ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Ieri — 4 October 2022Tion

Șoferii din Timiș, îndemnați să își preschimbe permisele de conducere. Aproape 14.000 expiră în curând

4 October 2022 at 15:24
foto: arhivă

Ca să evite situația de la Pașapoarte, unde mulți oameni se trezesc că au actele expirate chiar înainte de a pleca în concediu, prefectul Mihai Ritivoiu i-a atenționat pe timișeni cu privire la preschimbarea permiselor de conducere.

Scris de Diana Lupulescu - Ca să evite situația de la Pașapoarte, unde mulți oameni se trezesc că au actele expirate chiar înainte de a pleca în concediu, prefectul Mihai Ritivoiu i-a atenționat pe timișeni cu privire la preschimbarea permiselor de conducere.

Adblock test (Why?)

articolul original.

Pe urmele șvabilor de la Șandra. Turism Timiș lansează un program în premieră

4 October 2022 at 06:00

Cu bani de la Consiliul Județean Timiș prin intermediul programului TimCultura 2022, APDT lansează, în premieră, un nou produs turistic destinat în egală măsură locuitorilor orașului, cât și turiștilor români sau străini care vizitează destinația.

În 2020, Comitetul European al Regiunilor a susținut că trebuie luate măsuri în ceea ce privește îmbunătățirea modelelor actuale de turism și transport, urmărind sustenabilitatea deplină a acestora din punct de vedere social, economic și ecologic.

Astfel, acest produs al APDT folosește infrastructura de transport locală și răspunde așteptărilor pe care le au locuitorii orașului în ceea ce privește legăturile de transport spre obiective turistice din proximitatea metropolei.

Produsul, intitulat Vară în Metropolă, se adresează tuturor categoriilor de vârstă sau preocupări și are următoarele componente:

  • Harta liniilor metropolitane și prezentare obiectivelor turistice care pot fi accesate cu acestea
  • Harta pistei de biciclete Timișoara-Serbia și prezentarea serviciilor industriei ospitalității și a obiectivelor ce pot fi accesate de-a lungul acesteia

Primul Tur virtual al evenimentelor Revoluției din 1989, un material care își propune să treacă peste generații poveștile eroilor din Decembrie 1989 de la Timișoara

Pliantul a fost tipărit în limbile română și engleză, în tiraj total de 5.800 de exemplare, și urmează să fie distribuit prin intermediul infocentrelor turistice și al APDT Timiș.

Călătorii în Timiș pe liniile de transport metropolitan

Vrei să vizitezi Conacul de la Hodoni sau să admiri Turnul Pompierilor din Giarmata? Să mergi pe urmele șvabilor de la Șandra? În premieră, Turism Timiș lansează un produs care folosește infrastructura de transport locală pentru promovarea turismului cultural în județ.

Poți să călătorești pe baza unui bilet în valoare de patru lei sau cu abonament valabil pe toate liniile, cu familia sau prietenii. Poți folosi un bilet pe suport de hârtie sau poți plăti cu telefonul sau cardul, iar pensionarii, elevii, studenții pot călători gratuit sau cu abonamentul general.

Turism Timiș propune o serie de obiective ce pot fi vizitate folosind mijloace de transport în comun care pornesc din Timișoara, însă lista liniilor metropolitane completă poate fi găsită direct pe pagina STPT, alături de amănunte privind programul actualizat și costul exact al transportului și modalitățile de plată.

  • M36 – Sânmihaiu Român, Sânmihaiu German
  • M46 – Șag
  • M41 – Sânandrei, Carani, Băile Calacea, Orțișoara, Seceani
  • M48 – Cornești
  • M45 – Dumbrăvița
  • M42 – Covaci
  • M22- Albina, Moșnița Nouă
  • M27 – Ianova
  • M47 – Satchinez
  • M35 – Giarmata Vii
  • M49 – Giarmata, Cerneteaz
  • M50 – Șandra
  • M51 – Pădureni
  • M52 – Variaș

Experiențe de-a lungul Pistei de biciclete România- Serbia

Realizarea celei mai lungi piste de bicicletă asfaltate din România, pista care leagă Timișoara de Serbia de-a lungul râului Bega, a contribuit în anii imediat următori la dezvoltarea serviciilor din industria ospitalității în aria riverană acestui râu și a activităților de ecoturism. Mai mult decât atât, satele aflate în imediata apropiere a pistei au activat o serie de elemente locale menite să atragă turiștii și să crească numărul de vizitatori de la ei din destinație.

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș a realizat o Hartă a obiectivelor care pot constitui o destinație pentru orice iubitor de experiențe noi în apropierea Metropolei.

Astfel, harta cuprinde date de identificare a locațiilor și experiențelor pe care acestea le oferă, modalități de accesare, dar și obiectivele turistice ce pot fi descoperite în satele riverane Begăi, de-a lungul pistei de biciclete România-Serbia.

Foto: APDT

Primul tur virtual al evenimentelor Revoluției din 1989: Eroii nu mor niciodată

APDT în parteneriat cu Asociația Memorialul Revoluției a realizat Primul tur virtual al evenimentelor Revoluției din 1989.

În era digitalizării și a diversificării experiențelor, APDT aduce poveștile eroilor și evenimentele din Decembrie 1989 în atenția generațiilor tinere, tot mai interesate de tehnologie, și oferă posibilitatea de a prezenta, prin intermediul ochelarilor VR, informații despre acest moment definitoriu în istoria noastră, ca o invitație de a descoperi spiritul liber al oamenilor.

„Scopul demersului este de a promova această parte a identității destinației noastre în rândul generațiilor tinere, al celor care nu au trăit direct momentele din 1989, pentru a păstra vie memoria eroilor și spiritul de libertate al Timișoarei. Astfel, în colaborare cu Asociația Memorialul Revoluției din 1989 a fost realizat un tur virtual al locațiilor unde a început și, mai apoi, s-au desfășurat evenimentele din 1989, dar și din interiorul muzeului, iar acest tur poate fi accesat prin intermediul ochelarilor VR aflați în custodia Asociației Memorialul Revoluției și al Asociației pentru Promovarea Turismului Timiș. Turul conține atât informații, cât și imagini inserate pentru a evoca starea de spirit a acelei perioade, definitorie pentru Timișoara de azi și poate fi vizualizat și aici: IN MEMORIAM TIMIŞOARA 1989 (turismtimis.ro)”, au transmis, luni, reprezentanții APDT.

Foto: APDT

Adblock test (Why?)

articolul original.
Before yesterdayTion

Timișenii sunt așteptați la Festivalul papricașului și vinului de la Buziaș

2 October 2022 at 11:00
foto: arhivă

Reactualizat la:

Anul acesta, evenimentul va avea loc va avea loc în 8 și 9 octombrie și are ca invitați interpreți de muzică populară și ansambluri folclorice.

Scris de Diana Lupulescu - Anul acesta, evenimentul va avea loc va avea loc în 8 și 9 octombrie și are ca invitați interpreți de muzică populară și ansambluri folclorice.

Adblock test (Why?)

articolul original.

O nouă ediție a TimOrgelFest. Concertele vor avea loc în biserici

1 October 2022 at 11:00

Astfel, în perioada 2 – 29 octombrie, Festivalul Internațional de muzică de orgă TimOrgelFest revine cu a XXII-a ediție.

Evenimentul cuprinde 12 recitaluri de orgă, două recitaluri de orgă și trompetă, două recitaluri de muzică sacră, precum și patru concerte educative pentru copii și tineri.

De asemenea, vor avea loc patru cursuri de măiestrie susținute de Benjamin Righetti, Eugenio Maria Fagiani, Tea Kulaš, Bogdan Narloch şi Roman Gryin, care vor avea loc în datele de 4, 5, 9, 28 octombrie.

Concertele vor avea loc la Timișoara, în Biserica Romano-Catolică Millenium, Biserica Romano-Catolică Elisabetin, Biserica Adventistă, Biserica Evanghelică Luterană; la Lugoj în Biserica Romano-Catolică; la Reşiţa în Biserica Romano – Catolică Maria Zăpezii şi Biserica Romano-Catolică din Govȃndari.

Festivalul se va deschide duminică, 2 octombrie, la ora 19:00, cu un recital de orgă susținut de Benjamin Righetti (Elveția) la Biserica Romano-Catolică Preasfȃnta Inima a lui Isus din Piața Bălcescu.

Organizatorul manifestării este Asociația Culturală Timorgelfest, iar accesul la toate concertele este liber.

Programul din Timișoara este următorul:

  • RECITAL DE ORGĂ BENJAMIN RIGHETTI (Elveția)

Duminică, 2 octombrie 2022, ora 19:00, Biserica Romano-Catolică 𝘗𝘳𝘦𝘢𝘴𝘧â𝘯𝘵𝘢 𝘐𝘯𝘪𝘮ă 𝘢 𝘭𝘶𝘪 𝘐𝘴𝘶𝘴

  • RECITAL DE ORGĂ EUGENIO MARIA FAGIANI (Italia)

Joi, 6 octombrie 2022, ora 19:00, Biserica Romano-Catolică 𝘗𝘳𝘦𝘢𝘴𝘧â𝘯𝘵𝘢 𝘐𝘯𝘪𝘮ă 𝘢 𝘭𝘶𝘪 𝘐𝘴𝘶𝘴

  • RECITAL DE ORGĂ TEA KULAŠ (Croația)

Duminică, 9 octombrie, ora 19:00, Biserica Romano-Catolică 𝘗𝘳𝘦𝘢𝘴𝘧â𝘯𝘵𝘢 𝘐𝘯𝘪𝘮ă 𝘢 𝘭𝘶𝘪 𝘐𝘴𝘶𝘴

  • RECITAL DE ORGĂ FELICIAN ROȘCA (România)

Vineri, 14 octombrie, ora 20:00, Biserica Adventistă

  • RECITAL DE ORGĂ NADYIA VELYCHKO (Ucraina)

Joi, 20 octombrie, ora 19:00,

Biserica Romano-Catolică 𝘗𝘳𝘦𝘢𝘴𝘧â𝘯𝘵𝘢 𝘐𝘯𝘪𝘮ă 𝘢 𝘭𝘶𝘪 𝘐𝘴𝘶𝘴

  • RECITAL DE ORGĂ CRISTINA STRUȚA (România)

Sâmbătă, 22 octombrie, ora 19:30, Biserica Romano-Catolică Millenium

  • RECITAL DE ORGĂ ȘI TROMPETĂ BOGDAN NARLOCH ȘI ROMAN GRYIN (Polonia)

Joi, 27 octombrie, ora 19:30, Biserica Romano-Catolică Millenium

  • RECITAL DE ORGĂ ȘI TROMPETĂ STUDENȚII CLASELOR DE ORGĂ ȘI TROMPETĂ A FMT

Vineri, 28 octombrie, ora 19:00, Biserica Evanghelică Luterană

Program Lugoj

  • RECITAL DE ORGĂ BENJAMIN RIGHETTI (Elveția)

Marți, 4 octombrie 2022, ora 19:00, Biserica Romano-Catolică 𝘗𝘳𝘦𝘢𝘴𝘧â𝘯𝘵𝘢 𝘛𝘳𝘦𝘪𝘮𝘦

  • RECITAL DE ORGĂ LEVENTE KUZMA (Ungaria)

Marți, 11 octombrie, ora 19:00, Biserica Romano-Catolică 𝘗𝘳𝘦𝘢𝘴𝘧â𝘯𝘵𝘢 𝘛𝘳𝘦𝘪𝘮𝘦

  • RECITAL DE ORGĂ NADYIA VELYCHKO (Ucraina)

Marți, 18 octombrie, ora 19:00, Biserica Romano-Catolică 𝘗𝘳𝘦𝘢𝘴𝘧â𝘯𝘵𝘢 𝘛𝘳𝘦𝘪𝘮𝘦

  • RECITAL DE MUZICĂ SACRĂ CU ORGĂ SOPRANA IOANA MIA IUGA, STUDENȚII CLASEI DE CANTO, ACOMPANIAZĂ LA ORGĂ – CRISTINA STRUȚA

Vineri, 21 octombrie, ora 19:00, Biserica Romano-Catolică 𝘗𝘳𝘦𝘢𝘴𝘧â𝘯𝘵𝘢 𝘛𝘳𝘦𝘪𝘮𝘦

  • RECITAL DE ORGĂ FELICIAN ROȘCA ȘI CRISTIAN ROȘOAGĂ (România)

Marți, 25 octombrie, ora 19:00, Biserica Romano-Catolică 𝘗𝘳𝘦𝘢𝘴𝘧â𝘯𝘵𝘢 𝘛𝘳𝘦𝘪𝘮𝘦

Program Reșița

  • RECITAL DE ORGĂ LEVENTE KUZMA (Ungaria)

Miercuri, 12 octombrie, ora 19:00, Biserica Romano-Catolică 𝘔𝘢𝘳𝘪𝘢 𝘡𝘢̆𝘱𝘦𝘻𝘪𝘪

  • RECITAL DE ORGĂ STUDENȚII CLASEI DE ORGĂ FMT (România)

Miercuri, 19 octombrie, Biserica Romano-Catolică 𝘔𝘢𝘳𝘪𝘢 𝘡𝘢̆𝘱𝘦𝘻𝘪𝘪

  • RECITAL DE MUZICĂ SACRĂ CU ORGĂ SOPRANA IOANA MIA IUGA, STUDENȚII CLASEI DE CANTO, ACOMPANIAZĂ LA ORGĂ – CRISTINA STRUȚA

Duminică, 23 octombrie, ora 19:00, Biserica Romano-Catolică 𝘗𝘳𝘦𝘢𝘴𝘧â𝘯𝘵𝘢 𝘛𝘳𝘦𝘪𝘮𝘦 din Govândari

Adblock test (Why?)

articolul original.

Două școli și un spital, pe lista Primăriei Timișoara pentru a accesa bani europeni

28 September 2022 at 14:15

Ca o formalitate cerută de lege, în cadrul următoarei ședințe a Consiliului Local Timișoara vor fi supuse votului trei proiecte de hotărâre prin care municipalitatea va solicita finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Toate proiectele vizează eficientizarea energetică a clădirilor publice ale municipiului.

Proiectele sunt următoarele:

  • „Realizare șarpantă, reabilitarea termică și modificări interioare la corp școală Colegiul Național Ana Aslan Timișoara” – 5.380.422,49 lei (TVA inclus);
  • „Lucrări de reabilitare pentru sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon prin creșterea eficienței energetice și utilizarea energiei din surse regenerabile a complexului de clădiri Clinicile Noi din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara” – 19.002.772,81 lei (TVA inclus)
  • „Reabilitare Școala Gimnazială 1- Școala Verde Inteligentă” – 14.427.114,42 lei (TVA inclus)

„În ultimii doi ani am avut rezultate foarte bune în absorbția de fonduri europene: peste 220 de milioane de lei, investiți în proiecte de infrastructură, transport, educație sau sănătate. În aceeași perioadă am depus cereri de finanțare pentru proiecte în valoare de alte 220 de milioane de lei. Cea mai importantă diferență este însă unde merg banii. Dacă în trecut proiectele majore erau pe infrastructură rutieră, acum ne concentrăm pe proiecte care îmbunătățesc condițiile în școli și spitale”, transmite primarul Timișoarei Dominic Fritz.

Astfel, reabilitarea Colegiului „Ana Aslan” include izolarea termică a pereților exteriori, a planșeului superior și a celui inferior, înlocuirea tâmplăriei. Se va monta un sistem de panouri fotovoltaice pentru consumul de energie pentru iluminat, iar o cincime din necesarul clădirii va fi furnizat din surse regenerabile.

De asemenea, eficientizarea energetică de la Clinicile Noi vizează reabilitarea termică a clădirilor Spitalului Municipal de pe strada Gheorghe Dima, nr. 5. Sunt vizate mai multe intervenții precum anveloparea exterioară, reabilitarea rețelei de apă caldă de consum, modernizarea sistemului de climatizare și ventilare mecanică și realizarea unui sistem de management energetic integrat al clădirii. Se va monta un sistem de panouri fotovoltaice pentru încălzirea apei de consum și pentru iluminatul clădirii, 5% din necesarul clădirii va fi furnizat prin surse regenerabile.

Nu în ultimul rând, reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 1 vizează izolarea termică a clădirilor unității, înlocuirea tâmplăriei existente, a iluminatului cu un sistem LED, a instalației de încălzire și a conductelor de distribuție a apei calde.

Până acum, Primăria Timișoara a depus 16 proiecte de investiții pentru finanțare prin fonduri europene în valoare totală de 220 de milioane de lei.

Pe aceeași temă:

Primăria Timișoara caută firmă care să reabiliteze termic Liceul Calderon

Panouri voltaice și anveloparea, printre măsurile luate de CJT pentru a scăpa de facturile uriașe la o școală specială

FOTO. Școala Generală 30 va primi elevi în containere și după finalizarea lucrărilor de extindere

O singură firmă este interesată să reabiliteze acoperișul unui corp al Liceului Calderon

Adblock test (Why?)

articolul original.

Bunătăți de sezon la Festivalul culinar multietnic și Roadele toamnei în weekend, la Muzeul Satului

28 September 2022 at 06:30
Foto: arhivă

În acest weekend, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara veți găsi legume de sezon pentru a vă umple cămara și bucate alese ale etniilor din Banat.

Scris de Diana Lupulescu - În acest weekend, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara veți găsi legume de sezon pentru a vă umple cămara și bucate alese ale etniilor din Banat.

Adblock test (Why?)

articolul original.

FOTO. Expoziție de sculptură sudată la Dumbrăvița

27 September 2022 at 13:30

Evenimentul este organizat de Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Timișoara, alături de Constructim S.A. și va avea loc joi, 29 septembrie, începând cu ora 18:00.

Despre cei trei artiști și creațiile lor va vorbi scriitorul și profesorul universitar Marcel Tolcea.

În perioada 16-30 septembrie are loc a doua ediție a Simpozionului de sculptură sudată de la Dumbrăvița, organizat de către Filiala din Timișoara a Uniunii Artiștilor Plastici din România, cu sprijinul Primăriei Dumbrăvița și al partenerului Constructim S.A., la care participă sculptorii Darius Hulea, Sorin Purcaru și Bogdan Nueleanu.

„E necesar ca arta să facă parte din viața noastră, iar dacă nu am înțeles acest lucru încă, e suficient să ne uităm în istorie. Singuri ne construim viitorul și o facem în prezent, acum, de aceea e vital să fim conștienți și să acționăm. Sperăm că am putut ajuta și da continuitate unui proiect frumos”, a declarat antreprenorul Lucian Perescu, directorul Constructim S.A.

După succesul de anul trecut al simpozionului, când patrimoniul uneia din cele mai bogate comune timișene a sporit cu trei opere de artă create, în direct, pe una dintre laturile parcului central din Dumbrăvița (unde, de altfel, sunt și expuse), cei trei artiști consacrați s-au reunit ca să readucă sculptura sudată în atenția publicului.

„Ajunși la a doua ediție, putem vorbi deja de un parc de sculptură, cu șase lucrări monumentale care populează parcul localității. Credem că stă în puterea noastră să îi facem pe oameni mai buni și mai asumați, iar Simpozionul de sculptură sudată contribuie semnificativ la conturarea identității culturale a Dumbrăviței. Nu e vorba doar de valoarea în sine a lucrărilor, ci de demersul educativ pe care sculptura de for public o are”, a spus sculptorul Bogdan Nueleanu, inițiator al simpozionului și locuitor al Dumbrăviței.

George Sorin Purcaru este profesor universitar la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași. Doctor în arte plastice și decorative, cu participări în expoziții solo și de grup naționale și internaționale, artistul are în palmares premii importante, între care amintim: Premiul pentru sculptură, Salonul anual al filialei U.A.P. Artis, Iaşi (2008); Premiul Ministerului Culturii şi Turismului a Republicii Moldova (2007); Medalia Teiul de argint, Ipotești (2005), 2000; Premiul I pentru tineret, Salonului anual al filialei U.A.P. Artis, Iași (2000).

„Îmi place să observ realitatea obiectivă prin oglinda propriei subiectivități”, spune artistul.

Darius Hulea, este un artist plastic din Alba Iulia născut în anii ’80, din ale cărui mâini ies sculpturi de metal de o frumusețe renascentistă. A absolvit Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, specializarea Sculptură, iar în 2012 a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. În anul 2013 a fost desemnat câștigătorul premiului „Grigore Bradea”, o distincție acordată celor mai talentați tineri sculptori români. Lucrările sale sunt create manual folosind metalul, oțelul și bronzul. Una dintre celebrele sale colecții de sculpturi prezintă chipurile și siluetele marilor personalități ale României, făcute din fire metalice sudate.

„Sper ca oamenii să înțeleagă că tot ce fac eu este să desenez în materialul durabil al trecutului. Așa pot explora și îmbina gândirea mistică, renascentistă și contemporană prin găsirea exemplelor tridimensionale care descriu cel mai bine trecutul nostru”, a spus artistul într-un interviu.

Bogdan Nueleanu, distins cu mai multe premii, printre care Premiul Pro Cultura Timisensis, acordat de Consiliul Județean Timiș în anul 2013 și o Diplomă de excelență pentru merite deosebite în promovarea Culturii, din partea Primăriei Municipiului Timișoara în anul 2017, este artistul care a inițiat Simpozionul de sculptură sudată de la Dumbrăvița, și este unul dintre cei mai prolifici absolvenți ai Facultății de Arte și Design din Timișoara. A participat la zeci de expoziții personale și de grup, simpozioane și workshop-uri în țară și în străinătate, fiind membru în Uniunea Artiștilor Plastici filiala Timișoara din anul 2012.

Foto: Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Timișoara

Adblock test (Why?)

articolul original.

FOTO. Ceasul floral, simbolul Timișoarei și al neputinței autorităților

27 September 2022 at 08:43

Ceasul floral de la Bega, așa cum puteți vedea în imagini, a ajuns aproape o ruină. Un adevărat simbol al Timișoarei, și-a pierdut strălucirea de odinioară, fiind neglijat ani la rând de autoritățile locale. Acesta ar putea întâmpina turiștii în 2023, anul Capitalei Culturale Europene, într-o avansată stare de degradare.

Încă de anul trecut, aleșii au prevăzut în bugetul local 720.000 de lei pentru renovarea obiectivului. A fost obținută autorizația de construire, însă lucrările nu au demarat.

Astfel, la ședința Consiliului Local Timișoara care a avut loc săptămâna trecută, la votarea proiectului de rectificare bugetară, consilierul local Simion Moșiu a amintit că a fost bugetat Ceasul floral și a întrebat care este stadiul licitațiilor sau al lucrărilor pentru renovarea obiectivului simbol al Timișoarei.

Colegul său de partid, viceprimarul Cosmin Tabără a spus ironic: „Nu mai pot să răspund, că mi-ați luat Patrimoniul”.

Apoi a declarat că a prelungit autorizația de construire pentru că expira în primăvara acestui an. Edilul a discutat cu câțiva oameni de afaceri care s-au arătat interesați de refacerea Ceasului floral, însă convorbirile au încetat când primarul i-a retras din atribuții Direcția de Patrimoniu.

Primarul Dominic Fritz a intervenit și a spus: „Am dus eu mai departe discuțiile cu mai mulți oameni din oraș care vor să susțină reabilitarea Ceasului floral. Doi ani de zile vă fac atât de nerăbdători?”, i-a întrebat Fritz pe liberali, aluzie la faptul că obiectivul e de mulți ani deteriorat, de pe vremea fostei administrații.

Fritz le-a spus aleșilor locali că documentația trebuie refăcută întrucât a fost prost întocmită.

„E documentație făcută de Colterm, nu de specialiști în ceasuri florale. Vedem cum o putem repara. Cert este că trebuie să reabilităm acest ceas floral. Este un obiectiv de care avem nevoie în acest oraș”, a spus Fritz.

Ceasul floral, aflat la intrarea în Parcul Civic, a fost ridicat în anii ’70, pe locul fostei Cazarme Transilvania. Turiștii îl fotografiau și imaginea sa apărea pe majoritatea cărților poștale.

Spațiul verde este întreținut în continuare de Horticultura, însă construcția este foarte degradată. În spatele ceasului, unde intenția este să se amenajeze o cafenea sau cofetărie, s-au adunat numeroase deșeuri. Acolo este un adevărat focar de infecție pentru tinerii care se adună să practice skate.

foto: Tion

Pe aceeași temă:

Din nou despre Ceasul Floral. Primaria il repara anul acesta si deschide si cafenea

Reabilitarea Ceasului Floral: primăria cere acordul consiliului local pentru lucrările de 180.000 de euro

VIDEO. Reabilitarea Ceasului floral, unic în țară, tergiversată de Primăria Timișoara

Adblock test (Why?)

articolul original.

FOTO. Primarul Fritz, boicotat la întâlnirea din Piața Traian privind regenerarea urbană a zonei

26 September 2022 at 15:50

Proiectul de regenerare urbană include 12 străzi și patru piețe din cartierul Fabric. Primăria vrea să acceseze fonduri europene, dar nu este exclusă nici accesarea unui credit bancar.

Sunt vizate aproape șase hectare de spațiu public, respectiv: Bd. 3 August 1919 (parțial), Piața Academician Corneliu Mikloși, str. Ion Luca Caragiale, str. Doctor Gheorghe Marinescu, str. Episcop Joseph Nischbach, str. Episcop Joseph Lonovici, Piața Romanilor, Piața Traian, str. Dacilor, str. Ștefan cel Mare, str. Anton Pann, str. Titel Petrescu, str. Costache Negruzzi (parțial), str. Petre Ispirescu, str. Ecaterina Teodoroiu (parțial), str. Zăvoi, Piața Petru Rareș.

Foto: Primăria Timișoara

„Încercăm primele idei ale proiectanților care se ocupă cu regândirea pieței Traian și cartierului Fabric. Vă prezentăm cel mai ambițios proiect de transformare al unui cartier. Scopul nostru cu această transformare este să reinventăm acest cartier istoric și să-l facem din nou un cartier în care vrei să trăiești, lucrezi și să ai o mică afacere. De când am devenit primar am încercat să ridicăm cartierul Fabric prin tot felul de acțiuni.

Finanțăm în acest an proiecte de activare a acestui cartier în valoare de 700.000 de lei. Bineînțeles, avem proiectul MultipleXity care va transforma radical viața culturală a acestui cartier și acum acest proiect, poate cel mai ambițios pe care Timișoara l-a avut vreodată. Deja tema de proiectare cu care am căutat proiectanții a fost dezbătută în colaborare cu studenți de la Arhitectură Timișoara, care la rândul lor au strâns anumite păreri și astăzi începe o fază în care proiectanții prezintă ideile lor”, a precizat primarul în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc înainte de întâlnirea cu cetățenii la Palatul Ștefania din Piața Traian.

Dominic Fritz a mai precizat că timp de o lună, online sau fizic, la Biroul Reabilitare cartiere istorice din Palatul Ștefania, aflat în Piața Traian, se pot depune idei, propuneri, critici sau opinii.

„De astăzi sunt în piață și panouri ilustrative în care proiectele sunt prezentate. Împreună cu colegii de la Consultanță și management de cartiere încercăm să luăm dezvoltarea acestui proiect un exemplu de bună practică și să implicăm comunitatea locală în dezvoltarea unui astfel de proiect. Suntem în faza de DALI și pe baza lui, finalizată după luna de consultări, se va face proiect tehnic și cu el vom aplica pentru fonduri europene pentru execuție. Va fi un proiect destul de scump care încă nu are finanțare, nu știm exact suma, vom putea spune după consultarea publică.

Este evident că acest cartier este în tensiune între moștenirea istorică, frumusețea și amintirea locului de atunci, și pe de altă parte realitatea socială, este un cartier sărac cu probleme sociale. Între această tensiune venim cu o viziune puternică și ambițioasă pentru acest spațiu, de a face ceva ce nu a mai fost în Timișoara, de a reda spațiul dorit de timișoreni și din punct de vedere economic și cultural, aici trebuie să bubuie piața culturală, dar și social: un cartier unde este loc pentru vârstnici, tineri, antreprenori și pentru toată diversitatea”, a mai spus primarul Dominic Fritz.

Edilul a fost de părere că zona Fabric are potențialul de a deveni al doilea centru economic și cultural al Timișoarei.

Foto: Tion

Firma Planwerk are experiență în regenerări urbane în România. Din 2007 a lucrat în Sibiu, Oradea, Cluj, Brașov pe tematică de dezvoltare urbană pentru orașe, dar are și experiență în transformarea spațiilor publice.

Întâlnirea cu presa a fost urmată de o întâlnire cu cetățeni din Traian și nu numai. Primarul Dominic Fritz și ceilalți vorbitori au fost boicotați de unii participanți la discuții. Aceștia au vociferat, i-au întrerupt pe vorbitori și au spus că nu au fost informați despre întâlnire.

„Ar fi minunat să vină turiști aici. Să vadă ce? Clădirile cum pică? Efectiv nu au ce vedea aici”, a spus o participantă la întrunire.

Consultarea publică se încheie în 23 octombrie.

Cetățenii și asociațiile din zonă își vor putea exprima opiniile privind proiectul completând un formular disponibil la Biroul Reabilitare Clădiri Istorice, Piața Traian, str. Ștefan cel Mare nr 2, luni – joi, 9:00 – 16:00. În mediul online vor fi disponibile următoarele moduri de a transmite opinii și recomandări: sondaj de opinie și feedback direct prin comentarii.

Primele perspective ale cetățenilor vor fi discutate într-o dezbatere publică, care va avea loc în 10 octombrie la Palatul Ștefania, Piața Romanilor nr 1, de la ora 17:30. A doua dezbatere va fi anunțată la finalul perioadei de consultare.

Proiectarea pentru „Regenerare urbană – Zona Piața Traian” este co-finanțată de către Uniunea Europeană prin Programul Operațional de Asistență Tehnică 2014-2020. Pentru realizarea execuției vor fi contractate fonduri prin Programul Operațional Regional 2021-2027.

Adblock test (Why?)

articolul original.

Primarul Fritz, amenințat cu scandalul. Desființează rezervarea privilegiată a locurilor de parcare

26 September 2022 at 06:59

Inițiativa vine la câteva luni de la dezbaterile publice despre noul regulament de parcare. La întruniri a existat un mesaj pe care mulți cetățeni l-au transmis cu insistență: să nu mai fie jumătate din centru blocat de parcări preferențiale, rezervate non-stop pentru tot felul de instituții, organizații și firme.

„În anii trecuți s-a găsit un tertip prin care anumiți privilegiați au putut să-și asigure locuri de parcare pe domeniul public. Cu indicatoare, cu tot. Pe gratis, bineînțeles. Era perioada în care Comisia de Circulație, cea care decidea aceste rezervări, era controlată de anumiți funcționari publici din Primărie. Trebuia să cunoști persoana potrivită și se rezolva.

Exemplele unde s-au dat aceste locuri de parcare gratuite și rezervate, sunt aberante: instituții cu câțiva angajați, fără relație cu publicul și peste 20 de locuri de parcare rezervate. Cofetărie, punct farmaceutic, grădinițe sau licee. Sunt școli centrale care aveau 26-28 de locuri de parcare rezervate, fiecare. Și chiar o redacție de ziar care avea șase locuri rezervate gratuit, 24/7”, a declarat, luni, primarul Dominic Fritz.

Acesta admite că există cazuri în care este necesar ca un număr limitat de locuri de parcare să fie rezervate pentru a asigura accesul la anumite servicii publice.

„Dar aceste excepții nu trebuie să ducă la un sistem de trocuri și favoruri pe bază de pile și relații. Domeniul public trebuie să fie pentru toți și regulile să se aplice tuturor.

Unii m-au întrebat de ce risc, pentru câteva locuri de parcare, să atrag furia unora dintre cei mai respectați și influenți oameni din oraș. Și da, adevărul este că s-au dat telefoane și mesaje, că s-au supărat chiar și unii prieteni pe mine. Poate chiar “va fi scandal”, cum m-a amenințat unul”, relatează Dominic Fritz.

Primarul Timișoarei a mai precizat că este convins că nu există altă cale, dacă vrem să trăim într-un oraș care se respectă.

„Pentru că România suferă de o normalitate bolnavă a privilegiilor la care au acces doar unii dintre noi. E o boală care crește nepotismul și corupția din instituțiile publice. Iar ca să ne vindecăm, trebuie să începem și de la locurile de parcare”, a fost de părere Fritz.

Problema lipsei locurilor de parcare este tot mai acută în ultimii ani, mai ales în zona centrală.

Vă reamintim că, zilele trecute, primarul a mai anunțat că în urma demolării garajelor din zona Clăbucet, vor fi amenajate acolo 80 de locuri de parcare.

De asemenea, Dominic Fritz a mai anunțat recent că va fi construită o parcare cu etaje și aproximativ 150 de locuri în zona Gării de Nord.

Adblock test (Why?)

articolul original.

FOTO. După ce au trecut pe la „coafor”, câțiva câini au fost adoptați la Timișoara

25 September 2022 at 15:13

Câinii au fost frezați, spălați, toaletați într-un salon mobil, fiind apoi fotografiați pentru a fi oferiți spre adopție în zona Flora.

În urma campaniei denumită „Marea transformare”, ce a avut loc în acest weekend, nouă câini din adăpostul Danyflor de la Șag au fost adoptați. Restul s-au întors acolo, însă pot fi oricând luați acasă.

Adriana Tudor, reprezentant Asociația „Animal Care Team” ne-a declarat că cei nouă patrupezi au fost luați acasă atât de familii care nu au copii, cât și de familii care au copii.

Reprezentanții organizațiilor preocupate de protecția animalelor, precum și autoritățile locale, fac apel la timișoreni atât să adopte un cățel, în măsura posibilităților, desigur, dar și să-și sterilizeze animalele pe care le au.

Următorul târg de adopții va avea loc la începutul lunii octombrie.

Adăpost modern pentru animalele abandonate

Vă reamintim că Primăria Timișoara a identificat, recent, un teren în zona industrială Freidorf, care întrunește condițiile cerute de lege pentru construirea unui adăpost modern necesar animalelor abandonate.

Primarul Dominic Fritz a declarat, zilele trecute, că orașul nostru are nevoie de un adăpost de câini unde atenția să se concentreze pe condițiile de îngrijire a animalelor și nu pe profit.

Terenul din Freidorf a fost intabulat și urmează pregătirea documentației urbanistice și tehnice. Acolo, municipalitatea vrea să ridice spații decente pentru câini, chiar și o clinică veterinară. Când va fi gata, nu va mai trebui să externalizeze acest serviciu la firme private.

De asemenea, din această toamnă, Primăria Timișoara subvenționează de la bugetul local sterilizarea câinilor care nu sunt de rasă, în cazul proprietarilor care câștigă mai puțin decât venitul mediu pe economie.

Deţinătorii de câini de rasă comună sau metişi care doresc să beneficieze de subvenţionarea sterilizării câinilor pe care îi deţin trebuie să depună o solicitare în acest sens la Primăria Timișoara. Se estimează că astfel vor fi sterilizați 2.500 de câini.

Adblock test (Why?)

articolul original.

Monumentele istorice din Timișoara, semnalizate de primărie

25 September 2022 at 07:52

97 de obiective din Timișoara figurează pe Lista monumentelor istorice din 2015. Este vorba despre 71 de clădiri individuale, 22 de ansambluri și patru situri.

Regulamentul conține și clarifică prevederile legale referitoare la semnalizarea monumentelor, atribuțiile autorităților responsabile și obligațiile proprietarilor referitoare la procesul de evidențiere a statutului acestora de monument istoric a clădirilor de patrimoniu.

În momentul de față, doar o parte dintre clădirile individuale monument, situri sau clădiri parte din situri, din piețele principale din Cetate sau din ansamblul urban Fabric sunt semnalizate conform legislației specifice, la inițiative diferite ale primăriei sau Direcției Județene pentru Cultură Timiș.

„Cărți de vizită” pentru clădirile istorice

Potrivit primarului Dominic Fritz, fiecare clădire care își onorează locul, prin oamenii care au ridicat-o și locuit-o, prin calitățile istorice și arhitecturale, trebuie făcută cunoscută ca atare, să aibă propria „carte de vizită”.

Între anii 2010 și 2013, Primăria Timișoara a amplasat un astfel de suport cu însemnele specifice pentru semnalizarea monumentelor istorice pe fațadele a 60 de clădiri monument istoric sau care fac parte din sit sau ansamblu clasat ca atare.

De la începutul acestui an au fost inventariate toate suporturile pentru semnalizarea monumentelor istorice deja amplasate, iar proprietarii imobilelor unde acestea nu mai erau prezente au fost anunțați, pentru a le putea reamplasa, acolo unde este cazul.

Posibilitatea de reamplasare a unei noi plăcuțe de către Primăria Timișoara va fi analizată doar în cazul în care plăcuța de semnalizare a fost furată și contravaloarea suportului nu a putut fi recuperată. În acest caz, proprietarul trebuie să facă dovada sesizării către poliție și a respectării obligațiilor ce-i revin.

Procesul de semnalizare

Alături de reprezentanții Direcției Județene pentru Cultură Timiș, angajații municipalității vor stabili numărul maxim de clădiri și ordinea în care acestea vor fi semnalizate, în funcție de prioritate.

Datele referitoare la statutul de monument istoric al clădirilor și la cele deja semnalizare vor fi marcate ulterior într-un sistem GIS.

Proprietarii imobilelor au obligația de a permite amplasarea suportului și de a întreține însemnul.

„Situația suportului de semnalizare a monumentului istoric va fi comunicată periodic Biroului Reabilitare Cartiere și Monumente Istorice de către Biroul Disciplina în Construcții al Poliției Locale a Municipiului Timișoara, odată cu verificarea stării fizice a imobilului. Măsurile necesare vor fi aplicate de către cele două structuri.

Aceste acțiuni sunt menite să protejeze clădirile monument istoric, și sunt un mijloc de informare, conștientizare și promovare a statutului special al clădirilor cu valoare istorică și arhitecturală din orașul nostru”, se arată în Regulamentul privind semnalizarea monumentelor istorice din Timișoara.

Astfel, în curând se va relua semnalizarea monumentelor istorice până la evidențierea tuturor celor incluse în Lista monumentelor istorice existente pe teritoriul administrativ al Timișoarei.

O parte dintre imobilele care urmează să fie semnalizate sunt cuprinse în zonele prioritare de intervenție ale Programului de sprijin financiar pentru creşterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zonele prioritare de intervenție din Timișoara. Prin acest program municipalitatea acordă finanțare nerambursabilă de 30% din valoarea lucrărilor eligibile și 70% sub formă de sprijin financiar rambursabil, cu dobândă 0, pe o perioadă de până la zece ani.

Detalii și consultanță referitoare la Programul de sprijin financiar și situația clădirii istorice sunt oferite de către consilierii Biroului Reabilitare Clădiri Istorice și Monumente din cadrul Primăriei Timișoara, cu sediul în Piața Traian, str. Ștefan cel Mare nr. 2, date de contact: reabilitare.monumente@primariatm.ro sau la numerele de telefon 0752.224.171 sau 0374.555.160, de luni până joi, între orele 9 și 16.

Adblock test (Why?)

articolul original.

Primarul Dominic Fritz a mers la Paris să promoveze proiectul „Timișoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii”

23 September 2022 at 11:51
Foto: Primăria Timișoara

Edilul Timișoarei se află vineri și sâmbătă în capitala Franței. Dominic Fritz a mers în vizită oficială la Paris, unde are mai multe întâlniri cu oficialități române și franceze pentru a promova Timișoara în perspectiva anului 2023, când orașul nostru va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii.

Scris de Diana Lupulescu - Edilul Timișoarei se află vineri și sâmbătă în capitala Franței. Dominic Fritz a mers în vizită oficială la Paris, unde are mai multe întâlniri cu oficialități române și franceze pentru a promova Timișoara în perspectiva anului 2023, când orașul nostru va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii.

Adblock test (Why?)

articolul original.

Noi restricții rutiere pentru șoferi. De data aceasta, în zona Stadion

23 September 2022 at 11:27
Foto: Primăria Timișoara

Reactualizat la:

Atenție, șoferi! Primăria Timișoara a anunțat, vineri, că în perioada 26 septembrie – 31 octombrie va fi instituit un set de restricții cu caracter temporar pe un segment scurt de pe strada Surorile Martir Caceu, aflat între sensul giratoriu de la Aleea FC Ripensia - str. Aurel Păunescu-Podeanu și str. Surorile Martir Caceu.

Scris de Diana Lupulescu - Atenție, șoferi! Primăria Timișoara a anunțat, vineri, că în perioada 26 septembrie – 31 octombrie va fi instituit un set de restricții cu caracter temporar pe un segment scurt de pe strada Surorile Martir Caceu, aflat între sensul giratoriu de la Aleea FC Ripensia - str. Aurel Păunescu-Podeanu și str. Surorile Martir Caceu.

Adblock test (Why?)

articolul original.

Primăria Timișoara va avea Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană

23 September 2022 at 10:40

Potrivit reprezentanților primăriei, una dintre obligațiile legale și un document necesar pentru obținerea acestor finanțări este Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU).

În momentul de față, 69 de proiecte au fost implementate sau se află în curs de implementare de către Primăria Timișoara (în calitate de lider sau partener) pe exercițiul financiar 2014-2020, care se încheie la 31 decembrie 2023.

Totodată, au fost depuse proiecte pe Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar pe lângă acestea, Primăria Timișoara pregătește terenul pentru atragerea de noi finanțări europene în perioada 2021-2027.

Astfel, a fost lansată procedura de achiziție a „Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Municipiului Timișoara și a Zonei urbane funcționale pentru perioada de programare 2021-2027″.

Viitoarea Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) a Polului de Creștere Timișoara pentru perioada 2021-2027 este un document care presupune mai multe etape pentru elaborare, inclusiv audit-uri, analize, stabilire de obiective, programe, stabilirea de date referitoare la măsuri și la managementul implementării Strategiei.

„Timișoara este considerată a fi cel mai important pol de creștere în zona Banatului. În același timp, municipiul Timișoara și localitățile învecinate au dezvoltat relații complexe ce acoperă o multitudine de teme de interes comun: transport public, locuri de muncă, aprovizionare cu produse agricole etc. Polul de creștere Timișoara este format din 21 de localități, care au aderat din proprie voință la această structură, astfel încât să dezvolte împreună proiecte benefice pentru Timișoara și pentru localitățile lor, iar Strategia trebuie să includă date referitoare la Polul de Creștere.

Prezentarea metodologiei de elaborare a Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană 2021-2027 a Polului de Creștere Timișoara, primul eveniment public al proiectului, a avut loc online în 4 februarie, de la ora 14, și a fost transmisă live pe pagina de Facebook pentru toți cei interesați. La eveniment au participat peste 80 de persoane, fiind invitați reprezentanți ai autorităților publice locale (primării, consiliul județean), mediului de afaceri, mediului academic, societății civile”, au transmis, vineri, reprezentanții Primăriei Timișoara.

Metodologia de elaborare a SIDU 2021-2027 a fost proiectată ca metodologie și consultare publică cu sprijinul mai multor experți, alături de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Polul de Creștere Timișoara și o serie de parteneri.

„SIDU este fundamentul pentru deciziile de alocare a resurselor disponibile, iar acuratețea și actualitatea datelor sunt esențiale în stabilirea și ajustarea obiectivelor, a măsurilor și alocărilor financiare, a proiectelor care vor fi depuse spre finanțare, deoarece Strategia va cuprinde și o listă de proiecte, cu obiective, valori estimate și surse de finanțare”, spun reprezentanții municipalității.

Valoarea estimată a contractului este de 270.000 lei fără TVA. Durata de realizare este de șase luni. Termenul pentru depunerea ofertelor este 29 septembrie.

„Este o perioadă în care accesarea fondurilor europene este o prioritate, iar Primăria Timișoara a depus deja 16 proiecte noi în vederea accesării fondurilor europene nerambursabile, în perioada octombrie 2020 – 15 iulie 2022, în valoare totală de 220 de milioane de lei. În perioada următoare vor fi depuse mai multe proiecte pentru a primi finanțare nerambursabilă”, au mai precizat reprezentanții municipalității.

Pe aceeași temă:

Consiliul Județean Timiș și Primăria Timișoara vor să sincronizeze strategiile de dezvoltare pe 2021-2027

LISTĂ. Peste 250 de proiecte și SF-uri în bugetul Timișoarei pe 2021. Documentații de 7 milioane de euro

Adblock test (Why?)

articolul original.

Locatarii din clădirile istorice, ajutați de Primăria Timișoara să obțină fonduri necesare renovării

22 September 2022 at 13:50
Foto: Primăria Timișoara

Reactualizat la:

Angajații Biroului Reabilitare Clădiri Istorice din cadrul Primăriei Timișoara au prezentat, miercuri seara, beneficiile și pașii de urmat pentru accesarea Programului de sprijin financiar necesar reabilitării imobilelor istorice din zonele prioritare de intervenție, implementat de instituție.

Scris de Diana Lupulescu - Angajații Biroului Reabilitare Clădiri Istorice din cadrul Primăriei Timișoara au prezentat, miercuri seara, beneficiile și pașii de urmat pentru accesarea Programului de sprijin financiar necesar reabilitării imobilelor istorice din zonele prioritare de intervenție, implementat de instituție.

Adblock test (Why?)

articolul original.

Cea mai mare firmă de construcții din România, câștigătoarea licitației pentru tronsonul Margina-Holdea

22 September 2022 at 08:29
foto: arhivă

Reactualizat la:

UMB Spedition este, potrivit lui Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, cea mai mare companie de construcții de drumuri din România. Firma are sediul în Bacău și este deținută de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu.

Scris de Diana Lupulescu - UMB Spedition este, potrivit lui Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, cea mai mare companie de construcții de drumuri din România. Firma are sediul în Bacău și este deținută de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu.

Adblock test (Why?)

articolul original.

CJT cere Ministerului Culturii prima tranșă de bani pentru programul Capitală Culturală

22 September 2022 at 06:32

Astfel, acest program va fi sprijinit de către Ministerul Culturii, prin Consiliul Județean Timiș, cu suma de 32.000.000 lei pentru investiții, 18.679.000 lei pentru proiecte culturale și 7.379.000 lei pentru comunicare, monitorizare și evaluare.

Consiliul Județean Timiș a transmis către Ministerul Culturii lista investițiilor care vor fi realizate special pentru importantul titlu european.

Totodată, CJ Timiș a solicitat transferul primei tranșe de bani care ar asigura cheltuielile de pregătire a anului în care Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii.

Potrivit reprezentanților administrației județene, una dintre cele mai așteptate investiții este cea de la Muzeul Național de Artă, care se va bucura de cele mai performante sisteme de control acces, antiefracție, supraveghere video, climatizare și wi-fi. Totodată, vor fi îmbunătățite considerabil iluminatul muzeal și securitatea la incendiu. Odată adus la standardele de găzduire a unor exponate cu valoare de tezaur, Muzeul Național de Artă va aduce în atenția timișorenilor și a publicului internațional trei expoziții de excepție: Constantin Brâncuși, Victor Brauner și Paul Neagu.

De asemenea, și Bastionul Theresia va avea un rol major în 2023 deoarece va include cel mai modern centru de informare pentru turiști, precum și o sală multifuncțională destinată în principal evenimentelor.

„Curtea de Onoare va fi pusă în siguranță și complet refuncționalizată, iar Muzeul Național al Banatului, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean, va dota, într-un spațiu generos de la mansarda Bastionului, un atelier de mediere culturală și pedagogie muzeală. Această ultimă inițiativă este unică în vestul României și vizează deschiderea actului cultural către întreaga comunitate. Tot la Bastion, pentru spațiul expozițional al Muzeului Național al Banatului, va fi achiziționat un sistem performant de climatizare și echipamente menite să păstreze exponatele într-un mediu controlat”, promit reprezentanții CJT, deși mai sunt multe de făcut și ne mai despart doar câteva luni de preluarea titlului.

Aceștia mai promit că o sumă importantă de bani va ajunge și la Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș (CCAJT), unde va fi realizat un nou spațiu expozițional, chiar în centrul Timișoarei.

O altă investiție majoră vizează Aerodromul Cioca, unde se dorește amplasarea unui sistem special destinat găzduirii evenimentelor culturale. Cunoscut sub numele de „HANGAir”, proiectul prevede achiziționarea și montarea unei construcții temporare de tip hangar, cu echipamente de sonorizare, sistem de lumini, scenă, ecran led, dar și sistem de ventilație și încălzire, o soluție extrem de practică pentru crearea unui spațiu cultural generos într-un timp scurt.

În ceea ce privește „HANGair”, reprezentanții CJT au declarat, zilele trecute, pentru Tion, că „este în curs execuția studiului de fezabilitate. După elaborarea și aprobarea acestuia, se va realiza documentația tehnică necesară și se va organiza o licitație pentru achiziționarea acestuia”.

Pe lângă sumele alocate investițiilor, Consiliul Județean va primi de la Ministerul Culturii bani pentru proiecte culturale. Odată primiți, CCAJT – mecanism de implementare în cadrul Programului Național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii” va lansa apeluri de proiecte deschise operatorilor culturali din Timișoara.

„Toate investițiile sunt destinate timișorenilor și vizitatorilor care vor alege municipiul Timișoara ca destinație turistică în 2023. Vom crea o infrastructură culturală de care comunitatea se va bucura mulți ani de acum încolo. Întreg județul va avea de câștigat în urma faptului că Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii, însă banii pentru investiții și proiecte culturale primiți de la Minister vor merge, în integralitate, către Timișoara”, spune președintele CJT Alin Nica.

Pe aceeași temă:

CJ a aprobat manifestările pentru Capitală Culturală. Concertul din Peștera Românești și JAZZx, pe listă

Programul cultural din 2023 va fi făcut public în noiembrie

Calendarul evenimentelor Timișoara 2023, făcut public la sfârșitul toamnei

FOTO. Muzeul de Artă din Timișoara va găzdui cea mai importantă expoziție dedicată lui Victor Brauner

Timișoara, Capitala Culturală a orgoliilor politice. Războiul Fritz-Nica periclitează proiectul

Adblock test (Why?)

articolul original.

FOTO. Stadiul construcției Corpului B al Spitalului de Copii din Timișoara a ajuns la 99%

22 September 2022 at 06:00

Reactualizat la:

Incendiul de sâmbătă spre duminică noaptea, care a pornit de la un aparat de purificare a aerului, în camera tehnică a Spitalului de Copii, a fost un bun prilej pentru politicieni să se faulteze și să acuze administrația locală că întârzie finalizarea construcției. Reprezentanții Primăriei Timișoara au declarat pentru Tion că stadiul construcției Corpului B al Spitalului de Copii a ajuns la 99%.

Scris de Diana Lupulescu - Incendiul de sâmbătă spre duminică noaptea, care a pornit de la un aparat de purificare a aerului, în camera tehnică a Spitalului de Copii, a fost un bun prilej pentru politicieni să se faulteze și să acuze administrația locală că întârzie finalizarea construcției. Reprezentanții Primăriei Timișoara au declarat pentru Tion că stadiul construcției Corpului B al Spitalului de Copii a ajuns la 99%.

Adblock test (Why?)

articolul original.
❌