ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Astazi — 30 September 2022Liga 2

Incredibil! Claudiu Niculescu nu și-a însoțit echipa la meciul din Cupa României pentru a fi prezent la un amical cu un adversar din Liga 4!?

30 September 2022 at 19:40
image

Politehnica Iași a organizat, vineri, o conferință de presă în care antrenorul Claudiu Niculescu și jucătorul Tudor Telcean au prefațat meciul de sâmbătă, cu Minaur Baia Mare, din etapa a 8-a a Ligii 2.

Firesc, antrenorul Iașiului s-a referit și la absența sa de la meciul din Cupa României cu CSC Dumbrăvița și a încercat să ofere explicații. Iar acestea au fost incredibile și pun într-o lumină și mai proastă decizia sa de a nu face deplasarea în județul Timiș alături de elevii săi.

Claudiu Niculescu nu a mers la meciul de Cupă cu Dumbrăvița pentru a fi prezent la un amical cu o echipă din Liga 4!?

Niculescu a preferat să stea acasă și să organizeze un amical cu titularii, în compania unei echipe din Liga a 4-a, decât să meargă la un meci oficial cu un adversar chiar din Liga 2!

”Eu sunt un om foarte asumat, nu fug de responsabilități niciodată. Dacă s-a pierdut meciul, ok, vinovatul principal este antrenorul. Și e normal să fie așa. Chiar dacă am fost criticat, spun eu pe nedrept, nu ați cunoscut situația. Și voi explica acum. Din momentul când s-a tras la sorți și am aflat când se joacă meciul de Cupă, ni s-a dat peste cap tot programul. Duminică aveam programat un meci amical cu FC Botoșani. Având în vedere că jucam marți, am încercat să mutăm amicalul sâmbătă, pentru că era un joc foarte util pentru noi, ne ajuta foarte mult. Din păcate, a căzut acel meci și am încercat să luăm altul, cu o echipă de Liga a 3-a sau a 4-a. A rămas pe marți cu o echipă de Liga a 4-a. Am căutat o modalitate de transport la Timișoara, care să ne facă să mergem să câștigăm meciul și să ne întoarcem cu prospețime acasă. Nu s-a găsit nicio modalitate de transport. De aceea am decis ca echipa să plece cu două zile înainte. Un drum dintr-o bucată dura peste 14 ore. Nu mă îngrijorează dusul, ci întorsul, pentru că la trei zile distanță aveam un meci foarte important. Acestea au fost considerentele pentru care s-a luat această hotărâre. Eu sunt un simplu angajat la Poli și am un obiectiv clar, să duc Iașiul acolo unde îi este locul. Pur și simplu nu am avut altă variantă, ar fi însemnat ca de duminică să nu mă mai văd cu echipa până joi”, a explicat Niculescu, deși putea găsi un bilet de avion pentru a face deplasarea la Timișoara, dus-întors, în 24 de ore. Doar pentru el, dacă ar fi vrut să fie alături de titulari, la Iași, în cel mai scurt timp.

”Am luat decizia împreună cu stafful și cu conducerea”

Buzăul a făcut deplasarea la Lipova, în Arad, cu Cristian Pustai cu tot, Baia Mare a mers până la Cernavodă, în Constanța, cu Ciprian Danciu, iar UTA a fost la Suceava cu Ilie Poenaru. Trei exemple de echipe care au jucat în Play-off-ul Cupei României, au avut deplasări lungi și au mers cu tot cu antrenorul principal. În afară de Slatina, care a batjocorit Cupa, Poli Iași a fost singura care a mers fără antrenorul ei principal la meci. Un gest incalificabil pentru o echipă care se respectă și declară prin președintele ei că are ca obiectiv inclusiv Cupa României!

”Nu desconsider absolut deloc această competiție, după cum bine știți am câștigat Cupa atât ca jucător, cât și ca antrenor și era o competiție foarte importantă. Nu am încercat să desconsider absolut deloc competiția, indiferent de ce părere au alții. Am luat decizia împreună cu stafful și cu conducerea și am decis că e cea mai bună variantă. Așa am crezut”, a continuat Niculescu.

Amicalul cu o echipă de județ i-a dat planurile peste cap

Întrebat de ce nu a luat în calcul să plece luni la Dumbrăvița, Niculescu a răspuns că astfel ar fi ratat amicalul stabilit marți, în compania echipei de Liga a 4-a Agronomia.

”Ratam meciul amical de marți, deci faceți diferența între antrenament și meciul amical. Ăsta a fost lucrul care de fapt a încurcat. Meciul amical de marți după amiază. Crezi că mie nu îmi pare rău că echipa a pierdut? În general nu prea regret, dar asta ar fi însemnat să las patru zile echipa aici. Acum contează mai puțin dacă sunt regrete sau nu…”, a mai spus Niculescu.

Niculescu, criticat de către un consilier local. ”Aștept cu interes reacția celor care sunt plătiți regește”

Absența de pe bancă a antrenorului principal a ajuns și la urechile consilierilor locali, organismul care susține financiar clubul. Bogdan Crucianu, liderul consilierilor PSD din Consiliul Local, a taxat gestul lui Niculescu.

”Ca fost membru al galeriei Politehnicii, înțeleg perfect supărarea uriașă a fanilor „alb-albaștri” după rușinoasa noastră eliminare din Cupa României! Mai ales că drumul spre grupele Cupei a fost stopat de o înfrângere suferită în fața formației unei comune! Grav este faptul că eșecul care i-a privat pe ieșeni de posibilitatea de a vedea meciuri cu grupări de top ale țării este consecința modului lipsit de respect și de profesionalism în care a fost pregătită partida de la Dumbrăvița. Din generală, de când sunt fanul lui Poli, nu îmi amintesc să se fi întâmplat vreodată ca un antrenor principal să nu însoțească echipa la un meci oficial! Înfrângerea, care nu are nicio scuză, a generat și pierderi financiare consistente clubului care ar trebui să respecte mult mai mult eforturile ieșenilor, dat fiind că de la bugetul local s-au alocat milioane de euro, două numai în acest an. A te baza doar pe banii publici și a nu face eforturi să obții fonduri din rezultatele sportive este de neacceptat! Grupul consilierilor locali PSD, care a susținut permanent fotbalul ieșean, votul nostru fiind chiar decisiv în momente în care Politehnica risca desființarea, cere public conducerii clubului să ia măsuri urgente pentru ca la echipa-fanion a Iașului să nu mai apară fel de fel de episoade care trădează lipsă de respect față de suporteri și față de banul public.
Aștept cu interes reacția celor care sunt plătiți regește pentru a avea grijă de fondurile și sentimentele ieșenilor și doresc mult succes echipei în partida de sâmbătă, cu Minaur Baia Mare. Hai, Poli! Ieșenii vă vor învingători”, a scris Bogdan Crucianu.

Niculescu crede că niciun meci nu e ușor pentru Poli Iași: ”Minaur Baia Mare este o echipă periculoasă”

Poli Iași a scăpat de adversarii ”grei”, cu pretenții la play-off și va întâlni, cel puțin în următoarea lună, formații aflate în partea a doua a ierarhiei, ori în subsol, între care și două nou-promovate.

Firesc, pe lângă puncte, suporterii și conducerea așteaptă și un joc mai consistent din partea echipei din Copou, asta în condițiile în care Iașiul a dezamăgit până acum prin joc.

Înaintea partidei cu nou-promovata Minaur Baia Mare, antrenorul Claudiu Niculescu a atras atenția că Poli nu va avea niciun meci ușor în acest sezon și a catalogat adversarul de sâmbătă, din etapa a 8-a, ca fiind unul periculos.

”Meciul va fi unul greu, deși părerile sunt altele. Nu trebuie să ne culcăm pe o ureche și să credem că dacă suntem favoriți pe hârtie asta înseamnă că meciul este câștigat dinainte. Din contră, meciul va fi foarte greu, mai ales că oaspeții vin după un rezultat nu foarte bun în campionat (n.r. eșec acasă cu Dumbrăvița), așa că vor veni să dea totul aici. Întâlnim o echipă foarte periculoasă, de aceea trebuie să tratăm meciul cu maximă seriozitate și să ne îndeplinim obiectivul, acela de a câștiga punctele puse în joc”, a declarat Niculescu.

  • De la Iași la Dumbrăvița sunt 634 de kilometri. Claudiu Niculescu a stat ”acasă” pentru un amical în loc să însoțească echipa.
  • De la Baia Mare la Cernavodă sunt 751 de kilomeri. Ciprian Danciu și-a însoțit echipa la acest meci, iar Minaur a câștigat.

Aceeași ironie la adresa jurnaliștilor

Întrebat dacă va juca mai ofensiv în fața unei formații care are a doua cea mai slabă apărare din campionat, Niculescu a izbucnit în râs și a răspuns ironic unei întrebări pertinente legate și de lipsa de eficacitate a echipei sale în prima parte a meciului. Atitudine afișată nu doar acum, ci de la venirea la Iași.

”Doamne, eu când aud asta cu statisticile. Ce spune că nu am marcat în prima repriză? Că nu dau goluri în prima repriză înseamnă că ratează echipa. O pun pe seama ghinionului. O coincidență supărătoare. Lucrăm la antrenamente, dar jocul nu seamănă cu antrenamentul”, a spus Niculescu.

Tudor Telcean: ”Sper ca anul viitor să joc cu Iașiul în Liga 1”

La rândul său, Tudor Telcean nu-și explică motivul pentru care nu a fost lăsat să plece mai devreme de la ”U” Cluj: ”A fost o situație destul de dificilă la Cluj. Nu am intrat deloc în planurile antrenorului, nici nu am fost lăsat să plec de la echipă. Eu nu am ținut să rămân, dar nu mi s-a dat drumul decât în ultima zi. Mergeam la antrenamente, dar făceam separat, cu preparatorul fizic. Nu eram în planurile antrenorului, dar conducerea nu m-a lăsat să plec, probabil pentru că eram un jucător de viitor. A fost o situație destul de complicată, dar mă bucur că am reușit să plec. Nu am avut niciun conflict cu nimeni acolo. Am ales Iașiul pentru că este o echipă foarte serioasă și sper ca anul viitor să fiu alături de Iași în Liga 1”, a declarat Tudor Telcean.

Din informațiile Liga2.ro, Telcean a fost lăsat să plece de ”U” Cluj abia după ce și-a plătit clauza de reziliere, altfel, probabil și acum era la echipa ardeleană.

Poli Iași va juca și pentru Paul!

La conferința de presă a participat și Paul Tănase, un suporter care are nevoie urgentă de o sumă de bani pentru o operație costisitoare și pe care clubul Poli Iași s-a oferit să îl ajute.

Căpitanul din sezonul trecut, Florin Plămadă, i-a oferit lui Paul un tricou cu autografele colegilor săi, iar echipamentul va fi scos la licitație. De asemenea, spectatorii prezenți sâmbătă la meci vor putea dona sume de bani pentru Paul, în niște urne mobile.

”Sper ca Paul să treacă cu bine peste această încercare grea a vieții. Noi te susținem, Paul, și sper ca anul viitor să vii la meciurile noastre, în Liga I! Acestea sunt meciurile importante ale vieții”, a spus la final Claudiu Niculescu.

Meciul dintre Poli Iași și Minaur Baia Mare are loc sâmbătă, de la ora 11:00, în Copou, în cadrul etapei a 8-a a Ligii 2. Moldovenii au 14 puncte și sunt pe locul 4, în timp ce maramureșenii sunt pe locul 13, cu 8 puncte.

Foto: Dragoș Pășcăneanu / Mediafax Foto

articolul original.

Încă o echipă fruntașă din Liga 3 surprinde și își schimbă antrenorul. CS Blejoi s-a despărțit de Marius Vișan

30 September 2022 at 16:01

După Gilortul Târgu Cărbunești, din Seria 7, o altă echipă bine clasată în acest start de sezon de Liga 3 își schimbă antrenorul principal. Este vorba despre prahovenii de la CS Blejoi, din Seria a 5-a, care ieri seară, 29 septembrie 2022, cu aproape două zile înainte de meciul oficial din runda a 6-a a campionatului, au anunțat despărțirea de Marius Vișan.

Vișan, fost și la CSM Râmnicu Sărat, a fost instalat în funcția în aprilie 2022, după ce mandatul lui Răzvan Vlad a fost ”închis” după mai bine de opt ani de prezență pe banca tehnică.

Marius Vișan s-a despărțit de CS Blejoi după doar șase luni

După șase luni petrecute ca antrenor principal la CS Blejoi, Marius Vișan și echipa de lângă Ploiești au ajuns la un acord privind rezilierea amiabilă.

Despărțirea vine într-un moment în care echipa la care fostul petrolist Cristi Vlad este manager sportiv are un start aproape perfect de campionat, cu patru victorii și un egal în primele cinci etape.

”După şase luni, de comun acord, colaborarea dintre clubul nostru şi antrenorul Marius Vişan a încetat.
Îi mulƫumim pentru munca depusă şi rezultatele obƫinute, urându-i mult succes pe mai departe”, a transmis CS Blejoi pe pagina sa de Facebook, tot acolo unde răspunde și uneia dintre întrebările puse de cei care au văzut mesajul.

”Schimbați antrenorul după 5 meciuri, dintre care 4 victorii și 1 egal, deci neînvinși în campionat. De ce?!”, a întrebat Horia Bura, iar CS Blejoi i-a răspuns: ”Nu a fost schimbat. Antrenorul a solicitat încetarea colaborării.”

Vișan a plecat din cauza lui Cristi Vlad?

Larisa Andreea Goga, chiar partenera de viață a lui Vișan, a dezvăluit mai multe detalii despre această despărțire surprinzătoarea, având în vedere rezultatele echipei, fără să numească pe cineva din conducere: ”Asemenea caractere nu sunt compatibile cu «sistemele dictatoriale», astfel că aleg să rămână fidele principiilor care le guvernează activitatea profesională.”

Aceasta este completată de Dinu Bogdan, suporter al Petrolului: ”Cât timp este Cristi Vlad acolo se întâmplă numai… vezi perioada Petrolul.”

Despre această despărțirea din Vișan și Blejoi, Gazeta de Prahova scria în urmă cu două zile. Publicația mai preciza faptul că ”până la alegerea și numirea unui alt tehnician principal, de antrenamente și de derbiul de la Plopeni, contra CSO, din runda cu numărul șase, se va ocupa… team managerul Irinel Dumitru, consiliat de către managerul sportiv numit pe 7 ianuarie a.c., ex-petrolistul posesor de licență A Cristian Vlad”.

Și Ziarul Prahova a scris despre această ruptură: ”Marți seară a avut loc o ședință de analiză, în care nemulțumirile și problemele care «mocneau» de câteva săptămâni au ieșit la suprafață, iar Vișan a părăsit echipa!”

Marius Vișan nu rămâne însă departe de fotbal, fiindcă el este și președintele echipei Tricolorul Breaza, actualul lider al Ligii a 4-a Prahova.

CS Blejoi, neînvinsă în acest sezon de Liga 2 și de două ori lider în Seria 5 în primele cinci etape

CS Blejoi a mers aproape perfect în acest debut de sezon de Liga 3, în primele patru etape câștigând toate jocurile (2-0 cu AFC Odorheiu Secuiesc, 2-0 la Olimpic Cetate Râșnov, 2-1 cu SR Brașov și 5-0 la CS Blejoi), iar în runda din weekendul trecut remizând acasă surprinzător cu ultima clasată KSE Târgu Secuiesc, scor 2-2.

Echipa a fost lider în etapele 2 și 4, iar acum se află pe locul 2, cu 13 puncte, golaveraj 13-3, la două puncte în spatele liderului CSO Plopeni (15 puncte).

CS Blejoi joacă în etapa din acest weekend chiar cu liderul CSO Plopeni, pe terenul acesteia, sâmbătă, de la ora 15:00.

În Cupa României, echipa din Blejoi a trecut de CSO Plopeni (1-0 în deplasare), în Turul 1, și de Metalul Buzău (0-0 după 90 și 120 de minute și 5-4 la lovituri de departajare, acasă), în Turul 2, fiind eliminată de divizionara secundă Gloria Buzău (0-4 acasă), în Turul 3.

Foto: CS Blejoi

articolul original.

Liga 3, etapa 6 | Astra, umilită încă o dată. CS Tunari câștigă acasă la FCSB 2, CS Dinamo pierde la Bradu. Derby-ul Alba Iuliei s-a terminat cu gol marcat pe final

30 September 2022 at 16:31
image

Etapa a 6-a a Ligii 3, sezonul 2022-2023, debutează vineri, 30 septembrie, și se încheie duminică, 2 octombrie. Jocurile de vineri, 16 la număr, au loc începând de la ora 17:00, iar celelalte, programate în primele două zile ale lunii octombrie se vor desfășura de la ora 15:00, ora oficială de start a partidelor acestei luni.

Din campionatul Ligii 3 sunt două echipe proaspăt calificate în faza grupelor Cupei României. Este vorba despre CS Ocna Mureș, din Seria 9, care în play-off a trecut de divizionara secundă CSM Slatina, și despre CSM Alexandria, din Seria 6, care a eliminat-o la lovituri de departajare pe FK Miercurea Ciuc, tot din Liga 2.

În Play-off-ul Cupei, tot din Liga 3, au mai evoluat și Șoimii Lipova, Foresta Suceava, Jiul Petroșani, CSM Reșița, Gloria Bistrița Năsăud și CS Afumați, însă acestea au fost eliminate de adversari din prima ligă sau a doua.

CSO Plopeni, CSM Reșița și Corvinul Hunedoara, singurele rămase punctaj maxim după primele cinci etape

După primele cinci etape ale noului sezon al Ligii 3, doar trei echipe din totalul de 100 mai au punctaj maxim. Acestea sunt CSO Plopeni (Seria 5), CSM Reșița (S8) și Corvinul Hunedoara (S9).

Înainte de runda trecută erau nouă formații în această postură, însă Foresta Suceava (S1), CSM Râmnicu Sărat, Metalul Buzău (ambele din S2), CS Blejoi (S5), Gilortul Târgu Cărbuneşti (S7) și CSM Satu Mare (S10) și-au întrerupt seria de victorii consecutive.

Neînvinse au rămas 12, în scădere de la 16.

În acest moment, înaintea desfășurării etapei a 6-a, liderii celor zece serii sunt următoarele echipe: Foresta Suceava (S1, 13 puncte), CSM Râmnicu Sărat (S2, 13p), Recolta Gheorghe Doja (S3, 10p), CS Tunari (S4, 12p), CSO Plopeni (S5, 15p), CSM Alexandria (S6, 13p), Gilortul Târgu Cărbuneşti (S7, 12p), CSM Reșița (S8, 15p), Corvinul Hunedoara (S9, 15p) și CSM Satu Mare (S10, 12p). La vârf s-au produs modificări doar în trei serii, aceleași în care se produceau modificări și înainte de runda trecută, acum fiind devansate CS Afumați (S3), CS Dinamo București (S4) și CS Blejoi (S5).

REZULTATE ETAPA 1, 2, 3, 4, 5 sezonul regular Liga 3, ediția 2022-2023

Meciuri etapa 6 Liga 3, sezon 2022-2023:

SERIA 1, etapa 6

vineri, 30 septembrie 2022, ora 17:00
FK Miercurea Ciuc 2 – Dante Botoşani 0-2
Georgică Popovici (27), Mihai Asofiei (70)

sâmbătă, 1 octombrie 2022, ora 15:00
Ştiinţa Miroslava – Ceahlăul Piatra Neamţ
Foresta Suceava – CSM Bacău
Bucovina Rădăuţi – Şomuz Fălticeni
Rapid Brodoc – CSO Viitorul Darabani

SERIA 2, etapa 6

vineri, 30 septembrie 2022, ora 17:00
Aerostar Bacău – Unirea Braniştea 4-1
Andrei Pavel (14), Andrei Gavrilă (45+1 – penalty), Cătălin Vraciu (64), Ionuţ Chirilă (87) / Gabriel Răducan (11)

sâmbătă, 1 octombrie 2022, ora 15:00
CSM Focşani – Voinţa Limpeziş
Viitorul Ianca – Sporting Lieşti
Metalul Buzău – Dacia Unirea Brăila
Dinamo Bacău – CSM Râmnicu Sărat

SERIA 3, etapa 6

vineri, 30 septembrie 2022, ora 17:00
Înainte Modelu – CS Amara 4-0
Rareș Toader (57), Liviu Gheorghe (75), Ștefan Istrati (81, 82)

sâmbătă, 1 octombrie 2022, ora 15:00
FC Voluntari 2 – Farul Constanţa 2
Agricola Borcea – Dunărea Călăraşi
Recolta Gheorghe Doja – Gloria Albeşti
Gloria Băneasa – CS Afumaţi

SERIA 4, etapa 6

vineri, 30 septembrie 2022, ora 17:00
FC Pucioasa – Flacăra Moreni  2-2
Tiberiu Calofir (51), Narcis Marina (69 – penalty) / Viorel Vîrtej (60), Iulian Drăgan (61)
Astra – Unirea Bascov  0-12
Ștefan Tudose (24), Roberto Hațegan (37, 52, 68, 87), Darius Ciurea (44, 56, 64, 90), Ovidiu Cataramă (50, 69), Theodor Butoiu (71)
FCSB 2 – CS Tunari  0-2
Ghinea Ștefan (72), Bogdan Barbu (90+1)
Real Bradu – CS Dinamo Bucureşti 3-2
Adelin Voinescu (41, 76), Aurel Pîrciu (54) / Cristian Chiriță (4), David Savu (89)

sâmbătă, 1 octombrie 2022, ora 15:00
SC Popeşti Leordeni – Muscelul Câmpulung Elite

SERIA 5, etapa 6

sâmbătă, 1 octombrie 2022, ora 15:00
Olimpic Zărneşti – SR Braşov
CS Păuleşti – Olimpic Cetate Râşnov
KSE Târgu Secuiesc – AFC Odorheiu Secuiesc
CSO Plopeni – CS Blejoi
Kids Tâmpa Braşov – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2

SERIA 6, etapa 6

vineri, 30 septembrie 2022, ora 17:00
Universitatea Craiova 2 – Petrolul Potcoava 0-2
Andrei Cîrciumaru (51), Marius Șofaru (59)

sâmbătă, 1 octombrie 2022, ora 15:00
Sporting Roşiori – Minerul Costeşti
Cozia Călimăneşti – Flacăra Horezu
Viitorul Dăeşti – Vediţa Coloneşti

duminică, 2 octombrie 2022, ora 15:00
CSM Alexandria – Cetatea Turnu Măgurele

SERIA 7, etapa 6

vineri, 30 septembrie 2022, ora 17:00
CSM Deva – Progresul Ezeriş  4-0
Alexandru Ionuț Popescu (23), Erwin Bloj (38), Brian Lemac (76, 84)
Gilortul Târgu Cărbuneşti – Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2  2-1
Dragoș Săulescu (37), Bogdan Dănăricu (48 – penalty) / Andrei Istrate (63)
Aurul Brad – ACSO Filiaşi 1-2
Ionuț Filipaș (15) / Moses Baidoo (67), Cosmin Calu (90 – penalty)

sâmbătă, 1 octombrie 2022, ora 15:00
Voinţa Lupac – Jiul Petroşani
Retezatul Hațeg – Viitorul Şimian

SERIA 8, etapa 6

vineri, 30 septembrie 2022, ora 17:00
Şoimii Lipova – Crişul Chişineu Criş  0-1
Cătălin Barbu (50)
Phoenix Buziaş – Avântul Periam 2-1
Andrei Rus (49), Claudiu Matiș (66) / Andrei Sîntean (79 – penalty)

sâmbătă, 1 octombrie 2022, ora 15:00
Gloria Lunca Teuz Cermei – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii
CSM Reșița – Pobeda Star Bisnov
Progresul Pecica – ACB Ineu

SERIA 9, etapa 6

vineri, 30 septembrie 2022, ora 17:00
CS Universitatea din Alba Iulia – CSM Unirea Alba Iulia  1-1
Adnan Benkirat (89 – autogol) / Emanuel Codrea (54)
Avântul Reghin – Metalurgistul Cugir 0-0

sâmbătă, 1 octombrie 2022, ora 15:00
Viitorul Cluj – ACS Târgu Mureş
Corvinul Hunedoara – Unirea Ungheni
CS Ocna Mureş – Sănătatea Cluj

SERIA 10, etapa 6

vineri, 30 septembrie 2022, ora 17:00
Lotus Băile Felix – Sportul Şimleu Silvaniei 1-1
Claudiu Codoban (83) / Darius Marina (45 – penalty)

sâmbătă, 1 octombrie 2022, ora 15:00
CSM Sighetu Marmaţiei – CSM Satu Mare
FC Bihor Oradea – Gloria Bistriţa Năsăud
SCM Zalău – CFR Cluj 2
Victoria Carei – Minerul Ocna Dej

REZULTATE ETAPA 1, 2, 3, 4, 5 sezonul regular Liga 3, ediția 2022-2023

articolul original.

Florin Răsdan, val de ironii la adresa lui Dinamo după jocul de la Târgu Jiu: ”Au stat doar pe jos, n-au fost «câini». Fanii noștri au fost mai mulți, dar ei spun că sunt echipă bună și au galerie”

30 September 2022 at 14:11

Florin Răsdan (foto principal) a avut un discurs plin de ironii la adresa lui Dinamo, după ce echipa sa, Viitorul Pandurii, a ratat calificarea în grupele Cupei României. ”Câinii” s-au impus cu 1-0, iar jucătorul gorjenilor a avut cuvinte acide la adresa adversarilor de joi seară.

Florin Răsdan, val de ironii la adresa lui Dinamo după jocul de la Târgu Jiu

Din punctul de vedere al jucătorului de 27 de ani, venit la Viitorul Pandurii în vară, de la Steaua, Dinamo a făcut un joc mai slab și s-a impus nemeritat, pe când în campionat lucrurile au stat invers, iar Viitorul Pandurii s-a impus cu 2-0.

Florin Răsdan a acuzat Dinamo că a tras de timp în momentul în care era în avantaj, dar și de lipsă de fairplay.

Am pierdut această partidă, dar ne doream foarte mult să ne calificăm mai departe. Poate că am fost mai buni ca ei în seara asta, dar din păcate s-au calificat. Avem de învățat din acest meci pentru cel de duminică, cu Galați, cu liderul Ligii 2.

Am câștigat cu Dinamo în campionat, când probabil am făcut meci mai slab ca azi. Azi am jucat mai bine, dar au câștigat ei. Ăsta e fotbalul! Am vrut să ne calificăm în grupe și chiar sunt supărat pentru că am jucat bine. Am impresia că au stat numai pe jos, nu au fost «câini» nici la propriu, nici la figurat. Au stat cam mult pe jos, lipsă de fairplay pentru că era mingea la noi și strigau «aici, aici, pasă». Nu e fairplay și nu e voie, dar felicitări lor, au câștigat.

Nu vreau să vorbesc despre Dinamo, doar despre echipa mea. Nu prea am urmărit meciurile lor, doar ce ne-a dat antrenorul să urmărim. Nu știu dacă vor prinde play-off-ul, nu cred!”, a declarat Florin Răsdan, la microfonul PrimaSport.

Florin Răsdan s-a luat și de fanii lui Dinamo: ”În seara asta nu prea am auzit decât suporterii noștri”

Florin Răsdan a ținut să taxeze și fanii dinamoviști, pe care i-a ironizat că nu au venit într-un număr mare la partida din play-off-ul Cupei României.

Din Târgu Jiu cred că au venit mai mulți oameni decât au venit suporteri de la Dinamo, despre care se spune că e o echipă foarte bună și au o galerie bună. În seara asta nu prea am auzit decât suporterii noștri.

A fost o oră bună, a fost vreme bună, ne așteptam să vină mai mulți suporteri, dar le mulțumim celor care au venit”, a mai afirmat Florin Răsdan.

Următorul joc pentru Viitorul Pandurii este programat în etapa a 8-a din Liga 2, cu SC Oțelul, la Galați, duminică, de la ora 11:00.

Foto: Justinel Stăvaru / Mediafax Foto

articolul original.

CS Ocna Mureș a picat să joace cu U Craiova, Chindia și Minaur în faza grupele Cupei României. ”Va fi o adevărată sărbătoare”. Echipa din Alba s-a decis unde joacă acasă dacă e programată în nocturnă

30 September 2022 at 13:32
image

CS Ocna Mureș, singura echipă din Alba rămasă în acest sezon în Cupa României, și-a aflat astăzi, 30 septembrie 2022, adversarii din faza grupele.

Clubul din Liga 3 va întâlni prim-divizionarele Universitatea Craiova și Chindia Târgoviște și divizionara secundă Minaur Baia Mare.

Ioan Paul, despre adversarii pe care CS Ocna Mureș îi întâlnește în grupele Cupei României: ”Cele trei meciuri sunt cadou pentru Ocna Mureș”

Toate jocurile vor trebui găzduite de CS Ocna Mureș, conform regulamentului Cupei României, deoarece este echipa care în sezonul trecut a fost mai slab clasată decât adversarele care i-au fost acum atribuite în urma tragerii la sorți efectuate la Casa Fotbalului.

”Nu-i deloc puțin lucru ca Ocna Mureș să fie într-o asemenea companie selectă. Pentru noi va fi o adevărată sărbătoare, să găzduim trei jocuri cu adversari din eșaloanele superioare. Sunt practic cadoul nostru pentru oraș și suporteri. În plus, Universitatea Craiova reprezintă una dintre echipele de tradiție din fotbalul românesc. O să ne bucurăm de fotbal, a precizat, citat de Ziarul Unirea, Ioan Paul, președintele ocnamureșean prezent la tragerea la sorți.

Dan Roman: ”Vor fi jocuri în care nu avem ce pierde”

Aflată ultima în Urna 3 valorică, CS Ocna Mureș a fost extrasă a patra din bol de fostul internațional Marius Niculae și repartizată în Grupa D, alături de Universitatea Craiova, Campionii FC Argeș, Chindia Târgoviște, FC Hermannstadt și Minaur Baia Mare.

Regulamentul și programul jocurilor gândit de FRF i-a adus trupei din Alba ca adversari în această grupă echipele Chindia, U Craiova și Minaur.

”Vor fi jocuri în care nu avem ce pierde. Ne dorim să ne prezentăm la cel mai bun nivel posibil. Cred că putem obține o victorie. Nicio grupă nu era accesibilă, încercăm să ne jucăm șansa la fiecare meci, iar băieții să simtă ce înseamnă să joace cu Liga 1”, a spus și antrenorul nelicențiat al echipei, Dan Roman.

Zlatna, varianta pentru meciurile programate în nocturnă

Primul meci, cu Chindia, va fi în jurul datei de 19 octombrie, cel cu U Craiova are loc în perioada 8-10 noiembrie, iar al treilea, cu Minaur, are loc în perioada 6-8 decembrie.

Oltenii au propus deja ca întâlnirea să se desfășoare în Bănie, pe stadionul lor, însă CS Ocna Mureș ia în calcul stadionul ”Minaur” din Zlatna, în cazul în care jocul va fi în nocturnă, scrie Ziarul Unirea.

La Zlatna a jucat în Cupa Tomâniei, tot în noctură, și Unirea Alba Iulia, cu FCSB.

Până în prezent, ”Soda dragă” a strâns 15.000 de euro pentru că a ajuns în primele 24 de echipe din țară la acest nivel, iar fiecare punct cucerit în grupă este premiat cu 4000 de euro.

  • CS Ocna Mureș și CSM Alexandria sunt singurele formații din Liga 3 prezente în grupele Cupei României, alături de 16 formații din SuperLigă și alte șase din Liga 2.
  • Patru adversari a eliminat CS Ocna Mureș în actuala ediție a Cupei României: CSM Unirea Alba Iulia (Liga 3, 3-1), Metalurgistul Cugir (Liga 3, 4-3), Unirea Ungheni (Liga 3, 1-1, 1-1, 4-1 la lovituri de departajare) și CSM Slatina (Liga 2, 3-0).

Foto: Ziarul Unirea

articolul original.

Gilortul, liderul din Seria 7 a Ligii 3, și-a anunțat noul antrenor chiar în ziua meciului. Cel care a dus echipa pe primul loc a obosit să facă naveta

30 September 2022 at 12:50

Liderul surpriză din Seria a 7-a a Ligii 3 s-a despărțit joi, 29 septembrie, de antrenorul principal și la doar o zi distanță și-a numit un nou conducător al staffului tehnic, dar și un antrenor secund.

Gilortul Târgu Cărbuneşti a încheiat prematur colaborarea cu Alexandru Stoica, iar a doua zi l-a numit ca antrenor principal pe Mario Găman, care a venit alături de colaboratorul său Dan Staicu.

Echipa din Gorj este pe primul loc în Seria a 7-a a Ligii 3, în runda trecută suferind primul eșec în acest sezon, după ce începuse cu patru victorii consecutive.

Alexandru Stoica s-a despărțit de Gilortul din cauza ”oboselii acumulate”

Gilortul a anunțat joi dimineață, pe pagina sa de Facebook, faptul că s-a despărțit amiabil de antrenorul Alexandru Stoica, cu care începuse colaborarea la finalul lunii ianuarie a acestui an 2022.

Fiul mult mai cunoscutului antrenor Ștefan Stoica mai avea contract până în vară, iar trupa din Târgu Cărbunești spune că ruptura s-a produs din cauza faptului că ”principalul” obosise de atâta navetă zilnică făcută de la Craiova.

”Alex Stoica și Gilortul au încetat colaborarea
Gilortul a ajuns la un acord cu antrenorul Alexandru Stoica cu privire la încetarea contractului, care era valabil până în vara anului viitor. Din cauza oboselii acumulate în urma deplasărilor zilnice de la Craiova la Târgu Cărbunești și înapoi, și pentru a dedica un timp mai mare familiei, Alex Stoica a decis să se despartă de Gilortul de comun acord cu conducerea clubului nostru. În plus, Alex Stoica mai pregătește și o grupă de copii la Craiova.
Clubul nostru doreşte să-i mulţumească lui Alex Stoica pentru munca depusă la Gilortul. Acesta a încheiat sezonul trecut cu echipa noastră pe locul 2 în play-out-ul seriei a 7-a și lasă echipa pe locul 2 în sezonul 2022-2023, cu 12 puncte după 5 etape, 4 victorii și o singură înfrângere.
Îi dorim lui Alex Stoica sănătate și mult succes în carieră!”, a transmis Gilortul.

Între Craiova și Târgu Cărbunești sunt 90 de kilometri.

Înainte să semneze cu echipa din Târgu Cărbunești, Alexandru Stoica a condus ca antrenor echipa secundă a Universității Craiova, fiind înlocuit cu Corneliu Papură.

Mario Găman și Dan Staicu revin la Gilortul după doi ani

Gilortul nu a stat însă mult timp fără antrenor, deoarece a doua zi după despărțirea de Stoica, vineri, 30 septembrie, a anunțat că a ajuns la un acord cu un ”principal” și un ”secund”.

Este vorba despre Mario Găman și Dan Staicu, care au mai condus echipa în sezonul 2019-2020 și care acum revin după ce între timp au mai antrenat echipele ACSO Filiași și Pandurii Târgu Jiu, tot în Liga 3.

”Mario Găman și Dan Staicu au preluat Gilortul
După despărțirea de Alex Stoica, conducerea Gilortului a ajuns la un acord cu Mario-Sergiu Găman și Dan-Iulian Staicu pentru a prelua banca tehnică a echipei noastre. Astfel, Mario Găman este noul antrenor principal al Gilortului, iar Dan Staicu va ocupa funcția de antrenor secund.
Cuplul de antrenori a mai pregătit Gilortul în sezonul 2019-2020. Cei doi tehnicieni au semnat contracte cu Gilortul valabile până în vara anului viitor. Aceștia vor putea sta pe banca echipei noastre chiar de la meciul de azi cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2.
Le urăm bun venit celor doi antrenori, mult succes și cât mai multe rezultate pozitive cu Gilortul!”, a comunicat trupa din Târgu Cărbunești.

Gilortul Târgu Cărbuneşti, lider în Seria a 7-a a Ligii 3

După ce în sezonul trecut s-a clasat pe locul 2 în play-out-ul Seriei a 7-a a Ligii 3, echivalentul locului 6 din 10 la general, Gilortul are un parcurs mult mai bun în această nouă ediție de campionat.

Echipa din județul Gorj are 12 puncte acumulate în primele cinci etape, acum venind chiar după primul eșec, 0-3 în deplasare la ACSO Filiași. În primele patru etape câștigase tot: 1-0 cu Voința Lupac, 4-3 cu Aurul Brad, 1-0 la Retezatul Hațeg și 4-0 cu Viitorul Șimian.

În această ediție a Cupei României, Gilortul a trecut în Turul 1 de Viitorul Șimian, cu 3-0, acasă, și a pierdut în Turul 2 în deplasare la Jiul Petroșani, cu scorul de 0-2.

După cum puteți remarca în anunțul despărțirii de Alexandru Stoica, clubul din Târgu Cărbunești susține că este pe locul 2 în clasament, nu pe 1. Într-adevăr, CSM Deva nu a jucat în etapa trecută și ar trebui, în mod normal, să câștige la ”masa verde” partida cu Viitorul Pandurii 2, la care nu a fost ambulanță cu medic, și ar acumula un total de 13 puncte, însă Comisia de Disciplină și Etică a FRF nu s-a pronunțat până acum în acest caz, astfel că nici rezultatul nu este unul omologat. Din partea FRF se poate întâmpla orice, astfel de cazuri ca la Viitorul Pandurii 2 – Deva s-au mai întâlnit și meciurile au fost reprogramate.

În aceste condiții, Gilortul încă ocupă locul 1 în Seria a 7-a, iar în etapa a 6-a joacă chiar astăzi, de la ora 17:00, pe teren propriu, cu Viitorul Pandurii 2 (locul 7, 5 puncte).

articolul original.

Alexandru Darius Pop a adus fericirea pentru Ovidiu Burcă și Dinamo! Atacantul, omul momentului pentru ”câini” și după victoria cu Viitorul Pandurii: ”Ne-a motivat eșecul din Liga 2, am vrut revanșa”

30 September 2022 at 12:35

Alexandru Darius Pop a fost din nou omul meciului pentru Dinamo, în partida cu Viitorul Pandurii din play-off-ul Cupei României. A fost singurul marcator al disputei, cu reușita din prima repriză, și a dus Dinamo în grupele Cupei României, acolo unde și-a și aflat adversarele.

Alexandru Darius Pop, în vârstă de 29 de ani, ajuns la trei goluri pentru Dinamo, două reușite în Liga 2 și una în Cupa României, a recunoscut, însă, că spre deosebire de jocul din campionat, în care Viitorul Pandurii s-a impus cu 2-0 deși ”câinii” au făcut un meci mai bun, de această dată s-a întâmplat invers.

Dinamo, victorie la limită cu Viitorul Pandurii și calificare în Cupa României. Alexandru Darius Pop, decisiv

Joi, la Târgu Jiu, Viitorul Pandurii a fost formația mai bună, după părerea lui Pop, dar Dinamo a ieșit învingătoare. Deși este unul dintre cei mai buni jucători ei echipei în meciurile disputate până acum, atacantul lui Dinamo a afirmat că echipa a fost argumentul succesului din play-off-ul Cupei României.

Nu știu dacă sunt omul meciului, am avut puțin noroc și am reușit să marchez. Cred că toată echipa a făcut un meci bun defensiv, sacrificiu, multă muncă, echipa e omul meciului. Ne-a motivat și eșecul din campionat, am vrut să ne luăm revanșa. Atunci am făcut un meci bun, dar acum am și câștigat.

În acest meci cred că am suferit, dar am câștigat. Meciul trecut am jucat mai bine, dar am pierdut cu 2-0”, a declarat Alexandru Darius Pop, la microfonul PrimaSport, la finalul partidei de la Târgu Jiu.

Dinamo are meci cu Unirea Slobozia în etapa 8 din Liga 2

Referitor la situația din Liga 2, Dinamo are două eșecuri la rând în campionat. După victoria cu Concordia Chiajna, scor 1-0, a cedat în fața Stelei, scor 1-2, iar apoi în fața Gloriei Buzău cu același scor, 1-2. Este pe locul 16, cu 6 puncte.

Reacția atacantului dinamovist în privința campionatului, dar și despre partida din runda următoare, cu Unirea Slobozia:

Din prisma clasamentului, Slobozia e favorită dar suntem o echipă mare. Slobozia a jucat sezonul trecut play-off-ul, e omogenă, jucătorii evoluează de mulți ani împreună, sunt aduși jucători doar unde e nevoie. O echipă foarte bună, are și stabilitate, dar vrem să câștigăm, clar!

Trebuie să câștigăm și în campionat, au trecut multe etape și nu avem puncte. Trebuie să câștigăm și să ieșim din zona aia”.

Dinamo, cu patru echipe din prima divizie în grupele de Cupa României

Vineri a avut loc tragerea la sorți pentru stabilirea grupelor de Cupa României. Dinamo a fost repartizată în Grupa A, alături de patru echipe din SuperLigă, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, FC Voluntari, ”FC U” Craiova și Petrolul, și una din Liga 2, Unirea Slobozia.

În prima etapă, Dinamo va juca pe teren propriu, cu formația pregătită de Marius Croitoru, ”FC U” Craiova.

Foto: Justinel Stăvaru / Mediafax Foto

articolul original.

Ca un leu în cușcă în timpul meciului, din cauza arbitrajului, Dan Alexa a fost calm la final: ”Nu meritam să pierdem.” Marius Măldărășanu, fair-play

30 September 2022 at 09:02

FC Brașov a fost eliminată din Cupa României de FC Hermannstadt după loviturile de departajare. A fost 1-1 după cele 90 de minute ale jocului din Play-off-ul competiției KO, scorul s-a menținut la fel și după cele două reprize de prelungiri, iar la ”loterie” fotbaliștii prim-divizionarei s-au impus cu scorul de 5-3.

Trebuie spus că divizionara secundă antrenată de Dan Alexa a condus pe teren propriu, a suferit o eliminare chiar înainte de pauză, însă în ciuda acestui lucru a dat o replică foarte bună trupei sibiene care în SuperLigă ocupă locul 3. Mai mult, Brașovul a fost nevoită să ”joace” și împotriva arbitrajului lui Ovidiu Robu (Chitila – Ilfov), care a dictat un penalty la o simulare a lui Buhăcianu și a avut mai multe decizii pro FC Hermannstadt, la două dintre ele putându-se arăta cartonașul roșu.

Dan Alexa, după eliminarea Brașovului din Cupa României: ”Penalty-ul acordat sibienilor a fost foarte ușor acordat”

Extrem de nervos pe marginea terenului, în special în partea secundă a jocului, Dan Alexa s-a prezentat calm în fața presei, după partidă, și a spus că, după eliminarea lui Alexandru Saim Tudor, loviturile de departajare era tot ce se mai putea obține echipa sa în această partidă din Play-off-ul Cupei României.

”Îmi felicit jucătorii pentru că au făcut un meci bun spre foarte bun. Era un meci mare dacă ne și calificam. Cât s-a jucat 11 contra 11 am controlat jocul, apoi ne-am apărat exact, iar sibienii au avut o ocazie de a marca abia în prelungiri. Nu meritam să pierdem. Din păcate, am pierdut la loviturile de departajare. Am jucat în inferiorite numerică mai mult de jumătate din meci în fața revelației din SuperLigă. Era clar că în prelungiri vom cădea fizic, astfel că loviturile de departajare erau maxim ce se putea obține. Momentul care a dezechibrat jocul a fost eliminearea lui Tudor Saim. O neglijență a lui Saim, un fotbalist de mare caracter, el suferă foarte mult. Îmi pare rău că băieții nu au putut să-l ajute până la capăt astăzi. Pentru mine, cel mai importat lucru este să-mi refac jucătorii, pentru că azi au făcut un efort incredibil, iar duminică vom juca un meci foarte important. Felicit FC Hermannstadt pentru calificare și le urez succes în grupe”, a spus Alexa, care a acuzat arbitrajul lui Ovidiu Robu: ”Penalty-ul acordat sibienilor a fost foarte ușor acordat, iar la faultul la Marc trebuia eliminat jucătorul lui FC Hermannstadt.”

Marius Măldărășanu, fair-play: ”Jocul a fost destul de rău. Contează calificarea, dar nu ne doream să jucăm 120 de minute”

Milcho Angelov a înscris pentru FC Brașov în minutul 42, iar pentru FC Hermannstadt a egalat Petrișor Petrescu în minutul 58, din penalty.

Au înscris la loviturile de departajare: Rareș Lazăr, Milcho Angelov și Kirill Kirilenko, pentru FC Brașov, iar Valentin Buhăcianu, Alexandru Oroian, Ionuț Biceanu, Matko Babic și Raul Opruț, pentru FC Hermannstadt. Muțiu a apărat execuția lui Diogo Izata.

Marius Măldărășanu, antrenorul echipei sibiene, a avut un discurs ponderat la finalul meciului de la Brașov. Deși a schimbat masiv echipa pentru partida din Cupa României, Măldărășanu spune că jocul a fost rău și nu își dorea un meci de 120 de minute înaintea întâlnirii din campionat cu Sepsi OSK.

”A fost un meci foarte greu, ne așteptam pentru că asta este Cupa. Am pățit-o și anul trecut, când eram la Liga a 2-a, contra a două echipe din Liga a 3-a. Jocul a fost destul de rău, mai ales în prima repriză, însă odată cu eliminarea lui Saim Tudor a fost un mare dezechilibru. Era normal să forțăm, dar cei de la Brașov s-au apărat foarte bine chiar dacă au tras de timp. Scopul scuză mijloacele. Nu am reușit să marcăm golul calificării în 120 de minute și am ajuns la penalty-uri, unde ne-am calificat. Saeed este bine, a avut o lovitură foarte urâtă pe pomete, este la spital, dar acum e ok.

Contează calificarea, dar nu ne doream să jucăm 120 de minute, pentru că avem un meci greu în SuperLigă cu Sepsi OSK. Pe parcursul acestui sezon am făcut multe modificări în primul 11 pentru că eu am încredere în toți jucătorii. Acum am făcut opt modificări față de ultimul meci. Indiferent ce se întâmpla în meciul cu Brașovul mergeam înainte pentru că obiectivul nu este Cupa și e normal să ne gândim la campionat. Cei care au intrat astăzi nu au făcut un meci strălucit, cel puțin în prima repriză care a fost proastă. Ăștia suntem, am în continuare încredere în jucători, până la urmă ei au adus până la urmă echipa pe locul 3 în Superliga”, a spus Măldărășanu.

Concluziile lui Dan Alexa după FC Brașov – FC Hermannstadt:

Foto: Alex Nicodim / Mediafax Foto

articolul original.

Dinamo e în grupele Cupei României, Ovidiu Burcă e bucuros că n-a mai trăit frustrare la Târgu Jiu. Perioada de ”răgaz” s-a încheiat: ”Jucătorii sunt pregătiți, i-am simțit, le văd nivelul”

30 September 2022 at 08:19

Dinamo merge mai departe în Cupa României, joi seară obținând victoria în fața colegei de campionat Viitorul Pandurii, la Târgu Jiu, cu scorul de 1-0. Trupa lui Ovidiu Burcă s-a calificat în faza grupelor, unde va avea ca adversari două echipe din prima ligă.

Unicul gol al meciului desfășurat pe stadionul Municipal din Târgu Jiu i-a aparținut lui Alexandru Darius Pop, care în minutul 34 a primit o pasă printre fundași de la Gorka Larrucea, a preluat, s-a întors și a tras din 7 metri ușor lateral dreapta printre picioarele portarului Krupenschi.

Ovidiu Burcă, după victoria din Cupă cu Viitorul Pandurii: ”Sunt bucuros că nu am luat gol, am făcut un joc solid”

După joc, antrenorul Ovidiu Burcă a remarcat deteminarea și evoluția jucătorilor săi, faptul că nu au primit gol și i-a felicitat pentru calificarea mai departe în Cupa României.

”O calificare foarte muncită. Am întâlnit o echipă bună a Ligii a 2-a, care ne-a învins data trecută când am jucat aici. Țin să-i felicit pe băieți pentru modul în care s-au implicat, pentru efortul pe care l-au făcut. Pentru noi orice meci este important, pentru că doar așa, jucând la intensitatea asta, cu determinarea asta, echipa poate să crească. Sunt bucuros că nu am luat gol, am făcut un joc solid. Pe finalul meciului am avut câteva ocazii să omorâm meciul, dar am suferit încă o dată la finalizare. Dar, una peste alta, sunt foarte multe lucruri bune care s-au întâmplat astăzi și sunt mulțumit”, a spus Burcă la microfonul PrimaSport.

În repriza secundă, portarul Dujmovic, intrat pe teren chiar înainte de pauză, în urma accidentării lui Oncescu, a fost depășit de două baloane trimise de jucătorii gazdă, însă de fiecare dată De Moura a scos cu capul aproape de pe linie. Burcă a spus că nu s-a temut că meciul va intra în prelungiri.

”Nu mi-a fost teamă, nu m-am gândit la asta. Mă gândesc întotdeauna să nu luăm gol. Astăzi echipa s-a apărat destul de bine. Singurele problemele pe care le-am avut cred că au fost la fazele fixe. E o echipă cu o foarte bună talie, știam că ne pot pune probleme dacă avem faze fixe. Dar, încă o dată, sunt mulțumit pentru că în ultimele minute de joc au înțeles că trebuie să facem presing sus, să îi ținem departe de poarta noastră și până la urmă cred că am câștigat meritat astăzi”, a comentat Burcă.

Înainte de meci, dinamoviștilor li s-a adus aminte de frustrarea trăită după jocul din campionat cu Viitorul Pandurii

Viitorul Pandurii și Dinamo s-au întâlnit în etapa a 3-a a Ligii 2, în data de 20 august, chiar pe același stadion, iar gorjenii au câștigat cu 2-0 prin golurile marcate de Claudiu Dragu (56) și Alex Micle (85). După acest nou meci între cele două echipe impresia generală a fost că, spre deosebire de întâlnirea din campionat, acum trupa lui Florin Stîngă a evoluat mai bine și a pierdut.

”Nu am pus secvențe de la meciul ăla, dar le-am amintit înainte să iasă pe teren, pentru că am fost foarte frustrați după meciul ăla și le-am adus aminte de sentimentul ăla și i-am rugat ca la finalul meciului de astăzi să nu mai simțim aceeași amărăciune. Din fericire, ne bucurăm astăzi pentru calificarea în grupele Cupei României. Vom întâlni echipe, sper eu, și de prima ligă și pentru asta eu sunt mulțumit și bucuros că putem să ne măsurăm forțele chiar cu echipe din prima ligă. Dacă am ajuns la nivelul acesta al competiției, ne dorim nume sonore din prima ligă, dar vedem ce va fi”, a declarat antrenorul echipei Dinamo la interviul de la finalul jocului.

  • În clasamentul Ligii 2, Viitorul Pandurii e pe locul 9, cu 12 puncte acumulate în șapte jocuri, iar Dinamo se află pe poziția a 16-a, cu 6 puncte.

”Istoria acestui club ne obligă să mergem cât mai departe în fazele finale”

Ovidiu Burcă a fost întrebat cât de importantă este Cupa României pentru Dinamo, având în vedere situația sa actuală, fiind o echipă care activează în Liga 2 și este departe de locurile care duc în play-off.

”Cupa este un obiectiv important pentru noi. Istoria acestui club ne obligă să mergem cât mai departe în fazele finale. Dar, dincolo de această competiție, o echipă poate să crească jucând meciuri în intensitate, jucând meciuri de genul ăsta, pe care l-am avut astăzi, și din acest motiv noi am tratat meciul cât se poate de serios.

Am văzut că alți colegi de-ai mei și-au menajat jucătorii. Eu cred că trebuie să ne obișnuim să jucăm din trei în trei zile. Trebuie să antrenăm de o asemenea manieră încât să putem să avem intensitate din trei în trei zile. Doar așa putem să creștem jucători, doar așa pot crește echipele”, a explicat Burcă.

  • Dinamo în meciul de Cupă cu Viitorul Pandurii: Oncescu (Dujmovic 44′) – Moura, Giafer, Patriche (cpt.), Buleică (A. Șerban 85′) – Iglesias (Delciu 44′), Gorka Larrucea, N. Roșu – Bani (Borcea 76′), Al. D. Pop, Ghezali. Rezerve neutilizate: – Bena, Dudea, Iul. Roșu, Val. Lazăr, Buhăescu.

Ovidiu Burcă: ”Avem nevoie de rezultate, de puncte”

Antrenorul a mai spus că le-a transmis în această săptămână jucătorilor săi faptul că perioada de asimilare a ideilor tactice implementate de el s-a terminat și că din acest moment echipa trebuie să câștige meciuri, să ia mai multe puncte pentru a prinde primele șase locuri din clasament.

”Am avut o periodă foarte complicată. Am cerut răgaz să putem să asimilăm niște idei tactici, să asimilăm niște obiective comune, să formăm o echipă în adevăratul sens al cuvântului. Am avut răbdare cu jucătorii, dar am spus încă de săptămâna asta că deja lucrurile trebuie să capete o altă formă. Avem nevoie de rezultate, de puncte, de implicarea maximă a jucătorilor. Sunt pregătiți, i-am simțit și săptămâna asta că s-au pregătit foarte bine. Le văd nivelul, cresc săptămână de săptămână și cred că e momentul să facem și puncte și să câștigăm meciuri. Procesul ăsta de formare al unei echipe este sinuos. Nu pot spune că de la săptămână la săptămână jocul să meargă pe un trend ascendent. Sunt meciuri în care lucrurile sunt foarte bine, jocuri în care nu funcționează atât de bine, dar important este ca acest proces să-l ajutezi și să insiști foarte tare pe ideile și pe principiile pe care le-am îmbrățișat cu toții”, a spus Ovidiu Burcă.

”Sper ca oamenii să vină aproape de noi și la Giurgiu”

În final, antrenorul dinamovist a vorbit și despre faptul că echipa trebuie să joace pe teren propriu la Giurgiu, după suspendarea primită în urma derby-ului cu Steaua.

”Știți situația noastră, nu avem un teren… Mă rog, acum a venit și suspendarea aceasta după meciul cu Steaua, nu știu dacă am fi meritat-o, dar asta este situația. Sper ca oamenii să vină aproape de noi și la Giurgiu și sper să le oferim bucuria unei victorii.

Nu e confortabil să nu ai un teren al tău, să nu ai o casă a ta, dar asta este situația, am știut-o de la bun început când am venit aici. Ne-am dorit foarte mult să mergem să jucăm pe Arcul de Triumf, sper să se rezolve această problemă și vom vedea în continuare ce se va întâmpla”, a declarat Ovidiu Burcă imediat după jocul cu Viitorul Pandurii.

Astăzi, Dinamo își află adversarii în faza grupelor Cupei României, iar următorul meci în campionat îl va disputa marți, 4 octombrie, de la ora 17:00, pe teren propriu, la Giurgiu, cu Unirea Slobozia (locul 2, 14 puncte).

Foto: Justinel Stăvaru / Mediafax Foto

articolul original.

Doliu în fotbalul românesc! A murit Alexandru Vagner, la doar 33 de ani!

30 September 2022 at 06:26
image

Fostul fotbalist Alexandru Vagner a decedat vineri dimineață, 30 septembrie 2022, la doar 33 de ani.

Vagner era internat în stare gravă la Spitalului Județean din Brașov după ce în urmă cu zece zile, în data de 20 septembrie, suferise un infarct la un antrenament susținut alături de echipa Inter Cristian, din Liga a 4-a Brașov. .

”M-au sunat în această dimineață de la spital că Alex a murit! Nu pot să cred!”, a declarat Mihaela, sora lui Alex Vagner.

Alexandru Vagner a încetat din viață

Fostul fotbalist a acuzat în ultimele luni o stare de oboseală accentuată din cauza nopților nedormite în care juca poker online și apela la energizante.

La antrenamentul de marți, 20 septembrie al echipei Inter Cristian, Vagner a participat doar la simplu exercițiu 5 contra 2, după care s-a retras de pe teren. În drum spre vestiare s-a prăbușit!

La fața locului s-a prezentat imediat un paramedic de la SMURD, care locuiește chiar lângă stadion, după care la arenă a sosit și Ambulanța. După aproape o oră de manevre repetate, Vagner a fost stabilizat și transportat de urgență la spital. De atunci starea sa era critică.

Vagner lăsase fotbalul pentru poker

În 2018, Alexandru Vagner renunța la cariera de fotbalist profesionist și s-a dedicat pokerului.

Vagner avea peste 100 de meciuri în Liga 1, jucate la Gloria Bistriţa, FCM Târgu Mureş, FC Braşov şi Concordia Chiajna.

Ultima echipă la care a jucat Vagner este SR Brașov, echipă cu care a promovat în Liga 3. ”Nu mai vedeam nici un viitor în fotbal”, explica, în 2018, Vagner, pentru Monitorul Expres, decizia de a renunţa la cariera de fotbalist.

”Ce să fac, să trăiesc de pe o zi pe alta? Ajunsesem să am doar bani de mâncare! Apoi, episoadele Concordia Chiajna şi FC Braşov m-au determinat să renunţ. Am fost păcălit, umilit, ajunsesem să nu mai dorm noaptea de stres! În 2017 eram sub contract cu Concordia Chiajna, iar Cornel Ţălnar mă suna insistent să vin la FC Braşov, în Liga 2. Am acceptat să merg la Braşov, după ce semnasem prelungirea contractului cu un an cu Concordia. Doar că preşedintele celor din Ilfov, Cristi Tănase, nu a mai înregistrat contractul! Am luat o ţeapă cu salariul pe un an. Episodul Braşov mi-a pus capac. Am renunţat la contract şi am trecut totul la pierderi”, este radiografia dură a fotbalului românesc făcută de Alexandru Vagner.

Fostul fotbalist spunea că pokerul îl face fericit şi că nu regretă decizia de a renunţa la fotbal. ”Avantajul la poker este că nu ai un şef, îţi faci programul cum vrei, dacă vreau să-mi iau concediu, nu trebuie să fac cerere. Pot spune că sunt fericit, pentru că acum pot să fac lucruri pe care nu mi le permiteam atunci când jucam fotbal. Nu regret decizia luată de a renunţa la fotbal. Chiar deloc. A fost o perioadă frumoasă, dar gata, am început o nouă etapă în viaţa mea”, mai spunea Vagner.

În cariera sa, Alexandru Ion Vagner a evoluat pentru Gloria Bistrița, FC Baia Mare, Forex Brașov, FCM Târgu Mureș, FC Brașov, Concordia Chiajna, Petrolul Ploiești și SR Brașov.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

articolul original.

Au fost stabilite grupele din Cupa României, însă nu și meciurile care vor avea loc! Tragere la sorți halucinantă din partea FRF

30 September 2022 at 09:26

Federația Română de Fotbal a stabilit astăzi, 30 septembrie 2022, în premieră, componența grupelor Cupei României, ediția 2022-2023. Nu au fost decise însă și meciurile care vor avea loc!?

Cele 24 de echipe calificate în această fază a competiției KO au fost repartizate, în funcție de clasarea lor în sezonul trecut de campionat, în trei urne valorice. La tragerea la sorți efectuată la Casa Fotbalului au fost decise cele patru grupe, însă nu și meciurile care vor avea lor, acestea urmând a fi ”fabricate” după bunul plac al federalilor, nu în mod obiectiv, tot prin tragere la sorți organizată public!

Conform regulamentului noului format al Cupei României, din grupele decise toate formațiile vor juca trei meciuri, unul cu o echipă extrasă din Urna 1, o echipă din Urna 2 și o echipă din Urna 3. Tocmai aceste partide și modul în care sunt ele decide nu a clarificat FRF la această tragere la sorți, așa cum ar fi trebuit în mod normal.

De exemplu, în Grupa A, Dinamo, care a fost parte a Urnei 3 valorice, va avea un meci cert cu Unirea Slobozia. Nu știe însă cu cine va juca din Urna 1, dintre Sepsi OSK sau FC Voluntari, sau din Urna 2, dintre ”FC U” Craiova sau Petrolul.

”Dorim mult succes echipelor participante în acest nou format al Cupei României și menționăm faptul că prima rundă se va desfășura începând cu 19 octombrie 2022. Programul complet îl veți regăsi pe site-ul Federației Române de Fotbal”, a transmis, la final, Gabriel Bodescu, secretarul general adjunct al FRF.

Au fost stabilite grupele Cupei României

La tragerea la sorți au fost prezenți Gabriel Bodescu, Felix Grigore și Mihai Andrieș, din partea FRF, iar extragerea propriu-zisă au făcut-o trei foști fotbaliști: Miodrag Belodedici, Lucian Sănmărtean și Marius Niculae.

Marius Niculae a extras, pe rând, din Urna C, echipele Dinamo, SC Oțelul Galați, CSC Dumbrăița și CS Ocna Mureș. Bodescu a transmis că în grupe cu aceste echipe extrase vor fi puse altele din aceeași urnă, ținând cont de un așa-zis criteriu geografic. Astfel, cu Dinamo a fost pusă Slobozia, cu Oțelul a fost pusă Buzăul, cu Dumbrăvița a fost pusă Alexandria, iar cu Ocna Mureș a fost pus Minaur. Halucinantă tragere la sorți!?

Lucian Sănmărtean a extras, pe rând, din Urna B, echipele ”FC U” Craiova, Petrolul, CS Mioveni, UTA Arad, Rapid, Universitatea Cluj, Chindia Târgoviște și FC Hermannstadt.

Miodrag Belodedici a extras, pe rând, din Urna A, echipele Sepsi OSK, FC Voluntari, FCSB, FC Botoșani, CFR Cluj, Farul Constanța, Universitatea Craiova și Campionii FC Argeș.

Grupa A: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, FC Voluntari, ”FC U” Craiova, Petrolul, Dinamo, Unirea Slobozia
Grupa B: FCSB, FC Botoșani, CS Mioveni, UTA Arad, SC Oțelul Galați, Gloria Buzău
Grupa C: CFR Cluj, Farul Constanța, Rapid, Universitatea Cluj, CSC Dumbrăvița, CSM Alexandria
Grupa D: Universitatea Craiova, Campionii FC Argeș, Chindia Târgoviște, FC Hermannstadt, CS Ocna Mureș, Minaur Baia Mare

Prima etapă se joacă între 18 și 20 octombrie, a doua are loc între 8 și 10 noiembrie și a treia se joacă între 6 și 8 decembrie.

Gazdele vor fi echipele mai slab clasate în sezonul trecut.

Meciurile din faza grupelor Cupei României

UPDATE: FRF avea în sertar un program al meciurilor, modul în care vor fi acestea determinate, însă nu l-a expus și în public, să fie cunoscut de absolut toată lumea, inclusiv de cluburile participante în competiție. Acesta nu a fost pus pe site-ul FRF în precedentele articole în care au fost anunțate echipele calificate în grupe, respectiv componența urnelor și când are loc tragerea la sorți.

Programul meciurilor este următorul:

Etapa 1: 3b – 1b, 2b – 1a, 3a – 2a
Etapa 2: 2a – 1b, 3a – 1a, 3b – 2b
Etapa 3: 1a – 1b, 2a – 2b, 3a – 3b

”1a” reprezintă prima echipă extrasă din Urna 1, ”2a” înseamnă a doua echipă extrasă din Urna 1. La fel și în cazurile echipelor extrase din Urna 2, respectiv Urna 3.

Tragerea la sorți a fazei grupelor Cupei României:


Textul inițial:

Meciurile disputate joi în cadrul Play-off-ului Cupei României au stabilit ultimele patru echipe calificate în faza grupelor, ediția 2022-2023.

În total sunt 16 echipe care merg mai departe după ce au evoluat în Play-off, iar în grupe acestora li se alătură și cele mai bune opt formații din sezonul trecut al primei ligi.

Urnele valorice au fost stabilite, iar cele patru grupe vor fi determinate prin tragere la sorți vineri, 30 septembrie, de la ora 12:00, la Casa Fotbalului.

Șase echipe din Liga 2 și două din Liga 3 participă în prima ediție a Cupei României în care se joacă faza grupelor

CSC Dumbrăvița, ”FC U” Craiova, Gloria Buzău, Chindia Târgoviște, Minaur Baia Mare, UTA Arad, CS Mioveni, CS Ocna Mureș, SC Oțelul Galați, Unirea Slobozia, Petrolul Ploiești, Rapid, FC Hermannstadt, CSM Alexandria, Universitatea Cluj și Dinamo sunt cele 16 echipe calificate din Play-off-ul Cupei României.

Acestora li se alătură în faza grupelor echipele CFR Cluj, FCSB, Universitatea Craiova, FC Voluntari, Farul Constanța, Campionii FC Argeș, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și FC Botoșani.

În grupe vor participa toate echipele din Superligă, 16, șase din Liga 2 și două din Liga 3.

Componența urnelor valorice pe baza cărora sunt formate grupele din Cupa României sunt următoarele:

URNA 1: CFR Cluj, FCSB, Universitatea Craiova, FC Voluntari, Farul Constanța, Campionii FC Argeș, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, FC Botoșani
URNA 2: Rapid, ”FC U” Craiova, UTA Arad, CS Mioveni, Chindia Târgoviște, Petrolul Ploiești, FC Hermannstadt, Universitatea Cluj
URNA 3: Dinamo, Unirea Slobozia, Gloria Buzău, SC Oțelul Galați, Minaur Baia Mare, CSC Dumbrăvița, CSM Alexandria, CS Ocna Mureș

Patru grupe cu câte șase echipe. Fiecare formație va juca trei meciuri în faza grupelor Cupei României

Cele 24 de echipe vor fi împărțite în patru grupe a câte șase formații, cu capi de serie: Urna 1 (primele opt echipe din sezonul trecut de Liga 1), Urna 2 (următoarele opt echipe în funcție de clasament) și Urna 3 (ultimele opt echipe în funcție de clasament).

Toate echipele vor juca un meci cu o echipă din Urna 1, o echipă din Urna 2 și o echipă din Urna 3, la nivelul fiecărei grupe. Deci vor fi câte trei jocuri de fiecare echipă.

Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica în faza sferturilor de finală.

Faza sferturilor de finală: 8 echipe din grupe

Locul 1 Grupa A – Locul 2 Grupa B
Locul 1 Grupa C – Locul 2 Grupa D
Locul 1 Grupa D – Locul 2 Grupa C
Locul 1 Grupa B – Locul 2 Grupa A

Faza semifinalelor: 4 echipe din ”sferturi”:

Locul 1 Grupa A – Locul 2 Grupa B vs. Locul 1 Grupa C – Locul 2 Grupa D
Locul 1 Grupa D – Locul 2 Grupa C vs.  Locul 1 Grupa B – Locul 2 Grupa A

Finala: 2 echipe calificate din semifinale


Meciurile disputate marți în Play-off-ul Cupei României: 

marți, 27 septembrie 2022, ora 14:30
CSC Dumbrăvița – Politehnica Iași 0-0, 0-0, 7-6 după lovituri de departajare
Au marcat de la loviturile de departajare: Răzvan Ghinescu, Cristian Grancea, Toma Bodri, Petre Simon, Ionuț Tănase, Sebastian Bura-Koț, Alexandru Martinov / Alex Hrib, Paul Fosu-Mensah, Ștefan Ștefanovici, Anton Karachanakov, Pawel Tomczyk, Tudor Telcean
Au ratat de la loviturile de departajare: Andrei Olaru / Francisc Cristea, Christ Kouadio

Cosmin Stan / Mugurel Cornățeanu / Opinie despre Poli Iași

marți, 27 septembrie 2022, ora 16:00
Ripensia Timișoara – ”FC U” Craiova  0-4
Marcatori: Vlad Achim 9′, Sekou Sidibe 73′, Ionuț Zanfir 76′, Radu Negru 89′

Iulian Muntean / Lorenzo Paramatti

marți, 27 septembrie 2022, ora 16:30
Șoimii Lipova – Gloria Buzău 2-2, 2-4 după prelungiri
Marcatori: Ovidiu Bulza 40′, Sebastian Susan 72′ / Alexandru Boiciuc 15′, Mihai Neicuțescu 76′, Ariel Lopez 104′, Rareș Uțiu 119′

Cronica / Adrian Abrudean și Cristian Pustai

marți, 27 septembrie 2022, ora 18:45
Steaua – Chindia Târgoviște 1-2
Marcatori: Adrian Popa 5′ / Daniel Popa 49′, Cristian Cherchez 84′

Daniel Oprița / Adrian Popa și Valentin Bărbulescu / Anton Petrea

marți, 27 septembrie 2022, ora 19:00
Axiopolis Cernavodă – Minaur Baia Mare 4-4, 4-5 după prelungiri
Marcatori: Alexandru Grigoraș 9′, Iulian Carabela 52′, Iulian Carabela 90+2′ – penalty, Cosmin Dane 90+3′ / Vasile Chitaș 32′, Mircea Donca 34′, John Mondragon 39′, George Rusu 76′ – autogol, Sergiu Ciocan 96′

Petre Grigoraș

Meciurile disputate miercuri în Play-off-ul Cupei României:

miercuri, 28 septembrie 2022, ora 16:00
Foresta Suceava – UTA Arad 0-1
Marcator: Raul Șteau 10′

Dorin Goian / Cronică și Marin Dună

Jiul Petroșani – SC Oțelul Galați 1-1, 2-2, 0-3 după lovituri de departajare
Marcatori: Gabby Batchabi 75′, Mihai Istratie 100′ / Yevhen Bokhashvili 90+1′, 92′
Au marcat de la loviturile de departajare: … / Vanja Markovic, Mihai Adăscăliței, Valmir Berisha
Au ratat de la loviturile de departajare: Sean Aerts, Bogdan Keszeg, Stephane Ferhaoui / …

Dorinel Munteanu

miercuri, 28 septembrie 2022, ora 16:30
CSM Reșița – CS Mioveni 0-4
Marcatori: Valentin Coșereanu 3′, Cornel Ene 44′ – penalty, Blerim Krasniqi 52′, Andrei Burlacu 75′

Călin Cheregi / Flavius Stoican

CS Ocna Mureș – CSM Slatina 3-0
Marcatori: Andrei Coman 16′, Andrei Ceaca 31′, 62′

Dan Roman / Bătaie de joc CSM Slatina

Gloria Bistrița Năsăud – Unirea Slobozia 0-0, 0-0, 2-3 după lovituri de departajare
Au marcat de la loviturile de departajare: Antoniu Manolache, Paul Copaci / Ionuț Dinu, Florinel Ibrian, Serges Ekollo
Au ratat de la loviturile de departajare: Carl Davordzie, Ovidiu Covaciu, Adam Adbul Wahab / Robert Silaghi

miercuri, 28 septembrie 2022, ora 18:45
CS Comunal Șelimbăr – Petrolul Ploiești 0-4
Marcatori: Marian Huja 55′, Mihai Velisar 79′, Simon Măzărache 89′, 90+3′

Eugen Beza / Alexandru Curtean

miercuri, 28 septembrie 2022, ora 21:30
CS Afumați – Rapid 0-3
Marcatori: Alexandru Ciucur 8′ – autogol, Jayson Papeau 14′, Xian Emmers 38′

Vasile Neagu / Adrian Mutu

Meciurile disputate joi în Play-off-ul Cupei României:

joi, 29 septembrie 2022, ora 16:00
FC Brașov – FC Hermannstadt 1-1, 1-1, 3-5 după lovituri de departajare
Marcatori: Milcho Angelov 42′ / Petrișor Petrescu 58′ – penalty
Au înscris la loviturile de departajare: Rareș Lazăr, Milcho Angelov, Kirill Kirilenko / Valentin Buhăcianu, Alexandru Oroian, Ionuț Biceanu, Matko Babic, Raul Opruț
A ratat la loviturile de departajare: Diogo Izata / …

Cronica

joi, 29 septembrie 2022, ora 16:30
CSM Alexandria – FK Miercurea Ciuc 1-1, 1-1, 4-2 după lovituri de departajare
Marcatori: Robert Jerdea 71′ / Balazs Csiszer 42′
Au înscris la loviturile de departajare: Eduard Sîrbu, Cosmin Ciocoteală, Vladimir Georgescu, Gabriel Preoteasa / Lorant Kovacs, Claudiu Apro
Au ratat la loviturile de departajare: … / Klemen Nemanic, Richard Jelena

joi, 29 septembrie 2022, ora 18:45
Concordia Chiajna – Universitatea Cluj 0-2
Marcatori: Mamadou Thiam 18′, Lorand Fulop 59′

Eugen Trică

joi, 29 septembrie 2022, ora 21:30
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Dinamo 0-1
Marcator: Alexandru Darius Pop 34′

articolul original.

Cum să-ți bați joc de Cupa României: modelul CSM Slatina!

29 September 2022 at 20:32

Poli Iași a desconsiderat Cupa României, mai mult prin decizia antrenorului Claudiu Niculescu de a nu merge cu echipa în deplasarea de la Dumbrăvița, preferând să rămână în Copou alături de majoritatea jucătorilor titulari din campionat neincluși acum în lot, însă ceea ce a putut face CSM Slatina la meciul ei din Play-off este o dovadă de batjocură față de adversarul întâlnit și de principala competiție organizată de Federația Română de Fotbal.

CSM Slatina s-a prezentat la Ocna Mureș cu un lot format în mare parte din tineri jucători care până acum nici nu au prins lotul primei echipe a clubului, iar stafful tehnic a fost format dintr-un delegat și un antrenor de la juniori! ”Principalul” Daniel Oprescu și nici măcar vreun ”secund” de-ai săi nu au fost la joc!

În aceste condiții, echipa din Liga 3 CS Ocna Mureș a defilat în fața Slatinei, a câștigat cu 3-0 și a devenit prima echipă din acest eșalon calificată în faza grupelor Cupei României.

CSM Slatina a avut un lot experimental, în mare parte doar cu juniori, și un antrenor de la juniori la meciul din Cupa României

În condițiile în care nu a jucat în campionatul Ligii 2 în weekendul trecut, competiția fiind oprită pe perioada meciurilor echipelor naționale, dar mai ales având în vedere faptul că nu are dreptul de a promova în prima ligă, fiind un club de drept public, astfel că singurul obiectiv real în acest sezon era un parcurs cât mai lung în Cupa României, decizia CSM Slatina de a se prezenta la Ocna Mureș cu juniorii și fără stafful tehnic al primei echipe este o dovadă clară că această competiție a fost desconsiderată.

Daniel Oprescu a rămas acasă cu majoritatea lotului, în timp ce la jocul din Cupa României au mers antrenorul de la juniori Constantin Grădinaru, 15 jucători care s-au aflat la prima convocare la prima echipă a clubului, cât și cinci care au prins lotul cel puțin o dată în campionat în acest sezon de Liga 2.

În primul ”11” aliniat s-au aflat și aceștia cinci din urmă (Simion Velcu, Radu Necșulescu, Marius Neicu, Abel Stan și Alexandru Dinu), dintre care doat trei au evoluat în acest sezon (Necșulescu, Neicu și Dinu).

Cu o astfel de echipă în față, CS Ocna Mureș, clasată abia pe locul 6 din 10 în Seria a 9-a a Ligii 3 după cinci etape, a defilat pe propriul teren. Andrei Coman (16) și Andrei Ceaca (31 și 62) au marcat golurile victoriei cu 3-0 și trupa din Alba scrie istorie în Cupa României, profitând de necombatantul Slatinei. În caz contrar, dacă folosea măcar jucătorii care au evoluat mai puțin acest sezon de Liga 2, ”rezervele”, atunci CS Ocna Mureș avea șanse mici să se califice mai departe.

Slatina, nicio explicație către suporteri despre acest eșec rușinos

Probabil conștientizând că desconsideră Cupa României și adversarul din Play-off, dar și ceea ce va urma, CSM Slatina a decis ca la acest meci să nu comunice pe pagina sa de Facebook, principalul canal de transmitere de informații către suporterii ei, nici măcar echipa utilizată. De obicei, clubul oltean nu numai că își publica jucătorii folosiți și rezervele, însă transmitea în direct pe canalul de YouTube partida sa, inclusiv din deplasare.

A comunicat ceva despre meci, însă după finalul ei, fără nici măcar o explicație față de ce s-a întâmplat de s-a pierdut meciul cu echipa din Liga 3.

”Echipa noastră pierde, scor 3-0, pe terenul celor de la Ocna Mureş, în play-off-ul Cupei României. Duminică, 2 octombrie, de la ora 11.00, întâlnim în deplasare FC Braşov, în cadrul etapei a VIII-a a Ligii a II-a”, atât a comunicat CSM Slatina după umilința în fața formației din Liga 3 și eliminarea rușinoasă din Cupa României.

Dacă ar fi tratat serios acest meci, Slatina putea obține o calificare ușoară în faza grupelor, unde putea întâlni cel puțin un adversar din prima ligă, pe care să-l aducă pe propriul stadion și să-și încânte spectatorii cu un astfel de duel.

  • Pentru calificarea în Play-off, în urma victoriei cu 3-1 cu Petrolul Potcoava, CSM Slatina a primit 4.000 de euro. O calificare în faza grupelor, cu o victorie cu CS Ocna Mureș, i-a fi adus echipei finanțate exclusiv din bani publici alți 8.000 de euro premiu din partea FRF. În faza grupelor, unde ar fi jucat trei meciuri, punctul câștigat i-ar fi adus 4.000 de euro în cont.

Doar trei jucători au evoluat pentru CSM Slatina în acest sezon de Liga 2 dintre cei utilizați în meciul cu CS Ocna Mureș

CSM Slatina în meciul cu CS Ocna Mureș: Velcu – Șubașu (Apipie 88′), A. Stan, Hagiu, Al. Dinu – I. Iancu (Boicea 71′), Al. Neagu (Gab. Grădinaru 77′), Necșulescu (cpt.), Dav. Ciobanu (Biră 74′) – Neicu, Palade. Rezerve neutilizate: Andr. Șerban – Tîrîș, Tecucianu, Negurescu, Andr. Dumitrașcu.

Numele jucătorilor, anul în care sunt născuți și meciurile disputate pentru prima echipă a Slatinei în acest sezon, în campionat:

CSM Slatina: Simion Velcu (născut 2000 – 0 meciuri) – Radu Necșulescu (1990 – 6 m)(cpt.), Laurențiu Hagiu (2003 – 0 m), Alexandru Neagu (1993 – 0 m), Marius Neicu (2003 – 5 m și 1 gol), Abel Stan (2003 – 0 m), Alexandru Dinu (2004 – 4 m), David Palade (2004 – 0 m), David Ciobanu (2005 – 0 m), Ianis Iancu (2005 – 0 m), Florentin Șubașu (2004 – 0 m)
Rezerve: Andrei Șerban (2006 – 0 m) – Dragoș Tîrîș (2004 – 0 m), Alin Apipie (2004 – 0 m), Mihai Tecucianu (2005 – 0 m), Gabriel Grădinaru (2005 – 0 m), Relu Boicea (2005 – 0 meciuri), Adelin Biră (2004 – 0 m), Marius Negurescu (2006 – 0 m), Andrei Dumitrașcu (2005 – 0 m)
Din stafful tehnic au făcut parte Constantin Grădinaru (antrenor) și Zoltan Erdei (delegat).

  • Neicu a fost utilizat în primele cinci etape, în singurele în care a prins lotul, în toate intrând din postura de rezervă.
  • Stan a prins lotul în primele două etape, fără să fie utilizat.
  • Necșulescu a prins lotul în toate cele șapte etape din campionat, de fiecare dată a fost rezervă, iar în șase meciuri a fost introdus pe teren.
  • A. Dinu a prins lotul în șase etape, exceptând-o pe prima, în trei jocuri a fost titular și într-unul din cele trei în care a fost rezervă a fost introdus pe teren.
  • Velcu a prins lotul, fără să joace, în etapa a treia.

CSM Slatina a luat în râs Cupa și s-a făcut de râs

În campionat, după primele șapte etape, CSM Slatina se află chiar la mijlocul clasamentului, pe locul 10, cu 11 puncte.

Echipa antrenată de Daniel Oprescu pare, în urma evoluțiilor din acest sezon, să nu se înscrie prinde cele care vor avea emoții în privința retrogradării.

Fără această grijă și fără dreptul de a promova în prima ligă, Slatina nu avea nicio scuză să nu trateze în mod serios Cupa României și să încerce să urce cât mai sus în această competiție. A preferat însă să o ia în râs și să se facă de râs.

Următorul meci al Slatinei în campionat va avea loc duminică, de la ora 11:00, în deplasare la FC Brașov, echipă care i-a dat o replică excelentă în Cupa României, inclusiv în inferioritate numerică timp de 75 de minute, surprizei din prima ligă FC Hermannstadt. Brașovenii au cedat însă la loviturile de departajare.

Foto: CSM Slatina

articolul original.
Ieri — 29 September 2022Liga 2

Concordia Chiajna a încheiat aventura din Cupa României! Reacția lui Eugen Trică după eșecul cu ”U” Cluj și detaliul care poate schimba în bine traiectoria echipei în Liga 2

29 September 2022 at 18:41

Concordia Chiajna s-a oprit în play-off-ul Cupei României în acest sezon, pierzând, joi seară, pe teren propriu, în fața Universității Cluj. Formația din SuperLiga României a fost clar mai bună și s-a impus cu 2-0. La final, Eugen Trică a analizat prestația și înfrângerea ilfovenilor.

Concordia Chiajna, eliminată din Cupa României de Universitatea Cluj

Eugen Trică a declarat că echipa sa, cu puțin noroc, putea marca un gol cu Universitatea Cluj, dar nu a contestat succesul ardelenilor, care s-au calificat acolo unde tindeau, în grupele Cupei României. Succesul a fost adus pentru formația pregătită de Eugen Neagoe de Mamadou Thiam și Lorand Fulop, care au marcat în minutele 18, respectiv 59.

Trică, venit recent la Concordia Chiajna, aflat la primul duel oficial pe banca tehnică a formației din Ilfov, încearcă să lucreze în primul rând la mentalitatea jucătorilor săi, pentru că acesta a fost detaliul scos în față și după eșecul cu ”U” Cluj, așa cum a precizat și în urma amicalului cu Dinamo.

Eugen Trică, la interviul de la finalul partidei Concordia Chiajna – Universitatea Cluj, din Cupa României: ”Am permis adversarului să înainteze foarte ușor”

”Principalul” a remarcat că are în lot jucători valoroși, dar trebuie să formeze o echipă care să aibă încredere că poate reveni puternic în Liga 2 și să se califice în play-off-ul campionatului, pentru ca ulterior să lupte pentru o poziție cât mai bună.

Am început foarte temător partida, am permis adversarului să înainteze foarte ușor spre poarta noastră, a și marcat. Am început să jucăm fotbal după ce am primit gol, am avut și câteva ocazii importante zic eu. Raul Rusescu de două ori, Mediop de două ori, Voicu și el. Dacă nu marchezi, nu poți intra în joc.

Am întâlnit o echipă experimentată, de Liga 1, o felicit pentru calificare, felicit și jucătorii mei pentru că au jucat fotbal cât au putut, dar fotbalul nu se joacă pe momente, se joacă din primul și până în ultimul minut. Dar, lucrurile acestea se învață, învățăm toți din ele și trebuie să ne recuperăm pentru jocul de la Timișoara, unde trebuie să câștigăm.

Trebuie o schimbare de atitudine, jucătorii când intră pe teren trebuie să se gândească la victorie. Sunt condiții bune la Chiajna, iar lumea așteaptă multe de la echipă, dar și de la mine, de la antrenor. Încercăm să reglăm lucrurile din mers, important e să ne recuperăm. Felicit Universitatea Cluj pentru victorie”, a afirmat Eugen Trică la finalul duelului cu Universitatea Cluj, la microfonul DigiSport.

  • Concordia Chiajna: Chudy – R. Simion, Palmeș (cpt.), Stănică, Bușu (Leo. Alexandrescu 10′) – Ndiaye (Alb. Voinea 72′), Codrea, Pațurcă (Skytte 63′), Ad. Voicu (Vl. Mihalcea 63′) – Llullaku (Mustacă 72′), Rusescu
    Rezerve neutilizate: Chesneau – Călințaru, Maric, E. Oancea

Eugen Trică așteaptă un parcurs mai bun în Liga 2 pentru Concordia Chiajna 

Referitor la situația din Liga 2, Concordia Chiajna se pregătește pentru jocul de la Timișoara, cu Politehnica. Eugen Trică vrea victoria în jocul programat pentru duminică.

Avem de recuperat opt puncte (n.r.- față de locul 1), dar nu e nimic pierdut, mai sunt multe puncte puse în joc. Luptăm pentru fiecare joc, să câștigăm, Chiajna și-a dorit mereu să fie acolo sus, să prindă play-off-ul. Anul trecut echipa a fost la un pas să promoveze, nu renunțăm la luptă.

Campionatul e echilibrat, iar diferența e făcută de atitudine, e important cum abordezi meciurile. Abordezi cu gândul la victorie, ai atitudine, ai dorință, normal că victoria va veni”, a mai afirmat Eugen Trică.

Concordia Chiajna, pe locul 14 în Liga 2 înainte de etapa a 8-a

Concordia Chiajna este pe locul 14 în Liga 2 după șapte meciuri, cu 7 puncte, la egalitate cu locul 15, nou-promovata CSC Dumbrăvița. În etapa a 8-a, după partida din Cupa României cu Universitatea Cluj, ilfovenii vor întâlni, așadar, Politehnica Timișoara, pe terenul echipei de pe Bega.

Înainte de pauza pricinuită de meciurile naționalelor, în etapa a 7-a, Concordia Chiajna a pierdut duelul cu CS Comunal Șelimbăr, scor 0-1.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

articolul original.

FC Brașov a chinuit surpriza primei ligi, FC Hermannstadt, chiar dacă a jucat 75 de minute în inferioritate! Muțiu i-a dus pe sibieni în grupele Cupei României

29 September 2022 at 17:31

Deși evoluează în prima ligă și a jucat mai bine de 75 de minute în superioritate numerică pe stadionul Tineretului, FC Hermannstadt s-a calificat în grupele Cupei României în urma ”loteriei” penalty-urilor în meciul cu divizionara secundă FC Brașov.

Sibienii au beneficiat și de un penalty controversat prin care au egalat, dar și de alte faze gândite în favoarea lor de către arbitrul Ovidiu Robu.

Milcho Angelov a deschis scorul

FC Hermanstadt s-a calificat în grupele Cupei României după ce a trecut de FC Brașov, 1-1 după 90 și 120 de minute și 5-3 la loviturile de departajare. Vlad Muțiu a reușit să apere penalty-ul executat de Diogo Izata și i-a calificat pe sibieni în grupele Cupei României.

Maldărășanu și-a manajat ”vedetele” Daniel Paraschiv și Baba Alhassan la Brașov, iar jocul sibienilor a suferit. Meciul a început alert, cu Petrișor Petrescu scăpat în flancul drept, însă finalizarea a fost modestă. A fost doar o scânteie, pentru că apoi jocul a fost unul tern. Brașovenii au încercat să atace, însă abia în minutul 19 Vlad Muțiu a avut emoții la reluarea lui Angelov din 8 metri.

Finalul primei reprize a fost plin de evenimente. Milcho Angelov a dechis scorul după ce l-a depășit ușor pe Antoche și l-a învins pe Muțiu cu un șut la colțul lung, bară-gol.

Faultul ”criminal” al lui Saim Tudor a lăsat Brașovul în 10 în prelungirile primei reprize

Elevii lui Dan Alexa au terminat repriză în inferioritate numerică, după ce Alexandru Tudor Saim a fost eliminat pentru un fault dur la mijlocul terenului asupra lui Isaah, atac cu talpa în bărbie și piept!

Sibienii s-au aruncat în atac după pauză, dar prima ocazie a venit la poarta lui Muțiu, prin Angelov care a reluat din foarfecă, din 8 metri, pe lângă poartă. Buhăcianu a scos un penalty, acordat ușor, după un duel aerian cu Jovanovic, iar Petrișor Petrescu a transformat cu siguranță: 1-1 (58).

Deși au avut superioritate numerică, sibienii au dominat steril, doar Petrescu și Năstasie amenințând poarta lui Micu prin șuturi din afara careului.

Replica brașovenilor a venit prin Dumbravă, cu un șut puternic, însă mingea a trecut pe lângă stâlpul din stânga. Meciul a intrat în prelungiri, unde cele două echipe s-au anihilat reciproc. Opruț a ratat singur cu Micu, iar calificarea s-a decis la loviturile de departajare, unde Muțiu a reușit să apere șutul lui Diogo Izata.

Petre Cadar a dat lovitura de start simbolică a meciului

Lovitura de start a meciului de pe ”Tineretului” a fost dată de fostul mare fotbalist al Brașovului Petre Cadar, cel care zilele trecute a împlinit 74 de ani.

Multă lume bună din lumea fotbalului la oficială. Mircea Rednic, Dani Coman, dar și o delegație numeroasă de la Sepsi OSK, Cristiano Bergodi, Attila Hadnagy, Marin Barbu si Endre Matyas.

Cei circa 50 de fani sibieni i-au scandat numele lui Dani Coman, fostul președinte al FC Hermanstadt.

FC BRAȘOV – FC HERMANNSTADT 1-1, 1-1, 3-5 la lovituri de departajare

Milcho Angelov 42 / Petrișor Petrescu 58 – penalty

Au înscris la loviturile de departajare: Rareș Lazăr, Milcho Angelov, Kirill Kirilenko / Valentin Buhăcianu, Alexandru Oroian, Ionuț Biceanu, Matko Babic, Raul Opruț
A ratat la loviturile de departajare: Diogo Izata / …

FC Brașov: Micu – Jovanovic, Marc, Tud. Oltean (Diogo Izata 46′) – M. Burlacu, R. Lazăr, Vas. Constantin (Joao Amorim 108′), Tudor Saim, Dumbravă (cpt.)(Kirilenko 119′) – Angelov, Chică Roșă (Fustar 46′),
Rezerve neutilizate: Mikulic – Negrean, Lambrinoc, Spătaru, Mbombo
Antrenor: Dan Alexa
Eliminat: Alexandru Tudor Saim 45′ (roșu direct)

FC Hermannstadt: Muțiu – Medina, Bejan, Antoche, Issah (Opruț 46′) – Al. Răuță (Biceanu 76′), Dr. Iancu (Babic 46′) – P. Petrescu (cpt.)(Balaure 100′), I. Năstăsie (Mino Sota 76′), C. Popescu (Al. Oroian 88′) – Buhăcianu
Rezerve neutilizate: Al. Uțiu – I. Stoica, Bucuroiu
Antrenor: Marius Măldărășanu

Stadion: Tineretului (Brașov – Brașov). Arbitru central: Ovidiu Robu (Chitila – Ilfov). Arbitri asistenți: Răzvan Ionuț Soponar (Baia Mare) și Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea). Arbitru de rezervă: Cristina Mariana Trandafir (Bucureşti). Observator arbitri: Marcel Savaniu (Satu Mare). Delegat joc: Vlad Căluşer (Voiniceni).

FC Brașov și FC Hermannstadt joacă duminică în campionat

FC Brașov este eliminată, astfel, la al doilea meci disputat în acest sezon în Cupa României, după ce în Turul 3 a trecut cu 5-0 în deplasare de echipa din Liga 3 KSE Târgu Secuiesc.

Echipa lui Dan Alexa, aflată pe locul 12 în Liga 2, cu 8 puncte acumulate în 7 meciuri, joacă în etapa a 8-a duminică, de la ora 11:00, pe teren propriu cu CSM Slatina (locul 10, 11 puncte).

FC Hermannstadt joacă duminică, de la ora 13:00, acasă, la Mediaș, cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, în etapa a 12-a a SuperLigii. Trupa lui Marius Măldărășanu este surpriza primei ligi, afându-se pe locul 3, cu 22 de puncte strânse în 10 partide.

Foto: Alex Nicodim / Mediafax Foto

articolul original.

Play-off Cupa României | Dinamo este ultima echipă calificată în faza grupelor. Surpriză la Alexandria, unde echipa din Liga 3 a câștigat la lovituri de departajare

29 September 2022 at 20:28
image

Ultimele patru meciuri din Play-off-ul Cupei României, ediția 2022-2023, sunt programate să se dispute astăzi, joi, 29 septembrie 2022.

În primele două jocuri ale zilei s-a ajuns la lovituri de departajare. FC Hermannstadt a învins-o în deplasare pe FC Brașov, iar CSM Alexandria a trecut pe teren propriu de FK Miercurea Ciuc, echipa din Liga 3 reușind surpriza și devenind a doua formație și ultima din acest campionat calificată în faza grupelor Cupei României.

La Chiajna, Universitatea Cluj a deschis rapid scorul în meciul cu Concordia și a obținut și ea biletele în faza următoare a competiției KO.

În uItimul joc al zilei, Dinamo a învins-o în deplasare pe Viitorul Pandurii Târgu Jiu cu 1-0.

CS Ocna Mureș, marea surpriză de până acum din Play-off-ul Cupei României

Marți, s-au disputat primele cinci jocuri, iar echipele calificate mai departe, în faza grupelor, au fost CSC Dumbrăvița (după lovituri de departajare), ”FC U” Craiova, Gloria Buzău (după prelungiri), Chindia Târgoviște și Minaur Baia Mare (după prelungiri). Au părăsit competiția Poli Iași, Ripensia, Șoimii Lipova, Steaua și Axiopolis Cernavodă.

Joi au fost programate șapte meciuri. UTA Arad, CS Mioveni, CS Ocna Mureș, SC Oțelul Galați, Unirea Slobozia, Petrolul Ploiești și Rapid au obținut și ele calificarea în faza grupelor Cupei României, după ce au trecut de Foresta Suceava, CSM Reșița, CSM Slatina, Jiul Petroșani, Gloria Bistrița Năsăud, CS Comunal Șelimbăr și CS Afumați. Dintre acestea, SC Oțelul și Unirea Slobozia au avut nevoie de lovituri de departajare pentru a trece de adversari din Liga 3.

Opt echipe din SuperLigă sunt calificate din oficiu în faza grupelor Cupei României

În faza grupelor Cupei României vor intra și ultimele opt echipe din prima ligă: CFR Cluj, FCSB, U Craiova, FC Voluntari, Farul Constanța, Campionii FC Argeș, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și FC Botoșani.

În Play-off-ul Cupei României participă un total de 32 de echipe, 24 calificate din Turul 3 și 8 din SuperLigă. Cele 8 sunt din prima ligă, 15 din Liga 2, 8 din Liga 3, iar una este din Liga 4. Aceasta din Liga 4, Axiopolis Cernavodă, este una dintre cele șapte câștigătoare ale Fazei Regionale a Cupei României.

  • Jocurile se desfășoară într-o singură manșă, pe terenul echipei mai slab clasate sezonul trecut. În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri şi, după caz, la executarea loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă.

Meciurile programate joi în Play-off-ul Cupei României:

joi, 29 septembrie 2022, ora 21:30

VIITORUL PANDURII TÂRGU JIU – DINAMO 0-1

Stadion: Municipal (Târgu Jiu – Gorj).
Arbitru central: Andrei Moroiță (Ploieşti). Arbitri asistenți: Nicușor Marin (Suseni – Argeş) și Claudiu Șchiopeţ (Braşov). Arbitru de rezervă: Nicolae Breoi (Ploieşti). Observator arbitri: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea). Delegat joc: Dragoş Ionescu (Bucureşti).

Viitorul Pandurii: Krupenschi – I. Sîrbu, Core, Ad. Stoian, Băican – Micle (Vl. Toma 61′), Brînzan, Răsdan (Vespe 82′), P. Mitrică (Al. Dulca 61′) – Vulpe (Dodoi 46′), Cl. Dragu (cpt.)
Rezerve neutilizate: Geantă – Seb. Chelariu, Rogac, Godja, Banu
Antrenor: Florin Stîngă  

Dinamo: Oncescu (Dujmovic 44′) – Moura, Giafer, Patriche (cpt.), Buleică (A. Șerban 85′) – Iglesias (Delciu 44′), Gorka Larrucea, N. Roșu – Bani (Borcea 76′), Al. D. Pop, Ghezali
Rezerve neutilizate: – Bena, Dudea, Iul. Roșu, Val. Lazăr, Buhăescu
Antrenor: Ovidiu Burcă

Dinamo se impune de această dată cu Viitorul Pandurii, cu 1-0, și este ultima echipă calificată în faza grupelor Cupei României
♦Min 85 Dujmovic e depășit de minge, De Moura respinge cu capul din fața liniei porții și o salvează din nou pe Dinamo de gol primit
Min 79 Roșu primește la 14 metri central, e în poziție ideală de a înscrie, o face cu întârziere, pe jos, Core intră prin alunecare, deviază și balonul se duce pe lângă poartă, în corner
Min 63 Dodoi șutează de la 22 de metri, Dujmovic prinde fără probleme
Min 45 Centrare dintr-un corner din stânga, Core reia cu capul din 6 metri central, Dujmovic e bătut, însă Moura e pe linie lângă bara din stânga și respinge cu capul. Gorjenii cer gol, considerând că mingea a trecut de linie, însă nu sunt nici măcar pe aproape. Moura a întins capul în față și a respins, el fiind chiar pe linia porții
Min 44 Denis Oncescu se accidentează și este înlocuit cu Filip Dujmovic. Înainte de această schimbare trebuie făcută alta, care să mențină regula under. Astfel, Daniel Iglesias este înlocuit cu Cristian Delciu
Min 34 0-1 Gorka Larrucea e în careu, pasează printre, Alexandru Darius Pop preia, se întoarce și trage din 7 metri ușor lateral dreapta printre picioarele lui Krupenschi, iar Dinamo deschide scorul
Min 29 Minge trimisă pe culoar în careul gazdelor, Pop țâșnește, însă Krupenschi iese la 13 metri și reține din fața atacantului
Min 28 Gorka Larrucea șutează cu dreptul de la circa 25 de metri central, mingea îl șterge pe unul dintre adversari, pe spate, e deviat ușor, iar Krupenschi reține
Viitorul Pandurii e pe locul 9 în Liga 2, cu 12 puncte acumulate în șapte jocuri, iar Dinamo se află pe poziția a 16-a, cu 6 puncte. Cele două echipe s-au întâlnit în etapa a 3-a, în data de 20 august, chiar pe același stadion, iar gorjenii au câștigat cu 2-0 prin golurile marcate de Claudiu Dragu (56) și Alex Micle (85).
Min 23 Centrare din dreapta a lui Pop, Krupenschi ratează ieșirea, Ghezali câștigă duelul aerian din fața careului mic, ușor în lateral stânga, însă mingea trimisă cu capul se duce pe lângă poartă, mult în dreapta

joi, 29 septembrie 2022, ora 18:45

CONCORDIA CHIAJNA – UNIVERSITATEA CLUJ 0-2

Stadion: Concordia 2 (Chiajna – Ilfov).
Arbitru central: Valentin Porumbel (Olteniţa). Arbitri asistenți: Alexandru Filip (Constanţa) și Florin Pucheanu (Ulmi – Dâmboviţa). Arbitru de rezervă: Mihai Laurențiu Ene (Bucureşti). Observator arbitri: Eduard Dumitrescu (Piteşti). Delegat joc: Aurel Ionescu (Bucureşti).

Concordia Chiajna: Chudy – R. Simion, Palmeș (cpt.), Stănică, Bușu (Leo. Alexandrescu 10′) – Ndiaye (Alb. Voinea 72′), Codrea, Pațurcă (Skytte 63′), Ad. Voicu (Vl. Mihalcea 63′) – Llullaku (Mustacă 72′), Rusescu
Rezerve neutilizate: Chesneau – Călințaru, Maric, E. Oancea
Antrenor: Eugen Trică

”U” Cluj: Iliev – Șt. Vlădoiu (I. Filip 61′), Fl. Ilie (D. Ispas 46′), Nowak, Chipciu (cpt.)(Briceag 55′) – Remacle, Gab. Simion, Bic – Hofman (Haită 76′), L. Fulop, Thiam (Ely Fernandes 55′)
Rezerve neutilizate: Gorcea – Al. Fărăgău, Romario Pires, Ad. Bălan
Antrenor: Eugen Neagoe

Universitatea Cluj se impune fără mari probleme în meciul cu Concordia Chiajna, cu 2-0, și obține și ea biletul pentru grupele Cupei României.
Min 59 0-2 Vlădoiu îl fentează ușor în dreapta careului pe Ndiaye, centrează în fața porții, Lorand Fulop se înalță singur la prima bară și reia cu capul la colțul lung. Mingea lovește bara și intră în poartă
Min 51 Ndiaye deviază cu călcâiul pentru Rusescu, experimentatul atacantul preia și își face mingea pentru un șut cu stângul, din fața careului, din poziție ideală, însă e blocat în ultimul moment și balonul se duce în corner, în stânga
Min 18 0-1 Centrare din stânga a lui Remacle, pe bara a doua, Hofman intră prin alunecare și pune latul din 4 metri, dar trimite direct în bara din fața sa. Mingea revine în joc, în centru, iar Mamadou Thiam șutează violent din 12 metri și înscrie sub transversală
După Sammy Solitaire Siddharta Skytte, un danez adus de curând, Concordia Chiajna are la acest joc încă o noutate în lot. Este vorba despre basarabeanul Evgheni Oancea, de 26 de ani, fost ultima dată la Noah, în Armenia, dar și fost jucător în Republica Moldova, la Sheriff Tiraspol și FC Sfîntu Gheorghe, cât și în Rusia, la SKA Khabarovsk
Min 11 Trică e forțat să facă o primă schimbare. Leonard Alexandrescu intră pe teren în locul lui Sorin Bușu, accidentat de câteva minute și ieșit afară de pe teren

joi, 29 septembrie 2022, ora 16:30

CSM ALEXANDRIA – FK MIERCUREA CIUC 1-1, 1-1, 4-2 la lovituri de departajare

Stadion: CSS Peco (Alexandria – Teleorman).
Arbitru central: Robert Avram (Piteşti). Arbitri asistenți: Răzvan Claudiu Tudor (Craiova) și Vasilică Viorel Dobre (Bucureşti). Arbitru de rezervă: Dragoș Pîrîu (Curtea de Argeş). Observator arbitri: Robert Dumitru (Sfântu Gheorghe). Delegat joc: Cătălin Eugen Popescu (Ploieşti).

CSM Alexandria: Cristică – Iakabfi, Lupoaică, Vl. Georgescu, Ed. Sîrbu, Al. Nicola, Ciocoteală, Dobrică, Mih. Stancu, C. Neagu (cpt.), I. Voicu
Rezerve: Dohotariu – Chiriceanu, Preoteasa, Sultana, M. Vlad, Jerdea, Laur. Ana, Defta, I. Teodorescu
Antrenor: Ștefan Odoroabă

FK Miercurea Ciuc: Karacsony – R. Takacs, Kelemen (cpt.), Apro, Vita, Vereș, Panos, Csiszer, Bărăbaș, Schieb, Jelena
Rezerve: Moga – Nemanic, T. Hadnagy, L. Kovacs, Bara, Tajti, Stancic, T. Suciu
Antrenor: Francisc Dican

Au înscris la loviturile de departajare: Eduard Sîrbu, Cosmin Ciocoteală, Vladimir Georgescu, Gabriel Preoteasa / Lorant Kovacs, Claudiu Apro
Au ratat la loviturile de departajare: … / Klemen Nemanic, Richard Jelena

CSM Alexandria câștigă cu 4-2 la loviturile de departajare, după ce un sloven și un maghiar de la FK Miercurea Ciuc nu l-au putut învinge pe portarul advers. Echipa din Teleorman este a doua din Liga 3 calificată în grupele Cupei României, după CS Ocna Mureș
CSM Alexandria și FK Miercurea Ciuc n-au mai înscris în reprizele de prelungiri, astfel că vor executa lovituri de departajare pentru desemnarea calificatei în faza grupelor Cupei României
Nu s-a mai înscris în timpul regulamentar de joc, astfel că meciul de la Alexandria intră în cele două reprize de prelungiri
Min 71 1-1 Robert Jerdea egalează pentru echipa din Alexandria
♦Min 42 0-1 Bărăbaș interceptează, rezistă atacului lui Neagu la 30 de metri central, avansează și pasează în dreapta pentru pătrunderea în careu a lui Balazs Csiszer, care preia și șutează din colțul careului mic la bara a doua
Min 22 Neagu pătrunde în careu, e talonat de un fundaș, pasează în stânga pentru Dobrică, iar acesta, doar cu Karacsony în față, șutează din circa 8 metri direct în portar, care a sărit ca la handbal și a parat cu corpul

joi, 29 septembrie 2022, ora 16:00

FC BRAȘOV – FC HERMANNSTADT 1-1, 1-1, 3-5 la lovituri de departajare

Stadion: Tineretului (Brașov – Brașov).
Arbitru central: Ovidiu Robu (Chitila – Ilfov). Arbitri asistenți: Răzvan Ionuț Soponar (Baia Mare) și Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea). Arbitru de rezervă: Cristina Mariana Trandafir (Bucureşti). Observator arbitri: Marcel Savaniu (Satu Mare). Delegat joc: Vlad Căluşer (Voiniceni).

FC Brașov: Micu – Jovanovic, Marc, Tud. Oltean (Diogo Izata 46′), M. Burlacu – R. Lazăr, Dumbravă (cpt.), Vas. Constantin (Joao Amorim 108′) – Angelov, Chică Roșă (Fustar 46′), Tudor Saim
Rezerve neutilizate: Mikulic – Negrean, Lambrinoc, Spătaru, Kirilenko, Mbombo
Antrenor: Dan Alexa
Eliminat: Alexandru Tudor Saim 45′ (roșu direct)

FC Hermannstadt: Muțiu – Medina, Bejan, Antoche, Issah (Opruț 46′) – Al. Răuță (Biceanu 76′), Dr. Iancu (Babic 46′) – P. Petrescu (cpt.)(Balaure 100′), I. Năstăsie (Mino Sota 76′), C. Popescu (Al. Oroian 88′) – Buhăcianu
Rezerve neutilizate: Al. Uțiu – I. Stoica, Bucuroiu
Antrenor: Marius Măldărășanu

Au înscris la loviturile de departajare: Rareș Lazăr, Milcho Angelov, Kirill Kirilenko / Valentin Buhăcianu, Alexandru Oroian, Ionuț Biceanu, Matko Babic, Raul Opruț
A ratat la loviturile de departajare: Diogo Izata / …

FC Hermannstadt câștigă cu 5-3 loviturile de departajare și se califică în faza grupelor Cupei României. FC Brașov e eliminată după ce a condus și a jucat începând din a doua repriză în inferioritate numerică, evoluând inclusiv împotriva arbitrului central care a luat mai multe decizii pro echipa din Sibiu.
Nu s-a înscris nici măcar o dată în cele două reprize de prelungiri, astfel că echipa calificată în faza grupelor se decide în urma loviturilor de departajare.
Min 108 Pasă lungă de la mijlocul terenului, pentru pătrunderea în careu, pe stânga, a lui Opruț, acesta îl are în fața sa doar pe Micu, încearcă să-l lobeze din 7 metri, dar trimite de puțin peste transversală
Nu se înscrie nici în minutele de prelungiri și jocul de la Brașov intră în reprizele de prelungiri. FC Brașov a rezistat fără mari probleme în fața prim-divizionarei chiar dacă joacă de o repriză în inferioritate numerică. FC Hermannstadt nu a avut nicio ocazie clară de gol, iar golul egalizator l-a dat după o simulare a lui Buhăcianu la care arbitrul a dictat penalty
Min 90 Arbitra de rezervă Trandafir arată doar 4 minute de prelungiri, cu toate că meciul a fost întrerupt mult mai multe minute din cauza accidentărilor și a multiplelor schimbări. ”Secundul” Grigore gesticulează către Cristina Trandafir și spune ceva de genul că s-a convins asupra obiectivității lor, a arbitrilor di nacest meci
Min 89 Matko Babic e depășit de minge în marginea careului Brașovului și întinde piciorul în spate pentru a încerca să-l agațe cu talpa, cu călcâiul. Babic îl lovește cu talpa direct în față pe Marc, care a pus capul să respingă. Abia la insistența lui Dumbravă arbitrul scoate cartonașul din buzunar și îl arată doar pe cel galben. Andrei Marc e la pământ și are sânge pe față, fiind tăiat pe față de crampoanele lui Babic. Arbitrul vede sângele și nu scoate nici de aceast ădată cartonașul roșu. Halucinant arbitrajul lui Ovidiu Robu!?
Min 84 Biceanu nu-l poate deposeda pe Lazăr, la mijlocul terenului, chiar la marginea terenului, în fața băncii de rezerve a Brașovului, iar mijlocul trupei sibiene șutează violent în mingea aflată sub jucătorul Brașovului, jocul fiind oprit pentru fault. Atac violent cu intenția de a lovi adversarul, după fluierul arbitrului, însă Robu dictează doar cartonașul galben pentru Biceanu și Dan Alexa izbucnește din nou pe marginea terenului. Ovidiu Robu e total depășit de meci
Min 75 Dumbravă avansează singur pe stânga și șutează puternic de la distanță, puțin pe lângă bara a doua. Publicul scandează: ”Steagu’, Steagu’!”
Min 61 Dan Alexa primește și el cartonașul galben pentru proteste, după ce în urmă cu două minute l-a văzut și secundul Ștefan Grigore. De pe banca Brașovului continuă protestele față de decizia arbitrului de a dicta penalty
Min 58 1-1 Petrișor Petrescu bate penalty-ul cu stânge rece, în stânga, sus, fără speranțe pentru portarul Micu, sărit în partea opusă
Min 57 Centrare din dreapta în careul Brașovului, Igor Jovanovic și Buhăcianu sunt în duel în 6 metri, atacantul Hermannstadtului se aruncă, mingea trece peste cei doi jucători și arbitrul Ovidiu Robu dictează penalty și cartonaș galben pentru fundașul Brașovului. Arbitrul, impresionat de căderea lejeră a lui Buhăcianu, abia atins cu pieptul de Jovanovic, arată punctul cu var
Min 53 Angelov reia din foarfecă din mijlocul careului și mingea trece pe lângă poartă, în stânga. Brașovul are prima ocazie a reprizei secunde, cu toate că până acum FC Hermannstadt a controlat jocul în această parte, profitând și de omul în plus pe care îl are pe teren
Prima repriză se încheie cu avantaj minim pentru FC Brașov, însă echipa lui Dan Alexa va evolua repriza secundă în inferioritate numerică după eliminarea lui Saim Tudor pentru o intrare violentă. Sibienii au jucat și ei ultimele minute din prima repriză în inferioritate, fiindcă n-au introdus un nou jucător în locul lui Issah, care încă se află în ambulanță, în spatele uneia dintre porți
Min 45+3 Saeed Issah se ridică singur în picioare după ce i-a fost pus guler cervical, e aplaudat de spectatori, jucătorul se pune pe targă și este urcat în ambulanță
Min 45 Alexandru Tudor Saim primește direct cartonașul roșu după ce intervine târziu chiar la mijlocul terenului și îl lovește violent cu piciorul în gură și apoi în piept pe Issah. Fundașul sibienilor are nevoie de îngrijiri medicale
Min 42 1-0 Milcho Angelov interceptează la 25 de metri central o minge preluată de Chică-Roșă, dă balonul pe lângă un adversar, marcajul lui Issah e larg, pătrunde în careu ușor prin stânga și finalizează plasat, pe jos, pe lângă portar. Balonul lovește bara din dreapta și intră în plasă în partea opusă, în plasa laterală din stânga
Min 18 Prima mare ocazie aparține Brașovului. Jovanovic centrează din dreapta în centrul careului, Angelov câștigă duelul aerian cu Antoche și reia din 9 metri cu capul, deviind pe spate, iar mingea trece razant pe lângă vinclul din stânga


Meciurile disputate marți în Play-off-ul Cupei României: 

marți, 27 septembrie 2022, ora 14:30
CSC Dumbrăvița – Politehnica Iași 0-0, 0-0, 7-6 după lovituri de departajare
Au marcat de la loviturile de departajare: Răzvan Ghinescu, Cristian Grancea, Toma Bodri, Petre Simon, Ionuț Tănase, Sebastian Bura-Koț, Alexandru Martinov / Alex Hrib, Paul Fosu-Mensah, Ștefan Ștefanovici, Anton Karachanakov, Pawel Tomczyk, Tudor Telcean
Au ratat de la loviturile de departajare: Andrei Olaru / Francisc Cristea, Christ Kouadio

Cosmin Stan / Mugurel Cornățeanu / Opinie despre Poli Iași

marți, 27 septembrie 2022, ora 16:00
Ripensia Timișoara – ”FC U” Craiova  0-4
Marcatori: Vlad Achim 9′, Sekou Sidibe 73′, Ionuț Zanfir 76′, Radu Negru 89′

Iulian Muntean / Lorenzo Paramatti

marți, 27 septembrie 2022, ora 16:30
Șoimii Lipova – Gloria Buzău 2-2, 2-4 după prelungiri
Marcatori: Ovidiu Bulza 40′, Sebastian Susan 72′ / Alexandru Boiciuc 15′, Mihai Neicuțescu 76′, Ariel Lopez 104′, Rareș Uțiu 119′

Cronica / Adrian Abrudean și Cristian Pustai

marți, 27 septembrie 2022, ora 18:45
Steaua – Chindia Târgoviște 1-2
Marcatori: Adrian Popa 5′ / Daniel Popa 49′, Cristian Cherchez 84′

Daniel Oprița / Adrian Popa și Valentin Bărbulescu / Anton Petrea

marți, 27 septembrie 2022, ora 19:00
Axiopolis Cernavodă – Minaur Baia Mare 4-4, 4-5 după prelungiri
Marcatori: Alexandru Grigoraș 9′, Iulian Carabela 52′, Iulian Carabela 90+2′ – penalty, Cosmin Dane 90+3′ / Vasile Chitaș 32′, Mircea Donca 34′, John Mondragon 39′, George Rusu 76′ – autogol, Sergiu Ciocan 96′

Petre Grigoraș

Meciurile disputate miercuri în Play-off-ul Cupei României:

miercuri, 28 septembrie 2022, ora 16:00
Foresta Suceava – UTA Arad 0-1
Marcator: Raul Șteau 10′

Dorin Goian / Cronică și Marin Dună

Jiul Petroșani – SC Oțelul Galați 1-1, 2-2, 0-3 după lovituri de departajare
Marcatori: Gabby Batchabi 75′, Mihai Istratie 100′ / Yevhen Bokhashvili 90+1′, 92′
Au marcat de la loviturile de departajare: … / Vanja Markovic, Mihai Adăscăliței, Valmir Berisha
Au ratat de la loviturile de departajare: Sean Aerts, Bogdan Keszeg, Stephane Ferhaoui / …

Dorinel Munteanu

miercuri, 28 septembrie 2022, ora 16:30
CSM Reșița – CS Mioveni 0-4
Marcatori: Valentin Coșereanu 3′, Cornel Ene 44′ – penalty, Blerim Krasniqi 52′, Andrei Burlacu 75′

Călin Cheregi / Flavius Stoican

CS Ocna Mureș – CSM Slatina 3-0
Marcatori: Andrei Coman 16′, Andrei Ceaca 31′, 62′

Dan Roman / Bătaie de joc CSM Slatina

Gloria Bistrița Năsăud – Unirea Slobozia 0-0, 0-0, 2-3 după lovituri de departajare
Au marcat de la loviturile de departajare: Antoniu Manolache, Paul Copaci / Ionuț Dinu, Florinel Ibrian, Serges Ekollo
Au ratat de la loviturile de departajare: Carl Davordzie, Ovidiu Covaciu, Adam Adbul Wahab / Robert Silaghi

miercuri, 28 septembrie 2022, ora 18:45
CS Comunal Șelimbăr – Petrolul Ploiești 0-4
Marcatori: Marian Huja 55′, Mihai Velisar 79′, Simon Măzărache 89′, 90+3′

Eugen Beza / Alexandru Curtean

miercuri, 28 septembrie 2022, ora 21:30
CS Afumați – Rapid 0-3
Marcatori: Alexandru Ciucur 8′ – autogol, Jayson Papeau 14′, Xian Emmers 38′

Vasile Neagu / Adrian Mutu

articolul original.

Dorinel Munteanu, mai obosit după partida cu Jiul Petroșani decât după jocurile din Liga 2. SC Oțelul, calificare pe muchie de cuțit în grupele Cupei României: ”Foarte mari emoții am avut la penalty-uri, n-am putut să mă uit”

29 September 2022 at 12:22

SC Oțelul a trăit într-un mod dramatic partida cu Jiul Petroșani, din deplasare, din play-off-ul Cupei României. După 1-1 după 90 de minute și 2-2 după 120 de minute, gălățenii au obținut calificarea în grupe la loviturile de departajare.

SC Oțelul, calificare la loviturile de la 11 metri în grupele Cupei României, în partida cu Jiul Petroșani

SC Oțelul a tras serios în duelul cu Jiul Petroșani, mai ales că prima parte s-a terminat la egalitate, 0-0. În plus, în ultimul sfert de oră din timpul regulamentar de joc a venit prima reușită, chiar în minutul 75, când gazdele au făcut 1-0 prin Gabby Batchabi.

Până la final a condus trupa lui George Zima, care s-a văzut egalată la una din ultimele faze, în minutul 90+1, când Yevhen Bokhashvili a rămas singur în careu și l-a învins pe portarul Mureșan.

S-a intrat în reprizele adiționale, unde SC Oțelul a marcat repede, în minutul 92, prin același Yevhen Bokhashvili. Reușita care a făcut 2-2 și a dus partida la loviturile de departajare a venit din partea lui Mihai Istratie.

Dorinel Munteanu, mai obosit ca după meciurile din Liga 2, după partida Jiul Petroșani – SC Oțelul

A fost dramatism total la loviturile de la 11 metri pentru Dorinel Munteanu, pentru că emoțiile și tensiunea l-au făcut să stea pe banca de rezerve și să nu privească seria. Însă, SC Oțelul a demonstrat mai multă stăpânire de la punctul cu var, terminând execuțiile cu 3-0.

La finalul partidei, Dorinel Munteanu a oferit o scurtă declarație. Avea vocea răgușită, iar Jiul Petroșani a reușit să îi dea mari emoții, mai mari decât a avut când a întâlnit anumite formații din Liga 2.

Știam că e o echipă foarte agresivă pe teren propriu, cu jucători cu calitate. Ne-a surprins adversarul cu începutul de meci, când putea să marcheze, dar după am echilibrat. Am demonstrat caracter, am egalat la ultima fază a primelor 90 de minute, am marcat apoi pentru 2-1, dar am primit un gol pe care nu trebuie să îl primim.

Am controlat jocul, Jiul a egalat și o felicit pentru cum a jucat. Pentru noi au fost multe lucruri bune azi, dar și lucruri mai puțin bune. Îmi felicit echipa și sper să câștigăm meciul din Liga 2.

Foarte mari emoții am avut la loviturile de la 11 metri, pentru că țin mult la club. Nu am putut să mă uit la execuții, dar am văzut reacția staffului și a băieților, s-au bucurat. Felicit și Jiul Petroșani, a făcut un meci foarte bun”, a spus Dorinel Munteanu.

  • SC Oțelul: R. Pop – Ilieș (Andr. Rus 58′), Mih. Adăscăliței, Sîrghi (cpt.)(Azinovic 105′), D. Panait (A. Nica 58′) – Gorovei (Berisha 66′), Markovic, D. Cireș (Kip 78′) – Mitoi (Laur. Maxim 58′), Bokhashvili, Farcaș
    Rezerve neutilizate: Paharnicu – Bordun, Rîpan

Dorinel Munteanu, laude și reproșuri pentru Rareș Pop

Referitor la portarul Rareș Pop, care a ghicit colțurile adversarilor la loviturile de la 11 metri, pe toate, Dorinel Munteanu l-a lăudat, dar a recunoscut că au fost momente în meci când a greșit și că rezultatul de la finalul celor 120 de minute a fost și din cauza prestației sale.

Rareș a făcut lucruri fantastice la 11 metri, dar am fost supărat pe el în tot timpul jocului. S-a scos la final. Acum nu pot să spun decât că sunt bucuros, dar bucuria durează numai în seara asta, pentru că vom începe pregătirea jocului de duminică (n.r. – cu Viitorul Pandurii) ”, a mai afirmat Dorinel Munteanu.

SC Oțelul, duel cu Viitorul Pandurii în etapa 8 din Liga 2

SC Oțelul este pe locul 1 în Liga 2, cu 15 puncte acumulate în urma a patru victorii și trei rezultate de egalitate, înaintea rundei a 8-a. Gălățenii devansează următoarele patru clasate, Unirea Slobozia, CS Comunal Șelimbăr, Poli Iași și Unirea Dej, cu numai un punct.

Așadar, în etapa a 8-a a Ligii 2, SC Oțelul va juca pe teren propriu, la Galați, cu Viitorul Pandurii, locul 9 cu 12 puncte.

Foto: Adrian Farcaș / Jiul Petroșani
Video: SC Oțelul

articolul original.

Flavius Stoican a eliminat CSM Reșița din Cupa României și și-a amintit de perioada în care a antrenat în Valea Domanului

29 September 2022 at 12:11

CS Mioveni nu a avut nicio emoție și a triumfat, miercuri, cu scorul de 4-0 în Valea Domanului, cu echipa din Liga 3 CSM Reșița, în Play-off-ul Cupei României.

Pentru Flavius Stoican, revenirea în Banatul de munte a fost una fericită nu doar datorită scorului, ci și pentru că a rămas în relații bune cu cărășenii, în condițiile în care a antrenat la Reșița acum peste un deceniu.

  • Valentin Coșereanu (3′), Cornel Ene (44′ – penalty), Blerim Krasniqi (52′) și Andrei Burlacu (75′) au marcat golurile echipei CS Mioveni în victoria cu 4-0 cu CSM Reșița.

Flavius Stoican se mulțumea și cu o victorie la limită la Reșița

Stoican, nu de foarte mult timp antrenorul prim-divizionarei CS Mioveni, a spus că diferența de scor nu reflectă neapărat ce s-a jucat și că el era mulțumit și cu o victorie cu 1-0, care să aducă calificarea formației sale.

”Chiar dacă scorul este destul de mare, pe teren lucrurile nu au stat așa. Am întânit o echipă arțăgoasă, o echipă bună, care s-a apărat bine, o echipă care putea oricând să ne surprindă pe contraatac. Ceea ce mă bucură este faptul că am reușit să marcăm în prima repriză. La sfârșitul primei reprize am terminat cu 2-0 și cred că jocul a devenit mai simplu. Sincer, mă bucura și un 1-0, pentru că voiam să mergem mai departe. Ne dorim lucrul acesta, respectăm competiția. De aceea am aliniat și un prim «11» care e cu tot mai aproape de cel din campionat”, a spus Flavius Stoican.

Reșița, a doua echipă antrenată în carieră de Stoican

Actualul antrenor al Mioveniului a antrenat la Reșița și nu a uitat asta. După Minerul Mehedinți, în perioada 2010-2011, a pregătit-o pe CSM Școlar. De altfel, înainte de meci, antrenorul oltean a vorbit minute în șir cu președintele actualei echipe din Reșița, Cristian Bobar, cu care are o relație bună. El a punctat că e bucuros că a revenit în Valea Doamnului.

”Am amintiri frumoase, plăcute, cu oameni deosebiți. Chiar m-am bucurat că i-am reîntâlnit”, a punctat Flavius Stoican.

CS Mioveni, cu gândul la meciul din SuperLigă

Stoican a fost adus pentru a salva trupa din Mioveni de amenințarea retrogradării. De altfel, după succesul de la Reșișa gândul său fugea deja la partida de campionat.

”Ne ajută și la moral. Cel mai important e ca sâmbătă să ne refacem. Avem un meci important cu cei de la FCU Craiova. Avem un drum lung acasă . Trebuie să fim foarte atenți la refacerea organismului. Chiar dacă la începutul jocului a arătat foarte bine, pe parcursul jocului s-a deteriorat și a arătat destul de greu”, a mai spus Stoican.

CS Mioveni își află vineri adversarii din faza grupelor Cupei României. În campionat, echipa argeșeană joacă sâmbătă, de la ora 19:00, pe teren propriu cu ”FC U” Craiova. Mioveniul este pe locul 15, penultimul în prima ligă, cu 6 puncte acumulate în 11 meciuri.

Foto: Sebastian Tătaru / Mediafax Foto

articolul original.

Nicolae Badea se retrage din DDB după ce suporterii au recunoscut că vor să scape de acesta din acționariatul clubului Dinamo. ”Mă opresc aici”

29 September 2022 at 11:31
image

Nicolae Badea (73 de ani – foto) și-a anunțat retragerea din programul Doar Dinamo București, entitatea care o ține în viață de câțiva ani pe Dinamo.

Dinamo supraviețuiește, însă doar grație suporterilor din DDB și a oamenilor de afaceri apropiați de gruparea din ”Ștefan cel Mare”. În lipsa unui finanțator real, fanii au fost nevoiți să pună mână de la mână pentru a contribui la buget, iar printre cei care a băgat mâna în buzunar în ultimii ani este și fostul acționar Nicolae Badea.

Șeful Computerland a hotărât, acum, să spună stop colaborării cu programul inițiat de suporteri.

Nicolae Badea se retrage din DDB

Dinamo pierde din nou ajutorul financiar venit din partea lui Nicolae Badea, care a hotărât să se retragă din Programul DDB, anunță Fanatik.

Omul de afaceri a renunțat să se mai implice financiar acum, când echipa este în Liga 2 și are rezultate modeste.

”Da, e adevărat, mă retrag din Programul DDB! Sunt sigur că vor veni în locul meu alți dinamoviști care să construiască un viitor mai bun acestei grupări. Eu mă opresc aici.

Am achitat în avans cotizația VIP pe tot anul, sper să le folosească mica mea contribuție. Programul DDB a avut multe momente când merită aplauze, dar și acțiuni mai puțin inspirate. Le urez mult succes!”, a declarat Nicolae Badea, potrivit sursei citate mai sus.

Omul de afaceri care în trecut a fost unul dintre principalii acționari ai clubului Dinamo și-a făcut propria echipă în Liga 4, ACSFC Dinamo. Badea urmărește promovarea în al treilea eșalon cu noua sa formației, astfel că l-a instalat în funcția de antrenor principal pe fostul jucător la Steaua sau Dinamo Andrei Cristea, debutant în această meserie.

  • De curând, Doar Dinamo București confirma că intenționează să preia tot pachetul majoritar de acțiuni al clubului Dinamo, urmând să îi elimine, astfel, din schemă pe Dorin Șerdean, principalul acționar, și pe Nicolae Badea, deținător a circa 7 la sută din acțiuni.

Foto: Răzvan Lupică / Mediafax Foto

articolul original.

CS Ocna Mureș, surpriza actualei ediții a Cupei României. Dan Roman conduce echipa din Liga 3 calificată în faza grupelor: ”Trăim ceva unic, facem istorie”

29 September 2022 at 11:00

CS Ocna Mureș este echipa surpriză din actuala ediție a Cupei României, 2022-2023, fiind singura din Liga 3 calificată până acum în grupele competiției. Una singură mai poate realiza acest lucru, CSM Alexandria, dacă trece joi, pe teren propriu, de divizionara secundă FK Miercurea Ciuc.

”Soda dragă” s-a distrat în meciul din Play-off cu mare parte din juniorii divizionarei secunde CSM Slatina, prezentă la Ocna Mureș inclusiv cu un antrenor de la juniori, impunându-se net, scor 3-0 (2-0), și așteaptă să primească pe ”stadionul Dragostei” pe CFR Cluj, Rapid, ”U” Cluj sau FCSB în faza grupelor.

Regretele de după tragerea la sorți a Play-off-ului, când ”alb-albaștrii” visau să fie gazde pentru o dispută cu Rapid sau ”U” Cluj au fost înlocuite de fericirea calificării între primele 24 de formații din țară în a doua competiție națională.

Dan Roman, omul care scrie istorie cu CS Ona Mureș: ”Este ceva unic ce am realizat”

Patru adversari a eliminat CS Ocna Mureș în actuala ediție a Cupei României: CSM Unirea Alba Iulia (3-1), Metalurgistul Cugir (4-3), Unirea Ungheni (1-1, 1-1, 4-1 la lovituri de departajare) și CSM Slatina (3-0). În aceste jocuri golurile au fost marcate de Daniel Ghiță și Andrei Ceaca (câte trei), Alexandru Giurgiu (două), Florin Socaci, Cătălin Creț și Adrian Coman (câte unul).

Cu CSM Slatina au marcat Andrei Coman (16) și Andrei Ceaca (31 și 62).

Miracolul ocnamureșenilor se poate sintetiza simplu: antrenorul Dan Roman, omul care în 3 luni a făcut istorie la echipa din orașul salin. CS Ocna Mureș are 10 partide disputate în acest sezon, în Liga 3 și Cupa României, și numai două pierdute, în Seria 9 (0-4 cu Corvinul Hunedoara și 3-4 la Metalurgistul Cugir).

”Așteptăm Rapid, «U» Cluj, Steaua (n.a. – FCSB) sau CFR Cluj! Ne-am atins obiectivul și este ceva unic ce am realizat, să intrăm în grupe. Băieții au șansa să se simtă fotbaliști, să joace împotriva unor echipe din Liga 1. Mă bucur că am făcut istorie aici, că am ajuns așa departe și rămâne ceva în urma mea”, a apreciat, citat de Ziarul Unirea, Dan Roman (36 de ani), care în acest meci nu a mai intrat și el pe teren.

”Ocna Mureș a devenit un adversar greu și în campionat ne propunem să intrăm în play-off. Revenind la partida cu CSM Slatina, în teren au fost jucători din lotul de Liga 2 (n.r. – doar trei aveau meciuri în Liga 2 în acest sezon), dar noi am arătat un fotbal total, cu posesie și ocazii, a spus fostul atacant din Liga 1.

  • CS Ocna Mureș are, însă, în acte un alt antrenor principal, pe Valentin Șandru, Dan Roman nefiind nici măcar antrenor secund sau deținător al vreunei alte funcții în stafful tehnic, chiar dacă el este cel care i-a deciziile.

Alexandru Giurgiu: ”Am reușit un nou meci miracol”

Alexandru Giurgiu este cel mai experimentat jucător al echipei din Alba, căpitanul ei și cel în jurul căruia gravitează jocul ocnamureșenilor.

”Am reușit un nou meci miracol și continuăm surpriza plăcută din această toamnă. Ne-am dorit foarte mult să ne calificăm, ne bucurăm pentru fani că reușim să aducem echipe de Liga 1 la Ocna Mureș. Chiar dacă nu dispunem de un efectiv numeros, suntem uniți, jucători de caracter și un antrenor foarte bun, aflat la început de drum, a spus, citat de Ziarul Unirea, Alexandru Giurgiu (30 de ani), care a trecut prin Liga 1 la CS Turnu Severin, Astra și Dinamo.

Vineri, CS Ocna Mureș își află adversarii din faza grupelor Cupei României.

În campionat, CS Ocna Mureș ocupă locul 6 din 10 în Seria a 9-a a Ligii 3, cu 7 puncte acumulate în primele cinci jocuri, iar în etapa a 6-a va juca sâmbătă, de la ora 15:00, pe teren propriu cu Sănătatea Cluj (locul 7, 6 puncte).

CS OCNA MUREȘ – CSM SLATINA 3-0

Andrei Coman 16′, Andrei Ceaca 31′, 62′

CS Ocna Mureș: R. Stângă – Gorba (Bucșă 72′), Cimpoeșu, Paleoca (Al. Țăranu 72′), Mic – Al. Giurgiu (cpt.), Socaci (Cioargă 67′) – Ad. Coman, Guț (D. Ghiță 67′), Creț – Ceaca (Oprinca 86′)
Rezerve neutilizate: Cadar – D. Roman, Coltor
Antrenor: Valentin Șandru

CSM Slatina: Velcu – Șubașu (Apipie 88′), A. Stan, Hagiu, Al. Dinu – I. Iancu (Boicea 71′), Al. Neagu (Gab. Grădinaru 77′), Necșulescu (cpt.), Dav. Ciobanu (Biră 74′) – Neicu, Palade
Rezerve neutilizate: Andr. Șerban – Tîrîș, Tecucianu, Negurescu, Andr. Dumitrașcu
Antrenor: Constantin Grădinaru

Stadion: Soda (Ocna Mureș – Alba). Arbitru central: Marius Daniel Bădoiu (Craiova). Arbitri asistenți: Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca) și Daniel Ștefan Lar (Baia Mare). Arbitru de rezervă: Liviu Rasteanu (Craiova). Observator arbitri: Ştefan Szilaghi (Satu Mare). Delegat joc: Teodor Biriş (Hunedoara).

Foto: Ziarul Unirea

articolul original.
❌