ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdaySănătatea Buzoiană

Peste 60.000 de români au beneficiat de screening pentru boli cardiovasculare în cadrul proiectului „Totul pentru inima ta”

28 November 2022 at 14:43

Cele mai multe persoane examinate sunt din județele Dolj, Constanța și Galați, iar până la finalul proiectului se estimează că vor fi beneficia de screening pentru boli cardiovasculare peste 165.000 de români. 

La fiecare 30 de minute, un român moare de infarct. România ocupă locul 1 în Europa la mortalitatea prin boli cardiovasculare, cu o medie de 109 decese la 100.000 de locuitori, faţă de media UE de 44 la 100.000 de locuitori. 57% din totalul deceselor înregistrate la nivel naţional sunt cauzate de bolile cardiovasculare și complicațiile acestora. În cadrul primului proiect național de screening „Totul pentru inima ta – Program de screening pentru identificarea pacienților cu factori de risc cardiovascular – POCU/805/4/9/137424”, medici de familie din toată țară s-au înrolat în depistarea bolilor cardiovasculare, astfel încât și persoanele cu venituri reduse sau aflate în diverse situații critice să-și poată verifica, gratuit, starea de sănătate și să poată preveni evoluția unor boli de inimă care pot fi fatale.

Peste 60.000 de români cu vârste peste 40 de ani, care nu au avut anterior probleme cardiovasculare, au fost consultați de medicul de familie, iar pentru 49.000 dintre aceștia s-au realizat și analize de laborator, în cadrul proiectului, demarat pe 29 iulie 2020, iar dintre care 61% provin din mediul rural, iar 39% din mediul urban.

Cele mai multe persoane examinate de medicul de familie sunt din județele Dolj (10139 persoane), Constanța (6863 persoane) și Galați (4322 persoane). Cei mai mulți dintre cei examinați fac parte din categosria de vârstă 40-49 ani (27%), urmați de cei între 50-54 ani (19%), 65-70 ani (16%), 55-60 ani (13%) și cei de 61-64 ani (11%). Aproximativ 14% dintre cei examinați au vârste de peste 71 ani.

Până acum, 226 de medici de familie au consultat pacienții, iar până la finalul proiectului, în decembrie 2023, vor fi implicați în derularea proiectului 900 de medici de familie. Prima etapă a proiectului s-a derulat în regiunile VEST, SUD-VEST, și SUD-EST, cu centrele regionale de screening la Timișoara, Craiova, Constanța și s-a încheiat la 30 septembrie, în care s-au înrolat și 10 medici de familie din județul Buzău.

Au fost vizate în special persoanele cu vârsta de peste 40 de ani, inclusiv cele aparținând grupurilor vulnerabile (persoane neasigurate, persoane din mediul rural, persoane cu dizabilități, persoane fără adăpost, persoane care trăiesc în condiții precare), care accesează cu greu astfel de servicii medicale și care nu au în antecedente infarct de miocard, accident vascular-cerebral, fibrilație atrială sau alte afecțiuni cardiovasculare cronice. La început, pacienții eligibili care vor fi incluși în proiect, sunt evaluați, li se face anamneza (istoricul bolilor de care suferă și eventualele tratamente pe care le urmează), se identifică factorii de risc li se fac investigațiile specifice (EKG, holter, electrocardiogramă etc.) și li se recomandă un set de analize de laborator. Ulterior, dacă se constată că pacientul are risc înalt de boală cardiacă i se recomandă investigații suplimentare în cadrul unui cabinet/clinică de cardiologie unde medicul specialist va stabili ce trebuie făcut în continuare, iar dacă riscul este scăzut sau mediu, îi recomandăm noi, tratamentul adecvat”, a explicat dr. Gina Cîmpeanu, unul dintre medicii de familie buzoieni implicați în proiect.

În prezent, persoanele din în regiunile Nord-Est, Sud Muntenia și București-Ilfov se pot testa la medicii de familie.

„Bolile cardiovasculare reprezintă prima cauză de deces în țara noastră. O mare parte a acestor decese ar putea fi evitate prin controlul unor factori de risc modificabili. Proiectul «Totul pentru inima ta» urmărește identificarea acestor factori de risc și reducerea lor pentru a evita apariția bolilor cardiovasculare. Din perspectiva rezultatelor obținute până acum, subliniez faptul că medicii de familie au înțeles demersul preventiv și s-au alăturat proiectului într-un număr semnificativ. Medicii au beneficiat în proiect de instrumentele necesare pentru a convinge inclusiv persoane cu vârste începând de la 40 de ani, care în general nu consideră că ar putea fi la risc pentru boli cardiovasculare, să efectueze aceste examinări medicale și să urmeze un plan de prevenție individualizat. Pe de altă parte, proiectul a reprezentat o oportunitate de testare a persoanelor vulnerabile din mediul rural”, spune conf. univ. dr. Alexandra Cucu, manager al proiectului „Totul pentru inima ta”, director al Centrului Naţional de Evaluare şi Promovare a Stării de Sănătate (CNEPSS).

Până la finalul proiectului, în decembrie 2023, vor fi consultate 165.001 persoane. Medicii de familie înrolați în proiect cheamă la o primă consultație persoane care anterior nu au avut probleme cardiace. Persoanele identificate cu factori de risc sunt trimise la medici specialiști sau la unul dintre cele 8 centre regionale de screening, pentru investigații de specialitate. În acest traseu, ei sunt acompaniați telefonic de către reprezentanții COPAC și cei ai  Asociației Pentru Promovarea Sănătății, care le oferă informații și suport pentru a ajunge la medicul specialist.

«Totul pentru inima ta» este un proiect de screening național realizat la un nivel nemaintâlnit până acum în România, care își propune să aducă la medicul de familie pentru consultații peste 165.000 de persoane. Ne dorim să încurajăm o practică în rândul medicilor de familie, și anume prevenția bolilor cardiace la pacienții lor, începând cu vârsta de 40 de ani”, subliniază Sorin Grădinaru, coordonator proiect, reprezentant COPAC.

Proiectul „Totul pentru inima ta” se desfășoară în perioada iulie 2020-decembrie 2023, este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 și beneficiază de un buget total de 96.544.958,23 lei.

Programul este inițiat și implementat de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP – lider), împreună cu Societatea Română de Cardiologie (SRC), Asociația Română pentru Promovarea Sănătății (ARPS), Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara (IBCTM), Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu-Mureș (IUBCvT) și Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC).


articolul original.

Regândirea sistemului medical și o mai mare implicare a autorităților locale ar putea atrage medicii tineri în Buzău

28 November 2022 at 12:20

Este concluzia la care s-a ajuns în urma dezbaterii organizată la Buzău de Colegiul Medicilor din România, în cadrul căreia prof. dr. Daniel Coriu, președintele organizației profesionale, a subliniat că sistemul medical românesc trebuie complet regândit şi adaptat la resursa umană disponibilă, iar medicilor este necesar să li se ofere un anumit confort profesional și social.

O echipă a Biroului executiv al Colegiului Medicilor din România (CMR), în frunte cu președintele organizației profesionale, prof. univ. dr. Daniel Coriu, s-a aflat astăzi la Buzău, unde a fost organizată o dezbatere privind dezvoltarea resursei medicale locale, problemele cu care se confruntă medicii din județ și înființarea unui centru de permanență în municipiu Buzău, împreună cu comunitatea medicală și autoritățile publice locale și județene.

Am venit aici pentru a înțelege realitatea activității medicale în județul Buzău, pentru a ne convinge că actul medical se defășoară echitabil, în mod corect și, mai ales, în deplină siguranță pentru pacienți, dar și pentru medici”, a declarat prof. univ. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, în deschidrea discuțiilor avute de conducerea organizației profesionale cu medicii și cu reprezentanții sistemului medical buzoian.

Medicii prezenți la discuții au evidențiat problemele cu care se confruntă, în special din cauza numărului redus de specialiști care generează un volum de muncă epuizant, dar și din cauza lipsei infrastructurii și a finanțării corespunzătoare desfășurării unui act medical de calitate.

Prof. dr. Daniel Coriu

Președintele CMR a subliniat că un dezechilibru major în ceea ce privește resursa umană există deja la nivel național, iar județul Buzău se confruntă cu o lipsă cronică de specialiști la fel ca majoritatea județelor. Medicii tineri aleg să profeseze preponderent în spitalele din centrele universitare sau în mediu privat, iar pentru a fi atraşi să lucreze şi în alte zone este necesară o regândire și o adaptare a sistemului medical actual la condițiile financiare actuale și la resursa umană existentă.

Există un mare dezechilibru în ceea ce privește repartizarea resursei umane la nivel național. Majoritatea medicilor sunt concentrați în centrele universitare. Noi trebuie să ne adaptăm la ceea ce avem, să ne adaptăm la resursa umană pe care o avem, pentru că, din nefericire, nu vedem o rezolvare în viitorul apropiat. Rezolvarea ar însemna să oferim medicului tânăr acele perspective, infrastructura profesională și socială pe care și-o dorește, dar lucrurile acestea țin de progresul țării, în general, și de implicare autorităților locale, în particular. Până atunci, sistemul medical trebuie să se adapteze la realitate, trebuie complet regândit – și aici vorbim de sistemul medical spitalicesc, de ambulatoriu, de spitalizarea de zi și de medicina de familie. Totul trebuie regândit și adaptat la resursa umană existentă și la posibilitățile financiare actuale”, a precizat prof. univ. dr. Daniel Coriu.

Managerul Spitalului Județean de Urgență, Claudiu Damian, a menționat că deși medicilor care vin să profeseze în cea mai mare unitate medicală din județ li se oferă multiple facilități și bonificații consistente, în anumite specialitățim cum ar fi cardiologia, se menține o lipsă majoră de specialilști.

Cred că le oferim medicilor nou-veniți în spitalul nostru cele mai multe bonifiații și facilități, la nivel național. Le oferim 18.000 de lei timp de șase luni, le asigurăm cazarea și le decontăm cheltuielile de întrețiere, le plătim cursurile de obținere a competențelor cu care vor să-și dezvolte pregătirea în specialitate, aparatura medicală de care dispune Spitalul Județean de Urgență Buzău este de înaltă performanță, iar medicamentele și materialele sanitare de care au nevoie sunt asigurate în permanență. Cu toate acestea, în anumite specialități, cum este cardiologia, avem o mare problemă: deși am angajat permanent medici, fie au plecat în centre universitare, fie au optat pentru mediul privat, unde nu mai sunt nevoiți să asigure gărzi și unde nu se confruntă cu cazuri complexe. Am angajat, în ultimii 5 ani, peste 80 de medici, dar aproape 40 au plecat. Probabil că este nevoie și de o regândire a legislației, astfel încât să se poată asigura activitatea și în unitățile spitalicești din orașele care nu sunt centre universitare, pentru că altfel, ajungem în situația de a trimite toate cazurile grave în aceste centre, deși la noi există condiții ca pacienții să fie ajutați, și se va ajunge la o blocare a întregului sistem medical”, a spus managerul SJU Buzău.

Dr. Adrian Pană, cosultant în politici de sănătate publică și fost secretar de stat în Ministerul Sănătății, a subliniat că județul Buzău are o specificitate care se se manifestă și în funcționarea sistemului medical și a modului în care se desfășoară activitatea medicală. Pe de o parte, județul Buzău este tranzitat de „șoseaua morții”, cum mai este denumit DN2 E85, unde au loc numeroase accidente grave de circulație care necesită intervenții medicale urgente și complexe, care nu se pot rezolva decât în Spitalul Județean de Urgență, celelalte spitale din județ neavând speciaști. Pe de altă parte, județul Buzău „are o populație care îmbătrânește mai rapid decât media națională, ceea ce înseamnă că trebuie să ne așteptăm și la o prevalență mai mare a bolilor cronice. De aceea este necesară o regândire și o abordare mai intensivă și în ceea ce privește prevenția și nu doar punctual sau fragmentat, ca în momentul de față. Pe de  altă parte, și tinerii au nevoie de servicii medicale de calitate, este nevoie de aparatură modernă și acces facil la investigații, diagnostic precoce și prevenție, de condiții – aparatură și specialiști – pentru realizarea unor intervenții complexe”, a subliniat dr. Pană, care a sugerat că, pe de o parte, este necesară o concentrare a resursei umane înalt specializată în spitalele în care se pot realiza intervenții complexe, iar pe de altă parte, de o dezvoltare a unor secții sau chiar o transformare a unor unități medicale în spitale pentru boli cronice și dezvoltarea unor centre de spitalizare de zi care ar putea ajuta la creșterea gradului de sănătate în rândul populației active.

Președintele CMR consideră că dacă nu va fi regândit întregul sistem medical și nu va fi adaptat la condițiile financiare, profesionale, sociale și la resursa umană existentă, spitalele județene și orășenești se vor confrunta în continuare cu probleme.

Am avut aici o tânără echipă de la spitalul din Râmnicu Sărat, oameni tineri, foarte entuziaști, care au constatat cu mare amărăciune acest dezechilibru care există în sistemul medical românesc: marea majoritate a medicilor sunt concentrați în zonele universitare și nu vin aici. Dar tot ei au răspuns, nu există anumite perspective pe care și le dorește un tânăr medic. O persoană tânără are anumite doleanțe, anumite perspective, are nevoie de o infrastructură pe care nu o găsește în majoritatea orașelor, așa că trebuie să ne adaptăm la ceea ce avem și la resursa umană existentă, pentru că din nefericire nu vedem rezolvarea într-un viitor apropiat. Rezolvarea ar însemna să oferim acelui medic tânăr acele perspective pe care și le dorește, dar lucrurile acestea țin de progresul țării în general și nu se va întâmpla prea curând. Până atunci, noi trebuie să ne adaptăm. Sistemul medical trebuie să se adapteze la realitate. Concret, trebuie să regândim sistemul medical spitalicesc,  ambulatoriu, spitalizarea de zi și medicina de familie. Totul trebuie regândit și adaptat la ceea ce avem acum, la resursa umană de acum și la posibilitățile financiare actuale. Restul depinde de autoritățile locale, a declarat prof. univ. dr. Daniel Coriu.

E un cerc vicios, a apreciat profesorul Coriu, care a explicat că medicii din sistemul de stat sunt epuizați, în special cei tineri, și nu de puține ori își depășesc competențele, tocmai pentru că nu există suficienți specialiști.

Un tânăr medic din România are trei opțiuni: prima este să plece din țară, pentru că aici găsește un sistem medical neatractiv, a doua opțiune – își caută un loc în sistemul privat unde are condiții și posibilitatea de a supraviețui, iar a treia opțiune este să muncească în sistemul de stat, unde trebuie să se obișnuiască cu anumite lipsuri. Un sistem medical nu este perfect nicăieri în lume, cu atât mai mult în România. Peste tot sunt probleme, depinde doar de gradul fiecăruia de rezistență. Poate că noi, cei mai în vârstă, putem să rezistăm mai ușor la anumite presiuni, dar oamenii tineri sunt deja foarte obosiți de un sistem medical care nu le oferă ceea ce trebuie. Și nu de puține ori sunt obligați să își depășească competențele, ceea ce este foarte grav. Acești oameni vor reacționa migrând în privat sau în altă țară”, a concluzionat prof. univ. dr. Daniel Coriu, care întrebat dacă o modificare a Legii rezidenţiatului astfel încât medicii tineri să fie determinați profeseze, cel puțin o perioadă, în spitalele publice, a spus că se poate propune orice dar, personal, consideră că nu trebuie ca un om să fie ținut acolo unde acesta nu îşi doreşte să fie.

În ceea ce privește înființarea unui centru de permanență în municipiul Buzău, s-a ajuns la concluzia că demersul este o prioritate, iar Primăria Buzău și-a asumat asigurarea spațiului, dotarea, întreținerea și paza centrului, care ar urma să devină funcțional în prima jumătate a anului viitor.


articolul original.

OMS a anunțat noul nume pentru „variola maimuței”

28 November 2022 at 08:46

Organizația Mondială a Sănătății a anunțat noul termen pe care îl va folosi pentru variola maimuței („monkeypox) este, începând de luni, „mpox”, îndemnându-i și pe alții să urmeze exemplul, pentru a evita acuzațiile că actuala denumire a bolii ar fi rasistă.

Deși boala cauzată de virusul variolei maimuței este cunoscut de mulți ani, anul acesta, când s-au înregistrat pentru prima dată cazuri în afara ţărilor africane, unde boala este endemică, peste 30 de oameni de ştiinţă au invocat „necesitatea urgentă a unui nume nediscriminatoriu, care să nu stigmatizeze” pentru virus şi boala pe care o provoacă. La scurt timp după ce, în luna iunie, a anunțat că vrea să schimbe numele bolii, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a lasat o consultare publică pentru a găsi un nou nume pentru variola maimuței.

Una dintre cele mai populare propuneri primită în timpul consultărilor a fost „mpox” sau „Mpox”, denumire sugerată de către organizația RÉZO, care militează pentru respectarea drepturilor bărbaților homosexuali și bisexuali.

S-a ajuns, astfel, ca în fnal să se admită variante „mpox”, pe care OMS a anunțat că o va folosi începând de luni, 28 noiembrie 2022. „Ambele nume vor fi folosite simultan timp de un an până când «monkeypox» este eliminat treptat”, a anunțat OMS, printr-un comunicat remis presei.

Descoperită pentru prima dată în 1958 și numită „variola maimuței după primul animal care a prezentat simptomele specifice, boala s-a răspândit, până anul acesta, în principal în vestul și centrul Africii.

În 2022 au fost însă depistate peste 80.000 de cazuri confirmate în peste 110 țări, ceea ce a determinat OMS ca în luna iunie să declare variola maimuței „urgență globală de sănătate publică”, cel mai înalt nivel de alertă. OMS estimează că, la nivel global, boala a ucis 55 de persoane.

În ultima perioadă a scăzut consistent numărul persoanelor nou infectate, în raport cu maximul înregistrat în luna august, dar OMS a avertizat la începutul lunii noiembrie că boala constituie în continuare o urgență globală de sănătate publică. Totodată, reprezentanții organizației internaționale au atenționat că există un val de atacuri înregistrate împotriva maimuțelor din cauza răspândirii bolii, subliniind că primatele nu au nicio legătură cu această situație. „Lumea trebuie să ştie că transmiterea la care asistăm în prezent se produce între oameni”, a declarat purtătoarea de cuvânt a OMS, Margaret Harris, într-o conferinţă de presă la Geneva.

În România, primul caz de variola maimuței a fost depistat pe 13 iunie, iar potrivit ultimei informări, transmisă la jumătatea lunii noiembrie, în țara noastră au fost diagnosticate până acum 45 de cazuri de variola maimutei, iar 15 persoane care au intrat în contact cu persoanele infectate, au fost vaccinate împotriva acestui virus.


articolul original.

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut sub 8%

28 November 2022 at 05:58
image

Ultima săptămână de noiembrie a fost una agitată pentru raportul leu/euro însă indicii ROBOR au continuat să se apropie de dobânda pentru facilitatea de depozit (rata Lombard) practicată de BNR, care se situează la 7,75%.

Euro a început săptămâna precedentă cu un vârf de 4,9417 lei și a încheiat-o la 4,9250 lei, pe fondul creșterii ofertei comerciale de valută și a unui nivel mai redus al aversiunii față de risc, manifestat în regiune.

Vineri dimineață, în piețele asiatice, cotația euro a atins un minim de 4,905 lei, iar tranzacțiile locale s-au realizat între 4,916 și 4,93 lei, cu închiderea la 4,921 lei.

Moneda națională și BNR se vor afla sub presiune și în următoarele luni, în condițiile menținerii inflației la valori din două cifre, evoluție provocată de creșterea prețurilor la energie și războiul din Ucraina. Astfel, managerii care au participat la ancheta conjuncturală din luna noiembrie, realizată de INS, estimează creşterea accentuată a preţurilor în comerţ, în perioada noiembrie 2022 – ianuarie 2023.

Chiar dacă s-a intrat într-o nouă perioadă de formare a rezervelor minime obligatorii, iar cererea comercială a crescut din partea companiilor, cu scopul achitării taxelor și impozitelor la buget, indicii ROBOR au scăzut aproape zilnic, în ultima săptămână.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut vinerea trecută de la 7,88 la 7,85%, minim care nu a mai fost atins din data de 28 iulie 2022.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 8,08 la 8,04%.

Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, de la 8,28 la 8,27%.

Euro a crescut joi până la 1,0449 dolari, de la 1,0226 dolari, la începutul săptămânii trecute. Aprecierea a venit în condițiile în care piețele de peste Ocean au fost închise, americanii sărbătorind Ziua Recunoștinței, dar și a anunțului conform căruia indicele IFO, care măsoară climatul de afaceri din sfera companiilor din Germania, a crescut luna aceasta la 86,3 puncte.

Vineri, cotațiile dolar/euro au fluctuat în culoarul 1,0355 – 1,0430 dolari/1 euro, cu închiderea la 1,0402 dolari. Investitorii așteaptă pentru publicarea, în această săptămână, a numărului de noi locuri de muncă create în SUA, indicator major luat în calcul de Rezerva Federală, alături de inflație, atunci când își stabilește politica monetară, cât și de discursul de miercuri al președintelui Rezervei Federale, Jerome Powell, în fața comisiilor Congresului american, care ar putea clarifica ritmul și mărimea creșterilor dobânzii de politică monetară.

În piața locală, cursul monedei americane a scăzut de la 4,8287 la 4,7278 lei.

Moneda elvețiană s-a depreciat de la 0,978 la 0,986 franci/euro, ceea ce a făcut ca media ei să coboare de la 5,0346 la 5,0126 lei.

Cursul lirei sterline a crescut de la 5,6838 la 5,0256 lei, cel de la sfârșitul săptămânii fiind stabilit la 5,7274 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut vineri la 266,4903 lei, minimul săptămânii trecute, în timp ce valoarea unciei a fluctuat între 1.747 și 1.758 dolari.

Bitcoin a coborât la începutul săptămânii până la 15.500 dolari, efect al neîncrederii manifestate față de criptomonede, după care a avut o evoluție liniară, în culoarul 16.350 – 16.700 dolari.

După ce a scăzut la circa 1.070 dolari, ether s-a mișcat între 1.170 și 1.230 dolari.

articolul original.

CJAS Buzău demarează o nouă sesiune de contractări de servicii medicale cu noi furnizori

28 November 2022 at 05:00

Pe parcursul lunii decembrie, Casa de Asigurări de Sănătate a județului Buzău oferă furnizorilor de servicii medicale, farmaceutice și dispozitive medicale care doresc să intre în relație contractuală cu sistemul public de asigurări sociale de sănătate, posibilitatea de a încheia contracte. 

Casa Județeană de Asigurări Sociale de Sănătate (CJAS) Buzău anunță că furnizorii noi de asistență medicală primară, asistență medicală de specialitate clinică, furnizori de medicamente (farmacii) și de dispozitive medicale, vor putea solicita intrarea în relații contractuale cu institutuția care gestionează bugetul destinat serviciilor medicale acordate la nivelul județului, din Fondul Unic Național de Servicii de Sănătate.

Asfel, în zilele de 7 și 8 decembrie până la ora 15.00, cererile și documentele necesare a figura în dosarele de contractare, conținând semnătura electronică extinsă pe fiecare filă, vor fi depuse la CJAS Buzău, în format electronic.

Până pe 8 decembrie la ora 17.00 vor fi verificate dosarele, iar la sediul CJAS și pe site-ul oficial al instituției va fi afișată lista cu furnizorii/ medicii ale căror dosare au fost respinse la contractare și motivele refuzului cu detalii exacte.

Eventualele contestații pot fi depuse, de cei nemulțumiți de respingerea dosarelor, până pe 9 decembrie, la ora 14.00, iar acestea vor fi soluționate până pe 12 decembrie, ora 14.00, când se vor afișa rezultatele.

Negocierea și semnarea documentelor de intrare în relație contractuală cu CJAS Buzău vor fi semnate în zilele de 12 și 13 decembrie până la ora 16.00.


articolul original.

Conducerea Colegiului Medicilor din România vine la Buzău pentru a identifica soluții de atragere a medicilor în județ

27 November 2022 at 10:19

În contextul în care județul Buzău se confruntă cu o criză acută de medici de familie, iar spitalele au dificultăți în asigurarea serviciilor medicale în anumite specialități, conducerea CMR se va întâlni cu reprezentanții medicilor, cu cei ai autorităților locale, dar și cu presa locală. 

Colegiul Medicilor din România (CMR) continuă organizarea în teritoriu de întâlniri cu autoritățile și comunitatea medicală de la nivel local, pentru a identifica soluții și oportunități de dezvoltare a resursei umane din domeniul sanitar în concordanță cu nevoile populației și ale  pacienților de la nivelul fiecărui județ.

Luni, 28 noiembrie, reprezentanții Colegiului Medicilor din România, alături de reprezentanți ai autorităților județene și ai comunității medicale din Buzău, vor discuta pe baza problematicii resursei umane, transmite Biroul de presă al CMR.

Acțiunile vor debuta la ora 10:30, la Sala Mare a Consiliului Județean, unde reprezentanții CMR se vor întâlni cu membri ai comunității medicale din județul Buzău și vor continua cu o întâlnire cu autorități de la nivel județean și local, la ora 12.00, la Sala Filipescu, după care, de la ora 13:30 se va organiza o întâlnire cu reprezentanții mass-media.

Prof. Dr. Daniel Coriu

Numărul resursei umane din sănătate la nivel local este o problemă generală a sistemului medical în România! Numeroase județe din țară se confruntă cu aceeași problemă: număr insuficient de medici pe anumite specialități. Adesea, personalul medical face alegerea de a-și desfășura activitatea cu precădere în marile orașe – de multe ori aceste localități sunt și importante centre universitare în medicină – sau să profeseze în sistemul privat ori chiar de a se muta în străinătate. Ca urmare, mai ales în teritoriu, apar scăderi ale resursei umane – medici –  în special în localitățile administrative de tipul satelor și comunelor, dar sunt situații când și la nivelul reședințelor de județ sunt probleme cu numărul insuficient de medici pe anumite specialități medicale. Pacienții nu ar trebui să fie nevoiți să caute diverse alternative de unități medicale în care să se trateze și diagnosticheze pentru problemele de sănătate la distanțe foarte mari și în afara județelor din care provin. Tocmai de aceea, unul din obiectivele CMR este reprezentat de implicarea în creșterea numărului de medici proporțional la nivel național pentru a gestiona cât mai eficient populația”, subliniază președintele CMR, prof. univ. dr. Daniel Coriu.

Președintele CMR consideră că întâlnirile, precum cea de la Buzău, au rolul de a explora alături de factorii locali posibilitățile aflate la îndemână pentru a asigura existența unui sistem sanitar calitativ și cât mai complet la nivel județean. De asemenea se va discuta și despre situația centrelor de permanență.


articolul original.

Transplantul și pacientul pre și post transplant, în prim-planul Conferinței Asociației Transplantaților din România

26 November 2022 at 08:37

Pacienți, medici, reprezentanți ai sistemului de Sănătate și ai celui de Protecție Socială s-au aflat pentru prima dată, față în față, după aproape trei ani de pandemie, pentru a reevalua nevoile și problemele pacienților în status pre și post transplant.

Asociația Transplantaților din România (ATR) a reluat conferințele anuale. Pentru prima dată după aproape trei ani de pandemie, medici, pacienți transplantați sau aflați pe listele de așteptare pentru transplant și reprezentanți ai autorităților din domeniul medical și al protecției sociale s-au întîlnit în format fizic, pentru a discuta despre transplant și despre pacientul pre și post transplant și viața cotidiană a acestuia.

Am avut un eveniment care nu a ieșit așa cum l-am gândit, din motive independente și necontrolabile de noi. Totuși, pot să a afirm că a ieșit mult mai bine decât l-am gândit. Spun asta pentru că, colegii mei, cei pentru care a fost gândit evenimentul, au fost interactivi, s-au implicat, au venit cu propuneri și idei costructive. Asta îmi arată că merită să continui să acord timp și energie în această direcție, pentru că știu că ei înțeleg și suntem o echipă”, a declarat Gheorghe Tache, președintele Asociației Transplantaților din România.

Prezent la eveniment, secetarul de stat în MS, Cătălin Vișean, a transmis că „Ministerul Sănătății acordă prioritate continuă în asigurarea alocării de bugete suficiente pentru toate tipurile de transplant realizate în România. (În România, activitatea de pretansplant și transplant este finanțată din bugetul Ministerului Sănătății, iar partea de monitorizare și tratament al stării posttransplamt sunt finanțate din bugetul CNAS – n. ATR). Procuparea permanentă a Ministerului Sănătății de a colabora cu ATR, ca singur reprezentant legal al segmentului de pacienți cu insuficiență funcțională de organ vital, faza terminală. Se are în atenție identificarea și rezolarea problemelor generale și punctuale cu care se confruntă pacienții pre și post transplant. (Nota ATR: Între ATR și Ministerul Sănătății există un Protocol de colaborare încă din 2013 și acesta a produs efecte pe toată perioada de la semnarea lui)”, a declarat acesta.

Larisa Mezinu, reprentattă a CNAS, a adus în atenția celor prezenți evoluția Programului National de Supleere a Funcției Renale la Bolnavii cu Insuficiență Renală Cronică, prin care pacienții beneficiază de dializă sau, dacă are noroc să se găsească un donator compatibil, transplantul îi asigură o nouă șansă la viață.

„Avem în prezent asigurată dializa pentru peste 14.000 de pacienți, in toate județele țării, dintre care peste 13.000 sunt în program de hemodializă continuă, puțin peste 800 de pacienți beneficiază de hemodiafiltrare intermitentă on-line și undeva mai mult de 400 de pacienți fac dializa peritoeală – continuă sau automată (în funcție de starea medicală și nevoile pacientului)”, a spus reprezentanta CNAS, care a subliniat colaborarea cu Registrul Renal Român (RRR), gestionat de Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”.

Larisa Mezinu a amintit și faptul că din Bugetul CNAS sunt acoperit costurile acestui program, prin care se asigură atât cheltuielile cu dializa propriuzisă cât și cele cu medicamentele specifice și a dat asigurări că CNAS decontează la timp serviciile medicale și tratamentele pentru pacienții în status posttransplant, asa încât aceștia să fie în siguranță. De asemenea, a transmis celor prezenți, că pot semnala ATR orice probleme de competența CNAS, pentru a fi urmărite spre rezolvare.

Ministerul Muncii a fost reprezentat de Adela Craciun, vicepreşedinte Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, cu care s-a discutat despre accesul la obținerea certificatului de încadrare în grad de handicap și procedurile de evaluare de către comisiile locale de evaluare; proceduri de contestare a rezultatului evaluării de către comisiile locale a gradului de handicap; modificări aduse Criteriilor de evaluare medico-psiho-socială a persoanelor adulte cu handicap (Ordinul 762/2007) – pentru evaluarea starii posttransplant.

Emoționantă a fost întâlniriea cu medicii specialiști din centrele de transplat. Online au intervenit dr. Adriana Muntean – nefrolog ICUTR – și dr. Dorina Tacu – nefrolog Centrul de transplant renal, Fundeni. Cei doi medici s-au referit atât la experiența perioadei de pandemie în centrele în care lucrează, dar au oferit și sfaturi pacienților, pentru a se proteja și a preveni situații generate de perioada rece care începe. Au revenit insistent asupra recomandărilor ca pacientul să mențină modul de administrare al medicației imunosupresoare la care se controlează nivelul seric, pentru o corectă acorectă imunorupresie și au insistat pe respectarea prezentării în centree de transplant, pentru monitorizare, conform planificărilor și nu aletoriu.

Spitalul Sf. Constantin din Brașov – primul spital privat din Romania care efectuează proceduri de trasplant renal de la donator viu, a fost reprezentat de medicul nefrolog Mihaela Verzan, și dr. Vlad Untaru, medic ATI, Director Medical. Aceștia au prezentat activitatea spitalului și modul în care pot fi accesate serviciile unității medicale și despre modul în care pacienții transplantați la Sf. Constantin pot avea acces la „Programul național de transplant de organe, țesuturi si celule de origine umană”, inclusiv subprogramul „Tratamentul stării posttransplant în ambulator”.

În acest context, medicii au făcut referire la demersurile instituționale întreprinse de reprezentanții acestui spital pentru a obține finanțare din Programul Național de Transplant, în același cuantum ca și centrele de transplant publice. Dr. Untaru a subliniat că mai este necesar ca Ministerul Sănătății să nominalizeze un medic nefrolog care sa faca prescrierea medicației imunosupresoare.

La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai „Dializa Mucaria” – care oferă servicii de dializă în Sicilia pacienților dependenți de hemodializă, care doresc să călătorească în această zonă și au prezentat modul în care, în 2023 pacienții dependenți de hemodializă pot să îi contacteze, serviciile pe care centrele de dializă le pot oferi și beneficiile la care au acces acești pacienți. în functie de timpul petrecut în Sicilia.

Surpriza zilei a fost prezență la eveniment a lui Nikyta și a mamei sale, ucrainieni refugiați în România la începutul lui octombrie. Au venit din Minsk, unde în septembrie Nikyta a prmit o nouă șansă la viață, în urma unui transplant hepatic. ATR s-a implicat în a-i sprijini cu accesul la servicii medicale și tratament: Nikyta a fost preluat în monitorizare la IC Fundeni și a fost înscris la medic de familie.

Este un băiat înalt, frumos și zâmbește cu toată puterea renăscută a celor 20 de ani de viață. Au ținut să fie prezenți la eveniment pentru a ne mulțumi nouă, Familiei ATR care i-am adoptat, pe ei și pe încă câteva zeci că ei care sunt din același segment de patologii ca și noi. Ne bucurăm că îi putem ajuta și mulțumim din suflet tuturor celor care ne sprijină în ai-i ajuta”, transmit reprezentanții ATR, care au mulțumit celor care au susținut organizarea evenimentului și Centrului Medical Neolife pentru găzduire și suport tehnic, dar și participanților care au contribuit la identificarea problemelor transplantului și a pacientului transplantat și au venit cu sugestii.


articolul original.

Sindicaliștii SANITAS cer Guvernului aplicarea integrală a Legii salarizării bugetare

25 November 2022 at 13:14

Liderii județeni ai federației sindicale au decis, în Consiliului Naţional, să ceară Guvernului să aplice „corect și în totalitate” prevederile Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru toți angajații din Sănătate și Asistență socială.

În timp ce Executivul caută soluții pentru majorarea pensiilor și acordarea de ajutoare familiilor nevoiașe, pentru a putea suporta costurile energiei electrice și a combustibilului în această iarm, liderii Federației Sanitas din întreaga țară, reuniți la ședința Consiliului Național (CN) din 25 noiembrie, au evidențiat că și o parte dintre angajații din Sănătate și Asistență socială, care nu au beneficiat de ceșterile salariale, sunt într-o situație disperată și au decis să ceară rezolvarea imediată a problemelor de natură salarială pe care le-au semnalat în mod repetat angajații din cele două sisteme.

În contextul în care rata inflației a crescut la 15,9% în luna septembrie 2022, atingând cel mai mare nivel din ultimii 19 ani, iar costul vieții s-a dublat în 2022 față de anul trecut, din cauza prețurilor crescute la toate bunurile de consum și serviciile asociate traiului de zi cu zi, cele mai multe categorii de angajați din Sănătate și Asistență socială au beneficiat, în ultimii doi ani, de creșteri salariale nesemnificative, cu sume derizorii cuprinse între 56 de lei și 300 de lei, se arată într-un comunicat remis de Sanitas, după ședința CN.

Reprezentanții Sanitas susțin că deși întreaga societate trebuie să facă față acestei crize a costurilor de trai, este „incorect și imoral ca principalele victime să fie angajații cu cele mai mici salarii din cele două sisteme. În Sănătate sunt doar câteva categorii profesionale cu venituri salariale crescute; cea mai mare parte a angajaților o reprezintă cei poziționați sub salariul mediu pe economie sau aproape de nivelul acestuia: infirmiere, brancardieri, registratori medicali, personal TESA și auxiliar, asistenți  sociali, psihologi, chimiști, biochimiști, kinetoterapeuți, logopezi etc. iar aceștia reprezintă peste 60% dintre salariații din Sănătate și Asistență socială!” și, prin urmare, „prima obligație a Guvernului României” este să aplice corect și în totalitate prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru toate categoriile de angajați din Sănătate și din Asistență socială.

Sindicaliștii cer ca salariile de bază ale tuturor categoriilor de personal din cadrul autorităților și instituțiilor publice din sistemul sanitar și de asistență socială să crească la nivelul anului 2022, iar sporurile pentru condiții de muncă să le fie acordate procentual din salariul de bază aflat în plată; să li se acorde indemnizaţia de hrană, indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor și pentru vacanță; să li se plătească orele suplimentare în funcție de salariul de bază, iar creşterea veniturilor să fie cel puţin egală cu rata anuală a inflaţiei.

Liderii Sanitas cer, de asemenea, să fie consultați în proiectarea noii legi a salarizării personalului bugetar, pe care „Guvernul și-a asumat, prin PNRR”, iarpână la apariția unui nou cadru legal, cerem aplicarea de urgență a legii actuale – Legea nr. 153/2017, în totalitatea ei, pentru toți angajații din cele două sisteme. După ce guvernul își îndeplinește atribuțiile și respectă legea în vigoare, putem să ne gândim și la o lege nouă”, a declarat Leonard Bărăscu, președintele Federației SANITAS, care susține că actuala lege a fost „aplicată discriminator”, „cârpită ici-colo” cu HG-ui și ordonanțe și în final blocată pentru o parte din salariații celor două sisteme.


articolul original.

Ziua Mondială a Carenței de Fier, marcată printr-o campanie de informare și testare

25 November 2022 at 10:54

O treime din populația lumii este afectată de carența de fier, iar disponibilitatea redusă a fierului în organism compromite parțial funcțiile creierului și ale mușchilor, ducând la oboseală. 

Sursa foto: ASPIIR

Cu ocazia Zilei Mondiale de conștientizare a Carenței de Fier, marcată în fiecare an la nivel mondial în data de 26 noiembrie, Asociaţia Persoanelor cu Boli Inflamatorii Intestinale din România (ASPIIR), în parteneriat cu Societatea Română de Gastroenterologie și Hepatologie (SRGH), Clubul Român pentru Boala Crohn şi Colită Ulcerativă (RCCC) și Grupul de lucru GastRo al Medicilor de Familie (GastRo SNMF), lansează campania „Sănătatea mea de fier”, cu scopul de a face cunoscute simptomele și riscurile pentru sănătate asociate carenței de fier.

În cadrul campaniei, în zilele de 25 și 26 noiembrie, ASPIIR și partenerii săi vor organiza o serie de acțiuni de informare și educare, printre care și prezența cu un stand informativ în centrul comercial Mega Mall din București, oferind posibilitatea vizitatorilor centrului comercial să își facă un test cu privire la simptomele asociate carenței de fier. Persoanele la risc vor primi și vouchere de testare, 200 de astfel de vouchere fiind distribuite în cele două zile.

Ne-am dorit să derulăm această campanie pentru a veni în întâmpinarea nevoilor celor cu simptome de carență de fier cu informații și cu vouchere de testare. Totodată, prin intermediul acestei campanii dorim să atragem atenția întregii populației asupra nevoii de a monitoriza nivelul fierului, pentru o funcționare optimă a organismului nostru”, a declarat Isabella Grosu, Președinte ASPIIR.

O treime din populația lumii este afectată de carența de fier, iar acest fapt are un impact important asupra bunei funcționări a întregului organism, inclusiv la nivel cognitiv. În plus, deficitul de fier este frecvent asociat cu Bolile Inflamatorii Intestinale (BII), aproximativ 36%-76% dintre pacienții cu BII dezvoltând anemie feriprivă.

Carența de fier poate afecta semnificativ calitatea vieții unei persoane, de aceea este important să mergem la medic în cazul în care avem simptome precum oboseală, intoleranță la frig, anxietate, pierderea părului, paloare etc. De asemenea, este foarte important să ne testăm și să ținem sub control, cu ajutorul medicului, o eventuală carență de fier, a explicat dr. Mihaela Udrescu, medic de familie.

Ca medic gastroenterolog, mă confrunt frecvent cu cazuri de carență de fier. Bolile gastro-intestinale reprezintă cea mai comună cauză de anemie feriprivă la bărbați adulți și femei post- menopauză. În rândul pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale, anemia nu reprezintă doar o modificare patologică a unui parametru din sânge, ci este cea mai frecventă complicație extradigestivă”, a subliniat dr. Cristian Țieranu, medic primar gastroenterolog.

Nivelul optim de fier din organism variază de la o persoană la alta, în funcție de vârstă, sex și starea de sănătate. În mod normal, există un echilibru sănătos între aportul de fier și cantitatea de care are nevoie corpul fiecărui om, dar disponibilitatea redusă a fierului în organism compromite parțial funcțiile creierului și ale mușchilor, ducând la oboseală. În unele cazuri, rezervele de fier pot fi epuizate, iar corpul nu mai are suficient fier pentru a produce hemoglobină pentru celule roșii. Acest stadiu mai grav al carenței de fier este numit anemie feriprivă și afectează transportul oxigenului către celule.

Principalele cauze ale carenței de fier sunt lipsa fierului în alimentaţie (regimurile vegane şi vegetariene), pierderile de sânge (în timpul menstruaţiei abundente), malabsorbţia, necesarul crescut (perioada sarcinii), inflamaţia din organism (persoane cu BII). Carența de fier afectează și 37 până la 61% dintre pacienții cu insuficiență cardiacă cronică, iar la pacienții cu boală cronică de rinichi, incidența este între 24-85%.

Ficatul, carnea roșie, peștele – de la sardine la somon -, spanacul, pătrunjelul, fasolea, mazărea sunt alimente bogate în fier, dar organismul nu le absoarbe la fel. Specialiștii spun că fierul este de două feluri: hemic (de orgine animală, care se aboarbe în procent de 30%) și nonhemic (cel de origine vegetală, absorbit 3-6%).  Pentru a crește absorbția fierului și a-l face eficient este nevoie de mediu acid, de aceea salatele se consumă cu lămâie sau oțet, iar mâncărurile cu sos de roșii.

Lipsa de fier se poate compensa medicamentos (la recomandarea medicului), dar specialiștii atrag atenția că suplimentele cu fier, în special cele de sinteză, vin „la pachet” cu tulburari gastro-intestinale, de aceea recomandă consumarea frecventă a alimentelor care îmbunătățesc absorbția fierului și normalizează metabolismul acestuia: produse de origine animală cu conținut bogat de fier (ficat, carne roșie, pește, ouă), salate și sucuri de crudități (spanac, urzică, salată, leurdă, rucola, valeriană, lobodă, sfeclă roșie, pătrunjel), leguminoase (fasole, linte etc.) și apă alcalină (esențială pentru reacțiile chimice din organism). Mai trebuie știut că ceaiul negru și cafeaua blochează absorbția, de aceea nu este indicat să se consume imediat după masă.

ASPIIR derulează campania „Sănătatea mea de fier” cu sprijinul Vifor Pharma România, voucherele de testare a nivelului fierului din organism fiind oferite cu sprijinul acestui partener.


articolul original.

Colegiul Medicilor cere suplimentarea locurilor la Rezidențiat

24 November 2022 at 12:40

Prof. univ. dr. Daniel Coriu, președintele CMR, spune că cele doar 321 de locuri scoase anul acesta la concurs pentru medicina de familie sunt insuficiente, având în vedere că, pe lângă deficitul actual, în următorii 5 ani, aproximativ 3.000 de medici de familie vor atinge vârsta de pensionare.

Conducerea CMR

Colegiul Medicilor din România (CMR) solicită, public, Ministerului Sănătății, suplimentarea numărului de locuri la rezidențiat aferente specialității de medicină de familie și atrage atenția că anul acesta au fost scoase la rezidențiat doar 321 de locuri pentru medicina de familie, dar acest număr este insuficient având în vedere datele ce arată necesarul efectiv pentru medicina de familie la nivel național.

Conducerea CMR subliniază că pentru a preîntâmpina o acutizare a lipsei de medici, mai ales în specialitățile deficitare, din perspectiva actuală a resursei umane, ce ar avea efecte negative atât asupra sistemului de sănătate cât și a populației, trebuie realizată o analiză riguroasă a necesarului de medici pe fiecare specialitate și suplimentarea locurilor la rezidențiat, în special pentru medicina de familie.

Daniel Coriu

Pe lângă actualul deficit de aproximativ 400 de specialiști în medicina familiei, cărora li se adaugă alte câteva sute deja pensionați care își continuă activitatea și alte câteva mii afalți în prag de pensionare, conducere CMR atrage atenția că, în următorii 5 ani, aproximativ 3.000 de medici de familie vor atinge vârsta de pensionare și vor ieși din sistem.

Este extrem de important să se identifice și să se pună în practică rapid soluții pentru acoperirirea deficitului de medici implicați în asistența medicală primară. Sunt previzionări că în România vor exista unele dintre cele mai mari deficite în resursa umană implicată în acordarea asistenței medicale primare la nivel european. Această situație pe care nimeni nu și-o dorește va reduce accesul pacienților la asistența medicală de prim contact, cu impact ulterior inclusiv pe creșterea costurilor aferente sistemului de sănătate, dar și o presiune în plus pe celelalte specialități medicale”, subliniază prof. univ. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România.


articolul original.

Performanța, premiată de Consiliul Județean Buzău

24 November 2022 at 11:04

Dansatorii sportivi ai Clubului „Vibe Dance” Buzău și tenismanii CSS Colegiul Național Al. Vlahuță Râmnicu Sărat care au obținut anul acesta trofee și medalii la concursuri naționale și internaționale, împreună cu antrenorii lor, au fost felicitați, aplaudați și premiați în ședința CJ Buzău.

Moș Nicolae a venit anul acesta mai devreme pentru 9 campioni ai dansului sportiv și tenisului de masă buzoian. Trei perechi de dansatori ai Clubului „Vibe Dance” Studio Buzău, care au devenit anul acesta campioni naționali la categoria lor de vârstă sau au obținut un loc pe podium la o competiție internațională organizată în Germania, și trei copii legitimați la CSS Colegiul Național Al. Vlahuță Râmnicu Sărat la secțiunea tenis de masă care au obținut medalii la competiții naționale, împreună cu antrenorii lor, au fost, astăzi, invitați de onoare la ședința ordinară a Consiliului Județean Buzău, pentru a fi premiați de autoritățile județului.

Avem aici niște copii deștepți, frumoși, cuminți și sănătoși, pentru că fac sport. Performanța merită recunoscută și răsplătită, mai ales acasă! Avem bucuria să avem alături de noi campioni și să-i premiem pentru rezultatele lor, fie că vorbim de dans sportiv – German Open Championship, Stuttgart, sau de tenis de masă – Campionat Național și Championships Trophy. Vă suntem alături și ne mândrim cu buzoieni ca voi! Felicitări și mult succes în continuare!”, le-a transmis președintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Asociația de Dans Sportiv „Vibe Dance” Buzău împlinește 20 de ani de activitate, iar pentru dansatorii sportivi care de-a lungul timpului au obținut numeroase premii și trofeee la concursuri naționale și internaționale, dansul înseamnă un mod de viață, o stare de spirit prin care transmit bucurie, dăruire și frumos, prin care inspiră și oferă și altora încredere și optimism. Când urcă pe podium, ei uită că de antrenamentele zilnice, de efort, de renunțarea la orele de joacă, simt doar că efortul a meritat și că nu și-ar dori altceva.

Pentru rezultatele notabile obținute anul acesta, patru dnasatori sportivi care au devenit campioni naționali la categoria lor de vârstă, și alți doi care s-au clasat pe locul al III-lea la o German Open Championship, Stuttgart, au fost premiați de Consiliul Județean Buzău. Daria Clopoțel, Tudor Oprea, Alessia Cristea, Eduard Rusu, Isabela Popa și Darius Țîrlea, împreună cu antrenorii lor, Alexandra Draie și Alina Ion au fost felicitați, aplaudați și premiați cu diplome și câte 500 de lei.

Alături de tinerii dansatori, în sala de ședințe a Consiliului Județean au fost felicitați, aplaudați și premiați și trei copii legitimați la CSS C. N. „Al. Vlahuță” Râmnicu Sărat – Tenis de masă, care au obținut locul III la Campionatul Național pe echipe – juniori 3, repectiv, locul III la simplu și la dublu mixt, alături de antrenorii care au contribuit la obținerea acestor performanțe.

Rhiana Șerbănescu, Rhiana David și Ilinca Briceag, împreună cu antrenorii lor Rodica Dojan și Dorin Iordan au primit felicitări, aplauze și premii în bani după ce anul acesta s-au întors cu medalii de la mai multe competiții. Două dintre campioane fac deja parte din Lotul național al României la categoria lor de vârstă.

Fiecare sportiv și antrenor a primit câte un premiu în valoare de 500 de lei, bani ce provin din bugetul Consiliului Județean Buzău.

Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, le-a mulțumit tuturor și le-a promis că administrația județului le va fi în continuare alături, exprimându-și speranța că evoluția lor va continua. „Vă mulțumesc, copii, pentru eforturile pe care le faceți. Mulțumesc și celor care vă îndrumă și nu în ultimul rând părinților voștri, pentru că au grijă de voi. Vă rog să ne invitați când veți mai face performanță, pentru că sunt ferm convins că veți face performanță și mai mare! Ne mândrim cu voi, sunteți într-adevăr niște copii de la care putem învăța și cu siguranță o să fiți niște oameni care fac cinste societății, veți fi cei care mâine ne vor lua locul nouă, celor mai în vârstă. Știu că facem poate prea puțin pentru voi, pentru cadrele didactice și pentru părinții voștri, dar sper că vom avea ocazia să repetăm gestul acesta”, a mai spus Petre Emanoil Neagu, care i-a invitat să participe și la evenimentele care vor fi organizate de Consiliul Județean, în luna decembrie, la Centrul Muzeal Brătianu.

Eu vă urez să fiți sănătoși și să ne revedem măcar în aceste condiții!”, a încheiat Neagu.

În prag de Crăciun, „Vibe Dabce” Studio va oferi buzoienilor un spectactacol de sărbătoare, care va avea loc pe 22 decembrie, începând cu ora 18.00, la Sala Mare a Consiliului Județean. Având ca tematică „Poveștile Disney”, spectacolul va fi unul caritabil, iar banii strâmși din vânzarea biletelor și din sponsorizări și donații, vor ajunge la un centru de plasament, pentru ca și copiii cu probleme speciale de aici să se poată bucura sărbătorile Crăciunului și Anului Nou.

Spectatorii care participă la eveniment vor avea ocazia să sărbătorească împreună cu echipa „Vibe Dance” cei 20 de ani de muncă, de succese și de vise îndrăznețe care, în mare parte, s-au realizat.  Reprezentanții clubului de dans sportiv invită pe toți cei care vor să se bucure de Sărbători, să participe la cel mai frumos „Spectacol caritabil de Crăciun” organizat în cei 20 de ani de activitate și să simtă „forța puternică care ne conduce în a face lucruri bune, DANSUL”. „De la cei mai mici membri până la cei mai experimentați, vom sărbătorii evoluția tuturor, munca depusă și rezultatele extraordinare obținute de aceștia în cadrul familie Vibe Dance Sudio Buzău”, se menționează în invitația la eveniment, postată pe Facebook, unde se menționează și cum pot contribui cei care doresc să sprijine evenimentul.


articolul original.

Colegiul Medicilor: Polița de malpraxis medical ar trebui să fie similară cu asigurarea RCA

23 November 2022 at 13:17

În cadrul unei noi întâlniri cu medicii din teritoriu, președintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Daniel Coriu, a afirmat că sistemul actual al polițelor de malpraxis nu le oferă medicilor o protecție reală și ar trebui schimbat, după modelul RCA. 

O nouă dezbatere a Biroului Executiv al Colegiului Medicilor din România (CMR), pe tema reducerii greșelilor medicale și a modului în care sistemul medical românesc se raportează la ele. Dezbatera a avut loc miercuri, 23 noiembrie, în amfiteatrul Facultății de Farmacie din cadrul Universității de Medicină, Farmacie și Științe Tehnologice (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureș și a reunit experți din domeniul medical și juridic alături de asociații de pacienți din județele Sibiu, Bistrița Năsăud, Brașov, Harghita, Covasna și Târgu Mureș. Discuția a fost moderată de dr. Vlad Mixich, expert în politici de sănătate.

În contextul în care siguranța pacientului este o temă prioritară în întreaga lume, atât pentru profesioniștii din domeniul medical, cât și pentru beneficiarii serviciilor medicale, prof. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMFST Târgu Mureș și gazda evenimentului, a subliniat importanța acestei teme care a ajuns în spațiul public la inițiativa CMR și este abordat atât din perspectiva medicală și din cea a pacientului, cât și din perspectivă socială, întrucât cu cât mai mulțumiți sunt pacienții și personalul medical, cu atât se vor reduce și costurile actului medical.

Prof. univ. dr. Daniel Coriu

La fel ca și în cadrul întâlnirilor de la București și Timișoara, prof. univ. dr. Daniel Coriu, președintele CMR, a declarat, între altele, că „polițele de malpraxis cuprind foarte multe clauze de exonerare și nu acoperă, de exemplu, despăgubirile morale. Medicii plătesc prime de asigurare mici, dar în caz de malpraxis, medicul nu este în mod real protejat de această poliță”, astfel că problema despăgubirilor materiale și morale pentru pacienții care au suferit prejudicii trebuie preluată în mod real și efectiv de asigurători în cadrul poliței de malpraxis.

Printre soluțiile luate în calcul de participanții la eveniment s-a numărat introducerea unor clauze obligatorii în polițele de malpraxis, astfel încât asigurătorii să fie parte în dosarele civile de răspundere a medicilor.

În România, în caz de malpraxis, medicul se găsește de cele mai multe ori singur în fața instanței. De cele mai multe ori, spitalul este parte în dosar doar pentru că pacientul consideră că acesta are un grad mai mare de solvabilitate și solicită să răspundă solidar cu medicul. Aceasta este din păcate în acest moment realitatea din România. Iar acest lucru creează o presiune psihologică enormă asupra medicilor”, a subliniat profesorul Coriu.

Prof. dr. Horatiu Suciu

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră că faptul că factorii ce țin de sistemul de Sănătate – precum resursele umane limitate, dotarea insuficientă, circuitele necorespunzătoare din unitățile sanitare sau absența unor protocoale clare de îngrijire medicală – sunt principalii factori responsabili de apariția erorilor medicale.

Dacă în alte țări, precum Franța, clinica, sistemul de asigurări și sistemul medical în ansamblu își asumă responsabilitatea și intervin, din păcate România asistăm la situația în care medicul este pe cont propriu”, a mai spus prof. Daniel Coriu.

Prof. univ. dr. Horațiu Suciu, medic primar de chirurgie cardiovasculară și șeful Clinicii de cardiologie cardiovasculară din Târgu Mureș a subliniat că în chirurgia inimii, care „este un organ vital, marja de eroare este zero, orice greșeală find plătită foarte scump, cu viața, pentru toate celelalte probleme existând soluții”.

Reprezentanții CMR consideră că polița pentru malpraxis ar trebui să fie similară polițelor RCA, astfel încât asigurătorul să fie obligatoriu alături de medic în fața instanței civile, iar polița să acopere cu adevărat riscul în caz de malpraxis. O astfel de schimbare va duce cel mai probabil la creșterea primelor de asigurare pentru polițele de malpraxis, dar este de preferat ca medicii să achite mai mult pentru o poliță care să îi protejeze cu adevărat.

Colegiul Medicilor din România a demarat, pe data de 2 noiembrie o serie de dezbateri publice, cu participarea medicilor, reprezentanților presei, asociațiilor de pacienți, societății civile și sindicatelor în domeniul medical, care aduc în discuție deficiențele sistemului de gestionare a greșelii medicale în România.

În cadrul primei dezbateri, desfășurate la București, participanții au subliniat importanța raportării voluntare și analizei detaliate a greșelilor medicale într-un sistem nepunitiv, pentru a evita repetarea acestora pe viitor și a îmbunătăți calitatea actului medical. Reprezentanții Colegiului Medicilor au declarat că pacientul are un drept incontestabil de a primi, într-un timp rezonabil, compensații financiare în cazul în care o greșeală medicală i-a cauzat o suferință sau un prejudiciu pacientului. În acest sens, sunt necesare modificări legislative care să permită o soluționare mult mai rapidă a dosarelor de răspundere civilă în caz de malpraxis.

În plus, se impune întărirea mecanismelor de răspundere disciplinară astfel încât, în cazul greșelilor grave sau repetate, de exemplu, să intervină ridicarea dreptului de practică a medicului pentru a proteja alți pacienți.

În scopul eficientizării mecanismului de răspundere civilă, reprezentanții Colegiului Medicilor au propus în cadrul dezbaterii din 16 noiembrie, la Timișoara, înființarea unui corp al experților medicali care să realizeze expertiza judiciară. Medici acreditați din toate specialitățile și care cunosc foarte bine practica medicală vor oferi expertiză instanțelor civile astfel încât acestea să poată fi lămurite dacă este vorba despre un caz de malpraxis sau nu.

Spre deosebire de alte domenii, unde expertiza judiciară este realizată de experți independenți acreditați, cea în domeniul malpraxisului medical este realizată acum de către serviciile de medicină legală la nivel teritorial și respectiv Institutul Național de Medicină Legală, dar CMR a arătat că acest sistem nu funcționează și există întârzieri care pot ajunge de la câteva luni la câțiva ani.

În plus, practica CEDO a arătat că sistemul actual nu asigură independența expertizei judiciare în cauzele de malpraxis, sistemul de medicină legală fiind direct subordonat autorităților din domeniul sănătății.

Dezbaterile vor continua în lunile ianuarie și februarie 2023, la Cluj, Iași și Craiova.


articolul original.

Rujeola, o nouă amenințare globală

24 November 2022 at 05:31

Răspândirea focarelor de rujeolă este considerată de Organizația Mondială a Sănătății și de Centrul de Prevenirea și Controlul Bolilor din Statele Unite o nouă amenințare globală iminentă.

După ce pandemia de Covid-19 a dus la o scădere constantă a acoperirii vaccinale și la slăbirea supravegherii bolii, în prezent se prefigurează o nouă amenințare globală iminentă, prin răspâdirea rujeolei în diferite regiuni la nivel global, au avertizat miercuri, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și agenția federală a Departamentului de Sănătate Publică din SUA – Centers for Disease Control and Prevention (CDC).

Rujeola este unul dintre cele mai contagioase virusuri umane și poate fi prevenită aproape în totalitate prin vaccinare, însă necesită o acoperire cu vaccin de 95% pentru a preveni focarele în rândul populațiilor, potrivit OMS.

Aproape 40 de milioane de copii nu au primit însă o doză de vaccin împotriva rujeolei în 2021, din cauza obstacolelor create de pandemie, au declarat reprezentanții OMS și CDC, într-un raport comun.

Cazurile de rujeolă nu au crescut încă dramatic în comparație cu anii precedenți, dar tocmai de aceea, „acum este momentul să acționăm”, a declarat marți, pentru Reuters, Patrick O’Connor, liderul OMS pentru rujeolă. „Suntem la o răscruce”, a afirmat el, subliniind că „va fi o perioadă foarte dificilă de 12-24 de luni în care să încercăm să atenuăm acest lucru”.

O combinație de factori precum măsurile persistente de distanțare socială și natura ciclică a rujeolei ar putea explica de ce nu a existat încă o explozie de cazuri, în ciuda decalajelor de imunitate tot mai mari, dar asta s-ar putea schimba rapid, a mai spus O’Connor, atrăgând atenția asupra naturii extrem de contagioase a bolii.

În 2021 au existat aproape 9 milioane de cazuri de infectare cu virusul rujeolic și 128.000 de decese la nivel global. în februarie, anul acesta, oficiali din domeniul sănătății din Marea Britanie au avertizat că ratele de vaccinare au scăzut la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu.

OMS a observat deja o creștere a focarelor de rujeolă, cu amenințare majoră, de la începutul anului 2022 și până în septembrie, de la 19 la aproape 30, a arătat O’Connor, adăugând că este deosebit de îngrijorat de anumite zone ale Africii subsahariane.

Rujeola sau pojarul este o infecție virală extrem de contagioasă care apare ca o erupție cutanată și are simptome asemănătoare cu răceala. Boala este cauzată de Morbillivirus, un virus din familia Paramyxovirus și se transmite pe calea aerului, prin tuse sau strănut. Virusul rujeolic poate trăi până la două ore pe diferite suprafețe sau în aer și poate infecta 90% din persoanele sensibile. Rujeola poate fi o boală gravă la toate grupele de vârstă, însă este deosebit de periculoasă în cazul copiilor mai mici de 5 ani și la adulții cu vârste peste 20 de ani. Conduce frecvent la complicații severe, precum infecții pulmonare joase, infecții ale creierului (encefalită) și infecții bacteriene secundare care afectează sistemul imunitar mai ales la copii.

Rujeola, a ucis în medie 2,6 milioane de oameni anual, înainte de a fi dezvoltat un vaccin, potrivit OMS. Nu există tratament antirujeolic, dar administrarea a două doze de vaccin ROR (rujeolă, oreion și rubeolă) are o eficacitate de 97% în prevenirea cazurilor grave și a deceselor. Mai mult de 95% dintre decese au loc în mai ales în țările în curs de dezvoltare din Africa și Asia. Vaccinarea pe scară largă a diminuat numărul deceselor, dar încă face victime.

La nivel european, strategiile cheie stabilite în vederea eradicării rubeolei, cuprind: 

1. Atingerea și susținerea unei înalte acoperiri vaccinale (≥95%) cu două doze de vaccin rujeolic și cel puțin o doză de vaccin rubeolic prin serviciile de imunizare de rutină de înaltă calitate.

2. Oferirea unei a doua oportunități pentru imunizarea antirujeolică prin activități suplimentare de imunizare la populațiile susceptibile la rujeolă.

3. Oferirea oportunităților de vaccinare antirubeolică, inclusiv prin activități suplimentare de imunizare, tuturor copiilor susceptibili la rubeolă, adolescenților și femeilor la vârsta fertilă.

4. Întărirea sistemelor de supraveghere prin investigarea riguroasă a fiecarui caz și confirmarea de laborator a cazurilor suspecte.

5. Asigurarea informațiilor de înaltă calitate și valide atât pentru personalul sanitar, cât și pentru public, referitoare la beneficiile și riscurile asociate cu imunizarea antirujeolică și antirubeolică.

Planul de acțiune pentru eliminarea rujeolei, rubeolei și prevenirea infecției rubeolice congenitale/sindromului rubeolic congenital în România, adoptat de Ministerul Sănătății, are ca obiective eliminarea rujeolei endemice și a rubeolei endemice și prevenirea infecției rubeolice congenitale (IRC) și a sindromului rubeolic congenital (SRC), astfel încât să se mențină o incidență de sub 1 caz la 100.000 de născuți vii.

Planul cuprinde și o instrucțiune privind vaccinarea cu ROR în cadrul asistenței medicale primare, elaborată de experții Institutului Național de Sănătate Publică (INSP). Se preconizează astfel că echipa de profesioniști din asistența medicală primară va asigura implementarea Planului Național de Vaccinare (PNV), cu atingerea acoperirii vaccinale optime de peste 95% – acoperirea vaccinală considerată de OMS eficientă pentru a preveni focarele în rândul populațiilor.

În România, vaccinarea împotriva rujeolei și rubeolei se efecuează cu vaccin combinat ROR (rujeolă-oreion-rubeolă) asigurând astfel protecția simultană pentru mai multe boli. Schema națională pentru vaccinarea cu ROR prevăzută în Programul Național de Vaccinare (PNV) constă în două doze: prima se administrează la vârsta de 12 luni, iar cea de-a doua doză se administrează la vârsta de 5 ani, în cabinetul medicului de familie, tuturor copiilor, cu sau fără certificat de naștere și indiferent daca sunt sau nu pe lista unui medic de familie.

Pentru perioada 2021-2030, România și-a stailit ca obiective strategice: menținerea eliminării rubeolei endemice; eliminarea și mentinerea eliminării rujeolei endemice; prevenirea infectiei rubeolice congenitale/sindromului rubeolic congenital; creșterea si mentinerea acoperirii vaccinale la vaccin cu componente rubeolică șirujeolică peste 95%.

În mod excepţional, ca măsură de limitare a efectelor unei epidemii, Ministerul Sănătății poate decide efectuarea unei doze suplimentare sub vârsta de 12 luni, iar administrarea se poate efectua nu doar în cabinetul medicului de familie, ci și în spații special amenajate puse la dispoziție de autoritățile locale, în școli, grădinițe, caravane mobile etc.

Vaccinarea cu ROR a adultului nu este inclusă în PNV, dar este recomandată contacților din focar, în vederea limitării extinderii bolii; personalui medico-sanitar din secții medicale cu risc (pediatrie, boli infecțioase) dacă nu prezintă istoric de vaccinare cu ROR sau la care rezultatele testării de laborator nu evidențiază prezența anticorpilor specifici; persoanelor care călătoresc în zone/țări în care evoluează focare/epidemii; adultului tânăr care nu prezintă imunitate dovedită pentru rujeolă și/sau rubeolă și/sau oreion (rezultate ale unor testări recente ale anticorpilor specifici) și care intenționează să devină părinți.

În fiecare dintre aceste situații se recomandă completarea schemei cu 2 doze vaccin ROR, administrate la un interval de minim 28 de zile.


articolul original.

Înghițim antibiotice cu pumnul și riscăm să nu mai putem fi tratați atunci când avem nevoie

23 November 2022 at 10:02

România ocupă primul loc în Europa la consumul de antibiotice, cu peste 25 de doze administrate zilnic la 1.000 de locuitori, arată un studiu publicat de Centrul European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (ECDC). 

Antibioticele reprezintă probabil cel mai mare progres medical al ultimului secol, au salvat sute de milioane de vieți, au scurtat durata suferințelor prin infecții şi, în numeroase alte cazuri, au prevenit apariția unor sechele ale infecțiilor. Devenite disponibile în anii 1940, antibioticele au ajutat la creșterea speranței de viață și oamenii au putut supraviețui unor infecții care odinioară erau mortale, dar supraprescrierea și consumul excesiv de antibiotice au dus la rezistența antimicrobiană, una dintre cele mai presante probleme de sănătate publică globală.

În 2019, s-au înregistrat aproape 5 milioane de decese la nivel global care au fost asociate cu rezistența la antibiotice (din care 1,3 milioane au fost atribuite direct acesteia), potrivit The Lancet. În același an, OMS a identificat 32 de antibiotice aflate în dezvoltare clinică ce se adresează listei OMS de agenți patogeni prioritari, însă doar 6 din cele 32 au fost clasificate ca inovatoare. Dezvoltarea unui nou antibiotic poate dura 10-15 ani și implică anumite costuri ce depășesc 1 miliard USD, iar în ultimii trei ani, niciun nou antibiotic nu a fost descoperit, în timp ce folosirea neadecvată a lor a dus la creșterea alarmantă a rezistenței la aceste medicamente. Lipsa accesului la antimicrobiene de calitate rămâne o problemă majoră de sănătate globală. OMS atrage atenția că, fără acțiuni constante de conștientizare a consumului responsabil de antibiotice, până în anul 2050, infecțiile rezistente la antibiotice ar putea provoca 10 milioane de decese pe an.

La nivel european, românii își administrează cele mai multe antibiotice „după ureche”, deși medicii atrag permanent atenția că afecțiunile virale nu se tratează cu antibiotice și pe lângă faptul că în astfel de cazuri, antibioticele nu oferă niciun beneficiu, crește rezistența bacteriilor față de antibioticele la care sunt expuse, făcând ca infecțiile determinate de bacteriile rezistente la antibiotice să fie mai greu de tratat.

Infecțiile căilor aeriene superioare (nas, sinusuri, faringe, laringe, ureche) sunt responsabile de o mare parte a consumului nejustificat de antibiotice. Cei mai mulți pacienți nu au nevoie de antibiotice, ci doar de medicație simptomatică (antitermice, antiinflamatoare, descongestionante nazale, vitamina C, etc.) pentru a se recupera. În jur de 90% din durerile în gât au o etiologie virală și nu necesită antibiotice. Rata ridicată de prescriere a antibioticelor pentru viroze respiratorii contribuie semnificativ la creșterea rezistenței bacteriene”, arată prof. dr. Codruț Sarafoleanu, secretar general Societatea Română de Rinologie.

Dr. Dina Mergeani

În România este interzisă eliberarea antibioticelor fără rețetă, dar în ultimul an, țara noastră se situează pe primul loc în Uniunea Europeană la consumul de antibiotice, după ce în ultimii 11 ani s-a aflat pe primele 5-6 locuri. Abuzul de antibiotice a determinat cele mai mari niveluri ale rezistenței la principalele antibiotice utilizabile pentru stafilococul auriu, pentru Pseudomonas aeruginosa (piocianic) şi unele dintre cele mai mari pentru bacterii de spital (Acinetobacter, Klebsiella pneumoniae) şi din afara spitalelor  (Escherichia coli -principala cauză de infecții urinare, pneumococ -principala cauză de pneumonii, sinuzite, otite și pentru enterococi). Pentru tratarea acestora este nevoie de antibiotice din ce în ce mai toxice şi mai costisitoare, iar în unele cazuri rămân foarte puține soluții de tratament, transmite Ministerul Sănătății.

Sezonul rece este în toi și vedem o explozie a cazurilor de viroze atât la adulți, cât și la copii. În România încă ne confruntăm deseori cu pacienți care vin în cabinete sau la farmacie pentru a cere antibiotice pentru a trata simple răceli sau dureri în gât. Este important să creștem gradul de educație, pentru a avea arme să tratăm infecții mai grave care chiar au nevoie de antimicrobiene”, a declarat dr. Dina Mergeani, Președintele Societății Naționale de Medicina Familiei.

Autoritățile medicale, medici, asociații profesionale, asociații de pacienți, mass-media și principalul producător de antibiotice din țara noastră și-au reunit eforturile în contextul „Zilei europene a informării despre antibiotice” (18 noiembrie) și a „Săptămânii mondiale a conștientizării antimicrobiene” (18-24 noiembrie).

Este important ca românii să înțeleagă cum putem trata corect o răceală comună sau o durere în gât, apelând de cele mai multe la tratamente simptomatice. Campania pe care o lansăm azi își propune să aducă în atenție obiceiurile de consum de antibiotice și să educe cu privire la rolul acestora și al altor medicamente în tratarea infecțiile căilor respiratorii superioare, a exlicat dr. Vlad Budu, președinte Executiv, Societatea Română de Rinologie.

Antibiotice Iași a desfășurat, la Iași și la București, campania „Tratează antibioticele cu grijă pentru un viitor fără grijă!”. „Este responsabilitatea noastră, a tuturor, și cu atât mai mult a companiei noastre, producător recunoscut în domeniu, să prevenim creșterea rezistenței antimicrobiene, astfel încât să păstrăm valoarea acestor medicamente de neînlocuit în terapeutică, pentru generațiile viitoare“, a declarat Andrada Cozac, manager medical Antibiotice Iași.

Studenții mediciniști ieșeni au organizat și un flash mob, pentru a atrage atenția asupra importanței utilizării responsabile și corecte a antibioticelor, salvatoare de vieți. Totodată, în cadrul unor workshop-uri, studenții și medicii rezidenți de diferite specialități, din Iași și București, au fost instruiți despre utilizarea corectă a antibioticelor în practica medicală. „Antibioticele reprezintă o descoperire științifică extrem de valoroasă, care a salvat zeci de milioane de vieți în ultimii 70 de ani și care reprezintă o zestre de mare preț a umanității. Cu toții trebuie să avem grijă să nu dăm ocazia bacteriilor să se modifice și să devină rezistente la antibiotice pentru că, în curând, nu vom avea resursele necesare tratării unor infecții pe care, acum, le considerăm banale. O misiune importantă pe care o avem este aceea de a păstra cât mai nealterată această achiziție, printr-o acțiune globală de utilizare rațională a antibioticelor atât la oameni, cât și la animale și în mediul înconjurător. Sunt extrem de încântată să contribui la acest demers al companiei Antibiotice care ne oferă posibilitatea să ne implicăm activ în acțiuni de susținere și conștientizare privind utilizarea responsabilă a antibioticelor”a subliniat prof. dr. Egidia Miftode, medic primar Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Cuvioasă Paraschiva”.

De asemenea, la radio și în social media, medici reputați din diferite specialități au oferit sfaturi valoroase privind consumul și efectele administrării de antibiotice responsabile și au încercat să explice că între mitul „antibioticele tratează orice boală însoțită de febră” și cel potrivit căruia „antibioticele sunt dăunătoare și nu trebuie folosite”, administrarea responsabilă de antibiotice este cea mai bună și mai eficientă atitudine care poate fi abordată.

Cu toții au subliniat că gripa şi răceala sunt două exemple de infecții peste care antibioticele nu ne ajută să trecem. Cu toate acestea, un studiu realizat în mai 2022 arată că 49% dintre românii cu vârste între 25 și 34 de ani cred că antibioticele sunt eficiente pentru durerile în gât, 54% consideră că antibioticele sunt eficiente pentru răceli și gripă, 42% cred că antibioticele ar trebui să fie disponibile la cerere în farmacie, iar 35% că ar trebui să fie eloberate fără prescripție medicală.

,,În aproximativ 90% din infecțiile respiratorii, indiferent că vorbim de infecții acute ale căilor respiratorii, de faringite, rinite sau rinosinuzite, sunt cauzate de virusuri, iar administrarea antibioticului într-o patologie virală nu aduce absolut niciun beneficiu și chiar pot face mai mult rău decât bine”, au atras atenția medicii.

Dr Adrian Streinu-Cercel

Medicii infecționiști atrag atenția că antibioticele sunt o clasă specială de medicamente care, din cauză că lucrează împotriva unor agenți vii, împotriva unor bacterii care vor să supraviețuiască, spre deosebire de celelalte medicamente, își limitează efectul în timp și ,,chiar dacă le utilizăm corect, dar mai ales când le utilizăm incorect, contribuim la limitarea efectului antibioticelor utilizate împotriva unora sau altora dintre speciile bacteriene implicate în infecții”.

Prof. dr. Adrian Streinu Cercel, medic primar boli infecțioase Institutul Matei Balș București, a explicat că „antibioticele sunt medicamente de neînlocuit, un motiv în plus pentru a le administra corect și numai atunci când este necesar. Acționând în acest mod, cu siguranță vom putea reduce din actualele forme de rezistență bacteriană la antibioticele în uz și vom putea preveni și apariția altor germeni rezistenți. Însă la acest deziderat, în mod obligatoriu va trebui să adăugăm și o educație medicală corectă, pentru toți participanții, adică pacienți, oameni de rând, și nu în ultimul rând medici, asistenți medicali”. 

Dr. Mihai Craiu

Referitor la principiile de prescriere corectă a antibioticelor și modul în care trebuie acționat în cazul copiilor, conf. dr. Mihai Craiu, medic primar pediatrie, Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” din București, a arătat că atunci când copilul răcește sau are febră, de multe ori, părinții se gândesc dacă trebuie sau nu să-l ducă în colectivitate și la administrarea de tratamente naturiste sau la tratamente cu antibiotice sau la cortizon. „Răspunsul scurt este că ar trebui să decidă medicul nostru, medicul de familie, medicul specialist al copilului. De ce? Pentru că un antibiotic folosit când nu este cazul, lasă în urma sa numai microbi rezistenți, iar următoarea infecție va fi mai greu de tratat. Iar bolile realmente bacteriene, tratate cu siropuri de plante, nu se vindecă niciodată”.

În completare, dr. Adrian Marinescu, medic primar boli infecțioase, director medical Institutul „Matei Balș” București a subliniat că „antibioticele se recomandă strict pacienților care au infecții bacteriene. Virozele nu se pot trata cu antibiotic. Antibioticul poate fi prescris doar de către medic, trebuie să fim atenți pentru ce luăm antibiotice, pentru ce interval de timp. Antibioticul potrivit pentru fiecare pacient ține de tipul de infecție și de istoricul medical al acestuia”.

Dr Valeria Herdea

Dr. Valeria Herdea, medic primar medicină de familie, Președinte AREPMF – Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie, spune că „utilizarea judicioasă a antibioticelor ne ferește de a dezvolta rezistența microbiană dată de antibiotice” iar „păstrarea sănătății reprezintă o responsabilitate a tuturor, este o responsabilitate care privește în primul rând prezentul, apoi viitorul nostru”. 

Dr. Sandra Alexiu, medic primar medicină de familie, președinte al Asociației Medicilor de Familie București, aa arătat, pe de altă parte, că „în ultimii 40 de ani, nu s-au descoperit molecule noi, de aceea trebuie să le folosim foarte eficient pe cele pe care le avem. Una dintre metode este să facem o pauză în utilizarea lor, astfel încât să treacă niste ani și microbii să se dezobișnuiască de antibioticul respectiv. În acest fel putem să combatem cu eficiență rezistența la antibiotic”.

Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC), consideră că este necesar să fie găsite și soluții „pentru a scădea acest consum de antibiotice”, pentru că „orice creștere a consumului va crește rezistența și vom ajunge să nu mai putem să tratăm boli infecțioase”.

O veste bună privind reducerea răspândirii bacteriilor rezistente la antibiotice în spitale vine de la Universitatea din Queensland, Australia. Dr. Patrick Harris și dr. Brian Forde de la Centrul de Cercetare Clinică al UQ au ​​folosit secvențierea genomică integrală ca instrument de supraveghere pentru a identifica, urmări și destabiliza agenții patogeni care provoacă infecții asociate asistenței medicale (IAAM). Testarea genomică poate preveni sute de infecții, economisind milioane de dolari prin reducerea costurilor serviciilor de îngrijire”, iar în același timp „poate duce la reducerea suferinței și la scăderea numărului de decese, susține dr. Harris, care arată că mai mult de 9% dintre persoanele internate în spital vor dobândi o infecție asociată, iar costul tratamentului devine o povară uriașă pentru sistemul de sănătate”.

Studiul de patru ani a comparat bacteriile rezistente la antibiotice, colectate de la pacienți din spitalele din Queensland, pentru a identifica legăturile genomice și, la rândul lor, rata de transmitere de la pacient la pacient. Implementarea secvențierii în acest mod a însemnat că am putea identifica, urmări și întrerupe transmiterea acestor bacterii în timp real, a declarat dr. Forde, care consideră că deși costisitoare și dificil de implementat, strategiile de prevenire a infecțiilor, bazate pe aceste abordări genomice, vor deveni probabil noul standard de aur și vor duce la economii pentru sistemul de sănătate prin îmbunătățirea prevenției IAAM.


articolul original.

Produsele de tutun încălzit aromatizate, interzise în UE

23 November 2022 at 06:06

Interdicţia privind produsele din tutun încălzit aromatizate a intrat în vigoare în Uniunea Europeană, iar statele membre au la dispoziţie 8 luni pentru a transpune directiva în legislaţia naţională.

Comisia Europeană salută intrarea în vigoare a interdicției privind produsele din tutun încălzit aromatizate, miercuri, iar cu această ocazie a subliniat că în contextul în care vânzările de produse din tutun încălzit aromatizate au crescut semnificativ în spatiul comunitar, interdicția va contribui la atingerea obiectivului de a crea o „generație fără tutun” stabilit în Planul European de Combatere a Cancerului.

Conform datelor CE, consumul de tutun este cel mai mare risc de sănătate care poate fi evitat și cea mai importantă cauză de deces prematur în UE, responsabil pentru aproape 700.000 de decese în fiecare an. Aproximativ 50% dintre fumători mor prematur (în medie cu 14 ani mai devreme).

Tutunul cauzează 90 % din cancerele pulmonare. Este esențial să se adopte o poziție fermă pentru a se reduce consumul de tutun, cu atât mai mult cu cât asistăm la introducerea continuă pe piață a unor noi produse. Datorită interdicției, cetățenii noștri, și în special tinerii, vor fi mai bine protejați de efectele dăunătoare ale acestor produse, ceea ce ne aduce cu un pas mai aproape de o «generație fără tutun»”, a delarat Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară.

Stella Kyriakides

În ciuda progreselor considerabile înregistrate în ultimii ani, numărul fumătorilor în UE rămâne ridicat. Statisticile arată că aproximativ 26% din populația totală și, mai îngrijorător, 29% dintre tinerii europeni cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani fumează. În încercarea de a schimba această situație, Uniunea Europeană și guvernele statelor membre au luat diferite măsuri de control al tutunului sub formă de legislație, recomandări și campanii de informare, dar eforturile trebuie să continue.

Planul European de Combatere a Cancerului „își propune ca mai puțin de 5 % din populație să mai utilizeze tutun până în 2040”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene. „Rata fumatului în UE rămâne ridicată, de aproximativ 25%. Ca răspuns, am stabilit un obiectiv foarte clar – crearea unei generații fără fum de țigară în Europa, în care mai puțin de 5% din oameni să consume tutun până în 2040, a mai spus Stella Kyriakides. 

Statele membre au acum la dispoziție opt luni pentru a transpune directiva delegată în legislația lor națională.

Noile norme vor deveni pe deplin aplicabile începând cu 23 octombrie 2023, după încheierea unei perioade de tranziție de trei luni în care să se poată epuiza stocul existent de produse din tutun încălzit aromatizate.


articolul original.

Premieră medicală: Implant auditiv de trunchi cerebral, realizat la spitalul „Marie Curie”

22 November 2022 at 15:25

Dedicarea și priceperea unor medici cu suflet de înger au făcut posibil ca un copil de patru ani să aibă şansa de a se bucura de acum încolo de glasul mamei și de a auzi sunetele pe care nu putea decât să și le imagineze. 

Minunile se întâmplă tot timpul lângă noi, trebuie doar să ne oprim o clipă din iureșul vieții cotidiene și să le observăm. Iar când vorbim despre viață, care este ea însăși o minune, vom înțelege că în jurul nostru există mulți medici binecuvântați cu știință și har care fac posibil să vedem aceste minuni, să le trăim, să ne bucurăm, să sperăm.

La Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” din Bucureşti a fost realizată, marți, o astfel de minune. Medicul chirurg pediatru ORL conf. univ. dr. Dan Cristian Gheorghe, șef secție ORL, împreună cu dr. Sorin Târnoveanu, medic neurochirurg pediatru, șeful Secției de Neurochirurgie au realizat, în cursul zilei de marți, prima operaţie de implant auditiv de trunchi cerebral din România.

Un copil de patru ani a fost supus unei operaţii efectuate în premieră de medicii din România. Pacientul a primit un implant auditiv de trunchi cerebral care îi va da şansa de a se bucura de sunete”, va putea auzi glasul mamei, va înțelege lumea care până acum i-a fost străină și se va bucura de tot ce-l înconjoară.

Copilul „fusese diagnosticat cu aplazie cohleară bilaterală şi surditate neurosenzorială profundă bilaterală, fără posibilitate de reabilitare a funcţiei auditive prin implant cohlear. După operaţie, pentru pacient urmează perioada de recuperare, cu perspectiva unei vieţi din care sunetele vor face parte”, transmit specialiștii care au realizat această premieră medicală pentru România, printr-un comunicat citat de Agerpres.

La operaţie a asistat prof. dr. Wolf-Peter Sollmann, de la Staedtisches Klinikum Braunschweig GmbH, cel mai important specialist european din acest domeniu al neurochirurgiei, care a efectuat în 1992 primul implant auditiv multicanal de trunchi cerebral din Europa, iar între 1992 şi 2015 a realizat 129 de operaţii de implant auditiv de trunchi cerebral în 30 de centre medicale din Europa şi Asia.

Implantul auditiv de trunchi cerebral ocoleşte cohleea şi stimulează direct aria auditivă cerebrală. Operaţia de implant auditiv de trunchi cerebral se efectuează în cazul în care pacientul nu are nerv auditiv sau suferă de aplazie de cohlee, iar implantul cohlear cu inserţia unui electrod în cohlee nu poate fi utilizat. Implantul auditiv de trunchi cerebral stimulează direct aria cerebrală auditivă, transmiţând impulsurile electrice venite din procesorul de sunet”, explică medicii.


articolul original.

Sindicaliștii de la Ambulanță au protestat în stradă reclamând că riscă să intre în blocaj tehnic

22 November 2022 at 14:16

Anul acesta nu s-a făcut nicio achiziție de ambulanțe și ar fi nevoie de 4.000 de astfel de vehicule, iar de anul viitor, serviciile de ambulanță din țară riscă să intre în blocaj tehnic, atrag atenția sindicaliștii.

Angajaților din serviciile publice de Ambulanță le-a ajuns „cuțitul la os” și au ieșit în stradă să ceară debarcarea lui Raed Arafat, pe care-l acuză că „sabotează” Ambulanța în detrumentul SUMRD. Peste 1000 de angajați ai serviciilor de ambulanță din toată țara au protestat marți, în fața Departamentului pentru Situații de Urgență, a MAI și a Ministerului Sănătăți, în speranța că vor fi chemați la negocieri și că se vor găsi soluții la problemele pe care le întâmpină, iar din aceeași zi, toate ambulanţele operative din Serviciile Publice de Ambulanţă vor afişa vizibil mesajul „protest naţional”. Blocul Naţional Sindical (BNS) şi Federaţia Naţională Sindicală Ambulanţa din România (FNSAR) care reprezintă toate Serviciile Publice de Ambulanţă au precizat într-un comunicat că „participanții la protest sunt în timpul liber, iar prezenţa lor la Bucureşti nu afectează negativ capacitatea de intervenţie a Serviciilor Publice de Ambulanţă”.

Gheorghe Chis

Protestatarii susțin că deși ei intervin în peste 90% din cazurile medicale urgente de la nivelul țării, „parcul de ambulanțe este într-o stare deplorabilă. Asta înseamnă insecuritate atât pentru personalul de pe ambulanțe, cât mai ales pentru bolnavi, incapacitatea de a-și duce la îndeplinire menirea prevăzută prin lege și asta dintr-un singur motiv: puterile discreționare ale domnului Raed Arafat, care, în ultimii ani, a dezvoltat, în paralel, un alt serviciu, SMURD, care este arondat Ministerului de Interne”, a declarat Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical.

Avem o mare problemă cu dotarea de ambulanțe. Ne deranjează că în acest an nu a făcut nimic (Arafat – n.r.). Deși era un contract multianual cadru, pe patru ani de zile, a expirat acum în noiembrie și din păcate nu s-au făcut achiziții de ambulanțe, ținând cont și știind că serviciile de ambulanțe se confruntă cu o problemă destul de critică. Ar fi fost vorba de 4.000 de ambulanțe, ambulanță cu medic tip C, tip B cu asistent medical și tip A cu doi ambulanțieri doar pentru transport”, a subliniat și Gheorghe Chiș, președintele Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa din România.

Protestatarii au afișat bannere și au scandat lozinci împotriva lui Raed Arafat, pe care îl acuză că prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) sabotează serviciile de Ambulanţă în detrimentul SMURD. „Arafat nu uita, ambulanţa nu-i a ta!, au strigat sindicaliștii în fața DSU și a Ministerului de Interne.

Ei spun că,  potrivit statisticilor, doar 9,5 % dintre intervenţii au realizate de SMURD în 2021, iar peste 52% dintre maşinile lor au mai puţin de 5 ani. În schimb, la serviciile de Ambulanță, doar 25% dintre ambulanțe îndeplinesc cerințele legale, deși desfășoară cel mai mare volum de activitate și cele mai dificile misiuni de urgență, iar „restul sunt ambulanțe care au peste 10 ani, ambulanțe cu peste 1 milion de kilometri, care nu oferă pacientului condițiile cât de cât normale să zicem dacă nu optime pentru asistența medicală de urgență și bineînțeles cchiar nici echipajului medical pentru că siguranța echipajului medical este foarte importantă și a pacientului dacă are pacient. Anul viitor, serviciul de ambulanță, cel mai târziu din vară, va intra într-un blocaj tehnic pentru că nu mai avem posibilitatea să asigurăm asistența medicală de urgență cu acele ambulanțe care sunt depășite”, a mai spus Gheorghe Chiș, care a subliniat că DSU trebuia să se ocupe de achiziția acestor ambulanțe.

De asemenea, sindicaliştii au cerut respectarea în integralitate a Legii salarizării, cerând să fie actualizată salarizarea asistenților medicali de pe ambulanță și a ambulanțierilor. Totodată, serviciile de ambulanță se confruntă cu un deficit de personal uriaș, astfel că mai bine de 9.700 de posturi nu sunt ocupate (43,34%).

În acest context, Federaţia Naţională Sindicală Ambulanţa din România solicită intervenţia premierului Nicolae Ciucă pentru a clarifica problemele din serviciile de ambulanţă în relaţie cu Ministerul Sănătăţii şi cu Ministerul de Interne, respectiv Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Dacă premierul României ne invită la discuţii – şi putem conveni nişte lucruri care sunt agreate de noi – vom opri orice formă de protest. Dacă nu, vom face pasul următor. Va fi un protest în toată România, în toate serviciile de ambulanţă în următoarea perioadă stabilită de noi – şi strângere de semnături şi alte proceduri care se impun prin organizare de acţiuni sindicale”, a mai precizat liderul Chiş.

Șeful DSU, Raed Arafat, a explicat, într-o postare pe Facebook, că ultimele contracte subsecvente pentru achiziţia de ambulanţe nu au fost puse în aplicare din cauza crizei conductorilor. „Nu DSU a creat criza semi-conductorilor, nu DSU a creat problemele de aprovizionare pe plan mondial după criza din ultimii doi ani și sigur nu DSU a creat haosul cauzat de agresiunea împotriva Ucrainei, ducând la o destabilizare foarte gravă a pieţelor, crescând costurile şi crescând semnificativ perioadele de livrare”, a scris Arafat. El susține că inclusiv în ultimii trei ani au fost livrate ambulanţe, iar în perioada 2018-2022 au fost livrate serviciilor de ambulanţă 821 de autospeciale, iar alte 106 ambulanţe au fost achiziţionate de Primăria Capitalei pentru Serviciul de Ambulanţă din Bucureşti.

Să spunem că au fost Serviciile de Ambulanţă sabotate şi că nu au primit ambulanţe este cel puţin un lucru denigrator şi fals la adresa Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. În aceeaşi perioadă, SMURD-ul a primit 386 de ambulanţe”, a mai spus Arafat, subliniind că acești lideri sindicali sunt „oamenii lui Rafila”.

Protestatarii susțin însă că multe din ambulanțele noi „sunt roșii” și au ajuns la SMURD, în timp ce jumătate dintre autospecialele de la Ambuanță au și peste un milion de kilometri la bord, deși la 500.000 de km ar trebui să fie scoase din uz. Cu oarecare cinism, Arafat spune însă că dacă acestea circulă, înseamnă că au avuzul tehnic și, deci, sunt funcționale, în tomp ce protestatarii susțin că anul viitor, serviciul public de Ambulanță va intra în colaps, pentru că nu va mai putea asigura intervențiile.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, susține însă că, în perioada 2018-2022, DSU ar fi trebuit să achiziţioneze, în baza contractului-cadru, cel puțin 2.100 de mașini pentru Serviciile de Ambulanţă din subordinea Ministerului Sănătăţii, însă în cei patru ani de derulare a contractului, serviciile de specialitate au primit 600 de autospeciale și în ultimi trei ani nu au fost cumpărate ambulanţe noi, iar mai mult de jumătate din autospeciale sunt vechi de peste un deceniu și 300 dintre ele sunt nefuncționale.

Legat de afirmațiile lui Arafat, Rafila spune că el crede că „trebuie să fim serioşi, în primul rând, şi să lăsăm genul ăsta de speculaţii care câteodată pot să pară infantile şi să vedem dacă într-adevăr există probleme cu activitatea Ambulanţei, să încercăm să dialogăm şi să le rezolvăm, nu să facem tot felul de declaraţii care sugerează tot felul de comploturi care nu există”.


articolul original.

Obezitatea afectează tot mai mulți copii și la vârste tot mai mici

10 November 2022 at 10:02

Asociația KinetoBebe atrage atenția că din cauza obezității, copiii și adolescenții sunt expuși unor probleme de sănătate majore, iar sănătatea lor fizică, psihică și emoțională are de suferit.  

Ana Raluca Chisu

Numărul copiilor și adolescenților obezi (cu vârste cuprinse între 5 și 19 ani) a crescut, în întreaga lume, de zece ori în ultimele patru decenii, potrivit unui nou studiu condus de Colegiul Imperial din Londra și Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Cercetătorii subliniază inclusiv faptul că în prezent, noile cazuri apar cu o frecvență mai mare și la vârste mai mici, iar obezitatea în copilărie și adolescența timpurie poate fi legată de sănătatea mintală precară și este adesea precursor al bolilor cronice la vârsta adultă, inclusiv diabetul și bolile cardiovasculare, arată un alt studiu recent. „Alimentația și stilul de viață reprezintă un ecosistem, iar mecanismele psihologice guvernează relația copiilor cu mâncarea. Obezitatea infantilă este o problemă care nu trebuie ignorată”, spune Ana Raluca Chișu, fondator al Asociației KinetoBebe.

Tot mai multe studii arată că și în România, din ce în ce mai mulți copii și adolescenții sunt expuși unor probleme de sănătate majore mai devreme, iar sănătatea lor emoțională are de suferit. „Copiilor care au un surplus de greutate nu le este ușor. Sunt tachinați la școală, sunt lăsați pe banca de rezervă la ora de sport, sunt apostrofați în grupurile de prieteni și, odată cu venirea adolescenței, încep să își piardă din grupul de prieteni. Cel mai trist este faptul că ei sunt foarte predispuși și uneori chiar suferă de boli pe care, de altfel, doar adulții le au”, explică Ana Raluca Chișu.

Statisticile arată că, în România, prevalența supraponderalității, inclusiv obezitatea, crește odată cu vârsta copilului, fiind de 27,3% la copiii de 7-8 ani, de 31,4% la cei de 8-9 ani și de 34,6% la cei de 9-10 ani (European Childhood Obesity Surveillance Initiative – România, 2020). În plus, deși 34,6% din populația României este afectată de supraponderalitate, doar 1 din 4 români recunoaște și conștientizează riscurile asociate (OMS, 2022), doar 8% mănâncă sănătos și numai 11% fac sport (INS, 2021).  Reducerea sau chiar eliminarea programelor de educație fizică în unele școli este ferm criticat de medicii diabetologi și de alți specialiști care atrag atenția că dupraponderabilitatea și diabetul favorizează o serie de complicații care pot deveni extrem de periculoase.

În încercarea de a îndruma atât părinții, cât și copiii, în a face alegeri sănătoase în ceea ce privește alimentația și stilul de viață al familiei, Asociația KinetoBebe a lansat ghidul „Cum să creștem copii sănătoși”, care poate fi descărcat gratuit. Ghidul a fost elaborat de o echipă multidisciplinară de specialiști, care acoperă o varietate de domenii medicale și sociale, tocmai pentru a-i ajuta pe părinți să înțeleagă modul în care copiii devin supraponderali este un pas important către ruperea acestui ciclu.

Majoritatea cazurilor de obezitate infantilă sunt cauzate de mâncatul prea mult și de exercițiile fizice prea puține.

Copiii au nevoie de suficientă hrană pentru a susține o creștere și o dezvoltare sănătoasă, dar atunci când iau mult mai multe calorii decât ard pe parcursul zilei, asta poate duce la creșterea în greutate”, a adăugat Ana Raluca Chișu.

Copiii supraponderali și obezi pot dezvolta: astm, diabet de tip 2, colesterol ridicat, boli de inimă, tensiune arterială crescută, pietre biliare, boli ale ficatului gras sau boli de rinichi, artrită, probleme hormonale, precum menstruația neregulată, arsuri la stomac, reflux și alte probleme digestive, tulburări de somn, precum apneea în somn, dar obezitatea poate avea și consecințe psihologice: anxietate, depresie, stimă de sine scăzută, imagine corporală negativă,  probleme de integrare în grupuri sociale, bullying, izolare socială, probleme de comportament și de învățare.

Între cauzele care duc la probleme de greutate la copii, specialiștii atrag atenție în primul rând asupra mâncatului frecvent în oraș de către familiile ocupate, în detrimentul mâncatului acasă. Accesul facil la fast food ieftin și bogat în calorii și la junk food; porțiile mai mari de mâncare, atât în restaurante, cât și acasă; cantitățile uriașe de zahăr ascunse în băuturile îndulcite și într-o serie de alimente sau timpul prea scurt petrecut de copii la joacă, afară, care contrastează cu perioadele lungi petrecute în fața ecranelor sunt tot atâția factori de risc pentru obezitate.

Lipsa oportunităților ample de activitate fizică – ghidurile recomandă copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 17 ani să facă cel puțin o oră de exerciții fizice moderate în fiecare zi, în timp ce copiii cu vârsta de 5 ani și mai mici ar trebui să fie activi fizic pe tot parcursul zilei. Lipsa prietenilor cu care copiii să se joace și să facă mișcare, problemele familiale, precum divorțul, abuzul sau violența, expunerea la marketing direcționat care promovează junk food și fast food, jocurile video și un stil de viață sedentar sunt, de asemenea, motive serioase la care trebuie să se gândească părinții în primul rând, dar și autoritățile din România.


articolul original.

S-a inaugurat primul Centru de Transplant Hepatic pediatric, la Spitalul „Grigore Alexandrescu”

10 November 2022 at 08:02

Odată cu deschiderea noului Centru, zece copii aflați pe lista de așteptare au șansa să primească organul salvator de la părinți sau rudele apropiate. Prelevarea se va realiza la Institutul Fundeni, iar transplantul, la Grigore Alexandrescu. 

Sursă foto: Ministerul Sanatatii

Astăzi a fost inaugurat primul Centru de Transplant Hepatic pediatric din România, la Spitalul de Urgență pentru Copii „Gigore Alexandrescu” din București unde, cu acest prilej a avut loc o conferință de presă.

Managerul unității medicale, conf dr. Alexandru Ulici, a anunțat fericitul eveniment, după care, ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a spus că s-a marcat astfel „sfârşitul unei activităţi care a început în 2022, în prima parte a anului, când ne-am hotărât să facem tot ceea ce este posibil astfel încât un prim spital de pediatrie din România să poată să dezvolte o capacitate legată de transplant. Noi, ca Minister al Sănătăţii, am ajutat spitalul cu investiţii de circa 10 milioane de lei, necesare pentru dotări, atât la nivelul sălii de operaţie, partea de terapie intensivă, cât și facilitatea de laborator de anatomie patologică. Urmează şi alte investiţii, pentru un CT mobil, care va fi în curând instalat. Noi ajutăm din punct de vedere al investiției, dar lucrul cel mai dificil, aşa cum este evident pentru toată lumea, este că trebuie să avem o resursă umană care să fie antrenată pentru acest lucru”, a afirmat ministrul Sănătății, prezent la conferința de presă.

Alexandru Rafila

Rafila a menționat că la Grigore Alexandrescu există deja o echipă antrenată pentru transplantul hepatic pediatric, dar aceasta va colabora cu colegii mai experimentați în transplant de la Institutul Fundeni și „cu siguranţă va evolua, pe măsură ce va începe să lucreze şi să realizeze transplanturi”.

Ministrul Sănătății a mai spus că, din informaţiile pe care le are, la nivel național se efectuează într-un an aproximativ 10 transplanturi hepatice la copii, dar în contextul în care există un centru dedicat, s-ar putea face mai multe. „Îl întrebam pe domnul profesor Irinel Popescu puţin înainte de începutul acestei conferinţe de presă, legat de nevoia de transplant la copii. Nu putem să ştim niciodată, nu putem să facem un estimat, dar am înţelesc că în general, cam zece transplaturi hepatice pe an au fost realizate la nivel naţional. Sunt câteodată cazuri dramatice, afectează copii foarte mici. Uneori sunt probleme legate de intoxicaţii grave care duc la distrugerea ficatului şi copiii au nevoie de transplant. Din fericire, donatorii se găsesc mai uşor, sunt apropiaţii, părinţii acelui copil”, a arătat Alexandru Rafila care, deși a recunoscut că „în unele situaţii” este necesar ca transplantul să fie realizat în străinătate, și-a exprimat speranța ca în contextul în care „dezvoltăm capacităţi în ţara noastră, să putem să tratăm marea majoritate a celor care au probleme medicale complexe, cred că este un lucru bun”.

Irinel Popescu

Profesorul doctor Irinel Popescu, „părintele transplantului de ficat din România”, a rememorat primul transplant hepatic pedatric realizat în România. „Unii dintre dumneavoastră poate îşi mai amintesc primul transplat hepatic din România, Timea Balogh. Era un copil de un an la vremea respectivă. Anul ăsta, la 21 de ani, o să nască primul copil. Deci, e o poveste care de-a lungul timpului a arătat necesitatea acestui transplant pediatric pe care Spitalul Fundeni şi-a asumat-o la început, după care au apărut reglementările europene care chirurgilor de adulţi nu le mai dau, teoretic, competenţe în chirurgia pediatriacă. Uneori, patologia pediatriacă nu permite chirurgilor pediatrici să acumuleze suficientă experienţă. Nu numai indicaţiile de transplat care la zece pe an nu înseamnă foarte mult, nu îţi permit să acumulezi acea curbă de învăţare de care vorbeşte toată lumea”, a explicat medicul.

Pe de altă parte, acesta a afirmat că „nu numai România trimite (copii pentru transplant – n.r.) în străinătate. La nivel european, Belgia şi-a făcut o preocupare specială din a transplanta copii şi chiar ţări precum Franţa sau Italia, nu mai vorbim de ţările din Est, încă trimit acolo o parte din copii”, a mai spus medicul.

Vlad Brasoveanu, Laura Balanescu

Subliniind că este „de bun augur inaugurarea acestui centru, mai ales că echipa de aici s-a străduit să acumuleze competenţe și că „doamna conferenţiar Laura Bălănescu o considerăm într-un fel eleva Spitalului Fundeni, de multă vreme a făcut stagii de pregătire acolo”, profesorul Irinel Popescu a menționat că „la primele operaţii, echipa de la Fundeni va fi prezentă (la Grigore Alexandrescu -n.r.), până când programul de aici va putea evolua pe cont propriu”.

Prof. dr. Vlad Braşoveanu a spus că la Spitalul Grigore Alexandrescu se vor face trei tipuri de transplant hepatic: de la donator cadaveric, split (împărţirea ficatului) şi transplant hepatic de la donator viu. „Numărul cel mai mare va fi transplanturi hepatice de la donator viu. Va fi o colaborare între Spitalul Fundeni şi Spitalul Grigore Alexandrescu, în sensul că adultul se va face la IC Fundeni, iar copilul – transplantul propriu zis se va face la Spitalul Grigore Alexandrescu”, a explicat medicul.

Conferenţiar doctor Laura Bălănescu, cea care va conduce Centrul de Transplant Hepatic de la „Grigore Alexandrescu”, a afirmat că există deja pacienţi pe lista de transplant, iar unul dintre ei are o boală metabolică foarte rară.

Andrei Nica

Directorul Agenției Naționale de Transplant, dr. Andrei Nica, a afirmat că, din informațiile pe care le deține, „pe lista de aşteptare sunt zece copii pentru transplant hepatic. Vor prelua colegii de la Grigore Alexandrescu această listă şi vor manageria ei. Este un ordin de ministru, 477, în care sunt persoane responsabile cu introducerea datelor în registrul naţional. Copiii sunt deja evaluaţi din moment ce sunt pe listă la Fundeni. Trebuie să preia spitalul Grigore Alexandrescu această listă”.

În completare, dr. Vlad Brașoveanu a precizat că prelevarea segmentului de ficat de la adultul donator va fi realizată la Spitalul Fundeni, iar transplatul se va face la centrul de la Spitalul Grigore Alexandrescu.

Dr. Nica a menționat că „mai trebuie ca fiecare centru de transplant să aibă o comisie de etică”, iar în același timp, ca medic ortoped, a spus că și-ar dori ca „în afară de acest centru de transplant de organ hepatic să mai apară şi Centrul de transplant tisular”, și și-a expriat speranța că se va realiza Banca multițesut de la Spitalul Colentina, un proiect demarat în urmă cu 15 ani, astfel încât să fie disponibile „atât ţesut musculo-scheletal, osteotendon, cartilaj, vom putea livra piele” și „vom fi alături de colegii de aici care au foarte multă experienţă în ceea ce înseamnă transplantul de piele”.


articolul original.
❌