ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Ieri — 1 December 2022Ultimele Stiri

Unicul lucru de care se teme premierul Nicolae Ciucă! Dezvăluirea făcută de Ziua Națională a României

1 December 2022 at 21:35
image

Premierul Nicolae Ciucă, președinte al Partidului Național Liberal, a dezvăluit, joi, care e singurul lucru de care se teme.

Acesta a afirmat că are o singură teamă, anume să moară neîmpărtășit.

Declarația a fost făcută în contextul în care a fost întrebat dacă se teme de vreun contracandidat la alegerile prezidențiale din anul 2024.

„În acest moment există o singură posibilitatea – să ne îngrijim de guvernare”, a afirmat Nicolae Ciucă, întrebat joi la România TV dacă există posibilitatea să candideze la alegerile prezidenţiale din anul 2024. Chestionat dacă s-ar teme de vreun contracandidat, în perspectiva în care ar intra în cursa pentru prezidenţiale, preşedintele PNL a răspuns: „Mi-e teamă de un singur lucru – să nu mor neîmpărtăşit. În rest, nu are de ce să îmi fie teamă”, scrie România TV.

Întrebat dacă este un om credincios, liderul liberalilor a replicat: „Sunt un om normal şi cred. Credinţa nu se împărtăşeşte, credinţa se trăieşte şi se arată prin ce facem şi dacă facem bine, atunci înseamnă că avem credinţă. Nu e greu să faci bine în politică”. Acesta a adăugat că „adevărul este lucrul cel mai uşor de făcut şi de spus”. „De multe ori îmi spun şi colegii că sunt foarte franc şi niciodată nu încerc să îmbrac în ceva anume ceea ce gândesc”, a completat Ciucă. El a mai spus că francheţea nu i se pare o slăbiciune.

articolul original.

Marcel Ciolacu, despre arestarea preventivă a lui Niculae Bădălău: Nu cred că există forțe oculte care l-au urmărit pe Bădălau

1 December 2022 at 21:15
image

Preșdintele PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit, joi, despre reținerea și apoi arestarea preventivă a lui Niculae Bădălău, vicepreședinte al Curții de Conturi.

Marcel Ciolacu a afirmat că nu crede că există forțe oculte care l-au urmărit pe Niculae Bădălău, ci doar greșeli personale.

„Am facut solicitarea in grupul PSD la Biroul Permanent reunit ca la prima sedinta comuna in Parlament sa luam decizia sa-l inlocuim pe dl Bădălău. Nu mai era membru PSD, dar am fost colegi, acum sa asteptam, e o decizie a unor magistrati.

Zilele trecute au fost cazuri mari de corupţie in Croaţia, în interiorul Guvernului. Înseamnă că traim intr-o ţară normala, să nu mai cantarim ca au fost PSD-işti, PNL-işti, USR-işti.

Eu nu cred ca exista forte oculte care l-au urmarit pe Bădălau, cred ca există greseli personale. L-am cunoscut pe dl Bădălău, nu ma asteptam si ai un statut cand esti la auditul curtii de conturi, ne invatam rolulrile in viata, eu nu fac afaceri, trebuie sa te hotărăşti: ori rămâi om politic, ori mergi la Curtea de conturi, ori faci afaceri. Cand le combini, de obicei sfarsesti gresit, avem zeci de exemple din toate partidele politic. Nu pot sa spun ca ma bucur, categoric, e uman, nu ma bucur nici la un adversar.

E bine cand îţi asumi astfel de functii, când colegii te aleg în astfel de funcţii, e bine sa decizi ce vrei sa faci, este greu sa le combini, sunt greseli de politică atunci când îţi implici si familia.

Te mai apuca revolta, mai ales cand se apropie sarbatorile, dar asta e decizia, nu ne obligă nimeni. Există demisia daca nu mai faci faţă, dar ti se schimba toata viata”, a spus, la România TV, Marcel Ciolacu.

articolul original.

Daniel Ghiță, atac la politicienii prezenți la parada organizată de Ziua Națională, inclusiv la șeful PSD: ‘Nu vă este rușine?’

1 December 2022 at 17:42
image

Daniel Ghiță, deputat PSD, a lansat un atac dur la adresa politicienilor prezenți la Parada Militară Națională, organizată la Arcul de Triumf, cu ocazia Zilei Naționale a României.

Printre politicienii prezenți la eveniment s-a aflat chiar Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat.

Ghiță a criticat faptul că la Arcul de Triumf au avut voie să stea în față doar politicienii și invitații lor, iar oamenii de rând au fost plasați în spatele unor garduri de protecție.

„Azi, la Arcul de Triumf, aveau voie să stea in față doar politicienii și invitații lor!

Poporul, fără invitație: avea interzis!!! Erau garduri, jandarmi, parcă omul de rând e un dușman al României ?

Nu vă este rușine ? Sunt deputat, dar sunt egal cu omul de rând. Toți suntem egali!

Umiliți poporul român exact de Ziua României!

Tot poporul român, are și avea dreptul, fără invitație să stea in față la Arcul de Triumf!

Ïn bază cărui legi faceți aceste discriminări, garduri și selecție ? La Tebea a fost la fel.

România are cetățeni de grad 1 și cetățeni grad 2?

Cine vă dă acest drept să faceți această selecție? România este a poporului român!🙏

La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români! La mulți ani, românilor de pretutindeni! 💙💛❤️”, a spus Daniel Ghiță.

articolul original.

Maia Sandu, mesaj de Ziua Națională a României: Decizia vine pe 1 decembrie, o zi specială pentru românii de pretutindeni

1 December 2022 at 17:02
image

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a reacționat de Ziua Națională a României, după ce ia a fost inclusă în Patrimoniul UNESCO.

Maia Sandu a declarat că bucuria este și mai mare, dat fiind că decizia UNESCO a fost luată azi, de 1 Decembrie, „o zi specială pentru românii de pretutindeni”.

„Avem, astăzi, o veste frumoasă – arta cămășii cu altiță, element de identitate culturală pe ambele maluri ale Prutului, a fost inclusă în lista patrimoniului cultural imaterial al umanității.

Bucuria este și mai mare prin faptul că decizia UNESCO privind acest dosar comun al Republicii Moldova și României vine pe 1 decembrie, o zi specială pentru românii de pretutindeni.

Felicit echipele de la Chișinău și București, care au promovat consecvent cămașa cu altiță la UNESCO. Le mulțumesc meșterițelor care, prin muncă și dăruire, au păstrat această artă, au făcut-o să renască și să fie cunoscută lumii.

Întru dăinuirea unui simbol străvechi, care spune povestea neamului nostru, înveșnicit pe cămășile tradiționale românești de bunicile și mamele noastre, și transmisă noilor generații”, a afirmat Maia Sandu.

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Termen-limită: 15 decembrie 2022! Toți crescătorii de animale sunt vizați

30 November 2022 at 11:29
image

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) face un anunț pentru toți crescătorii de animale din România. Termen-limită: 15 decembrie 2022!

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că până la data de 15 decembrie 2022 se depun la centrele judeţene APIA pe raza cărora se află sediul social al solicitantului, cererile iniţiale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru serviciile ce urmează a fi prestate începând cu 01 ianuarie până la 30 iunie 2023 inclusiv, cereri avizate de către ANZ.

Conform H.G nr. 1423/29.11.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1158/29.11.2022, valorile maxime ale ajutoarelor de stat pentru perioada 01.01 – 30.06.2023 sunt următoarele:

Pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei:
a) 15 lei/cap pentru rasele de animale din speciile taurine, bubaline şi ecvine;
b) 5 lei/cap pentru rasele de animale din speciile ovine, caprine şi porcine.

Pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale:
a) 40 lei/cap în cazul controlului performanţelor producţiei de lapte şi 20 lei/cap în cazul controlului producţiei de carne pentru rasele de animale din speciile taurine şi bubaline;
b) 7,5 lei/cap în cazul controlului performanţelor producţiei de lapte, 2,5 lei/cap în cazul producţiei de carne, 1,5 lei/cap în cazul producţiilor de lână pentru rasele cu lână fină şi 2 lei/cap în cazul producţiei de pielicele pentru rasele de animale din speciile ovine şi caprine;
c) 5 lei/cap în cazul controlului performanţelor de producţie la rasele de animale din specia porcine.

Cererea iniţială aferentă perioadei 01.01-30.06.2023 pentru efectuarea serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor va fi însoţită de următoarele documente:
a) dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislaţiei în vigoare;
b) acreditarea solicitantului pentru întocmirea şi menţinerea registrului genealogic al rasei pentru care solicită ajutorul de stat, eliberată de ANZ;
c) lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, avizată de ANZ, care va cuprinde: denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator şi beneficiar, rasa şi numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menţiona „întreprindere nou-înfiinţată”;
d) copia contractului între deţinătorul registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare;
e) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, pentru perioada de aplicare, avizată de ANZ.

Cererea iniţială aferentă perioadei 01.01-30.06.2023 de solicitare a ajutorului de stat pentru efectuarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale va fi însoţită de următoarele documente:
a) dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislaţiei în vigoare;
b) acreditarea solicitantului pentru prestarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, eliberată de ANZ;
c) lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, avizată de ANZ, care va cuprinde: denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la APIA, numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator şi beneficiar, rasa şi numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menţiona „întreprindere nou-înfiinţată”;
d) copia contractului între deţinătorul registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale sau adeverinţă eliberată de ANZ, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare;
e) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, pentru perioada de aplicare, avizată de ANZ.

Documentele prezentate în copie vor purta sintagma „conform cu originalul”, însușite prin semnătura solicitantului și vor sta la baza operării/verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a ajutorului de stat și la efectuarea verificărilor administrative ulterioare, infromează APIA.

articolul original.

Premieră la Parada Militară de 1 Decembrie 2022! Va fi prezentă la manifestație cu trei autospeciale

30 November 2022 at 11:06
image

În 2022 vom avea o premieră la Parada Militară de 1 Decembrie. Mai precis, pentru prima dată, Autoritatea Vamală Română va participa, joi, 1 Decembrie, la Parada militară organizată cu prilejul Zilei Naţionale a României.

Autoritatea Vamală va fi prezentă cu trei autospeciale la evenimentul organizat cu ocazia Zilei Naționale a României.

„Suntem onorați să ne alăturăm, pentru prima dată, ceremoniilor dedicate zilei țării noastre. 1 Decembrie reprezintă simbolul unității și solidarității naționale, în lupta cu dificultățile pe care le-am întâmpinat, pe care le-am depășit și le vom depăși în continuare, cu încredere în forța noastră.

Autoritatea Vamală Română va fi prezentă la manifestație cu două autospeciale ale Serviciului de Coordonare Echipe Mobile și Control Operativ și cu o autospecială în care se vor afla câini specializați în detecția drogurilor, țigărilor și banilor.

De Ziua Națională a României, transmitem românilor din țară si de pretutindeni multă sănătate, prosperitate și bunăstare!

La mulți ani, România! La mulți ani, români!”, a transmis Autoritatea Vamală Română.

articolul original.

USR, pe felie cu o firmă apropiată de PSD-ul lui Liviu Dragnea, pentru defăimarea MAI! Bugetul.ro a atras atenția încă din luna octombrie că USR duce o campanie plătită împotriva lui Lucian Bode și a Poliției Române

30 November 2022 at 10:51

Inspectoratul General al Poliției Române, mai exact Poliția Rutieră, va primi 300 de autospeciale BMW de la Automobile Bavaria, în urma unei achiziții publice despre care Cătălin Drulă, președintele USR și fost ministru al Transporturilor, a afirmat că este „cu dedicație”. Interesant este că proiectul tehnic al licitației a fost avizat chiar de Cătălin Drulă, în perioada în care era ministru al Transporturilor. În cele ce urmează, Bugetul.ro o să vă prezinte firul cronologic al acestei achiziții de mașini.

Pentru prima dată de la intrarea României în Uniunea Europeană, în Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 a fost inclus, ca axă de finanțare, și domeniul siguranței rutiere. Printre potențialii beneficiari regăsim și Poliția Rutieră. La 30.05.2016, Autoritatea de Management din Ministerul Fondurilor Europene și Organismul Intermediar pentru Transport din cadrul Ministerului Transporturilor au lansat un apel în acest sens. În 2017, Poliția Română a făcut demersuri către Ministerul Transporturilor, în vederea finanțării propunerilor de proiect.

La 1 octombrie 2020, în timpul Guvernului Orban 1, pe când Lucian Bode era la Ministerul Transporturilor, nu la Ministerul de Interne, Inspectoratul General al Poliției Române a depus cerere de finanțare pentru trei proiecte, documentele fiind încărcate în sistemul informatic la 30.09.2020.

De altfel, chiar președintele USR, Cătălin Drulă, a făcut publice proiectele respective vineri, 21 octombrie 2022.

Cele trei proiecte încărcate în sistemul informatic, la 30 septembrie 2020, au fost:

– proiect tehnic autospeciale Poliția Rutieră
– proiect tehnic sistem de colectare a datelor
– proiect tehnic mijloace tehnice.

Acestea sunt semnate de Carmen Camelia Țuicu, adjunct al inspectorului general al Poliției Române. Se poate observa că, încă din toamna anului 2020, la specificațiile tehnice era făcută precizarea că autoturismele ce vor fi achiziționate trebuie să aibă o cutie de viteze automată, cu 8+1 trepte.

În ședința de Guvern din 12.11.2020 s-a concretizat solicitarea făcută de Poliția Română, prin Hotărârea de Guvern nr. 971/2020, publicată în Monitorul Oficial, la 23 noiembrie.

Ce spune HG nr. 971/2020? Art. 1 precizează că <<se aprobă Nota de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții „Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulație“, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre>>.

<<Proiectul propus spre finanțare prin Programul operațional Infrastructură mare 2014-2020 constă în dotarea Poliției Române cu un sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulație. Prin Nota-raport nr. 412.999 din 3.12.2019 actualizată prin Nota-raport nr. 933.823 din 14.09.2020 a fost aprobată depunerea cererii de finanțare a caracteristicilor principale ale proiectului de investiții „Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulație“ de către ordonatorul principal de credite. În cadrul proiectului se va realiza și modernizarea necesară a infrastructurii hardware și software a sistemului informatic al Poliției Române – SISPOL, precum și achiziția serviciilor de instruire pentru cele două aplicații care urmează a fi dezvoltate. Alte costuri vor fi reprezentate de achiziția de bunuri și servicii pentru realizarea informării și publicității implementării proiectului, precum și bunuri IT C necesare echipei de implementare a proiectului. Valoarea totală estimată a proiectului este de 126.807 mii lei, cu TVA inclus, și este depus pentru finanțare în cadrul Programului operațional Infrastructură mare 2014-2020, Axa prioritară 2 (A.P.) Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil și eficient, Prioritatea de investiții 7c – Dezvoltarea și îmbunătățirea sistemelor de transport care respectă mediul, inclusiv a celor cu zgomot redus și care au emisii reduse de carbon, inclusiv a căilor navigabile interioare și a sistemelor de transport maritim, a porturilor, a legăturilor multimodale și infrastructurilor aeroportuare, cu scopul de a promova mobilitatea durabilă la nivel regional și local, Obiectivul specific 2.5 (OS) Creșterea gradului de siguranță și securitate pe toate modurile de transport și reducerea impactului transporturilor asupra mediului. Caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici aferenți proiectului de investiții „Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulație“>>, mai spune Hotărârea de Guvern citată.

La 25.05.2021, prin Decizia nr. 2162, Direcția Generală Organismul Intermediar pentru Transport (DG OIT) aprobă cererea de finanțare.

La 5 iulie 2021, în perioada în care Cătălin Drulă era ministru al Transporturilor, se încheie Contractul de finanțare nr. 106 între Ministerul Transporturilor și Inspectoratul General al Poliției Române, care la Articolul 23, alin. (1), prevede că „următoarele documente sunt anexe la prezentul contract și constituie parte integrantă a prezentului contract de finanțare, având aceeași forță juridică”.

La 8 iulie 2021, DG OIT, prin directorul Felix Ardelean, dă undă verde. Trebuie făcută precizarea că DG OIT se află în subordinea MinisteruluI Transporturilor, instituție condusă, la acea vreme, de ministrul Cătălin Drulă.

La 25.10.2021, în Sistemului Electronic de Achiziții Publice este lansată procedura de achiziție a celor 300 de autospeciale. O lună mai târziu, la 25.11.2021, aceasta este anulată. Motivul? „Această procedură a fost anulată automat, deoarece, la data limită de depunere ofertă, nu au existat ofertanți care au depus oferta”, se precizează pe SEAP.

Se constată că nu a fost depusă nicio ofertă, deși pe piața auto existau produse ce îndeplineau cerințele tehnice: Alfa Romeo Giulia, BMW 320i xDrive, dar și modele de Jaguar, Volvo și Mercedes.

Potrivit raportului Corpului de Control al MAI, specificația tehnică de la acea vreme s-a făcut cu „respectarea cerințelor minimale din proiectul tehnic depus în 2020”. Practic, licitația s-a desfășurat cu respectarea detaliilor tehnice aprobate de Ministerul Transporturilor, condus de Cătălin Drulă.

La 30 martie 2022 se aprobă mărirea valorii estimate de la 26.000 la 32.000 de euro per autospecială. Totodată, s-a prevăzut încheierea unui acord-cadru pe o cantitate de minimum 300 – maximum 600 de autoturisme, cu păstrarea caracteristicilor tehnice.

Ulterior, la 15 mai 2022, procedura a fost reluată cu termen de depunere 30.06.2022. „Specificația tehnică a fost menținută în aceeași formă ca la licitația din 2021”, au precizat sursele Bugetul.ro.

Procedura a fost finalizată la 29 iulie, iar la 4 august, în urma unui control, Agenția Națională de Achiziții Publice (ANAP) a dat „Aviz conform necondiționat final”.

Prețul unitar pentru o perioadă de 24 de luni este de 32.000 de euro fără TVA, în preț fiind incluse rampa de avertizare, inscripționarea, un acumulator suplimentar și un set de anvelope de iarnă.

La 16 august 2022, Poliția Română și Automobile Bavaria au semnat acordul-cadru, urmând ca la 12 septembrie cele două părți să parafeze primul contract subsecvent pentru 100 de autospeciale, cu termen de livrare de 270 de zile.

De ce nu s-au mai înscris alte firme la licitația făcută publică de Poliția Română?

Un răspuns în acest sens este dat de Alfa Romeo, al cărui model Giulia se încadra în specificațiile tehnice. Într-un răspuns pentru G4Media, Auto Italia, importatorul oficial în România al autoturismelor Alfa Romeo, a susținut că prețul stabilit de Poliția Română era prea mic, pentru a prezenta interes.

„Nu am ofertat modelele Alfa Romeo la această licitație pentru că prețul nostru nu s-a încadrat în bugetul licitației”, se arată în răspunsul transmis de Auto Italia, pentru sursa citată.

Autospecialele BMW, folosite doar pentru misiunile specifice Poliției Rutiere!

Având în vedere că vorbim de mașini pentru Poliția Rutieră, aceste autospeciale vor fi folosite doar în misiuni specifice.

Autoturismele nu vor ajunge la Ordine Publică sau la alte structuri ale Poliției Române, au informat sursele Bugetul.ro.

Acuzațiile aduse de Cătălin Drulă, vineri, Poliției Române și ministrului Bode:

Bode-BMW, demascat! A mințit Guvernul, Parlamentul și întreaga Românie

Documentele pe care le prezint azi demonstrează negru pe alb că doctor Bode a manipulat pozele prezentate în conferința lui de presă. Și că a cheltuit o mulțime de bani publici pe o campanie otrăvită, ca să mintă în legătură cu afacerea Iohannis-BMW. REALITATEA: nici eu, nici USR nu avem nicio legătură cu specificațiile tehnice cu dedicație. Nu sunt semnate, nu sunt aprobate, nu sunt asumate de mine. Este un document intern al Poliției, prezentat mincinos și manipulatoriu ca fiind semnat/aprobat de mine. Demonstrăm în continuare această colosală minciună.

Faptele, pe scurt:
Bode a aranjat o licitație cu dedicație pentru prietenul lui Iohannis deturnând un proiect pe fonduri europene pentru siguranță rutieră ca să cumpere 600 de BMW-uri. În loc de demisie, Bode a prezentat un document cu caracteristici tehnice insinuând că ar fi semnat de mine. Presa l-a cerut, dar nu l-a făcut public. Îl publicăm azi și demonstrăm că acel document, un proiect tehnic, e elaborat și semnat chiar de MAI/Poliție. În plus, din document, Bode a mascat o parte-cheie (caracteristicile dimensionale). De ce? Pentru că ulterior, când a făcut licitația la MAI, în caietul de sarcini, această parte era mult mai specifică: aproape întocmai dimensiunile BMW-ului. Dacă nu ar fi mascat-o, i-ar fi demontat minciuna că a fost forțat de proiectul tehnic să facă acest caiet de sarcini cu dedicație.

Pe larg:
În imaginea 1) vedeți ce a publicat mincinos Bode cu acuzația că eu aș fi aprobat achiziția de BMW-uri. A fost întrebat dacă este semnătura mea pe document, a evitat răspunsul pe care îl știa. NU este. Bode a arătat la camere doar un fragment. Realitatea este clară. Documentul este semnat de MAI/POLIȚIE! În imaginea 2) vedeți cum arată întreaga pagină a primei fotografii din minciuna lui Bode. E important să o vedeți în întregime, pentru că acolo Bode a ținut morțiș să ascundă ceva. Aici e dovada că a trucat licitația pentru prietenul lui Iohannis. Observați caracteristicile dimensionale din proiectul tehnic arătat de Bode: doar o lungime minimă de 4,50 m. Iar în imaginea 3) sunt caracteristicile dimensionale din caietul de sarcini al licitației. Pe toate 3 dimensiunile, cu intervale precise, minime și maxime. Interval de doar 4 cm la înălțime, spre exemplu, între 1,41 m-1,45 m. Se potrivesc la fix cu dimensiunile BMW-ului 320i. ÎNCĂ O MINCIUNĂ: Bode a zis că, vai, el nu putea face licitația altfel, că așa era în proiectul tehnic trimis cu cererea de finanțare. FALS. Se vede clar, pe documente, că în caietul de sarcini al licitației a modificat condițiile față de proiectul tehnic.

Spre deosebire de Bode, eu public toate documentele integral. Le găsiți la linkul de mai jos.

Un fapt extrem de interesant: Poliția a făcut cercetare de piață cu modele auto, care s-ar potrivi pentru achiziție. Apar acolo mai multe modele și mărci (altele decât BMW) care au fost considerate potrivite de polițiști când au făcut proiectul tehnic. TOATE acele modele au fost excluse ulterior prin caracteristicile tehnice din caietul de sarcini cu dedicație. Sunt curios să aflu părerea lui Ciucă sau a lui Ciolacu. Oare îl mai tolerează pe Bode acum, că e dovedit public că i-a mințit?! La moțiune au făcut scut în jurul unui corupt demascat public. Cât vor mai accepta să fie mânjiți (mai mult decât sunt oricum) de un mincinos? Părerea lui Don Klaus, capo di tutti capi al acestui sistem mafiot, nu mă interesează. Pe el, complice la această afacere, să-l întrebe DNA de sănătate”.

Lucian Bode, la 6 octombrie, pentru Bugetul.ro: „Ce este periculos? Că Drulă recunoaște că a semnat contractul de finanțare și afirmă din neștiință, ca să nu zic altfel, că n-a semnat anexele. Păi, nici nu trebuia să le semneze

„Dincolo de concluziile raportului Corpului de Control, pe care le-am prezentat așa cum m-am angajat public, eu am prezentat și o cronologie a evenimentelor. Cum s-a derulat în timp această procedură? Sunt șase ani – 2017, 2018 și ajungem la anul 2020. În anul 2020, mai exact pe 1 octombrie, IGPR depune cererea de finanțare, însoțită de proiectul tehnic. Deci, subliniez: CERERE DE FINANȚARE, însoțită de PROIECTUL TEHNIC – proiect tehnic realizat de IGPR.

În 12 noiembrie 2020 se adoptă Hotărârea de Guvern în care se aprobă necesitatea cheltuielilor legate de acest proiect. În 25 mai 2021, Ministerul Transporturilor, condus de Drulă, evident!, aprobă cererea de finanțare, inclusiv proiectul tehnic. Deci, cererea de finanțare nu putea fi aprobată fără proiectul tehnic, în care se spune exact ce caracteristici vor avea cele 300 de autospeciale.
Mai departe, pe 5 iulie 2021 se semnează contractul de finanțare între Ministerul Transporturilor, condus de Drulă, și IGPR.

În contractul de finanțare, pe care Drulă nu neagă că l-a semnat, la Articolul 23, se precizează următoarele: „alin. (1) Următoarele documente sunt anexe la prezentul contract și constituie parte integrantă a prezentului contract de finanțare, având aceeași forță juridică”.

image

Așadar, cererea de finanțare cu proiectul tehnic, în care se specifică viteză, lungime, cutie de viteze, cilindri, 4×4, toate specificațiile în baza cărora Poliția dă drumul la licitație, toate sunt parte integrantă a acestui contract.

Ce este periculos? Că Drulă recunoaște că a semnat contractul de finanțare și afirmă din neștiință, ca să nu zic altfel, că n-a semnat anexele. Păi, nici nu trebuia să le semneze, atâta vreme cât la Articolul 23 se spune că ele sunt parte integrantă ale prezentului contract, având aceeași forță juridică.

Eu îi mulțumesc public, pentru că a facilitat finanțarea unui proiect important, că nu-s numai 300 de autospeciale, sunt și aparate de măsurare a vitezei, aparate radar, acoolteste, drugtest, etilometru, tablete, 4.000 de tablete – contractul este mult mai mare, doar că s-a oprit la mașini. Dar încă o dată, ne-a acuzat că am ales mașini cu 8+1 trepte, iar în proiectul tehnic, anexă la contractul semnat de el, scrie 8+1. Eu nu puteam să pun 7+1. Dacă tăcea, filosof rămânea”, a declarat, pentru Bugetul.ro, Lucian Bode.

Achizițiile planificate, prin POIM 2014-2020, pentru Poliția Rutieră:

– 300 de autospeciale de poliție rutieră;

– 250 de aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (radare mobile tip pistol);

– 44 dispozitive electronice mobile de depistare a consumului de substanțe stupefiante de către conducătorii auto;

– 1 sistem informatic (soft și hardware) de colectare, stocare și analiză a informațiilor din teren referitoare la deficiențele de sistematizare a drumului public (ex: pericole din carosabil, lucrări nesemnalizate corespunzător, alte potențiale pericole);

– 4.000 de dispozitive mobile (tablete destinate polițiștilor rutieri din teren) – unde va funcționa aplicația aferentă sistemului informatic;

– 1.400 imprimante mobile – pe care se vor printa diverse rapoarte referitoare la deficiențele de sistematizare colectate

Bugetul.ro, la 26 octombrie: EXCLUSIV USR pompează bani în ‘Afacerea Iohannis-BMW’! Campanie plătită demarată de Cătălin Drulă împotriva lui Lucian Bode și a Poliției Române

Dezvăluire Bugetul.ro. Uniunea Salvați România a început o campanie plătită privitoare la „Afacerea Iohannis-BMW”, după cum chiar liderul partidului, Cătălin Drulă, o numește. Vineri, 21 octombrie, Cătălin Drulă a lansat noi acuzații la adresa ministrului de Interne, Lucian Bode și la cea a Poliției Române, cu privire la achiziție de autospeciale BMW. O zi mai târziu, Bugetul.ro a prezentat istoria acestei achiziții de mașini, arătând că atât Ministerul Transporturilor (MT), la acea dată (n.r. – 5 iulie 2021) condus de Cătălin Drulă, cât și Direcția Generală Organismul Intermediar pentru Transport (DG OIT), instituție aflată în subordinea MT, au avizat demararea achiziției. Duminică, 23 octombrie, Cătălin Drulă și-a promovat postarea făcută vineri, 21 octombrie, pe Facebook. Postarea apare ca fiind plătită de Uniunea Salvați România. Conform datelor consultate de Bugetul.ro, USR a pompat peste 15.000 de lei în postarea lui Drulă, referitoare la achiziția de mașini făcută de Poliția Română de la Automobile Bavaria.

După cum se poate observa în capturile realizate de Bugetul.ro, Uniunea Salvați România a plătit 8 reclame pe Facebook, cu postarea liderului său de partid.

Astfel, pentru o primă reclamă, USR a cheltuit între 1.500 și 2.000 de lei. Aceasta ar trebui să ajungă la 500.000-1 milion de persoane.

Pentru alte 5 reclame cu postarea lui Drulă, Uniunea Salvați România a cheltuit între 10.000 și 15.000 de lei, audiența fiind de peste 1 milion de persoane.

Apoi, USR-ul lui Drulă a plătit încă două astfel de reclame, cheltuind între 3.500 și 4.000 de lei.

Ca atare, conform calculelor Bugetul.ro, USR a pompat postarea lui Cătălin Drulă între 15.000 și 21.000 de lei.

Eugen DINU

articolul original.

Mutare făcută de Niculae Bădălău: Cum vrea să scape din arest

29 November 2022 at 21:24
image

Viceguvernatorul Curții de Conturi, Niculae Bădălău, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit unei decizii a magistraților de la Curtea de Apel București. 

Judecătorii de la CAB au admis solicitarea procurorilor DNA, de a-l aresta preventiv pe Bădălău, care este acuzat de dare de mită, în formă continuată, și trafic de influență.

Cum decizia CAB nu a fost definitivă, Bădălău, prin avocații săi, a contestat decizia de arestare preventivă.

Această contestație se va judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție. Niculae Bădălău își dorește, evident, o măsură mai blândă, fie arest la domiciliu, fie control judiciar, scrie Antena3.ro.

articolul original.

Ministerul Muncii: Noile reglementări se aplică de la 1 ianuarie 2023

29 November 2022 at 20:57
image

Ministerul Muncii anunță, într-un comunicat de presă, noi reglementări care se aplică de la 1 ianuarie 2023.

Guvernul PNL-PSD-UDMR a adus astăzi o serie de modificări legislației privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, care vizează repartizarea echitabilă a responsabilităților de îngrijire a copilului între bărbați și femei, asigurarea unui echilibru între viața profesională și cea privată a acestora și creșterea posibilității ca părintele care nu a solicitat inițial concediu pentru creșterea copilului să își exercite acest drept.

Ordonanța de urgență aprobată de Executiv transpune integral în legislația națională Directiva (UE) 2019/1158 privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor și de abrogare a Directivei 2010/18/UE. Aceasta introduce, la nivelul Uniunii Europene, standarde minime privind concediul de paternitate, concediul pentru creșterea copilului și concediul îngrijitorilor.

Principalele modificări și completări aduse OUG nr. 111/2010 de noul act normativ:

– extinderea perioadei netransferabile de concediu pentru creșterea copilului în cazul părintelui care nu a solicitat inițial acest drept, de la cel puțin 1 lună la cel puțin 2 luni din perioada totală a concediului, dacă ambii părinți îndeplinesc condițiile legale;

– majorarea nivelului de venituri supuse impozitului ce poate fi obținut de părinte în decursul unui an calendaristic, în perioada concediului pentru creșterea copilului, de la 5 la 8 indemnizații pentru creșterea copilului  (ICC) în cuantum minim, respectiv de la 6.500 lei la 10.512 lei;

–  recalcularea cuantumului ICC în cazul obținerii unor venituri suplimentare, în perioada până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, din hotărâri judecătorești/adeverințe sau acte de rectificare a veniturilor;

– suspendarea sau încetarea plății ICC în cazul în care certificatul de încadrare în grad de handicap expiră în perioada concediului de creștere a copilului;

– introducerea unei perioade de preaviz de cel puțin 10 zile pe care lucrătorul o acordă angajatorului atunci când își exercită dreptul la concediu și ICC, înainte de finalizarea concediului de maternitate sau înainte de data estimată de începere a concediului pentru creșterea copilului, printr-o cerere, pe suport de hârtie sau electronic, în care precizează perioada preconizată a concediului pentru creșterea copilului;

– menținerea, până la sfârșitul concediului de creștere a copilului, a condițiilor de încadrare și a drepturilor salariale avute la începutul concediului sau dobândite pe parcurs;

– introducerea concediului și a indemnizației de acomodare, acordate părinților adoptatori, ca perioadă asimilată pentru dobândirea dreptului la concediu pentru creșterea copilului și la ICC.

Ordonanța de urgență mai prevede ca, în cazul persoanelor care realizează, în aceeași lună, venituri atât în țară, cât și în statele UE care aplică Regulamentul nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, dar fără suprapunerea perioadelor de activitate, să se ia în calcul, la acordarea dreptului la concediu pentru creșterea copilului și ICC, sumele obținute în ambele țări.

De asemenea, s-a decis suplimentarea cu 50% a indemnizației lunare pentru copiii născuți din sarcini gemelare, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil ( deci 50% în plus la indemnizația mamei pentru fiecare copil). Aceeași măsură se va aplica și pentru sarcinile suprapuse, respectiv pentru mamele care nasc în perioada concediului de îngrijire copil.

Sumele nu pot fi mai mici decât 1314 lei (valoare fixă pe care o primesc în prezent mamele de gemeni, tripleti, si cu sarcini suprapuse, suma obtinuta ca rezultat al inmultirii cu 2,5 a valorii ISR  – indicatorul social de referinta, care în 2022 are valoare de 525,5 lei. Deci 2.5 ISR egal 1314 lei.

Noile reglementări se aplică de la 1 ianuarie 2023. Excepție fac reglementările privind majorarea de la o lună la două luni a perioadei de netransferabilitate între părinți, care se aplică atât pentru cererile depuse începând cu 1 ianuarie 2023, cât și pentru cele depuse anterior și nesoluționate până la această dată.

articolul original.

EXCLUSIV Rareș Bogdan, despre aderarea României la Schengen: ‘Să vă spun o chestie inedită’

29 November 2022 at 18:57
image

Marți seara, reporterul Bugetul.ro l-a contactat pe prim-vicepreședintele PNL, europarlamentarul Rareș Bogdan, pentru a vedea ce șanse are România de a fi primită în spațiul Schengen.

Rareș Bogdan ne-a dezvăluit că acum țara noastră are șanse uriașe de fi acceptată în spațiul Schengen, precizând că ar paria mai degrabă pe intrarea României  în Schengen decât pe orice meci de la Campionatul Mondial din Qatar, chiar și în cazul în care am vorbi de un duel între o favorită și o națională-outsider.

Europarlamentarul liberal a precizat, pentru Bugetul.ro, că se negociază pe toate căile diplomatice.

De asemenea, Rareș Bogdan ne-a declarat, în premieră, că inclusiv Internetul din România a fost testat pentru accederea în Schengen, dovedindu-se că funcționează mai bine decât 70-80% din statele UE. În plus, și secțiile de poliție, testate aleatoriu, și consulatele controlate au ieșit foarte bine la verificări.

Prim-vicepreședintele PNL ne-a prezentat și un calendar al etapelor care mai sunt de parcurs până la votul din cadrul Consiliului JAI din 7-8 decembrie.

În ceea ce privește problema migranților, ridicată de Austria, Rareș Bogdan a dat exemplul Ungariei lui Viktor Orban a cărei graniță este forțat chiar și de 1.000 de ori pe zi, în vreme ce în România sunt maximum 40 de cazuri pe zi. 

Iată ce a declarat Rareș Bogdan, pentru Bugetul.ro, în această seară: 

„Negocierile sunt în toi. Așa cum am spus și am părut atunci o voce inedită, când am spus că nu avem de ce să ne temem de Suedia, pentru că a fost strict un reglaj de conturi politic între fosta putere, acum în Opoziție, care încă deține majoritate în Comisia de buget, și actuala putere de Dreapta, conservatoare, și așa s-a dovedit. Suedia susține aderarea României, atât Opoziția, cât și Puterea. Au venit cu o poziție oficială.

Spun în continuare că sunt șansele cele mai mari. Spun în continuare că nu există certitudine, dar există șansele cele mai mari din cei 11 ani.

Austria – sigur că am negociat – are anumite doleanțe legate de situația migranților, cei 85.000, din care 75.000 ei nu știu cum au ajuns pe teritoriul Austriei și atunci solicită ajutor atât statelor din regiune, pentru a stopa migrația ilegală, cât și Europei, adică statelor în speță – România, Bulgaria – să pună presiune pe Germania, pe Comisie și pe Franța, pentru împărțirea banilor din cei 3-4 miliarde de euro, alocate de Comisie pentru migranți.

De asemenea, prin România, zilnic, nu sunt mai mult de 20-30 de cazuri, maximum 40 de cazuri de migranți, care să încerce să intre pe granița de sud, cu Serbia, și aceștia sunt rapid capturați sau se predau către autoritățile de frontieră, urmând ca ei să treacă prin procesele legale. Gândiți-vă că, pe ruta balcanică, granița cu Ungaria este forțată între 800 și 900 de ori, sunt zile în care e forțată de 1.000 de ori. Iar granița cu Ungaria este o graniță care are un gard de patru metri – celebrul gard făcut de Viktor Orban.

Și cu toate astea este forțată granița de 800-900 de ori pe zi, în timp ce granița României este forțată de maximum 20,30 sau 40 de ori și migranții sunt prinși. De asemenea, referitor la comportamentul față de migranți, care a contat și contează foarte mult pentru Olanda, modul în care autoritățile unui stat membru se comportă cu migranții și tratamentul la care aceștia sunt supuși și centrele în care sunt primiți, gândiți-vă că nu a existat nicio plângere împotriva autorităților române – Poliția de Frontieră, vameși, asistenți sociali – de violență fizică împotriva migranților, în timp ce în alte state – nu vreau să rostesc acum numele statelor – există nenumărate plângeri în acest sens. Inclusiv Bulgaria și Ungaria au fost acuzate de-a lungul timpului de tratamente rele la adresa migranților, adică bătăi, agresivitate.

România este felicitată pentru modul în care se comportă cu migranții. Repet, nu a existat niciun caz în ultimul an de plângere împotriva autorităților române cu privire la rele tratamente la adresa migranților. Contează foarte mult și acest lucru în analiza pe Schengen.

Rareș Bogdan, pentru Bugetul.ro: „Calendarul arată cam așa”

Acum, cred că știți că există niște etape, un calendar dacă vreți, un calendar care arată cam așa:

Săptămâna asta este ședință Coreper, unde se ia o decizie.

De asemenea, vineri este una, poate, dintre cele mai importante întâlniri – întâlnirea șefilor de stat și de guvern din țările EPP, la Atena. Acolo, practic, vor fi față în față șefii de stat și de guverne EPP. Mitsotakis al Greciei găzduiește, dar va fi prezent și Klaus Iohannis, va fi prezent și Nicolae Ciucă – unul din cei doi, proabil. Va fi prezent și Nehammer, cancelarul Austriei, va fi prezent și premierul Croației, Plenkovic, și ceilalți șefi de stat și de guvern EPP din statele membre – în total 9 la număr. Au fost 12, acum au rămas 9.

După asta, până în JAI-ul de pe 8-9 decembrie este o decizie în Comisia de politică externă a Suediei, până pe data de 5 sau pe 6.
Și mai este o întâlnire a șefilor de stat și de guvern din Uniunea Europeană, cei 27, cu Ursula von der Leyen. Întâlnirea este la Tirana.

Tot până pe 7-8, la JAI-ul prezidat de Cehia la Bruxelles, mai este o decizie ce urmează să se ia în Plenul de la Haga al Parlamentului Olandez.

Deci, cam așa arată un calendar, dacă vreți, până la JAI-ul din 7-8 decembrie.

„Să vă spun o chestie inedită”

Pe lângă asta, Ministerul de Externe, Ministerul Justiției, Ministerul de Interne continuă discuțiile. Noi, la Bruxelles, continuăm discuțiile cu colegii noștri. Au fost discuții cu cei de la Union Christian cu privire la poziția pe România. Aceștia au avut congres sâmbătă și un trimis al grupului liberal a fost acolo. Și s-a întâlnit inclusiv cu președintele Union Christian, este partidul conservator care a fost împotriva României. Deci, se lucrează pe toate planurile: prin diplomație directă, diplomație parlamentară, europarlamentară, prin misiunile diplomatice pe care le avem în statele membre, acolo unde sunt încă întrebări. Misiunea Olandei a fost foarte pozitivă. A fost o misiune care s-a încheiat foarte bine – e o misiune tehnică practic – și, de asemenea, misiunea celor 22, care a fost o misiune excepțională, misiunea celor 22, care a fost chemată de România și Bulgaria. Din care au făcut parte reprezentanți din 12 țări, reprezentanți ai Frontex și reprezentanți ai Comisiei, inclusiv doi cetățeni olandezi între cei 22. Chiar dacă nu au fost trimiși oficial de către Olanda în acea primă misiune, ei au fost întrebați dacă, într-adevăr, ceea ce scrie în raport este exact așa.

Să vă spun o chestie inedită: inclusiv Internetul care funcționează în graniță și pe teritoriul României a fost testat de către una din cele două misiuni și au constatat că funcționează mai bine decât în 70-80% din statele europene.

De asemenea, au fost verificate două secții de poliție din București, o secție de poliție din Ploiești – toate trei luate aleatoriu.

De asemenea, a fost verificat Centrul de Cooperare Polițienească din București, a fost verificată Direcția de Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiției. Au fost verificate centre de vize, două consulate din afara granițelor, pe granițele – nu vă pot spune care, dar au ieșit extrem de bine – la poarta de intrare în Europa. Au fost verificate și au constatat că procesul de vize pentru cetățenii extracomunitari care urmează să intre în Uniunea Europeană este un proces extrem de bun și foarte prompt.

Au fost verificate rețelele de computere cum funcționează. Deci, au fost o mulțime de lucruri verificate în această perioadă, în cadrul acestei încercări a României de a obține ceea ce i se cuvine.

Pentru că trebuie spus un lucru: noi nu cerem nimic în plus, noi cerem ceea ce ni se cuvine! Noi am fost nedreptățiți 11 ani. Acum suntem într-un context favorabil. În istorie, România a știut să joace contextele favorabile, cel de după Primul Război Mondial, că tot se apropie sărbătorirea Marii Uniri. Am știut să ne recunoaștem Marea Unire, prin păcile de la Paris și Versailles, și Trianon.

Rareș Bogdan, pentru Bugetul.ro: „Aș pune mai mulți bani pe intrarea României decât pe orice meci de la Campionatul Mondial, chiar și cu un așa-zis outsider”

Cred că România are o șansă mare, eu sunt încrezător. Dacă m-ați pune acum să pun un pariu pe un meci de fotbal de la acest Campionat Mondial foarte ciudat și pe intrarea României în Schengen, aș pune mai mulți bani pe intrarea României decât pe orice meci de la Campionatul Mondial, chiar și cu un așa-zis outsider”, a declarat, pentru Bugetul.ro, Rareș Bogdan.

Eugen DINU

articolul original.

Continuă valul de pensionări din Magistratură! Zeci de decrete semnate astăzi de președintele Klaus Iohannis

29 November 2022 at 15:38
image

Continuă valul de pensionări din Magistratură, ca urmare a reformării sistemului de pensii, reformă asumată prin PNRR.

Președintele Klaus Iohannis a semnat, marți, 35 de decrete privind pensionarea unor judecători și procurori.

Decretele semnate de șeful statului:

Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Curtea de Apel Craiova a doamnei Gabriela Alexandroiu – pensionare, la data de 30 decembrie 2022;

Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție a doamnei Ioana-Alina Ilie – pensionare, la data de 23 decembrie 2022;

Decret privind eliberarea din funcția de judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Bacău a doamnei Ana-Maria Candet, în prezent desemnată în calitate de judecător titular de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Bacău – pensionare, la data de 1 ianuarie 2023;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror a doamnei Cornelia Cîrjeu, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți – pensionare, la data de 30 decembrie 2022;

Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul Vâlcea a doamnei Monica Rusu – pensionare, la data de 1 ianuarie 2023;

Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Curtea de Apel Cluj a doamnei Andreea Annamaria Chiș, membru al Consiliului Superior al Magistraturii – pensionare, la data de 7 ianuarie 2023;

Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Curtea de Apel Brașov a domnului Alexandru Șerban – pensionare, la data de 6 decembrie 2022;

Decret privind eliberarea din funcția de judecător cu grad profesional de curte de apel la Judecătoria Sibiu a doamnei Codruța Mitrofan – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Curtea de Apel Cluj a doamnei Claudia Mirela Idriceanu – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Curtea de Apel Cluj a doamnei Simona Mihaela Al Hajjar – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul Cluj a doamnei Camelia Veronica Balint – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de judecător a doamnei Mona-Lisa Neagoe, vicepreședintele Tribunalului București – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Bacău a domnului Ștefan Agafiței – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Bacău a doamnei Alina-Cristina Pușcașu – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Curtea de Apel Craiova a doamnei Sanda-Camelia Șelea – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a domnului Silviu Vasile Ciocoiu, în prezent inspector judiciar la Inspecția Judiciară – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror cu grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a doamnei Adina Florea, în prezent inspector judiciar la Inspecția Judiciară – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a doamnei Mihaela Hitruc, în prezent inspector judiciar la Inspecția Judiciară – Direcția de Inspecție pentru procurori – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte a doamnei Mirela Ileana Frumușelu, în prezent inspector judiciar la Inspecția Judiciară – Direcția de Inspecție pentru procurori – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți a doamnei Carmen Constanța Herciu, în prezent inspector judiciar la Inspecția Judiciară – Direcția de Inspecție pentru procurori – pensionare, la data de 10 decembrie 2022;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror cu grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a domnului Dragoș Ion Vîlcu – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror cu grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a doamnei Daniela Sanda Mateș, în prezent inspector judiciar în cadrul Inspecției Judiciare – Direcția de Inspecție pentru procurori – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a doamnei Elena Bădică – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul teritorial Sibiu a doamnei Simona Delia Baniai – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror a doamnei Cristina Andreea Cardașol, prim-procuror Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a domnului Gheorghe Bocșan – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror cu grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a doamnei Maria-Luiza Iuricic, în prezent delegată în funcția de prim-procuror al acestei unități de parchet – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a domnului Doru-Florin Țuluș – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș a doamnei Aurelia Muț, delegată în funcția de prim-procuror al acestei unități de parchet – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror a doamnei Maria-Mirela Gălățanu, prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, având gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror a doamnei Carmen Alina Țundrea, procuror șef al Serviciului tehnic din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Serviciul de cooperare judiciară internațională, relații internaționale și programe a domnului Șerban Florin Bengescu – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a doamnei Delia Adomnicăi – Biroul teritorial Maramureș – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror cu grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București a doamnei Iuliana Magdalena Olteanu, în prezent detașată la Consiliul Superior al Magistraturii – pensionare;

Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București a doamnei Nicoleta Rozalia Oancea, în prezent detașată la Consiliul Superior al Magistraturii – pensionare.

articolul original.

Lovitură de teatru după reacția dură a Casei Regale, care a denunțat ‘blasfemia’ ce urma să aibă loc de Ziua Națională

29 November 2022 at 15:02
image

De Ziua Națională a României fusese programată o petrecere cu lăutari în Trenul Regal, lucru condamnat de Casa Regală a României, care a etichetat evenimentul drept „o blasfemie”.

Luni, CFR Călători făcut precizări în acest context, anunțând că a anulat contractul privitor la prestările de servicii pentru asigurarea remorcării și a personalului tehnic în vederea circulației garniturii Trenului Regal.

„Referitor la solicitările de presă cu privire la implicațiile CFR Călători în organizarea evenimentului din Trenul Regal al Societății Feroviare de Turism – SFT CFR SA, facem următoarele precizări:

CFR Călători nu are nicio implicație sau vreo contribuție în organizarea evenimentului din tren, în timpul circulației Trenului Regal al Societății Feroviare de Turism – SFT CFR SA.

CFR Călători poate realiza la cerere, contra cost, prestații comerciale folosind personalul și materialul rulant propriu sau al beneficiarului.

În acest sens, CFR Călători a primit o solicitare de prestări servicii pentru asigurarea remorcării și a personalului tehnic în vederea circulației garniturii Trenului Regal, pe ruta București-Sinaia și retur. Beneficiarul, odată cu solicitarea, a prezentat toate avizele tehnice de circulație ale trenului, emise de organele abilitate.

CFR Călători a notificat Beneficiarul, conform clauzelor contractuale, asupra denunțării unilaterale a contractului”, a informat CFR Călători.

Casa Regală a României: „O blasfemie să se facă astfel de acţiuni în Trenul Regal”

Este, din punctul meu de vedere, o blasfemie să se facă astfel de acţiuni în Trenul Regal şi nu consider că poate fi închiriată istoria României. Cu siguranţă dezaprob total ceea ce se întampla acum, pentru că trenul regal l-a condus pe Regele Mihai pe ultimul drum, la Curtea de Argeş, şi acum, după cinci ani de zile, vedem că se întâmplă astfel de evenimente”, a declarat directorul Administrației Proprietăților Regale, la Antena 3.

articolul original.

Marian Ceaușescu s-a dus peste Niculae Bădălău: ‘Îl așteptăm pe Bădălău la bulău. Nu v-ați săturat, mă, cât ați furat?’

29 November 2022 at 14:39
image

Protestatarul Marian Tivilic Moroșanu, cunoscut opiniei publice drept Marian Ceaușescu, a fost prezent, luni, la Curtea de Apel București. Magistrații de la CAB au decis să accepte solicitare DNA privitoare la arestarea preventivă a lui Niculae Bădălău, într-un dosar privind comiterea de fapte de corupție.

Marian Ceaușescu l-a așteptat pe Bădălău la ieșirea de la Curtea de Apel București.

„Îl așteptăm pe Bădălău la bulău. Borfașule, escrocule, de ce ai luat, mă, borfașule? Îți urează românii: pușcărie plăcută! Pentru că ți-ai bătut joc de ei! Borfașule! Bădălău, nu v-ați săturat, mă, cât ați furat?”, i-a strigat cunoscutul protestatar.

„BORFASUL Bădălau Nicolae a primit mandat de arestare preventiva pentru următoarele 30 de zile.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacata cu contestație in 48 de ore..
În baza art. 226C. proc. pen. admite în parte propunerea de arestare preventiva formulata de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție DNA, în dosarul de urmărire penala nr 256/P/2022.
1. In baza art 202 C. proc.pen. dispune arestarea preventiva a inculpatului Badalau Niculae, (date), pentru o perioada de 30 de zile, începând cu data de 28..11.2022 si pana la data de 27.11.2022, inclusiv. in temeiul art 230 C. proc. pen dispune emiterea de Îndată a mandatului de arestare prevenit.”, a scris, pe Facebook, Marian Ceaușescu.

articolul original.

Ultimă oră! Niculae Bădălău rămâne după gratii! A fost arestat preventiv pentru 30 de zile

28 November 2022 at 13:08
image

NEWS ALERT

articolul original.

Șeful NATO a ajuns în România! Jens Stoltenberg, escortat de Forțele Aeriene Române!

28 November 2022 at 13:05
image

Aeronava TAROM care l-a transportat pe șeful NATO, Jens Stoltenberg, a ajuns în România.

Aeronave ale Forțelor Aeriene Române l-au însoțit pe șeful NATO, până când aeronava în care s-a aflat acesta a aterizat pe Aeroportul Otopeni.

„Forțele Aeriene Române au executat luni, 28 noiembrie, o misiune de însoțire aeriană a aeronavei TAROM care a asigurat transportul delegației NATO, participante la Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe ale statelor membre NATO, eveniment ce va desfășura la București în perioada 29 – 30 noiembrie.

Două aeronave F-16 Fighting Falcon, din dotarea Bazei 86 Aeriene „Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniţă”, Borcea, au escortat aeronava TAROM de la intrarea în țară până la aterizarea pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, Otopeni, pentru aproximativ 30 de minute.

Misiunea pentru asigurarea securității zborului aeronavei care a transportat delegația NATO, a fost efectuată la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe și executată în deplină siguranță, cu respectarea întocmai a cerințelor și a prevederilor legale”, a transmis MApN.

Great welcome to Bucharest 🇷🇴 by a Romanian F16 ✈️

Unimaginable in so many ways when I left my native city over 45 years ago. #NATO pic.twitter.com/Rb4mpDk0ZG

— Oana Lungescu (@NATOpress) November 28, 2022

articolul original.

Polițiștii trag un semnal de alarmă: ‘Funcționarea sistemului de ordine publică se va bloca de la sine’

28 November 2022 at 12:42
image

Sindicatul Național al Polțiștilor și Personalului Contractual din MAI trag un semnal de alarmă cu privire dorința scăzută a tinerilor de a mai urma cariera de polițist.

Potrivit datelor prezentate de către SNPPC, la concursul pentru admiterea în școlile de poliție, aflat în desfășurare, s-a înscris până acum sub 1,5 candidați pe un loc.

În viitorul apropiat, deficitul ar putea ajunge la 30.000 polițiști, iar funcționarea sistemului de ordine publică se va bloca de la sine, avertizează SNPPC.

Semnalul tras de sindicaliști:

„Concursul pentru admiterea în școlile de agenți de poliție, sesiunea octombrie-decembrie 2022, aflat încă în desfășurare, scoate în evidență un trist adevăr, pe care SNPPC îl clamează de ani buni: profesia de polițist nu mai este atractivă pentru tinerii din ziua de azi!

Astfel, la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” – Câmpina, pe 1340 locuri au rămas 1832 candidați, respectiv 1.36 candidați pe loc; la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan”- Cluj-Napoca, pe 300 locuri au rămas 426 candidați, respectiv 1.42 candidați pe loc, iar la Școala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” – Oradea, pe 240 locuri au rămas 275 candidați, respectiv 1.14 candidați pe loc.

Lipsa de predictibilitate în salarizare, în carieră și în pensionare constituie principalele cauze ale acestei crude realități, care determină o bază ineficientă de selecție a viitorilor polițiști, asta chiar și în condițiile unei perioade reduse de școlarizare, ceea ce se va repercuta negativ asupra întregii societăți, în viitorul apropiat.

Reiterăm aceste 3 principii, care apreciem că ar trebui să stea la temelia profesiei de polițist, principii pe care actualii factori decidenți – politici și guvernamentali – le ignoră:

1- PREDICTIBILITATE ÎN CARIERĂ: orice polițist trebuie să beneficieze de o carieră previzibilă în timp, sigură și stabilă, în funcție de studiile absolvite, de experiența dobândită pe parcurs, de rezultatele profesionale, de nevoile sale de dezvoltare profesională, dar și de cele ale sistemului. Un Ghid al carierei, cu bătaie lungă, similar Statutului polițistului – adică reglementat la nivel de lege, pentru a nu putea fi modificat peste noapte, în funcție de un interes sau altul -, este absolut necesar, astfel încât tinerii să poată determina, în proporție de minim 90%, cariera pe care o vor urma în structurile polițienești ale MAI;

2- PREDICTIBILITATE ÎN SALARIZARE: orice tânăr care își dorește o carieră de polițist va fi interesat și de salarizare. Aceasta trebuie să-i asigure polițistului – cap de familie – un trai decent și, implicit, să nu creeze premise pentru devianțe profesionale sau corupție. De aceea, salarizarea nu trebuie sa fie batjocoritoare și impredictibilă, cum se întâmplă de o vreme, iar nivelul venitului lunar oferit de stat trebuie să aibă un cuantum rezonabil;

3- PREDICTIBILITATE ÎN PERSPECTIVA PENSIONĂRII: orice tânăr care dorește să îmbrățișeze cariera de polițist trebuie să știe, de la bun început, că va avea o viață profesională plină de riscuri, de interdicții și incompatibilități, pe care și le asumă, prin depunerea Jurământului și dobândirea calității de funcționar public cu statut special. Dar principiul simetriei impune ca el să știe, de la bun început, și care sunt condițiile de pensionare, vârsta la care va trece în rezervă, formula de calcul a pensiei și că – cel mai important – REGULA NU SE VA SCHIMBA ÎN TIMPUL JOCULUI!

La admiterea care se va finaliza luna următoare a.c., pentru prima dată în istorie nu se vor ocupa locurile la Școlile de Agenți de Poliție din MAI, în condițiile în care nici măcar locurile de încadrare directă din sursă externă, din toamna anului 2022, nu au fost ocupate în totalitate; în viitorul apropiat, deficitul ar putea ajunge la 30.000 polițiști, iar funcționarea sistemului de ordine publică se va bloca de la sine.

Domnilor guvernanți: puteți stinge lumina…și închideți ușa după noi, să nu vă tragă curentul pe care l-ați scumpit!”, a transmis BIROUL EXECUTIV CENTRAL – SNPPC.

articolul original.

Creștere în sondaje a liberalilor! PNL se apropie de PSD

28 November 2022 at 09:05

Față de luna septembrie, Partidul Național Liberal a câștigat două procente în sondaje, în vreme ce Partidul Social Democrat a pierdut unul.

Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS a publicat datele celui mai recent sondaj de tip omnibus, realizat în perioada 8-22 noiembrie 2022, prin interviuri față în față.

PSD conduce în preferințele alegătorilor, cu 34%. Apoi, vine din urmă PNL, cu 24%. Podiumul este completat de AUR, cu 12%.

PSD – 34% (35% în septembrie, 37% în iulie, 35% în mai)

PNL – 24% (22% în septembrie, 24% în iulie, 23% în mai)

AUR – 12% (15% în septembrie, 12% în iulie, 10% în mai)

USR – 9% (8% în septembrie, 7% în iulie, 9% în mai)

UDMR – 5% (5% în septembrie, 5% în iulie, 5% în mai)

PMP – 4% (4% în septembrie, 4% în iulie, 6% în mai)

PU-SL – 4% (4% în septembrie, 4% în iulie, 4% în mai)

Alt partid – 8% (sub 2% fiecare> Forța Dreptei, REPER, SOS România, Pro România, PER, ApP)

content-image

Metodologie

Universul de eşantionare: populaţia adultă rezidentă din România, în vârstă 18 ani şi peste

Volumul eşantionului: 1067 respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste

Tipul eșantionului: probabilist, multistadial, stratificat

Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95%

Metoda de culegere a datelor: față-în-față, la domiciliul respondenților

Validarea eșantionului: s-a realizat pe baza ultimelor date INS

Datele sunt ponderate în funcție de structura pe vârste a electoratului României

Perioada de realizare: 8-22 Noiembrie, 2022

articolul original.

Minivacanță 1 Decembrie 2022. Cine sunt bugetarii care nu vor avea liber vineri, 2 decembrie

28 November 2022 at 08:26
image

În luna ianuarie a.c., Guvernul a decis ca ziua de vineri, 2 decembrie 2022, să fie zi liberă pentru salariații din instituţiile şi autorităţile publice.

Decizia a fost luată în contextul în care aceasta se situează între zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, conform Codului Muncii, și zile de repaus săptămânal, a informat Ministerul Muncii, într-un comunicat de presă emis la 19 ianuarie.

Hotărârea de a stabili zilele libere la începutul anului, pentru personalul din sistemul bugetar, a fost luată potrivit Codului Muncii, astfel încât angajatorii și angajații să își poată stabili și previziona zilele libere pentru întregul an.

Cine sunt bugetarii care NU vor avea liber vineri, 2 decembrie

Potrivit Ministerului Muncii, bugetarii, angajați în locurile de muncă unde activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului activităţii, vor lucra vineri.

De asemenea, nici magistraţii şi celelalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 2 decembrie sau participanţilor în aceste procese nu vor avea liber.

Potrivit documentului aprobat de Guvern, prin centrala Ministerului Finanțelor se vor efectua operațiuni de încasări și plăți, operațiuni de plăți privind serviciul datoriei publice, precum și eventualele operațiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de resurse proprii în lei deschis la Trezoreria Statului. De asemenea, unitățile/subdiviziunile administrativ teritoriale care în data de 2 decembrie 2022 au obligaţii de plată scadente la împrumuturile contractate din venituri din privatizare, potrivit scadențarelor anexate la convențiile de împrumut, vor lua din timp măsurile necesare în vederea efectuării plății sumelor scadente.

Cum se va recupera ziua 2 decembrie?

Pentru recuperarea zilei libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 decembrie 2022, potrivit planificărilor stabilite.

articolul original.

Noi angajări pe final de 2022, în afară de cele 1.300 făcute până acum, la termocentrale și la carierele miniere

27 November 2022 at 14:45
image

Complexul Energetic Oltenia a anunțat, în această săptămână, că va face noi angajări la termocentrale și la carierele miniere.

Anunțul a fost făcut chiar de către Daniel Burlan, directorul Complexului Energetic Oltenia.

Mutarea vine în contextul în care angajații care ies la pensie trebuie să fie înlocuiți. Astfel, conducerea CEO a asigurat că se vor face noi angajări.

Până la finalul acestui an, vor urma noi angajări, pe lângă cele 1.300 făcute până acum, informează gorjexpress.ro.

Directorul CEO: „Acum avem în jur de 11.200 de angajați la termocentrale și la carierele miniere”

„Vor mai fi făcute angajări până la finalul anului. Nu pot să vin cu o cifră. Propunerile de posturi vor veni dinspre subunități și tot acolo se va face selecția.

Acum avem în jur de 11.200 de angajați la termocentrale și la carierele miniere”, a declarat Daniel Burlan, directorul CEO, conform sursei citate.

articolul original.
❌