ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 29 September 2022STIRIPESURSE

Prefectura Prahova şi primarul oraşului Buşteni, după ce preşedintele CJ Dâmboviţa a anunţat că judeţul a câştigat în instanţă Babele şi Sfinxul din Bucegi

29 September 2022 at 12:22
salvamontisti sfinx platoul bucegilor

Prefectura Prahova transmite, joi, la o zi după ce preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a anunţat pe Facebook faptul că monumentele Babele şi Sfinxul aparţin judeţului Dâmboviţa, că dosarul invocat de oficialul CJ Dâmboviţa nu face referire la dreptul de proprietate asupra monumentelor, ci stabileşte linia de hotar dintre cele două judeţe vecine.

”În urma soluţiei dată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr.4994/120/2015, având ca obiect STABILIRE LINIE DE HOTAR, Instituţia Prefectului Judeţul Prahova face următoarele precizări: Dosarul soluţionat de Curtea de Apel Piteşti  nr. 4994/120/2015 vizează delimitarea teritorială dintre cele două localităţi, oraşul Buşteni şi comuna Moroieni, respectiv dintre cele două judeţe, Prahova şi Dâmboviţa, şi nu dreptul de proprietate asupra monumentelor naturale Sfinxul şi Babele. Menţionăm că limita teritorială între cele două localităţi din judeţe diferite nu modifică ceea ce este deja stabilit prin Hotărârea de Guvern nr. 1359/2001, prin care se atestă apartenenţa celor două monumente naturale - Babele şi Sfinxul la domeniul public al oraşului Buşteni (Hotărârea de Guvern fiind în vigoare la acest moment)”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Prahova.

Oficialii instituţiei susţin că, în aceste condiţii, ”dreptul de proprietate asupra monumentelor naturale Sfinxul şi Babele nu a fost în niciun caz stabilit în favoarea comunei Moroieni”, arătând că delimitarea dintre cele două localităţi şi, respectiv, judeţe ”nu afectează în niciun fel drepturile de proprietate anterior stabilite în mod legal”.

”Ca o concluzie, aşa cum aminteam şi într-un comunicat anterior, monumentele naturale Babele şi Sfinxul sunt două dintre cele mai importante simboluri naturale ale României, aflate în Parcul Naţional Bucegi, ceea ce înseamnă că din punct de vedere turistic şi cultural, ele aparţin tuturor românilor”, precizează sursa citată.

Şi primarul oraşului Buşteni, Mircea Corbu, a reacţionat la anunţul preşedintelui CJ Dâmboviţa.

”Luptam în continuare pentru apărarea proprietăţii publice a oraşului Buşteni asupra celor două monumente naturale Sfinxul şi Babele prin toate formele pe care legea ni le pune la dispoziţie. Dosarul soluţionat de Curtea de Apel Piteşti nr. 4994/120/2015 vizează delimitarea teritorială dintre cele doua localităţi Busteni şi Moroieni şi nu dreptul de proprietate asupra Monumentelor naturale Sfinxul şi Babele drept stabilit prin Hotărârea de Guvern nr. 1359/2001. În cadrul dosarului 4994/120/2015 Comuna Moroieni a atacat aceasta Hotărâre de Guvern susţinând nelegalitate sa, însă aceasta excepţie a fost respinsă prin încheiere pronunţată în acest dosar rămasă definitivă.  Prin urmare dreptul de proprietate asupra Monumentelor naturale Sfinxul şi Babele nu a fost in nici un caz stabilit în favoarea Comunei Moroieni.  Dimpotrivă confirmarea acestui drept face obiectul unui alt dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Ploiesti, şi anume dosarul nr. 754/42/2022. Delimitarea dintre cele două localităţi şi, respectiv judeţe nu afectează în nici un mod drepturile de proprietate anterior stabilite în mod legal”, a scris primarul din Buşteni, joi, pe Facebook.

Mircea Corbu mai susţine că ”în mod abuziv susţine Comuna Moroieni faptul că prin această delimitare monumentele naturale trec in proprietatea lor, această interpretare fiind nelegală şi contrară hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauză”.

”Menţionăm că limita teritorială a fost stabilită în baza unui raport de expertiza întocmit în anul 2017 anterior preluării mandatului de către actualul Primar. Din păcate acest raport a prezentat multe deficienţe care însă nu au putut fi remediate din cauza faptului că ele trebuiau contestate la momentul efectuării raportului de expertiza. Raportul de expertiza a fost făcut prin vectorizare şi nu a respectat hărţile IGFOT anterioare. La momentul preluării dosarului de către actuala conducere a Oraşului Buşteni întregul probatoriu fusese administrat în mod defectuos, şi procedural nu s-au mai putut încuviinţa probe suplimentare şi un nou raport de expertiză. Totodată menţionăm că acest raport de expertiza a avut la baza un act de delimitare a cărui nelegalitate urmează a fi analizată în cadrul dosarului nr 754/42/2022 aflat pe rolul Curţii de Apel, încă nesoluţionat. În concluzie Oraşul Buşteni este in continuare proprietar al celor două monumente naturale Sfinxul şi Babele, iar orice încălcare a dreptului de proprietate publică asupra acestora va fi aspru sancţionată prin efectuarea tuturor demersurilor legale necesare”, adaugă primarul oraşului Buşteni.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a anunţat, miercuri seară, pe Facebook, că judeţul Dâmboviţa a obţinut în instanţă cele două monumente naturale din Bucegi, prin decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.

”Victorie pentru Dâmboviţa! După ani întregi de procese, mă bucur să vă anunţ că Sfinxul şi Babele din Bucegi aparţin judeţului Dâmboviţa! Problema teritorială asupra celor două monumente, care se află pe raza comunei Moroeni, a fost tranşată astăzi fără a mai lăsa loc de interpretări. Disputa dintre judeţul nostru şi Prahova se închide astăzi! Definitiv!”, a scris Corneliu Ştefan.

articolul original.

Ministrul Marius Budăi: Am publicat proiectul de modificare a Ordinulului comun de ministru,prin care suferinzii de cancer să poată primi certificat de handicap

29 September 2022 at 12:21
Marius Budai

Ministrul Muncii, Marius Budăi, anunţă joi că a publicat în transparenţă decizională, proiectul de modificare a Ordinulului comun de ministru, prin care persoanele care suferă de cancer să poată primi certificat de persoană cu handicap încă de la diagnosticare. De asemenea, prin acelaşi proiect se propune ca şi persoanele care au suferit transplant de organe să beneficieze de aceeaşi facilitate, potrivit news.ro.

”Am publicat, astăzi, în transparenţă decizională, proiectul de modificare a Ordinulului comun de ministru (Muncă şi Sănătate) nr. 762/1992/2007, prin care persoanele care suferă de cancer să poată primi certificat de persoană cu handicap încă de la diagnosticare.

De asemenea, prin acelaşi proiect se propune ca şi persoanele care au suferit transplant de organe să beneficieze de aceeaşi facilitate”, anunţă ministrul.

Marius Budăi arată că este vorba despre Ordinul care aprobă criteriile medicopsihosociale de încadrare în grad de handicap, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor persoanelor cu afecţiuni oncologice, afecţiuni grave care constituie o problemă importantă de sănătate publică, reprezentând a doua cauză de mortalitate în tările UE.

”Criteriile actuale stabilesc încadrarea în grad de handicap numai pentru anumite forme de cancer şi acestea în stadii avansate de evoluţie. În propunerea de modificare a criteriilor au fost incluse toate formele de cancer, încă de la diagnosticare şi iniţierea terapiei oncologice specifice, pentru o perioadă de supraveghere de minimum cinci ani. De asemenea, s-a stabilit modalitatea de acordare a termenului de valabilitate permanent al încadrării în grad de handicap pentru cancerele în afara resurselor terapeutice/în curs de îngrijiri paliative/cu complicaţii ireversibile sub tratament .

O altă propunere de modificare vizează pacienţii care au suferit transplant de organe, în scopul reintegrarii sociale a acestora şi a prevenirii complicaţiilor postransplant”, spune ministrul Muncii. ”Am convingerea că noile criterii medicopsihosociale vor transforma semnificativ viaţa persoanelor care suferă de afecţi

uni oncologice, vor repara inechităţi sociale majore şi vor asigura un acces facil în sistemul de protecţie socială. Dincolo de responsabilităţile pe care le deţin, în virtutea funcţiei mele, am o datorie umană faţă de semenii noştri atât de încercaţi de soartă. Nu voi ezita niciodată să iau măsuri care vin în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi”, mai afirmă Marius Budăi.

articolul original.

President of Constitutional Court Enache: It would be useful to research into state of constitutionality of Romanian society

29 September 2022 at 12:21
marian enache

The President of the Constitutional Court of Romania (CCR), Marian Enache, pleaded on Thursday for the development, in collaboration with the Romanian Academy, of a study aimed at determining and quantifying the state of constitutionality of the Romanian society, in the context in which "enough years have passed" since the adoption of the current Constitution in 1991, told Agerpres.

The President of the CCR participated in the launch, by the Legal Research Institute of the Romanian Academy, of the project "Constitutional Tradition and Perspectives of Constitutionalism in Romania," dedicated to the 100th anniversary since the adoption of the Romanian Constitution, in March 1923, in the "Ion Heliade Radulescu" Amphitheatre of the said institution.

"If we were to measure today the state of constitutionality of the Romanian society, in which the Constitutional Court of Romania has the role of a barometre, it would be useful to prepare a study, in which, by capitalizing on the theoretical knowledge in the sphere of constitutional law, on the history of the Romanian political-legal institutions, as well as the jurisprudence of the Constitutional Court, to determine and quantify the state of constitutionality of the Romanian society, especially since enough years have already passed since the adoption of our Constitution," said Enache, at the Library of the Romanian Academy.

Marian Enache showed that the study is to be carried out in collaboration with the academic forum, with the researchers of this institution, together with the specialists from the Constitutional Court.

"In this respect, I discussed the matter with the President of the Academy, Professor Dutu, with other specialists and professionals, in order to jointly carry out this necessary and wanted study by the civil society. It will be a study that will involve interdisciplinary research, historical, sociological, political and, of course, legal research studies. As far as I am concerned, as a constitutional judge, regardless of the proportion of traditionalism or innovation of a constitution, I believe that the interpretation and application of any constitution must be based on the people's level of trust in that constitution, which should treat equally all citizens of a country, free citizens with full rights, instead of just meaning a formalist, ethnicist and populist constitutionalism, degraded forms of constitutional democracy," Marian Enache also said.

At the opening of the event, the President of the Romanian Academy, Academician Ioan-Aurel Pop, highlighted the Roman origins of the Romanian law.

"In the issue of Romanian law and constitutionalism, there are certain prejudices. For there are always some prejudices and the prejudices work against us. That is, they say that the Romanians made their constitution late, that in 1923 we achieved an extraordinary thing, let's make a European constitution, but totally inspired by foreign models, because in 1866 we were under Ottoman suzerainty and that is not a true constitution of an independent state," said Ioan-Aurel Pop.

He mentioned that other comments remind us that it is the Belgian model that we applied, as dominant, in 1866, along with others.

"Or that the Organic Regulations, 1831-1832, were made under Russian rule... Which is true, but they were made by two committees of boyars from Wallachia and Moldova, not by the Russians. And it is also true that Pavel Kiseleff did then, in Wallachia and Moldova, what he could not do at home, experimenting with principles of European law. (...) But should we think that our law, in its roots, has nothing to do with this land? Well, as a medievalist historian, I will tell you that the old Romanian law does not have its roots in the law of other peoples, as it is often said, but primarily in the Roman law, and that is why I always insist that the Roman Law should be taught at law schools. For I hear that it is optional and it keeps being removed, it keeps getting reduced, while some believe it's better without it," the President of the Academy also pointed out.

The head of the Legal Research Institute "Acad. Andrei Radulescu," University Professor Mircea Dutu, PhD, presented the project dedicated to the "Constitutional Tradition and the Perspectives of Constitutionalism in Romania," by showing that it will consist of a cycle of monthly conferences, with its conclusions to be presented during an event that will take place on March 29, 2023, or around that date. The related works will be published in a special volume, under the auspices of the Romanian Academy Publishing House.

"The 1923 Constitution has no representative study. If you search in the libraries, you will find only two volumes in which Alexianu and another collective commented on the text of that constitution, and in 1985, if I am not mistaken, a lady historian wrote about 250 pages on the Constitution of 1923, correct me if I'm wrong? And there is nothing else. So where are the legal historians? Who do we expect to do analysis? I don't think that the foreign doctrine will be interested or if it is, it will do it from the perspective of its own interests," said Mircea Dutu.

Conceived according to the model of the 23 lectures organized in 1921-1922 by the Romanian Social Institute, which aimed to prepare the adoption of the fundamental law from 1923, the current project aims to deepen Romania's constitutional tradition and highlight the current dimensions and the prospects for the affirmation of constitutionalism in our country.

articolul original.

USR bill: Parties - obliged to publish contracts signed for promotion in press

29 September 2022 at 12:17
USR

The Save Romania Union (USR) parliamentarians submitted on Thursday a draft law for the transparency of the expenses that the political parties make from the public money received as a subsidy, with the press and propaganda.

The USR bill amends the Law on financing the activity of political parties and electoral campaigns (no. 334/2006) and the Law on Audiovisual (504/2002) in order to make transparent the way in which public money is spent, to protect the freedom of the press and the right to information of citizens.

Concretely, the legislative initiative seeks to make the expenses made by political formations with the press and/or propaganda transparent, marking accordingly the programs made with a political contribution and defining it, as well as limiting the expenses made by parties from public money for political promotion, told Agerpres.

According to the bill, the political parties will be obliged to post - on the website and at the headquarters, in a visible place - the contracts concluded for promotion in the press and/or for propaganda, including any additional documents. Also, the amounts received as subsidies by the parties, as well as all the contracts based on which they are spent, will be considered information of public interest within the meaning of Law no. 544/2001 regarding free access to information of public interest, without being able to invoke commercial secrecy.

At the same time, any contribution to the financing of the media service for the purpose of promoting a party, its members or their activity will be considered a political contribution, and the programs made with such contributions will have to be marked as such, so that the party or the politicians clearly appear in order to whose promotion funds were paid.

According to the same project, the expenses of parties for electoral propaganda on radio, TV, print media and online cannot exceed 40% of the total subsidy received from the state.

USR is also considering the request of the Council of Europe regarding the declassification of contracts through which public funds are transferred from parties to the press, announces a press release of the formation.

USR reminds that it posts its expenses transparently at the address: https://transparentasg.usr.ro.

articolul original.

Gest extrem! Un medic din Capitală s-a aruncat de la etaj. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva

29 September 2022 at 12:16
breaking news

Un bărbat de 34 de ani s-a aruncat joi dimineață de la etajul unui bloc din Sectorul 2. Potrivit unor surse juridice, bărbatul era de profesie medic.

„În data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 10:15, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Secția 9 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, despre faptul că un bărbat, s-ar fi precipitat de la un etaj superior al unui bloc, situat în Sectorul 2”, informează Poliția Capitalei.

La fața locului s-au deplasat echipaje de prim ajutor, precum și polițiști din cadrul secției.

În pofida eforturilor personalului medical, a fost declarat decesul bărbatului, în vârstă de 34 de ani.

În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei.

Trupul neînsuflețit va fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.

articolul original.

Myanmar: Aung San Suu Kyi, condamnată la încă trei ani de închisoare

29 September 2022 at 07:28
Aung San Suu Kyi

Junta aflată la putere în Myanmar a condamnat-o joi pe fosta şefă a guvernului civil Aung San Suu Kyi la trei ani de închisoare pentru încălcarea legii privind secretele oficiale, a declarat pentru AFP o sursă apropiată de acest caz, notează Agerpres.

Tribunalul i-a condamnat la aceeaşi pedeapsă şi pe fostul ei consilier, economistul australian Sean Turnell, precum şi pe alţi trei acuzaţi.

Suu Kyi intenţionează să facă apel, a menţionat sursa, care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului.

Noua sentinţă se adaugă celor peste 20 de ani de închisoare pronunţaţi deja împotriva fostei lidere civile birmane pentru diferite alte motive, între care fraudă electorală şi corupţie. În total, Aung San Suu Kyi riscă peste 120 de ani de închisoare.

Înlăturată din fruntea ţării de lovitura de stat militară din februarie 2021, care a pus capăt unui deceniu de tranziţie democratică, Aung San Suu Kyi (77 de ani), laureată a Premiului Nobel pentru Pace, în 1991, a fost plasată în izolare într-o închisoare din Naypyidaw, la sfârşitul lunii iunie.

articolul original.

Mai mulți bani pentru tinerii care împlinesc 18 ani și pleacă din sistemul de protecție socială

29 September 2022 at 07:27
image

Tinerii care împlinesc 18 ani și se află în grija statului au posibilitatea să primească, dacă optează pentru ieșirea din sistem, o sumă de trei ori mai mare decât cea care le revenea până acum, adică 7.650 de lei, a anunțat joi ministrul Familiei Gabriela Firea.

Ministrul Familiei Gabriela Firea a anunțat că au intrat în vigoare și ultimele modificări aduse în Parlament Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Conform Gabrielei Firea, este vorba de schimbări importante, care vin cu beneficii reale pentru copiii aflați în sistemul de protecție specială. Astfel, de acum, tinerii care împlinesc 18 ani și se află în grija statului au posibilitatea să primească, dacă optează pentru ieșirea din sistem, o sumă de trei ori mai mare decât cea care le revenea până acum, adică 7.650 de lei.

„Știm cu toții cât de greu este să o iei de la zero, așa încât banii aceștia reprezintă o plasă de siguranță - chiar dacă doar de moment - pentru cei care vor să-și ia singuri viața în piept. Să nu uităm, însă, că vorbim despre copii care ar trebui să dea acum piept cu viața reală pentru prima dată! Așa încât, mi-aș dori ca fiecare dintre ei să aibă alături oameni în care să aibă încredere și care să le explice că tentația de a risipi fără să clipească o suma mare de bani și de a nu se gândi ce va fi de a doua zi încolo nu e nicidecum alegerea pe care să o facă!”, susține Firea.

Ministrul Familiei precizează că acești tineri au și varianta de a rămâne în continuare în grija statului, chiar dacă au devenit majori.

„Pentru că am căutat să-i ajutăm și pe cei care își doresc să meargă în continuare la școală, într-o formă de învățământ la zi sau care au un loc de muncă. Aceștia vor primi, până când vor împlini 26 de ani, o indemnizație lunară de 2.500 de lei, o sumă care cu siguranță le va fi de folos pentru a se întreține și pentru a-și construi treptat un viitor solid”, mai spune ministrul.

Firea susține că, tot de acum, se aplică și măsurile care vin în sprijinul persoanelor sau familiilor care au în plasament copii care nu mai pot crește alături de părinți. În premieră, aceștia vor primi, pe lângă alocația lunară de plasament, o indemnizație care ajunge la 420 de lei pe lună.

articolul original.

Suedia a descoperit o a patra scurgere de gaz în largul Mării Baltice

29 September 2022 at 07:25
nord stream explozie

Garda de coastă suedeză a descoperit în cursul acestei săptămâni o a patra scurgere de gaz pe conductele avariate ale gazoductului Nord Stream, a declarat un purtător de cuvânt al gărzii de coastă pentru ziarul Svenska Dagbladet, potrivit Reuters.

„Două dintre aceste patru sunt în zona economică exclusivă a Suediei", a declarat purtătorul de cuvânt al pazei de coastă, Jenny Larsson. Celelalte două perforații se află în zona economică exclusivă daneză.

Mai mult de jumătate din gazul din Nord Stream 1 și 2 a scăpat deja în atmosferă, au anunțat miercuri autoritățile daneze.

Uniunea Europeană suspectează că în spatele scurgerilor de gaz de pe conductele submarine rusești către Europa se află acte de sabotaj și a promis un răspuns "ferm" la orice perturbare intenționată a infrastructurii sale energetice.

Agențiile germane de securitate se tem că Nord Stream va deveni inutilizabil pentru totdeauna, au declarat surse guvernamentale pentru Tagesspiegel. Acestea au spus că mari cantități de apă sărată vor pătrunde în conducte și vor provoca coroziune dacă spărturile din cele două gazoducte nu vor fi reparate rapid.

Serviciul de securitate rus FSB a deschis o anchetă privind un „act de terorism internațional" după presupusul sabotaj al gazoductului Nord Stream în Marea Baltică. Moscova l-a somat pe Joe Biden să spună dacă Statele Unite se află sau nu în spatele scurgerilor

„Este ridicol” din partea Rusiei să insinueze că Statele Unite ar putea fi responsabile, a spus miercuri purtătoarea de cuvânt a Consiliului de securitate națională al Casei Albei, Adrienne Watson.

Un cercetător suedez a indicat „vinovatul evident” pentru exploziile de la gazoductele Nord Stream: Unitatea Militară 40056 .

Scurgerile cauzate de exploziile de la gazoductele Nord Stream 1 și 2 din Marea Baltică eliberează metan, un puternic gaz cu efect de seră. Dar, deși se așteaptă ca incidentul să aibă un impact limitat asupra climei, experții spun că acesta ilustrează riscul unor astfel de emisii.

articolul original.

La punctele de trecere de la granița Rusiei cu Kazahstanul, bărbaţii care vor să părăsească ţara primesc ordin de încorporare

29 September 2022 at 07:20
granita rusia kazahstan

La punctele de control de la frontiera Rusiei cu Kazahstanul, la granița rusă din regiunea Celiabinsk, au început să le dea convocări bărbaţilor ruşi care încearcă să părăsească Rusia, relatează 74.RU, cu referire la guvernul regiunii.

După cum precizează publicația 74.RU, polițiștii de frontieră au primit liste cu persoanele care se încadrează criteriilor de mobilizare parțială și rețin aceste persoane până la sosirea unui angajat al comisariatului militar.

Autoritățile din autoproclamata republica Osetia de Nord, care se învecinează cu Georgia, au anunţat că angajații comisariatelor militare de înregistrare și înrolare a bărbaţilor ar funcţiona la punctul de control Verhni Lars și le dau convocări celor care se încadrează criteriilor de mobilizare parțială.

După mobilizarea parțială anunțată în Federația Rusă, la granița cu Georgia s-a format un ambuteiaj uriaș de aproape 5.000 de vehicule.

articolul original.

Donald Trump: Sabotajul pe gazoductele Nord Stream ar putea conduce la război

29 September 2022 at 07:17
Donald Trump

Fostul președinte al SUA, Donald Trump, consideră că sabotajul gazoductelor Nord Stream 1 și Nord Stream 2 ar putea duce la o escalare a conflictului la nivel mondial și, în cel mai negru scenariu, chiar la război.

„Sabotajul” care a provocat distrugeri pe gazoductele Nord Stream 1 și Nord Stream 2 ar putea duce la escaladare sau chiar la război, a spus fostul președinte american Donald Trump.

articolul original.

DGPI, în lupta împotriva atacurilor cibernetice: Aproape 5.700 alerte de securitate descoperite de la începutul anului

28 September 2022 at 22:50
dgpi ex dipi

Aproximativ 5.700 de alerte de securitate au fost descoperite de la începutul acestui an în spaţiul cibernetic al Ministerului Afacerilor Interne, a informat, miercuri, Direcţia Generală de Protecţie Internă.

Potrivit unui comunicat al DGPI transmis, miercuri, AGERPRES, ca urmare a activităţilor desfăşurate la nivelul Centrului de răspuns al MAI la incidente de securitate IT (CERT-INT), instituit în cadrul Direcţiei Generale de Protecţie Internă, de la începutul acestui an în spaţiul cibernetic al ministerului au fost observate multiple agresiuni informatice, acestea menţinându-se în continuare la un nivel ridicat.

În această perioadă au fost colectate şi corelate 6.390.496.695 evenimente de sistem, din care au fost extrase şi analizate aproximativ 5.682 alerte de securitate, fiind identificate diferite acţiuni cibernetice ofensive, manifestate prin atacuri cibernetice şi activităţi informaţionale maliţioase în mediul online, precizează sursa citată.

"Atacurile au debutat cu acţiuni de recunoaştere a suprafeţei de atac, în vederea identificării unor vulnerabilităţi tehnologice şi au continuat cu atacuri de tip scam, phishing, spear-phishing, smishing sau malspam, pentru propagarea unor aplicaţii maliţioase de tip ransomware (WannaCry, Strictor etc.), infostealer (Qbot, Lokibot, Emotet, Agent tesla etc.), remote access trojan - RAT (Remcos, Cryxos, etc.) sau botnet (Andromeda, Mirai etc.) şi DDoS (atât volumetrice, cât şi la nivel de aplicaţie)", se menţionează în comunicat.

DGPI arată că, în cadrul campaniilor de agresiuni informatice, care de cele mai multe ori exploatau subiectul agresiunilor militare din Ucraina, atacatorii vizau obţinerea unor beneficii pecuniare, compromiterea credenţialelor de acces ale utilizatorilor sau indisponibilizarea temporară a unor servicii sau resurse informatice.

"Prezintă caracter de noutate în această perioadă identificarea unor atacuri cibernetice complexe, care vizau propagarea prin email a unor aplicaţii malware sofisticate sau exploatarea unor vulnerabilităţi critice de tip 'zero day', în cadrul cărora entităţi rău intenţionate urmăreau compromiterea resurselor informatice, realizarea unor canale de comunicaţii la distanţă către serverele de comandă şi control şi exfiltrarea datelor anumitor utilizatori de la nivelul ministerului", indică sursa citată.

Conform DGPI, vectorul de atac predominant este în continuare mesageria electronică (email-ul), iar în urma analizării tehnicilor, tacticilor şi procedurilor de atac, precum şi a coroborării indicatorilor de compromitere obţinuţi din cercetarea agresiunilor cu alte surse de informaţii, s-a evidenţiat posibilitatea ca acestea să fie desfăşurate de ameninţări persistente avansate de tip APT.

"În perioada de referinţă au fost observate diverse campanii de dezinformare în mediul online, desfăşurate prin promovarea unor narative false în cadrul platformelor/grupurilor specifice cu referire la site-urile Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră sau Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, având ca scop amplificarea artificială a percepţiei stării de nesiguranţă sau de insecuritate, scăderea încrederii populaţiei în capacitatea autorităţilor statului român de a se apăra în faţa unor astfel de atacuri cibernetice, precum şi supradimensionarea activităţilor maliţioase întreprinse de atacatori", se explică în comunicat.

Direcţia spune că agresorii apelează la diferite detalii tehnice, de cele mai multe ori fără nicio relevanţă, pentru promovarea unor aşa-zise atacuri cibernetice desfăşurate asupra resurselor web ale instituţiilor publice din România, menite să asigure creşterea reputaţiei acestora şi să evidenţieze neputinţa autorităţilor publice de a se proteja.

"Pentru a face faţă actualelor provocări de securitate, Centrul de răspuns al MAI la incidente de securitate IT a desfăşurat în această perioadă activităţi de monitorizare a securităţii infrastructurii cibernetice a MAI, prin intermediul instrumentelor specifice, în vederea identificării şi contracarării cu celeritate a oricăror forme de manifestare a ameninţărilor informatice", transmite DGPI.

Totodată, DGPI cooperează activ, atât cu structurile ministerului, cât şi cu toate celelalte instituţii cu capabilităţi şi responsabilităţi în domeniul securităţii cibernetice de la nivel naţional, pentru identificarea şi adoptarea celor mai bune măsuri de securitate, bune practici în domeniu şi soluţii în prevenirea, detectarea şi contracararea atacurilor cibernetice.

articolul original.

Natalia Intotero, deputat PSD: 'Cine este împotriva curentului românesc?'

28 September 2022 at 22:46
Natalia Intotero

Săptămâna aceasta, în Comisia economică și în Comisia pentru energie din Senatul României, AUR, USR și PNL au respins amendamentele Partidului Social Democrat pentru menținerea în funcțiune pe o perioadă nedeterminată a CET Paroșeni și a minelor Lupeni și Lonea, care asigură materia primă a complexului energetic. Amendamentele PSD prevedeau scoaterea CET Paroșeni din lista capacităților ce urmează să fie închise la finalul anului 2026, conform Ordonanței de Urgență (OUG) nr. 108 din 2022 privind decarbonizarea sectorului energetic.

Între timp, proiectul legislativ care aprobă OUG 108/2022 a fost și adoptat de către Senatul României fără amendamentele PSD, acesta urmând să vină spre concluzionare în Camera Deputaților, for decizional.

„Este simplu. Situația în care ne regăsim în septembrie 2022 este diferită de contextul care a produs politica de decarbonizare a sectorului energetic european. A început un război. Avem o criză energetică. Încercăm să devenim independenți din punct de vedere energetic. Din aceste motive, Uniunea Eurpeană a dat UNDĂ VERDE producției energetice prin orice mijloc de producție. Este vorba despre Planul REPowerEU, care stabilește o serie de măsuri menite să reducă rapid dependența de combustibilii fosili din Rusia, sporind în același timp reziliența sistemului energetic UE, inclusiv al României. Din aceste motive, trebuie să ținem minele deschise și să ne folosim de orice mijloc autohton de producție energetică pentru a asigura nevoile de consum ale românilor. În momentul în care găsim o alternativă mai eficientă și tranziția nu va produce efecte negative pentru cetățeni, abia atunci putem lua în considerare închiderea minelor.

Fac un apel către colegii mei deputați, indiferent dacă sunt de la AUR, USR sau PNL: susțineți eliminarea minelor Lupeni și Lonea din lista capacităților de extracție minieră care urmează să fie închise în anii următori! Nu în ultimul rând, fac un apel către organizația PNL Hunedoara, care ar trebui să cunoască foarte bine situația și să militeze pentru menținerea capacităților de producție energetică din Hunedoara: discutați cu colegii parlamentari și spuneți-le cât de importantă este funcționarea CET Paroșeni și a minelor Lupeni și Lonea pentru regiunea noastră. Nu vă lăsați marginalizați de politicile ministrului Popescu.

PSD va insista, în Camera Deputaților, pentru menținerea minelor deschise!”, afirmă Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara.

articolul original.

Confruntate cu expansiunea chineză, SUA își aduc aminde de insulele din Pacific - Summit fără precedent la Casa Albă

28 September 2022 at 22:39
casa alba

SUA organizează începând de miercuri un summit "fără precedent" cu Insulele din Pacific, o regiune în care Washingtonul este în concurenţă directă cu China, informează AFP, potrivit Agerpres.

"Am organizat reuniuni cu liderii din Pacific şi înainte. În mod obişnuit, faci o oră până în Hawaii sau în altă parte (a insulelor). Însă nu am organizat niciodată un astfel de summit. Este fără precedent", a declarat un înalt responsabil al Casei Albe în timpul unei conferinţe de presă.

În cadrul unui summit ce va dura două zile şi se va încheia joi cu un discurs al preşedintelui american, apoi cu un dineu cu mare pompă la Casa Albă, administraţia lui Joe Biden va dezvălui "noi iniţiative substanţiale" şi "noi investiţii" în diverse domenii, fie că este vorba de mediu, de sănătate sau de luptă împotriva pescuitului ilegal, a declarat acest responsabil, care nu a dorit să i se precizeze numele.

Joe Biden consideră "foarte important" contactul personal între lideri, "aceasta va arăta actualul summit", a declarat şi purtătoarea sa de cuvânt, Karine Jean-Pierre.

Dezbaterile, la care vor participa mai mulţi miniştri, vor reuni, în afară de statele din regiune, două teritorii franceze şi teritoriul american Guam.

Întrebat în mod concret despre Insulele Solomon, care au o relaţie tot mai strânsă cu China, înaltul reprezentant al Casei Albe a dat asigurări că ele participă activ la discuţii, dar nu a confirmat dacă premierul Manasseh Sogavare va fi prezent.

Înaltul reprezentant al Casei Albe nu a menţionat nici măcar o singură dată China în discuţiile sale cu jurnaliştii, însă a asigurat că SUA abordează relaţia cu insulele şi statele din Pacific, lăsate de izbelişte în ultimele decenii, "cu un oarecare grad de modestie".

El a recunoscut că liderii ţărilor din zonă se întrebau despre gradul de angajament al SUA şi capacitatea lor de a-l menţine pe timp lung. "Cred că acesta este unul dintre lucruri ce nu poate fi rezolvat prin vorbe, ci prin fapte", a spus el.

articolul original.

Virgil Popescu anunță o nouă măsură: Unele categorii de persoane ar putea primi vouchere pentru facturile la energie

28 September 2022 at 22:24
factura energie curent

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, avansează ideea acordării unor vouchere pentru compensarea facturilor la electricitate pentru persoanele care sunt bolnave şi care au acasă dispozitive medicale ce consumă cantităţi semnificative de energie, dar şi pentru persoanele cu mai mulţi copii.

Virgil Popescu a vorbit, miercuri seară, la Digi 24, despre un ”ajutor ţintit” acordat persoanelor care folosesc acasă dispozitive medicale consumatoare de energie electrică, ajutor ce poate fi acordat prin intermediul unor vouchere.

Ministrul a spus că tot prin vouchere pot fi acordate ajutoare pentru plata facturilor la energie şi persoanelor cu mai mulţi copii.

„Soluţia de declaraţie (pe proprie răspundere – n.r.) poate fi o soluţie, dar ea poate să nască abuzuri, poate la un moment dat să nască alte probleme şi alte complicaţii când lucrurile simple se pot rezolva direct, ţintit, către acele familii care se stabileşte prin lege că au nevoie”, a susţinut Popescu, potrivit news.ro.

El a admis că, dacă ar fi existat ”o evidenţă digitalizată” a locuinţelor şi a persoanelor, dar şi a sistemului de măsură a consumului lucrurile ar fi fost mult mai simple.

„Atunci trebuie să găsim soluţii croite pe realitatea României de acum”, a adăugat ministrul.

articolul original.

CS Rapid Bucureşti şi CS Dinamo Bucureşti au debutat cu victorii în noua ediţie a Ligii Naţionale de baschet masculin

28 September 2022 at 22:20
baschet

CS Rapid Bucureşti şi CS Dinamo Bucureşti au debutat cu victorii în noua ediţie a Ligii Naţionale de baschet masculin, miercuri, pe teren propriu.

CS Rapid Bucureşti a surclasat-o pe CSM VSKC Miercurea Ciuc cu 100-64 în prima etapă, cei mai buni marcatori ai săi fiind Christopher Mychal Evans (18 puncte) şi Tyler Xavier Stone (17).

CS Dinamo Bucureşti a trecut de CS Municipal Galaţi cu 86-83 (20-18, 22-20, 19-20, 15-18, 10-7), însă a avut nevoie de prelungiri pentru a se impune, potrivit Agerpres.

Vlad Moldoveanu, cu 16 p, 11 recuperări, 4 pase decisive, Darnell Edge, 20 p, 7 rec, 4 pd, Jeremiah Lamondre Tilmon, 15 p, au fost cei mai buni de la învingători. Andrei Calenic, cu 17 p, 9 rec, 3 pd, a fost MVP-ul gălăţenilor.

CS Municipal Târgu Jiu a fost învinsă acasă de nou-promovata CS Municipal Târgu Mureş, cu 83-63, ardelenii fiind conduşi de tripleta Goran Martinic (18 p, 3 red, 4 pd), Szabolcs Santa (19 p, 17 rec) şi Jonathan Gary Person (21 p, 3 rec, 5 pd).

SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara a dispus de CS Municipal 2007 Focşani cu 81-69, condusă de sârbul Ilija Djokovic, cu 17 p, 3 rec, 10 pd.

BC CSU Sibiu a învins-o pe FC Argeş Piteşti cu 90-87, sibienii având cei mai buni oameni în Roberts Blumbergs (24 p, 9 rec) şi Daniel Manchon Crespo (25 p, 8 pd).

articolul original.
Ieri — 28 September 2022STIRIPESURSE

Video | Joe Biden, nou moment de 'rătăcire' incredibil: A intrebat, la o întâlnire, de o deputată care a murit în august

28 September 2022 at 21:10
joe biden confuz

Preşedintele american Joe Biden a căutat-o în timpul unui discurs pe deputata din Indiana Jackie Walorski, care a decedat într-un accident rutier în august, părând să fi uitat că femeia a murit, relatează Reuters, potrivit news.ro.

La conferinţa despre foamete, nutriţie şi sănătate, Biden le-a mulţumit organizatorilor, iar apoi a întrebat: “Jackie, eşti aici? Unde este Jackie?”. “Cred că ea urma să fie aici”, a adăugat el.

Republicana Walorski, care a contribuit la înfiinţarea conferinţei şi a fost foarte implicată în lupta împotriva problemelor legate de criza alimentară, a decedat împreună cu doi membri ai stafului său, în august.

După decesul deputatei, Casa Albă a emis un comunicat în care preciza că Biden şi soţia sa Jill sunt şocaţi şi întristaţi de trecerea în nefiinţă a deputatei.

"Jackie are you here? Where's Jackie?"

Rep. Jackie Walorski (R-IN) died in a car accident in August pic.twitter.com/cHc3b7zPmE

— Charlie Spiering (@charliespiering) September 28, 2022
articolul original.

Yuanul tranzacționat la nivel internațional a scăzut la cel mai redus nivel față de dolarul american de când datele au devenit disponibile

28 September 2022 at 21:07
dolar yuan

Yuanul tranzacționat la nivel internațional a scăzut la cel mai redus nivel față de dolar de când datele au devenit disponibile, în 2011, scrie BBC.

De asemenea, moneda națională a Chinei a atins cel mai slab punct de la criza financiară globală din 2008.

Acest lucru se întâmplă în condițiile în care dolarul continuă să se aprecieze în raport cu alte monede importante, după ce banca centrală a SUA a majorat din nou ratele dobânzilor la începutul acestei luni.

Între timp, miercuri, principalii indici bursieri din Asia au scăzut puternic.

Indicele Hang Seng din Hong Kong a închis în scădere cu 3,4%, indicele Nikkei, de referință în Japonia, a închis cu 1,5% mai jos, iar indicele Kospi din Coreea de Sud a încheiat ziua în scădere cu 2,4%.

Mulți investitori văd dolarul ca pe un refugiu sigur în care să își plaseze banii în vremuri de restriște.

Acest lucru a contribuit la creșterea valorii sale față de alte monede, inclusiv față de lira sterlină - care a atins luni un minim istoric față de dolar.

De asemenea, miercuri, dolarul a atins un nou maxim al ultimilor 20 de ani față de un grup de principale valute globale.

Banca Populară a Chinei (PBOC) a relaxat ratele dobânzilor pentru a relansa creșterea într-o economie devastată de blocajele Covid, în timp ce Rezerva Federală a SUA se mișcă agresiv în direcția opusă, în timp ce încearcă să controleze inflația.

Scăderea valorii monedei poate fi de fapt utilă pentru exportatorii din China, pentru că ar face ca produsele lor să fie mai ieftine și astfel ar putea crește cererea, potrivit Mediafax.

Acestea fiind spuse, exporturile reprezintă doar 20% din economia chineză în aceste zile, astfel că un yuan slab nu va schimba slăbiciunea fundamentală pe plan intern, cauzată în mare parte de strategia Beijingului de zero-Covid și de o criză imobiliară.

O monedă mai slabă poate duce, de asemenea, la retragerea investitorilor din țară și la incertitudine pe piețele financiare - un lucru pe care oficialii chinezi vor dori să îl evite, având în vedere că luna viitoare va avea loc Congresul Partidului Comunist.

Scăderea yuanului a provocat slăbiciunea altor monede ale economiilor dezvoltate din regiune, inclusiv a dolarului australian și a celui din Singapore, precum și a won-ului sud-coreean.

Săptămâna trecută, Banca Japoniei a intervenit pentru a susține yenul pentru prima dată din 1998, după ce moneda a slăbit în raport cu dolarul.

Piețele emergente din Asia sunt și ele vulnerabile - deoarece vând materii prime și componente fabricilor din China și astfel au devenit din ce în ce mai dependente de yuan.

În trecut, Washingtonul a acuzat China că își devalorizează intenționat moneda pentru a menține exporturile ieftine și importurile din SUA scumpe.

Deși dolarul puternic a zdruncinat piețele mondiale, este puțin probabil ca acesta să împiedice Fed să continue să majoreze ratele.

articolul original.

Nicuşor Dan acuză salariile mici ale directorilor: 'Nu o să-ţi vină un director de investiţii care câştigă în privat 5.000-6.000 de euro'

28 September 2022 at 21:04
nicusor dan

Edilul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că nu pot fi atraşi cei mai buni manageri, dacă sunt mai bine plătiţi în mediul privat.

„Suntem o primărie care avem un buget de - să zicem - 4 miliarde de lei pe an. Nu o să-ţi vină un director de investiţii, care câştigă în privat 5.000-6.000 de euro, nu o să-ţi vină pe un salariu de 2.500 de euro. Şi atunci pe poziţia asta şi pe încă cinci, şase, zece poziţii importante pe care tu ai vrea să aduci din piaţă ce este mai bun, nu o să reuşeşti niciodată. E un lucru pe care ar trebui să îl avem în vedere când vorbim de legea salarizării unitare", a declarat Nicuşor Dan.

„Dacă pentru poziţiile de execuţie, în opinia mea, salariile din interiorul autorităţilor locale sunt mai bune decât cele din privat şi poate nemeritat, în ceea ce priveşte salariile poziţiilor de director, ele sunt mult mai mici decât în piaţă", a adăugat primarul.

articolul original.

Sorin Cîmpeanu se apără după acuzaţiile de plagiat: Lumea discută despre lucruri pe care nu le cunoaşte, se judecă şi se dau verdicte pe internet, pe Facebook

28 September 2022 at 20:56
Sorin Cimpeanu

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, reclamă, în legătură cu acuzaţiile de plagiat, că ”se judecă şi se dau verdicte pe Facebook”, arătându-se convins că este ”o ţintă” şi că afirmaţiile la adresa sa reprezintă un atac la adresa Legilor educaţiei, aflate în proces de legiferare.

”Foarte multă lume discută despre lucruri pe care nu le cunoaşte, se judecă şi se dau verdicte pe internet, pe Facebook. În condiţiile în care există atât de multe consilii şi comisii de etică pe aproape toate palierele, dacă verdictele se dau pe Facebook de către necunoscători, eu nu pot să-i ajut decât explicându-le, încă o dată, ce înseamnă un îndrumător de lucrări practice”, a declarat Sorin Cîmpeanu, miercuri seară, la TVR Info.

El a explicat că un îndrumător de lucrări practice cuprinde legi, ecuaţii, tabele, nomograme, diagrame de dimensionare, ”multe lucruri specifice” fără de care studenţii nu puteau desfăşura lucrări practice sau pentru întocmirea proiectelor de an.

”Era nevoie de un suport. Acest suport conţine toate aceste date care nu pot şi nu trebuie să fie schimbate. Îndrumătoarele de lucrări practice nu se publicau cu ISBN, ca atare nu erau luate în considerare în avansarea cadrelor didactice. Din păcate, o spun cu mare regret, foarte multe cadre didactice şi-au pierdut interesul pentru aceste îndrumătoare de lucrări practice şi pentru caiete de seminar. De ce? Pentru că nu se iau în calcul, nu îi ajută la promovare. Cei care pierd din tot acest lucru sunt studenţii. Iar atunci când lucrezi vreme de 15 ani cu un profesor mentor de un prestigiu şi o autoritate morală desăvârşită, care vreme de zeci de ani nu a fost pusă la îndoială de nimeni, înveţi de la acel profesor, iar într-un colectiv de lucru de cadre didactice la o anumit disciplină există o distribuţie a responsabilităţilor care sunt eşalonate şi care evoluează în timp. Interesul principal trebuie să fie acela al studenţilor. Deoarece ipocrizia este din ce în ce mai prezentă şi face ca studenţilor să li se acorde din ce în ce mai puţină atenţie în procesul de pregătire, se întâmplă astfel de lucruri despre care vorbesc mulţi dintre cei care habar nu au despre ce vorbesc”, a adăugat ministrul.

Întrebat dacă profesorul Pleşa i-a cerut să nu îi pomenească numele în lucrarea care face obiectul acuzaţiilor de plagiat, Cîmpeanu a răspuns că profesorul a ieşit la pensie în anul 2000 şi ”a solicitat ca acele lucruri să fie păstrate pentru că erau rodul muncii de mulţi ani de zile şi erau cea mai eficientă cale de a sprijini studenţii”.

”I se pare incredibilă această perspectivă la care nici domnia sa, nici eu nu ne-am gândit vreodată. După cum lucrurile pot continua cu preluarea unor rezolvări de probleme din manuale de matematică sau culegeri de fizică. Deci ajungem într-o zonă absolut stupidă”, a susţinut ministrul.

Cîmpeanu a precizat că, din moment ce nu are ISBN, lucrarea nu este supusă drepturilor de autor, iar în acest context nu se pune problema renunţării din partea autorului unei lucrări. El a făcut comparaţia între acea lucrare şi un manual de utilizare a unui espressor de cafea, pentru care nu există drepturi de autor privind instrucţiunile de folosire.

Întrebat dacă din punct de vedere moral consideră că a avut o scăpare atunci când nu a precizat şi numele fostului său mentor, ministrul a răspuns: ”Absolut deloc”.

Sorin Cîmpeanu a mai susţinut că în mod ”evident” este o ţintă.

El a afirmat că acuzaţiile de plagiat la adresa sa sunt ”cu siguranţă” un atac indirect la Legile educaţiei. Întrebat, în acest context, cum poate afecta dezvăluirea privind îndrumătorul de lucrări parcursul legislativ, Sorin Cîmpeanu a răspuns: ”Asta am şi anunţat: oricât de mari ar fi aceste încercări, Legile educaţiei îşi vor urma parcursul lor firesc şi legal în interesul a milioane de copii, în interesul viitorului acestei naţiuni”.

”Atâta vreme cât lucrurile sunt perfect în ordine, mi se pare un pic straniu să risipim un timp preţios în loc să... Nu mai sunteţi interesată de masa caldă, de transportul elevilor, de funcţionarea şcolilor iarna, poate de Legile educaţiei, poate de salarizarea profesorilor: Păi vorbim despre un îndrumător de lucrări practice de acum 20 de ani, eu cred că am clarificat lucrurile”, a mai spus ministrul.

El a declarat că ”instituţional este necesară o analiză serioasă” a lucrării, analiză care să fie făcută de către ”cei care au competenţă şi care înţeleg astfel de lucruri”. El a spus că cei care au căderea de a face o analiză sunt membrii comisiilor de etică de la nivelul universităţilor, al căror rol este clar definit.

Cîmpeanu a menţionat, răspunzând unei întrebări, că va discuta cu premierul acest aspect atunci când Nicolae Ciucă va reveni în ţară.

El a catalogat drept ”intervenţie absolut penibilă, de habarnist” declaraţiile secretarului de stat social-democrat legate de acuzaţiile la adresa sa.

Bogdan-Radu Balanişcu, secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a declarat luni în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre acuzaţiile de plagiat la adresa ministrului Sirin Cîmpeanu, că este o decizie internă a celor de la PNL ce fac, dar că, atâta timp cât ţii în funcţie un om care este pătat, îţi faci rău propriului partid. Social-democratul s-a referit şi la legile educaţiei, arătând că riscăm să transformăm mare proiect trâmbiţat atâţia ani de zile de către preşedintele ţării, din ”România educată” în ”România eşuată”, iar PSD va veni la nivelul Camerei şi al Senatului cu amendamente la acest pachet legislativ.

articolul original.
❌