ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Ieri — 4 October 2022NewsIn

Economia României, pe trend ascendent

4 October 2022 at 15:44
By: Eugen
image

Economia românească ar urma să înregistreze în acest an o creştere de 4,6%, a indicat marţi Banca Mondială, în raportul “Perspective Economice Globale” (Global Economic Prospects).

Estimările sunt mai bune faţă de cele avansate în luna iunie, într-un alt raport, când instituţia financiară internaţională arăta că România va consemna un avans de 2,9% în acest an.

În schimb, previziunile pentru 2023 au fost înrăutăţite, indicând o expansiune a economiei României de 3,2%, faţă de un avans de 3,7% estimat în iunie, în timp ce prognoza pentru 2024 nu a fost modificată, indicând o creştere de 3,9%.

Economia românească a avut o evoluţie peste aşteptări în primul semestru din 2022, înregistrând un avans de 5,8%, datorită consumului privat robust şi a semnelor timpurii a redresării investiţiilor. Perspectivele depind de evoluţiile războiului din Ucraina şi de impactul acestuia asupra economiei europene. Deficitul fiscal este pe un trend descrescător, dar rămâne la un nivel ridicat. Sărăcia ar urma să scadă la 11,7% în 2022, se arată în raportul realizat de Banca Mondială.

Instituţia apreciază că România a realizat în ultimele două decenii un succes impresionant în creştere şi prosperitate. Totuşi, şocul provocat de pandemia de COVID-19 şi războiul din Ucraina au expus vulnerabilităţile structurale ale economiei, inclusiv sărăcia persistentă şi disparităţile în privinţa oportunităţilor economice ale regiunilor şi între zonele urbane şi rurale, rigidităţile structurale pe piaţa forţei de muncă, slăbiciunea politicii fiscale şi constrângerile instituţionale semnificative care afectează utilizarea eficientă a resurselor.

Gospodăriile sărace şi vulnerabile au fost afectate în mod disproporţionat de creştere preţurile la alimente şi energie, în pofida plafonării preţurilor la gaze şi electricitate la niveluri reduse, până în martie 2023, pentru gospodăriile cu un consum lunar mediu mai scăzut. Redresarea solidă a economiei a contribuit la scăderea ponderii românilor care trăiesc cu mai puţin de 6,85 dolari pe zi la paritatea puterii de cumpărare (PPP) din 2017, la 11,7% în 2022, de la 12,1% în 2021.

Principalele provocări pe termen scurt sunt ţinerea sub control a efectelor socio-economice ale conflictului în regiune şi ale răbufnirilor pandemiei de COVID-19, apreciază Banca Mondială.

articolul original.
Before yesterdayNewsIn

“Romania nu va suferi in aceasta iarna de lipsa gazului”, promite premierul Ciucă

1 October 2022 at 13:56
By: Monica
image

Aflat la Sofia, premierul Nicolae Ciuca a dat asigurari ca Romania are cantitatile necesare de gaz, iar tara noastra nu va suferi vreo lipsa in iarna 2022-2023.

Seful executivului a participat la Sofia la evenimentul de lansare a exploatarii comerciale a interconectorului Grecia – Bulgaria. Premierul  Ciuca a declarat ca operationalizarea acestui interconector, practic, pune in valoare demersurile facute pentru identificarea de noi surse de energie si pentru diversificarea retelelor de transport al gazelor, astfel incat Coridorul sudic sa poata sa asigure conectivitatea.

“Dau asigurări ca avem cantitatile necesare de gaz si ca Romania nu va suferi in iarna aceasta de lipsa gazului.  Punerea in functiune a Interconectorului Grecia – Bulgaria contribuie in mod semnificativ la diversificarea aprovizionarii cu gaze naturale. Acest lucru va oferi acces la resursele de gaz din Marea Caspica, precum si la terminalele de gaze naturale lichefiate – GNL – din nordul Greciei”  – a spus premierul Ciuca. In acelasi timp, el atrage atentia ca este necesara accelerarea procesului de diversificare a surselor si a rutelor de aprovizionare, “deoarece Europa trebuie sa isi reduca intr-un ritm mai rapid dependenta de combustibili fosili din Rusia.

De asemenea, ministrul Energiei, Virgil Popescu, prezent si el la festivitatea de la Sofia, afirma ca prin finalizarea interconectorului Grecia – Bulgaria se asigura diversificarea surselor si a rutelor de aprovizionare si este intărita securitatea energetica. Importurile de gaz din Azerbaidjan prin intermediul acestui interconector vor reprezenta o sursă alternativa viabila de acum, care va asigura Romaniei si altor state aflate pe diagrama de distributie a acestei retele de gaze accesul la Conducta Trans-Anatoliană de Gaze Naturale – TANAP.

Monica

articolul original.

Blue Air amana din nou reluarea zborurilor

30 September 2022 at 16:40
By: Monica
image

Operatorul low-cost a anuntat ca nu va relua zborurile din 10 octombrie, asa cum se preconiza. Blue Air anunta ca  poarta negocieri cu potentiali investitori, creditori si cu guvernul Romaniei pentru a-si restructura profilul de capital.

Intr-un comunicat de presa, Blue Air anunta ca “din pacate, nu este inca in masura sa reinceapa sa zboare din data de 10 octombrie, 2022.”

Se precizeaza a Blue Air se afla in prezent in discutii cu potentiali investitori, creditori si cu guvernul roman pentru a-si restructura profilul de capital, astfel incat sa poata relua zborurile.

Reprezentantii Blue Air pun actuala criza inclusiv pe seama dificultatilor din timpul pandemiei. Amintim ca pe 5 septembrie, Blue Air a oprit toate zborurile, dupa ce autoritatile romane au blocat conturile companiei, din cauza unei amenzi de 2 milioane de euro. Initial, Blue Air anuntase ca reia zborurile pe 12 septembrie, ceea ce nu s-a intamplat. Iar acum compania low-cost anunta o noua amanare.

“Multiplele dificultati financiare si operationale, generate de pandemia COVID-19 s-au facut simtite intr-o manieră severă la nivelul tuturor companiilor aeriene, însă cu şi mai mare intensitate de către companiile aeriene regionale private care se luptă pentru supravieţuire. În pofida acestor greutăţi şi a altor elemente adverse, Blue Air – o mândră companie privată românească, face tot posibilul pentru a îşi relua operaţiunile de zbor. În acest scop, Blue Air se află în prezent în discuţii cu potenţialii investitori, creditori şi Guvernul României pentru a-şi restructura profilul de capital, astfel încât să poată reîncepe operaţiunile aeriene. Având în vedere, însă, complexitatea acestui proces, Blue Air nu este, din păcate, încă în măsură să reînceapă să zboare din data de 10 octombrie 2022”.

Dupa finalizarea discutiilor în curs, Blue Air va anunta imediat momentul estimat pentru reluarea zborurilor.

Monica

articolul original.

România condamnă așa-zisele referendumuri organizate de ruși, în Ucraina

28 September 2022 at 17:27
By: Eugen
image

România reiterează condamnarea, în termenii “cei mai fermi”, a aşa-ziselor “referendumuri” desfăşurate în perioada 23 – 27 septembrie în regiunile ocupate ilegal de trupele ruse în Ucraina, cu implicarea şi sprijinul nemijlocite ale forţelor de ocupaţie ruse, ale căror rezultate finale au fost anunţate miercuri, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

“România nu recunoaşte rezultatele acestor aşa-zise ‘referendumuri’, care sunt ilegale şi ilegitime. Ele reprezintă o încălcare gravă a dreptului internaţional şi, prin urmare, nu produc niciun fel de efect juridic”, punctează MAE.

Ministerul român afirmă că, prin organizarea acestor aşa-zise “referendumuri”, Federaţia Rusă demonstrează încă o dată că acţionează cu încălcarea principiilor fundamentale ale dreptului internaţional şi contrar responsabilităţilor pe care un membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU le are, în calitate de garant al păcii şi securităţii în lume. “Acest comportament nu poate fi tolerat de comunitatea internaţională”, subliniază MAE.

Reprezentanţii ministerului român amintesc că în Rezoluţia cu privire la “Agresiunea împotriva Ucrainei”, adoptată cu o majoritate covârşitoare la 2 martie, Adunarea Generală a ONU a subliniat că niciun câştig teritorial realizat prin folosirea forţei sau ameninţării cu forţa nu poate fi recunoscut ca legal.

“Astfel de acţiuni instigate, sprijinite şi organizate de forţele de ocupaţie ruse reprezintă o nouă escaladare a războiului ilegal dus de Rusia împotriva Ucrainei, precum şi o încercare a Kremlinului de a-şi legitima controlul militar abuziv asupra unor teritorii aparţinând altui stat suveran. Prin acest comportament Moscova urmăreşte schimbarea prin forţă a graniţelor Ucrainei, ceea ce constituie un act clar de încălcare flagrantă atât a Cartei ONU, cât şi a independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei”, mai arată MAE.

În acest context, “România reafirmă sprijinul ferm pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei şi face apel la toate statele să respingă încercările Federaţiei Ruse de a anexa ilegal teritorii ale altui stat sau orice tip de acţiuni similare”.

articolul original.

Dincă, monstrul din Caracal, a primit o pedeapsa maxima de 30 de ani

23 September 2022 at 19:54
By: Monica
image

Tribunalul Olt a decis ca inculpatul Gheorghe Dinca, trimis in judecata pentru omor, trafic de persoane si alte infractiuni in cazul disparitiei adolescentelor Alexandra Măceşanu si Luiza Melencu, trebuie sa execute o pedeapsa maxima de 30 de ani de inchisoare.

Potrivit deciziei Tribunalului Olt, Dinca se face vinovat de omor, trafic de persoane si profanare de cadavre. El a fost condamnat la 30 de ani inchisoare, cu executare, insa sentinta nu este definitiva. Pe durata cercetarilor, Dinca si-a schimbat de mai multe ori declaratiile. Initial a spus ca a ucis-o pe Luiza Melencu, iar apoi a spus ca niste persoane au luat-o de la el din casa.

Instanta a constatat ca infracţiunile pentru care Dinca a fost condamnat sunt concurente si le-a contopit, stabilind ca acesta să execute pedeapsa maxima de 30 de ani de inchisoare. “Inculpatul Dincă Gheorghe va executa pedeapsa maximă de 30 (treizeci) ani inchisoare in regim de detenţie” – se arata in solutia instantei. De asemenea, conform sentintei, Gheorghe Dinca este obligat la plata unor daune morale de peste 700.000 de euro catre familiile celor două tinere.

Ştefan Risipiţeanu, complicele lui Dinca, a fost condamnat la pedeapsa de sapte ani de inchisoare pentru viol faţă de victima Luiza Melencu.

La inceputul anchetei DIICOT, Gheorghe Dinca a sustinut ca a ucis-o pe Alexandra Macesanu, in varsta de 15 ani, pe data de 25 iulie 2019 si, ulterior, i-a incinerat corpul intr-un butoi din curtea casei sale. De asemenea, el a afirmat că a ucis-o si pe Luiza Melencu, de 18 ani, disparuta in luna aprilie 2019, iar resturile corpului le-ar fi aruncat la marginea unei paduri de langa Caracal. Expertiza ADN efectuata de INML a stabilit ca fragmentele osoase gasite in cenusa din butoiul metalic de la domiciliul lui Gheorghe Dinca apartin Alexandrei Măceşanu, cu o probabilitate de 99,93 la suta. INML a efectuat o alta expertiza a fragmentelor osoase descoperite langa o padure din Caracal, insa specialistii nu au reusit sa stabileasca cui apartine ADN-ul.

Monica

articolul original.

21 de ani de la atentatele de la New York și Washington

11 September 2022 at 07:01
By: Eugen
image

Înscrisă în memoria tuturor celor care au trăit-o, aceasta a fost ziua în care patru avioane au fost deturnate şi prăbuşite intenţionat în Statele Unite ale Americii provocând moartea a 2.977 de persoane. După ce au deturnat avioanele, teroriştii au îndreptat în mod deliberat trei dintre ele în două clădiri importante, Pentagonul din Washington DC şi Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York. Cel de-al patrulea s-a prăbuşit pe un câmp în apropiere de Shanksville, Pennsylvania. Pierderile de vieţi omeneşti şi pagubele provocate de aceste deturnări au constituit cel mai mare act de terorism comis vreodată pe teritoriul Statelor Unite.

Ziua patriotului este recunoscută de legislaţia americană ca fiind ziua oficială de comemorare a acestor evenimente tragice. Totuşi nu este o zi de sărbătoare legală. Birourile guvernamentale şi publice, întreprinderile şi şcolile nu sunt închise în această zi, dar pot organiza evenimente speciale şi programe de informare pentru a comemora această sărbătoare anuală.

La indicaţia preşedintelui, drapelul Statelor Unite ale Americii ar trebui să fie arborat în bernă pe casele americanilor, la Casa Albă şi pe toate clădirile guvernamentale ale Statelor Unite din întreaga lume, în semn de respect pentru cei care au murit la 11 septembrie 2001.

Mulţi oameni păstrează un moment de reculegere la ora 8:46 EDT (ora de vară a Estului). Acest moment marchează ora la care primul avion a intrat în World Trade Center. Unele comunităţi, în special în zonele direct afectate de atentate, organizează slujbe religioase speciale sau întâlniri de rugăciune. Persoanele care au trăit personal evenimentele din 2001 sau care au pierdut persoane dragi în urma acestora, pot depune flori sau vizita monumentele comemorative.

articolul original.

WizzAir are prețuri speciale pentru pasagerii BlueAir

7 September 2022 at 06:55
By: Eugen
image

Compania aeriană Wizz Air oferă zboruri cu tarife speciale pentru clienţii Blue Air afectaţi de decizia operatorului de a suspenda toate cursele programate de pe aeroporturile din România până luni, 12 septembrie.

Potrivit unui comunicat al Wizz Air, pasagerii afectaţi pot rezerva bilete pe zboruri Wizz Air cu tarife începând de la 49,99 euro folosind codul rezervării Blue Air.

Blue Air Aviation a anunţat marţi că suspendă până luni, 12 septembrie, toate cursele programate a pleca de pe aeroporturile din România, din cauza popririi tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului, care pune compania în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice.

Peste 3.000 de pasageri au fost afectaţi de această decizie a companiei aeriene.

Românii blocaţi pe aeroporturile din străinătate în urma suspendării zborurilor de către compania aeriană Blue Air pot solicita ajutor la secţiile consulare ale ambasadelor României sau prin apelare la numărul de telefon 0040751084537, gestionat de MAE, urmând să fie aduşi în ţară cu aeronave ale Tarom, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

În data de 14 iulie, ANPC a amendat Blue Air cu suma de două milioane de euro pentru anularea a peste 11.000 de zboruri în perioada 30 aprilie 2021 – 30 aprilie 2022, şi a obligat compania să returneze clienţilor banii în maximum zece zile pentru toate zborurile anulate.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a lansat săptămâna aceasta o nouă invitaţie către reprezentanţii Blue Air pentru a discuta despre respectarea măsurilor dispuse, a anunţat, marţi, preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, subliniind că reprezentanţii transportatorului aerian ar fi spus la una dintre întâlnirile anterioare că iau în calcul părăsirea pieţei şi redeschiderea altei companii.

articolul original.

Scandalul momentului: Blue Air suspenda zborurile timp de o saptamana

6 September 2022 at 20:03
By: Monica
image

Mii de oameni au ramas blocati pe aeroporturi, dupa ce compania low cost a anuntat ca suspenda toate zborurile pana luni, 12 septembrie.

Pe aeroportul Otopeni s-a instalat haosul. Pasagerii ce urmau sa plece din Romania cu Blue Air au aflat cu stupoare ca toate cursele au fost anulate pana luni. Decizia Blue Air a fost luata dupa ce autoritatile romane au pus poprire pe toate conturile companiei, pentru ca nu a platit amenda de 2 milioane de euro primita asta-vara. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a anunțat pe 14 iulie că a amendat  Blue Air cu suma de doua milioane de euro pentru anularea a peste 11.000 de zboruri in perioada 30 aprilie 2021 – 30 aprilie 2022, si a obligat compania sa returneze clientilor banii în maxim 10 zile.

Potrivit reprezentantilor operatorului aerian, Blue Air se afla in imposibilitatea achitarii costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice asa ca s-a luat decizia ca pana luni, 12 septembrie, sa nu mai ridice niciun avion de la sol.

Scandalul Blue Air a bagat guvernul in sedinta de urgenta

Premierul Nicolae Ciucă a discutat, marti seara, cu miniştrii de resort si autoritatile implicate in gestionarea situaţiei cetăţenilor români afectaţi de oprirea zborurilor Blue Air. La finalul şedinţei, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunţat măsurile luate de Executiv pentru rezolvarea acestei crize. Prioritara este aducerea in tara a cetatenilor aflati pe aeroporturile din afara granitelor. Ei vor fi repatriati gratuit cu aeronave Tarom. Dar pentru asta trebuie sa ia legatura cu ambasadaele Romaniei sau cu sectiile consulare. A fost infiintata o celula de criza, iar romanii blocati pe aeroporturile din strainatate pot apela numarul 0040751084537.

“Dupa ce vor fi centralizate datele cetatenilor romani care sunt afectati de suspendarea zborurilor Blue Air, aeronavele TAROM vor fi pregătite sa efectueze zborurile necesare pentru ca romanii de peste granita sa ajunga acasa” – spune Carbunaru.

Monica

articolul original.

Prognoza pe septembrie

4 September 2022 at 10:27
By: Monica
image

Valorile termice se vor situa usor peste cele specifice pe parcursul saptamanii viitoare in extremitatea de vest a tarii, iar in rest vor fi apropiate de cele normale, potrivit estimarilor realizate de ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie pentru urmatoarele patru saptamani, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie -ANM.

Va ploua mai mult decat in mod normal, in perioada 5 – 12 septembrie in regiunile vestice, nord-vestice si centrale, iar in rest tendinta va fi de deficit pluviometric.

In saptamana 12 – 19 septembrie 2022, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul intregii tari, iar cantitatile de precipitatii vor fi in general excedentare in majoritatea regiunilor, dar mai ales in cele estice, nordice si centrale.

Previziunile pentru saptamana 19 – 26 septembrie 2022 arata temperaturi medii in general apropiate de cele normale pentru aceasta perioada, in toate regiunile si precipitaii in volum apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul intregii tari.

In ultima saptamana, 26 septembrie – 3 octombrie 2022, va fi putin mai cald decat temperatura specifica pentru acest interval, pe intreg teritoriul României. Cantitatile de precipitatii estimate pentru aceasta perioada vor fi, in general, apropiate de cele normale, in aproape toata Romania.

ANM precizeaza ca fenomenele extreme cu o durata scurta de manifestare nu pot fi prognozate decat cu foarte putin timp inainte.

Monica

articolul original.

Rusia acuză România că a vândut armament Ucrainei

1 September 2022 at 18:40
By: Eugen
image

Ministerul rus de Externe, prin vocea purtătoarei sale de cuvânt, Maria Zaharova, a invitat Bucureştiul să recunoască public că trimite arme Kievului şi să nu se mai ascundă după generalităţi de tipul ”asistenţă umanitară”, conform unor declaraţii ale acesteia postate pe site-ul MAE de la Moscova, mid.ru.

“Bucureştiul evită publicitatea în astfel de chestiuni, preferând să vorbească opiniei publice româneşti şi internaţionale exclusiv despre un sprijin ‘umanitar’ pentru Ucraina”, a declarat Maria Zaharova într-o conferinţă de presă miercuri la Moscova, adăugând că o agenţie de presă română, pe care nu a numit-o, a dezvăluit de fapt despre ce fel de sprijin este vorba.

Potrivit ei, o “agenţie de presă română a relatat despre o discuţie telefonică recentă dintre ministrul român al Apărării, Vasile Dâncu, şi omologul său ucrainean, Oleksii Reznikov, care a mulţumit Bucureştiului pentru cea de-a cincea tranşă, recent aprobată, de asistenţă militară românească pentru forţele armate ale Ucrainei, inclusiv arme de calibru mic, muniţie, piese de schimb pentru produse militare”.

Nu este clar la ce convorbire dintre cei doi oficiali face referire reprezentanta MAE rus.

“Este pentru prima dată când această temă a apărut atât de explicit în spaţiul public, chiar dacă pe reţele de socializare apăruseră anterior materiale video ce relevau folosirea obuzelor de fabricaţie românească de către forţele armate ale Ucrainei. Dar nu existau dovezi factice ‘directe'”, a afirmat Zaharova, remarcând că “de acum este clar ce înseamnă cuvântul ‘umanitar'”.

În opinia sa, ”autorităţile române, evident, resimt un disconfort moral, realizând consecinţele reale ale acestei politici determinate de ideologie”. ”În loc de această ruşine falsă, ele ar trebui să mărturisească totul”, a declarat purtătoarea de cuvânt a MAE rus, invitând Bucureştiul ”să spună poporului şi întregii lumi cum stau lucrurile în realitate”.

“Alimentarea cu arme a naţionaliştilor ucraineni pentru a lupta cu propriul popor nu face decât să prelungească conflictul (în caz că Bucureştiul nu ştie asta) şi duce la un număr mai mare de victime”, a mai afirmat Zaharova.

”Cei care contribuie la aceasta împart cu regimul naţionalist de la Kiev responsabilitatea pentru toate crimele noi, sângele şi suferinţa oamenilor”, a declarat reprezentanta MAE rus.

”Dacă oficialii români cred că totul este irelevant, aceasta este părerea lor. Dar ar fi bine să facă publice unele ‘dezvăluiri’ despre aceste încărcături. Ce trimit ei de fapt regimului de la Kiev?”, a adăugat Maria Zaharova în conferinţa sa de presă.

articolul original.

Sindicaliștii TAROM declanșează conflictul de muncă

23 August 2022 at 21:04
By: Eugen
image

Negocierile dintre Sindicatul Unit TAROM (SUT) şi conducerea companiei pe tema Contractului Colectiv de Muncă au eşuat, iar sindicaliştii au anunţat marţi noapte că vor declanşa conflictul de muncă, urmând paşii legali.

“Pe data de 23 august 2022 a fost ultima întâlnire în vederea încheierii unui Contract Colectiv de Muncă între SC TAROM SA şi Sindicatul Unit TAROM (SUT). Din păcate, compania TAROM a tratat superficial negocierile, care au durat timp de două luni, cu doar şapte şedinţe de negociere, fără să reuşească să înţeleagă situaţia financiară precară a angajaţilor care nu au mai avut creşteri salariale încă din anul 2008. TAROM alege să renunţe cu foarte mare uşurinţă la angajaţi profesionişti, piloţi, mecanici, însoţitori de bord sau salariaţi din check-in, rampă, cargo, ticketing, cu zeci de ani de experienţă în domeniu, urmând un plan de restructurare care în scurt timp va contracta activitatea companiei, ce va ajunge dintr-o companie istorică o companie regională pe cale de dispariţie. Nu putem înţelege cum acest director (Mihăiţă Ursu – directorul general TAROM) a preferat să angajeze însoţitori de bord de la o companie concurentă, BlueAir, şi nu a reangajat însoţitori de bord pensionari cu licenţă validă sau pe cei care au avut contract pe perioada determinată. Dl. Ursu lucrează cumva pentru BlueAir?”, se spune într-un comunicat al SUT.

În acest context, Sindicatul Unit TAROM (SUT) va demara declanşarea conflictului de muncă la compania TAROM, urmând paşii legali. Sindicaliştii susţin că revendicările salariale şi socio-profesionale ale angajaţilor TAROM au fost tratate cu superficialitate.

“Sindicatul nu putea fi de acord ca salariaţii din Comercial, Financiar, Inflight, Dispecerii de Zbor, Securitatea Zborului, Însoţitori de bord, Piloţi, Quality, IT ş.a. să nu primească nimic la aceste negocieri. Pentru prima dată în istoria sindicalismului din TAROM, membrii împuterniciţi în comisia de negociere a CCM au dat dovadă de unitate, neacceptând oferta discriminatorie a directorului general TAROM, dl. Mihăiţă Ursu. Îl anunţăm pe dl. Ursu că ameninţările transmise pe e-mail către toţi angajaţii companiei nu vor avea efect, angajaţii nu mai pot şi nu mai vor să fie sclavi pe plantaţia TAROM”, avertizează preşedintele SUT, Narcis Paşcu.

articolul original.

Un membru al Ambasadei Rusiei, declarat ”persona non grata” în România

20 August 2022 at 13:26
By: Eugen
image

Ministerul Afacerilor Externe a informat, vineri, că autorităţile române au decis declararea ca persona non grata pe teritoriul ţării a unui reprezentant al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti.

Ambasada a fost informată cu privire la această decizie luată prin dispoziţia ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, se precizează într-un comunicat al MAE.

“Decizia a fost luată avându-se în vedere incompatibilitatea activităţilor reprezentantului în cauză cu prevederile Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 1961. Reprezentantul Ambasadei a părăsit teritoriul României în cursul acestei săptămâni”, a transmis MAE.

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Valery Kuzmin, a pus paie pe foc în relaţia statului său cu alte ţări şi a venit cu acuzaţii nedovedite privind pretinse încălcări ale drepturilor ruşilor în România. Conform răspunsului venit din partea Ministerului Afacerilor Externe, reprezentantul Moscovei nu a oferit niciun exemplu concret sau probe ale pretinselor încălcări de drepturi, acţiunea fiind mai degrabă de a induce „în eroare opinia publică”.

Valery Kuzmin, a venit cu acuzaţii despre pretinse încălcări are drepturilor ruşilor şi a cerut explicaţii autorităţilor române, declaraţiile fiind făcute presei de stat ruse.

„O serie de bănci situate în România refuză să ofere servicii cetăţenilor ruşi, argumentând că aceştia au paşaport rusesc. Situaţia aici este destul de tensionată, deoarece (…) avem de-a face cu o ţară care este activistă în cadrul NATO şi a UE. Au fost deja cazuri repetate în care cetăţenilor ruşi care se află aici în rezidenţă permanentă, de exemplu, li s-a refuzat serviciile bancare de către Raiffeisen, Banca Transilvania, BRD”, a afirmat diplomatul pentru TASS, fără a fi clar dacă a cerut şi un punct de vedere al acestor bănci.

articolul original.

Pompierii români merg să stingă incendiile din Franța

11 August 2022 at 19:14
By: Eugen
image

Patru avioane din flota UE de stingere a incendiilor au fost trimise în Franţa din Grecia şi Suedia, în urma unei solicitări din partea autorităţilor franceze, pe fondul reizbucnirii incendiilor forestiere care devastează zone întinse din sud-vestul ţării, a anunţat joi Comisia Europeană, relatează AFP.

În plus, echipe de pompieri din Germania, Polonia, Austria şi România au fost trimise pentru a ajuta pompierii francezi în cadrul Mecanismului de protecţie civilă al UE, a precizat Comisia.

“UE este deplin solidară atunci când o ţară se confruntă cu o situaţie de urgenţă”, a declarat comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, într-un comunicat.

“Solidaritatea europeană este în acţiune!”, a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron într-un mesaj pe Twitter care anunţă acest ajutor european.

Grecia va trimite două avioane Canadair, iar Suedia două Air Tractor “în cursul zilei” de joi, a precizat preşedinţia franceză.

Totodată, Germania trimite 64 de pompieri şi 24 de vehicule, care sunt aşteptate să ajungă în Franţa joi seara, a adăugat preşedinţia franceză, precizând că echipe de ajutor poloneze – 146 de pompieri, susţinuţi de 49 de vehicule – vor sosi vineri la prânz.

Comisia Europeană a declarat, de asemenea, că satelitul Copernicus al UE a fost activat de Paris pentru a colecta date esenţiale pentru primele echipe care vor interveni în zonele devastate de flăcări.

Mii de pompieri luptă în prezent în Franţa împotriva incendiilor de pădure reizbucnite pe fondul valurilor de căldură şi a lipsei ploilor.

Miercuri seara, opt incendii majore ardeau în Franţa – în Gironde (sud-vest), Maine-et-Loire (vest), Jura (est), Drome, Aveyron şi Lozere (sud-est).

articolul original.

Loturi de inghetata Haagen-Dazs Plain Vanilla au fost retrase de la comercializare

5 August 2022 at 20:47
By: Monica
image

Decizia a fost luata de producator, General Mills, ca urmare a detectarii unor urme de oxid de etilena – ETO. Lanturile de supermarketuri Auchan, Selgros, Carrefour, Mega Image, Cora, Kaufland si Profi au anuntat “o rechemare voluntară a produselor de inghetata Haagen-Dazs Plain Vanilla (vanilie simpla), la cererea producatorului.

General Mills precizeaza ca exista o problema de neconformitate din partea unui furnizor de vanilie. Rechemarea a fost lansata in mai multe tari.

Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor – ANSVSA – precizeaza ca, in prezent, Romania nu a primit nicio alerta pe sistemul rapid de alerta european privind retragerea altor loturi de inghetata din aceeasi marca.

ANSVSA anunta ca, dupa ce a investigat in mod proactiv aceasta problema pentru a determina sursa, General Mills ia masura de precautie de a retrage in mod voluntar toate loturile afectate de HaagenDazsTM din toate punctele de vanzare din Romania. Investigatiile amanuntite intreprinse de General Mills cu privire la cauza principala a acestei probleme de neconformitate au indicat ca nivelurile de urme de ETO pot fi depistate la un ingredient – extract de vanilie – asigurat de catre unul dintre furnizori. Nivelurile substantei detectate depasesc cu putin limitele de detectie analitică. Avand in vedere aceasta situatie, produsul Haagen-DazsTM Plain Vanilla, pahar (460 ml), cu termen de valabilitate inainte de 21/05/2023, sunt rechemate imediat de pe piata.

Rechemarea sortimentelor Haagen-Dazs in mai multe tari europene

Agentia federala pentru siguranta alimentara din Belgia a anuntat ca au fost retrase de la vanzare 10 sortimente de inghetata cu vanilie Haagen-Dazs după ce au descoperit prezenţa unui compus cancerigen în unul dintre loturile testate cu ocazia unui control. Si in Irlanda a fost luata decizia de a retrage din magazine aceste sortimente de inghetata.

Monica

articolul original.

Ion Iliescu, acuzat de crime împotriva umanității

3 August 2022 at 18:27
By: Eugen
image

Procurorul general Gabriela Scutea a anunţat miercuri retrimiterea la Instanţa supremă a dosarului Revoluţiei, în care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare, sunt acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii.

Iniţial, dosarul a fost trimis la Instanţa supremă în aprilie 2019, însă judecătorii l-au restituit la Parchetul Militar pentru remedierea mai multor probleme din rechizitoriu.

“Prin rechizitoriul Secţiei parchetelor militare nr. 11/P/2014 din data de 29 iulie 2022, în dosarul penal intitulat generic ‘Revoluţia română din decembrie 1989’ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Ion Iliescu – fost preşedinte al României; Gelu Voican Voiculescu – fost viceprim-ministru al Guvernului României şi Iosif Rus – general (rtr.) – fost şef al Aviaţiei Militare, fiecare pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, prevăzute şi pedepsite de art. 439 alin. 1 lit. a,g,i şi k din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal”, a spus Gabriela Scutea, într-o conferinţă de presă.

Procurorul general a explicat că, după ce Instanţa supremă a restituit dosarul pentru remedierea unor neregularităţi din rechizitoriu, pe 21 martie 2022 s-a dispus reluarea urmăririi penale, iar în luna mai a fost din nou pusă în mişcare acţiunea penală împotriva lui Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus.

De asemenea, au fost înlăturate neregularităţile constatate de Instanţa supremă, fiind dispusă trimiterea în judecată a celor trei inculpaţi.

“Cercetările efectuate în prezentul dosar penal (11/P/2014) s-au desfăşurat într-un nou cadru procedural. Obiectul prezentei cauze este limitat la conduitele care se subscriu infracţiunilor contra umanităţii, aşa cum sunt acestea definite prin articolul 439 din Codul Penal, întrucât în ceea ce priveşte infracţiunile de drept comun săvârşite în intervalul supus analizei exista autoritate de lucru judecat sau a intervenit prescripţia răspunderii penale. În raport de elementele de tipicitate ale infracţiunii contra umanităţii, de prevederile legislaţiei interne, de prevederile Statutului Curţii Penale Internaţionale şi de particularităţile concrete ale evenimentelor din intervalul 17-30 decembrie 1989, prin prezentul rechizitoriu sunt avute în vedere şi reţinute doar responsabilităţile penale pentru persoanele situate la vârful piramidei decizionale politico-militare ale României, pentru întregul interval menţionat”, a afirmat Scutea.

Conform rechizitoriului, Ion Iliescu, în calitate de şef de stat şi de guvern, preşedinte al CFSN şi al Consiliului Militar Superior, cu intenţie, urmărind obţinerea legitimităţii populare, menţinerea şi consolidarea puterii politice deţinute începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16,00, a indus în eroare opinia publică în mod constant, repetat, sistematic, prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22-30 decembrie 1989, operaţiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcţii de conducere ale MApN.

articolul original.

Romania ii va compensa pe supravietuitorii Holocaustului aflati in Israel

1 August 2022 at 23:03
By: Monica
image

“Astazi corectam decenii de nedreptate” – a declarat premierul interimar al Israelului, Yaïr Lapid.

Israelul a anuntat un acord cu Romania, in virtutea caruia supravietuitorii Holocaustului pot beneficia de o pensie compensatorie lunara acordata de autoritatile de la Bucuresti. “In cel de al doilea razboi mondial, Romania a fost condusa de maresalul Ion Antonescu, iar acesta a colaborat la genocidul comis de Germania nazista impotriva evreilor din Europa” – scrie presa israeliana.

Potrivit unui raport publicat de guvernul roman in 2004, intre 280.000 si 380.000 de evrei au fost asasinati in Romania, in timpul Holocaustului, fara a lua in calcul teritoriile romanesti aflate temporar sub controlul Ungariei.

Acordul a fost anuntat de ministrul israelian al Egalitatii Sociale, Meirav Cohen si de prim-ministrul israelian interimar Yair Lapid. Se va infiinta un sistem prin care israelienii care au fugit din Romania pot face cerere pentru a primi indemnizatie.

“Nu mai avem multi ani la dispozitie pentru a-i servi pe supravietuitorii Shoah si de aceea e imperios necesar si urgent sa facem tot ce putem pentru a imbunatati situatia economica si serviciile pentru ei, astfel incat sa aiba o batranete demna” – a declarat ministrul israelian al Egalitatii Sociale. Ea precizeaza ca Israelul a incheiat asemenea acorduri, de sute de milioane de shekeli, cu mai multe tari. Banii vor fi transferati de autoritatile romane in conturile bancare ale supravietuitorilor.

Monica

articolul original.

De Ziua Imnului, Maia Sandu a venit la București

29 July 2022 at 08:26
By: Eugen
image

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost primită cu onoruri militare de preşedintele Klaus Iohannis, vineri, la Palatul Cotroceni. Din delegaţia preşedintelui Iohannis fac parte, printre alţii, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, consilierii prezidenţiali Luminiţa Odobescu, Daniela Bârsan, Delia Dinu, Sergiu Nistor, Cosmin Marinescu, secretarul de stat în MAE Iulian Fota. Cei doi preşedinţi vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale, la finalul cărora vor susţine declaraţii de presă comune.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, această vizită va oferi prilejul primei întrevederi bilaterale directe a celor doi şefi de stat după decizia istorică adoptată la Consiliul European din 23 – 24 iunie prin care a fost acordat Republicii Moldova statutul de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.

În cadrul întrevederii, preşedintele Klaus Iohannis va reafirma sprijinul ferm al ţării noastre pentru avansarea procesului de reforme din Republica Moldova, necesar pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite prin Opinia Comisiei Europene din 17 iunie, precizează sursa citată.

Pe lângă tema susţinerii parcursului european al Chişinăului, vor fi discutate evoluţiile regionale în contextul războiului de agresiune declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei şi modalităţile de contracarare a efectelor negative ale acestuia asupra Republicii Moldova.

“Preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia asistenţa multidimensională pe care România o acordă Republicii Moldova, inclusiv pentru gestionarea situaţiilor de criză cu care aceasta se confruntă, şi vor fi discutate modalităţi concrete de prioritizare şi diversificare a acestei asistenţe. Totodată, va fi punctată importanţa Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, instrument lansat de România, Germania şi Franţa, cu relevanţă solidă atât sub aspect politic, cât şi pe dimensiunea de dezvoltare, menit să menţină Republica Moldova în atenţia prioritară a donatorilor şi să mobilizeze sprijin pentru eforturile autorităţilor de la Chişinău în ceea ce priveşte reformelor necesare integrării europene”, menţionează Administraţia Prezidenţială.

articolul original.

Sprijin german pentru transportul grâului ucrainean prin România

15 July 2022 at 17:26
By: Eugen
image

Pe Dunăre şi prin portul Constanţa pot trece anul acesta două milioane de tone de cereale din Ucraina, a declarat, vineri, la Bucureşti, ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său român, Bogdan Aurescu.

“Angajamentul dumneavoastră este de o însemnătate deosebită pentru efortul nostru comun de a debloca exporturile de cereale din Ucraina. 18 milioane de tone de cereale se află în Ucraina, 18 milioane de tone de cereale pe care le aşteaptă oamenii din Africa şi din Asia în mod urgent. Aici contează fiecare zi, pentru că părinţii se întreabă în fiecare seară ce le pot da de mâncare copiilor”, a afirmat ea, potrivit traducerii oficiale.

Şefa diplomaţiei de la Berlin a vorbit despre negocierile între Rusia şi Ucraina privind transportarea cerealelor blocate în zona de conflict.

“Auzim de la ONU şi de la Turcia nişte prime semnale de speranţă că poate s-ar redeschide transportul maritim din Odesa. Însă este prea timpuriu să răsuflăm uşuraţi, pentru că abia după ce prima navă va fi părăsit portul din Odesa ne vom da seama dacă promisiunile sunt credibile şi vor fi sustenabile şi dacă au speranţă. Ar fi iresponsabil în aceste vremuri să nu lucrăm în paralel la alternative şi am făcut acest lucru împreună şi pentru acest lucru sunt recunoscătoare”, a spus Baerbock.

Ea a evidenţiat că “fiecare tonă de cereale din Ucraina contează”. “Pe Dunăre, prin portul Constanţa pot trece anul acesta două milioane de tone de grâu din Ucraina. Nu este cantitatea totală, însă este o parte importantă, pentru că fiecare tonă contează. Două milioane de tone de cereale ar putea fi bune pentru o ţară ca Pakistanul şi pot hrăni 16 milioane de oameni. Fiecare efort contează şi merită”, a completat ministrul german.

Vineri seara, Baerbock se va afla la Constanţa, pentru a discuta cu reprezentanţii companiilor germane care lucrează în construcţii şi în infrastructura feroviară de acolo.

“Am reuşit în iunie să transportăm 2,5 milioane de tone din Ucraina, aproximativ jumătate din cantitatea exportată în anii precedenţi”, a explicat ministrul.

articolul original.

Creste numarul de noi cazuri COVID

11 July 2022 at 21:47
By: Monica
image

In ultima saptamana s-au inregistrat aproximativ 15.000 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, dublu fata de perioada similara anterioara, anunta ministrul Sanatatii, Alexandru Rafila.

Aproape 20 la suta din noile cazuri sunt reinfectii. De asemenea, Rafila afirma ca din 86 de pacienti internati la ATI, 68 erau nevaccinati.  Ministrul Sanatatii a subliniat ca in ultimele trei saptamani s-a inregistrat o dublare saptamanala a numarului de cazuri de COVID-19.

Intrebat daca noile cazuri COVID ar putea duce la amanarea reluarii cursurilor scolare cu prezenta fizica, Rafila a declarat ca nu crede acest lucru, tinand cont ca actualul val se va epuiza, probabil, pana ce incepe scoala. De asemenea, ministrul Sanatatii afirma ca cei care vor sa-si faca doza a patra de vaccin ar trebui sa astepte pana in toamna, cand Romania va primi serurile cu noua formula, care e mai potrivita pentru variantele care circula in prezent.

Moderna va propune doua variante pentru vaccinul contra Omicron

Cele doua seruri vor fi gata pentru toamna si sunt concepute impotriva variantelor BA.1, respectiv BA.4 si BA.5.

Producatorii de vaccinuri, inclusiv Moderna si compania Pfizer Inc dezvolta vaccinuri actualizate pentru a tinti sub-variantele Omicron cu raspandire rapida BA.4 si BA.5, care au castigat teren in Statele Unite in ultimele saptamani. Moderna precizeaza ca decizia de a dezvolta vaccinuri bivalente s-a bazat pe diferite preferinte ale pietei pentru vaccinuri impotriva sub-variantelor.

Vaccinurile bivalente sunt concepute pentru a viza doua variante diferite de coronavirus – varianta initială din 2020 si variantele Omicron mai recente. Moderna a indicat ca noi date clinice cu privire la vaccinul sau mRNA-1273.214, conceput contra variantei BA.1, arata ca raspunsul anticorpilor neutralizanti sunt semnificativ mai mari impotriva BA.4 si BA.5 comparativ cu actualul rapel autorizat.

Al doilea candidat la rapel al companiei, ARNm 1273.222, este bazat pe tulpina BA.4/5 si este in curs de dezvoltare in conformitate cu indrumările recente ale Administratiei pentru Alimente si Medicamente din Statele Unite.

Monica

articolul original.
❌