ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Real Madrid a smuls victoria cu nou promovata Almeria, în prima etapă din campionatul Spaniei

15 August 2022 at 09:26
Real Madrid

Real Madrid, campioana en titre a Spaniei, a smuls victoria cu 2-1 pe terenul nou promovatei Almeria, duminică în prima etapă din La Liga, graţie lui David Alaba, marcator şi în meciul pentru Supercupa Europei câştigată de madrileni în faţa lui Eintracht Frankfurt (2-0) săptămâna trecută, informează AFP, potrivit Agerpres.

Larg remaniată, Real a primit primul gol încă din min.6 prin belgianul Largie Ramazani, dar a restabilit echilbrul în repriza secundă prin Lucas Vazquez (min.61), iar apoi dintr-o superbă lovitură liberă David Alaba (min.75) a marcat golul decisiv, după doar câteva secunde de la intrarea în teren în locul lui Ferland Mendy.

Rezultate:


Vineri
Osasuna - Sevilla FC 2 - 1

Sâmbătă
Celta Vigo - Espanyol Barcelona 2 - 2
Valladolid - Villarreal 0 - 3
FC Barcelona - Rayo Vallecano 0 - 0

Duminică
Cadiz - Real Sociedad 0 - 1
Valencia - Girona 1 - 0

Luni
Athletic Bilbao - Mallorca
Getafe - Atletico Madrid
Betis Sevilla - Elche

Pe primele locuri în clasament se află Villareal, Osasuna, Real Madrid, Real Sociedad, Valencia cu câte 3 pct, urmate de Celta Vigo 1 pct etc.

articolul original.

AS Roma şi Lazio au debutat cu dreptul în noul sezon din Serie A

15 August 2022 at 09:25
as roma suporteri

După modelul echipelor AC Milan şi Inter Milano, învingătoare în meciurile lor de sâmbătă, cluburile AS Roma şi Lazio nu au ratat debutul în prima etapă din Serie A, obţinând victorii în meciurile de duminică, informează AFP, potrivit Agerpres.

Bryan Cristante (min.33) a adus victoria lui AS Roma în meciul câştigat în deplasare, cu 1-0, la Salernitana, în timp ce Lazio Roma, echipa fundaşului român Ştefan Radu, a câştigat cu scorul de 2-1, pe propriul teren, în faţa lui Bologna.
Bologna, aflată în superioritate numerică încă din min.6, după eliminarea tânărului portar portughez Luis Maximiano pentru prinderea balonului cu mâna în afara careului, a deschis scorul din penalty prin Marko Arnautovic (min.38), înainte de a se regăsi şi ea în zece oameni după eliminarea fundaşului francez Adama Soumaoro (min.45+4).

Lazio a restabilit egalitatea în min.68 prin autogol al lui Lorenzo De Silvestri, în timp ce căpitanul Ciro Immobile a stabilit scorul final (min.79).

Rezultate:
Sâmbătă
AC Milan - Udinese 4 - 2
Sampdoria - Atalanta Bergamo 0 - 2
Lecce - Inter Milano 1 - 2
Monza - Torino 1 - 2

Duminică
Fiorentina - Cremonese 3 - 2
La Spezia - Empoli 1 - 0

Luni
Hellas Verona - Napoli
Juventus Torino - Sassuolo

Pe primul loc în clasament se află AC Milan, Atalanta Bergamo, Fiorentina, Inter Milano, Lazio, AS Roma, Juventus, AS Roma, La Spezia cu câte 3 pct, urmate de Hellas Verona 0 pct etc.

articolul original.

Acțiune a polițiștilor români și bulgari, la Calafat

15 August 2022 at 08:59
image

Poliţiştii din cadrul IPJ Dolj au acționat, în perioada 5-14 august, împreună cu polițiștii bulgari, în patrule comune, pentru monitorizarea și controlul traficului rutier în regiunea de frontieră Calafat-Vidin.

Oamenii legii susțin că scopul principal al acțiunii a fost prevenirea accidentelor de circulație în zona de trecere a frontierei.

”Polițiștii doljeni au acționat în scopul de a consilia și a acorda sprijin cetățenilor români aflați pe teritoriul bulgar, pentru desfășurarea activităților de patrulare, monitorizare și control al traficului rutier și pentru prevenirea accidentelor de circulație pe arterele rutiere din zona de trecere a frontierei care converg spre/dinspre localitățile Calafat-Vidin.

În cadrul activităților au fost legitimate și verificate peste 225 de persoane, fiind controlate și 157 de autovehicule. Deși rolul polițiștilor a fost unul preventiv, au fost constatate și abateri ale normelor rutiere, fiind aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.220 de lei”, au explicat polițiștii doljeni.

Polițiștii doljeni vor continua să acționeze și în perioada următoare împreună cu partenerii bulgari.

articolul original.

Importurile de gaze, în scădere cu 17,1% în primele 6 luni din 2022

15 August 2022 at 08:52
image

România a importat, în primul semestru din 2022, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 1,067 milioane tone echivalent petrol (tep). Este o cantitate mai mică cu 17,1% (220.700 tep) faţă de cea din perioada similară a anului trecut, notează Agerpres.

Producţia internă de gaze naturale a fost, în perioada menţionată, de peste 3,502 milioane tep, cu 5,5% (203.800 tep) sub cea din primele şase luni din 2021. Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză estimează pentru 2022 o producţie de gaze de 7,45 milioane tep şi importuri de 2,33 milioane tep, în creştere cu 1,9%, respectiv în scădere cu 19,6%, de la an la an.

Conform „Strategiei Energetice 2019-2030, cu perspectiva anului 2050”, publicate pe site-ul Ministerului Energiei, producţia de gaz natural a României va atinge un vârf de 132 TWh, în 2025, ca urmare a producţiei din Marea Neagră, şi apoi va scădea la 96 TWh în 2030 şi la 65 TWh, în 2050.

articolul original.

Theodor Stolojan: ‘Prețurile actuale la energie, care după toate prognozele vor dura mai mult timp, vorbim de ani, trebuie lăsate să se propage în întreaga economie’

15 August 2022 at 08:50
image

Fostul premier al României, Theodor Stolojan, a vorbit despre actuala situație economică a României.

În ceea ce privește indicele ROBOR, Stolojan a explicat că „Banca Națională, ca bancă centrală, are obligația de a spune companiilor și cetățenilor către ce se îndreaptă”.

„Astfel, pe baza informațiilor pe care le are a ajuns la concluzia că trebuie să majoreze dobânda, ca să tempereze nu prețul de 100 de dolari, să zicem, la țiței, ci efectul pe care acest preț îl declanșează în economie, în valuri. Sarcina băncii centrale este să tempereze aceste așteptări inflaționiste atât ale companiilor, cât și ale oamenilor”, a mai spus Stolojan.

Fostul premier a fost întrebat și care ar fi măsurile pe care le-ar lua dacă ar fi, în prezent, la guvernare.

„Prețurile la energie trebuie lăsate să se propage în întreaga economie”

„Prețurile actuale la energie, care după toate prognozele vor dura mai mult timp, vorbim de ani, trebuie lăsate să se propage în întreaga economie. De exemplu, în loc să cheltuiți fondurile europene, puneți mâna și fiecare gospodărie să aibă panouri fotovoltaice și pentru încălzit apa. Trebuie revăzut sistemul de alocare a resurselor în România. Sistemul este în suferință”, a conchis Theodor Stolojan, conform euronews.ro.

articolul original.

Cod galben de ploi torențiale și descărcări electrice

15 August 2022 at 08:39
image

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice, vânt și posibilă grindină pentru mare parte din țară.

Avertizarea de instabilitate atmosferică temporar accentuată și ploi însemnate cantitativ este în vigoare luni, între orele 11.00 – 22.00, notează Hotnews.

Conform meteorologilor, la munte, în Dobrogea, local în Muntenia, Transilvania, Moldova, Maramureș și nordul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp.

Administrația Națională de Meteorologie mai spune că fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala luni (15 august), pe arii restrânse și în restul țării, iar marți (16 august), cu precădere în nord, centru și est.

articolul original.

Poliţiştii din Olt caută un minor de 17 ani

15 August 2022 at 08:28
image

Poliţiştii din Olt caută un minor, în vârstă de 17 ani, din municipiul Caracal, județul Olt, care a plecat voluntar de la Serviciul Social din aceeași localitate și nu a mai revenit.

Potrivit oamenilor legii, dispariția minorului a fost sesizată de un angajat al Serviciului Social.

”La data de 14 august, în jurul orei 23:00, Poliția Municipiului Caracal au fost sesizată de un bărbat, instructor-educator în cadrul Serviciului Social din municipiul Caracal, cu privire la faptul că, la data de 14 august, în jurul orei 16:00, numitul Gheorghe Gabrial Mihai, în vârstă de 17 de ani, din municipiul Caracal, a plecat voluntar de la serviciul social și nu a mai revenit.

Semnalmente: înălţime 1,60 metri, greutate 60 de kilograme, ochi căprui, fața ovală, constituție atletică, păr negru, tuns scurt, iar ca semn particular, are tatuat pe gât, pe partea stângă, un simbol religios, respectiv trei cruciulițe”, au precizat polițiștii.

La momentul plecării, minorul purta un tricou de culoare neagră, pantaloni de culoare neagră, iar în picioare purta adidași de culoare neagră. Persoanele care pot furniza informații ce pot ajuta la găsirea minorului sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

articolul original.

(VIDEO) El este câștigătorul de la Montreal

15 August 2022 at 08:23
By: (V.N.)

Spaniolul Pablo Carreno Busta a câştigat turneul ATP Masters 1.000 de la Montreal, dotat cu premii totale de 5.926.545 de dolari, primul din această categorie în cariera sa.

Pablo l-a învins duminică în finală pe polonezul Hubert Hurkacz (10 ATP), cu 3-6, 6-3, 6-3, informează AFP.

Spaniolul în vârstă de 31 de ani, care şi-a trecut în cont cu această ocazie al şaptelea titlu din carieră, a obţinut şi bronzul olimpic anul trecut la Tokyo, după ce l-a învins pe sârbul Novak Djokovic.

La rândul său, polonezul de 25 de ani a câştigat anul trecut un turneu de această categorie, la Miami, când a atras atenţia asupra sa, înainte de a confirma cu o semifinală la Wimbledon.

PCB breaks new ground 🏆👏

A maiden Masters 1000 title for @pablocarreno91 @OBNmontreal | #OBN22 pic.twitter.com/1yV3EaDo2h

— ATP Tour (@atptour) August 14, 2022

Don’t worry Pablo, you’re not dreaming 🙇‍♂️ 🙃@pablocarreno91 | @OBNmontreal | #OBN22 pic.twitter.com/9Di0x3dwiU

— ATP Tour (@atptour) August 14, 2022

articolul original.

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu: ‘Războiul absurd și profund nejustificat declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, reprezintă o violare fără precedent, de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, a dreptului internațional

15 August 2022 at 08:21
image

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, afirmă, în mesajul de Ziua Marinei, că, din păcate, războiul s-a întors în Europa şi se manifestă inclusiv în apele Mării Negre, devenită spaţiu de confruntări armate, subliniind că, la vârful MApN este cunoscută în detaliu situaţia înzestrării Forţelor Navale, fiind înţelează urgenţa implementării programelor esenţiale de achiziţii, potrivit news.ro.

Prezentăm integral mesajul ministrului Apărării:

”Printr-o frumoasă tradiţie, instituită în urmă cu 120 de ani, prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, considerată protectoarea tuturor marinarilor români, a devenit şi Ziua Marinei, marcată nu doar la Constanţa, ci în toate localităţile din România unde există activitate şi obiceiuri marinăreşti.

Doresc, de aceea, înainte de toate, să îi salut cu căldură pe toţi marinarii, militari sau civili, în activitate, în rezervă sau retragere, pentru curajul şi devotamentul cu care îşi onorează nobila profesie, purtând cu mândrie drapelul tricolor pe mările şi oceanele lumii.

Ne amintim astăzi, cu pioşenie, de eroii marinari căzuţi la datorie în numele României, pe timpul războaielor din trecut sau în ultimele decenii, în teatrele de operaţii ori în misiuni executate pe teritoriul naţional şi care îşi dorm somnul de veci legănaţi de valurile apelor pe care le-au iubit atât de mult. Rememorăm faptele lor de vitejie, iar memoria lor va fi păstrată veşnic în amintirea poporului nostru.

          Din păcate, războiul s-a întors în Europa şi se manifestă foarte aproape de graniţele noastre, inclusiv în apele Mării Negre, devenită un spaţiu de confruntări armate. Războiul absurd şi profund nejustificat declanşat, în 24 februarie, de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, reprezintă o violare fără precedent, de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, a dreptului internaţional.

Alianţa Nord-Atlantică şi-a exprimat cu fermitate solidaritatea cu poporul ucrainean şi a adoptat prompt măsuri defensive, de întărire a capacităţii de apărare pe flancul estic şi de descurajare a oricărei forme de agresiune împotriva teritoriului aliat. În cel mai scurt timp posibil de la declanşarea ostilităţilor, Alianţa a activat, pentru prima dată în istorie, planurile de apărare, dislocând importante forţe şi mijloace suplimentare ale armatelor NATO pe teritoriul ţărilor aliate de pe flancul estic, inclusiv în România, ceea ce reprezintă o dovadă clară a solidarităţii şi coeziunii euro-atlantice.

Deciziile importante luate la recentul Summit de la Madrid au adus regiunea Mării Negre în centrul atenţiei planificatorilor strategici ai Alianţei, care vor echilibra, în perioada următoare, postura de apărare şi descurajare. Noul Concept Strategic a creat premisele pentru o construcţie de securitate durabilă şi robustă de la Marea Baltică la Marea Neagră, care va aborda în mod unitar şi eficient dispunerea forţelor aliate în ţările NATO aflate în proximitatea zonei de conflict, prin pre-poziţionarea de tehnică şi echipamente defensive esenţiale şi construirea unei infrastructuri de sprijin pe întregul flanc de est. Cu peste 5.500 de militari aliaţi dislocaţi în prezent pe teritoriul naţional, care se instruiesc împreună cu militarii români, ţara noastră este mai bine protejată şi apărată, atât terestru, cât şi aerian sau naval.

Dragi marinari militari,

Conflictul din Ucraina ne arată, în fiecare zi, ce importanţă are pentru România, o ţară riverană Mării Negre, capacitatea de a-şi proteja apele teritoriale şi zona economică exclusivă. Forţele Navale sunt vârful nostru de lance în acest spaţiu şi vreau să vă felicit pe fiecare dintre dumneavoastră pentru profesionalismul şi dedicarea de care daţi dovadă în fiecare zi, cu fiecare misiune îndeplinită la standarde excelente.

Vă asigur că la nivelul echipei pe care o conduc la vârful Ministerului Apărării Naţionale cunoaştem în detaliu situaţia înzestrării Forţelor Navale şi înţelegem  urgenţa cu care trebuie implementate programele esenţiale de achiziţii care să vă ofere instrumentele moderne, eficiente şi interoperabile cu care să vă puteţi îndeplini misiunile încredinţate.

Vorbim aici despre sistemele de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă (SIML), program aflat în derulare, de corvetele multifuncţionale, a căror procedură de achiziţie sperăm să o finalizăm în cel mai scurt timp, dar şi de alte proiecte care vizează modernizarea capacităţilor şi infrastructurii şi asigurarea unei dotări corespunzătoare forţelor noastre navale, la nivelul provocărilor de securitate actuale şi viitoare. Ridicarea nivelului de alocare pentru bugetul apărării de către Guvernul României de la 2 la 2.5% din PIB ne va permite alocarea unor resurse suplimentare pentru înzestrarea cu echipamente noi şi accelerarea ritmului achiziţiilor.

Îmi exprim convingerea că, începând chiar de anul viitor, Ziua Marinei Române va găsi Forţele Navale mai bine echipate şi pregătite decât în acest an, iar în fiecare an care va trece vom putea adăuga noi şi noi realizări.

* * *

De Ziua Marinei Române, transmit aprecierea şi recunoştinţa mea tuturor celor care aţi ales să serviţi Patria în cadrul Forţelor Navale, atât celor aflaţi în activitate, cât şi celor care au trecut în rezervă sau în retragere, precum şi tuturor celor care activează sau şi-au desfăşurat activitatea ca marinari civili, lucrători portuari sau constructori de nave.

Gânduri bune şi urări de sănătate transmit şi familiilor dumneavoastră, care vă sunt alături şi vă sprijină necondiţionat.

Fie ca Sfânta Fecioară Maria, protectoarea marinarilor români, să vă însoţească şi să vă ocrotească, oriunde vă vor purta misiunile, oriunde veţi naviga având la catarg mândrul drapel al României!

Vă urez „Bun cart înainte!”, înţelegând prin aceasta un viitor fast şi plin de realizări pentru dumneavoastră şi pentru Forţele Navale Române.

La mulţi ani!

articolul original.

Craiovean prins băut și drogat la volan

15 August 2022 at 08:18
image

Un craiovean de 35 de ani este cercetat pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, după ce a fost depistat conducând băut și sub influența substanțelor psihoactive. Potrivit oamenilor legii, aparatul DrugTest a indicat un rezultat pozitiv la benzodiazepine.

Reprezentanții IPJ Dolj au explicat că bărbatul a fost depistat conducând băut în localitatea Șimnicu de Sus.

”La data de 13 august,ora 11.50, polițiști din cadrul Secției nr.1 Poliție Rurală Melinești au oprit pentru control o autoutilitară ce circula pe DN6 B, în localitatea Șimnicu de Sus. La volanul autoutilitarei a fost legitimat un bărbat de 35 de ani, din municipiul Craiova, acesta fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Întrucât bărbatul prezenta o stare de agitație, a fost testat și cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv la consumul de benzodiazepine. Acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice”, au precizat oamenii legii.

Pe numele șoferului a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

articolul original.

CEI O SUTĂ DIAVOLUL ARGINTIU (51)

15 August 2022 at 08:07

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – DIAVOLUL ARGINTIU, apărută la EDITURA CURTEA VECHE 2011

Totuşi, nimănui nu i-a fost pic de milă de el, după toate tragediile pe care le-a pricinuit, iar leşul spânzurat a rămas în faţa Diavolului cel Mare două zile, până ce un şuvoi de oameni veniţi de departe la auzul capturării fiarei, l-au lovit cu bâte şi pietre. Când cadavrul a căzut în praf, l-au tăiat bucăţi şi l-au dat să-l mănânce câinii.

Însă lucrurile nu s-au sfârşit aici: ceea ce a urmat a fost o întâmplare pe care scribul n-a întâlnit-o niciodată nici până atunci şi nu ştie să fi avut loc nici după aceea un fenomen asemănător. Mai întâi la Friesland, apoi la Celle şi Schaumburg, după care, aproape în acelaşi timp, la Goslar, Oldenburg şi Osnabrück, s-au prezentat din proprie iniţiativă mai mulţi ucigaşi în faţa autorităţilor pentru a-şi recunoaşte spăşiţi crimele. Până la acea dată, unii dintre ei au trebuit să se ascundă sau să-şi schimbe identitatea ani de zile, alţii au trăit printre vechii lor vecini nebănuiţi de cineva.

Primii care s-au denunţat pentru delicte cumplite au fost judecaţi şi executaţi fără îndurare. Aşa încât următorii veniţi de bunăvoie în faţa magistraţilor nu puteau decât să spere la o moarte mai uşoară. Şi, totuşi, valul de răufăcători a continuat să se propage fără pauză. Populaţia, în cea mai mare parte cucernică, a văzut în asemenea momente un semn de la Dumnezeu, o minunată avanpremieră a Judecăţii de Apoi. Ceea ce a indus o stare mai îngăduitoare prin mulţime, iar sentinţele s-au îmblânzit şi ele. În schimbul unor acte de penitenţă, unii chiar au fost aproape iertaţi cu totul.

Un psihanalist, Ferdinand Roger, amintind acest episod unic din istoria cunoscută a omenirii, încercând să-şi explice amploarea acelui fenomen, şi-a pus şi întrebarea de ce între primul şi ultimul autodenunţ atestat au trecut aproape doi ani? Roger a imaginat trăirea cuiva care a amânat atâta vreme să se deconspire, eliminând din start ipoteza că acela ar fi aşteptat ca deciziile judecătorilor să devină mai blânde, fiind evident că acest lucru n-a putut fi anticipat după primele execuţii publice. Bazându-se pe surse din arhivele vremii, el a pretins că asasinii care s-au dat mai târziu de gol au trecut prin chinuri atât de cumplite, încât orice pedeapsă ar fi primit, aceea n-ar fi fost decât o izbăvire pentru ei. (Şi, atunci, de ce n-au căutat acea „izbăvire” la îndemână mai repede? se întreabă scribul, nepricepând argumentul lui Ferdinand Roger.) Oricum, un asemenea fenomen în masă nu s-a mai repetat.

Mai ales că s-au ivit şi câteva cazuri – două – când femei nevinovate au venit să-şi recunoască delicte pe care nu le-au săvârşit. Una dintre ele a fost ucisă, abia după aceea apărând şi adevăratul vinovat, cea de a doua a ajuns să fie socotită nebună, întrucât declaraţiile ei nu se potriveau deloc celor întâmplate. (Şi despre ele a venit Ferdinand Roger să-şi expună teoriile…)

Însă lucrurile au mai avut şi o altă continuare, una făcând parte chiar din istoria Celui de Al Optzeci şi treilea. După moartea Bătrânului, ordinea severă instaurată de zeci de ani la Diavolul Argintiu a devenit tot mai fragilă. Era evident că Păpuşa, bărbatul cu veşnicul zâmbet senin nu se putea impune nimănui. Păpuşa n-a fost văzută niciodată încruntată, niciodată admonestând pe cineva, niciodată pedepsind o greşeală a vreunuia dintre numeroşii săi angajaţi. Şi era la fel de evident că Marie de Fragniol, soţia moştenitorului întregii afaceri, era cea care a preluat hăţurile. Dar una era să asculţi de vorba unui bărbat şi cu totul alta să trebuiască să faci ce spune o femeie. Sigur, nu a fost acela primul loc unde a condus o femeie, ştiind toată lumea la ce puteri extraordinare se întâmplă să ajungă o amantă regală ambiţioasă, însă o asemenea situaţie era întotdeauna apropiată mai degrabă de percepţia unui conspiraţii, a unor intrigi pisiceşti la care se pricep atât de bine curtezanele. De aceea, faţă de o femeie stăpân, lumea se comportă altfel decât faţă de un bărbat stăpân. Instinctul lui Marie a făcut-o conştientă de toate astea, încât încerca să-şi impună iniţiativele numai prin gura soţului ei. Doar că Păpuşa nu era vehiculul cel mai potrivit pentru a transmite indicaţii hotărâte, ordine fără echivoc, disciplină. Veşnicul său zâmbet anula orice fermitate, ca să nici nu amintim cuvântul „intransigenţă”. Toată lumea ştia de unde vin deciziile. Şi mai ştia toată lumea că o femeie este capricioasă şi de multe ori imprevizibilă. O femeie gândeşte altfel decât bărbaţii, îşi ziceau nemulţumiţi bărbaţii; o femeie trebuie să asculte de bărbaţi şi nu tot de o femeie; să fi pus să asculţi de o femeie naşte un sentiment de umilinţă, îşi ziceau femeile. Aşa că, după moartea Bătrânului, ordinea severă instaurată de zeci de ani la Diavolul Argintiu a devenit tot mai fragilă şi greşelile tot mai frecvente. Pe urmă, au apărut şi greşeli intenţionate, născute din dorinţa de nesupunere. Atunci când a fost prins un asasin descoperit chiar în Han, un asasin care nu s-a autodenunţat, cineva a avut ideea că mizerabilul se ascundea la Hanovra cu complicitatea noii stăpâne. Asta pentru că Marie a fost cea care l-a angajat să stea pe lângă pereţii din salonul pentru muşterii de rang spre a le păzi liniştea şi confortul. Bineînţeles că ideea aceasta n-a fost emisă în gura mare, nimeni nefiind atât de nesăbuit să nu calculeze şi consecinţele unor astfel de vorbe, dacă ele nu s-ar fi confirmat. Da, dar şoaptele au fost curând însoţite şi de alte şoapte şi au devenit strigăte, puţin mai târziu. O bucătăreasă care se opunea tot mai făţiş poruncilor „franţuzoaicei”, a întrecut limita şi a fost prima pedepsită de când s-a prăpădit Bastardul. Ea n-a mai fost biciuită în curte, în faţa tuturor – de altfel, chiar Marie a fost cea care a pus să fie scos de la locul lui stâlpul de care erau legaţi cei ce erau supuşi la asemenea sancţiuni -, ci a fost încuiată într-o încăpere întunecoasă din pivniţă şi ţinută acolo numai cu pâine şi apă, timp de o săptămână. Vreme suficientă pentru ca osândita să poată vorbi pe îndelete cu cel însărcinat să-i aducă colţul de pâine şi ulciorul de apă. Iar acesta să le povestească celor de la suprafaţă ce a aflat. Într-o zi, când Păpuşa era plecată la Oldenburg pentru o acţiune din cadrul uneia dintre „activităţile complexe”, ferită de ochii muşteriilor din încăperile–ospătării, în curtea interioară a Hanului Diavolul Argintiu s-a iscat revolta deschisă. În locul bucătăresei pedepsite, în încăperea întunecoasă din pivniţă a fost închisă Marie de Fragniol1, soţia Celui de Al Optzeci şi treilea, moştenitorul întregii afaceri. Şi tot fără ca afară să iasă vreo ştire, în aceeaşi seară, i-au fost aduse la cunoştinţă judelui acuzaţiile născute din acumularea şoaptelor de dinainte, iar Marie a fost transferată în închisoarea oraşului. Unde nu era în siguranţă, au insistat cei ce au predat-o, în frunte cu bărbatul bucătăresei pedepsite, unde nu era în siguranţă pentru că se ştie de câtă putere dispune Diavolul Argintiu. Aşa că, după doar câteva ore, Marie de Fragniol a fost urcată într-o căruţă închisă şi transportată la Hildesheim, unde a fost pusă în lanţuri într-un „loc secret”, înainte de a fi mutată la Burg, care se afla sub jurisdicţie catolică.

Întors la Han, Al Optzeci şi treilea n-a reuşit să afle nimic despre soţia sa, „nimeni neavând habar” unde a dispărut stăpâna. Lucrurile tindeau spre un deznodământ tragic, mai ales că judecătorii, influenţaţi de ultimele evenimente, când răufăcătorii au ajuns să se autodenunţe unul după altul – ceea ce a făcut ca, măcar pentru o vreme, fărădelegile din ţinuturile lor să se împuţineze semnificativ -, suportau cu mirare ca să le fie adus cineva care nu numai că nu a venit singur să-şi asume o vină, însă nici nu o recunoaşte atunci când a fost prins. Aşa că Marie de Fragniol, cu accentul ei francez, a fost trimisă în faţa inchiziţiei, fiindcă pe lângă acuza de a fi fost mai înainte tăinuitoarea, apoi complicea acelui criminal pe care l-a ascuns printre slujitorii din Han, a apărut şi o alta, cea de vrăjitorie. Depilată pe tot corpul, a fost dusă goală înaintea judecătorilor şi, după ce a fost înţepată în locurile ştiute de magistraţi şi n-a răspuns la toţii stimulii, dovedindu-şi „în mod ştiinţific” târgul cu diavolul, i s-au arătat şi descris pe larg instrumentele de tortură cu ajutorul cărora erau făcute vrăjitoarele să-şi recunoască şi verbal toate păcatele. Şi ar fi fost supusă până la capăt şi interogatoriului sever, dacă n-ar fi intervenit o întâmplare neaşteptată.

În timp ce Al Optzeci şi treilea îşi căuta soţia dispărută, la Hanovra au sosit trei cavaleri suedezi, membrii ai Ordinului Sfântului Izbăvitor. (De fapt, doi cavaleri şi un scutier.) După cum se ştie, Cavalerii Izbăvirii au avut soarta fondatorului frăţietăţii lor, regele Erik al XIV-lea, fervent partizan al lui Luther. Erik al XIV-lea a izbutit victoria de la Talin, victorie care a eliberat Suedia de Danemarca, însă, tot sub domnia sa, a avut loc şi un lung şi sângeros război între reformaţi şi catolici, conflict în vremea căruia regele a trebuit să abdice. Destinul acestuia pare scos dintr-o tragedie antică, la mijloc fiind şi o femeie, Ecaterina Jagello, bineînţeles principesă şi ea, plus că în intrigă este vorba şi despre lupta nemiloasă dintre protagonist şi fratele lui, luptă terminată cu crima fratricidă. Ioan al III-lea, fratele învingător – după ce a zăcut mai mulţi ani în temniţa lui Erik la Castelul Gripsholm – a fost sprijinit de polonezi. Astfel a câştigat şi catolicismul bătălia, iar Ordinului Sfântului Izbăvitor a avut soarta Marelui său Maestru. Tragedie antică sau tragedie care ar fi putut fi la fel de bine prezentată de englezul William Shakespeare, la teatrul său din Englitera… În piesa aceea n-au pierit chiar toate personajele, cei trei Cavaleri ai Izbăvirii reuşind să-şi piardă urma în răsărit şi să se oprească pe Mureş, în apropierea localităţii Lipova, ocupată, asemenea Principatului Transilvaniei, de turci.

articolul original.

Sfînta Maria, mătușa mea

15 August 2022 at 12:00

În fiecare an, de ziua ei, aprind cîte o lumînare. A fost sora cea mai mică a mamei și cea care mi-a deschis ochii spre multe lucruri de neînțeles de pe lumea aceasta. Alături de ea m-am împrietenit cu pădurea, după ce am trăit cele mai cumplite spaime de sălbăticiuni, alături de ea am am făcut de noaptea la mistreți, cu ea am văzut prima dată lupul și tot ea mi-a spus că oamenii se sărută și se iubesc după ce am surprins-o cum își căuta gura cu un fecior din sat cu care, mai tîrziu, avea să se mărite și la care, pentru prima dată în viață, îndemnat de mama, i-am strigat cîteva urări.
Și tot de la ea am deprins cultul florilor din grădină.
-Hai să vedem de pene și de albine, zicea ea, și coboram în grădinuța din fața casei de la Curpeni, aflată sub pridvorul pe care se înșiruiau mușcatele și coșnițele de nuiele cu albine. De acolo se auzea valea și, cînd rupeam frunzele galbene de la subsiori, mai auzeam vești care scăpau din discuțiile celor aflați în mers pe drumul de la Bulbuc către Băcăinți. Susurul apei și măcănitul roților de căruță se amplificau ca într-o cutie de rezonanță. Cel mai frumos era cînd se strigau și vorbeau peste vale și cînd vocile se rostogoleau ca niște bile goale și muzicale împreună cu parfumul cireșilor, al nucilor și al nalbei înflorite diafan, plutind în aerul rece și mătăsos al dimineții.

Curățam florile de frunze uscate, le udam și ne întorceam întotdeauna cu cîte un buchet pe care îl puneam într-un borcan așezat pe masa din ” casa dinainte”, o odaie pregătită întotdeauna pentru oaspeți. Și care oaspeți nu veneau mai niciodată. În anii în care am stat la bunica și eram în grija Mariei n-a venit nimeni, deși încăperea era întotdeauna pregătită la marele fix, ca nu cumva să ne facem de rușine dacă ne caută cineva venit de departe.

Maria a fost pentru mine o soră mai mare, o prietenă și mai apoi ”mătușa noastră” care a luat inundațiile în piept și și-a mutat casa din zona inundabilă a Mureșului într-o margine mai ridicată a Șibotului. Maria Ceferista a fost vreme de cîteva decenii și frizerița comunei, dar și cantonierul de serviciu la o coșmelie de cărămidă ridicată pe marginea celei mai circulate linii de cale ferată din Transilvania. Cînd se auzea trenul, ieșea în fața cantonului, se îndrepa din umeri și scotea pieptul în față, într-o milităroasă poziție de drepți, cu un steguleț alb ridicat în dreptul umărului.
De cîteva ori cînd am căutat-o la cantonul ei și Maria mi-a zis:
-Dragul meu, noi suntem a doua armată a țării!

Era un semn de mîndrie că ea, frizerița satului și fata veselă de pe valea Cerului Băcăinți, salută rapidul de Viena și acceleratele de Cluj și de București.
Întorcea capul și întîmpina cu ochii ei mari de mură coaptă pe oricine o striga cu ”tu, Mărie!” și de cîte ori se auzea numele ei îmi era limpede că Maria poate răspunde de oriunde, din pod, din grajd, de peste vale, de la vie sau de prin vecini.

Maria, așa scundacă și oacheșă, era frumoasă și unică. Pe toată valea Cerului Băcăinți și a Curpenilor nu mai era alta și se mîndrea că este singura cu numele acesta, fără să știe că secolele Europei fuseseră pline de regine, prințese si împărătese care mai de care mai Maria, de la Maria de Mangop la Maria Alexandrovna a Rusiei, de la Maria Cristina de Austria la Maria Ana a Portugaliei și la Regina Maria a României.

Ea nu știa decît de Sfînta Maria și de Maria Magdalena pe care le considera diferite, dar se mîndrea cu amîndouă și se purta de parcă ar fi fost singura Maria de pe lume, cea care putea face din fiecare zi o sărbătoare și pentru lucrurile mărunte.

Maria și-a luat bărbat, și-a făcut casă, și-a purtat copiii și a ținut rostul casei bătrînești de pe coastă și cînd gospodăria cea veche și moara nu mai existau. Vedea de grădină, de fîn și de poame și se întorcea la Curpeni ca o condamnată la memorie.

Cînd s-a prăpădit, Maria era deja ”mătușa Maria” și cînd am atins-o de despărțire mi s-a părut că-i turnată din ceară fină și că curînd o voi revedea în picioare, cu spatele lipit de altarul bisericii din Șibot.

articolul original.

Generalul (r) Alexandru Grumaz: ‘Lumea se mișcă și se pregătește. Dacă Ucraina pierde războiul avem tot dreptul să ne gândim că Rusia poate merge mai departe’

15 August 2022 at 07:48
image

Generalul (r) Alexandru Grumaz spune că mai multe strategii de securitate ale României ar trebui amendate pentru a fi în concordanță cu actualul context geopolitic.

Lumea se mișcă și se pregătește. Macron le-a dat ordin șefilor categoriilor de forțe armate să schimbe planurile. La noi, în Strategia de Securitate Militară, Rusia e pomenită așa, din gentilețe, într-o paranteză. Sunt cuvinte mobilizatoare facem, asigurăm. Domn’le, păi strategia asta, chiar dacă e făcută pe o perioadă cât e președintele actual în funcție, trebuie modificată. Nu mai sunt condițiile din 2000. S-a schimbat peisajul, nu mai suntem în aceleași condiții.

Dacă teoretic nu avem baza după care să facem, atunci ce e de făcut? Trebuie schimbată Strategia de Securitate Națională, mers în Parlament și amendată, trebuie schimbată Carta Albă a Guvernului, trebuie schimbată Strategia Militară, trebuie schimbată Directiva de Planificare a Apărării. Sunt documente din Legea Apărării care trebuie schimbate, trebuie modificate, trebuie amendate. Dar amendați-le, fraților, că aveți două comisii în Parlament, aveți oameni care se ocupă de cu totul altceva decât ceea ce ne interesează pe noi. Suntem într-o criză geopolitică cu Rusia, iar dacă Ucraina pierde războiul avem tot dreptul să ne gândim că Rusia poate merge mai departe“, a declarat generalul Alexandru Grumaz, conform dcnews.ro.

articolul original.

Nea Costică, „veteranul Marinei”

15 August 2022 at 07:26
By: (I.R.)
Portret de Ziua Marinei, prezentat de Ministerul Apărării Naționale. Personajul: Nea Costică. Tocmai a primit o distincție din partea Șefului Statului Major al Forțelor Navale.
La 65 de ani, are o forță de mută munții. Sau cel puțin torpilele, rachetele, tunurile de bord le mută și le așază cu grijă acolo unde este nevoie.
Nea Costică, cum îi spun toți colegii, se consideră „veteranul Marinei”.
Spune ca e din „regat”, de lângă București, dar după ce a făcut doi ani de armată la Mangalia, a prins drag de Marină. Patru decenii mai târziu, îl găsim la Constanța, ca personal civil contractual, operator pe macara.
Costică Purcaru își îndrăgește meseria și tehnica. „Macaraua o am din ’82, de când era nouă. Am fost mereu singurul operator, nu am dat niciodată greș cu ea. Băieților mai tineri le place tehnica mai nouă, automatizată, dar eu n-aș da-o pe „blonda” mea pe nimic. Am avut lucrări pe tot litoralul, de la Sf Gheorghe până în Vama Veche.
Sunt multe amintiri, patruzeci de ani de amintiri. „
Nu se grăbește cu ieșitul la pensie, vrea să lucreze cât de mult i se va permite: „Dacă stau, încep sa ma doară toate. Am avut treabă și zilele acestea, am lucrat la pregătirea expoziției pentru Ziua Marinei. Mereu e ceva de făcut. „
Dar în acest an, de Ziua Porților Deschise în portul militar Constanța, a lăsat tehnica îndrăgită deoparte și a pășit mândru în față, printre alți colegi, când i s-a strigat numele pentru conferirea unei distincții militare din partea Șefului Statului Major al Forțelor Navale, contraamiralul Mihai Panait.
„N-am precupețit niciun efort, cum se zice. Torpile, rachete, tehnică, toată marina mi-a trecut prin mână…
Dacă aș scrie un roman, n-aș putea să îl ridic cu macaraua!”- zâmbește mucalit nea Costică.
Noi îi urăm felicitări și putere de muncă pe cât își dorește dumnealui!
Text: cpt. Mirela Vîță
Foto: Laurențiu Turoi
articolul original.

Premierul Nicolae Ciucă: ‘Conflictul din apropierea granițelor subliniază necesitatea unei armate moderne pentru a fi în măsură să răspundă noilor provocări ale mediului de securitate internaţional’

15 August 2022 at 07:15
image

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Marinei Române, că securitatea regiunii este vitală pentru securitatea noastră, iar conflictul din apropierea graniţelor subliniază, o dată în plus, necesitatea ca România să aibă o armată modernă, cu echipamente de ultimă generaţie.

Securitatea acestei zone, marcată de provocări complexe şi în continuă evoluţie, este vitală pentru garantarea securităţii noastre, a tuturor. Prin misiunile îndeplinite cu succes, România contribuie la asigurarea libertăţii de navigaţie, libertăţii comerţului şi circulaţiei în Marea Neagră şi la siguranţa traficului naval, dovedind capacitatea ţării noastre de a fi un furnizor de securitate şi garant al stabilităţii in regiunea extinsă a Mării Negre şi în bazinul mediteranean„, se arată în mesajul prim-ministrului.

El susţine că va sprijini programele de modernizare ale Armatei Române.

Conflictul din apropierea graniţelor subliniază o dată în plus necesitatea unei armate moderne, dotată cu echipamente de ultimă generaţie. Perioada recentă a consfinţit accelerarea procesului de modernizare a Forţelor Navale atât pentru a răspunde cerinţelor ce revin acestei importante categorii de forţe armate în cadrul procesului de implementare a angajamentelor asumate faţă de NATO şi UE, cât şi pentru a fi în măsură să răspundă noilor provocări ale mediului de securitate internaţional. Voi sprijini în continuare, de la nivelul Guvernului României, derularea programelor de modernizare a Armatei României şi Forţelor Navale Române„, declară Nicolae Ciucă.

Potrivit acestuia, caracteristicile mediului de securitate din zona Mării Negre, precum şi participarea României în cadrul structurilor de securitate ale NATO şi Uniunii Europene, au determinat inevitabil transformarea conceptuală, structurală şi de acţiune a Forţelor Navale.

Forţele Navale ale României continuă tradiţia înaintaşilor acţionând în interesul naţiunii şi pentru garantarea siguranţei graniţelor, securitatea fluvială şi maritimă şi dezvoltarea relaţiilor complexe militaro-diplomatice la Marea Neagră şi pretutindeni unde statul român îşi află interesul geostrategic„, se mai arată în mesajul transmis de Ciucă, conform agerpres.ro.

articolul original.

Așa prietenie, mai rar! Și-au scris scrisori

15 August 2022 at 07:00
By: (C.C.)

Cine se aseamănă se adună. Preşedintele rus Vladimir Putin i-a transmis liderului nord-coreean Kim Jong Un că cele două ţări îşi vor „extinde relaţiile bilaterale cuprinzătoare şi constructive prin eforturi comune”, a informat luni presa de stat de la Phenian, transmite Reuters.

Într-o scrisoare adresată liderului Kim Jong Un cu ocazia sărbătoririi zilei eliberării Coreei de Nord, preşedintele Putin a spus că legături bilaterale mai strânse ar fi în interesul ambelor ţări şi ar contribui la consolidarea securităţii şi a stabilităţii în peninsula coreeană şi în regiunea Asiei de Nord-Est, conform informaţiilor difuzate de agenţia nord-coreeană de presă KCNA.

De asemenea, liderul nord-coreean i-a trimis o scrisoare preşedintelui rus în care îi comunică că prietenia ruso-coreeană a fost creată în cel de-al doilea război mondial odată cu victoria asupra Japoniei, care ocupase peninsula coreeană.

„Cooperarea strategică şi tactică, sprijinul şi solidaritatea” dintre cele două ţări a atins de atunci un nou nivel în eforturile comune de a se opune ameninţărilor şi provocărilor din partea forţelor militare ostile, a spus Kim în scrisoare sa. KCNA nu a identificat care ar fi aceste forţe ostile, dar, de obicei, acest termen se referă la Statele Unite şi aliaţii săi.

Kim Jong Un a prezis că această cooperare va creşte pe baza unui acord semnat în 2019, când s-a întâlnit cu preşedintele Putin.

Coreea de Nord a recunoscut în iulie drept state independente cele două republici separatiste din estul Ucrainei susţinute de Rusia, iar oficialii au luat în discuţie perspectiva ca muncitori nord-coreeni să fie trimişi în aceste zone pentru a ajuta în domeniul construcţiilor sau ca forţă de muncă în alte sectoare.

Ucraina, care rezistă unei invazii ruse descrise de Moscova drept „operaţiune militară specială”, a rupt imediat relaţiile cu regimul de la Phenian după această recunoaştere.

articolul original.

Informații importante pentru toți șoferii! Vor primi amenzi de mii de lei pentru lipsa rovinietei

15 August 2022 at 06:48
image

Legea 241/2022 vizează modificarea anexei nr. 2 la Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România. Astfel, potrivit noii legi, de sâmbătă, amenzile pentru lipsa rovinietei se vor majora.

Concret, pentru autoturisme, de pildă, amenda care acum e stabilită între 250-500 de lei va ajunge să fie cuprinsă între 275-550 de lei.

Restul noilor tarife ce urmează să se aplice peste câteva zile:

  • vehicule de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone: 950 – 1.900 de lei (față de 750 – 1.250 de lei, cât e acum);
  • vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone: 1.550 – 3.100 de de lei (față de 1.250 – 1.750 lei, cât e acum);
  • vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică decât 12,0 tone: 2.750 – 5.500 de lei (față de 1.750 – 2.250 lei, cât e acum);
  • vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv): 3.550 – 7.100 de lei (față de 2.750 – 3.000 de lei, cât e acum);
  • vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv): 5.950 – 11.900 de lei (față de 3.000 – 4.000 de lei, cât e acum);
  • vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune: 1. 550 – 3.100 de lei (față de 1.250 – 1.750 de lei, cât e acum);
  • vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 locuri pe scaune : 2.750 – 5.500 de lei (față de 1.750 – 2.250 lei, cât e acum).

Din anul 2010 și până în prezent cuantumul amenzilor a rămas la același nivel, în timp ce cuantumul tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România exprimat în lei a crescut cu aproape 20%.

Astfel, valoarea amenzilor contravenționale s-a calculat ca fiind de două ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda minimă și de patru ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda maximă”, și-au motivat inițiatorii măsura, conform avocatnet.ro.

Vezi și:

Generalul de brigadă Constantin Spînu răstoarnă ceea ce s-a propagat despre pensiile militare: ‘Din nou fals’

În campanie promitea construirea unor noi parcări, acum, la 2 ani după ce a fost ales primar, Radu Mihaiu ar vrea ca bucureștenii să meargă mai mult pe jos, cu bicicleta sau cu transportul în comun

Frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, dau o nouă lovitură în afaceri! Au achiziționat hectare de teren lângă Canalul Dunăre-Marea Neagră

articolul original.

Cherofobia: frica de fericire și cum putem să o depășim

15 August 2022 at 06:37
By: D. A.

Fericirea și bunăstarea sunt considerate a fi componente esențiale pentru o viață de succes și împlinită. În 2012, Organizația Națiunilor Unite a proclamat ziua de 20 martie drept Ziua Internațională a Fericirii pentru a recunoaște importanța bunăstării ca obiectiv universal pentru toți oamenii. Recomandările de politici publice au subliniat o abordare mai echilibrată a creșterii economice, intenționând să promoveze rezultatele societale ale fericirii, dezvoltării durabile și eradicării sărăciei.
Cu toate acestea, în opinia cunoscutului psiholog Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), există foarte mulți oameni care se tem de fericire, ba chiar adoptă o rezistență vadită, fenomen pe care cercetătorii s-au validat științific în Manualului de Diagnostic și Statistic al Tulburărilor Mintale (DSM-5) drept “cherofobia”.
“Pentru multe culturi non-occidentale, importanța fericirii este redusă sau cel puțin ia o poziție inferioară în comparație cu alte obiective sociale. Acest lucru este cauzat, în parte, de faptul că fericirea personală este promovată în culturile individualiste, mai degrabă decât colectiviste. De exemplu, în societățile individualiste, cum ar fi SUA și Europa de Vest/Nord, drepturile, libertatea și preferințele personale ale fiecărui individ sunt accentuate față de nevoile și așteptările unui grup, cum ar fi familia, grupurile de egali sau comunitatea. De cealaltă parte, în societățile colectiviste precum Asia de Est și America Centrală/de Sud, nevoile și aspirațiile unui grup important au prioritate față de principiile individului. Ca atare, în timp ce fericirea personală poate fi scopul principal pentru occidentali, alte culturi pun mai multă preț pe apartenență și armonie socială. Rezultă că, dacă scopul principal al unei anumite culturi sunt relațiile sociale, fericirea personală poate să nu aibă atâta semnificație. Mai mult decât atât, fericirea personală poate fi chiar percepută ca dăunătoare armoniei sociale. Ideea că fericirea poate să nu sublinieze întotdeauna binele social pune bazele conceptului de cherofobie”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

5 simptome ale cherofobiei
În prezent nu există criterii de diagnostic pentru cherofobie; totuși, condițiile bazate pe frică sunt de obicei clasificate ca tulburări de anxietate în DSM-5.
Simptome cognitive: (1) Să crezi că dacă te simți fericit te face o persoană rea; (2) Să crezi că a fi fericit va duce la ceva rău; (3) Să crezi că nu trebuie să-ți exprimi fericirea în cazul în care îi supără pe alții.
Simptome comportamentale: (1) Evitarea adunărilor sociale vesele; (2) Respingerea relațiilor sau oportunităților de viață care pot aduce fericire și succes.

Motive pentru aversiunea față de fericire
Psihologul Laura Maria Cojocaru afirmă că sunt cel puțin 6 motive pentru care oamenii au o anumită aversiune față de conceptul de fericire.
1. Dacă ești fericit, este mai probabil să ți se întâmple lucruri rele. “Ai avut vreodată senzația, când lucrurile merg extrem de bine, că un lucru rău trebuie să fie pe cale să se întâmple? Convingerea că fericirea poate cauza sau poate fi urmată de tristețe sau evenimente adverse (”după bine, vine rău”), pare a fi o credință des întâlnită în subconștientul uman”, afirmă specialistul.
2. Frica de emoții intense. În mod similar, un alt curent de gândire se concentrează pe „frica de emoție”, în care indivizii au anxietate cu privire la stările afective intense, deoarece se tem că își vor pierde controlul asupra emoțiilor sau asupra reacțiilor comportamentale la acele emoții
3. Frica de pierdere a fericirii. O altă idee este că indivizii pot fi contra fericirii deoarece se tem de pierderea potențial devastatoare a fericirii nou atinse mai mult decât prețuiesc atingerea inițială.
4. A fi fericit te face o persoană mai rea. “Unii indivizi, din culturile occidentale și non-occidentale, cred că a fi fericit poate face pe cineva mai rău (atât din punct de vedere moral, cât și din alt punct de vedere). Oamenii se pot teme de fericire pentru că s-ar simți vinovați dacă ar atinge fericirea; adică, indivizii se pot simți oameni răi din punct de vedere moral, deoarece știu că alții suferă”, spune psihologul Laura Maria Cojocaru.
5. Exprimarea fericirii este dăunătoare pentru tine și pentru ceilalți. “Pe lângă faptul că se simt fericiți, există credința în rândul unor indivizi și culturi că exprimarea fericirii ar trebui, de asemenea, evitată din cauza consecințelor sale potențial negative atât pentru individ, cât și pentru cei din jurul lor. De exemplu, în unele culturi, afișarea exterioară a succesului și a fericirii poate provoca invidie, astfel încât afectul pozitiv asociat cu fericirea poate fi compensat de sentimentele negative de vinovăție și discordie. În mod similar, în alte culturi, indivizii ezită adesea să urmărească sau să demonstreze fericirea sau succesul din cauza credinței în „ochiul rău” – ideea că succesul vizibil poate duce la invidie sau suspiciune din partea altora, ducând la nenorocirea și nefericirea supremă a individului”, afirmă specialistul.
6. Căutarea fericirii este dăunătoare pentru tine și pentru ceilalți. “Ideea că urmărirea activă a fericirii poate avea consecințe negative există la indivizi din multe culturi. De exemplu, s-a susținut că o căutare îngustă a fericirii este centrată predominant pe sine, ceea ce poate determina oamenii să acționeze mai egoist, ducând la efecte dăunătoare asupra celorlalți (Ricard, 2011). Acest lucru poate opera, de exemplu, prin vătămarea pasivă a altora prin neglijare.

Psihologul Laura Maria Cojocaru: “Fericirea reprezintă chintesența vieții”
„Mulți dintre noi am simțit poate, la un moment dat, o teamă de a fi prea fericiți fundamentată pe ideea că acest sentiment ar putea să nu dureze și că în cele din urmă ne putem confrunta cu dezamăgirea. Din orice unghi am privi cherofobia și indiferent de mediul nostru cultural, cu toții merităm să trăim o viață fericită. Aceasta nu este o opinie occidentalizată, ci o condiție de bază pe care toți oamenii, ar fi firesc și sănătos, să-și dorească să o atingă. Cu toții ar trebui să fim mulțumiți și plini de experiențe care ne aduc sens, scop și succes și să nu lăsăm fricile să ”profite” de mintea noastră și să împiedice minunatele oportunități ale vieții. În aproape toate filosofiile, fericirea reprezintă chintesența vieții și este o valoare pe care ar trebui să o protejăm de influențe nesănătoase și să o promovăm din generație în generație”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

articolul original.

Recomandările Poliției de Frontieră

15 August 2022 at 06:32

Ne aflăm în plin sezon estival şi  minivacanța de Sfânta Maria se apropie de final, astfel că autoritățile se  așteaptă și de această dată la o creștere semnificativă a valorilor de trafic în punctele de trecere a frontierei, pentru persoane şi mijloace de transportîn special la frontiera cu Ungaria și Bulgaria.

În acest context, Poliția de Frontieră Română continuă să aplice măsurile aflate în competenţa instituţiei, dispuse încă de la începerea sezonului estival pentru asigurarea unui control operativ.

Pentru fluidizarea traficului rutier, a fost suplimentat numărul polițiștilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor documentelor de călătorie. În această perioadă, la nivel național, aproximativ 4.000 polițiști de frontieră vor desfășura, zilnic, activități de supraveghere și control a frontierei de stat.

Va fi folosită la maximum infrastructura punctelor de trecere a frontierei, iar în limita configuraţiei acestora, în fiecare punct de trecere a frontierei se vor crea fluxuri suplimentare de control, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz.

La frontierele interne, formalităţile specifice se efectuează în comun cu autorităţile de frontieră ungare, respectiv bulgare, sens în care, în cadrul protocoalelor bilaterale, au fost contactate autoritățile statelor vecine în vederea stabilirii unor măsuri comune de fluidizare a traficului, astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate şi totodată cu repectarea metodologiei de lucru.

În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru supravegherea sporită a frontierei de stat, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă.

Recomandări adresate participanţilor la traficul transfrontalier

În condiţiile în care, conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria şi Bulgaria, iar cele mai mari valori de trafic sunt înregistrate în punctele Borş şi Nădlac II, respectiv în Giurgiu şi Vama Veche, recomandăm călătorilor, utilizarea şi a celorlalte puncte de trecere deschise traficului internaţional de la graniţa de vest şi sud.

Astfel, la frontiera româno-ungară sunt operaţionale 12 puncte de trecere, după cum urmează:

  • pe raza jud. TimişT.F. Cenad – Kiszombor
  • pe raza jud. Arad:  T.F. Nădlac – Nagylak

                                         P.T.F. Nădlac II – Csanadpalota

                                         P.T.F. Turnu – Batonnya

                                         P.T.F. Vărşand – Gyula

  • pe raza jud. BihorT.F. Salonta – Mehkerek

P.T.F. Borş – Artand

                                         P.T.F. Bors II- Nagykereki

                                         P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany

                                         P.T.F. Săcuieni – Letavertes

  • pe raza jud. Satu MareT.F. Urziceni – Vallaj

                                                 P.T.F. Petea – Csengersima

Tot la graniţa cu Ungaria, în zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 08.00-18.00, ora României, sunt deschise 10 puncte de trecere a frontierei ocazionale. Acestea sunt amplasate în judeţele Bihor, Arad şi Satu Mare şi pot fi utilizate de către cetățenii care au domiciliul în zona adiacentă frontierei de stat, după cum urmează:

  • judeţul Bihor – T.F Roșiori, P.T.F. Cheresig si P.T.F. Voivozi;
  • judeţul Arad – T.F. Iermata Neagra, P.T.F. Grăniceri, P.T.F. Variașu Mic si P.T.F. Nădlac III;
  • judeţul Satu Mare – T.F.  Bercu, P.T.F. Peleş si P.T.F. Horea.

La frontiera româno-bulgară sunt operaţionale 10 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier:

  • pe raza jud. Giurgiu:  P.T.F. Giurgiu – Ruse
  • pe raza jud. Dolj: P.T.F. Calafat – Vidin
  • pe raza jud. Teleorman: P.T.F. Turnu Măgurele – Nicopol (Bac)

P.T.F. Zimnicea – Svistov (Bac)

  • pe raza jud. Călăraşi: P.T.F. Călăraşi/Chiciu (Bac)
  • pe raza jud. Constanţa: P.T.F. Vama Veche

P.T.F. Ostrov – Silistra

P.T.F. Negru Vodă – Kardam

Tot pe raza judeţului Constanţa, sunt deschise traficului, P.T.F. Lipnița – Kainardja şi P.T.F. Dobromir – Krushari,  pentru autovehicule până la limita unei greutăți totale de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08:00 la ora 20:00.

Reamintim că în PTF Bechet traficul este suspendat temporar, ca urmare a sistării tranzitului cu bacul peste fluvial Dunărea.

De asemenea, pentru evitarea aglomerărilor şi pentru scurtarea timpului de control, Poliţia de Frontieră Română recomandă pregătirea din timp a documentelor de călătorie pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cu celeritate,

În ceea ce priveşte călătoria minorilor, deoarece ne aflăm în vacanţa de vară, recomandăm părinţilor ca, înainte de plecare, să consulte condiţiile de călătorie în străinătate pentru minorii cetăţeni români, disponibile pe site-ul Poliţiei de Frontieră Române, astfel încât să fie evitate situaţiile neplăcute în care acestora nu li se permite ieşirea din ţară.

Participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție, pe pagina de internet  poliției de frontieră, aplicaţia Trafic On-line, care prezintă  situația traficului în punctele rutiere de trecere a frontierei, valorile afișate reprezentând o medie a timpului de aşteptare pentru anumite intervale de timp.

Acţiuni pentru siguranţa cetăţenilor, pe litoralul Mării Negre şi în Delta Dunării

În Delta Dunării şi la Marea Neagră, Poliţia de Frontieră Română, prin Garda de Coastă, acţionează permanent pentru supravegherea şi controlul frontierei maritime şi fluviale, dar şi pentru combaterea migraţiei ilegale, contrabandei, exploatării ilegale a resurselor minerale şi biologice şi poluării deliberate a mediului acvatic.

În acelaşi timp, se acordă atenţie deosebită controlului navelor şi al ambarcaţiunilor, căutării şi salvării vieţilor omeneşti pe mare (misiuni de tip „search and rescue„), protecţiei obiectivelor aflate în zona de competenţă, respectării normelor privind ordinea şi siguranţa navigaţiei în zona de competenţă etc.

De asemenea, atragem  atenţia  persoanelor  care-şi  vor  petrece concediul pe litoral să nu se aventureze la distanţă mare de ţărm şi să nu utilizeze ambarcaţiuni neadecvate pentru navigaţie, în special când vremea este nefavorabilă. În situaţii de urgenţă pe mare, recomandăm cetăţenilor să solicite sprijinul autorităţilor, apelând numărul de urgenţă „112”.

Pentru informații suplimentare, privind punctele de trecere a frontierei, despre călătoria în străinătate sau pentru sesizări privind diferite aspecte din sfera de competență a Poliției de Frontieră, cetățenii pot suna la numărul de telefon 021.9590, care funcționează în regim permanent.

Totodată, apelăm la înţelegerea tuturor celor care tranzitează frontiera în această perioadă, cu menţiunea că se depun toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa traficului de călători.

articolul original.
❌