ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 2 December 2022Ultimele Stiri

Marcel Ciolacu, despre arestarea lui Bădălău: „Eu nu fac afaceri. Ori rămâi om politic, ori faci afaceri, când le combini sfârşeşti greşit”

1 December 2022 at 22:15
image

Marcel Ciolacu a comentat arestarea lui Niculae Bădălău, precizând că a solicitat ca la prima şedinţă comună în Parlament să fie înlocuit din funcție.

Marcel Ciolacu a subliniat că el nu face afaceri și că un politician trebuie să ia o decizie: „ori rămâi om politic, ori faci afaceri, când le combini sfârşeşti greşit, avem zeci de exemple din toate partidele”.

„S-a decis deja şi am solicitat că la prima şedinţă comună în Parlament să îl înlocuim din funcţia lui. Nu era membru al Partidului Social Democrat, dar am fost colegi. Să aşteptăm. E o decizie a unor magistraţi, a unui procuror de a-l reţine 24 de ore. Au fost cazuri de corupţie în Croaţia în Guvern, înseamnă că trăim într-o ţară normală. Nu trebuie să cântărim că sunt pesedişţi sau useristi, Clotilde are probleme penale. Eu am ieşit din asta, nu cred că există forţe oculte care l-au urmărit pe Bădălău. Există greşeli personale”, a afirmat Marcel Ciolacu, la RTV.

Liderul PSD a mai precizat că nu se aștepta la acuzațiile pe care procurorii DNA i le aduc lui Niculae Bădălău:

„Implică un statut când eşti la Curtea de Conturi. Trebuie să ne învăţăm rolurile în viaţă. Eu nu fac afaceri. Ori rămâi om politic, ori faci afaceri, când le combini sfârşeşti greşit, avem zeci de exemple din toate partidele. Nu pot să spun că mă bucur. Uman nu mă bucur nici pentru un adversar”, a completat Ciolacu.

articolul original.

Joe Biden spune că nu intenţionează să ia legătura cu Putin decât dacă acesta are de gând să pună capăt războiului

1 December 2022 at 21:34
image

Președintele american Joe Biden a descris războiul președintelui rus Vladimir Putin din Ucraina ca fiind „bolnav” și a spus că există o singură modalitate rațională de a pune capăt războiului din Ucraina – ca Putin să „retragă” forțele ruse, scrie CNN.

Biden, despre o posibilă negociere cu Putin

„Dar se pare că nu va face asta. Plătește un preț foarte mare pentru că nu a reușit să o facă, dar provoacă un măcel incredibil, incredibil asupra populației civile din Ucraina. Bombardează creșe, spitale, cămine de copii. E rău ce face el. ”, a spus Biden în timpul unei conferințe de presă alături de președintele francez Emmanuel Macron la Casa Albă.

Biden a adăugat că nu are planuri imediate să-l contacteze pe Putin, dar este „pregătit să vorbească” cu liderul rus „dacă, de fapt, există un interes ca el să caute o modalitate de a pune capăt războiului – nu a făcut asta, inca.”

El a continuat: „Dacă este cazul, în consultare cu prietenii mei francezi și din NATO, voi fi bucuros să stau cu Putin să văd ce vrea, ce are în minte. Nu a făcut asta încă. Între timp, cred că este absolut critic ceea ce a spus Emmanuel [Macron]. Trebuie să sprijinim poporul ucrainean”.

Macron spune că depinde de ucraineni să decidă condițiile pentru un posibil sfârșit de război și „pace durabilă”.

Macron, despre sprijinul militar și economic

Președintele francez Emmanuel Macron a vorbit joi în cadrul unei conferințe de presă la Casa Albă.

Președintele francez Emmanuel Macron a spus că nu crede că aliații ar trebui să-i împingă pe ucraineni la un compromis cu Rusia care „nu ar fi acceptabil pentru ei”.

„Nu îi vom îndemna niciodată pe ucraineni să facă un compromis care nu va fi acceptabil pentru ei”, a spus președintele francez ca răspuns la o întrebare despre un posibil sfârșit al războiului.

„Sunt atât de curajoși și își apără exact viața, națiunea și principiile noastre… Dacă vrem o pace durabilă, trebuie să-i respectăm pe ucraineni pentru a decide momentul și condițiile în care vor negocia asupra teritoriului lor și viitorul lor”, a adăugat Macron.

Între timp, Macron a spus: „Ne-am mărit sprijinul militar. Ne-am mărit sprijinul economic. Ne creștem sprijinul umanitar”.

În plus, sprijinul SUA – atât financiar, cât și în furnizarea de arme militare Ucrainei – nu este important doar pentru țara atacată, ci și pentru Europa mai largă, a spus Macron.

„Pentru stabilitatea lumii noastre de astăzi – pentru că dacă considerăm că putem abandona țara și renunțăm la respectarea deplină a acestor principii, înseamnă că nu există stabilitate posibilă în această lume”, a spus Macron.

„Cred că este extrem de important să vă angajați atât de mult”, a spus el, referindu-se la banii și asistența pe care SUA le-au oferit până acum Ucrainei.

articolul original.

Germania, de 4 ori campioană mondială, pleacă acasă din faza grupelor! Spania a pierdut surprinzător cu Japonia, scor 1-2

1 December 2022 at 21:13
image

Încă o surpriză mare la Cupa Mondială 2022. Cvadrupla deținătoare a trofeului, Germania, a fost eliminată chiar din faza grupelor, deși a bătut-o pe Costa Rica, scor 4-2.

Încă o surpriză la mondialul din Qatar

Germania pleacă de la mondialul din Qatar pentru că Spania a pierdut surprinzător cu Japonia, scor 1-2.

Selecţionata Japoniei a învins echipa Spaniei cu scorul de 2-1 (0-1), joi seara, pe Khalifa International Stadium din Ar-Rayyan, în Grupa E a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, dar ambele formaţii s-au calificat în optimile de finală.

Germania a învins,nu fără emoții Costa Rica. Nemții au fost conduși cu 1-2.

Spania a cedat însă în fața Japoniei, 1-2, astfel că ibericii și niponii merg braț la braț în optimi! Spania va întâlni Marocul, în timp ce Japonia se va duela cu Croația.

articolul original.

Marcel Ciolacu: „Mi-aş dori ca România să se unească cu Republica Moldova”

1 December 2022 at 20:51
image

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, joi seară, că şi-ar dori ca România să se unească cu Republica Moldova. Acesta a precizat că prin unirea cu România, Republica Moldova ar urma o cale mai rapidă spre integrarea în Uniunea Europeană.

Marcel Ciolacu, despre unirea cu Republica Moldova

„Cel mai vulnerabil stat la conflictul total nejustificat de pe teritoriul Ucrainei este Republica Moldova. Trebuie să ne hotărâm… Lăsăm Republica Moldova să se întoarcă sub influenţa sovietică, mai devreme sau mai târziu? (…) Intrarea în Uniunea Europeană a Republicii Moldova va dura 10 ani de zile cel puţin… Sau ai varianta mai scurtă în care România se uneşte cu Republica Moldova şi Republica Moldova cu România”, a spus Ciolacu la RTV.

În context, liderul social-democraţilor a spus că îşi doreşte varianta mai scurtă.

„Eu mi-aş dori categoric varianta mai scurtă, ca România să se unească cu Republica Moldova. (…) Nu poţi să laşi o ţară pradă din nou Rusiei (…). Destinul românilor din Republica Moldova trebuie să fie acelaşi ca şi al românilor din România- UE şi NATO. Am înţeles că în acest moment foarte mulţi români doresc unirea cu Republica Moldova. (…) Categoric trebuie referendum în ambele state. Adică trebuie un parcurs normal, nu se mai fac uniri cu arma în mână”, a mai spus Marcel Ciolacu.

articolul original.

Jurnalistul care a anunțat suspendarea Simonei Halep vine cu o nouă dezvăluire bombă: „Jumătate din Top 100 fac asta!”

1 December 2022 at 20:18
image

Ben Rothenberg, jurnalistul de la New York Times, care a anunțat că Simona Halep a fost depistată pozitiv cu roxadustat,  face o serie de dezvăluiri șocante despre vedetele tenisului mondial.

Noi dezvăluiri despre doparea în lumea tenisului

Potrivit acestuia, jumătate dintre tenismenii de top ar folosi substanțe interzise în mod legal, cu scutiri de uz terapeutic, scrie prosport.ro.

„Un jucător din circuitul ATP mi-a spus astăzi că estimează că ‘jumătate din top 100 fac asta… Poate mai mult!’. Și nu pentru că au probleme de concentrare în timp ce își fac temele”, a dezvăluit cunoscutul jurnalist american.

Ben Rothenberg susține că Serena Williams a utilizat mai multe substanțe interzise cu scutiri de uz terapeutic.

Simona Halep a fost suspusă la 106 teste în ultimii 6 ani, atât la turnee, cât și în timpul ei liber. Nu a fost depistată pozitiv până la US Open 2022. În tot acest timp, Serena Williams folosea susbtanțe interzise în mod legal, cu scutiri de uz teraputic, americanca nefiind singurul exemplu de acest fel din tenisul mondial.

Serena se află însă în capul listei: conform fișei sale medicale, multipla campioană de Grand Slam a utilizat de-a lungul timpului oxicodonă, hidromorfonă, prednison și metilprednisolonă, în anii 2010, 2014 si 2015.

articolul original.
Ieri — 1 December 2022Ultimele Stiri

VIDEO: Consiliul Județean face noi demersuri pentru construirea Spitalului Județean

29 November 2022 at 22:00
image

Consiliul Judeţean Vrancea a aprobat ieri în ședință extraordinară de îndată, proiectul de hotărâre privind însușirea documentațiilor cadastrale în vederea dezmembrării imobilului Teren Spital Județean aflat în domeniul public al județului Vrancea și alipirea terenului de 11.000 mp la imobilul teren în suprafață de 10.000 mp. Practic, prin acest proiect de hotărâre a fost suplimentată suprafața de teren ce va face parte integrantă din proiectul privind construirea noului spital județean.

Consiliul Județean Vrancea are în derulare proiectul major privind construirea noului spital județean din Focșani. Conducerea administrației județene face pași concreți și demersuri susținute pentru ca acest obiectiv sanitar de anvergură din județul nostru să devină realitate. Deja au fost realizate nota conceptuală, tema de proiectare, studiul de prefezabilitate, studiul de fezabilitate, Planul Urbanistic Zonal și avizele în fază SF. Sunt demersuri care au necesitat, conform legislației în vigoare, o perioadă considerabilă de timp. „Facem demersuri susținute pentru edificarea acestui obiectiv major, care va deservi un areal mai mare, întrucât de la Iași la București nu mai există un spital de asemenea anvergură precum cel proiectat la Focșani. Am avut numeroase discuții cu factorii decizionali și ne bazăm pe susținerea Guvernului României în ceea ce privește finanțarea”, a declarat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Noul Spital din Focșani va avea 900 de paturi (775 de paturi de spitalizare continuă, 60 de paturi de spitalizare de zi şi 65 de paturi pentru însoţitori) și va cuprinde secții suplimentare față de vechiul spital, precum și bloc operator la cele mai înalte standarde, spațiu universitar și va fi dotat cu heliport.

Conform graficului proiectului, Consiliul Județean Vrancea va putea scoate la licitație lucrările de construire ale noului spital în anul 2023. După finalizarea achiziției publice, firma declarată câștigătoare va trebui să depună, în termen de 4 luni, documentația pentru emiterea autorizației de construire și în 2 luni va trebui să definitiveze proiectul tehnic.

În paralel, Consiliul Județean a rezolvat și problema infrastructurii de acces la noul Spital, obținând de la Primăria municipiului Focșani suprafața de teren necesară pentru una dintre căile de acces, iar în prezent este în procedură de transfer a unei suprafețe de teren de la Ministerul Apărării Naționale, în același scop. Valoarea totală estimată a noului Spital din Focșani este de 455.943.218 euro. Întrucât noul spital pune accent pe componenta de digitalizare și va cuprinde și o secțiune de telemedicină, acest fapt va scuti pacienții de costuri suplimentare și drumuri la alte unități sanitare din țară și, suplimentar, datorită dotărilor de cel mai înalt nivel, noua unitate sanitară va atrage specialiști în medicină.

Conducerea Consiliului Județean Vrancea face demersuri susținute pentru ca noul spital din Vrancea să primească finanțare, astfel încât construcția să poată demara anul viitor. „Suntem convinși că Guvernul României va găsi soluții să susțină cele două spitale din România, printre care și cel din Vrancea, care sunt extrem de avansate din punct de vedere al documentațiilor și care pot fi construite din fonduri europene până la termenul limită impus de Comisia Europeană în PNRR”, a afirmat Cătălin Toma.

4 proiecte de investiții vor fi depuse spre finanțare prin PNRR

În ședința de ieri au mai fost aprobate următoarele proiecte de hotărâre: „Aprobarea Programului de îmbunătățire a Eficientei Energetice pentru Consiliul Județean Vrancea”; ,,Aprobarea procedurii de selecție a partenerilor – operatori economici în vederea constituirii unui consorțiu integrat pentru învățământ dual în Județul Vrancea; „Aprobarea depunerii proiectului Investiții în capacități de producție în energie, pentru consumul propriu al Județului Vrancea în cadrul POIM 2014-2020, Axa prioritară 11, măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile“; „Aprobarea participării UAT Vrancea în parteneriat cu UAT Județul Prahova și UAT Județul Buzău pentru promovarea și implementarea proiectului de înființare a traseului de cicloturism Velo Valahia în regiunea Prahova, buzău, Vrancea, în cadrul PNRR“.

Urgența acestor proiecte afost dată de faptul că întreaga documentație a acestora trebuie urcată pe platforma PNRR până luni dimineață. Începând de azi, 30 noiembrie, românii intră într-o minivacanță, urmând să se reîntoarcă la muncă de luni, 5 decembrie, dată la care se închide sesiunea de depunere de proiecte.

articolul original.

Încep lucrările de reabilitare la Secţia Dermatologie – ORL – Oftalmologie a Spitalului Județean

29 November 2022 at 22:00

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a semnat ordinul de începere a lucrărilor și a prestării serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului pentru imobilul C1 (Secţia Dermatologie, O.R.L., Oftalmologie), începând cu data de 29 noiembrie 2022. Consiliul Județean are în derulare proiectul „Reabilitare energetică şi lucrări conexe Spitalul Judeţean de Urgență ”Sf. Pantelimon” Focşani, Secţia Psihiatrie şi Boli infecţioase şi Secţia Dermatologie, O.R.L., Oftalmologie”, iar de ieri au început lucrările de execuție la cel de-al doilea corp de clădire, care găzduiește secțiile Dermatologie, ORL și Oftalmologie. În data de 3 octombrie au demarat lucrările la primul corp de clădire, secția de Psihiatrie din Str. Comisia Centrală nr. 15 B. „În urma reabilitării și modernizării acestor secții ale Spitalului, atât pacienții, cât și personalul medical vor beneficia de condiții mult îmbunătățile de tratament, de confort și siguranță”, a afirmat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Obiectivul general al proiectului vizează creșterea eficienței energetice, prin derularea de lucrări de intervenție cu scopul termoizolării celor două corpuri de clădiri, modernizării instalației de preparare și distribuire a agentului termic și a apei menajere, instalarea sistemelor de climatizare, modernizarea instalației de iluminat, inclusiv utilizarea de surse regenerabile pentru asigurarea necesarului de energie, precum și alte lucrări conexe. Proiectul este finanțat din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3: Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon și are o valoare totală de 12.104.509 lei. Termenul de finalizare al proiectului este decembrie 2023.

Consiliul Județean Vrancea a mai finalizat un proiect privind ”Reabilitarea energetică și lucrări conexe la Secția pneumoftiziologie a Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” Focșani” și mai are în derulare proiectul „Modernizare și dotare secție ambulatoriu de specialitate pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Sf.Pantelimon Focșani”, ambele finanțate din fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.

articolul original.

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr: „Teoretic, nu este exclus ca Putin să folosească o armă nucleară tactică”

1 December 2022 at 18:17
image

Ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr, a precizat că teoretic nu poate fi exclusă posibilitatea ca președintele rus, Vladimir Putin, să ordone folosirea unor arme nucleare tactice în Ucraina:

Ministrul Apărării, despre un posibil atac nuclear

“Unul din elementele care i se poate asocia (liderului rus, n.r.) este impredictibilitatea. Deci, nu știu dacă există probabilitatea. Din punct de vedere teoretic, posibilitățile nu sunt excluse. Au fost evocate și de experți în analiza militară, și de oficiali de rang înalt. Mi-ar plăcea să cred că nu o să se întâmple așa ceva.”, a spus ministrul Apărării, pentru Antena 3 CNN.

Pe de altă parte acesta a subliniat că România nu ar trebui să se teamă de un posibil atac:

„România nu se teme de un atac. În schimb, orice stat serios, aflându-se în zona geografică în care ne aflăm noi și fiind în proximitatea unei zone de conflict, trebuie să fie pregătit pentru o astfel de situație, iar domeniu militar este un domeniu care operează cu variante.

Să nu uităm, contextul este invadarea de către Rusia lui Putin a unui stat suveran, încălcând dreptul internațional. O invadare neprovocată, profund ilegală, care generează automat reacții.

Sunt sigur că la nivelul la nivelul decidenților militari, al celor care elaborează felul în care un stat sau altul se poziționează față de o situație sau alta, există variante luate în discuție și care fac și obiectul preocupărilor pe care le au în mod obișnuit.

Cu asta se ocupă, de fapt armata: să asigure faptul că o țară, populația unei țări, își poate desfășura activitatea în condiții de normalitate.”

articolul original.

Preşedintele Parlamentului European, mesaj în limba română de Ziua Naţională a României

1 December 2022 at 17:49
image

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a transmis joi un mesaj de felicitare cu ocazia împlinirii a 104 de ani de la Marea Unire, sărbătorită drept Ziua Națională a României.

“Dragi români, mulțumim pentru tot ce faceți pentru Uniunea Europeană! La mulți ani”, a spus Metsola, într-un scurt mesaj video pe Facebook.

La rândul ei, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a mulţumit României pentru sprijin, și a amintit că țara noastră este iubită și în Basarabia.

„De 1 Decembrie, este o bucurie să sărbătorim împreună România. Să simţim recunoştinţă faţă de lucrurile bune făcute de români acasă şi pretutindeni în lume, şi să împărtăşim de ce iubim România”, a declarat şefa statului.

„România este iubită în Republica Moldova pentru umărul pe care ne putem baza când ne este greu, pentru ajutorul imens și necondiționat oferit cetățenilor noștri, pentru susținerea puternică acordată aderării la Uniunea Europeană. România este iubită pentru limba română, în care am crescut ca într-o casă părintească, și pentru istoria comună – o istorie a curajului și a luptei pentru libertate”.

articolul original.

Putin declară o nouă mobilizare în Rusia? Rușii din Celeabinsk primesc ordine de încorporare

1 December 2022 at 17:20
image

Deși autoritățile ruse au anunțat încheierea procesului de mobilizare parțială, cetățenii non-ruși din orașul Celeabinsk primesc în continuare ordine de mobilizare, fapt care a trezit spaima că Vladimir Putin vrea să lanseze o nouă campanie de recrutare.

Cei vizați de noile ordine de mobilizare nici măcar nu au pașapoarte rusești sau chiar permise de ședere, ceea ce ar trebui să-i facă neeligibili, relatează platforma rusă independentă de știri SOTA, potrivit cercetătorului independent Chris Owen.

Au primit ordin de mobilizare angajații unei rafinării de zahăr din Celeabinsk, scrie timpul.md.

1/ Non-Russians in Chelyabinsk are being given mobilisation orders, despite partial mobilisation supposedly having ended and despite not having Russian passports or even residence permits, which should make them ineligible. ⬇️ pic.twitter.com/RTzNqLsfp0

— ChrisO_wiki (@ChrisO_wiki) December 1, 2022

Printre cei care au primit citațiile s-au numărat și cetățeni din Belarus și Uzbekistan, care, după cum notează SOTA, nu au „pașapoarte rusești sau chiar de permise de ședere”.

„Nu îmi permit să nu merg. Până la urmă, sunt amenințat cu concedierea, iar aproape toți ceilalți băieți au plecat deja și s-au dus acasă. Maistrul spune că există un decret de la Putin portivit căruia chiar și non-cetățenii Federației Ruse sunt în curs de mobilizare. Îmi spun „nu te vor trimite la război, doar îți vor verifica datele”, dar tot mi-e teamă”, spune o persoană care lucrează în rafinărie.

Alți migranți au raportat că li s-a oferit posibilitatea de a alege între a fi mobilizați sau riscul de a fi deportați din Rusia.

Mulți migranți din Moscova ar fi fost recrutați cu forța, potrivit SOTA.

SOTA notează că acesta ar putea fi motivul și pentru atacul armat, de pe poligonul armatei ruse, al celor doi tadjici recrutați cu forța pe 15 octombrie, în care 27 de ruși mobilizați au fost împușcați, 11 fiind raportați morți. Tadjicii au fost reținuți la Moscova și trimiși din nou la antrenament la scurt timp după aceea.

articolul original.

Motivul pentru care mingile de la Mondialul din Qatar se încarcă la priza

1 December 2022 at 16:40
image

Mondialul din Qatar a venit cu numeroase noutăți pentru lumea fotbalului. Una dintre ele este mingea acestei ediții a turneului, considerată cea mai rapidă creată vreodată.

Este prima minge dotată cu tehnologia connected ball. Are senzori care verifică de 500 de ori pe secundă ce face mingea: este lovită, sare, care e poziția ei pe teren, e în aer, se rotește, e pe sol etc.

Acesta este motivul pentru care mingea trebuie încărcată înainte de meci. Nu puține au fost imaginile devenite virale care surprind cum mingile sunt încărcate la priză.

Grație acestei tehnologii s-a putut dovedi că Ronaldo n-a atins mingea la golul pe care FIFA i l-a atribuit lui Bruno Fernandes.

The balls used in worldcup are being charged because the ball has a 3D sensor inside to determine offsides. pic.twitter.com/g6lmd9Y2rF

— Rezwin (@_Goatinho) November 30, 2022

articolul original.

Klaus Iohannis: „Războiul de la granițele noastre a declanșat o criză de securitate, o criză energetică și o criză umanitară”

1 December 2022 at 16:06
image

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, cu prilejul recepției de Ziua Națională, de la Palatul Cotroceni,  că românii au nevoie de progrese cât mai tangibile şi imediate pentru creşterea bunăstării şi a nivelului de trai şi a îndemnat autorităţile să folosească toate instrumentele disponibile în acest sens.

Klaus Iohannis, la recepția de Ziua Națională

„În anii care vor urma mai avem multe de făcut pentru a clădi o ţară realmente prosperă, rezilientă şi o voce fermă într-o lume aflată într-o perpetuă transformare. Cetăţenii au, în mod firesc, mari aşteptări de la clasa politică, mai ales în această perioadă dificilă.

Ne aflăm deja pe un drum plin de schimbări, de reforme, de eforturi de modernizare a statului, a instituţiilor, a serviciilor publice şi a infrastructurii. Este un proces de durată, pe care eu îl văd ireversibil, dar românii au nevoie de progrese cât mai tangibile şi imediate pentru creşterea bunăstării şi a nivelului de trai. Ţara noastră are la dispoziţie fonduri suficiente, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi alte programe europene, pentru a produce schimbările necesare, şi îndemn autorităţile să uzeze toate instrumentele disponibile”, a spus şeful statului.

Acesta s-a referit și la criza de securitate cauzată de invazia rusă din Ucraina:

“Războiul de la granițele noastre a declanșat o criză de securitate, o criză energetică și o criză umanitară și a generat, totodată, o ascensiune a extremismelor și a discursului urii.

Trăim timpuri foarte complicate, care ne pun la încercare și ne testează inclusiv sistemul de valori.

Libertatea de mișcare, de gândire, de exprimare, egalitatea în fața legii sunt atuuri uriașe ale societăților democratice, care în vremuri tulburi capătă o semnificație și mai puternică. Știm cât de prețioase sunt toate acestea, dar mai știm, și prezentul ne demonstrează, că nu sunt nici universale, nici eterne. Sunt libertăți și drepturi care trebuie mereu promovate și apărate, pentru că se câștigă foarte greu, dar se pierd infinit mai ușor.

Avem, așadar, mare nevoie să ne consolidăm încrederea în valorile euroatlantice și să nu ne îndepărtăm de ele. Izolaționismul și teoriile populiste care clamează un fals naționalism arhaic sunt perfide și deopotrivă periculoase, pentru că găsesc teren fertil mai ales în timpuri dominate de crize profunde, așa cum se întâmplă acum.

Când oamenii se simt debusolați, apăsați de grijile prezentului, ei cad mai ușor pradă manipulării și dezinformării.

Cetățenii au, în mod firesc, mari așteptări de la clasa politică, mai ales în această perioadă dificilă. Ne aflăm deja pe un drum plin de schimbări, de reforme, de eforturi de modernizare a statului, a instituțiilor, a serviciilor publice și a infrastructurii”.

articolul original.

Breșă de securitate în WhatsApp: 360 de milioane de numere de telefon, expuse

1 December 2022 at 15:23
image

Numerele de telefon a aproximativ 360 de milioane de utilizatori WhatsApp dintr-un total de 108 țări au fost expuse în urma unei breșe de securitate.

Breșă de securitate WhatsApp

Numerele de telefon au fost deja puse în vânzare pe darknet, potrivit datelor furnizate joi de compania de securitate cibernetică Check Point, scrie rivaltimes.

Surse din WhatsApp au declarat, totuși, că „nu este vorba de o încălcare a datelor” și și-au exprimat „dezamăgirea” că firma de securitate cibernetică a „cumpărat o listă de telefoane care circulă pe internet pentru a repeta afirmații nefondate în scopul de a obține publicitate gratuită”.

Compania Check Point a difuzat joi rezultatele analizei sale cu privire la arhivele privind datele utilizatorilor acestei aplicaţii şi a dat asigurări că în ultimele patru zile aceste arhive, care includ prefixe de apelare, s-au pus în vânzare pe darknet „şi sunt distribuite la liber în rândul delincvenţilor cibernetici”.

Printre consecințele imediate ale acestei „breșe”, compania a citat posibilitatea ca aceste numere să fie folosite ca parte a unor atacuri de „phishing” prin intermediul aplicației în sine.

Cele mai frecvente atacuri după obținerea accesului la date sunt „vishing” (victima este păcălită să dea informații prin telefon) și „smshing”, care se realizează prin intermediul mesajelor „sms”.

articolul original.

Bărbat dispărut, găsit în pădure cu arsuri. A supraviețuit frigului pentru că și-a dat foc la haine

1 December 2022 at 15:00
image

Un bărbat a găsit o soluție incredibilă pentru a face față frigului, după ce a rămas blocat mai multe zile într-o pădure. Acesta a supraviețuit după ce și-a dat foc la haine ca să se încălzească, scrie gazetadambovitei.ro.

Bărbatul și-a dat foc la haine

Bărbatul de 53 de ani plecase de două zile de la domiciliu, din localitatea Malu cu Flori, Dâmbovița. El a fost găsit într-o livadă din localitate, două zile mai târziu. Supraviețuise frigului pătrunzător pentru că își dăduse foc la haine, dar a suferit arsuri la mâini și picioare, aflându-se în stare destul de gravă.

În urma activităților de căutare efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Voinești, alături de efective de la Serviciul de Investigații Criminale, luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, reprezentanți de la primăria din localitate, voluntari, jandarmi, pompieri, a fost identificat, într-o livadă din Malu cu Flori, un bărbat din localitate. Cel în cauză ar fi plecat voluntar de la domiciliu în ziua de 28 noiembrie a.c., au transmis reprezentanții Poliției, citați de publicația Gazeta Dâmboviței.

După aproximativ 2 ore și jumătate, echipajele constituite pentru căutare au găsit persoana dispărută. Aceasta era conștientă, cooperantă, prezenta șoc hipotermic și arsuri de gradul I și II pe membrele superioare și inferioare. Bărbatul de 52 de ani a primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind preluat de către echipajul SMURD în vederea transportului la UPU Târgoviște pentru îngrijiri de specialitate, arată sursa citată.

articolul original.

Mama lui Theo Rose, atac fără precedent la adresa lui Carmen Harra

1 December 2022 at 14:40
image

Mama lui Theo Rose iese la atac după ce Carmen Harra a făcut previziuni neplăcute despre fiica sa și noul iubit, Anghel Damian. Carmen Harra a spus că relația lor nu va dura.

Mama lui Theo Rose, despre Carmen Harra

„Eu am făcut copil la 20 de ani. Copiii sănătoși se fac la vârsta aceasta. Nu după ce iei zece ani pastile. Vă rog să îi lăsați să se bucure de viață lor. Este treaba lor dacă o să le reziste relația sau nu.

Și dacă ține relația și dacă nu ține este problema lor. Este urât din partea unor oameni să își dea cu părerea dacă rezistă relația lor sau nu. Este treaba lor și atât.”, a spus, pentru Click!, Nina Diaconu.

După ce s-a aflat că Theo Rose e gravidă, tot mai multe persoane au început să își dea cu părerea despre cât de serioasă este relația dintre cei doi, dar și cât o să dureze. Printre persoanele care a declarat public, sus și tare, că dragostea lor nu o să fie nu o să fie până la adânci bătrâneți se numără și Carmen Harra (67 de ani).

„Theo e foarte frumoasă, talentată, superbă, bună la suflet, o persoană extraordinară. El (n.r. Anghel Damian) este foarte independent, vrea să-și construiască o carieră și va reuși. Știi cum este relația asta? Exact cum a fost cea dintre Andreea Bălan și George Burcea, cam așa.

Ce a spus Carmen Harra despre celebrul cuplu

Este o relație în care ne atragem, ne iubim la nebunie, suntem foarte buni unii cu alții pe moment, întrebarea este cum va supraviețui această relație? Problema este că avem această chimie fizică, se nasc copii, ne iubim, dar ne potrivim sau nu? La toate socotelile de compatibilitate sunt probleme multe în acestă relație.

Să sperăm că ei au înțelepciunea să treacă peste problemele care sunt și să facă o relație solidă, ceea ce nu va fi ușor deloc, pentru că ei nu sunt nici suflete pereche, nu sunt nici cea mai compatibilă relație, dimpotrivă, sunt două persoane care în timp au probleme serioase de comunicare, însă, nu putem să le dorim decât tot binele din lume”, a declarat carmen Harra, la Prima TV.

articolul original.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, în echipamentul naționalei de hochei a Ungariei, la un eveniment

1 December 2022 at 14:15
image

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, creează noi controverse. Acesta apare într-o fotografie de la o acțiune a Academiei Ținutului Secuiesc, entitate finanțată de guvernul de la Budapesta, în echipamentul naționalei de hochei pe gheață a Ungariei.

Noi controverse după apariția ministrului Mediului

Tanczos Barna a explicat faptul că „poza e din 2016”, de la o vizită a unei delegații maghiare, „când am făcut schimb de tricouri”, relatează gsp.ro.

„E o poză făcută la 25 noiembrie 2016, de la vizita unei delegații maghiare. Am făcut schimb de tricouri. Ei au primit echipament al Academiei, noi, tricouri ale Ungariei”, a declarat Tanczos Barna.

„Eu am trei tricouri dragi: al naționalei României de la FOTE 2013, de la Brașov, acesta al Ungariei și un echipament al Finlandei, pe care l-am primit cadou când am împlinit 30 de ani din partea unui prieten. România, Ungaria și Finlanda sunt echipele pe care le susțin când merg la un meci de hochei”, a mai spus actualul ministru al Mediului.

Alături de demnitarul român apar alte două persoane îmbrăcate în echipamentul maghiar: în centru, Gabor Tibor, primarul din Cârța, județul Harghita, acolo unde Academia are sediul central, și Nagy Atilla, fost portar de hochei pe gheață.

În mai, ministrul român al mediului a luat loc în mijlocul susținătorilor maghiari la meciul împotriva „tricolorilor”, de la Campionatul Mondial de hochei pe gheață din Slovenia.

La aceeași competiție, după care România a retrogradat în al treilea eșalon mondial, naționala, alcătuită în mare parte din hocheiști români de etnie maghiară, a cântat, la finalul partidei cu Ungaria, imnul Ținutului Secuiesc, declanșându-se o controversă de proporții.

articolul original.

FOTO: Școlile din Vrancea pot fi dotate cu finanțare PNRR

29 November 2022 at 22:00

Consiliul Județean Vrancea a găzduit ieri două serii de întâlniri cu directorii tuturor unităților de învățământ din județ, la inițiativa administrației județene și a Inspectoratului Școlar Județean, reprezentat de inspectorul școlar general Gabriela Marchitan. Scopul întâlnirii a fost prezentarea de oportunități de finanțare pentru dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar, prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență. „Consiliul Județean, în calitate de solicitant eligibil, urmează să depună un proiect pentru dotarea grădinițelor, școlilor și liceelor din întreg județul Vrancea, inițiativa noastră fiind aceea de a colecta informații și de a consulta toate școlile din județ în ceea ce privește necesarul de dotări la acest moment”, a transmis Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea. Specialiștii din cadrul administrației județene au răspuns tututor întrebărilor adresate de managerii instituțiilor de învățământ preuniversitar.

articolul original.

Elevii de la „Zinca” au marcat Ziua Națională la Muzeul Judeţean Argeş

1 December 2022 at 10:17

Elevii de la „Zinca” au marcat Ziua Națională la Muzeul Judeţean Argeş

Seria de activități organizate de instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Județean Argeș prin care este celebrată Ziua Națională a debutat, marți, 29 noiembrie, la Muzeul Județean Argeș cu un simpozion dedicat semnificației zilei de 1 Decembrie. În fața unui public numeros, elevi și corul Colegiului Național „Zinca Golescu”, însoțiți de profesorii Dragoș Cornel, Marius Cîrjan și EugeniaZgreabăn, au prezentat lucrări despre această zi istorică a existenței românismului și au interpretat mai multe melodii patriotice.

„Mă bucur să mă aflu în mijlocul dumneavoastră și mă bucur mult să avem o serie de oaspeți în cadrul Muzeului Județean Argeș, o instituție reprezentativă pentru cultura argeșeană. Într-o eră a globalizării, identitatea națională este un bun din ce în ce mai de preț. Este un bun cu care să ne mândrim și pe care trebuie să îl amplificăm ori de câte ori avem ocazia. A fi român ar trebui să fie o mândrie pentru fiecare dintre noi. Ar trebui să luăm în serios lucrurile care ne definesc ca nație pentru că istoria este cea care ne-a făcut ceea ce suntem. Vă urez, dragi copii și invitați, La Mulți Ani de Ziua României și să dea Dumnezeu ca țara noastră să fie ferită de lucrurile rele” – Adrian Dumitru BUGHIU, vicepreședinte Consiliul Judetean Arges.

„Noi am căzut de acord ca elevii să vorbească mai mult decât noi, pentru că aceste eveniment sunt pentru ei. Eu vreau să le mulțumesc cadrelor didactice pentru faptul că împreună cu elevii pe care îi coordonează au răspuns pozitiv invitației noastre la toate evenimentele prin care am încercat să marcă zilele importante din istoria națiunii noastre și pentru faptul că, iată, elevii sunt crescuți în acest spirit frumos al românismului” – Cornel Popescu, manager Muzeul Județean Argeș.

articolul original.

Atenţie la drum, dacă plecaţi în vacanţă. E polei în 12 judeţe

1 December 2022 at 10:07

Atenţie la drum, dacă plecaţi în vacanţă. E polei în 12 judeţe.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un Cod galben care intră în vigoare astăzi la ora 12 și este valabil până vineri, aceeaşi oră.

În intervalul menționat, în Moldova și în zona Carpaților Orientali temporar se vor semnala precipitații slabe mixte (ploaie, lapoviță, iar în zona montană și submontană trecător și ninsoare) și pe arii relativ extinse se va depune polei. 

Cod Galben de polei în judeţele Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Harghita, Covasna și nordul Buzăului.

Foto descriptiv

articolul original.
❌