Zilele trecute, incursiunea unui grup de ”sabotori” venit din Ucraina a stârnit o reacție furibundă la Moscova. Vicepreședintele Consiliului de Securitate a Rusiei, fostul prim-ministru și președinte Dmitri Medvedev, a declarat că „acești ticăloși trebuie distruși ca șobolanii, nici măcar luați prizonieri”. De ce oare această reacție ciudat de vehementă, din moment ce nu rezultă că intrușii ar fi ”sabotat” ceva?

Ochiul Kremlinului.

De la bun început, dobândind arma nucleară, Moscova a avut în vedere și lovitura ”preventivă” împotriva NATO. În viziunea mareșalului K.S. Moskalenko, „lansarea primei lovituri nucleare are o importanță decisivă pentru realizarea obiectivelor războiului”. Iar în lucrarea sa clasică ”Ofensiva”, col. dr. A.A. Sidorenko adăuga că „acela care folosește primul, prin surprindere, arma nucleară poate înclina în favoarea sa soarta bătăliei… Lovitura nucleară preventivă, prin surprindere este decisivă pentru realizarea superiorității asupra inamicului, pentru dobândirea și menținerea inițiativei”.

Statele Unite cunoșteau acest aspect. Așa cum arăta mr. Donald Mercer, de la U.S. Army Russian Institute, „folosirea câtorva arme nucleare, la începutul ofensivei, împotriva unui număr redus de ținte critice pentru NATO – centre de comandă și control, depozite de arme nucleare – poate avea efecte devastatoare”; „obiectivul Moscovei e să dezarmeze NATO într-atât încât, având în vedere puterea militară rusă, orice rezistență la diktatul Kremlinului să pară lipsită de sens.” De aceea, încă de acum cincizeci de ani, Statele Unite au studiat posibilitatea unui scut antirachetă care să blocheze posibilitatea unui atac folosind câteva arme nucleare împotriva unui număr redus de ținte NATO din Europa.

La începutul anilor 2000, deîndată ce Statele Unite au început să înregistreze primele rezultate în programul antirachetă, Moscova a comandat șantierelor navale Severnaia din Sankt Petersburg două nave de ”cercetare” (spionaj), Proiect 18280. Burdușite cu echipamente electronice, aceste nave aveau să supravegheze facilitățile Aegis Ashore din Polonia și România și, la o adică, să ghideze „lovitura preventivă, prin surprindere” cu rachete hipersonice și apoi cu arme nucleare împotriva acestora. Din 25 iunie 2018, nava Ivan Khurs patrulează bazinul sudic al Mării Negre: e ”cu ochii pe Deveselu”. Sau mai bine zis, a fost…

De când cu războiul din Ucraina, nava de spionaj este permanent ”gardată” de un avion de vânătoare Su-35 cu baza în Crimeea. Dar în noaptea de 21 spre 22 mai, aeronava a fost doborâtă, undeva la est de Herson, în timp ce se îndrepta spre raionul de patrulare. Iar Ivan Khurs a rămas pentru o parte din timp fără bodigard. În aceste condiții, în zorii zilei de 24 mai, nava-spion a fost atacată, în largul Balcicului, de trei drone navale neidentificate. Cel puțin una a lovit sala motoarelor, deci pentru ceva vreme, echipajul va avea alte treburi decât să fie cu ochii pe americanii de la Deveselu.

Chiar la ora la care avionul – bodigard era doborât, ”sabotorii” treceau frontiera la Belgorod. Iar atunci când nava-spion era lovită, ultima ”baterie de parcare” tocmai părăsea Unitatea Militară 25624, pe drumul de 700 de kilometri spre Baza aeriană Engels-2 (Saratov). Reamintesc, ”baterie de parcare” este denumirea de cod pentru convoaiele care transportă arme nucleare. Iar U.M. 25624 e denumirea codificată a FBKr-22: arsenalul nuclear ”Tip S” din Belgorod. De obicei, ”bateriile de parcare”, cu arme nucleare reale la bord, părăsesc Baza de Front numai în situație de război – iar atunci o pornesc spre aliniamentul de atac. Pentru prima dată în ultimii 67 de ani, o Bază nucleară de Front este evacuată de urgență înspre interiorul Rusiei. De ce? Păi fiindcă la nici patru kilometri de baza nucleară, în localitatea Graivoron, își făcuseră apariția ”sabotorii” veniți din Ucraina, pe care mass media îi numește mai nou ”omuleții albaștri”.

Evenimentele din aceste zile demonstrează că Rusia nu mai are capacitatea de a-și apăra componentele vitale ale infrastructurii strategice: facilitățile de alertă timpurie și arsenalele de la granițe, unde sunt păstrate „arme nucleare, pentru a fi folosite la începutul ofensivei, împotriva unui număr redus de ținte critice pentru NATO”.  Și asta vine imediat după ce s-a aflat că rachetele hipersonice Kindjal, vârf de atac al Rusiei împotriva acelui „număr redus de ținte critice pentru NATO”, au fost doborâte de fapt de rachete Patriot Pac-2, intrate în dotare în 1990, iar nu de mult mai modernele Pac-3. Situația este de natură să deterioreze suplimentar postura strategică a Rusiei și să reducă puternic latitudinea Kremlinului de a lansa o eventuală lovitură nucleară preventivă.

Ofensiva cu două tancuri.

Poate că am vizionat prea multe filme dintre acelea, despre al doilea război mondial – dar eu îmi imaginam spargerea frontului rusesc din Ucraina într-o manieră mult mai eroică. Un ”ciocan de foc” cu artileria, urmat de străpungerea liniei fortificate folosind batalioanele de tancuri furnizate de Occident, sub acoperirea rachetelor HiMARS și a sistemelor anti-aeriene Iris-T. Și când colo… Mult lăudata Linie fortificată ” Zasechnaya”, construită la prețul de 10 miliarde de ruble (130 milioane $) de firmele lui Prigojin, a fost ”forțată” în pas de voie de un batalion de infanterie, cu două tancuri și o duzină de vehicule. Trecerea liniilor de front și forțarea graniței fortificate a Federației Ruse prin trei puncte, într-un raion aflat de mai bine de două luni în alertă antiteroristă, s-a făcut fără să se tragă un glonț. De-abia în zorii zilei de luni, ajunși la patru kilometri de baza nucleară, ”sabotorii” veniți din Ucraina au întâmpinat ceva rezistență, din partea unui pluton al U.M. 91711 (Regimentul 272 infanterie mecanizată).

De fapt, întreaga derulare a operațiunii a demonstrat că, așa cum nu poate apăra cerul Moscovei, Rusia nu poate să-și mai apere nici frontierele terestre. Cândva în zori, la sediul FSB din Belgorod s-a format o celulă de criză, pentru a coordona respingerea atacului venit dinspre Ucraina. S-a ajuns relativ rapid la concluzia că, pentru a acoperi cei aproape 550 km de frontieră, Regiunea Belgorod dispune de 3.000 de grăniceri, polițiști și trupe paramilitare Rosgvardia. Dar concentrarea acestor forțe în raionul Graivoron era imposibilă: militarii din întreaga regiune au la dispoziție numai 20 de autovehicule.

Având în vedere situația, s-a cerut – și s-a aprobat personal de către domnul Putin – evacuarea de urgență a Bazei nucleare de Front 22 spre interiorul Rusiei și aducerea la Belgorod, pe calea aerului, a brigăzilor anti-teroriste ”Alfa” și ”Vîmpel”. Dar luni seara, când cele două brigăzi au ajuns pe aeroportul Belgorod, sediul FSB, unde lucra celula de criză, a fost zguduit de o explozie, urmată de un incendiu. Până s-a reconstituit linia de comandă, spre amiaza zilei de marți, brigăzile ”Alfa” și ”Vîmpel” au rămas blocate pe aeroport.

În disperare de cauză, pentru a da timp Bazei nucleare FBKr-22 să se evacueze, șeful de Stat Major al Armatei de uscat ruse, gl. A.P. Lapin, a ordonat artileriștilor de pe front să își întoarcă tunurile spre Rusia și să bombardeze Graivoron și opt localități învecinate. Evident, populația din Belgorod a interpretat barajul de artilerie venind dinspre Ucraina ca prolog al unei invazii iminente: s-a stârnit panică, mii de autoturisme au blocat ieșirile din oraș. Asta a paralizat orice mișcare de trupe, creând dificultăți suplimentare autorităților ruse. Nereușind să aducă brigăzile ”Alfa” și ”Vîmpel” pe frontieră, celula de criză reconstituită a decis să ceară intervenția aviației. Dar ”sabotorii” veniseră din Ucraina cu rachete anti-aeriene, astfel încât din primele minute apărătorii veniți de la Moscova au pierdut un elicopter Mi-8. La acel moment, ”sabotorii” ajunseseră la mai mult de 40 km de frontieră!

După o zi și jumătate s-a reușit respingerea atacului: ”sabotorii” s-au întors în Ucraina, cu tancuri cu tot. Ar fi avut tot timpul să pună mâna pe armele nucleare, dacă ar fi vrut. Dar ei aveau altă misiune. Care va fi fost aceasta?

Tigrul de hârtie.

La aceste evoluții, Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate a Rusiei, a replicat violent: „e din ce în ce mai apropiat acel scenariu pe care lumea îl numește apocalipsă nucleară!” Are oare dreptate?

Până la început de mai, exista riscul ca, folosind cele șase avioane MiG-31K operaționale de care dispune, Rusia să lanseze prin surprindere un atac cu șase rachete Kindjal simultan asupra „unui număr redus de ținte critice pentru NATO”, lăsând Alianța descoperită în fața unui al doilea val, mult mai numeros, de rachete balistice. După ce racheta hipersonică Kindjal s-a dovedit vulnerabilă la rachetele MIM-104 Patriot, acest risc s-a diminuat mult.

Până la jumătatea lunii mai, exista riscul ca Rusia să lanseze prin surprindere un atac simultan cu șase rachete hipersonice Kindjal, saturând apărarea anti-balistică a unei singure facilități strategice NATO și descoperind astfel unul sau altul dintre flancurile Alianței în fața unui al doilea val, precum am zis. Dar s-a dovedit că rachetele Patriot, chiar de generație mai veche, PAC-2, pot doborî o salvă de șase rachete Kindjal lansate simultan.

Până mai deunăzi, exista riscul ca Rusia să lanseze prin surprindere un atac simultan cu șase rachete hipersonice Kindjal plus vreo duzină de rachete Iskander-M, saturând punctual apărarea anti-balistică a NATO, cu efectele menționate. Acum, ogivele nucleare pentru rachetele Iskander-M sunt stocate la 700 km de locul unde se află rachetele purtătoare. Pentru a aduce armele nucleare pe aliniamentul de atac e nevoie nu de un zbor de zece minute cu elicopterul, ci de un drum de o zi și o noapte, cu un convoi de camioane – ceea ce nu are cum să scape atenției NATO. Să lansezi rachete Iskander direct de pe aeroportul Saratov, nu se poate: raza de acțiune e prea scurtă, ar cădea pe teritoriul Rusiei. Iar să ataci NATO cu numai 6 rachete Kindjal e, precum s-a văzut, un gest sinucigaș.

Militarii ruși au acționat în consecință: miercuri a avut loc un amplu exercițiu de mascare prin fum a Podului Kerci. Fiindcă Rusia nu mai e în măsură să răspundă nuclear, așa cum prevede Doctrina de apărare, în caz de atac asupra teritoriului Federației. Și, în același timp, slujitorul credincios al Kremlinului, președintele Lukașenko, a început să susțină că „a început transferul de arme nucleare tactice către Belarus” – deși e știut că Direcția Generală 12, pe scurt 12-GUMO, nu a permis de 80 de ani și nici nu va permite vreodată transferul unor asemenea arme către alt Stat. Dar ultima speranță a Regimului Putin e un ecran cât mai gros de fum, care să-i ascundă punctele vulnerabile. Cu sinceritatea sa binecunoscută, patronul Wagner, Evghenii Prigojin, a tras concluziile: „Suntem într-un asemenea hal că am putea pierde dracului Rusia”. Și cu ce preț s-a ajuns la acest rezultat? Păi au trecut frontiera Rusiei câteva sute de ”sabotori”, dintre care câțiva nu s-au mai întors. Un cost modic față de rezultatul obținut: reducerea masivă a capacității Moscovei de a lansa prin surprindere un atac asupra „unui număr redus de ținte critice”, ca răspuns la pătrunderea Armatei ucrainene pe teritoriile declarate de Kremlin ”parte a Rusiei”.

Deci, pe bună dreptate, generalul american în retragere Mark Hertling, fost comandant al forțelor SUA în Europa, apreciază că raidul de la Belgorod „a perturbat strategia militară a regimului Putin”. Iar Statele Unite și-au reajustat imediat postura strategică. A doua zi după retragerea armelor nucleare de la FBKr-22 Belgorod, Matthew Miller, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, declara: „Le-am spus foarte clar ucrainenilor că nu permitem și nu încurajăm atacurile în afara granițelor Ucrainei, dar cred că este important să facem un pas înapoi… Așadar, este la latitudinea Ucrainei să decidă cum dorește să își desfășoare operațiunile militare”. Altfel spus, Kievul a primit permisiunea să elibereze Crimeea, ba chiar și Donbass! Imediat după aceea, consilierul președintelui Zelenski, Mihail Podoliak a anunțat: „Contraofensiva a început deja de câteva zile… Nu vrem să lovim pe teritoriul Rusiei, vom folosi armele pe care ni le-ați dat pentru a distruge pozițiile rusești în teritoriile ocupate de Moscova, inclusiv în Donbass și în Crimeea”.

Și chiar la acea oră, din pură întâmplare, primele aeronave invizibile F-22 aterizau la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii – asta pentru cazul în care rușilor le vine pofta să readucă armele nucleare de la Saratov spre graniță…

TUDOR PACURARU

Pentru mai multe informatii puteti vizita sursa acestui articol de stiri.

Adica nu discutam doar despre un T 72B3 cu coviltir, asa cum eram deja obisnuiti, ci despre o evoluitie –  un tanc cu coviltir dotat cu blindaj reactiv, ceea ce este, sa recunoastem, alta gasca-n alta traista.

Sau poate nu?! Ivanii, probabil sincer dezamagiti de performantele coviltirului original, atati cati au mai apucat sa povesteasca, sau gandit la un up-grad si au pus pe gratarul de peste turela cateva “caramizi” de blindaj reactiv, insa au facut-o doar in partea din fata a “dispozitivului” sa poata ivanii din tanc sa mai deschida si trapele din cand in cand.

O fi eficient, n-o fi, ei stiu, cert este ca coviltirul initial nu s-a bucurat de prea mult succes, turelele reusind performante cu totul deosebite la saritura in inaltime, unele ajungand chiar si la etajul doi a unui bloc de locuinte din Ucraina.

In acest moment nu se stie daca noul sistem de protectie este unul standard sau unul mesterit de echipaj, de asemenea ramane de vazut cat de eficient se va dovedi.

Si cand ne gandim ca cu doar cativa ani in urma, industria rusa se lauda cu un sistem activ de protectie capabil (Afganit, dar discutia era pentru noile tancuri T-14) nu numai sa opreasca orice racheta anti-tanc dar chiar si proiectilele perforante lansate de tancuri inamice. Ne-am fi asteptata ca dupa dezastrul contabilizat de tancurile rusesti in Ucraina sa lase deoparte “coviltirul” si sa aduca in prima linie Afgatinul, dar deocamdata… ничего, adica “nichego”, sau pe limba laotiana: ບໍ່ມີຫຍັງ/bomijang/nimic…

Ca totul a fost doar o minciuna tipic ruseasca este acum clar ca lumina zilei.

Dar pana la urma fiecare lupta cu ce are iar din umbra mitului celei de-a doua armate a lumii, o forta militara capabila sa atinga Atlanticul fara interventia americanilor, Rusia s-a asezat cuminte pe labele din spate in toata goliciunea ei plina de bube, coruptie, saracie lucie si neputinta.

Iar de mai mult de un an se chinuie sa nu fie aruncata din teritoriul ucrainean pe care l-a ocupat in primele zile ale invaziei. “Argumentul” cum ca de fapt rusii lupta cu NATO nu a fost deloc valabil in primele 2-3 luni, atunci vand ucrainenii au cam luptat cu ce au gasit prin casa (+Javelin si NLAW) si tot i-au prapadit pe rusi intr-un ritm de banda rulanta.

GeorgeGMT

Pentru mai multe informatii puteti vizita sursa acestui articol de stiri.

Cu prilejul Înălțării Domnului și a Zilei Eroilor, comandanţii unităţilor şi marilor unităţi române au organizat, în funcţie de situaţia tactică a fiecăreia, slujbe de pomenire și ceremonii militare la cimitirele unde erau înhumați ostașii căzuți în lupte, de toate gradele, de la general – comandant de mare unitate – la simplu soldat. Lupta, spiritul de sacrificiu şi jertfa le-au fost cinstite şi în ţară de contemporani. Chiar dacă unii dintre ei au fost ignoraţi sau blamaţi (şi mai sunt) toţi merită recunoştinţa noastră.

• 16 iulie 1941. Generalul Petre Dumitrescu, comandantul Armatei 3, după eliberarea nordului Bucovinei: ,,În fața mormintelor celor căzuți îmi plec smerit genunchii. Lor, celor morți, ca și celor răniți, ca și vouă, încă strajă la granița țării, neamul românesc, prin mine, vă aduce prinosul său de recunoștință”.

• 18 octombrie 1941. Generalul Olimpiu Stavrat, comandantul Diviziei 7 infanterie: ,, Ei sunt camarazii noştri bravi și scumpi pe care lăsându-i astăzi pe aceste plaiuri îi asigurăm că-i ducem cu noi în inima noastră și că ne vom gândi mereu la ei, iar din fapta lor ne vom lua îndreptar pentru viitor, pentru viața noastră. Picurând o lacrimă sinceră și fierbinte din ochii nostril, să păstrăm un minut de reculegere pentru ei”.

• 31 noiembrie 1941. Regimentul 19 artilerie (jurnal de operaţii): ,,Mormintele ostaşilor din acest regiment presărate pe tot întinsul câmpurilor de la Prut şi până la Marea de Azov şi toţi mutilaţii acestui regiment sunt mărturie a bravurii cu care s-a luptat şi chezăşie a viitorului neamului. Sufletele morţilor noştri plutesc peste plauirile cucerite cu sângele lor, veghează la păstrarea celor ce am cucerit şi ne îndeamnă către jertfă şi neodihnă până nu vom recuceri şi alte părţi româneşti ce le ami avem înstrăinate. Ne legăm prin jurământ în faţa lui Dumnezeu, a Patriei, Neamului şi Regelui că nu vom avea linişte în sufletele noastre şi dorinţă de luptă nu va înceta până ce bolşevismul nu va fi distrus complet şi ultima brazdă de pământ românesc nu va reveni Patriei mume”.

• 10 mai 1942. Mareşalul Ion Antonescu: ,,Armata, Sire, este aceea care a rezumat, în popas de un an, ordinea şi unitatea românească. Tot ea este aceea care ne-a spălat petele de dezonoare ale trecutului şi prin jertfa ei ne-a zidit drepturile şi ne-a redat pământurile cotropite. De aceea, semnul de onoare şi de dreptate pe care trebuie să şi-l facă neamul însuşi este ca să încline nu vorbe de gratitudine armatei neamului, ci ţara întreagă să fie gata de orice jertfă pentru armata ei şi toţi fii ţării să cinstească pe eroii neamului, închinând urmaşilor celor căzuţi grija şi reazemul lor”.

• 14 mai 1942. Maiorul Vasile Scârneci, comandantul Batalionului 3 vânători de munte: ,,Înălțarea Domnului. Ziua Eroilor. Hristos S-a Înălțat! În zorii zilei îi iau pe Băleanu și pe Sima peste dealurile, acum înverzite, pe care Batalionul 3 vânători de munte a scris cu atâta sânge cele mai mărețe fapte de arme. Mergem la Kucika să-i pomenim prin slujbă bisericească pe aceia care, prin sacrificiul lor suprem, ne-au deschis drumul înainte, spre victorie. Pe fiecare cruce a întinsului țintirim, ostașii vrednici, supraviețuitori, recunoscători au împletit coronițe cu flori. Vremea este minunată. Doi preoți slujesc mormintele, unele proaspete, prin rugile spre cer, spre Atotputernicului Dumnezeu. Cerem milostenia Lui pentru odihna celor acre s-au sâvârșit pentru credința lor, pentru scumpa noastră Patrie! Generalul comandant al diviziei cu un grup de ofiţeri germani sunt printre noi. O companie din Batalionul 24 vânători de munte, un pluton și un detașament germane, în genunchi, cu capetele plecate, descoperite, străjuiesc sfintele morminte. Sunt adânc impresionat când părintele face pomenirea – apelul – celor căzuți până astăzi. Pe cei care acum nu mai răspund la apel îi simt, îi văd lângă mine în toate faptele de arme, în toată vrednicia lor. Cutremurat de emoția clipelor, cu lacrimi pe care cu greu le pot stăpâni, le vorbesc… Unitățile de onoare defilează în fața mormintelor cu pașii lor cadențați, apăsați, cutremură pământul Camarazii germani sunt impresionați de ținuta plină de încredere, de mândria vrednicilor noștri vânători de munte. Ne cunosc acum și la paradă”.

• 30 iunie 1942. Considerând că ,,eroii sunt pentru neam ceea ce sunt profeții pentru religie și sfinții pentru biserică” şi dorind ca faptele lor de arme să rămână ,,pildă vie de împlinirea datoriei, jertfă și eroism a ofiţerilor, subofițerilor și trupei”, mareșalul Ion Antonescu, ordonă ca toate unitățile să ia măsuri pentru întocmirea unei lucrări în care să fie trecute numele celor căzuți la datorie și faptele de arme ,,recunoscute prin citațiuni, decorări sau alte documente oficiale”. A mai cerut să se organizeze ,,un colț pentru cultul eroilor” la companii, batalioane și regimente în care se vor așeze ,,pe lângă candelă și icoană, relicve de război”. Ocazional, sau chiar zilnic, urmau să se citească din istoricul unității faptele de arme, iar seara să se facă rugăciuni în colțul rezervat eroilor.

• 14 septembrie 1942. Colonelul Vasile Măinescu, comandantul Diviziei 5 cavalerie: ,,Eroii căzuți vitejește în cursul victorioaselor noastre lupte să rămână în amintirea și viața fiecăruia pildă nemuritoare, care să ne călăuzească către jertfă, întreaga nostră existență”.

• 28 aprilie 1944. Generalul Ion Dumitrache, comandantul Diviziei 2 munte: ,,În clipa când puneți piciorul pe pământul binecuvântat al patriei, în clipa aceea minunată, gândiți-vă negreșit la Dumnezeu, care a făcut minunea și v-a ajutat să vă păstrați viața și țara care are nevoie să trăiți și să învingeți. Cădeți în genunchi acolo, la primul pas, cu fața la răsăritul de soare dincotro ați venit și cu sufletul luminat de bucuria că ați scăpat din iad. Să făgăduiți lui Dumnezeu că: Nu veți uita niciodată pe acei ce au căzut în întunericul din răsărit pentru înălțarea țării și pentru scăparea voastră. Ei rămân pentru totdeauna Sfinții noștri între sfinții din calendar. Veți rămâne așa toată viața cu dreapta credință în Dumnezeu luptând pentru bunele tuturor, pentru dreptate și libertate”.

• 20 decembrie 1944. Generalul I.D. Popescu, comandantul Diviziei 3 infanterie: ,,În fața morților, mă închin cu smerenie și amintirea lor va rămâne veșnic neștearsă în cartea de aur a Diviziei 3 infanterie și a neamului”.

• Sugestiv şi emoţionant este şi elogiu ostaşului român făcut de locotenent-colonelul Florin Rădulescu: ,,Ai mers mii de kilometri pe jos. Ai dormit pe pământul gol, pe-o scândură sau pe paie. Ai suferit frigul, umezeala, vântul capricios al stepei sau căldura neiertătoare a amiezii. Ai jinduit după scrisorile a lor tăi, care întârziau. Paraziții și-au găsit locaș îmbelșugat în trupul tău când n-aveai timp să te cureți. Ai ascultat fără crâcnire ordinul șefilor tăi, necerându-le decât să vie cu tine. Ai întrebuințat arme și-ai lovit cu sete inamicul care anul trecut ți-a luat o parte din pământul tău și mai cerea încă. Uneori ai fost slab, e drept și asta. Ai rămas în urmă în marșuri. După zile întregi de bombardament ai fugit năucit.Dar și tu ești om. Și noi te-am înțeles. Și ne durea în suflet slăbiciunea ta de care nu tu erai vinovat. Și cei mai buni din ai tăi sunt strânși acum în grupe mici sau în plutoane numite cimitire și-n adăposturi numite morminte. Ei au rămas acolo. Și-au mai rămas acolo – tu ești cinstit și recunoști cu aceeași strângere de inimă și pentru ai tăi – mulți din șefii tăi ce dorm acum cu gărzile lor. Cei care am rămas aici ne împrăștiem acum pentru câtva timp, dar poate curând iar ne vom strânge. Atunci să ne privim drept în ochi, ne luăm uneltele – până atunci poate vor fi mai bune și multe – și mergem acolo unde pământul sfânt al Țării ne va porunci”.

Locotenent-Colonel Alesandru Dutu

Articol preluat cu acordul autorului

Sursa AICI

Pentru mai multe informatii puteti vizita sursa acestui articol de stiri.

Zilele trecute, prietenul său de la Kremlin i-a făcut cadou domnului Recep Tayyp Erdogan asul cu care va câștiga turul II al alegerilor prezidențiale din Turcia: prelungirea cu două luni a Acordul privind exporturile de cereale pe Marea Neagră.

Deși măcinată de război, Ucraina continuă să se numere printre marii producători de cereale ai lumii. An de an, produce în jur de 14 milioane tone grâu și 25 milioane tone porumb, din care exportă o mare parte. Majoritatea exporturilor – 30,25 milioane de tone de produse agricole – s-a făcut, anul trecut, pe cale maritimă, în baza Acordului privind exporturile de cereale pe Marea Neagră. Iar Turcia a fost printre principalii clienți: anul trecut, 39% din necesarul său de grâu și 47% din cel de porumb au provenit din Ucraina. Dacă la 28 mai turcii nu-l votează pe prietenul Kremlinului, domnul Putin va revoca Acordul și turcii vor face foamea.

Și asta nu e tot! Liban, Siria, Egipt și Libia depind în jur de 50% de importurile de grâu ucrainean. Dacă Kremlinul revocă Acordul, urmează „colapsul aprovizionării cu cereale: oameni înfometați vor fugi din Orientul Mijlociu și vor încerca să ajungă în Europa, ca milioanele de sirieni care au fugit de ororile războiului”, așa cum declara fostul ambasador german la Moscova, Rüdiger von Fritsch. Iar Turcia se va afla în calea acestui val migrator spre Europa, la care s-ar adăuga și milioanele de ucraineni, dependenți de agricultură, rămași fără mijloace de trai. Pe bună dreptate, zilele trecute președintele bulgar Rumen Radev a declarat la conferința anuală a miniștrilor Apărării din Balcani că arhitectura de securitate construită de decenii în Europa este în declin, iar acest lucru poate debloca procese de destabilizare.

Să-i spunem pe nume: acesta este un șantaj. Iar acest șantaj este posibil fiindcă, pe cale terestră, Ucraina ar putea exporta cel mult o treime din producția cerealieră. La această situație concură ecartamentul diferit al căilor ferate ucrainene, lipsa investițiilor europene în șoselele și porturile la Dunăre și Marea Neagră, dar mai ales blocarea accesului României și Bulgariei la Spațiul Schengen, deși Comisia Europeană a constatat încă de acum 12 ani că  au îndeplinit toate condițiile.

Fiindcă portul românesc Constanța, în care nu s-a mai investit serios de zeci de ani, dar în primul trimestru al acestui an a fost tranzitat de 3.3 milioane de tone de cereale ucrainene, nu poate prelua o asemenea cantitate suplimentară. Ca urmare, o bună parte din cereale vor fi dirijate către porturile bulgare din Sud: Varna și Burgas. Și din nou, ca și vara trecută, camioanele venite din Ucraina se vor înșira pe mulți kilometri, așteptând cu zilele la o vamă internă româno-bulgară care demult ar fi trebuit desființată. Dar nu este desființată, fiindcă Austria s-a opus prin veto consensului european, obstrucționând astfel circa 40% din capacitatea de transport pe cale terestră a cerealelor ucrainene, spre marea satisfacție a Kremlinului.

Efectele negative sunt, de fapt, mult mai ample. Calea terestră de export cerealier fiind obstrucționată de vetoul austriac, turcii sunt nevoiți să voteze după vrerea Moscovei, ca să nu facă foamea. Iar după alegeri, evident Kremlinul se va lăsa rugat și va condiționa: domnul Erdogan va fi nevoit să facă noi concesii Rusiei. Astfel, Regimul Putin va avea în continuare o pârghie puternică de influență asupra Ankarei, de care va uza pentru a împiedica apropierea pozițiilor Turciei de cele ale Uniunii Europene și NATO. Și nu numai în ce privește războiul din Ucraina! relațiile Turciei cu UE sunt determinante și pentru proiectele europene de înlocuire a importului de resurse energetice ruse, în special gaze naturale, cu resurse din Asia Centrală. Iar dacă, prin șantaj cu alimente, Turcia e determinată să se opună acestor planuri, întreaga Uniune Europeană va avea de pătimit.

Și totul, fiindcă unii oameni politici austrieci văd fluxuri migratorii inexistente pe la frontiera româno-bulgară, spre satisfacția celor care doresc, cu tot dinadinsul, să slăbească construcția europeană la Dunăre, Marea Neagră și în Balcani.

TUDOR PACURARU

Pentru mai multe informatii puteti vizita sursa acestui articol de stiri.

F-16BM danez

Ceea ce nu este deloc la fel de usor precum livrarea de obuziere, tancuri sau chiar sisteme anti-aeriene. Avioanele de lupta implica o logistica deosebita, pregatirea personalului si in acelasi timp, sunt vulnerabile in fata atacurilor asupra propriei infrastructuri. Iar F 16 nu este chiar genul de avion care sa decoleze de pe orice fel de pista.

Dar trecand peste problemele tehnice ale “inrolarii” F 16 sub drapelul ucrainean, care sa fie castigul Kievului daca ar detine 2-3 escadrile de avioane multirol relativ moderne?

In razboiul din Ucraina Rsuia s-a facut de ras si si-a arata imensele slabiciunui care efectiv ii macina capacitatea de lupta. Coruptia endemica din randul fortelor armate si ale industriei de aparare, nepotismul, calitatea execrabila a factorului uman (ofiteri, subofiteri si simpli soldati), lipsa acuta a pregatirii militare, toate acestea, si multe altele, au facut ca cea “de-a doua armata a lumii” sa se impotmoleasca in Ucraina, desi calcul hartiei arata ca de fapt Rusia ar fi trebuit sa termine cu Ucraina cu mult inainte ca Vestul sa poata interveni semnificativ.

Dar poate cea mai dezamagitoare evolutie a fost cea a fortelor aeriene rusesti, forte care detin sute de aparate destul de moderne, dar care n-au reusit sa-si impuna suprematia aeriana deasupra Ucrainei, desi timp au avut berechet. Faptul ca ucrainenii detineau sisteme anti-aeriene nu ar fi trebuit sa insemne mare lucru, intreaga aparare aeriana ucraineana era formata din sisteme sovietice (si asa a ramas vreme de aproape un an), arhicunoscute de Moscova, iar pe de alta parte nici Kievul n-a excelat in militarie, sistemele erau intretinute cum se putea, pregatirea de lupta a personalului la nivel de buget disponibil.

Adica nu discutam despre o armata ucraineana dupa standarde NATO, bine antrenata si dotata, ci mai mult de una pe model sovietic. Ca ucrainenii au facut unele reforme dupa anexarea Crimeii se stie, dar se mai stie, de asemenea, ca lipsa acuta de bani, coruptia si in general mentalitatea de tip sovietic nu prezentau Ucraina ca o forta militara demna sa tina Rusia in sah prea mult timp.

Cu toate acestea, oricat de slabi erau ucrainenii , rusii s-au dovedit si mai slabi, iar daca revenim la componenta aeriana a razboiului, rusii au facut intradevar spectacol dar mai mult prin imaginile cu proprile aeronave doborate deasupra Ucrainei. Elicopterele si avioanele rusesti nu au fost capabile sa se apere in fata unor sisteme anti-aeriene sovietice vechi, nici macar in fata Stinger, un MANPADS batran ca vai de el, nemodernizat si aflat pe punctul de inlocuire in arsenalul american. Ei bine, acum Stinger are noi comenzi.

Daca aviatia rusa ar fi reusit sa detina controlul total deasupra Ucrainei, soarta razboiului ar fi fost probabil cu totul alta, daca aviatia rusa ar fi putut sa loveasca la discretie tinte la sol, concentrari de trupe, centre de comanda, infrastructura vitala, lucrurile ar fi evoluat cu totul altfel, in schimb s-au multumit cu atacuri cu rachete si drone.

Si toate acestea in conditiile in care bazele aeriene rusesti sunt cu totul in afara capacitatii de lovire a ucrainenilor, in timp ce bazele ucrainene ar trebui sa fie la discretia rusilor, ucrainenii continua sa aiba aviatia de lupta.

Iar F 16 va veni probabil, intrebarea este ce vor face rusii cand ucrainenii vor avea la randul lor avioane de lupta capabile sa loveasca in adancime, sa sustina o acopereire aeriana pentru trupele proprii si sa provoace la lupta aviatia rusa.

Dar la ce model de F 16 ar trebui sa ne asteptam? Se stie deja ca premierul olandez, Mark Rutte, a anuntat de curand ca Olanda, Danemarca, Belgia si Marea Britanie vor lua in considerarea transferarea de avioane F 16 catre Ucraina. Marea Britanie nu detine F 16 dar poate sustine o astfel de decizie prin pregatirea pilotilor sau macar din punct de vedere financiar, celelalte trei tari nordice au insa flote de F 16A/B  si toate trei au ales deja ca inlocuitor F 35A, asadar s-ar putea gasi cateva avioane disponibile pentru Ucraina.

Discutam evident despre F 16 A/B MLU, cam aceeasi versiune pe care si Romania o opereza.

F 16 ar veni sa completeze cercul apararii aeriene ucrainene, lucrand in tandem cu apararea AA de la sol, cu aparatele AWACS ale NATO. Ce aduce F 16 in plus fata de MiG 29 ucrainean este o tehnologie care desi este cam batraioara inca face fata. Un radar destul de performant chiar si astazi, rachete aer-aer care si-au dovedit eficienta (AMRAAM si AIM-9), bombe ghidate.

Si acum vine randul apararii anti-aeriene ruse sa-si arate in sfarsit eficienta mult laudata. Vor reusi sistemele S 300 si S 400 sa faca interdictie in fata F 16 A/B? Dar Tor sau Buk, Pantsir S 1? Cum se vor descurca radarele rusesti in fata batranului F 16? Care vor fi performantele aviatiei ruse, pentru ca daca pana acum rusii si-au cam ferit Su 30/Su 35S de lupta direct deasupra frontului, odata cu aparitia F 16 pe front vor trebui sa iasa la lupta si atunci ce va fi?

Ce mai ramane din industria de aparare ruseasca, si asa drastic umilita prin Ucraina, daca F 16 A/B va da de pamant cu Su 30SM sau Su 35S? Ce se va alege de comenziile pentru export daca S 300/ S 400 nu vor reusi sa opreasca aviatia ucraineana dotata cu F 16 la mana a doua, batrane de 30 de ani?!

Lucrurile sunt foarte complicate, pentru ca daca rusii reusesc sa faca fata onorabil F 16 A/B americanii nu au ce pierde, este pana la urma un avion destul de vechi, dar daca rusii vor da inapoi in fata A/B-ului sau vor superi pierderi, sau daca ucrainenii vor rusi sa obtina o anumita superioritate aeriana deasupra frontului, lucrurile vor degenera rapid pentru ceea ce a mai ramas din mitul fostei industrii militare sovietice.

In principiu, F 16A/B nici n-ar trebui trimis in Ucraina in fata rusilor pentru ca teoretic n-ar avea nici o sansa, dar daca totusi A/B-ul va face “o figura frumoasa” si va reusi sa tina piept rusilor? Iar logica care deriva de aici este simpla: F 16A/B face fata Suhoi Su 30SM, Suhoi Su 35S, face fata cu succes sistemelor anti-aeriene moderne rusesti, pai atunci ce sanse au rusii in fata Eurofighter, Rafale, F 15, F 16 C/D-F 16 Block 70, in fata F 35A?!

Teoretic rusii ar trebui sa dea de pamant repede cu “batranul” A/B, dar daca n-o vor face, daca S 400 nu va reusi sa blocheze misiuniile aparatelor ucrainene in zonele sale de responsabilitate lucrurile devin tragice.

Din acest punct de vedere experienta israeliana s-ar putea dovedi aici foarte importanta, sa nu uitam ca pilotii israelienii au fost atat de buni incat au reusit sa-i fac pe rusi sa-si doboare singuri un avion de cercetare Il-20. Ca mai apoi s-a dat vina pe “prostii” de sirieni alta discutie, rusii mereu au dat vina pe “prostii” de arabi, pana cand, in Ucraina arabii n-au mai fost disponibili ca “prostii” de serviciu si s-a dovedit ca “prostii” poate ca erau mai putin destepti dar si hodoroagele rusilor erau de tot rasul.

India si Turcia isi vor contempla atunci miliardele de dolari aruncati in vant pe S 400 si vor constata ca de fapt nu au aparare anti-aeriana cu raza lunga, fiind la mila competitorilor lor. Turcia ar putea concluziona ca grecii, dotati cu Rafale, Mirage 2000 si in curand cu F 16 Block 70, nu vor avea nici-o o problema in a strapunge apararea aeriana turca.

India, pe de alta parte, va fi la mila F 16 C/D pakistaneze asa cum de altfel a remarcat in ultima confuntare avuta, atunci cand Pakistanul a tinut la respect Suhoi Su 30 MKI indiene prin simpla ridicare in aer a aparatelor F 16 C/D. Singurele avioane indiene care au patruns in spatiul aerian pakistanez au fost avioanele Mirage si un ghinionist de MiG 21 Bison doborat de o AMRAAM.

Su 30 MKI a zburat in interiorul granitelor indiene si oricate explicatii savante am gasit pana cum, care incercau sa explice nus ce strategie indiana, realitatea este simpla: F 16 C/D pakistaneze au iesit la bataie, Suhoiurile indiene au stat la adapost.

Simplu pana la urma, nimic complicat.

Astfel ca pentru rusi, aparitia pe front a F 16A/B MLU s-ar putea dovedi un cosmar. NATO a mai trimis deja sisteme de arme vechi si deocamdata au functionat impecabil impotriva rusilor, asa ca de ce n-ar face si A/B-ul o figura cu totul deosebita chiar in momentul in care este cu un picior in desertul american?! Sa se retraga in glorie si sa ofere in acelasi timp o gura de speranta pentru unii care abia acum intra in era F 16 A/B MLU.

GeorgeGMT

Pentru mai multe informatii puteti vizita sursa acestui articol de stiri.