milioane de dolari, notează digi24.ro.

La începutul lunii octombrie, liderul cecen a publicat un clip video pe canalul său de Telegram în care a susținut că fiii săi minori au ajuns în prima linie a frontului din Ucraina.

„Akhmat, Eli și Adam sunt gata să-și folosească abilitățile în zona de conflict. Și nu glumesc. Este timpul să se arate într-o luptă adevărată, iar aceasta este dorința lor. În curând vor merge în prima linie și se vor afla pe cele mai dificile secțiuni ale liniei de contact”, se arată în descrierea atașată clipului video.

articolul original.

România se află în topul celor mai bune țări în care oamenii ar trebui să se retragă la pensie. Pe ce loc se situează țara noastră

28 November 2022 at 16:06
image

Oamenii nu mai așteaptă până când ajung la sfârșitul celor șaizeci de ani pentru a profita la maximum de viață. Astfel, în ultimii ani, independența financiară și pensionarea anticipată au devenit un trend în ceea ce îi privește pe cei aflați în prima parte a vieții.

Specialiștii de la enjoytravel.com au realizat un top al celor mai bune țări pentru a te retrage în liniște, după pensionare și au găsit câteva motive importante pentru care România se află între primele țări din clasament.

Care sunt cele mai bune ţări în care te poţi retrage la pensie

Se pare că, pe locul 12 în clasament (dintr-un total de 50 de destinații), România a fost desemnată ca fiind o opțiune de top pentru costul relativ scăzut al vieții, calitatea ridicată a vieții și ușurința generală de obținere a vizei/rezidenței.

„Având peisaje uluitoare, orașe vibrante și unele dintre costurile de trai scăzute din Europa (35), România este o alegere de top pentru cei care doresc să se pensioneze mai devreme. Engleza este vorbită pe scară largă în orașe, iar româna este considerată una dintre cele mai ușor de învățat și pentru vorbitorii de engleză. Vizele și permisele de ședere sunt mai ușor de obținut decât în ​​majoritatea țărilor europene, iar temperaturile anuale sunt în medie de 12,8 C. În afara centrelor orașelor, există și peisaje de poveste, sate săsești și păduri nesfârșite de explorat”, scriu cei de la Enjoy Travel.

Slovenia ocupă primul loc pe listă, deoarece oamenii se pot bucura de un cost al vieții relativ scăzut și de o calitate a vieții ridicată.

„Din punct de vedere istoric, Slovenia a fost ocolită în favoarea Italiei, Austriei și Croației, dar în ultimii ani, acest cadru de basm a intrat încet în conștiința noastră. Acum, este cel mai bun loc din lume pentru pensionare și nu este greu de înțeles de ce. Între pădurile sale nesfârșite, satele alpine și capitala colorată, există o mulțime de lucruri pentru a-i ține ocupați pe pensionari. Expații se pot bucura de un cost al vieții relativ scăzut și de o calitate ridicată a vieții. De asemenea, barierele legate de viză și de permisul de ședere sunt reduse. În plus, limba engleză este vorbită pe scară largă, iar temperaturile sunt blânde, cu veri însorite și ierni confortabile”, arată portalul de călătorii.

De asemenea, alte destinaţii în care clima este plăcută, iar calitatea vieţii este ridicată, ar fi Portugalia, Republica Cehă sau Ungaria, unde, comparativ cu cea mai mare parte a Europei, preţurile sunt uimitor de mici.

Topul propus de sursa citată, de la locul 1, până la locul 50: Slovenia, Portugalia, Estonia, Spania, Paraguay, Cehia, Ungaria, Croația, Mexic, Uruguay, Letonia, România, Bulgaria, Finlanda, Indonezia, Maroc, Ecuador, Puerto Rico, Muntenegru, Grecia, Nicaragua, Canada, Malta, Franța, Costa Rica, India, Malaysia, Belize, Qatar, Peru, Armenia, Columbia, Slovacia, Vietnam, Georgia, Thailanda, Rep. Dominicană, Argentina, Africa de Sud, Panama, Albania, Polonia, Kenya, Filipine, Suedia, Australia, Noua Zeelanda, Lituania, Irlanda, Luxemburg.

articolul original.

Povestea Annei, mama din Ucraina care își caută unicul fiu, luat prizonier de ruși: „M-aș duce până la capătul lumii să aflu”

25 November 2022 at 11:45
image

Peste 15.000 de persoane sunt date dispărute, în Ucraina, de la începutul războiului declanșat de liderul de la Kremlin, în 24 februarie.

Nu se știe câte dintre acestea mai sunt în viață, câte ar putea fi în detenție în Rusia sau dacă sunt îngropate pe undeva.

O mamă din Ucraina își caută unicul fiu, luat prizonier

Mai mult decât atât, familiile și părinții celor dispăruți trăiesc clipe de coșmar, dar cu toate acestea au speranță că își vor strânge copiii în brațe din nou.

Este și cazul Annei Voskoboinik, o mamă care își caută unicul fiu, Oleksii, în vârstă de 38 de ani.

Ajunsă în scaun cu rotile după ce i s-a amputat un picior, femeia susține că băiatul său era soldat și a fost arestat de ofițerii ruși la un punct de control din Herson în urmă cu trei luni.

Se pare că de atunci, aceasta trăiește cu speranța că își va reîntâlni singurul copil.

Trupele ruse s-au retras de atunci din oraș, și odată cu ele, și fiul femeii

„Unde este acum? Nu știu. M-aș duce până la capătul lumii să aflu. E singurul meu fiu. A fost mereu în apropiere. Acum…”, spune aceasta.

În zone ca Herson este greu să afli informații despre persoanele dispărute, deoarece comunicațiile nu sunt restabilite integral, iar zona este plină de mine, notează Skynews.com.

„Avem o problemă foarte mare cu comunicarea, mai ales în zonele rurale”, a declarat Volodimir Zdanov, care se ocupă de cazurile de persoane dispărute din Herson.

„Numai în Herson, peste 900 de persoane au fost înregistrate ca răpite sau date dispărute, a declarat procuratura regională.

Printre cei dispăruți sunt politicieni, preoți și simpli cetățeni, totuși, dintre aceștia, doar 480 au fost eliberați. Aproape 400 de civili au fost uciși în regiune”, a spus purtătorul de cuvânt al procurorului, Anastasia Vesilovskaya.

De asemenea, Volodimir Zdanov susține că ar putea fi un număr mult mai mare.

„Neoficial, ar putea fi chiar mii, dacă includem morții … Pur și simplu nu putem stabili numărul. Când teritoriul va fi complet eliberat, vom putea afla cu exactitate”, a spus el.

articolul original.

Zeci de oameni au stat în frig în vama din Sighetul Marmaţiei, după ce partea ucraineană a rămas fără curent electric

25 November 2022 at 06:53
image

Situație gravă la vama din Sighetu Marmației, joi seara. Zeci de oameni au stat în frig mai bine de cinci ore, deoarece nu au putut trece în Ucraina din cauza faptului că țara vecină a rămas fără curent electric, din cauza bombardamentelor.

Persoane blocate în vama din Sighetu Marmației

„În Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației se află mai multe persoane care doresc să se deplaseze în Ucraina. Acestea nu pot ieși din țara noastră, deoarece punctul de trecere a frontierei din Ucraina nu este alimentat cu energie electrică și nu se pot prelucra în sistem documentele de călătorie”, a transmis Prefectura Maramureș.

Începând cu ora 22:10, traficul rutier si pietonal prin Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației, atât pe sensul de intrare, cat si pe cel de iesire, s-a reluat, potrivit antena3.ro.

Mai multe asociaţii au venit în sprijinul oamenilor şi i-au adăpostit în corturi

„Persoanele aflate în punctul de trecere al frontierei Sighetul Marmaţiei vor primi de la autorităţile române sandvişuri şi ceai cald. Persoanele care doresc li se oferă găzduire în locaţii de cazare din zonă, unde vor fi trasportaţi de către pompierii militari”, a declarat Dan Bucă, purtător de cuvânt Prefectura Maramureș.

Cinci ore a durat blocajul. Nu e prima dată când vama ucraineană rămâne fără curent. S-a mai întâmplat şi pe 16 noiembrie, când nu s-a putut trece timp de o oră şi jumătate.

Începând din această dimineață, toate unitățile administrative teritoriale au fost reconectate la rețea, infrastructura critică fiind prima reconectată.

articolul original.

Testarea virginității la femei, la cererea persoanelor fizice, eliminată oficial

24 November 2022 at 10:57
image

Pentru că este o procedură intruzivă, care generează efecte fizice și psihologice nefaste asupra femeilor, practica testării virginității, la cererea unor persoane fizice, va fi eliminată, conform unui proiect de ordin comun al Ministerului Sănătății (MS) și Ministerului Justiției (MJ).

În aces fel, examinarea genitală pentru constatarea virginității se va face numai în proceduri oficiale, la solicitarea autorităților, potrivit avocatnet.ro.

Testarea virginității la femei, la cererea persoanelor fizice, eliminată oficial

Proiectul de ordin comun al MS și MJ vizează modificarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale, conținute de Ordinul nr. 255/1.134/C/2000, în sensul eliminării unei practici ce implică o procedură intruzivă, ce are impact, cel puțin, asupra psihicului femeilor.

Este vorba, în special, de eliminarea, indiferent de vârsta persoanei, a practicii testării virginității la femeie, la cererea persoanelor fizice, prin examinarea integrității himenale, a constatării stării de virginitate, precum și a eliberării certificatului medico-legal asupra stării de virginitate.

În acest mod, vor mai fi posibile doar stabilirea capacităţii sexuale, vârstei, conformației sau dezvoltării fizice în circumstanţe precum obţinerea pentru minore a dispensei de vârstă în vederea căsătoriei, precum şi constatarea stării obstetricale în cazuri de sarcină, viduitate (văduvie), avort, naştere, lehuzie.

Așadar, examinarea genitală pentru constatarea virginității va mai fi posibilă doar la cererea organelor judiciare.

De-a lungul anilor, mai multe organizații internaționale, printre care Organizația Mondială a Sănătății și Comitetul Națiunilor Unite pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, au stabilit că „testarea virginității nu are suport științific și nu este necesară asupra stării de bine din punct de vedere fizic, psihologic și social”, dar și că este “o procedură intruzivă care generează efecte fizice și psihologice directe asupra femeilor precum și retraumatizante în cazurile de cercetare a abuzului sexual”, după cum apare în nota de fundamentare a viitorului ordin, menționează sursa citată.

articolul original.
❌