ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Un bărbat din Vaslui și-a atacat părinții cu un topor, lăsându-i inconștienți, dar și echipajele de intervenție. Împușcat de polițiști, el a sărit la bătaie la cadrele medicale, în drum spre spital, distrugând aparatura ambulanței

24 November 2022 at 04:51

Părinții agresorului, o femeie de 58 de ani și un bărbat de 64 de ani, au ajuns în stare gravă la spital, fiind în comă. Fiul lor, în vârstă de 33 de ani, a fost împușcat de polițiști, după ce l-au somat de mai multe ori. Viața lui nu a fost pusă în pericol, au anunțat autoritățile, fiind împușcat în zona picioarelor.

Cazul s-a petrecut noaptea trecută în localitatea vasluiană Protopopești. Cu puțin înainte de miezul nopții, vecinii victimelor au sunat la 112 și au anunțat că bărbatul de 33 de ani face scandal în locuință și își amenință părinții.  

La fața locului a ajuns prima dată un echipaj de la ambulanță. Bărbatul de 33 de ani era agitat și a amenințat cadrele medicale. Speriate, acestea au solicitat sprijinul polițiștilor. Bărbatul a continuat să se manifeste violent și când au sosit polițiștii. A fost somat de mai multe ori, însă fără niciun un rezultat.

Polițiștii au folosit armele din dotare. Au tras focuri de armă în plan vertical, sperând că astfel agresorul se va liniști, însă acesta continua să fie agitat și să amenințe că va omorî pe toată lumea. În cele din urmă, unul dintre polițiști a îndreptat arma către bărbatul de 33 de ani și l-a împușcat în picior.

Părinții găsiți inconștienți

”Echipajul a observat comportamentul agresiv și a evitat intrarea în locuință solicitând poliția. Când au intrat în casă cu polițiștii au descoperit mama și tata agresorului agresați. Erau în pat, inconștienți”, a declarat medicul Dan Ungureanu de la Serviciul de Ambulanță Vaslui.

La fața locului au fost suplimentate forțele de intervenție, fiind trimise în sprijin încă un echipaj de ambulanță și unul de terapie mobilă intensivă.

Potrivit medicilor, tatăl agresorului prezenta un traumatism cranio cerebral prin lovitură de topor, fiind în comă profundă. Mama prezenta și ea un traumatism la nivelul capului, tot prin lovitură de topor, fiind, de asemenea, în comă. Au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Vaslui.

A atacat și echipajul ambulanței

La spitalul din Vaslui a fost transportat cu o ambulanță și agresorul. Pe drum, acesta a sărit la bătaie la cadrele medicale. Nefiind însoțite de polițiști, acestea au coborât din salvare, temându-se pentru viața lor.

”Bărbatul de 33 de ani, care se manifesta agitat, prezenta o plagă înjunghiată la nivelul unei gambe, fiind preluat de ambulanța C2 cu medic. Poliția nu l-a însoțit pe ambulanță. În timpul deplasării, a devenit din nou foarte agresiv. Echipajul a oprit ambulanța și a solicitat prin 112 poliția, viața lor fiind în pericol”, a mai precizat medicul Ungureanu.

Un bărbat din Vaslui și-a atacat părinții cu un topor, lăsându-i inconștienți, dar și echipajele de intervenție. Împușcat de polițiști, el a sărit la bătaie la cadrele medicale, în drum spre spital, distrugând aparatura ambulanței

Până au sosit polițiștii, bărbatul a distrus aparatura ambulanței. Ulterior a fost imobilizat pe targă, fiind transportat în condiții de siguranță la spital.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs evenimentul.

Sursă foto: Serviciul Județean de Ambulanță Vaslui


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

articolul original.

O femeie de 86 de ani din județul Vaslui a ajuns în stare gravă la spital, cu un braț amputat, după ce a fost atacată de câinele din curte

23 November 2022 at 12:24

Femeia în vârstă de 86 de ani din localitatea vasluiană Mânzați a ajuns în stare gravă la spital, mați, 23 noiembrie, după ce a fost atacată de un ciobănesc german. Câinele îi fusese adus de copii pentru a-i asigura paza în gospodărie, octogenara locuind singură.

Cei care au sunat la 112 pentru a solicita sprijin au fost vecinii alertați de strigătele femeii după ajutor. Potrivit medicilor de la Serviciul de Ambulanță Vaslui, victima a fost găsită în stare foarte gravă.

„Pacienta prezenta la membrul superior stâng amputație, plăgi multiple și lipsă de substanță. La nivelul membrului superior drept prezenta o fractură cu lipsă de substanță. Pacienta era conștientă și coerentă, dar prezenta dureri importante”, a precizat medicul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță al Județului Vaslui.

După acordarea îngrijirilor medicale la fața locului, victima a fost transportată la spitalul din Bârlad.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

articolul original.

Trecutul mai puțin știut al actorului Cuzin Toma, din „Las Fierbinți” înainte să fie condamnat pentru că a condus după ce a consumat cocaină

20 November 2022 at 05:15

„Faptele nu prezintă interes public”, au motivat procurorii DIICOT închiderea dosarelor în care a fost anchetat actorul Cuzin Toma din serialul „Las Fierbinți” pentru consum și conducere sub influența stupefiantelor. În al treilea dosar penal, în care actorul a fost condamnat cu amânarea aplicării pedepsei, judecătorii au justificat pedeapsa cu circumstanțele personale ale actorului, dar și că acesta nu a comis vreun accident în timp ce conducea sub influența drogurilor. 

Pe 14 noiembrie, Cuzin Toma a fost condamnat la un an de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei după ce a fost prins în 2018 conducând cu permisul suspendat și sub influența drogurilor. Consumase cocaină, dar și alte stupefiante, potrivit rezultatelor indicate de medicii legiști în expertiza transmisă procurorilor, după cum a scris zilele trecute Libertatea.

Judecătorii i-au aplicat cea mai blândă pedeapsă, așa cum sunt considerate amânările – care se consemnează în cazier, dacă nu se recidivează – motivând că actorul, pe lângă atitudinea sinceră, implicarea în proiecte educative pentru tinerii din România, nu are antecedente penale. 

Cuzin Toma are cazierul curat, însă asta după ce de alte două ori, în 2017 și în 2020, magistrații au închis dosarele în care actorul a fost cercetat pentru că a fost prins de alte trei ori cu droguri în mașină.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 l-au pus sub acuzare pe Cuzin Toma în dosarul în care a fost condamnat zilele trecute chiar în timp ce acesta era cercetat de DIICOT. 

Libertatea a consultat cele două dosare în care actorul a fost anchetat pentru deținere de droguri în vederea consumului propriu, respectiv conducere sub influența stupefiantelor. În ambele cazuri procurorii au dispus soluțiile de clasare invocând același motiv: „lipsa interesului public”. Soluțiile de renunțare la urmărire penală au fost validate și de instanțele de judecată.

Primul dosar

Prima dată, Cuzin Toma a fost prins cu droguri în mașină pe 27 septembrie 2016. Actorul se deplasa cu autoturismul său, un Volkswagen, pe strada Alexandru Moruzzi, din sectorul 3. 

Potrivit buletinului de analiză toxicologică, depus la dosar, actorul a ieșit pozitiv la THC (canabis – n.r.) și MDAM (ecstasy – n.r.).

În mașina sa polițiștii au găsit o punguţă din material plastic ce conţinea 2,30 grame de canabis, precum și două două grindere, unul metalic și altul din material plastic, pe ambele fiind puse în evidenţă urme de canabis.

„Inculpatul Toma Cuzin a avut o atitudine sinceră, recunoscând faptele ce i s-au reţinut în sarcină”, au precizat procurorii.

Actorul a fost trimis să fie evaluat de specialiștii Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), pentru a se stabili dacă prezintă risc de recidivă în privința consumului de droguri.

Specialiștii antidrog au concluzionat că „nu necesită includerea în circuitul de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri”, iar procurorii au închis dosarul.

„Având în vedere atitudinea sinceră a inculpatului, lipsa antecedentelor penale, modalitatea de săvârşire a faptelor, cantitatea mică de droguri de risc deţinută şi că pentru infracţiunea săvârşită legea prevede o pedeapsă mai mică de 7 ani, procurorul a constatat că nu există un interes public în urmărirea acestuia, fapt pentru care a dispus renunţarea la urmărire penală”, se arată în soluția procurorilor DIICOT.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului București, care pe 16 noiembrie 2017 a confirmat renunțarea la urmărire penală, instanța subliniind că ar fi o „disproporţie vădită între cheltuielile pe care le-ar implica desfăşurarea unui proces penal şi gravitatea urmărilor produse”.  

Al doilea dosar, închis 

La mai puțin de două luni după ce dosarul a fost închis definitiv, Cuzin Toma a fost prins din nou cu droguri în mașină. Se întâmpla în ianuarie 2018 pe Splaiul Unirii, nr. 39, din Capitală.

În mașină, polițiștii au găsit o ţigaretă confecţionată artizanal cu miros specific, despre care actorul a declarat că ar fi marijuana destinată consumului propriu. A fost deschis un nou dosar penal pe numele său.

În timp ce era cercetat de DIICOT pentru fapta din ianuarie, Cuzin Toma a fost depistat din nou cu droguri în mașină, în mai 2018, pe bulevardul Unirii din București. Și de această dată actorul a declarat că ţigara confecţionată este marijuana destinată consumului propriu.

Pus sub acuzare pentru cele două fapte de deținere de droguri în vederea consumului propriu, procurorii DIICOT au închis și acest dosar, invocând lipsa interesului public în raport cu scopul urmărit şi împrejurările concrete în care s-a comis infracţiunea. Soluția a fost confirmată de Tribunalul București în ianuarie 2020.

 Al treilea dosar penal

Cuzin Toma a fost inculpat în al treilea dosar penal după ce a fost prins conducând cu permisul suspendat în mai 2018, iar apoi în noiembrie același an, a fost depistat din nou în trafic, de această dată și sub influența drogurilor.  

Potrivit buletinului de analiză toxicologică, în noiembrie 2018 Toma Cuzin a ieșit pozitiv la THC, THC-OH, MDMA şi MDA şi benzoilecgonină – metabolit al cocainei. 

Găsit vinovat pentru două fapte de conducere cu permisul suspendat și o infracțiune de conducere sub influența stupefiantelor, Judecătoria Sectorului 3 l-a condamnat, pe 14 noiembrie, la un an de închisoare cu suspendare, amânând aplicarea pedepsei pentru un termen de supraveghere de doi ani. „Din actele dosarului nu rezultă că anterior ar mai fi fost sancţionat contravenţional la regimul circulaţiei rutiere”, a punctat instanța.

La stabilirea pedepsei, pe lângă circumstanțele personale ale actorului, implicarea sa în proiecte educative, caracterizările laudative ale colegilor și lipsa antecendentelor penale, judecătorii au mai găsit un motiv pentru a justifica pedeapsa blândă.

„Instanţa are în vedere si faptul că inculpatul a fost oprit în trafic de către organele de poliţie pentru un control de rutină, acesta nefiind implicat în vreun accident de circulaţie care să determine sosirea organelor de poliţie la faţa locului”, se arată în hotărârea pronunțată pe 14 noiembrie de Judecătoria Sector 3. Decizia nu este definitivă.

foto: Inquam Photos/


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

articolul original.

Un tânăr de 27 de ani a murit după ce s-a incendiat și s-a aruncat de pe un bloc din orașul Negrești

9 November 2022 at 07:42
image

Incidentul s-a petrecut miercuri dimineață, în jurul orei 4. Mai multe echipaje de intervenții s-au deplasat la fața locului, însă bărbatul nu a mai putut fi salvat.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că bărbatul are 27 de ani și este din orașul Negrești. „În cauză se fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul persoanei, fiind deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au anunțat oficialii Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.

Blocul de pe care s-a aruncat victima este situat în centrul orașului Negrești, pe strada Unirii. „Străzile din oraș sunt supravegheate video și în momentul de față, la cererea Poliției, încercăm să realizăm traseul victimei. Bărbatul nu locuiește în zona respectivă”, a declarat, pentru Libertatea, primarul orașului Negrești, Cristinel Rusu.

Ai sesizat o eroare? Ne poți scrie pe adresa de email [email protected]

articolul original.

Cum se negocia la restaurant deblocarea finanțării magistralei de metrou din Drumul Taberei, contra unei mite de 750.000 de euro

31 October 2022 at 05:30

Două denunțuri a depus la DNA, în 2018, fostul șef al companiei Astaldi Italia în România, Pier Luca Canino, în care recunoștea că a mituit cu peste 3 milioane de euro funcționari din cadrul Ministerului Transporturilor. Banii erau destinați finanțării campaniei electorale a USL. În ambele dosare, aflate în prezent pe rolul Tribunalului București, avocații funcționarilor mituiți au criticat vehement statutul de martor-denunțător al lui Canino, acuzând că acesta a fost protejat de DNA. Libertatea a prezentat anterior și cum acesta se autodenunța ca să scape de anchetă. 

Libertatea a realizat cronologia denunțurilor pe care omul de afaceri italian Pier Luca Canino le-a înaintat la DNA la ani distanță după ce a mituit funcționari din cadrul Ministerului Transporturilor. Miza? Menținerea pe lista de priorități a Guvernului contractele pe care compania italiană Astaldi le derula în țara noastră și urgentarea plăților. 

Ambele denunțuri din 2018 au vizat funcționari din echipa fostului ministru al transporturilor, Ovidiu Silaghi. Deși a fost indicat ca posibilă sursă de primire a fondurilor, Silaghi a negat atunci orice implicare. Subalternii lui au fost trimiși în judecată. Ei s-au plâns că fostul ministru nici măcar nu a fost audiat de DNA, deși au cerut asta insistent.

Cum se negocia la restaurant deblocarea finanțării magistralei de metrou din Drumul Taberei, contra unei mite de 750.000 de euro
Ovidiu Silaghi. Foto: Agerpres

Un alt motiv pentru care italianul a făcut denunțurile după ce a dat mită este și pentru a beneficia de clauza de nepedepsire. Codul Penal românesc spune că „mituitorul nu se pedepsește, dacă denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta”. 

Contracte fictive pentru a finanța campania electorală a USL din 2012

Primul denunț a fost depus de Pier Luca Canino pe 20 martie 2018. Potrivit datelor din dosar, cu un an înainte, un om de afaceri a depus un denunț la DNA, reclamând că decidenții din Ministerul Transporturilor „i-au solicitat să susțină financiar USL în campania de publicitate pentru referendumul de demitere a președintelui României de la acea dată, în caz contrar societățile sale urmând a avea de suferit întrucât îi vor fi trimise în control ANAF și Garda Financiară iar în acest fel activitatea firmelor va fi blocată mult timp”. 

Uniunea Social-Liberară (USL) a fost o alianță politică constituită în 2011 între Alianța de Centru Dreapta (PNL + PC) și Partidul Social Democrat. Fondatorii au fost Victor Ponta, Crin Antonescu și Daniel Constantin, iar ideea formării i-a aparținut lui Dan Diaconescu. 

Până să ajungă în campania USL, banii dați de italian trebuiau livrați prin încheierea unor contracte fictive cu firme agreate de către oficialii din cadrul Ministerului Transporturilor. Printre firmele indicate se număra și Romairport, parte a grupului Astaldi.

Cum se negocia la restaurant deblocarea finanțării magistralei de metrou din Drumul Taberei, contra unei mite de 750.000 de euro
Pier Luca Canino | Foto: Agerpres

Pier Luca Canino a fost citat la DNA ca martor pe 7 martie 2018. Procurorii i-au acceptat solicitarea de a consulta documentele și de a se prezenta pentru a oferi o declarație la o dată ulterioară. Canino s-a întors la DNA două săptămâni mai târziu, pe 20 martie, când a anunțat procurorii că dorește să formuleze un denunț pentru a beneficia de cauza de impunitate. 

Mită pentru ca funcționarii să fie din nou „interesați” de construcția Magistralei 4

În 2012, în perioada imediat următoare schimbării guvernului, în spațiul public au apărut informații privind faptul că noul guvern nu mai este interesat de investiția în extinderea rețelei de metrou, respectiv a Racordului 2 al Magistralei 4. Astaldi investise deja sume importante în pregătirea documentației de participare la licitație și organizarea viitorului șantier. Cum informațiile de abandonare a proiectului deveneau din ce în ce mai serioase, Pier Luca Canino a luat decizia de a se prezenta noii conduceri a ministerului, pentru a afla care sunt intențiile guvernului legate de Magistrala 4 a metroului. 

Pe 20 iunie 2012, Canino s-a întâlnit la Ministerul Transporturilor cu noul secretar de stat, Valentin Răducu Preda și cu consilierul ministrului Silaghi, Tudor Gabriel Bohâlțeanu. Acesta din urmă i-a comunicat lui Canino că lucrările la Magistrala 4 de metrou nu mai reprezintă o prioritate pentru Ministerul Transporturilor dar că „prioritățile se pot schimba”.

Din declarația martorului denunțător rezultă că în urma discuției purtate cu inculpatul Preda Răducu Valentin, a înțeles că pentru ca lucrările la Magistrala 4 să fie finanțate, i se solicită bani, inculpatul dându-i de înțeles că depinde de el dacă guvernul va confirma finanțarea lucrării.

Extras hotărâre Tribunalul București:

Negocieri la restaurant: 750.000 de euro „bacșiș” pentru reînceperea finanțării metroului

După câteva zile, Canino s-a întâlnit din nou cu consilierul ministrului transporturilor într-un restaurant din zona Domenii. Bohâlțeanu a readus în discuție lipsa de interes a guvernului în finanțarea proiectului privind magistrala 4. L-a asigurat pe directorul Astaldi că Ministerul Transporturilor „poate menține investiția în lista de priorități a guvernului dacă va plăti suma de 750.000 euro”.

Cum se negocia la restaurant deblocarea finanțării magistralei de metrou din Drumul Taberei, contra unei mite de 750.000 de euro
Șantierul pentru stația și Depoul Valea Ialomiței, Linia M5 metrou, la 28 decembrie 2013 | Foto: Wikipedia

Pier Luca Canino a menționat în autodenunț că a fost de acord cu cererea, însă, la fel ca în celelalte cazuri, a transmis funcționarului că nu poate efectua plata în numerar. S-a stabilit de comun acord să fie încheiat un contract fictiv cu o societate din domeniul construcțiilor civile ce aparține unei persoane de încredere. A doua zi, tot la restaurantul din zona Domenii, consilierul lui Silaghi i l-a prezentat lui Canino pe omul de afaceri Cătălin Radu pentru a încheia contractul fictiv cu firma acestuia.

La finalul anchetei, DNA a dispus trimiterea în judecată a secretarului de stat Preda și a omului de afaceri Cătălin Radu.

Canino, „îndatorat să-și demonstreze gratitudinea față DNA”

Decizia DNA i-a nemulțumit pe cei doi inculpați, care în procedura de cameră preliminară au cerut Tribunalului București restituirea dosarului la DNA. Printre criticile ridicate de avocați, cele mai vehemente au fost la adresa lui Pier Luca Canino. 

„Nu s-a formulat o acuzație împotriva denunțătorului Canino Pier Luca, deoarece Parchetul «a avut nevoie» de această persoană în calitate de martor, tocmai pentru a beneficia de un grad ridicat de cooperare din partea acestuia. Practic, Parchetul a urmărit să îl protejeze în mod profund nelegal pe Canino Pier Luca”, a invocat în instanță avocatul fostului secretar de stat. 

Acesta l-a acuzat pe italian și că a dat „declarații neconforme adevărului cel puțin în ceea ce îl privește pe inculpatul Preda Răducu Valentin.” 

Și avocatul afaceristului Cătălin Radu a contestat statutul de martor denunțător al șefului Astaldi. De altfel, acesta a formulat și o plângere împotriva soluției de clasare dispusă de DNA în cazul lui Canino. Toate excepțiile și criticile invocate de avocații celor doi foști funcționari din cadrul Ministerului Transporturilor au fost respinse de instanță.

Silaghi nu a fost audiat de procurori

În privința denunțului lui Canino, judecătorii au arătat că declarația acestuia nu face obiectul camerei preliminare și că veridicitatea afirmațiilor acestuia poate fi combătută în timpul judecății de fond. La fel a justificat instanța și în cazul neaudierii de către DNA a fostului ministru al Transporturilor. De două ori, susțin avocații, au cerut audierea lui Silaghi, însă cererea le-a fost respinsă.

Curtea de Apel București care a respins definitiv excepțiile celor doi inculpați, Valentin Răducu Preda și Cătălin Radu, se apără în hotărârea sa că lipsa audierii lui Silaghi nu afectează „legalitatea trimiterii în judecată a inculpatului Preda Răducu Valentin”.

În cazul consilierului Bohâlțeanu, acesta a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu DNA, care însă a fost infirmat de judecători. Ulterior, și el a fost trimis în judecată. Cele două dosare se judecă în prezent la Tribunalul București.

Peste două milioane de euro mită pentru magistrala CFR București- Constanța

Tot în 2018, Pier Luca Canino a mai depus un denunț la DNA. Se întâmpla pe 1 noiembrie, la un an distanță după ce procurorii anticorupție au deschis un dosar penal ce viza fapte de corupție ale funcționarilor din Ministerul Transporturilor. 

În 2017, DNA se autosesizase după ce autoritățile judiciare din Belgia au solicitat, în cadrul unei comisii rogatorii internaționale, informații în legătură cu o mai multe societăți comerciale din România din conturile cărora au mers sume uriașe de bani către societățile belgiene. 

Procurorii au legat denunțul lui Canino cu dosarul pe care îl aveau în lucru din 2017. Omul de afaceri italian recunoștea în denunțul din 2018 că în primăvara anului 2012 a mituit cu peste 2  milioane de euro și o consilieră a ministrului Silaghi, Mihaela Vasilica Szechel, pentru a debloca plățile la lucrările pe care Astaldi le efectua la magistrala CFR București-Constanța. Banii au fost virați din conturile Astaldi către firma Team Delta Project, controlată de soțul consilierei.  

Cum se negocia la restaurant deblocarea finanțării magistralei de metrou din Drumul Taberei, contra unei mite de 750.000 de euro
Semnarea contractelor de către Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA pentru proiectul Reabilitarea tronsonului București – Constanța. În imagine: Pier Luca Canino, director tehnic Astaldi – FCC Construcction și Constantin Axinia, director general CFR SA | Foto: Agerpres

La un an după autodenunțul lui Canino, pe 6 iunie 2019, la DNA a depus denunț un alt șef Astaldi Italia, Andrea Danese, director al companiei italiene pentru Europa de Est. Acesta întărea denunțul lui Canino.

La finalul anchetei, au fost trimiși în judecată consiliera lui Silaghi, soțul acesteia, cetățeanul italian Favino Roberto Pasquale, administratorul de drept al societății Team Delta Project, Alexandra Mocanu, societatea ca persoană juridică, precum și consultantul italian Mario La Sala. 

Avocați: statutul nelegal de impunitate

Fosta consilieră a ministrului a negat acuzațiile, susținând că în perioada indicată de Canino ea nu era consiliera ministrului transporturilor, ocupând această funcție începând cu luna decembrie 2012.

Atât avocații Mihaelei Vasilica Szechel, cât și ai lui La Sala au criticat în fața judecătorilor Tribunalului București netrimiterea în judecată a reprezentanților Astaldi, acuzând că lui Pier Luca Canino și partenerul său de afaceri Andrea Danese li s-a acordat „statut nelegal de impunitate”. 

„În această cauză, Canino și Danese puteau eventual beneficia de circumstanţe atenunate și nu de statutul de impunitate”, au invocat avocații în instanță.

Și în acest dosar, judecătorii au respins excepțiile avocaților, pe motiv că în camera preliminară se verifică doar legalitatea probelor, nu se analizează și conținutul acestora.  

Dosarul se află pe rolul Tribunalului București, unde este programat următorul termen pentru 2 noiembrie. La acest proces, Canino a fost audiat ca martor în luna martie a acestui an. Avocații acestuia au solicitat să fie audiat în ședință nepublică, invocând protecția oferită de calitatea de martor denunțător. Cererea i-a fost acceptată. 

Libertatea i-a solicitat lui Pier Luca Canino un punct de vedere în legătură cu denunțurile pe care le-a înregistrat la DNA și un răspuns la acuzațiile funcționarilor pe care i-a mituit. Până la momentul publicării articolului acesta nu a răspuns.

articolul original.

Un preot de 38 de ani din Vaslui a suferit un stop cardio-respirator în timpul slujbei. Elicopterul SMURD, solicitat să intervină

9 October 2022 at 09:05
image

Preotului Adrian Buimac, paroh la biserica din suburbia Moara Grecilor a municipiului Vaslui, i s-a făcut rău în timp ce oficia slujba religioasă de duminică.

UPDATE: Misiunea echipajului medical sosit la fața locului a fost una dificilă, pacientul suferind un al doilea stop cardio-respirator la scurt timp după ce inima a început din nou să îi bată. După două resuscitări consecutive, medicii au reușit să îl stabilizeze.

Pacientul a fost preluat de elicopterul SMURD și transportat la o clinică de specialitate din Iași, au anunțat oficialii ISU Vaslui.

Știre inițială. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), la sosirea echipajului medical de urgență, preotul, în vârstă de 38 de ani, a fost găsit în stop cardio-respirator.

”La fața locului a ajuns un echipaj de terapie intensivă mobilă. Au fost începute manevrele de resuscitare, iar în sprijin a fost solicitat elicopterul SMURD”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

articolul original.
  • There are no more articles
❌