Normal view

There are new articles available, click to refresh the page.
Ieri — 27 May 2023Radio Crazy

LavBbe, BiBi, Marius Elisei și Azaleea au făcut echipă cu hitmaker-ul Costi pentru o colaborare fresh

Reporter: Carmen Vasilescu
27 May 2023 at 19:33
LavBbe BiBi Marius Elisei și Azaleea au făcut echipă cu hitmakerul Costi pentru o colaborare fresh

LavBbe, BiBi, Marius Elisei și Azaleea, cei patru creatori de conținut care fac parte din portofoliul TRU [The Real You], s-au cunoscut în studio, dar ceea ce au cel mai mult în comun este plăcerea de a crea content interesant pentru comunitățile lor de pe Social Media. Așa că cei patru au făcut echipă pentru prima dată în această formulă alături de Costi și au lansat single-ul „Ochi căprui”. LavBbe și BiBi iubesc să cânte încă de mici, dar pentru Marius Elisei și Azaleea este primul lor pas în muzică.

Primul costum de belly dancer primit de LavBbe a fost un cadou special de la bunica ei, iar talentul ei i-a mișcat pe toți cei din jurul ei. În 2020, odată cu anunțarea lockdown-ului, LavBbe a început să danseze de dimineață până seara, creând coregrafii și postând videoclipuri pe TikTok, iar în doar câteva luni a adunat o mare comunitate care îi admiră stilul de dans. Mișcările ei au devenit virale și au stârnit nenumărate reacții și comentarii pe platformă. Cu o comunitate de peste 4,6 milioane de fani, Lavbbe este una dintre cele mai promițătoare voci pe care hitmaker-ul Costi le-a descoperit în ultima vreme și este ca o gură de aer proaspăt. Luna trecută, a lansat „Choco”, piesă care este însoțită de un videoclip eye candy ce dezvăluie latura jucăușă și plină de sex-appeal a artistei.

BiBi, una dintre cele mai emblematice artiste ale noii generații Z, este urmărită de către fani atât online, cât și offline, fiind o inspirație constantă pentru ei. Recent, a lansat „Încă un dans”, un single despre dragoste, o poveste în care lumea se poate regăsi cu ușurință și în care o vedem pe BiBi mai sensibilă ca niciodată.

Marius Elisei a început să se „joace” pe TikTok în urmă cu patru ani, iar în prezent are aproape două milioane de urmăritori și peste 112 milioane de aprecieri. Visul TikToker-ului este să evolueze cât mai mult posibil și să creeze conținut divers pentru cei pe care îl urmăresc. Anul trecut, Marius a lansat „Știi ce zic?”, o emisiune pe TikTok la care a avut invitați precum Adelina Pestrițu, Theo Rose, Andreea Bălan, Dorian Popa, Connect-R și mulți alții. Scopul show-ului a fost strângerea de fonduri pentru copiii de la SOS Satele Copiilor prin licitarea obiectelor aduse de persoane publice în cadrul proiectului.

Cu o comunitate de aproape 1 milion de urmăritori pe TikTok, Azaleei Necula îi place actoria, dar și să creeze conținut de lifestyle și nu numai. A devenit cunoscută odată cu participarea la emisiunea „iUmor”, apoi a jucat în diverse filme, precum „Lecții de viață”, „Profu”, „Fabrica de dragoste”, „Biedermann și Incendiatorii”. Plină de energie și mereu cu zâmbetul pe buze, Azaleea cucerește rapid inimile fanilor, fiind și o apariție fresh pe rețelele de socializare.

LavBbe, BiBi, Marius Elisei și Azaleea Necula fac parte din agenția de influencer marketing TRU [The Real You], divizie a label-ului Cat Music. TRU este un hub creativ care mobilizează creatori de conținut relevanți structurați în patru direcții (TRU Influencers, TRU Fashion, TRU Production și TRU Gaming) și combină factorul creativ cu cele mai recente inovații tehnologice.

Pentru mai multe informatii puteti vizita sursa acestui articol de stiri.

Carine aduce în playlisturi 911

Reporter: Carmen Vasilescu
27 May 2023 at 19:28
Carine aduce în playlisturi 911

După „Call Me When You’re High”, Carine, una dintre vocile fresh ale momentului, aduce vara aceasta în playlisturi „911″. Compus și produs de către Marius Dia alături de Carine și Călin Grăjdan, „911″ este o poveste muzicală ce ascunde mai multe nuanțe și dezvăluie o poveste în care o să se regăsească fiecare ascultător.

După succesul colaborării cu DJ SAVA pentru piesa „Sea Lo Que Sea”, artista a lansat „Magique”, prima ei piesă din cariera solo, cu un videoclip senzual. La scurt timp după, frumoasa Carine a urcat pe scenă în fața a mii de oameni alături de DJ SAVA în cadrul ENMODA International Awards Night, unul dintre cele mai importante festivaluri de muzică din Balcani.

Au urmat apoi piese precum „No Time” și „Falling”, ce îmbină beat-uri dance cu influențe balcanice, a colaborat pentru prima oară cu Miriam Amat și au lansat împreună „Rendez Vous”, un single însoțit de un videoclip ce pune în evidență senzualitatea și șarmul celor două artiste, dar și „Sing it Back”.

Pentru mai multe informatii puteti vizita sursa acestui articol de stiri.

„Cine-i de vină” este întrebarea Claudiei Pătrașcanu în noul clip

Reporter: Carmen Vasilescu
27 May 2023 at 16:40
Cinei de vină este întrebarea Claudiei Pătrașcanu în noul clip

„Cine-i de vină” este întrebarea la care Claudia Pătrășcanu caută răspunsul în cel mai nou clip. Cu muzica și versurile compuse de către Zoe Flavia alături de John Cozma, Vizi Imre, Chopsticks și Cristian Sanda, „Cine-i de vină” este despre sentimente, dorințe, dureri și uitare. Clipul o prezintă pe artistă în rolul femeii senzuale, cucerită de sentimente, dar copleșită de durere.

Cunoscută pentru celebrele hituri „Sexy, sexy”, „E ziua ta” și „Sexy și rea”, Claudia Pătrășcanu a început să cânte în trupa Exotic, iar câțiva ani mai târziu, împreună cu Julia Chelaru au format Sexxy, trupă care s-a bucurat de succes până în 2006, când cele două artiste au decis să încheie colaborarea. Au urmat piese precum „Around the World”, alături de Sonny Flame, dar și „Povestea Noastră”, „Mama” și „Tată de duminică”, o piesă sensibilă cu un mesaj girl power. În februarie, artista a lansat „Bolnavă de Amor”, o piesă caliente în care pasiunea și iubirea sunt mai puternice ca oricând, dar și „Mie să-mi dai iubirea toată”, o piesă cu influențe balcanice alături de Magic Orchestra.

Pentru mai multe informatii puteti vizita sursa acestui articol de stiri.

ADI iubește ca pentru Ultima oară

Reporter: Carmen Vasilescu
27 May 2023 at 16:04
ADI iubește ca pentru Ultima oară

Amintirile au puterea de a contura iluzii, iluzii legate de speranța că o relație mai poate funcționa, iar în momentul în care separarea are loc, ai vrea ca pasiunea de la început să se întoarcă. Despre asta vorbește și cea mai nouă piesă a lui ADI, ,,Ultima oară”. Artistul a compus, de această dată, pentru inimi ce sunt pe cale să se frângă și pentru ultimele momente petrecute în doi, momente pline de speranța că va fi ca la început.

,,Ultima oară” a fost scrisă de ADI, cu ajutorul lui Alexandru Turcu, care i-a oferit o mână de ajutor artistului și la partea de producție.

Piesa vine alături de un videoclip realizat chiar de ADI, cu cele mai dragi amintiri ale sale, lăsându-ne să tragem cu ochiul la sesiunile sale din studio, la cele mai frumoase momente de pe scenă și la persoanele sale tragi.

,,<<Ultima oară>> este o piesă în care am vrut cumva să descriu, din percepția mea, iubirile trecute prea devreme, iubirile neîmpărtășite, iubirile pierdute. Momentul în care simți că nu mai ești iubit și ai vrea să mai fi pentru ultima oară, dar ca prima oară. Ceva ce cu toții am simțit cel puțin măcar o dată în viață.” ne spune ADI.

ADI are doar 21 de ani și este artist, compozitor și actor, absolvent al Irish Institute of Modern Music din Londra, secția de compoziție și voce. Pasiunea pentru muzică a decoperit-o la vârste fragede, învățând să cânte la tobe, pentru ca mai apoi să se ducă și spre chitară, chitară bas, pian și marimba. Fost membru în trupa Maxim, care a făcut ravagii în rândul adolescenților, ADI și-a început cariera solo recent, odată cu participarea în cadrul primului sezon al talent show-ului One True Singer. Cu un background artistic ce cuprinde peste 450 de concerte în toată țara, printre care și concerte pe scene mari alături de James Arthur și Willy William, ADI e pregătit să demonstreze că are toate calitățile necesare unui artist de succes. Primul său album, “11”, lansat alături de Erika Isac, s-a bucurat de o apreciere mare în rândul tinerilor, bucurându-se de sute de folosiri ale sound-urilor pe platforma TikTok.

Pentru mai multe informatii puteti vizita sursa acestui articol de stiri.

TIFF Education: filme, ateliere și super distracție pentru copii

Reporter: Carmen Vasilescu
27 May 2023 at 10:00
TIFF Education filme ateliere și super distracție pentru copii

Filmele și atelierele EducaTIFF 2023

Selecția de filme EducaTIFF de anul acesta cuprinde 12 titluri. Toate proiecțiile EducaTIFF sunt urmate de discuții, dintre care unele alături de invitați speciali, pentru a încuraja curiozitatea și simțul critic al tinerilor spectatori.

În program se află trei filme selectate anul acesta la Berlinale: Totem (r. Lila Avilés), câștigător al Premiului juriului ecumenic, Excursia cu clasa (Delegation, r. Asaf Saban) și Regina dansului (Dancing Queen, r. Aurora Gossé), din programul Generations. Apreciat de critică este Platon cel tânăr (Young Plato, r. Neasa Ní Chainaín, Declan McGrath), un film irlandez care urmărește încercările unui director de școală de a îmbunătăți traiul unei comunități urbane decăzute. Tot o poveste despre dificultățile educației este Regula dintâi (First Rule, r. Massimiliano D’Epiro), a cărui proiecție se va desfășura în prezența echipei. În selecție găsim și Novicii (Juniors, r. Hugo Thomas), despre doi tineri dependenți de jocuri video care, cu scopul de a strânge bani din donații online pentru o nouă consolă video, născocesc o boală; Familia Tărăboi (The Hullabaloos!,  r. Reetta Huhtanen), unde câinele a doi copii gemeni este din greșeală confundat cu cel al președintei; sau Belle și Sebastian (Belle and Sebastian, r. Pierre Core), despre un băiat de 10 ani determinat să ajute un câine de stână. Anul acesta în program este și un film românesc, David (r. Radu Muntean), despre tabăra de vară organizată de Tibi Ușeriu, ce a dat naștere traseului pentru familii „Drumul lui David”, și o co-producție românească cu Germania, Cei trei ??? – moștenirea dragonului (The Three Investigators, r. Tim Dünscheder), despre aventurile unor tineri detectivi în Transilvania. În materie de animații, Zâna florilor și trolul de piatră (Rosa and the Stone Troll, r. Karla Holmbäck) îi va încânta pe cei mici, iar compilația celebrativă O sută de ani de animații Disney (100 Years of Disney Animation – a Shorts Celebration) va fi o plăcere pentru toate categoriile de vârstă.

Atelierele EducaTIFF se vor desfășura, în premieră, în Cluj-Napoca și în Florești. Copiii și tinerii vor avea ocazia să învețe de la profesioniști ce înseamnă jurnalismul de film sau scrierea creativă, să participe la workshop-uri de animație și actorie, de stop motion cu LEGO sau de terapie prin artă. Detalii despre fiecare atelier și înscrieri pot fi găsite pe pagina tiff.ro/educatie.

Pentru mai multe informatii puteti vizita sursa acestui articol de stiri.

❌
❌