ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Autostrada Ploiești-Brașov, parcă dintr-un film SF : 40 de km de tuneluri prin munți ! De adormit copiii!!!

14 January 2023 at 08:26
By: M.Ex.

Compania de Drumuri a lansat ieri în consultare publică traseul Autostrăzii Ploiești-Brașov, procedură care se desfășoară până la începutul lunii viitoare. Etapa de consultare publică are loc la aproape doi ani de la semnarea contractului pentru Studiul de Fezabilitate și Proiect Tehnic cu firma Consitrans care a propus, într-o primă fază o variantă de proiect cu o valoare de aprox. 9 miliarde Euro, propunere pe care Ministerul Transporturilor a respins-o. De asemenea, ministrul Sorin Grindeanu a transmis că, până la sfârșitul anului ar putea fi lansată în licitație pentru execuție o secțiune a autostrăzii A 3 pe tronsonul care continuă cei 7 kilometri dinspre Râșnov către Predeal. Pe parcursul anului trecut, CNAIR a transmis foarte puține informații despre situația proiectului Autostrăzii de pe Valea Prahovei, proiect cu site dedicat.

Anunțul Companiei de Drumuri : ,,Vineri, 13.01.2023, CNAIR a inițiat consultarea publică privind traseul autostrăzii Ploiești –Brașov. Toți cei interesați sunt invitati să completeze un formular aici și să consulte documentația aferentă acestui proiect ce se regăsește la link-ul https://cloud.andnet.ro/index.php/s/XBkH9dJBQ8qtbCd, pe site-ul dedicat autostrăzii Ploiești-Brașov. Formularul va fi accesibil până la data de 01.02.2023, ora 23:59. Procesul de consultare publică reprezintă un element necesar în implementarea acestui proiect de infrastructură ce înglobează multiple beneficii pentru comunitățile locale și regionale, precum și dezvoltarea economiei naționale. Autostrada Ploiești Brașov va reduce timpii de călătorie în regiune, sporind gradul de siguranță rutieră și degrevând orașele Ploiești, Câmpina, Comarnic, Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal și Brașov precum și comunitățile învecinate de congestiile de trafic.”-a transmis CNAIR

După mai multe licitații ratate, Centurile Comarnic și Bușteni, proiecte critice pentru fluidizarea circulației pe DN 1 Valea Prahovei au fost pasate Consiliului Județean Prahova. De asemenea, Ministerul Dezvoltării nu reușește să desemneze un constructor pentru Varianta pe Valea Doftanei Câmpina-Săcele.

Una dintre alternativele de traseu propune peste 40 de kilometri de tuneluri din lungimea totală de 113 kilometri

Cel mai lung tunel propus pe traseul Autostrăzii Ploiești – Brașov va avea 12,7 kilometri, arată documentația proiectantului Consitrans pe care a consultat-o Economedia. Astfel, una dintre cele cinci variante pe care proiectantul le-a înaintat către Ministerul Transporturilor și Compania de Drumuri propune nu mai puțin de 31 de tuneluri clasice și cut&cover (săpate și acoperite) cu o lungime totală de 41,3 kilometri din întreg traseul de 113 kilometri între Ploiești și Brașov. Asta înseamnă că o treime din autostradă s-ar face prin tuneluri, de unde și costurile inițiale de 9 miliarde de euro, evident imposibil de suportat. Cele cinci alternative de traseu sunt împărțite în șase tronsoane de la km 0 până la km 111 sau 113, în funcție de traseul ales.

Descrierea traseului – Alternativa 3: „Km 0+000 al Alternativei 3 se afla in zona km 67+500 al autostrăzii A3 București – Ploiești existentă. Traseul are o lungime de aproximativ 113+872 km, iar punctul de final se află la intersecția cu DN1, între localitățile Ghimbav și Codlea. Acesta include și un sector cu lungimea de 6,239 km care a fost dat în exploatare în luna decembrie a anului 2020.”

De la km 34+600 se propune realizarea unui tunel cu lungimea totală de 13.400 m ce subtraversează albia Râului Prahova în lungul acesteia, dar și următoarele obstacole:
– Pasajul C.F. existent la km 40+550 și podul pe DJ100E la km 40+740, în dreptul localității Câmpina;
– podul pe DJ101R la km 43+125, în dreptul localității Podul Vadului;
– magistrala C.F. 300 la km 46+690, în zona de nord a gării Breaza; ”- propunere Consitrans.

Constrângeri identificate pentru Alternativa 3:
✓ Ariile protejate naturale, Natura 2000 ROSCI0013 Bucegi;
✓ Un procent mare din lungimea traseului, aproximativ 37%, se desfășoară în tunel.
✓ Interferența cu zona de sigurantă a magistralei C.F. 300;
✓ Intersecția cu linii de înaltă tensiune de 110kV și 400kV;
✓ Interferența cu traseul DN1 existent;
✓ Demolări construcții existente;
✓ Interferența cu alte proiecte de dezvoltare a rețelei rutiere în zona localităților Bănești – Câmpina și Bușteni – Azuga.

Pe de altă parte, în Alternativa 1 sunt doar 13 tuneluri, cel mai lung fiind de 1,3 kilometri: „Km 0+000 al Alternativei 1 se află în zona km 68+200 al autostrăzii A3 București – Ploiești existentă. Traseul are o lungime de aproximativ 112,763 km, iar punctul de final se află la intersecția cu DN1, între localitățile Ghimbav și Codlea. Acesta include și un sector cu lungimea de 6,239 km, care a fost dat în exploatare în luna decembrie a anului 2020.”

Constrângeri identificate pentru Alternativa 1:
✓ Ariile protejate naturale, Natura 2000 ROSCI0013 Bucegi;
✓ Interferența cu zona de siguranță a magistralei C.F. 300;
✓ Intersecția cu linii de înaltă tensiune de 110kV si 400kV;
✓ Interferența cu monumentul istoric Castelul Cantacuzino;
✓ Interferența cu imobile ale M.A.P.N.;
✓ Demolări construcții existente;
✓ Interferența cu alte proiecte de dezvoltare a rețelei rutiere în zona localităților Bănești – Câmpina și Bușteni – Azuga.

Articolul precedent
Articolul următor
articolul original.
  • There are no more articles
❌