ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 8 February 2023Ultimele Stiri

Horoscop

7 February 2023 at 22:15
image

BERBEC
Chiar dacă nu cunoaşteţi situaţia de faţă în cele mai mici amănunte, nu vă cramponaţi de aceste fleacuri, ci continuaţi ce aţi început. Apar suficiente semne pe parcurs, care să vă garanteze faptul că sunteţi pe calea cea bună, deci nu trebuie să cunoaşteţi chiar toate aspectele dinainte de a porni.

TAUR
Dacă v-aţi putea permite azi o zi complet liberă, ca de vacanţă, profitaţi de ocazie, pentru că ar avea efecte fantastice asupra psihicului dumneavoastră. Aveţi nevoie de aer proaspăt şi de linişte, cele două ingrediente magice care vă vor remonta ca prin farmec.

GEMENI
Spuneţi da unei propuneri fără să vă gândiţi foarte mult la ce puteţi face în această colaborare, dar vă implicaţi trup şi suflet cu un optimism debordant, convins că, orice ar fi, vă veţi descurca de minune. Dacă aţi începe să staţi şi să analizaţi dacă sunteţi potrivit acestui rol, dacă aveţi timpul sau resursele necesare, probabil aţi bate rapid în retragere.

RAC
Întâlnirea de astăzi aduce lumină în viaţa dumneavoastră, de parcă aţi cunoaşte exact persoana de care aveaţi nevoie pentru a rezolva o problemă. Mesajul transmis de cel care vă iese astăzi în cale se va dovedi salvator, ca atare, fiţi deschis spre toate persoanele cu care aveţi ocazia să discutaţi.

LEU
Parcă aţi fi prins într-un angrenaj perfect, în care toate merg ca unse, după un program bine stabilit. Nici nu vă vine a crede cât de bine vă adaptaţi condiţiilor date, totul e în sincronizare perfectă cu dumneavoastră şi nu vă abateţi nici un pas de la calea dată.

FECIOARĂ
Când sunteţi stimulat şi motivat cum se cuvine, vă merge mintea brici. Acelaşi sentiment îl aveţi şi azi: aveţi cu cine discuta, vă completaţi unul pe altul, vă încurajaţi să vă expuneţi fiecare părerile cu încredere, întrucât celălalt nu numai că aude ce aveţi de zis, dar şi puneţi în aplicare!

BALANŢĂ
Se vorbeşte despre reguli încălcate sau abateri de la legi, cu riscul unor sancţiuni severe. Dacă sunteţi supus unei judecăţi, s-ar putea să vi se arunce în cârcă o mulţime de erori de care vă faceţi sau nu vinovat, dar trebuie să găsiţi imediat dovezile care vă pot scoate din impas.

SCORPION
Azi puteţi începe nişte proiecte extraordinare, iar succesul final depinde enorm de felul cum luaţi startul acum. Nu daţi drumul acestui plan până nu simţiţi că aţi adunat toate elementele propice unui progres continuu, ca să nu vă întoarceţi din drum sau să vă pierdeţi elanul când veţi descoperiţi că aţi scăpat ceva din vedere.

SĂGETĂTOR
Nu nimeriţi în cel mai potrivit mediu pentru o zi tihnită şi plăcută. Pe lângă faptul că dumneavoastră înşivă aveţi suficiente probleme pe cap, mai atrageţi alături şi alţi oameni la fel de împovăraţi de griji. Discuţiile pe care le aveţi nu conţin nimic optimist, ci sunt un schimb apăsător de energii negative şi motive de întristare.

CAPRICORN
Nu vă implicaţi în treburile altora dacă nu aveţi soluţii concrete şi corecte la ceea ce-i preocupă. Dacă nu ştiţi exact ce trebuie făcut, mai bine nu ziceţi nimic, pentru a nu-l încurca şi mai tare pe cel aflat în impas. Dacă interveniţi în problemele altora doar ca să vă aflaţi în treabă, fiţi sigur că veţi strica mai mult decât veţi ajuta.

VĂRSĂTOR
Finalul la care aţi ajuns nu vă bucură deloc, pentru că nu este rezultatul pe care l-aţi visat. În loc să staţi şi să căutaţi unde aţi greşit şi ce se mai poate salva, vă lăsaţi influenţat de anturajul nefast şi alunecaţi încet spre depresie.

PEȘTI
Vă simţiţi ciudat într-un mediu în care, altădată, totul era armonios şi plăcut, dar azi parcă ar plana ostilităţi în aer. Nu prea aveţi cu cine vorbi, interlocutorii sunt ori prea tăcuţi, ori prea indiferenţi la ceea ce le spuneţi.

articolul original.
Ieri — 7 February 2023Ultimele Stiri

Bancul zilei

7 February 2023 at 22:00
image
  • Mamă, la uşă sunt doi oameni care cântă.
  • Dă-le câte 10 lei şi spune-le să plece!
  • Bine, dar nu ştiu dacă or să plece, unul dintre ei este tata.

La poarta unei maternităţi aşteaptă mai mulţi bărbaţi. Sora iese cu un copil negru şi întreabă:

  • E al dumneavoastră?
  • Nu! Răspunde speriat primul bărbat.
  • Doamne fereşte!, zice al doilea.
  • Trebuie să fie al meu, zice al treilea. Nevastă-mea afumă totul.
articolul original.

Horoscop

6 February 2023 at 22:15
image

BERBEC
Nu vă rupeţi de restul lumii, nu faceţi opinie separată, pentru că sunteţi parte dintr-un întreg. Trebuie să vă raportaţi permanent la cei din jur, pentru că nu sunteţi nici exclus, aşa cum vi se pare, dar nici mai special. Azi veţi înţelege altfel apartenenţa dumneavoastră la acest cadru mai larg de persoane.

TAUR
Este o zi extrem de oscilantă, pentru că treceţi de la plus la minus şi de la bucurie la tristeţe de la o oră la alta. Cu alte cuvinte, aveţi parte de ambele feţe ale monedei într-o singură zi, tocmai de aceea numai de dumneavoastră depinde cum ţineţi sub control aceste trăiri.

GEMENI
Călătoria pe care o faceţi acum – că e una la propriu sau la figurat – are efecte puternice asupra dumneavoastră, pentru că vă întoarceţi acasă cu alt tonus. Mai bun, mai încrezător, mai optimist, semn că pe parcursul acestui drum veţi descoperi aspecte care vă dau acum alt chef de acţiune.

RAC
Aţi prefera ca lumea să nu vă caute azi, să nu vă treacă nimeni pragul şi să vă lase în pace pentru că tot ce vă doriţi e puţină linişte şi detaşare de toate. Acceptaţi anonimatul cu dragă inimă, pentru că numai aşa veţi scăpa de musafiri nepoftiţi şi de telefoane la ore nepotrivite.

LEU
Sunteţi un pic mai diferit decât restul lumii, daţi dovadă de o originalitate de multe ori greu de înţeles, poate pentru că sunteţi un excentric, un avangardist, un rebel în multe privinţe, dar veţi vedea că, aşa ciudat cum sunteţi, multă lume depinde de deciziile dumneavoastră.

FECIOARĂ
Tot elanul dumnevoastră este ţinut în frâu de o serie de condiţii defavorabile acţiunii pe care doriţi să o porniţi. Deşi deţineţi toate resursele necesare pentru a evolua repede spre succesul visat, nu depinde numai de dumneavoastră să începeţi acum acest proiect, tocmai de aceea simţiţi că vă trage ceva mereu înapoi.

BALANŢĂ
Atmosfera este veselă în jur, pentru că există un motiv de sărbătorit, dar nu vă puteţi integra. Sunteţi cu gândul la cu totul alte probleme, deşi nu ar merita să le acordaţi atâta atenţie. Ceilalţi vă invită să vă alăturaţi veseliei colective, dar faceţi opinie separată, pentru că dumneavoastră consideraţi că nu e momentul să vă distraţi când aveţi atâtea pe cap.

SCORPION
Vă simţiţi blocat într-un punct periculos, care poate denatura în ceva şi mai rău, dar noroc că aveţi alături de dumneavoastră un grup de suport care nu vă lasă la greu. Nu vă zbateţi de unul singur în acest marasm, acceptaţi ajutor de la alţii, pentru că sfaturile cele mai bune au de unde veni.

SĂGETĂTOR
Nu vă aşteptaţi ca toată lumea să fie de acord cu dumneavoastră, deoarece ideile pe care le exprimaţi azi nu sunt uşor de acceptat, nici la îndemâna oricui. Poate sunteţi ceva mai original în exprimare, poate prea modern pentru cei care vă ascultă şi nu pot înţelege clar ce spuneţi, dar se pare că sunteţi un vizionar care spune azi lucruri care vor fi obişnuite peste un an.

CAPRICORN
Dacă vă simţiţi cu musca pe căciulă cu ceva, dacă ştiţi că nu aveţi cu ce vă lăuda în acest moment, mai bine aţi sta cuminte în umbră o perioadă. Nu trebuie să remarce şi alţii că nu aţi făcut totul ireproşabil, că v-aţi mai abătut de la reguli, că aţi mai încălcat unele legi, că aţi ocolit căile morale şi corecte.

VĂRSĂTOR
Sunteţi destul de solicitat la serviciu, dar şi acasă, cei dragi aşteaptă mult de la dumneavoastră. O întrunire cu şefii sau un dialog cu un reprezentat oficial vă poate pune pe gânduri vizavi de poziţia pe care o aveţi în cadrul locului de muncă.

PEȘTI
Faceţi o cunoştinţă nouă şi aveţi convingerea că din acest moment începe o frumoasă prietenie. Aveţi multe de povestit, multe puncte în comun şi conversaţia merge extrem de uşor, încât puteţi spune că aţi găsit în sfârşit un om cu care vă simţiţi pe aceeaşi lungime de undă.

articolul original.

Bancul zilei

6 February 2023 at 22:00

Bancul zilei - GAZETA de SUD

Îi zic azi nevesti-mii:

  • Am cumpărat 2 bilete la cinema, pentru seara asta la ora 22.00.
  • Şi copiii cu cine rămân?, mă-ntreabă ea.
  • Am vorbit deja cu dădaca de la etajul 4 să vină.
  • E cumva blonda aia drăguţă, înaltă şi cu sânii mari?
  • Exact, îi răspund… soră-ta vine să te ia la 21.30.

Fetiţa către bunică:

  • Bunico, ce este un amant?
    Când aude, bunica începe şi strigă disperată „Vai!“ şi fuge repede şi deschide dulapul, iar de acolo cade un schelet.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

Bogații Chinei se mută în Singapore pentru a-și proteja averile

5 February 2023 at 13:16
image

Tot mai multe familii extrem de bogate părăsesc China şi se stabilesc în Singapore, pentru a-şi pune averile la adăpost de Partidul Comunist, care îi priveşte pe aceşti oameni cu suspiciune tot mai mare, scrie AFP, conform News.ro.

Represaliile recente ale autorităţilor împotriva miliardarilor din tehnologie, vedetelor care au neglijat să-şi plătească taxele şi trei ani de politici „zero-Covid”, i-au determinat pe chinezii bogaţi să caute refugiu în altă parte.

Un număr tot mai mare dintre ei şi-a stabilit reşedinţa în Singapore, au declarat pentru AFP mai multe surse apropiate acestei comunităţi. În această insulă condusă de acelaşi partid timp de şase decenii, grevele şi demonstraţiile sunt interzise. Taxele sunt relativ mici şi majoritatea populaţiei este de origine chineză.

Sosirea recentă a unor chinezi foarte bogaţi nu a trecut neobservată. Unii s-au stabilit în vile luxoase, cu vedere la mare, pe insula Sentosa.

Whisky de 800.000 dolari

„Nu vă puteţi imagina cât cheltuiesc. Este o nebunie”, a spus Pearce Cheng, director general al AIMS, societate care oferă servicii de relocare şi imigrare.

El a fost la o petrecere la unul dintre clienţii săi, unde s-a servit un whisky rar, „Yamazaki 55”, care poate valora până la 800.000 de dolari sticla.

Compania sa îi ajută pe nou veniţii să găsească apartamente de lux, să angajeze şoferi sau să înscrie copiii în şcoli private.

Nou-veniţilor le place să meargă cu Rolls Royce sau Bentley-uri şi frecventează cluburi de golf foarte selecte, precum Sentosa Golf Club, unde un abonament anual pentru străini ajunge la 670.000 de dolari.

„Mulţi dintre ei sunt tineri chinezi, cu haine de designeri celebri, şi de obicei stau doar între ei, ceea ce nu este surprinzător”, notează Benny Teo, directorul unei societăţi de consiliere în domeniul golfului, Blazon.

articolul original.

Băiatul din Reșița care a fost strivit de copac tocmai își sărbătorise ziua la Semenic

5 February 2023 at 09:49
image

Adolescentul de 14 ani care a murit strivit de un copac care a căzut peste mașina în mers în apropiere de Reșița se întorcea de la Semenic, unde își sărbătorise ziua de naștere, scrie Digi24.

Martorii au sunat imediat la 112, la locul accidentului venind atât medicii de pe ambulanță, cât și pompierii. Medicii nu au mai putut să îl salveze pe copil. Adolescentul a fost găsit cu stop cardiorespirator, însă la spital a fost declarat decesul.

Și părinții săi au avut nevoie de asistență medicală, după ce au suferit un atac de panică.

articolul original.

Horoscopul de weekend

2 February 2023 at 22:15
image

BERBEC
Sunteţi plin de energie și dornic de a schimba multe în viaţă. Sunt momente favorabile în acest sens, dar fiţi prudent. Există riscul să vă avântaţi în direcţii greșite. Sfătuiţi-vă cu cei dragi, pentru că ei pot fi ceva mai obiectivi decât dumneavoastră de-a lungul acestei săptămâni.

TAUR
În primele zile ale săptămânii aveţi nevoie de odihnă. Dialogul interior, analiza sinceră a situaţiilor și relaţiilor în care sunteţi implicat sunt foarte necesare acum, deoarece trebuie să schimbaţi ceva. Chiar dacă vă este dificil să faceţi schimbări de orice fel, depuneţi eforturi serioase și concentraţi-vă numai pe ceea ce aveţi realmente nevoie în această perioadă.

GEMENI
Zile interesante în relaţiile cu prietenii. Informaţiile aflate vă vor ajuta atât la serviciu, cât și în planul sănătăţii. Totuși, nu se recomandă să urmaţi orbește sfaturile altora. Sunt zile bune și pentru a sta de vorbă mai mult cu dumneavoastră înşivă și a vedea clar în ce fel de situaţii și relaţii vă aflaţi. Sunt șanse deosebite de a schimba anumite chestiuni personale sau profesionale.

RAC
Săptămâna începe cu multă forfotă în plan socio-profesional, fiind posibile reuniuni importante la serviciu, decizii majore în ceea ce privește activitatea profesională, asumarea unor responsabilităţi noi și pe termen lung. Totuși, această efervescenţă vă poate copleși și obosi în același timp.

LEU
Zile potrivite pentru studiu, discuţii elevate, informare pentru activităţi culturale și spirituale. Citiţi, învăţaţi, dialogaţi cu oameni de bună calitate și erudiţi, trasaţi planuri de îmbunătăţire a bagajului educaţional, dar și pentru a călători peste mări și ţări. Sunt momente bune pentru a vă rafina sufletul și a vă bucura de relaţii înfloritoare. Călătoriile reprezintă o temă importantă acum.

FECIOARĂ
Se conturează cheltuieli comune cu alţii, dar și rezolvarea unor datorii vechi. Pot apărea însă şi cheltuieli pentru cineva din anturajul apropiat sau pentru studii și călătorii. Fiţi prudent și nu vă hazardaţi în investiţii pentru alţii. Activităţile culturale și dialogurile erudite cu oameni deosebiţi vă pot ajuta să vă relaxaţi.

BALANŢĂ
Situaţii inedite în relaţiile parteneriale! Sunt posibile discuţii aprinse și activităţi comune de anvergură cu partenerul de viaţă sau colaboratorii profesionali. Tema principală a disputelor parteneriale este legată de banii obţinuţi și cheltuiţi împreună. Atât nevoile, scopurile dumneavoastră, cât și nevoile, scopurile partenerilor s-au schimbat foarte mult.

SCORPION
Săptămâna debutează cu multă muncă la serviciu. Selectaţi-vă priorităţile, dozaţi-vă eforturile și, la nevoie, apelaţi la sprijinul colegilor. Sunt posibile neplăceri colegiale de la banii și favorurile obţinute de la locul de muncă. Se recomandă prudenţă, toleranţă și răbdare în toate tipurile de relaţii.

SĂGETĂTOR
Este multă forfotă în relaţiile sentimentale în prima parte a săptămânii. Aveţi acţiuni de anvergură împreună cu persoana iubită sau copiii. Fiţi prudent și înţelegător cu cei dragi, chiar dacă pe alocuri vă displac ideile sau planurile lor de viaţă. Atmosfera este tensionată în plan sentimental, astfel că de la banalităţi se poate ajunge la conflicte pe termen lung.

CAPRICORN
Situaţii de excepţie în segmentul relaţiilor familiale și în cel domestic. Discuţii aprinse cu membrii familiei, activităţi domestice de anvergură, răsturnări de situaţie dificil de anticipat. Fiţi prudent, tolerant, înţelegător cu ceilalţi și evitaţi escaladarea conflictelor. Trasaţi planuri domestice pe termen lung.

VĂRSĂTOR
Se conturează întâlniri și dialoguri cu persoanele din anturajul apropiat, călătorii pe distanţe scurte și activităţi intelectuale de anvergură. De reţinut persoanele pe care le întâlniţi în aceste zile și ceea ce discutaţi cu ele. Orice informaţie aflată este utilă pe termen lung, chiar dacă la prima vedere pare neinteresantă sau de neînţeles.

PEȘTI
Chestiunile financiare vă deschid săptămâna. Este vorba despre veniturile pe care le obţineţi din munca desfășurată la un loc de muncă și de cheltuielile cotidiene. Puteţi primi sume importante de bani drept recompensă pentru eforturile depuse în plan profesional. Dar în același timp vor interveni și cheltuieli majore.

articolul original.

Bancul zilei

2 February 2023 at 22:00
image

Un iepuraş intră într-o cofetărie şi comandă o cafea cu lapte şi un corn. I se aduse comanda, dar îşi aminti că nu se spălase pe mâini, aşa că plecă la toaletă. Când se întoarse, cafeaua nu mai era.

  • Cine mi-a băut cafeaua?
    Toţi tăceau mâlc. Iepuraşul reveni cu un ton ameninţător:
  • Vă mai întreb încă o dată, cine mi-a băut cafeaua?
    Ursul se ridică în picioare de la o masă şi răspunse:
  • Eu am băut-o…
  • Şi cornul de ce nu l-ai mâncat, mofturosule?…

  • Daţi-mi un litru de morcovi!
  • Vrei să spui un kilogram.
  • Nu, eu vreau un litru!
  • Ori nu eşti normal, ori vrei să-ţi baţi joc de mine! Nu ceri corect, nu te servesc!
    A doua zi la fel, a treia zi la fel, a patra zi, totuşi:
  • Daţi-mi un kilogram de morcovi!
  • Ei, zise vânzătoarea fericită, vezi că poţi? Sticlă ai?
articolul original.

Horoscop

1 February 2023 at 22:15
image

BERBEC
Lăsaţi-vă imaginaţia să lucreze în favoarea voastră şi căutaţi să vă simţiţi cât mai bine, indiferent că vreţi să ţopăiţi pe stradă sau să purtaţi şosete neasortate. Încercaţi să nu vă faceţi griji în legătură cu ce spun oamenii şi să amintiţi-vă, cu plăcere, micile bucurii ale copilăriei.

TAUR
Dacă sunteţi trataţi cu aroganţă, nu vă lăsaţi influenţaţi de respectivul comportament. Cei care au încredere în voi ştiu despre ce este vorba şi nu vor ezita să vă ia partea, indiferent de cât de încinsă devine situaţia. Nu puneţi la suflet şi să treceţi peste momentele delicate.

GEMENI
Primiţi impulsuri semnificative în îndeplinirea unor obiective măreţe. Ziua vă asigură o doză mare de încredere şi vă face să visaţi, cu ochii deschişi, la bonusuri financiare substanţiale. Trebuie să înţelegeţi că soarta unor asemenea situaţii nu se decide într-o singură zi.

RAC
Dacă acţionezi în baza impulsurilor, vei putea să ieşi din rutină şi să te distrezi un pic. Aminteşte-ţi că ai puterea să îţi condimentezi viaţa. Prietenii se vor bucura dacă te relaxezi un pic şi nu mai iei totul atât de în serios şi ce mult le-ar plăcea să te ajute să faci asta.

LEU
Fii conştient de ceilalţi oameni şi să lasă pe cineva să se bucure de lucrurile tale. Împarte ceva care e considerat valoros de către un coleg sau prieten şi fă asta într-un mod cât mai natural. Când arăţi căldură cuiva în mod neaşteptat, relaţia dintre voi se poate consolida.

FECIOARĂ
Spune ce ai de zis dacă te simţi călcat în picioare şi nu te sfii să îţi protejezi teritoriul sau să clarifici o neînţelegere. Uneori, singurul mod de a primi respect este să îl ceri. Un cuvânt şoptit persoanei potrivite îţi va aduce satisfacţia dorită şi le va arăta altora că nu e de glumit cu tine.

BALANŢĂ
Dacă aveţi așteptări foarte înalte, puteţi fi dezamăgit de desfășurarea evenimentelor. Este mai bine să pleci la drum cu modestie și să fii pregătit sufletește pentru răsturnări de situaţie neplăcute. Fii cu ochii în patru și asigură-te că vei reacţiona rapid dacă apar probleme.

SCORPION
Măsuraţi-vă cuvintele dacă vreţi să cereţi o favoare de la superiori sau oameni aflaţi în poziţii de putere. O astfel de iniţiativă ar putea apărea într-o lumină rea, mai ales dacă situaţia generală este dificilă și sunt necesare eforturi suplimentare din partea întregii echipe.

SĂGETĂTOR
Trebuie să vă afirmaţi recunoștinţa pentru persoanele care v-au ajutat când totul părea pierdut. Un simplu gest poate lega prietenii indestructibile și va fi ca o piatră de hotar pentru noua ta viaţă. Dacă ai trecut prin episoade grele, uită trecutul și privește cu ambiţie spre viitor.

CAPRICORN
Capricornii sunt mai sensibili, iau totul personal și declanșează conflicte care altfel ar fi putut fi evitate. Încercaţi să identificaţi ceea ce v-a adus în această stare și să rezolvaţi problema fără a atrage altfel situaţii tensionate. Spre finalul săptămânii lucrurile intră în normal.

VĂRSĂTOR
Vă doriţi să luaţi lucrurile mai ușor, să vă relaxaţi mai mult și să încercaţi să vă găsiţi echilibrul. La locul de muncă lucrurile sunt pe făgașul cel bun, totul merge strună, iar șefii sunt mulţumiţi. Păstraţi același ritm și s-ar putea să vă primiţi o mărire de salariu meritată.

PEȘTI
Peștii sunt deciși să mai dea o șansă persoanei iubite. Situaţia se va calma treptat, odată ce partenerii spun sincer ce au pe suflet și se abţin să acuze. Discuţiile constructive pot scurta calea spre împăcare. Starea de sănătate este infleunţată de problemele senimentale, dar răbdare.

articolul original.

Bancul zilei

1 February 2023 at 22:00
image

Am parcat maşina grăbit şi am dat o fugă să cumpăr ţigări şi bere de la magazinul din colţ. Când am ieşit (după doar câteva minute!!!) deja era afară un poliţist care scria de zor o amendă. M-am dus la el şi i-am spus: „Poate mă mai slăbeşti un pic“, la care el a continuat să scrie amenda fără să se uite la mine. Atunci l-am făcut „nazist“. De data asta s-a oprit, s-a uitat la mine, şi a început să scrie o altă amendă pentru cauciucuri uzate. Aşa că eu l-am poreclit „curcan tâmpit“, iar el a început să scrie o a treia amendă pe lângă cele două deja agăţate în parbriz. Chestia asta a cam durat vreo 20 de minute. Cu cât îl jigneam mai tare, cu atât se învârtoşa la scris amenzi. Până am obosit eu şi am hotărât să cedez. Aşa că am plecat pe jos, am dat colţul şi m-am urcat în maşina mea.

articolul original.

Horoscop

31 January 2023 at 22:15
image

BERBEC
În orice colectiv, cineva trebuie să-şi asume rolul de lider pentru că are ceva mai mult curaj. De data aceasta, aţi putea fi omul potrivit pentru a trasa direcţia. Toţi vă vor recunoaşte valoarea, superioritatea şi autoritatea şi vă simţiţi bine în această postură de şef, mai ales că nimeni nu vă contrazice, ci vi se supune cu respect.

TAUR
Nu calculaţi prea mult bugetul de care dispuneţi, pentru că nu veţi fi mulţumit de rezultat. Trebuie să începeţi să mai luaţi unele măsuri cu privire la bani, întrucât s-au cam împuţinat rezervele, în timp ce lista de datorii tot creşte. Nu vă lăsaţi impresionat de cei care se plâng din cauza sărăciei şi a lipsurilor, pentru că vă pot influenţa negativ.

GEMENI
Banii s-au cam dus şi regretaţi acum, dar prea târziu, că aţi fost atât de neglijent cu sumele manipulate în trecut. V-aţi lăsat furat de tot felul de capricii inutile şi, când calculaţi cu ce aţi rămas, nu aveţi prea multe motive de bucurie.

RAC
Veştile care sosesc azi vă pun serios pe gânduri şi transformă noaptea în zi. Insomnia pare să fie principalul duşman al acestei zile, pentru că nu vă puteţi relaxa şi vă puneţi o mulţime de întrebări pe marginea veştii tocmai aflate.

LEU
Staţi de vorbă cu familia şi puneţi ţara la cale pe îndelete pentru perioada imediat următoare. Planurile pe care vi le faceţi împreună au toate şansele să se materializeze, pentru că nu sunt simple vise sau iluzii, ci proiecte cât se poate de concrete, pentru care aveţi toate mijloacele necesare să le duceţi la capăt.

FECIOARĂ
Nu vă aventuraţi în afaceri fără să chibzuiţi atent înainte, pentru că nu este indicat să cheltuiţi bani la primul impuls şi să regretaţi apoi că aţi fi putut face altceva mai bun cu acele sume. Poate aveţi nevoie de un sfat de la o persoană cu mai multă experienţă.

BALANŢĂ
Iubirea e cel mai dulce balsam al acestei zile, pentru că nu mai contează ce se întâmplă pe alte planuri ale vieţii dacă inima vă este plină de emoţii pozitive. Tot ce simţiţi e la apogeu, emoţiile dau în clocot. Puteţi fi îndrăgostit de un loc, de o stare de lucruri sau de o persoană, nu are importanţă, pentru că investiţi aceeaşi pasiune în ceea ce vă place atât de mult.

SCORPION
Deşi sunteţi foarte sensibil la orice stimul negativ, azi ar trebui să vă menţineţi tare pe poziţie şi să nu vă lăsaţi afectat de nimic trist. Dacă începeţi să săpaţi după motive de supărare, sigur veţi găsi câteva, ca atare, numai de voinţa dumneavoastră depinde dacă ziua va fi liniştită sau agravată de tristeţe şi alte griji.

SĂGETĂTOR
Numai datorită prudenţei puteţi depăşi cu bine furtuna de evenimente care năvăleşte acum în cale. În alte condiţii, v-ar fi bulversat complet şi v-aţi fi pierdut cumpătul, dar de data aceasta reuşiţi să vă adunaţi foarte bine pentru a readuce totul repede pe un făgaş normal.

CAPRICORN
Nu lăsaţi nimic să vă strice buna dispoziţie cu care începeţi ziua, deoarece motive de supărare şi de enervare vor apărea suficiente până la final. Prefaceţi-vă că nici nu auziţi ceea ce v-ar putea deranja şi priviţi doar lucrurile care vă fac plăcere, cele care vă înalţă, care vă aduc zâmbetul pe buze.

VĂRSĂTOR
Priviţi serios problema pe care o analizaţi azi cu imparţialitate şi atenţie, spre deosebire de cei din jur, care numai cu gândul la distracţie sunt, cu chef de joacă. Nu e de glumit cu răspunsul pe care trebuie să îl daţi, pentru că vi se cere concentrare şi capacitatea de a înţelege situaţia pe toate feţele cu corectitudine.

PEȘTI
Dacă vă eliberaţi azi de grija care vă ţinea blocat de ceva vreme, dintr-o dată vi se va părea că orizonturile sunt mult mai limpezi şi ştiţi mai bine ce aveţi de făcut. Atât timp cât nu scăpaţi de acel hop care vă taie elanul, orice efort este în zadar.

articolul original.

Horoscop

30 January 2023 at 22:15
image

BERBEC
Banii sunt cea mai mare preocupare a acestei zile, pentru că trebuie să-i administraţi cu chibzuinţă ca să faceţi faţă mai multor obligaţii financiare. A venit scadenţa ratelor, facturile îşi aşteaptă rândul şi mai aveţi şi o mulţime de alte lucruri de cumpărat, dar trebuie să le aşezaţi după o anumită ordine.

TAUR
Nu mai alergaţi după cai verzi pe pereţi! Veţi auzi îndemnul acesta din mai multe direcţii şi când mai multă lume vă spune că visaţi, ar fi bine să vă treziţi la realitate. Poate mergeţi într-o direcţie iluzorie, care nu duce acolo unde ar trebui, ci vă afundă şi mai mult în visare.

GEMENI
Adevărul poate fi întotdeauna privit din două direcţii, căci fiecare susţine, în felul său, că dreptatea e la el. Cineva trebuie să intervină în această luptă pentru a restabili echilibrul, ca atare, s-ar putea să fiţi cel care judecă la rece situaţia şi trage o concluzie.

RAC
Aveţi norocul de a atrage alături o persoană care vă seamănă grozav, parcă aţi fi fraţi. Vă completaţi perfect unul pe altul, pentru că priviţi la el ca într-o oglindă. Gândiţi-vă că are aceeaşi viziune în ceea ce faceţi împreună, aveţi acelaşi stil de a glumi, de a vorbi, de a relaţiona, încât e o plăcere să lucraţi în tandem.

LEU
Şocul unei veşti pe care o primiţi brusc azi e imens şi vă lasă fără direcţie, dar încercaţi să nu luaţi decizii pe loc, sub imperiul emoţiei intense. Lăsaţi lucrurile să se mai aşeze, liniştiţi-vă puţin, pentru că veţi înţelege altfel situaţia după o vreme.

FECIOARĂ
Trebuie să faceţi ceva ca să scăpaţi de pasa proastă care vă dă târcoale. Căutaţi-vă refugiul potrivit care să vă distragă atenţia de la motivele de supărare. Se vede că nu vă convine ceva, că nu sunteţi în apele dumneavoastră, dar, dacă reuşiţi să vă concentraţi asupra sarcinilor de serviciu, de exemplu, nimic din ceea ce vă îngrijora la început nu va mai conta.

BALANŢĂ
Nu ştiţi ce să apreciaţi mai mult la persoana iubită: încrederea şi fidelitatea pe care vi le arată sau frumoasele cuvinte pe care le şopteşte. Aveţi nevoie şi de unele, şi de altele, pentru că o relaţie adevărată nu poate exista fără gesturi de afecţiune, dar nici fără fapte concrete care să susţină vorbele.

SCORPION
Nimic nu ţine veşnic, mai ales ce e legat de sentimente, deci nu speraţi că un lucru care vă face fericit acum va ţine aşa mult şi bine. Păstraţi din tot ce simţiţi acum doar ce vă poate ajuta cu adevărat. A rămâne cramponat într-o emoţie, bună sau rea, se va dovedi un dezavantaj.

SĂGETĂTOR
Veştile bune vin din toate părţile şi cum să nu vă bucuraţi de ceea ce auziţi? Cei dragi au multe lucruri frumoase de transmis despre evenimentele din viaţa lor care îi fac acum atât de fericiţi şi simt nevoia să împărtăşească tot ce li se întâmplă. Felicitaţi-i, transmiteţi-le numai gânduri bune şi laude, pentru că îi va ajuta enorm susţinerea dumneavoastră!

CAPRICORN
Mare grijă la tranzacţiile financiare ale acestei zile! Ori sunteţi pe cale să încheiaţi o afacere proastă, să cumpăraţi un obiect care, mai târziu, se va strica, ori trebuie să deturnaţi o sumă mai mare de bani într-o direcţie neplăcută, cum ar fi o amendă, repararea unui obiect de care aveţi mare nevoie şi care s-a defectat, o factură uitată.

VĂRSĂTOR
Nu e recomandabil azi să lucraţi pe cont propriu, pentru că aţi ajuns într-un punct în care contează enorm cooperarea, lucrul în echipă, comunicarea permanentă cu partenerii dumneavoastră. Fiecare are ceva de spus sau un rol de jucat în acest proiect.

PEȘTI
Primiţi o veste atât de bună, încât nici nu mai aveţi răbdare până la concretizarea evenimentului proaspăt anunţat. Aţi vrea să săriţi peste câteva etape, să ajungeţi direct la punctul maxim al acestui eveniment, dar nu trebuie să vă grăbiţi.

articolul original.

Bancul zilei

30 January 2023 at 22:00
image

– Alo, unde ești?
– La nuntă.
– La cine?
– Habar n-am, am intrat să mănânc o supă.


Locuitorii din jud. Vaslui au sărit în ajutorul celor din Bacău și le-au trimis 5000 l de ţuică! Apă… n-aveau nici ei!


Ion Iliescu explică cum a păcălit moartea: ”De 25 de ani ea mă caută la pușcărie și eu sunt acasă!”


– Mărie, conduci așa de repede, că închid ochii la curbe.
– Sinceră să fiu, și eu fac la fel!


Cupidon, când trece pe lângă mine îmi zice: ”Nu-nu, tu stai liniștit, că ai deja destule probleme!”


Nu am pornit aerul condiţionat, am pus colinde… să creadă creierul că e frig afară!

articolul original.

Horoscop

29 January 2023 at 22:15
image

BERBEC
Este o zi amuzantă în care aveţi chef de distracţie şi nu prea luaţi nimic în serios. Vă cuprinde spiritul vacanţelor şi vă comportaţi ca un copil pus pe şotii la orice. E nevoie şi de astfel de atitudini vesele, pentru că nu are rost să vă împovăraţi cu probleme şi griji, fiindcă orice piedică ar putea fi depăşită mult mai uşor dacă o priviţi cu zâmbetul pe buze.

TAUR
Cariera dumneavoastră depinde mult de decizia pe care o luaţi acum, ca atare nu vă grăbiţi să daţi un răspuns la primul impuls. Mai gândiţi-vă, mai informaţi-vă, mai studiaţi, pentru că e un punct care va marca etapele viitoare ale unui proiect important.

GEMENI
Este o zi furtunoasă, cu multă agitaţie, cu replici tăioase, cu gesturi bruşte. Nici nu le toleraţi la alţii, dar nici pe ale dumneavoastră nu le puteţi controla eficient. Orice interacţiune cu oamenii de aceeaşi vârstă se poate solda cu dispute pe marginea unor păreri extrem de variate.

RAC
Nu acţionaţi la furie sau la mânie, pentru că nu raţionaţi foarte limpede şi riscaţi să greşiţi. Staţi şi chibzuiţi înainte de a face vreun pas mai departe, pentru că tot ce faceţi la nervi nu e cea mai bună variantă. Cereţi o perioadă de gândire, chiar dacă sunteţi strâns cu uşa de termene limită.

LEU
Sunteţi foarte îngrijorat pentru nişte chestiuni de serviciu sau din cauza unei relaţii care merge defectuos de la o vreme, dar nu cumva vă stresaţi degeaba? Aveţi nevoie de puţină relaxare, şi ştiţi de unde puteţi primi azi energia pozitivă care să vă remonteze cel mai rapid?

FECIOARĂ
Primiţi o veste bună cu efect mobilizator asupra dumneavoastră. Vă dă alt chef de acţiune, mai mult curaj să ieşiţi în faţă şi să spuneţi ce ştiţi şi când vedeţi ce bine evoluează lucrurile sunteţi din ce în ce mai sigur pe reuşita finală spre care vă îndreptaţi.

BALANŢĂ
Gata, ce aţi semănat în ogorul fertil e deja acolo, aşteaptă să încolţească, deci nu mai aveţi ce schimba. De acum doar trebuie să îngrijiţi acest sol cu răbdare, cu tot ce este necesar viitoarei recolte, dar ce a fost mai important, primul pas, ideea, decizia, sămânţa primordială, e deja plantată.

SCORPION
Sunteţi persoana cea mai potrivită să preluaţi frâiele unei acţiuni pentru că aveţi real talent de lider. Ceilalţi vă vor urma orbeşte, dând dovadă de maximă încredere faţă de sensul pe care îl arătaţi. Ştiţi ce spuneţi, aveţi curajul de a lua decizii şi pentru alţii, deci aveţi toate calităţile adecvate unui conducător!

SĂGETĂTOR
Vindecarea trupului şi a sufletului depind de… minte! De acolo, din modul dumneavoastră de a gândi, se ivesc cele mai bune tratamente pentru starea actuală, ca atare, pentru a vă simţi din nou în formă şi a vă recăpăta energia, trebuie doar să luaţi o decizie limpede şi clară.

CAPRICORN
Vă supără mult atitudinea recalcitrantă a unui prieten care e pus pe harţă şi ridică tonul la oricine. Nu meritaţi asemenea tratament, când vă purtaţi cu el calm şi prietenos, dar din păcate nu aveţi parte de tovarăşi de discuţie prea amabili. Nervozitatea se resimte în orice gest, în orice cuvânt, încât presimţiţi că se vor declanşa animozităţi grave.

VĂRSĂTOR
Deşi sunteţi una din zodiile cele mai sociabile şi mai comunicative, azi parcă nu vă mai găsiţi cuvintele pentru a vă face înţeles. Vă aflaţi într-un anturaj numeros cu care nu prea aveţi multe în comun.

PEȘTI
Aveţi un real talent de consilier, de sfătuitor sau chiar de psiholog, deci cine vă are astăzi prin preajmă se poate declara fericit pentru tot ce primeşte de la dumneavoastră. Daţi dovadă de multă toleranţă, empatie, ştiţi să ascultaţi şi să daţi sfaturi, deci, dacă simţiţi ceva special în legătură cu problemele celor din faţă, spuneţi-le părerea cu sinceritate.

articolul original.

Bancul zilei

29 January 2023 at 22:00
image

Frizerul îl întreabă pe client:

  • Cum să vă tund ca să fiţi mulţumit?
  • Gratis!

Examen la poliţie:

  • Ce capitală are Marea Britanie? Linişte. O voce din spate:
  • Dar ne-aţi spus să învăţăm capitale de ţări, nu de mări!!!

O blondă fuma alene o ţigară într-un bar. Un tip se apropie de ea şi îi spune:

  • Domnişoară, dansăm sau stăm de vorbă?
  • Dansăm, că sunt frântă de oboseală.
articolul original.

Horoscopul de weekend

26 January 2023 at 22:15
image

BERBEC
Este nevoie să vă ocupaţi de curăţenie generală, reparaţii sau de vânzarea ori achiziţionarea unor bunuri patrimoniale. Se recomandă prudenţă, deoarece relaţiile cu membrii familiei sunt distorsionate. Gândirea și comunicarea lasă de dorit în această săptămână, astfel că ar fi bine să nu vă bazaţi pe cele spuse sau decise acum.

TAUR
Multă lume va dori să vă vorbească în această săptămână, însă emotivitatea și subiectivismul sunt accentuate, deci fiţi prudent și evitaţi discuţiile ample. Se pot relua teme sau activităţi vechi, întrucât ceva a rămas nelămurit sau nerezolvat. Gândurile vă sunt îndreptate spre câștiguri și investiţii.

GEMENI
Sunteţi pus pe fapte mari în această săptămână. Energia vitală este la cote înalte, astfel că sunt șanse deosebite de a trasa direcţii noi în plan personal și profesional. Accentele acestor zile sunt pe relaţiile cu ceilalţi, mai ales cu partenerul de viaţă și cu colaboratorii. Este vremea să renunţaţi la ceea ce nu vă mai este de folos și să vă orientaţi spre noi orizonturi parteneriale.

RAC
Sunteţi capricios în această săptămână, astfel că puţini sunt capabili să vă intre în voie. Sunt momente excelente pentru a trasa planuri noi, pentru a vă ocupa de nevoile dumneavoastră sufletești, dar și pentru a studia pe îndelete relaţiile din preajmă. Se îmbunătăţesc veniturile din activitatea profesională.

LEU
Veţi renunţa la unii prieteni sau vă veţi schimba radical atitudinea faţă de ei. Concluziile privitoare la segmentul prietenilor și susţinătorilor din segmentul socio-profesional vă vor determina să vă redefiniţi conceptul de prietenie, orientându-vă totodată spre persoane de o mai bună calitate. Final de proiecte profesionale. Aveţi nevoie de odihnă, pentru că sănătatea este vulnerabilă.

FECIOARĂ
Sunteţi înconjurat de prieteni în prima parte a săptămânii, dar emotivitatea și subiectivismul sunt accentuate, astfel că este mai dificil să ajungeţi la un consens chiar și cu dumneavoastră înşivă. Evitaţi să povestiţi despre dumneavoastră și planurile de viitor. Sănătatea este vulnerabilă, fiţi pudent și îngrijiţi-vă corespunzător.

BALANŢĂ
Sunteţi solicitat de multă lume, atât la serviciu, cât și acasă. Alegeţi-vă vorbele și gesturile cu grijă, întrucât vă sunt observate cu atenţie și criticate în consecinţă. Gândirea și comunicarea sunt viciate în general, deci este dificil să se ajungă la un consens. Foarte importante sunt acum relaţiile cu prietenii și protectorii din segmentul socio-profesional.

SCORPION
Planuri de călătorie, de studii, dialoguri cu persoane aflate în străinătate, activităţi socio-profesionale sunt subiectele principale ale acestei săptămâni. Sunt posibile erori de gândire și comunciare, de aceea fiţi prudent și nu luaţi de bun chiar tot ce auziţi. La serviciu sunteţi solicitat de către șefi și autorităţi.

SĂGETĂTOR
Sunt momente bune pentru a lămuri bugetul de cheltuieli și pentru a trasa planuri financiare noi. Cheltuiţi cu măsură și evitaţi implicarea în câștiguri rapide, dar nesigure. Planuri de călătorii, de studii, dialoguri cu persoane aflate în străinătate, participare la seminarii, conferinţe pe teme filozofice, activităţi culturale. Bucuraţi-vă de tot ce vă înconjoară.

CAPRICORN
Relaţiile parteneriale sunt provocatoare în sensul că a sosit vremea să lămuriţi fie aspectele vieţii de cuplu, fie pe cele ale unor colaborări aflate în derulare sau aflate în discuţii de a începe. Există o mare vulnerabilitate pe acest segment, pentru că sunteţi sensibil și concentrat pe propria persoană. Fiţi prudent și acordaţi atenţie și celorlalţi.

VĂRSĂTOR
Săptămâna debutează cu multă muncă la serviciu, dar și în plan personal. Dozaţi-vă eforturile, pentru că sănătatea este vulnerabilă și se pot evidenţia, destul de zgomotos, afecţiuni mai vechi sau mai noi. De reţinut că la serviciu există animozităţi ascunse, conflicte mocnite ce stau să izbucnească din moment în moment.

PEȘTI
Este bine să vă îndreptaţi atenţia spre persoana iubită, spre copii, dar și spre hobby-urile dragi. Activităţile recreative desfășurate alături de cei dragi vă relaxează, vă amuză și vă provoacă să vă exersaţi creativitatea. Aţi putea realiza adevărate opere de artă în aceste zile. La serviciu se animă atmosfera la mijlocul săptămânii.

articolul original.

Bancul zilei

26 January 2023 at 22:00
image

La poștă, un bărbat cu o mână în ghips o roagă pe o doamnă să-i scrie pe o felicitare textul și adresa. Femeia, îndeplinind rugămintea omului, întreabă dacă poate să-l mai ajute cu ceva. Bărbatul dându-i aceeași felicitare îi spune:

  • Da, chiar vă rog. Mai scrieţi la post scriptum: „Scuzaţi-mi caligrafia dezgustătoare și greșelile gramaticale“.

Soţia mea spune că sunt un mincinos înnăscut. Ceea ce e ridicol, deoarece în primul rând, eu nu sunt însurat.


  • Vecine, nevastă-mea mă înşală! Mi-a zis că a dormit la Maria.
  • Şi?
  • Păi la Maria am dormit eu!
articolul original.

Suplimente alimentare eficiente

26 January 2023 at 03:16
image

Aproape toată lumea a fost atrasă la un moment dat de ceea ce promitea eticheta sau reclama unui supliment alimentar. Inevitabil, apare întrebarea dacă va funcționa și pentru noi. Mulți oameni iau suplimente dorind să își mențină sănătatea sau pentru că vor să își revină mai rapid după o anumită afecțiune ce i-a lăsat simțindu-se slăbiți, dar, din păcate, în majoritatea cazurilor, studiile științifice nu au reușit să confirme așteptările, deși există excepții.

Vitamina D

Pentru a obține vitamina D în mod fiziologic, producând-o în urma expunerii pielii la acțiunea razelor UV, avem nevoie de multă lumină solară. De aceea, pe măsură ce munca s-a mutat din aer liber la birou și am învățat importanța folosirii cremelor cu factor de protecție solară pentru reducerea riscul de cancer de piele și întârzierea apariției ridurilor, un nivel optim de vitamina D este mai greu de realizat. Pentru că din alimentație este destul de greu de obținut, peștele gras și produsele lactate fortificate cu vitamina D fiind singurele surse alimentare importante, suplimentele alimentare par alegerea optimă.

Vitamina B12

Vitamina B12 se găsește numai în alimentele de origine animală, așa că persoanele care consumă exclusiv hrană vegetală au grijă să își asigure aportul de această vitamină prin intermediul suplimentelor alimentare. Deficiențe de B12 pot prezenta și vârstnicii, deoarece nu produc suficient acid în stomac și astfel nu pot asimila suficientă vitamina B12 din produsele de origine animală. Alimentele de tipul cerealelor cu adaos de vitamina B12, dar și alte alimente îmbogățite cu forma de sinteză a acestei vitamine fac procesul de absorbție eficient, chiar și în prezența unei cantități reduse de acid gastric.

Acidul folic

Acidul folic este esențial pentru producerea globulelor roşii – hematii- și are un rol important în producerea ADN-ului. Deși acidul folic este prezent într-o varietate de legume cu frunze verzi, fructe, leguminoase și carne, guvernele SUA și Canada au emis reglementări ce impun fortificarea cu acid folic a tuturor produselor din cereale deoarece populația nu părea să reușească să atingă niveluri optime din această vitamină, iar în cazul femeilor însărcinate, acest lucru conducea la defecte congenitale.

Fortificarea cu folaţi a ameliorat această problemă, dar în general, medicii ginecologi recomandă în continuare suplimente pentru femeile care încearcă să rămână însărcinate sau care sunt deja însărcinate.

Multivitaminele nu reprezintă o garanţie a sănătăţii

În ciuda statutului multivitaminelor de supliment alimentar recomandabil oricui, multivitaminele nu reprezintă o garanție a sănătății sau o scurtătură către o îmbunătățire a stării de sănătate. În prezent, există alte recomandări ce prezintă dovezi mult mai puternice ale beneficiilor lor: aderarea la o alimentație sănătoasă, menținerea unei greutăți optime și reducerea cantității de grăsimi saturate, grăsimi trans, alături de scăderea consumului de sodiu și de zahăr.
O viață echilibrată, cu o alimentație ce urmărește direcțiile recomandate, nu necesită, în general, adiția de multivitamine și minerale cu ajutorul suplimentelor alimentare.

Înainte de a începe orice tratament cu suplimente alimentare, este recomandată o discuție cu medicul sau cu farmacistul. Aceștia ne pot orienta în direcția corectă, indicându-ne cel mai potrivit complex de multivitamine, modul de administrare, dar și durata tratamentului.

Valentina Ghimpău
Sănătate de la Farmacist specialist,
Vă muțumesc că m-ați citit!

articolul original.

Horoscop

25 January 2023 at 22:15
image

BERBEC
Dacă nu aţi găsit încă o cale de exprimare a propriei creativităţi şi care să vă aducă şi satisfacţie, căutaţi-o astăzi şi mai atent. Aţi putea primi azi o idee excelentă care, dacă va fi pusă în practică urgent, s-ar putea să genereze un cumul de elemente de bun augur care, toate la un loc, ar putea crea ceea ce numiţi fericire.

TAUR
Trebuie să vă ocupaţi de un aspect care nu vă face nici o plăcere, dar de care nu puteţi scăpa, ca atare tăceţi şi suportaţi situaţia aşa cum e. Consideraţi-l un sacrificiu necesar pentru a vă asigura mai apoi o evoluţie fără probleme.

GEMENI
Nu judecaţi pripit situaţia prin care treceţi, pentru că mai sunt încă unele etape de parcurs până ajungeţi la un nivel mai limpede, pe care să-l puteţi înţelege corect. Mai aşteptaţi, lucrurile sunt încă într-o continuă schimbare, nu se poate spune că a atins nivelul maxim de la care puteţi extrage o concluzie.

RAC
Atâtea planuri măreţe vă motivează, dar vă şi epuizează la un moment dat, ca atare reveniţi un pic cu picioarele pe pământ ca să vă odihniţi. Unii spun că parcă aţi trăi prin stele, că visaţi cu ochii deschişi, că nu se poate vorbi cu dumneavoastră cât timp sunteţi concentrat numai la ţelurile cele mai înalte.

LEU
De multe ori, cele mai frumoase opere de artă se nasc din suferinţă, din tristeţe, în momentele în care inima artistului plânge. Acelaşi lucru îl puteţi face astăzi, pentru că vă apasă o povară pe suflet, plângeţi surd în sinea dumneavoastră pentru o pierdere sau un eşec.

FECIOARĂ
Nu pretindeţi lucruri imposibile de la partener, ci priviţi-l cu realism. Renunţaţi la speranţe absurde, la vise deşarte, la iluzii de perfecţiune, pentru că ştiţi că nu sunt posibile. Mai bine vă implicaţi în relaţie cu ceea ce sunteţi, acceptându-l pe cel din faţă aşa cum este.

BALANŢĂ
În mediul obişnuit, în care toate păreau aşezate pe un teren banal şi liniştit, apare astăzi o situaţie neprevăzută care vă dă peste cap tot calmul. E o veste cu efect fulgerător, care cere din partea dumneavoastră o reacţie foarte promptă.

SCORPION
Mai lăsaţi de la dumneavoastră, nu mai treceţi în revistă, la nesfârşit, acele lucruri din trecut care nu au ieşit chiar aşa cum aţi fi dorit. Sunt momente în care, ca să treceţi pe un nivel mai bun, e nevoie să abandonaţi balastul care nu vă mai trebuie, şi acelaşi lucru trebuie să-l faceţi azi.

SĂGETĂTOR
Sunteţi cel care spune nu abundenţei de ocazii bune care vă înconjoară. Probabil v-aţi fixat gândul asupra unui unic simbol care pentru dumneavoastră ar însemna fericirea şi dacă acela nu vine încă, aveţi tendinţa să spuneţi că nu aveţi nimic. Ori, a avea ceva nu înseamnă neapărat să aveţi doar acel lucru de care v-aţi legat toate speranţele.

CAPRICORN
Nu vă gândiţi cu dispreţ sau cu o atitudine de perpetuu nemulţumit la lucrurile bune pe care le aveţi, pentru că, dacă v-aţi raporta un pic la cei care nu au ceea ce deţineţi acum, v-aţi da seama cât de norocos sunteţi. Apropiaţi-vă de cei care nu au avut aceeaşi soartă fericită ca a voastră.

VĂRSĂTOR
Sunteţi foarte mulţumit de relaţia de cuplu, pentru că vă simţiţi ocrotit, liniştit, având alături un om pe care vă puteţi baza. Chiar dacă nu sentimentele primează acum între voi, ci alte valori care dau consistenţă şi stabilitate relaţiei, puneţi mare preţ pe comunicarea dintre voi.

PEȘTI
Nu tot ce auziţi este neapărat şi adevărat, ca atare înainte de a pune în practică unele sfaturi, verificaţi-le! Poate la originea celor auzite stă o utopie, ceva ce nu vi se potriveşte sau nici măcar nu e verificat, de aceea e bine să citiţi mai mult, din mai multe direcţii.

articolul original.
❌