ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 5 February 2023Spotmedia

Omul care l-a prins pe Messina Denaro, „nașul” mafiei siciliene: „Am pârjolit pământul din jurul lui”

4 February 2023 at 22:07
By: -
image

Opt ani, colonelul Lucio Arcidiacono i-a luat urma lui Matteo Messina Denaro, cel mai important lider al Cosa Nostra. Într-o zi de luni din ianuarie a ajuns față în față cu ținta lui.

Toată lumea știe acum ce s-a întâmplat în acea dimineață de luni din ianuarie, când l-au arestat pe temutul Messina Denaro. La 8:20, în fața unei clinici medicale private din Palermo, zeci de carabinieri în civil așteaptă în ploaie. Nimeni nu se mișcă, tensiunea e imensă. Se aude un semnal radio și o voce anunță că ținta e în mișcare: acum ori niciodată. Colonelul dă ordinul, iar doi ofițeri îl prind pe bărbatul bine îmbrăcat care purta o haină din piele de oaie, o pălărie albă de lână și ochelari cu lentile de culoare închisă.

"Care e numele tău?" întreabă colonelul, repezindu-se în fața suspectului și blocându-i ieșirea din clinică.

"Știi cine sunt", i-a răspuns bărbatul. Într-adevăr: colonelul Lucio Arcidiacono, comandantul unității de investigație de la Grupul de Operațiuni Speciale al carabinierilor, știa foarte bine că omul pe care-l reținea era Matteo Messina Denaro, ultimul "naș" al mafiei siciliene și unul dintre cei mai căutați criminali din lume. În 2022 a fost condamnat în lipsă la închisoare pe viață pentru că a ucis personal și a ordonat uciderea a zeci de oameni.

Vânătoarea de mafioți, un carusel cu suișuri și coborâșuri

Fiecare polițist are prada lui, cum fiecare șef mafiot are vânătorul lui. Vreme de opt ani lungi, Arcidiacono l-a tot vânat pe Denaro și în tot acest timp el i-a scăpat ca o fantomă. Până pe 16 ianuarie, când știrea capturării a făcut înconjurul lumii: Denaro, probabil ultimul simbol viu al Cosa Nostra, a fost plasat sub arest după 30 de ani pe fugă.

"Să vânezi un naș mafiot e ca un carusel", explică el într-un interviu pentru The Guardian. "Sunt clipe în care crezi că ești aproape de linia de finish. Apoi sunt clipe când ești foarte jos, iar după câteva luni îți dai seama că urma s-a răcit."

Destinele lui Denaro și Arcidiacono, amândoi născuți și crescuți în Sicilia, au fost aproape să se intersecteze și în urmă cu 30 de ani. În zilele în care Denaro a dispărut, în iunie 1993, Arcidiacono își depunea dosarul de intrare la Academia de Poliție. Erau anii în care teroarea mafiei stăpânea Italia, când liderii Cosa Nostra au dus o campanie de atacuri cu bombă, coordonate de Messina Denaro.

"În 1993 aveam 20 de ani. Uciderea magistraților antimafia Giovanni Falcone și Paolo Borselino în anul anterior m-a afectat profund și mi-a dat impulsul decisiv pentru a deveni ofițer la carabinieri", povestește colonelul.

În 2003, Arcidiacono a fost trimis la Napoli. În anii aceia războiul dintre familiile mafiote cuprinsese străzile din Sicilia. "O perioadă foarte dificilă, dar foarte utilă pentru formare din punct de vedere profesional", spune Arcidiacono.

Dacă există un lucru la care Arcidiacono se pricepe de minune, acesta este să prindă mafioți. În 2005 a participat la arestarea lui Paolo Di Lauro, supranumit "Ciruzzo milionarul", unul dintre cei mai puternici traficanți de droguri din lume. În același an, în Spania, echipa lui l-a arestat pe Raffaele Amato, capul clanului Amato-Pagano din Napoli.

Tăcerea nașilor

Mișcarea decisivă a venit în 2015, când Arcidiacono a fost transferat la Palermo, în Sicilia, unde îl aștepta cea mai complicată misiune: trebuia să-l depisteze pe Denaro. Poreclit "Diabolik", acesta deține cheia unora dintre cele mai odioase crime comise de mafie, inclusiv uciderea în 1996 a lui Giuseppe Di Matteo, fiul în vârstă de 12 ani al unui fost mafiot care trecuse de partea poliției. Băiatul a fost răpit, ștrangulat și dizolvat în acid. "Am umplut un cimitir de unul singur", se lăuda atunci Denaro.

An după an, anchetatorii italieni au mers pe urmele lui. I-au sechestrat bunurile, i-au închis afacerile și i-au arestat peste 100 de oameni. Un singur lucru nu reușeau, să-l prindă - de fiecare dată când păreau să se apropie de țintă, Denaro dispărea.

"Am pârjolit pământul din jurul lui. I-am arestat rudele și mulți dintre protectori. Însă am luat-o și pe niște piste care erau greșite", spune colonelul. "Dar, vedeți, căutarea unui fugar este enervantă. Trebuie chiar să interpretezi tăcerea nașilor interceptați. S-a întâmplat ca două persoane să se urce într-o mașină și să nu scoată niciun cuvânt, de teamă să nu fie interceptate. Dar tu știi că sunt două persoane în mașină, fiindcă auzi două uși trântindu-se. Apoi într-o zi am avut o intuiție și toate piesele pe care le-am strâns în cei opt ani anteriori s-au potrivit", explică Arcidiacono.

La începutul anului trecut, câteva discuții telefonice între mafioți păreau să conțină un indiciu distinctiv: "nașul" avea cancer de colon și avea imediat nevoie de tratament. Carabinierii au cerut Ministerului Sănătății să verifice fișele medicale ale bolnavilor de cancer de colon corespunzătoare istoricului lui Denaro. Anchetatorii au scotocit prin datele a mii de pacienți, până au găsit unul care se potrivea cu ce căutau: îl chema Andrea Bonafede.

"Era un bărbat cu cazierul curat, care avea totuși rude cu legături în clanuri și pe deasupra locuia în Campobello di Mazara, la șapte kilometri de orașul lui Denaro", explică Arcidiacono.

Timp de cel puțin un an, Denaro a mers periodic la tratament într-o clinică privată din Palermo sub numele sub numele Andrea Bonafede. În vinerea dinaintea arestării, carabinierii au primit un pont decisiv: pe 16 ianuarie, în jurul orei 8:00, suspectul se va întoarce la clinică pentru tratament.

"În noaptea dinainte, n-am închis un ochi. Oricât de ciudat ar părea, m-am gândit la Messina Denaro în fiecare zi din ultimii ani. L-am întrebat care-i numele lui, dar adevărul e că atunci când l-am văzut acolo, în fața mea, am știut exact cine era", mărturisește el.

După arestare, Denaro a fost mutat într-o închisoare de maximă securitate din L’Aquila, în centrul Italiei, unde își va continua tratamentul pentru cancer.

Cât despre Arcidiacono, numele lui va rămâne în istorie alături de cel al lui Elliot Ness, care l-a prins pe AL Capone, alături de căpitanul "Ultimo", care l-a capturat pe sângerosul cap mafiot Totò Riina și de șeful de poliție Renato Cortese, care l-a închis pe nașul clanului Corleonesi, Bernardo Provenzano, scrie ziarul britanic.

Dar Arcidiacono spune că munca lui e abia la început. "Avem datoria să aflăm cine l-a protejat în toți acești ani. Munca noastră nu s-a terminat. Avem un drum lung de făcut."

T.D.

articolul original.
Ieri — 4 February 2023Spotmedia

Viscol puternic în mare parte din țară: Drumuri închise, inclusiv pe A1, sute de copaci căzuți. Un băiat de 14 ani a murit (Foto & Video)

4 February 2023 at 20:53
By: -

Vremea rea a început să facă probleme în țară de sâmbătă după amiază, iar pe seară situația s-a înrăutățit. Sute de copaci au căzut, au fost afectate rețele de electricitate, pompierii și echipele companiilor de electricitate intervin în mai multe județe, aflate sub cod galben sau portocaliu de viscol. Tot mai multe drumuri se închid. Cel mai grav incident a avut loc la intrare în Reșița, unde un copac a căzut peste o mașină în mișcare în care se aflau un adolescent de 14 ani și părinții lui. În urma impactului, băiatul și-a pierdut viața.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă dimineață, noi alerte meteo de intensificări ale vântului, viscol și ninsoare. În 26 de județe avem cod galben de ninsoare. Au fost emise și două coduri portocalii – pentru zona montană și pentru litoral. Vreme rea e și în Bulgaria, unde ar putea fi impuse restricții de circulație, informează MAE român.

Drumuri închise

A1 intre Cunţa şi Boiţa - Din cauza ninsorii abundente, a viscolului şi a vizibilităţii reduse (10 – 15 m), CNAIR si Poliţia Rutieră au decis să închidă circulaţia pe A1 intre Cunţa şi Boiţa, km 224+000 – km 292+000. Vizibilitatea redusă face imposibilă acţiunea utilajelor de deszăpezire, dar acestea vor acţiona pentru redeschiderea circulaţiei in condiţii de siguranţă imediat ce condiţiile meteorologice o vor permite, precizează CNAIR într-un comunicat.

Buzău: Mai multe tronsoane de drumuri naţionale vor fi închise sâmbătă noapte, de la 20:15 - 20:45:

  • DN2E85 km 115 Buzau - până la limită cu judetul Vrancea
  • DN 22 Râmnicu Sărat- limita cu Brăila
  • DN2B Buzău - limita cu judetul Brăila.
  • DJ 203  Valea Râmnicului -Ziduri -Balaceanu -limita cu judeţul Brăila.

Evenimente și intervenții

  • Reșița: Un copac căzut peste o mașină a omorât un băiat de 14 ani

La intrarea în municipiul Reșița, Caraș Severin, un copac a căzut peste o maşină aflată în mers, iar în urma accidentului, un adolescent de 14 ani a murit. Băiatul se afla în autoturism cu părinţii săi care au fost duşi la spital în urma unui atac de panică.

Potrivit IPJ Caraș-Severin, sâmbătă, la ora 16:20, poliţişti de la Poliţia Municipiului Reşiţa au fost sesizaţi că în zona Minda un copac a căzut peste un autoturism.

Foto: ISU Caraș Severin

Poliţiştii au stabilit că în timp ce un bărbat de 43 de ani conducea un autoturism, pe DJ 582, din direcţia Cuptoare către Reşiţa, peste autoturismul condus de acesta a căzut un copac. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a unui minor de 14 ani, care a fost transportat de urgenţă la spital. După mai puţin de două ore de la producerea accidentului, băiatul a murit la spital.

  • Caraș - Severin: Stațiunile Semenic și Muntele Mic, fără curent

Staţiunile Semenic şi Muntele Mic, precum şi localitatea Crivadia nu aveau, sâmbătă după-amiază, curent electric din cauza fenomenelor meteo extreme înregistrate pe raza judeţului Caraş-Severin.â

În alte şapte localităţi, echipele de intervenţie ale companiei de electricitate au reuşit să restabilească alimentarea cu energie electrică, potrivit ISU Caraş-Severin.

30 de maşini în care erau 80 de persoane, printre care şi copii, au fost deblocate de jandarmii montani în zona staţiunii Semenic.

  • Arad: Copaci rupți și bucăți din construcții desprinse

Pompierii militari arădeni intervin, sâmbătă, în municipiul Arad şi în judeţ, unde vijelia a rupt copaci şi a provocat desprinderea unor elemente de construcţie de pe mai multe clădiri. În județ este în vigoare un cod galben de viscol și ninsori. Vijelia deja se manifestă în zonele montane, dar și în zona de câmpie.

Foto: ISU Arad
  • Intervenții ale pompierilor în opt județe

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunțat că echipajele de intervenţie au acţionat, în cursul zilei de sâmbătă în opt judeţe pentru îndepărtarea a zeci de copaci prăbuşiţi din cauza condiţiilor meteo.

„În cursul zilei  de astăzi, fenomenele meteorologice au produs efecte în 9 localităţi din 8 judeţe (Alba, Arad, Bihor, Buzău, Caraş-Severin, Hunedoara, Sălaj şi Timiş), unde, echipajele de salvatori au intervenit pentru degajarea a 24 copaci şi 1 stâlp de electricitate, fiind avariate 3 autoturisme şi o anexă gospodărească. La acest moment, se intervine în judeţele Arad, Bihor, Hunedoara şi Timiş pentru degajarea copacilor prăbuşiţi pe carosabil, precum şi pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil”; transmite, sâmbătă după amiază, IGSU. 

Vantul face ravagii în Arad

În contextul Avertizării Cod Galben de viscol și ninsori, pompierii militari arădeni intervin în aceste momente pentru: ▶️degajarea unui copac căzut pe alee, pe strada Barbu Lăutaru; ▶️degajarea unui copac căzut pe sosea, pe strada Nicolae Alexici▶️degajare unor elemente de construcție cu pericol de cădere, pe străzile: Mărășești, Calea Aurel Vlaicu Banu Mărăcine și Nicolae Grigorescu, Piața Sporturilor și Bulevardul Revoluției. ▶️ degajare unui copac căzut se șosea, pe strada Școalei.

Publicată de
TV Arad
pe Sâmbătă, 4 februarie 2023
  • Avarii la rețelele de electricitate

Echipe ale E-Distribuție Banat intervin pentru restabilirea în cel mai scurt timp posibil a alimentării cu energie electrică a consumatorilor, în urma avariilor provocate în rețelele electrice din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, pe fondul condiţiilor meteo deosebite.

Regiunea este sub un cod portocaliu de vreme rea cu viscol puternic (rafale de peste 90 - 100 km/h) și vizibilitate foarte redusă la altitudini de peste 1.800 m, și cod galben de intensificări ale vântului în Banat

  • Mii de pompieri pregătiți să intervină

În contextul în care Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizări care vizează mai multe zone din ţară, peste 5.300 de pompieri, cu peste 3.700 de  mijloace tehnice, sunt pregătiţi să intervină în sprijinul autorităţilor şi cetăţenilor pentru gestionarea cu promptitudine a potenţialelor efecte înregistrate, precizează IGSU. 

În judeţul Constanţa, aflat parţial sub Cod portocaliu de vreme rea, resursele necesare intervenţiilor vor fi suplimentate cu tehnică şi personal, de la Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii  de Urgenţă şi de la Inspectoratele Bucureşti-Ilfov şi Giurgiu. 

articolul original.

SUA au doborât balonul spion al Chinei (Video)

4 February 2023 at 20:11
image

SUA au doborât „balonul spion” al Chinei care a zburat peste America în ultima săptămână. Trei aeroporturi au fost închise, iar spațiul aerian a fost închis în largul coastei Carolinei de Sud, din motive de securitate, având în vedere că avioanele militare americane au vizat obiectivul deasupra Oceanului Atlantic, informează BBC.

Potrivit agenției de știri AP, imaginile au arătat balonul căzând în mare, după o mică explozie.

Site-ul de urmărire Flightradar24 a arătat avioane ale Forțelor Aeriene ale SUA și ale Pazei de Coastă în spațiul aerian dintre Wilmington, Carolina de Nord și Myrtle Beach.

„FAA a suspendat plecările şi sosirile pe Aeroportul Wilmington (Carolina de Nord), Aeroportul Internaţional Myrtle Beach şi Aeroportul Internaţional Charleston (Carolina de Sud) în cadrul unei măsuri de securitate naţională luate de Departamentul american al Apărării”, a indicat FAA într-un comunicat.

Paza de coastă a sfătuit, de asemenea, navigatorii să părăsească zona din cauza operațiunilor militare „care prezintă un pericol semnificativ”, relatează Associated Press.

Președintele american Joe Biden s-a confruntat cu presiuni în creșteri în ultimele ore pentru a doborî balonul chinez. Într-un final, președintele SUA a decis ca balonul să fie doborât deasupra Oceanului Atlantic, pentru a evita ca resturile să pună oameni în pericol.

Cu puțin timp înainte, Joe Biden declarase că Statele Unite se vor "ocupa" de balonul chinez care a intrat în spaţiul aerian al SUA, fără a da mai multe detalii.

Ulterior doborârii balonului, a fost emis un comunicat.

"În această după-amiază, la ordinul preşedintelui Biden, un avion de vânătoare american (…) a doborât cu succes un balon spion la mare altitudine, care aparţinea Republicii Populare Chineze, în spaţiul aerian deasupra coastei Carolinei de Sud", a spus secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, în comunicat.

Joe Biden va "face întotdeauna o prioritate din siguranţa americanilor răspunzând eficient la o încălcare inacceptabilă a suveranităţii noastre", a adăugat el.

După care, preşedintele Biden i-a felicitat pe piloţii care au doborât "cu succes" balonul chinez.

"Am ordonat Pentagonului miercuri să-l doboare cât mai curând posibil (...) Vreau să îi felicit pe piloţii care au făcut-o", le-a declarat jurnaliştilor liderul de la Casa Albă.

Potrivit presei americane, balonul chinez, despre care Pentagonul susţine că este un balon "spion", a fost observat sâmbătă deasupra Carolinei de Nord, pe coasta de est a Statelor Unite.

Beijingul a recunoscut că este într-adevăr un dispozitiv venit din China, dar a dat asigurări că este o "aeronavă civilă, folosită în scopuri de cercetare, în principal meteorologice".

Aparatul ar fi "deviat de la traiectoria sa", a adăugat un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, exprimând "regretele" ţării sale pentru această încălcare "involuntară" a spaţiului aerian american.

Balonul a zburat în special peste statul Montana (vest), unde se află silozuri cu rachete nucleare, înainte de a se deplasa spre est.

Inițial s-a decis ca balonul să nu fie doborât din cauza riscurilor pe care le prezentau posibilele resturi pentru oamenii de la sol, a declarat un înalt oficial al Pentagonului.

articolul original.

A fost prins un șofer drogat și cu alcoolemie de 4,02 mg/l

4 February 2023 at 16:35
By: -
image

Un şofer de 30 de ani, care a fost oprit în trafic de poliţişti, pe DN56A, în localitatea Hinova din judeţul Mehedinţi, a fost depistat având o valoare record de 4,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, el consumase şi droguri.

”La data de 04 februarie a.c, ora 08:15, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au depistat, în trafic, pe DN56A, în localitatea Hinova, un bărbat de 30 de ani, care conducea un autovehicul după ce ar fi consumat băuturi alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind o valoare record de 4.02 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind cea mai ridicată valoare constatată de poliţiştii din cadrul IPJ Mehedinţi”, a transmis sâmbătă IPJ Mehedinţi.

Şoferul a fost testat şi cu aparatul DrugTest care a indicat rezultat pozitiv la cannabis.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Pe numele şoferului a fost deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

articolul original.

Un balon chinezesc dezumflă speranțele unui dezgheț diplomatic

4 February 2023 at 16:15
By: -
image

Secretarul de stat american Antony Blinken a confirmat vineri că îşi amână deplasarea în China, care era prevăzută în acest weekend, din cauza scandalului legat de balonul care a intrat în spaţiul aerian al SUA şi este suspectat că spionează în beneficiul Beijingului locuri sensibile din Statele Unite, inclusiv un siloz cu rachete nucleare.

„Suntem încredinţaţi că este vorba de un balon de supraveghere chinezesc”, a declarat şeful diplomaţiei americane, citat de CNN.

Antony Blinken a comentat că acest lucru este "în detrimentul" discuţiilor pe care oficialii plănuiau să le aibă cu ocazia vizitei sale, însă a adăugat că SUA şi China vor continua să menţină deschise liniile de comunicare, inclusiv pentru a aborda problema balonului.

"Odată ce am depistat balonul, guvernul american a acţionat imediat pentru a se proteja împotriva colectării de informaţii sensibile", a declarat Blinken într-o conferinţă de presă.

"Am comunicat cu guvernul Republicii Populare Chineze (RPC) direct, prin mai multe canale, cu privire la această problemă. Membrii echipei mele s-au consultat cu partenerii noştri din alte agenţii şi din Congres. De asemenea, ne-am implicat aliaţii şi partenerii noştri apropiaţi pentru a-i informa cu privire la prezenţa balonului de supraveghere în spaţiul nostru aerian", a detaliat Antony Blinken.

Secretarul american de Stat a declarat că i-a transmis vineri dimineaţă directorului Biroului Central pentru afaceri externe al Partidului Comunist Chinezi, Wang Yi, diplomatul chinez cu rangul cel mai înalt, că survolul balonului este un "act iresponsabil" şi o "încălcare clară a suveranităţii SUA" şi a dreptului internaţional.

Blinken a precizat că intenţionează să viziteze Beijingul "atunci când condiţiile o vor permite".

"Lumea se aşteaptă ca Statele Unite şi China să-şi gestioneze relaţia în mod responsabil. Statele Unite vor continua să acţioneze într-un mod care să reflecte această responsabilitate. Ne aşteptăm ca omologii noştri din RPC să facă acelaşi lucru", a adăugat el.

Dezghețul diplomatic se amână

Agitaţia politică provocată de balonul care pluteşte deasupra Statelor Unite şi este suspectat de spionaj pentru China nu doar că a deraiat o vizită planificată la Beijing a diplomatului american cu rangul cel mai înalt, ci ameninţă, de asemenea, să dea peste cap încercările ambelor ţări de a stabiliza o relaţie din ce în ce mai precară, comentează Reuters.

Reacţia din Statele Unite la ceea ce pare a fi o misiune de spionaj inoportună va avea consecinţe persistente asupra eforturilor de stabilizare a relaţiilor - deja aflate aproape de minime istorice. Unii congresmeni americani cer preşedintelui Joe Biden, un democrat, să ceară socoteală Chinei pentru ceea ce oficialii numesc o încălcare inacceptabilă a suveranităţii SUA.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că este pregătit să viziteze Beijingul "atunci când condiţiile o vor permite", dar deplasarea ar putea fi dificil de reluat rapid, dacă Beijingul nu oferă gesturi serioase de bunăvoinţă, consideră analiştii politici.

Daniel Russel, diplomat american pentru Asia cu rangul cel mai înalt în timpul preşedintelui Barack Obama, spune că "alibiul ridicol" al Chinei, potrivit căruia balonul ar fi fost unul meteorologic, care s-a rătăcit, nu ajută.

"Acest incident a stricat atmosfera şi a înăsprit poziţiile şi nu există nicio garanţie că cele două părţi pot reuşi să resusciteze cu succes impulsul de la Bali", a declarat Russel, referindu-se la întâlnirea din noiembrie, din Indonezia, între Joe Biden şi liderul chinez Xi Jinping, în cadrul căreia au convenit să intensifice comunicarea.

Presiunile asupra lui Biden, tot mai mari

Legăturile dintre cele două superputeri s-au deteriorat în ultimii ani şi s-au afundat până la cel mai mic nivel din ultimele decenii în august anul trecut, când preşedinta de atunci a Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, a vizitat Taiwanul, ceea ce a determinat Beijingul să desfăşoare exerciţii militare ameninţătoare în apropierea insulei revendicate de China.

După aceea, administraţia Biden a declarat că speră ca relaţiile bilaterale să ajungă la un alt nivel şi vrea să se asigure că rivalitatea nu degenerează în conflict.

Însă republicanii care controlează Camera Reprezentanţilor lucrează deja la modalităţi de investigare a unor potenţiale ameninţări din partea principalului rival geopolitic al Statelor Unite şi s-au grăbit să îl responsabilizeze pe Biden în legătură cu balonul, punând sub semnul întrebării modul în care obiectul a fost lăsat să intre în spaţiul aerian american.

Michael McCaul, preşedintele republican al Comisiei pentru afaceri externe din Camera Reprezentanţilor, a cerut vineri ca administraţia să explice de ce nu a doborât balonul, acuzându-l pe preşedinte că a permis ca acest obiect să reprezinte "o ameninţare directă şi continuă la adresa securităţii naţionale a patriei americane".

De ce se ducea Blinken în China

China s-a plâns adesea că armata sa în creştere este monitorizată de navele şi avioanele americane, deşi astfel de operaţiuni în ultimii ani au fost efectuate din apele şi spaţiul aerian internaţional recunoscut.

Starea de spirit în China cu privire la balon a fost, de asemenea, sobră. Guvernul şi-a exprimat regretul că un "dirijabil" folosit pentru scopuri meteorologice civile şi alte scopuri ştiinţifice s-a rătăcit. Cu toate acestea, unii comentatori interni chinezi au fost foarte vehemenţi cu privire la răspunsul SUA.

"Dacă Blinken şi-ar anula vizita la Beijing din cauza balonului, aş vedea asta ca pe o scuză pentru a face ceea ce oricum voia să facă - să nu vină în China", a declarat Zhu Feng, decan executiv al Şcolii de Relaţii Internaţionale de la Universitatea Nanjing, vorbind înainte ca Departamentul de Stat să anunţe anularea călătoriei.

Dacă Blinken ar fi mers mai departe cu vizita, probabil că ar fi expus administraţia la critici şi mai stridente că abordarea sa faţă de China este slabă, mai ales că în Congres există un sprijin bipartizan pentru o linie dură faţă de Beijing, spun unii analişti.

Aşteptările faţă de vizita lui Blinken erau oricum scăzute, dar el intenţiona să ridice problema cetăţenilor americani despre care Statele Unite spun că sunt reţinuţi pe nedrept în China şi să determine Beijingul să coopereze pentru a stopa fluxul de fentanil, ambele fiind domenii în care orice progres ar fi creat un impuls pentru noi discuţii.

Aproape de o nouă criză sino-americană?

Ivan Kanapathy, fost director adjunct al Consiliului de Securitate Naţională al Casei Albe, a declarat că anticipează o serie de audieri în Congres cu privire la China, ceea ce ar face dificil pentru Blinken să justifice o vizită la Beijing, cu excepţia cazului în care poate obţine eliberarea americanilor deţinuţi sau se poate întoarce cu un alt rezultat important.

China doreşte o relaţie stabilă cu SUA pentru a se putea concentra pe economia sa, afectată de politica zero-COVID, la care acum a renunţat.

Vizita lui Blinken - prima efectuată de un secretar de stat în China din 2018 - a fost văzută la modul general ca un efort de a dezvolta modalităţi de a naviga în viitoarele crize. Cu o călătorie în Taiwan a noului preşedinte al Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, probabil în acest an, următoarea criză s-ar putea să nu fie departe.

"În general, cred că administraţia Biden ar dori să reprogrameze (vizita), deoarece există multe probleme pe masă şi o şansă reală pentru un dezgheţ. Dar incidentul cu balonul înseamnă probabil că dezgheţul este amânat pe termen nelimitat", a declarat analistul RAND Corporation Derek Grossman.

Însă Ryan Hass, expert pentru China la Brookings Institution, a declarat pe Twitter că operaţiunea chineză cu balonul a oferit cel puţin Statelor Unite şi Chinei o şansă de a stabili reguli de angajare în spaţiu şi la altitudini mari, unde armatele celor două ţări vor intra în contact din ce în ce mai strâns.

"Nu ar trebui să irosim această oportunitate de a reduce substanţial riscurile şi, de asemenea, de a preveni viitoarele încălcări ale spaţiului aerian american de către baloane spion ale RPC", a spus Hass.

articolul original.

La summitul de La Kiev, Ucraina a promis că va discuta cu Comisia de la Veneția despre minorități. Autoritățile române ar fi insistat

4 February 2023 at 15:40
By: -
image

Ucrainenii s-au angajat să discute cu Comisia de la Veneția și să consulte minoritățile în chestiunea drepturilor minorităților și legii minorităților, așa cum reiese din declarația comună UE -Ucraina adoptată vineri la summitul UE-Ucraina.

Surse guvernamentale susțin că paragraful privind minoritățile din declarația comună a fost introdus ca urmare a demersurilor României.

„UE și Ucraina și-au reiterat angajamentul de a respecta pe deplin drepturile persoanelor aparținând minorităților, așa cum sunt consacrate în convențiile ONU și ale Consiliului Europei și protocoalele aferente. În acest sens, Ucraina va continua să se consulte și să coopereze cu Comisia de la Veneția și va continua dialogul de substanță cu reprezentanții persoanelor aparținând minorităților, inclusiv asupra legislației conexe. UE este pregătită să asiste Ucraina în continuare în eforturile sale de reformă și în implementarea acestora”, scrie în documentul semnat de liderii UE și ai Ucrainei.

Președintele României, Klaus Iohannis, și MAE au cerut ucrainenilor în mai multe rânduri să respecte opinia Comisiei de la Veneția în ceea ce privește legea minorităților și să consulte adecvat comunitatea de români.

articolul original.

O tânără de 18 ani din Canada a câștigat marele premiu cu primul ei bilet pus la loterie

4 February 2023 at 15:05
By: -
image

La doar 18 ani, Juliette Lamour a câştigat marele premiu la loterie, de 48 de milioane de dolari canadieni (aproximativ 35 de milioane de dolari), chiar la prima încercare, astfel că a apelat imediat la un consilier financiar, adică la tatăl ei Kevin.

Potrivit BBC, ea a devenit cel mai tânăr canadian care a câştigat vreodată un premiu atât de mare.

„Plângeam – lacrimi de bucurie – desigur”, a spus ea, vineri, la Ontario Lottery and Gaming Corporation, unde şi-a ridicat premiul.

„Încă nu-mi vine să cred că am luat marele premiu la primul meu bilet de loterie!”, a adăugat ea.

Juliette, din Sault Ste. Marie, Ontario, a spus că a uitat complet de biletul de loterie până când a aflat vestea că cineva din oraşul ei natal a câştigat extragerea din 7 ianuarie.

Când s-a dus să-şi verifice biletul printr-o aplicaţie mobilă, a început să se audă un jingle şi „Big Winner” a apărut intermitent pe ecran.

„Colegul meu a căzut în genunchi, deoarece nu-i venea să creadă”, a spus Juliette, care lucrează cu jumătate de normă la  farmacie. "El ţipa. De fapt, toată lumea ţipa că am câştigat 48 de milioane de dolari."

Şeful ei i-a spus că poate pleca devreme, dar mama ei a insistat să rămână şi să-şi termine tura.

Juliette a spus că va investi „cu grijă” cea mai mare parte a jackpot-ului cu ajutorul tatălui ei, consilierul ei financiar.

Juliette plănuieşte să investească o parte din bani pentru a-şi îndeplini visul de a deveni medic fără a-şi face griji în privinţa împrumuturilor. Ea vrea să se întoarcă în nordul regiunii Ontario pentru a practica medicina, a spus ea.

Dar Juliette plănuieşte şi să se distreze puţin . „Odată ce s-a terminat şcoala, eu şi familia mea vom alege un continent şi vom începe să explorăm”, a spus ea. „Vreau să văd diferite ţări, să le studiez istoria şi cultura, să le încerc mâncarea şi să le ascult limba”, a menţionat Juliette.

De asemenea, speră să respecte unele dintre sfaturile primite de la cei dragi. „Banii nu te definesc. Munca pe care o faci care te va defini”, a spus ea ea.

articolul original.

Au început lucrările pe DN1, în dreptul orașului Breaza, unde s-a surpat șoseaua (Video)

4 February 2023 at 12:40
By: -
image

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă, sâmbătă, că a demarat lucrările de stabilizare a terenului în zona kilometrului 99 al drumului naţional 1, în dreptul oraşului Breaza din judeţul Prahova, unde vineri s-a produs o alunecare de teren care a afectat parapetul şi prima bandă a sensului de mers Braşov – Ploieşti.

Conform unui comunicat al CNAIR, lucrările de stabilizare a terenului la kilometrul 99 al DNA se derulează prin Direcţia Regională de Drumuri  Bucureşti.

„Echipele şi utilajele sunt mobilizate în teren şi completează zona taluzului cu material de umplutură. Aceasta este prima fază a intervenţiei de urgenţă pentru punerea în siguranţă a drumului. Un expert va analiza situaţia şi va stabili soluţia necesară stabilizării taluzului (faza a doua)”; a transmis CNAIR. 

Vineri, după ce s-a constatat producerea alunecării de teren ca urmare a precipitaţiilor din ultima perioadă, în zonă au fost instituite restricţii, banda unu a sensului de mers Braşov - Ploieşti fiind închisă circulaţiei. Drumul este afectat pe o lungime de 50-60 de metri.

articolul original.

Incendiu uriaș în SUA, după ce a deraiat un tren (Video)

4 February 2023 at 09:42
By: -
image

Un tren a deraiat în apropierea graniţei dintre statele Ohio şi Pennsylvania (nord-estul SUA) vineri seară, provocând un incendiu masiv în zonă.

Mai multe vagoane de tren puteau fi văzute în flăcări în imaginile postate pe social media din East Palestine, un oraş la nord-vest de Pittsburgh. De asemenea, se putea vedea fum care se ridica, informează presa locală, citată de Reuters.

Train derailment has caused a massive fire and explosion in East Palestine, Ohio, which is NW of Pittsburgh

The train was carrying more than 100 oil tanker cars when it derailed and crashed into a gas station.Nearby neighborhoods are under mandatory evacuation. pic.twitter.com/ZVLjiwb8jJ

— Citizen Free Press (@CitizenFreePres)
February 4, 2023


Echipele de urgenţă au evacuat rezidenţii din locuinţele lor la o milă (1,6 km) de incendiu, potrivit mai multor rapoarte mass-media.

A train derailed near the border of #Ohio and Pennsylvania on Friday night, causing a massive fire in
the area. Emergency crews had been evacuating residents from their homes within a mile (1.6 km) of the fire. pic.twitter.com/W35redKuR4

— Our World (@MeetOurWorld)
February 4, 2023

Nu a fost imediat clar dacă existe victime, iar Departamentul de poliţie din East Palestine nu a răspuns pe moment la o cerere Reuters pentru detalii.

Compania care administrează calea ferată de marfă, Norfolk Southern Corp, își coordonează acțiunile cu administrația și echipele de intervenție locale, a declarat un purtător de cuvânt al companiei într-un comunicat.

#Breaking: Train derailment sparks massive fire in East Palestine, #Ohio.
Residents within a 1 mile radius ordered to evacuate. No word on potential injuries at this time.#USpic.twitter.com/yG5U9yH1gK

— Wᵒˡᵛᵉʳᶤᶰᵉ Uᵖᵈᵃᵗᵉˢ𖤐 (@W0lverineupdate)
February 4, 2023

Nu există încă informații despre ce transporta trenul sau cauza deraierii.

articolul original.

Ziua 346 de război: Accident „semnificativ” la Odesa. Un nou schimb de prizonieri. SUA îi dă Ucrainei fonduri rusești confiscate

4 February 2023 at 19:51
By: -
image

Ziua 346 de război continuă cu lupte grele în zona Donețk, dar și cu noi informații după summitul Ucraina – UE care a avut loc la Kiev. Președintele Zelenski spune că sunt șanse ca Ucraina să înceapă negocierile pentru aderare chiar în acest an, dar presa internațională susține că nu a existat nicio promisiune din partea liderilor UE în acest sens.

Sâmbătă dimineața, un accident „semnificativ” a avut loc la o stație electrică din regiunea Odesa din Ucraina și pare că alimentarea cu energie nu va putea fi restabilită prea curând.

A fost anunțat și decesul unui voluntar american care se afla pe linia frontului în Bahmut, un paramedic care venise abia de câteva săptămâni în Ucraina. Și s-a făcut un nou schimb de prizonieri.

Iar SUA au anunțat primul transfer al unor fonduri ruseşti confiscate, cu scopul de a ajuta Ucraina. Este vorba de 5,4 milioane de dolari, confiscate ca urmare a inculpării oligarhului Konstantin Malofeev, unul dintre principalii finanțatori ai separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei. Și Portugalia a anunțat că va trimite Ucrainei tancuri Leopard.

Cu o zi înainte, în ziua 345 de război, oficialii ucraineni au avertizat că Vladimir Putin pregăteşte o nouă ofensivă majoră, şi-a strâns forţe considerabile, iar un atac este iminent în următoarele săptămâni. La rândul său, şeful CIA a apreciat că următoarele şase luni vor fi „absolut cruciale”.

Evoluții pe front

  • Accident semnificativ la Odesa - Un accident „semnificativ” a avut loc la o stație electrică din regiunea Odesa din Ucraina, au anunțat sâmbătă autoritățile ucrainene. Premierul ucrainean Denys Shmyhal a declarat că au fost introduse întreruperi de energie electrică de urgență, deoarece situația este „dificilă", potrivit Sky News. Va fi imposibil să se restabilească rapid alimentarea cu energie electrică, a anunțat și președintele Volodimir Zelenski. DTEK Odesa Power Grids a scris pe Facebook că acesta este al doilea „accident de mare amploare" care are loc în ultimele 24 de ore.
  • 500.000 de oameni fără curent - În urma loviturilor rusești din Odesa, care au afectat puternic infrastructura energetică, aproape 500.000 de persoane au rămas fără curent electric. Pagubele sunt complexe și foarte grave, generatoare vor fi livrate în 24 de ore și va fi adusă și o centrală electrică cu turbină cu gaz donată de Statele Unite. Alimentarea cu căldură, canalizare și apă funcționează normal.
  • Lupte grele la Donețk - Situaţia de pe front rămâne foarte dificilă, în special în regiunea Doneţk, a anunțat președintele Zelenski în discursul său de vineri noaptea.
  • Rusia atacă masiv - Ucraina a fost ţinta a numeroase bombardamente ruseşti, sâmbătă, iar Kievul a reușit să contracareze un atac asupra Bahmut, informează Ministerul ucrainean al Apărării, citat de AFP. Potrivit sursei citate, „inamicul se regrupează în anumite zone, îşi concentrează principalele eforturi pe desfăşurarea de operaţiuni ofensive în direcţiile Kupiansk, Lyman, Bahmut, Avdiivka şi Novopavlivka. În regiunea de est a Doneţk, tiruri de artilerie masive au vizat sâmbătă dimineaţa Avdiivka, pe linia frontului, după ce oraşul Kramatorsk a fost lovit peste noapte de rachete. În ultimele 24 de ore, doar în sudul provinciei Zaporojie, au căzut obuze asupra unor infrastructuri civile situate pe teritoriile a 26 de localităţi. Bombardamentele au continuat și la Herson.
  • Voluntar american ucis - Un voluntar american a fost ucis în timp ce se afla pe linia frontului în Ucraina, informează The Guardian. Pete Reed (34 de ani), a fost ucis joi în timp ce ajuta la evacuarea civililor, când vehiculul său a fost lovit de o rachetă în Bahmut, oraş din est, care a devenit scena unor confruntări intense. Reed, care era paramedic, ajunsese în Ucraina în a doua săptămână a lunii ianuarie.
  • Prizonieri ruși eliberați - 63 de prizonieri de război ruși au fost eliberați sâmbătă de ucraineni, potrivit Sky News, citat de Mediafax. Grupul de militari ruși eliberați include persoane din „categoria sensibilă", al căror schimb ar fi fost posibil prin medierea Emiratelor Arabe Unite.
  • Cadavre recuperate - Cadavrele unor voluntari britanici au fost recuperate în urma schimbului de prizonieri de sâmbătă dimineața. Este vorba de Andrew Tobias Matthew și Chris Parry, un antrenor de atletism din Cornwall, care se afla pe linia frontului, pentru a evacua civili, când a fost ucis. În schimbul de prizonieri de sâmbătă, ucrainenii au primit 116 oamenii și au cedat Rusiei 63 de persoane.
  • Alertă teroristă pe termen nelimitat - Autorităţile din regiunea Belgorod a Rusiei de la graniţa cu Ucraina au declarat alertă teroristă pe termen nedeterminat după bombardarea unei fabrici, informează sâmbătă DPA. "În Borisovka, un obiectiv industrial civil a fost atacat de forţele ucrainene în timpul nopţii", a scris guvernatorul Belgorodului Viaceslav Gladkov.
  • Bilanțul Ucrainei - Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei susține că de la izbucnirea războiului au fost "lichidaţi" 129.870 de militari ruşi și au fost distruse 3.215 tancuri de luptă, 2.215 sisteme de artilerie, 294 de avioane, 284 de elicoptere, 1.952 de drone, 796 de rachete de croazieră, 18 nave, 5.068 de vehicule şi rezervoare de combustibil şi 202 de "echipamente speciale".

Sancțiuni și ajutoare

  • Cântăreți ruși, pe lista neagră - Canada a impus vineri sancţiuni asupra a 38 de persoane şi 16 entităţi despre care a spus că sunt "complice în traficul de dezinformare şi propagandă rusă", ceea ce a determinat o promisiune rapidă de represalii din partea Moscovei, informează Reuters. Pe listă se află grupul media de stat rus MIA Rossiia Segodnia şi cântăreţul Nikolai Baskov.
  • Bani confiscați dați Ucrainei - SUA au anunțat vineri primul transfer al unor fonduri ruseşti confiscate, cu scopul de a ajuta Ucraina, potrivit AFP. Activele au fost confiscate ca urmare a inculpării oligarhului Konstantin Malofeev în luna aprilie și sunt în valoare de 5,4 milioane de dolari. Miliardarul rus Konstantin Malofeev este considerat una din principalele surse de finanţare a separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei.
  • Sunak a vorbit cu Zelenski - Prim-ministrul britanic Rishi Sunak a discutat sâmbătă cu Volodimir Zelenski. „Ambii lideri au fost de acord că este vital ca partenerii internaționali să accelereze asistența acordată Ucrainei pentru a ajuta să profite de oportunitatea de a împinge forțele rusești înapoi", se arată într-un comunicat al premierului britanic citat de Reuters.

Alte informații relevante

  • Începe Ucraina negocieri pentru aderarea la UE? - Preşedintele Volodimir Zelenski le-a spus ucrainenilor după summitul cu liderii UE, pe care l-a găzduit vineri la Kiev, că „există o înţelegere” că este posibil ca Ucraina să înceapă negocierile de aderare chiar în acest an, în ciuda faptului că situaţia de pe front rămâne foarte dificilă. Presa internaţională scrie însă că nu a existat nicio promisiune de aderare rapidă în urma summitului UE-Ucraina şi este de aşteptat chiar ca următorul pachet de sancţiuni ale UE împotriva Rusiei, al zecelea, să nu fie chiar pe măsura aşteptărilor Kievului.
  • Amplă acțiune anticorupție - Volodimir Zelenski a anunțat că ampla operaţiune anticorupţie declanşată în ultima vreme va continua şi sunt de aşteptat noi anunţuri de „sancţionare”, inclusiv decizii ale Consiliului Naţional de Securitate al ţării. „Şi, separat, le mulţumesc angajaţilor Serviciului de Securitate al Ucrainei, SBI, Poliţiei Naţionale şi Procuraturii Generale pentru că au făcut noi paşi pentru a restabili dreptatea după acţiunile celor care nu au înţeles că în funcţii publice trebuie să lucrezi doar pentru interesele statului”, a mai spus Zelenski.
  • Ambasadorii rămân la Kiev - Ambasadele occidentale nu vor părăsi Kievul, în ciuda așteptărilor că Rusia va porni o nouă ofensivă în curând, a spus ministrul ucrainean de Externe, Dmitri Kuleba.
  • Dovezi de crime de război - Germania a strâns dovezi ale crimelor de război din Ucraina, a declarat procurorul general federal al ţării, într-un interviu publicat sâmbătă, adăugând că vede necesitatea unui proces judiciar la nivel internaţional, scrie The Guardian. Germania a început să strângă dovezi în martie 2022 pentru a ancheta penal posibile crime de război, inclusiv intervievând refugiaţii ucraineni şi evaluând informaţiile disponibile publice, a spus Frank, adăugând că procurorii germani nu investighează încă anumite persoane. Întrebat cine ar trebui să fie judecat, Frank a spus că liderii statului rus şi cei care implementează deciziile la cel mai înalt nivel militar.
  • Cine a sabotat Nord Stream 1 și 2 - Anchetatorii germani nu au dovezi, în această etapă, că Rusia a fost în spatele exploziilor de la gazoductele Nord Stream 1 şi 2, potrivit dpa. „Acest lucru nu poate fi dovedit în acest moment; Investigatiile sunt în curs de desfăşurare", a declarat procurorul general federal Peter Frank pentru ediţia de duminică a ziarului Die Welt. Locurile unde au avut loc exploziile sunt în ape internaţionale în Zonele Economice Exclusive din Danemarca şi Suedia. Ambele ţări conduc propriile lor investigaţii. "Dar suntem în contact", a afirmat Frank.
articolul original.

Imagini cu un deținut iranian emaciat stârnesc revoltă

4 February 2023 at 07:43
By: -
image

Imagini apărute pe reţelele sociale, în care se presupune că ar fi un disident iranian încarcerat şi în care acesta, aflat în greva foamei, apare îngrozitor de slab au provocat revoltă în mediul online, susţinătorii săi avertizând că acesta riscă să moară.

Farhad Meysami, în vârstă de 53 de ani, care se află în închisoare din 2018 pentru că a sprijinit activistele care protestau faţă de politica iraniană de purtare obligatorie a hijabului (vălul islamic), a început greva foamei în 7 octombrie pentru a se solidariza cu iranienii care au ieşit recent să demonstreze pe străzi şi au fost ucişi de guvern, a declarat avocatul său, citat de Reuters.

"Viaţa clientului meu Farhad Meysami este în pericol", a scris pe Twitter avocatul Mohammad Moghimi. "El a intrat în greva foamei pentru a protesta faţă de recentele omoruri comise de guvern pe străzi", a menţionat avocatul. El a precizat că Meysami a slăbit 52 kg.

Imaginile îl arată pe Meysami ghemuit pe ceea ce pare a fi un pat de spital, iar într-o alta apare în picioare, cu coastele ieşite în evidenţă.

"Imagini şocante ale doctorului Farhad Meysami, un curajos susţinător al drepturilor femeilor, care a intrat în greva foamei în închisoare", a scris pe Twitter Robert Malley, trimisul special al Washingtonului pentru Iran. "Regimul iranian i-a refuzat pe nedrept drepturile şi libertatea, atât lui, cât şi altor mii de deţinuţi politici. Acum îi ameninţă în mod nedrept viaţa", a mai spus diplomatul american.

Amnesty International a declarat, la rândul său: "Aceste imagini (ale lui Meysami) sunt o reamintire şocantă a dispreţului autorităţilor iraniene faţă de drepturile omului".

Într-o scrisoare publicată joi de serviciul în persană al BBC, Meysami a formulat trei cereri: încetarea execuţiilor, eliberarea deţinuţilor politici şi încetarea "hărţuirii" prin portul obligatoriu al hijabului. "Îmi voi continua misiunea mea imposibilă, în speranţa că aceasta va deveni posibilă mai târziu, cu un efort colectiv", a transmis Meysami.

Sistemul judiciar iranian a negat afirmaţia că disidentul s-ar afla în greva foamei şi a declarat că fotografiile sunt de acum patru ani, când Meysami, medic de profesie, intrase, de asemenea, în greva foamei. Ca dovadă, agenţia semi-oficială de ştiri YJC a postat ceea ce a spus că este cea mai recentă fotografie a lui Meysami, în care acesta nu pare emaciat şi stă pe podeaua celulei sale de închisoare având o pungă lângă el cu ceea ce par a fi chipsuri.

Reuters precizează că nu a putut confirma când au fost făcute fotografiile.

Iranul a fost zguduit anul trecut de tulburări la nivel naţional după ce o tânără iraniană de origine kurdă, Mahsa Amini, a murit la 16 septembrie în custodia poliţiei, ceea ce a generat una dintre cele mai puternice mişcări de contestare în stradă a republicii islamice de la revoluţia din 1979.

Poliţia moravurilor a arestat-o pe Amini pentru că încălcase politica hijabului, care impune femeilor să se îmbrace modest şi să poarte văl.

Femeile au jucat un rol proeminent în cadrul protestelor, multe dintre ele fluturându-şi sau arzându-şi eşarfele. Grupurile pentru drepturile omului spun că peste 500 de protestatari au fost ucişi şi aproape 20.000 au fost arestaţi. Cel puţin patru persoane au fost spânzurate, potrivit sistemului judiciar iranian.

articolul original.

Hackeri susținuți de guvernul iranian au furat date ale abonaților revistei Charlie Hebdo

4 February 2023 at 07:30
By: -
image

O echipă de hackeri susţinută de guvernul iranian ar fi furat şi publicat date private ale abonaților revistei satirice franceze Charlie Hebdo, au declarat vineri cercetători de securitate ai Microsoft.

Sistemul informatic al revistei a fost spart la începutul lunii ianuarie, după ce a publicat o serie de caricaturi care îl prezentau negativ pe liderul suprem al Iranului, Ayatollah Khamenei, informează Reuters.

Caricaturile au făcut parte dintr-o campanie media despre care Charlie Hebdo a spus că are scopul de a sprijini protestele antiguvernamentale din naţiunea islamică.

Reprezentanţii guvernelor iranian şi francez nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

Un ofiţer de presă al Charlie Hebdo a declarat că revista nu comentează situația ”pentru moment”.

Iranul a promis public ”un răspuns eficient” la caricaturile ”insultătoare” şi l-a convocat pe trimisul francez la Teheran, punând totodată capăt activităţilor Institutului Francez de Cercetare din Iran şi a spus că reevaluează activităţile culturale ale Franţei în ţară.

Atacul informatic şi scurgerea de informaţii care vizează Charlie Hebdo a făcut parte dintr-o operaţiune de influenţă digitală mai largă, cu tehnici care corespund activităţilor identificate anterior, legate de echipele de hacking susţinute de statul iranian, au spus cercetătorii Microsoft într-un raport.

Grupul responsabil este acelaşi pe care oficialii Departamentului de Justiţie al SUA l-au identificat anterior că a condus ”o campanie cu mai multe faţete” pentru a interveni în alegerile prezidenţiale din SUA din 2020, a mai spus Microsoft.

Iranul a negat afirmaţiile la momentul respectiv.

Pe fondul criticilor Iranului la adresa caricaturii lui Khamenei, un grup de hackeri care se autointitulează ”Suflete Sfinte” a postat pe un forum online că au acces la numele şi datele de contact ale peste 200.000 de abonaţi ai Charlie Hebdo.

În postarea lor, ei au spus că vor vinde informaţiile pentru 20 de bitcoini (470.000 dolari).

O mostră a datelor scurse a fost ulterior lansată şi verificată, ca fiind autentică, de ziarul francez Le Monde.

”Această informaţie, obţinută de hackerii iranieni, ar putea expune abonaţii revistei la pericolul de a fi ţinte online sau fizice ale unor organizaţii extremiste”, au spus cercetătorii Microsoft.

Pentru a-şi amplifica operaţiunea, hackerii iranieni au folosit conturi de Twitter cu identităţi false sau furate, pentru a critica caricaturile Khamenei.

Două conturi care uzurpau identitatea unui editor al Charlie Hebdo şi a unui director de tehnologie au postat, de asemenea, datele scurse, înainte ca Twitter să le interzică, a mai spus Microsoft.

Echipa pentru relaţii cu presa a Twitter nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.

articolul original.

Embargou, de duminică: UE, G7 și Australia – acord pentru plafonarea prețului la petrolul rusesc

4 February 2023 at 05:27
By: -
image

Țările UE au ajuns, vineri, la un acord privind limitarea prețului la petrolul rusesc, la care s-au raliat G7 și Australia, cu două zile înaintea începerii embargoului impus de UE asupra acestor produse.

Anunțul a fost făcut inițial de președinția suedeză a Consiliului UE, iar apoi a fost emis un text comun semnat de UE, Germania, Australia, Marea Britanie, Canada, Franţa, Italia, Japonia şi Statele Unite, informează AFP.

"Ambasadorii UE au aprobat astăzi plafonarea preţului pentru produsele petroliere ruseşti înaintea unei adoptări definitive de către Consiliul European", au transmis oficialii suedezi pe Twitter.

#COREPERII | ✅ EU ambassadors today approved the price caps on petroleum products ahead of final adoption by @EUCouncil. Important agreement as part of the continued response by EU and partners to the Russian war of aggression against Ukraine.

— Swedish Presidency of the Council of the EU (@sweden2023eu)
February 3, 2023

Este vorba de "un acord important, care face parte din răspunsul neîntrerupt al Uniunii Europene şi al partenerilor săi la războiul rus de agresiune împotriva Ucrainei".

Potrivit unor diplomaţi europeni, acordul prevede un preţ plafonat de 100 de dolari pe baril pentru produse mai scumpe, precum motorina, şi un altul de 45 de euro pe baril pentru produsele mai puţin rafinate, precum păcura. Acest acord corespunde propunerilor făcute de Comisia Europeană.

Plafoanele stabilite se referă la produsele petroliere ruseşti transportate pe nave ale Uniunii Europene.

Surse diplomatice au descris aceste preţuri ca fiind "echilibrate", făcând posibilă "reducerea veniturilor Rusiei şi garantând în acelaşi timp accesul ţărilor terţe" din afara UE la aceste produse.

"Împreună cu G7, stabilim plafoane de preţ pentru aceste produse pentru a reduce veniturile ruseşti, asigurând în acelaşi timp stabilitatea pieţei globale a energiei", a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen."Trebuie să continuăm să lipsim Rusia de mijloacele de a duce războiul în Ucraina", a mai spus ea, amintind de intrarea în vigoare duminică a embargoului asupra produselor petroliere ruseşti exportate pe mare.

We must continue to deprive Russia of the means to wage war against Ukraine. EU’s import ban on Russian petroleum products comes into force on Sunday.

With the G7 we are putting price caps on these products, cutting Russia’s revenue while ensuring stable global energy markets.

— Ursula von der Leyen (@vonderleyen)
February 3, 2023

Potrivit altor surse diplomatice, Polonia şi statele baltice au pledat pentru un nivel chiar mai redus al plafonului pentru a penaliza şi mai mult Moscova.

Ecuaţia este totuşi delicată, obiectivul fiind, ca şi în cazul plafonării preţului ţiţeiului în decembrie, de a restrânge veniturile Rusiei, asigurându-se totodată că aceasta continuă să aprovizioneze piaţa mondială pentru a nu destabiliza schimburile şi a provoca o creştere a preţurilor. Diversitatea produselor petroliere, al căror preţ de vânzare variază enorm de la o piaţă la alta, complică şi ea situaţia.

Rusia a reacționat după anunțarea deciziei. Embargoul european asupra produselor rafinate ruseşti "va dezechilibra şi mai mult pieţele internaţionale de energie", a avertizat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, care a asigurat că Moscova "ia măsuri pentru a-şi asigura interesele".

Dincolo de plafonul stabilit de europeni, companiilor cu sediul în UE, G7 sau Australia li se va interzice să furnizeze servicii care permit transportul maritim, în special asigurări (ţările G7 asigură în proporţie de 90% transporturile globale).

articolul original.
Before yesterdaySpotmedia

Corupție la Ministerului Apărării din Ucraina. Au furat peste 3 milioane de dolari de la armată, în plin război

3 February 2023 at 18:32
By: -
image

Doi reprezentanți ai unor companii ucrainene care lucrează cu Ministerul ucrainean al Apărării sunt cercetați pentru deturnarea a aproape 120 de milioane de UAH (3,23 milioane de dolari).

„Sub pretextul aprovizionării cu alimente a unităților militare, infractorii au transferat o parte din fonduri în contul bancar al unei companii pe care o controlau. Suma totală a fondurilor furate este de peste 120 de milioane UAH”, a anunțat, vineri, Poliția Națională din Ucraina într-un comunicat.

Șefii celor două companii au încheiat un acord cu Ministerul Apărării pentru a furniza hrană pentru personalul și animalele din unitățile militare și din instituțiile militare de învățământ ale Forțelor Armate ale Ucrainei. Cu toate acestea, „infractorii au transferat o parte din veniturile obținute în contul bancar al companiei implicate în activitatea infracțională", a precizat Poliția Națională a Ucrainei.

Inculpații riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 12 ani și confiscarea bunurilor, a adăugat poliția.

Dezvăluirile au loc în timp ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski și guvernul ucrainean lucrează la „noi reforme care vor face țara mai umană, mai transparentă și mai eficientă". Eliminarea corupției generalizate este o parte importantă a candidaturii Ucrainei la UE.

De aceea, Zelenski a concediat o serie de înalți funcționari ucraineni vizați de anchete de corupție legate de achiziția de bunuri în timpul războiului.

articolul original.

Giratoriu în care șoferii se pot învârti de maxim 3 ori, în Sibiu

3 February 2023 at 17:53
By: -
image

În județul Sibiu, există un giratoriu în care șoferii se pot învârti de maxim 3 ori. Dincolo de hazliul situației, subiectul generează confuzie, spun cei de la Asociația Pro Infrastructură, care au postat imaginile.

Giratoriul se află în parcarea unui hotel, lângă DN1, în Hula Bradului.

„Maxim de 3 ori, am zis! Aparent, în acest sens giratoriu nu ai voie să te învârți mai mult de trei ori, altfel... Dincolo de hazliul situației și de ingeniozitatea legendară a românilor și în materie de indicatoare rutiere, subiectul circulației prin girații este unul foarte serios și complicat care generează multă confuzie, fiind o enigmă totală pentru numeroși șoferi autohtoni.

Dovadă stau numeroasele incidente, de la simple înjurături la tamponări care-ți bagă mașina în service o lună și pe tine în spital, ajunse deseori în instanțele de judecată. Prea mulți șoferi nu știu cum să se încadreze și, dacă e nevoie, când și cui să acorde prioritate la intrarea, schimbarea benzii (în girațiile cu două sau mai multe benzi) și părăsirea sensului giratoriu”, au scris cei de la Asociația Pro Infrastructură.

Potrivit acestora, s-au consumat râuri de cerneală pe problematica aceasta și „nu ar strica să vedem mai repede adoptarea noii inițiative legislative care ar trebui să nu mai lase loc de interpretări și culpe comune. Plus niște instructori auto care-și învață corect elevii și polițiști care știu să aplice legea”.

Asociația Pro Infrastructură precizează că fotografia este făcută de un membru al comunității PeUndeMerg.ro în parcarea Hotelului Fântânița Haiducului de lângă DN1 pe Hula Bradului.

articolul original.

Țara musulmană care interzice alimentele pe bază de insecte

3 February 2023 at 14:57
By: -
image

Qatarul, o ţară din Goful Persic majoritar musulmană, şi-a reafirmat joi interdicţia, din motive religioase, de a consuma insecte, după ce la începutul lunii ianuarie Uniunea Europeană a aprobat o nouă insectă pentru consum.

Produsele pe bază de insecte nu corespund „exigenţelor normelor tehnice ale alimentelor halal”, autorizate pentru musulmani, a informat Ministerul Sănătăţii din Qatar într-un comunicat de presă, transmite AFP.

Regulamentele Consiliului de Cooperare al Golfului şi "recomandările autorităţilor competente interzic consumul de insecte sau de proteine şi suplimentele extrase din insecte", se mai arată în comunicat.

În document se precizează că anunţul vine ca urmare a "deciziei anumitor ţări de a aproba utilizarea insectelor în producţia alimentară".

Ministerul Sănătăţii din Qatar nu menţionează despre ce ţară este vorba, dar la începutul lunii ianuarie Comisia Europeană a aprobat folosirea ca aliment a Larvei gândacului de bălegar, după ce EFSA a adăugat acest tip de insectă pe lista celor potrivite pentru comercializare şi consum uman. Aceasta este a patra insectă comestibilă aprobată, după greierul domestic (Acheta domesticus), viermele de făină (Tenebrio molitor) şi lăcusta migratoare (Locusta migratoria). Larva gândacului de bălegar poate fi consumată fie sub formă congelată, uscată sau pudră.

Insectele sunt de mult timp o sursă de proteine ieftine pentru anumite comunităţi din întreaga lume şi consumul lor s-a extins ca urmare a presiunilor trecute pentru a găsi alternative la carne şi celelalte alimente asociate cu un nivel ridicat de gaze cu efect de seră.

Religia islamică nu interzice în mod clar consumul de insecte, potrivit teologilor musulmani. Cei mai mulți dintre aceştia estimează că lăcustele sunt halal sau permise, în măsura în care sunt pomenite în Coran, însă numeroşi teologi musulmani resping celelalte insecte din cauză că sunt considerate impure.

Ministerul Sănătăţii din Qatar precizează în comunicatul său că "gradul de conformare a alimentelor cu regulile halal a fost verificat de organismele islamice acreditate de către minister şi de laboratoarele acreditate la nivel internaţional".

În România, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat recent că nu este îngrijorat de faptul că o nouă insectă, respectiv larva gândacului de bălegar, a fost aprobată pentru consum de Comisia Europeană, întrucât "aprobare nu înseamnă şi mâncare".

"Lăsaţi-le în aprobări, dar nu le puneţi în mâncare, nu le puneţi în farfurie, pentru că noi ştim ce producem, noi ştim ce mâncăm, noi ştim ce ne foloseşte nouă. Din acest punct de vedere eu nu îmi fac nicio grijă, aprobare nu înseamnă şi mâncare, pentru că noi ştim să producem în România şi avem, har Domnului, unde, cu cine şi ce să facem (…). Lăsaţi insectele în insectar", a răspuns ministrul Agriculturii, Petre Daea, întrebat despre noul aliment aprobat de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară.

articolul original.

Dan Hosu, soțul fostei șefe DIICOT, a murit

3 February 2023 at 14:43
By: -
image

Fostul polițist Dan Hosu, soțul fostei șefe DIICOT Giorgiana Hosu, a murit, vineri, potrivit unui anunț postat pe Facebook de fiul său, Vlad Hosu. Acesta ar fi suferit de o boală incurabilă.

”Nu am cerut niciodată ceva presei. Astăzi o voi face: solicit decență! Mulțumesc!”, a scris pe Facebook fiul său.

„Într-adevăr, soţul meu a murit la ora 13.52”, a confirmat Giorgiana Hosu pentru Libertatea, precizând că „a fost o boală de mult timp, dusă pe picioare până nu s-a mai putut duce pe picioare”.

Dan Hosu, a fost condamnat în 2020 la 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul Carpatica Asig, instrumentat de DNA. El a fost condamnat pentru instigare la acces ilegal la un sistem informatic şi instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

Ulterior, Giorgiana Hosu a demisionat din funcţia de procuror-şef al Direcţiei de Investigaţie a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

În urmă cu două săptămâni, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat că acesta ar fi fost achitat de instanță în apel. Afirmația făcută de Predoiu la Europa FM a stârnit numeroase reacții, pentru că instanța nu s-a pronunțat încă în acest caz, următorul termen urmând să aibă loc pe 7 februarie.

Ulterior, ministrul Justiției a transmis joi un comunicat în care spune că a făcut o afirmație eronată pe care dorește să o corecteze public.

articolul original.

Rușii au cumpărat anul trecut un număr record de lingouri de aur

3 February 2023 at 13:35
By: -
image

Ruşii au cumpărat un număr record de lingouri de aur în 2022, arată datele publicate vineri de Ministerul de Finanţe de la Moscova, în condiţiile în care reducerile de taxe la achiziţionarea de metale preţioase i-au încurajat pe aceştia să-şi facă stocuri de aur ca o valoare de refugiu.

În luna martie a anului trecut, Moscova a eliminat cota de TVA de 20% la achiziţiile de aur de către persoanele fizice, în încercarea de a-i convinge pe ruşi să nu mai utilizeze dolarul american ca valoare de refugiu, transmite Reuters.

De asemenea, Ministerul de Finanţe de la Moscova a scutit populaţia de la plata taxelor pentru profiturile generate din vânzarea lingourilor de aur, ceea ce a stimulat şi mai mult cererea de metal preţios.

Potrivit datelor oficiale, ruşii au cumpărat anul trecut o cantitate de peste 50 de tone de lingouri de aur, de zece ori mai mult decât în anul 2021. Cel mai căutate a fost lingourile de un kilogram, care au reprezentat aproximativ 60% din totalul lingourilor vândute.

În plus, aceste cifre nu sunt definitive şi acoperă doar perioada până la finele lunii noiembrie 2022, a precizat Ministerul rus al Finanţelor.

Separat, banca rusă de stat VTB Bank a anunţat că a vândut 33,8 tone de lingouri de aur clienţilor în 2022, adăugând că în prezent clienţii săi deţin aur în valoare de 50 de miliarde de ruble (711 milioane de dolari).

"Anul trecut aurul a fost o bună soluţie financiară de protejare. Clienţii au transferat fonduri spre acest instrument pentru a-şi diversifica activele şi a face profit atunci când şi-au făcut planurile pe termen lung", a declarat Yevgeny Beresnev, de la departamentul de produse de investiţii al VTB.

articolul original.

De ce ar folosi China un balon de spionaj când are alte metode mult mai sofisticate? Primele explicații de la Beijing

3 February 2023 at 12:39
image

Vestea despre un presupus balon de spionaj chinez care plutește deasupra SUA i-a făcut pe mulți să se întrebe de ce Beijingul ar dori să folosească un instrument relativ nesofisticat pentru supravegherea Americii.

Capacitățile acestui balon nu sunt clare, dar experții spun că servește mai mult ca un „semnal” decât ca o amenințare de securitate, scrie BBC.

Balonul a fost văzut plutind deasupra statului Montana, cu câteva zile înainte de vizita secretarului de Stat american Antony Blinken în China. Cel mai înalt diplomat american urma să se întâlnească cu președintele Chinei Xi Jinping, însă în cele din urmă a decis să-și amâne vizita, ca discuțiile să nu fie dominate de subiectul balonului.

„Beijingul încearcă probabil să-i transmită Washingtonului următorul mesaj: Deși vrem să îmbunătățim legăturile, suntem, de asemenea, mereu pregătiți pentru o competiție susținută, folosind orice mijloace necesare, fără a inflama puternic tensiunile. Și ce unealtă mai bună ar putea fi pentru asta decât un balon aparent inofensiv”, a declarat pentru BBC analistul independent He Yuan Ming.

Baloanele sunt una dintre cele mai vechi forme de tehnologie de supraveghere. Armata japoneză le-a folosit pentru a lansa bombe incendiare în SUA în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. De asemenea, au fost utilizate pe scară largă de SUA și Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece.

Recent, SUA s-ar fi gândit să adauge baloane în rețeaua de supraveghere a Pentagonului. Baloanele moderne plutesc de obicei între 24 şi 37 km deasupra suprafeței pământului.

Departamentul de Apărare al SUA a declarat, joi, că balonul se află „deasupra unui loc unde traficul aerian civil este activ”. De asemenea, a spus că este sigur că balonul aparține Chinei.

Dar expertul chinez Benjamin Ho a spus că Beijingul are la dispoziție o tehnologie de supraveghere mai sofisticată.

"Au alte mijloace de a spiona infrastructura americană sau de a obține orice informație pe care o doresc. Balonul trebuia să trimită un semnal americanilor și, de asemenea, să vadă cum vor reacționa americanii", a explicat Ho.

"China ar putea folosi balonul pentru a demonstra că are o capacitate tehnologică sofisticată de a pătrunde în spațiul aerian al SUA fără a risca o escaladare serioasă. În acest sens, un balon este o alegere ideală", a spus la rândul său Arthur Holland Michel de la Consiliul Carnegie pentru Etică în Afaceri Internaționale.

Cu toate acestea, experții subliniază că baloanele pot fi echipate cu tehnologie modernă, cum ar fi camere de spionaj și senzori radar, și există câteva avantaje în utilizarea baloanelor pentru supraveghere - principalul este că un balon e mai puțin costisitor și mai ușor de implementat decât dronele sau sateliții.

Viteza mai mică a balonului îi permite, de asemenea, să se plimbe și să monitorizeze zona țintă pentru perioade mai lungi. Mișcarea unui satelit, pe de altă parte, este limitată la trecerea sa orbitală.

După anunțul SUA, și Ministerul canadian al Apărării a precizat că a detectat un balon de spionaj la mare altitudine și că monitorizează un "potențial al doilea incident".

Explicațiile Beijingului

Beijingul a confirmat vineri că balonul provine din China, dar susține că e folosit pentru cercetări meteorologice, în scopuri civile.

China "regretă intrarea neintenţionată" a balonului în spaţiul aerian al SUA, se spune în comunicatul Beijingului.

"Balonul provine din China şi este de natură civilă, fiind folosit pentru cercetări meteorologice şi alte cercetări ştiinţifice. Din cauza influenţei vânturilor de vest şi a capacităţii sale limitate de control, dirijabilul a deviat de la cursul său prevăzut", a precizat MAE chinez.

articolul original.
❌