ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 28 September 2022Q Magazine

6300 de zile, 151.229 de ore, 9.073.740 de secunde…până când a venit CNN

28 September 2022 at 17:46
By: F J

Luni, 26 septembrie 2022, va rămâne o zi memorabilă nu doar pentru jurnaliștii trustului Intact, ci pentru toată presa din România. Pentru că, într-un fel, am fost validați, cu toții, ca școală de media și ca importanță geostrategică a țării.

La finalul a doi ani de parteneriat experimental, Antena 3 a convins liderul global al știrilor, postul american CNN, să-i devină partenerul oficial din România. Nicio altă televiziune de la noi nu a reușit această performanță, deși toate și-ar fi dorit în palmares această asociere.

Mihai Gâdea, directorul Antena 3, și Rani Raad, directorul CNN Worldwide Commercial, au semnat colaborarea oficială, în cadrul unei recepții găzduite în istorica Sală a Tronului din Palatul Regal.

O selecție riguroasă pe care am apreciat-o mult a lăsat ca martori ai evenimentului să fie doar vedetele Antenei, directorii unor agenți de media care colaborează de mult cu trustul, și doar câțiva medici, profesori, oameni de afaceri apropiați, alături de cei doi „regi” ai României, Florin Piersic și Gheorghe Hagi. Niciun politician nu a fost invitat, postul păstrând neutralitatea acestui moment.

Atmosfera a fost regală în toate detaliile, de la primirea invitaților, la decorul superb organizat de Casa Dadoo-fastuos, dar fără ostentație- de la discursurile rostite de semnatarii Acordului, până la ținutele invitaților.

Să acționezi din convingere, când alții aşteaptă, să creezi o forță pozitivă într-o lume care abundă de cinici, să oferi informații care nu erau disponibile înainte, să oferi celor care vor – o opțiune.

Pentru românii a căror sete de înțelegere este uriaşă şi pentru o viață mai bună, am făcut posibil acest demers.

Pentru industria TV – al cărei spirit întreprinzător a generat acest uriaş pas înainte în comunicații- și pentru această echipă fantastică de jurnalişti al căror angajament total față de această companie ne-a adus astăzi împreună, AICI.

Dedicăm acest canal de ştiri, ROMÂNIEI!

Am parafrazat cuvintele folosite de Ted Turner, la lansarea CNN din 1 iunie 1980. Acestea sunt la fel de potrivite şi actuale, şi astăzi, pentru România.

Când vizionarul Ted Turner schimba un canal local din Georgia, în prima televiziune de ştiri a lumii, în România erau anii cei mai întunecați ai comunismului. Foamea şi frigul erau greu de dus, dar lipsa libertății era insuportabilă.

Jurnaliştii CONSEMNEAZA istoria, aşa cum a făcut CNN în 1989, chiar aici, în Piața Palatului Regal, făcand reportaje printre gloanțe. Uneori, însă, FAC istorie. Azi, CNN SCRIE istorie în Palatul Regal.

Data de azi, 26 septembrie, intră în istoria presei din România, odată cu parafarea celui mai important parteneriat din media semnat vreodată în țara noastră, cel dintre liderul global de ştiri, CNN, şi Antena 3, cel mai important canal de ştiri din România.”, a spus Mihai Gâdea.

Poate că mulți dintre noi nu realizăm că dincolo de informația pe care am aflat-o stând comod pe canapea sau răsfoind un site, sunt 6300 de zile, 151.229 de ore, 9.073.740 de secunde, de când Antena 3 e în casele noastre. „În spatele lor sunt fapte. Sunt oameni.”, spunea Mihai Gâdea.

Dar sunt și multe altele.

Munca într-o redacție de știri, mai ales televizate, înseamnă o presiune uriașă asupra psihicului celor care lucrează în ea, cu nimic mai prejos decât cea a pirotehniștilor sau a controlorilor de trafic aerian, pentru că, în egală măsură, o știre dată la timp sau prea târziu, o informație adevărată sau falsă, pot face diferența în soarta unei țări, în cariera oamenilor, și chiar în viața lor.

Probabil, puțini înțeleg sacrificiile pe care le fac oamenii de televiziune pentru care, deseori, celebritatea devine obligația de autocenzură-ceea ce înseamnă un tip de prizonierat care se decontează, la un moment dat-și „condamnarea” la a fi mai întâi al publicului și abia apoi al propriei familii.

Din experiența pe care am avut-o în urmă cu câțiva ani, ca invitat permanent al emisiunii Q&A, realizată de Sandra Stoicescu, pot depune mărturie nu doar că nu am mai avut weekenduri timp de un an de zile, ci nici zilele săptămânii în care a pregăti aparițiile mele televizate devenise prioritar în fața altor alegeri pe care le-aș fi făcut cu sufletul și potrivit firescului meu. Responsabilitatea pe care conștientizezi că o ai față de oamenii de acasă, care cred în tine și cărora le poți influența gândirea prin adevăr sau manipulare, trece în subsidiar orice altceva. De multe ori copii, părinți, pasiuni sau dorințe, pur și simplu.

Și în spatele unei figuri care se vede pe ecran sunt redactori, producători, operatori, mașiniști, ingineri de sunet și lumini, pe care nu îi vedem, dar care fac parte din efortul colectiv. Cât de mult contează până și doamna de la machiaj care poate lua din rotunjimea feței, din cearcănele nesomnului sau din umbrele oboselii prin știința de a aplica un fard de contur! Pentru că telespectatorii vor să vadă pe ecranul televizorului oameni perfecți, oameni cu aspect impecabil, siguri pe ceea ce fac pentru că siguranța lor inspiră încredere în ceea ce spun.

„Am prețuit fiecare secundă. Am trecut împreună prin schimbări istorice. Am fost aici, pentru voi.

Fie că AICI a însemnat să trimitem echipe şi cei mai buni oameni pe front, la marile catastrofe, pe Marea Neagră sau în minele din Valea Jiului, la marile evenimente globale, la capătul pământului sau la căpătâiul Regelui.

Am fost, suntem şi vom fi oriunde se întâmplă ceva care contează pentru oamenii acestei țări.

Parteneriatul semnat azi cu CNN, nu este doar un upgrade, ci este schimbarea de care România are nevoie. FACTS FIRST! Faptele în primul rând! Adevărul!

L-am spus chiar şi atunci când durea, îl spunem chiar şi atunci când deranjează puternicii zilei. Adevărul este misiunea noastră şi acesta trebuie spus cu mult curaj şi, aşa cum s-a văzut uneori, cu sacrificii. De azi înainte, primiți în casele voastre Antena 3 cu forța dată de partenerul CNN. Nu e cazul să mai întrebe nimeni: Antena 3 e aici? Ştiți răspunsul şi-l găsiți pe orice televizor sau smartphone: We are here! Suntem aici!”, a anunțat Mihai Gâdea.

De-a lungul celor doi ani de colaborare experimentală, emisiunea liant News Hour with CNN a adus o cotă de piață de 30% în plus, Antenei 3, și acest succes se datorează, înainte de toate, realizatorilor Sabrina Preda, Ana Maria Roman și Sergiu Cora.

Ana Maria Roman, Sergiu Cora, Sabrina Preda, John Mastrini (CNN) și Monica Sîrbu

De altfel, Sabrina a fost cea mai spectaculoasă apariție de la recepția de semnare, cu părul strâns într-un coc fin și cu rochie roșie care îi lăsase umerii perfecți la vedere. Totuși, n-aș așeza „coroana” pe un cap frumos coafat, ci la picioarele unei doamne care purta o pereche de pantofi Mach&Mach, probabil cea mai frumoasă bijuterie din Sala Tronului în seara evenimentului. Trebuie să ai însă multă clasă și rafinament pentru a purta prețiosul discret, la picioare, nu vizibil.

Oficialul CNN a recunoscut echipei de la Antena 3 capacitatea profesională și tehnică de-a îndeplini standardele și valorile promovate de televiziunea americană de 42 de ani încoace, și de a avea printre cele mai dotate studiouri din lume.

Rani Raadi a venit, a semnat, a plecat. Dar pe umerii jurnaliștilor de la Antena 3 va fi o responsabilitate și mai mare, pentru că ei au intrat în liga internațională a jurnalismului de acum și reportajele lor vor fi preluate de orice altă stație din lume a CNN.

Am plecat gândindu-mă ce preț s-a plătit pentru a ajunge la acest moment de recunoaștere profesională, câte sacrificii care au însemnat pierderi de case sau de sedii și chiar ani de libertate.

Mai țineți minte momentul acela în care ziariștii Antenei 3 erau scoși în stradă, de pe o zi pe alta, pentru a li se confisca sediile, nu cu intenția declarată de a recupera prejudicii care ar fi adus prosperitatea poporului român, ci cu scopul perfid și abscons al reducerii la tăcere, al demoralizării și al îngenunchierii celor care au demascat și au luptat timp de 10 ani cu un regim politic care a adus, probabil ireversibil, nevroza colectivă a acestui popor?

Cum spunea Mircea Badea, jurnaliștii trustului Intact au dus lupte despre care se știa dinainte că vor fi pierdute-pentru că, în timp ce unor oameni, chiar înarmați cu adevărul, li se „scurge”, la un moment dat, timpul și energia, statul, ca instrument și sistem de teroare, beneficiază de resurse nelimitate și de executanți nu doar disciplinați, ci chiar pasionați de exterminări.

Însă nu există, cred, răzbunare mai creativă și împlinire mai mare decât acelea ca, peste timp, să vezi că Băsescu și toți jihadiștii lui din servicii, media sau parchete, AU PLECAT, în timp ce Antena 3 E AICI! De acum…și alături de CNN!

articolul original.

Când Estul întâlnește Vestul. Adina Sădeanu a imaginat povestea de spionaj a unui serial HBO

28 September 2022 at 11:04

Noua mini-serie originală HBO Max, „Spy Master”, care-l are în prim-plan pe actorul Alec Secăreanu, se bazează pe un scenariu realizat de Adina Sădeanu în colaborare cu Kirsten Peters.

„Spy Master” spune povestea unui agent dublu fictiv, consilier apropiat al lui Nicolae Ceaușescu care fuge din țară pentru a rămâne în viață.

Alec Secăreanu, actorul nominalizat la British Independent Film Awards, a fost distribuit în rolul principal, scrie revista americană de film și entertainment Variety. Serialul de șase episoade produs de Proton Cinema și Mobra Films a câștigat concursul de scenarii „Scrie un scenariu pentru…” organizat de Cinemascop si HBO România în 2020.

Potrivit Variety, acțiunea din „Spy Master” este plasată în apogeul Războiului Rece și acoperă o săptămână din viața lui Victor Godeanu (Alec Secăreanu), mâna dreaptă și cel mai apropiat consilier al dictatorului comunist al României Nicolae Ceaușescu. Totuși, Godeanu are un secret: este un agent dublu și trebuie să scape din România și de Ceaușescu înainte ca acoperirea lui să fie compromisă. Cu o singură șansă de a rămâne în viață, el folosește o călătorie diplomatică în Germania pentru a fugi în Statele Unite. Ajutat de un agent sub acoperire Stasi și o fostă iubită (Svenja Jung), dar și de un agent CIA (Parker Sawyers), Godeanu trebuie să evite agenții KGB și spionii propriei țări (Ana Ularu și Laurentiu Bănescu), pe deplin conștient că dezertarea îi pune familia în pericol de moarte.

„Nu puteam fi mai încântați să spunem această poveste a dezertării, care se întinde pe ambele părți ale Cortinei de Fier și care a atras talente internaționale și românești excepționale. Deși este plasată în trecut, sperăm că povestea va rezona în rândul telespectatorilor de astăzi, indiferent dacă aceștia sunt interesați de politică sau pur și simplu vor să se bucure de o emisiune inteligentă, elegantă și distractivă”, a declarat Ioanina Pavel, producător HBO Max.

Adina Sădeanu, scenarista noului serial original al HBO Max

„Spy Master” este scris de Adina Sădeanu și Kirsten Peters, regizat de Christopher Smith (Temple), director de imagine fiind Ben Wheeler (The Tourist, The Baby).

Antony Root și Johnathan Young sunt producători executivi pentru HBO Max, în timp ce Ioanina Pavel este producătorul creativ al HBO Max. Viktória Petrányi și Judit Sós sunt producători pentru Proton Cinema (Ungaria) iar Tudor Reu este producător pentru Mobra Films (Romania).

Johnathan Young, vicepreședinte HBO pentru programe originale și editor pentru CEE, a adăugat: „Spy Master reprezintă mini-seria noastră cea mai internațională de până acum. Cu dialog predominant englezesc, această producție este potrivita pentru ceea ce numim Estul întâlnește Vestul, de la conținut la talent și până la decor. În timp ce genul (spionaj/dramă) este familiar, personalitățile și dilemele sunt neașteptate și noi. Avem o echipă uimitoare, atrasă de proiect prin felul în care povestea pune în lumină un subiect la fel de proaspăt astăzi ca întotdeauna.”

articolul original.

Drulă cere șefului DNA să ia atitudine în cazul BMWgate. „Autosesizaţi-vă, domnule Bologa!”

28 September 2022 at 09:31
image

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, îi cere procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Crin Bologa, să se autosesizeze în cazul licitaţiei desfăşurate de Poliţia Română pentru achiziţionarea de automobile BMW.

„În ceea ce priveşte cazul BMW-urilor cumpărate de Poliţie, am arătat cu date tehnice cum a fost o licitaţie cu dedicaţie. Practic, se potrivea un singur model cu caietul de sarcini. Şi am sesizat acolo autorităţile cu rol de control în fondurile europene, DG Regio – pentru că este un proiect pe fonduri europene. În primul rând – autoritatea de management din România, care ar trebui să fie prima care să verifice că nu se introduc specificaţii restrictive, un principiu de bază în achiziţiile europene. Acolo e vorba de un caiet de sarcini scris pentru prietenul preşedintelui, care să se potrivească cu un singur model. Lucrurile sunt foarte clare. Pe partea de Minister Public, de procurori, am văzut declaraţia din spaţiul public a domnului Bologa, de ieri, în care a spus că sigur că se poate autosesiza. Autosesizaţi-vă, domnule Bologa, atât pe cazul BMW, cât şi pe cazul Blue Air”, a spus Cătălin Drulă într-o conferință de presă.

Şeful Poliţiei Române, Benone Matei, a declarat luni, 26 septembrie, că procedura de achiziţie a autospecialelor BMW pentru dotarea IGPR a fost supravegheată de Agenţia Naţională de Achiziţii Publice.

„Pe toată durata derulării procedurii de achiziţie, Poliţia Română a beneficiat de verificarea observatorilor Agenţiei Naţionale de Achiziţii Publice, care, la finalizarea evaluării, au emis ‘avizul conform necondiţionat final’ – fără de care nu era posibilă semnarea Acordului-Cadru”, a spus Benone Matei. 

După această declarație de presă, președintele USR a postat pe Facebook maniera în care presupune că au decurs „aranjamentele” pentru licitația cu dedicație.

„A ieșit astăzi Poliția lui Bode să mintă pentru el și Iohannis, despre licitația pentru 600 de BMW-uri.

Cu un minim efort, am documentat cum au făcut băieții o licitație cu dedicație.

Să zicem că vrei să cumperi 600 de BMW-uri 320ix de la prietenul președintelui.

Ai putea să ceri o berlină, relativ puternică (min. 175 cai putere), pe benzină, cu cutie automată, tracțiune integrală, accelerație de la 0-100km/h în cel mult 8 secunde.

Ai putea.

Dar ce te faci dacă vine un ofertant cu Skoda Octavia 2.0 TSI DSG 4X4 care se potrivește la toate, dar costă numai 28.000€ pe când BMW-ul e 38.600€?

Cum ce faci? Pui în caietul de sarcini înălțime maximă de 1450mm și Octavia nu se califică pentru că are 1469mm.

Bonus: elimini și Volkswagen Passat-ul care are 1456mm.

Dar cum scapi de Audi A4 40 TFSI quattro care costă tot 38.600€ și se potrivește la toate cerințele sau le depășește?

Cutie de viteze automată CU MINIM 8+1 TREPTE. Ce să vezi? Pe A4 e S-tronic cu 7+1 trepte. O diferența irelevantă în practică și mai ales în practica poliției.

Faci o căutare de piață și vezi că se mai potrivesc niște modele care te-ar putea amenința.

Mercedes C 200 4MATIC. Ăsta e periculos. Are tot ce are și BMW-ul, ba chiar și cutie cu 9+1 trepte (9G-TRONIC). Prețul e competitiv, 41.000€, deci riști dacă nu-l elimini.

Soluția? Motor de minim 1,9 litri. Mercedesul are doar 1,5 litri, deși scoate din ei 224 de cai-putere și te lipește de scaun la 7,1 secunde până la 100km/h.

Afară și cu C200.

Ce rămâne care să se potrivească cu specificația ta? Numai variante care nu pot concura. Un Mercedes C300 4MATIC de 47.000 €, un Alfa Romeo Giulia Veloce de 50.000 € și un Jaguar XE P300 AWD cu producție și disponibilitate mică.

Ți-a reușit dedicația, președintele și prietenul său sunt mulțumiți.

*toate prețurile sunt cele de listă, fără TVA inclus”, a scris Cătălin Drulă pe Facebook.

articolul original.

David Muniz consideră România „una dintre cele mai promițătoare piețe”. Totuși, investitorii americani preferă Ungaria „dictatorului” Orban

28 September 2022 at 09:04

Statele Unite ale Americii continuă să considere România drept una dintre cele mai promiţătoare pieţe din Europa de Est pentru comerţul şi investiţiile americane, a declarat miercuri David Muniz, Charge d’Affaires al Ambasadei SUA la Bucureşti. În ciuda unui Parteneriat strategic și a deschiderii totale a guvernelor de la București către americani, românii nu au primit nici acum, la 30 de ani de la revoluție, ridicarea vizelor de călătorie în America, iar investitorii din SUA preferă Ungaria, unde comerțul bilateral este dublu față de România.

„Creşterea economică a României rămâne printre cele mai mari din Uniunea Europeană din 2010, aspect demn de menţionat, echipamentele de apărare şi conexe constituie o sursă principală de exporturi americane în România. În faţa invaziei brutale şi ilegale a ţării vecine de către Rusia, semnificaţia acestui fapt şi impactul său, de reasigurare a întregii regiuni a Mării Negre, nu pot fi subliniate îndeajuns. Într-o măsură fără precedent, colaborarea dumneavoastră şi Parteneriatul Strategic şi Alianţa noastră ajută la stabilizarea unei părţi vitale a Europei, într-un moment esenţial”, a punctat David Muniz, într-o intervenţie la deschiderea Forumului Economic România – SUA: „De la securitate la prosperitate”, care are loc la București, miercuri, 28 septembrie.

Premierul Nicolae Ciucă și însprcinatul cu afaceri al SUA la București, David Muniz Foto Gov.ro

În opinia lui Muniz, companiile americane continuă să se bucure de un succes real în România, iar acest lucru se datorează în mare parte angajamentului acestui guvern faţă de transparenţă, care constituie baza competiţiei echitabile şi deschise”.

Atunci când se elimină barierele care stau în calea comerţului şi reglementării discriminatorii, prin decizii de politici gândite atent şi bine întemeiate, vedem mai multe investiţii şi prin urmare mai multă transparenţă, cu alte cuvinte, un cerc virtuos”, a arătat el.

La rândul său, preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a afirmat că Statele Unite rămân una dintre cele mai importante surse de investiţii străine directe în economia României.

„Parteneriatul nostru strategic reprezintă o investiţie în viitorul nostru. Ne angajăm şi aşteptăm cu nerăbdare o creştere a volumului investiţiilor. Doresc să transmit un mesaj puternic tuturor investitorilor americani că România este angajată în direcţionarea dialogului politic şi a acţiunilor care să ne îmbunătăţească cooperarea în domeniul energiei, securităţii, chiar şi în alte domenii ale economiei şi să permită oamenilor de afaceri americani să-şi crească investiţiile în România. Prin urmare, dorinţa noastră este să urmărim o cooperare mai profundă şi la o scară mai largă, în fiecare dimensiune a registrului economic”, a punctat ea.

Potrivit lui Gorghiu, „România a învăţat să abordeze obstacolele politice şi economice dificile din interiorul şi dincolo de graniţele noastre naţionale”.

„Este clar pentru toată lumea că stabilitatea economică şi socială în orice societate democratică trebuie atinsă printr-un sistem de justiţie fiabil, eficient, accesibil şi imparţial. România a înţeles bine şi urmăreşte această condiţie pentru creşterea economică naţională”, a arătat Gorghiu.

Preşedintele interimar al Senatului a vorbit despre importanţa sistemului judiciar.

„Modul în care funcţionează un sistem de justiţie este vital nu numai pentru cetăţenii unei ţări, ci şi pentru mediul său de afaceri. Cât despre cei care caută dreptate… ei au dreptul la un proces echitabil în care cazurile sunt soluţionate în mod imparţial şi într-un timp rezonabil. Acest obiectiv naţional trebuie susţinut de toate partidele politice democratice şi completat de acţiunea legislativă! Este motivul pentru care formarea unei mari coaliţii guvernamentale a fost o necesitate”, a punctat ea.

În acest sens, Alina Gorghiu a afirmat că „este o prioritate pentru Guvernul României, dar şi pentru Parlament să creeze un sistem de justiţie care să răspundă atât nevoilor cetăţenilor români, cât şi cele ale sectorului privat”.

Și totuși, investitorii americani aleg Ungaria

„Am cumpărat, până acum, armament american în valoare de 4 miliarde de dolari. Adică am dat, nu am luat. Hai să vedem cam ce-am primit „la pachet”. Investiții străine directe din SUA? Aproximativ la fel de mult pe cât armament am cheltuit noi: 3,9 miliarde de dolari.

Poate avem, în schimb, un comerț bilateral impresionant? Aflăm tot din surse americane: am exportat în valoare de 2,6 miliarde de dolari și am importat cam de 1,4 miliarde de dolari în 2020.

Americanii au cheltuit strict pentru „reconstrucția” Afganistanului 145 de miliarde de dolari, de trei ori mai mult decât a cheltuit Uniunea Europeană pentru „reconstrucția” României.

O fi ceva proporțional cu valoarea achizițiilor de armament? Păi să ne uităm la Ungaria, care a cumpărat armament american de 17 ori mai puțin decât a cumpărat România: are investiții americane de trei ori mai mari, adică 13,3 miliarde de dolari.

Cehia face investiții americane de 5,6 miliarde de dolari, Germania, de 162 de miliarde de dolari, Franța, de 91 de miliarde de dolari, Italia, de 31 de miliarde de dolari, Spania, de 38 de miliarde de dolari, Polonia, de 11 miliarde de dolari.

Ce are atunci, România în minus? De ce nu poate să primească și ea investiții americane precum alți aliați? Ce are Ungaria în plus față de România? Comerțul bilateral al ungurilor cu americanii e dublu față de noi!”, scria analistul economic Petrișor Peiu într-un comentariu din septembrie 2021. Articolul integral poate fi citit aici.

Cifra de afaceri cumulată a companiilor multinaționale americane din Ungaria este, în 2018, de aproape 18 miliarde de dolari. În România, cifra de afaceri cumulată a companiilor multinaționale americane este, în același an, de doar 13,5 miliarde de dolari.

„Valoarea schimburilor comerciale bilaterale se ridică la aproximativ 5 miliarde de dolari, iar investiţiile firmelor americane se ridică la peste 3 miliarde de dolari. Planul nostru, speranţa noastră este să extindem această relaţie, după angajamentul direct al guvernelor noastre şi al companiilor noastre.”, a declarat Don Graves, secretar adjunct al Departamentului Comerţului al Statelor Unite ale Americii, într-un interviu acordat AGERPRES.

Potrivit ultimului raport al Investițiilor Străine Directe, la nivelul anului 2021, primele țări clasate în funcție de soldul total al ISD deținut la 31 decembrie 2020 sunt: Țările de Jos (19.994 milioane euro, reprezentând 22% din totalul ISD), Germania (11.070 milioane euro, 12,2%), Austria (10.858 milioane euro, 12%), Italia (7.652 milioane euro, 8,4%), Franța (5.642 milioane euro, 6,2%) și Cipru (5.445 milioane euro, 6%).

articolul original.
Ieri — 27 September 2022Q Magazine

Efectele rețelelor sociale asupra tinerilor: sunt instabili, obosiți și demotivați. Studiu

27 September 2022 at 18:00

Într-o perioadă dominată de instabilitate, lipsa motivației (64%), oboseala (50%) și stările emoționale fluctuante (46%) sunt principalele provocări cu care se confruntă tinerii, după cum arată studiul național Insights PulseZ, aflat la a treia ediție în 2022.

Tinerii își doresc independență financiară

Specialiștii programelor naționale „Vreau să Fiu Antreprenor” (VSFA) și ”Insights” – parte a organizației Romanian Business Leaders (RBL), în colaborare cu agenția pentru studii de piață IZI data – au colectat și analizat răspunsurile a peste 1.200 de tineri din România pentru a elabora studiul Insights PulseZ. Scopul este de a surprinde stările și comportamentele în mediul online sau de consum ale tinerilor, precum și nevoile, motivațiile personale și preferințele lor. Din Generația Z se consideră că fac parte toți tinerii născuți între 1995 și 2010.

„Problemele din societatea noastră se oglindesc imediat în viața tinerilor. Este ceea ce constatăm în urma studiilor Insight PulseZ. Anul acesta am adăugat în chestionarul adresat tinerilor mai multe elemente pentru a identifica și mai bine dificultățile cu care se confruntă aceștia. În topul acestora se mențin pe primele poziții lipsa resurselor financiare și consilierii în carieră, cărora se adaugă bullying-ul și lipsa oportunităților de dezvoltare”, a declarat Alin-Claudiu Apostu, Project Manager pentru Insights și Vreau sa fiu Antreprenor.

Peste jumătate dintre respondenți simt nevoia de educație financiară și organizare personală, gestionare a emoțiilor și de dezvoltare a abilităților sociale. În comparație cu băieții, fetele sunt sensibil mai mult afectate de provocări precum lipsa motivației (68% vs 58% băieții), oboseala (55% vs 45%), stările emoționale fluctuante (53% vs 37%) și anxietatea (50% vs 35%). Vocea Generației Z devine mai puternică de la an la an, iar nevoile acestora trebuie să fie adresate de către instituțiile guvernamentale, corporații și angajatori, cât și părinții și prietenii tinerilor deoarece această generație este viitorul.

68% dintre tineri își doresc să aibă mai multă încredere în sine, iar 60% dintre ei își doresc să își poată gestiona mai bine timpul.

Acestea sunt principalele două dorințe ale tinerilor, pe lângă acestea un nou trend emergent în rândul tinerilor de 16-18 ani este de a deveni cunoscuți precum o celebritate. Mediul digital este un catalizator al acestui fenomen, datorită prezenței influencerilor pe care tinerii îi iau drept exemplu. Aproape 1 din 5 tineri își dorește această popularitate în mediul online, comparativ cu 5% sau 3% din rândul grupelor de tineri de 18-24 ani.

Tinerii alocă studiului circa 3 ore pe zi

Pentru a-și susține dorințele și scopurile în viață tendințele în modul de învățare diferă în funcție de vârsta respondenților. 37% din tinerii din grupa de vârstă 16-18 ani preferă să învețe mai mult într-un sistem formal (la școală, ore de curs private și biblioteci publice), în timp ce jumătate dintre tinerii de 22-24 de ani aleg în egală măsura atât sistemul formal, cât și cel non-formal (în format online, pe platforme precum Google, Wiki, Youtube, Tik Tok, podcasturi și alte tipuri de surse).

În medie tinerii ar aloca circa 3 ore pe zi studiului, liderii grupelor de vârstă fiind cei de 19-21 de ani cu 2,93 ore pe zi. Și aici apar diferențe între mediul urban și rural: tinerii din mediul urban alocă în medie mai mult timp studiului, comparativ cu cei din mediul rural. Tinerii de la profilul uman alocă mai mult timp studiului comparativ cu cei de la profilul real, însă nu depășesc 3 ore de studiu pe zi.

99% dintre tinerii generației Z folosesc YouTube, cu o medie de peste 2 ore pe zi

Youtube este cea mai menționată platformă, având o medie zilnică de 2.3 ore, urmată de Instagram (2.3 ore), Facebook/ Messenger și TikTok (1.6 ore).

„Utilizarea atât de populară a Youtube este una dintre veștile bune care reies din acest studiu. De ce? În primul rând pentru că tinerii generației Z folosesc acest spațiu pentru a învăța, a urmări diverse cursuri, a se informa și, mai ales, pentru a-și dezvolta personalitatea. Astfel, utilizarea rețelelor creează tendințe noi de învățare, inovative, pe care tinerii le încorporează în procesele lor de informare și învățare. Acest comportament va trebui preluat și integrat de instituțiile educaționale și companii ca un mod nou de a preda și a capta atenția Generației Z”, a declarat Monica Muscă, Managing Partner First PR Agency.

Băieții folosesc Youtube și Discord semnificativ mai mult decât fetele, în timp ce fetele petrec mai multe ore pe TikTok, în comparație cu băieții.  De asemenea, se observă că utilizarea WhatsApp crește o dată cu vârsta, asemenea emailului.

BT Pay și Revolut ocupă primele poziții

Cele mai populare moduri de transfer bancar în rândul tinerilor sunt de transfer direct prin aplicația băncii către clienții aceleiași bănci (49%), urmate de Revolut (40%) și de transfer prin IBAN (36%). Grupa de vârstă 22-24 de ani este cea care efectuează cele mai multe tranzacții, iar 36% din tinerii de 16-18 ani nu transferă bani de obicei, ca o concluzie fiind că astfel de nevoi apar odată cu vârsta majoratului.

În cadrul aplicațiilor bancare folosite de tineri pentru a-și gestiona resursele financiare, Revolut  ocupă primul loc în topul platformelor bancare având ca utilizatori 40% dintre tineri. Cei doi competitori menționați, Revolut și BT Pay, rămân lideri detașați în top, urmați de George România, Google Pay și Raiffeisen Mobile. După grupele de vârstă, 25% din tinerii de 16-18 ani nu folosesc aplicații bancare, 46% dintre tinerii de 19-21 de ani folosesc Revolut, iar pentru grupa de vârstă 22-24 platformele BT au cea mai mare pondere de 36%. 

Studiul „Insights PulseZ” surprinde starea Generației Z în 2022

Aflat la cea de-a treia ediție, studiul „Insights PulseZ” a fost conceput și coordonat de specialiștii programelor naționale antreprenoriale „Vreau să Fiu Antreprenor” (VSFA) și „Insights” – din cadrul organizației Romanian Business Leaders (RBL) în rândul a aproximativ 1.200 de tineri din România cu vârste cuprinse între 16-24 de ani, fiind reprezentativ la nivel național din punct de vedere al distribuției pe sexe, regiunii și mediului urban-rural. Cercetarea s-a axat pe surprinderea stărilor, comportamentelor, intereselor și dorințelor tinerilor din România, în noul context pandemic, membri ai generației Z.

Studiul poate fi consultat aici.

Studiul a fost realizat cu sprijinul partenerilor de cercetare IZI data și susținerea partenerilor: Banca Transilvania, CAT Music, Chilli Ideas, Aegon, KRUK România, Bursa de Valori București, BDO. Parteneri media: AGERPRES, Curs de Guvernare, IQads, Revista Cariere, Adservio, New Money, Economistul, România Durabilă, Club Economic. Partener pe partea de comunicare este First PR Agency, iar pentru monitorizarea presei: Klarmedia.

Vreau să fiu Antreprenor (VSFA) este programul Fundației Romanian Business Leaders care sprijină tineri cu vârste cuprinse între 16 și 24 ani să își împlinească potențialul prin antreprenoriat, intraprenoriat și inovație, pornind de la convingerea că succesul lor contribuie mai departe la creșterea economică și socială a țării.

VSFA în cifre: 5 proiecte (Vreau să fiu AntreprenorInsights – unul dintre primele 10 programe globale pentru dezvoltarea unui ecosistem de inovație (ITU, 2019), Tinerii în Arenă – inițiativa europeană a anului pentru capacitarea tinerilor (Emerging Europe, 2022), 

Studiul PuseZ și Highflyers) care au influențat viețile a peste 35.000 tineri, au condus la dezvoltarea a peste 70 de afaceri pornite de tineri și au sprijinit peste 15 companii românești.

Mai multe pe vsfa.ro.

Fundația Romanian Business Leaders este vocea și vehiculul de acțiune al liderilor din mediul privat de business pentru construcția unei Români în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască. Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii. Proiectele fundației se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbare și dezvoltarea societății: antreprenoriat, educație și bună guvernare.

articolul original.

Marga-Salvatorul PNL în alegeri?

27 September 2022 at 12:54

Ipoteza lansată în premieră de Inpolitics prinde teren vertiginos în ultimele zile: Andrei Marga ar putea ocupa un imens culoar prezidențial în 2024, cel naționalist-suveranist, deja discursul său public prezentînd indicii evidente în acest sens. Marea întrebare e, dacă avem candidatul, cine se va plasa în spatele lui? Variante ar fi, de la o coaliție a mai multor formațiuni naționaliste mai mici pînă la susținerea din partea unui mare partid. Și oricît de neașteptat ar suna acum, sunt șanse mari ca acela să fie PNL, în opinia noastră.

Suveranismul se întoarce

Să o luăm metodic.

Abia își revenise din seismul suedez, unde dreapta și extrema dreaptă au venit la putere, că UE se zguduie din temelii după alegerile din Italia. Tot dreapta și extrema dreaptă. Politicieni cu rădăcini în mussolinism, auzim, care cer alte reguli în Europa.

Viktor Orban face azi o observație greu de combătut, vorbind despre situația creată în Europa de războiul din Ucraina și de sancțiunile la adresa rușilor: „Nu e de mirare când oamenii furioși se simt păcăliți și înlocuiesc guvernele țărilor care susțin sancțiunile unul după altul”.

În 2024 au loc importantele alegeri europene care vor emana o nouă Comisie Europeană.

Pînă la finele acelui an, însă, mai sunt destule alegeri în perimetrul european care pot schimba dramatic actuala arhitectură politică.
Duminică sunt alegeri parlamentare în Bulgaria, iar ruso-germanofilul Boiko Borisov e number one în sondaje, în fața „americanilor” de la Harvard, Petkov și Vasilev.
Anul viitor avem alegeri prezidențiale în Cehia și Cipru, legislative în Danemarca, Estonia, Finlanda, Grecia, Luxemburg, din nou prezidențiale în Muntenegru, alegeri regionale și mai apoi legislative în Spania, mai apoi în Polonia, Elveția, Turcia (inclusiv prezidențiale) și legislative în Ucraina.

În 2024 avem prezidențiale în Finlanda, Moldova, Ucraina, Rusia, legislative în Lituania, alegeri locale în Marea Britanie.
Avem alegeri europene, locale și, la finele anului, parlamentare și prezidențiale în România.

Curentul naționalist-suveranist crește în Europa mai repede decît estimau cei mai pesimiști observatori. Și încă nu a venit prima iarnă de război, ca să spunem așa.
Imediat după alegerile parlamentare din 2020 scriam că misteriosul, pe atunci, partid AUR fusese creat artificial de laboratoarele secrete autohtone pentru a ține sub control culoarul naționalist.

Între timp, lucrurile s-au schimbat dramatic.
De acum, nu se mai pune problema cum să se țină în frîu partidele anti-progresiste, ci dacă va mai rămîne cineva pe culoarul care a dominat Europa ultimilor ani.

Pe lîngă AUR, avem partide mici precum cele ale lui Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă ori Ludovic Orban care trag spre conservatorism, PUSL-ul Dan Voiculescu, PNȚCD-ul lui Pavelescu. Victor Ponta, liderul Pro România, mai are un pic și cere Ro-Exit în direct, iar ALDE se pregătește să-l aducă la cîrmă pe Varujan Vosganian, remarcat prin mesaje critice la adresa Bruxellesului mai ales în pandemie.

Fostul șef al SIE, generalul Silviu Predoiu, devenit lider anti-sistem, își face un partid de aceeași factură, Șoșoacă are deja propriul partid, alți lideri de opinie anti-sistem, Chitic, Piperea etc se mișcă în aceeași direcție. Despre UDMR nu se pune problema că ar mișca în frontul trasat de Viktor Orban, desigur.
Nu știm ce poziție va adopta PSD, partidul care pînă în 2020 moștenise în cea mai mare măsură culoarul naționalist eliberat de PUNR ori PRM, dar care înaintea alegerilor parlamentare a cîrmit-o brusc spre Bruxelles, ceea ce, de altfel, a și permis apariția AUR. Greu de crezut că social-democrații nu se vor plia și ei, într-o formă sau alta, pe direcția din care bate puternicul nou vînt european.


Cît despre USR și PLUS, se pare că vor rămîne singurii prizonieri ai progresismului.

Cea mai aparte situație se regăsește la PNL. Partid tradițional de dreapta, care a absorbit mare parte din fostul PNȚCD, ca și PDL-ul băsescian, PNL a abandonat complet culoarul conservator în favoarea progresismului bruxellez. Au existat, e drept, episoade bizare în istoria recentă, precum lansarea lui Marian Munteanu spre primăria generală, un episod nelămurit pe deplin nici azi.

Dar, per ansamblu, PNL s-a predat necondiționat progresismului, la ordinele lui Iohannis, în pofida unor tentative slabe de revoltă ori a unor avertismente trase în interiorul partidului de către voci importante, înaintea ultimelor alegeri.

Tocmai de aceea, ideea că PNL ar putea să-și schimbe blana pînă în 2024 poate părea hazardată acum.

Doar că istoria post-decembristă ne-a servit de atîtea ori situații de mari răsuciri încît nu ar trebui să mai fim surprinși de nimic. PD-ul lui Roman și Băsescu s-a milogit ani de zile pe lîngă Internaționala Socialistă să fie primit ca membru deplin, iar după ce a reușit a trecut peste noapte pe dreapta spectrului, în siajul noii guvernări creștin-democrate germane.

România e țara partidelor fără doctrine, fără convingeri puternice, ca atare e țara repoziționărilor bruște, de-a dreptul jenante uneori. Nu va fi, deci, o problemă pentru liberali să-și amintească peste noapte noțiuni precum înaintași, credință, patrie, pămînt strămoșesc, neatîrnare, ortodoxie bla-bla-bla.

Și pot fi „ajutați” decisiv din afară.

Americanofili versus rusogermanofili

Ca să o spunem de-a dreptul, Europa se scindează vertiginos pe două falii: una controlată de SUA și marii săi aliați europeni precum Marea Britanie, Franța ori Polonia, în timp ce alte state trag la căruța puternicului – chiar dacă nu oficialului – binom Rusia-Germania.

Războiul din Ucraina e ocazia perfectă pentru americani să împingă marele rival economic european într-o criză profundă și prelungită.
Situația deranjează, însă, marea Germanie, care de ani de zile caută să se scuture cît mai mult de sub jugul american apărut după război. Și a făcut asta cu ajutorul neprețuit al țării lui Putin, aflate de ani de zile într-o relație economică de excepție cu nemții. Din această poziție privilegiată de locomotivă economică, Germania face de ani buni jocurile în UE, acesta fiind și motivul Brexitului.

De cînd cu războiul, lucrurile s-au complicat rău la Berlin, însă. Germania se vede dată înapoi nu doar economic, ci și politic, cu ani buni. Îi scapă de sub control cancelarii pe care altădată le controla, sub presiunea maselor de cetățeni enervați de perspectiva sărăciei, a crizei energetice pe termen lung șamd, mase care votează, iată, în favoarea unor forțe politice cu discurs radical.

Nu e vorba doar de invazia din Ucraina; axa Berlin-Bruxelles a comis multe greșeli în ultimii ani care au băgat Europa în gard, începînd cu fenomenul green deal, care, acum se vede, era frumos doar pe hîrtie. Nu mai vorbim de pandemie!

Germania – cu aliatul din umbră Rusia – se vede nevoită să se întrebuințeze serios pentru a nu pierde și mai mulți „supuși” europeni în anii care urmează.Din acest motiv, în opinia noastră, varianta Marga președinte are o puternică susținere.

Andrei Marga a fost acuzat în ultima vreme de putinism, dar se uită că omul e, de fapt, un germanofil de forță, cultivat ca atare încă din perioada comunistă.

Se uită că e omul la a cărui invitație personală a răspuns cancelara Angela Merkel în 2010, venind la Cluj pentru a primi titlul de doctor honoris causa din mîinile cărturarului, în timp ce, la București, Băsescu, Geoană și restul greilor dădeau cu căciula de pămînt de uimire și frustrare.

PNL e în acest moment condus de facto din Ardeal; jocurile nu le face habarnistul Ciucă, ci Lucian Bode, în spatele căruia se ițesc Emil Boc și alți lideri, în general foști pedeliști transilvani, care ocupă tot mai mult teren în PNL. Foto Mihail Oprescu, Q Magazine

Ori, Transilvania e în mîinile capitalului german de ani de zile. Ordinele de la Berlin se execută, nu se discută.

Posibil să ne înșelăm, dar, în opinia noastră, semnalul a venit deja: Marga e the chosen one!
Dacă nu vrea să ajungă la lada de gunoi a istoriei după model țărănist, PNL are nevoie de marea schimbare și de un candidat cu adevărat locomotivă în 2024, cînd prezidențialele au loc concomitent cu parlamentarele. Niciunul dintre actulii săi lideri nu se califică pentru asta. Și partidul, care ar putea intra în anul electoral cu cifra 1 în față, în sondaje, o știe.

Faptul că a început recent o tămîiere profundă, exacerbată, a lui Nicolae Ciucă de către liberali nu face decît să întărească teza că acesta e ținut doar pe post de iepure politic (era să scriu popîndău, fir-ar ea de zoologie), menită să mascheze adevăratul candidat, care va fi anunțat nu foarte curînd, ci strict la momentul potrivit.
Pînă atunci, nu ne rămîne decît să ținem ochii larg deschiși, evenimente majore nu vor ezita să se precipite curînd. 

articolul original.

Spitalele riscă să intre în colaps din cauza facturilor astronomice la energie

27 September 2022 at 09:56
image

Spitalul de Urgenţă Sf. Pantelimon din Bucureşti a primit facturi de aproximativ jumătate de milion de lei, cu 30% mai mult decât în mod obișnuit, iar Spitalul Bagdasar Arseni a primit o factură de aproximativ 300 de mii de lei. Însă unele unități medicale de urgență au costuri şi mai mari.

Facturile uriașe la energie sărăcesc spitalele din Bucureşti. Medicii se tem că nu vor mai putea asigura tratamentele vitale ale bolnavilor din cauza preţurilor uriașe de la utilități.

Pacienţii care au nevoie periodic de îngrijiri medicale se gândesc cu groază la ce va fi la iarnă, dacă unitățile medicale nu-şi vor putea acoperi costurile.

„Zice să te mai îmbraci cu o haină, aici în spital”, spune o pacientă, citată de Antena 3CNN.

„Nu știu ce au de gând să facă cu noi”, mai spune o altă pacientă.

„Un dezastru pentru că dacă pacienţii deja fiind cu probleme, dacă le mai oferim şi frig, unde ajungem. Nu este corect şi nu este normal ca pacienţii să nu aibă apă caldă şi căldură”, mai spune cineva.

„Nici nu pot să îmi închipui așa ceva, vă dați seama că va fi foarte greu. Sunt mulţi bolnavi, mulţi trăiesc la limita subzistenței”, mai spune un alt pacient. 

Ce sumă are alocată un pacient

„Suma alocată pentru un pacient în spitalul nostru este de 1.600 care se înmulțește cu un indice de complexitate al cazului, nu este suma efectivă, ci suma de la care se pornește. Cu bugetul din momentul de faţă suntem la limită. Dacă va rămâne acest buget, nu știu cum ne vom descurca la iarnă, când facturile vor fi foarte mari. Există medicamente la care prețul a crescut de 5 ori sau mai mult”, a declarat Sorin Socea, manager Spitalul Pantelimon, pentru postul de televiziune.

Unele spitale spun că vor schimba becurile cu unele economice.

„Va trebui să fim extrem de atenți pentru că, consumul de energie electrică se plătește din banii de la CAS şi plătind utilitățile suntem nevoiți să scădem de la altele, cum ar fi medicamente sau alte servicii”, spune Corneliu Toader, manager Institutul de Neurologie.

Ministrul Sănătăţii crede însă că măsurile luate de Guvern sunt suficiente pentru a sprijini spitalele să treacă cu bine peste iarnă, fiind alocați 11.650 de mii de lei unităților de primiri urgențe din București, după ce au semnalat că au rămas fără buget. 

articolul original.

Iohannis îi încurajează pe procurori. Vă revine responsabilitatea de a continua combaterea corupției

27 September 2022 at 09:54
image

Președintele Klaus Iohannis, prezent la aniversarea de 20 de ani a Direcției Naționale Anticorupție, a transmis procurorilor că fiecare pas realizat în combaterea corupției la toate nivelurile, România este mai aproape de încheierea MCV.

Iohannis, în discursul său, a făcut o trecere în revistă a celor două decenii de existență a DNA, arătând că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a făcut progrese mari, ajungând un model la nivel european, furnizor de expertiză şi bune practici în lupta împotriva corupţiei, deşi parcursul său nu a fost lipsit de obstacole, regrese sau eşecuri punctuale care trebuie evaluate obiectiv.

„Cu începuturi inerent timide și marcate de clarificări ale statutului, dificultăți organizatorice sau uneori legate chiar de lipsa voinței politice de a asigura funcționarea acestei instituții, Direcția Națională Anticorupție a făcut progrese mari, ajungând un model la nivel european, furnizor de expertiză și bune practici în lupta împotriva corupției.

Parcursul DNA nu a fost, însă, lipsit de obstacole, regrese sau chiar eșecuri punctuale. Ele trebuie să fie evaluate onest, obiectiv, pentru că numai așa se poate învăța din lecțiile trecutului, păstrând mereu în minte obiectivul unei constante îmbunătățiri a activității, în slujba societății și a binelui comun.”, a afirmat președintele Klaus Iohannis.

De asemenea, el a precizat că înfiinţarea Parchetului Naţional Anticorupţie, devenit ulterior DNA, a reprezentat „un prim semnal al asumării luptei împotriva corupţiei de către România la cel mai înalt nivel şi pe termen lung”, a mai spus președintele.

Vă prezentăm textul alocuțiunii susținute de președintele Klaus Iohannis la aniversarea DNA.

„Vă mulțumesc pentru invitația de a participa la acest moment aniversar, pentru marcarea a douăzeci de ani de la înființarea Parchetului Național Anticorupție, devenit ulterior Direcția Națională Anticorupție!

În urmă cu două decenii, ferm angajată pe drumul european, țara noastră a decis înființarea unei structuri specializate în combaterea faptelor de corupție, în special a corupției la nivel înalt.

Pentru un stat aflat în plină tranziție, acest demers a fost unul de importanță capitală din perspectiva reformelor structurale care au avut loc la nivelul administrației centrale și locale.

În Uniunea Europeană, eforturile de control și de combatere a corupției au reprezentat și reprezintă, în realitate, moduri de construcție a statelor moderne și de consolidare a democrațiilor, bazate pe valorile statului de drept, în care legea protejează binele comun, cetățenii și drepturile acestora. În urmă cu două decenii, percepția publică în țara noastră era că societatea românească se confrunta cu fenomenul corupției la toate nivelurile sale și că nu existau mijloace eficiente pentru a lupta cu acest flagel.

Dacă obiceiurile bune au nevoie de legi ca să dăinuie, și legile, pentru a fi respectate, au nevoie de asumarea unor principii morale la un nivel profund al societății.

Înființarea Parchetului Național Anticorupție, ca o structură puternică în ofensiva împotriva corupției, a reprezentat un prim semnal al asumării luptei împotriva corupției de către România la cel mai înalt nivel și pe termen lung. În toți acești ani, țara noastră s-a schimbat radical, prin dezvoltarea capacității sale instituționale, prin creșterea nivelului de transparență și integritate în sectorul public și prin transformarea economică și democratică pe care a cunoscut-o. S-au schimbat și mentalitățile, iar societatea românească nu mai tolerează lipsa de corectitudine în viața publică.

Cu începuturi inerent timide și marcate de clarificări ale statutului, dificultăți organizatorice sau uneori legate chiar de lipsa voinței politice de a asigura funcționarea acestei instituții, Direcția Națională Anticorupție a făcut progrese mari, ajungând un model la nivel european, furnizor de expertiză și bune practici în lupta împotriva corupției.

Parcursul DNA nu a fost, însă, lipsit de obstacole, regrese sau chiar eșecuri punctuale. Ele trebuie să fie evaluate onest, obiectiv, pentru că numai așa se poate învăța din lecțiile trecutului, păstrând mereu în minte obiectivul unei constante îmbunătățiri a activității, în slujba societății și a binelui comun.

O societate în care corupția este combătută riguros, care are mecanisme de control și echilibru, în care responsabilitatea decidenților față de cetățeni este una reală sau în care sentimentul că nimeni nu e mai presus de lege este unul generalizat reprezintă o societate puternică și stabilă.

Lupta împotriva corupției este sinonimă cu lupta pentru societatea mai bună pe care ne-o dorim. Ea nu trebuie să fie apanajul exclusiv al unei instituții, ci un angajament comun al tuturor factorilor decizionali.

În acest efort comun, acțiunea instituției dumneavoastră este una crucială pentru modernizarea statului și pentru prevenirea și înlăturarea conduitelor care riscă să îi încetinească sau chiar să îi blocheze dezvoltarea.

Prin rezultatele sale, prin efortul susținut al procurorilor și al întregului personal din cadrul DNA, instituția a ajuns un reper în regiune și în Europa. Rapoartele Mecanismului de Cooperare și Verificare au evidențiat de fiecare dată progresul gradual realizat în domeniu, dar și neajunsurile sau obiectivele a căror îndeplinire stagna.

Sunt convins că fără contribuția decisivă a Direcției Naționale Anticorupție în combaterea corupției la nivel înalt și a corupției sistemice, societatea românească ar fi arătat cu totul altfel astăzi. România este acum un pol de stabilitate în regiune și un partener strategic pentru partenerii noștri din cadrul NATO și din Uniunea Europeană.

Doamnelor și domnilor,

Cu fiecare pas realizat în combaterea corupției la toate nivelurile, suntem mai aproape de încheierea MCV, de aderarea la spațiul Schengen și la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

O societate în care corupția este sancționată le dă cetățenilor încredere în stat și le transmite investitorilor și partenerilor externi că există predictibilitate și stabilitate.

În ultimii ani, provocările nu au fost deloc puține, dimpotrivă. Pandemia de COVID-19 a scos în evidență noi riscuri în lupta anticorupție, legate de achizițiile publice, de alocarea și gestionarea fondurilor necesare depășirii crizei sanitare, de integritatea în sistemul medical.

Restrângerea competențelor DNA prin preluarea unor atribuții de către Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, legislația lipsită de predictibilitate, absența unui dialog real în interiorul sistemului judiciar sau decizii ale instanței constituționale cu impact asupra dosarelor instrumentate sunt doar câteva aspecte care au influențat activitatea și rezultatele instituției.

Pentru ca munca dumneavoastră să aibă ecoul așteptat de societate, este nevoie de o legislație clară, coerentă, care să garanteze independența justiției și să creeze mecanismele necesare pentru buna funcționare a parchetelor. Mai mult, reforma legilor justiției trebuie să fie finalizată în acord cu recomandările organismelor europene.

Coincidența face ca acest moment aniversar al DNA să aibă loc în perioada în care Parlamentul dezbate proiectele legilor justiției, propuse de Guvern în luna august, după un proces complex de elaborare a acestora, bazat pe consultări publice, cu sistemul judiciar și cu Comisia Europeană.

Rezultatul dezbaterilor parlamentare trebuie să răspundă dezideratelor pe care le-am menționat. Totodată, este nevoie de resurse umane suficiente, calificate și de alocări bugetare care să permită desfășurarea activității în condiții optime, acestea constituind inclusiv obiective asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Lupta împotriva corupției a fost și rămâne un obiectiv al mandatelor mele de Președinte al României. În această perioadă complicată, avem nevoie mai mult ca oricând de un stat funcțional, în care autoritățile colaborează în spiritul loialității constituționale, de politicieni și funcționari publici onești, de o cultură solidă a integrității, inclusiv în mediul privat, și de promovarea valorilor europene.

Doamnelor și domnilor,

Vă revine responsabilitatea de a continua combaterea corupției cu profesionalism și perseverență, într-un respect deplin pentru drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor.

Felicitări tuturor profesioniștilor care, prin munca lor și prin dedicare, au adus rezultate notabile! Vă doresc reușite în continuare, pe măsura așteptărilor întregii societăți!”.

articolul original.

Colaboraționiștii ucraineni vor fi acuzați de trădare

27 September 2022 at 08:35
image

Ucrainenii care ajută la desfăşurarea referendumurilor pentru unirea cu Rusia din teritoriile ocupate de forţele ruse vor fi acuzaţi de trădare, a avertizat consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak, informează Agerpres.

Într-un interviu acordat ziarului elveţian Blick, oficialul de la Kiev a anunţat că există „liste cu numele persoanelor implicate într-un fel sau altul”.

„Vorbim de sute de colaboratori. Ei vor fi urmăriţi penal pentru trădare. Pot fi condamnaţi la închisoare pe cel puţin cinci ani”, a declarat Podoliak.

Ucrainenii care au fost obligaţi să voteze nu vor fi pedepsiţi, a precizat Podoliak.

Oficiali ucraineni au informat despre urne mobile duse din uşă în uşă şi locuitori din teritoriile controlate de ruşi obligaţi să voteze în faţa forţelor de securitate susţinute de Moscova.

Prin referendumurile în care votarea se încheie marţi, Rusia intenţionează să anexeze regiunile Herson, Lugansk, Doneţk şi Zaporojie, care împreună reprezintă circa 15% din teritoriul Ucrainei. Votarea a început vineri, iar parlamentul Rusiei va aproba probabil rezultatele şi anexarea în câteva zile.

Forţele ruse nu controlează complet niciuna din aceste regiuni, iar luptele continuă pe toată linia frontului. Ucrainenii raportează că au avansat în continuare după ce au respins ocupanţii ruşi din provincia Harkov la începutul lui septembrie.

Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat voalat că ar putea recurge la arme nucleare pentru a apăra teritoriul Rusiei, care ar include şi regiunile ucrainene eventual anexate.

Ministerul britanic al apărării a comunicat marţi că Putin va anunţa probabil vineri, într-o declaraţie în faţa parlamentului de la Moscova, aderarea la Federaţia Rusă a regiunilor ucrainene ocupate.

Ucraina şi Occidentul consideră referendumurile o farsă şi au anunţat deja că nu vor recunoaşte rezultatele. 

articolul original.
Before yesterdayQ Magazine

Șercan acuză, Drulă cere. Ce va face Cîmpeanu?

26 September 2022 at 11:39

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, solicită demisia lui Sorin Cîmpeanu din funcţia de ministru al Educaţiei, după ce jurnalista Emilia Șercan a publicat o nouă investigație din ciclul pe care l-am putea intitula „plagiatorii de ieri, deconspirații de azi” potrivit căreia acesta ar fi plagiat un curs universitar.

„Cîmpeanu, demisia! Apărătorul plagiatorilor, care el însuşi este un plagiator, nu mai are ce căuta nici măcar o secundă în fruntea Ministerul Educaţiei. Cea mai recentă investigaţie făcută de jurnalista Emilia Şercan arată, negru pe alb, cum Sorin Cîmpeanu nu doar că a copiat într-un curs universitar capitole din munca altor profesori universitari, dar şi-a însuşit apoi în mod fraudulos lucrarea lor”, a scris Drulă, pe Facebook.

În opinia sa, Cîmpeanu nu a făcut „decât să legifereze în interesul plagiatorilor”.

„Cîmpeanu, care declara recent că nu vede o definiţie a plagiatului validă juridic, este un dublu plagiator, care nu a făcut decât să legifereze în interesul plagiatorilor, implicit în interesul său. Proiectele noilor legi ale Educaţiei sunt cea mai clară dovadă în acest sens. Pentru toate astea, Cîmpeanu trebuie să plece”, a transmis liderul USR.

Emilia Șercan susține în investigația sa că ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şi-a însuşit în anul 2006, cu modificări neînsemnate”, 92 pagini din munca a doi universitari alături de care a semnat în anul 2000, ca al patrulea autor, nouă pagini dintr-un curs universitar. 

Emilia Șercan Foto Octav Ganea, Inquam

„Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, presupusul promotor al „culturii integrității academice” promise prin proiectul prezidențial „România Educată”, și-a însușit în 2006, cu modificări neînsemnate, 92 pagini din munca a doi universitari alături de care a semnat în 2000 – ca al patrulea autor –  nouă pagini dintr-un curs universitar.

În 2006, Cîmpeanu a reprodus în toate privințele, sub propria semnătură, 13 capitole semnate anterior de doi autori: ca structură, ca text, ca imagini, ca date prezentate în tabele; în privința titlurilor, contribuția din 2006 a autorului Sorin Cîmpeanu se reduce la eliminarea a cinci cuvinte din totalul de 117 incluse în titlurile capitolelor semnate, cu doar șase ani în urmă, de alți autori.

Dacă legea învățământului superior promovată de Sorin Cîmpeanu ar intra în vigoare, fapta sa de plagiat din 2006 ar fi prescrisă încă din 2009 – alături de toate faptele similare, comise până în 2019, de toți cei care și-au clădit carierele universitare prin fraudă academică.

PressOne vă prezintă nu doar probele detaliate ale plagiatului ministrului Sorin Cîmpeanu din 2006, ci și opiniile unor experți cu competențe în abaterile de la etica în cercetarea științifică; în matematică și în utilizarea riguroasă a acesteia, ca instrument de lucru, în predarea unor discipline cu fundament științific; și, nu în ultimul rând, în legislația națională care protejează drepturile de autor.

Numim tipologic un astfel de personaj «fraudeur»spune prof. Marian Popescu, membru în board-ul unui institut din Geneva specializat în studiul fraudei și plagiatului academic. ”, arată Press One, articolul integral putând fi citit aici.

Într-o declarație acordată site-ului Educație privată, Sorin Cîmpeanu susține că lucrările respective nu ar fi „științifice”, pentru că nu au ISBN. (n.r. ISBN – INTERNATIONAL STANDARD BOOK NUMBER, cod internaţional de identificare a cărţilor, definit prin ISO 2108.)

„Lucrările prezentate în articol nu sunt lucrări cu ISBN, nu sunt lucrări științifice. Sunt nomograme, grafice, tabele scheme de calcul, destinate să sprijine studenții în procesul de pregătire. Sunt destinate strict uzului studenților din anul 3, cu ei se lucrează. Mai mult, aceste lucrări nu sunt luate în considerare la nicio avansare didactică, pentru că nu au ISBN, motiv pentru care cadrele didactice nu sunt interesate de ele”

Sorin Cîmpeanu
articolul original.

Giorgia Meloni a câștigat doar alegerile din Italia, partea ușoară a bătăliei

26 September 2022 at 09:39

Prezența la vot a fost sub 64%, adică mai slabă cu 10 procente decât la precedentele alegeri. Cu toate acestea, forțele de dreapta au câștigat detașat alegerile. Pe primul loc, Fratelli d’Italia, care a urcat de la 4 procente la ultimele alegeri, la 26% acum, deschizând calea pentru Giorgia Meloni să devină prim-ministru al Italiei!

Dreapta are mâinile legate

Rămâne de văzut, odată alegerile încheiate, în ce măsură Giorgia Meloni a învățat (sau nu) câte ceva din experiențele aliatului Matteo Salvini (Lega)! În primul rând, chiar dacă președintele Sergio Mattarella nu are prea multe „instrumente” la îndemână pentru a schimba rezultatul votului, este el însuși unul din „instrumentele” aflate la dispoziția Comisiei Europene pentru a împiedica accederea la putere a dreptei!

Giorgia Meloni (FdI) ar putea deveni prima femeie prim-ministru al Italiei / Foto: Twitter

Mattarella este trup și suflet alături de establishmentul european, fiind cel mai probabil un adversar redutabil al oricărui guvern de dreapta în Italia, mai ales al unui guvern care ar veni cu propriile proiecte și ar repudia falimentarele proceduri ale UE. Președintele Sergio Mattarella face parte din vechea gardă a politicii italiene care nu mai vorbește o limbă comună cu politicienii mai tineri.

În caz că lucrurile ar decurge fără incidente ciudate, ceea ce ar fi o adevărată surpriză, tot mai rămâne pe listă construirea unui guvern alături de Salvini și Berlusconi, iar diferențele în abordarea diferitelor chestiuni ar putea conduce la negocieri cu final greu de prezis.

„Putin e de vină”

În primul rând, dificile vor fi negocierile legate de Rusia, cei trei protagoniști ai dreptei având viziuni divergente. Dacă Berlusconi și Salvini au o abordare cât de cât realistă în privința Rusiei, Meloni îmbrățișează versiunea „progresistă”, pro-americană, pro-NATO. Ceea ce, automat, duce la discuții despre energie și situația economiei italiene.

Dependența Italiei de gazul rusesc a scăzut la 25% de la 40%, potrivit spuselor fostului premier Mario Draghi, deși cifrele ar trebui luate cu reținere. În general, Italia importă gaz și petrol rusesc în valoare de 12 miliarde de euro pe an, în condițiile în care țara consumă 1.236.628 de barili pe zi. Orice reducere a consumului se reflectă direct în economie, în prețuri și în inflație. Iar de aici, lovește direct în nivelul de trai al italianului de rând.

Dar chiar și fără a ne gândi la cetățeanul obișnuit, ar trebui luat în calcul dependența lui Matteo Salvini de zona din care-și culege voturile, zona industrială a Italiei, care în mod evident nu își dorește nici criză energetică și nici inflație. Va exista aici un nod gordian greu de retezat!

Salvini, considerat „inacceptabil” de americani

Mai e, apoi, faptul că Meloni este susținută de americani. Nu reprezintă nici un secret nici apropierea ei de establishmentul republican, nici de Aspen Institute. Ceea ce, ridică noi bariere majore și, concomitent, explică apetența arătată de Meloni pentru aprovizionarea Ucrainei cu bani și arme, în general chestiuni nesusținute nici de partenerii ei de coaliție, dar nici de electoratul italian.

Cel mai mare coșmar al americanilor este Salvini! Americanii nu îl vor pe Salvini la guvernare. Nu oricine, ci Departamentul de Stat și Blinken, care potrivit cotidianului La Repubblica, consideră că „prezența lui Salvini în guvern nu este acceptabilă”.

Liderul LEGA, Matteo Salvini, continuă să stârnească neliniști profunde progresiștilor / Foto: Twitter

Principala îngrijorare a americanilor în privința lui Salvini o reprezintă faptul că cei de peste ocean îl consideră pe liderul LEGA ca fiind „omul lui Putin”. Povestea nu este nouă, și a dus deja la respingerea Cabinetului Salvini de către Mattarella, la repudierea lui Salvini de către Donald Trump și îmbrățișarea fără rezerve a fostului premier Giuseppe Conte etc.

Nu în ultimul rând, americanii nu văd cu ochi buni nici apropierea lui Salvini de Viktor Orban, ceea ce este hazliu, întrucât Meloni are relații mult mai trainice cu liderul Fidesz decât Salvini! Dar, desigur, acestea nu sunt ingerințe în politica internă a Italiei, ni se pare doar!

Ca lucrurile să fie și mai clare, să nu uităm că amenințarea șefei Comisiei Europene la adresa Italiei s-a făcut din fața unui drapel american și exact de pe continentul american. Iar singurul care a dat și o replică a fost Salvini, nicidecum Meloni!

Nu în ultimul rând, mai există și problema spinoasă a migranților ilegali. Potențiala revenire a lui Salvini la Ministerul de Interne, îngrozește atât Bruxellesul, cât și Washingtonul, dar este în armonie deplină cu viziunile deja exprimate de Giorgia Meloni.

Piețele financiare și BCE

Mai e, apoi, Banca Centrală Europeană! Există diferențe semnificative în abordarea chestiunilor financiare, în funcție de priorități. O politică „Prima l’Italia” – pe modelul Meloni-Salvini, nu concordă deloc cu politicile imaginate de Lagarde, în condițiile în care datoria Italiei este de peste 152% din PIB, în creștere!

Un nou instrument al Băncii Centrale Europene pentru a proteja statele îndatorate de creșterea costurilor împrumuturilor nu a reușit deocamdată să impresioneze investitorii pe piețele financiare, dimpotrivă chiar!

Pe scurt, în cadrul Instrumentului de protecție a transmisiei (TPI), BCE va cumpăra obligațiuni din țări ale căror costuri de împrumut (în raport cu Germania) se află pe creștere, dar fără ca țara să aibă vreo vină.

Pentru a fi eligibilă pentru utilizarea TPI, o țară trebuie să respecte regulile fiscale (suspendate în prezent) ale UE, să nu se confrunte cu dezechilibre macroeconomice majore, finanțele să fie „sustenabile” și să aibă „politici macroeconomice solide și durabile”, conforme cu planurile prezentate UE pentru Fondul de recuperare COVID-19. Iată „instrumente” despre care nici măcar nu vorbea Ursula von der Leyen!

Problema datoriei Italiei, provine din insistența de sorginte totalitară a UE de a deține controlul asupra sistemului politic. Nu e nici o surpriză că problemele de astăzi sunt mult mai grave decât erau în 2011, când Silvio Berlusconi a fost înlăturat de la conducerea țării și înlocuit forțat cu tehnocratul Mario Monti.

Mai către zilele noastre, Mario Draghi nu a făcut decât să agraveze problemele, conducând BCE și (implicit) UE la dobânzi negative timp de aproape un deceniu. Christine Lagarde a fost adusă pentru a menține sistemul, în timp ce „Super Mario” a fost instalat la cârma Italiei pentru a se asigura că țara este legată fedeleș de Comisia Europeană prin fondurile de ajutor COVID. Ca atare, datoriile Italiei au devenit datoriile UE și nu există nici un mecanism prin care acestea ar putea fi rambursate. Singurul „instrument” este hiperinflația, care mai reduce datoriile. Cel puțin aceasta pare să fie viziunea „genială” a cuplului Lagarde – von der Leyen.

Ca atare, viitorul guvern, indiferent de orientare, aici ar trebui să acționeze prioritar: să scape din chingile UE și BCE pentru a putea redresa economia.

Salvini și Meloni ar putea îndrepta politicile Italiei spre dreapta / Foto: Twitter

Deocamdată, fiecare zi aduce facturi suplimentare de achitat, la prețuri tot mai ridicate „din vina lui Putin”, singurul scop nemărturisit al eurocraților fiind, după toate aparențele, naționalizarea industriilor și centralizarea puterii, cu distrugerea piețelor de capital încă funcționale și a clasei de mijloc. Adică, nu tocmai ce și-ar propune un guvern de dreapta.

În plus, Giorgia Meloni dorește să revizuiască reformele italiene convenite cu UE în schimbul celor aproape 200 de miliarde de euro în granturi și împrumuturi din programul de redresare post-Covid, argumentând că actuala criză energetică a schimbat situația în care se afla țara la momentul acordării fondurilor din programul de redresare.

Rămâne de văzut cum va reuși Meloni să „revizuiască” banii europeni cu von der Leyen în condițiile în care noul guvern și-a propus să reducă taxe și cum anume se gândește dreapta italiană să repornească motoarele economiei din Italia, în condiții de totală ostilitate, în penurie de energie, de materii prime, cu lanțuri de aprovizionare fracturate și firme care se închid.

Cu Ucraina în cârcă, cu „schimbările climatice”, Green Deal-ul halucinant și niscaiva „valori europene”, e de presupus că noul guvern va avea o existență interesantă. Nimic nou, căci Italia e dusă de căpăstru și biciuită de diversele guverne ilegitime de aproape un deceniu! Mult mai dificil decât până acum va fi ca un eventual cabinet Meloni să mențină economia Italiei pe linia de plutire în condițiile în care BCE tipărește miliarde de euro în mod constant și iresponsabil, iar Comisia Europeană crește la fel de artificial și iresponsabil prețurile.

Așadar, greu de crezut că Meloni va reuși să realizeze miracolul de a ține datoria Italiei sub control, mai ales în situația în care investitorii de pe piețele de obligațiuni și-ar putea pierde (ori li s-ar sugera să-și piardă) încrederea în soliditatea demersurilor guvernamentale și ar începe să vândă hârtiile de valoare.

Altfel spus, politicile fiscale ale noului guvern depind deocamdată de disponibilitatea Băncii Centrale Europene de a răscumpăra periodic obligațiunile și de a colabora pentru a menține obligațiunile din piață la randamente stabile.

Foarte multe depind, în consecință, de persoana viitorului ministru al Finanțelor și de stabilitatea coaliției care ține în viață guvernul.

articolul original.

Preotul Visarion Alexa rămâne sub control judiciar

26 September 2022 at 09:11
image

Tribunalul Bucureşti a respins, luni, 26 septembrrie, cererea procurorilor de arestare preventivă a preotului Visarion Alexa, acuzat că agresat sexual o femeie, acesta urmând să stea sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile.

Visarion Alexa a fost reţinut de poliţişti în urmă cu o săptămână pentru agresiune sexuală, fiind dus apoi la Judecătoria Sectorului 6 cu propunere de arestare preventivă. Un magistrat a dispus atunci eliberarea sa şi plasarea sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, cu mai multe interdicţii.

Preotul a făcut contestaţie la tribunal, la fel au procedat şi procurorii, care doreau să fie arestat preventiv, însă ambele contestaţii au fost respinse luni de Tribunalul Bucureşti.

Anchetatorii susţin că agresiunea a avut loc pe 23 aprilie, în altarul de vară al unei biserici din Bucureşti, victimă fiind o enoriaşă venită la spovedanie.

Între timp, alte femei ar fi depus plângeri împotriva preotului, au declarat surse judiciare.

Visarion Alexa era parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Militari, fiind unul dintre cei mai populari preoţi din Capitală, cu prezenţe la emisiuni radio şi TV.

Patriarhia Română a anunţat, prin purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu, că preotul Visarion Alexa a recunoscut, în faţa unei comisii a Arhiepiscopiei Bucureştilor, fapta de care este acuzat, fiind suspendat de la slujire şi retras din funcţia de paroh.

Măsurile luate de Arhiepiscopie până la pronunțarea sentinței de instanța judecătorească sunt următoarele: 

– suspendarea de la slujire (oprirea totală de la săvârșirea celor sfinte, adică interdicția de a oficia orice serviciu religios)

– retragerea funcției de paroh (nu mai are dreptul de a semna niciun document al parohiei de care aparține și de a se implica în niciun act administrativ)

– obligația de a informa constant, cu celeritate și sinceritate Centrul eparhial (Arhiepiscopia) despre evoluția cercetărilor judiciare cu privire la acuzațiile ce îi sunt aduse.

articolul original.

Victor Rebengiuc, dezamăgit că „publicul aplaudă la strâmbături, nu la texte de teatru formidabile”

25 September 2022 at 17:31

90 de ani de viață, 65 de ani de carieră. Actorul Victor Rebengiuc, într-un dialog cu fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, despre dragoste, prietenii, genialitate în artă, colaps în educație și secrete dincolo de cortină.

Episodul I al celui de-al doilea sezon al podcastului Avangarda, cu Ionuț Vulpescu, s-a deschis cu o ediție memorabilă, un dialog cu intimități dezvăluite și povești din culisele teatrului și filmului românesc din ultimii 65 de ani. Victor Rebengiuc, actor-iconic, iubit de spectatori din toate generațiile, a povestit despre prima ieșire în Occident, la Festivalul de la Cannes, despre prieteniile cu Liviu Ciulei și Lucian Pintilie, despre universul Teatrului Bulandra și despre marile roluri jucate, de la Apostol Bologa și Tănase Scatiu, la Ilie Moromete.

Victor Rebengiuc i-a mărturisit, în premieră, fostului ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, de ce în viața unui om cumsecade nu încap mai mult de două iubiri, cum Tatăl, piesa jucată acum la Bulandra, a fost de fapt adusă de la Paris de Ion Caramitru pentru a fi montată la Național, și de ce Regele moare, însă teatrul nu va muri niciodată. Un dialog cu umor, regrete și destăinuiri, dintr-o viață aproape de aniversarea celor 90 de ani de rol omenesc. 

Interviul integral poate fi vizionat aici

I

Fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, a deschis un nou sezon al întâlnirilor de avangardă din cadrul podcastului său cu actorul Victor Rebengiuc, după ce, în trecut i-a avut ca invitați, între alții, pe Nicolae Breban, Ioan Aurel Pop, Răzvan Theodorescu, Alexandru Ahtanasiu

„Sentimentele mele sunt destul de amestecate…”

I.V.: Două treimi din viață ați consacrat-o teatrului și filmului românesc. Și cum e viața rotundă, așa, ca în romanele lui Rebreanu, ați terminat în 1956, IATC-ul, cum se spunea atunci, UNATC-ul, cum e acum, iar în 1957, după ce ați fost câteva luni la Teatrul Național din Craiova, care ulterior avea să se bucure de un mare succes– în timpul mandatului lui Emil Boroghină, cu piesele regizate de Silviu Purcărete – v-ați angajat la Teatrul Bulandra. Unde jucați și astăzi! Cum se vede viața, după ce două treimi din ea le-ați consacrat artei, plină de lumini, filmări pe platourile de televiziune…?

V.R.: Sentimentele mele sunt destul de ambigue. Mie mi-a plăcut și îmi place în continuare faptul că sunt actor, că pot să joc, că pot să creez – dacă nu e prea pretențios cuvântul, un personaj, sau mai multe, nu dintr-o dată, ci unul câte unul. Vorbeați de anii mei de profesionalism, după ce am terminat Institutul, și eram licențiat. Dar eu am avut înainte, ca amator, în mai multe cămine culturale din București, activitate ca actor. Unul dintre ele era într-o fostă cârciumă, undeva pe Grivița. Era un cămin cultural, un atelier popular, Constantin David, erou al clasei muncitoare. Nu l-am cunoscut, nu știam cine era, dar era titlul acestui cămin cultural. Aceste cămine culturale – cred că Regele Carol făcuse asta – erau de fapt Atenee populare, cum erau denumite atunci. Tradiția a continuat, pentru că partidul avea nevoie de propagandă.

I.V.: Mai ales în mediul rural, erau cămine culturale. 

„Măi, Rebengiuc, tu ar trebui să dai la teatru! De la „vedeta raionului” în Ateneele populare, la actorul-iconic al teatrului și filmului românesc din ultimul secol

V.R.: Și cred că mai sunt, ar fi bine să fie peste tot; acum văd că în licee e o mișcare de teatru care exista și înainte – Pittiș, și mulți alții, jucau în liceu, și abia apoi au dat la Institut. Eu mergeam acolo fără nicio idee. Nu voiam să mă fac actor. Eram la o școală tehnică, învățam pentru transformator electric, eram la clasa de transformatori. Eu pentru asta mă pregăteam. Părinții mei, mama și bunicii, care aveau grijă de noi, spuneau: „Lasă, nu ai aceleași avantaje ca la Liceul Teoretic…” Așa se spunea. „Poți să termini școala și să te angajezi, să câștigi bani, nu stai să umbli cu o diplomă pe frunte, cu care nu poți să faci nimic”. Acolo mă ocupam de treaba aia. Dar jucam teatru! Eram vedeta raionului, veneau în fiecare duminică oamenii aceia să mă vadă, cei care nu aveau niciun teatru prea apropiat, și care veneau aici pentru că era alături. Și în fiecare duminică dimineață jucam câte o piesă. Umpleam sala, erau cel puțin o sută de oameni care voiau să ne vadă. Pe timp de vară! Asta până la un moment dat, când, în ultimul an de școală, am făcut o piesă pe care o jucam la ateneul popular la școală, cu colegii mei de clasă. Și era o chestiune simplă, eu aveam un rol central, și aveam mici sketchuri cu diverse grupuri. Era o comedie, o chestie de haz, așa. Sigur că a avut succes. Iar directorul școlii, domnul Șandru – o să îi fiu profund recunoscător toată viața – mi-a spus la urmă: „Măi, Rebengiuc, tu ar trebui să dai la teatru”. Și de aici am plecat, pentru că nu aveam ideea deloc să dau la teatru, la Institutul Politehnic nu m-au primit, pentru că nu aveam origine socială sănătoasă.

Despre mama

I.V. Mama dvs. era o femeie foarte frumoasă. Nu a venit niciodată să vă vadă jucând, pentru că îi era teamă să nu vă vadă murind într-un rol pe scenă. E adevărat?

V.R.: Așa este. Eu am întrebat: „Dar de ce nu vii și tu? Am premieră, acolo…” „Nu vin, că tu mori pe scenă, nu vreau să văd așa ceva!” 

I.V.: Nu a vrut să vă vadă într-un rol dramatic. 

V.R.: Era o femeie frumoasă, cu vreo douăzeci de ani mai mare decât mine. M-a născut când avea douăzeci de ani. Eram actor, aveam douăzeci și ceva de ani. Era vară, ca acum, cald, plăcut, și îmi spunea: „Hai să mergem la o grădină, să mâncăm o friptură, să auzim o muzică, să bem un pahar!” Eu nu voiam să merg că îmi era teamă să nu zică lumea „Uite, ăsta umblă cu femei în vârstă!” Ea era frumoasă, o femeie frumoasă!

I.V.: Și tânără!

V.R.: Încă tânără, la vreo patruzeci și ceva de ani… frumoasă! Și spuneam: „Stăm acasă, iau eu o friptură, facem grătar, punem o muzică, și un pahar de vin, și gata, ce să mergem la restaurant!”

I.V.: Ați avut o copilărie și tinerețe destul de grele, marcate de griji, de constrângeri. Asta ar fi o explicație, așa, peste timp, a faptului că sunteți un foarte bun bucătar, că vă place mult să gătiți?

V.R.: Am fost un foarte bun bucătar, din păcate, în ultima vreme, nu mai pot să stau în picioare mult și nu mai pot să gătesc. Și nici nu mai am pentru cine să gătesc, suntem doi, ciugulim și noi câte ceva acolo și gata, se termină masa. Era copilul, găteam pentru el; mă zbăteam să caut, să găsesc… Îmi aduc aminte că a fost tot timpul asistat de medici, în primul lui an, când îi dădeam fel de fel de ceaiuri, lapte praf, unul special, pe care trebuia să îl procur și să i-l dau, dar când a împlinit un an, doctorița mi-a spus: „Domnule, trece-l la masa familiei!” „Adică ce?” „Dă-i de mâncare, adică ce mâncați și voi.” „Și ce să îi dau?” „O cană de lapte cu cacao, un sandviș cu șuncă”. Asta era în anul 1976. 

I.V.: Atunci m-am născut eu, în 1976. 

V.R.: El este născut în 1975. Și am alergat tot Bucureștiul, în toate magazinele, să caut niște șuncă, să îi dau copilului să mănânce. Nu am găsit. M-am dus la restaurante, la hoteluri. Târziu, la un hotel, cred că la Ambasador, am găsit și am putut să îi dau copilului șuncă să mănânce. Dar grea a fost perioada aceea. 

I.V.: Care ar fi meniul ideal al lui Victor Rebengiuc?

V.R.: Meniul ideal? O saramură bună de crap, și un crap la cuptor, cu ceapă

I.V.: Deci pește!

V.R.: Peștele îmi place în mod special. Da! Și din astea, caracatița, cambula, îmi plac toți peștii de mare și de ocean, dar și carnea de vită, în mod special, îmi place. Grătarul…eu am gătit multe și de toate. Mâncare de mâncat am gătit. Nu concurez la televiziune cu ce gătesc. Gătesc mâncare, să mănânc! Dar găteam, nu mai gătesc acum. 

Rebengiuc, actorul-fetiș al lui Liviu Ciulei

I.V.: Ați jucat aproape în toate piesele lui Liviu Ciulei. Sunteți actorulfetiș al lui și v-ați îngemănat cariera cu el. Cum v-ați întâlnit?

Victor Rebengiuc: „Ciulei avea cultură. A fost una dintre universitățile mele!”

V.R.: Eu îl văzusem pe el în niște filme. Ceva cu țărani, nu mai știu ce film era ăla de juca un fiu de chiabur rău de tot, care sabota toată munca… La început Liviu avea pretenția să joc cum îmi arată el. Liviu îmi arăta cum să joc eu. Și eu nu pot să fac asta. Și îi spuneam: „Nu pot așa, dom-le!” Și atunci a mai distribuit pe încă cineva pe rol, care era mai mare decât mine, dar am devenit apoi colegi la teatru, Petrică Vasilescu, și el îl imita la perfecție. Era foarte bine. Eu am intrat mai târziu, după ce a făcut premiera. Eu nu pot, nu pot să joc așa, când cineva îți arată fă așa, fă așa! Dacă nu simt – pe asta am luat-o eu de la doamna Bulandra – dacă nu simt, dacă sentimentele mele comandă altă expresie a feței sau altceva, atunci nu pot să fac rolul. Întâi ne-am înfruntat, apoi ne-am împrietenit foarte bine. Și apoi am lucrat foarte mult, dacă stau să mă gândesc. Și la film a fost tot așa: când a făcut Pădurea spânzuraților, a început cu altcineva în rolul lui Bologa, cu Șerban Cantacuzino. I-am văzut probele lui Șerban Cantacuzino și arăta perfect pentru personaj. Era un blond ingenuu, pur, naivitatea întruchipată, era foarte bun! Dar încă era crud, era prea tânăr, abia terminase Institutul. Nu avea experiență. Și Liviu a filmat cu el, dar la un moment dat și-a dat seama că nu se leagă lucrurile. 

I.V.: Ați spus undeva că Liviu Ciulei a fost una dintre „universitățile mele”.

V.R.: A fost!

I.V.: Ce avea special față de alți regizori?

V.R.: În primul rând, avea cultură. Era formidabil. Știa muzică, arhitectură, teatru, film. Poți să ai încredere în el. Și în afară de asta, îți cerea părerea, cum crezi că e mai bine să facem asta? Hai să încercăm! Nu venea cu niște idei fixe. Și totul se petrecea într-o atmosferă teribil de plăcută, de caldă și de calmă, nu se enerva. De două-trei ori l-am văzut enervat, și nu pe actori, ci pe tehnicieni, care nu făcuseră lumina cum trebuie, Q-uri peste Q-uri, lumina, cum să funcționeze… de ce se aprinde, când să se aprindă…. ăia șterseseră tot. Și l-a apucat disperarea și pe el, odată țipând și strigând: „Nu se poateeee!”

Pădurea spânzuraților nu a avut afiș la Cannes

I.V.: L-ați jucat pe Apostol Bologa în 1965, în Pădurea spânzuraților, într-un film care a făcut carieră. A mers la Cannes. Liviu Ciulei primește Premiul special pentru regie, la Cannes, un premiu foarte interesant, pentru că avea validare europeană, într-un context politic și istoric destul de dificil pentru România, Pădurea spânzuraților al lui Liviu Rebreanu fiind și primul roman european românesc, iar rolul dumneavoastră v-a consacrat cumva, v-a impus! După aceea, ce juca Victor Rebengiuc era cap de afiș!

V.R.: Da, ce jucasem până atunci, vreo câteva filme, erau filme mai subțirele. 

I.V.: Aveați 32 de ani și spuneați undeva că nici nu a fost afiș, filmul nu avea afiș!

V.R.: Acolo, da!

I.V.: Cum era posibil?

V.R.: Eram străini, eram nebăgați în seamă. Nimeni nu știa că existăm. Am avut acolo casă și masă, din fericire, și cu asta gata, s-a terminat. O conferință de presă cu câțiva ziariști, că n-au venit să vadă… Nu era presă pentru film! Filmul nu avea lansare! Nu avea suport!

I.V. Marketing, cum am zice acum!

V.R.: Marketing, da! Și niciun afiș. Toți aveau afiș. Și bulgarii, și alții… Noi nu aveam afiș. Nu aveam nimic, în ’65. Da… asta a fost!

I.V.: Cum a fost seara de după vizionare, vă amintiți?

V.R.: Era și Mihnea Gheorghiu, șeful CNC-ului atunci, cu noi…mai era încă unul. Nu îmi aduc aminte cum îl cheamă, era și scriitor, ceva șef, dar nu mai țin minte la ce era șef… poate o fi fost șeful Casei de Filme… dar nu mai țin minte… au fost și de la minister… Și ministrul a fost la un moment dat… al Culturii, dar nu mai țin minte cine. A fost bine, pentru că s-a aplaudat. Atunci nu știai dacă iei vreun premiu sau ceva. Și noi nici nu participam. Era tot timpul atmosfera în festivalurile astea competitive, foarte rea, așa, toți se uită cu suspiciune, unul la altul. A, ce film avea ăla, care poate ia premiu și eu nu iau sau îmi ia el premiul. Or nu ne știa nimeni și nu ne bănuia nimeni. Nu ne suspiciona nimeni. Eram de capul nostru. Ne-am plimbat, seara mergeam la proiecții; am văzut filme bune. Premiile au fost neașteptate, nu mai țin minte cine a luat Marele Premiu, dar au fost și Premiile de interpretare masculină și feminină, neașteptate. Văzusem filmele, nu fusesem impresionat de interpretare, dar  mă rog, nu știu cum a judecat juriul.

I.V.: Ciulei a luat pentru regie.

V.R.: Da, am fost surprinși, pentru că, totuși, fără niciun fel de suport, din nicio parte, Liviu a putut să convingă. I s-a acordat Premiul pentru regie, ceea ce era un mare lucru, a fost un succes! A fost apoi un banchet pentru premianți și participanți, dar mai ales premianții erau acolo. Și să stai acolo cu toți marii regizori, oameni de film, actori importanți, a fost o experiență frumoasă pentru mine, la 32 de ani. Era pentru prima oară când ieșeam în Occident. A fost o chestie serioasă. Și cu fetele, cu Gina și Anikó Széles. Ne uitam așa….

I.V.: Ca la Cannes!

V.R.: Ca atunci când îți dă drumul din țarc, de undeva, și iei cunoștință cu lumea și vezi pentru prima oară ce se întâmplă pe acolo. Era cu totul altă lume și altă viață. 

I.V.: Pe de altă parte știu că nu agreați aplauzele furtunoase, frenetice, din timpul pieselor. Știu că dvs. considerați, ca și la filarmonică, unde nu se aplaudă între acte, că nici la teatru nu trebuie să se întâmple lucrul acesta, pentru că ritmul piesei este alterat. 

V.R.: Se întâmpla pe vremuri, când se jucau piese în mai multe acte și se trăgea cortina între acte, se schimba decorul… mă rog. Se aplauda. Și asta era corect. Dar eu nu sunt de acord cu aplauzele la scenă deschisă și fac tot ce pot să le opresc. Pentru că mie îmi strică. Eu trăiesc în lumea personajului atunci. Îmi închipui că sunt el: personajul. Și consider că înspre sală este un perete. Când începi să aplauzi mi-ai luat lumea mea din cap și nu mai știu unde sunt! De obicei se aplaudă la strâmbături, nu la un text spus extraordinar de bine, care te-a impresionat, care ți-a creat o emoție deosebită. Nu se aplaudă la astea, în general. Urmăriți treburile acestea dacă mergeți la teatru. O să vedeți. La ce se aplaudă? La o strâmbătură, la o înjurătură, la chestii de genul ăsta. Or nu e cazul.

I.V.: După Liviu Ciulei, o altă mare întâlnire în cariera dvs. este Lucian Pintilie. Cum a fost?

V.R.: Am fost colegi, eram prieteni. Acolo eram mai liberi, în relație: eram prieteni, colegi, ne băteam pe burtă, cum s-ar spune. Îl admiram pentru talentul lui încă din Institut. Se știa că este un geniu. Și el știa că este un geniu. Ce om, Lucian, Dumnezeu să îl odihnească! Și am lucrat cu el, foarte bine, până când l-am și refuzat de vreo două ori la Teatru. Chiar și în Revizorul, aveam un rol. Repetam, repetam, dar mergea greu, pentru că el a făcut un spectacol teribil de profund și bine făcut. Am muncit mult la el și spectacolul era extraordinar, într-adevăr. Numai că eu am plecat la un moment dat. Mi s-a părut că durează prea mult. Primisem o invitație la Teatrul Național, pentru un spectacol scris de Paul Everac, un spectacol care se numea Un fluture pe lampăCând am citit textul, era vorba de un român care pleca din țară: fugea din țară, în Franța. Motivațiile lui erau niște motivații serioase, de importanță, de viață, de nevoia de libertate, de studiu, de informație, de civilizație, astea erau motivele care îl determinau. Ei, când am început să repetăm textul am constatat că se schimbase între timp: era un nenorocit, care voia să trăiască și el mai bine undeva. Asta a fost. Am zis: „Mă duc acolo!” Am fost și flatat de faptul că mă duc la Teatrul Național. Mă invitase Horia Popescu. Am făcut o greșeală. Făcusem o greșeală. Și am jucat în piesă. Nu mai era rolul… eu de fiecare dată duceam rolul de la început la sfârșit și treceam prin diverse etape, tablouri. Piesa avea mai multe tablouri în care diverse pături ale societății, unde se aflau, aveau români – și erau, săracii, românii ăia care se aflau la Paris, niște nenorociți, niște groaznici, în piesă. Nenorocirea era că erau și pe scenă, și nu prea jucau cu atenție, mă rog. Nu vreau să vorbesc despre asta.

De ce scenariile lui Mazilu nu i-au plăcut lui Victor Rebengiuc?

I.V.: Spuneți că ați făcut o greșeală atunci când v-ați dus la Teatrul Național. E vreo greșeală majoră? Regretați ceva din cariera dvs.? Vreo alegere pripită?

V.R.: Nu! Nu! Nu! Nu… am greșit, mi-am asumat greșeala. Pintilie s-a supărat pe mine, că de două ori l-am refuzat. Cu Proștii sub clar de lună l-am refuzat, cu piesa lui Mazilu, încă de la primele lecturi am zis „Nu, dom-le, eu nu joc în piesa asta, mie nu îmi place, nu mă interesează…”, și el s-a supărat. După Revizorul ne-am împăcat, când toată lumea – nu chiar toată lumea, ci toată lumea oficială – oficialitățile erau împotriva lui. Am fost alături de el și l-am sprijinit. 

I.V.: Ați jucat și după Revoluție…

V.R.: Am jucat în filme, după Revoluție, pentru că el nu a vrut să mai facă teatru, fiind frustrat de faptul că în teatru se întâmplă des ceva: indicația regizorală se pierde și actorii sunt cuceriți de aplauze, de laude de la public. Și atunci, trag pentru aplauze. Li se pare că asta arată – ceea ce e greșit – calitatea jocului, faptul că se apreciază. Aplauzele acelea nu înseamnă nimic, o spun cu toată sinceritatea, și fără regrete. 

I.V.: Și după o carieră…

V.R.: Nu înseamnă nimic aplauzele din timpul spectacolului, decât dacă ar fi pentru ceva serios, dar n-am trăit momentul în care să se aplaude la scenă deschisă un monolog spus extraordinar. Se aplaudă strâmbături, chestii… Citeam ce făceau actorii vechi, pe vremuri, ca să saboteze partenerii care erau mai în față. Unu avea o scrumbie, pe care o avea în buzunar, și începea să o lingă, și sigur că publicul începea să râdă și îl aplauda pe ăla care lingea scrumbia, și ăla care se căznea acolo să își facă un moment, ceva, era sabotat. 

I.V.: Ignorat… Teatrul e mai mult seducție sau e o artă premeditată?

V.R.: O artă premeditată. Se muncește…am muncit pentru ultimul rol, din Tatăl

I.V.: O să vorbim separat despre el. 

V.R.: Am muncit mult și greu, pentru că în momentul de față condițiile mele de sănătate sunt precare, dar mă lupt și cu ele.

Este rolul din Tatăl ultimul rol al lui Rebengiuc?

I.V.: Sunteți pe scenă, jucați și în Regele moare, la Teatrul Național, de cinci ani, din 2017, și într-o premieră care se bucură de un succes formidabil, Florian Zeller, la Teatrul Bulandra, teatrul unde v-ați început cariera, în Tatăl. Ați și făcut recent o declarație care a fost scoasă din context, cumva, și aș vrea să deslușim sensul ei corect. Ați spus, din ce am înțeles eu, că este ultimul rol sau că este ultimul rol pe care îl veți juca, nu că vă retrageți așa cum s-a înțeles în spațiul public. 

V.R.: Da, pentru că este ultimul rol pe care o să îl joc până când s-o consuma și s-o termina viața lui și nu o să mai vină public la el, sau eu nu o să mai exist, dar nu mai vreau să mai iau alt rol. Alt rol nu vreau să mai iau. Mi-a fost foarte greu ăsta. Nu îmi dădeam seama că o să fie atât de greu. Mi se părea că e o chestie ușoară, de conversație, dar nu a fost așa. Când am început să lucrez mi-am dat seama că e vorba de altceva, și a fost dificil. 

I.V.: Cum v-ați apropiat de acest personaj, de acest rol tulburător, care este un om care, dincolo de vârstă, pierde tot, își pierde identitatea. Spune undeva, citez aproximativ: „Îmi este teamă. Îmi pierd toate frunzele, una după alta. Crengile, vântul… nu mai înțeleg ce se întâmplă. Tu mai înțelegi ce se întâmplă? E o întrebare către public.

V.R.: Nu, către soră…

I.V.: Către soră, dar e o întrebare deschisă.

V.R.: Da!

I.V.: Cum v-ați apropiat de acest rol extrem de complicat, extrem de complex?

V.R.: Cu greutate, descoperind de fiecare dată câte ceva, și încă nu am terminat de descoperit. Eu sper să mai fie încă lucruri de descoperit în personajul acesta. Sper să pot să le găsesc, să le aflu și să le rezolv. Nu a fost ușor! Mi s-a părut că o să fie simplu, ce mare problemă? Eh, nu e așa, când te izbești și îți dai seama ce se întâmplă, de faptul că ți se vorbește și nu înțelegi ce ți se spune, nu recunoști, nu îți mai recunoști copilul…. te uiți la el și te întrebi „cine e ăsta?” Te uiți la el și întrebi: „Tu ești copilul meu? Tu ești? Măi să fie, ce se întâmplă? Vreți să mă trageți pe sfoară…?” Și începi să cauți. Sunt lucruri care îți vin spontan și altele pe care trebuie să le cauți. Trebuie să muncești ca să le afli. Dacă vrei. Dacă nu muncești, e mai simplu. 

Victor Rebengiuc, actorul care niciodată nu a văzut în sală

I.V.: Empatia publicului – pentru că am vorbit de public – este extraordinară, și oamenii reacționează ca martori la o experiență fascinantă. De ce se întâmplă asta? Poate pentru că este un rol și o experiență despre fragilitatea naturii umane?

V.R.: Da, despre om, se vorbește deschis despre o problemă de care toate lumea se ferește să vorbească. Și în general, forma asta, boala asta, a pierderii identității, a memoriei, a legăturii cu cei dragi, e luată în râs. „E ramolit, are Alzheimer, ăsta nu mai știe ce spune.” Aici vezi lucrurile în desfășurare și sunt impresionante. Eu aud, nu văd în sală. Eu niciodată nu am văzut în sală, nu văd în sală. Mă uit pe deasupra. Ochii mei sunt închiși, eu am o cortină trasă pe ochi. Nu văd în sală! Și am prieteni care vin și spun: „Băi, te uitai la mine!” Eu nu văd! „Nu te-am recunoscut!” Dar mi se spune că la spectacol se plânge. E bine! Își mai clătesc ochii.

I.V.: Reacțiile sunt formidabileAici este vorba și despre timp, cumva, și despre memorie. Care e relația lui Victor Rebengiuc cu timpul?

V.R.: Timpul trece fără să bag de seamă. Nici nu știu când am ajuns la vârsta asta. Mai am câteva luni și împlinesc 90 de ani!

I.V.: Mulți înainte!

V.R.: Mi se pare de necrezut. Dar nu am băgat de seamă, serios! Am muncit atât de mult. Am repetat zi de zi! Acum, în ultimii doi-trei ani, cinci, să zic așa, mai puțin, dar înainte, anual aveam o premieră, cel puțin una. Repetam în fiecare zi! Jucam în fiecare zi! Înainte.

Acum nu înțeleg de ce nu se joacă, de ce e economia asta de spectacole, un decor se montează în două zile, se demontează în trei zile, deci nu poți juca decât o dată sau dacă îl montezi o dată, după două zile joci de două ori, să spunem, la rând, două seri la rând, că după aia iar nu se mai joacă nu știu câtă vreme până când nu se demontează un decor și se montează altul. Înainte se juca de marți până duminică – șase spectacole de seară, un matineu de seara, sâmbăta după-amiază, și două matinee duminica, unul la zece, și unul la trei după amiază. Deci se jucau aproape nouă spectacole, aproape seară de seară. Duminica sau sâmbăta aveam două spectacole, și la săli diferite! Unul la Grădina Icoanei, și fugeam repede dincolo, la Izvor, să joc următorul spectacol. Că asta era activitatea. Acum nu se mai joacă. În afară de faptul că de Paște, Crăciun, Anul Nou, teatrul funcționa. Acum, după Revoluție, muncitorii din teatru, mașiniștii, electricienii au găsit că legea spune că bugetarii, funcționarii la stat, trebuie să beneficieze de concediu de odihnă de sărbătorile legale. Or teatrul – aceasta este menirea lui – să existe, să funcționeze când oamenii sunt în concedii, să vină la teatru! Ei așteaptă concediul să vină la teatru, și în condițiile actuale nu au ce să vadă, teatrul e închis. 

I.V.: Ați fost rector după Revoluție al UNATC. 

V.R.: Nu din voința mea!

I.V.: Ați fost ales! Și ați fost șase ani rectorul UNATC. Cum vi se pare evoluția școlii de atunci?

V.R.: Foarte îngrijorătoare. Nu numai a UNATC-ului actual – i se spune Universitate, ceea ce este cu totul și cu totul greșit. Aceasta nu este o universitate. Este o academie! Se lucrează, e școală. Conservator! Nu ai cursuri, ținute de un profesor, și după aia urmează altceva, nu e un sistem universitar într-o școală vocațională. Nu are ce să caute sistemul universitar acolo, pentru că nu așa se lucrează. În școala vocațională se lucrează cu fiecare student în parte. Îl iei de dimineață până seara, stai cu el și repeți, îi pui pensula în mână, dacă ești la pictură, la arte plastice, altul omoară pianul toată ziua, cu profesorul lângă el, sau vioara, și îl învață cum să cânte… și asta este… se lucrează! Consider, în afară de asta, de greșeala asta cu numirea – dar probabil că profesorii au fost tentați, pentru că pot avea salarii mari, mă rog, cred că și le fixează singuri, salariile, nu știu care e procedeul – faptul că au apărut atâtea școli de teatru e un dezastru. Pentru că, în primul rând, mă întreb: în școli de te miri unde, cine e profesor acolo? Cine îl învață pe ăla să fie actor, pe studentul care vrea să fie? Nu știi cine e, nici ce îl învață. Habar n-ai. Dar el își ia o licență și vine și îți arată ție: „Uite, sunt actor, dă-mi să joc, angajează-mă la teatru!”. Or nu asta e ideea.

Cât eram rector, a venit la noi la teatru un mare regizor polonez, și profesor, și care a fost uimit că suntem subordonați Ministerului Învățământului și nu Ministerului Culturii. Învățământul vocațional ar trebui să fie la Ministerul Culturii. Și nu știu cine, Gulea parcă, i-a spus în Senat, acolo, „Pentru diplome”. Iar acesta i-a spus: „Un artist nu se legitimează cu diploma, se legitimează cu opera!” Nu te duci la un director de teatru sau la un regizor de film și îi arăți „Uite, eu sunt artist. Am diplomă!”. Nu, zice: „Ia, în ce ai jucat, să te văd!” Și îi arăți ce ai făcut. Munca ta. După asta ești apreciat. Nu după diplomă. 

I.V.: Avem o inflație de diplome, și se creează și o concurență și animozitate între cei care sunt angajați în teatre de stat și cei așa-numiți independenți, care nu au un contract clar. Cum vedeți o echilibrare, o soluție pentru a elimina aceste tensiuni?

V.R.: Nu știu. Trebuie luată la bani mărunți fiecare școală, de văzut ce produce ea și cine învață.

I.V.: O analiză a fiecărei școli. 

V.R.: Da, nu se poate așa. Sau diplomele acestea, licențele acestea, să fie acordate de o comisie unică pe țară. Vin toți acolo și comisia triază.

I.V.: Pentru o coerență a evaluării. L-ați pomenit pe Stere Gulea, un alt mare regizor cu care ați lucrat și cu care ați făcut un rol memorabil. Ilie Moromete, în Moromeții. Spuneați undeva că dacă l-ați fi jucat doar pe Ilie Moromete, în toată cariera dvs., ați fi fost fericit. 

V.R.: Da!

I.V.: Mai e posibil Moromete astăzi? Un personaj ca el?

V.R.: Din literatura actuală? Nu mai e posibil.

I.V.: Știu că ați fost și ați stat atunci o lună în Teleorman, pentru film.

V.R.: Acolo am filmat, da. În comuna Talpa. În primul rând, eu am citit cartea cu un mare interes. Mi-a plăcut la culme. La culme! O literatură absolut minunată. Mai citisem înainte Desfășurarea, a lui Preda, și asta m-a făcut să citesc Moromeții. Altminteri, eu eram născut, crescut, la oraș, și nu am avut rude la țară. În toate vacanțele colegii mei plecau la mătuși, la unchi, la bunici, la țară, eu rămâneam cu bunicii mei în București, că eram bucureșteni, cu toții. Deci nu știam cum era Viața la țară, de Duiliu Zamfirescu!

I.V.: Ați jucat și acolo Tănase Scatiu, în regia lui Dan Pița…

V.R.: A lui Dănuț, da! Am citit cartea, mi-a plăcut la culme, deci la culme, romanul, dar niciodată citindu-l nu mi-a dat prin cap „măi, aș juca rolul acesta”. Era altceva, era altă categorie. Eu nu cunoșteam categoria aceasta, de asemenea oameni. De altfel, în începerea filmului, în prima distribuție făcută de Gulea, eu nu jucam Moromete, eram Dumitru al lui Nae. Și în Moromete era Gigi Dinică, dar el era deja angajat la filmul cu Blaier, începuseră filmările și a spus că nu poate veni, fiind angajat la filmul acela. Și atunci, s-a pus problema cine să joace? Mie nici nu îmi trecea prin cap. Dar m-a pus să dau o probă; o probă filmată, și m-a ales pe mine. Eu am și fugit de acolo, pentru că îmi era frică de personaj, îmi era frică de situație; era într-un sat, erau toți aceia acolo, țărani, erau de-ai lui Preda, toți din Teleorman; erau contemporani cu Preda, deși la o distanță de ani destul de considerabilă. Și am fugit! Am zis nu stau, nu. Și am rămas o săptămână acasă. Iar Stere a vorbit cu Poldi Bălănuță, și ea mi-a dat telefon: „Hai, Victor, du-te!” „Nu mă duc, Poldi, că uite, așa…așa…. nu îmi place!” „Hai, du-te, domnule, că o să fie bine, du-te!” M-am dus. Și am ascultat.

I.V.: Și a devenit unul dintre rolurile dvs. canonice. 

V.R.: Eu nu știu dacă e cel mai bun rol al meu, nu pot să spun.

I.V.: E vreun rol din zecile de roluri pe care le-ați făcut în film, și sutele de roluri pe care le-ați făcut la teatru, care vă este mai aproape?

V.R.: Mi-a plăcut foarte mult doctorul din Faleze de nisip.

I.V.: După Bujor Nedelcovici. Cred că tot în regia lui Pița.

V.R.: Pița, da! Ăsta a fost și interzis. A fost o poveste…. noi am plecat invitați de organizatori, de filipinezi, care au venit în țară, de la un festival, și au selecționat filmul. Au văzut filmele de la studioul Buftea, după două-trei zile de vizionări, și l-au selecționat pe acesta. Și țin minte că am fost foarte fericiți. Ei ne asigurau drumul cu avionul, cazarea și masa. Dar când am plecat la festival și am primit biletele, am constatat că aveam niște nopți pe aeroport. Trebuia să schimbăm avioane și să rămânem noaptea pe aeroport. Și m-am dus la minister, la tovarășa Gâdea, Suzănica Gâdea, și i-am zis: „Doamna tovarășă, ne dați și nouă să cumpărăm cinci dolari, zece dolari, să avem și noi în noaptea aia pe aeroport, să cumpărăm un ceai, o cafea, o apă minerală?”„Dragă, nu vă dau valută, tovarășul mi-a spus să nu vă dau valută, și nu vă dau!” „Uitați, mergem în altă emisferă, cu altă alimentație, e altceva… Mâncarea e diferită, poate avem probleme cu stomacul, ceva, o deranjare… Să avem un ban să intrăm undeva…” „Dragă, să vă luați cu voi Mexaform!”

I.V.: Formulele acelea memorabile… Ați mai jucat un doctor, Doctorul Poenaru, în filmul regizat de Dinu Tănase, după romanul lui Paul Georgescu!

V.R.: Am jucat mai mulți doctori, și pe la început! 

I.V.: Dar cum a fost întâlnirea cu Mariana Mihuț într-un film regizat de Lucian Pintilie, De ce trag clopotele, Mitică?

V.R.: Bună, dar eu nu acolo am cunoscut-o pe Mariana… În Pădurea spânzuraților, acolo ne-am cunoscut noi!

I.V.: În 1965!

V.R.: În 1964! În 1965 ne-am și căsătorit! Juca rolul logodnicei, mă rog, orășene, a lui Bologa. Era o fetiță drăguță, mi-a căzut cu tronc!

I.V.: Și v-ați căsătorit!

V.R.: Mariana e genială în De ce trag clopotele, Mitică? Este absolut genială! Și puțin am avut de a face cu ea, foarte puțin, mai mult cu Dinică, cu Diaconu și cu Tora. Dar lucra formidabil! Ce dedicată era rolului și lui Pintilie! Îl iubea pe Pintilie și toți actorii îl iubeau! Înțelegea foarte bine psihologia actorului! Știa cum să îi ia, cum să scoată din tipare un actor! Adică, lucrând și cu Ciulei, și cu Pintilie, și cu Penciulescu, și cu Vlad Mugur, aceștia erau regizori care știau ce înseamnă actorul. „Acum du-te în partea cealaltă, așa…” „Păi, de ce mă duc în partea cealaltă?” „Du-te, că avem cadru.” Sau stăteau cu cronometrul în mână: „Spune replica, mai tare, nu contează cum o spui, contează să o spui mai repede!” Pe Pintilie îl iubeau! Mariana evident că îl iubea pe Pintilie! Cerea uneori lucruri supraomenești, aproape! Și ea le făcea! Făcea cu totul! Acasă venea: „Nu mai pot, mă trage de păr în scenă, mă doare!” Dar făcea, când era pe platou, era acolo, era prezentă! Pintilie și alții ca el te scot dintr-ale tale, faci lucruri pe care nu bănuiai că ești în stare să le faci, și îți spui „Domnule, e o chestie și teatrul ăsta, și filmul!”

„În viață nu încap mai mult de două iubiri”

I.V.: Câte iubiri credeți că intră în viața unui om?

V.R.: Nu multe. În viața unui om cumsecade, a unui om care nu are iubirea ca principală activitate... În viața mea au fost două! 

I.V.: Două!

V.R.: Două!

I.V.: Ați simțit în viața aceasta prezența lui Dumnezeu? Mâna lui Dumnezeu așa, întinsă, deasupra dumneavoastră?

V.R.: Cred că tot ce am trăit și am realizat i se realizează lui Dumnezeu! E mâna Lui, aici, El m-a purtat!

I.V.: El e regizorul cel mare!

V.R.: Da, El m-a purtat! Eu sunt fatalist! Ce s-o întâmpla, se întâmplă. Nu caut să îmi aranjez viitorul, nu știu ce o să fie în viitor și nu am știut niciodată! Și când am dat de el, a fost la nivel cel puțin acceptabil!

I.V.: Care e cel mai mare preț pe care l-ați plătit pentru celebritatea dumneavoastră?

V.R.: Nu am profitat de celebritatea mea. Și chiar mă și încurcă. Nu îmi place să fiu celebru! De exemplu. Am alături de mine un Mega Image – din fericire, e alături – și stau la coadă să plătesc. Am vecini care îmi spun: „Duceți-vă în față, domnule Rebengiuc!” „Nu mă duc în față, lăsați-mă în pace!” „Dar dumneavoastră trebuie să fiți în față, sunteți cineva!” „Domnule, nu mă duc, nu vreau să am privilegiul acesta, nu vreau să înceapă toți să zică: și ce dacă, domle, ce dacă  e artist? De ce să se ducă?” Imediat începe chestiunea aceasta. Lăsați-mă în pace! Stau la rând, frumos… Mă sui în troleibuz, merg cu metroul. Nu sunt celebru și asta mă face să îmi pută tot ce e în jur. Nici nu vreau să fiu celebru! Nici nu vreau să fiu băgat în seamă în viața de toate zilele!

I.V.: Cam târziu pentru asta…

V.R.: De pildă acum, cum merg eu, șchiop, așa, după două operații pe coloană, cu baston, mergând spre teatru, traversez Cișmigiul. Asta îmi prinde bine, chipurile trebuie să merg mult. Dar nu pot să merg mult, că obosesc! Și îmi e și lene să merg mult, și până la urmă, de ce să merg mult? Și mă așez pe o bancă acolo și lumea mă salută: „Ce faceți, domnule Rebengiuc? Sunt cutare… că o fi, că o păți…” Nu îmi place asta, dar apreciez faptul că oamenii sunt foarte drăguți cu mine, că mă văd suferind…

I.V.: Ce apreciați cel mai mult, semne de viață de la oamenii pe care îi întâlniți sau o cronică elogioasă într-o gazetă?

V.R.: Oamenii aceștia sunt sinceri. Nu au niciun fel de parti-pris, nu au nimic de câștigat de la mine, în afară de ce pot eu să le ofer. Și nici pretenții nu au de la mine, cred, decât dacă îi dezamăgesc vreodată. Mă străduiesc să nu dezamăgesc. Dar eu nu am publicul meu, cum se spune… eu consider publicul un partener. Împreună creăm toată aura unui spectacol, toată atmosfera dintre sală și scenă. Amândoi muncim, și el, din public, și eu, de pe scenă! Deci nu e al meu, nu e publicul meu! Și am un mare respect pentru public. Nici aplauzele de sfârșit nu îmi plac. Nu îmi plac aplauzele lungi! Domnule, dumneata ca să vezi spectacolul acesta ai plătit un bilet, deci ești achitat! N-ai nevoie de altceva. Acesta e un bonus pe care ni-l dai nouă ca aplauze. În America, atunci când am jucat acolo, deși le plăcea spectacolul – și am auzit că în general se întâmplă asta – două trei aplauze și au plecat, repede, că distanțele sunt mari acolo, până să ajungi acasă e o problemă! Dar aici, deocamdată, văd că se aplaudă în picioare, entuziast, toate spectacolele: proaste, bune, sunt primite cu aceeași atitudine din partea publicului. 

Deranjat de aplauzele egale pentru orice

I.V.: A scăzut cumva nivelul, apetitul pentru cultură, pentru teatru? S-a pierdut cumva ceva din exigență?

V.R.: Cred că oamenii nu știu cât trebuie să aprecieze, nici cum, și nici când să aprecieze calitatea artistică a unui spectacol. Vin la teatru și știu că la urmă trebuie să se aplaude. Și la urmă, ca să fie mai levanți, așa, aplaudă… „Să vedeți că apreciem ce ați făcut acolo!” Dar nu știu dacă au și ce aprecia, dacă înțeleg că apreciază într-adevăr o valoare, ceva valoros. Asta mă deranjează pe mine. 

I.V.: Vorbiți de sinceritate. Andrei Pleșu spune undeva: „Talentul lui Victor Rebengiuc decurge din respectul față de adevăr și din înclinația față de firesc!” Nu aveți sentimentul că lumea noastră și-a cam pierdut și din respectul față de adevăr și din înclinația față de firesc? 

V.R.: Ba da, am! Dar ce pot să fac? Eu nu pot să am o altă atitudine față de mine și față de profesia mea. Dacă îmi pierd firescul devin teatral și inaccesibil, și atunci neconvingător, mai bine zis. Iar adevărul, eu îl caut și nu îl găsesc întotdeauna pe aceeași linie și pe același raft cu adevărul oficial. Nu e acolo. Nu tot acolo caut! Umblu prin alte părți!

I.V.: Dacă ați fi astăzi directorul UNATC, care ar fi trei măsuri pe care le-ați lua?

V.R.: În primul rând că nu aș fi acceptat trecerea la sistemul Bologna, și încercam atunci – începuseră niște tatonări – cu rectorul de la Conservatorul din Cluj, și cu un rector din București, de la Arte Plastice, să facem într-un fel să revină școlile vocaționale la Ministerul Culturii, și acolo să încercăm dezvoltarea lor. Nu aveam bani! Noi nu aveam bani în perioada aceea de început! Mă duceam la minister să cer bani! Totul era la pământ! Ăștia de la film nu aveau pe ce să lucreze, nu aveau aparate… Iar noi nu aveam studenți cu valută…. Ministerul ne dădea de la cei care aveau: Medicina avea valută, cred că și Politehnica avea ceva valută, Universitatea nu știu dacă avea – poate avea ceva arabi cu valută, care făceau studiile la Athénée Palace în restaurant, pe un calup de Kent… Și mă duceam, spunând, nu avem aia, nu avem aia…. La Teatru ai cum să-l educi pe student, nu trebuie să știe mii de proiectoare care sunt pe scenă, nu are nevoie de atâtea lucruri tehnice, dar la film era nevoie de aparate de filmare, de proiectoare, de obiective deosebite, pe care să lucreze și operatorii să învețe ce au de făcut… Mă duceam și ceream bani de la Minister. Maior îmi zicea la un moment dat: „Hai, că ți-am dat!” „Nu mi-ai dat mie nimic, domnule, ai dat școlii! Ce mi-ai dat mie? Am luat eu vreun ban? Ai dat școlii și școala a cumpărat din ei ce are nevoie!”

I.V.: Aveți vreo replică favorită din ce ați jucat, la care vă gândiți și vă întoarceți periodic?

V.R.: Da, din Tănase Scatiu: „O făcurăm și pe asta că rămăsese nefăcută!”

I.V.: Formidabil, din Duiliu Zamfirescu! Știu că e dificil să dăm o definiție, dar ce ar fi teatrul? De ce există acest miraj și de ce actorii sunt cei mai iubiți din lumea culturală? De ce trebuie să vină lumea la teatru?

V.R.: E greu de definit. E o nevoie! O nevoie esențială a corpului omenesc. Oamenii vin, se privesc! E o oglindă pentru spectatori, pentru public! Se văd acolo, nu știu dacă se recunosc, dar se privesc, își dau seama în ce lume se află, în ce lume trăiesc… E o nevoie de comunicare, se întâmplă ceva… e un miraj deosebit!

Nu știu, și eu, în momentul în care pășesc pe scenă, intru în altă lume, dintr-o dată, pășesc în alte coordonate. Uit că mă doare piciorul, de exemplu! Nu mai știu, nu mă mai doare nimic. Am altă treabă cu personajul pe care îl interpretez și cu partenerii mei, cu care comunic! Încerc să fiu acolo prezent, să îl înțeleg în ce îmi spune, să îl fac să mă înțeleagă el pe mine! Și mai e ceva: teatrul nu e obligatoriu! Te duci o dată, din întâmplare, și apoi vrei să mai mergi. Capeți dorința de a reveni, de a vedea! A fost ceva interesant, era viață, era adevăr; parcă era adevărat! Vrei să revii pentru că ți s-a părut interesant, și o faci!

Caramitru l-a făcut pe Eminescu să existe

I.V.: S-a împlinit un an de când marele actor Ion Caramitru nu mai este printre noi. Ați jucat împreună cu el, ați fost prieten bun cu el. Ce înseamnă pierderea lui Ion Caramitru pentru cultura română?

V.R.: O pierdere deosebită, de cruntă, de grea, de majoră! Era un intelectual desăvârșit, era un artist foarte bun! Nu o să mai existe nimeni să poată recita cum recita el nu numai Eminescu, dar în primul rând Eminescu! Cei care zic că „gata, nu mai are sens Eminescu…” trebuie să știe că el îl făcea să existe! Eminescu exista! Îl arăta așa cum îl interpreta el. Eminescu exista, te convingea, te cutremura! Un bun manager, a refăcut un teatru, a reconstruit un teatru, l-a pus în picioare, l-a dezvoltat! Este un mare lucru, pe care contemporanii lui de teatru, acolo, nu vor să îl recunoască. „Ce a făcut, domnule?” Cum ce? Chiar în timp ce se construia teatrul, noi am jucat! Se juca acolo, prin moloz, printre construcții; și publicul la fel, venea, își ocupa locurile, în sală, și se juca în continuare. A apărut un teatru, cu încă șase săli, pe care le-a recuperat: sala în care se juca Opereta, de pildă. Iar Teatrul are acum spații de joc care sunt suficiente. Mai are nevoie de actori, mai are nevoie de mașiniști, pentru că schema de personal a rămas redusă…

I.V.: Există vreun proiect pe care l-ați discutat cu Ion Caramitru și din păcate nu ați mai reușit să îl faceți împreună?

V.R.: Era vorba de Tatăl. Poate că am fi putut să îl facem împreună, dar până la urmă Cristi Juncu l-a făcut el. A fost o chestiune interesantă. Pino a venit cu piesa aceasta de la Paris, și a spus: „Uite, am găsit piesa aceasta pentru tine, să o punem aici, să o joci!” Dar începusem repetițiile pentru Regele moare și nu am putut să intrăm atunci cu ea. Peste câtva timp, m-a căutat Cristi Juncu și mi-a zis: „Am o piesă pentru dvs., dacă ați vrea să jucați în ea.” „Ce piesă?” „Tatăl…” „Ce vorbești? Piesa asta mi-a adus-o Caramitru. Să vorbesc cu el.” Și i-am spus: „Uite, Juncu vrea să pună piesa.” „Gata, o facem, o punem imediat!”, numai că el s-a prăpădit săracul. E o mare pierdere, a unui mare prieten. L-am iubit și l-am sprijinit, am fost alături de el. Încă de dinainte de Revoluție! Am jucat în piese pe care le-a pus el în scenă! Dar eram prieteni, era altă chestiune între noi… O prietenie dezinteresată! 

I.V.: Acestea sunt prieteniile, asta înseamnă prietenia.

V.R.: Îmi aduc aminte că el încă nu era actor, era student. M-a agățat în Cișmigiu, când veneam spre casă. Zice: „Eu sunt student și aș vrea să stăm de vorbă; să vedem cum e teatrul…” „Nu știu cum e teatrul, să spun, eu îl fac!”

I.V.: Întreba ce vă întreb eu acum…

V.R.: Eu îl fac, nu știu cum e teatrul… Plec de la nimic și ajung să fac un personaj. Chiar în Institut aveam probleme. Îmi dădea doamna Buzescu niște monoloage, că voia să mă vadă…. Era ca o mamă pentru mine, de unde era o harpie la început, dar în final era mama mea, era formidabil. Și mă întrebam: „Cum e personajul acesta, de unde e el?” Teatrul nu e ca la inginerie, iei cincisprezece cărămizi și pui una peste alta, între ele altceva… și rezulta un tot. Ai un text, cu niște vorbe,  și ce să fac cu alea, nu știam. E greu de explicat. În fine… Abia apoi a devenit actor. Nu mai știu dacă a jucat întâi la Național, acolo a jucat el întâi, iar apoi la Bulandra, unde avea ce să învețe, din fericire. Eu sunt fericit că nu m-am dus la Național după ce am absolvit, și că maică-mea, Dumnezeu să o odihnească, mi-a făcut binele acesta. Îi spuneam: „Eu la Național vreau!” „Dacă Naționalul nu dă concurs, uite, Municipalul dă, vino încoace să dai concurs!” Și a venit la Bulandra pentru că avea ce să învețe. Acolo erau regizori și se făcea altfel de teatru. E o diferență serioasă. O diferență serioasă!

I.V.: Deci Tatăl trebuia să fie montat la Teatrul Național, și nu la Bulandra... În final, un gând, o urare, un îndemn pentru cei care vor privi sezonul 2 din acest podcastAvangarda, cu Ionuț Vulpescu?

V.R.: Eu sunt foarte impresionat că există aceste podcasturi, și în mod special podcastul domnului Ionuț Vulpescu, pe care îl apreciez foarte mult, și le urez spectatorilor acestui podcast cât mai multă bucurie ofertă de participanții la realizarea acestui podcast, sănătate și să apucăm și vremuri mai bune!

I.V.: Domnule Rebengiuc, pentru mine a fost un privilegiu!

V.R.: Și pentru mine!

I.V.: Mulțumesc foarte mult pentru prezența la acest podcast! Multă sănătate! Aceste două roluri din Regele moare și din Tatăl să aibă viață cât mai lungă! Multă sănătate!

V.R.: Să dea Dumnezeu! Și eu să pot să fiu prezent! Om vedea…

articolul original.

Zelenski, șocat. „Conversaţiile mele cu conducerea israeliană nu au ajutat cu nimic Ucraina”

25 September 2022 at 07:53

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este şocat de faptul că Israelul nu a oferit sisteme antirachete Kievului pentru a ajuta la contracararea atacurilor ruseşti, potrivit unui interviu acordat mass-media franceză.

Volodimir Zelenski a cerut sprijin la scurt timp după începerea războiului, în luna februarie. El a menţionat sistemul Iron Dome al Israelului, folosit deseori pentru a intercepta rachetele trase de militanţii palestinieni din Fâşia Gaza.

„Nu ştiu ce s-a întâmplat cu Israelul. Sincer, sincer, sunt în stare de şoc pentru că nu înţeleg de ce nu ne-a putut oferi apărare antiaeriană”, a spus Zelenski.

Preşedintele Ucrainei a făcut aceste declaraţii într-un interviu acordat miercuri reporterilor francezi. Biroul său a dat publicităţii sâmbătă o înregistrare a interviului.

Comentariile sale au avut un ton mai puternic decât cele pe care le-a făcut în luna martie, când a reproşat Israelului reticenţa de a trimite arme. La acea vreme, Israelul nu a avut o poziţie angajantă, spunând că va ajuta Ucraina cât poate de mult.

Israelul, care a condamnat invazia rusă în Ucraina, este atent să nu tensioneze relaţiile cu Moscova, un pion de putere în Siria vecină, unde forţele israeliene atacă frecvent miliţiile pro-iraniene.

„Înţeleg – au o situaţie dificilă în ceea ce priveşte situaţia cu Siria şi Rusia”, a spus preşedintele Zelenski, adăugând că nu aduce acuzaţii.

„Exprim fapte. Conversaţiile mele cu conducerea israeliană nu au ajutat cu nimic Ucraina”, a precizat liderul de la Kiev. 

Ca o consolare, președintele Ucrainei se află pe prima poziție în topul celor mai influenți evrei în 2022 realizat de ziarul israelian The Jerusalem Post Foto President of Ukraine

Trebuie precizat că în Israel trăiesc peste 1.500.000 de evrei cu origini în Rusia, mulți având încă familii acolo, iar liderii israelieni nu doresc să își ostilizeze această populație importantă. În plus, câțiva dintre miniștrii actualului Cabinet israelian sunt ruși, cu unele vulnerabilități pe care serviciile de informații de la Moscova le cunosc în detaliu, fapt valabili și în cazul unor membri ai Knesetului și ai IDF.

Relațiile ruso-israeliene sunt mult mai complicate decât poate înțelege Volodimir Zelenski și Israelul va pune întotdeauna înainte propriul său interes național, pe care nu-l va fragiliza nici măcar de dragul Ucrainei.

articolul original.

Veniturile din chirii sunt o certitudine, conformarea fiscală voluntară este un ideal

23 September 2022 at 12:41
image

Apetitul românilor a crescut semnificativ în ultimii ani, mai ales după criza financiară declanșată în anul 2008, pentru investiții de toate tipurile, cu precădere însă în zona imobiliară.

Obligațiile fiscale ce rezultă din închirierea locuințelor

Unul dintre stereotipurile împământenite în mentalitatea oamenilor este metoda de economisire și investiție prin achiziționarea de bunuri imobile, în mare parte cu scopul de a le închiria ulterior, pentru a obține un venit oarecum constant și predictibil.

Considerând că este una dintre cele mai sigure căi de a „investi“, multe persoane fizice apelează la diverse metode de cumpărare, cu scopul de a realiza o astfel de tranzacție, care se presupune a fi avantajoasă pe termen scurt, mediu și lung (în funcție de planul de investiție gândit) – fie cash / „cu banii jos”, de către cei care au deja niște economii puse de-o parte, fie chiar prin împrumuturi și credite, de către cei care consideră că „rata la banca se susține din chirie, iar la final rămâi cu locuința”.

Care sunt însă obligațiile fiscale ce rezultă din închirierea unor astfel de bunuri, în special pentru persoanele fizice, care, de cele mai multe ori, nu au parte de o consultanță fiscală adecvată sau nu dețin cunoștințele legislative necesare? Fie că vorbim despre spații de dimensiuni mai mari sau mai mici – de la garsoniere, apartamente, vile, blocuri/clădiri și diverse spații și complexe rezidențiale, piața pare că este, în continuare, foarte dinamică. Proprietarii trebuie să știe, însă că, pe lângă venitul/ profitul obținut, le revin o serie de obligații fiscale, întrucât orice potențială sursă de venit devine pentru ANAF o sursă de impozitare și colectare de taxe, potrivit legislației în vigoare.

Sunt veniturile din chirii o prioritate pentru ANAF privind colectarea de taxe la bugetul de stat?  Putem presupune lesne că este una dintre marile zone de interes (de altfel, ANAF și-a declarat deseori preocuparea în această zonă) în ceea ce privește colectarea de impozite din veniturile persoanelor fizice, fie și din simplul fapt că sursa de venit (spațiul imobil în sine) este una cât se poate de palpabilă și, de asemenea, beneficiarul de venit poate fi relativ ușor de identificat comparativ cu alte cazuri.

Piața locală de închiriere a locuințelor, neoficială în mare parte

Statisticile oficiale (formale) arată că România este pe lista fruntașelor între statele membre ale Uniunii Europene (UE) cu cei mai mulți proprietari de locuințe. Conform statisticilor Eurostat (pentru anul 2019), aproape 96% dintre persoane dețin proprietatea în care locuiesc, în timp ce 4% locuiesc cu chirie. Datele statistice din România pentru anul 2019 privind structura gospodăriilor, după statutul de ocupare a locuinței principale, diferă puțin față de datele Eurostat – ex. din 7.506.000 gospodării: 95,4% erau în proprietate personală, iar 4,6% închiriate.

Cu toate acestea, estimările neoficiale sugerează că între 7-15% din sectorul locuințelor private este închiriat, și chiar între 15-20% pentru imobilele cu utilizare rezidențială din București și din alte orașe mari (de exemplu, Cluj).

Cifrele de mai sus pot fi interpretate în sensul că există o zonă informală de închiriere a bunurilor imobile în România, mai pe scurt – există un număr de persoane care închiriază neoficial, fie fără un contract de închiriere, fie cu un contract între părți, neînregistrat /nedeclarat.

Pe termen mediu și lung, generalizarea închirierilor informale (așa-numitul proces de „informalizare” a pieței chiriilor) poate avea efecte negative pentru mediul socio-economic, precum utilizarea în mod necorespunzător a imobilului de către chiriaș, lipsa protecției legale asociată unui contract, limitarea ofertei pe piață de locuințe de închiriat și creșterea prețurilor, conducând astfel la descurajarea optării pentru închirierea în baza unui contract oficial.

Și la nivel global, fenomenul de închiriere informală este unul răspândit, întrucât mulți proprietari optează să își păstreze proprietatea „off the books”, astfel încât să nu fie nevoiți să plătească impozite ori să suporte ceea ce ei consideră legi și reglementări împovărătoare. Probabil, o mentalitate împărtășită și în România într-o bună măsură.

Studiul „Locuirea în România: Către o strategie națională în domeniul locuirii”, menționează că piața locală de închiriere a locuințelor „este, în mare parte, neoficială”. Numeroase tranzacții de închiriere au loc informal (fără încheierea unui contract între părți), iar acest lucru este exacerbat de mai mulți factori. Mai mult, nici legislația în vigoare (Codul Civil) nu prevede în mod expres obligativitatea încheierii unor contracte scrise între proprietar şi chiriaș, iar lipsa acestora este o practică comună („închirierile informale”). De asemenea, chiar și dacă un contract de închiriere este fiscalizat, de multe ori chiria stipulată în contract poate fi mult mai mică decât cea plătită efectiv de chiriaș proprietarului. România se confruntă atât cu fenomenul de sub-declarare, cât și cu cel de nedeclarare a veniturilor din chirii, răspândite de altfel și la nivel global, însă la nivelul statelor mai dezvoltate (UE sau UK), neconformarea fiscală în această zonă este mult mai redusă.

Recentele modificări ale Codului Fiscal care vizează impozitarea anumitor venituri ale persoanelor fizice din cedarea folosinței bunurilor prevăd faptul că, pentru veniturile din chirii realizate începând cu 1 ianuarie 2023, altele decât veniturile din arendă şi din închirierea în scop turistic, impozitul se va datora la venitul brut realizat. Cu alte cuvinte, se va elimina cota forfetară de 40% care în prezent este dedusă la calculul venitului impozabil și care făcea ca nivelul de taxare al veniturilor din chirii să fie de aproximativ 6% în realitate. Pentru veniturile obținute începând cu 1 ianuarie 2023, cota de impozitare va fi de 10%. La prima vedere, pare a fi o măsură care echivalează cu dublarea, aproape, a taxelor, lăsând la o parte o eventuală obligație de a plăti CASS, al cărui nivel poate fi dublu față de cel actual, în funcție de nivelul venitului.

De menționat însă că, în România, contribuabilii beneficiază oricum de o cotă de impozitare mult mai mică decât în alte state membre UE, prin urmare, această sursă de venit e posibil să nu-și diminueze cu mult atractivitatea și încă poate să reprezinte o activitate “profitabilă”. Evident, Codul fiscal prevede și alte forme de impozitare a veniturilor din chirii și ne așteptăm ca proprietarii să le analizeze și să opteze pentru varianta cea mai potrivită.

Subliniem faptul că o altă obligație mai veche a fost reintrodusă, și-anume obligația înregistrării la ANAF a contractelor de închiriere, tot cu aplicare de la 1 ianuarie 2023, iar termenul de înregistrare este similar cu cel anterior, 30 de zile de la data încheierii contractului/ sau apariției unei modificări contractuale, cum ar fi modificarea prețului de închiriere, durata închirierii etc. Pentru contractele încheiate anterior anului 2023, care însă rămân valabile, obligația de înregistrare a acestora este în termen de 90 de zile, începând de la 1 ianuarie 2023. Anterior, între 2018 – 2022, persoanele care obțineau venituri din chirii nu mai aveau obligația să înregistreze contractele de chirie la ANAF, însă opțional, puteau face acest demers.

Nu subestimați capacitatea autorităților fiscale!

Deși poate părea o povară administrativă suplimentară pentru contribuabili, totuși aceasta poate fi deopotrivă o acțiune benefică pentru ei. În primul rând, un contract înregistrat „oficial” poate conferi și o protecție legală sporită pentru proprietar, așa cum remarcam anterior, dacă în urma unor neînțelegeri cu chiriașii, ajung la litigii. Pe de altă parte, o astfel de măsură poate fi utilă chiar și din punct de vedere administrativ pentru contribuabil. Ce se poate întâmpla dacă ANAF, într-un cadru digitalizat corespunzător, ar avea posibilitatea să acceseze informația într-un mod predictibil și să o utilizeze în timp real în vederea sprijinirii contribuabililor? Ar putea oferi, poate, chiar un suport tehnic avansat sau o asistență fiscală personalizată, de exemplu, ar putea concepe și implementa un proces mai facil de pre-completare a Declarației Unice.

Una dintre misiunile comunicate, nu doar de ANAF, dar și de întregul aparat de stat, este de a accelera digitalizarea instituțiilor, atât intern, cât și extern, inclusiv în relația cu contribuabilii. Așadar, reîntoarcerea la înregistrarea contractelor de chirie poate fi o ocazie bună de a contribui la simplificarea, unificarea și pre-completarea anumitor modele de declarații și procese fiscale. Ocazie cu care s-ar putea diminua erorile la completare și depunere a declarațiilor de către persoanele fizice și, implicit, s-ar economisi și resurse de ambele părți: pentru contribuabili se reduce riscul de depunere incorectă sau după termenul legal și, deci, se reduce riscul de a primi și plăti penalități suplimentare. Pentru ANAF, s-ar reduce efortul personalului implicat (oricum foarte redus) și/ sau ar conduce la o creștere a colectării.

Indiferent de modificările legislative, contribuabilii trebuie să fie conștienți de obligațiile legale ce le revin și să acționeze diligent în vederea conformării fiscale. Nu demult, președintele ANAF, Lucian Heiuş, explica într-un video-mesaj public că, pentru contribuabili, conformarea voluntară ar trebui văzută ca o îndatorire civică, fiind o sursă de beneficii pentru comunitate. Am putea interpreta că prin plata taxelor (și, deci, printr-o conduită de conformare fiscală voluntară), o persoană fizică poate sprijini comunitatea în care trăiește, fiindcă din taxele colectate se pot realiza diverse proiecte de dezvoltare economico-sociale. Astfel, taxele individuale pot fi văzute ca o investiție colectivă în mediul în care trăim. Din partea contribuabililor, așteptarea este spre un grad de conformare fiscală cât mai mare și, preferabil, în mod voluntar, pentru că în final, efortul individual să le fie “recompensat” prin implementarea unor proiecte economico-sociale relevante pentru ei și comunitate, deci să li se întoarcă sub forma unor “beneficii” colective.

Pentru cei care cred că „oricum nu mă poate găsi ANAF-ul”, deci „de ce să mă conformez?”,  sfatul este să fie prudenți și să nu subestimeze capacitatea autorităților fiscale de a-și exercita atribuțiile. În prezent, există o multitudine de surse de date publice – unele foarte vizibile – ce pot fi accesate, corelate, analizate și procesate – astfel încât să se poate identifica cine, cum și când realizează venituri. Într-o eră a tehnologiilor avansate și în care interacțiunile umane sunt majoritatea digitale, aproape orice activitate are și o conexiune sau o componentă electronică, de unde rezultă că aproape orice informație se află “la un click distanță”, iar mai devreme sau mai târziu, ANAF poate colecta și corela date care să identifice persoanele ce nu se conformează.

Fie că vorbim despre venituri din chirii sau de orice alt tip de venituri, lucrurile trebuie privite și dintr-o altă perspectivă, chiar dacă poate sună plictisitor și clişeic: să nu ne mai uităm cu lupa la taxele actuale doar ca la niște costuri, ci să ne uităm cu încredere că acestea ar putea fi investiția în viitorul nostru.

articolul original.

Înalta Curte a furat un grad de jurisdicție

23 September 2022 at 10:04
image

O anomalie existentă la Înalta Curte de Casație și Justiție, care pune in pericol principii care ar trebui să guverneze actul de justiție, a fost sesizată public de Lumea Justiției.

Înalta Curte a ajuns să judece pe interpretări, corelări, raportări și analogii o fază extraordinară de atac care, potrivit legii, este supusă apelului, dar care la instanța supremă se judecă într-o singură fază procesuală.

Un exemplu recent este cazul Elenei Udrea care a sesizat această problemă instanței supreme – mai exact judecătorilor Daniel Grădinaru, Andrei Claudiu Rus, Eleni Cristina Marcu, Rodica Cosma și Laura Soane, membri ai Completului care soluționeaza apelul la contestația în anulare din dosarul Gala Bute, respinsă în 7 aprilie 2022 – prin avocatul Veronel Radulescu, apărator al fostului ministru al Turismului Elena Udrea în apelul formulat împotriva „Deciziei” de respingere a contestatiei în anulare.

Decizie despre care avocatul Veronel Rădulescu precizează ca este în mod greșit încadrată de către ÎCCJ ca fiind definitivă. Mai mult, însăși Înalta Curte de Casație și Justiție recunoaste în clar faptul că „sentinta dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia data în apel este definitivă”, astfel cum prevede art. 432 alin. 4 din Codul de procedură penală, interpretarea potrivit căreia contestația în anulare nu este supusă apelului fiind aplicabilă doar în cazul hotărârilor pronunțate în cauzele în care nu a fost depășit momentul admisibilitpții in principiu.

Art. 432 alin. 4 Cod procedura penala stabileste ca: „Sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia data în apel este definitivă”.

Or, in cazul Elenei Udrea vorbim despre o contestație în anulare (intemeiată pe art. 426 lit. d CPP – „când instanța nu a fost compusă potrivit legii”) care a fost admisă în principiu în 20 decembrie 2018 și judecată efectiv în prima faza procesuală a fondului cauzei odată cu pronunțarea deciziei din 7 aprilie 2022.

Ar urma, firește, ca prin aplicarea dispozițiilor art. 432 alin. 4 CPP să fie supusă și judecării apelului, când ar trebui să se pronunțe și decizia definitivă, astfel cum prevede articolul din Codul de procedură penală mai sus enunțat și cum solicita în instanță și avocatul Veronel Rădulescu.

Ce nu știu, ori nu își amintesc probabil judecătorii supremi, este faptul ca această chestiune a fost tranșată deja de Înalta Curte de Casație și Justiție, însă tot instanța supremă este cea care nu aplica, invocând practica! 

Vorbim despre Decizia nr.5/2015 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți – format din judecătorii Mirela Sorina Popescu, Marius Dan Foitoș, Aurel Gheorghe Ilie, Lavinia Valeria Lefterache, Francisca Maria Vasile, Simona Daniela Encean, Silvia Cerbu, Ilie Iulian Dragomir, Leontina Șerban – în dosarul nr. 169/1/2015 în data de 4 martie 2015, pe care Lumea Justiției o aduce în actualitate, prin care s-a statuat ca art. 432 alin. 4 Cod procedura penala „reglementează procedura de judecare a contestației în anulare după parcurgerea procedurii prealabile”. Caz în care se află și contestația formulată de avocatul Veronel Rădulescu în dosarul Gala Bute pentru Elena Udrea, contestație în anulare care a trecut de procedura prealabila, adică admisa în principiu.

Înainte de a prezenta argumentele perfect întemeiate și admisibile, credem noi, aduse de avocatul Veronel Rădulescu în fața instanței supreme în susținerea admiterii apelului împotriva deciziei de respingere a contestației în anulare, pentru a evidenția poziția deja exprimată de Înalta Curte față de modul de judecare a căii extraordinare de atac a contestației în anulare, vom sintetiza Decizia nr. 5/2015 a Completului pentru dezlegare unor chestiuni de drept.

În esență, Decizia nr. 5/2015 vizează solicitarea de clarificare de către Înalta Curte a situației în care o „hotărârare pronunțată în soluționarea căii de atac extraordinare prevăzute de art. 426 din Codul de procedură penală și împotriva unei sentințe pentru care nu este prevăzută de lege o cale de ataca poate fi supusa apelului, conform art. 432 alin. 4 din Codul de procedură penala”.

Concret, se pune în discuție posibilitatea exercitării căii de atac a apelului pentru contestațiile în anulare, aflate în etapa admiterii în principiu, care au fost respinse de către instanță.

Față de această chestiune, Înalta Curte a arătat că o hotărâre care a fost respinsă ca inadmisibilă în etapa admiterii în principiu nu poate fi atacată cu apel, procedura prevăzuta la art. 432 alin. 4 CPP – „sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia data în apel este definitivă” – fiind aplicabilă doar pentru situațiile în care contestațiile în anulare au trecut de faza admisibilității în principiu:

„De asemenea, în practica Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că este adevarat că dispozitiile art. 432 alin. (4) din Codul de procedura penală stabilesc faptul că sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia data în apel este definitivă (…), dar aceste dispoziții reglementează procedura de judecare a contestației în anulare după parcurgerea procedurii prealabile, și anume admiterea în principiu, reglementată in art. 431 din Codul de procedură penală. Așadar, dispozițiile art. 432 din Codul de procedură penală nu sunt aplicabile speței, nefiind depăsit momentul procedural al admisibilitatii în principiu. Chiar dacă speța invocata privește o decizie prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare, în etapa reglementata în art. 431 din Codul de procedură penală, considerentele privesc sfera de aplicare a dispozițiilor art. 432 din acelasi cod, indiferent dacă instanța se pronunță prin sentință sau decizie în etapa admiterii în principiu.

ÎCCJ nu supune apelului soluțiile date pe contestațiile în anulare pe motiv că nu are cine să judece

Practic, din parcurgerea textului de lege de la 432 alin. 4 Cod procedură penală, din interpretarea dată de Înalta Curte care afirmă că sunt supuse apelului doar soluțiile pronunțate în cazul contestațiilor în anulare care au trecut de faza admisibilității în principiu (cum este si cazul Elenei Udrea) putem concluziona că inclusiv așa numita „Decizie” pronunțata în fond în cazul Elenei Udrea pe contestația în anulare este supusă căii apelului, după parcurgerea și a acestei etape urmând ca soluția să rămână definitiva.

Argumentația oferită însă de-a lungul vremii, care a permis împământenirea practicii rămânerii definitive a soluției pronunțate efectiv la fondul judecării unei contestații în anulare admise în principiu a fost aceea că, în genere, contestațiile în anulare de la Înalta Curte sunt soluționate de completele de 5 judecători, peste acestea nemaiavând cine să judece efectiv apelul. Cât de tare afectează această interpretare drepturile procesuale și fundamentale ale unui inculpat, ar urma să stabilească instanțele internaționale sau chiar Curtea Constituționala a României, care este deja chemată să soluționeze acest conflict în cadrul dosarului Gala Bute.

În prezent, judecătorii Daniel Grădinaru, Andrei Claudiu Rus, Eleni Cristina Marcu, Rodica Cosma si Laura Soane au pe masa apelul la contestația în anulare din dosarul Gala Bute, în cadrul acestuia punându-se în discuție tocmai aplicabilitatea art. 432 alin. 4 CPP pe care Înalta Curte deja, credem noi, a trasat o direcție, în sensul supunerii căii apelului a unei contestații în anulare trecute de faza admisibilității în principiu, cum este cazul contestației în anulare formulată de Elena Udrea prin avocatul Veronel Radulescu.

„Legiuitorul a identificat doar două situații în care completul de soluționare a contestației în anulare se pronunță printr-o decizie penală și anume situația când instanța de judecată consideră contestația în anulare întemeiată”, a spus avocatul Veronel Radulescu.

De altfel, în acțiunea sa, avocatul Veronel Radulescu arată că, în mod impropriu, instanta supremă a catalogat soluția pronunțată în 7 aprilie 2022 drept „Decizie”, întrucât aceasta, conform art. 432 alin. 4 CPP ar fi trebuit să fie încadrată drept „Sentință”, care odată respinsă ca nefondată (cum este în acest caz) să poată fi atacată cu apel.

În acest sens, avocatul Veronel Radulescu a arătat ca Decizia ÎCCJ din 7 aprilie 2022 nu este pronunțată în vreuna dintre situațiile prevăzută la art. 370 alin. 2 CPP. 

„Hotărarea prin care instanța se pronunță asupra apelului, recursului în casație și recursului în interesul legii se numește decizie. Instanța se pronunță prin decizie și alte situații prevăzute de lege” – astfel încât nu se putea utiliza denumirea de „decizie penală”, fiind evident că teza a II-a din art. 370 alin. 2 CPP se referă la alte situații prevăzute de lege.

Mai mult, avocatul Radulescu a punctat si faptul ca „legiuitorul a identificat doar două situații în care completul de soluționare a contestației în anulare se pronunță printr-o decizie penală și anume situația când instanța de judecată consideră contestația în anulare întemeiată, caz în care desființează prin decizie penală hotărârea a cărei anulare se cere”. Or, în acest caz, instanța de judecată nu a constatat întemeiată contestația în anulare și prin aceasta nu a fost invocată autoritatea de lucru judecat, ci a dispus respingerea ca nefondată a contestației în anulare, ÎCCJ neconstatând că aceasta este întemeiată pentru a se putea pronunța prin decizie penală.

În fața acestei situații, este oare suficient pentru Înalta Curte să apeleze la analogii pentru a acoperi o lacuna care nu face decât să creeze o situație defavorabilă unei persoane acuzate de săvârșirea unei infracțiunii, privând-o de accesul la justiție?

Este drept că au fost rare cazurile în care o instanță a admis căi de atac pe contestații în anulare. Este de altfel o misiune grea pentru judecătorii Înaltei Curți să admită ca în mod greșit, cu neaplicarea dispozițiilor legale, au format o practică pe modul de soluționare a contestațiilor în anulare, însă pe de altă parte apreciem că această situație suscită clarificări din partea specialiștilor, atât asupra formei în care este redactată legea, cât și asupra modului de interpretare a acesteia.

Articol preluat de pe siteul lumeajustitiei.ro

articolul original.

Vânzările online de produse alimentare vor crește semnificativ până în 2030

23 September 2022 at 08:38
image

Nouă din zece (90%) retaileri şi specialişti europeni din domeniul retail se aşteaptă ca vânzările online de produse alimentare să devină profitabile până în 2030, arată datele unui sondaj realizat de o companie de consultanţă.

În acelaşi timp, estimările incluse în cercetarea PwC relevă faptul că ponderea vânzărilor online de produse alimentare va creşte semnificativ până în 2030, de la 11% în prezent până la 26% în Marea Britanie, de la 8% la 25% – în Olanda, de la 9% la 23% – în Franţa, de la 4% a 11% – în Germania, respectiv de la 3% la 10% – în Turcia.

De asemenea, pe termen şi mai lung, până în anul 2050, cota de piaţă a cumpărăturilor online ar urma să crească până la 35% şi chiar 50% în statele menţionate.

„Comerţul cu amănuntul de produse alimentare, aşa cum îl cunoaştem astăzi, va continua pentru câţiva ani, ancorat de magazinele tradiţionale care oferă alimente proaspete, interacţiune senzorială şi umană, precum şi de capacitatea lor de a acţiona ca showroom. Dar veniturile şi profitabilitatea acestora ar putea fi erodate pe măsură ce consumatorii vor profita de confortul noilor servicii digitale şi de dezvoltarea segmentului online: magazine specializate de alimente, magazine nişate pe anumite categorii de produse, platforme agregatoare, servicii de click&colect şi companii specializate în livrări la domiciliu. Magazinul fizic, însă, nu va dispărea, doar se va reinventa pentru a răspunde cerinţelor consumatorilor, iar dezvoltarea vânzărilor online, denumite şi eGrocery, va fi o modalitate de a încetini pierderea de cotă de piaţă în faţa concurenţilor de servicii exclusiv online. Deja, multe reţele tradiţionale de magazine au făcut paşi în acest sens, implementând livrarea la domiciliu şi/sau serviciul click & collect”, susţine Ruxandra Târlescu, partener PwC România.

Potrivit sursei citate, pe segmentul tradiţional, în cei opt ani până în 2030, cea mai rapidă creştere este aşteptată pentru segmentul livrărilor la domiciliu, urmată de serviciile click & collect, în timp ce numărul de mini-marketuri automate este, de asemenea, probabil să crească. Pe acest fond, vânzările din magazinele tradiţionale vor continua să scadă.

„Conceptele eGrocery au două modalităţi pentru a deveni profitabile: trebuie să vândă mai mult, cu marje mai bune, şi trebuie să găsească modalităţi de a reduce costurile. Fără excepţie, companiile vor trebui să se adapteze şi să modernizeze toate operaţiunile, dezvoltând un sortiment de reduceri flexibil şi ambalaje adaptate pentru livrarea comenzilor online, o livrare eficientă din punct de vedere al costurilor şi automatizată, o infrastructură de click & collect automatizată şi eficientă, precum şi soluţii de plată cu costuri reduse. Automatizarea, robotica şi analiza datelor vor juca un rol esenţial în transformarea profitabilităţii cumpărăturilor online de produse alimentare. Deşi camioanele care se conduc singure şi utilizarea pe scară largă a dronelor de livrare rămân o perspectivă îndepărtată, există multe lucruri pe care managerii le pot face astăzi pentru a creşte vânzările, a îmbunătăţi eficienţa operaţională şi a reduce costurile. Evoluţiile tehnologice, cum ar fi depozitele automate, vor permite o creştere a numărului de magazine online, a ofertelor de produse alimentare şi o creştere a cotei de piaţă, facilitând operaţiunile profitabile”, notează compania de consultanţă.

Analiza s-a bazat pe răspunsurile a 57 de companii şi experţi din industria alimentară, cu sediul în principal în Germania, Franţa, Marea Britanie, Turcia, Olanda, Spania, Elveţia, Austria şi Belgia. 

articolul original.

Mercenarii britanici condamnați la moarte în Donețk au fost eliberați. Cine a negociat cu Putin

22 September 2022 at 18:01

Kievul l-a predat Rusiei pe oligarhul ucrainean Viktor Medvedchuk în cadrul unei operaţiuni de schimb de prizonieri care a avut loc miercuri, 21 septembrie. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat informația.

Ucraineanul pro rus

În Ucraina, Medvedchuk, deputat în Parlamentul ucrainean, a fost acuzat de trădare, încălcarea legilor și cutumelor războiului, sprijinirea terorismului și exploatare ilegală a zăcămintelor minerale din Crimeea.

Politicianul este recunoscut pentru susținerea sa pro rusă și este considerat un apropiat al Kremlinului.

Medvedchuk a fost plasat în arest la domiciliu în mai 2021, însă după declanșarea operațijnii militare ruse în Ucraina, acesta a părăsit locuința, potrivit autorităților de la Kiev. În aprilie, Medvedchuk a fost reținut și arestat din nou.

Volodimir Zelenski a explicat eliberarea lui Medvedchuk: „Am schimbat un servitor al Rusiei cu 200 de soldați.” “La început ni s-a oferit să primim 50 dintre oamenii noștri pentru cel care era în arestul SBU. Am vorbit, am insistat, și numărul de 50 a crescut la 200. Cred că acesta este un rezultat bun. Nu a fost vorba că ne este milă de Medvechuk. A trecut prin toate formele de interogare, Ucraina a primit de la el tot ce era necesar pentru a stabili adevărul în cadrul procesului penal care-l vizează”, a declarat Zelenski.

Într-un comunicat al ministerului rus al Apărării se arată că 55 de militari ruși au fost eliberați de Ucraina.

„În această seară, 55 de militari au sosit pe teritoriul Federaţiei Ruse, cu avioane militare, şi se află în instituţii medicale ale Ministerului”, a anunţat joi ministerul rus al Apărării.

Rusia a eliberat pe lângă sute de ucraineni, zece combatanţi străini luaţi prizonieri în războiul din Ucraina. Eiberarea acestora a fost mediată de prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman.

Sosirea voluntarilor străini, combatanți în armata Ucrainei, pe aeroportul din Riad. Printre ei se află și doi britanici și un marocan, care au fost condamnați la moarte de un tribunal din Donețk Foto: Telegram

Pe lista prizonierilor eliberaţi se regăsesc cinci britanici, doi americani, un marocan, un suedez şi un croat, aduşi miercuri cu un avion în Arabia Saudită. Între aceștia se află Saun Pinner și Aiden Aslin, precum și Saadoun Brahim, care au fost condamnați la moarte de un tribunal instituit de Republica Populară Donețk. 

„Autorităţile saudite i-au preluat şi transferat din Rusia în regat şi în prezent desfăşoară procedurile pentru revenirea lor în deplină securitate în ţările lor”, se arată într-un comunicat de presă al MAE saudit.

Partea ucraineană, la rândul ei, a anunțat anterior eliberarea a 215 dintre militarii săi, inclusiv 108 luptători ai regimentului Azov (considerat în Rusia organizație teroristă).

Ca parte a schimbului, Rusia i-a eliberat pe comandanții regimentului Azov: Denis Prokopenko Radis, Sviatoslav Palamar Kalina, Serghei Volinski, Denis Shlega și Oleg Homenko, toți fiind acum în Turcia, conform acordului de schimb. Aceștia vor rămâne sub protecția președintelui Erdogan, până la negocierea unei noi faze între Rusia și Ucraina.

Volodimir Zelenski consemnat pe Facebook evenimentul, mulțumind președintelui Turciei, Recep Tayip Erdogan, pentru rolul avut în acest schimb, dar și prințului saudit care a avut rol de mediator.

„Ucraina a întors 215 eroi din captivitatea rusă. Apreciem enorm contribuția tuturor celor care au participat la salvarea apărătorilor și nu o vor uita niciodată.

Sinceră recunoștință președintelui Turciei Recep Tayyip Erdogan pentru rolul principal în acest proces. Am căzut de acord ca cei cinci comandanți Azov eliberați să stea în condiții confortabile în Turcia până la sfârșitul războiului și să-și poată vedea familiile.

De asemenea, în semn de recunoștință pentru ajutorul acordat țării noastre, Ucraina a negociat pentru eliberarea a cinci cetățeni ai Marii Britanii, doi cetățeni ai Statelor Unite, cetățeni ai Marocului, Suediei și Croației din captivitatea rusă. Sunt recunoscător Arabiei Saudite pentru mediere.

Ne amintim de toți cei care sunt în captivitatea rusă și vom face totul pentru a-i salva.”, a scris Zelenski pe Facebook.

Denis Prokopenko Radis, unul dintre comandanții regimentului Azov, s-a adresat președintelui Volodimir Zelesnki mulțumindu-i pentru eforturile făcute pentru eliberarea lor. De asemenea, l-a asigurat pe președinte că totul e bine și că starea lor de sănătate este satisfăcătoare

Președintele ucrainean a precizat că, la schimb, a dat 55 de persoane care „nu merită nici regret, nici simpatie”, care „au luptat împotriva Ucrainei şi care au trădat-o”.

Negocierile privind schimbul de prizonieri au fost „cele mai lungi, cele mai dificile”, a adăugat preşedintele ucrainean.

Experții consideră că schimbul de militari și comandanți ai regimentului Azov cu Medvedchuk și prizonierii de război ruși, desfășurat sub garanțiile Turciei și ale ONU, sunt un semn al detensionării conflictului militar. Schimbul a avut loc chiar în ziua în care Putin a anunțat mobilizarea parțială și este apreciat drept un element important pentru viitoarele negocieri politice și pentru reducerea tensiunilor.

articolul original.

Un grec la București. Din nou

22 September 2022 at 15:33
image

Fascinat iremediabil de România, pasionat de tradițiile și gastronomia locale, pe care a avut ocazia să le experimenteze pe parcursul mai multor ani, Nikos Vertis este un artist îndrăgit în toată lumea, care se dedică artei sale cu pasiune.

Hiturile sale și prezența scenică electrizantă sunt rezultatul talentului și muncii pe care o face cu dedicare și cu dorința de a fi de fiecare dată mai bun. Spectacolele sale sunt adevărate show-uri complexe, explozii de jocuri de lumini și aranjamente scenice gândite în cel mai mic detaliu, cu un band ales cu grijă și backing vocals care completează perfect vocea să caldă și vibrantă.

De 6 ani, România se află constant pe harta turneelor lui Nikos Vertis, care revine aici împreună cu o echipa de profesionișți impecabil pregătiți, pentru a oferi spectacole unice, în care muzică, dansul și atmosfera unei autentice petreceri grecești se împletesc armonios.

Pentru iubitorii muzicii bune și pentru cei care simt grecește nu doar în vacanțele însorite pe plajele aurii ale Egeei, Nikos Vertis revine și anul acesta în România, pentru două concerte speciale.

Pe 6 și 7 octombrie, superstarul Greciei te așteaptă la cea mai mare petrecere bouzoukia, condimentată din plin cu bună dispoziție, muzică de calitate și o surpriză specială pregătită de artist exclusiv pentru fanii din România.

Nikos Vertis, supranumit „Noul mare interpret Laïka”, mix-ul de muzică tradițională grecească cu pop și dance, ambasador în toată lumea a modului de a simți grecesc exprimat în muzică, te invită și anul acesta la 2 evenimente unice, concepute special pentru publicul din România.

Show-urile spectaculoase vor avea loc pe scenă Sălii Palatului, unde vocea specială, plină de emoție și pasiune a lui Nikos Vertis, te va transporta într-o lume a muzicii de calitate și a unei atmosfere electrizante.

Biletele pentru concertul Nikos Vertis pot fi cumpărate aici.

articolul original.
❌