Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului este marcată anual în data de 4 februarie, ca o oportunitate pentru organizații, guverne și oameni de a-și uni forțele în lupta împotriva acestei boli răspândite la nivel global. Scopul este de a sensibiliza publicul asupra importanței prevenirii și controlului cancerului și de a aduna fonduri pentru a sprijini cercetarea și tratamentul acestei maladii.
Cancerul este una dintre cele mai răspândite boli din lume, care afectează milioane de oameni din întreaga lume. Anual, la nivel mondial, sunt diagnosticate aproximativ 18 milioane de cazuri noi. În ciuda progreselor înregistrate în ultimii ani, cancerul continuă să fie o problemă majoră de sănătate publică, care necesită atenție și acțiune continuă. Motivele sunt multiple: îmbătrânirea populației, alimentația precară, fumatul, dar și poluarea accentuată.
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului oferă o oportunitate pentru ca oamenii să afle mai multe despre prevenirea cancerului prin intermediul unui stilul de viață sănătos, dar și despre importanța diagnosticării timpurii.
În ceea ce privește România, an de an sunt depistate în jur de 100.000 de noi cazuri de cancer și peste 50.000 de pacienți se sting din cauza acestei afecțiuni. Nu avem, însă, o statistică clară a numărului de bolnavi pentru că nu există un registru al pacienților oncologici.
„Atunci când vorbim de cancer, vorbim de o proliferare necontrolată a propriilor celule. Ai o problemă cu propriile tale celule, care prezintă o foarte mică eroare genetică în ele și, de aceea, se aseamănă foarte mult cu celulele sănătoase. Sistemul imun le recunoaște foarte greu, mult mai greu decât o face cu o bacterie sau cu un virus, care sunt complet diferite față de celulele noastre. Aproape jumătate dintre cancere pot fi, însă, evitate. Pentru aceasta, ar trebui să avem programe de screening. Iar aceasta este una dintre cele mai mari probleme ale României, cu un impact major în diagnosticarea târzie a maladiei și, implicit, demararea tratamentului. Consecința directă este un grad de mortalitate mai mare decât în alte țări din Europa“, spune prof. dr. Șerban Negru, președinte Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp Timișoara.
Timișul se află printre județele fruntașe în ceea ce privește numărul de cazuri de cancer. Cele mai multe afecțiuni oncologice sunt reprezentate de neoplaziile de sân și de cancerul pulmonar.
„Cancerul de col uterin, cancerul de sân, cancerul de prostată și chiar cel pulmonar pot fi depistate prin programe naționale de screening. Din păcate, acestea sunt rar utilizate. Nu există o cultură a prevenției cancerului în țara noastră. De cele mai multe ori, bolnavii ajung la medic atunci când cancerul a depășit faza incipientă. Un alt factor ce face ca România să se afle printre țările în care rata de supraviețuire la 5 ani, în cazul anumitor afecțiuni oncologice, să fie mai mică decât media din țările din vestul Europei este lipsa unui circuit clar al bolnavului oncologic”, spune prof. dr Șerban Negru.
Tot în această lună, în 15 februarie, va fi marcată Ziua Internațională a Copilului cu Cancer. Pe tot parcursul lunii, cei de la Asociația Little People vor întreprinde acțiuni atât în secțiile de oncopediatrie, cât și în comunitățile locale cu scopul de a promova mesajul supraviețuirii, solidarității și susținerii de care au nevoie cei atinși de această boală. Mai multe detalii, AICI.
Vă reamintim, în România, la finalul lunii octombrie 2022, Parlamentul a aprobat Planul Național de Combatere a Cancerului. Planul, care va fi implementat din acest an, prevede suplimentarea fondurilor pentru lupta împotriva afecțiunilor oncologice. Se vor aloca mai mulți bani pentru tratamente inovatoare și pentru îngrijirea paliativă. Se vor încheia parteneriate cu psihologi și nutriționiști care îi vor ghida pe bolnavii de cancer, va fi elaborat un plan de educație și prevenție și se va investi în cercetare. În plus, se vor pune bazele unei rețele interconectate la nivel național și european care să faciliteze îngrijirea pacienților.
Ca de obicei, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) se alătură efortului global de combatere a cancerului, militând pentru solidaritate cu toți semenii diagnosticați cu cancer și familiile acestora pentru a elimina inegalitățile de acces la servicii de sănătate de egală calitate și siguranță.
Potrivit INSP, prin adoptarea celor 12 măsuri ale Codului European de Luptă Contra Cancerului, fiecare dintre cetățeni își poate reduce riscul individual de boală, iar la nivel populațional peste 40% din cancere pot fi evitate.
