ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 5 December 2022Ultimele Stiri

Reacții dure din Bulgaria, după ce Olanda a anunțat că blochează admiterea acestei țări în Schengen: În loc de solidaritate, primim cinism / Asistăm la ipocrizia şi duplicitatea extremă a unora dintre ţările occidentale

4 December 2022 at 22:07
image

Numeroși politicieni bulgari au avut reacții extrem de dure după ce Olanda a anunţat că se opune admiterii țării lor în Schengen.

„În loc de solidaritate europeană, Bulgaria primeşte cinism!”, a transmis preşedintele Rumen Radev, în vreme ce ministrul interimar al Justiţiei, Krum Zarkov, a catalogat drept „ridicolă” sugestia premierului olandez Mark Rutte că pentru 50 de euro poate fi trecută granița bulgară. „Bulgarii au murit pentru a ne proteja nu doar pe noi, ci şi pe ei. Rutte ar trebui să fie atent”, a mai spus Zarkov potrivit presei bulgare, citate de News.ro.

Reacții din Bulgaria după ce Olanda a anunțat că se opune aderării ei la Schengen

„În loc de solidaritate europeană, Bulgaria primeşte cinism!”, a scris preşedintele Rumen Radev pe Facebook, amintind apoi că trei poliţişti bulgari care păzeau frontiera externă a UE au murit.

„Prim-ministrul Olandei, Mark Rutte, a sugerat în mod inadmisibil că această graniţă ar putea fi trecută cu 50 de euro”, a mai spus şeful statului.

La rândul său, vicepreședinta Iliana Yotova a punctat că Olanda a oferit cel mai frumos cadou de Crăciun euroscepticilor și populiștilor. Totodată, ea a acuzat Olanda că are o „atitudine cinică” și „tolerează standarde duble în Europa”.

Ivan Demerdzhiev, vicepremier și ministru de Interne, a catalogat drept „extrem de ofensatoare” insinuările că pentru 50 de euro poți trece granița bulgară și a amintit că țara sa a trecut cu succes de două controale făcute de conducerea Comisiei Europene.

„Sugestia lui Rutte că pentru 50 de euro ar putea fi trecută graniţa este ridicolă. Bulgarii au murit pentru a ne proteja nu doar pe noi, ci şi pe ei. Rutte ar trebui să fie atent. Acest lucru nu va trece atât de uşor”, a afirmat, la rândul său, Krum Zarkov, ministrul interimar al Justiţiei.

„Bulgaria şi România se află în afara spaţiului Schengen din motive pur economice”

„Problema este o decizie economică şi politică şi aici asistăm la ipocrizia şi duplicitatea extremă a unora dintre ţările occidentale. De 11 ani, Bulgaria şi România se află în afara spaţiului Schengen din motive pur economice – astfel încât să poată opri camioanele transportatorilor noştri şi să împiedice concurenţa. (…)

Nu există solidaritate. Şi nu va fi. Aceasta este înţelegerea valorilor europene. Două standarde, două cercuri de ţări, unul interior, acestea sunt ţări albe, iar celelalte din cercul exterior, o zonă gri din care să vină forţa de muncă ieftină. Aşa privesc politicienii din ţări precum Ţările de Jos şi Austria”, a declarat și europarlamentarul Angel Djambazki, citat de News.ro.

articolul original.
Ieri — 4 December 2022Ultimele Stiri

Grav accident în Vâlcea: O mașină a intrat într-un stâlp. Minorul care o conducea a murit, iar alți doi adolescenți au fost răniţi grav (VIDEO)

4 December 2022 at 21:35
image

Un minor a murit și doi au fost răniți într-un grav accident rutier produs duminică seară, pe DN 64, pe raza orașului Băbeni, informează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, citați de gazetavalceana.ro.

3 minori, victime într-un grav accident

Mașina era condusă de unul dintre adolescenți, în vârstă de 16 ani. La un moment dat, el a pierdut controlul volanului și s-a izbit violent de un stâlp de electricitate. Băiatul a murit.

În autoturism mai erau doi minori în vârstă de 13, respectiv 14 ani, care au ajuns la spital cu răni grave.

Traficul în zonă a fost blocat mai multe ore. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili exact ce s-a întâmplat.

articolul original.

Emmanuel Macron a nimerit şi scorul, și marcatorii la meciul Franţa – Polonia

4 December 2022 at 21:15
image

Președintele francez Emmanuel Macron a nimerit și scorul, și marcatorii la meciul Franța – Polonia din optimile Cupei Mondiale. Franța s-a calificat în sferturile de finală, unde va întâlni Anglia.

Macron a prezis corect rezultatul meciului Franța – Polonia

Franța a învins Polonia cu 3-1, prin golurile marcate de Olivier Giroud și Kylian Mbappe (de două ori). Pentru polonezi a marcat Robert Lewandowski, din penalty.

Adică exact cum a spus Macron zilele trecute, într-un interviu pentru Le Parisien, constată The Independent.

„Lewandowski va înscrie unul, la fel ca Mbappé sau poate Giroud, care vrea să facă istorie”, a spus președintele francez atunci.

Iar Giroud chiar a intrat în istorie cu golul său, căci a devenit cel mai bun marcator din istoria naţionalei Franţei. El a înscris în total 52 de goluri, depăşindu-l pe Thierry Henry (51).

Emmanuel Macron a mai spus că va merge în Qatar, acolo unde se desfășoară Campionatul Mondial, dacă Franța va ajunge în faza semifinalelor, deoarece francezii vor să-și apere trofeul câștigat acum patru ani.

articolul original.

Cătălin Manea (Partida Romilor): În chestiunea Schengen, „Austria se comportă ca un stat cotropitor și șantajist” (VIDEO)

4 December 2022 at 20:47
image

Deputatul Cătălin Manea, reprezentantul Partidei Romilor în Parlament, a declarat duminică, pentru B1 TV, că „Austria se comportă ca un stat cotropitor și șantajist” în opoziția pe care o manifestă față de aderarea României la Schengen.

Acesta a mai dat de înțeles că motivul invocat oficial de austrieci pentru reținerile lor, anume că au mulți migranți economici pentru că noi nu ne-am securizat frontierele, e doar un pretext.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „News Pass”, moderată de Laura Chiriac pe B1 TV.

Cătălin Manea, despre opoziția Austriei față de intrarea României în Schengen

„În opinia mea, Austria se comportă ca un stat cotropitor și șantajist, că n-am cum să mă exprim altfel, tocmai pentru că are OMV Petrom, are putere și suntem în plină criză energetică. Dacă cineva își imaginează într-un an – doi vor rezolva criza energetică din toată Europa, se înșală amarnic. Sigur că au planuri și pe termen mediu și pe termen lung.

Ce vreau să subliniez e că Austria, prin OMV Petrom, are puterea să apese pedala de accelerație și ne-a prins la mijloc acum cu Schengen și se opun tocmai pentru a obține ceva, iar ce vor să obțină sunt, într-adevăr, gazele. Nu e un lucru rău, dar calcă prea mult pedala de accelerație doar din perspectiva economică și din perspectiva interesului național al Austriei, care e în detrimentul interesului nostru național”, a declarat Cătălin Manea.

Un vot privind aderarea României, Bulgariei și Croației la Schengen va fi dat în Consiliul JAI, care se întrunește chiar zilele acestea, pe 8 și 9 decembrie.

articolul original.

Un român a murit la scurt timp după ce a dat o spargere în Austria. Cum a reacționat complicele său

4 December 2022 at 20:07
image

Un român a murit la scurt timp după ce a dat o spargere într-o tutungerie din orașul austriac Regau. După ce acesta s-a prăbușit la pământ, complicele său a cerut inițial ajutor de la trecători, dar apoi s-a speriat și a fugit. Polițiștii îl caută acum. Și acesta ar fi tot de naționalitate română, scrie presa locală, citată de ziare.com.

Austria: Român mort după o spargere

Bărbatul, care avea 59 de ani, și complicele său au intrat prin efracție în tutungerie și au furat de acolo țigări, bani și cărți poștale în valoare totală de 5.000 de euro.

La aproximativ 500 de metri de locul infracțiunii, într-o stație de autobuz, bărbatul de 59 de ani s-a prăbușit brusc la pământ. Complicele său a cerut inițial ajutorul trecătorilor, dar apoi, sub impactul șocului, a fugit.

Medicii ajunși la fața locului nu l-au mai putut salva pe bărbat. Acesta ar fi suferit un infarct.

Celălalt hoț, care ar fi tot român, e acum căutat de polițiști.

articolul original.

În România ești amendat dacă protestezi față de războiul lui Putin. Bobby Păunescu: „Această situație a ajuns deja unde trebuia să ajungă și s-au crucit oamenii”

4 December 2022 at 18:11
image

Bobby Păunescu, regizor și președinte ARMIS, a declarat că Judecătoria Sectorului 1 a dat dreptate Ministerului de Interne, în speță Jandarmeriei, într-o cauză în care Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei ”21 Decembrie 1989” a fost amendat pentru un miting în fața Ambasadei Rusiei.

Păunescu a remarcat cu amărăciune faptul că, în timp ce în marile orașe ale lumii erau organizate proteste față de războiul dus de Rusia în Ucraina, iar președintele SUA, partenerul nostru strategic, îl numea pe Vladimir Putin criminal de război, în România autoritățile amendau oamenii care manifestau împotriva războiului.

Acesta a mai ținut să precizeze că oricare ar fi fost problemele noastre din trecut cu Ucraina, ceea ce contează acum e răul pe care îl face Rusia lui Putin.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei ediții speciale a emisiunii „Talk B1”, moderată de Dan Gabor pe B1 TV.

Bobby Păunescu: „Ministerul de Interne ne spune că nu trebuie să facem miting împotriva războiului din Rusia”

„Acum câteva zile, în primă instanță, Judecătoria de la sectorul nu-știu-care, 1, a dat câștig de cauză Ministerului de Interne, Jandarmeriei, atunci când în ziua în care dl Mărieș și dl Bostan m-au atras într-o cursă să fac un miting, să fiu prezent la un miting al unor doamne ucrainence în fața ambasadei Rusiei…. Era în aceeași zi în care președintele Biden îl făcea criminal de război pe Putin, zi în care toată Europa îl acuza pe Putin și Rusia de invazie, iar la noi, surpriză!, acest miting, care s-a petrecut atunci în fiecare capitală… Au spus că dl Bostan a fost recalcitrant și nu știu ce a făcut, a bătut 20 de jandarmi, a sărit gardul la ruși… glumesc, nu s-a întâmplat nimic, dar o amendă a fost dată direct dlui Mărieș.

Un lucru e foarte important aici: dacă Ministerul de Interne ne spune că nu trebuie să facem miting împotriva războiului din Rusia, în ziua în care partenerul strategic al României, SUA, spune că Putin e criminal de război… Dacă cei de acolo spun asta… Nu mai spun de speța în sine la tribunal, că nu ne-au primit ca martori…

Ministerul de Interne a dat amendă că de ce ne-am dus în fața ambasadei Rusiei. Deci MAI s-a opus mitingului doamnelor din Ucraina, miting pașnic în fața ambasadei Rusiei”, a afirmat Bobby Păunescu.

Acesta a oferit și o explicație privind decizia ciudată a instanței: „Dosarele SIPA! Dosarele SIPA știm cu toții unde sunt”.

„Această situație a ajuns deja unde trebuia să ajungă și s-au crucit oamenii.

Că ucrainenii nu ne-au ajutat la graniță sau ce probleme au fost pe vremuri… Acum e vorba de Rusia, care a făcut o grămadă de… și noi am fost pedepsiți! Oricine încearcă să facă ceva trebuie pus la pământ, jos”, a mai acuzat Bobby Păunescu.

articolul original.

Ministerul Sănătății, condus de Alexandru Rafila (PSD), propune o nouă taxă: Pacienții care aleg un anumit medic la stat vor plăti pentru acest serviciu

4 December 2022 at 17:33
image

Ministerul Sănătății, condus de Alexandru Rafila (PSD), vrea ca pacienții care doresc să primească servicii medicale de la un anumit medic să plătească o taxă. Propunerea privind introducerea acestei noi taxe e inclusă în proiectului strategiei naționale de sănătate pentru perioada 2023-2030, pusă în dezbatere publică pe site-ul ministerului, informează G4Media.

Amintim că Guvernul PSD – PNL – UDMR a adoptat recent o Ordonanță de Urgență care introduce o taxă nouă pentru cetățenii și firmele care au investit în panouri fotovoltaice, iar recent majoritatea asigurată de cele trei partide a votat în Parlament suprataxarea contractelor part-time.

Toate acestea în contextul în care guvernanții au dat asigurări repetate că anul acesta și în 2023 nu vor crește taxele și nu vor fi introduse unele noi.

Ministerul condus de Rafila (PSD) propune o taxă nouă

Noua taxă, numită coplată, propusă de Ministerul Sănătății, ar urma să fie plătită de pacienții care au deja asigurări de sănătate și care vor să primească servicii medicale de la un anumit medic.

La început, taxa va fi introdusă numai în anumite regiuni ale țării, în cadrul unui proiect-pilot.

„Strategia vizează pilotarea furnizării anumitor servicii ambulatorii cu posibilitatea alegerii profesionistului care oferă serviciile de sănătate solicitate, în baza unei coplăți reglementate legal și suportate de beneficiar și a posibilității programării transparente a serviciului respectiv în sistemul electronic de programări”, se arată în nota de fundamentare a strategiei, citată de G4Media.

Strategia mai prevede proiecte precum informatizarea spitalelor și asigurarea unor servicii de urgență de către medicii de familie, dar nu sunt date niciun fel de informații privind modul în care vor fi atinse aceste obiective.

articolul original.

Actorul Cornel Ciupercescu a murit. Avea 77 de ani (FOTO)

4 December 2022 at 17:11
image

Teatrul Evreiesc de Stat a anunțat trecerea în neființă a actorului Cornel Ciupercescu. Acesta avea 77 de ani. Înmormântarea va avea loc marți, 6 decembrie, de la ora 11.00, la Cimitirul Bellu.

Rolurile în care s-a remarcat actorul Cornel Ciupercescu

Ciupercescu a avut numeroase roluri la Teatrul Municipal Ploiești, iar din 1990 era actor al Teatrului Evreiesc de Stat. Aici, timp de aproape 30 de ani, a jucat roluri precum Saladin, în NATHAN ÎNȚELEPTUL, de G. E. Lessing, regia Grigore Gonța, Gaston Schmaltz, în POVESTEA UNEI BĂNCI PARTICULARE, de Friedrich Dürrenmatt, regia Kincses Elemer, Golem, în GOLEM, de H. Leivik, regia Cătălina Buzoianu sau Ulrich von Hutten, în ELOGIUL NEBUNIEI, de Dumitru Solomon, regia Ion Cojar.

De asemenea, Cornel Ciupercescu a avut și o carieră cinematografică de excepție, în rolul lui Nicolae Bălcescu (Nicolae Bălcescu, în LA RĂSCRUCEA MARILOR FURTUNI, regia Mircea Moldovan) sau Frâncu Slătineanu, în CASTELUL DIN CARPAŢI, regia Stere Gulea, amintește Teatrul Evreiesc de Stat, într-o postare pe Facebook:

articolul original.

Patrick Mouratoglou a cedat: Replica pe care i-a dat-o unei românce care l-a acuzat că nu o ajută pe Simona Halep

4 December 2022 at 16:55
image

O româncă l-a acuzat pe Patrick Mouratoglou, antrenorul Simonei Halep, că nu se implică suficient pentru a o ajuta pe sportivă să-și demonstreze nevinovăția în scandalul de dopaj ce o vizează. Tehnicianul francez a ținut să dea o replică, scrie ProSport.

Răspunsul lui Mouratoglou la acuzația că nu o ajută pe Halep

„Și încă nu vorbiți despre Simona Halep! Este cu adevărat uimitor din partea staff-ului tău, Patrick Mouratoglou!”, a scris Bogdana Stan, pe Twitter.

Patrick Mouratoglou i-a răspuns româncei că a vorbit de mai multe ori despre situația Simonei: „Am făcut-o de atâtea ori!”.

I did several times. https://t.co/CMvjGc6Y0n

— Patrick Mouratoglou (@pmouratoglou) December 3, 2022

Patrick Mouratoglou, reacție târzie la acuzația de dopaj adusă Simonei Halep

ProSport mai amintește că Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep, a apărat-o imediat pe sportivă în scandalul de dopaj, dar Patrick Mouratoglou a ieșit public mult mai târziu.

„Prioritatea mea a fost să-mi canalizez toate energiile pentru a o ajuta și a o susține în demersul de a demonstra adevărul. Știind-o pe Simona atât de bine, pot să asigur că e un model în ceea ce privește integritatea. Este complet împotriva oricărei forme de doping și știu că nici măcar nu i-a trecut în minte vreodată să ia o substanță interzisă. Am încredere în ea 100%”, a reacționat, într-un final, Mouratoglou, pe pagina sa de Instagram.

articolul original.

Prinţul Harry, costumat în Spider-Man, le-a transmis un mesaj emoționant copiilor care şi-au pierdut un părinte în slujba armatei britanice (VIDEO)

4 December 2022 at 16:34
image

Prinţul Harry s-a costumat în super-eroul Spider-Man pentru a le transmite un mesaj copiilor care şi-au pierdut un părinte în slujba armatei britanice, informează BBC.

Prinţul Harry, mesaj emoționant în costum de Spider-Man

Clipul cu Harry deghizat în Spider-Man e rezultatul unei colaborări dintre acesta și organizaţia de caritate Scotty’s Little Soldiers, care sprijină copiii soldaţilor britanici decedați pe front.

„De Crăciun ne e foarte dor de cei dragi și asta e normal.

Și e posibil să ne simţim vinovaţi că ne distrăm fără părinţii noştri, dar eu sunt aici să vă asigur că părinţii noştri mereu vor să ne distrăm.

Așa că nu vă simţiţi vinovaţi!

Ai voie să te distrezi de minune, mai ales cu cei de la Scotty’s Little Soldiers. Aşa că hai, distrează-te… şi Crăciun fericit!”, a spus prințul Harry, care şi-a pierdut mama la vârsta de 12 ani.

La finalul mesajului, el și-a scos masca și a dezvăluit cine e:

articolul original.

Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic: Mesajele pe care le primim din astral despre viitor sau trecutul nostru foarte îndepărtat. Cum le decriptăm (VIDEO)

3 December 2022 at 22:35
image

Alina Bădic și invitata sa, Ingrid Baciu, au vorbit, în ediția specială de sâmbătă seară a emisiunii „360 de grade”, despre mesajele pe care le primim din astral prin intermediul viselor, dar și pe alte căi, mesaje care ne pot da informații despre viitor sau, din contră, despre trecutul nostru din alte vieți.

Citește și: Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 4 – 10 decembrie. Nativii Pești vor avea o realizare interesantă în plan profesional, vor primi vești foarte bune (VIDEO)

Ediție specială „360 de grade” despre decriptarea mesajelor pe care le primim din astral

„Fiecare organ și fiecare boală are semnătură astrală foarte importantă (…) De foarte multe ori în vise apar bolile ca energie, ca entitate și-ți vorbesc. Degeaba se uită lumea în dicționarul viselor sau pe net, fiecare om are propriul lui sistem de a decripta aceste vise.

Sunt oameni care, atunci când visează o anumită persoană, au repetitiv același tip de eveniment – urmează să moară cineva. Mie mi se întâmplă de câte ori visez o anumită persoană, urmează să aflu de moartea cuiva. Mi se întâmplă de când eram mică.

Sunt situații în care nimeni nu-ți poate descifra cum asociază subconștientul tău diverse evenimente”, a spus Alina Bădic.

La rândul său, Ingrid Baciu a susținut că Universul comunică diferit cu fiecare om și fiecare omul are propriul mod de a decodifica mesajele primite.

„În spiritualitate se spune că Dumnezeu comunică cu omul pe nivelul lui de conștiință. Deci subconștientul tău are un mod unic de a decripta în funcție de experiență, înțelesuri, evoluție, nonignoranță. Deci fiecare individ e unic în orice privință.

Mesajele pot veni din viitor. Sunt lucuri care vin din viitor sau dintr-un trecut mai mult decât îndepărtat, nu din această viață”, a punctat Ingrid Baciu, într-o discuție mai amplă despre interpretarea viselor:

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic: Ce sunt visele de fapt, cum să le interpretăm și cum ne ajută ele să ne descoperim mai bine pe noi înșine (VIDEO)

3 December 2022 at 22:07
image

Alina Bădic și invitata sa, Ingrid Baciu, au vorbit, în ediția specială de sâmbătă seară a emisiunii „360 de grade”, despre vise: ce sunt ele de fapt, ce mesaje primim prin intermediul lor, cum trebuie să le interpretăm, ce ne arată ele despre cotidian, situațiile prin care am putea trece și, mai ales, ce arată ele despre noi.

Citește și: Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 4 – 10 decembrie. Nativii Pești vor avea o realizare interesantă în plan profesional, vor primi vești foarte bune (VIDEO)

Ediție specială „360 de grade” despre mesajele pe care le primim prin intermediul viselor

„Conexiunea dintre lumi a existat dintotdeauna, cum bine ai spus, de când e lumea. Lumea, dacă ar fi înțeles acest lucru pe percursul voluției ei, cred că s-ar fi ajuns acolo unde să nu se mai spună că istoria se repetă.

Conexiunea înseamnă că atunci când dormi, îți parvin tot felul de informații prin intermediul a ceea ce numim vis sau când mergi pe stradă și vezi un titlu, o reclamă și reverberează în tine și simți că e un răspuns sau o confirmare a ceva”, a susținut Ingrid Baciu.

Alina Bădic a adus în discuție mai ales visele care vorbesc despre o corespondență între suflete sau o conexiune a noastră cu vieți anterioare sau o corespondență a noastră cu noi cei care la un moment dat am greșit sau am rănit pe cineva. Și atunci vine ceva în vis sub forma unei arătări, a unei entități care nu suntem noi, dar de fapt suntem noi și care ne vorbește. Putem avea revelații în vise, dar nu le dăm importanță pentru că credem că sunt vise întâmplătoare.

„Oamenii trebuie să înțeleagă că noi nu ”visăm”, creierul nu inventează. Când corpul fizic doarme, diversele structuri, entități, voințe interesate de existența noastră pretutindeni, inclusiv aici pe Pământ, ne expun, ne arată situații care să ne reveleze adevărul despre noi”, a completat Ingrid Baciu în discuția despre informațiile pe care ni le pot revela visele:

articolul original.

Stelian Tănase: E un bun moment pentru un candidat antisistem la prezidențiale. Maia Sandu ar fi perfectă / Iohannis vrea să-și continue cariera politică. De ce ar pleca la pensie? A stat în pensie când era primar și acum, la Cotroceni (VIDEO)

3 December 2022 at 21:24
image

Scriitorul și politologul Stelian Tănase a declarat sâmbătă, pentru B1 TV, că nu e exclus ca PNL și PSD să pună la cale comasarea alegerilor parlamentare și locale, pentru a se asigura că vor câștiga aceste scrutine și-și vor conserva puterea.

Tănase a mai spus că e un bun moment pentru un candidat la prezidențiale antisistem și, în viziunea sa, Maia Sandu ar fi candidatul perfect.

Politologul a mai susținut că președintele Klaus Iohannis are și el ambiții politice pentru viitor și nici n-ar avea de ce să iasă la pensie, mai ales că a fost la pensie cât a fost primar la Sibiu și acum, în funcția de președinte.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.

Stelian Tănase: E un bun moment pentru un candidat antisistem la prezidențiale

Tănase a admis că se discută despre comasarea alegerilor parlamentare și locale, scenariu avansat recent și de fostul președinte PNL Valeriu Stoica, și că PNL și PSD chiar ar putea recurge la această strategie din disperarea de a câștiga scrutinele.

„Cred că aflați în fața acestui mare examen – 4 runde de alegeri în 2024, se schimbă complet fața puterii – au început să se teamă și încearcă să găsească, ca întotdeauna… să propună o lege, să comaseze, inventeze lucruri care să avantajeze pe cei care sunt la Putere și pot să dea o lege.

Foarte dur se va negocia această rocadă și sunt foarte speriați că poate electoratul îi trimite la plimbare. E foarte bun contextul ăsta să vii cu un candidat anti-sistem, dar nu se întâmplă nicio mișcare în afara sistemului de partide. Acum PSD și PNL domină complet viața politică.

Dacă ar fi un candidat, o forțăm o mișcare în rândul societății civile să vină cu un candidat antisistem, PNL și PSD ar pierde copios.

E nevoie de o alternativă și ea nu s-a ivit și nu văd nicio mișcare în zona societății civile de a construi ceva și ar fi momentul”, a declarat politologul, pentru B1 TV.

Stelian Tănase: Maia Sandu ar fi un bun candidat

În opinia sa, Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, ar fi un bun candidat pentru Palatul Cotroceni.

„Părerea mea e că trebuie o femeie și Maia Sandu ar fi un candidat perfect. Nu neapărat (pentru unire), nu m-am gândit la asta, ci tractează, trage, va fi o surpriză, va fi un candidat proaspăt, e antisistem, va putea critica oricare dintre partid și e un politician care a probat într-o situație mult mai dificilă că face față e și conectată internațional, a lucrat la Banca Mondială într-un post important. E ce ar trebui”, a spus Tănase, punctând că și Mircea Geoană e bine poziționat pentru o astfel de candidatură.

Ce a spus Stelian Tănase despre Ciolacu, Ciucă și Iohannis

Despre Marcel Ciolacu, președintele PSD, Stelian Tănase a spus că e „simpatic, cu figura lui de ursuleț, și pare moldovean hâtru și cumsecade”

„PNL nu are candidat. Cu Ciucă în față, putem să punem candidat păpușa aia cu Moș Gerilă din colțul străzii. Nu trage!”, a mai spus politologul, precizând că „Ciolacu trage mai bine decât Ciucă”.

Acesta a mai pecizat că e foarte reticent vizavi de militarii ajunși în politică: „Sunt foarte periculoși. Am mari rezerve. Sunt foarte periculoși, că la un moment de criză face cum l-a învățat pe el la Academia Militară – scoate tancurile pe străzi”.

Stelian Tănase a mai spus că președintele Klaus Iohannis se visează în continuare în politică după terminarea mandatului.

„Scenariul cu Iohannis premier, varianta Putin – Medvedev de la Moscova, e în capul lui, dar mai curând vrea să ajungă într-un organism internațional, că e cam plictisit de România. Ne-a arătat în ăștia 8 ani că e plictisit rău și cred că și soția lui îl trage să meargă afară, că ea a mers în toate călătoriile lui, dar n-a fost în spitale, școli, în momente critice. Ea și-a arătat interesul pentru politică numai când trebuia să-l însoțească în Occident, să facă shopping, să mai viziteze și ea pe banii altora. Iohannis vrea să-și continue cariera politică, e bărbat tânăr pentru politică. De ce ar pleca la pensie? Nu cred că vrea pensie, a stat în pensie când era primar la Sibiu, a stat în pensie la Cotroceni. Numai că dacă se va duce în Occident, va avea surpriza că trebuie să și facă ceva”, a mai declarat Stelian Tănase, pentru B1 TV.

articolul original.

Stelian Tănase: Din această coabitare vai de mama ei, PSD a câștigat deja partida. PNL pur și simplu a dispărut. Poa’ să iasă Ciucă de o mie de ori la TV, nu câștigă un vot, e mort-copt în păpușoi (VIDEO)

3 December 2022 at 20:38
image

Scriitorul și politologul Stelian Tănase a declarat sâmbătă, pentru B1 TV, că deocamdată nu e sigur dacă se va produce rotația premierilor în mai 2023, deoarece și PSD, și PNL se gândesc în perspectiva alegerilor din 2024 și nu au stabilit încă dacă sunt mai avantajați să fie la Putere sau în Opoziție. Iar dacă rotația se va produce, ea va fi precedată ne negocieri extrem de dure. Oricum, a mai spus Tănase, PSD deja a câștigat partida, iar PNL nu se mai vede deloc.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.

Stelian Tănase: Dacă rotația premierilor va avea loc, ea va fi precedată de negocieri foarte dure

„Sunt depășiți complet (de problemele sociale și economice) și încearcă să furnizeze alte subiecte, deși ar fi vrut probabil să împingă aceste lucruri spre alegeri, aceste subiecte. Ați văzut acum cu pensiile că se amână, da? Știți motivul? Că trebuie să fie cât mai în buza alegerilor. Când intrăm în campanie, atunci să iasă pe piață cu marele succes și marea generozitate a partidului X sau Y în legătură cu pensiile și salariile.

Eu cred că acest moment al rocadei guvernamentale (rotația premierilor) e foarte problematică. Cred că în partide nu s-au luat decizii, nu poa’ să spună ferm ”noi plecăm de la Palatul Victoria, veniți voi” sau să zică PSD „da, noi vom da premierul”. Deocamdată sunt niște declarații destul de circumspecte, mai dau câte o asigurare că mai sare presa la beregată, dar nu sunt convins că se va face și nici în ce formulă.

Rocada se va face în urma unor dificile negocieri între PNL și PSD pe ministere, dacă pleacă sau nu pleacă, în ce formulă, cine dă vicepremierul. Va fi o lungă negociere și o cafteală în toată regula.

Nu va fi cum teorectic s-a spus când s-a semnat acest acord impus de Iohannis, că a fost mutarea lui Iohannis, va fi complicat. Complicația vine din faptul că sunt alegeri și se vor gândi cum e mai avantajos – să fii la Putere sau în Opoziție. Acum ei se bâlbâie au păreri foarte diferite: unii vor la Putere, ca să ai Ministerul de Interne să faci tu alegerile, alții vor în Opoziție, ca să vii cu un mesaj puternic”, a afirmat politologul.

Stelian Tănase: În această coaliție, deja PSD a câștigat

Tănase a mai susținut că oricum PSD e câștigător în această coaliție, pe când PNL nu se mai vede deloc, iar premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL, nu poate strânge nici măcar un vot.

„Eu cred că din această coabitare vai de mama ei PSD a câștigat partida încă de pe acum. PSD i-a luat fața PNL-ului, inclusiv ca imagine. PNL pur și simplu a dispărut.

Poa’ să iasă Ciucă de 1.000 de ori la televizor să dea comunicate, nu câștigă un vot, e mort-copt în păpușoi. PSD s a mișcat mult mai bine, mai politicianist.

PNL a avut o criză din care n-a ieșit, care i-a afectat imaginea. Eu sunt liberal, recunosc public, nu e niciun secret. Eu cu cine votez? Cu Orban sau cu Ciucă? Tot electoratul liberal e în această încurcătură.

Din punct de vedere al măsurilor pe care trebuie să le ia un guvern, el (PNL) a ieșit ca vioara a doua. Nu s-a manifestat cu nimic, n-a propus ceva, în afară de contradicțiile uzuale sau o ieșire a unui ministru care se trezește din baie să spună și el ceva. PNL n-are o linie, nu știi ce vrea, nu s-a impus printr-o temă liberală.

Interesele PSD au fost prioritare în această coaliție”, a mai declarat Stelian Tănase.

articolul original.

De ce nu am fost primiți în Schengen până acum. Stelian Tănase: Ai noștri au crezut că pot să nu facă nimic și să le arunce ăstora praf în ochi. N-a mers! Nici pentru NATO, nici pentru UE n-am fost pregătiți (VIDEO)

3 December 2022 at 20:01
image

Scriitorul și politologul Stelian Tănase a declarat sâmbătă, pentru B1 TV, că România trebuie să intre în Schengen acum, chiar e nepregătită, așa cum nu a fost pregătită nici când a intrat în NATO și UE. Tănase a mai afirmat că primirea noastră în Schengen se va produce cu întârziere de ani buni și „vina e exclusiv a politicienilor români”.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.

De ce nu am intrat în Schengen până acum

„Noi am stat zece ani sperând să-i prostim cum facem noi: promitem că în șase luni rezolvăm. În naivitatea noastră, că la București lucrurile se rezolvă de această manieră, am crezut că o să meargă asta. A durat 11 ani cred.

Din când în când, câte un politician – Rareș Bogdan e ultimul dintr-o serie lungă, că demagogia a funcționat în acești ani – apărea cu steagul sus, mai ales în campanie, și plângea că România nu e în Schengen, că suntem nedreptățiți, perscecutați, că suntem la marginea Europei și politic, dar nu s-au luat măsurile necesare și în ritmul necesar. Nu merge cu jumătăți de măsură, trebuie să faci lucrurile pe care trebuie să le faci!

Vorbele au fost, oamenii au crezut că pot să nu facă și să le arunce ăstora praf în ochi. Uite că n-a fost!”, a spus politologul, pentru B1 TV.

Stelian Tănase: Nici pentru intrarea în NATO și UE n-am fost pregătiți

„Când a fost cu NATO, UE și acum, cu Schengenul, noi niciodată nu am fost pregătiți, noi am fost luați de mână și purtați mai departe că nu eram gata.

Am intrat în NATO că a vrut NATO, au vrut țările occidentale, că era o situație în Orientul Apropiat foarte critică și am intrat să întărim flancul sud-estic al NATO și să facem lanțul până spre Turcia. Și Românai era pe hartă fix unde trebuia, așa că am fost împinși în NATO.

Cu UE la fel – am fost nepregătiți și am fost împinși de la spate.

Acum cu Schengen la fel – intrăm nepregătiți, dar situația din Ucraina… Și trebuie să fim acolo!”, a mai spus Stelian Tănase.

Acesta a mai susținut că un vot negativ pentru România la Consiliul JAI din 8 decembrie va fi „un eșec politic de proporții”, dar un vot pozitiv și intrarea noastră în Schengen nu ar fi vreun mare câștig pentru toată lumea, ci ar ajuta cu precădere mediul de afaceri.

articolul original.

Bătrână de 82 de ani, încătușată din cauza unor facturi restante la gunoi. Cum a reacționat când s-a trezit cu polițiștii la ușă

3 December 2022 at 19:29
image

O femeie de 82 de ani din Alabama, Statele Unite, a fost reținută de polițiști din cauza unor facturi restante la gunoi. Femeia nu mai plătise de trei luni și era datoare cu 77 de dolari, informează BBC. Agenții spun că bătrâna a fost tratată cu respect și eliberată pe cauțiune. În ciuda explicațiilor pe care le-au dat, polițiștii au fost aspru criticați pentru cum au acționat.

Explicațiile polițiștilor care au reținut-o pe bătrână

Martha Louis Menefield a fost ridicată de acasă și dusă la Poliție pentru că nu-și mai plătise de trei luni factura la gunoi și acumulase o datorie de 77 de dolari.

„Dna Menefield a fost tratată cu respect de ofițerii noștri și a fost eliberată pe o cauțiune”, a declarat Mike Reynolds, șeful poliției din localitate.

În apărarea lor, agenții au mai spus că femeia a primit mai multe avertismente și o înștiințare să se prezinte la instanță în septembrie, dar nu a venit. Bătrâna, în schimb, spune că n-a primit notificarea respectivă.

Ce a povestit bătrâna reținută de poliție

Într-un interviu pentru CBS, Martha Louis Menefield a spus că atunci când s-a trezit cu polițiștii la ușă prima pornire a fost să râdă: „Nu glumeşti?”, l-a întrebat ea pe agent.

Dar când polițiștii i-au explicat despre ce e vorba, femeia s-a panicat. „Cum te-ai simți dacă ar veni cineva și ar aresta-o pe bunica ta?”, l-a întrebat ea pe unul dintre ei.

Menefield a fost încătușată apoi și dusă la Poliție, unde a fost închisă într-o cameră. „M-ați băgat în cușca asta? Ar trebui să vă fie rușine!”, le-a spus ea atunci.

articolul original.

Mihai Bobonete, dezvăluiri despre momentele grele prin care a trecut: „Fac terapie de câțiva ani. Eram într-o stare critică”

3 December 2022 at 18:22
image

Mihai Bobonete a ajuns unul dintre cei mai îndrăgiți actori din țara noastră, dar asta cu mari sacrificii. De multe ori era stresat și chiar a suferit de burn-out, dar terapia l-a ajutat să treacă peste aceste perioade complicate. Acum, mulțumită ședințelor la psiholog, Bobonete apreciază mai mult lucrurile din viața sa și e mai împăcat cu propria persoană.

Bobonete, despre ajutorul pe care l-a primit de la psiholog

„Am avut momente când ajungeam la burnout-ul ăla.

Am ajuns în momente în care eram într-o stare critică. Mă ajută mult și terapia. Fac terapie de ceva ani. Sunt împăcat cu mine. Fac doar ce îmi place, nu mă grăbesc să ajung nicăieri. Mă bucur mai mult de prezent. Înainte nu știam să apreciez ce am, nu știam să apreciez lucrurile astea”, a afirmat Mihai Bobonete, în cadrul podcastului lui Horia Brenciu, potrivit WowBiz.

Ce a spus Bobonete despre temerile pe care le are

Actorul a mai dezvăluit că-i e teamă de singurătate și de trădare.

,,Mi-e frică de singurătate și nu pot dormi în întuneric, mi-e frică de trădare, dar și de minciună, mi-e frică de prostie sau de mintea odihnită, mi-e frică de mine cel ce am fost și am o ușoară teamă că povestea mea se va sfârși mai devreme de final”, a mai susținut Mihai Bobonete, potrivit Fanatik.

articolul original.

Reacțiile politicienilor după ce George Simion a cerut ca România să nu mai ajute Guvernul Republicii Moldova: „’Patriotul’ de carton ne cere să abandonăm Chișinăul, adică exact ce vrea Rusia” / „Simion e troll-ul Kremlinului”

3 December 2022 at 18:02
image

Liderul AUR, George Simion, a făcut mai multe declarații controversate chiar de Ziua Națională, stârnind critici dure din partea altor politicieni. Deși pretinde că e unionist și atașat de moldoveni, Simion a cerut ca România să nu mai finanțeze „nici măcar cu un leu” Guvernul Republicii Moldova. Asta deși actuala conducere de la Chișinău e una pro-europeană, care a făcut pași importanți în lupta anticorupție, pentru consolidarea statului de drept și spre aderarea la Uniunea Europeană. Simion a mai afirmat că statul român a alocat prea mulți bani refugiaților ucraineni, deși aceștia fug de un război odios declanșat de Rusia lui Putin.

„De mai bine de un an vă tot spun că acest băiat, George Simion, este pe felie cu Kremlinul. Acum a apărut și dovada clară”, a reacționat europarlamentarul Eugen Tomac, președintele PMP.

Iar Alexandru Muraru, deputat PNL și consilier al premierului Nicolae Ciucă, l-a catalogat pe Simion ca fiind „putinist” și „troll al Kremlinului”.

George Simion: „România nu mai trebuie să finanţeze nici măcar cu un leu Guvernul de la Chişinău”

De Ziua Națională a României, George Simion a afirmat că membrii AUR sunt „unionişti” şi îi vor pe toţi românii împreună. Pe de altă parte, tot el a spus că „România nu mai trebuie să finanţeze nici măcar cu un leu Guvernul de la Chişinău. Mi-e drag de unii miniştri de peste Prut, dar mai drag îmi este adevărul. Nu facem decât să finanţăm separatism antiromânesc finanţând acea guvernare. Sau finanţându-l pe primarul Chişinăului, antiromânul Ion Ceban”.

Totodată, Simion a criticat statul român pentru că-i ajută pe ucrainenii care fug de război: „Niciun leu pentru Guvernul de la Chişinău, după cum tot un adevăr pe care trebuie să îl spunem este că s-au alocat prea multe fonduri pentru refugiaţii care au venit din Ucraina”.

Eugen Tomac susține că George Simion face jocurile Rusiei

„De mai bine de un an vă tot spun că acest băiat, George Simion, este pe felie cu Kremlinul. Acum a apărut și dovada clară.

De Ziua Națională a României, Simion spune nici mai mult, nici mai puțin, că România nu mai trebuie să susțină Basarabia in fața agresiunii barbare a Rusiei. Milioane de români din R. Moldova nu au curent electric sau gaz pentru a se încălzi, dar asta este exact ceea ce își dorește un “patriot” de carton: România să nu mai susțină cu niciun leu R. Moldova.

A cere astăzi să abandonam R. Moldova înseamnă exact ceea ce își dorește Rusia.

Tocmai de aceea, România trebuie să continue să susțină cu toată forța administrația condusă de Președintele Maia Sandu”, a reacționat Eugen Tomac.

Muraru, despre Simion: Avem și noi un mic Putin al nostru

O reacție dură la afirmațiile liderului AUR a venit și de la deputatul liberal Alexandru Muraru: „Putinistul George Simion dovedește, încă o dată, că este la conducerea celui mai antiromânesc partid. Prin declarațiile făcute în Ziua Națională a României, troll-ul Kremlinului vrea, de fapt, izolarea românilor de peste Prut, marginalizarea lor și tratarea ca pe un inamic. În alte cuvinte, Simion cere ca România să nu mai ajute Republica Moldova în pragul unei ierni grele și în fața unui șantaj abject administrat de Federația Rusă fraților de peste Prut. George Simion vrea ca România să nu mai sprijine guvernul pro-european de la Chișinău, singurul capabil să scape Republica Moldova de influențele putiniste”.

„Românii s-au convins că avem și noi un mic Putin al nostru. Partidul extremist, de factură neolegionară și antisemit rămâne cea mai nedemnă, mincinoasă şi caraghioasă creație din Parlamentul României”, a mai susținut Muraru.

articolul original.

Cristian Preda: Școlile doctorale au ajuns să arate ca un autobuz cu înghesuială mare. Politicienii, chiar şi nătărăi să fie, tot pierd timpul 10-12-15 ore pe zi în politică, nu au cum să scrie un doctorat

3 December 2022 at 17:24
image

Cristian Preda, decanul Facultăţii şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii din Bucureşti, a declarat că școlile doctorale au ajuns să arate precum un „autobuz cu înghesuială mare”, aluzie la faptul că politicienii se îngrămădesc să obțină și ei un titlu de doctor. Preda a mai spus că politicienii nu au cum să scrie o lucrare de doctorat solidă, pentru că acest lucru presupune foarte mult efort și timp investit, or ei ore în șir pe zi se ocupă de politică.

Cristian Preda, despre obsesia politicienilor pentru titlul de doctor

„Când s-a generalizat (acordarea sporului salarial pentru titlul de doctor – n.r.) a vrut toată lumea doctorat şi acum este o aglomeraţie. Imaginea şcolilor doctorale a ajuns să fie cea a unui autobuz cu înghesuială mare. Asta e imaginea pe care o am când îmi reprezint această lume a politicienilor care aleargă după doctorate. Ştiţi, cum alergai după autobuzul arhiplin în vremea lui Ceauşescu: te agăţai şi de bară, doar să ai un doctorat. A ajuns un soi de decoraţie, un soi de medalie care nu acoperă mare brânză. Oamenii implicaţi în politică, chiar şi nătărăi să fie, tot pierd timpul 10-12-15 ore pe zi în politică, nu au cum să scrie un doctorat”, a declarat Cristian Preda la Prima TV, potrivit News.ro.

Amintim că, recent, Preda a analizat lucrarea de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode (PNL). și a găsit numeroase greșeli. Ulterior, într-o intervenție pentru B1 TV, el a ținut să precizeze că, prin demersul său, a vrut să atragă atenția în primul rând comunității academice.

„Universitarii au o responsabilitate, aceea de a citi cu atenție, cu repere intelectuale ce le pun sub ochi studenții, că sunt studenți de anul 1, masteranzi sau doctoranzi. (…) Atâta vreme cât universitățile nu-și fac treaba, politicienii profită. (…)

Cred că există resurse pentru a face o muncă temeinică, pentru a practica discernământul și pentru a spune ”stop” acestui abuz de titluri care a fost în ultimii ani practicat”, a declarat Preda, pentru B1 TV.

Avramescu: Clasa noastră politică e, de fapt, o oligarhie de cleptocrați specializată în furt

O reacție extrem de dură a avut, pe subiectul plagiatelor, și Cătălin Avramescu, profesor și filosof, fost ambasador.

Și acesta a remarcat cu ironie cum reușesc politicienii să fie peste tot, specialiști în toate și, în același timp, să lucreze și la o teză de doctorat: „Trebuie să punem o întrebare extrem de simplă: când au putut să facă acești oameni un doctorat? Că îi vedem toată ziua la televizor, au păreri despre tot, aleargă, sunt în teritoriu, la ministere, la Parlament, iau câteva salarii, pensii, de toate. Și vedem că sunt și savanți în acest timp… Evident că nu e plauzibil așa ceva”.

„Plagiatul e o formă de furt și e o formă odioasă de furt. (Plagiatul a devenit politică de stat) pentru că furtul este o politică de stat. Furtul e în diferite forme, metode, se fură bani din buget, se trafichează influență, se fură titluri academice.

E pe undeva logic că o clasă politică… Mai curând o oligarhie de cleptocrați specializată în furt sistematic…”, a mai susținut Cătălin Avramescu, în contextul scandalului de plagiat ce-l viza pe Bode.

articolul original.
❌