ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Ieri — 1 December 2022Tion

Ia românească cu altiță a intrat în patrimoniul UNESCO de ziua românilor

1 December 2022 at 17:23
By: Tion
Foto: ieromaneasca.ro

Comitetul Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a decis includerea dosarului „Arta cămăşii cu altiţă – element de identitate culturală în România şi Republica Moldova” în Lista Patrimoniului Imaterial al Umanităţii.

Comitetul Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a decis includerea dosarului „Arta cămăşii cu altiţă – element de identitate culturală în România şi Republica Moldova” în Lista Patrimoniului Imaterial al Umanităţii.

Adblock test (Why?)

articolul original.

Modă, vintage și târg de viniluri, la o nouă ediție Harababura Vintage Fair

1 December 2022 at 16:00

Evenimentul se desfășoară pe Blv. C.D. Loga nr. 46, între orele 14:00 și 20:00, iar intrarea este liberă.

În premieră, la această ediție sunt programate o serie de discuții și prezentări cu invitați speciali – Mona Vulpoiu de la Utopic (București) și Cristina Boengiu (Unda).

Printre expozanții confirmați la eveniment se numără: Artizana, Alexandru Ghencea, Ame Ceramics, Ceramiceanu, Corina Marină Ceramics, Ocru, Gruni, L’arlesienne Artisan Skin Care, Llama & Licorn, Kaolith, The Secret Garden, Spinnin’ TiMe, Vinylcourt, Woodescu, Unda, Simo’s Ceramics, Shoodies, Borcanul cu dichis, Serenity Vintage sau Utopic și mulți alții.

Vor fi incluse o serie de expoziții de tip “showcase” din partea studențiilor de la Facultatea de Arte Plastice dela secția design vestimentar și din partea studențiilor de la Faculatea de Arhitectură din Timișoara, de la secția design interior. Din program fac parte și selecțiile de muzică și târgul de viniluri organizat cu Hanging Around și Vinylcourt.

La pupitru vor fi prezenți DJ locali precum Noemi, Mini Zuc-chini, Mihu, Dudewithvinyl, Bia (Anonim TM).

Adblock test (Why?)

articolul original.

FOTO. Timișeni cu idei valoaroase pentru comunitate, premiați pentru aportul adus

1 December 2022 at 14:20
Foto: fundația Comunitară Timișoara

Reactualizat la:

14 oameni și echipe care și-au pus amprenta în comunitatea în care trăiesc și lucrează au fost premiați de Fundația Comunitară Timișoara în cadrul campaniei Campionii comunității noastre 2022.

Scris de Oana Bocănici - 14 oameni și echipe care și-au pus amprenta în comunitatea în care trăiesc și lucrează au fost premiați de Fundația Comunitară Timișoara în cadrul campaniei Campionii comunității noastre 2022.

Adblock test (Why?)

articolul original.

Prima ediție CFO Conference, la Timișoara: Provocările cu care se confruntă directorii financiari

1 December 2022 at 11:22

În 18 noiembrie, la Timișoara a avut loc prima ediție CFO Conference, eveniment dedicat directorilor financiari și provocărilor cu care aceștia se confruntă în această perioadă marcată de transformări și instabilitate. Tot în cadrul conferinței s-a discutat și despre instrumentele pe care aceștia le au la dispoziție pentru a-și ajuta firmele să depășească momentele dificile.

Au avut loc mai multe sesiuni de prezentări și un panel de dezbatere, la care au participat 10 specialiști din companii de top. Aceștia au abordat subiecte precum noutățile legislative cu impact la nivel fiscal, contextul economic actual, perspectivele anului 2023 și rolul CFO-ului pe harta companiei viitorului.

„Fiscalitatea în România este mult mai bună ca în alte părți – teoria e frumoasă, practica ne omoară. Mă voi concentra pe zona de capital uman și pe cea de inovație. O echipă bună, cu oameni motivați, dar și inovația, vor contribui în perioada următoare la succes. […]

Este util să știm ce s-a schimbat în zona de cercetare-dezvoltare. Există o scutire de impozit pe profit pe o durată de 10 ani pentru organizațiile care fac asta. Dacă avem departamente care fac cercetare-dezvoltare și le organizăm în societăți distincte, avem această facilitate. […] În plus, angajații care lucrează în cercetare-dezvoltare sunt scutiți de impozit pe venit. Mai mult de atât, deducerea TVA este permisă, chiar în condițiile în care rezultatul este incert.

În ceea ce privește noutățile, este interesant că avem în sfârșit Registrul Experților, de la sfârșitul lunii octombrie. Au fost publicate și criteriile după care se pot selecta experții, cât și metodologia, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2023. Cel mai interesant lucru este că nu va mai fi nevoie de certificare decât pentru marii contribuabili. În termeni practici, dacă dezvoltați produse, tehnologii, materiale, etc. și nu sunteți mari contribuabili, puteți avea o abordare curajoasă”, a declarat Theodor Artenie, Head of Tax Practice Romania, Noerr.

Potrivit studiului EY CFO Imperative, investitorii își doresc să vadă mai multă transparență din partea companiilor, nu doar datele financiare. Se simt mai în siguranță dacă știu mai multe despre companie, despre viziunea acesteia, iar nevoia de transparență va accelera schimbările care urmează să aibă loc.

„78% din directorii financiari consideră că vor avea un rol important în dezvoltarea și implementarea strategiei de business în viitorul apropiat. 68% dintre aceștia se văd de asemenea implicați în inovarea modelului de business.

70% dintre directorii financiari își imaginează viitorul funcției financiare ca fiind o funcție agilă, proactivă și orientată spre clienți și crearea de valoare. Principalii catalizatori ai acestei schimbări sunt legați de resursă umană și de modificarea percepției”, a explicat Verona Cojocaru de la EY Romania.

Specialiștii reuniți la Timișoara au vorbit și despre modificările care urmează să aibă loc începând din 2023.

„În Codul Muncii – Legea 283 apare obligativitatea de a menționa în contractul de muncă, pe lângă salariul de bază și alte elemente constitutive evidențiate separat […] Dacă până acum ele erau în politicile interne ale companiei,legiuitorul mă obligă să le aduc în contractul de muncă – toate contractele noi care se vor încheia trebuie să conțină aceste elemente. Avem o modificare și în Declarația 112, care se depune lunar, unde, de asemenea, s-au dezvoltat elemente noi de raportare […] Va exista o transparență din ce în ce mai mare asupra modalității în care un angajator formalizează și acordă beneficii salariaților, pornind de la contractul de muncă și terminând cu Declarația 112”, a spus Mitel Spătaru de la Crowe Romania.

Un alt subiect abordat a fost legat de whistleblowers și cultura integrității în organizații. Este o temă despre care se vorbește din ce în ce mai mult, deși în România nu există o legislație implementată în acest sens. Potrivit studiului EY Global Integrity 2022, 94% din respondenții din România au indicat că este important ca organizația lor să demonstreze că operează cu integritate.

Cea de-a doua parte a CFO Conference Timișoara a fost dedicată unui panel de dezbatere moderat de Daniel Drăgan, și la care au participat reprezentanții unor firme importante, precum Teilor, Ikea, Cargo etc.

„Volumul de informații era mare și înainte, dar nu atât de mare ca astăzi. Complexitatea datelor crește, astfel că întrebarea este: ce s-a schimbat atât de dramatic în ultimii ani? […] Singura noastră șansă de a răspunde unei cantități tot mai mari de date, unei munci tot mai complexe, este să schimbi modul de lucru.

Noi, cei din departamentul financiar, trebuie să ne mutăm în zona în care prelucrarea de date să ne ocupe cât mai puțin timp – 20% din timp să ne ocupe prelucrarea de date și 80% să fie analize”, a fost de părere Mircea Varga, de la Teilor Holding.

La rândul său, Cristian Stoicescu, de la IKEA SEE, a vorbit despre calitatea datelor și ceea ce directorii financiari pot face cu ele.

„A crescut business-ul în pandemie, pentru că am făcut trecerea de la Cash&Carry la online, după care am descoperit oportunitatea de a face business-ul și mai flexibil și să mergem spre zona de omnichannel. […] Consider că noi, ca directori financiari, suntem un factor critic în această zonă – dacă astfel de elemente sunt introduse în modelul de business, totul va arăta foarte, foarte diferit. Stăm pe munți de date, le colectăm, le așezăm, începem să digitalizăm, însă trebuie să ne întrebăm ce facem cu ele. Cum le interpretăm? Cum ne ajută?”, a declarat acesta.

Adblock test (Why?)

articolul original.

Ziua Națională a României, aniversată la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara

1 December 2022 at 10:56

„În această seară aniversăm împreună Ziua Națională a României, la Teatrul Național «Mihai Eminescu» din Timișoara, teatrul care, deschizându-și porțile în decembrie 1989, a deschis pentru România porțile viitorului, la fel cum în 1918, Marea Unire deschidea porțile viitorului pentru România, peste timp”, spun reprezentanții TNTm.

În 1918, întâlnirea Adunării Naționale s-a finalizat cu hotărârea de unire necondiționată a Transilvaniei cu România, votată în unanimitate.

Rezoluția adoptată în 1 Decembrie 1918 vorbea despre „dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre”, „un regim curat democratic pe toate tărâmurile vieții publice”, „libera propagandă a tuturor gândurilor omenești” – toate acestea fiind principii fundamentale pentru codul etic al viitorului României.

„Pentru Teatrul Național «Mihai Eminescu» din Timișoara, respectul față de dreptul cetățeanului la exprimarea propriei individualități, indiferent de gen, de rasă sau de naționalitate, cu respectarea egalității în drepturi, deoarece «nimeni nu este mai presus de lege», așa cum garantează Constituția României la capitolul privind Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale, reprezintă vectorul de direcție care, la nivelul întregii societăți, determină criteriile sociale, profesionale și comunitare pe baze legale, constructive și lipsite de prejudecăți”, adaugă cei de la TNTm.

Astfel, joi, 1 decembrie, de la ora 19 sunteți așteptați în sala de spectacol a Teatrului Național, unde veți putea vedea piesa „Conul Leonida Față cu Reacțiunea” de I.L. Caragiale. Biletele pot fi achiziționate online.

Spectacolul este semnat de cunoscutul regizor Felix Alexa, în cadrul programului CelebrART, fiind trecut prin filtrul inteligenței și al umorului abraziv al creatorului său. Felix Alexa recuperează acest text clasic – o bijuterie dramaturgică aparținând lui Caragiale – în modernitatea lui extremă, în valențele teatrului absurd.

„Spre lumea lui Caragiale pășim împreună în sala de spectacol a Teatrului Național, în Timișoara, în tot ceea ce îi oferă acestui oraș identitatea sa unică – acest creuzet al diferențelor, al influențelor, al limbilor, tradițiilor, religiilor, etniilor care construiesc identitatea românească în întreaga sa complexitate și în fascinanta sa diversitate: mereu alături, mereu intersectându-se, mereu în dialog, uneori în contradicție, dar întotdeauna interdependente, sublimate prin Cultură.

Ne dorim ca România să devină țara din care Caragiale să nu-și mai fi dorit să plece.

La mulți ani, România!”, este mesajul transmis de TNTm.

Adblock test (Why?)

articolul original.

VIDEO. La mulți ani, România! Ziua Națională, sărbătorită la Timișoara

1 December 2022 at 06:30

UPDATE. Mii de oameni s-au adunat în fața Catedralei pentru defilare

Spre deosebire de anii trecuți, când fie parada nu a fost ținută, fie au putut participa maxim 200 de persoane din cauza restricțiilor impuse în pandemie, în 2022, organizarea evenimentului a revenit la normal.

Joi, mii de oameni s-au adunat în centrul Timișoarei pentru a asista la defilare. Anul acesta, traseul va fi Bulevardul Regele Mihai I – Bulevardul Regele Ferdinand I – Catedrala Mitropolitană Ortodoxă – Strada 20 Decembrie 1989 – Bulevardul Mihai Viteazu.

„Ce a făcut generația de atunci, această Mare Unire, este o misiune pe care fiecare generație de români trebuie să o îndeplinească din nou și din nou: să fim mai uniți și să dezvoltăm o viziune comună pentru viitorul acestei țări. […] Exista și atunci o diversitate mare în România, și totuși au găsit elemente comune. Au descoperit împreună un curaj și o viziune pentru un viitor comun. Aceste două lucruri – respectul pentru diversitate și conștiința pentru ceea ce avem în comun – sunt motorul dezvoltării României. Nicăieri acest lucru nu se știe mai bine decât la Timișoara. România unită din ziua de astăzi face parte dintr-o uniune și mai mare, Uniunea Europeană. În fiecare zi descoperim că avem mult mai multe lucruri în comun, decât lucruri care ne despart. Și noi ca timișoreni avem un rol în această Europă, un rol aparte mai ales că anul viitor vom fi Capitală Culturală Europeană, noi vom fi motorul de dezvoltare culturală a Europei și vom duce mai departe acest mesaj care în 1918 a răsunat în România și Europa. La mulți ani, România! La mulți ani, românilor! La mulți ani, timișorenilor”, a spus joi primarul Dominic Fritz.

Prefectul județului Timiș Mihai Ritivoiu a spus că se bucură că astăzi a avut loc o paradă atât de reușită.

„Este ziua de care trebuie să fim cei mai mândri. Trebuie să ținem cont de pilda înaintașilor noștri: să fim mai buni și să știm să punem țara pe primul loc, înainte de orice altceva, pentru că doar pe ea o avem”, a declarat acesta pentru Tion.

1 Decembrie, Ziua Națională a României

1 Decembrie, Ziua Națională a României, marchează unul dintre cele mai importante evenimente istorice. La 1 decembrie 1918, la Alba Iulia a fost convocată Adunarea Națională a Românilor, iar întâlnirea s-a finalizat cu hotărârea de unire necondiționată a Transilvaniei cu România, votată în unanimitate.

„Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia din 18 Noiembrie/1 decembrie 1918.

I. Adunarea Națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea Națională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre”, se arată în Rezoluția adoptată de Marea Adunare Națională.

Cu toate acestea, este important de menționat că la data de 1 decembrie doar Transilvania s-a unit cu România. Bucovina și Basarabia, celelalte provincii istorice, au fost unite la date diferite.

Imediat după Revoluția din ’89, prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990, a fost stabilită Ziua Națională a României pe data de 1 Decembrie. Tot de atunci, fiind vorba de o sărbătoare oficială, pentru angajații din România aceasta este o zi liberă.

Deși legea, promulgată de fostul președinte Ion Iliescu, nu precizează de ce a fost aleasă ziua de 1 decembrie drept zi națională a României, aceasta face referire la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România – prin Proclamația de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.

***

Potrivit celor de la Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, 60.360 de români s-au născut pe data de 1 decembrie – dată la care sărbătorim Ziua Națională a României. 31.407 dintre aceștia sunt femei și 28.953 sunt bărbați.

Datele transmise de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor arată că 9.274 dintre românii născuți pe 1 decembrie au vârstele cuprinse între 0 și 17 ani, 3.837 au vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, 35.507 între 25 și 65 de ani și 11.742 au peste 65 de ani.

Programul evenimentelor din Timișoara

ora 8:30 – 9:00 – Ceremonial depunere coroane

  • În Cimitirul Eroilor va avea loc o ceremonie militară cu depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori (inițial, ceremonia ar fi trebuit să aibă loc în Parcul Scudier).

ora 9:30 – 10:55 – Slujba De Te Deum

  • La Catedrala Mitropolitană Ortodoxă are loc oficierea serviciului religios.

ora 11:00 – 12:30 – Ceremonie militară și religioasă dedicată aniversării Zilei Naționale a României

  • În fața Catedralei Mitropolitane, de la ora 11 are loc întâmpinarea oficialităților:
    • prezentarea onorului;
    • salutarea Drapelului de Luptă;
    • ocuparea locului în dispozitiv;
    • intonarea Imnului Național al ROMÂNIEI.
  • Urmează rugăciunea de binecuvântare a poporului român, alocuțiuni, realizarea dispozitivului de defilare, un moment artistic susținut de Muzica militară a Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere „DECEBAL”.
  • De la 11:50 începe defilarea detașamentelor și a tehnicii pe următorul itinerar: Bulevardul Regele Mihai I – Bulevardul Regele Ferdinand I – Catedrala Mitropolitană Ortodoxă – Strada 20 Decembrie 1989 – Bulevardul Mihai Viteazu.

ora 17:30 – 19:00 – Retragerea cu torțe

  • De la ora 17:30 începe o ceremonie militară de retragere cu torțe, pe traseul: Monument Virgil Economu, (Piața Petru Maior) – Calea Lugojului – Bulevardul Take Ionescu – Piața Unirii – Piața Libertății

ora 18 – Concert în Piața Libertății

  • De la ora 18, pe scena din Piața Libertății vor urca Ansamblul Timișul, trupa Voltaj și cântăreața Amalia Gaiță.

Restricții de circulație

Astăzi, 1 decembrie, între orele 8 și 13, accesul autoturismelor va fi restricționat pe următoarele trasee, fiind permis doar accesul pietonilor:

  • Bulevardul IC Brătianu de la intersecția cu strada Michelangelo;
  • Strada 20 Decembrie 1989;
  • Bulevardul Regele Ferdinand I pana la intersecția cu bulevardul Vasile Pârvan;
  • Bulevardul 16 Decembrie 1989 până la intersecția cu strada Splaiul Tudor Vladimirescu;
  • Bulevardul Republicii, de la Calea Circumvalațiunii până la strada Paris;
  • Străzile Doctor Iosif Nemoianu și Paris de la intersecția cu strada Coriolan Brediceanu;
  • Strada Splaiul Nicolae Titulescu de la intersecția cu strada Jiul pana la intersecția cu buletinul 16 Decembrie 1989.

Mijloace de transport în comun

Reprezentanții STPT anunță că, între orele 8:30 și 14, mijloacele de transport în comun vor circula pe următoarele trasee:

  • tramvaiele liniilor 1 şi 2 vor circula deviat, tur-retur, prin Piața Bălcescu – Sala Olimpia – Piața Traian – Gara de Est,
  • linia 6 tramvaie va fi suspendată,
  • între Piața Traian şi Gara de Est, via Pădurea Verde, vor circula două minibuze pe următorul traseu dus-întors: Gara de Est – strada Avram Imbroane – strada Gh. Adam – Piaţa V. Economu – Calea Dorobanților – strada Andrei Şaguna – Prinţul Turcesc – strada Ion Mihalache – bulevardul 3 August 1919 – Podul Decebal – sensul giratoriu de la Prefectură,
  • troleibuzele liniei 16 vor circula deviat, tur-retur, între Poşta Mare şi Complexul Studențesc, pe traseul liniei 15,
  • autobuzele liniilor 33 și 33 barat vor întoarce în Piața Mocioni,
  • autobuzele liniei Expres 3 vor circula deviat, tur-retur, între Complexul Studenţesc şi Gara de Nord, pe traseul: bulevardul Vasile Pârvan – splaiul Tudor Vladimirescu – Piaţa Sf. Maria – bulevardul 16 Decembrie 1989 – bulevardul General Ion Dragalina – Str. Gării,
  • autobuzul liniei Expres 4 barat va circula pe traseul tur – retur, între Gara de Nord şi Aeroportul Internațional „Traian Vuia”, după cum urmează: strada Gării – bulevardul Regele Mihai I (bulevardul Republicii) – Calea Circumvalațiunii – strada Gh. Lazăr – strada Gh. Dima – Piaţa Mărăşti şi, în continuare, pe traseul existent.
  • troleibuzele liniilor 11, M11, 14, M14, 13 şi 18 vor întoarce de pe strada Paris pe bulevardul Regele Mihai I (bulevardul Republicii) – Str. Sfântul Ioan – Spitalul Militar.

Pe aceeași temă:

PROGRAM. Repetiții pentru parada de 1 Decembrie, la Timișoara. Circulația, dată peste cap

Adblock test (Why?)

articolul original.
Before yesterdayTion

Ce facem astăzi, 1 decembrie 2022, în Timișoara?

30 November 2022 at 22:01
By: Tion

Anul acesta, marcarea Zilei Naționale a României începe de la ora 9, cu o ceremonie în Cimitirul Eroilor. Parada se va desfășura de la ora 11:50, pe următorul traseu: Bulevardul Regele Mihai I – Bulevardul Regele Ferdinand I – Catedrala Mitropolitană Ortodoxă – Strada 20 Decembrie 1989 – Bulevardul Mihai Viteazu.

În intervalul orar 8-13, mașinilor nu le va fi permis accesul pe anumite străzi. Și circulația mijloacelor de transport în comun va suferi modificări. AICI găsiți modificările.

Program 1 Decembrie – Ziua Națională a României

ora 8:30 – 9:00 – Ceremonial depunere coroane

  • În Cimitirul Eroilor va avea loc o ceremonie militară cu depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori (inițial, ceremonia ar fi trebuit să aibă loc în Parcul Scudier).

ora 9:30 – 10:55 – Slujba De Te Deum

  • La Catedrala Mitropolitană Ortodoxă are loc oficierea serviciului religios.

ora 11:00 – 12:30 – Ceremonie militară și religioasă dedicată aniversării Zilei Naționale a României

  • În fața Catedralei Mitropolitane, de la ora 11 are loc întâmpinarea oficialităților:
    • prezentarea onorului;
    • salutarea Drapelului de Luptă;
    • ocuparea locului în dispozitiv;
    • intonarea Imnului Național al ROMÂNIEI.
  • Urmează rugăciunea de binecuvântare a poporului român, alocuțiuni, realizarea dispozitivului de defilare, un moment artistic susținut de Muzica militară a Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere „DECEBAL”.
  • De la 11:50 începe defilarea detașamentelor și a tehnicii pe următorul itinerar: Bulevardul Regele Mihai I – Bulevardul Regele Ferdinand I – Catedrala Mitropolitană Ortodoxă – Strada 20 Decembrie 1989 – Bulevardul Mihai Viteazu.

ora 17:30 – 19:00 – Retragerea cu torțe

  • De la ora 17:30 începe o ceremonie militară de retragere cu torțe, pe traseul: Monument Virgil Economu, (Piața Petru Maior) – Calea Lugojului – Bulevardul Take Ionescu – Piața Unirii – Piața Libertății

ora 18 – Concert în Piața Libertății

De la ora 18, pe scena din Piața Libertății vor urca Ansamblul Timișul, trupa Voltaj și cântăreața Amalia Gaiță.

La Cinema Victoria puteți viziona:

  • ora 16: Călătoria fantastică a Maronei – un basm modern despre dragoste necondiționată și sacrificiu, realizat de Anca Damian
  • ora 18: Oameni de treabă – o comedie dulce-amară despre cât poate fi de complicat să-ți faci treaba în România, în regia lui Paul Negoescu
  • ora 20.30: Capra cu trei iezi, celebra poveste din copilărie, transformată cu măiestrie în primul film horror românesc

Vă puteți bucura de târgurile de Crăciun din oraș

Târgul de Crăciun – în Piața Victoriei și Piața Libertății. Vizitatorii se pot bucura de târg până în 2 ianuarie 2023. Programul îl găsiți AICI. Accesul este gratuit.

  • la Târgul de Crăciun aveți parte de roată panoramică, patinoar, concerte, ateliere de creativitate și nelipsitele căsuțe cu decorațiuni și preparate tradiționale.

Târgul Winter in MY TOWN – la Iulius Town, în aer liber, în Parcarea UBC0. Sunt căsuțe cu bunătăți și decorațiuni, locuri tematice pentru fotografii și roată panoramică. Copiii se pot aventura într-o cursă cu mașinuțele din Autodrom sau în caruselul rotativ cu lanțuri.

Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”

  • Expoziție dedicată „Zilei Naționale a României” cu documente din colecția Secției Documentar-Periodice, din cadrul bibliotecii;
  • Expoziție temporară de artă plastică „Palatul copilăriei mele”, Secția de Arte „Deliu Petroiu”.

Muzeul Național de Artă Timișoara

  • Ziua Națională a României. 1 decembrie în spațiul virtual: roMNART online – propune participanților un circuit digital alcătuit din jocuri tip escape room. Accesând site-ul: www.mnartm.ro pentru a descoperi surprizele pregătite.

DANSTOPIC 360: Expoziție experiențială – în perioada 1-4 decembrie, între orele 10-14 și 17-20. Vizionarea se va face individual, prin programare online. Puteți explora un nou tip de expoziție-experiență, în care veți putea viziona un film 360 într-un cadru de dialog.

  • Vizionarea este urmată de o propunere de explorare performativă, în care fiecare spectator este invitat să exploreze propriul corp prin mișcare și desen.

Tango-Terapie-Pentru Neuroni Sănătoși – la Casa Tineretului, între 1 și 4 decembrie, orele 15:30-17, se vor desfășura 4 ateliere de tango-terapie pentru câțiva pacienți cu boli neurodegenerative (cu precădere Parkinson) și partenerii lor. Acces gratuit, cu înscriere online.

  • Facilitatorii vor fi Paolo Profeti şi Loredana Larionescu, care dansează tango împreună de peste 10 ani și au colaborat anterior ca facilitatori de tango-terapie pentru cupluri în situații vulnerabile (proaspeți părinți și bebelușii lor, în proiectul (m)others).

Petrece românește! Karaoke Romanesc cu dj Edi Niculescu – în Josefin Pub, de la ora 20. Intrarea este gratuită.

Adblock test (Why?)

articolul original.

Concert caritabil pentru un student de la Medicină Veterinară din Timișoara, diagnosticat cu tumoră de glandă pineală

30 November 2022 at 17:13

Reactualizat la:

Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara împreună cu Departamentul Cultural al Universității de Științele Vieții ,,Regele Mihai I" din Timișoara organizează un concert caritabil de Crăciun, prin care vor să sprijine un tânăr student la Timișoara diagnosticat cu tumoră de glandă pineală.

Scris de Oana Bocănici - Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara împreună cu Departamentul Cultural al Universității de Științele Vieții ,,Regele Mihai I" din Timișoara organizează un concert caritabil de Crăciun, prin care vor să sprijine un tânăr student la Timișoara diagnosticat cu tumoră de glandă pineală.

Adblock test (Why?)

articolul original.

Constructor amendat de polițiștii locali pentru că unul din camioanele sale împrăștia noroi, în zona Stadion

30 November 2022 at 16:30
foto: Primăria Timișoara

Reactualizat la:

Polițiștii locali au amendat miercuri, 30 noiembrie, reprezentantul unui constructor pentru că a permis unui camion să iasă de pe un șantier direct pe străzi, cu roțile pline de noroi.

Scris de Vlad Popa - Polițiștii locali au amendat miercuri, 30 noiembrie, reprezentantul unui constructor pentru că a permis unui camion să iasă de pe un șantier direct pe străzi, cu roțile pline de noroi.

Adblock test (Why?)

articolul original.

BOX ELITE S.R.L. angajează

30 November 2022 at 14:52
By: T. Ex.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici

Adblock test (Why?)

articolul original.

VIDEO. Mesajul lui Dominic Fritz pentru europeni: „Susțineți aderarea României la spațiul Schengen”

30 November 2022 at 08:55

„Este timpul ca Europa să devină una. Românii nu sunt europeni de mâna a doua. În urmă cu doi ani, Timișoara a dărâmat o barieră și m-a ales primar al ei, cetățean al UE fără cetățenie română. Acum este rândul Europei să doboare bariera Schengen”, a spus primarul Timișoarei.

Dominic Fritz, cetățean german cu reședință în Timișoara, a vorbit din experiența personală, făcând o paralelă între multiculturalitatea întâlnită în orașul de pe Bega și cea de la nivel european.

„Guvernele voastre vor lua o decizie care va afecta viața a milioane de oameni din întreaga Europă. […] În Timișoara, timp de sute de ani, au trăit într-un mod pașnic oameni de toate naționalitățile și religiile, români, bulgari, nemți, unguri, romi, evrei și mulți alții. […] Aceasta este Europa! Și totuși, când trecem granița din România în Ungaria, mergând dintr-o țară UE în alta, așteptăm la controlul vamal uneori foarte multe ore. […] Așteptăm să vă primim la noi în 2023 fără să mai fie nevoie să arătați buletinul la graniță”, a mai spus Dominic Fritz.

Uniunea Europeană a publicat programul oficial al reuniunii miniștrilor Justiției și Afacerilor Externe, astfel că aderarea României, Croației și Bulgariei la spațiul Schengen va fi stabilită în Consiliul JAI din 8-9 decembrie.

Comisia Europeană și-a dat avizul favorabil pentru ca cele trei state să între în spațiul Schengen.

„Este momentul ca cele trei state să intre în spațiul Schengen, iar acesta va fi mai puternic cu România, Bulgaria și Croația. Este momentul să le spunem bine ați venit […].
Mă aștept ca statele membre să ia această decizie importantă, istorică și în interesul tuturor”, a afirmat comisarul european Ylva Johansson.

În ceea ce privește România, Comisia Europeană arată că are un „management puternic” la frontiere, prin supraveghere și controale sistematice, precum și cooperarea polițienească internațională.

Anterior, în luna octombrie, Parlamentul European solicita statelor membre să permită României și Bulgariei aderarea de îndată la spațiul Schengen, considerând că cele două țări „îndeplinesc de mult timp criteriile necesare”.

Cu toate acestea, parlamentul olandez a recomandat guvernului să nu aprobe integrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, astfel că Olanda s-ar putea dovedi un obstacol în calea aderării.

Pe aceeași temă:

Parlamentul European solicită admiterea Bulgariei și României în spațiul Schengen

România, Bulgaria și Croația ar putea intra în curând în spațiul Schengen

Adblock test (Why?)

articolul original.

La mulți ani, Andrei si Andreea! Tradiții și superstiții de Sf. Andrei

30 November 2022 at 07:25

Sfântul Andrei este cel care a adus si a promovat religia creștină și învățăturile creștine în zona țării noastre. Prezența Sfântului Andrei în Dobrogea este atestată de Sfântul Ipolit. Conform acestuia, Apostolul Andrei a vestit cuvântul Evangheliei sciţilor şi tracilor. Istoricul Eusebiu de Cezareea susținea că Sfântul Andrei a propovăduit şi în Dacia Pontică, viitoarea provincie Scythia Minor.

Monahul Epifanie, din secolul al VIII-lea, face referire la faptul că sciţii au fost creștinați de Sfântul Andrei. Istoricul bizantin Nichifor Calist (sec. al XIV-lea) adaugă că Apostolul Andrei a predicat în „pustiurile scitice”, adică şi în ținutul Dobrogei. O întâmplare relatează cum Sfântul Andrei, atunci când a ajuns în Dobrogea, un tărâm cuprins atunci de teroarea haitelor de lupi, care făceau ravagii, apostolul a vindecat rănile multora şi, prin rugăciuni, lega gura lupilor, apărând pe oameni şi vitele lor şi toţi îl aveau de sfânt şi de mare ocrotitor.

Ziua de 30 noiembrie este ziua de pomenire a marelui Apostol. În ziua de Sfântul Andrei există obiceiul de a se așeza ramuri de copac într-un vas cu apă şi de a le păstra până la Anul Nou. Cu aceste ramuri vor umbla tinerii cu plugușorul. Ziua Sfântului Andrei se cheamă şi Ziua lupului sau Gadinetul şchiop. Se ştie ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă chiar steagul lor avea înfățișarea unui balaur cu cap de lup. Se credea, și încă se mai crede și acum, că în ziua de 30 noiembrie lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gâtul ţeapăn şi nimic nu scapă dinaintea lui. Ziua se serbează prin nelucru în casă, „ca să nu strice lupii vitele”.

Superstițiile din bătrâni susțin că, pentru a te proteja împotriva lupilor și să nu-i aduci în apropierea casei și gospodăriei, e bine să nu îţi piepteni părul, să nu torci, să nu faci curat în casă şi grajd şi să nu dai gunoiul afară. Si nici să nu iei sau dai bani împrumut.

Sfântul Apostol Andrei este pictat însoţit de crucea în formă de „X”, lucru care amintește de moartea sa prin răstignire pe o astfel de cruce. De aceea, această cruce este denumită în mod simbolic „Crucea Sfântului Andrei”.

Potrivit Bibliei, Andrei este fratele apostolului Petru. Evanghelia lui Ioan spune că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul. Când a văzut, a doua zi după Botezul lui Iisus în Iordan, pe dascălul său Ioan arătând către Iisus şi zicând „iată Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii”, Andrei l-a urmat pe Hristos, spunându-i fratelui său Petru: „Am găsit pe Mesia, care se tâlcuieşte Hristos”. De aici Andrei a fost numit „Cel dintâi chemat”.

În 1995, Sfântul Apostol Andrei a fost înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Române cu cruce roșie, iar în 1997 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a proclamat Ocrotitorul României.

Acelaşi sinod a decis ca ziua de prăznuire a sfântului, 30 noiembrie, să fie proclamată Sărbătoare Bisericească Națională.

Potrivit datelor Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor, peste 940.000 de români își sărbătoresc astăzi onomastica. Cele mai întâlnite nume sunt Andrei și Andreea. La bărbați, cele mai întâlnite variațiuni sunt Andu și Andruță, iar la femei Andra și Andrada.

Adblock test (Why?)

articolul original.

FOTO. Punctul muzeal de la Parța, aproape gata. În primăvară ar putea începe lucrările la reconstituirea sitului

30 November 2022 at 07:00

Sanctuarul neolitic de la Parța și situl de la Majdan (Serbia) au beneficiat prin programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia de revitalizare și punere în valoare.

Proiectul, cu un buget de peste 750.000 de euro, a debutat în vara lui 2019. În 15 octombrie 2021, Muzeul Național al Banatului a predat amplasamentul pentru construcția punctului muzeal de la Parța. Lucrările ar fi trebuit să fie gata în nouă luni.

Punctul muzeal constă într-o construcție cu un etaj, care va adăposti replica reală a unicului sanctuar neolitic din România, cel de la Parța, împreună cu obiecte și elemente caracteristice așezării din care făcea parte. Etajul va fi destinat în totalitate vizitatorilor și va avea și spații de expoziție și pentru proiecții. În această lună lucrările la clădire vor fi gata.

Va fi un punct muzeal modern, unde elementele care aduc aminte de fosta civilizație vor fi păstrate și evidențiate, cu panouri informative care redau specificul comunității și vitrine cu obiecte arheologice din sit. Reprezentanții Muzeului Național al Banatului vor să includă puntul muzeal și situl într-un traseu turistic al zonei, care să cuprindă și localitățile Peciu Nou și Foeni.

„Situl arheologic de la Parța este un caz special, pentru că multe așezări din Neoliticul dezvoltat dispuneau de temple sau locuri cu valoare spirituală, însă soarta a făcut ca în cea mai mare parte ele să dispară. La Parța e un caz fericit, întrucât în urma unui conflict așezarea a fost devastată, iar templul incendiat și distrus intenționat și acoperit de pământ, care ar fi trebuit să izoleze spiritualitatea care dădea energie acestei comunități. Așezarea a încetat activitatea un timp și templul a rămas ascuns în pământ, în condiții destul de bune, obiectele s-au păstrat în stare bună și în momentul în care arheologii au săpat le-au putut scoate la iveală la fel, în condiții destul de bune.

Aici, săpăturile au început încă din sec. XIX pentru că malul Timișului săpa în această așezare și se făcea o insulă mare din ceramică și obiecte de piatră, statuete, care nu puteau fi purtate de apă la distanță mare. O parte din obiecte au ajuns la muzeu și în prima parte a secolului XX au început săpăturile, însă cea mai mare dezvoltare a fost în 1970-1980 când prof. Gheorghe Lazarovici a preluat cercetarea și săpăturile au dus la dezvelirea unei piese deosebite. El a realizat că este în fața unei statui monumentale și la cercetare de zeci de ani a scos la iveală acest sanctuar și a recuperat ce a putut din el și a putut realiza o schiță pentru o reconstituire la scară redusă”, relatează Dan Ciobotaru, reprezentant al Muzeului Național al Banatului.

Valorificarea celor două situri arheologice din România și Serbia ar urma să îmbunătățească economia locală prin crearea de locuri de muncă în mediul rural, așa cum spun cei implicați în proiect. La rândul lor, sârbii au reconstituit situl de la Majdan.

Un punct de cunoaștere a istoriei locale

Punctul muzeal este amplasat chiar în mijlocul satului și lângă el va exista și un punct muzeal etnografic, dar și un parc de distracții pus la punct de Primăria Parța.

„Se va crea o oferă turistică, să zicem de exemplu pentru o clasă de elevi din Timișoara, care să vină să vadă și să învețe cum erau înainte aceste sate de lângă Timișoara, cum trăiau, ce făceau oamenii aici în Preistorie și ultimele secole. Noi vrem să facem și o pedagogie muzeală și încercăm să facem scenariul cât mai atractiv și avem posibilitatea să facem acest lucru. Va fi și o sală de proiecții video în care avem filme documentare realizate în ultimii ani, vrem să facem și excursii temaice la sit și vizitatorii să înțeleagă de ce este important acest sit, chiar la el acasă”, mai precizează Dan Ciobotaru.

Sanctuarul neolitic de la Parța este vechi de 6.200 de ani, iar vestigiile descoperite aici sunt păstrate la Muzeul Național al Banatului.

Situl arheologic Parta Tell 1 este cunoscut pentru descoperiri de materiale arheologice încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Primele săpături sistematice au debutat aici în anul 1931. Sanctuarul neolitic a fost descoperit prin dezvelirea statuii monumentale, care s-a remarcat imediat ca un element arhitectonic de excepție. Cercetarea sanctuarului a fost finalizată în anul 1985, fiind documentată existența în acel loc a unei clădiri monumentale, de aproximativ 11,6 x 6 metri, care conținea spații delimitate de mai mică dimensiune, în care se găseau păstrate artefacte neolitice care puteau releva destinația diferitelor încăperi ale sanctuarului. În jurul sanctuarului se găseau clădiri cu funcțiuni cu structură complexă, care puteau fi puse în legătură cu destinația cultică a sanctuarului.

Pe aceeași temă:

FOTO. Sanctuarul neolitic de la Parța, valorificat turistic printr-un proiect româno-sârb

Adblock test (Why?)

articolul original.

Ce facem astăzi, 30 noiembrie 2022, în Timișoara?

29 November 2022 at 22:00
By: Tion

Târgul de Crăciun – în Piața Victoriei și Piața Libertății. Vizitatorii se pot bucura de târg până în 2 ianuarie 2023. Programul îl găsiți AICI. Accesul este gratuit.

  • la Târgul de Crăciun aveți parte de roată panoramică, patinoar, concerte, ateliere de creativitate și nelipsitele căsuțe cu decorațiuni și preparate tradiționale.

Târgul Winter in MY TOWN – la Iulius Town, în aer liber, în Parcarea UBC0. Vor fi căsuțe cu bunătăți și decorațiuni, locuri tematice pentru fotografii și roată panoramică. Copiii se pot aventura într-o cursă cu mașinuțele din Autodrom sau în caruselul rotativ cu lanțuri.

Urma Mișcării în Corp: Atelier de Cartografiere Corporală – la Casa Tineretului Timișoara, între orele 16:30 și 18:30. Participare gratuită, cu înscriere online.

  • Atelierul este destinat în special persoanelor cu activități profesionale sedentare.
  • Dans-terapeutul Loredana Larionescu vă invită la un parcurs de autocunoaștere și reconectare cu propriul corp utilizând metoda Transformational Body Tracings. Metoda constă în trasarea conturului corpului pe o coală de hârtie de dimensiuni mari, afișarea conturului pe perete, angajarea participanților într-o serie de experiențe de mișcare ghidată, urmată de revenirea la conturul corpului și trasarea pe, în și în jurul acestuia a acelor imagini, semne și culori care au fost inspirate de senzațiile create în corpul participantului în cursul experienței avute.
  • Aceste Ateliere de Cartografiere Corporală fac parte din Proiectul “Intervenții multimodale pentru stimularea conștiinței corporale”, implementat de Asociația @Entuziart-Art Terapie și finanțat de Municipiul Timișoara prin @Centrul de Proiecte Timișoara.

Proiecții de film la Cinema Victoria – de la ora 18 rulează filmul „Insula”, iar de la ora 20 filmul „Corset”. Prețul unui bilet întreg este 20 de lei. Poate fi cumpărat online sau de la casieria cinematografului.

Întâlnire de vorbit în public – organizată de Timișoara ToastMasters pentru cei care vor să își depășească teama de a vorbi în public. De la ora 20, la Casa Tineretului, Timișoara, sala 214. Participare gratuită.

Masterclasses de mișcare, dans, poezie și culoare | 𝐅𝐄𝐌𝐌𝐄 𝐄𝐗𝐏𝐄́𝐑𝐈𝐌𝐄𝐍𝐓𝐀𝐋𝐄 – la Casa Tineretului Timișoara. Participare gratuită.

  • Artistele locale ce activează în domeniul dansului contemporan și al altor arte asociate au șansa de a participa la o serie de 6 masterclasses de mișcare din cadrul proiectului 𝐅𝐞𝐦𝐦𝐞 𝐞𝐱𝐩𝐞́𝐫𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐥𝐞.
  • Gândite ca o alternativă educațională prin experiment, atelierele vor avea loc la Casa Tineretului din Timișoara în perioada 𝟐𝟖 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞-𝟑 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 și vor fi susținute de artistele 𝐈𝐫𝐢𝐧𝐚 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮, 𝐀𝐧𝐚 𝐃𝐫𝐚̆𝐠𝐚𝐧, 𝐀𝐧𝐚𝐦𝐚𝐫𝐢𝐚 𝐆𝐮𝐠𝐮𝐢𝐚𝐧, 𝐎𝐚𝐧𝐚 𝐁𝐚̆𝐥𝐮𝐭̦𝐚̆, 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐚 𝐆𝐢̂𝐫𝐛𝐞𝐚 și 𝐕𝐢𝐫𝐠𝐢𝐧𝐢𝐚 𝐍𝐞𝐠𝐫𝐮.
  • Atelierele se adresează artistelor locale din Timișoara, celor care activează în domeniul dansului contemporan și al altor arte asociate. Participarea este gratuită, dar necesită înscriere la adresa de mail 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐚𝐜𝐭@𝐟𝐞𝐦𝐦𝐞𝐝𝐢𝐠𝐢𝐭𝐚𝐥𝐞.𝐫𝐨.
  • Programul de miercuri, 30 noiembrie: de la 10 la 14, Alexandra Gîrbea: 𝐌𝐨𝐯𝐞𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐀𝐫𝐭

Centrul Multifuncțional Bastion – Expoziția „Timișul de altădată”.

Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel” – Expoziție temporară de artă plastică ,,Palatul copilăriei mele”, Secția de Arte ,,Deliu Petroiu”.

Muzeul Național al Banatului

  • Exponatul lunii noiembrie: VAZĂ „Alegoria Primăverii cu doi putti și ghirlandă de flori” (Bastionul Maria Theresia, hol);
  • Expoziția temporară „Incursiuni în istoria medicinei timișorene” (Bastionul Maria Theresia, hol);
  • Expoziția temporară „Gărâna 2022 – Atelier de Creație” (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1);
  • Expoziția temporară „Oțel incandescent și coșuri fumegânde. 300 de ani de istorie industrială în Banatul de Munte” (Bastionul Maria Theresia, mansarda B2);
  • Expoziția „185 DE ANI DE CÂNT CORAL AL SÂRBILOR DIN TIMIȘOARA (1836–2021)” (Bastionul Maria Theresia, mansarda B2).

Muzeul Național de Artă Timișoara

  • „MNArT Open View: „Presentation of the Bride/Prezentarea miresei” a artistului Belu Simion Făinaru;
  • Expoziția temporară „The Void of Silence / Vidul tăcerii”.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziția de fotografii: Personalități bănățene în spațiul european – Dositei Obradovici în Dalmația – Casa Națională;
  • Expoziția temporară „Icoane pe sticlă bănățene din colecția Muzeului Satului Bănățean Timișoara” – holul bibliotecii;
  • Pictură naivă Viorel Cristea – Sala de expoziție a muzeului;
  • Expoziții permanente: „Centre de ceramică din Banat”, „Podoabe bănățene”, „Costum popular” – Sala de expoziții a muzeului.

Adblock test (Why?)

articolul original.

Spectacolul Al treilea Reich, de la TNTm, deschide seria evenimentelor de impact ale Capitalei Europene

29 November 2022 at 18:20

Spectacolul-instalație Al treilea Reich este conceput ca o reflexie vizuală a cărții lui Viktor Klemperer, Language of the Third Reich. Prin intermediul acestei instalații, într-un experiment senzorial al sensurilor lui Castellucci, regizorul-creator dezvoltă o temă centrală în opera sa, privind rolul retoricii în artă. În Al treilea Reich, o mașină de limbaj restrânge spațiile realității la dimensiuni mecanice, astfel încât toate substantivele – reproduse automatic – par clădiri prefabricate, o realitate din care evadarea este imposibilă.

Romeo Castellucci modelează teatrul european al ultimelor trei decenii, fiind unul dintre cei mai importanți regizori de teatru pe plan mondial, recunoscut pentru felul în care creațiile sale înglobează toate disciplinele artistice. Teatrul său răstoarnă primatul cuvântului, creând dramaturgii complexe care se bazează pe toate formele de artă. Creațiile lui Castellucci au urcat pe cele mai mari scene și festivaluri din lume. A regizat secțiunea de teatru a Bienalei de la Veneția, a fost Artiste Associé la Festivalul de la Avignon, Grand Invité la Trienala de la Milano, precum și regizor invitat la Schaubhüne din Berlin. A fost distins, printre alte premii internaționale, cu Leul de Aur la Bienala de la Veneția și două Măști de Aur pentru spectacolele sale de operă.

Spectacolul-instalație Al treilea Reich va avea 6 reprezentații, programate miercuri, 7 decembrie și joi, 8 decembrie, în Sala Mare a Teatrului Național de la ora 18, ora 19,30 și ora 21. Biletele se pun în vânzare online pe www.tntm.ro și fizic, la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, orar marți – duminică, orele 11-19.

Prezentarea spectacolului este finanțată de Institutul Cultural Român, care este partenerul principal al proiectului, și reprezintă DEMO 2023, o avanpremieră a programului Teatrului Național pentru Capitala Europeană a Culturii. Institutul Cultural Italian din București s-a implicat, de asemenea, în acest eveniment care pune Timișoara pe harta excelenței artistice și performative de nivel european.

DEMO 2023 este, totodată, organic legat de FEST-FDR, într-o dimensiune cu mult mai cuprinzătoare. Teatrul Național s-a pregătit pentru FEST-FDR 2022. Astfel, pentru secțiunea FDR, selecția realizată de teatrologul Oana Borș, care a vizionat 110 spectacole – 68 doar din România – dintre care a selectat 15 titluri ale unor teatre și companii din țară (amintim Câine cu om. Câine fără om, pe texte de Lia Bugnar, Dan Coman, Simona Goşu, Maria Manolescu, Oana Pellea, Radu Tudoran și Radu Afrim, regia Radu Afrim, Teatrul Național Craiova, Nu mai ține linia ocupată de Alexandra Felseghi, regia Adina Lazăr, Teatrul Național Cluj, Vițelul de aur, dramatizare de Eugen Gyemant după Ilf și Petrov, regia Radu Iacoban, Teatrul „Maria Filotti”, Brăila, 89. Cele 7 morți ale Mihalaei Runceanu, text și regie Catinca Drăgănescu, Teatrul Apollo 111, Întoarcerea acasă de Matei Vișniec, Teatrul Matei Vișniec, Suceava, Dispariții de Elise Wilk, regia Cristian Ban, Teatrul „Andrei Mureșanu”, Sfântu Gheorghe, Dușmănie v.2.0. E ceva vindecător în a le da oamenilor un obiect al urii lor, text și regie Gabriel Sandu, Creart – Teatrelli București, Întoarcerea de Laurențiu Blaga, regia Adi Iclenzan, Teatrul Național Târgu Mureș – Compania „Liviu Rebreanu”, Dă-te din soare, regia Leta Popescu și Partea 1. Iubirea, regia Petro Ionescu Reactor de Creație și Experiment, Cluj-Napoca, Povestea urșilor Panda de Matei Vișniec, regia Ben Pascal, coproducție Teatrul Național „Radu Stanca”, secția germane – Theatre Ecce Salzburg Austria, (In)Dependenții, de Catinca Drăgănescu, unteatru, București, Medeea: Furie, text și regie Radu Popescu, Teatrul Apropo, București) și din Timișoara (Oameni. De vânzare, un spectacol de Carmen Lidia Vidu, Teatrul German de Stat, respectiv Turnul, o producție a Companiei Basca); în egală măsură, pentru secțiunea FEST 2022 a construit un program în care se regăsesc titluri, regizori și companii de primă mărime: La Gioia de Pippo Delbono, A man from Podolsk, regia Oskar Korshunovas, Run & Solo Zahrbat, coregrafia Brahim Bouchelaghem și, nu în ultimul rând, Al treilea Reich / The Third Reich, un spectacol de Romeo Castellucci, precum și o serie de 14 spectacole pentru secțiunea Outdoor.

Selecția FEST-FDR 2022 reprezintă o bază valorică și cantitativă excelentă pentru anul 2023 și preluarea titlurilor în cadrul FEST-FDR 2023, în noua sa configurație, atunci când sperăm ca festivalul de 42 de ani dezvoltat prin aripa FEST de 12 ani să primească suportul financiar.

Până atunci, prezența pe scena Teatrului Național a spectacolului-instalație AL TREILEA REICH de Romeo Castellucci – DEMO 2023 – miercuri, 7 decembrie și joi, 8 decembrie, cu trei reprezentații programate în fiecare zi de la ora 18, ora 19,30 și ora 21, reprezintă una dintre principalele semnături ale marilor personalități teatrale și pentru formulele cele mai percutante ale culturii europene și mondiale actuale.

Adblock test (Why?)

articolul original.

Rudolf Gräf renunță la postul de consilier al primarului Dominic Fritz

29 November 2022 at 17:47
foto: Facebook/Rudolf Gräf

Arhitectul Rudolf Gräf, unul dintre consilierii personali ai primarului Timișoarei Dominic Fritz, renunță la acest post, urmând să facă parte din echipa de coordonare a unui proiect finanțat de Guvernul Germaniei în Republica Moldova.

Scris de Amalia Kui - Arhitectul Rudolf Gräf, unul dintre consilierii personali ai primarului Timișoarei Dominic Fritz, renunță la acest post, urmând să facă parte din echipa de coordonare a unui proiect finanțat de Guvernul Germaniei în Republica Moldova.

Adblock test (Why?)

articolul original.

Campus dual pentru formarea elevilor, la Timișoara. Companiile, invitate să facă parte din consorțiu

29 November 2022 at 17:29
foto: pixabay.com

Primăria Timișoara, Universitatea Politehnica, Universitatea de Vest și Universitatea „Regele Mihai I” invită companiile din oraș să se alăture demersului pentru construirea unui campus dual, unde elevii ar urma să beneficieze de calificări cerute pe piața muncii.

Scris de Vlad Popa - Primăria Timișoara, Universitatea Politehnica, Universitatea de Vest și Universitatea „Regele Mihai I” invită companiile din oraș să se alăture demersului pentru construirea unui campus dual, unde elevii ar urma să beneficieze de calificări cerute pe piața muncii.

Adblock test (Why?)

articolul original.

Colterm are în stoc cărbune pentru 33 de zile și contracte pentru toată iarna

29 November 2022 at 14:16

Reactualizat la:

Societatea de termoficare a Timișoarei nu va întâmpina probleme în iarna care ne bate la ușă, a dat asigurări Alexandru-Cristian Amza, administratorul special al Colterm.

Scris de Diana Lupulescu - Societatea de termoficare a Timișoarei nu va întâmpina probleme în iarna care ne bate la ușă, a dat asigurări Alexandru-Cristian Amza, administratorul special al Colterm.

Adblock test (Why?)

articolul original.

FOTO. Lucrările de renovare la Liceul Teoretic Special „Iris” se apropie de final

29 November 2022 at 13:30
Foto: Marian Constantin Vasile

Reactualizat la:

Marian Constantin Vasile, administratorul public al județului Timiș, s-a deplasat din nou pe șantierul Liceului Teoretic Special „Iris”, unde se lucrează la reabilitarea clădirii.

Scris de Diana Lupulescu - Marian Constantin Vasile, administratorul public al județului Timiș, s-a deplasat din nou pe șantierul Liceului Teoretic Special „Iris”, unde se lucrează la reabilitarea clădirii.

Adblock test (Why?)

articolul original.
❌