ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 29 November 2022Monitorul Expres

„România, de ziua ta!”, „Cadouri muzicale”, „Văduva veselă”, la Opera Brașov

29 November 2022 at 07:14
By: M.Ex.

Joi, 1 decembrie, de la ora 18.30, în Foaierul Operei, Opera Brașov sărbătorește Ziua Națională a României cu recitalul vocal-instrumental „România, de ziua ta!”. Va fi prezentat un repertoriu autohton, ce cuprinde lied-uri ale compozitorilor: Tiberiu Brediceanu – „Cine m-aude cântând”, „Voinicel cu părul creț”, „Doina Stăncuței”, „Dragu-mi-i, mândro, de tine”, Felicia Donceanu – „Testament” din ciclul „Cântând cu Ienăchiță Văcărescu”, Alfred Alessandrescu – „Când perdeaua dragei mele”, aria Rodicăi din opereta „Rodica” de Norbert Petri. Va fi prezentată și îndrăgita „Baladă” a lui Ciprian Porumbescu. În repertoriu mai este și un fragment din „Suita ardeleană” de Nicușor Silaghi. Recitalul va fi susținut de artiștii Operei Brașov: Maria Catrina – soprană, Nicoleta Chirilă – soprană, Cristina Radu – soprană, Sonia Hazarian – mezzosoprană, Valentin Marele – bariton, alături de Kronstadt Quartet (Adrian Pipas – vioara I, Ana-Maria Pipas – vioara a II-a, Előd Gábor – violă, Zsofia Bartha – violoncel) și Adrian Pintea – contrabas. La pian îi va acompania Ovidiu Mezei. Prezintă: Simona Manole. Coordonator spectacol: Anda Tabacaru. Regie scenă: Marilena Aldea. Recitalul durează o oră și nu are pauză. Preț bilete: 30 lei

Vineri, 2 decembrie, de la ora 17.00, Opera Brașov prezintă la Coresi Shopping Resort, concertul de Sărbători intitulat „Cadouri muzicale”.

Vor fi soliștii: Nicoleta Chirilă – soprană, Silvia Micu – soprană, Sonia Hazarian – mezzosoprană, Liviu Iftene – tenor, Alexandru Aghenie – bariton, acompaniați la pian de Lioara Popa. La Coresi Shopping Resort se vor auzi cântece de Crăciun din repertoriul internațional, cum ar fi: „It’s the Most Wonderful Time of the Year” – Edward Pola, ‎George Wyle, „The Christmas Song” – Robert Wells, ‎Mel Tormé sau „Cantique de Noél” – Adolphe Adam, dar și melodii din filme și musical-uri celebre. Prezentarea evenimentului îi aparține Simonei Manole. Regie scenă: Dan Antipa. Intrarea este liberă.

Sâmbătă, 3 decembrie, de la ora 18.30, în Sala Operei, va fi prezentată îndrăgita operetă „Văduva veselă” Fr. Lehár. Emoţionanta poveste de dragoste a frumoasei Hanna Glawary şi a locotenentului Danillo a văzut prima dată lumina rampei în anul 1905, tot într-o lună de decembrie, la Theater an der Wien. În anul următor se juca la Berlin şi Hanovra, apoi au fost programate reprezentaţii la Londra şi Paris. Acţiunea operetei se petrece în locuri extrem de diverse – de la presupusa ambasada a statului Pontevedro de la Paris, la celebrul cabaret „Maxim’s” – prilej ce l-a îndemnat pe compozitorul Franz Lehár să creeze minunate valsuri, să compună melodii nemuritoare precum „Cântecul Viljei”, dansuri pe ritmuri populare şi, bineînţeles, să nu ocolească cel mai spectaculos dans al cabaretelor pariziene – „French Can-Can”-ul. Tânăra şi fermecătoarea Hanna Glavary, căsătorită fără voia sa, din raţiuni de stat, cu un bătrân pontevedrin bogat, rămâne văduvă la o săptămână după nuntă. Locotenentul Danillo, fostul său iubit, îşi găseşte consolarea petrecând în fiecare noapte cu dansatoarele de la „Maxim’s”. Cei doi îndrăgostiţi încearcă în zadar să îşi ascundă sentimentele pe care le au unul faţă de celălalt. La împăcarea lor contribuie ambasadorul statului Pontevedro şi soţia sa, Valencienne, precum şi amantul secret al acesteia, Camille de Rossillon.

În distribuție, soliștii Operei Brașov: Hanna Glawari – Anda Pop, Contele Danilo Danilowitsch – Alexandru Aghenie, Valencienne – Corina Klein, Camille de Rosillon – Mihai Irimia, Baronul Mirko Zeta – Ștefan Schuller, Vicontele Cascada – Marian Rește, Raoul de St. Brioche – Dan Ionescu, Njegus – Lorand Cristian, Bogdanowitsch, consul pontevedrin – Florin Grama, Sylviane, soţia lui – Mihaela Pleșa, Kromow, consilierul ambasadei – Cristian Dicu, Olga, soţia lui – Mariana Tomescu, Pritschitsch, ataşat militar – Paul Tomescu, Praskowia, soţia lui – Cristina Roșu. Duetul coregrafic – Mihaela Pop, Dorin Mirea, Grisete – Melania Condoiu, Raluca Gherman-Șut, Andreea Rusu, Daria Nicoară, Ariana Marcu, Anna Pasello. Invitată special la „Maxim’s” este, în acest an, îndrăgita interpretă pop, Nico, care revine, cu drag, pe scena Operei Brașov. Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Regia artistică este semnată de Cristian Mihăilescu. Scenografia: Adrian Cristea. Coregrafia: Răzvan Mazilu, Alexandru Fotescu. Mișcarea scenică: Nermina Damian. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Asistent regie: Valentina Mărgăraș. Asistent mișcare scenică: Cristina Rotundu. Regie scenă: Iulian Sandu. Spectacolul durează trei ore și 15 minute și are două pauze. Preț bilete: 50 lei (sală + lojă); 30 lei (balcon lateral) – Pentru acest eveniment, nu mai sunt bilete disponibile.

articolul original.

Thrillerul de mediu „Lemn” încheie KineDok la Brașov

29 November 2022 at 06:57
By: M.Ex.

Marți, 29 noiembrie, de la ora 18, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania, se va desfășura ultima proiecție de film documentar din cadrul celei de-a 8-a ediții KineDok la Brașov, care a avut loc în perioada august-noiembrie la Brașov. Filmul propus este „Wook/Lemn” (regia: Monica Lăzurean Gorgan, Michaela Kirst și Ebba Sinzinger), care abordează subiectul tăierilor ilegale de lemn.
„Alexander von Bismarck, descendent al Cancelarului de Fier și director executiv al Environmental Investigation Agency din Washington, D.C., reușește să urmărească, sub acoperire, mașinațiunile comerțului internațional cu lemn. Scopul lui principal nu este să expună o situație scandaloasă, ci să promoveze o schimbare în conștiința societății politice și civile, și un nou cod de conduită pentru economia globală și consumatorii din lumea întreagă”, se menționează în sinopsisul filmului. Despre documentar și problematicile abordate de acestea se va discuta după proiecție cu regizoarea Monica Lăzurean-Gorgan și cu activistul de mediu Gabriel Păun, fondatorul Agenției de mediu Agent Green.
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.
Evenimentul face parte din proiectul „Educație de film documentar și drepturile omului: One World Romania la Brașov, 2022“ al Asociației One World Romania și a fost finanțat de Primăria Municipiului Brașov.

articolul original.

Festivalul “Spiritul Iernii”, la Casa de Cultură Feldioara

29 November 2022 at 06:46
By: M.Ex.

A X-a ediţie a festivalului “Spiritul Iernii” va avea loc pe 6 decembrie 2022, ȋncepȃnd cu orele 18:00, la Casa de Cultură Feldioara.
Iniţiat ȋn 2011, alături de alte două festivaluri, ca parte a proiectului “Obiective culturale, tradiţii și obiceiuri ȋn Comuna Feldioara”, evenimentul a fost susţinut timp de 9 ediţii consecutive de Primăria Comunei Feldioara, ca parte a strategiei de valorificare a tradiţiilor locale ȋn scopul păstrării și perpetuării acestora. Restricţiile impuse de pandemie au determinat suspendarea festivalului ȋn ultimii doi ani. Evenimentul marchează ȋnceputul perioadei sărbătorilor de iarnă, prin programul tematic pregătit și invitaţii speciali, precum și prin straiele de sărbătoare pe care localitatea le ȋmbracă ȋncepȃnd cu acest moment.
Toamna acestui an a mai adus o bucurie mare pentru comunitatea locală – funcţionalizarea Secţiei externe a Școlii Populare de Arte și Meserii “Tiberiu Brediceanu” Brașov, printr-un parteneriat strȃns ȋntre Primăria Comunei Feldioara, Liceul “Petru Rareș” Feldioara și Consiliul Judeţean Brașov. Cele două clase care funcţionează deja, Dansuri Populare sub coordonarea Mădălinei Cherciu și Actorie sub ȋndrumarea lui Sergiu Ciubotaru, au aproximativ 70 cursanţi ȋn acest moment, iar interesul se manifestă deja pentru următoarele sesiuni de ȋnscriere.
În acest nou context este reluată și tradiţia Festivalului “Spiritul Iernii” ȋntr-o nouă formulă. Este firesc ca programul acestui eveniment să valorifice rezultatele celor două clase aflate ȋncă la ȋnceput, dar să prezinte și alte momente susţinute de elevii brașoveni pentru a prezenta oferta Școlii Populare de Arte și Meserii. Alături de aceștia, elevii Liceului “Petru Rareș” Feldioara vor susţine momente sub ȋndrumarea atentă a cadrelor didactice. Se va alătura cunoscuta Fanfară de Juniori Feldioara coordonată de Matthias Roos și aflată deja la 3 ani de la iniţierea cursului care a devenit realitate și datorită dotării Casei de Cultură cu instrumentele atȃt de necesare.
Evenimentul este ȋncununat prin prezenţa extraordinară a doamnei Sava Negrean Brudașcu, cea care va aduce spiritul iernii și al Sărbătorii Nașterii Domnului prin cȃntec și colind.

Programul evenimentului:

18:00 Fanfara de Juniori Feldioara
Coordonator Matthias Roos

18:20 Ansamblul Instrumental al Școlii Populare de Arte și Meserii – Brașov
Coordonator profesor Marius Oprea
Muraru Luca – pian
Clasa profesor Galina Tȃrnovschi

18:30 Colinde și urături – Clasa de Actorie a Secţiei Externe Feldioara
Coordonator profesor Sergiu Ciubotaru

18:50 Clasa de Dans popular a Secţiei Externe Feldioara
Coordonator profesor Mădălina Cherciu

19:00 Colindul Corului Liceului “Petru Rareș” Feldioara
Coordonatori: prof. Vasilică Cotloguţ și Elena Daraban
Trupa COVERGROUND
Victor Croitoru, Alex Climescu, Andrei Mareș
Recital ANDREEA CRISTEA
Clasa profesor Ștefania Vorovenci

19:15 Grupul de colindători ai Școlii Populare de Arte și Meserii – Brașov
Coordonator profesor George Muraru
19:30 Recital extraordinar SAVA NEGREAN BRUDAȘCU

20:00 Aprinderea luminilor festive ȋn Bradul de Crăciun
“Pogorȃt-a”- Colindul cetei de feciori
Fanfara de Juniori Feldioara
Prezintă George Muraru

Tȃrg tradiţional cu meșteri populari feldioreni și invitaţii lor
Tȃrg caritabil organizat de elevii Liceului “Petru Rareș” – Feldioara

Intrarea este liberă, ȋn limita locurilor disponibile.

articolul original.

Dan Alexa, ca un leu în cușcă în Ghencea: „Bucuria de la final a fost de nedescris“

29 November 2022 at 06:18
By: M.Ex.
FOTO: Ovidiu Ionescu - Football & Travel / Dragoș Badicu

Antrenorul lui FC Brașov, Dan Alexa, nu a putut sta pe banca tehnică la partida cu Steaua, pentru că a fost suspendat, după cartonașul roșu primit în meciul cu Poli Iași, încheiat 2-2.

La intensitate maximă

În timpul jocului indicații au dat antrenorii secunzi Ștefan Grigorie și Rareș Forika.Alexa a urmărit meciul din loja repartizată oaspeților, a suportat cu stoicism ironiile fanilor Stelei, iar după golul marcat de Adi Chică Roșă s-a comportat ca un leu în cușcă. „Am trăit meciul la intensitate maximă, dar bucuria de la final a fost de nedescris. Știam ce mă așteaptă în Ghencea, dar chiar nu am avut nicio problemă. Să bați liderul, chiar în Ghencea, chiar e plăcut“, a spus Alexa.

Secretul victoriei: Motivație maximă

Antrenorul lui FC Brașov spune că motivația jucătorilor a fost maximă, acesta fiind secretul victoriei din Ghencea. „Toți jucătorii au fost extrem de determinați și motivați. Am avut o organizare foarte bună în fața unei echipe care nu întâmplător este pe primul loc în Liga a 2-a“, a spus Alexa.

Victorie cu Dinamo pentru o vacanță liniștită

În runda a 16-a, ultima din 2022, FC Brașov va întâlni Dinamo. Chirurgul vrea continuitate în rezultate, iar o victorie contra „câinilor roșii“ ar aduce o vacanța liniștită. „Meciul cu Dinamo este foarte important. Se întâlnesc două echipe care au ratat startul, dar care au recuperat pe parcurs. Dinamo este o echipă foarte bună, organizată și sunt convins că va fi un meci dificil. Avem nevoie de victorie, am continua lupta pentru un loc în play-off, dar și am intra în vacanță liniștiți“, a spus antrenorul brașovenilor. FC Brașov, cu 23 de puncte, a urcat pe locul 8 în Liga a 2-a. În etapa a 16-a, ultima programată în 2022, FC Brașov va juca sâmbătă, de la ora 13:15, pe Tineretului, cu Dinamo (locul 10, 21 puncte). În primăvară, FC Brașov va mai juca cu Gloria Buzău (d), Unirea Constanța (a) și Unirea Slobozia (d).

articolul original.
Ieri — 28 November 2022Monitorul Expres

Suedezii au anunţat că susţin aderarea României la spaţiul Schengen!

28 November 2022 at 18:04
By: M.Ex.

Ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, a anunțat luni seara că Suedia susține aderarea României la Spațiul Schengen. Bogdan Aurescu a salutat poziția favorabilă exprimată de suedezi cu privire la aderarea României la Schengen. „Vă mulțumesc foarte mult, domnule Ardalan Shekarabi, pentru declarația pozitivă de astăzi cu privire la aderarea României la Schengen, în urma discuției noastre bune și cuprinzătoarea din 22 noiembrie”, a scris ministrul de externe, pe Twitter. „Aderarea României va face Uniunea Europeană mai sigură”, a adăugat Aurescu.

articolul original.

Răzvan Burleanu a ajuns la Mondialul din Qatar. Șeful FRF surprins de camerele TV înainte de Brazilia – Elveția alături de două legende ale fotbalului

28 November 2022 at 17:01
By: M.Ex.

Răzvan Burleanu, președintele FRF, a ajuns în Qatar, acolo va urmări câteva partide de la Cupa Mondială.
Camerele TV l-au surprins pe Burleanu la intonarea imnului Braziliei, înainte de meciul cu Elveția. Șeful FRF urmărește meciul alături de două legende ale naționalei Selecao: Cafu și Roberto Carlos.
„Ceea ce-mi doresc cel mai mult e ca o echipă din Europa să câștige Campionatul Mondial. Anglia, Germania sau Spania aș vrea în finală”, spunea, săptămâna trecută, Burleanu.

articolul original.

Încă un brașovean ”fraierit” prin metoda ”accidentul” ! Autorii sunt căutați de polițiști !

28 November 2022 at 16:55
By: M.Ex.

La data de 25.11.2022, polițiștii din cadrul Serviciul de Investigații Criminale – Brașov au fost sesizați prin plângere penală de către o persoană care reclama faptul că a fost victima unei infracțiuni comisă prin metoda ”Accidentul”.
Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 19.11.2022, în intervalul orar 19:00 – 20:00, în timp ce se afla singur acasă, victima a fost apelată de către o persoană necunoscută, pe numărul de telefon fix, și i-a spus că este fiul său ”Dan” și că urmează să-i fie amputate ambele picioare.
În continuare, discuția a fost preluată de către o persoană necunoscută care s-a recomandat a fi medic și care i-a comunicat persoanei apelate că operația este una costisitoare, fiind necesară toată suma de bani pe care aceasta o are în locuință.
Crezând că situația ce i-a fost expusă este una reală și fără a se interesa în mod direct de starea fiului său, persoana vătămată a înmânat suma de 5.000 de lei și 100 de dolari canadieni, pe care o avea în locuință, unei persoane de sex masculin necunoscută care a venit la usă să ridice banii. Doar după aceea, victima și-a dat seama că a fost înșelată.
Polițiștii încearcă acum să-i identifice pe cei doi indivizi pentru a fi trași la răspundere pentru infracțiunea de înșelăciune.

articolul original.

La Hoghiz a venit Revelionul ! Sute de articole pirotehnice comandate pe rețele de socializare, în casa unui localnic !

28 November 2022 at 16:20
By: M.Ex.

În urma unor activități de investigație, polițiștii brașoveni au identificat un bărbat, domiciliat în comuna Racoș, care deținea, la domiciliu, mai multe articole pirotehnice.
Astfel, au fost descoperite:

-52 cutii cu articole pirotehnice neetichetate în limba română, având inscripția ,, let`s FIRE the night MINI 1 shot ” , fiecare cutie continând un număr de 60 articole pirotehnice.
-9 articole pirotehnice tip artificii cu inscripția „RED DEVIL ROCKET TXR567” în limba engleză;
-2 articole pirotehnice tip artificii cu inscripția „ DEMON” neetichetate în limba română;
-1 articol pirotehnic tip artificii cu inscripția ”RAKIETA JR07 ROCKET” neetichetat in limba română;
-2 articole pirotehnice tip artificii cu inscriptia ” RAKIETA JR06 ROCKET” neetichetate în limba română;
-2 articole pirotehnice tip artificii cu inscripția „VOO DOO” neetichetate în limba română.
-1 baterie articole pirotehnice tip artificii cu inscripția „100 SHOTS NIGHT STARS” neetichetată în limba română.

Pentru materialele pirotehnice identificate, persoana în cauză a declarat că au fost achiziționate prin intermediul unei rețele de socializare, acestea nefiind însoțite de documente de provenință.
În cauză a fost întocmit dosar de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept” faptă prevăzută și pedepsită de legislația privind regimul materiilor explozive.

articolul original.

Preşedintele Iohannis l-a primit, la Palatul Cotroceni, pe secretarul general al NATO

28 November 2022 at 16:16
By: M.Ex.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, luni, la Palatul Cotroceni, pe secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg. „Am evaluat astăzi împreună situația de securitate a spațiului euroatlantic generată de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, cu accent asupra Flancului Estic și a zonei Mării Negre.

Mâine va începe, la București, cea dintâi Reuniune a Miniștrilor de Externe ai statelor membre NATO găzduită de România. Aceasta este, totodată, și prima reuniune Aliată de nivel înalt găzduită la București, după Summitul NATO din 2008. O reuniune importantă, pe agenda căreia se vor regăsi și temele abordate în dialogul nostru de astăzi. Am subliniat, în discuțiile cu domnul Secretar General, necesitatea implementării cât mai rapide a deciziilor adoptate de Summitul istoric de la Madrid din acest an. Reuniunea miniștrilor de externe este un important reper în acest proces și în pregătirea Summitului din 2023, care va avea loc în Lituania, la Vilnius”, a declarat președintele Klaus Iohannis. „Împreună cu Secretarul General Stoltenberg, am remarcat progresele substanțiale pe care le-am realizat la nivel aliat în decursul celor aproape 10 luni care au trecut de la ultima sa vizită în România. Aceste progrese se reflectă într-o postură semnificativ întărită a NATO pe Flancul Estic, inclusiv în țara noastră și în regiunea Mării Negre. Astfel, din luna februarie și până în prezent, NATO și aliații noștri au desfășurat efective importante în România, cu rol de descurajare, reasigurare și apărare, astfel încât, în prezent, găzduim aproximativ 5.000 de militari aliați. Grupul de luptă NATO din România se află în plin proces de dezvoltare, inclusiv în ceea ce privește elementele care să-i permită creșterea la nivel de brigadă”, spune președintele.

Iohannis a vorbit și despre eforturile de a susține Republica Moldova, dar și de asistența oferită Ucrainei. „Am subliniat importanța unei susțineri sporite a Alianței atât pentru Ucraina, cât și pentru partenerii NATO cei mai vulnerabili din regiune – Republica Moldova, Georgia și Bosnia și Herțegovina. România va continua să ofere asistență multidimensională Kievului pe toate palierele. În aceeași măsură, după cum cunoașteți, depunem eforturi susținute în sprijinul Republicii Moldova pentru a depăși dificultățile de ordin social, economic și energetic generate de războiul din Ucraina”, a spus președintele. Iohannis i-a mulțumit lui Stoltenberg pentru „efortul său de coordonare a modernizării NATO” și a transmis că e nevoie de o forță mai puternică de descurajare pe flancul estic.

Secretarul general al NATO este prezent în România de luni până miercuri pentru a prezida reuniunea miniştrilor de Externe aliaţi, eveniment ce are loc marţi şi miercuri. De asemenea, în cursul zilei de marţi, Stoltenberg va participa la Aspen – GMF Bucharest Forum, unde va susţine un discurs, potrivit Agerpres.

articolul original.

Ce fotbaliști l-au impresionat pe Ionel Ganea la Mondialul din Qatar?

28 November 2022 at 15:43
By: M.Ex.

Fostul mare înternațional al României, brașoveanul Ionel Ganea, urmărește cu atenție meciurile de la Mondialul din Qatar. Ganea a fost impresionat până acum de tânărul mijlocaș al Spaniei, Gavi, dar și de jocul decarului Arabiei Saudite, Salem Al-Dawsar.
„Dintre jucătorii tineri cel mai mult mi-a plăcut spaniolul Gavi, arată maturitate în joc, e genul fotbalistului curajos, care nu se lasă timorat de niciun adversar.  prevăd un viitor strălucit, depinde numai de el ce traiectorie va avea în carieră. Și m-a mai impresionat Salem Al-Dawsari, numărul 10 de la Arabia Saudită.”, a declarat Ionel Ganea, pentru Sport.ro.În vârstă de 49 de ani, Ionel Ganea a bifat 45 de meciuri pentru echipa națională de fotbal a României și a marcat 19 goluri.

articolul original.

Manager nou la Muzeul de Artă Brașov ! Vine de la Cotroceni…Muzeul Cotroceni !

28 November 2022 at 14:28
By: M.Ex.

Muzeul de Artă Brașov are un nou manager, începând de astăzi. Bianca Maria Bălșan, fostul Șef Serviciu Programe Culturale și Educaționale al Muzeului Național Cotroceni, cu experiență de peste 15 ani în domeniul managementului cultural îl înlocuiește astfel pe fostul manager Radu Popica. Conform reprezentanților Cinsiliului Județean Brașov, ”numirea sa pe poziția de director general al Muzeului vine în urma concursului de proiecte de management pentru Muzeul de Artă Brașov, organizat în septembrie – octombrie 2022. Concursul a urmărit propuneri capabile să crească numărul de vizitatori, vizibilitatea generală a muzeului și să pună în valoare, creativ și pentru publicul contemporan, patrimoniul muzeal. Consiliul Județean Brașov transmite toată recunoștința domnului Radu Popica pentru activitatea sa amplă la conducerea Muzeului, având în vedere că noul manager va continua și va duce mai departe proiectele în derulare, asigurându-se de identificarea unor soluții optime pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare ale instituției culturale.”
”Anterior experienței din ultimii 5 ani petrecuți la Muzeul Național Cotroceni, unde a avut rezultate excepționale în programe ample de educație publică pentru patrimoniul cultural, Bianca Bălșan a lucrat în calitate de expert la Centrul de Cercetare și Consultanță în Domeniul Culturii (actualul INCFC), din cadrul Ministerului Culturii. În contextul activității Centrului, a fost implicată în studii de analiză a impactului culturii la nivel social, educațional și economic, precum și în realizarea Strategiei sectoriale în domeniul culturii și patrimoniului național 2014 – 2020. Din 2014, Bianca Bălșan este și președintele Asociației MAIE (Mișcarea pentru Acțiune și inițiativă Europeană), organizație non-guvernamentală prin intermediul căreia, alături de o echipă multidisciplinară de experți în domenii relevante, organizează programe de educație și intervenții pentru patrimoniul natural și cultural din Geoparcul Platoul Mehedinți, inclusiv printr-o școală de vară de antropologie și arhitectură, ajunsă în 2022 la a VI-a ediție.
Proiectele și programele culturale și de artă coordonate de Bianca Bălșan îmbină valorificarea inteligentă a patrimoniului cu industriile creative și cu educația pentru patrimoniu, într-un demers de a păstra și transmite noilor generații memoria culturală și valoarea patrimoniului național”, se arată în comunicarea de demitere,(după 4 ani de activitate în poziția de manager) a lui Radu Popica și de numire a Biancăi Bălșan.

Muzeul de Artă din Brașov, instituție publică de cultură, cercetează, documentează, conservă, restaurează și pune în valoare efervescența patrimoniului artistic local, regional și național, în beneficiul publicului larg, pentru cunoaștere și educare. Muzeul este găzduit într-o clădire splendidă de patrimoniu arhitectural local, ridicată la 1902 după planurile arhitectului brașovean Moritz Wagner. Cu o colecție de peste 4500 de bunuri culturale (pictură de şevalet, grafică, sculptură, artă decorativă, icoane, tapiserie, covoare orientale etc.) în patrimoniul muzeal, instituția de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Brașov, este o instituție de importanță județeană, cu potențial de a contribui la dezvoltare și la creșterea profilului cultural local.

Foto: Managerul Bianca Bălșan împreună cu vicepreședintele CJ Brașov, Szenner Zoltan

articolul original.

Un nou spectacol la Planetariul Cosmonaut Dumitru Prunariu din Brașov !

28 November 2022 at 14:13
By: M.Ex.

Începând cu 3 decembrie, veți putea urmări un nou spectacol la Planetariul Cosmonaut Dumitru Prunariu, și anume : ”Cerul nopții-Constelațiile”.
”Cerul nopții – Constelațiile” este alcătuit din două părți:
• Un film de 13 minute despre constelații și obiectele de cer profund care sunt ”ascunse” în aceste figuri imaginare, o parte din acest film schimbându-se de la anotimp la anotimp, așa cum și panorama de pe
cerul nostru se schimbă odată cu trecerea lunilor din an. Deci, da, în fiecare anotimp, filmul despre constelații va arată altfel.
• O proiecție de 12 minute realizată de Planetariul Brașov, prezentată de specialiștii planetariului, despre asterisme, cum ajută aceste desene imaginate de oameni la orientare, despre steaua polară nordică dar și
despre cea sudică, dar și despre cum Polaris, steaua din vârful Carului Mic, va înceta să mai arate nordul peste câteva mii de ani.
Spectacolul va avea o durată totală de 25 de minute, va fi difuzat în fiecare zi de la ora 11.00, reprezentanții planetariului brașovean așteptând, la final, și întrebările spectatorilor.
Începând cu 3 decembrie, programul Planetariului Cosmonaut Dumitru Prunariu va fi următorul :
Marți – Duminică (În perioadele vacanțelor școlare și ale sărbătorilor legale, Planetariul Brașov este deschis publicului și luni)

10.00: Patrula Zula – Cu picioarele pe Pământ
11.00: Cerul nopții – Constelațiile
12.00: CapComGo! – Istoria misiunilor lunare Apollo
14.00: Universul Nevăzut
16.00: Găurile Negre – Dincolo de infinit
17.00: Soarele, steaua noastră vie
18.00: Mai rapid decât lumina – Visul călătoriilor interstelare

articolul original.

”Bătălie” între furnizori pentru livrarea echipamentelor necesare Spitalului Județean de Urgență Brașov

28 November 2022 at 13:10
By: M.Ex.

Cea mai recentă achiziţie lansată de administraţia judeţeană pentru Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, constând în cinci tipuri de echipamente de ultimă generaţie care vor completa dotările deja realizate la UPU, a suscitat interesul unui număr mare de operatori economici.
La termenul-limită pentru depunerea ofertelor, stabilit în data de 23 noiembrie, 11 firme din domeniul medical au transmis documentaţiile de achiziţie.
Astfel, Lotul 1 Sistem de transport pneumatic, cu o valoare estimată de 300.000 lei (fără TVA), este disputat între SC Electronic Security Systems SRL şi SC Novomed Internaţional SRL.
Lotul 2 Ecograf, estimat la valoarea de 300.000 lei (fără TVA), a înregistrat cea mai mare concurenţă, fiind depuse oferte de la SC Liamed SRL, SC Global Medical Solutions SRL, Philips România, SC Medist Imaging & P.O.C. SRL, SC Medfarm Trading SRL şi Ultrasonic SRL.
Pentru Lotul 3 Sistem de depozitare inteligentă a medicamentelor, estimat la 401.500 lei (fără TVA), s-au înregistrat două oferte, depuse de SC Kapamed Internaţional SRL şi SC Novomed Internaţional SRL.
Lotul 4 Bronhoscop rigid, cu o valoare estimată de 190.000 lei (fără TVA), are o singură ofertă, cea înregistrată de Karl Storz Endoscopia Romania, în timp ce pentru Lotul 5 Bronhoscop flexibil, cu o valoare estimată la 280.000 lei (fără TVA), s-a înscris firma Tehno Electro Medical Company SRL.
Toate ofertele au intrat în etapa de evaluare.

Banii vin din economiile realizate la proiectul de modernizare a UPU Brașov

Această achiziție se realizează în cadrul proiectului „Dotarea cu echipamente și aparatură medicală performante a UPU din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov”, prin intermediul căruia Consiliul Judeţean Braşov a accesat 6.793.628,72 lei în cadrul Axei prioritare 8 a Programului Operaţional Regional 2014-2020.
În urma desfăşurării procedurilor de achiziţie pentru echipamentele incluse în contractul de finanţare, administraţia judeţeană a realizat o economie de 1.799.174,66 lei care permite acum realizarea acestor achiziţii suplimentare, stabilite pe baza necesităţilor identificate de personalul medical de la UPU.
„Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov dispune în prezent de o infrastructură medicală la cele mai înalte standarde, atât în ceea ce priveşte spaţiile funcţionale, cât şi în privinţa aparaturii de specialitate de care dispune. Cu sumele economisite din finanţarea europeană achiziţionăm trei echipamente foarte importante pentru diagnosticarea pacienţilor şi două sisteme inteligente cu ajutorul cărora vor fi gestionate medicamentele, respectiv probele recoltate din UPU”, declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

articolul original.

Un milion de luminițe vor împodobi Brașovul începând de miercuri seara ! Începe ”Magia Iernii” , cu târg și evenimente !

28 November 2022 at 12:47
By: M.Ex.

Miercuri, 30 noiembrie, Brașovul redevine un oraș din poveștile de iarnă și intră în magia sărbătorilor. Astfel, de la ora 17.00, brașovenii sunt invitați să participe, în Piața Sfatului, la evenimentele dedicate aprinderii luminițelor de sărbători și deschiderii oficiale a celui mai mare Târg de Crăciun de până acum.
Pentru a marca acest moment al bucuriei pentru întregul oraș, peste 1 milion de luminițe vor ,,sclipi” în bradul de Crăciun din Piața Sfatului, pe străzile din centrul istoric și din Șchei, dar și pe marile bulevarde din oraș.
Anul acesta, municipalitatea a luat decizia de a extinde zonele în care au fost montate luminițe de sărbători. Astfel, 800.000 de leduri vor lumina centrul istoric, Piața Sfatului, Piața Unirii și legăturile principale cu zona Șchei, dar și marile bulevarde. Alte 200.000 de luminițe au fost montate în Bradul de Crăciun din Piața Sfatului.
Pe 30 noiembrie, se vor aprinde cele 1 milion de leduri pe str. Republicii, Piața Sfatului, b-dul Eroilor, str. N. Iorga, str. Mureșenilor, str. G. Barițiu, str. G. Dima, str. Constantin Brâncoveanu, Piața Unirii, str. Prundului, Șirul Beethoven, str. Poarta Schei, str. Grigoraș Dinicu, str. Nicolae Bălcescu și Zona Casa Armatei), Calea București (tronsonul cuprins între Spitalul Județean și str. Toamnei), b-dul M. Kogălniceanu, str. Iuliu Maniu, b-dul Griviței (între str. 13 Decembrie și b-dul M. Kogălniceanu), b-dul 15 Noiembrie (până la sensul giratoriu de la intersecția cu Calea București și Toamnei), str. 13 Decembrie (Ceasul Rău – b-dul Gării), Hărmanului (între CEC și b-dul Gării), b-dul Victoriei, b-dul Gării (între str. Hărmanului și str. 13 Decembrie), str. Toamnei.
Vom avea iluminat festiv și în parcurile Titulescu, Trandafirilor, Tractorul și pe pietonalul Uranus.
Tot de Sf. Andrei, își deschide porțile cel mai mare târg de Crăciun pe care l-a organizat Brașovul. 60 de producători, meșteșugari, artizani și comercianți îi vor întâmpina pe brașoveni și turiști cu plăcinte brașovene, coapte pe lespede, castane coapte, jumări și untură pe pâine, caltaboși și cârnați, ceai, vin și țuică fiartă, turtă dulce. De asemenea, vizitatorii târgului vor putea să cumpere decorațiuni și ornamente de Crăciun, șosete și mănuși de lână împletită și haine din lână împâslită.
,,În 30 noiembrie, la Brașov, începe «Magia iernii», cu zeci de evenimente care vor aduce, timp de o lună, bucurie brașovenilor și turiștilor, și 1 milion de luminițe care îi vor arăta drumul lui Moș Crăciun spre casele și sufletele noastre. După doi ani de pandemie, de restricții, doi ani în care am stat la distanță unul de celălalt, este cel mai bun moment să redescoperim bucuria de a fi împreună, de a ne simți, din nou, o comunitate. De aceea, vrem să le oferim brașovenilor, dar și turiștilor, cele mai frumoase sărbători de iarnă, în care să se bucure de evenimentele pregătite pentru ei: colinde, concerte, patinoar, filme la cinema Astra sau povestea drumului lui Moș Crăciun, din Laponia la Brașov, la cinema Stelarium, ateliere pentru decorațiuni și cadouri de Crăciun, expoziții de artă și seri culturale la Banca de Cultură Apollonia. Și ca să ne putem bucura de această lună magică, peste tot accesul este gratuit. Pentru că sărbătorile de iarnă sunt și despre bucuria de a dărui, împreună cu partenerii noștri, îi așteptăm pe brașoveni să le doneze celor mai puțin norocoși în cadrul campaniilor Happy Box și Ziua dărniciei. Bineînțeles că va veni și Moș Crăciun în Piața Sfatului, începând cu 17 decembrie. Vă aștept pe toți brașovenii, miercuri, de la ora 17.00, în Piața Sfatului, să aprindem împreună luminițele Crăciunului. Și pentru a vă bucura din plin, vă invit să utilizați transportul în comun, pentru că, împreună cu RATBv, am suplimentat numărul autobuzelor și troleibuzelor care vin și pleacă din centrul istoric cu încă 29 de mijloace de transport”, le-a transmis primarul Allen Coliban brașovenilor.

Peste 100 de evenimente !

,,Magia iernii” aduce la Brașov, în luna decembrie, peste 100 de evenimente: de la colinde, concerte, la Moș Crăciun, care va veni zilnic în Piața Sfatului, între 17 și 23 decembrie, la ateliere de fabricat decorațiuni de Crăciun și cadouri, la Ziua Dărniciei în Piața Unirii, la patinoarul gratuit din Piața Sf. Ioan, cinema-ul Stelarium din Piața Brassai sau Magia filmelor de la cinema Astra.
Un eveniment important pentru comunitatea brașoveană este deschiderea celui mai mare centru cultural din Brașov, Banca de Cultură Apollonia, care își va deschide porțile în data de 16 decembrie, în fosta bancă săsească, de pe str. Republicii, colț cu str. Michael Weiss.
Acestea sunt doar câteva dintre evenimentele pe care municipalitatea le pregătește în luna decembrie.
Pentru că trecem printr-o perioadă mai specială din punctul de vedere al nevoii reducerii consumului de energie electrică, în zonele noi în care avem iluminat de sărbători, acesta va fi oprit în intervalul 1:00 – 6:00 (noaptea), iar în centrul istoric, în același interval, vom reduce fluxul luminos, astfel că va fi redus consumul de energie electrică cu 41%.

De Sfântul Andrei, RAT Brașov pune în circulație mai multe mijloace de transport !

Aprindere luminițelor de Crăciun și deschiderea Târgului de Crăciun aduc o creștere a frecvenței transportului în comun, astfel încât brașovenii să poată ajunge mai ușor în zona centrului istoric.
Astfel, pe data de 30 noiembrie 2022, după orele 14.00, vor fi suplimentate semnificativ cele 14 linii care ajung în Livada Poștei.
Față de orarul obișnuit vor fi în plus în circulație încă 29 de mașini, toate pe trasee ce ajung din diverse cartiere spre Centrul Vechi al orașului.
• Linia 1: programate 3 mașini – suplimentat cu alte 3. Frecvența obișnuită este de 17-18 minute, după suplimentare va fi 8-9 minute.
• Linia 2: programată 1 mașină – suplimentat cu încă 1. Frecvența obișnuită este de 52 minute, după suplimentare va fi 26 minute.
• Linia 2B: programate 1 mașină – suplimentat cu încă 1. Frecvența obișnuită este de 55 minute, după suplimentare va fi 28 minute.
• Linia 4: programate 4 mașini – suplimentat cu alte 4. Frecvența obișnuită este de 14 minute, după suplimentare va fi 7-8 minute.
• Linia 5: programate 5 mașini – suplimentat cu alte 3. Frecvența obișnuită este de 12-14 minute, după suplimentare va fi 7-8 minute.
• Linia 6: programate 3 mașini – suplimentat cu alte 3. Frecvența obișnuită este de 17-18 minute, după suplimentare va fi 8-9 minute.
• Linia 16: programate 3 mașini – suplimentat cu încă 1. Frecvența obișnuită este de 23 minute, după suplimentare va fi 15 minute.
• Linia 17: programate 5 mașini – suplimentăm cu alte 3. Frecvența obișnuită este de 12 minute, după suplimentare va fi 7-8 minute.
• Linia 28: programate 2 mașini – suplimentăm cu încă 1. Frecvența obișnuită este de 35 minute, după suplimentare va fi 20-25 minute.
• Linia 31: programate 2 mașini – suplimentat cu alte 2. Frecvența obișnuită este de 25 minute, după suplimentare va fi 12-13 minute.
• Linia 34: programate 2 mașini – suplimentat cu alte 2. Frecvența obișnuită este de 30 minute, după suplimentare va fi 15 minute.
• Linia 36: programate 2 mașini – suplimentat cu alte 2. Frecvența obișnuită este de 23-24 minute, după suplimentare va fi 12 minute.
• Linia 41: programată 1 mașină – suplimentat cu încă 1. Frecvența obișnuită este de 65 minute, după suplimentare va fi 30-35 minute.
• Linia 50: programate 4 mașini – suplimentat cu alte 2. Frecvența obișnuită este de 16 minute, după suplimentare va fi 12 minute.

articolul original.

CM Qatar 2022. Grupa G. Camerun – Serbia 3-3! Cel mai spectaculos meci de la Campionatul Mondial

28 November 2022 at 12:18
By: M.Ex.

În etapa a 2-a din Grupa G a CM din Qatar, Camerun și Serbia au oferit unul dintre cele mai spectaculoase meciuri de până acum. Cele două echipe au terminat la egalitate, scor 3-3. Africanii au condus cu 1-0 (Castelletto 29), dar sârbii au intrat in avantaj la cabine, 2-1 cu golurile marcate de Pavlovic 45+1 și S. Milinkovic-Savic 45+3. În partea de secundă, sârbii s-au desprins la 3-1 cu golul marcat de Mitrovic 53. Camerun nu a cedat, iar Aboubakar 64 și Choupo-Moting 68 au restabilit egalitatea, scor 3-3! În urma acestui rezultat, Camerun și Serbia rămân pe locurile 3, respectiv 4, ambele cu câte un punct. În ultima rundă din grupa G sunt programate meciurile Camerun – Brazilia și Serbia – Elveția.

articolul original.

Junii Brașovului marchează Ziua Națională a României în Piața Unirii

28 November 2022 at 11:59
By: M.Ex.

l Pe 1 Decembrie România serbează Ziua Națională

Junii Brașovului, cei care au fost prezenți în luptele din 1877 și pe Câmpul lui Horea, la Alba Iulia, în 1918, marchează în acest an, în cadrul unui eveniment în Piața Unirii, Ziua Națională a României. 1 Decembrie este atât o zi a serbării, cât și a comemorării celor care s-au jertfit pentru idealul unirii.
Grupurile de Juni din Șcheii Brașovului și Brașovul vechi vor aduce un omagiu celor care au luptat pentru realizarea unirii Transilvaniei cu România joi, 1 decembrie 2022, în Piața Unirii, începând cu ora 11:00. Evenimentul va începe cu o slujbă religioasă și va fi urmat de depunerea de coroane la statuia soldatului Necunoscut.

articolul original.

Incendiu la o hală din Sânpetru

28 November 2022 at 08:44
By: M.Ex.

Un incendiu a izbucnit luni la o hală din localitatea Sânpetru, în zona str. Drumul cu Plopi.
La fața locului s-au depalasat 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD.
Incendiul a fost localizat și nu mai există pericol de extindere, incendiul fiind stins înainte să se extindă la casele din apropierea halei.
Nu s-au înregistrat victime. A ars întreaga construcție pe o suprafață de aproximativ 80 mp și un camion care se afla în interiorul halei.

articolul original.

Mai multe zile libere legale de Crăciun și Revelion

28 November 2022 at 07:11
By: M.Ex.

Românii vor avea mai multe zile libere legale de Crăciun și Revelion, după ce Guvernul României a publicat lista oficială a zilelor libere oferite de Crăciun și de Anul Nou și a hotărât, cu ocazia acestor sărbători de iarnă, să declare două zile libere în plus, informează newsbv.ro.
Pentru că multe sărbători au date fixe, numărul zilelor libere diferă de la un an la altul. În 2022, Crăciunul, sărbătoare cu dată fixă, 25 decembrie, cade într-o zi de duminică, zi care este deja liberă, iar angajații vor avea zi liberă și luni, și pe 27 decembrie, a doua zi de Crăciun.
Pentru Revelion, 1 și 2 ianuarie sunt declarate zile libere legale, însă, la fel ca în cazul Crăciunului, prima zi din Anul Nou pică într-o duminică. Având în vedere că 2 ianuarie este într-o luni, românii vor primi şi de această dată, de la Guvernul României, o zi liberă în plus.
În 2023 românii se vor bucura de patru zile libere consecutive: sâmbătă, 23 decembrie, duminică, 24 decembrie, luni, 25 decembrie şi marţi, 26 decembrie.

articolul original.

Steaua – FC Brașov 0-1. Adi Chică-Roșă, decisiv în Ghencea: „Nu e un gol special!”. Ștefan Grigorie: „Este o descătușare”

28 November 2022 at 06:17
By: M.Ex.

FC Brașov a dat lovitura în Ghencea. Echipa lui Dan Alexa, suspendat la acest joc și aflat în tribună, a câștigat cu scorul de 1-0 meciul cu Steaua, grație unui gol fabulos reușit de Adi Chică-Roșă în minutul 67. Cu acest succes, FC Brașov reintră serios în lupta pentru accederea în play-off. . După un sezon mai degrabă dezamăgitor, Chică-Roșă are parte de un final de an bun în tricoul lui FC Brașov.

„Mi-am încercat șansa și mi-a ieșit”

În runda a 14-a, Chică-Roșă a adus un punct Brașovului în remiza spectaculoasă, 2-2 cu Poli Iași, iar acum a marcat golul victoriei în meciul cu Steaua. „Am fost hotărât să dau la poartă! Si etapa trecută am marcat cu o execuție asemănătoare si am zis să încerc dn nou! Mi-am încercat sansa și mi-a ieșit! Nu e un gol special că am marcat in Ghencea, mă bucur că am reușit să-mi ajut echipa să câștigăm”, a explicat execuția golului atacantul brașovean.
„A fost greu fără Dan Alexa pe bancă, dar ne-am mobilizat și am demonstrat că avem un grup frumos”, a. mai spus Chică-Roșă, care crede cu tarie în șansele echipei de a prinde play-off-ul. „Noi ne jucăm șansa până la capăt să prindem un loc în play-off. Mai sunt patru etape și suntem la mâna noastră. Acum totul depinde doar de noi. Cel mai important este meciul cu Dinamo pentru că este primul. O victorie cu Dinamo ne-ar face Sărbătorile fericite ! „, a mai spus Chică-Roșă.

Grigorie: „Știam ce avem de făcut”

Cum Dan Alexa a fost suspendat la acest meci, în timpul jocului indicații au dat antrenorii secunzi Ștefan Grigorie și Rareș Forika. Declarații la finalul partidei a oferit Grigorie.
”Știam că ne așteaptă un meci greu în Ghencea, dar ne-am făcut bine temele! Știam că împotriva liderului trebuie să fim agresivi, să fim o echipă scurtă și să punem probleme în atac. Un joc foarte bun. Au fost și unele momente în care ei au pus presiune, mai ales la fazele fixe. Acolo au fost câteva nesincronizări.
Știam ce avem de făcut, știam ce am lucrat și cred că s-a văzut și pe teren că am fost o echipă în adevăratul sens al cuvântului. Am știut ce vrem de la început până la sfârșit. E normal, atâta timp cât lipsește antrenorul principal, să se simtă, dar, cu atât mai mult ne bucură victoria.
Nu e sărbătoare. E normal să fie o descătușare, pentru că veneam după meciuri bune, echipa era în creștere. Nu e ușor să formezi o echipă după ce schimbi atâția jucători, să aduci jucători noi, să aduci jucători de atâtea naționalități, să-i integrezi. Echipa era în creștere și chiar ne așteptam să facem un meci bun. Chiar dacă pierdeam sau făceam doar un egal, știam că vom face un meci bun, pentru că avem încredere în acești jucători, avem un lot bun și, ușor-ușor, s-a văzut că echipa începe să crească de la meci la meci. Pentru noi chiar nu a fost o surpriză jocul bun, pentru că eu consider că am făcut un joc bun. Normal, am spus că au fost și mici nesincronizări, pentru că adversarul îți pune probleme. Am întâlnit echipa de pe primul loc, știam ce presiune o să pună. Cu atât mai mult îi felicit pe băieți”, a spus Grigorie la microfonul DigiSport.

articolul original.
❌