ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Ieri — 1 December 2022Ultimele Stiri

Bill Clinton, testat pozitiv pentru COVID-19. Fostul președinte al SUA îi îndeamnă pe americani să se vaccineze

30 November 2022 at 21:50
image

Fostul președinte american Bill Clinton a anunțat, miercuri, că a fost testat pozitiv pentru COVID-19 și are simptome ușoare, transmite CNN.

Bill Clinton a fost testat pozitiv pentru COVID-19

Fostul lider american s-a arătat „recunoscător” că a fost vaccinat, inclusiv cu doza booster, și susține că tocmai de aceea simptomele sale sunt ușoare.

„Și îndemn pe toată lumea să facă același lucru, mai ales pe măsură ce intrăm în lunile de iarnă”, a declarat Bill Clinton, pe Twitter.

Bill Clinton (76 de ani) a precizat că starea sa generală este una bună și este izolat la domiciliu.

„Îmi fac de lucru prin casă”, a spus el.

Anul trecut, Clinton a fost internat pentru o infecție de tract urinar care s-a răspândit în sânge. De asemenea, a suferit o operție de bypass cvadruplu în 2004 și i-au fost introduse două stenturi pentru a-i fi deschisă o arteră în 2010.

Cazul celui de-al 42-lea președinte al Statelor Unite nu este unul singular. Actualul lider de la Casa Albă, Joe Biden, a contractat virusul în această vară, iar predecesorul său, Donald Trump, a fost la rândul său testat pozitiv în octombrie 2020, în plină campanie electorală. În acest an a fost bolnav de COVID-19 și Barack Obama.

În SUA, peste 300 de persoane mor și 3.400 sunt internate în fiecare zi cu COVID-19, arată datele furnizate de instituția americană de resort.

Recent, prim-ministrul francez Elisabeth Borne a declarat că „epidemia lovește din nou”, făcând referire la cazul Franței, acolo unde sunt depistate în medie peste 40.000 de cazuri pe zi.

articolul original.

Christine McVie, membră a trupei Fleetwood Mac, a murit la vârsta de 79 de ani

30 November 2022 at 21:32
image

Cântăreața și compozitoarea Christine McVie, membră a trupei rock anglo-americane Fleetwood Mac, a murit miercuri la vârsta de 79 de ani, a anunțat familia sa într-o postare pe contul oficial de Facebook al artistei, potrivit Reuters.

Christine McVie a murit la vârsta de 79 de ani

Trupa Fleetwood Mac, a cărei denumire a fost inspirată de numele fondatorilor săi, basistul John McVie și toboșarul Mick Fleetwood, a fost formată în 1967, dar membrii săi s-au tot schimbat de-a lungul anilor.

Născută în nord-vestul Angliei pe 12 iulie 1943, Christine McVie, pe numele său de fată Christine Perfect, s-a alăturat trupei ca solistă și pianistă în 1970, după ce s-a căsătorit cu John. În cele din urmă l-a părăsit.

„Rumours” (Zvonuri), un album din 1977, a fost vândut în peste 40 de milioane de exemplare și este unul dintre cele mai vândute albume muzicale din toate timpurile, fiind înregistrat în timp ce cuplul divorța.

Artista a lansat colecția solo „Songbird” chiar în acest an.

Familia lui McVie spune că femeia a murit în pace, miercuri, la spital, după o boală de scurtă durată.

„Ne-am dori ca toată lumea să o păstreze pe Christine în inimile lor și să își amintească viața unei ființe umane incredibile și a unei muziciene venerate care a fost iubită la modul universal”, spune familia cântăreței.

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Argentina și-a câștigat grupa și e mare favorită în duelul din optimile Cupei Mondiale / Mexic a bifat o premieră negativă după circa patru decenii

30 November 2022 at 20:59
image

Argentina a învins-o cu 2-0 pe Polonia, miercuri seară, în ultima etapă a Grupei C de la Cupa Mondială din Qatar, dar cele două selecționate vor merge la braț în optimi, cu „pumele” de pe prima poziție. Mexic s-a impus și ea în duelul cu Arabia Saudită, dar nu la un scor suficient de mare pentru a accede în faza piramidală.

Argentina și Polonia s-au calificat în optimile Cupei Mondiale din Qatar

„Pumele” aveau nevoie de o victorie cu Polonia pentru a trece pe prima poziție și a nu depinde de rezultatul din celălalt meci al grupei, așa că au început meciul în forță și și-au creat devreme primele ocazii. Leo Messi putea să deschidă scorul în minutul 39, după un penalty destul de ușor, dar nu a reușit să îl învingă pe Szczesny de la punctul cu var.

Argentina s-a descătușat în repriza secundă, când Mac Allister (46`) și Alvarez (67`) au oferit echipei un avantaj confortabil pentru un final liniștit de partidă, scor final 2-0.

În optimi, Messi & Co își vor măsura forțele cu Australia, care a produs o mare surpriză marți, reușind să o elimine pe Danemarca.

Tot de o victorie avea nevoie și Mexic împotriva Arabiei Saudite pentru a reveni în ecuația calificării, iar fotbaliștii mexicani s-au întrecut în ratări. Primul gol al selecționatei din America Centrală a venit în minutul 47, prin Martin, Chavez a majorat diferența cinci minute mai târziu.

Când s-a încheiat partida Poloniei, ea și Mexic erau la egalitate perfectă din perspectiva numărului de puncte și a golaverajului, iar mexicanii au fost pe punctul de a deveni a doua selecționată din istoria Cupei Mondiale care părăsește competiția din cauza regulii fair-play (numărul de cartonașe), după Senegal în 2019.

Totuși, Mexic a primit gol de la Arabia Saudită în prelungiri, scor final 2-1, așa că polonezii vor merge în optimi grație golaverajului superior celui înregistrat de mexicani. Polonia o va înfrunta pe deținătoarea trofeului, Franța.

Începând cu 1986, Mexic trecuse de grupe la fiecare ediție a Cupei Mondiale, cu o singură excepție, în 1990, când nu a avut drept de participare. În 1982 nu s-a calificat, iar în 1978 a părăsit competiția în grupe.

articolul original.

Cristian Tudor Popescu: Transilvania e pentru Ungaria ce e Ucraina pentru Rusia

30 November 2022 at 20:35
image

Transilvania e pentru Ungaria ce e Ucraina pentru Rusia, susține Cristian Tudor Popescu, într-un editorial pe Republica.ro, în contextul Zilei Naționale a României și a declarațiilor făcute de liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, în Parlamentul de la București.

Ce a spus Cristian Tudor Popescu despre atitudinea UDMR și a oficialilor din Ungaria

Gazetarul susține că declarațiile politicianului de la UDMR privind diversitatea etnică din Ardeal corespund „adevărului istoric, al anului 1918”, dar astăzi Constituția României definește statul român ca național, suveran și independent, unitar și indivizibil, iar țara noastră este „exemplară în politica față de minorități”.

Pe de altă parte, Cristian Tudor Popescu spune că nu este revoltat „câtuși de puțin” de opinia lui Csoma Botond.

„Înainte de dl Csoma, alte, multe, declarații și gesturi mă îngrijorează. Premierul ungar, Orbán, evită cât poate să pomenească numele statului român. Să rostească România, români. La fel, președinta Ungariei, Novák Katalin, care, venind în România fără să stabilească contacte oficiale cu conducerea țării, s-a fotografiat lângă o bornă vopsită în culorile Ungariei. Ministrul Sportului din România refuză să rostească versurile imnului național, în schimb, salută și cântă cu plăcere imnul așa-zisului Ținut Secuiesc. Și absentează de la întâmpinarea pe aeroportul Henri Coandă a delegației canotorilor români, întorși cu 8 medalii de la Europenele de la München, pe motiv că «n-a fost invitat». În versiunea dlui Novák, UDMR a construit și modernizat săli de sport, bazine de înot și alte facilități sportive, nu guvernul României din care face parte”, a explicat CTP, în editorialul din Republica.ro.

El a amintit că „așa-numitul Consiliu Național Secuiesc cere ca statele europene să se consulte cu maghiarii din România, înainte de a decide în legătură cu intrarea României în spațiul Schengen”.

„Ce semnifică toate astea? Premierul Orbán, în discursul din iulie de la Tușnad, spune limpede: «Noi, ungurii, nu suntem și nu vrem să devenim o rasă mixtă. Țările unde europenii și noneuropenii se amestecă nu mai sunt națiuni […] Ungaria are ambiție. De aceea, în perioada dificilă care urmează, pentru a ne păstra ambițiile, trebuie să rămânem uniți. Patria trebuie să rămână unită, Transilvania și celelalte zone locuite de maghiari din Bazinul Carpatic trebuie să rămână unite. Această ambiție ne conduce. Întotdeauna am dat lumii mai mult decât am primit, întotdeauna s-a luat de la noi mai mult decât ni s-a dat, avem facturi care n-au fost plătite, suntem mai buni, mai harnici, mai talentați decât locul în care ne aflăm acum […] Problema noastră e că armata Ungariei nu e suficient de mare în raport cu celelalte»”.

Cristian Tudor Popescu spune că prim-ministrul Ungariei „ar năvăli bucuros în Transilvania, susținut de Armata Roșie”, dacă Rusia ar reuși să învingă Ucraina și să își recâștige dominația asupra Europei de Est.

„Fiindcă nu are destulă oaste, acest dictator dezgustător, care își bate joc sistematic de UE și NATO în calitate de membru, prea puțin pedepsit până acum, face jocul Rusiei invadatoare. Dacă Rusia și-ar atinge obiectivul, înfrângerea Ucrainei și recâștigarea dominației asupra Europei de Est, Orbán și-ar pune fularul cu Ungaria Mare și ar năvăli bucuros în Transilvania, susținut de Armata Roșie. Ca să asigure supremația rasei maghiare față de românii inferiori, care nici nu sunt europeni, nici nu există ca nație și nu merită să aibă un stat, cum zice Kremlinul despre ucraineni. Așa cum Stalin, după Al Doilea Război Mondial, a dat Ardealul României, Putin poate să-l dea Ungariei”, a continuat el.

„Ca și Rusia, Ungaria nu uită că a fost imperiu. Transilvania e pentru Ungaria ce e Ucraina pentru Rusia. Iată de ce, sprijinind împreună cu UE și NATO Ucraina, România luptă și pentru propria ei soartă”, mai susține CTP.

articolul original.

Un iranian de 27 de ani a fost împușcat mortal în timp ce sărbătorea eliminarea țării sale de la Cupa Mondială din Qatar

30 November 2022 at 20:18
image

Un bărbat iranian a fost împușcat mortal de forțele de securitate, în orașul iranian Bandar Anzali, după eliminarea echipei naționale iraniene de la Cupa Mondială, în contextul în care au avut loc manifestații anti-Teheran atât în marja stadioanelor din Qatar, cât și în Iran, transmite The Guardian.

Mehran Samak, împușcat mortal în timp ce sărbătorea eliminarea Iranului de la Cupa Mondială

Mehran Samak a fost împușcat mortal după ce a claxonat în Bandar Anzali, un oraș aflat pe coasta Mării Caspice, la nord-vest de Teheran, susțin activiștii pentru drepturile omului.

Samak „a fost țintit direct și împușcat în cap de către forțele de securitate (…) după înfrângerea echipei naționale împotriva Americii”, susține Iran Human Rights (IHR), un grup cu sediul la Oslo.

Partida dintre selecționatele din SUA și Iran, două țări care au rupt relațiile diplomatice cu mai bine de 40 de ani în urmă, s-a desfășurat în contextul represiunii violente cu care au răspuns autoritățile iraniene la protestele izbucnite odată cu moartea Mahsei Amini, o tânără kurdă de 22 de ani, în custodia poliției de moravuri.

Forțele de securitate din Iran au ucis cel puțin 448 de oameni în represiunea dezlănțuită împotriva protestelor, inclusiv 60 de minori și 29 de femei, susține IHR.

În acest context, mulți iranieni au refuzat să susțină echipa națională, iar imaginile distribuite pe rețelele sociale după înfrângerea de marți seară arată oameni sărbătorind.

Center for Human Rights în Iran (CHRI), cu sediul la New York, susține la rândul său că Samak a fost ucis de forțele de securitate în timp ce sărbătorea. CHRI a publicat un video de la înmormântarea bărbatului iranian, iar persoanele prezente acolo strigau „moarte dictatorului”, una dintre principalele scandări de la protestele antiguvernamentale. Scandarea îl vizează pe liderul suprem din Iran, Ayatollah Ali Khamenei.

articolul original.

9 marinari răniți după un incendiu la bordul portavionului USS Abraham Lincoln

30 November 2022 at 19:48
image

Un incendiu care a izbucnit la bordul portavionului USS Abraham Lincoln a rănit nouă marinari, relatează miercuri Fox News.

Incendiu la bordul portavionului USS Abraham Lincoln

Incidentul a avut loc marți dimineață, iar cei afectați ar fi suferit răni minore și au fost tratați la bordul vasului, spune un purtător de cuvânt din Flota a 3-a a SUA.

„Incendiul a fost identificat și stins rapid prin eforturile de stingere ale echipajului”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

USS Abraham Lincoln, parte a Flotei a 3-a cu baza la San Diego, efectua „operațiuni de rutină la aproximativ 30 de mile (circa 48 de kilometri, n.r.) în largul coastei Californiei de Sud când s-a produs incidentul”, au precizat forțele navale americane.

Cauza incendiului este în curs de cercetare.

USS Abraham Lincoln va continua să opereze în regiune.

articolul original.

Pirotehnice, un pumnal și un lanț găsite asupra unui tânăr care încerca să intre în Sala Sporturilor din Arad la un meci de baschet. Ce explicație le-a oferit jandarmilor

30 November 2022 at 19:34
image

Jandarmii au găsit materiale pirotehnice, un pumnal și un lanț asupra unui tânăr în vârstă de 21 de ani care încerca să intre în Sala Sporturilor din municipiul Arad, la meciul de baschet feminin dintre UAV Arad și Rapid București, potrivit G4Media.ro.

În rucsacul tânărului au fost găsite o petardă cu fitil, trei cutii de materiale pirotehnice, un pumnal de 16 centimetri și un lanț învelit în material textil de un metru lungime.

Întrebat de obiectele găsite asupra sa, el a spus că le-a cumpărat de la București și că le poartă permanent la el pentru autoapărare.

„Jandarmii arădeni au întocmit actele de sesizare care împreună cu bunurile vor fi predate IPJ Arad în vederea continuării cercetărilor”, se arată în comunicatul de presă.

articolul original.

Franța, campioana mondială, a fost răpusă de Tunisia! Danemarca, eliminată din competiție! Grupa D s-a încheiat cu două surprize uriașe

30 November 2022 at 17:00
image

Franța a fost învinsă surprinzător de Tunisia, miercuri, la Cupa Mondială, dar își asigurase deja prezența în optimile competiției. Tot în Grupa D, Australia a produs un rezultat miraculos, 1-0 împotriva selecționatei din Danemarca, și avansează și ea în faza piramidală a turneului din Qatar.

Franța și Australia s-au calificat în optimile Cupei Mondiale din Qatar

Franța, deținătoarea trofeului, a fost prima echipă calificată în optimile Cupei Mondiale din Qatar, așa că misiunea sa de miercuri a fost mai degrabă una formală, motiv pentru care Didier Deschamps nu a aliniat la start o parte din vedetele cu care ne-a obișnuit, printre care marele Mbappe, Griezmann sau portarul Lloris.

Tunisia a profitat de lipsa de miză a „cocoșilor” și a reușit să se impună, unicul gol al partidei fiind marcat de Khazri, fotbalist care evoluează chiar în campionatul francez, în minutul 58.

Cu un singur punct după două etape, Danemarca nu avea altă opțiune decât victoria în partida cu Australia și s-a instalat rapid în jumătatea adversă, însă jocul său a fost marcat de aceeași imprecizie la finalizare care i-a dat peste cap și partida cu Tunisia din startul turneului.

Danezii au continuat să preseze și în repriza a doua, însă cea care a dat lovitura a fost Australia, prin Leckie, în minutul 60, iar scorul a rămas neschimbat până la final.

Francezii au câștigat Grupa D și o vor întâlni în optimi pe ocupanta locului 2 din Grupa C, o grupă în care, înaintea ultimei etape, Argentina, Polonia, Mexic și Arabia Saudită au toate șanse la calificare. Australienii vor da peste câștigătoarea Grupei C.

Marți s-au stabilit primele două optimi de finală de la acest turneu.

articolul original.

Pele a fost transportat la spital! Care ar fi starea fostului mare fotbalist și ce a spus fiica sa

30 November 2022 at 16:35
image

Fostul mare fotbalist Pele (82 de ani) a fost transportat miercuri la un spital din Sao Paulo, Brazilia, iar starea sa ar fi tot mai gravă, potrivit BNO News, transmite GSP.ro.

Pele a fost internat în spital

Pele are cancer la colon, o boală cu care se luptă de ceva vreme, și astăzi ar fi fost internat în spital din cauza unor probleme cardiace. Americanii de la BNO News susțin că el ar fi suferit și pierderi de memorie.

Pele este internat la spitalul „Albert Einstein” din Sao Paulo, notează ESPN Brazilia, iar medicii ar fi constatat că are „umflături pe tot corpul”. Primele investigații arată că ar fi vorba despre o problemă la inimă.

„Da, tatăl meu este în spital, sub tratament. Dar situația nu este urgentă! Promit să ajung lângă el și să postez câteva imagini de Revelion”, spune Kely Nascimineto, fiica legendarului fotbalist.

Pele a fost operat în septembrie 2021 pentru a-i fi înlăturată o tumoare de la colon, iar de atunci a fost supus unui tratament de chimioterapie.

articolul original.

Angel Tîlvar (MApN): Ziua Națională va găsi aproximativ 480 de militari români în misiuni și operații externe sub comandă sau mandat NATO, UE, ONU și misiuni de tip coaliție

30 November 2022 at 16:13
image

Ziua Națională a României va găsi aproximativ 480 de militari români în misiuni și operații externe sub comandă sau mandat NATO, UE, ONU și misiuni de tip coaliție, a declarat miercuri ministrul Apărării, Angel Tîlvar.

„Gândurile noastre se îndreaptă, cu recunoștință și respect, către militarii care sărbătoresc Ziua Națională a României în misiuni internaționale, reprezentând Țara cu mândrie, cinste și profesionalism. Le dorim celor aflați departe de casă, dar cu inima acasă, să se bucure de această zi sfântă, să izbândească în tot ceea ce fac și să se întoarcă sănătoși și cu sentimentul datoriei împlinite la cei dragi lor”, a scris ministrul Apărării, miercuri, pe Facebook.

„România are garanții de securitate fără precedent”, spune Angel Tîlvar

Angel Tîlvar a precizat că el și șeful Statului Major, gl. Daniel Petrescu, au discutat miercuri, în sistem de videoconferință, cu echipe de comandă ale structurilor dislocate în misiuni eterne în Bosnia și Herțegovina, Kosovo și Polonia.

„Militarii ne-au informat despre modul în care își îndeplinesc misiunile și despre situația de securitate din zonele de responsabilitate, precizând că sunt cu sufletul alături de cetățenii României care vor sărbători, pe 1 Decembrie, Ziua Națională. Le-am mulțumit militarilor pentru modul în care colaborează cu colegii din celelalte țări aliate și partenere și am apreciat că România are garanții de securitate fără precedent”, a adăugat ministrul.

Angel Tîlvar consideră că „războiul din Ucraina a testat vigilența, coeziunea, solidaritatea și determinarea NATO de a-și respecta angajamentele, de a asigura securitatea și integritatea spațiului euro-atlantic”.

„Imediat după declanșarea invaziei ruse în Ucraina, NATO a activat cu promptitudine, pentru prima dată în istorie, planurile de apărare, dislocând forțe și tehnică de luptă pe teritoriul țărilor aliate de pe flancul estic, inclusiv în România”, a continuat el.

„Ziua Națională va găsi aproximativ 480 de militari români în misiuni și operații externe sub comandă sau mandat NATO, UE, ONU şi misiuni de tip coaliție”, a mai precizat oficialul.

articolul original.

Meghan Markle a fost amenințată cu moartea când încă era membră activă a familiei regale britanice, susține Poliția din Londra: „Am avut echipe care au făcut cercetări”

30 November 2022 at 15:56
image

Neli Basu, ofțier de poliție de rang înalt din Regatul Unit, susține că Meghan Markle s-a confruntat cu amenințări „dezgustătoare” cu moartea în perioada în care era membră activă a familiei regale britanice, transmite NDTV.

Meghan Markle a fost amenințată cu moartea. Ce spune Neli Basu

Neli Basu susține că, în calitate de responsabil pe zona de antitero, a avut de-a face cu amenințări credibile din partea extremiștilor dreptei radicale împotriva lui Meghan Markle și a Prințului Harry.

Comentariile sale, făcute într-un interviu pentru Channel 4 News, par să confirme temerile pe care le invocase Harry.

Meghan, fostă actriță, s-a căsătorit cu fiul cel mic al Regelui Charles al III-lea în 2018, dar a renunțat la îndatoririle regale în 2020 și s-a mutat în Statele Unite.

Neli Basu (54 de ani), care se retrage după 30 de ani de carieră în Poliția Metropolitană din Londra, a fost întrebat dacă au existat amenințări cu moartea la adresa lui Meghan.

„Absolut”, a răspuns el, catalogând amenințările drept „dezgustătoare și foarte reale”.

„Am avut echipe care au făcut cercetări. Oamenii au fost urmăriți penal pentru acele amenințări”, susține Basu.

Harry (38 de ani) a atacat guvernul britanic în instanță pentru a-l forța să revizuiască decizia de a-i retrage protecția finanțată de stat.

articolul original.

Casa Albă anunță o a doua ediție a Summitului pentru Democrație. SUA, co-gazdă a evenimentului

29 November 2022 at 21:49
image

SUA, Costa Rica, Țările de Jos, Coreea de Sud și Zambia vor fi co-gazdele celei de-a doua ediții a „Summitului pentru Democrație”, programat să se desfășoare în perioada 29-30 martie 2023, au anunțat țările în cauză, marți, printr-o declarație comună transmisă de Casa Albă, potrivit Reuters și Al Jazeera.

Casa Albă anunță o a doua ediție a Summitului pentru Democrație, în perioada 29-30 martie 2023

„Construind pe baza primului Summit pentru Democrație desfășurat în decembrie 2021, această adunare va demonstra cum democrațiile livrează pentru cetățenii lor și sunt cel mai bine echipate pentru a aborda cele mai presante provocări ale lumii”, se arată în declarația comună a țărilor-gazdă.

„În timpul `Anului de Acțiune` care a urmat primului Summit pentru Democrație din decembrie 2021, Statele Unite și peste 100 de guverne partenere din întreaga lume au luat măsuri semnificative pentru a construi democrații mai reziliente, a combate corupția și a apăra drepturile omului”, se mai arată în aceeași declarație.

„Participanții la summit au întreprins reforme pro-democrație importante la ei acasă, au contribuit la inițiative multilaterale de impact și au lucrat împreună pentru a rezista agresiunii autoritare, inclusiv războiului neprovocat și nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei”, mai spun gazdele summitului din 2023.

Președintele american Joe Biden a adunat peste 100 de lideri de pe mapamond la summitul inaugural, desfășurat în perioada 9-10 decembrie 2021, și i-a îndemnat să sporească democrația și să prevină continuarea derapajelor.

El a făcut o pledoarie similară înaintea alegerilor intermediare din SUA, când le-a spus americanilor că este în joc democrația.

articolul original.

Robert Cazanciuc: Am depus proiectul de modificare a legislației penale pentru ca niciun șofer băut, drogat sau fără permis care ucide oameni nevinovați să nu mai scape de executarea pedepsei cu închisoarea

29 November 2022 at 21:30
image

Senatorul PSD Robert Cazanciuc a anunțat că a depus, marți, în Parlament, proiectul de modificare a legislației penale astfel încât „niciun șofer băut, drogat, sau fără permis care ucide oameni nevinovați să nu mai scape de executarea pedepsei cu închisoarea”.

Robert Cazanciuc: „Legea Anastasia, în linie dreaptă”

Social-democratul s-a arătat bucuros că „inițiativa și-a găsit zeci de susținători” în rândul senatorilor.

„Așa cum am promis, astăzi am depus proiectul de modificare a legislației penale pentru ca niciun șofer băut, drogat sau fără permis care ucide oameni nevinovați să nu mai scape de executarea pedepsei cu închisoarea.

M-am bucurat să constat că inițiativa și-a găsit zeci de susținători, colegi senatori, care au semnat la depunerea ei. Proiectul își urmează cursul legislativ firesc, dar sper și îmi doresc ca legea să ajungă la promulgare cât mai repede posibil”, a scris Robert Cazanciuc, marți, pe Facebook.

Senatorul PSD a vorbit despre proiect și într-o intervenție pe B1 TV, pe 21 noiembrie, când s-a arătat de părere că actuala majoritate parlamentară înțelege că „valoarea supremă a omului este viața”.

„Ați spus puțin mai devreme despre șoferi. Potrivit DEX-ului, șofer este o persoană calificată care poate să conducă un autovehicul. Cine se urcă la volan fără permis nu este un șofer, nu este o persoană calificată să conducă o mașină, ci este un potențial criminal. Unii oameni folosesc, pentru a lua viața semenilor, arme, alții folosesc mașina pe post de armă. Toți cei care se gândesc să se urce la volan fără permis trebuie să știe că nu există altă cale pentru ei decât penitenciarul”, declara Robert Cazanciuc, la Știrile B1 TV prezentate de Luiza Cergan.

articolul original.

VIDEO. Horia Constantinescu (ANPC), despre excrementele de urs la conservă: E operatorul economic pe ale cărui pungi de chipsuri scria „Ținutul Secuiesc” ca „țară de origine” / Poate le arunci prin curte și calci în ele ca să ai noroc

29 November 2022 at 20:24
image

Operatorul economic care a comercializat excremente de urs la conservă în Covasna și Harghita a mai fost sancționat și pentru alte abateri în trecut, fiind vorba despre cel pe ale cărui pungi de chipsuri scria „Ținutul Secuiesc” ca „țară de origine”, a precizat președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, marți, pe B1 TV, la „Sub semnul întrebării” cu Robert Turcescu.

Ce a spus Horia Constantinescu (ANPC), pe B1 TV, despre excrementele de urs la conservă vândute în Covasna și Harghita

Întrebat cum am ajuns să vindem în România excremente de urs la conservă, oficialul a explicat: „În primul rând, operatorul economic în cauză a mai fost sancționat și pentru alte abateri în trecut. Este cel pe a căror pungi cu chipsuri scria „Ținutul Secuiesc” ca „țară de origine” a acestor produse, a fost sancționat, între timp colegii mei au și câștigat în instanță. Nu contenește să ne surprindă. Vedeți dumneavoastră, fiecare se joacă cu ce știe mai bine, mă gândesc, or punerea pe piață a unui produs ce contravine codului consumului”.

„Codul consumului ne explică clar că nu putem avea produse ce pun în pericol sănătatea consumatorilor, pentru că a te juca cu excremente, mă gândesc, ale oricărei alte ființe nu este nici recomandat și cu siguranță este periculos pentru sănătate”, a adăugat Horia Constantinescu.

Referitor la eticheta produsului, el a spus: „Cu siguranță nu putem vorbi de un produs vegan, în primul rând, și dacă ar fi să o luăm în amănunt, cu siguranță sunt multe contradicțiile pe care le-am putea depista într-o acțiune de control. În primul rând, cred că, așa cum spuneați, vorbim de o glumă nepotrivită la nivelul celui care s-a gândit să ambaleze astfel de produse, probabil cu un mesaj ascuns sau de înțeles numai pentru cel care a ales acest mod de a se juca”.

Cât despre speculațiile privind destinația produsului, șeful ANPC a afirmat: „Cu siguranță ar fi trebuit aceste informații să le pună la dispoziția consumatorului, pentru că oricare dintre aceste destinații ar trebui clar explicată pentru a stabili la ce folosește un produs pus pe piață. Nu putem pune pe piață conserve, nu știu, cu orice ne trece prin minte numai pentru că ni se pare că suntem noi, nu știu, deținem o formă de ghidușie abstractă. Suntem într-o situație pe care cu siguranță, am discutat astăzi cu colegii mei, o vom gestiona în zilele următoare”.

Horia Constantinescu a afirmat ironic că poate „îl arunci prin curte și calci în el ca să ai noroc, dar toate astea trebuie explicate”.

„Atât timp cât nu sunt explicate, produsul nu are ce să caute pe piață”, a punctat el.

articolul original.

Ungaria va bloca reuniunile Comisiei Ucraina-NATO până când vor fi restabilite drepturile maghiarilor din Transcarpatia, a spus Peter Szijjarto la București

29 November 2022 at 19:53
image

Ministrul ungar al afacerilor externe, Peter Szijjarto, susține că Ungaria va continua să blocheze reuniunile Comisiei Ucraina-NATO până când vor fi restabilite drepturile minorității maghiare din Ucraina. Afirmația a fost făcută marți, la Ministeriala aliată de la București, potrivit EFE și MTI preluate de Agerpres.

Peter Szijjarto: Ungaria nu aduce în discuție chestiunea maghiarilor din Ucraina, dar nici nu a uitat-o

Într-o declarație acordată postului de știri ungar M1, ministrul a spus că, de când a început războiul din Ucraina, „toată lumea poate vedea că țara noastră nu a mai ridicat chestiunea drepturilor ungurilor din (regiunea ucraineană) Transcarpatia”.

„Nu aducem această chestiune în discuție, dar nici nu am uitat-o”, a adăugat Peter Szijjarto, care susține că speră că vor putea fi reluate discuțiile pe această temă după încheierea războiului din Ucraina.

Oficialul a precizat că la reuniunea miniștrilor de externe din statele NATO, eveniment desfășurat la București pe 29 și 30 noiembrie, a fost înaintată o propunere informală în legătură cu Comisia Ucraina-NATO, dar Ungaria și Turcia au refuzat să subscrie la ea.

Cu toate acestea, susține el, dineul de lucru la care va participa și omologul lor ucrainean, Dmitro Kuleba, „poate oferi o platformă adecvată de consultări, așa cum au cerut statele membre ale NATO”.

Anterior, Kievul precizase că secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a organizat o reuniune separată pentru miniștrii de externe aliați și cel al Ucrainei, la Ministeriala de la București, pentru a ocoli vetoul Ungariei care blochează reuniunile Comisiei Ucraina-NATO la un nivel superior celui de ambasadori.

articolul original.

Nicușor Dan, după vizita la DNA: Din cauza actelor nelegale emise în trecut de primărie, avem câteva zeci de litigii în care investitorii ne cer daune de milioane de euro

29 November 2022 at 16:26
image

Primarul general Nicușor Dan a declarat, marți, după ce a fost la Direcția Națională Anticorupție, că există câteva zeci de litigii în care investitorii cer daune de milioane de euro pentru că actele emise de Primăria Capitalei „s-au dovedit nelegale în instanță, însă ei au contractat credite bancare, au angajat constructori și proiectanți, iar în unele cazuri au construit pe terenurile respective”.

Ce a declarat Nicușor Dan după ce a fost la DNA

Edilul susține că a fost marți la DNA pentru a da o declarație în legătură cu sesizarea pe care a depus-o în urmă cu aproximativ o lună „cu privire la nelegalitatea PUZ Primăverii 1, care prevede construirea pe un teren prevăzut ca spațiu verde în PUZ Zone Construite Protejate”.

„Am reclamat faptul că prin aprobarea acestui Plan Urbanistic Zonal, în anul 2019, au fost încălcate reglementările legale care stabilesc foarte clar faptul că nu se poate schimba destinația unui spațiu verde și nici nu se poate construi pe acesta. Acest document a adus un beneficiu de câteva milioane de euro proprietarului, prin vânzarea terenului. A fost constituit un dosar penal, iar eu am depus o plângere împotriva arhitectului-șef de la acea dată pentru abuz în serviciu și pentru folos necuvenit”, a scris Nicușor Dan, marți, pe Facebook.

„Mai mult decât atât, noul proprietar ne solicită o autorizație pentru construirea unui imobil și dă în judecată Primăria Capitalei pentru refuzul nostru de a emite autorizația, susținând că PUZ – ul actual îi permite ridicarea unei construcții”, a adăugat el.

Oficialul susține că le-a eplicat procurorilor DNA care sunt etapele elaborării unei documentaţii de urbanism și care au fost paşii procedurali care au dus la emiterea acestui PUZ și a avizului de oportunitate preliminar al arhitectului-şef de la acea dată.

„Am subliniat două aspecte foarte importante. Primul este acela că la momentul aprobării exista deja un antecedent în Primăria Capitalei, în sensul că era cel puțin o hotărâre judecătorească definitivă, pe altă speţă, care stipula că nu se poate construi pe spaţiul verde, respectiv PUD Kiseleff 45”, a afirmat Nicușor Dan.

„În al doilea rând, am evidențiat faptul că domeniul urbanismului este o chestiune foarte serioasă și în ceea ce privește securitatea raporturilor juridice, în sensul că un investitor care vine în București trebuie să aibă garanția că, în momentul în care o autoritate îi emite un act, acela este legal, iar el poate demara investiția”, a continuat primarul general al Capitalei.

Nicușor Dan susține că există zeci de litigii în care investitorii solicită Primăriei Capitalei daune de milioane de euro.

„În plus, din cauza actelor nelegale emise în trecut de primărie, avem câteva zeci de litigii în care investitorii ne cer daune de milioane de euro pentru că actele s-au dovedit nelegale în instanță, însă ei au contractat credite bancare, au angajat constructori și proiectanți, iar în unele cazuri au construit pe terenurile respective”, a mai spus primarul Nicușor Dan.

articolul original.

Punctul de pensie ar urma să crească la 1.785 de lei, de la 1 ianuarie 2023. Proiectul publicat de Ministerul Finanțelor prevede și o serie de ajutoare financiare (DOCUMENT)

29 November 2022 at 16:00
image

Punctul de pensie se majorează la 1.785 de lei, de la 1 ianuarie 2023, arată proiectul de ordonanță de urgență care a fost publicat marți pe site-ul Ministerului de Finanțe.

Proiectul de OUG poate fi consultat integral AICI

Nota de fundamentare poate fi consultată integral AICI

Proiect de OUG: Punctul de pensie crește la 1.758 de lei, de la 1 ianuarie 2023

Proiectul prevede că punctul de pensie va fi majorat „cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică. Majorarea şi data de acordare se stabilesc anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat”

Totodată, prin proiectul de OUG se propune acordarea unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei.

Ajutorul va fi de 1.000 de lei pentru cei cu venituri lunare de până la 1.500 de lei, inclusiv, de 800 de lei pentru cei cu venituri lunare cuprinse între 1.501 lei și 2.000 de lei, inclusiv, respectiv de 600 de lei pentru cei cu venituri lunare între 2.001 lei și 3.000 de lei, inclusiv. Acesta ar urma să fie plătit în două tranșe, mai precis în ianuarie 2023 și în octombrie 2023.

„De asemenea, se reglementează că pensiile militare de stat se indexează cu un procent cuprins între 12,5% – 1%, în funcție de data stabilirii dreptului la pensie, pentru acoperirea ratei medii anuale a inflaţiei”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Nu în ultimul rând, proiectul de OUG are în vedere acordarea unei indemnizații compensatorii pentru persoanele cu dizabilități.

„În privința celei de-a 13-a indemnizații pentru persoanele cu dizabilități, prin proiectul de ordonanță de urgență se propune acordarea acesteia sub forma unei indemnizații compensatorii acordată atât persoanei adulte, cât și pentru copii”, se mai arată în document.

articolul original.

Familiile fotbaliștilor din echipa națională a Iranului, amenințate cu închisoarea și tortura de regimul de la Teheran (surse CNN)

28 November 2022 at 21:50
image

Familiile fotbaliștilor din echipa națională a Iranului au fost amenințate că vor fi trimise la închisoare și torturate dacă jucătorii nu se comportă „cum trebuie”, înainte de meciul cu SUA de marți de la Cupa Mondială, spune o sursă implicată în securitatea partidelor de la turneu, potrivit CNN.

Componenții selecționatei iraniene au refuzat să intoneze imnul țării la primul lor meci de la turneul final din Qatar, disputat pe 21 noiembrie în compania Angliei, în ceea ce a fost interpretat ca un gest de protest la adresa situației din Republica Islamică, care este traversată de un val masiv de manifestații antiguvernamentale după moartea unei tinere iraniene de origine kurdă în custodia poliției de moravuri.

Familiile fotbaliștilor din echipa națională a Iranului ar fi fost amenințate de regimul de la Teheran

După refuzul de a cânta imnul, spune sursa invocată de CNN, fotbaliștii au fost chemați la o întâlnire cu membri ai Gărzilor Revoluționare din Iran (IRGC).

Potrivit sursei, jucătorilor li s-a transmis că familiile lor se vor confrunta cu „violență și tortură” dacă ei nu cântă imnul național sau se alătură vreunui soi de protest politic împotriva conducerii de la Teheran.

Fotbaliștii Iranului au cântat imnul la al doilea meci din grupă, vineri, când s-au impus împotriva Țării Galilor, scor 2-0, și au bifat o primă victorie la Cupa Mondială din Qatar.

Sursa, care îi monitorizează îndeaproape pe agenții de securitate iranieni care operează în Qatar pe perioada Cupei Mondiale, susține că zeci de ofțieri IRGC au fost puși să îi monitorizeze pe jucătorii iranieni, care nu au voie să iasă din anturajul echipei sau să aibă întâlniri cu străini.

„Există un număr mare de ofițeri iranieni de securitate în Qatar care colectează informații și îi monitorizează pe jucători”, spune sursa respectivă.

Conform aceleiași surse, Carlos Queiroz, selecționerul portughez al Iranului, a avut o întâlnire separată cu ofițerii IRGC după ce au fost amenințați jucătorii – sursa nu a oferit detalii despre conținutul presupusei conversații dintre tehnician și securitatea iraniană. Antrenorul declarase că fotbaliștii iranieni pot să protesteze la Cupa Mondială, dar în limitele reglementărilor FIFA.

Fotbaliștilor le-au fost promise „cadouri și mașini” înainte de meciul cu Anglia, dar regimul a trecut la amenințare jucătorilor și a familiilor lor după incidentul cu imnul, a mai spus sursa, care susține că Teheranul a trimis „sute de suporteri actori pentru a crea un fals sentiment de susținere în rândul fanilor”.

articolul original.

Mauna Loa din Hawaii, cel mai mare vulcan activ din lume, erupe pentru prima oară după 1984 (FOTO, VIDEO)

28 November 2022 at 21:27
image

Cel mai mare vulcan activ de pe planetă, Mauna Loa din Hawaii, erupe pentru prima oară în aproape 40 de ani, potrivit CNN.

Erupe Mauna Loa din Hawaii, cel mai mare vulcan activ din lume

Deși curge lavă pe o parte a vulcanului, erupția din Parcul Național Vulcanii din Hawaii nu amenință comunitățile, spune US Geological Survey, autoritatea americană de resort.

Mauna Loa eruption hawaii right now pic.twitter.com/uQz5OXwTg2

— kelly (@MAGAHAWAII) November 28, 2022

Pasagerilor cu zboruri pe Aeroportul Internațional Hilo sau Aeroportul Internațional Ellison Onizuka Kona li s-a recomandat să ia legătura cu compania aeriană înainte să meargă către aeroport.

Spre exemplu, Southwest Airlines nu mai operează luni la Hilo din cauza erupției și a anulat cinci zboruri spre și dinspre Honolulu.

The world's largest active volcano erupted in Hawaii for the first time since 1984.

Mauna Loa erupted at 11:30 p.m. local time Sunday (4:30 a.m. ET Monday), according to the U.S. Geological Survey. pic.twitter.com/dWdqjx7x0N

— Christopher Webb🇺🇸VOTE (@cwebbonline) November 28, 2022

Administrația americană de aviație a anunțat că „monitorizează îndeaproape erupția și va emite avize de trafic aerian odată ce va fi determinată dimensiunea norului de cenușă”.

JUST IN: Mauna Loa on the Big Island of Hawaii, the largest active volcano in the world, has erupted. This is its first eruption in 38 years.

An “Ashfall Advisory” is in effect until 6AM local time where a quarter inch of ash is possible.@JimCantore @StephanieAbrams @spann pic.twitter.com/MbyS6p9k8D

— Collin Gross (@CollinGrossWx) November 28, 2022

Nu există semnale că erupția ar reprezenta o amenințare pentru comunitățile din apropierea vulcanului și nu au fost dispuse evacuări, a precizat Agenția pentru gestionarea urgențelor din Hawaii. Ca măsură de precauție au fost deschise totuși două adăposturi.

Mauna Loa erupting at sunrise is literally the most amazing thing I’ve ever seen pic.twitter.com/YQdDfKHCMH

— Paul (@pfranci2) November 28, 2022

Căderea de cenușă poate să afecteze mașinile și clădirile, poate să contamineze resursele de apă, poate să perturbe sistemele de canalizare și electrice și poate să distrugă vegetația, conform seviciului meteorologic.

„Oamenii cu boli respiratorii ar trebui să rămână în case pentru a evita inhalarea particulelor de cenușă, iar toți cei de afară ar trebui să își acopere gura și nasul cu o mască sau o cârpă”, avertizează autoritățile din Honolulu.

articolul original.
❌