ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 29 September 2022Special Arad

Urmează noi întreruperi de curent. Când și unde vor avea loc

29 September 2022 at 12:58

E-Distribuţie Banat a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare. 

Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora.

Următoarele întreruperi

articolul original.

Adrian Wiener: „Avem nevoie de dezbatere, de participare”

29 September 2022 at 10:36
image

Adrian Wiener, deputat USR Arad:Libertatea de expresie este o componentă organică a libertății individuale. Este codificată în toate Cartele și Declarațiile. Și, în esență, independența presei și pluralismul media sunt mijloacele de a garanta accesul liber la informație imparțială și la libertatea de a ne forma propriile opinii.

Astăzi, în România, democrația se dezagregă; controlat, programatic, palpabil, la un ritm de 1.000 de euro „știrea”. Majoritatea televiziunilor au devenit instrumente de propagandă politică. Unele au abdicat complet de la menirea esențială a jurnalismului – aceea de a responsabiliza exercițiul puterii, de a denunța abuzul, arbitrariul, discreționarul, de a servi interesul public.

Realitatea este decupată, colată. Subiecte esențiale de pe agenda publică sunt marginalizate trivial – o formă de autocenzură dincolo de orice deontologie jurnalistică. Alte subiecte sunt umflate artificial pentru a contura realitatea alternativă. Accesul opoziției este limitat, liniile editoriale sunt decise prin debaralele de partid. De multe ori “analiștii” care segmentează realitatea în maximă audiență sunt selectați astfel încât dezbaterea este monocoloră, cu concluzii servite de la început; imparțialitatea este mimată penibil.

Coaliția de guvernare și-a cumpărat protecția: zeci de milioane de euro din bani publici ajung, prin intermediul partidelor de sistem, la marile trusturi de presă. Mentalul colectiv este modelat ca o plastilină, condiționat pavlovian prin cuvinte-cheie consacrate: burtierele abundă de “Soros”, „neomarxiști”, „reziști”. Mecanismele firești ale democrației sunt malformate cu bocancii. Suntem în plin proces de inginerie socială.

Astăzi, în România, democrația se sufocă. Prea mulți am abdicat, prea mulți ne-am retras în spațiul privat – înfrânți, scârbiți, dezarmați. Societatea se fărâmițează și puterea deciziei colective este deturnată spre un oligopol politic care nu mai poate fi responsabilizat.

România are nevoie de Agoră; mai mult ca oricând avem nevoie de dezbaterea colectivă, de participare. Scârba față de politică nu poate fi o opțiune, pentru că înseamnă abdicare. Avem, mai mult ca niciodată, datoria de folosi filtrele proprii și de a manifesta exigența firească vis à vis de acțiunile celor care ne conduc local și național.”


Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

articolul original.

Licitația pentru un nou operator de salubritate e blocată în instanță, însă ADI SIGD promite că Aradul nu va fi înghițit de gunoaie ca acum 4 ani

29 September 2022 at 10:01
image

Oana Țolea, consilierul juridic de la ADI SIGD, a fost invitată la ședința CLM de miercuri, 28 septembrie, pentru a aduce lămurii cu privire la strategia prin care urmează să se rezolve licitația pentru desemnarea unui nou contract pentru ridicarea deșeurilor menajere, în contextul în care primarul Bibarț a atenționat încă din iarna trecută că dacă nu se va efectua la timp documentația necesară – acum licitația fiind blocată – va lua decizia să scoată Aradul din ADI SIGD, pentru a evita o criză a gunoiului, cum a fost cea produsă când a intrat în urmă cu patru ani în acțiune Retim.

Amintim că Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Arad (ADI SIGD) este propriu-zis cea responsabilă de gestionarea serviciului de salubritate la nivelul județului și, implicit, al municipiului, și astfel este cea care întocmește toate documentele necesare contractării operatorilor de salubritate. Contractul cadru pentru deșeurile menajere din zona 1 (în care e municipiul) expiră la finalul lunii aprilie 2023, iar Primăria a solicitat ADI SIGD să se asigure că are soluții pentru orice problemă ar putea apărea în aceste demersuri, mai ales că acum licitația este blocată, caietul de sarcini fiind contestat în instanță.

„Îngrijorarea noastră este că licitația nu se termină la timp și nu vom avea operator pe municipiul Arad. Am spus în plenul ședinței, deja de două ori, că noi facem tot ce este posibil ce ține de Primăria Arad și am spus că nu mai vreau să trec, eu am trecut în calitate de viceprimar, alături de domnul Bognar și fostul primar, Gheorghe Falcă, prin momente foarte urâte când nu se ridica gunoiul în oraș. Nu ne mai permitem așa ceva și dacă cumva nu terminați licitația la timp, cu tot cu consultanță și cu alți filozofi de acolo, vom fi în două situații: una, vă veți asuma și veți face pe urgență atribuirea unui contract pe o perioadă limitată de timp, ceea ce n-ați făcut când alte primării au fost în astfel de situații, sau dacă nu veți face acest lucru, eu voi propune Consiliului Local retragerea din ADI și ne asumăm noi un astfel de contract, până refacem licitația, dar nu putem lăsa Aradul în gunoaie!”, i-a atras atenția Călin Bibarț.

Oana Țolea l-a contrazis pe edil în legătură cu lipsa de implicare a asociației când au apărut probleme în județ, susținând că s-a intervenit prin desemnarea provizorie a firmelor care să presteze aceste servicii, chiar specificând că zona 1 cu municipiul e singura din zonele din județ care încă mai are o firmă care operează în urma câștigării licitației și că restul sunt desemnate sub această formă, în urma unor negocieri pentru aplanarea situațiilor de criză.

Tariful pentru ridicarea gunoiului, motivul de contestare în instanță

În ceea ce privește blocarea licitației pentru un nou contract în municipiu, aceasta a explicat că a venit o decizie de la CNSC (Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor) pe care nu intenționează să o conteste, fiind în interesul lor, întrucât în decizie e și un aspect ce privește modificarea tarifelor, doar că așteaptă o poziție a Ministerului. Specificăm că proiectul nu permite actualizarea tarifelor, ele fiind calculate la cantitatea de gunoi și valoarea din urmă cu mai mulți ani. Acesta este și motivul pentru care operatorii din alte zone a județului au reziliat pe rând contractele, ieșind în pierdere.

„Actualizarea planului tarifar nu depinde de noi, suntem încă în proiect și trebuie avizat de Minister, însă nu ne-a avizat pe noncasnici. Un operator economic a atacat în acest sens, zic eu pertinent, pentru că nu s-a ținut cont de inflație și nu ni s-a permis actualizarea tarifelor. În momentul de față suntem în situația în care în 3 octombrie expiră termenul pentru contestații, deci până atunci nu pot să vă spun dacă operatorul economic care a câștigat parțial la CNSC va continua procedura, sau dacă o vom continua noi. În cel mai pesimist scenariu, dacă se va merge pe contencios și va dura 3, 4, 5 luni și până în ianuarie nu reușim să încheiem contractul cu noul operator, avem posibilitatea pe legea 100/2016 să prelungim contractul cu actualul operator”, a explicat Oana Țolea, adăugând că în cazul în care timpul nu va fi suficient nici pentru această prelungire, mai există și opțiunea de a negocia prin atribuire directă a serviciului la o altă firmă, așa cum s-a procedat în cazul celorlalte zone din județ.

În final, Bibarț i-a cerut acesteia să reitereze că ADI SIGD își ia angajamentul că, indiferent de ce se întâmplă, la momentul expirării contractului vor avea soluția legală pentru a avea un operator, iar Oana Țolea a garantat că vor fi făcute toate procedurile necesare ca înainte de expirarea acestui contract să existe o continuitate a efectuării acestui serviciu de ridicare a gunoiului.

articolul original.

Arădean în vârstă de 18 ani, prins la furat. S-a ales cu dosar penal

29 September 2022 at 09:38
image

Comunicat. Polițiștii Biroului de Ordine Publică au fost sesizați la data de 28 septembrie a.c., de către un bărbat, despre faptul că mai multe persoane îi sustrag bunuri din autoturismul personal, parcat pe strada Ioan Rațiu, din municipiul Arad.

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii, care, în scurt timp au depistat un arădean de 18 ani, în timp ce alerga pe strada Liviu Rebreanu, din municipiu.

De asemenea, în urma investigațiilor efectuate au fost recuperate o parte din bunurile care ar fi fost sustrase din autoturism (respectiv o drujbă și un flex).

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt și luării tuturor măsurilor legale care se impun.

articolul original.

Un ghid complet pentru a găsi cele mai bune case de pariuri online din România pentru 2022

29 September 2022 at 07:32
By: -

În ultima vreme, industria pariurilor sportive din România a prins aripi. Competiția din industrie este din ce în ce mai acerbă, iar competitori noi își fac frecvent apariția pe piața. Totuși, nou nu înseamnă neapărat bun, astfel, pentru a ajunge pe lista de top case de pariuri sportive online din România, un operator trebuie să îndeplinească o serie de cerințe:

• Licență ONJN
• Metode de plată populare
• Limite de pariere și taxe rezonabile
• Selecție mare de sporturi și competiții
• Accesul de pe mobil
• Bonusuri și promoții realizabile

Cele mai bune case de pariuri online din România sunt și cele mai sigure, conform Înselătorie.ro. Având în vedere că se lucrează cu datele personale și, în multe cazuri, cu cele ale contului bancar, alegerea unei case de pariuri online este un proces care merită să fie luat în serios de toți pasionații de jocuri de noroc. Așa că te invit să citești acest articol.

Top 5 site-uri de pariuri sportive din România – o privire mai atentă asupra clasamentului

Conform criteriilor de mai sus am selectat și cei 5 operatori pe care o să îi prezentăm. Având în vedere că sunt peste 20 de site-uri de pariuri sportive în legalitate disponibile pe teritoriul României, misiunea nu a fost una foarte ușoară. Înainte de toate, am evitat platformele relativ noi și am mizat pe unele care au deja experiență în domeniu.

888sport
Bonus Bun-Venit: 100% până la 500 RON
Caracteristici:
– platformă variată
– promoții Champions League
– cele mai multe metode de plată
Link Sigur: Vizitează 888sport!

Unibet
Bonus Bun-Venit: Pariu fără risc până la 300 RON + 150 rotiri gratuite
Caracteristici:
– secțiune nouă de pariuri virtuale
– aplicații destinate iOS și Android
Link Sigur: Vizitează Unibet!

NetBet
Bonus Bun-Venit: Pariu fără risc până la 500 RON
Caracteristici:
– ofertă variată de pariuri
– cote atractive
– pariuri live SnapBet
Link Sigur: Vizitează NetBet!

Winbet
Bonus Bun-Venit: 50% până la 450 RON
Caracteristici:
– selecție amplă a sporturilor
– ofertă bogată eSports
– promoții săptămânale
Link Sigur: Vizitează Winbet!

Betano
Bonus Bun-Venit: 100% până la 500 RON
Caracteristici:
– platformă sigură
– cote bune la pariurile antepost
– promoții speciale fotbal
Link Sigur: Vizitează Betano!

Caractestici cheie pentru case de pariuri online sigure

Dacă ești pasionat de sport și de pariuri sportive este important să știi cum să alegi case de pariuri online sigure. Primul lucru pe care trebuie să îl verifici este dacă operatorul la care dorești să joci deține o licență de la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN).

Fără o licență de la ONJN, niciun operator nu poate funcționa legal pe teritoriul României, indiferent dacă deține licențe de la comisii de jocuri de noroc din alte țări. Acest lucru asigură jocuri corecte, protecția datelor cu caracter personal și accesul la bonusuri și promoții legitime.

Sigla ONJN și alte certificate obținute de o casă de pariuri online, se află, de obicei, în josul paginii, loc în care se pot găsi și metodele de plată acceptate, respectiv premiile obține de platforma respectivă.

Toți operatorii autorizați să ofere servicii de jocuri de noroc în România sunt obligați să se supună legilor în vigoare. Astfel, este bine de știut că procedurile de verificare a contului sunt o practică standard la toți operatorii care funcționează pe teritoriul României. Acest lucru este necesar pentru politica de protecție a jucătorilor, dar și pentru faptul că pragul legal la jocurile de noroc este de 18 ani.

Pentru a înțelege importanța unei licențe de la ONJN, trecem în revistă principalele obiective ale organismului de reglementare, precum: protejarea datelor cu caracter sensibil, protejarea datelor bancare, prevenirea activitaților criminale, stabilirea standardelor pentru oferte, corectitudinea cotelor și a jocurilor. ONJN verifică constant dacă un operator cu licență valabilă respectă aceste standarde și în cazul unor nereguli își rezervă dreptul de a aplica amenzi usturătoare sau revendica licența.

De asemenea, operatorii licențiați, sunt obligați să susțină organizații non-profit care îi ajută pe jucătorii care dezvoltă o dependență. Casele de pariuri online investesc mult în prevenire și, la indicațiile oferite de organizații precum Joc Responsabil, GamCare și GambleAware, își instruiesc angajații să repereze jucătorii cu probleme și să le ofere soluții. Toate acestea vin pe lângă limite de pariere personalizate și alerte privind timpul propriu-zis petrecut pe platformă.

Un alt aspect important pe care trebuie să îl îndeplinească orice site-uri de pariuri sportive de încredere este să aibă la dispoziția jucătorilor un serviciu de asistența clienți. O casă de pariuri online este obligată să aibă acest serviciu pentru a funcționa legal. Nu se cere ca acesta să fie non-stop, însă trebuie să fie disponibil măcar într-un interval orar.

În mod evident, cele mai bune case de pariuri sportive online, bifează cu brio toate criteriile pe care le-am subliniat mai sus. Nimeni nu poate contesta faptul că acestea funcționează 100% în legalitate. Clienți nemulțumiți există și vor exista mereu, însă nici aceștia nu pot să aducă în discuție cazuri de înșelătorie sau fraudă.

888sports – Aprobat de: ONJN. Număr licență: L1160654W000324. Joc responsabil: Da. Asistență clienți: Da.
Unibet – Aprobat de: ONJN. Număr licență: L1160657W000330. Joc responsabil: Da. Asistență clienți: Da.
NetBet – Aprobat de: ONJN. Număr licență: L1160651W000195. Joc responsabil: Da. Asistență clienți: Da.
Winbet – Aprobat de: ONJN. Număr licență: L1183150W000826. Joc responsabil: Da. Asistență clienți: Da.
Betano – Aprobat de: ONJN. Număr licență: L1170664W000663. Joc responsabil: Da. Asistență clienți: Da.

Cum să te înregistrezi la cele mai sigure case de pariuri online din România

Fluxul zilnic de utilizatori noi care vine spre cele mai bune case de pariuri sportive online din România este unul impresionant, mai ales în perioada în care se desfășoară evenimente sportive de calibru, precum Cupa Mondială de fotbal sau fazele superioare ale UEFA Champions League. În aceste condiții, este cumva natural ca procesul de înregistrare să fie simplu și eficient.



Practic, după ce apeși butonul care te duce direct la înscriere, ai nevoie doar de datele pe care le găsești pe Cartea de Identitate și contul este ca și făcut. Validarea acestuia vine prin e-mail, astfel, tot procesul durează maxim câteva minute.

În schimb, pentru a avea acces la bonusurile de bun-venit, în majoritatea cazurilor, ești nevoit să mergi la secțiunea “caserie” și să faci o depunere cu bani reali. Dar dacă ești decis să joci, nici depunerea nu îți va da mari bătăi de cap, având în vedere că top site-uri de pariuri sportive 2022 nu vor să piardă niciun client și au varietate în ceea ce privește metodele de plată.

Metode de plată de încredere pentru casele de pariuri sportive online

În jocurile de noroc sunt implicate tranzacții bancare, care trebuie neapărat să fie verificate în prealabil pentru a nu aduce eventuale neplăceri. În aceste condiții, este normal ca metodele de plată să aibă în unele cazuri o importanță mai mare decât oferta de sporturi sau selecția efectivă de jocuri.

Pe lângă existența unei anumemetodei tale de plată, este important să știi că fiecare operator în parte își alege propriile limite de depunere și retragere. De asemenea, unele metode de plată nu sunt eligibile pentru bonusuri și promoții. Pentru top case de pariuri sportive online din România, cele mai populare metode de plată sunt:

• Card Bancar – Visa, Mastercard, Maestro;
• Portofel Electronic – Skrill, Neteller; MuchBetter
• Card preplătit – paysafecard, Entropay;
• Cash – TopPay, Cashpay;
• Aplicații mobile – Revolut, Apple Pay;
• Altele – Transfer Bancar, Trustly, Smith&Smith.

Cardurile bancare sunt cea mai comună metodă de plată în România, dar aplicațiile mobile și portofele câștigă în popularitate. Este bine să știi când faci o prima depunere cu gândul la bonusul de bun-venit, că Skrill și Neteller nu se iau în calcul pentru obținerea acestuia. În cazul în care ești loial unei singure metode de plată, este important să te asiguri că aceasta este disponibilă atât la depunere, cât și la retragere.

În ceea ce privește limitele de depunere și retragere, la cele mai bune case de pariuri sportive online din România nu trebuie să îți faci mari probleme. Acestea sunt destul de variate și potrivite pentru orice buzunar și orice stil de joc. Totuși, este indicat să le analizați înainte să alegeți o platformă.

Accesul de pe mobil la casele de pariuri online

Toate top site-uri de pariuri sportive 2022 pot fi accesate de pe mobil direct din browser, indiferent dacă aveți un dispozitiv iOS sau Android. Mai mult de atât, operatorii și-au demonstrat experiența și au înțeles importanța unei aplicații mobile pentru toate sistemele de operare. În toate cazurile, aceasta are o calitate bună și un timp de latență mic, lucru esențial în cazul pariurilor live.

Toate aplicațiile sunt gratuite. Un lucru care nu ar trebui să ne surprindă deloc având în vedere ca ultimele studii din industria jocurilor de noroc pe plan global spun că peste 50% din utilizatori provin de pe dispozitive mobile. În marea majoritate a cazurilor, aplicațiile destinate sau site-urile de pariuri pe care le accesezi direct din browser au același bonus, exact aceleași cote și aceeași ofertă ca și varianta desktop.

În vremurile în care trăim, accesul de pe mobil la casele de pariuri sportive este mai mult decât esențial. Calitatea și conexiunea la net trebuie să fie foarte bune, altfel experiența jucătorului poate lăsa de dorit, mai ales dacă joacă la pariuri live sau la cele pe sporturi virtuale. La cele mai bune case de pariuri sportive online aplicațiile destinate sunt updatate și îmbunătățite constant pe baza feedback-urilor date de utilizatori.

Bonusuri și promoții realizabile

Bonusurile și promoțiile de la casele de pariuri online fac parte din strategia de marketing a fiecărui operatorul, scopul lor este să atragă cât mai mulți utilizatori noi. De aceea este important să știți că un bonus consistent nu este neapărat potrivit pentru tine și stilul tău de joc.

Înainte de a accepta un bonus trebuie să citești cu atenție termenii și condițiile, pe care operatorul este obligat legal să le expună. Aspectele la care trebuie să fii cel mai atent sunt cerințele de pariere, valabilitatea, suma minimă la depozit, cota minimă de pariere, respectiv ce evenimente participă la rularea bonusului.

Bonusul ideal, cel care îți poate oferi un start bun, trebuie să nu aibă cerințe foarte mari de pariere și o valabilitate decentă, pentru a nu te forța să plasezi anumite pariuri de care nu ești foarte sigur. De asemenea, acesta trebuie să fie potrivit pentru evenimentele pe care îți faci plăcere să parierezi.

De exemplu, dacă ești genul de jucător care joacă la pariuri live și bonusul pe care l-ai acceptat se poate rula doar pe pariuri pentru rezultat final, este clar că acesta nu se pliază bine pe stilul tău de joc și te obligă să ieși din zona ta de confort.

Caracteristici top case de pariuri sportive online din România

Este normal ca și în cazul top case de pariuri sportive online din România strategia de marketing să fie diferită. Așadar, fiecare operator în parte are un stil propriu și se evidențiază fața de competitori prin diferite aspecte.

Toți operatorii prezentați în acest articol stau bine la capitolul varietate, însă unii se axează mai mult pe pariuri live sau pe metode noi și inovative de pariere, în timp ce alții preferă să rămână fideli stilului clasic și să iasă în evidență doar prin cote atractive, bonusuri bune și o bună acoperire a evenimentelor sportive.

• Cele mai bune oferte la pariuri – 888sports
• Cea mai bună aplicație mobilă – Unibet
• Cele mai populare metode de plată – Betano
• Cel mai bun pentru pariuri eSports – Winbet
• Cel mai bun pentru cote – Unibet
• Cel mai bun site cu pariuri live – NetBet
• Cel mai bun pentru pariuri tenis – NetBet
• Top site pentru pariuri formula 1 – 888sports
• Cel mai bun site nou de pariuri – Winbet
• Top site pariuri fotbal – Betano

Toate platformele prezentate sunt foarte complete și de încredere. Totuși, este normal să existe diverse avantaje și dezavantaje, astfel, tu trebuie să decizi, conform stilului tău de joc, pentru care dintre ele să optezi.

Dacă ești mai aventuros și pariezi pe mai multe evenimente sau ai mai multe preferințe, nu este neapărat să ai cont doar pe o singură platformă. Poți să urmărești ofertele de pe mai multe platforme și să folosești fiecare dintre ele pentru ceva anume.

De exemplu, dacă ești pasionat de tenis și eSports. Winbet și Netbet sunt alegerea perfectă pentru tine. Selecția de eSports a primului operator include evenimente de Fifa, Counter Strike, League of Legends, Overwatch și multe altele. Între timp, pariurile live pe tenis de la NetBet au un timp de latență excelent, multe opțiuni și cote foarte bune.

888sports propune o ofertă foarte bună, aceasta include cote atractive și pariuri sezoniere pentru evenimentele din formula 1, ceea ce face operatorul potrivit pentru tine dacă ești un fan al sportului vitezei. Dacă nu ai un calculator/laptop sau preferi să pariezi exclusiv de pe telefonul mobil, cu siguranță, aplicația de la Unibet nu te va dezamăgi, aceasta, pe lângă faptul că este de calitate, este practică și intuitivă, ceea ce înseamnă că nu îți va da bătăi de cap.

Cel mai bun site pentru pariurile pe fotbal

În România, fotbalul este cel mai popular sport. Așa că este normal ca sportul rege să fie și cel care atrage cele mai multe pariuri și cel mai mare interes din partea pasionaților de sport. De altfel, la nivel internațional, Cupele Mondiale de fotbal și UEFA Champions League sunt printre cele mai pariate evenimente sportive.

Cele mai bune case de pariuri sportive online din România știu că fotbalul este principala lor resursă și, fără excepție, toate stau foarte bine la acest capitol. Fiecare are o strategie proprie, evenimente pe care se axează mai mult și evenimente pe care se axează mai puțin. De asemenea, deși nu cu aceeași frecvență, toate au promoții speciale dedicate exclusiv fotbalului.

Mai nou, atât în țara noastra, cât și la nivel internațional, toate casele de pariuri sportive care se respectă se implică în mod direct în fotbal. Astfel, fie că vorbim de sponsorizarea anumitor echipe de fotbal sau chiar de afilierea cu diverse ligi, top case de pariuri sportive online din România nu se abat de la regulă.

Acestea fiind spuse, părerile despre cel mai bun site pentru pariurile pe fotbal pot fi împărțite. Mie personal, Betano mi-a lăsat o părere pozitivă asupra acestui aspect. De la apariția pe piața din România, în anul 2017, operatorul s-a ridicat organic și a crescut treptat și bine gândit oferta de pariere pentru fotbal.

Un alt aspect care m-a impresionat este oferta de pariuri antepost, aceasta este imensă și include evenimente sportive de top, dar și, pentru cei cărora le place să riște, competiții interesante, dar de un nivel mult mai scăzut, precum liga a doua a Scoției sau campionatul din Peru.

Competițiile din România sunt și ele prezente în oferta antepost a operatorului. Pe lângă clasicul pariu pe câștigătoare competiției există și alte pariuri antepost interesante, precum Head to Head între rivale sau ordinea corectă a echipelor la final de sezon.

Ofertele exclusive pentru fotbal nu lipsesc. Mai mult de atât, unele se adaptează vremurilor pe care sportul le traversează. Una dintre acestea este “Asigurarea Var”, care se aplică în piața de pariuri “Oricând Marcator” pentru Liga 1, în toate tipurile de pariuri care au fost plasate înaintea golului.

Aceasta nu este singura oferta exclusivă pentru fotbal propusă de Betano, site-ul are mai multe astfel de promoții care merită descoperite. Nu uita ca înainte să accepți o ofertă să citești termenii și condițiile pentru a te asigura că aceasta este potrivită stilului tău de pariere.

Concluzii

Pariurile sportive sunt o activitate permisivă, care este perfectă și pentru începătorii în lumea jocurilor de noroc. O întreagă paletă de case de pariuri online profită de acest lucru, astfel, putem spune cu lejeritate că ai de unde alege.

Dacă ești indecis și nu vrei să alegi din lista cu cele mai bune case de pariuri sportive online din România, ar fi bine să ții cont de recomandarea noastră, să pui siguranța pe primul plan și să joci doar la operatori licențiați și reglementați de ONJN.

Totuși, ar trebui să iei în calcul și că alegerea acestora nu a fost aleatorie, trierea s-a realizat pe mai multe criterii, prezentate pe larg în articol, care te pot ajuta și în general când vine vorba de alegerea unei case de pariuri de încredere și, în același timp, potrivită pentru tine.

Întrebări și răspunsuri despre top site-uri de pariuri sportive 2022

Procesul pentru verificarea caselor de pariuri online este ușor, dar necesită puțină meticulozitate și timp. De aceea am decis să facem o selecție a celor mai frecvente întrebări întâlnite în rândul utilizatorilor. Sperăm ca răspunsurile să fie de ajutor, atât jucătorilor cu experiență, cât și jucătorilor noi.

Cum să aleg cele mai bune case de pariuri sportive online din România?

În primul rând, siguranță este cea mai importantă. De aceea recomandăm vehement să nu joci la case de pariuri care nu sunt reglementate și licențiate de ONJN. Cele mai bune case de pariuri online din România sunt alese pe baza a mai multor criterii, toate prezentate în articol.

Care este cel mai bun site pentru pariuri sportive?

La această întrebare este dificil de dat un răspuns clar. Am întocmit o listă cu top case de pariuri sportive online din România, în aceasta se regăsesc operatori cu experiență care excelează în diferite aspecte caracteristice unui site de pariu bun.

Care este cea mai bună casă de pariuri pentru fotbal?

Având în vedere că fotbalul este cel mai pariat sport în România, majoritatea top site-uri de pariuri sportive 2022 au această secțiune foarte bine pusă la punct. Totuși, personal, în prezent, înclin să cred că Betano se diferențiază puțin față de competitori.

Există bonusuri pentru jucători la casele de pariuri din România?

Toți operatori aflați pe lista de case de pariuri online sigure au inclus în strategia de marketing un bonus de bun-venit. Mai mult de atât, deși nu cu aceeași frecvență, toate au promoții speciale dedicate exclusiv anumitor sporturi sau evenimente.

Pot să accesez de pe mobil casele de pariuri online din România?

Cele mai bune case de pariuri sportive online din România pot fi accesate de pe mobil direct din browser, indiferent dacă aveți un dispozitiv iOS sau Android. Mai mult de atât, operatorii și-au demonstrat experiența și au înțeles importanța unei aplicații mobile pentru toate sistemele de operare.

articolul original.

Împreună pe terenul de sport. De ce au mers polițiștii la Colegiul „Mihai Viteazul” din Ineu

29 September 2022 at 06:27
image

Comunicat IPJ Arad: Polițiștii din Ineu au vizitat elevii claselor a XI-a și a XII-a, de la Colegiul „Mihai Viteazul” Ineu, la ora de sport. Pe lângă meciul de baschet și exercițiile de mișcare, elevii au avut ocazia să discute cu polițiștii despre problemele lor de zi cu zi, dar mai ales despre cariera de polițist.

În același ambient, colegii noștri au avut ocazia să expună copiilor urmările pe care le poate avea consumul de droguri și alcool, dar mai ales avantajele unei vieți active, cu practicarea sportului.

Activitățile de prevenire a consumului de droguri vor continua pe toată perioada școlii, dar și în vacanțele intermodulare.

articolul original.

Rapperul ​​Coolio a murit la vârsta de 59 de ani. El era cunoscut pentru piesa „Gangsta’s Paradise”

29 September 2022 at 05:47
image

Știrea morții rapperului american Coolio a fost dată de managerul acestuia. Artistul, al cărui nume real este Artis Leon Ivey Jr, a câștigat un Grammy pentru piesa Gangsta’s Paradise. și a fost unul din cele mai mari nume ale hip-hop-ului din anii 1990.

El a murit în casa unui prieten din Los Angeles, a declarat managerul lui Coolio, Jarez Posey, pentru Associated Press, dar cauza nu a fost precizată.

Coolio a fost nominalizat la alte cinci premii Grammy în timpul carierei sale care a început la sfârșitul anilor 1980. De asemenea, el a ajuns pe locul al treilea în cea de-a șasea serie din UK Celebrity Big Brother în 2009 și s-a alăturat distribuției Ultimate Big Brother anul următor, ultima serie a emisiunii difuzată pe Channel 4.

Conform hotnews.ro, Coolio s-a născut în Pennsylvania, dar mai târziu s-a mutat în Compton, California, unde a lansat primul său single în 1987. El a înregistrat Gangsta’s Paradise pentru filmul din 1995 Dangerous Minds, cu Michelle Pfeiffer, și a devenit una dintre cele mai de succes cântece rap din toate timpurile.

 

articolul original.

Copil de 4 ani, înecat în piscina din curte. După incident, mama acestuia și-a pus capăt zilelor

29 September 2022 at 05:27
image

Un copil de 4 ani s-a înecat, miercuri, în piscina din curte, în timp ce se afla în îngrijirea mamei, iar aceasta a fugit de acasă după incident, fiind extrem de tulburată. Ulterior, femeia a fost găsită spânzurată.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti au fost sesizaţi, prin 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că un copil s-a înecat. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde, din primele verificări, au constatat că un minor de 4 ani, care se afla în grija mamei, ar fi căzut într-o piscină situată în curtea locuinţei. Din nefericire, a fost declarat decesul copilului, cadavrul fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Mama unui copil de 4 ani, găsit decedat miercuri într-o piscină din curtea casei, a fost găsită joi dimineață spânzurată într-un copac, anunță polițiștii. Aceasta ar fi fugit de acasă după ce s-a găsit corpul copilului în piscină.

articolul original.

Enola Day – Nimicul care ne omoară

29 September 2022 at 04:30

Ideea mi-a venit din discuțiile pe care le-am avut cu colegii din redacție, cu privire la o știre care a doborât toate recordurile de audiență ale Specialului. De câteva zile, știrea, o banalitate de fapt, ține capul de afiș, depășind până și accidentele sau decesele care impresionează de obicei cel mai mult.

E vorba de doamna sau domnișoara din Pitești care, îmbrăcată cam sumar și motivată de o cantitate mai mare de alcool, a reușit să intre cu mașina într-un cap de pod. Din fericire nimic grav, dincolo de privirile mirate, văzând-o echipată doar în cizme și chiloți, ale celor care au extras-o din mașina avariată și au dus-o la spital.

Întâmplarea mi-a adus aminte de o fotografie de la un festival cinematografic care a făcut carieră pe FB. O actriță fără chiloți, dar cu rochia atent studiată, făcea furori pe covorul roșu, poanta fiind că nimeni nu realiza că bărbatul care o însoțea purta pantofii fără șosete.

Și în timp ce mă gândeam eu la toate astea, se produce scandalul de la Baia Mare. Da, cel de la Festivalul Castanelor, acolo unde primarul Cherecheș (Rotaru, în maghiară) și-a pus oamenii să acopere cu tricolorul inscripția „kürtőskalács” de pe taraba producătorului venit la festival din Secuime să facă și el un ban cinstit.

Presa, cum era de așteptat, a explodat dintr-odată, pro și contra, cum e mai bine și cum ne-am obișnuit deja de o vreme bună. A explodat prezentând situația din perspectiva celor două naționalisme, cel românesc insistând pe „ungurii care nu realizează că nu mai sunt stăpâni pe aici” și cel maghiar revenind cu nedreptățile pe care le îndură ungurii de peste un secol în România. Nici una dintre prese nu s-a dus în spatele „spectacolului” – pentru că, vom vedea, asta a fost – să vadă ce și de ce se întâmplă și, mai ales, cine trage sforile.

Nu era mare lucru, acum jumătate de an, Cherecheș era în toate ziarele prin condamnarea la cinci ani închisoare pentru luare de mită. De altfel, Domnul Cherecheș (Rotaru) este, cred, singurul primar reales în timp ce se afla în arestul Poliției. Asta se întâmpla prin 2016, deja urmărit penal, ceea ce nu l-a oprit să câștige din celulă și să devină din nou primar. Nemaivorbind de faptul că în cei 11 ani de când tronează la Baia Mare, a trecut prin toate partidele, începând cu PNL-ul și terminând cu o „alianță” locală formată mai nou din PNȚCD, PSD și chiar UDMR.

De altfel, primarul din Baia Mare s-a remarcat imediat în primul său mandat chiar pe plan internațional, atunci când a ridicat un zid în fața a două blocuri locuite mai ales de romi, izolându-i astfel – un fel de apartheid minimalist – de restul locuitorilor din blocurile vecine, oameni cumsecade, nu-i așa?, față de cei izolați.

Ajunge cu exemplele, venim direct la idee: în timpurile noastre – și nu vorbim doar de un fenomen românesc, așa cum se poate vedea din videoul final – marile, adevăratele probleme ale oamenilor și societăților sunt ascunse, ocultate după banal, după scandalosul vulgar, după monden și alte asemenea nume date cioacelor de doi bani care nu fac altceva decât să deturneze atenția celor mulți, oarecum sensibili, spre nimicuri și diversiuni.

În cazul nostru pomenit mai sus, avem de a face cu un exemplar tipic al politicianului românesc – naționalitatea aici nu contează – obraznic și cu gura mare, ascunzându-se după tupeu atunci când vine vorba de lucruri serioase. Iar pentru asta se folosește de presă, știut fiind că scandalul și vulgarul fac audiență, în timp ce seriozitatea și preocuparea pentru lucruri serioase plictisesc peste măsură pe cei care după o zi întreagă de luptă pentru supraviețuire – mai nou chiar dramatică – doresc câteva momente de destindere, de uitare.

Și ce poate fi mai înălțător în asemenea momente decât un banc porcos, un chilot ridicat, o elucubrațiune vulgară a vreunei vedete de două surcele?

Din păcate, este ceva care le întrece pe toate astea și multe altele de care nici nu am pomenit aici. Ajunge să ne uităm la alegerile din Suedia (Doamne, Suedia!) și Italia, pentru a realiza că naționalismul renaște, iar aici, la noi, aici unde tocmai speram să scăpăm de el, revine în forță. Ajunge să ne gândim la Ungaria lui Viktor Orbán sau la gruparea lui Simion, un adevărat amalgam din toate nimicurile pe care le-am înșirat mai sus.

Mecanismul e cât se poate de simplu, ține de modul de manifestare a nimicului: de vină sunt întotdeauna alții. Ei, cei care nu sunt ca noi. Faptul că printr-o atitudine de acest gen scăpăm de problemele pe care ar trebui să le rezolvăm, că aruncăm în nimicul care ne înconjoară tot ce depinde de noi, nu mai contează sau contează prea puțin.

Arătăm cu degetul la „idioții” pe care ni le furnizează mai nou cu nemiluita presa online și așa numitele site-uri de socializare și ne simțim imediat mai bine: uite, de ce să îmi fac eu probleme degeaba când e lumea plină de proști?

Problema e că avem cu toții o singură viață, indiferent de sex, națiune și alte asemenea determinații care nu sunt în puterea noastră pentru că vin din nimicul din care venim și în care ne întoarcem cu toții.

Dar în loc să ne ocupăm, măcar odată în viața noastră, de chestiunile care țin de noi, sunt în puterea noastră, e mult mai ușor să arătăm cu degetul spre nimicul acesta care aruncă totul în derizoriu, oferindu-ne iluzia că noi suntem cei care contează…

articolul original.
Ieri — 28 September 2022Special Arad

Calificare în chinuri! UTA merge mai departe în Cupa României după un joc dezolant

28 September 2022 at 20:01
image

În urmă cu doi ani, UTA, cu Gyuszi Balint pe banca tehnică, își propunea la nivel declarativ să ajungă în finala Cupei României. După ce a trecut de Șoimii Lipova și Crișul Chișineu Criș, UTA ieșea din cupă în urma unei înfrângeri la Cluj cu „U”.

Anul trecut, tot la nivel declarativ, se voia câștigarea unui trofeu, acela fiind, evident, Cupa României. Aventura Bătrânei Doamne s-a încheiat brusc după acel eșec răsunător de pe terenul celor de la CSO Filiași.

Cu un nou antrenor pe bancă, în persoana lui Ilie Poenaru, UTA pleca spre Suceava, la debutul în competiția „KO”, tot cu gânduri de câștigare a trofeului. O spunea și Poenaru, dar și colaboratorul său, Marin Dună. Acum, că vorbim după meci, putem spune că UTA este încă în obiectiv, dar victoria de pe terenul celor de la Foresta, echipă pregătită de Dorin Goian, a fost una extrem de chinuită.

Pe UTA și pe Foresta le despart două nivele, prima fiind o echipă care și-a propus play-off-ul în Liga 1, iar Foresta vrea să ajungă la barajul pentru promovare din Liga 3. Meciul a început oarecum echilibrat, fără situații de poartă, iar avântul moldovenilor, mai ales din punct de vedere al ambiției, al atitudinii cu care au tratat jocul, ne-a făcut să spunem că „acest meci poate să și-l complice singură UTA, sau, dacă marchează repede le dă 5”. O spuneam câteva persoane care ne aflam în fața unui laptop conectat la frf.tv, acolo unde am putut viziona partida fără comentariu. Poate mai bine că a fost fără comentariu…

După golul marcat rapid de UTA prin Raul Șteau, încă din minutul 10, ne așteptam să vedem o echipă matură, lucidă, care să arate diferența de nivel, dar și diferența uriașă de salarii dintre jucătorii săi și cei ai Sucevei. În ciuda absențelor din tabăra arădeană, Poenaru chiar a avut la dispoziție un unsprezece decent, cu jucători cu mare experiență, iar pe banca de rezerve erau nume ca Stahl, Postolachi sau Keșeru.

Am putea spune „mai ales Keșeru”… Și apropo de cel mai titrat fotbalist care a îmbrăcat vreodată tricoul roș-alb al Bătrânei Doamne a fotbalului românesc, chiar nu înțelegem cum un fotbalist cu un curriculum vitae ca al său, cu un salariu mai mare decât al tuturor jucătorilor de la Foresta la un loc, nu poate să fie titular nici măcar într-un meci de cupă. Pentru ce a fost adus?

Poenaru a preferat să joace titular cu Ademi, dar acest atacant care în cariera sa are o reușită și în Bundesliga, chiar nu a arătat că este peste mult hulitul Laukzemis, atacantul din Lituania care a jucat pentru UTA în primăvară. Ideea că Poenaru a preferat să înceapă chiar și acest meci cu Keșeru pe bancă ne duce cu gândul că antrenorul echipei arădene are planuri cu atacantul orădean la meciul cu Farul. Dar ne cam îndoim. Și ne îndoim și mai tare dacă analizăm jocul lui Keșeru contra celor de la Foresta în acea jumătate de oră în care a fost folosit. Fără a dori să îi aducem vreo ofensă, dar Keșeru astăzi a părut un jucător de old-boys la retragerea vreunui prieten alături de care a jucat cu mulți ani în urmă.

Să revenim la jocul arădenilor după golul lui Șteau, acesta a fost slab spre penibil în multe situații. Aveau cei de la Foresta un fundaș care executa aruncările de la margine. Ne-a adus aminte de Finlanda și Irlanda anilor 80, pentru că executa aceste aruncări până pe a doua bară. La aproape fiecare astfel de fază au fost emoții mari în careul lui Balauru. Mai mult, gazdele chiar puteau egala în prima parte, dar Odoh nu l-a putut învinge pe Balauru din 3 metri, lovitura de cap a atacantului Forestei fiind trimisă chiar în brațele portarului arădenilor. După reușita lui Șteau, UTA a mai avut o singură ocazie la poarta lui Niga, dar șutul lui Otele a fost respins de la vinclu de portarul Sucevei.

Repriza a doua a fost și mai mult chin. Poenaru l-a menajat pe Șteau și l-a trimis încă de la pauză pe Negoescu, iar pe parcurs au intrat Keșeru, Stahl și Batha. Spre deosebire de prima parte, UTA a avut mai multe situații de poartă, toate ratate, dar presiunea pe careul lui Balauru nu a încetat nicio secundă. UTA nu a reușit să controleze meciul deși avea în față o echipă de Liga 3, astfel că Foresta, prin puținele mijloace pe care le-a avut, a aruncat mingile mereu spre careul lui Balauru. Gazdele chiar puteau egala în minutul 71, atunci când lovitura liberă executată de Samson de la 25 de metri putea să se transforme în gol, dar mingea a întâlnit bara din dreapta a porții lui Balauru.

UTA a încheiat meciul cu nouă oameni în propriul careu încercând să mențină fragilul avantaj. Obiectivul a fost îndeplinit, UTA a câștigat în cele din urmă meciul, dar nu a făcut deloc o reclamă bună fotbalului.

„Ne-am chinuit până aproape de final, am mai avut câteva situații pe final de meci, unde puteam să închidem jocul. E tipicul meci de Cupă, cu o echipă inferioară, teoretic. Dar, asta e, e bine că ne-am calificat mai departe și sper să ajungem cât mai departe în această competiție. Pentru noi a fost și un drum foarte lung, cu multe ore pierdute, deși am venit cu avionul până la București, apoi București – Suceava. Am ajuns aseară târziu, pe la 23:30”, a spus Marin Dună după meci.

Probabil, ca la meciul cu Hermnnstadt, jucătorii Bătrânei Doamne nu s-au pregătit mental nici pentru acest joc. Este clar că pentru a spera la mai mult de la meciul cu Farul, UTA trebuie să își ridice foarte mult nivelul, altfel nu vom avea parte decât de o altă deplasare bifată.

Rămânem cu calificarea și cu o oarecare mulțumire că UTA nu s-a făcut de rușine încă o dată. Din punct de vedere al jocului, însă, a fost chiar un joc greu, foarte greu de privit.

Foresta Suceava – UTA Arad 0-1 (0-1)

Șteau 10

Foresta: Niga – Cimbru, Makongo, Botezatu, Grosu – Filip (Ilie), Izuogo – Netbai, Mirică (Mihalciuc), Căinari – Odoh (Munteanu).

UTA: Balauru – Dobrescu, Erico, Benga, Hoxhallari – Cascini, Anton (Batha) – Șteau (Negoescu), Ubbink (Postolachi), Otele (Stahl) – Ademi (Keșeru).

Arbitru: M. Amorăriței (Câmpina) – la centru, G. Duță (Bacău) și A. Diaconu (Iași) – asistenți.

articolul original.

Pompierii s-au antrenat la Pădurea Ceala pentru eventualitatea izbucnirii unui incendiu

28 September 2022 at 19:48
image

Comunicat. Pompierii arădeni au desfășurat în această seară un exercițiu de simulare a unui incendiu izbucnit la litiera Pădurii Ceala, cu posibilitate de extindere la Parcul National Lunca Mureșului.

Pentru gestionarea acestei simulări ce a presupus stingerea unui incendiu de pădure şi salvarea unei persoane din zona afectată, au intervenit forțe și mijloace ale Detașamentul de Pompieri Arad cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială cu modul pentru descarcerare și un echipaj SMURD, încadrate cu 18 salvatori.

Scopurile principale ale exerciţiului au vizat verificarea modului şi a operaţiunilor de intervenţie în cazul producerii unor incendii la fondul forestier şi perfecţionarea deprinderilor personalului operativ în utilizarea tehnicii şi echipamentelor utilizate la acest tip de intervenţii.

articolul original.

Schimbări în topul 400 Forbes. Mark Zuckerberg nu se mai află printre primii 10 miliardari americani

28 September 2022 at 17:53
By: -
image

Averea celor mai bogați 400 de americani s-a diminuat în 2022 pe fondul creșterii inflației și al scăderii piețelor, relatează Adevărul.ro. Ca grup, miliardarii americani din topul 400 realizat de Forbes sunt mai săraci decât anul trecut.

Averea lor netă totală se ridică la 4.000 de miliarde de dolari, în scădere cu 11% față de anul trecut.

Pentru prima dată de la Marea Recesiune încoace ultrabogații Americii nu sunt mai bogați decât în anul precedent. Forbes a calculat averea netă pe baza prețurile acțiunilor din 2 septembrie 2022.

Cei mai afectați sunt magnații americani din domeniul tehnologiei, care au pierdut împreună 315 miliarde de dolari, pe măsură ce prețul acțiunilor companiilor lor s-a prăbușit. Printre cei ce au ieșit din top se numără cofondatorul și fostul CEO al Yahoo!, antreprenorul și programatorul taiwanezo-american Jerry Yang.

Mark Zuckerberg, aflat anul trecut pe locul 3, a ieșit din top 10 pentru prima dată din 2014. El este cu 76,8 miliarde de dolari mai sărac decât în urmă cu un an, fiind miliardarul din topul Forbes care a pierdut cei mai mulți bani în 2022.

Elon Musk se află în fruntea topului Forbes 400 al miliardarilor americani. Averea lui Musk a crescut cu aproximativ 60,5 miliarde de dolari în acest an, datorită saltului de 11% al acțiunilor Tesla și primirii a noi runde de finanțare pentru SpaceX. El l-a detronat pe Jeff Bezos, ajuns pe locul 2, după ce acțiunile Amazon s-au devalorizat cu 27%. Bill Gates a urcat un loc, până pe 3, în ciuda faptului că a donat 20 de miliarde de dolari fundației sale la începutul acestui an, în mare parte datorită anului prost al fondatorului Facebook.

Printre cei reveniți în clubul de elită al Forbes se numără legenda curselor de mașini Roger Penske, cofondatorul Uber Travis Kalanick și Donald Trump.

Sursa: adevarul.ro.

articolul original.

Doi cerșetori scandalagii, „anihilați” de Poliția Locală

28 September 2022 at 17:05
image

Direcția Generală de Poliție Locală Arad a emis următorul comunicat cu privire la doi cerșetori aflați în tranzit în municipiu, care au provocat scandal:

„Orașul nostru, localitate de frontieră, a ajuns să «beneficieze» de prezența unor persoane care în tranzitul lor spre o viață mai bună adoptă o conduită inadecvată, deranjând locuitorii cu diverse doleanțe.

Ieri, în Gara Arad, venind din Ungaria, a coborât un cuplu, ea de cetățenie maghiară, el provenit din județul Dolj, poposind aici până la următorul tren… împrejurare aparent obișnuită, până în momentul în care aceștia s-au hotărât să-și procure niște bani, cerșindu-i de pe la trecătorii din zonă. Foarte insistenți în demersul lor, proferând amenințări celor care nu se conformează.

Acest comportament s-a agravat în zona străzii Dunării, când, în urma sesizării prin dispecerat, un echipaj al Poliției Locale s-a deplasat pe teren pentru a identifica și anihila (sic) cuplul scandalagiu, punându-l pe tren pentru a-și continua călătoria.

Este al treilea caz despre care am consemnat în ultimele luni, de «personaje» care în tranzitul prin orașul nostru își fac simțită prezența, hărțuind localnicii aflați în drumul lor.

Încurajăm cetățenii care doresc să sesizeze situații de persoane care încalcă normele de conduită și produc disconfort celorlalți locuitori, să apeleze Poliția Locală prin dispecerat, la numărul de telefon 0257-939 (apel gratuit)”, transmite Poliția Locală.

articolul original.

Peste 300 de sortimente de vin, băuturi spirtoase și produse gourmet pot fi degustate în acest weekend la cea de-a V-a ediție Vicii și Delicii

28 September 2022 at 16:37
image

Comunicat. De 5 ani, toamna aduce la Arad unul dintre cele mai importante evenimente ale orașului, dedicat micilor plăceri ale vieții. Peste 300 de sortimente de vinuri și alte băuturi fine, dar și produse gourmet exclusiviste vor face specială cea de-a 5-a ediție a Vicii și Delicii, ce se va desfășura în acest weekend la Vechiul Cazinou Arad.

Peste 40 de producători din România, Republica Moldova, Italia sau Grecia vor veni în fața iubitorilor de vinuri cu degustări tematice, în care vor prezenta produse deja consacrate sau altele proaspăt intrate pe piață.

Dincolo de oferta expusă publicului larg, an de an Vicii și Delicii organizează un spațiu comun de discuții dedicat sectorului HoReCa, pentru a veni în sprijinul dezvoltării domeniului viniculturii.

Program și acces

Prețul biletului de acces este 40 de lei, poate fi achiziționat de la intrare și include posibilitatea de participare la degustările pregătite de crame.

Programul de desfășurare este următorul:
Vineri, 30 septembrie: 17.00-22.00
Sâmbătă, 1 octombrie: 17.00-22.00
Duminică, 2 octombrie: 12.00-18.00

Evenimentul este organizat de Methexis Events, în parteneriat cu Selgros România și susținut de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, respectând toate normele și restricțiile în vigoare.

Detalii suplimentare despre eveniment pot fi regăsite pe pagina oficială Vicii și Delicii.

articolul original.

Guvernul a virat Primăriei Arad banii pentru plata recenzorilor

28 September 2022 at 15:54
image

După ce a trecut mai bine de o lună și jumătate de când s-a încheiat efectuarea Recensământului Populației, Guvernul a virat în sfârșit banii către Primăria Arad, alături de restul primăriilor din țară, în vederea plății recenzorilor.

Banii au fost transferați în primă fază în bugetul local al municipiului Arad, în urma votului amendamentului asupra proiectului ce prevede rectificarea bugetară, în ședința CLM de miercuri, 28 septembrie.

„Având în vedere adresa din 26 septembrie 2022, din partea Administrației Județene a Finanțelor Publice Arad, se majorează veniturile bugetului local cu suma 1.174.000 lei, sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale. Concomitent, se majorează cu suma de 1.174.000 lei creditele bugetare la capitolul Autorități Publice și Acțiuni Externe, titlul de cheltuieli Bunuri și Servicii, aceștia fiind banii pentru Recensământ – recenzori”, a explicat viceprimarul Lazăr Faur.

Amendamentul a fost votat în unanimitate. Plata propriu-zisă către recenzori ar urma să se efectueze până în 7 octombrie, potrivit INS.

Amintim că, potrivit Hotărârii Guvernului din 21 septembrie, în total, județul Arad primește 3.880.000 lei pentru plata recenzorilor, dintre care cei mai mulți bani ajung în municipiul Arad: 1.174.000 lei. Sântana primește 100.000 lei, Lipova 93.000 lei, Pecica 93000 lei, Ineu 88.000 lei, Chișineu-Criș 61000 lei, Pâncota 60.000 lei, Nădlac 59.000 lei, Curtici 58.000 lei, iar Sebiș 52.000 lei.

Află care este suma aferentă fiecărei unități administrativ- teritoriale din județ, destinată plății rezenzorilor, AICI.

articolul original.

Banii pentru Județean, din salariile angajaților instituțiilor de cultură și ai Primăriei. Bibarț, critici la adresa Consiliului Județean

28 September 2022 at 15:32
image

Partea pe care trebuie să o acopere Primăria din cheltuielile Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a fost aprobată în ședința de Consiliu Local de miercuri, 28 septembrie, în urma unui amendament adus la rectificarea bugetară. Astfel, 5 milioane de lei sunt direcționate din bugetul local al municipiului către cel al spitalului, banii fiind tăiați provizoriu din cei puși deoparte pentru salariile de la Teatru, Filarmonică și Primărie. O soluție de compromis, pentru o situație presantă, însă despre care municipatilatea ne asigură că nu va afecta bunul mers al treburilor. Totuși, primarul nu s-a putut abține să nu critice Consiliul Județean că în această perioadă a mărit salariile angajaților proprii.

Prin amendamentul votat astăzi, se alocă 5.000.000 lei către Spitalul Județean, aceștia reprezentând o tranșă din contribuția totală a Primăriei Arad la cheltuielile spitalului, stabilită la comun acord cu Consiliul Județean (instituția în a cărei subordine se află spitalul) la începutul acestui an, pentru întregul 2022. Banii alocați acum sunt luați din bugetul local după cum urmează:
• 1.400.000 lei tăiați din cheltuieli personal de la capitolul Autorități Publice;
• 1.600.000 lei tăiați din transferurile acordate către Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, din care 800.000 lei tăiați din cheltuielile de personal și 800.000 lei tăiați din cheltuielile cu bunuri și servicii;
• 2.000.000 lei tăiați din transferurile acordate către Filarmonica Arad pentru cheltuielile salariale.

„Vreau să precizez că suntem într-o situație complicată și grea pe care trebuie să o rezolvăm finanțând cu această sumă spitalul județean care are lucrări și contracte ce trebuie achitate. În același timp am căutat să folosim astăzi bani pe care nu îi folosim la Primărie, la Teatru, la Filarmonică acum, respectiv cheltuielile și salariile de pe luna decembrie, fără să afectăm cu nimic funcționarea celor două instituții de cultură. Își vor continua activitățile în mod absolut normal. Sunt banii pe luna decembrie, care nu trebuie plătiți acum, însă la spital trebuie în prezent, iar pe măsură ce vom avea bani suplimentari din fondul de cultură (de la Guvern, n.red.), vom pune la loc acești bani pentru decembrie”, a explicat viceprimarul Lazăr Faur.

Bibarț: Noi tăiem de la salarii, Consiliul Județean își crește salariile!

Situația a fost agreată de toate formațiunile politice din CLM, iar pentru asta le-au fost adresate mulțumiri. Explicații suplimentare pe subiect a mai dat primarul Călin Bibarț, care a profitat de ocazie să-și mai „înțepe” indirect colegii de la Consiliul Județean (din „tabăra adversă” a propriului partid), atrăgând atenția că această alocare de bani se dă fără să fie specificată o investiție clară, ci ei se „varsă” pur și simplu în bugetul spitalului fără ca Primăria să mai poată urmări ce se întâmplă cu ei ulterior.

Bibarț a amintit că în urmă cu 10 ani când au fuzionat spitalele și s-a făcut Spitalul Județean, ca parte din Consiliul Județean, Primăria a dat în folosință gratuită clădirile care țineau de fostul Spital Municipal către Județean și nu mai dădea alți bani, deoarece partea de investiții în aceste imobile erau acoperite din bugetul local, de Primărie.

„Atunci era direct pe obiective, pe investiții, dacă nu erau capabili să-i cheltuie, Primăria lua banii înapoi. La începutul acestui an, dintr-o greșeală care există în Codul Administrativ, nu mai puteam da în folosință gratuită clădirile, singura soluție legală a fost să preia Consiliul Județean în proprietate clădirile și a fost momentul în care ni s-a spus că trebuie să finanțăm și noi, municipalitatea, și e adevărat, sunt mulți arădeni care beneficiază de spital. Am propus 10 milioane, până la urmă au cerut 20 și ați dat acordul (consilierii, n.red.) ca eșalonat să dăm 20 de milioane lei pe an. Poate pe viitor ar trebui să solicităm ca acești bani să fie pe obiectiv de investiție și să știm pe ce se cheltuiesc, pentru că acum ei se duc într-un sac mare și de acolo nu mai știm. Până acum, cu aceste 5 milioane, cu efort mare pe care l-am făcut, s-au dat în total 13 milioane. Dacă ni se vor mai cere încă 7 milioane până la sfârșitul anului, nu știm de unde să mai tăiem, ca să o spunem cu sinceritate! Nu vreau să fiu înțeles greșit, vorbesc pe cifre. Noi am tăiat acum de la salarizare, în timp ce bugetul Consiliului Județean a fost crescut cu peste 7 milioane pentru mărit de salarii! Sunt cifre! Și ca să mai închidem un subiect pe care îl văd mult la televizor: nu mărim salariile primarului și viceprimarilor! Pentru asta ar însemna să venim în fața Consiliului Local cu rectificare de buget pe domeniul salarii, cu cât permit sumele respective, și eu nu o să semnez așa ceva! Noi acum am tăiat de la bugetul de salarii pentru sănătate. Am vrut să fac precizările acestea pentru a ști în ce paradigmă ne aflăm și sper să se și vadă banii în îmbunătățirea sănătății în Arad!”, a spus Călin Bibarț.

articolul original.

Terasele de pe pietonala „1 Decembrie”, motiv de ceartă la ședința CLM

28 September 2022 at 14:15
image

Actualizarea regulamentului de funcționare a teraselor din municipiu a provocat nemulțumii în rândul unor cetățeni care locuiesc în imobilul de pe Revoluției nr. 81, aflat pe colțul noii strzi pietonale 1 Decembrie. Unul dintre locatarii de acolo a luat cuvântul la ședința de Consiliu Local de miercuri, 28 septembrie, vorbind în numele asociației de proprietari, și le-a atras atenția consilierilor, viceprimarilor și primarului asupra mai multor nemulțumiri: gălăgie exagerată, orar de funcționare nerespectat, abonamente de parcare achitate degeaba…

Modificările aduse vechiului regulament, care au trecut de votul consilierilor, se referă printre altele și la prelungirea programului pentru terasele situate pe Bulevardul Revoluției, pe străzile pietonale și pe Ștrandul Neptun, care ar urma să funcționeze de acum până la ora 24:00 (în loc de 22:00) de luni până joi și duminica, iar vineri și sâmbătă până la ora 01:00 (în loc de 23:00).

Imobilul în cauză se află aproape vizavi de șirul de terase amplasate pe 1 Decembrie 1918 din centrul Aradului și unii locatari nu au primit cu bucurie decizia municipalității de a transforma strada în pietonală. Mai mult, unii dintre aceștia, la momentul în care s-a realizat schimbarea, aveau achitate în avans abonamente costisitoare de parcare pe strada respectivă, abonamente pe care ulterior nu le-au mai putut folosi din moment ce accesul auto a fost restricționat. Cetățeanul le-a amintit aleșilor locali că a fost nevoie să se ajungă în instanță pentru a le fi restituiți banii pentru un serviciu neonorat.

Mai mult, acesta le-a atras atenția că anumite localuri de pe strada aceasta pietonală nu au solicitat acordul vecinilor pentru funcționare și că nici nu respectă limita de decibeli când vine vorba de muzica pusă pe terase și nici programul de funcționare, depășind adesea cu mult ora de închidere admisă. A mai susținut că deși s-au făcut multe plângeri la Poliția Locală pentru aceste abateri legale, nu s-a luat nicio măsură și nu a primit niciun răspuns.

„Pentru ce să le prelungești programul când nici măcar nu îl respectă pe cel actual?”, ne-a întrebat retoric arădeanul, la finalul ședinței, supărat fiind de atitudinea celor cărora le-a adresat problemele sale și ale vecinilor săi. Președintele de ședință s-a arătat deranjat de tonul ridicat pe care l-a folosit cetățeanul în timpul în care își exprima nemulțumirile, avertizându-l de mai multe ori că îi oprește dreptul la cuvânt, iar apoi soluția identificată a fost doar că se vor face verificări.

articolul original.

Viceprimarul Lazăr Faur: Consilierii au votat în unanimitate alocare a 5 milioane de lei pentru Spitalul Judeţean

28 September 2022 at 13:32
By: -
image

Consilierii municipali au votat o rectificare bugetară prin care alocă 5 milioane de lei pentru Spitalul Judeţean. Viceprimarul PNL Lazăr Faur a apreciat faptul că iniţiativa consilierilor PNL, PSD şi UDMR a fost votată de toţi consilierii prezenţi la şedinţă.

„Odată cu trecerea clădirilor fostului spital municipal în subordinea Consiliului Judeţean, ne-am asumat să participăm la efortul de a moderniza unităţile medicale. Arădenii din municipiu constituie cea mai mare parte a pacienţilor şi dorim să contribuim pentru a le asigura condiţiile cele mai bune, şanse pentru sănătate şi pentru viaţă. Apreciz faptul că astăzi nu au existat dispute politice şi că am găsit, reprezentanţii tuturor partidelor în consiliul local, o poziţie comună”, a declarat viceprimarul Lazăr Faur.


Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

articolul original.

Consilierii USR au votat împotriva proiectului de închiriere prin licitație a spațiilor comerciale de la stadion, fiind nemulțumiți de conținutul contractului

28 September 2022 at 13:24
By: -
image

Consilierii locali ai PNL-PSD-UDMR au hotărât în ședința Consiliului local al municipiului Arad de astăzi, 28 septembrie 2022, închirierea prin licitație a spațiilor comerciale din incinta stadionului « Francisc Neuman » (stadionul UTA).

Întrucât au considerat că sunt încălcate atât principiile elementare ale bunei guvernări locale, cât și articole legale, toți cei 7 consilieri locali ai USR Arad au votat împotriva închirierii în forma propusă de PSD&PNL Arad.

În primul rând, considerăm că lipsa stabilirii unei chirii minime de la care poate începe licitația crează premisele stabilirii unui nivel al acesteia sub nivelul pieței. Acest lucru înseamnă nimic altceva decât pagubă pentru bugetul local, supus oricum unor presiuni énorme.
În al doilea rând, faptul că documentația permite subînchirierea spațiilor de către cel care va câștiga licitația oferă ocazia « afacerii » perfecte pentru firmele de partid obișnuite să obțină doar bani munciți de alții. În cazul de față, de arădeni.

La toate acestea se adaugă faptul că sunt încălcate mai multe prevederi legale din Codul administrativ, încălcare de care nu pare să le pese consilierilor PNL – PSD – UDMR, care au votat pentru.

Stadionul UTA este construit integral din banii arădenilor, a costat foarte mult, și a durat enorm până a fost finalizat. Este prost conceput (vedem asta la fiecare ploaie mai zdravănă) și prost administrat tehnic (gazon distrus după organizarea unui mega-concert cu sub 1.000 de participanți). Dacă la acestea se adaugă proasta lui administrare financiară prin favorizarea “afacerilor” cu bani nemnciți pentru firmele de partid, atunci înseamnă că arădenilor li se bagă mâna în buzunar nu o singură dată, ci de trei ori al rând. Orice comentariu este de prisos.

Consilierii USR Arad au votat împotriva acestor condiții inacceptabile de închiriere, și vor face toate demersurile legale pentru oprirea inițiativei PNL – PSD – UDMR.


Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

articolul original.
❌