ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Ieri — 28 November 2022Ultimele Stiri

Simona Halep, alt necaz

28 November 2022 at 14:40
By: (V.N.)

Simona Halep, testată pozitiv la un control antidoping efectuat la US Open, cu substanța Roxadustat, a reluat antrenamentele, iar cu această ocazie un nou detaliu a ieșit la iveală.

Halep nu se poate antrena, conform surselor Orange Sport din anturajul româncei, pe nicio bază omologată şi utilizată de sportivi profesionişti. Astfel, românca nu poate folosi baza de la Izvorani sau cea a Federaţiei Române de Tenis şi îşi desfăşoară şedinţele de pregătire la Stejarii Country Club, deținută de Ion Țiriac.

Simona nu are acest drept, de a se antrena pe bază sportivă omologată și utilizată de sportivi profesioniști.

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

(VIDEO) Djokovic a câștigat Turneul Campionilor

20 November 2022 at 19:52
By: (V.N.)

Novak Djokovic a câștigat duminică seara pentru a șasea oară Turneul Campionilor după ce l-a învins în finală pe norvegianul Casper Ruud, scor 7-5, 6-3.

Partida a durat oră și 33 de minute.

Nole a egalat astfel recordul deținut de Roger Federer și și-a trecut totodată în palmares titlul cu numărul 91 al carierei.

Sârbul a câștigat toate meciurile disputate la Torino în acest an:  6-4, 7-6(4) cu Stefanos Tsitsipas, 6-4, 6-1 cu Andrey Rublev, 6-3, (5)6-7, 7-6(2) cu Daniil Medvedev și 7-6(5), 7-6(6) cu Taylor Fritz.

De partea cealaltă, Ruud a pierdut a patra finală mare disputată în acest an: a mai fost învins în ultimul act la Roland Garros, US Open și Miami Masters. Norvegianul va încheia anul pe locul 3 mondial, iar Nole, pe 5.

„E o finală și în general astfel de meciuri sunt decise de margini fine. Un break a fost suficient în fiecare set. L-am făcut să alerge, mă bucur că am reușit să fiu foarte agresiv. Totul a mers din plin, sunt foarte fericit că am jucat astfel. Au fost multe emoții, în special la 30-30 în ultimul game. Trebuie să fii concentrat pe toată durata meciului, altfel echilibrul se poate duce în altă direcție. Am simțit presiune, pentru că au fost 7 ani de când nu am mai câștigat acest turneu. Dar această pauză face victoria și mai dulce, mai ales că vine în contextul anului acesta. E o mare ușurare și abia aștept pauza acum. Am stat ca pe ace tot anul, să văd unde și dacă pot merge, dar am terminat într-o notă bună”, a spus Djokovic după marea finală.

🏆 2008
🏆 2012
🏆 2013
🏆 2014
🏆 2015
🏆 2022@DjokerNole | #NittoATPFinals pic.twitter.com/aTm9R0nKNH

— ATP Tour (@atptour) November 20, 2022

🏆C🏆H🏆A🏆M🏆P🏆@DjokerNole captures a record-tying SIXTH year-end singles trophy defeating Ruud 7-5 6-3 in Torino.#NittoATPFinals pic.twitter.com/rT6q3b5Wjx

— ATP Tour (@atptour) November 20, 2022

In the Djoko Zone 😵‍💫@DjokerNole | #NittoATPFinals pic.twitter.com/GP56HWq7cI

— ATP Tour (@atptour) November 20, 2022

Tara in the trophy 😂#NittoATPFinals | @DjokerNole pic.twitter.com/K9VsuOweBZ

— ATP Tour (@atptour) November 20, 2022

A fairytale ending 🥹#NittoATPFinals | @DjokerNole pic.twitter.com/DyFH7dnoqJ

— ATP Tour (@atptour) November 20, 2022

Big title bosses 👇#NittoATPFinals

— ATP Tour (@atptour) November 20, 2022

articolul original.

Avem cea mai tare echipă de spadă

20 November 2022 at 08:15
By: (V.N.)

Echipa naţională feminină de spadă a României a câştigat, sâmbătă, Trofeul Bertinetti, competiţie organizată în oraşul italian Vercelli, informează Federația Română de Scrimă.

Echipa națională a participat sâmbătă la a 55-a ediție a Trofeului Marcello și Franco Bertinetti, organizată în orașul italian Vercelli. Antrenorul Robert Rigo le-a avut sub comandă pe Bianca Benea, Alexandra Predescu, Greta Vereș și Cristina Constantinescu. La competiție au participat echipele României, Italiei, Ungariei și Elveției. A fost cea de-a doua ediție rezervată spadei feminine, prima având loc anul trecut.
România a învins în prima parte a zilei de sâmbătă echipele Ungariei și Elveției, ajungând să dispute finala turneului împotriva Italiei. Astfel, la Teatro Civico, din Vercelli, tricolorele au dispus de Italia (Federica Isola, Roberta Marzani, Nicol Foietta, Alessandra Bozza) cu 45-31, reușind să-și adjudece trofeul pus în joc.
Premiul pentru cea mai bună spadasină a competiției – Spada d’Oro – a fost câștigat de Bianca Benea, iar Cristina Constantinescu a primit Premiul special al Universității Piemontului de Est.
articolul original.

(VIDEO) Djokovic merge în finală

19 November 2022 at 15:09
By: (V.N.)

Novak Djokovic și-a continuat sâmbătă parcursul excelent de la Turneul Campionilor, calificându-se în finală după ce l-a învins în două seturi pe americanul Taylor Fritz, scor 7-6(5), 7-6(6).

În setul doi, americanul a servit la 5-4 pentru a duce partida în decisiv, dar Nole a revenit, a egalat și s-a impus la tie-break, ca și în prima manșă.

Djokovic s-a calificat în a opta sa finală la un Turneu al Campionilor în 15 participări și va juca duminică cu învingătorul dintre rusul Andrei Rublev (7 ATP) şi norvegianul Casper Ruud (4 ATP), în tentativa de a egala recordul de şase titluri deţinut de elveţianul Roger Federer.

Jucătorul sârb vizează, de asemenea, al doilea său mare titlu al anului, după Wimbledon, după ce a ratat o mare a sezonului, între care Openul Australiei şi US Open, pentru refuzul de a se vaccina anti Covid.

Great 8️⃣@DjokerNole eliminates Fritz 7-6(5) 7-6(6) to reach an eighth career year-end final#NittoATPFinals pic.twitter.com/0qThwVwCgz

— ATP Tour (@atptour) November 19, 2022

articolul original.

A cedat fotoliul de lider

8 November 2022 at 07:50
By: (V.N.)

Real Madrid a fost învinsă la limită pe terenul concitadinei Rayo Vallecano (scor 2-3), luni seara, în ultimul meci al etapei a 13-a a campionatului de fotbal al Spaniei.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Santi Comesana (5), Alvaro Garcia (44) şi Oscar Trejo (67 – penalty), în timp ce pentru Real au punctat Luka Modric (37 – penalty) şi Eder Militao (41).

În urma acestui eşec, primul de la debutul actualei ediţii din La Liga, Real Madrid a cedat fotoliul de lider rivalei FC Barcelona, învingătoare pe teren propriu, sâmbătă, în meciul cu Almeria (2-0), ultimul disputat pe Camp Nou de fundaşul Gerard Pique, care şi-a anunţat retragerea.

Campioana en titre a Spaniei nu a putut conta în jocul cu Rayo pe atacantul său vedetă Karim Benzema, Balonul de Aur 2022, menajat de antrenorul Carlo Ancelotti după ce a acuzat probleme la coapsa stângă.

Real Madrid va avea însă ocazia să revină pe primul loc al clasamentului joi, când va primi vizita formaţiei Cadiz, însă acest lucru depinde şi de rezultatul pe care Barca îl va obţine la Pamplona cu Osauna, miercuri, în ultimul meci al carierei pentru Pique.

Rezultate:
Vineri
Girona – Athletic Bilbao 2-1
Au marcat: David Lopez (67), Ivan Martin (75), respectiv Guruzeta (78).

Sâmbătă
Getafe – Cadiz 0-0

Valladolid – Elche 2-1
Au marcat: Javi Sanchez (40), Roque Mesa (46), respectiv José Antonio Ferrandez Pomares (63).

Celta Vigo – Osasuna Pamplona 1-2
Au marcat: Aspas (19), respectiv Avila (8, 28).

FC Barcelona – Almeria 2-0
Au marcat: Ousmane Dembele (48), Frenkie de Jong (62).

Duminică
Atletico Madrid – Espanyol Barcelona 1-1
Au marcat: Joao Felix (78), respectiv Darder (62).

Real Sociedad – Valencia FC 1-1
Au marcat: Guillamon (10 – autogol), respectiv Lino (25).

Villarreal – Mallorca 0-2
Au marcat: Muriqi (32), Ndiaye Diedhiou (75).

Betis Sevilla – Sevilla FC 1-1
Au marcat: Navas (44 – autogol), respectiv Gudelj (82).

Luni
Rayo Vallecano – Real Madrid 3-2
Au marcat: Comesana (5), Alvaro Garcia (44) şi Trejo (67 – penalty), respectiv Modric (37 – penalty) şi Eder Militano (41).

Clasament:
1. FC Barcelona 34 puncte (13 jocuri)
2. Real Madrid 32 p (13 j)
3. Atletico Madrid 24 p (13 j)
4. Betis Sevilla 24 p (13 j)
5. Osasuna Pamplona 23 p (13 j)

6. Real Sociedad 23 p (13 j)
7. Athletic Bilbao 21 p (13 j)
8. Rayo Vallecano 21 p (13 j)

articolul original.

(VIDEO) Finală surpriză la Turneul Campioanelor! Swiatek, eliminată

7 November 2022 at 05:07
By: (V.N.)

S-a tranșat. Aryna Sabalenka și Caroline Garcia sunt cele două finaliste ale Turneului Campioanelor din acest an. 

Marea favorită, Iga Swiatek, liderul WTA, a fost eliminată în semifinalele Turneului Campioanelor de Aryna Sabalenka (7 WTA).

Sabalenka a reușit să producă marea surpriză, impunându-se cu scorul de 6-2, 2-6, 6-1.

La rândul său, jucătoarea franceză Caroline Garcia a acces în finală după ce a trecut în semifinale de grecoaica Maria Sakkari, 6-3, 6-2.

A triumphant effort 💪@SabalenkaA completes the upset over World No.1 Swiatek, 6-2, 2-6, 6-1 and will now take on Garcia in the championship final! 🏆#WTAFinals pic.twitter.com/pcLHwzf2h3

— wta (@WTA) November 7, 2022

articolul original.

Cazul Halep: Cahill, cu faptele, Mouratoglou, cu vorbele?

5 November 2022 at 05:52
By: (V.N.)

​Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep, a venit la București, unde s-a întâlnit cu sportiva noastră.

Prezența sa vine în contextul în care  Halep este suspendată provizoriu după ce a picat un test antidoping la US Open 2022.

Conform prosport.ro, Cahill a venit în România și a petrecut două ore cu Simona la un restaurant din București. Potrivit sursei citate, Cahill ar fi sfătuit-o pe Simona în legătură cu firma de avocatură care să o reprezinte la procesul pentru dopaj. Australianul i-ar fi recomandat o firmă americană, din New York.

După cum se știe, Darren s-a numărat printre primii care i-a luat apărarea Simonei în scandalul de dopaj.

Patrick Mouratoglou, cel care o antrena pe Halep, a preferat în primă instanță să nu comenteze pe marginea cazului de dopaj, însă ulterior a transmis un mesaj larg prin care și-a arătat susținerea față de româncă. Acum, francezul e ocupat cu pregătirea lui Holger Rune, jucător ajuns în semifinalele turneului Masters de la Paris.
Vineri, Mouratoglou a vorbit în presa din Franța despre situația în care se află Halep: „Am vești de la Simona în fiecare zi, vorbesc cu ea în fiecare zi. Sunt alături de ea în această perioadă grea, de fapt, nici n-am cuvinte să descriu cât de grea este”, a transmis Patrick Mouratoglou, potrivit tennisactu.net.

Darren with Simo ❤️🥰 pic.twitter.com/1jUZe0T4xr

— Iulia Nedelea (@nedelea_iulia) November 4, 2022

articolul original.

Prima reacție a șefului WTA în cazul Simonei Halep!

2 November 2022 at 18:04
By: (V.N.)

Preşedintele Asociaţiei Jucătoarelor Profesioniste de Tenis (WTA), Steve Simon, a declarat că nu ar pune sub semnul întrebării integritatea Simonei Halep, testată pozitiv la un control antidoping.

„Sunt foarte încrezător că, pe măsură ce procesul se va desfăşura, adevărul va ieşi la iveală şi vom acţiona în consecinţă. Dar am multă simpatie pentru Simona, deoarece nu aş pune sub semnul întrebării integritatea sa”, a spus Simon într-un interviu acordat agenţiei Associated Press.

„O cred când spune că nu a făcut ceva intenţionat. Acestea fiind spuse, cred cu tărie în programul nostru antidoping şi cred că este unul bun, iar jucătorii îl susţin. Iar dacă o întrebaţi pe Simona, şi ea îl susţine”, a subliniat Steve Simon, care a precizat că discutat cu Halep după anunţul testului său pozitiv.

articolul original.

Scenariu sumbru în cazul Halep: Nu mai devreme de un an

1 November 2022 at 17:54
By: (V.N.)

Cristian Jura, membru al Diviziei Antidoping a TAS,  spune că un verdict nu va fi emis mai devreme de un an de zile în cazul Simonei Halep, acuzată de dopaj.

„Vor fi două înfățișări, pentru că în conformitate cu regulamentele Federației Internaționale de Tenis, noi acum suntem în etapa a 2-a, în care sportivul poate contesta în fața Sports Revolution, care defapt este tot un soi de tribunal independent, cu toate că el este organizat sub forma unei organizații non-guvernamentale, este un ONG independent. Prima contestație va veni la Sports Resolutions, în care va contesta decizia de suspendare și după care, dacă nu este mulțumită, ea poate să facă apel la TAS și acolo are din nou posibilitatea să aleagă un arbitru și să se judece.

Deci vor fi două etape de judecată, odată la Sports Resolutions și odată în tribunalul pentru arbitraj sportiv. Alte probe nu vor mai fi recoltate, sunt doar proba A și B care au fost analizate deja, deci din acest punct nu o să se mai întâmple nimic. Avem doar buletinele de analiză și suntem doar în etapa procedurală de mers în fața unui tribunal și de a încerca să-ți dovedești nevinovăția.

Nu vom avea un verdict mai devreme de un an și asta doar dacă sportiva va cere o procedură rapidă de contestare(expedite arbitration) a rezultatului WADA. Știți cum este și cu procedura asta, sportivul o cere și trebuie văzut dacă se aprobă sau nu. În perioada asta poate juca doar la turnee demonstrative, dar atât. Sunt mai multe interdicții cu privire la ce poate să facă sau ce nu poate să facă, dar în principal nu poate juca meciuri oficiale și asta este el mai important.”, a spus Cristian Jura la Sport Total FM.

articolul original.

Blestemul lui Viktor Orban: „Vor sfârşi acolo unde au sfârşit şi predecesorii lor”

23 October 2022 at 16:39
By: (V.N.)

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a acuzat duminică Bruxelles-ul că „trage” indirect asupra Ungariei prin seria sa de sancţiuni împotriva Rusiei, calificate de Budapesta drept „bombă” asupra economiei, conform AFP.

„Să nu ne facem griji pentru cei care trag asupra Ungariei ascunşi în umbră, de undeva din turnurile de pază de la Bruxelles”, a declarat el într-un discurs rostit la Zalaegerszeg  cu ocazia sărbătorii naţionale de comemorare a revoltei din Ungaria împotriva URSS în 1956.

„Ei vor sfârşi acolo unde au sfârşit şi predecesorii lor”, a adăugat Orban, prezicând Uniunii Europene o soartă similară celei a blocului sovietic, care s-a prăbuşit între 1989 şi 1991.

Acest discurs este un ecou al lansării la jumătatea lunii octombrie a unei „consultări naţionale” cu privire la sancţiunile europene împotriva Moscovei, pe care Viktor Orban nu încetează să le blameze chiar dacă a votat pentru ele alături de partenerii săi europeni.

În capitală şi în restul ţării, postere au fost afişate cu un mesaj flancat de o rachetă:” Sancţiunile Bruxellesului ne ruinează!”

„Război la porţile noastre, criză financiară şi încetinire economică în UE, invazie a migranţilor în sud, trebuie să facem faţă unor probleme multiple”, a declarat premierul ungar duminică, asigurând că „guvernul său puternic şi unit” va depăşi această încercare.

De la începutul conflictului în Ucraina, Ungaria – puternic dependentă de importurile de hidrocarburi ruseşti – a avut grijă să păstreze relaţii bune cu Kremlinul pentru a continua să primească gaze şi petrol.

În acelaşi timp, Budapesta a refuzat să acorde un ajutor militar Kievului, criticând totodată strategia Bruxellesului în această privinţă.

Viktor Orban nu şi-a reunit susţinătorii în 23 octombrie la Budapesta, spre deosebire de ultimii ani, în contextul în care profesorii şi studenţii au anunţat acolo o manifestaţie de amploare.

După ani de revendicări salariale rămase fără rezultat, profesorii din Ungaria, plătiţi între 170.000 de forinţi (410 euro) şi 396.000 de forinţi (950 de euro) pe lună, şi-au înăsprit tonul, furioşi din cauza adoptării în februarie a unui decret care restrânge drastic dreptul la greva.

De la începutul anului şcolar, zeci de mii de cadre didactice din Ungaria au ieşit deja în stradă în repetate rânduri.

articolul original.

A treia ipoteză în cazul Halep: O mână criminală!

23 October 2022 at 09:22
By: (V.N.)

Jurnalistul Cătălin Striblea, care a analizat cazul de dopaj al Simonei Halep într-un Comentariu pentru Gazeta Sporturilor, vede trei ipoteze, printre care și cea a unei mâini criminale.

Prima este dopajul clasic, sportiv (…). A doua ipoteză este un tratament luat după ureche. (…)

Iar a treia ipoteză, care nu e de exclus, este cea a unei mâini criminale. Cineva care să fi pus în apa sau mâncarea sportivei Halep o substanță. Motivele? De la iubire sau ură, până la bani sau răzbunare, n-ai de unde să știi, a scris jurnalistul.

articolul original.

În sfârșit, a reacționat și Mouratoglou! Iar românca i-a răspuns

22 October 2022 at 09:20
By: (V.N.)

După mai bine de 17 ore de tăcere, antrenorul Simonei Halep, francezul Patrick Mouratoglou, a transmis, prin intermediul unei reţele de socializare, că o va susţine pe jucătoarea română de tenis până la capăt în lupta sa pentru a demonstra că este nevinovată după ce a fost testată pozitiv la un control antidoping.

”Te susţin sută la sută în această luptă, Simona. Până la capăt”, a scris tehnicianul pe Instagram Story.

Halep a postat pe Instastories mesajul antrenorului său și a scris scurt „We will, Patrick!” (O vom face).

Inițial, Mouratoglou a refuzat să comenteze.

Deoarece Simona Halep a spus că „mă simt trădată”, fără a preciza de către cine, presa l-a luat la întrebări pe antrenor încă de vineri.

La șase ore de la anunțul-șoc Patrick Mouratoglou a răspuns Gazetei Sporturilor, prin intermediul biroului de PR: „Pentru moment, nu comentez”.

Mouratoglou se află zilele acestea la Stockholm, acolo unde Holger Rune, jucătorul pe care a început să-l antreneze după anunțul Simonei că nu va mai participa la niciun turneu în 2022, s-a calificat vineri în semifinale.

Pompiliu Popescu, fost medic al naționalei de fotbal a României, consideră că staff-ul româncei poate fi vinovat pentru situația în care se află aceasta.

„Proba este recoltată cel puțin acum trei săptămâni, o lună. S-au efectuat cele două probe, A și B. Proba B este cea care încheie testul, validează testul. Este definitivă. În această situație, nu mai este nimic de făcut din punct de vedere al sportivei. Este cu certitudine dovedită doparea. Că va merge la TAS sau nu, probabil va merge pe mâna că a fost o greșeală. Ei, nu are cum să fie o greșeală, pentru că acea substanță nu se poate ingera accidental. Nu se găsește în alimente. Ea trebuie doar administrată.

Atunci, substanța este folosită în situații de anemii, pentru că formează globule roșii, după dialize, după chimioterapie. Existența ei este destinată unor tratamente pentru afecțiuni grave. Nu poți să invoci în această situație că ai făcut tratament. Pentru ce? Anemia, sigur că da. Este unul dintre diagnosticele care necesită administrarea acestei substanțe.

Nu este o greșeală de ingestie. Nu poate fi găsită în alimentație, că în mod accidental ai mâncat-o. Dar staff-ul da. Se practică acest lucru, în mai multe sporturi, la mai multe nivele. Când antrenorii au astfel de inițiative pentru a-și spori rezultatul muncii lor. Vă spun cu certititudine că nu există niciun medic pe pământ să facă așa ceva. Nu este un prost, un dobitoc, care să nu știe la ce duce așa ceva.

Bineînțeles că se poate. Poate provoca policitemia vera. O afecțiune care produce un număr mare de globule roșii, care duce la formare de cheaguri în artere, la creier și inimă. Nu există medic care să prescrie cu bună voie așa ceva. Dar antrenori da, să-i crească banii și buzunarul unui sportiv. Faci asta ca să câștigi bani.

În momentul în care se vine la control, acolo trebuie să completezi niște formulare cu medicamentația pe care ai luat-o în ultimele săptămâni.

Dacă aduci un antrenor, avid să-și arate roadele muncii lui, acesta poate face un lucru și fără știrea sportivei. Nu știu care este situația, dar la nivelul ăsta și la banii ăștia, îți permiți să ai un medic pe problema respectivă. Nu e ca la Foresta Fălticeni, să zici nu-știu-ce. La nivelul ăsta, nu se poate greși. Aici, greșeala este exclusă”, a declarat Pompiliu Popescu, pentru Digi Sport.

Simona Halep și-a schimbat tot staff-ul în 2022. Ea riscă o suspendare de până la patru ani, după ce a fost testată pozitiv la roxadustat la US Open 2022.

Pam Shriver, fosta jucătoare americană de tenis, a tras un semnal de alarmă pentru jucătorii și jucătoarele de tenis care își schimbă în totalitate colaboratorii. 
„Pentru jucătorii din circuit la toate nivelurile, aveți grijă când vă schimbați întreaga echipă și renunțați la oamenii de încredere pe care i-ați avut alături ani de zile. Este ușor să fii manipulat și controlat de oamenii care se pricep la acest lucru”, a scris Pam Shriver pe Twitter.

articolul original.

Fostul selecționer al României, bolnav de cancer

21 October 2022 at 13:52
By: (V.N.)

Christoph Daum, fost selecţioner al naţionalei României, a anunţat, vineri, pe Instagram, că a fost diagnosticat cu cancer, menționând că tratamentul are rezultate pozitive.

“Aş vrea să mă adrezez astăzi vouă cu un mesaj foarte personal: din nefericire, a trebuit să mă retrag din viaţa publică în ultimele luni deoarece am fost diagnosticat cu cancer la un control de rutină. De atunci, am fost alături de prof. dr. Jurgen Wolf şi echipa de la CIO Koln pe cele mai bune mâini şi mă bucur că tratamentul funcţionează foarte bine în cazul meu!

Mă ştiţi: sunt un luptător şi voi înfrunta acestă provocare cu optimism şi din toate puterile. Drept urmare, vă rog să ţineţi cont de faptul că am nevoie să mi se respecte intimitatea ca să mă fac bine cât mai curând posibil”, a precizat Daum.

articolul original.

Duel tare pentru România U21

19 October 2022 at 14:28
By: (V.N.)

S-a stabilit programul de la Campionatul European de fotbal U21, iar România va întâlni Spania în meciul de debut. Partida se va juca pe stadionul din Ghencea.

Competiția va avea loc anul viitor și va fi organizată, în comun, de România și Georgia. În România se vor disputa partidele din grupele B și D la București și Cluj-Napoca. Tricolorii vor juca pe stadionul Steaua din București în grupa B, împreună cu Spania, Ucraina și Croația.

România va juca primul meci de la Campionatul European împotriva Spaniei. Partida se va disputa miercuri, 21 iunie, de la ora 21.45, pe stadionul din Ghencea.

Al doilea meci al naționalei de tineret, împotriva Ucrainei, va avea loc sâmbătă, 24 iunie, de la ora 19.00, tot pe stadionul Steaua. În ultima partidă a grupei B se vor întâlni România și Croația, marți, 27 iunie de la ora 21.45, în Ghencea.

Primele două echipe din grupă se vor califica în sferturile competiției. Meciurile din fazele eliminatorii se vor disputa atât în Georgia, cât și în România.

articolul original.

Caz rar în fotbal

18 October 2022 at 18:07
By: (V.N.)

În meciul din campionatul Kazahstanului de pe 15 octombrie, dintre Kairat și Astana, scor 0-4, toate golurile au fost marcate de același jucător, Timur Dosmagambetov. Acesta a punctat o dată din penalty și de 3 ori din acțiune.

Acest caz în sine este destul de rar, având în vedere că jucătorul care a reușit performanța este un fundaș stânga.

E pentru prima dată în fotbalul la nivel de prime divizionare când un fundaș stânga a marcat toate patru golurile dintr-un meci.

Doar cinci astfel de cazuri sunt cunoscute în istoria fotbalulu, incluzându-l și pe cel de sâmbătă.

Argentinianul Victorio Spinetto a fost, în 1937, primul apărător care a reușit „poker”-ul. În schema tactică a acelor vremuri (2-3-5), rolul său era de mijlocaș central la închdere, ceea ce corespunde unui fundaș central în fotbalul modern.

Spinetto s-a impus ca fiind primul „apărător marcator” din fotbalul argentinian (poate și din cel mondial). De-a lungul carierei sale, a marcat 49 de goluri, dintre care 4 în cel mai important meci al său, Vélez Sarsfield cu Chacarita Juniors.

El a întors meciul de la 0-2 (după prima repriză) la 5-2. Dintre cele cinci cazuri despre care vorbim, acesta este singurul în care toate cele 4 goluri au fost marcate de un fundaș într-o singură repriză (a doua). Spinetto a înscris primul gol din lovitură liberă, iar celelalte din acțiune.

Vélez e echipa care în anii ’90 l-a dat pe primul portar golgheter, José Luis Chilavert.

Reușita lui Spinetto a fost repetată în 1970 de un alt apărător argentinian legendar, Rafael Albrecht. Fundașul central de la San Lorenzo a marcat 4 goluri (dintre care 2 din penalty) în meciul din Campeonato Nacional contra Gimnasia de La Plata (6-3).

Următorul pe lista întocmită de IFFHS (Fedrația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului) este Bernhard Dietz, un fundaș stânga de la Duisburg. El este unicul dintre apărătorii luați în considerare care a marcat toate cele 4 goluri din acțiune.

Dietz a reușit isprava în Bundesliga în 1977. Cine a fost victima sa? Poate suna senzațional pentru realitățile fotbalului de astăzi: Bayern Munchen cu marele Sepp Maier în poartă!

Nemilosul apărător i-a prins tocmai în momentul de criză profundă: Bayern se afla pe locul 13 în campionat (cu Duisburg cu un loc mai jos).

Dietz a ajuns să marcheze 77 de goluri în Bundesliga în cariera sa, devenind cel mai bun fundaș din istoria primei ligi naționale și al doilea cel mai bun marcator din istorie în prima ligă pentru Duisburg.

Fernando Hierro a figurat ultimul apărător cu un „poker” până la Dosmagambetov. El a jucat ca libero în meciul din aprilie 1992 din La Liga pentru Real Madrid, când a spulberat-o pe Espanyol (7-0).

Golurile sale (ultimul dintre ele din penalty) au căzut într-un interval de doar 17 minute (de la minutul 42 la 59), fiind cea mai scurtă perioadă de timp dintre cazurile luate în considerare.

„El Mariscal” Hierro a fost extrem de prolific în acel sezon (1991-92): 21 de goluri în La Liga, 3 în Copa del Rey, 2 în Europa, 3 pentru Spania, 29 de goluri în total.

Întorcându-ne la noul erou Dosmagambetov, acesta e unic printre cei 5 recormeni prin faptul că este singurul care a marcat cele patru goluri într-un meci din deplasare.

articolul original.

Seară cu 36 de goluri în Liga Campionilor

13 October 2022 at 03:40
By: (V.N.)

Faza grupelor UEFA Champions League 2022-23 a continuat miercuri cu al doilea lot de meciuri din etapa a patra, în care s-au marcat 36 de goluri. Napoli și Bayern Munchen s-au calificat în faza eliminatorie, iar Salah a marcat un hat trick, în doar 6 minute.

A fost una din serile cu cele mai multe goluri din istoria competiției, seară ce a avut parte de câteva meciuri spectaculoase, dar și de realizări personale deosebite.

Napoli a deschis seara cu o victorie pe teren propriu împotriva lui Ajax (4-2), cu care și-a asigurat matematic prezența în optimile de finală ale competiției.

Revelația Club Brugge a remizat în deplasare la Madrid și e și ea în faza eliminatorie, celălalt loc urmând a fi aprig disputat de Atletico, Leverkusen și Porto, ultima câștigând cu 3-0, în deplasarea din Germania.

Cea de a treia echipă ce și-a asigurat calificarea este Bayern Munchen, care s-a impus fără mari emoții, în deplasare la Plzen.

Cel mai intens meci al serii s-a jucat pe Cam Nou, unde Barca avea nevoie de o victorie pentru a reveni în cărțile calificării. Catalanii au condus la pauză, cu 1-0, însă Inter a răsturnat și a făcut 1-2. Lewandowski a egalat, după care oaspeții au revenit în avantaj, în minutul 89. Același Lewandowski a salvat un punct, marcând cu o lovitură de cap la vinclu (3-3, min. 90+2), ajutat și de ter Stegen, care a avut pe final două intervenții de excepție.

Cele mai multe goluri s-au marcat la Glasgow, unde Liverpool a înscris de 7 ori, trei dintre goluri fiind opera lui Salah, care a intrat din postura de rezervă și a reușit hat trick-ul în doar 6 minute, toate cele trei goluri fiind marcate din pasele lui Diogo Jota.

Rezultate etapa a 4-a, Liga Campionilor, miercuri 12 octombrie

Napoli – Ajax Amsterdam 4-2 (2-0)
Lozano 4, Raspadori 16, Kvaratskhelia 62 (penalty), Osimhen 89/Klaassen 49, Berwijn 83 (penalty)

Atlético Madrid – Club Brugge 0-0 (0-0)

Glasgow Rangers – Liverpool 1-7 (1-1)
Arfield 17/Firmino 24, 55, Nunez 66, Salah 76, 80, 82, Elliot 89

Bayern Leverkusen – FC Porto 0-3 (0-1)
Galeno 6, Taremi 53, 64 (ambele penalty)

Barcelona – Internationale Milano 3-3 (1-0)
Dembele 40, Lewandowski 82, (90+2)/Barella 50, Martinez 63, Gosens 89

Viktoria Plzeň – Bayern Munchen 2-4 (0-4)
Vlkanova 62, Kliment 75/Mane 10, Muller 14, Goretzka 25, 35

Tottenham Hotspur – Eintracht Frankfurt 3-2 (3-1)
Song Heung-Min 20, 36, Kane 28 (penalty)/Kamada 14, Alidou 87

Sporting Lisabona – Olimpique Marseille 0-2 (0-2)
Guendouzi 20, Sanchez 30

articolul original.

Vestea momentului de la Australian Open

12 October 2022 at 08:40
By: (V.N.)

Jucătorii de tenis din Rusia şi Belarus pot participa la ediţia 2023 a turneului de tenis Australian Open, în timp ce sârbul Novak Djokovic este de asemenea binevenit dacă poate obţine viza, a anunţat miercuri Craig Tiley, directorul competiţiei de la Melbourne.

Jucătorii ruşi şi belaruşi au fost suspendaţi din competiţiile internaţionale pe echipe, după invazia Rusiei de la începutul anului, dar li s-a permis să joace în turneele din circuitele profesioniste.

Roland Garros şi US Open le-au permis de asemenea participarea sub steag neutru, dar organizatorii de la Wimbledon le-au interzis accesul în acest an.

”În acest moment, jucătorii din Rusia şi Belarus sunt eligibili să joace la Australian Open. Singura diferenţă este că ei nu pot reprezenta Rusia, nu pot arbora steagul Rusiei. Ei nu pot participa la nicio activitate, cum ar fi intonarea imnului, şi ei trebuie să joace ca jucători independenţi sub nume neutru. Dar ei sunt bineveniţi la Australian Open în ianuarie”, a precizat Tiley.

În ceea ce priveşte participarea sârbului Novak Djokovic, de nouă ori învingător în primul Grand Slam al anului, oficialul australian a precizat că el este de asemenea eligibil, cu condiţia de a obţine anularea interdicţiei la viză, ca urmare a deportării lui din ianuarie. Campionul sârb a fost expulzat din Australia din cauză că nu era vaccinat contra Covid-19 şi a primit o interdicţie la viză timp de trei ani, dar noul guvern federal poate anula această decizie.

Tiley a spus că nu a avut niciun contact cu guvernul în privinţa lui Djokovic şi că organizatorii Australian Open nu pot face lobby în numele sârbului: ”În acest moment… Novak şi guvernul federal trebuie să rezolve această situaţie şi apoi noi vom urma orice instrucţiune după aceea. Nu este o chestiune în care noi putem face lobby. Este o chestiune între cele două părţi şi în funcţie de rezultatul ei, noi i-am putea ura lui bun venit la Australian Open”.

Djokovic, care nu a jucat nici la US Open din lipsa documentelor de vaccinare, a spus luna trecută că aşteaptă ”ştiri pozitive” de la autorităţile australiene.

În această săptămână, fostul ministru de interne, Karen Andrews, aflată acum în opoziţie, s-a opus ridicării interdicţiei lui Djokovic la viză, susţinând că ”ar fi o palmă în faţă” pentru australienii care s-au vaccinat.

articolul original.

A intrat din nou în istorie

10 October 2022 at 04:06
By: (V.N.)

Era doar o chestiune de timp ca starul portughez Cristiano Ronaldo să stabilească un nou record și să intre în istoria fotbalului mondial. Câștigătorul de 5 ori al Balonului de Aur a ajuns la 700 de goluri în carieră, pentru o echipă de club, după ce a marcat duminică împotriva lui Everton.

Introdus în minutul 26 al meciului dintre Everton și Manchester United, în locul lui Martial, accidentat, Ronaldo a marcat în minutul 44, din pasa lui Casemiro, ducând scorul la 2-1 pentru „diavoli”.

Cristiano Ronaldo a marcat acum 700 de goluri în fotbalul la nivel de echipe de club, mai mult decât oricine altcineva din istoria fotbalului și cu 9 goluri mai mult decât următorul cel mai bun marcator, eternul rival, Lionel Messi.

Suporterii portughezului au făcut imediat calculele și au ajuns la concluzia că dacă Ronaldo nu mai marchează niciodată, iar noul star al fotbalului mondial, norvegianul Haaland, joacă și el până la 38, va trebui să înscrie 43 de goluri pe sezon în următorii 16 ani doar pentru a egala totalul carierei lui CR7.

Din cele 700 de goluri, 5 le-a marcat pentru Sporting Lisabona, 450 pentru Real Madrid, 101 pentru Juventus Torino și 144 pentru Manchester United.

articolul original.

Djokovic, trofeul 90 al carierei!

9 October 2022 at 12:06
By: (V.N.)

Novak Djokovic a câștigat duminică turneul ATP 500 de la Astana (Kazahstan) învingându-l în finală pe grecul  Stefanos Tsitsipas, scor 6-3, 6-4.

Pentru Nole, acesta este titlul cu numărul 90 al carierei, dintre care 21 de Grand Slam. Totodată, acesta este al patrulea titlu al sezonului pentru Djokovic, după ce s-a mai impus în acest an la Roma, Wimbledon și la Tel Aviv, săptămâna trecută.

Novak i-a mai învins pe parcursul competiției din Kazahstan pe Cristian Garin (81 ATP), Botic van de Zandschulp (34 ATP), Karen Khachanov (18 ATP), Daniil Medvedev (4 ATP / abandon, la eaglitate de seturi).

Grație triumfului de la Wimbledon, Djokovic și-a asigurat calificarea la Turneul Campionilor.

Pentru Tsitsipas a fost pentru a 9-a oară când a jucat o finală în ATP – și a 9-a oară când are un rezultat negativ.

Principalul favorit al turneului de la Astana, a fost liderul ATP Carlos Alcaraz, care a fost eliminat încă de la debut.

WINNING MACHINE!! 🏆

🇷🇸 @DjokerNole storms to his 90th tour-level title, defeating Tsitsipas 6-3, 6-4 in Astana 💥@ktf_kz | #AstanaOpen pic.twitter.com/uchMzQEKnO

— ATP Tour (@atptour) October 9, 2022

(VIDEO) Momentul în care Medvedev l-a surprins pe Djokovic

Tot duminică, turneul ATP 500 de la Tokyo s-a încheiat cu victoria tenismanului american Taylor Fritz, care l-a învins în finală pe compatriotul său Frances Tiafoe după două seturi decise la tie-break, 7-6 (7/3), 7-6 (7/2).

Fritz şi-a trecut în palmares al patrulea titlu din cariera sa. Locul 11 ATP şi cap de serie numărul 3 la Tokyo, el pornea cu prima şansă în faţa lui Tiafoe, care este opt poziţii mai jos în ierarhia internaţională şi a fost al patrulea favorit în capitala Japoniei.

Ultimul american care câştigase turneul de la Tokyo a fost Pete Sampras în 1996.

articolul original.
❌