Normal view

There are new articles available, click to refresh the page.
AlaltaieriDezvaluiri

Informare RAJA – Se oprește apa în mai multe zone din orașul Medgidia

26 May 2023 at 07:31
Informare RAJA  Se oprește apa în mai multe zone din orașul Medgidia

În vederea executării lucrărilor de reabilitare a rezervorului de înmagazinare de la nivelul rețelei de alimentare cu apă din mun. Medgidia, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei de luni – 29 mai 2023, ora 22:00, până marți – 30 mai 2023, ora 04:00 dimineața.

În acest timp vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

– Spital (tronsonul delimitat de str. Mărgăritarului și Tineretului) și strada Spitalului;

– Zona Vest – blocurile VS-uri și cartierul de case, Est (parțial) și Hidrofor;

– Berărie – porțiunea cuprinsă de str. Rahovei cu Lupeni;

– Catanga – tronsonul delimitat de străzile Panseluțelor și Ovidiu, precum și cei de pe strada Lt. Oprea Haraciu (blocurile D si E);

– Satul Remus Opreanu.

Investiția face parte din Contractul de lucrări CL 31 –“Stație tratare apă, rezervoare și conducta transport Hârșova; Gospodării de apă Năvodari; Reabilitare stație de ape uzate și conducta de refulare Mamaia Sat; Gospodării de apă Valu lui Traian; Reabilitare rezervor Medgidia; Stație de clorare Vadu Oii”, în valoare totală de aproximativ 41 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM).

Pentru mai multe informatii puteti vizita sursa acestui articol de stiri.

Ceremonial militar și religios la Tulcea, dedicat Zilei Eroilor

25 May 2023 at 19:39
Ceremonial militar și religios la Tulcea dedicat Zilei Eroilor

Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni, a participat joi, 25 mai 2023, la Cimitirul Eroilor, la ceremonialul militar și religios dedicat Zilei Eroilor, în organizarea Instituției Prefectului – Județul Tulcea și a Garnizoanei Tulcea.

La eveniment au mai fost prezenți prefectul Alexandru Dan Munteanu, subprefecții Aslâ-Aișe Mierlă și Timur Memet, și administratorul public al municipiului Tulcea, Nicolae Bibu.

„Hristos s-a înălțat! Astăzi avem două sărbători: Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor. Când s-a făcut în 1920 această contopire, a fost un gând înțelept al inițiatorilor. Astăzi, vorbim foarte puțin despre eroi, nu prea mai știm ce au însemnat ei pentru noi. Dar trebuie să ne gândim că dacă noi, astăzi, suntem bine, suntem sănătoși, suntem apărați, suntem liberi, independenți, toate acestea li se datorează.

Ascultam mai devreme Imnul României și ultima strofă este chintesența eroilor neamului nostru: „Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină/Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nostru pământ!“. Aceste versuri spun totul despre noi, despre eroii noștri. Ei au făcut totul pentru noi pentru că au fost liberi fizic dar mai ales liberi în simțire, liberi în spirit. Nu avem doar datoria să-i cinstim, ci avem obligația să-i pomenim de-a pururi. Atât timp cât țara noastră va fi liberă, independentă, suverană, ei nu vor fi uitați niciodată. Dumnezeu să-i odihnească în pace pentru că în sufletele noastre ei trăiesc de-a pururi“, a declarat vicepreședintele Mihai Huleni.

În cadrul ceremonialului a fost oficiat un serviciu religios – rugă și închinare pentru eroii neamului și poporul român, s-au depus coroane de flori la Osuarul Eroilor și a avut loc defilarea gărzii de onoare. 

Pentru mai multe informatii puteti vizita sursa acestui articol de stiri.

Vezi în ce zi urcă pe scenă Imagine Dragons și Armin Van Buuren la UNTOLD 2023

25 May 2023 at 19:34
Vezi în ce zi urcă pe scenă Imagine Dragons și Armin Van Buuren la UNTOLD 2023

În fiecare vară, în Cluj-Napoca, sute de mii de fani scriu împreună un nou capitol din cea mai frumoasă experiență de festival. În acest an, tărâmul magic UNTOLD își va deschide porțile în perioada 3-6 august, pentru cei mai mari artiști naționali și internaționali. Experiența de pe Cluj-Arena va fi una memorabilă pentru fiecare dintre cele patru zile de festival.

JOI, 3 AUGUST fanii UNTOLD vor avea parte de două nume în premieră pentru un festival din România: Ava Max și Bebe Rexha, alături de Alok, KSHMR, Steve Aoki și Topic.

IMAGINE DRAGONS URCĂ VINERI, 4 AUGUST, PE SCENA PRINCIPALĂ UNTOLD

VINERI, 4 AUGUST va fi o altă zi plină de magie pentru fanii de festival, cu una dintre cele mai frumoase surprize oferite de creatorii UNTOLD, trupa de rock alternativ Imagine Dragons. Line-up-ul de la mainstage este completat de Alesso, Salvatore Ganacci și Tujamo.  

SÂMBĂTĂ, 5 AUGUST DJ-ul numărul 1 al lumii, Martin Garrix, și unul dintre cei mai inovatori artiști, suedezul Eric Prydz, sunt parte din line-up-ul stelar al celei de-a 8-a ediții a festivalului UNTOLD. Cei doi sunt headlinerii zilei de sâmbătă, împreună cu French Montana, Thievery Corporation, Zhu și WizTheMc.

VEZI SHOW-UL SPECIAL PREGĂTIT DE ARMIN VAN BUUREN PENTRU UNTOLD

DUMINICĂ, 6 AUGUST ultima zi a călătoriei prin universul UNTOLD, va oferi fanilor emoția revenirii în mainstage-ul de festival a unui dintre cei mai iubiți artiști, Armin van Buuren.   

David Guetta, DJ-ul care domină în cultura dance în ultimii ani, revine pe scena principală a festivalului UNTOLD. Ferg, Years & Years și Fedde le Grand, sunt numele care completează line-up-ul zilei de duminică.

Scena Galaxy, casa techo a festivalului UNTOLD, este pregătită pentru cele mai mari nume din cultura underground. Acesta este line-up-ul pe zile:

  • Joi, 3 august: Amber Bross, Amelie Lens, Ann Clue, Boris Brejcha, Kasia, Nusha, Sara Bluma.
  • Vineri, 4 august: Bedouin, CamelPhat, Mathame, Sublee
  • Sâmbătă, 5 august: Charlie, Mihigh, Priku
  • Duminică, 6 august: Dixon, Mahoni, Marco Carolo, Persic, Sit, Vizan
Bilete de o zi disponibile din data de 29 mai

Un moment așteptat de fanii UNTOLD a sosit, organizatorii anunță line-up-ul pe zile și pun în vânzare primele bilete pentru o zi de festival. De astăzi, cei care vor să se distreze în universul magic al unuia dintre cele mai mari festivaluri din lume, UNTOLD, au posibilitatea de a se înregistra pentru a-și achiziționa bilete pentru o zi de festival.

Cei care selectează opțiunea Day Ticket își vor putea alege ziua în care să bucure de cea mai frumoasă experiență de festival, alături de artiștii preferați și să-și creeze mii de amintiri.

Prima etapă de vânzare a biletelor pentru o zi la festivalul UNTOLD va avea loc luni, 29 mai, de la ora 12:00, la prețul de 69 de Euro + Taxe.  

Numărul biletelor puse în vânzare este limitat, înregistrarea se poate face începând de astăzi, 25 mai, accesând: https://untold.com/register.

Festivalul UNTOLD 2023 are loc între 3 și 6 august în Cluj-Napoca. Tot line-up-ul anunțat până acum și abonamentele sunt disponibile pe untold.com.

Pentru mai multe informatii puteti vizita sursa acestui articol de stiri.

Micii luptători de kempo de la Medgidia au participat la “Cupa Shin Dojo” de la București

25 May 2023 at 07:02
Micii luptători de kempo de la Medgidia au participat la Cupa Shin Dojo de la București

Copiii care practică Kempo în cadrul Clubului Sportiv Medgidia au avut parte de un bun antrenament pentru Campionatul Național de Full Kempo ce va începe peste două zile. Iată ce a transmis antrenorul Ionel Crînguş despre acest subiect:

„<Cupa Shin Dojo> organizată în aceste zile la București, a reprezentat un antrenament grozav pentru sportivii noștri de la Secția de Kempo, în vederea finalizării perioadei precompetițiomale pentru participarea la Campionatul Național de Full Kempo, care va avea loc pe 27 mai.

Avem de apărat 3 titluri de campioni obținute în 2022, în una dintre cele mai dure probe de concurs din cadrul Federației Române de Kempo. Eric Crînguș, Rareș Ispas și Andrei Stoian au fost cei 3 campioni de anul trecut la 75kg, 85kg și 70 de kg.

Ionel Crînguş, antrenorul secției a reușit să evalueze nivelul de pregătire al sportivilor și să făcă ultimele observații înaintea Campionatului Național programat săptămâna viitoare. Mult succes, copii!”.

Pentru mai multe informatii puteti vizita sursa acestui articol de stiri.

Prea multe șantiere în Tulcea? Ce le răspunde primarul celor care își pun această întrebare

25 May 2023 at 06:52
Prea multe șantiere în Tulcea Ce le răspunde primarul celor care își pun această întrebare

Odată cu demararea unor lucrări ample de infrastructură în municipiul Tulcea, au existat și voci care au spus că poate sunt prea multe șantiere deschise. Iată ce le-a răspuns primarul Ilie Ștefan acestora, prin intermediul unei postări pe Facebook:

„Celor care spun că am deschis prea multe șantiere le pot transmite întrebările zilnice ale locuitorilor care vor să afle când încep lucrările și pe străzile unde ei locuiesc.

Pe cei care își doresc ca străzile să fie asfaltate de pe o zi pe alta, îi invit să privească măcar odată la ce există în interiorul și la suprafața unei străzi din Tulcea aflate în lucru: rețele de conducte (de multe ori neinventariate), cabluri, cămine, grote sau stâlpi de toate tipurile.

Unora care cred că banii pentru modernizarea orașului cad cu nemiluita din cer, îi rog să asiste la un singur proiect, de la întocmirea, evaluarea sau obținerea de avize și până la licitația pentru execuția lui.

Pe toți aceștia îi întreb de ce nu s-au realizat până acum aceste investiții și îi rog să accepte disconfortul creat de lucrări, care nu sunt simple, ci presupun, diferite grade de complexitate în execuție, de la prima asfaltare și până la înlocuirea sau protejarea instalațiilor existente.

Păcii, I.L.Caragiale, Alexandru cel Bun, Forestierului, Plugarilor, Sofia Nădejde, Nicolae Balcescu, Gravity Park, sunt doar câteva din șantierele deschise, de care tulcenii și municipiul au atât de multă nevoie. Vă mulțumesc tuturor!”.

Pentru mai multe informatii puteti vizita sursa acestui articol de stiri.

❌
❌