ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Sindicaliștii din spitalele CFR au protestat la ușa lui Grindeanu

25 January 2023 at 10:34

Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR, afiliată la Sanitas, i-a cerut ministrului Transporturilor explicații privind situația angajaţilor din cele 15 spitale aflate în subordine, dacă „se va pune în practică intenția de a renunța la coordonarea lor”.

Angajații din Spitalele CFR au protestat astăzi, 25 ianuarie, de la ora 11.00, în fața ministerului condus de Sorin Grindeanu, revoltați că Ministerul Transporturilor și Infrastructurii „vrea să scape de unitățile sanitare pe care le are în subordine”, fără ca măcar să discute despre cedarea celor 15 spitale și 21 de ambulatorii din subordine și impactul pe care aceasta îl va avea asupra celor peste 3.500 de angajați și fără să existe „garanții că instituțiile care vor prelua unitățile medicale vor păstra destinația spațiilor în care se desfășoară activitatea medicală în prezent”.

„Înarmați” cu portavoce, cu vuvuzele și cu zeci de pancarte, câteva sute de protestatari și-au strigat nemulțumirea în stradă. „Gașca de la Timișoara desființează spitalele CFR din toată țara”; „Jos labele de pe spitalele CFR!”; „Ne-am săturat de corupție și prostie, vrem o altă Românie”; „Grindeanu, nu ceda la presiunea unora”; „Nu ai străzi, dar faci trotuare și mai nou omori spitale”; „Spitalele CFR nu sunt monedă de schimb pentru un politiciaan meschin” – sunt doar reproșurile protestatarilor, adresate ministrului Grindeanu.

Angajații din rețeua medicală a Ministerului Transporturilor susțin că este inexplicabil faptul că, după ce s-a investit în aceste unități medicale, Min isterul Transporturilor intenționează să cedeze „unitățile sanitare din rețeaua prprie, unor entități necunoscute. În spațiul public au apărut informații conform cărora, în urma unei solicitări a Secretariatului General al Guvernului, 25 de instituții și autorități care au rețea sanitară proprie, printre care Ministerul de Interne, Ministerul Apărării, Prefecturile, Primăriile etc. și-au arătat dsiponibilitatea de a prelua spitalele CFR. Nu înțelegem de ce, la standarde europene, trebuie desființată rețeaua medicală a MTI, pentru voința cuiva. Ne-am întrebat și noi, de unde această inițiativă, și am aflat că de fapt a fost a ministrului Sorin Grindeanu, care dorește să destructureze această rețea a spitalelor CFR. De ce vrea să facă acest lucru? Habar nu avem, pentru că nu vrea să vină la nicio discuție cu noi și nu răspunde la niciuna dintre solicitările pe care i le-am adresat în scris”, a declarat Denisa Popovici, președinta Uniunii Sindicatelor din Spitalele CFR (USS CFR), afiliată la Federația Sanitas, ai căror reprezentanți au însoțit protestatarii și le-au susținut revendicările.

Președinta USS-CFR spune că în solicitările diferitelor entități care vor să preia unitățile sanitare din subordinea MTI există o mulțime de denaturări, inadvertențe și informații incomplete cu privire la activitatea actuală a spitalelor pe care ministrul Grindeanu vrea să le scoată din subordinea Ministerului Transporturilor.

Acest fapt ne face să presupunem că există o mulțime de interese de grup în cedarea respectivelor instituții, iar acest demers nu este decât prima etapă a transferului întregii reţele medicale de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii către alte instituții publice centrale și locale. În privința transmiterii imobilelor aflate în patrimoniul unităților sanitare vizate aflate sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, constatăm că în inițiativele solicitanților nu se garantează păstrarea destinației de spații în care se desfășoară activitatea medicală. Acest fapt dă posibilitatea solicitanților să dispună de ele după propriul interes, respectiv de a închiria, concesiona sau de a desfășura alte activități decât cele cu caracter medical, în interes propriu ori al altor entități economice”, susține Denisa Popovici.

Miza, cred protestatarii, ar fi terenurile pe care se află aceste unități medicale, situate, de regulă, în zone centrale.

Unele vor deveni spitale de bătrâni, cum este spitalul din Buzău, pe cel din Ploiești vor să-l facă o secție exterioară a unui spital de pediatrie. Toate aceste spitale au clădiri și terenuri în centrul orașelor, să nu uitați acest lucru. În 2012, în campania electorală, Relu Fenechiu așa și-a început campania, trebuie să desființez spitalul din Iași pentru că 10.000 de metri pătrați în Copou nu se justifică, aici poate să fie un hotel de lux de 5 stele care să aducă bani, de parcă sănătatea omului nu înseamnă bani”, a subliniat președinta USS CFR.

Și Federaţia Sanitas va începe, pe 6 februarie, pichetarea Guvernului, timp de o săptămână, după ce pe 1 februarie Consiliul Naţional va stabili tipurile de grevă, spune preşedintele Federaţiei Sanitas, Leonard Bărăscu.

Sursă foto: Sanitas/Facebook (captura video)


articolul original.

Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR pichetează Ministerul Transporturilor

23 January 2023 at 14:31

Sindicaliștii acuză Ministerul Transporturilor că „vrea să scape de unitățile sanitare pe care le are în subordine”, fără vreo referire la actuala organigramă a spitalelor vizate, la contractele colective de muncă în vigoare sau la viitoarele organigrame ce vor fi adoptate după absorbție.

Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR, afiliată Federației Sanitas din România, anunță că miercuri, 25 ianuarie, va picheta Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI). Sindicaliștii îi cer ministrului Sorin Grindeanu explicații cu privire la situația angajaților din instituțiile medicale pe care le are în subordine în prezent, în situația în care va pune în practică intenția de a renunța la coordonarea lor, în contextul în care „în spațiul public au apărut informații conform cărora, în urma unei solicitări a Secretariatului General al Guvernului, 25 de instituții și autorități care au rețea sanitară proprie și-au anunțat intenția de a prelua unul sau mai multe spitale aflate în prezent în subordinea MTI”, transmite SANITAS, printr-un comunicat.

Angajații spitalelor CRF îi reproșează ministrului Grindeanu că a ignorat până acum cererile lor de a discuta despre cedarea spitalelor din subordine și impactul pe care aceasta îl va avea asupra celor peste 3.500 de angajați și spun că sunt „în situația de a cere public răspunsuri la următoarele întrebări: Ce statut vor avea, cum vor fi reorganizate și cum vor funcționa instituțiile medicale preluate, având în vedere că unele au personalitate juridică, altele nu? Ce garanții avem că instituțiile care vor prelua unitățile medicale vor păstra destinația spațiilor în care se desfășoară activitatea medicală în prezent? Ce garanții se oferă personalului angajat că nu-și vor pierde locurile de muncă și drepturile salariale câștigate până în prezent?

Sanitas precizează că nicio instituție care și-a manifestat intenția de preluare nu face vreo referire la actuala organigramă a spitalelor vizate, la contractele colective de muncă în vigoare și nici la viitoarele organigrame ce vor fi adoptate după absorbție.

Ce se va întâmpla după cedare cu entitățile care funcționează în prezent în cadrul unităților sanitare și care, prin lege și în baza unor directive europene, nu pot ieși de sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii? Ne referim, în speță, la Comisia Centrală Medicală și Psihologică în Siguranța Transporturilor precum și la unitățile medicale din orașele port. Ținând cont că nu toate clădirile și terenurile propuse spre cedare au o situație funciară clară, acestea vor fi evaluate/reevaluate și va fi clarificată înscrierea lor în Cartea Funciară? Sau Ministerul Transporturilor le va transfera fără a ști cu exactitate valoarea actuală a bunurilor la care renunță? Va exista o verificare corectă și amănunțită a temeiniciei și legalității solicitărilor de preluare a acestor instituții medicale de către diverse instituții și autorități publice?”, se mai arată în comunicat.

Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR constată că în fundamentările diverselor entități care solicită preluarea unităților sanitare există o mulțime de denaturări, inadvertențe și informații incomplete cu privire la activitatea actuală a spitalelor pe care Ministerul Transporturilor intenționează să le cedeze.

Acest fapt ne face să presupunem că există o mulțime de interese de grup în cedarea respectivelor instituții, iar acest demers nu este decât prima etapă a transferului întregii reţele medicale de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii către alte instituții publice centrale și locale. În privința transmiterii imobilelor aflate în patrimoniul unităților sanitare vizate aflate sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, constatăm că în inițiativele solicitanților nu se garantează păstrarea destinației de spații în care se desfășoară activitatea medicală. Acest fapt dă posibilitatea solicitanților să dispună de ele după propriul interes, respectiv de a închiria, concesiona sau de a desfășura alte activități decât cele cu caracter medical, în interes propriu ori al altor entități economice”, se subliniază în comunicat.

Faptul că Ministerul Transporturilor a decis să renunțe la un patrimoniu format din peste 40 de clădiri și terenurile aferente este, în viziunea sindicaliștilor, o decizie care „produce pagube ce ar trebui să implice responsabilitatea juridică şi financiară personală a decidentului”.

Angajații din Spitalele CFR mai spun că sunt interesați „în mod deosebit în ce fel vor fi afectate drepturile, contractele de muncă și activitatea angajaților din cele 15 spitale și 21 de ambulatorii de specialitate/secții exterioare”.

Pentru apărarea drepturilor acestora, Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR va picheta miercuri, 25 ianuarie 2023, începând cu ora 11.00, sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. „Dacă nici atunci nu vom primi răspunsuri la întrebările noastre, vom continua presiunile apelând la toate mijloacele de luptă sindicală pe care ni le pune la dispoziție legea”, susțin sindicaliștii.

Federația Sanitas susține demersul Uniunii Sindicatelor din Spitalele CFR și solicită clarificări imediate cu privire la situația angajaților din spitalele pe care MTI dorește să le transfere, precum și discutarea în regim de urgență a acestui subiect în cadrul structurilor de dialog social, înainte de adoptarea Hotărârii de Guvern.


articolul original.

Cea mai modernă Unitate de Primiri Urgențe din vestul României, inaugurată la Spitalul Județean din Timișoara

19 January 2023 at 10:09

Extinderea cu 800 mp a clădirii UPU și dotarea secției cu echipamente performante s-au realizat printr-o investiție de 8 milioane de lei, din fonduri europene și de la Consiliul Județean Timiș.

La Timișoara a fost inaugurată, joi, cea mai mare și mai modernă Unitate de Primiri Urgențe din Vestul țării, la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu”, în prezența conducerii unității medicale, a medicilor, a reprezentanților Consiliului Județean Timiș și al șefului DSU, Raed Arafat.

Clădirea UPU a fost extinsă cu 800 mp, iar secția a fost dotată cu echipamente performante, printr-o investiție de 8 milioane de lei, realizată de Consiliului Județean Timiș, din fonduri europene și contribuție proprie.

Ne propunem să conturăm, în jurul Spitalului Județean Timișoara, un adevărat hub medical care să deservească cetățenii la standarde europene. Avem intenția fermă de a face apel la toate modalitățile prin care putem interveni în dezvoltarea unor servicii medicale integrate, performante, astfel încât Timișul să rămână, și pe acest palier, în avangarda regiunilor care pun în prim plan calitatea vieții”, a declarat, cu prilejul inaugurării, Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Medicul Mihai Grecu, coordonatorul UPU-SMURD Timișoara a explicat că s-a creat un flux separat pentru pacienții care nu sunt în stare gravă și au nevoie doar de un consult și și-a exprimat speranța că în urma extinderii și a noilor dotări vor scădea și timpii de așteptare pentru pacienți.

Această construcție a răsărit în fața Unității de Primiri Urgențe, exact pe fluxul pe care îl avem. Un motiv suplimentar de bucurie este că s-au finalizat aceste lucrări, că putem să reluăm fluxul normal al pacienților și să aducem un flux îmbunătățit, să restabilim o relație corectă cu pacienții și cu aparținătorii lor, să putem să le furnizăm informații în timp real, cu o acuratețe mare și să putem să utilizăm dispozitivele medicale recepționate în cadrul acestui proiect. Speranța mea e ca timpii de așteptare să scadă. Există o serie de pacienți de cod alb, cod albastru, care pot fi rezolvați mai ușor și mai repede prin așa numitul fast-track. Pacienții ăștia au nevoie doar de un consult medical. Am reușit să creăm un flux special pentru ei și asta va degreva cu 10-15% presiunea pe paturile din UPU, din zona medicalizată”, a spus medicul, care a menționat că se facilitează și modul de acces la investigații, printr-un panou care are un corespondent în partea medicală și ajută nedicicii să vadă și câți pacienți sunt în UPU…

Referitor la echipamente, dr. Grecu a spus redat o expresie a unui rezident, care a zis că asta e… nepotul la ceea ce avem noi acuma. Ultima dotare la UPU am avut-o din partea Bancii Mondiale, daca nu mă înșel, 2012. În medicină, lucrurile se schimbă relativ rapid”, a punctat medicul urgentist.

Președintele CJ Timiș a menționat că investiția în UPU completează investiția inaugurată anul trecut la secția de Urologie, unde s-a modernizat un întreg etaj din Spitalul Județean. „Această investiție este intermediară, până ce vom avea acea clădire de interconectare cu sprijin de la Banca Mondială, unde vom avea o nouă UPU și mai mare decât cea pe care o recepționăm astăzi. Avem în lucru și maternitatea nouă, o investiție de 18 milioane de euro ce va fi inaugurată anul acesta, sper la sfârșitul anului, dacă toate lucrurile merg conform planului. Nu în ultimul rând, pregătim proiecte pentru noile finanțări ce se vor lansa fie pe PNRR, discutăm aici de extinderea Ambulatoriului, fie pe Programul Operațional de Sănătate, aici intenționam să renovăm, reabilităm, modernizam întreaga clădire principală de la Spitalul Județean și nu doar părți din ea” a mai spus Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Prezent la eveniment, șeful DSU, Raed Arafat, a subliniat importanța acestei investiții ca o tranziție spre viitoarea Unitate de Primiri Urgențe care se va construi la Spitalul Județean printr-un proiect cu Banca Mondială. „Extinderea și modernizarea UPU va permite să existe condiții mai umane, mai civilizate pentru cetățeni. E un pas important și cred că vorbim de o tranziție către unitatea nouă, unde vom vedea spații și mai mari, mai generoase, care va însemna o transformare radicală în asigurarea asistenței medicale de urgență a cetățenilor nu numai din județul Timiș, ci și din cele limitrofe, a concluzionat Raed Arafat, care le-a urat succes colegilor din Timișoara.

Marian Constantin Vasile, administratorul public al județului Timiș, a mulțumit „echipelor ce s-au implicat, cu care am lucrat cot la cot, pentru depășirea tuturor provocărilor ce au ținut de implementarea proiectului în condiții pandemice și de criză multivalentă”.

Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Uregență din Timișoara are, la ora actuală, 24 de medici specialiști și primari și 62 de asistenți medicali, dar șeful secției spune că ar mai fi nevoie „de cel puțin 2 doctori și vreo 5-6 asistenți medicali care să deservească spațiile noi”.

Sursă foto: CJ Timiș


articolul original.

Cursă pentru viață: Primul transplant de inimă din acest an, realizat la IUBCvT Târgu Mureș

18 January 2023 at 08:45

Generozitatea unei familii cu suflet mare şi efortul echipelor medico-chirurgicale complexe din București și din Târgu Mureș au făcut posibil ca viaţa să triumfe dincolo de moarte, iar șapte pacienți să primească o nouă șansă la viață prin transplant de cord, plămân, ficat, rinichi și cornee.

O nouă misiune salvatoare de vieți a fost posibilă datorită generozității familiei unui tânăr în vârstă de 39 de ani, aflat în moarte cerebrală a Spitalul Universitar din București, în urma unui accident vascular, care a fost de acord să-i doneze organele. Echipa ATI și de coordonare transplant a SUUB (dr. Oana Dumitrașcu, dr. Mihaela Agapie, dr. Andreea Birjaru) a făcut posibil să apară speranța unei noi vieți pentru cinci români aflați pe listele de așteptare pentru transplant de cord, plămân, ficat și rinichi. Alți doi pacienți vor avea o viață mai bună prin transplant de cornee.

Efortul lor a fost preluat de echipele de prelevare ale Institutului Clinic Fundeni, condusă de dr. Genady Vatachki, pentru ficat, și de dr. Andrei Andreșan, pentru rinichi, Spitalului Clinic „Sf. Maria” Bucureşti – dr. Dragoș Chiriță, dr. Alexandru Martiniuc, pentru plămân și Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Tg. Mureș, condusă de dr. Marius Harpa, pentru cord. Corneea a fost prelevată de echipa Clinicii de Oftalmologie a Spitalului Universitar. Toți toţi aceşti profesionişti au format o echipă care a făcut ca drumul de la donator la primitor să fie parcurs fără probleme.

La Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş, echipa de transplant coordonată de prof. dr. Horațiu Suciu a făcut posibil ca inima unui tânăr de 39 de ani, din București, să bată acum în pieptul unui bărbat de 54 de ani din Drobeta-Turnu Severin, pentru care transplantul de cord era ultima speranță la viață. Este primul transplant de cord realizat anul acesta în România.

Într-o cursă contracronometru, profesionalismul și dedicarea echipelor de medici a făcut posibil va organul salvator să ajungă la timp, la târgu Mureș, cu un elicopter SMURD, în ciuda vremii nefavorabile.

Echipa coordonată de prof. univ. dr. Horațiu Suciu a preluat ștafeta triumfului vieții asupra morții, prin transplant, și a făcut minuni pentru Teodor Șoimeanu, care se afla în stadiu avansat de insuficienţă cardiacă. Bărbatul a primit șnsa la o nouă viață după aproape trei ani în care a trăit cu „sabia deaspura capului”. După un infarct, medicii au descoperit că are probleme cardiace grave și l-au pus pe lista de așteptare pentru transplant.

Dr Horatiu Suciu

Prof. univ. dr. Horaţiu Suciu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul IUBCvT Târgu Mureş, spune că a afecțiunea de care suferea pacientul transplantat era „ireversibilă, afectează mușchiul inimii și creează o stare, o calitate vieții extrem de precară și, bineînțeles, un risc mare de deces”.

Medicul a precizat că acesta este primul transplant cardiac din acest an realizat la Institutul Inimii din Târgu Mureş. „Pacientul este un domn în vârstă de 54 de ani din judeţul Caraş-Severin, aflat în stadiu avansat de insuficienţă cardiacă, aflat pe lista de aşteptare de aproximativ 2 ani. Din fericire, a fost un cord disponibil care a fost prelevat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti de către o echipă care s-a deplasat din clinica noastră, condusă de doctorul Harpa Marius. Cordul a venit pe calea aerului, cu un elicopter SMURD, a aterizat în jurul orei 14,30. Intervenţia a durat aproximativ 4 ore şi s-a încheiat cu succes. Pentru moment suntem mulţumiţi de evoluţia pacientului, sperăm ca această evoluţie să aibă loc în continuare”, a declarat profesorul Suciu.

Echipa de la Târgu Mureş îşi doreşte să continue activitatea de transplant într-un ritm care să poată susține nevoia acută a pacienților aflați pe listele de aşteptare, atât în centrul Târgu Mureş, cât şi în cel din Bucureşti.

Sigur, toate intervenţiile de transplant sunt intervenţii speciale, dificile, care presupun o coordonare foarte bună. Din acest punct de vedere organizatoric apar marile provocări. Din punct de vedere tehnic, este o intervenţie care intră în sfera activităţii chirurgiei cardiovasculare, o intervenţie care, din fericire, în institutul nostru este una de rutină. Aşa cum am menţionat, a durat 4 ore şi lucrurile sunt pe drumul cel bun. Anul trecut am efectuat 3 transplanturi cardiace, din păcate doar 3 şi, bineînţeles, ne-am propus mult mai multe. Ne-am propus în jur de 10-12 transplanturi, dacă pornim din luna ianuarie, astfel încât să crească numărul. Dar aici ţinem ţine foarte mult de donatori. Noi suntem pregătiţi oricând să facem transplant. Numărul donatorilor a fost de destul de mic, dar în acest an, iată, am început destul de devreme şi trebuie să fim optimişti”, a spus prof. univ. dr. Horațiu Suciu, care și-a exprimat convingerea că noul Institut al Inimii, pentru care s-a obţinut o finanţare în valoare de aproape 105 milioane de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), va permite efectuarea unui număr mult mai mare de operaţii, inclusiv transplanturi cardiace.

Dr Sorin Pascanu

Primul transplant de cord din acest an a decurs foarte bine, spun medicii, iar familia bărbatului salvat este recunoscătoare.

Dr. Sorin Paşcanu, șeful secţiei ATI din cadrul IUBCvT Târgu Mureş a explicat că „operaţia a decurs fără probleme, rapid, iar starea pacientului este cât se poate de mulţumitoare”. Medicul spune că, în fiecare an, își propun să realizeze „cât de mult e posibil, dar suntem limitaţi în primul rând de numărul donatorilor şi calitatea organelor. Deci, limitaţi de numărul donatorilor şi de logistica întreagă din jurul transplantului, inclusiv de spaţiile fizice de care dispunem, ca număr de specialişti, ca dotare, am putea face mult mai mult, dar, după cum vedeţi în spatele meu, şi acum le facem în centrul pediatric, pentru că aici avem condiţiile necesare”, a menționat dr. Pașcanu, care a ținut, cu această ocazie, să le mulţumeească și colegilor de la Spitalul Universitar din Bucureşti care au furnizat cordul.

Teodor si Doina Soimeanu

Acum, Teodor, marinar de profesie, își dorește foarte mult să mai poată lucra. Dr. Pașcanu spune că a fost surprins când, înainte de intervenţia de transplant, pacientul l-a întrebat dacă va trebui să se pensioneze după intervenție. Medicii l-au asigurat însă că se străduiesc să îi ofere şansa la o viaţă normală. Doina, soția bărbatului transplantat, crede că „minunea” a fost posibilă și pentru că acesta și-a dorit foarte mut „să trăiască, mai are de făcut lucruri pe lumea asta”.

Sperăm ca majoritatea pacienţilor noştri transplantaţi să aibă o viaţă cât mai normală. Discutând cu pacientul înainte de operaţie, m-a întrebat dacă e obligatoriu să se pensioneze după aceea. I-am spus că, dimpotrivă, sper că nu, pentru că ideea de a face aceste intervenţii chirurgicale este să-i oferim o viaţă normală, care înseamnă şi muncă, dacă asta îşi doreşte. Sigur că va trebui să vină la controale, va trebui să ia medicaţie, dar până la urmă sperăm că îi vom oferi o viaţă normală, cu o capacitate de efort net îmbunătăţită şi cu minime, să zicem, disfuncţii. Planul este să întoarcem pacienții la viaţa normală. Adică nu doar să le salvăm viaţa, să le oferim o viaţă cu scop”, a mai spus dr. Pașcanu.

Anul trecut, la IUBCvT Târgu Mureș s-au reallizat doar trei transplanturi de cord. Numărul mic de intervenții este cauzat de lipsa donatorilor. Listele de așteptare ale celor care au nevoie de un organ nou sunt extrem de lungi. La ora actuală, 35 de români au nevoie de o inimă nouă.

În timp ce medicii din Târgu Mureș realizau transplantul de inimă, la București, în Centrul de Transplant Hepatic Institutul Clinic Fundeni, coordonat de prof. dr. Irinel Popescu, un alt pacient a fost salvat datorită interevnției de transplant hepatic. Operația a fost realizată cu succes de echipa de chirurgi condusă de prof. dr. Vlad Braşoveanu, alături de echipa ATI, condusă de dr. Daniela Ungureanu, iar la Centrul de Transplant Renal, coordonat de acad. Ioanel Sinescu, alţi doi pacienţi au primit şansa mult aşteptată pentru un transplant de rinichi.

La Spitalul Clinic „Sfânta Maria” Bucureşti, echipa de transplant condusă de dr. Igor Tudorache a realizat primul transplant pulmonar din acest an.

Tranplanturile de cornee se vor realiza în cadrul Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice București.

„Sincere condoleanţe, mulţumiri şi profund respect familiei greu încercate care şi-a găsit puterea de a transforma propria durere într-o minune pentru alţi oameni, pentru alte familii care suferă alături de rudele lor aflate pe listele de aşteptare”, au transmis medicii și conducerea Agenției Naționale de Transplant.

Dr Genady Vatacki

Agenţia Naţională de Transplant mulţumeşte tuturor echipelor medico-chirurgicale care fac posibilă salvarea celor pentru care transplantul reprezintă singura şansă la viaţă, printr-o muncă de echipă, realizată cu foarte multă răspundere şi dăruire, precum și SMURD, pentru promptitudinea cu care a răspuns solicitării ANT și a oferit sprijin în efectuarea în condiţii rapide şi de siguranţă a acestei misiuni salvatoare de vieţi, ca și Serviciilor de Ambulanţă pentru sprijinul acordat de fiecare dată în realizarea acţiunilor de coordonare transplant. 

Dr. Genady Vatachki, directorul executiv al ANT și-a exprimat speranța că „anul acesta, în sfârșit, vom depăși cifra de donatori de dinainte de pandemie. Donarea este un act profund de generos, profund umanitar, și salvează viețile altora. Dacă s-a ajuns în acest punct ireversibil, este un ultim gest care poate fi făcut de cineva pentru un seaman”.

În 2019, s-au prelevat organe de la 85 de donatori în moarte cerebrală. Numărul a scăzut până la 47 în 2021, iar anul trecut, au fost 84 de donatori, până la jumătatea lunii decembrie.

Surse foto: ANT, Doina Soimeanu și arhiva SB


articolul original.

A fost finalizată și lista ambulatoriilor care vor primi bani prin PNRR

13 January 2023 at 11:22

Bugetul alocat celor 55 de ambulatorii care vor primi bani europeni nerambursabili este de 514 milioane de lei fără TVA, iar Ministerul Sănătății va semna, în perioada imediat următoare, contractele de finanțare cu unitățile sanitare declarate eligibile.

Ministreul Sănătății anunță că, după desemnarea celor 27 de spitale care vor fi construite / extinse și modernizate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a fost finalizată și evaluarea dosarelor depuse pentru finanțarea proiectelor de înființarea, reabilitarea, extinderea sau dotarea cu aparatură medicală de înaltă performanță a ambulatoriilor de specialitate din România.

Una din preocupările mele ca ministru al Sănătății este să dezvoltăm serviciile medicale ambulatorii, spitalizarea de zi și medicina primară, cât mai accesibile pacienților, în comunitățile din care aceștia fac parte. Conform indicatorilor din PNRR, în cadrul acestei investiții obiectivul prevedea finanțarea a 30 de ambulatorii. În urma consultării cu reprezentanții Comisiei Europene, am reușit să dublăm numărul ambulatoriilor care vor primi finanțare nerambursabilă”, a declarat ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, cu prilejul anunțării finalizării etapei de selecție.

Bugetul total alocat pentru cele 55 de ambulatorii selectate „în ordinea descrescătoare a punctajului obținut”, dintre cele 142 de cereri de finanțare depuse în cadrul Investiției specifice – Unități de asistență medicală ambulatorie, din PNRR, este de 514 milioane de lei fără TVA. 

Dezvoltarea socială și dezvoltarea economică nu se pot întâmpla fără acces la servicii de sănătate și fără un sistem de educație solid. Construim spitale și secții noi acolo unde este posibil și încurajăm reabilitarea completă a clădirilor vechi care permit desfășurarea corespunzătoare a activității medicale spitalicești în condiții de siguranță pentru pacienți. Cât voi fi ministru al Sănătății voi fi partenerul și susținătorul reprezentanților din administrația locală care au vocația construcției de obiective sanitare pentru locuitorii comunităților pe care le conduc”, a adăugat ministrul Sănătății, care promite că, în perioada imediat următoare, Ministerul Sănătății va semna contractele de finanțare cu beneficiarii, urmând ca în această primăvară să demareze lucrările de execuție.

Cele mai multe unități sanitare care vor beneficia de finanțare europeană nerambursabilă pentru dezvoltarea infrastructurii ambulatorii sunt din Capitală: Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”; Spitalul Clinic de boli infecțioase și tropicale „Dr. Victor Babeș”; Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino”; Spitalul Clinic de Copii „Filantropia”; Spitalul Universitar de Urgență Elias; Spitalul Clinic „Sfânta Maria”; Institutul Clinic Fundeni; Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu”; Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”; Centrul medical de diagnostic, tratament și recuperare (CMDTR) (MI); Centrul Medical UM0149 (MAI).

Cele mai mari punctaje au primit proiectul „Dotare ambulatoriu – Policlinica oraș Strehaia cu echipamente și materiale destinate îmbunătățirii actului medical” – 95p; „Unitate de asistență medicală ambulatorie din cadrul Spitalului George Emil Palade” – UMFST „G.E.Palade” Tg. Mureș – 93p și „Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești de la nivelul Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, prin dotarea unității de asistență medicală ambulatorie”- SJU Miercurea Ciuc – 93p.

Lista obiectivelor aprobate pentru finanțare, punctajul și sumele obținute prin PNRR poate fi consultată AICI.


articolul original.

Un jandarm din Maramureș a donat sânge de 100 de ori!

12 January 2023 at 05:00

Cosmin Barabaș este donator onorific, iar în anul 1999 a donat sânge pentru prima dată. Săptămâna aceasta a donat pentru a suta oară, anunță Jandarmeria Română.

Donarea de sânge este mai mult decât un gest umanitar, este modul în care oamenii obișnuiți devin adevărați „eroi”, pentru că pri sângele donat și prin produsele din sânge obținute ulterior din acesta, salvează vieți.  Din sângele donat o singură dată – 450 ml, care se reface celular în 2-3 săptămani, iar ca volum în 60 de minute, un om poate salva până la trei persoane.

În plus, chiar și donatorul are beneficii importante, pentru că pe lângă bonul valoric ce i se acordă, beneficiază de investiigații medicale gratuite și de împrospătarea propriului sânge, ccontribuind astfel la susținerea sănătății emoționale și cardiovasculare proprii.

Este greu de imaginat cum se simte o persoană care, în 23 de ani de când este donator fidel, a contribuit la salvarea a mii de vieți, dar cu siguranță reprezintă un model de viață demn de urmat și merită felicitat nu doar de cei care poate au fost ajutați, ci de oricine conștientizează importanța unui astfel de gest.

Sursă foto: Cosmin Barabas/Facebook

Obișnuit deja să apere și să salveze vieți prin risma profesiei de jandarm, Cosmin Barabaș este născut la Cluj și trăiește în Baia Mare, Maramureș, este căsătorit și are două fetițe. Este o fire sportivă, preferă culturismul, cursele auto și fotbalul, este altruist, impresionat de situația copiilor orfani, îi place să citească și să-și îmbunătățească informațiile de cultură generală.

De 3-4 ori pe an, Cosmin donează sânge, cu gândul că „gestul lui va aduce bucurie câtorva oameni încercați de boală”, după cum scrie Jandarmeria Română, pe pagina sa de Facebook. Pentru prima dată, el a donat în anul 1999, iar de curând „a bifat cea de-a 100 acțiune de donare”.  Cei 45.000 de ml de sânge pe care i-a donat până acum s-au transformat în picături de viață pentru oameni aflați în situații medicale dificile, subliniază Jandarmeria Română.

Donez sânge pentru că astfel pot dărui o șansă la viață oamenilor aflați în situații dificile. Un simplu gest de umanitate”, a declarat jdandarmul care a demonstrat că este un om cu suflet mare.

Plutonierul adjutant șef Barabaș Cosmin este subofițer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș și lucrează în Jandarmerie de peste 26 de ani.


articolul original.

Ministrul Sănătății așteaptă aviz favorabil de la Bruxelles pentru suspendarea exportului unor medicamente. Distribuitorii contestă măsura

10 January 2023 at 05:00

Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente contestă măsura propusă de Ministerul Sănătăţii privind suspendarea temporară a distribuţiei în afara teritoriului României, pe o perioadă de 6 luni, a unor medicamente antibiotice şi antitermice cu administrare orală.

Alexandru Rafila

În contextul intensificării circulaţiei virusului respirator sinciţial (RSV) în UE/SEE şi implicit a instituirii stării de alertă epidemiologică în România, în data de 7 ianuarie, Ministerul Sănătăţii a publicat, pe 29 decembrie 2022, proiectul de ordin privind aprobarea Listei medicamentelor antibiotice şi antitermice cu administrare orală a căror distribuţie în afara teritoriului României se propune a fi suspendată temporar, pe o perioadă de 6 luni.

Ministrul Sănătății, pof. univ. dr. Alexandru Rafila, a declarat luni, că după o discuție pe care a avut-o cu producătorii de medicamente, i s-a confirmat existența unei discontinuități în aprovizionarea farmaciilor și spitalelor și a precizat că în perioada imediat următoare vor fi disponibile pe piață „produse care conțin ibuprofen și produse care conțin paracetamol, inclusiv variante pediatrice, admițând însă că rămân în continuare dificultăți în aprovizionarea cu „unele peniciline, penicilină cu administrare orală sau în mai mică măsură, dar sunt și acolo probleme, legate de amoxicilină sau de combinații ale amoxicilinei”, care speră să se rezolve până la sfârșitul acestei luni.

În ceea ce privește intenția de a suspenda temporar exportul unor medicamente folosite în tratarea afecțiunilor de sezon, ministrul a spus că se așteaptă ca „până la finalul acestei săptămâni, dacă se poate, să avem un răspuns din partea Comisiei Europene apropos de ordinul de limitare a exporturilor pentru câteva dintre produsele care fac obiectul unor discontinuităţi pe piaţa de medicamente din România”.

Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM) contestă însă măsura suspendării temporare a distribuţiei unor medicamente antibiotice și antitermice cu administrare orală, în afara teritoriului României, pe o perioadă de 6 luni. „Din analiza noastră a Canamed (Catalogul Naţional al preţurilor medicamentelor), reiese faptul că 5 dintre cele 13 substanţe active nu se exportă, pentru alte două substanţe active din listă nu este aprobat un preţ, implicit nu se pot comercializa în România sau exporta, iar pentru restul de antibiotice/cefalosporine din listă există cel puţin 70 de preparate comerciale disponibile în România, dintre care doar 3 au fost exportate anterior acestei crize, fără a afecta disponibilitatea acestora din România. Preparatele pe bază de ibuprofen şi paracetamol nu se exportă intracomunitar din România, dimpotrivă, unele se importă paralel. În general, nu se poate vorbi despre o criză a medicamentelor atât timp cât pentru o anumită substanţă activă există alternative generice disponibile în număr mare în piaţă”, transmite ADEM, printr-un comunicat de presă.

Distribuitorii de medicamente susțin, totodată, că Tratatul de funcţionare al UE, care permite restricţiile la export, „nu aduce nici o rezolvare a cauzelor de bază” menţionate de către Ministerul Sănătăţii, iar „ADEM consideră că măsura de suspendare a exportului este redundantă şi nejustificată, creând turbulenţe inutile în Piaţa Unică. Nu înţelegem măsura, nu înţelegem de ce se propun pentru suspendare la export medicamente care nu se exportă, nu suntem de acord cu măsura şi solicităm clarificări pe această cale”, se afirmă în comunicat.

ADEM susţine că măsura nu rezolvă problemele care provoacă „penurii şi care ţin de producători” şi bugete alocate medicamentelor, precum: motivele de fabricaţie, cererea şi consumul ridicate, întârzierile sau indisponibilitatea materiilor prime necesare formelor de ambalare, a substanţelor active şi în principal motivele comerciale cauzate de creşterea preţurilor utilităţilor pe fondul crizei energetice şi implicit a tuturor componentelor de pe întreg lanţul de fabricaţie.

România se situează pe primul loc în Europa la consumul de antibiotice, înregistrează un nivel extrem de ridicat al rezistenţei bacteriene, iar în ultimii zece ani nu s-a reuşit luarea unor măsuri care să limiteze consumul excesiv al antibioticelor, nici în ambulatoriu, nici în cadrul spitalelor, atrag atenția reprezentanții ADEM.

Din România s-au retras şi se retrag în permanenţă medicamente generice, accesibile ca preţ pentru populaţia sărăcită deja din cauza inflaţiei foarte ridicate. Aceste aspecte reprezintă soluţii reale şi eficiente, în timp ce autorităţile sunt preocupate excesiv de suspendarea exportului, care nu ar reprezenta sub nici o formă un subiect dacă problemele fundamentale ale pieţei farma ar fi reglate”, se mai arată în comunicatul ADEM.

Ministrul Sănătății a afirmat că, după discuția avută luni, cu producătorii, marți va discuta și cu distribuitorii de medicamente, pentru a avea o politică coerentă, astfel încât „să trecem cu bine peste această perioadă în care valul de viroze se manifestă în România și în restul Europei”.


articolul original.

Alertă epidemiologică: S-a dublat numărul de cazuri de gripă. S-au înregistrat primele decese

5 January 2023 at 10:57

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că România se află în stare de alertă epidemiologică, dar nu declară epidemie, pentru a nu se reveni la „anumite restricţii”, ca în perioada pandemiei cu noul coronavirus, și nici nu consideră necesară suspendarea cursurilor din școli și grădinițe.

S-a confirmat, numărul de cazuri de de infecţii respiratorii şi de gripă confirmată clinic a crescut pentru a treia săptămână consecutiv. Chiar dacă din cauza sărbătorilor, cazurile de viroze și gripă au fost subraportate, tot s-a ajuns la cifre îngrijorătoare, care l-au determinat pe ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, să declare, astăzi, că România se află în stare de alertă epidemiologică, precizând că deși sunt îndeplinite condțiile, nu declară epidemie, întrucât ar presupune revenirea la „anumite restricţii”, la fel ca în perioada pandemiei de coronavirus.

Ministrul a spus că săptămâna 26 decembrie 2022 – 1 ianuarie 2023 este a treia săptămână „epidemică”, iar ca să oficializeze „această situaţie”, o să emită o „instrucţiune” prin care să se instituie „stare de alertă epidemică, pentru că declararea epidemiei pe baza unui ordin de ministru” ar genera, automat, și anumite restricţii. „Abordarea noastră a fost una care să vină în sprijinul desfăşurării normale a activităţii economice şi sociale, să menţinem şcolile deschise, nu să introducem iar chestiuni legate de carantină, de izolare, pentru că emiterea unui ordin de ministru ar fi generat o astfel de situaţie”, a explicat Rafila, într-o conferință de presă.

Alexandru Rafila

Ministrul Sănătății a ținut să sublinieze că el este „un om echilibrat”, care încearcă să găseascăcele mai bune soluţii pentru protejarea sănătăţii publice, dar nu vreau să ne reîntoarcem în niciun fel la alte discuţii legate de carantină şi izolare pe care ar trebui să le ia autorităţile în cazul în care Ministerul Sănătăţii emite un astfel de ordin. Prefer recomandări decât restricţii”.

În același context, dr. Alexandru Rafila a recomandat evitarea aglomeraţiilor şi, eventual, purtarea măştii de protecţie în spaţiile închise aglomerate, menţinerea igienei adecvate, cu grijă atunci când strănutăm, consultarea medicului de familie la apariţia simptomelor respiratorii pentru a stabili indicaţiile terapeutice, izolarea la domiciliu şi eventualele investigaţii suplimentare, consultarea centrelor de evaluare care sunt funcţionale sau a centrelor de permanenţă unde funcţionează medici de familie, organizate la nivelul fiecărui judeţ, şi continuarea vaccinării antigripale.

Chiar dacă nu consideră necesară „închiderea școlilor”, Rafila recomandă efectuarea triajului în şcoli, utilizarea măştii de protecţie, informarea părinţilor şi aparţinătorilor legali cu privire la semnele şi simptomele infecţiilor respiratorii, asigurarea materialelor de dezinfecţie a mâinilor şi suprafeţelor, aerisirea periodică.

La nivelul angajatorilor, recomandări asemănătoare: evitarea aglomerărilor în spaţiile de lucru, utilizarea măştii de protecţie dacă aglomeraţia nu poate fi evitată, încurajarea vaccinării antigripale şi, de asemenea, realizarea unui triaj epidemiologic”, a completat Alexandru Rafla.

În cazul unităților sanitare, măsurile sunt „plasate” pe umerii managerilor, care după consultarea cu Direcţiile de sănătate publică, pot impune: realizarea triajului epidemiologic zilnic pentru personal şi izolarea voluntară la domiciliu, purtarea echipamentului de protecţie pentru personalul medical sau pentru orice alte persoane care vin în contact cu pacienţii, adaptarea programului de vizită al aparţinătorilor pentru pacienţii internaţi, pe baza analizei de risc efectuate de DSP, care înseamnă limitarea programului de vizite sau chiar sistarea pentru anumite secţii unde există pacienţi cu risc înalt, în cazul în care sunt infectaţi.

Ministrul a menționat că a discutat cu a menţionat că a discutat cu reprezentanţii Direcţiilor de sănătate publică și le-a cerut ca spitalele din jurisdicţie să asigure, acolo unde se tratează pacienţi cu viroze respiratorii, stocurile de medicamente antivirale.

De asemenea, instituirea terapiei antivirale specifice după internare la pacienţii care prezintă simptome specifice gripei, continuarea vaccinării antigripale şi, bineînţeles, refacerea stocurilor de echipamente de protecţie şi antiseptice sau dezinfectante din spitale. Trebuie toate să existe în cantităţi suficiente, iar managementul cazului de gripă, al contacţilor şi al focarelor beneficiază de un protocol pe care îl readucem în atenţia cadrelor medicale care lucrează în aceste unităţi”, a mai spus Rafila, care a avertizat că vârful sezonului gripal ar putea fi în perioada 15 ianuarie – 10 februarie, după care va urma o scădere a numărului cazurilor de viroză respiratorie, inclusiv de gripă.

Ligia Deca

Prezentă la conferința de presă, ministra Educației, Ligia Deca, a afirmat la rândul său că nu încurajează întreruperea cursurilor în școli, considerând că „după doi ani pandemici, este foarte important să păstrăm ritmul şi să avem un procent mare de participare la cursuri. Considerăm că accentul, aşa cum am discutat și cu domnul ministru al Sănătăţii, trebuie să fie pe prevenţie”, a punctat aceasta, menționând că un triaj „observaţional” trebuie făcut zilnic, atât de către familii, cât şi la intrarea la şcoală sau la grădiniţă și „orice cadru didactic, la începutul orelor de curs, poate observa dacă există simptome specifice virozelor respiratorii şi Direcţiile de Sănătate Publică vor ajuta prin informări atât inspectoratele, cât şi şcolile cu toate informaţiile necesare, în aşa fel încât acest triaj să fie unul eficient”.

Ligia Deca a subliniat că „este responsabilitatea noastră, a tuturor – atât părinţi, cât şi profesori şi management şcolar -, să prevenim răspândirea virusului gripal” și a promis că va avea, vineri, o întâlnire cu inspectorii şcolari, pentru a discuta despre măsurile de prevenție necesare.

Potrivit datelor centralizate și transmise astăzi de Institutul Național de Sănătate Publică, în săptămâna S 52 (26.12.2022-01.01.2023) numărul total de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii) a fost de 74.567 de cazuri. „Deși în această săptămână au existat subraportări datorate sărbătorilor de iarnă, variația în plus față de media calculată de 48.489 cazuri din aceleași săptămâni din 5 sezoane prepandemice (2015-2019) a fost de 53.8%, fiind a 3-a săptamână consecutivă în care au fost depășite ratele istorice. Având în vedere succesiunea a 3 săptămâni epidemice, care au evoluat cu o intensitatea înaltă a activității gripale, putem vorbi de o situație de alertă epidemiologică”, se menționează în informarea INSP.

Au fost raportate, de asemenea, 38 de cazuri de infecții respiratorii acute severe (SARI), cu 22 mai multe față de săptămâna precedentă și cu 36 mai multe față de aceeași perioadă a sezonului precedent.

În aceeași perioadă au fost raportate, la nivel național, 4.961 cazuri de gripă clinică, comparativ cu 2.685 cazuri înregistrate în săptămâna precedentă, număr de cazuri mult crescut față de media calculată de 315 cazuri din aceleași săptămâni din 5 sezoane prepandemice (2015-2019).Cazurile de gripă clinică au fost raportate de 34 județe, cele mai multe fiind în municipiul București (2624) și în județele Brașov (441), Cluj (243) și Prahova (236). „Comparativ cu sezonul prepandemic 2019-2020, în sezonul actual, se înregistrează o creștere a numărului de cazuri clinice cu 5 săptămâni mai devreme”, menționează INSP.

Ministrul Sănătății a menționat că  rata de pozitivare pentru infecţia gripală înregistrată în săptămână 26 decembrie – 1 ianuarie este de 37%, în timp ce în săptămâna anterioară s-a situat la a fost de 32%.

Au fost confirmate și primele două decese cauzate de virusul gripal din acest sezon: o femeie în vârstă de 25 de ani, din municipiul București, fără condiții medicale pre-existente și nevaccinată antigripal, confirmată cu virus gripal tip A, subtip H3; și o femeie în vârstă de 50 de ani, tot din București, care avea condiții medicale preexistente, dar nevaccinată antigripal, confirmată cu virus gripal tip A, subtip H1.

În săptămâna 26.12.2022-01.01.2023 au fost raportate 154 cazuri confirmate de gripă (24 cu virus AH3, 35 cu virus AH1, 92 cu virus gripal A nesubtipat și 3 cu virus gripal B). De la începutul sezonului au fost raportate 362 cazuri de gripă confirmate cu laboratorul: 204 cazuri cu virus gripal A nesubtipat;  69 cazuri cu virus gripal AH3; 81 cazuri cu virus gripal AH1 și 8 cazuri cu virus gripal B.

Până la data de 01.01.2023 au fost vaccinate antigripal 1.428.483 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.


articolul original.

Primul premiu „Simona Catrina” este acordat post-mortem, jurnalistului sportiv MIHAI BALTAG

27 December 2022 at 12:20

Premiul „Simona Catrina” pentru REPORTAJ este inițiat de fostul jurnalist Felix Rache, acum politician și vicepreședinte al Consiliului Județean Buzău, care susține personal valoarea acestuia.

Prima ediție a concursului de jurnalism „Simona Catrina”, lansat la Buzău, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei, și-a desemnat câștigătorul.

Organizatorii au decis ca premiul primei ediții a concursului să fie acordat „în semn de omagiu și recunoștință” a regretatului jurnalist sportiv MIHAI BALTAG, cel mai longeviv jurnalist sportiv local din perioada post-decembristă.

La vârsta de doar 45 de ani, pe data de 11 noiembrie 2022, MIȘU BALTAG a pierdut lupta cu o boală nemiloasă și s-a alăturat, în cer, cetelor de jurnaliști buzoieni talentați, iubiți și apreciați „pentru întreaga activitate”.

Pentru că Mihai nu mai poate să-și revendice premiul, acesta este acordat familiei, de către Felix Rache, vicepreședinte al Consiliului Județean Buzău, cel care, de altfel, a și lansat Concursul de jurnalism „Simona Catrina, la data de 3 mai 2022, de Ziua Mondială a Libertății Presei.

Competiția vizează premierea, cu 1.000 de euro, a celui mai bun reportaj apărut în presa buzoiană.

Felix Rache – Premiul Simona Catrina

„Dragi ziariști și foști colegi, 

Ziua internațională a libertății presei îmi dă din nou ocazia să vă mulțumesc pentru contribuția constantă pe care o aveți la bunul mers al societății și să vă transmit cele mai bune gânduri. Deși uneori politicienii par să uite importanța muncii voastre, evenimente tragice precum războiul de astăzi din Ucraina ne reamintesc tuturor unde pot duce suprimarea libertății de expresie și transformarea presei într-un simplu instrument de propagandă al puterii.

Pentru că județul Buzău a avut mereu jurnaliști talentați și îmi doresc ca această tradiție să continue mult timp de-acum încolo, aș vrea să vă anunț astăzi instituirea Premiului <Simona Catrina> pentru reportaj. Premiul este un omagiu adus talentatei jurnaliste buzoiene Simona Catrina, fosta noastră colegă plecată mult prea devreme dintre noi, și va recompensa anual cel mai bun reportaj apărut în presa buzoiană. Jurizarea va fi făcută de ziariști de la toate instituțiile media din județul Buzău, valoarea premiului, acoperită integral de mine, fiind de 1000 de euro”, transmite Felix Rache.


articolul original.

Negocieri privind Contractul-cadru de furnizare a serviciilor medicale, între CNAS și Colegiul Medicilor

24 December 2022 at 08:44

Reprezentanții organizației profesionale transmit că, dincolo de anumite rectificări obținute în urma negocierilor cu CNAS, problemele din sectorul spitalicesc sunt în continuare insuficient și inconsecvent abordate, iar medicii de familie sunt în continuare „împovărați” de birocrație.

În urma unei întâlniri organizată de CNAS, pe 20 decembrie, în vederea negocierii prevederilor legislative aplicabile în trimestrul I al anului 2023 pentru asistența medicală prespitalicească și spitalicească, Colegiul Medicilor din România (CMR) își exprimă dezacordul față de modul în care Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) înțelege să reglementeze .

Este vorba despre Ordinul nr. 1068/627/2021 care modifică și completează Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2021 a Hotărârii Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, precum și prelungirea aplicării prevederilor acestuia (publicat pe pagina de web a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate – Secțiunea „Transparență decizională 2022”, în data de 11.11.2022 și actualizat în urma negocierilor la data de 22.12.2022).

Potrivit unui comunicat de presă, participarea CMR la negociere a avut loc în contextul în care, „în perioada ianuarie-noiembrie 2022, CMR a depus un efort constant de a concretiza parteneriatul instituțional CMR-CNAS-MS (cu sprijinul și susținerea Președinției și a Parlamentului României) prin crearea unui mecanism comun de elaborare a Contractului-Cadru & Norme 2023”.

Astfel, într-o primă etapă, au fost constituite Grupuri Tehnice de Lucru formate din reprezentanți ai CMR și CNAS de la nivel tehnic, care s-au axat pe definirea problemelor și a soluțiilor posibile privind următoarele tematici: mecanisme de finanțare optimizate, diversificarea serviciilor acordate pacienților, debirocratizarea sistemului medical și creșterea accesului pacientului la servicii medicale de calitate, pentru următoarele palierele de servicii medicale: asistență medicală primară, spitale și ambulatoriu. Această modalitate de abordare s-a dovedit extrem de necesară pentru a corela perspectiva finanțatorului cu cea a profesioniștilor din sistem – medici, manageri, experți în management sanitar, mecanisme de finanțare în sistemul de sănătate și politici de sănătate publică”, se menționează în comunicatului CMR.

Astfel, în cadrul negocierii, CMR a oferit „argumente convingătoare” care au determinat reprezentanții CNAS să agreeze faptul că pentru trimestrul I al anului 2023, modificarea Proiectului de Ordin suspus negocierii, în sensul introducerii următoarelor completări:

• modul de calcul al sumei contractate prin sistemul DRG pentru furnizorii de servicii medicale spitaliceşti pentru afecțiuni acute, tarifele pe caz ponderat fiind ajustate în funcţie de rata de inflaţie stabilită pentru luna septembrie 2022, iar numărul cazurilor contractate stabilindu-se ca medie a cazurilor contractate în perioada aprilie-decembrie 2022;

• creșterea cu 15.9% pentru toate categoriile de servicii medicale spitalicești (spitalizare continuă – tarif pe caz ponderat/TCP, spitalizare de zi și cronici), cu sublinierea fermă că este o creștere necesară, dar nesatisfăcătoare pentru nevoile reale din sistem.

De asemenea, în vederea definitivării prevederilor aplicabile de la 1 aprilie 2023 (noul Contract-cadru și Normele aferente), va continua activitatea Grupurilor Tehnice de Lucru CMR-CNAS, care se va axa pe:

• corectarea/clarificarea și optimizarea prevederilor publicate în transparență decizională privind asistența medicală primară;

• fundamentarea creșterii diferențiate pentru serviciile de spitalizare continuă, cu o țintă de 25% (corelat cu indicele inflației din ultimii 3 ani și creșterea costurilor pentru medicamente, reactivi și materiale sanitare);

• identificarea unor mecanisme coordonate care să sprijine demersurile de eficientizare a managementului spitalelor (având în vedere diversitatea, complexitatea și gradul de in/dependență de factorul decizional local etc.).

Pe de altă parte, reprezentanții CMR semnalează că,din păcate, dincolo de recunoașterea implicării constructive a tuturor membrilor Grupurilor Tehnice de Lucru din cadrul CNAS și CMR, trebuie să exprimăm îngrijorarea și delimitarea fermă a CMR cu privire la modul în care CNAS a procedat instituțional la publicarea în transparență decizională a unor forme ale proiectelor legislative care nu au fost supuse prealabil unei discuții de clarificare/validare cu partenerii instituționali, într-un mod netransparent/clar/predictibil, conform unui calendar de consultări și negocieri decis unilateral pentru un interval de timp insuficient și inadecvat, și fără să reflecte propunerile susținute și argumentate de CMR pe tot parcursul anului 2022, esențiale pentru asigurarea unor servicii de sănătate de calitate pentru pacienții din România și pentru exercitarea profesiei de medic în condiții de demnitate și excelență profesională”, precizează CMR.

Totodată, CMR își exprimă dezaprobarea fermă a colegilor medici din asistența medicală primară privind împovărarea birocratică tot mai accentuată a acestora, prin introducerea unor prevederi legislative inconsecvente sau discordante, cu consecințe grave pentru un sector care se află în deficit acut de personal, care ar trebui să fie sprijinit ca factor esențial pentru consolidarea unor politici publice de sănătate axate pe prevenția precoce și monitorizarea activă a stării de sănătate a pacientului”.

Referitor la serviciile medicale oferite în spitale, CMR arată că își menține „poziția fermă privind faptul că problemele din sectorul spitalicesc sunt în continuare insuficient și inconsecvent abordate și că este esențial ca CNAS și Ministerul Sănătății să susțină un proces participativ și colaborativ de identificare a unor soluții fezabile, cu impact pozitiv, aplicabile etapizat, coerent și unitar. Înțelegând că procesul de transformare al modului de lucru între instituțiile-cheie ale sistemului de sănătate din România este un proiect pe termen lung, CMR va continua să promoveze și să susțină cu resurse de expertiză competentă dialogul instituțional cu CNAS și Ministerul Sănătății, extins și deschis către toți actorii interesați din sistemul de sănătate, cu încrederea și convingerea că activitatea echipelor tehnice care pot fi aduse laolaltă are un potențial real de a armoniza perspectivele acestora, cu beneficii asupra întregului sistem”, potrivit comunicatului citat.

Echipa de negociere a CMR a fost coordonată de prof. univ. dr. Daniel Coriu (președinte) și de dr. Valeria Herdea (vicepreședinte, coordonator al Departamentului economico-social și de asigurări de sănătate) și a fost formată din reprezentanți CMR de la nivel organizațional (membrii Biroului Executiv al CMR, directorul general CMR, un consultant din cadrul Departamentului de imagine, relații interne și externe) și din reprezentanți de la nivel tehnic (membri ai Grupului de lucru CMR Spitale & Ambulator de la patru spitale reprezentative din țară și facilitatori ai grupurilor de lucru CMR- experți în politici publice de sănătate, management sanitar și finanțarea spitalelor).


articolul original.

Concurs pentru ocuparea posturilor de președinte și vicepreședinte ANDIS

22 December 2022 at 08:21

Ministerul Sănătății anunță organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de președinte și vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate, care gestionează construcția spitalelor regionale și investițiile în spitale cu bani din PNRR.

Normele metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS) au fost publicate în Monitorul Oficial, iar în perioada următoare, Ministerul Sănătății organizează concurs pentru ocuparea funcțiilor de președinte și de vicepreședinte ai acestei structuri care gestionează construcția spitalelor regionale și investțiile în spitale prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și vor avea un mandat de 4 ani.

Concursul se va desfășura în două etape: evaluarea dosarelor de concurs ale tuturor participanților și susținerea de către primii cinci candidați, clasaţi în urma evaluării, de interviuri și prezentarea proiectelor de management ale acestora în faţa comisiei de evaluare şi a Consiliului de supraveghere al ANDIS.

Candidații se pot înscrie la concurs în perioada 22 decembrie 2022 – 25 ianuarie 2023, la sediul Ministerului Sănătății, de luni până vineri, între orele 8.30 și 14.00. Rezultatul evaluării dosarelor va fi afișat în 30 ianuarie, la ora 16.00.

Participanții care vizează ocuparea funcției de președinte și vicepreședinte al ANDIS vor prezenta un proiect propriu de management, care trebuie să evidențieze modul în care candidatul analizează şi propune soluții de rezolvare a temei de concurs și care trebuie să facă referire la activitatea Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate.

Proiectul de management trebuie realizat pe baza a 5 teme și trebuie adaptat la activitatea ANDIS:

• dezvoltarea unei infrastructuri de sănătate apte să asigure accesul unui număr cât mai mare de persoane la asistență medicală de specialitate în cele mai bune condiții de calitate;

• asigurarea unor cerințe înalte de calitate și performanță privind infrastructura de sănătate și transformarea sa într-un centru de excelență în gestionarea obiectivelor/proiectelor de investitii în infrastructura de sănătate;

• pregătirea și implementarea obiectivelor/proiectelor de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate, astfel încât acestea să fie finalizate la termen, conform specificațiilor și în cadrul bugetului aprobat;

• atragerea fondurilor europene și a altor surse de finanțare legal constituite în domeniul infrastructurii de sănătate;

• asigurarea unui management performant al obiectivelor/proiectelor de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate și dezvoltarea și îmbunătățirea permanentă a capacității administrative necesare pentru pregătirea, implementarea și finalizarea obiectivelor/proiectelor de investiții în infrastructura de sănătate.

Rezultatele finale ale concursului se afișează la sediul Ministerului Sănătății și vor fi publicate pe pagina de internet a instituției.

Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate a fost înființată de Guvern, prin Ordonanță de Urgență, la începutul lunii iunie. Ulterior, o hotărâre aprobată de Executiv prevedea că ANDIS va avea 80 de posturi.

Funcțiile de președinte și vicepreședinte sunt ocupate, deocamdată, cu delegație, de Adrian George Popa, respectiv, Laurențiu Ivanovici, numiți de ministrul Sănătății, primul la recomandarea PSD pe filiera PSD Bacău, la recomandarea lui Dragoș Benea, iar al doilea, cu susținerea PNL, la recomandarea lui Cristian Bușoi.

Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Sănătate (ANDIS) a fost înființată din bani europeni, în subordinea Ministerului Sănătății, pentru a se ocupa de construcția spitalelor regionale și va gestiona în jur de trei miliarde de euro, în mare parte fonduri europene.

Consiliul de Supraveghere al ANDIS este format din doi reprezentanți ai Ministerului Sănătății –  Mihai Alexandru Borcan și Adriana Pistol, un reprezentant al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Dan Dumitrescu, un reprezentant al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Akos Derzsi, un reprezentant al Cancelariei premierului – Mihnea Claudiu Drumea, precum și președintele și vicepreședintele instituției.


articolul original.

Un nou Institut al Inimii la Târgu Mureș

21 December 2022 at 12:00

La „Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant” din Târgu Mureș se va construi un Centru Chirurgical Cardiovascular modern.

În România, 60% din cauzele de deces sunt reprezentate de bolile cardiovasculare, mult peste media europeană, de circa 45%. Aproximativ 550.000 de români, cu vârste de peste 35 de ani, suferă de insuficiență cardiacă, potrivit ultimului raport al Societății Române de Cardiologie. O analiză World Life Expectancy arată că, în perioada 2020-2021, accidentul vascular a fost principala cauză de deces în România.

În aceste condiții, se impune dezvoltarea unităților medicale în care se acordă servicii medicale cardiovasculare, iar Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT)  din Târgu Mureș a inițiat demersurile pentru construirea unui nou „Institut al inimii”. Noul centru va putea contribui, astfel, la reducerea presiunii existentela nivelul unităților medicale existente, în condițiile în care jumătate din populația adultă din regiune suferă de o boală cardiovasculară.

Studioul de arhitectură Tesseract Architecture, singurul din România specializat în domeniul medical, a anunțat că a fost desemnat consultant și furnizor al serviciilor de elaborare a documentației tehnico-economice (faza de studiu de fezabilitate) pentru noul proiect.

IBCVT blue

Noul Centru Chirurgical Cardiovascular va avea aproximativ 18.000 mp și 214 paturi, precum și funcțiuni suport – ambulator, radiologie și imagistică, laborator de analize medicale, farmacie cu circuit închis, bloc operator etc.

Prin acest proiect se dorește facilitarea accesului pacienților către servicii medicale specializate de cardiologie, chirurgie cardiovasculară, transplant și nu numai – atât pentru copii cât și pentru adulți”, transmite Tesseract Architecture, într-un comunicat.

Echipa de arhitecți a insistat, în cadrul proiectării, pe conformarea funcțiunilor și circuitelor la standarde locale și internaționale, pe eficientizarea spațiilor și reducerea costurilor de întreținere și funcționare, pe un design prietenos pentru utilizator – fie el pacient sau personal medical.

Noul corp de clădire va beneficia și de soluții alternative de eficientizare energetică, de dotare cu echipamente medicale de ultimă generație, de sistem de digitalizare și de un design prietenos cu mediu.

Raluca Soaita

În prezent, activitatea IUBCv Târgu Mureș se desfășoară într-un complex spitalicesc dat în funcțiune în anul 1983, de tip monobloc, iar serviciile conexe (bucătărie, spălătorie și logistică) funcționează în clădiri separate, legate de spital printr-un pasaj subteran.

Provocarea arhitecților în cadrul acestui proiect este de a realiza o clădire nouă în incinta ansamblului spitalicesc, pe un teren cu o formă neregulată, cu dimensiuni restrânse și situat în imediata apropiere a unor clădiri existente, cu funcțiuni medicale și administrative.

Institutul Inimii va avea o clădire nouă, la a cărei proiectare s-a ținut cont de tendințe și standarde internaționale, de nevoile personalului medical dar și ale pacienților”, a declarat Raluca Șoaita, fondator Tesseract Architecture.

Studioul de arhitectură a realizat cel mai amplu proiect recent de spital modern din România – primul Spital Național de Copii pentru Cancer, Boli Grave și Traumă – Spitalul pentru copii „Marie Curie”, și a realizat și primele spitale modulare din România destinate îngrijirii pacienților cu Covid-19, precum și numeroase proiecte de clinici, spitale și alte spații cu destinație medicală, pentru operatori privați. În prezent se ocupă de proiectarea a două mari spitale județene, la Sibiu și Focșani.


articolul original.

Zeci de litri de sânge a fost donat de angajații Consiliului Județean Buzău

20 December 2022 at 11:07

Aceștia s-au mobilizat și au donat sânge pentru Alexia, fetița din Pașcani ale cărei brațe amputate în urma unui accident de autocar au fost salvate de medicii din Iași, dar și pentru alți oameni aflați în suferință. 

Laboratorul mobil al Centrului de Transfuzii Sangvine a ajuns, astăzi, la Consiliul Județean Buzău, la solicitarea președintelui instituției. Echipamentele de recoltare au fost instalate în holul Sălii Mari, alături de bradul de Crăciun și de șemineul aprins. Zeci de angajați au mers și au donat sânge, răspunzând astfel apelului părinților Alexiei Tudose, adolescenta de nici 16 ani ale cărei brațe amputate în urma unui grav accident de circulație.

Medicii de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași au reușit să facă pentru ea un „miracol”, iar după 20 de ore petrecute sâmbătă, în sala de operații, au reușit să-i salveze brațele. Luni, adolescentei i-au fost refăcute și țesuturile nervoase. Alexia a început să-și miște degetele de la o mână, semn că intervenția chirurgicală a reușit. În cel mult o săptămâna va începe ședințele de recuperare, dar va avea nevoie și de alte intervenții chirurgicale.

Prin gestul simplu de a dona sânge, angajații CJ Buzău au dorit să o ajute pe Alexia, iar în același timp să încurajeze și să motivezeși alți oameni să doneze, în contextul în care se apropie sărbătorile, iar spitalele din România se confruntă cu un mare deficit de sânge și produse din sânge, vitale pentru unii semeni aflați în suferință.

Petre Emanoil Neagu

Picătură cu picătură, sângele donat de angajații Consiliului Județean a devenit câteva zeci de litri de lichid vital care va ajuta medicii să salveze zeci de vieți.

Președintele instituției, Petre Emanoil Neagu, cunoscut ca un mare iubitor de copii, s-a declarat profund impresionat de cazul Alexiei și spune că povestea fetiței poate fi considerată una sentimentală, de suflet, dar și-ar fi dorit să nu se întâmple. „Știți că Alexia este fetița care în accidentul de autocar de la Pașcani își pierduse brațele. Cu dăruire, devotament și profesionalism, medicii au reușit să i le reimplanteze. Această fetiță are în continuare nevoie de sânge, iar noi nu am putut rămâne insensibili. De altfel, Campania de donare de sânge a Consiliului Județean Buzău a devenit o tradiție a unui gest simplu, din suflet pentru suflete, iar de această dată vine în sprijinul acestui copil și, probabil, al altor oameni a căror viață depinde de o tranfuzie. Întâmplător, mama Alexiei este din municipiul Buzău și, după cum vedeți, foarte mulți colegi ai mei s-au solidarizat și au donat sânge, iar eu nu pot decât să le mulțumesc”, a spus Petre Emanoil Neagu. Președintele CJ Buzău și-a exprimat speranța că donatorii de astăzi pot deveni „un exemplu și pentru alți buzoieni care pot dărui viață”, și pot aduce „o rază de speranță unor semeni aflați în nevoie”.

Cu același prilej, Neagu a amintit că miercuri, 21 decembrie, va face o vizită Consiliului Persoanelor Vărstnice și va oferi cadouri, iar începând cu ora 16.00, „Moș Crăciun vine încărcat cu daruri pentru toți copiii”, pe care-i așteaptă la căsuța lui din parcul Centrului Muzeal „I.C. Brătianu”, unde Cornelia și Lupu Rednic vor oferi un concert de colinde. Seara va fi încheiată cu un spectaculos foc de artificii în parc și cu concertul „Vali Boghean Band”, la Sala Mare a Consiliului Județean.

Adriana Craciun

Adriana Craciun, directorul Centrului Județean de Transfuzii, a spreciat gestul angajaților Consiliului Județean, care nu sunt la primul gest de acest fel.

Într-un decor de Sărbători și într-o atmosferă caldă, astăzi, la Consiliul Județean Buzău, a avut loc această campanie de colectă mobilă, care la inițiativa domnului președinte Petre Emanoil Neagu, a devenit o tradiție. Mulțumim domnule președinte, pentru că întotdeauna ați fost alături de noi și de donatorii buzoieni, mulțumim personalului Consiliului Județean care a donat astăzi cu multă empatie pentru Alexia, dar și pentru toți acei pacienți necunoscuți care au nevoie de sânge în aceste zile în care trebuie să fim mai buni, mai aproape de cei care au nevoie de noi. Chiar dacă de data aceasta suprapunem campania de donare de sânge cu ajutorul pentru această fetiță din Botoșani, este un gest pe care Consiliul Județean îl face prin toate campaniile umanitare pe această temă, pentru care noi nu putem decât să ne exprimăm recunoștința, în numele pacienților care sunt astfel salvați. Este un gest minunat pe care acești oameni, aleși de comunitate pentru a o deservi, îl fac frecvent și astăzi au demostrat încă o dată că știu să facă asta cu prisosință, inclusiv donând sânge. Mulțumim tuituror pentru implicare și pentru pentru ajutorul dăruit de fiecare dată!”, a spus Adriana Crăciun, manifestându-și astfel bucuria că oamenii înțeleg cât de important este să donăm sânge pentru semenii noștri.

Asrian Petre

Adrian Petre, vicepreședintele CJ Buzău, s-a numărat printre donatori și nu este la primul gest de acest fel. Spune că i se pare un gest firesc, pe care mulți dintre noi îl putem face, iar el va dona sânge în continuare în cadrul unor campanii sau dacă va fi nevoie, atâta timp cât sănătatea și vârsta îi vor permite.

Nu este prima dată când donez sânge. Am participat la multe campanii de acest fel. Am donat alături de colegi, în cadrul campaniilor organizate de Consiliul Județean sau de Asociația Județeană de Fotbal. Eu cred că este un gest minunat pe care-l putem face cu toții, mai ales în această lună în care în aer plutește gândul bun și dorința de a-i ajuta pe cei din jur. Donarea de sânge este un mod prin care toți putem fi mai buni, dăruind speranță și încredere. Voi dona în continuare, ori de câte ori va fi nevoie, pentru că îmi doresc mult să ajut! Nu se știe niciodată când fiecare dintre noi va avea nevoie de sânge și am convingerea că se vor găsi oameni de suflet care vor face acest gest pentru noi. Ce mulțumire mai mare poți avea decât aceea că poți contribui la salvarea unei vieți? Încurajez buzoienii să doneze sânge ori de câte ori pot, nu doar atunci când este nevoie pentru cineva din familie sau pentru prieten, pentru că «a dona viață» este un gest neprețuit, pe care toți îl putem face”, a afirmat Adrian Petre.

Aproximativ 70 de angajțai ai Consiliului Județean Buzău au donat sânge pentru Alexia care, deocamdată, este internată la Terapie Intensivă, în Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași. O echipă formată din 10 medici, 8 asistenți medicali, 4 infirmiere și 2 brancardieri au făcut miniuni pentru ea. Când a fost adusă de ambulanță, adolescenta cu ochi albaștri și părul blond avea brațul stâng amputat, de deasupra cotului, iar cel drept era și el sfârtecat. 20 de ore a durat intervenția chirurgicală prin care medicii i-au reconstruit structură osoasă, cea vasculară și musculatura. Luni, în a doua operație i-au refăcut țesuturile nervoase. „Am rugat-o să ne arate ce poate face cu mâna şi deja fetiţa mişcă degetele, m-a strâns de mână. Este extraordinar. E un copil extrem, extrem de puternic, de matur şi face eforturi extraordinare să ne ajute, să ne încurajeze, să se vindece”, a spus medicul Sidonia Susanu, care a coordonat ambele intervenții.

Peste cel mult 5 zile, medicii spun că Alexia va începe să facă kinetoterapie, iar după un an și jumătate și-ar putea recâștiga 85% din motricitatea brațelor.

Când a avut loc accidentul, Alexia mergea împrepună cu colegii ei din ansamblul folcloric „Flori de Măr” din Botoșani la un festival, în Slobozia. În vehicul erau 35 de oameni. 25 dintre ei au ajuns la spital, iar 3 sunt încă internaţi.

FOTO: Ciprian Sterian


articolul original.

SRRM susține eliminarea eliminarea serviciilor conexe de kinetoterapie din pachetul de bază

19 December 2022 at 07:45

Organizația profesională consideră că „măsura va facilita accesul pacientului la servicii medicale, evitând birocrația inutilă și respectând drepul acestuia de a-și alege furnizorul de servicii medicale”. 

Societatea Română de Reabilitare Medicală (SRRM) susține eliminarea serviciilor conexe de kinetoterapie din pachetul de servicii de bază pentru asistența medicală ambulatorie de specialitate pentru specialități clinice, din Proiectul Normelor Contractului-cadru 2023, lansat în dezbatere pubșică de CNAS.

În contextul dezbaterii publice organizate, luni, de Casa Națională de Asigurări de Sănătate cu privire la „menținerea sau excluderea serviciilor conexe de kinetoterapie din Proiectul pentru Normele Contractului-cadru 2023”, SRRM precizează că are o opinie favorabila eliminarii serviciilor conexe de kinetoterapie din pachetul de servicii de baza pentru asistenta medicala ambulatorie de specialitate pentru specialitati clinice.

Ca urmare a adresei dumneavoastră 2084 din data de 12 decembrie 2022 privind Dezbaterea Publică din data de 19.12.2022, vă comunicăm că opinia SRRM este favorabilă eliminării serviciilor conexe de kinetoterapie din pachetul de servicii de bază pentru asistența medicală ambulatorie de specialitate pentru specialități clinice”, se arată într-o motă remisă de Societatea Română de Reabilitare Medicală.

SRRM consideră că această măsură va facilita accesul pacientului la servicii medicale, prin evitarea birocrației inutile și respectând drepul acestuia de a-și alege furnizorul de servicii medicale.

„De asemenea, serviciile conexe în forma actuală nu permit controlul sumelor cheltuite din bani publici, decontarea nefiind condiționată de semnarea cu cardul de sănătate al pacientului. În speranța că CNAS va ține cont de opinia experților în domeniu și nu de părerile exprimate în media sau pe rețelele de socializare, vă stăm oricând la dispoziție cu lămuriri”, se arată în comunicatul SRRM, semnat de prof. univ. dr. Mihai Berteanu, președintele SRRM.

De altfel, SRRM, organizația profesională a medicilor de Medicină Fizică și de Reabilitare (MFR) din România a transmis și Ministerului Sănătății, pe 13 decembrie, o serie de observații și propuneri la Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea Strategiei de Sănătate 2022-2030 și a Planului de acțiuni pentru perioada 2022-2030 în vederea implementării Strategiei Naționale de Sănătate, în care arată că „includerea serviciilor de reabilitare la nivelul asistenței medicale primare și conectarea echipei de reabilitare (ex. kinetoterapeut, logoped, terapeut ocupațional) cu echipa de furnizori deasistență medicală primară” este o măsură „neadecvată și incompletă”.


articolul original.

10 bazine de înot pentru elevii din rural, cel mai nou proiect al președintelui Consiliului Județean Buzău

16 December 2022 at 12:05

Petre Emanoil Neagu a anunțat acest proiect „personal”, după ultima ședință din acest an a Consiliului Județean Buzău și estimează că proiectul va putea fi implementat începând cu anul viitor.

Mișcarea fizică are numeroase beneficii pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, iar dacă este practicată într-o formă organizată îi ajută să-și întărească sănătatea fizică și psihică. Copiii sunt dinamici prin excelență, metabolismul le conferă cantități uriașe de energie, iar înotul este unul dintre sporturile preferate de copii pentru că este distractiv și în același timp îi ajută să-și dezvolte sistemul muscular și să fie organizați. Pe lângă creșterea rezistenței, îmbunătățirea echilibrului și a posturii, înotul susține și sănătatea cardiacă, pune în funcțiune sistemul cardiovascular al copilului fără impact puternic asupra articulațiilor, oaselor și mușchilor. În același timp, copiii sunt învățați cum să-și controleze respirația, ceea ce îi va ajuta la creșterea capacității pulmonare. Pe de altă parte, înotul este important și pentru motive de siguranță, statisticile indicând că ca lecțiile de înot reduc riscul de înec cu aproape 88%. Beneficiile astfel obținute îi vor ajuta pe copii pentru tot restul vieții.

Petre Emanoil Neagu

Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, își dorește să încurajeze copiii să facă mișcare, iar în acest scop și-a propus să le ofere spații adecvate, prin înființarea, în premieră, a zece bazine de înot pentru elevi, iar anunțul a fost făcut într-o conferință de presă, după ultima ședință a CJ din acest an.

Investiţia totală a fost estimată la 300.000 de euro, iar beneficiarii ar fi copiii din mediul rural. Copiii își vor putea defășura orele de sport la bazin prin rotație, iar de instruirea lor s-ar putea ocupa profesorii de educaţie fizică şi sport, printr-un protocol încheiat cu inspectoratul şcolar. „Am un proiect personal, pot să spun, pe care mă gândesc să îl implementăm de anul viitor. Este vorba despre construirea în judeţ a 10 bazine de înot, nu pentru agrement, ci pentru copiii care învaţă în şcolile din judeţ, ca aceştia să poată merge în aceste locuri să îşi desfăşoare orele de sport în tot timpul anului. Nu inventez eu apa caldă, am văzut ceva asemănător în ţări mult mai dezvoltate şi am discutat acest proiect cu cei din aparatul tehnic al Consiliului Judeţean şi chiar cineva ne-a făcut un proiect pentru un astfel de bazin”, a declarat Petre Emanoil Neagu.

Pentru realizarea proiectului este nevoie de încheierea unor parteneriate între Consiliul Judeţean şi câte 3-4 primării din judeţ care să fie arondate fiecăruia dintre cele 10 obiective. „Trebuie însă văzut foarte clar, să le amplasam acolo unde sunt copii în şcoli  şi ar avea cine să beneficieze de ele. M-am gândit ca astfel de zone ar fi oraşele mai mici din judeţ: Nehoiu,, Pătârlagele, Pogoanele”, a mai spus Neagu.

Președintele Consiliului Județean Buzău spune că nu a identificat încă sursa de finanțare, bazinele de înot ar putea fi realizate și cu resurse proprii, însă spune că „trebuie foarte bine gândită treaba. Întâmplarea face ca anul viitor este unul preelectoral, or pe mine nu mă interesează să fac acest lucru pentru capital electoral. Este un proiect personal şi, dacă o să reuşesc să îl pun în practică, trebuie să fac în aşa fel încât el să fie fezabil, adică să mă asigur că odată construit un astfel de obiectiv, acele comunităţi au cum să îl întreţină, pentru că nu vreau să mai le arunc în spate o cheltuială în plus”, a specificat Petre Emanoil Neagu, subliniind că bazinele de înot vor fi destinate exclusiv elevilor și nu pentru agrement.


articolul original.

Colinde unice din zona Buzăului au răsunat la Consiliul Județean

15 December 2022 at 11:33

Alaiul de colindători din comunele care păstrează cu sfințenie tradițiile a adus astăzi, la Consiliul Județean, tradiția și bucuria, așa cum se întâmplă în fiecare an.

După ședința de luna aceasta, care a fost una specială, marcată de apropierea sărbătorilor Crăciunului și Anului Nou, conducerea Consiliului Județean Buzău, împreună cu consilierii județeni, angajați ai instituției și invitați au primit, astăzi, urările a peste 100 de colindători din Mânzălești, Lopătari, Padina și Berca, care păstrează cu sfințenie colinde vechi de sute de ani și tradițiile zonei din care provin și le transmit din generație în generație, nealterate.

Păstrători de excepție ai tradițiilor populare, colindători de toate vârstele s-au îmbrăcat în cele mai frumoase costume populare, s-au pregătit pregătit cu bice, buhaie, măști şi clopoţei, dar mai ales cu gânduri bune și inima curată și au oferit un spectacol de zile mari aleșilor județului și trecătorilor ocazionali de pe Bulevardul Bălcescu din municipiul Buzău, interpretând colinde şi obiceiuri specifice zonei din care provin.

Ropote de aplauze au răsunat după fiecare reprezentație, iar jocul cu măşti antropomorfe „Moşul şi Baba”, prezentat de grupul Slănic din Mânzălești, care-și asuma rolul de străjeri ai colindului autentic. Cu pantaloni de lână şi cojoace negre pe ei, cu căciuli de oaie pe cap şi încălţaţi cu cizme din piele, toate moştenite de la bătrâni, flăcăii au pornit cu pluguşorul alături de moş şi de babă. „Baba şi Unchiaşul, aceste două măşti, la noi se foloseau în trei momente importante din viaţă: la scosul fetelor la horă, la privegherea morţilor şi la pluguşor, explică Cecilia Petrescu, culegător de folclor, instructor al grupului de tradiții din Mânzălești și custode al Muzeului UNESCO „Timpul Omului”. La fel de frenetic aplaudată a fost și „Vasilca”, un colind derivat din obiceiurile robilor ţigani, care pe vremuri cereau de la domni capul porcului tăiat de Craciun, îl împodobeau cu mărgele și îl purtau pe la oameni cerând bani. La Mânzăleşti, „Vasilca” a rezistat trecerii timpului în varianta cu păpuşa.

Efortul colindătorilor de a porni din satele natale către municipiul reședință de județ a fost apreciat de cei colindați, care i-au primit cu bucurie. Și nici că se putea altfel, pentru că sunt cei mai așteptați oaspeții de peste an ai aleșilor județului și ai angajaților CJ, dar și ai buzoienilor care știu că, în preajma Sărbătorilor, cei mai frumoși păstrători de tradiții vin cu urări.

Reprezentanții Consiliului Judeţean Buzău le-au oferit cetelor de vestitori ai sărbătorilor pachete cu dulciuri Petre Emanoil Neagu, președintele CJ Buzău, și-a manifestat încântarea, exclamând: „Ce tradiții frumoase avem! Și ce oameni frumoși, care le duc mai departe și nu lasă să dispară colindele noastre dragi! Vă mulțumesc că ne vizitați an de an si adăugați un strop de magie acestui decembrie! Mulțumesc și tuturor consilierilor județeni pentru încă un an în care ne-am susținut ideile, proiectele, cauzele în care credem și pentru puterea de a ne da mâna spre dezvoltare!

În ultima ședință ordinară din acest an, Consiliul Județean a aprobat 30 de proiecte de hotărâre multe dintre ele vizând rectificări bugetare, modificări ale unor state de funcții ale instituțiilor din subordine, a premiat Spitalul de Boli Cronice Smeeni, a recompensat descoperitorii unor bunuri arheologice donate Muzeului Județean, dar și alocarea a 120.000 de lei unor familii afectate de incendii și celor patru frați din Valea Salciei rămași fără părinți.

Făcând bine, suntem bine și noi! E decembrie, încercăm să vorbim și să ne gândim la lucruri frumoase, la sărbători, la momentele pe care le vom petrece acasă, cu cei dragi. Dar nu putem să uităm că în jurul nostru sunt mulți oameni în nevoie. În ședința de astăzi am aprobat un ajutor financiar în valoare de 120.000 lei pentru cei 4 frați din Valea Salciei care au rămas fără părinți și pentru 9 familii afectate de incendii (6 din Siriu și 3 din Scorțoasa). Vă îndemn în continuare să fim alături de ei, dar și de orice persoană din jurul nostru care simțim că are nevoie de sprijin, moral sau financiar” , a transmis președintele CJ, Petre Emanoil Neagu.

Și pentru că noul an se apropie cu pași repezi, Petre Emanoil Neagu le-a urat „Sărbători fericite!” consilierilor alături de care a promovat sute de proiecte în acest an și le-a mulțumit pentru felul în care au colaborat în acest an, exprimându-și convingerea că anul viitor vor avea „rezultate și mai bune pentru județul nostru și locuitorii tuturor zonelorși localităților, astfel încât Buzăul să devină un pol de atracție atât pentru tineri cât și pentru investitori și pentru turiști”.

Urări de bine, pace, sănătate și liniște sufletească le-a transmis și buzoienilor din tot județul, dar și din țară și din lume: „Luna decembrie este cea mai importantă din an. Debutează cu Ziua Națională, ziua cea mai dragă și sfântă a noastră, a românilor de pretutindeni. Tot în luna decembrie sunt sărbători dragi nouă, este Crăciunul, este un nou început de an, de aceea vreau să transmit tuturor buzoienilor multă fericire, sănătate alături de cei dragi li un călduros «La mulți ani», a transmis președintele CJ Buzău.


articolul original.

Premieră în medicina militară românească, la Spitalul Militar Central

8 December 2022 at 12:35

Medicii Secției Clinice Chirurgie Orală și Maxilofacială a unității medicale au realizat o reconstrucție bilaterală a articulației temporo-mandibulare la un pacient cu anchiloză temporo-mandibulară post-traumatică bilaterală.

Foto: SUUMC

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central (SUUMC) „Dr. Carol Davila” anunță că, recent, în premieră pentru medicina militară românească, și probabil pentru chirurgia națională, în blocul operator al Secției Clinice Chirurgie Orală și Maxilo-facială a unității medicale s-a realizat o intervenție chirurgicală de reconstrucție bilaterală a articulației temporo-mandibulare cu proteze articulare complete bicomponente (titan și UHMWPE – polietilenă cu masă moleculară foarte mare) realizate special pentru acest caz, pentru un pacient diagnosticat cu anchiloză temporo-mandibulară post-traumatică bilaterală.

Intervenția chirurgicală a fost coordonată de mr. medic dr. Adrian Gabără și supervizată de șeful secției, col. medic dr. Cătălin Dumitru, împreună cu mr. medic dr. Ioana Bratu, medic specialist ATI. Echipa a fost întregită de medicii rezidenți chirurgie maxilofacială – Sergiu Sitaru, Mirela Radu, Victor Burloiu, Radu Todosi, Mihnea Popescu, Lorena Burlacu și Adela Ceau, alături de Robert Mistrianu – medic rezident ATI, asistentele medicale de Bloc operator – Camelia Preda și Viorela Ilie și de infirmiera Cătălina Pătrașcu.

Inițial, pacientul s-a prezentat în cadrul secției de Chirurgie Orală și Maxilo-Facială pentru asimetrie facială prin retrudarea mandibulei și imposibilitatea permanentă a deschiderii gurii, însoțită de tulburări de masticație și fonație. „Din analiza documentelor medicale ale pacientului a reieșit că  în urmă cu aproximativ 3 ani acesta a suferit un accident de muncă soldat cu fractură triplă de mandibulă (condiliană bilaterală și simfizară) pentru care s-a instituit tratament chirurgical incomplet”, transmite SUUMC.

După examinarea clinică s-a decis efectuarea unei tomografii computerizate de tip CBCT (cone beam computed tomography – tomografie computerizată cu fascicul conic) a întregului craniu, care a evidențiat prezența unor blocuri osoase la nivelul articulațiilor temporo-mandibulare bilateral, cu dispariția spațiului articular bilateral.

Pe baza examenului clinic și a explorării imagistice s-a stabilit diagnosticul de „anchiloză temporo-mandibulară bilaterală post-traumatică” și s-a decis că este necesară realizarea intervenției chirurgicale: artroplastia completă bilaterală temporo-mandibulară cu proteze articulare bicomponente din titan si UHMWPE „patient specific” (personalizate). Echipa medicală, cu sprijinul logistic al spitalului și în colaborare cu un partener economic privat, a realizat planificarea chirurgicală virtuală, având la bază imaginile obținute în urma efectuării CBCT-ului. Astfel au putut fi generate ghidurile chirurgicale dar și protezele articulare „patient specific” (personalizate).

Pe parcursul celor opt ore cât a durat operația, au fost atinși mai mulți timpi operatori, între care: realizarea „de necesitate” a intubației pe traheostomă, rezecția blocurilor anchilotice temporo-mandibulare bilateral cu ajutorul ghidurilor chirurgicale printate 3D și reconstrucția bilaterală a ATM cu proteze articulare din titan „patient specific” (personalizate), menționează SUUMC.

După intervenția chirurgicală, pacientul a fost transferat, pentru de 48 de ore, în Secția ATI, pentru monitorizarea funcțiilor vitale. Evoluția postoperatorie a fost favorabilă sub tratament antialgic, antiinflamator, antibiotic, antisecretor și anticoagulant injectabil.

La revenirea în Secția Clinică Chirurgie Orală și Maxilo-Facială au fost suprimate traheostoma, cateterul venos central, tuburile de dren și sonda urinară. După alte trei zile, pacientul s-a externat cu stare generală bună, afebril și plăgi chirurgicale în curs de vindecare.

Ulterior, respectiv după 14 zile, pacientul a revenit pentru reevaluare și reechilibrare ocluzală dar și pentru începe procedurile de recuperare medicală și fizioterapie, proceduri care au fost realizate în Secția Recuperare Medicală II, de către col. medic dr. Ovidiu Chiriac.

În perioada următoare, pacientul și-a continuat gimnastica medicală și va urma un plan de reabilitare protetică.

Potrivit specialiștilor SUUMC, articulația temporo-mandibulară (ATM) este structura ce unește craniul de mandibulă, ea permițând închiderea și deschiderea gurii, dar și mișcările de lateralitate ale mandibulei. În interiorul acestei articulații se realizează mișcări complexe de glisare și rotație coordonat și echilibrat – balansat stânga-dreapta (ținând seama că un singur os, mandibula, se articulează în 2 puncte cu baza craniului într-o manieră similară unui balansoar).

Articulația este formată din capetele osoase articulare acoperite de cartilaj, discul articular și numeroase ligamente. Această articulație se deschide și închide de aproximatv 2000 de ori pe zi, contribuind la procesul de masticație, fonație și deglutiție,  fiind astfel cea mai activă din corp. Procesele patologice ce afectează  articulațiile din corpul uman (boli inflamatorii, degenerative, traumatice, congenitale etc.) pot afecta și articulația temporo-mandibulară rezultând un tablou clinic specific”, explică medicii.

Anchiloza ATM este definită ca fiind o aderență osoasă sau fibroasă între componentele articulare anatomice, însoțită de limitarea deschiderii gurii. Forma unilaterală este mai frecventă decât cea bilaterală. „Frecvenţa acestei afecţiuni este mai mare la copii decât la adulţi, iar principalele cauze sunt (in ordinea importanței): traumatismele directe care interesează această zonă şi indirecte (lovituri, căderi pe benton), infecţiile loco-regionale, poliartrita reumatoidă și inflamaţii ale articulaţiei produse de factori generali. Uneori, când o lovitură apare în perioada copilăriei, aceasta este trecută cu vederea, pentru că efectele nu apar imediat ci la distanţă (prin dezvoltarea asimetrică stânga – drepta). De cele mai multe ori, pacientul nici nu îşi aminteşte să se fi lovit vreodată în momentul în care este diagnosticat cu anchiloză”, menționează specialiștii SUUMC.

Ca simptomatologie, la adult se constată limitarea sau chiar absenţa mişcărilor mandibulare, ce induce leziuni dentare şi parodontale (determinate de o igienă orală greu de realizat), tulburări funcţionale (masticaţie, deglutiţie, fonaţie), precum şi modificări ale fizionomiei, dar fără  modificări de dezvoltare ale oaselor maxilare.

În cazul copiilor, urmările anchilozei sunt mai severe şi uşor de identificat întrucât pe lângă simptomele menționate la adult se adaugă dezvoltarea defectuoasă a aparatului dento-maxilar, cu implicații funcționale și estetice mai importante.

În prezent, starea generală a pacientului este bună, plăgile chirurgicale sunt vindecate și, cel mai important, funcționalitatea a fost reluată”, menționează specialiștii SUUMC.


articolul original.

Schimbări majore în sistemul medical. Dacă vrei să-ți alegi medicul, plătești în plus!

5 December 2022 at 13:38

Un proiect lansat în dezbatere publică de Ministerul Sănătății, privind Strategia 2022-2030, prin care s-ar extinde obligațiile de plată a asigurărilor sociale de sănătate, a inflamat opinia publică, pe bună dreptate.

Prin noul proiect de act normativ, Ministerul Sănătății (MS) intenționează ca orice venit obținut de români să fie taxat prin plata CASS, în procente stabilite prin lege, dar dacă asiguratul care vrea să-și aleagă medicul care să-l trateze, va trebui să plătească în plus (coplată), și în sistemul ublic de sănătate, nu numai în cel privat.

Astfel, alegerea specialistului va implica cheltuieli suplimentare, iar în stategie se face referire la „pilotarea furnizării anumitor servicii ambulatorii cu posibilitatea alegerii profesionistului care oferă serviciile de sănătate solicitate, în baza unei coplăți reglementate legal și suportate de beneficiar și a posibilității programării transparente a serviciului respectiv în sistemul electronic de programări gestionat la nivel de spital”, se arată în nota de fundamentare.

Tot în regim pilot se dorește testarea unor mecanisme de plată pentru profesioniștii din Sănătate (de exemplu, plăți aferente unor procese clinice, plăți per capita, plăți pe rezultat, plăți pentru serviciile acordate în cadrul consorțiilor/ rețelelor de furnizori de servicii medicale, plăți pentru servicii de telemedicină sau pentru depistarea precoce a unor afecțiuni etc.).

Prin noua strategie se urmărește, între altele, dezvoltarea unui sistem de finanțare sustenabil – în perspectiva evoluțiilor economice, tehnologice și demografice – și rezilient – la șocurile provocate crize epidemiologice și climatice –, care să asigure resurse financiare suficiente pentru realizarea obiectivelor, susține inițiatorul proiectului. În acest scop, MS propune majorarea veniturilor încasate din contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, prin eliminarea scutirilor fiscale, concomitent asigurarea protecției financiare a persoanelor cu venituri reduse, prin „extinderea bazei de impozitare pentru contribuții de asigurări sociale de sănătate prin stabilirea obligației de plată asupra tuturor veniturilor obținute de persoanele fizice, indiferent de natura acestora”.

De asemenea, se urmărește „majorarea finanțării din surse private a serviciilor de sănătate prin asigurări private de sănătate și contribuții personale ponderate”. Totodată, „în vederea creșterii accesului echitabil la servicii preventive de sănătate orală, una dintre măsurile propuse reprezintă pilotarea unui pachet de servicii preventive de sănătate orală pentru populația adultă finanțat din asigurări suplimentare”.

În scopul eficientizării sistemului medical de urgență, noua strategie vizează și „pilotarea furnizării serviciilor de asistență medicală primară prin asigurarea continuității acordării serviciilor în afara orelor de program, în cadrul unei structuri de urgență dedicate în incinta sau imediata apropiere a CPU /UPU, coordonată de medicii de familie și cu permanența asigurată de medicii de familie din teritoriul administrativ acoperit”, adică ceea ce ministrul Sănătății, anunța încă din august, se dorește înmulțirea Centrelor de permanență, în special în zonele deficitare și izolate.

Nici atunci și nici acum, nu sunt precizate sursele specialiștilor de care este nevoie pentru punerea în aplicare a unei astfel de strategii, știut fiind că numărul medicilor de familie este cu mult sub numărul minim acceptabil. Ministerul Sănătății recunoaște însă că există un număr foarte mare de localități din mediul rural în care nu există un cabinet de medicina familiei sau măcar un punct de lucru, iar starea infrastructurii publice de sănătate este „necorespunzătoare”.

Pentru a schimba aceste lucruri, MS și-a propus ca până în 2030 să scadă  numărul localităților care nu au medic de familie cu minim 20% față de 2022, ca minim 33% din cabinetele de medicină de familie să asigure managementul unei echipe comunitare care furnizează preponderent servicii preventive și tot 33% să aibă o asistentă medicală angajată preponderent pentru furnizarea serviciilor preventive (copii / adulți / vârstnici) în plus față de structura existentă.

De asemenea, minim 75% din ambulatoriile din orașele reședință de județ să ofere servicii de spitalizare de zi și cel puțin 25% din acestea să ofere servicii de chirurgie de zi, iar spitalele să ofere servicii de „management al externării și coordonarea îngrijirii ulterioare” pentru toți pacienții cărora li s-au efectuat proceduri de chirurgie de zi, dar și pentru 75% din pacienții externați din spital, iar medicamentele esențiale să fie disponibile constant și accesibile tuturor pacienților.

Strategia mai prevede proiecte de informatizare a spitalelor, fără a da însă detalii despre modul în care vor fi atinse ceste obiective prin care, potrivit actului normativ, se urmărește reducerea mortalității evitabile, creșterea calității vieții și a numărului de ani de viață sănătoși, îmbunătățirea calității serviciilor de sănătate prin investiții în infrastructura de sănătate, precum și îmbunătățirea accesului în timp util la aceste servicii și la tehnologii medicale sigure. Inițiatorii proiectului susțin că noua stretegie era necesară în contextul în care România se confruntă cu probleme majore ale sistemului sanitar, începând cu speranța de viață redusă față de media Uniunii Europene, rata mortalității evitabile foarte crescută și cu deficiențe majore în ceea ce privește infrastructura sanitară.

Potrivit documentului, România are una dintre cele mai scăzute speranțe de viață din Uniunea Europeană. Chiar dacă a crescut cu 4 ani între anii 200-2019 (de la 71,2 la 75,6 ani), ritmul creșterii speranței de viață a scăzut la un an între anii 2011-2019. Mai mult, în anii pandemiei, potrivit Monitorului Social, speranța de viață la naștere în România a scăzut la 72,9 ani, întorcându-se la nivelul înregistrat în urmă cu 14 ani.

Țara noastră este „fruntașă” în UE și la mortalitatea evitabilă, înregistrând valori înalte ale deceselor, atât din cauze prevenibile prin intervenții de sănătate publică, cât și din cauze tratabile prin îngrijiri de calitate adecvată, arată documentul. Deși principalele cauze ale mortalității evitabile în România sunt aceleași ca în celelalte țări membre UE (boli ale sistemului circulator, cancer și accidente), „valorile înregistrate în țara noastră sunt de 1,5 – 3 ori mai mari decât media UE 27”, iar Ministerul Sănătății și-a propus ca, până în 2030, să scadă acest indicator cu 5%.

Tot cu 5% și tot până în 2030, ar trebui să scadă incidența și mortalitatea în cazul principalelor boli transmisibile (TB, HIV/SIDA, HVB, HVC), iar în privința infecțiilor asociate actului medical (IAAM), MS dorește îmbunătățirea capacității de prevenire, control și raportare a acestora prin „înființarea unor echipe multidisciplinare de stewardship pentru controlul IAMM, în fiecare spital” și declararea „fără consecințe punitive” a tuturor acestor infecții.

Între problemele care ar trebui corectate se numără și faptul că „14% din populația rezidentă nu este asigurată, având acces numai la pachetul minimal de servicii, ceea ce conduce la utilizarea excesivă a serviciilor medicale de urgență și la depistarea tardivă a afecțiunilor cronice, cu efecte negative asupra stării de sănătate și asupra eficienței utilizării fondurilor publice”.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, susține însă că „este o minciună” ideea că ar fi propusă o taxă suplimentară pentru serviciile medicale, iar în strategia pe sănătate pentru perioada 2023 – 2030, este propus un proiect-pilot de furnizare a serviciilor medicale contra cost care se referă la „furnizarea de servicii ambulatorii în unitățile sanitare publice, în afara normei de bază”.

Într-o conferință de presă susținută la Târgu Mureș, unde a participat la Zilele Universității de Medicină, Farmacie și Științe Tehnologice „George Emil Palade”, ministrul Sănătății a afirmat că proiectul „a fost prezentat neprofesionist. E vorba doar de un proiect-pilot în această strategie, care trebuie să se desfășoare între 2026-2030” și că, în momentul de față, această opțiune „e doar în zona unităților sanitare private și propunerea de pilot este pentru 1, 2, 3 unități în care să încerce în spitalele respective, dacă medicii vor să lucreze peste program, să poată să desfășoare această activitate”, a explicat Alexandru Rafila, care a menționat că „e o idee care trebuie dezbătută” și care „poate să fie agreată sau nu”, deși ar veni în ajutorul pacienților, iar medicii din sistemul public ar putea astfel să nu mai migreze așa de mult către privat.

Fundamentarea proiectului poate fi consultată AICI


articolul original.

Curs practic de chirurgie intraoculară a glaucomului și cataractei

2 December 2022 at 09:00

Ecenimentul științific, organizat de UMF „Victor Babeș”din Timișoara, în perioada 1-3 decembrie, beneficiază de lectori de talie internațională, iar cursanții vor exersa, în premieră, pe un simulator chirurgical de tip realitate virtuală.  

Prof.univ.dr. Mihnea Munteanu, șeful Disciplinei de Oftalmologie din cadrul UMF „Victor Babeș” din Timișoara, împreună cu prof. univ. dr. Horia Stanca de la UMF „Carol Davila” București, organizează, în perioada 1-3 decembrie, la Timișoara, un eveniment științific de talie internațională, la care au fost invitați chirurgi oftalmologi de renume în domeniul chirurgiei oftalmologice din Germaninia, Italia, Elveția și Egipt.

Cursul este organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara – Disciplina Oftalmologie, pe care o conduc. Avem suportul logistic al Centrului de Microchirurgie „Pius Brînzeu” din Timișoara și, sigur că da, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara. Scopul acestui curs este de a pune la dispoziția rezidenților și a specialiștilor noștri din toată țara, acest curs care are atât o parte practică, cât și una teoretică, noțiuni esențiale pentru bune dezvoltare a unui specialist oftalmolog. Se dorește a fi începutul unei serii de cursuri pe această temă, sperăm noi, de utilitate maximă, pentru a putea ajuta cât mai mulți pacienți”, a declarat prof. dr. Mihnea Munteanu, referitor la tematica și importanța evenimentului.

Cursanții au putut învăța atât din experiența și prezentările celor doi profesori români care au organizat cursul, dar și din cea a prof. univ. dr. Gabor Scharioth din Germania, a prof. univ. dr. Francesco Boscia din Italia, prof. univ. dr. Franz Fankhauser din Elveția și prof. univ. dr. Ashraf Armia din Egipt, care au adus în prim-plan cele mai noi tendințe în tratamentul chirurgical al glaucomului și metode moderne de sutură corneană în chirurgia oculară, în cadrul unor conferințe care au avut loc în cadrul evenimentului, cât și în partea practică a cursului. 

Profesorul Horia Stanca a precizat că acest curs reprezintă o premieră pentru România pentru că „este primul care pune la dispoziție 30 de pltforme chirurgicale de simulare pe ochi de porc, pentru participanți, precum și un simulator virtual de ultimă generație, astfel încât colegii noștri mai tineri să poată să-și pună în valoare și să exerseze abilitățile tehnice necesare chirurgiei pe care ei își doresc s-o practice”.

Potrivit organizatorilor, cursanții au putut exersa toate tehnicile prezentate, pe microscoape puse la dispozitie de Centrul de Laparoscopie si Microchirurgie „Pius Branzeu” din Timișoara. În premieră, au putut utiliza și un simulator chirurgical de tip VR (Eyesi Surgical simulator®), care a avut un impact deosebit asupra participanților, îndeosebi medici tineri (rezidenți și specialiști) care au urmărit cu interes toate secțiunile educative ale acestei manifestări.

Profesorii Mihnea Munteanu și Horia Stanca constituie o echipă sudată în mai bine de 10 ani în care au organizat numeroase manifestări științifice la Timișoara, iar pentru viitor își doresc să dezvoltya baza de . Felicitări și mult succes în promovarea școlii românești de medicină și a educației medicale de calitate”, transmiote conducerea universității.


articolul original.
❌